ELEMENTE DE TERMODINAMICĂ BIOLOGICĂ 1. Noţiuni generale 2. Principiul I al termodinamicii 3. Aplicarea principiului I al termodinamicii în biologie 4. Principiul II al termodinamicii 5.

Elemente de termodinamica proceselor ireversibile 6. Aplicarea principiului al II-lea al termodinamicii în biologie 1. NOŢIUNI GENERALE Definiţie. În accepţiunea originală, termodinamica este acea ramură a fizicii care se ocupă de relaţiile între căldură (Q) şi lucru mecanic (L), dar, într-un sens mai larg, ea este ştiinţa care studiază transformările reciproce ale diferitelor forme de energie în sistemele naturale şi în cele construite de om. Termodinamica biologică se ocupă cu studiul transformărilor de energie în sistemele biologice. Sisteme termodinamice Sistem - ansamblu de componente aflate în interacţiune, delimitat de mediul extern care îl înconjoară. Sistem termodinamic - sistem macroscopic alcătuit dintr-un număr foarte mare de particule (atomi şi molecule), aflate în interacţiune energetică atât între ele cât şi cu mediul exterior. Clasificarea sistemelor termodinamice: -deschise - schimbă cu exteriorul atât energie cât şi substanţă - închise - schimbă cu exteriorul numai energie - izolate - nu au nici un fel de schimburi cu exteriorul, de care sunt separate prin pereţi adiabatici. Sistemul izolat este o abstractizare, caz limită, util numai pentru simplificarea unor raţionamente. În natură nu există sisteme izolate. Starea sistemului termodinamic - este reprezentată de totalitatea parametrilor săi de stare (care sunt mărimi fizice măsurabile). Parametrii de stare sunt de două feluri: - intensivi - au în orice punct al sistemului valori definite, care nu depind de dimensiuni (presiunea, concentraţia, temperatura); - extensivi - depind de dimensiunile sistemului şi de cantitatea de substanţă existentă în sistem (volumul, masa, numărul de moli). Starea de echilibru termodinamic - este caracterizată de următoarele proprietăţi: - parametrii de stare sunt constanţi în timp; - parametrii intensivi sunt constanţi în spaţiu (omogenizare); - dezordinea este maximă (entropia termodinamică este maximă);

R. Hess a formulat regula după care căldura eliberată sau absorbită într-o reacţie chimică nu depinde de etapele intermediare prin care poate decurge această reacţie ci numai de starea iniţială şi cea finală a reactanţilor. în general. . În 1840. J. postulează existenţa unui parametru caracteristic oricărui sistem. ci pentru furnizarea unei energii este necesară consumarea alteia. Joule..producerea de entropie este minimă. fără a fi egală cu zero. osmotic. Dacă se schimbă semnul parametrilor termodinamici.schimburile de energie şi substanţă.producerea de entropie încetează.treceri ale sistemului termodinamic de la o stare (staţionară sau de echilibru termodinamic) la altă stare (staţionară sau de echilibru termodinamic) prin modificarea în timp a parametrilor termodinamici. Principiul I al termodinamicii sau principiul conservării energiei. Conform unei alte formulări a principiului I. . Mayer. Între 1842 şi 1850 o serie de cercetători (J. . H. sistemul evoluează de la starea finală spre starea iniţială pe acelaşi drum. ∆ U = Q + Σ Li sau conform convenţiei de semn în care se consideră negativ lucrul mecanic primit şi pozitivă căldura primită: ∆ U = Q . variaţia energiei interne a unui sistem la trecerea dintr-o stare în alta (∆ U) este egală cu suma algebrică dintre cantitatea de căldură (Q) şi toate formele de travaliu (mecanic.parametrii intensivi nu sunt constanţi în spaţiu. Starea staţionară se caracterizează prin următoarele: . .reversibile . în orice moment sistemul este în echilibru termodinamic. 2. Helmholtz) au descoperit echivalenţa dintre lucru mecanic şi energie şi au determinat echivalentul mecanic al caloriei. PRINCIPIUL I AL TERMODINAMICII În urma eşecurilor de a construi o maşină care. electric etc) schimbate de acest sistem cu exteriorul. Ele pot fi : .ireversibile – sunt. cât şi cu mediul înconjurător încetează. Revenirea la starea iniţială (dacă este posibilă) se face pe alt drum şi pe seama unei intervenţii active din exterior (nu poate decurge de la sine).Σ Li . atât între componentele sistemului.schimburile de substanţă şi energie între componentele sistemului şi cu mediul extern nu încetează. . odată pornită. H. chimic. procese necvasistatice. numit energie internă (U) a sistemului. parametru care exprimă capacitatea totală a sistemului de a efectua acţiuni de orice tip şi are o valoare bine determinată în fiecare stare a sistemului. Procese termodinamice . să funcţioneze la nesfârşit fără a consuma energie (perpetuum mobile de speţa I-a) s-a ajuns la concluzia că nu se poate “crea” energie.parametrii locali sunt constanţi în timp.sunt procese cvasistatice.

