1

Ierarhiile si elitele. De la Big-Man la Nomenklatura.

Am ales sa ma ocup de aceasta tema, deoarece din punctul meu de vedere ierarhiile si elitele au jucat mereu un rol foarte important de-a lungul istoriei societatilor, inca din cele mai vechi timpuri pana in present. Elitele au controlat mereu indivizii/masele pentru diferite scopuri, unele bune, unele rele, iar ierarhiile au divizat clasele sociale inca de la inceput, facandu-se o diferentiere in doua categorii: oamenii si elitele. Oamenii fiind cei care s-au lasat condusi de elite pentru a-si atinge scopurile societatii din care fac parte, insa de multe ori, elitele au profitat de aceasta si au incercat sa isi mentina puterea/privilegiile in interiorul lor. Fiintele umane sunt rationale, incercand mereu sa-si faca mereu o viata mai usoara, o fiinta capabila de a alege, omul insusi fiind sursa puterii, care mereu foloseste orice mijloace pentru a capata putere. Spre deosebire de filosofia politica, antropologia nu-si pune problema naturii puterii. Pentru conceptul de putere, ea accepta definitia cea mai extinsa si cea mai larg raspandita. Asa se explica, in discursul antropologic, frecventa folosirii termenului de putere la plural, diversitatea determinantiilor ce-i sunt asociate si numeroasele titluri problematice care pun in relatie puterea si un alt element(rudenia, cuvantul, sacrul, etc.). Mentinand distinctia intre putere si autoritate, antropologia nu s-a folosit doar de dovada ca in orice societate poate fi identificata o putere de tip politic, ci a propus o generalizare a notiunii de putere. Omul este supus puterii, sau mai degraba puterilor ce pot emana din multiple instante (zeii, pamantul, stramosii, etc.). Puterea politica nu este totusi o putere ca oricare alta, intrucat ii este o aptitudine de a capta puterile pentru a-si atinge scopurile. Sacralitatea puterii politice este oferita de relatia ei cu supranaturalul, din care isi extrage principiile legitimarii si reproducerii sale. Primii antropologi au fost preocupati de originea puterii politice. Analizele lor s-au axat mai ales pe conditiile de aparitie a figurilor emblematice si mai putin pe institutii, magicianul sau razboinicul prefigurand capetenia sau regele. Interactiunea intelegere-violenta sta la baza oricarei relatii politice, nu exista putere fara asimetrie in raporturile sociale. Aceasta dialectica traita priveste si echilibrul

grupului si raporturile acestuia cu grupurile ce-l inconjoara; exista o analogie intre relatia interna intelegere-violenta si relatia externa pace-razboi.1 T. Parsons considera ca societatile sunt sisteme inchise si discrete, care pot fi ordonate in functie de o perspectiva ierarhica; de la starea primitive se trece la starea arhaica, iar de la aceasta la starea moderna. Iar, pentru D. Aberle societatea este alcatuita dintr-un grup de finite umane inzestrate cu capacitatea de a-si autoreproduce existenta colectiva in functie de un sistem de reguli de actiuni a carui durata de viata o depaseste pe cea a fiecaruia dintre indivizii care i se supun. De multe ori, in antropologie, societatile au fost clasificate pe baza unor criterii culturale, in functie de principalele mijloace de subzistenta utilizate de acestea. De asemenea, se vorbeste si de societati de vanatori-culegatori, pastori nomazi, horticultori, sau de societati industrializate. Problema care apare este aceea ca cele mai multe dintre societati nu sunt usor de inclus in categorii de acest tip si in plus niciuna nu are capacitatea de a persista intr-o stare stabila. O alta idee este cea a existentei a doua tipuri de societati radical diferite, societatile primitive si cele dezvoltate. Societatile primitive se bazeaza pe inrudire si se perpetueaza cu regularitatea unui ceasornic in plan economic, religios si politic; ele ar constitui obiectul privilegiat al cercetarii antropologice. 2 Big Man este un personaj central in anumite triburi din Noua Guinee (melpa, enga, suai). Devine Big Man cel care isi dovedeste capacitatile de a produce sau strange bogatii (scoici, porci, pene de pasare, etc.) si pentru a le distribui cu o generozitate calculata in schimburi ceremoniale in care indivizii si grupurile intra in competitie sau pentru a le pune la dispozitia clanului sau a tribului in circumstante care necesita o cooperare supralocala si arbitraje complexe (razboi, pace, cult). Aceste functii ar presupune capacitati oratorice si multa abilitate pentru a putea convinge zeci de barbate si de femei sa urmeze un Big Man in actiunile sale si sa contribuie la acestea cu o parte din munca si averea lor.3 Puterea este capacitatea de a-ti atinge scopurile prin dominarea celoralalti din jur. Astfel, elitele au puterea sa controleze masele, controlul fiind posibil prin

