Banalitatea răului în România

Cât de răi pot fi oamenii răi? Și de ce ajung doar aceștia să ia decizii în

numele unei colectivități? Trasând destine și spulberând speranțe?
Un răspuns adecvat ar fi cel că oamenii răi sunt cât se poate de normali. Conceptul de
„banalitate a răului” s-a născut din observațiile lui Hanne Arendt la procesul lui Adolph
Eichmann, judecat pentru crime împotriva umanității. În cartea de analiză a procesului
acestui ofițer nazist, Arendt formulează ideea că astfel de indivizi nu trebui să fie văzuți ca
niște excepții, ca niște monștri sau sadici perverși. Atunci când realizăm acest lucru,
devenim mai conștienți că astfel de oameni sunt un pericol răspândit, ascuns în orice
societate.
Despre motivele și conștiința acestui criminal în masă, Arendt notează: „își
amintea perfect că ar fi avut remușcări dacă nu ar fi făcut ceea ce i se ordonase
să facă – să trimită la moarte milioane de oameni, cu mare zel și cea mai
meticuloasă grijă.” (Eichmann la Ierusalim)
Devine astfel evident faptul că răul născut din gândirea normală și comis de
oamenii obișnuiți este norma, nu excepția, fiind rezultatul unor procese psihologice
obișnuite. Această situație ne confruntă cu o realitate irezistibilă, faptul că cei care au
comis crimele în masă erau teribil și terifiant de normali.
Expresia „banalitatea răului” rezonează și acum, deoarece predispoziția spre
agresivitate continuă să fie o trăsătură obișnuită a peisajului nostru global. Preferăm să ne
distanțăm de acest adevăr fundamental, văzând în nebunia unora, fie politicieni, fie simpli
membri ai societății, trăsături din arsenalul lor personal. Analiza lui Arendt a fost prima
care a negat această orientare, observând fluiditatea cu care forțele sociale îi pot
îndemna pe oamenii normali să înfăptuiască acte abominabile.
Printre vectorii care determină un asemenea comportament pot fi amintite
presiunile de grup, identitatea de grup, difuziunea responsabilității pentru
acțiune, lipsa de conștiință cu privire la consecințele create. Pentru acest gen de
oameni răul este o pură banalitate!
În societățile cu un grad mare de colectivitate gregaristă, cum este cea
românească, pe un fond de mediocritate culturală evidentă și a unei tradiții
autoritare ce a nivelat responsabilitatea individuală, riscul ca cei lipsiți de conștiințe să
decidă pentru viitorul nostru este o simplă banalitate. Fiind convinși că ceea ce fac este în
numele unui principiu înalt! Pentru ei supunerea este o virtute, iar lingușeala un stil de
viață. Și apoi ne vorbesc convinși că ceea ce au spus ar fi ideile lor! În condițiile în care ei
nu au idei, ci doar cuvinte!
O asemenea „inginerie” este banală. Iar România poate constitui un studiu de caz.
Este suficient ca să existe doar liderul puternic! Executanții oricum sunt în așteptare…

Autor: prof. Lehaci Florentin