p∆ V cantitatea de căldură Q va fi: Q = ∆ U + p∆ V = ∆ (U + pV) = ∆ H deci: ∆ H = Qizobar (căldura schimbată de sistem izobar) Mărimea H = U + pV se numeşte entalpia sistemului şi este foarte utilă în studiul termodinamic al reacţiilor chimice. transport de sarcină electrică într-o diferenţă de potenţial etc. astfel încât problema conservării energiei se pune numai pentru sistemul format din organismul respectiv împreună cu mediul său înconjurător. iar procesele biologice sunt procese termodinamice ireversibile. aşa cum sunt cele din sistemele biologice.) În cursul transformărilor chimice. Entalpia Pentru procesele care au loc în atmosferă liberă. variaţii de suprafaţă contra unei tensiuni superficiale.Într-o altă formulare. variaţia energiei interne poate fi măsurată în mod practic prin intermediul schimbului de căldură al sistemului considerat cu exteriorul. nu se creează energie. trebuie să se ţină seama de faptul fundamental că ele sunt sisteme deschise care iau şi degajă în exterior energie. Organismele vii sunt sisteme a căror energie internă poate să crească sau sau să scadă în funcţie de diferite condiţii (vârsta. ci aceasta trece dintr-o formă în alta şi de la o parte a sistemului la alta. în locul energiei interne U se introduce mărimea numită entalpie. iar lucrul mecanic L . Când ∆ H > 0 sistemul primeşte căldură (reacţii endoterme) şi când cedează căldură (reacţii exoterme). presiunea este constantă (condiţii izobare).variaţia energiei interne prin mişcări ordonate la scară macroscopică (variaţii de volum contra unei presiuni exterioare. 3. Cantitatea de căldură Q reprezintă variaţia energiei interne prin mişcări dezordonate ale moleculelor (agitaţie termică). Deci. În acest caz. volumul său rămânând constant (într-un proces izocor). H: Dacă scriem expresia principiului I: ∆ U = Q .). APLICAREA PRINCIPIULUI I AL TERMODINAMICII ÎN BIOLOGIE Sistemele biologice sunt sisteme termodinamice deschise. în raport cu exteriorul). ∆ H< 0 sistemul . în sistemul izolat: ∆ U=0 Energia internă a unui sistem reprezintă suma energiilor cinetice şi potenţiale ale particulelor ce alcătuiesc sistemul (în aceasta nu este inclusă energia cinetică şi potenţială a sistemului. luat ca întreg. care se referă la sistemele izolate. starea fiziologică etc. principiul I se enunţă astfel: în orice proces care are loc într-un sistem izolat nu se pierde. Pentru a aplica corect principiul I în cazul organismelor.L = Q . atunci când acesta nu efectuează nici un lucru mecanic.