Bonte Pierre, Dictionar de etnologie si antropologie, Iasi, Polirom, 1999, p. 436. Ibidem, p. 623. 3 Ibidem, p. 48.
2

institutionalizarea sa in norme si legi ale grupului social din care face parte.4 Institutionalizarea este necesara pentru atingerea telurilor colective, diviziunea sociala si puterii distributive, toate acestea ducand la aparitia elitelor si ierarhiilor, controland masele, fara ca acestea sa se revolte. Sunt patru tipuri de puteri: extensiva, intensiva, autoritara si difuza. Puterea extensiva se refera la controlul unei mase mari de populatii dintr-un teritoriu foarte mare. Puterea intensiva se refera la controlul unor putini oameni, dar care face parte din elita sau au la randul lor o anumita influenta. Puterea autoritara este detinuta de un grup sau de o institutie, care implica ordine. Iar puterea difuza se propaga spontan si in mod inconstient in randul populatiei, rezultand practicisociale similare. Puterea politica organizeaza dominarea legitima si subordonarea si creeaza o ierarhie care ii este proprie, astfel puterea izvoraste din lucrurile care afecteaza raporturile sociale; aproape toate societatile, in unele grade diferite, sunt uniforme. Nu exista societate fara putere politica, nu exista putere fara ierarhii si fara raporturi inegale intre indivizi si grupurile sociale. Astfel, puterea, influenta si prestigiul celor care exercita puterea rezulta din niste conditii care ne sunt mai bine cunoscute acum, cum ar fi: posesiunea pamantului, bunurile material, controlul indivizilor.5 Inca de la inceputurile umanitatii, au existat ierarhii. In clanurile de vanatoare din paleolitic, liderul era cel care era cel mai priceput in arta vanatorii, iar in ginte ierarhia era in functie de tipul gintei: patriarhat sau matriarhat. Ierarhiile, din cele mai vechi timpuri erau bazate pe abilitatile oamenilor din respectivele comunitati, insa incepand cu comunitatile proto-neolitice, in formatiunile de triburi, puterea era atribuita de obicei celor initiate sau batranilor de cele mai multe ori, insa sub conducerea unei autoritati supreme, de multe ori de natura divina. J. Frazier vorbea despre natura religioasa a puterii, adica autoritatea conducatorului se baza pe fertilitatea campurilor si fecunditatea femeilor, si controlul fortelor cosmice, el era divin; insa el era ucis daca aceste puteri il paraseau.6 Lucrarile lui A. Adler si J.C. Muller confirma acest ritual,
4

Michael Mann, The Sources of Social Power, vol. 1, A History of power from the beginning to A.D. 1760, Cambridge University Press, 1986, p. 7. 5 G. Balandier, Anthropologie Politique, PUF, Paris, p. 92. 6 Marie-Odile Geraud, Olivier Leservoisier, Richard Pottier, Notiunile cheie ale etnologiei, Polirom, 2001, p. 214.

