Sunteți pe pagina 1din 2

Hector

Hector, celebru erou troian (cunoscut din Iliada), fiul regelui Priam i al Hecubei i soul Andromaci, cu care a avut un fiu: pe Astyanax zis i Scamandrius. Hector era cel mai viteaz dintre troieni. tiind dinainte c avea s moar n lupt ucis de Ahile, c cetatea lui avea s fie distrus, el a continuat totui s lupte alturi de ai si. n cel de-al zecelea an de rzboi, cnd luptele se ddeau sub zidurile Troiei, Hector seamn groaz i moarte n tabra grecilor. Dup ce-i ucide pe cei mai vajnici dintre ei, n frunte cu Patroclus, dup ce conduce atacul dezlnuit de troieni mpotriva corbiilor greceti, pe care le incendiaz, Hector rmne singur afar din cetate, s-l nfrunte pe Ahile. El este fugrit de trei ori n jurul zidurilor Troiei de ctre eroul "cel iute de picior" i cade, rpus de mna lui, sub privirile ngrozite ale prinilor si, care urmresc lupta de sus, de pe ziduri. Cadavrul lui Hector e legat de carul lui Ahile i trt de ctre acesta prin pulbere, apoi dus n tabra ahee. Mai trziu, la cererea i rugminile lui Priamus, Ahile l napoiaz troienilor, care-l ard pe rug, cu mare cinste.

S-ar putea să vă placă și

  • Prezentare Eurogas
    Prezentare Eurogas
    Document13 pagini
    Prezentare Eurogas
    Bogdan Nastase
    Încă nu există evaluări
  • CT Referat 1
    CT Referat 1
    Document4 pagini
    CT Referat 1
    Bogdan Nastase
    Încă nu există evaluări
  • Documentatie PPS
    Documentatie PPS
    Document8 pagini
    Documentatie PPS
    Bogdan Nastase
    Încă nu există evaluări
  • Cursul 6 SM
    Cursul 6 SM
    Document15 pagini
    Cursul 6 SM
    Bogdan Nastase
    100% (1)
  • Cursul 3 SM
    Cursul 3 SM
    Document26 pagini
    Cursul 3 SM
    Bogdan Nastase
    Încă nu există evaluări
  • Desen Tehnic
    Desen Tehnic
    Document91 pagini
    Desen Tehnic
    cristi0866
    100% (9)
  • Cursul 13
    Cursul 13
    Document13 pagini
    Cursul 13
    Bogdan Nastase
    Încă nu există evaluări
  • Razboiu Dan Kosovo
    Razboiu Dan Kosovo
    Document6 pagini
    Razboiu Dan Kosovo
    Bogdan Nastase
    Încă nu există evaluări
  • Curs 1 S
    Curs 1 S
    Document3 pagini
    Curs 1 S
    Bogdan Nastase
    Încă nu există evaluări