bilanţul energetic se poate scrie: căldura degajată = . construiesc din H2O şi CO2 molecule complexe . Subiectul este în repaus (nu efectuează lucru mecanic) şi nu a mâncat 12 ore (nu preia energie din mediu)(figura). PRINCIPIUL II AL TERMODINAMICII Principiul II al termodinamicii generalizează constatarea practică a imposibilităţii ca o maşină termică să transforme integral o cantitate de căldură în lucru mecanic. H2O şi săruri minerale a substanţelor organice bogate în energie (figura).Circuitul energiei în biosferă Principala sursă de energie pentru lumea vie în ansamblu este radiaţia solară.şi degajă oxigen. organite din celulele organismelor heterotrofe (dintre care face parte şi omul).polizaharide (C6H12O6)n . Există mai multe formulări ale principiului II. Din fracţiunea de energie solară care cade pe suprafaţa Pământului. un procent redus este captat de plantele fotosintetice şi folosit pentru sintetizarea din CO2. osmotic etc. Ea poate fi definită în două moduri. este un exemplu de asemenea bilanţ în condiţii simplificate. dacă o cantitate de căldură ∆ Q este absorbită reversibil de către un sistem. organite din celulele plantelor verzi. molecula de ATP este scindată enzimatic.energia depozitată = energia utilizată 4.(figura) Bilanţul energetic al organismului Aplicând principiul I în cazul unui organism. Cloroplastele. În acest caz. se defineşte o funcţie de stare S. La rândul ei. care creşte cu ∆ S. unul macroscopic (Clausius)(1) şi unul microscopic (Boltzmann)(2). la temperatura T (izoterm). În varianta care indică sensul spontan al desfăşurării proceselor termodinamice. Testul clinic al intensităţii metabolismului bazal. energia astfel eliberată fiind folosită pentru producerea de lucru mecanic. În mitocondrii. Conform acestei variante. captează radiaţii din spectrul vizibil. produşii rezultaţi din fotosinteză sunt utilizaţi ca sursă de energie pentru sinteza ATP. principiul II se numeşte principiul creşterii entropiei. Entropia este un parametru de stare care măsoară gradul de dezordine a unui sistem termodinamic. procesele ireversibile care se desfăşoară spontan în sistemele termodinamice izolate au acel sens care duce la creşterea entropiei. în modul următor: ∆ S = ∆ Q/T . randamentul de transformare fiind întotdeauna subunitar. se poate formula următorul bilanţ energetic: energia preluată din mediu = travaliul mecanic efectuat + căldura degajată + energia depozitată în rezervele organismului. prin care se stabileşte valoarea de referinţă la care să fie raportat efectul diferiţilor factori care influenţează metabolismul energetic. (1) Conform modului în care a fost introdus iniţial acest concept. chimic.

