Universitatea tefan cel Mare, Suceava Facultatea de Inginerie Alimentar Ingineria Produselor Alimentare

Student: Petrisor Maria-Andreea Anul IV, grupa 1b

2011
1

1. Generalitati 2. Cauze 3. Transmiterea bolii 4. Simptome 5. Faza incipienta 6. Faza turbarii 7. Faza paralitica 8. Diagnostic 9. Tratament 10. Vaccinare si prevenire 11. Expunerea animalelor de companie 12. Expunerea umana 13. Concluzii

Generalitati Rabia (lat. rabiere, derivat din rabhas - sanscrita veche: a fi violent) este o boal infecioas viral a mamiferelor provocat de virusul rabic, un virus neurotrop din genul Lyssaviridae, familia Rhabdoviridae, care se gsete n saliva animalelor infectate. Alte denumiri ale bolii sunt turbare sau hidrofobie (n limba greac fric de ap). Cuvntul grecesc lyssa, utilizat pentru desemnarea rabiei, nseamn nebunie. Rabia este o maladie identificat nc din antichitate. n prezent se conoate c este o meningoencefalit difuz. Transmiterea este de obicei prin muctur. Rabia este n zilele noastre o maladie complet incurabil, care se caracterizeaz prin leziuni ale sistemului nervos central, urmate de paralizie i moarte. n prezent, aceast maladie este practic disprut la om n majoritatea rilor dezvoltate, dar continu s reprezinte o problem major de sntate public n multe ri din Asia i n Africa. Rabia (turbarea) este o boala produsa de un virus si care afecteaza sistemul nervos central (creierul si maduva spinarii) atat la animale cat si la oameni. Animalele infectate cu acest virus pot raspandi boala prin intermediul salivei sau contactului cu tesutul cerebral. Oamenii pot dobandi boala in urma muscaturilor, produse atat de la animale salbatice cat si domestice. Datorita programelor largi de vaccinare impotriva rabiei, afectiunea este din ce in ce mai rara in tarile dezvoltate, fiind insa mult mai comuna in statele in curs de dezvoltare.

Cauze Rabia este o boala care are ca si cauza infectia cu un virus, care apare de cele mai multe ori ca urmare a contactului cu saliva animalelor infectate. In majoritatea cazurilor, virusul este depistat la animale salbatice, cum ar fi liliecii, ratonii, sconcsii, vulpile sau coiotii. Din acest motiv se recomanda anuntarea autoritatilor medicale ori de cate ori au loc atacuri ale animalelor, mai ales daca acestea sunt salbatice. In acest fel, persoana sau persoanele respective pot fi informate despre posibilitatea infestarii cu rabie si daca se impun sau nu masuri profilactice. Transmiterea bolii Ocazional, virusul se poate transmite si prin intermediul animalelor de companie, cum sunt pisicile sau cainii, insa aceasta se intampla foarte rar datorita programelor de vaccinare eficiente. Animalele de companie care nu parasesc niciodata apartamentul au un risc foarte mic de a fi expuse virusului care determina rabia. In situatii si mai rare, unele persoane se pot infecta fara a fi muscate de un animal infestat, fie prin manipularea unui animal care e infestat, fie prin inhalarea virusului, mai ales in locuri in care acesta se gaseste in cantitate foarte mare (pesterile in care traiesc lilieci de exemplu).

Transmiterea bolii se intampla aproape intotdeauna ca rezultat al faptului ca un animal infectat musca unul neinfectat de virus. Sconcsii, ratonii, vulpile, coiotii si liliecii sunt animalele care au sansele cele mai mari sa transmita virusul. S-au inregistrat cateva cazuri de infectie care au rezultat din raspandirea de substante infectioase in pesterile unde locuieste un numar mare de lilieci infectati. Virusul rabic nu traieste foarte mult independent de gazda si ramane viabil in
4

corpul unui animal infectat pentru mai putin de 24 de ore. Virusul rabiei este raspandit in grade ridicate in saliva. Cu toate acestea, faptul de a fi infectat cu virusul rabic nu inseamna neaparat ca animalul muscat (sau omul) va fi infectat. S-a speculat ca numai in jur de 15% din oamenii expusi vor contracta boala. Oamenii, pisicile si cainii sunt doar susceptibili de boala intr-o oarecare masura.

