PREFATA ~~~~~~~~~ " Daca nu putem fi buni , sa incercam sa fim macar politicosi. " N.

Steinhardt - " Jurnalul fericirii ". Ideea scrierii acestei carti ne-a fost sugerata , ca pe vremuri lui Lewis Caroll , celebrul autor al cartii " Alice in tara minunilor " , de catre o foarte tinara domnisoara care ne-a rugat sa-i imprumutam sau sa-i spunem de unde poate cumpara un " Cod al manierelor elegante " deoarece urma sa " iasa in lume " si avea o sumedenie de nedumeriri. Pentru ca exemplarul din " Usage du monde " al Baroanei de Staff din 1899 se pierduse din biblioteca , am inceput sa cautam o carte mai recenta , publicata la noi pe aceasta tema. Dupa aceasta truda am descoperit niste modeste si timide brosurele aparute in ultimele decenii. Asta era tot. Nu ne-am putut impiedica sa meditam asupra cauzei inexistentei in cultura noastra , timp de patruzeci si cinci de ani , a unei carti de referinta in acest domeniu. In Germania , de exemplu , apar si se vind anual cu mare succes cam doua titluri noi de astfel de carti , si asta de foarte multi ani. Brosurile de care aminteam erau scrise cu bun simt , insa ramineau extrem de incomplete. Am inteles ca se ocolisera cu multa grija subiecte " tabu " , ca de exemplu botezul , nunta , ceremonialul de inmormintare etc. De ce erau aceste subiecte interzise este usor de presupus ... Am recitit in schimb " Codul eticii si echitatii socialiste " si juramnitul de pe coperta carnetului de U.T.C. Era vorba acolo despre obligatia de a-ti da viata si singele pentru cauza Partidului. In gradinite , scoli generale si licee , copii erau invatati sa recite chiar de la virsta de trei ani Ode dedicate Partidului si conducatorilor iubiti ; iar la orele de dirigentie profesorul era constrins sa comenteze cuvintarile Secretarului General sau sa faca invatamint politic. Sa nu ne facem iluzii , nici o tara din lume nu seamana cu un pension de domnisoare. Nu toti oamenii de pe glob sunt bine crescuti , idiferent de regimul politic existent intr-o tara. Stind de vorba cu o prietena din Germania care a vizitat de mai multe ori Romania si marturisindu-i dorinta noastra de a scrie o astfel de carte ne-a spus ca dupa parerea ei n-ar fi nevoie , caci nicaieri in alta parte n-a intilnit oameni atit de blinzi , de ospitalieri si bine crescuti ca la noi. Sa fie bunele maniere o problema de bun simt ? Sau numai de cultura si instruire ? Sau numai de mediu ? Se poate deduce din experienta fiecaruia dintre noi ca o comportare civilizata depinde de toate elementele enumerate mai sus. Secretul unui comprtament agreabil si civilizat in societate se poate obtine din decantarea bunelor obiceiuri filtrate si adaptate de la o generatie la alta. Bunicii , parintii , scoala si nu in ultimul rind Biserica sunt de neinlocuit intr-o existenta normala a oamenilor in societate. Un adevar cunoscut, dar neasimilat suficient spune ca drumul libertatii trece prin cultura. Exista o cultura de tip rural - obiceiuri , datini , ritualuri ce conduc la un comportament civilizat si o cultura livresca , din care omul scolit poate invata multe , dar nu in mod obligatoriu si bunele maniere. Problemele de educatie si comportare civilizata exista in intreaga lume si nu vor fi niciodata rezolvate pe deplin.

Situatia de la noi , dupa patruzeci si cinci de ani de imixtiune brutala , in existenta sociala si chiar familiala , a unei forte oarbe , nemiloase , care , in numele fericirii umane a cautat sa ne ucida fericirea , a incercat sa creeze " oameni noi " , asemenea unor marionete stingace si supuse , este totusi deosebita de cea din alte parti. Cum sa surizi cind ti-e frica ? Cum sa te bucuri la castoria copiilor cind te temi ca vei fi vazut la biserica ? Cum sa-i spui cu drag unei doamne - " Doamna " , cind exista un decret care te obliga sub semnul unei amenintari continue sa spui " Tovarasa " ... ? In multe tari , situatia economica permite mamei sa nu lucreze , daca doreste , ca sa se ocupe personal de educatia copilor. Trebuie sa recunoastem ca la noi aceasta posibilitate a fost ferm inlaturata deoarece nu se putea trai dintr-un salariu. Au aparut generatiile pe care le-am numit " copii crescuti cu cheia de git ". Nu prea aveau ce sa invete si nici de la cine. Cum raul , din nefericire , contamineaza cu usurinta , puteau cel mult invata de la cei mai mari si in nici un caz lucruri bune. Timpul a trecut si acum fetitele si baieteii cu " cheia de git " au ajuns parinti si cresc , educa alte generatii de copii cu cheia ... Sa nu fim insa pesimisti , raminind la o viziune catastrofica asupra viitorului societatii romanesti. Atunci , cartea aceasta nici nu ar mai avea sens. Nici o constringere si nici o libertate a fiecaruia dintre noi nu poate inlocui sfatul unui om intelept , cumpatat si linistit. In viata fiecarui om exista nevoia de modele , iar in societatea romaneasca de dupa al doilea razboi mondial evenimentul cel mai dramatic l-a constituit tocmai distrugerea acestor categorii ce ar fi trebuit sa devina modele morale. Intelectualii , oamenii de cultura au umplut temnitele comuniste , tocmai ca pentru un cod al onoarei nu le permitea sa treaca , in chip cameleonic , de la o doctrina politica la alta ; harnicii si inteleptii satului au nimerit cam tot acolo si tot din aceleasi motive. Si ne-a mai ramas modelul activistului de partid. A fost intr-adevar un " model " si trebuie sa recunoastem ca faceam eforturi sa-l imitam , iar rezultatul s-a vazut si urmarile se resimt. S-a deteriorat orice norma morala si aproape toate notiunile normale au fost golite de sens. In Piata Romana din Bucuresti se afla si acum inscriptia " Vom muri si vom fi liberi ! ". De nenumarate ori in acesti ani am incercat sa descifrez sensul mai profund al acestui credo tragic. Sa se fi referit numai la dictator ? Sa fi fost incluse toate frustrarile si iluziile copiilor fara coplilarie , a copilor crescuti cu " cheia de git " ? Sa fi fost doar strigatul ultimei generatii de copii - cum spunea altadata un adolescent - care a mai vazut o ciocolata ? Sa nu ne fi gindit nici unul dintre noi ca cea mai dificila libertate este cea cu care nu stii ce sa faci ? Despre democreatie nici nu mai indraznesc sa amintesc. Termenul e folosit cu atita inconstienta incit exista pericolul sa se incetateaneasca la noi in acceptia contrara ; teroarea arbitrarului si a lipsei de buna cuviinta. Fac ce vreau pentru ca e democratie , rosteste si potentantul si omul de rind - si desigur gresesc - nu asta e democratia ! Aceasta carte ar vrea sa ne impace pe noi cu noi si pe noi intre noi. Cum nimic nu se poate impune prin forta , ea nu constituie decit un punct de plecare pentru meditatie

si dialog. Eventualele reprosuri , indoieli sau nedumeriri pot fi formulate in scris pe adresa Editurii si promitem ca la urmatoarea editie vom tine seama de ele , incercind sa venim in intimpinarea dorintelor dumneavoastra cu gindul bun de a ne face viata mai frumoasa decit am avut-o. O meritam din plin !