variaţia entropiei este determinată numai de schimbul de căldură cu exteriorul.(2) Boltzmann a arătat că entropia exprimă în mod nemijlocit alcătuirea atomo-moleculară a sistemului şi anume. toate sistemele biologice sunt “deschise”. Dacă avem N particule identice (atomi. În particular. sau atunci când sistemul trece printr-o succesiune continuă de stări de echilibru. suferind o transformare reversibilă. Se impune.probabilitatea termodinamică a stării . cu Σ Ni = N (atunci când N este foarte mare). câte Ni pe fiecare nivel. Procese reversibile şi ireversibile Pentru sistemele în care au loc procese reversibile. trecerea în revistă a unor noţiuni legate de această parte a termodinamicii. = Ni = 1. ce nu îşi poate găsi decât corespondente aproximative în natură. şi în acest caz: S = k ln N N . având loc permanent schimburi de substanţă şi energie cu exteriorul. Datorită acestui fapt. aplicarea efectivă a termodinamicii în biologie a fost posibilă numai după apariţia termodinamicii proceselor ireversibile. molecule) distribuite pe M nivele energetice distincte. gradul de ordonare a ansamblului de particule din care este alcătuit. deci când nu se desfăşoară nici un fel de proces. numărul de stări posibile este foarte mare şi S va avea o valoare maximă.. Dar procesele reversibile reprezintă doar o noţiune ideală. deci. entropia ansamblului va fi: S = .numărul de aranjamente ale particulelor care dau aceeaşi stare. În cazul unui sistem perfect ordonat (cristal perfect) : S = .. Pentru un sistem total dezordonat N1 = N2 = .k ln N/N = 0 5. În cazul unui astfel de proces: dS = (dQ/T)rev Pentru un sistem izolat: dS = 0 Dacă ne referim la procesele ireversibile (reale) variaţia entropiei sistemului este întotdeauna mai mare decât cea produsă de schimbul de căldură: . o abstractizare. Într-un sistem dezordonat există o distribuţie haotică a particulelor. iar Ni/N = pi . În funcţie de probabilitatea de ocupare a nivelului se poate scrie: S = -kΣ pi ln (pi) Într-un sistem foarte ordonat sunt posibile foarte puţine stări.38 ⋅ 10-23 J/K (constanta lui Boltzmann).k Σ ( Ni/N) ln (Ni/N) unde k = 1. ELEMENTE DE TERMODINAMICA PROCESELOR IREVERSIBILE Termodinamica clasică se ocupă cu relaţiile existente între parametrii unui sistem atunci când acesta se găseşte în stare de echilibru termodinamic. doar câteva probabilităţi sunt diferite de zero şi S va avea o valoare foarte mică.probabilitatea de ocupare a nivelului i. iar aceste schimburi reprezintă în mod esenţial procese ireversibile.

cu dQ > 0 Variaţia entropiei unui sistem în care au loc procese ireversibile constă. din schimbul de entropie cu exteriorul deS. Energia liberă şi entalpia liberă Deci.căldură necompensată) care a rezultat în sistem prin degradarea energiei libere (datorită faptului că au loc procese ireversibile). Într-un sistem izolat entropia creşte în timp. din energia internă U a unui sistem. evoluţia sistemului fiind către starea de entropie maximă.. care este întotdeauna pozitivă. deci. Deci. În sistemele izolate. dar dS = diS > 0. dS = deS + diS cu condiţia ca diS > 0 Pentru un sistem izolat deS = 0. şi care se adaugă la căldura schimbată cu exteriorul: dS = (dQ/T)irev + dQ/T. Deci. datorită schimburilor de căldură (dQ)irev şi din producerea de entropie în sistem diS datorită ireversibilităţii proceselor care au loc în el (dQ /T). în care toată energia internă a sistemului a fost degradată la căldură. ∆ U = 0 şi : ∆ F = . Dacă scriem: ∆ U = ∆ (F + TS) se defineşte ca energie liberă mărimea F (free energy) cu: U = F + TS Această mărime exprimă capacitatea efectivă a sistemului de a efectua diferite acţiuni.dS > (dQ/T)irev Se poate defini astfel o cantitate de căldură dQ (Q . în care U = ct. fără a mai putea fi convertită într-o formă de travaliu util. o formulare mai completă a principiului II ar fi: Toate procesele care au loc în sisteme izolate decurg în sensul creşterii entropiei şi al scăderii energiei libere (al scăderii capacităţii de a efectua lucru mecanic). entropia unui sistem izolat nu se modifică întrun proces reversibil şi creşte într-un proces ireversibil.T∆ S < 0 deoarece ∆ S > 0. numai o parte poate fi convertită în travaliu: ∆ U = ∆ F + T∆ S T∆ S ≥ 0 se degradează în mod ireversibil în căldură. Capacitatea unui sistem de a efectua lucru mecanic în condiţii izobare este numită entalpie liberă (Gibbs) G: H = G + TS Funcţia de disipare Rayleigh şi sursa de entropie Dacă vom considera energia internă U a unui sistem izolat: .