Simptome Dupa intrarea in contact cu virusul, animalul infectat poate parcurge una sau mai multe etape. In cazul celor mai multe animale, virusul se va raspandi prin nervii animalului infectat pana la creier. Virusul se misca relativ incet si timpul mediu de incubatie de la expunere pana la afectarea creierului este intre 3 si 8 saptamani la caini, intre 2 si 6 saptamani la pisici si intre 3 si 6 saptamani la oameni. Cu toate acestea, s-au inregistrat perioade lungi de incubatie - 6 saptamani la caini si 12 saptamani la oameni. Dupa ce virusul ajunge la creier, se indreapta apoi catre glandele salivare unde se va putea imprastia printr-o muscatura. Dupa ce virusul ajunge la creier animalul va trece prin una, doua sau prin toate cele trei etape diferite.

Faza incipienta Prima este faza incipienta si dureaza de obicei 2-3 zile la caini. Aprehensiune, nervozitate, anxietate, izolare si febra pot fi intalnite. Animalele prietenoase pot deveni timide si irascibile si pot avea apucaturi neasteptate, in timp ce animalele agresive pot deveni afectuoase si docile. Majoritatea animalelor vor linge constant locul muscaturii. La pisici, faza incipienta dureaza numai 1-2 zile si ele de obicei manifesta mai multe junghiuri de febra si un comportament mai schimbator decat cainii.

Faza turbarii De la faza incipienta, animalele pot intra in faza turbarii; pisicile sunt predispuse sa dezvolte aceasta stare. Faza turbarii dureaza la caini de obicei 1-7 zile. Animalele devin nelinistite si irascibile si raspund in mai mare masura la stimuli auditivi si vizuali. Pe masura ce devin mai nelinistite, ele incep sa hoinareasca si sa devina si mai agresive. In custi, cainii pot musca si ataca ingraditurile. Animalele vor deveni dezorientate, pot deveni tepene si chiar pot muri.

Faza paralitica (muta) Animalele pot intra in faza paralitica, fie dupa etapa incipienta, fie dupa cea a turbarii. Faza paralitica se dezvolta de obicei intre 2-4 zile dupa aparitia primelor semne. Nervii care afecteaza capul si gatul sunt primii implicati si animalele pot incepe sa saliveze ca urmare a incapacitatii de a inghiti. Respiratia chinuita si falca deschisa pot aparea ca urmare a faptului ca diafragma si nervii faciali devin treptat paralizati. Animalele pot scoate sunete inabusite si multi proprietari cred ca se afla ceva in gatul animalului. Animalul va slabi si nu va mai putea respira si va muri.
5

Diagnostic Metoda curenta de diagnosticare a rabiei la animale este de a supune creierul examinarii microscopice. Unele tehnici noi de testare folosind mostre de piele si/sau sange sunt studiate si folosite in cateva cercetari care promit sa devina un nou mod de testare a oamenilor si animalelor care ar putea fi expuse. Ele nu sunt folosite in mod obisnuit in momentul de fata.

Tratament Nu exista tratament. Odata ce boala se dezvolta la oameni, moartea e aproape sigura. Numai cativa oameni au supravietuit rabiei dupa o ingrijire medicala foarte intensa. S-au inregistrat si cateva cazuri de caini supravietuind infectiei, dar ele sunt foarte rare.