unde in acest tip de societati grupul exercita un control real asupra celui aflat la putere, astfel incat o autoritate suprema nu se poate forma decat cu acordul ambelor parti. Elitele ocupau functii politice, economice si militare, de regula ele insesi divizate din cauza relatiilor de rudenie a elitelor. Ce trebuie inteles este ca elitele au incercat mereu sa-si asigure o succesiune in randul familiei sau gintei din care fac parte, astfel ele putand sa isi pastreze puterea in sanul familiei. Odata cu aparitia formelor statale, ierarhiile nu se mai bazau pe abilitatile si realizarilor oamenilor din randul populatiei, astfel ele se concretizau printr-o elita restransa, in care de cele mai multe ori masele nici nu aveau acces la puterea detinuta de acestia. Astfel, ierarhiile din comunit ile de vanatoare, ginte, clanuri sau forme prestatale erau concentrate in jurul unor initiati, acestia fiind de regula inteleptii comunitatii, adica batranii, dar si de o clasa politica, formata dintr-un conducator si cercul sau restrans. In societatea moderna in care traim, ne este greu sa ne imaginam doar pe baza unor informatii, cum era exercitata puterea din randul ierarhiei unui trib. Aceste lucruri pot fi intelese doar observand societatile primitive, astfel in epoca moderna erau observate triburile din Africa.7 E. Evans Pritchard a descris modul de organizare politica a tribului nuer , ca lipsit de o autoritate central. In 1940, impreuna cu M. Fortes, ei au examinat influenta pe care o aduc unele elemente cum ar fi inrudirea si densitatea care se exercita asupra modului de organizare politica, ei au stabilit o tipologie a societatilor africane: societati care apartin de modelul segmentar (nuer, logoli si tallensi) si cele in care autoritatea este centralizata (zulu,bemba, ngwato, banyanko, kedi). J. Middleton si D.Tait disting in randul societatilor africane trei tipuri de descendenta: dupa gradul de rudenie si de autonomie a grupurilor de descendenti din aceeasi sursa si cel organizat in jurul claselor de varsta (batranii). S-au mai facut observatii si in afara spatiului African, de exemplu in Filipine, in Melanezia sau Polinezia. M. Sahlins propune termenul de Big man sau Marele Barbat asociat modelelor politice seferiilor aristocratice din Melanezia. El spune ca Big Man este cel mai capabil dintre toti membrii
7

.eadem, p. 211.

comunitatii din cauza abilitatii sale de a produce si a distribui comunitatii o bogatie, astfel el dobandeste un prestigiu, prestigiu care de altfel ii ofera privilegiile sale. Conform scolilor americane, tipologiile politice sunt urmatoarele: hoarda, tribul si seferia. In anul 1877, Morgan defineste cele trei stadii ale evolutiei societatilor: salbaticie, barbarie si civilizatie, combinand acestea cu diferite criterii ca indrudirea, proprietatea si institutille politice. Astfel, societatea politica poate fi atribuita doar stadiului civilizat al societatilor umane. Hoarda este o forma de regim politic asociat societatilor primitive de vanatori-culegatori-pescari. El se bazeaza pe fondul de familie care se prezinta ca o societate egalitara, fara o stratificare sociala, de obicei membrii hoardei numara intre 20 si 300 de oameni. Acest tip de regim politic este intalnit la eschimosi (populatia inuit) din Siberia sau Groelanda, la aborigenii australieni si la unele grupuri amazoniene(nambikwara), in care puterea liderului depinde de influenta sa asupra celor din jur. Tribul desemneaza o reuniune de comunitati, care raman dependente , dar intr-o organizatie politica supralocala. Un exemplu de astfel de comunitati sunt beduinii si tuaregii. Seferia cuprinde o autoritate centralizata care cuprinde un numar de unitati locale, ea implica o economie reprezentata de redistribuire. Exemple de aceste comunitati gasim in seferiile polineziene sau bamum din Camerun.8 Evolutia primelor comunitati a avut loc in neolitic si bronzul timpuriu, cand comunitatile au luat forme mai ample si mai complexe. Ele au progresat treptat, de la comunitatile de vanatori-culegatori de la sfarsitul paleoliticului ( 10.000 B.C.) pana cand putem vorbi de societati civilizate ( 3.000 B.C.). Capacitatile generale ale fiintelor umane de a face fata mediului pamantesc a dus la aparitia primelor societati: de agricultori, sate, clanuri, la o descendenta matri sau patrliniara, si in cele din urma la seferii, insa nu putem vorbi de o civilizatie in sine, de stratificare sau de forme statale.9 Astfel, putem apela la teoria evolutiei sociale forumalta de Herbert Spencer ca parte a formularii date de el teoriei generale a evolutiei. Conform teoriei, dezvoltarea vietii pe pamant este un process unic, in care a existat
8 9