. XV). Ji depind de toate forţele termodinamice din sistem : sau J = LX . De exemplu: Xc = ∆ c/∆ x (gradient de concentraţie) XV = ∆ V/∆ x (gradient de potenţial) Ei joacă acelaşi rol în termodinamică ca şi forţa în mecanică. deci apare o cuplare a proceselor.. XT. electricitate etc.d. în general Ji.U = F + TS şi calculăm izoterm variaţia ei în timp: dU/dt = dF/dt + TdiS/dt = 0 dF/dt = . legea Poiseuille etc. un proces atrage după sine alt proces. Deci. fie de căldură. orice proces constă din trecerea fie a unei cantităţi de substanţă. Fluxurile sunt determinate de existenţa unor gradienţi (diferenţe ale unor parametri intensivi de stare) de concentraţie. de la o regiune la alta a unui sistem. Dar acesta duce la un transport al moleculelor înseşi ca purtători ai acestei energii. Uneori. la rândul sau. căldură. dacă se face spre exterior. potenţial electric etc.TdiS/dt Expresia : Φ = T diS/dt se numeşte funcţia de disipare a lui Rayleigh. în care mărimea : σ = diS/dt se numeşte sursă de entropie. Deci forţa XT a antrenat şi un flux de substanţă Js (de difuzie).) se constată că fluxul este proporţional cu forţa termodinamică: J∼ X L se numeşte coeficient fenomenologic. intensitatea producerii de entropie în unitatea de timp exprimă viteza de scădere a energiei libere a sistemului în urma degradării ei de către procesele ireversibile. determină apariţia unui flux conjugat Js care să egaleze concentraţia ş. forţa termică X T determină fluxul de căldura Jq. Deci.. Fluxurile se numesc influxuri. Într-un sistem pot exista simultan mai multe tipuri de procese şi acestea nu sunt independente. care traversează unitatea de arie. De exemplu.m. Fluxuri termodinamice şi forţe termodinamice În sistemele fizice. fie de electricitate etc. Aceşti gradienţi sunt desemnaţi drept “forţe termodinamice” şi se notează cu Xi (Xc. fluxul de electricitate Je(unitate C/m2s). Fluxul termodinamic reprezintă variaţia în unitatea de timp a cantităţilor de substanţă. Jq tinde să egaleze temperaturile dar Js determină apariţia unui gradient de concentraţie Xc.. între diferitele regiuni ale sistemului. fluxul de căldură Jq (J/m2s) etc. dacă într-o soluţie există un gradient de temperatură. Din diferitele ecuaţii care descriu procese de transport (legea lui Ohm. Fluxul de substanţă se notează cu Js şi are ca unitate Kg/m2s sau Kmol/m2s. într-un sistem pot exista mai multe forţe Xi care determină fluxurile respective Ji. Acesta. temperatură.a. Pentru a exprima cantitativ aceste deplasări se introduce noţiunea de flux termodinamic. dacă deplasarea se face spre interiorul sistemului şi efluxuri.

