Pygmalion si Galateea sau Cum sa faci psihologie din mit!

Suciu Elena-Catalina, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei .dar daca piatra nu va respira si buzele ei nu se vor incalzi truda mea nebuna nu-mi va da decat singuratate. La fiecare lovitura de dalta sper si mi-e frica. Inca nu stiu daca arta mea e un izvor de fericire sau de nefericire, dar nu mai pot da inapoi Efectul Pygmalion sau Profetia Autoimplinita (Self-fulfilling Profecy, pentru cei dintre voi amatori de englezisme) este un concept al psihologiei sociale care pune relatiile interumane si mai ales rolul persoanei intr-o cu totul alta lumina (una mitica am putea zice). Dar cine-i acest Pygmalion si mai ales ce legatura are el cu psihologia? Ei bine, pentru ca nu toata lumea este pasionata de mituri antice, zeitati si istorie este necesar sa precizez povestea tanarului Pygmalion si a iubitei lui Galateea. Acesta, rege al Ciprului, cazut in deznadejde caci nu gasea o femeie pe placul lui (ha!) hotaraste ca nu se va casatori niciodata si decide sa sculpteze el insusi idealul sau feminin. Statuia din fildes este atat de frumoasa, atat de perfecta incat Pygmalion se indragosteste de ea. Numind-o Galateea tanarul sculptor incepe sa o roage pe zeita Iubirii, Afrodita sa ii aduca pe cineva la fel de minunat. Aceasta, impresionata de dragostea lui pentru fiinta de fildes ii da viata Galateei, si traiesc fericiti (such a cliche). Dar ce-au observat psihologii? Nu suntem noi oare cu toti niste Galatee in care se ceilalti isi oglindesc aspiratii, idei, opinii si totodata un Pygmalion pentru fiecare alta Galatee de langa noi? Bun , de acord, dar ca treaba sa fie bine facuta , colegu Rosenthal a demonstrat asta printr-un faimos experiment. S-a dus intr-o scoala elementara si a ales aleatoriu (ehe statistica) cativa copii spunandu-le profesorilor ca IQ lor este mult mai mare decat al celor de varsta lor, deci sa se astepte la tot ce este mai bun de la ei. Ce s-a intamplat? Dupa un timp rezultatele scolare ale acestor copii s-au imbunatatit considerabil. Cum s-a intamplat? Profesorii, spunandu-li-se ca acei copii sunt mai buni au facilitata, constient sau nu, reusitele celor mici iar acestia s-au comportat in masura in care era de asteptat de la ei sa se comporte, ca mici genii! Ideea efectului Pygmalion este simpla: cei din jur se vor comporta in functie de ceea ce credem despre ei si ceea ce asteptam de la ei, intarind convingerile noastre. Ok, si unde este independenta in gandire si actiune cu care ne tot laudam? Se pare ca nu suntem atat de autonomi pe cat ne vrem, aceasta pentru ca relationam primim si dam la schimb (ca pe bunuri materiale ) bunurile noastre morale, apiratiile, valorile. Este in firea noastra sa fim ceea ce cred altii ca suntem, sa credeam ceea ce cred altii ca credem, este o forma de adaptare la societate, iar ea ne face sa fim conform asteptarilor, conform cu ce este dezirabil sa fim, nu-i nimic nedrept aici, ci doar modul sau de a-si cere dreptul. Frumusetea sta in faptul ca nu doar ceilalti ne saboteaza in felul acesta, noi suntem adesea Pygmalion si Galateea, in acelasi timp. Cum asta? Simplu, si ca sa fie de inteles eu voi fi exemplu vostru, daca eu cred ca oamenii mint in majoritatea lor voi atrage exact acei oameni care sa minta pentru ca astfel imi intaresc credinta mai sus menionata. Concluzie, suntem niste oglinzi unii altora sau mai rau oglinzi a unui incosntient sabotor si tot ce putem face este sa ne conformam!

Vai, stiam ca nu sunteti atenti, ca cititi printre randuri (observati? observati?), va las sa trageti voi conlcuzia potrivita caci cred ca sunteti suficient de critici si profunzi sa extrageti esentialul (dar acum?)!