Eadem, p. 212. Michael Mann, The Sources of Social Power, vol. 1, A History of power from the beginning to A.D. 1760, Cambridge University Press, 1986, p. 40.

o tendinta generala de dezvoltare prin care forme mai complexe de structura si organizare au luat nastere din forme mai simple.10 Studiul puterii in actiune a aparut in antropologie o data cu studiile lui M. Gluckman, in care el a insistat asupra caracterului conflictual al societatilor traditionale si a descries un echilibru fluctuant al societatilor. In conceptia sa, M. Gluckman ceremoniile si ritualurile sunt reprezentari ale conflictelor care ameninta ordinea sociala, dar si ca institutiile ajung mereu sa se reproduca, divizandu-se din ce in ce mai mult.11 C. Levi-Strauss a analizat legatura politica de la vanatorii-culegatori nambikwara, unde privilegiul poligamiei al sefului reprezinta o compensare pentru serviciul pe care acesta il face grupului, insa autoritatea sa fiind bazata doar pe acordul grupului, totul stand la baza popularitatii sefului. La nimbikwara, sefia nu este ereditara, cand un sef este prea batran ori prea bolnav pentru a-si continua exercitarea puterii, el se retrage si desemneaza un alt conducator. Termenul din nimbikwara pentru sef este uilikande care inseamna cel ce uneste. La acest trib, in timpul sezonului uscat care dureaza cam sase-sapte luni, conducatorul este singurul responsabil de comporatamentul micului sau grup. El da startul inceperii perioadei nomade, allege itinerarel, locurile si durata popasurilor. Cel mai insemnat instrument al puterii liderului este generozitatea sa. Sunt si unele consecinte ale exercitarii puterii, daca el va ajuta tribul sa treaca peste toate greutatile, compensarea sa va fi privilegiul poligamiei, un fapt ce va afecta viata grupului, in special cei puternic afectati vor fi tinerii tribului.12 In cazul tribului Nimbikwara un sistem de reciprocitate intre lider si restul grupului nu ar fi posibil din cauza privilegiului acordat sefului, poligamia. Astfel, fiecare barbat din trib primeste o femeie de la alt barbat si numai seful primeste mai multe de la grup, seful oferind in schimb grupului garantia protectiei impotriva neajunsurilor si amenintarilor.13

10

A.R. Radcliffe-Brown, Structura si functie in societatea primitiva, Polirom, 2000, p. 15. Marie-Odile Geraud, Olivier Leservoisier, Richard Pottier, Notiunile cheie ale etnologiei, Polirom, 2001, p. 213.

11

C. Levi-Strauss, The Social and Psychological Aspects of Chieftainship in a Primitive Tribe: The Nimbikuara of Northwestern Mato Grosso, Transactions of the New York Academy of Science, 7, p. 45.
13

12

Ibidem, p. 63.

E. Evans-Pritchard, in lucrarea sa The Nuer, ne arata ca la populatia nuer de pe Nil, sunt absente organelle de conducere, a institutiilor juridice si a unui sef declarat. Singurul lucru care mentine ordinea in sanul comunitatii este sistemul de inrudire. Anarhia ordonata in care traiesc membrii comunitatii nuer se potriveste foarte bine cu caracterul lor independent, pentru ca acestia nu pot concepe ideea de a se vedea condusi de sefi. Fiecare nuer se considera egalul aproapelui sau, pe care acesta il respecta foarte mult, insa ei manifesta un puternic dispret fata de toate celelalte popoare.14 In concluzie, la societatile primitive puterea acordata unei elite din interiorul societatii este obtinuta cu acordul membrilor comunitatii respective, sau a maselor, insa, in schimb, aceasta putere poate fi redistribuita altor membri, daca elitele aflate la putere nu isi respecta partea lor de responsabilitati din acel dualism dintre mase si elite. Astfel, la acest tip de societati, pentru a ajunge o elita, este nevoie de a-ti demonstra calitatile de Big Man, si nu printr-o succesiune de rudenie sau alte compromisuri intre elite. Acest sistem de succesiune este unul bazat pe calitati si nu ereditar.

Marcu Tudor

14

E. Evans-Pritchard, The Nuer, The Clarendon Press, Oxford, 1937, p. 210.