Simptomatologia devianelor comportamentale la minori

Minorul cu tulburari de comportament se manifesta prin simptome caracterizate printr-un mare polimorfism. Manifestarile clinice depind att de vrsta, sex, stadiul de dezvoltare, ct si de factorii de mediu. Simptomatologia tulburarilor de comportament cuprinde o gama foarte ntinsa de manifestari, att ca numar, ct si ca intensitate, de la o simpla minciuna pna la acte de mare gravitate (omucideri), ntre acestea interpunndu-se un mare numar de simptome: iritabilitate, instabilitate, impulsivitate, irascibilitate, esecul si abandonul scolar, fuga, vagabondajul, furtul, cersetoria, diferite acte de cruzime, piromania, alcoolismul, tulburarile sexuale, prostitutia, tentativele de sinucidere, omuciderea. Minciuna sau tendinta de alterare a adevarului are drept cauze manifestarea fanteziei, a laudaroseniei, intentia de a nsela, dorinta de compasiune, simpatia sau antipatia, rationamente superficiale. La vrsta cnd copilul prezinta o sugestibilitate crescuta si nu detine nca subtextul formularilor verbale sau nu deosebeste visul de realitate, minciuna este foarte putin patologica. Ea se poate datora mai curnd imitarii parintilor care mint n fata copilului caci, potrivit lui M. Stoian, sensibilitatea copilului la minciuna adultului este maxima. La vrsta anteprescolara, minciuna copilului se poate confunda cu spiritul sau specific de fabulatie; mai trziu se contureaza minciuna de aparare contra agresiunii adultilor, minciuna dezvoltndu-se ca reactie la teama de pedepse, modalitate de aparare a unei fiinte slabe supuse unei proceduri educative neconvenabile. La vrsta scolaritatii se pot manifesta unele tipuri de minciuna cu caracter patologic, care au la baza, de regula, vanitatea si uneori perversiunea. Gravitatea minciunii trebuie apreciata n functie de intentia de a nsela. Minciuna patologica se caracterizeaza prin spirit de rautate premeditat si apare ca un simptom al unei tulburari profunde a personalitatii. n minciuna, subiectul separa realul de ireal, prezentndu-l pe ultimul ntr-o maniera plauzibila cu scopul, fie de a induce n eroare pe altii, fie de a-si motiva siesi propriul comportament fata de normele cunoscute cu care intra n contradictie ori pe care doreste sa le evite. Instabilitatea nu este o tulburare de comportament prin ea nsasi, ci mai mult o modalitate reactionala a SNC, manifestata psihomotor. Heuyer

defineste instabilitatea ca fiind incapacitatea de a pastra o atitudine, de a fixa atentia, de a reactiona n mod constient, de a prevedea o actiune. Irascibilitatea prezinta un mecanism psihopatologic similar, denumit si furie, nervozitate, nestapnire; este o reactie de descarcare critica (manie, furtuni motorii, violente) culminnd cu miscari spectaculoase, exhibitionism, auto- si heteroagresiune. Impulsivitatea este o reactie specifica de trecere directa la actul de satisfacere a apetitului agresiv, de opozitie etc. Se evidentiaza prin caracterul sau brusc, necenzurat, mai putin elaborat n privinta diversitatii actionale. Furtul cel mai frecvent delict ntlnit la minor este definit ca un atentat la proprietatea particulara sau publica. Aprecierea furtului la copil se face n functie de capacitatea sa de a ntelege relatiile de proprietate, de a putea distinge ntre bunul personal si al altuia. Toti copii pna la 67 ani sunt dominati de tendinta de a-si nsusi jucarii sau dulciuri. Ei nu pot aprecia ntro masura suficienta consecintele ncalcarii unei interdictii si, din lipsa de discernamnt, si pot apropria cu destula seninatate anumite obiecte, acest furt avnd un caracter mai mult psihofiziologic dect patologic. Copiii mici nu fura, ci iau. Numai dupa vrsta de 7 - 8 ani se poate vorbi de furt propriuzis, care implica premeditarea, prevederea consecintelor si efectuarea actiunii. Furtul ncepe, de obicei, n familie si se extinde n mediul extrafamilial, de la obiecte de valoare mica pna la sume importante de bani. n general, fetele fura singure; iar baietii n grup. Furtul nu este o manifestare izolata, ci este asociat frecvent eu fuga de acasa, prostitutia la fete, uneori cu omuciderea si piromania. Deosebim ntre furtul constient care are o motivatie psihologica lucida (furie, vindicatie, necesitate) si furtul patologic care se caracterizeaza prin existenta unor tulburari de constiinta sau prin motivatii delirante, care apar frecvent si asociate cu grade lejere de debilitate mintala, cu manifestari de tip schizofrene sau manifestari epileptice. Dupa continutul, motivatia si circumstantele furtului, se deosebesc mai multe categorii de furt : din necesitate, ca reactie de imitatie, prin antrenare sau ndemn, de performanta, ca act de razbunare, de compensatie. n raport cu furtul, jaful este o forma de comportament foarte grava si are loc sub amenintare sau ca act de violenta, fiind cu att mai complex cnd se produce n banda.