Vaccinare si prevenire Vaccinarea este cea mai buna metoda de a preveni infectia si animalele vaccinate in mod corespunzator au foarte putine sanse de a contracta boala. In timp ce vaccinul impotriva rabiei la caini este obligatoriu pentru toate statele, se estimeaza ca pana la jumatate din toti cainii nu sunt vaccinati. Unele comunitati cer ca si pisicile sa fie vaccinate, ceea ce este foarte important, de vreme ce cazurile de infectie la pisici sunt mai multe decat cele la caini. Se estimeaza ca mai putin de 10% din numarul de pisici beneficiaza de vaccinare, fapt care determina o mai mare incidenta a virusului rabic la pisici. Conventia standard de vaccinare este de a vaccina pisicile si cainii la trei sau patru luni si apoi din nou la un an. Un an mai tarziu, se recomanda vaccinarea o data la trei ani. Acest din urma vaccin a fost testat si s-a dovedit a fi destul de eficient. Cateva comitate, state sau veterinari individuali cer vaccinarea anuala sau odata la doi ani din motive care necesita un studiu mai amanuntit.

Exista o serie de vaccinuri care pot fi folosite pentru a vaccina oameni cu risc ridicat de infectie. Sunt si cateva vaccinuri disponibile pentru animalele mari. Chestiunea vaccinarii animalelor exotice este una obisnuita. Nu sunt vaccinuri aprobate pentru cele mai multe animale exotice (cu exceptia dihorului). Cu toate acestea, vaccinul canin este folosit pentru anumite specii pentru a oferi protectie intr-o oarecare masura. Vaccinarea animalelor exotice sau a hibrizilor (de lupi), ar trebui tratata individual in colaborare cu veterinarul local si cu autoritatile de sanatate publica.
6

Nu se recomanda niciodata intretinerea unor animale salbatice precum sconcsul sau ratonul care prezinta mare risc de a fi purtatoare de virus.

Expunerea animalelor de companie Orice animal de companie care este muscat sau zgariat, fie de un mamifer salbatic carnivor, fie de un liliac care nu este disponibil pentru testare, ar trebui considerat ca fiind expus la virusul rabic. Autoritatile de sanatate publica recomanda ca pisicile, cainii si dihorii nevaccinati, expusi unui animal turbat, sa fie imediat eutanasiati. Daca proprietarul nu doreste ca acest lucru sa fie facut, animalul ar trebui izolat pentru 6 saptamani si sa fie vaccinat cu o luna inainte sa i se dea drumul. In cazul animalelor cu vaccinurile expirate e nevoie sa se faca o evaluare in functie de fiecare caz in parte. Cainii si pisicile care sunt in prezent vaccinate sunt tinute sub observatie timp de 45 de zile.

Expunerea umana Daca un animal musca un om, animalul fie va fi pus in carantina, fie va fi pus sub observatie pentru o perioada de cel putin zece zile pentru a fi siguri ca nu este infectat cu virusul rabic. Chiar daca animalul a fost vaccinat sau nu in mod frecvent, comunitatea in care locuiti va dicta conditiile carantinei. Oamenii care sunt expusi unui animal turbat pot primi vaccinuri dupa expunere si o injectie cu globulina (anticorp) pentru a-i proteja impotriva infestarii. Orice persoana muscata de un animal ar trebui sa spele bine rana cu sapun si apa si sa ceara imediat asistenta medicala.

Concluzii Toate animalele cu sange cald risca sa contracteze virusul rabic. Cu toate acestea, unele specii sunt mult mai rezistente decat altele. Transmiterea virusului se face aproape intotdeauna prin muscatura de la un animal turbat. Exista o diversitate de simptome diferite si odata contractat acest virus nu exista niciun remediu, iar moartea este aproape intotdeauna episodul final. Boala poate fi prevenita foarte bine prin vaccinare. In timp ce cazurile de infectie la oameni sunt destul de rare, riscul contractarii virusului si efectele bolii fac esentiale luarea unor masuri de precautie in ceea ce priveste animalele salbatice si vaccinarea in cazul animalelor domestice.

1. Ro.wikipedia.org 2. www.sanatateatv.ro 3. Aurel Ivan Tratat de epidedemiologie a bolilor transmisibile, Editura Polirom, 2002.