NE PLÂNG CARPAŢII

Ne plâng Carpaţii! La rădăcina bradului. Pentru o clipă de eternitate. Şi de aducere-

aminte. Că munte înseamnă o formă complexă de relief, cu înălţimi care depăşesc 800 de
metri şi că a fi muntean înseamnă a fi om cu spirit înalt şi tărie de stâncă! la fel de
puternic, de statornic şi de complex, ca şi munţii acestei ţări; care pentru locuitării săi
înseamnă Patrie, iar pentru ceilalţi? România! Şi dacă nu se mai vorbeşte despre
conceptul de Patrie şi dacă am ajuns să ne fie ruşine să mai declarăm că suntem Patrioţi,
ne vin în ajutor Carpaţii! Cu lacrimi de pământ! Ne vin în ajutor Carpaţii să ne spună:
„Suntem aici! De mii de ani!” Nu ştiaţi? Carpaţii cuprind 27 de judeţe, ceea ce înseamnă
mai mult de jumătate din numărul judeţelor ţării. 33% din suprafaţa Patriei noastre este
acoperită de munţi. Din întregul cuprins carpatic 56% sunt între graniţele ţării noastre.
Muntele este o Comoară! Dar oamenii? „Să ne întoarcem faţa spre oameni!”, plâng
Carpaţii! În Carpaţi se găsesc peste un milion două sute de mii de gospodării mici ( care
deţin sub cinci animale mari). Dintre acestea, peste 700.000 au ajuns sub pragul de
subzistenţă, iar restul sunt întreţinute de micile pensii ale vechilor mineri, forestieri,
muncitori şi chiar intelectuali, sau din veniturile umilitor de mici ale salariaţilor la
patronii „de carton” . Muntele este o comaoră! Dar ce facem cu oamenii-comoara
inestimabilă a Patriei noastre? Cine se mai gândeşte că un litru de lapte, de la producător,
este mai ieftin decât un litru de apă plată? Inainte (oare de ce nu pot spune înapoi?), cu un
litru de lapte luai un litru de benzină cu care tăiai un metru cub de lemne, iar acum cu o
găleată de lapte iei un litru de benzină; un kilogram de lână este mai ieftin decât o
pereche de ciorapi, preţul unui kilogram de lână brută este 15.000 de lei vechi, 1,5 lei noi,
deci cu produsul de lână anual al unei oi, munteanul îşi poate cumpăra , la alegere, fie
două batiste, fie o perche de ciorapi; tărâţa este mai scumpă ca laptele; la un necaz, cum
ar fi accidentarea unei bovine adulte, gospodarul vrea să vândă urgent animalul, dar, la
care abator?! Vaca se vinde la preţ de ovină şi nu poţi cumpăra o căruţă de lemne cu banii
primiţi; ovina la preţ de găină şi găina la preţ de nimic. Faţă de ”89 efectivul de bovine
s-a redus la 50%, efectivul de ovine s-a redus cu 15%; iar potrivit unor legi antinaturale
s-a desfiinţat transhumanţa şi, implicit, târlirea naturală a pajiştilor. Fâneţele rămân
necosite, petru că, la munte au rămas doar bătrânii. Copiii munţilor au luat calea
pribegiei. Să nu ne îmbătăm cu apă de munte! Integrarea nu înseamnă emigrare! Dar ne
tot pleacă tinerii! Acasă nu mai au locuri de muncă: au dispărut micile abatoare, micile
unităţi de prelucrare a laptelui; dispare meşteşugul prelucrării lânii; ne pierdem tradiţia şi
specificul românesc.Nici cântecul nu mai este cântec, nici portul nu mai este port.
Munteanul trăieşte cu nostalgia lucrului bine făcut! Privind peste Carpaţi se întreabă:
unde-i agricultura? Ne ia apa sau ne arde seceta. Unde-i sistemul naţional de irigaţii?
Înainte, reţeaua de irigaţii acoperea 74 % din necesar.Am hrănit cu grâu, lapte şi carne o
Europă întreagă şi o Uniune Sovietică. Acum suntem hrăniţi cu „E”-uri.Chiar nu se vede
cine dictează distrugerea sistematică a acestei ţări? Chiar nu putem pune capăt acestei
alunecări spre dezastru? Ne plâng Carpaţii şi nu ne pasă?! Soluţia ideală n-o deţine
nimeni. Doar noi toţi, uniţi, neclintiţi şi semeţi cum sunt Carpaţii vom putea răspunde,
prin fapte!

Doina Ioneţ

1
 MIC DICŢIONAR AL ÎNŢELEPCIUNII

• Un caracter onest este mai sigur decât legea.

( Euripide)
• Un merit prea strălucit şi care întunecă pe acela al celorlalţi
este adesea cea mai mare piedică ce poate sta în calea
norocului nostru.
( Oxenstierna,1,283)

• Pe cine vrea să-l piardă zeul, mai întâi îl orbeşte.

( Publius Syrus, Sententiae 490).

• Principiul nu are origine; căci din principiu se nasc toate, dar

el nu se poate naşte din nici un alt lucru.
( Cicero, Tusculanae 1,54)

• Sunt necesare principiile, căci ele dau sufletului o judecată

inflexibilă.
(Seneca Philosophus, Epistulae , 95,62)

• E mai greu să urmezi ceea ce ţi-ai propus decât să-ţi propui

principii frumoase.
( Seneca Ib., 16,1)

• Orice intreprindere îşi are riscul ei, şi nimeni nu ştie unde va

ajunge, atunci când începe ceva. Unul, încercând să facă bine,
dă pe negândite peste o nenorocire mare şi grea; pe când
altuia, care face rău, zeul îi dă izbândă deplină, liberându-l de
consecinţele nechibzuinţei sale.
(Solon, Elegi 12, 63 sqq.)

• Nimic nu păgubeşte pe lumea aceasta ca rivalitatea.

( Mahabharata 1).

Culese de Doina Ioneţ

2
ŞTIAŢI CĂ:

E TOAMNĂ!

Şi că, inevitabil, vom face cunoştinţă cu Bacchus: Zeu roman, de importanţă

secundară, al vinului, viţei de vie şi beţiei, formă sărăcită a zeului grec
Dionysos. Mai era numit: Bimater ( întrucăt Semela l-a purtat în pântece,
apoi Iupiter în coapsă) şi Nyitelius (Nocturnul, deoarece Orgiile sau
Nyteliile în cinstea lui se celebrau noaptea). Imaginea lui cultuală era însoţită
de preotesele bacante ( Bacchantes) la sărbătorile Bacchanalia, desfăşurate
toamna, la culesul viilor; bacantele –îmbrăcate în piei de cerb, purtând torţe
aprinse şi agitând un thyrs-în timpul orgiilor scoteau strigătul evoe!, fiind
poreclite evantes (cele care răcnesc);bacchanaliile au fost interzise de Senat
în 186 . În varianta greacă, Bahhos, născut la Teba, a fost crescut de nimfe
pe muntele Nysa (India); la maturitate a cutreierat lumea până a poposit în
Paphlagonia, unde şi-a celebrat întâia oară misterele.

• Hypnoza vine de la HYPNOS, Zeul grec al somnului, fratele Zeului

morţii, Thanatos; născut din perechea de divinităţi primordiale: Erebos
(întunericul) şi Nyx (noaptea).
HYPNOS avea 1000 de fii, între care, Zeul viselor, Morpheus.

• După unele surse (necanonice) ale mitologiei, ebraice, nu EVA

a fist femeia primordială, ci LILITH.

Doina Ioneţ

3
UMOR

1. REZULTAT SURPRINZĂTOR

În vederea unei experienţe, un biolog prinde un purice, îl pune pe

masă şi-i ordonă să sară. Puricele se supune, după care cercetătorul îi
taie picioarele şi-i ordonă din nou să sară. Puricele, bineînţeles nu-i
execută porunca. Cercetătorul conclude în caietul său: „ Dacă-i tai
puricelui picioarele, îşi pierde auzul”.

Doina Ioneţ