Fuga si vagabondajul reprezinta eruptia violenta din mediul familial, ca expresie a unei stari de ncordare emotiva sau ca simptome psihotice. Deosebirea dintre ele consta n durata: fuga are un caracter de criza, iar vagabondajul este un fenomen complex, avnd o desfasurare n timp. Fuga apare ca o tendinta de evaziune, mai mult sau mai putin voita si irezistibila, din mediul n care se afla copilul sau ca o rupere brutala de obisnuintele de viata, reflectnd o stare de inadaptare. n functie de cauze, fuga are diverse forme: forma de pulsiune emotiva, ca rezultat al unei stari conflictuale cu scoala, cu familia, o situatie familiala deosebita generata de disocierea caminului, lipsuri materiale; fuga poate fi si o expresie a dorintei de aventura, de evadare pentru a vedea lucruri si locuri noi. Ca modalitati de manifestare, fuga poate fi izolata periodica sau repetata si permanentizata ca o trasatura negativa de conduita prin care subiectul eludeaza dificultatile ntlnite. Vagabondajul este o reactie organizata care apare din lipsa de atasament familial sau fata de o constrngere rau suportata, adolescentul alegnd nomadismul pentru a fi liber, prin imitatie si sugestie, si pentru a se socializa prin intrarea ntr-o banda. Vagabondajul reprezinta terenul propice evolutiei criminale individuale, o forma concreta a inadaptarii. Lipsa domiciliului permanent nseamna sustragerea copilului de la influenta pozitiva a mediului familial, precum si o raliere la formele organizate de bande de infractori. Daca n perioada prescolara si cea scolara, copilul are libertatea sa vagabondeze, atunci prin natura lucrurilor i se ofera posibilitatea de a parcurge evolutia infractionala de la micile hotii, necesare sustinerii acestei vieti, si pna la crime violente, agresive. Fuga si vagabondajul se asociaza frecvent cu tulburari ale comportamentului sexual si cu impulsivitate. n cazul delincventilor, esecul (deficitul) scolar este recunoscut de toti autorii. El se poate datora unor cauze ca: frecventa neregulata, conditii de mediu nefavorabile, lipsa de ndrumare a copiilor catre scoala prin lipsa de instruire a propriei familii. Esecul scolar induce o stare de tensiune si constituie un traumatism violent tocmai n etapa pubertatii, n care minorul si formeaza constiinta de sine; puberul devine neascultator si si gaseste prieteni pe masura. Incendierile voluntare se pot observa la pubertate si adolescenta, ca urmare a unei dorinte de razbunare sau a rautatii; apar la debilii mintali sau comportamentali-psihopati si pot avea un caracter impulsiv la epileptici.

Alcoolismul si dependenta de droguri n adolescenta, alcoolismul (ca si tentatia administrarii drogurilor hasis, cocaina, aurolac, etc.) se manifesta n majoritatea cazurilor n forma acuta. Minorul tinde sa-si arate nonconformismul, sfidarea fata de autoritatea adultilor sau sa lupte mpotriva timiditatii si anxietatii. Devierile sexuale Instinctul sexual, n mod normal latent n copilarie, apare la pubertate, dar se definitiveaza n forma lui specifica umana n adolescenta tardiva, cnd include totodata si atasamentul afectiv pentru sexul opus. La vrsta adolescentei trebuie deosebite relatiile permise, bazate pe afectiune mutuala, de violenta si devierile sexuale. Gravitatea apare n cazurile n care relatiile sexuale sunt ntmplatoare, determinate de setea de aventura, sau cnd ele se caracterizeaza prin precocitate, cnd se pot contacta si transmite boli foarte grave. Aceste situatii constituie terenul propice pentru delicventa sexuala. n acest caz, criza sexuala nu este expresia unei maturitati sexuale, ci o deviere a unui organism caracterizat prin imaturitate psihica si fragilitate functionala a gonadelor, oferind o satisfactie strict instinctuala . Dintre devierile sexuale, cele mai frecvente sunt homosexualitatea la baieti si prostitutia la fete. Precocitatea si devierea sexuala apar de obicei n mediile de subcultura si dezorganizare sociala, unde si moralitatea are un grad de permisivitate mult mai cobort. La fete, prostitutia reprezinta practicarea relatiilor sexuale pentru o retributie, n mod liber si constant, scopul principal fiind cstigul material. Ea exprima o riposta agresiva la stresuri, ndeosebi dupa o violenta sexuala (viol, incest) pe un fond de frustrare afectiva din copilarie, sau este o prima consecinta a vagabondajului. Omuciderea este un delict foarte grav, dar reprezinta un mic procent n delicventa juvenila. Se poate manifesta sub forma omuciderii involuntare, n cadrul unui furt lovire, fara intentia de a provoca moartea. Suicidul si tentativa de suicid sunt, de obicei, expresia unor tulburari instinctivo-afective foarte profunde; unele dintre cele mai frecvente reactii antisociale. Suicidul este actul autoagresiv prin care o persoana, n mod intentionat, si cauzeaza moartea. Aparnd sporadic la vrsta copilariei, el creste brusc n adolescenta. Deosebim ntre suicidul sincer bine motivat, al disperarii autentice si suicidul-santaj, ipocrit, cu amprenta isterica, n care este implicata n mod deosebit responsabilitatea unei persoane . O alta clasificare a suicidului este facuta de Durkheim care diferentiaza 4 tipuri de suicid: suicidul egoist, cauzat de nivelul prea scazut al integrarii sociale;
4

suicidul altruist, datorat nivelului prea nalt al integrarii; suicidul anemic, generat de nivelul prea redus al reglarii sociale; suicidul fatalist, produs de nivelul prea nalt al reglarii sociale. La copiii si adolescentii ultimelor decenii ale secolului al XX-lea se descriu o multitudine de fenomene, de comportamente, de reactii care, prin frecventa, dovedesc si implicatii largi bio-psiho-socio-culturale si depasesc granitele unor preocupari individuale.