.... APLICAREA PRINCIPIULUI II ÎN BIOLOGIE Stări staţionare şi procese cuplate în sistemele biologice Starea de echilibru termodinamic Întotdeauna... Fluxurile termodinamice sunt asociate cu procese termodinamice ireversibile... existenţa unei forţe determină apariţia unui flux care tinde să o anuleze.... Ji = Σ LijXj Lij sunt coeficienţii fenomenologici.. în el se vor produce fluxurile corespunzătoare până când toate forţele devin nule.. generatoare de entropie.. trebuie să se ţină seama de exprimarea corectă a expresiilor fluxurilor şi forţelor termodinamice. prin introducerea unui coeficient adecvat care să asigure coerenţa relaţiilor (corectitudinea dimensională). încetând toate procesele din sistem (J 1 = J2 = ... . 6.... σ = (1/T)Σ JiXi Φ = Σ JiXi Observaţie.. există la un moment dat mai multe forţe.forţa termodinamică) va apărea un flux Jc de particule (difuzie) care tinde să egalizeze concentraţiile. încetează şi producerea de entropie Φ echilibru = 0.. iar ecuaţiile se numesc ecuaţiile fenomenologice lineare.. Astfel. De exemplu.. Pe baza unor constatări experimentale şi a unor consideraţii statistice. poate fi .. Ecuaţiile fenomenologice permit verificări ale corectitudinii măsurării fluxurilor şi forţelor termodinamice ce acţionează într-un sistem şi estimarea sensului de evoluţie a sistemului la un moment dat.).= 0). dacă între două compartimente separate de o membrană permeabilă se creează un gradient de concentraţie al unei substanţe (Xc .. Aceasta este starea de echilibru termodinamic în care.Ji = f(Xi) astfel încât relaţia de proporţionalitate J = LX devine în cazul general: J1 = L11X1 + L12X2 +.. numită sursă de entropie σ reprezentată printr-o sumă de produse ale fluxurilor şi forţelor conjugate. un gradient de temperatură determină un flux de căldură de la temperatura superioară la cea inferioară până când acestea se egalează şi gradientul dispare. iar valoarea entropiei devine şi se menţine maximă. Se ajunge la un echilibru termodinamic: = dS/dt.. La aplicarea ecuaţiilor de mai sus. adică într-un sistem izolat... Când într-un sistem care evoluează spontan (fără intervenţii din exterior). J2 = L21X1 + L22X2 +.... Onsager a găsit o relaţie de simetrie între coeficienţii fenomenologici: Lij = Lji (de exemplu L12 = L21 etc..... Se demonstrează că intensitatea producerii de entropie.

dintre care unele pot determina scăderea entropiei diS(1) < 0. însă. dar au valoarea minimă posibilă în condiţiile date. prin procesele care au loc într-un sistem diS > 0. astfel încât. Prin aceste mecanisme. Organismele vii preiau din mediu (sub forma de hrană) molecule complexe cu entropie dS staţionar/dt = 0 . în ansamblu. posibil ca în acelaşi sistem să se desfăşoare simultan mai multe procese. deci disiparea de energie şi producerea de entropie nu sunt zero. Prigogine a demonstrat că şi stările staţionare au această proprietate: atunci când apare o perturbaţie (forţele trebuie însă menţinute constante). Aceasta este starea staţionară.Xc = dc/dx La echilibru: Xc = 0 Starea staţionară Jc = dν /dt Jc = 0 σ =0 → σ ∼ XcJc > 0 S = maximă Când. Starea staţionară. acestea se organizează. S staţionar = ct. iar cele prin care entropia scade sunt procese cuplate. în care toate caracteristicile sistemului. entropia sa rămânând astfel constantă. să fie o producere. dar cu condiţia ca altele să crească entropia diS(2) > 0. se realizează în organism prin mecanisme homeostatice. ci prin intervenţia unor cauze externe anumite forţe din sistem sunt menţinute la valori constante. de mare stabilitate. producerea de entropie are o valoare minimă în situaţia impusă de condiţiile la limită (Prigogine). cu consum de energie metabolică. un sistem deschis nu este lăsat să evolueze spontan. numită uneori şi starea de echilibru dinamic. cel puţin în prima parte a vieţii lor. I. organismul îşi menţine constanţi. sunt constante în timp. sistemul nu va putea ajunge în starea de echilibru. Astfel. parametrii mediului său interior. însă. un sistem aflat în stare staţionară elimină în exterior toată entropia ce se produce prin procesele ireversibile care au loc în el. deci şi entropia. nu un consum de entropie. mărindu-şi gradul de ordine. vom observa ca entropia lui scade pe seama creşterii entropiei mediului. Acest mecanism explică aparenta funcţionare antientropică a organismelor vii. Dar organismul viu nu este un sistem izolat. Cum însă: dS/dt = deS/dt + diS/dt rezultă: deS staţionar/dt = .diS staţionar/dt Deci. Principiul lui Le Chatelier arată că stările de echilibru sunt stabile faţă de perturbaţiile mici. scade. Dacă vom lua în considerare sistemul alcătuit din organismul viu împreună cu mediul său înconjurător. Este. iar entropia lor în loc să crească. se numesc procese cuplante. în sistem ia naştere un flux care tinde să anuleze perturbaţia şi să-l readucă în starea staţionară anterioară. În stări “aproape de echilibrul termodinamic” în care sunt valabile relaţiile lui Onsager. Procese cuplate şi procese cuplante Conform principiului II al termodinamicii. Procesele prin care entropia creşte.

pe când cele catabolice. cu biosinteza de produşi complecşi. O formulare locală a principiului II spune că desfăşurarea unui proces ireversibil într-un domeniu cât de mic al unui sistem termodinamic este însoţită întotdeauna de producere de entropie chiar în acel loc. depăşind o anumită valoare critică. Se spune că organismul preia din mediu entropie negativă (numită şi neg-entropie) şi elimină în mediu entropie pozitivă. cu un înalt grad de ordonare spaţială şi cu o dinamică temporară specifică a proceselor care se desfăşoară în interiorul lor. se poate afirma că din punct de vedere termodinamic biosistemele care sunt sisteme deschise. sunt procese cuplante. generatoare de entropie. Se pot produce două tipuri de structuri: structuri de echilibru. Prigogine. Pe baza acestor considerente termidinamice. acestea nu mai pot fi compensate şi sistemul evoluează către un nou regim. care odată apărute se menţin indefinit fără schimb de substanţă sau energie cu exteriorul (de exemplu cristalele). macromolecule şi structuri biologice complexe. Produşii de ardere sunt eliminaţi prin respiraţie. . prin aceste mecanisme se asigură reglarea funcţiilor metabolice (bucle autocatalitice . În organismele vii. sunt procese cuplate consumatoare de entropie. calitativ diferit de starea staţionară. Starea departe de echilibru Pe măsura scăderii entropiei unui sistem se produce o structurare din ce în ce mai avansată a acestuia. sistemul organism mediu nu încalcă principiul II al termodinamicii. provenită din exterior. corespunzător producerii minime de entropie. constituie structuri disipative. În organismul viu. de degradare a substanţelor organice prin ardere. excreţie etc. apare în mod spontan un proces de autoorganizare. se poate spune ca procesul de îmbătrânire a organismului se datorează unei evoluţii înspre creşterea entropiei acestuia.scăzută şi elimină în exterior moleculele simple ce rezultă din arderea acestora. procesele anabolice. Dacă într-o stare staţionară apar fluctuaţii mari ale forţelor termodinamice. În organismele vii se pot întâlni atât stări staţionare aproape de echilibru. Se spune că apare un regim “departe de echilibru”. traversate în permanenţă de fluxuri de materie şi în care au loc procese ireversibile disipative de energie. crescând entropia mediului. cât şi regimuri departe de echilibru. Acest concept a fost introdus de I.două lanţuri de reacţie îsi activează reciproc sinteza). Ecuaţiile fenomenologice lineare nu mai sunt valabile ca în cazul structurilor de echilibru. şi structuri disipative. care apar şi se menţin numai în condiţiile unui schimb continuu de energie (şi uneori de substanţă) cu exteriorul (ele pot exista numai pe seama unei permanente disipări de energie). În concluzie. deci. pe seama disipării de energie.produşii de reacţie catalizează sau inhibă propria sinteză şi cataliza încrucişată . ducând la formarea unor structuri disipative.. Asemenea structuri apar şi se menţin numai în condiţii departe de echilibru. Într-un asemenea regim. În ansamblu.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful