qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu iopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopa sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu iopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg Departamentul de nvmnt la hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv

Distan i Formare Continu bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe Facultatea de tiinte Juridice, Sociale i Politice rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopa
Coordonator de disciplin: Lect. univ. dr. Olivian Mastacan
1

2011-2012

UVT
DREPT PENAL. PARTEA GENERAL I

Suport de curs nvmnt la distan Drept, Anul II, Semestrul I Prezentul curs este protejat potrivit legii dreptului de autor i orice folosire alta dect n scopuri personale este interzis de lege sub sanciune penal

SEMNIFICAIA PICTOGRAMELOR

F= INFORMAII DE REFERIN/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNEI UNIT I DE NV ARE

= INFORMAII SUPLIMENTARE PUTEI GSI PE PLATFORMA ID .

CUPRINS - Studiu individual (S.I.) Modulul I. Aspecte introductive Unitatea de nvare 1. Notiune si aspecte generale privind dreptul penal. Obiectul dreptului penal Unitatea de nvare 2. Principiile fundamentale ale dreptului penal. Noiune Modulul II. Legea penal i limitele aplicrii ei Unitatea de nvare 3: Noiune i categorii de legi penale Unitatea de nvare 4: Aplicarea legii penale n timp Unitatea de nvare 5: Aplicarea legii penale n spaiu Modulul III. Infraciunea Unitatea de nvare 6: Noiunea i trsturile eseniale ale infraciunii Unitatea de nvare 7: Coninutul infraciunii Unitatea de nvare 8: Coninutul constitutiv al infraciunii Modulul IV. Formele infraciunii Unitatea de nvare 9: Aspecte generale. Actele preparatorii Unitatea de nvare 10: Tentativa Modulul V. Unitatea i pluralitatea de infraciuni Unitatea de nvare 11: Unitatea de infraciune Unitatea de nvare 12: Pluralitatea de infraciuni Modulul VI. Infractorul Unitatea de nvare 13: Aspecte generale. Clasificarea infractorilor. Formele pluralitii de infractori Unitatea de nvare 14: Participaia penal Modulul VII. Cauzele care nltur caracterul penal al faptei. Unitatea de nvare 15: Cauzele care nltur caracterul penal al faptei

MODULUL I ASPECTE INTRODUCTIVE

1. 2. 3. 4. 5.

Cuprins Obiectiv general Obiective operaionale Dezvoltarea temei Bibliografie selectiv

Cuprins U.I. 1. Notiune si aspecte generale privind dreptul penal. Obiectul dreptului penal = 1 or U.I. 2. Principiile fundamentale ale dreptului penal. Noiune = 1 or

Obiectiv general: Dobndirea de cunotine privind ramura de drept penal. Obiective operaionale: nsuirea unor noiuni de baz privind notiunea, obiectul si principiile dreptului penal.

UNITATEA DE NVARE 1 Notiune si aspecte generale privind dreptul penal. Obiectul dreptului penal
Dreptul penal reprezinta instrumentul prin care statul apara cele mai importante valori sociale impotriva faptelor periculoase. In literatura juridica straina, dreptul penal mai este denumit si drept criminal, denumire ce deriva de la cuvantul latin crimen crima, adica fapta infractionala interzisa. Dreptul penal poate fi definit ca totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile de aparare sociala prin interzicerea ca infractiuni, sub sanctiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale, in scopul apararii acestor valori, fie prin prevenirea infractiunilor, fie prin aplicarea pedepselor celor care le savarsesc.

FDefinitia
dreptului penal

Obiectul dreptului penal

F
Obiectul dreptului penal

Cunoasterea obiectului dreptului penal este deosebit de importanta, intrucat de el depinde gruparea normelor de drept penal intr-o ramura distincta a sistemului de drept, iar de caracterul si felul obiectului depinde caracterul normelor care formeaza continutul lui. Dupa unii autori, dreptul penal are ca obiect relatiile sociale de represiune penala. Aceste relatii se stabilesc intre stat si infractor dupa ce infractiunea a fost savarsita si, prin intermediul lor, statul are dreptul si obligatia sa traga la raspundere penala pe infractor, iar infractorul are obligatia sa suporte consecintele savarsirii infractiunii. Acestei opinii i se reproseaza ca reduce obiectul dreptului penal doar la relatiile de conflict, de represiune penala, relatii ce se nasc cu ocazia savarsirii de infractiuni si nu tine seama de rolul preventiv al dreptului penal. Alti autori considera ca dreptul penal are ca obiect relatiile de aparare sociala. Acest relatii i-au nastere din momentul intrarii in vigoare a legii penale si nu din momentul savarsirii infractiunii. In acesta situatie, obiectul dreptului penal are o sfera mai intinsa cuprinzand nu numai relatiile de conflict, care se nasc atunci cand a fost nesocotita obligatia instituita prin norma penala, dar si relatiile de conformare, cand obligatia instituita este respectata de destinatarii legii penale. n ce const obiectul dreptului penal? A se vedea pag. 6

BIBLIOGRAFIE SELECTIV 1. Lavinia Vldil, Olivian Mastacan, Drept penal. Partea general, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011, pp.

UNITATEA DE NVARE 2 Principiile fundamentale ale dreptului penal. Noiune

Principiile fundamentale ale dreptului penal reprezinta totalitatea ideilor, orientarilor care calauzesc si strabat intregul drept penal, intreaga activitate de lupta impotriva infractiunilor prin mijloace de drept penal. Sunt socotite principii fundamentale: principiul legalitatii, principiul umanismului, principiul egalitatii in fata legii penale, principiul prevenirii savarsirii faptelor prevazute de legea penala, principiul infractiunea este singurul temei al raspunderii penale, principiul personalitatii raspunderii penale, principiul individualizarii sanctiunilor de drept penal. Principiul legalitatii este considerat ca fiind cel mai de seama instrument de protectie juridica impotriva arbitrariului si abuzului. Principiul legalitatii este examinat in dreptul penal in functie de cele trei mari institutii ale acestuia - infractiunea, pedeapsa, raspunderea penala si poate fi exprimat prin urmatoarele adagii: 1. nullum crimen sine lege (o fapta nu poate fi considerata infractiune cata vreme nu este calificata ca atare prin lege); 2. nulla poena sine lege (constrangerea aplicata unei persoane nu constituie pedeapsa decat daca a fost calificata prin lege); 3. nullum judicium sine lege (stabilirea raspunderii penale trebuie sa se faca potrivit legii). Principiul legalitatii a fost formulat si inscris pentru prima data in Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789 de catre ideologii revolutiei franceze. Ulterior, acest principiu a fost afirmat in Declaratia universala a drepturilor omului, adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948 si consacrat in legislatiile penale si in unele constitutii ale statelor din Europa si din lume. In dreptul romanesc principiul legalitatii a fost inscris in Constitutia din 1923 care prevedea in art. 14 ca nici o pedeapsa nu poate fi infiintata nici aplicata decat in puterea unei legi. Codul penal prevede in art. 2 ca legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractiunilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte. In aceste conditii, o persoana fizica sau juridica poate fi trasa la raspundere penala numai daca fapta savarsita era incriminata la data comiterii ei. Consacrarea principiului legalitatii in codul penal are o importanta deosebita, reprezentand o garantie a drepturilor si libertatilor omului. Principiul umanismului presupune ca intreaga reglementare penala trebuie sa porneasca de la interesele fundamentale ale omului. Acest principiu actioneaza in dublu sens: 7

F
Principiile dreptului penal

1. pe de o parte, dreptul penal trebuie sa asigure protectia persoanei fizice prin incriminarea faptelor indreptate impotriva ei si a intereselor sale; 2. in al doilea rand, acest principiu ii vizeaza pe cei care au incalcat legea penala, constrangerea penala avand un caracter uman, respectandu-se drepturile infractorului si demnitatea acestuia. Principiul umanismului este reflectat cel mai bine in institutia pedepsei: a. eliminarea pedepsei cu moartea; b. stabilirea mai multor regimuri de executare a pedepselor privative de libertate. Astfel, potrivit art. 533 alin. 2 Cod pen. pedepsele privative de libertate se executa in unul din urmatoarele regimuri: regimul de maxima siguranta, regimul inchis, regimul semideschis, regimul deschis; c. toate mijloacele folosite in cadrul regimului executarii pedepselor privative de libertate trebuie sa contribuie la reintegrarea in societate a celor condamnati (art. 533 alin. 3). Principiul egalitatii in fata legii penale. Egalitatea in fata legii are o semnificatie deosebita in conditiile statului de drept, cu consecinte importante pe planul tuturor ramurilor de drept. Principiul egalitatii in fata legii este consacrat in Constitutie care prevede in art. 16 ca cetatenii sunt egali in fata legii si autoritatilor publice fara privilegii si fara discriminari. Potrivit acestui principiu, toti membrii societati se gasesc intr-o pozitie de egalitate fata de prevederile legii penale, atat in calitate de destinatari ai exigentelor acestei legi, cat si in calitate de beneficiari ai ocrotirii penale. Principiul prevenirii savarsirii faptelor prevazute de legea penala. Acest principiu presupune ca intreaga reglementare juridico-penala trebuie sa asigure prevenirea savarsirii faptelor periculoase, atat prin conformare, cat si prin exercitarea constrangerii fata de cei care savarsesc astfel de fapte. Legea penala, prin continutul sau si sanctiunile prevazute, asigura preventia generala, iar prin pedepsele aplicate in cauzele penale se realizeaza preventia speciala fata de cel condamnat. Principiul infractiunea este singurul temei al raspunderii penale. Acest principiu are o consacrare expresa in Codul penal care prevede in art. 17 alin. 2 ca infractiunea este singurul temei al raspunderii penale. Principiul functioneaza ca o garantie a libertatii persoanei, deoarece fara savarsirea unei infractiuni nu poate fi antrenata raspunderea penala a unei persoane. Principiul personalitatii raspunderii penale. Acest principiu este considerat fundamental, intrucat apare ca o garantie a libertatii persoanei. Spre deosebire de dreptul civil unde raspunderea poate fi transferata altei persoane (institutori, parinti, tutori, etc), in dreptul penal nu se poate antrena raspunderea penala pentru fapta altuia. Caracterul personal al raspunderii penale implica aplicarea pedepsei numai celui care a savarsit o infractiune. Principiul individualizarii sanctiunilor de drept penal este consacrat in art. 72 Cod pen. care prevede ca la stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. 8

Scopurile si functiile sanctiunilor penale nu pot fi indeplinite daca acestea nu sunt adaptate cazului concret Analizai principiul legalitii? A se vedea pag. 7

BIBLIOGRAFIE SELECTIV 1. Lavinia Vldil, Olivian Mastacan, Drept penal. Partea general, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011, pp.

MODULUL II LEGEA PENAL I LIMITELE APLICRII EI

1. 2. 3. 4. 5.

Cuprins Obiectiv general Obiective operaionale Dezvoltarea temei Bibliografie selectiv

Cuprins U.I. 3. Notiune si categorii de legi penale = 1 or U.I. 4. Aplicarea legii penale in timp = 2 ore 9

U.I. 5. Aplicarea legii penale in spatiu = 2 ore

Obiectiv general: Dobndirea de cunotine privind legea penala Obiective operaionale: nsuirea unor noiuni de baz privind aplicarea legii penale in timp si spatiu

UNITATEA DE NVARE 3 Noiune i categorii de legi penale

Notiune. Legea penala constituie unul dintre principalele izvoare de drept penal. In acesta acceptiune, prin lege penala se intelege un act normativ care cuprinde in continutul sau norme, dispozitii penale (de exemplu, Codul penal). Conceptul de lege penala este examinat insa in doctrina penala in doua sensuri. Intr-un sens larg, cand prin lege penala se intelege totalitatea legilor penale si intr-un sens restrans, cand prin lege penala se intelege actul normativ emis de Parlament dupa o procedura speciala si care contine norme de drept penal. Denumirea de lege penala este atribuita si unei simple norme juridice, daca sunt indeplinite doua conditii: 1. norma juridica sa aiba caracter penal; 2. norma juridica sa fie cuprinsa intr-un act legislativ cu caracter de lege. Categorii de legi penale. In raport de anumite criterii, legile penale sunt clasificate in mai multe categorii. a) In raport de intinderea domeniului de reglementare legile penale se clasifica in legi generale si legi speciale. Legea penala generala constituie ceea ce se denumeste in mod curent dreptul penal comun, avand ponderea cea mai insemnata in cadrul legislatiei penale si reprezentand cel mai important instrument de lupta impotriva infractionalitatii. In tara nostra, Codul penal, care se caracterizeaza printr-un sistem unitar de norme, cu o structura interna precis determinata si avand doua parti: partea generala si partea speciala, constituie unica lege penala generala. Legi penale generale sunt considerate si dispozitiile de drept penal cu caracter de principiu care se aplica unui mare numar de norme speciale. Legi penale speciale sunt codurile penale speciale (de exemplu, Codul justitiei militare), legile penale care cuprind dispozitii derogatorii de la dreptul obisnuit, legile care, pe langa dispozitii extrapenale, contin si dispozitii cu caracter penal. 10

F
Legea penala si categorii de legi penale

Importanta clasificarii In cazul unui concurs intre o lege penala generala si o lege penala speciala, care deroga de la cea generala sau o completeaza pe aceasta, legea penala speciala are prioritate. b) In raport de caracterul lor, legi penale se impart in legi penale ordinare si legi penale exceptionale. Legile penale ordinare sunt acele legi care sunt adoptate in conditii de normalitate, obisnuite de lupta impotriva fenomenului infractional (de exemplu, Codul penal). Legile penale exceptionale sunt adoptate in conditii speciale de evolutie a fenomenului infractional. Aceste conditii speciale pot fi generate de cauze sociale (stare de razboi) sau de cauze naturale (calamitati naturale). Legile penale exceptionale au ,de regula, o durata determinata, ele ramanand in vigoare atat timp cat situatia o impune. Importanta clasificarii In cazul unui concurs intre o lege penala ordinara si o lege penala exceptionala, cea care se va aplica va fi legea penala exceptionala. c) Dupa durata de aplicare, legile penale se impart in legi penale cu durata nedeterminata si legi penale cu durata determinata. Legile penale cu durata nedeterminata sau permanente sunt acele legi in cuprinsul carora nu este fixata durata de aplicare. Aceste legi se bucura de o mai mare stabilitate si pot imbraca atat forma legilor penale generale cat si forma legilor penale speciale. Legile penale cu durata determinata sunt acele legi care au o durata limitata de aplicare, care poate rezulta fie din continutul legii, cand textul de lege stabileste data la care aceasta iese din vigoare, fie din imprejurarile deosebite care au impus-o (cutremure, inundatii) care, odata depasite, atrag automat si autoabrogarea legii respective. Importanta clasificarii Legea penala temporala va ultraactiva, ceea ce inseamna ca dispozitiile acesteia se vor aplica si dupa ce legea a iesit din vigoare insa numai pentru situatii creeate cat timp aceasta a fost in vigoare.

UNITATEA DE NVARE 4 Aplicarea legii penale in timp

Notiunea aplicarii legii penale Scopul legii penale este de a ocroti valorile sociale fundamentale necesare pentru existenta statului de drept, scop care nu poate fi atins daca puterea publica nu i-ar imprima un caracter de obligativitate si irefragabilitate, adica, daca nu i-ar crea o forta activa si reactiva. Prin aplicarea legii penale se intelege executarea sau indeplinirea indatoririlor pe care ea le prevede si poate avea loc fie de buna voie, prin respectarea prescriptiunilor acesteia, fie silit, in cazul savarsirii faptei incriminate.

11

Eficienta legii penale este raportata la anumite elemente care ii determina limitele de aplicare: timpul, spatiul, persoanele si faptele. Notiunea aplicarii legii penale in timp Prin norme penale privind aplicarea legii penale in timp se intelege ansamblul de norme juridice penale prin care se reglementeaza aplicarea legii penale in raport cu timpul savarsirii infractiunii si cu momentul tragerii la raspundere penala a celor care au savarsit infractiuni. Principiul activitatii legii penale Este reglementat in art. 10 Cod pen. care prevede ca legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare. Acest principiu are si valoare constitutionala fiind prevazut de art. 15 pct. 2 din Constitutia Romaniei: legea penala dispune numai pentru viitor cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile. Potrivit acestui principiu, din momentul intrarii in vigoare si pana la iesirea din vigoare, legea penala se aplica tuturor faptelor savarsite sub imperiul ei. Asadar, activitatea legii penale este carmuita de doua momente importante: intrarea in vigoare a legii penale; iesirea din vigoare a legii penale. In ceea ce priveste primul moment, potrivit art. 78 din Constitutia Romaniei legea intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei. Iesirea din vigoare a legii penale poate avea loc prin mai multe modalitati: 1. abrogarea; 2. ajungerea la termen; 3. disparitia conditiilor speciale care au impus aparitia legii; Abrogarea este modalitatea principala de iesire din vigoare a legii penale si poate fi expresa (cand legile care sunt abrogate sunt prevazute in continutul noii legi sau legii de punere in aplicare a noii legi) sau tacita (cand abrogarea se desprinde din economia legii deoarece reglementeaza aceeasi materie ca si legea anterioara). De asemenea, abrogarea poate fi totala (cand este abrogata legea in integralitatea ei) sau partiala (cand sunt abrogate numai anumite dispozitii). Ajungerea la termen reprezinta modalitatea de iesire din vigoare specifica legilor edictate numai pentru o anumita perioada de timp legile temporare. Disparitia conditiilor speciale care au impus aparitia legii constituie modalitatea de iesire din vigoare a legilor exceptionale adoptate de puterea legiuitoare in cazurile in care societatea se confrunta cu o situatie de exceptie (calamitati naturale, razboi). Extraactivitatea legii penale Pentru ca legea penala sa aiba o cat mai mare eficienta a fost necesara instituirea unor derogari de la principiul activitatii. In acest sens, Codul penal a adoptat anumite reguli in baza carora, in unele cazuri, legea penala retroactiveaza sau ultraactiveaza, consacrand astfel extraactivitatea legii penale care semnifica extinderea efectelor legii penale fie inainte de momentul intrarii in vigoare, fie dupa iesirea din vigoare a acesteia. Principiul retroactivitatii legii penale 12

F
Activitatea legii penale

F
Extraactivitatea legii penale

Potrivit acestui principiu, in anumite situatii, dispozitiile legii penale sunt aplicabile si unor fapte comise inainte de intrarea sa in vigoare. Acest principiu constituie o exceptie de la regula neretroactivitatii legii penale care are consacrare constitutionala. O veritabila lege cu caracter retroactiv este legea penala dezincriminatoare in continutul careia se prevede ca o anumita fapta sau anumite fapte nu mai constituie infractiuni. Retroactivitatea legii penale de dezincriminare este prevazuta expres in art. 12 Cod pen. care prevede ca legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche, daca nu mai sunt prevazute de legea noua. In acest caz, executarea pedepselor, a masurilor de siguranta si a masurilor educative, pronuntate in baza legii vechi, precum si toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti privitoare la aceste fapte inceteaza prin intrarea in vigoare a legii noi. Potrivit art. 13 Cod pen., legea penala mai favorabila are si ea caracter retroactiv. De asemenea, retroactiveaza si legea interpretativa cu motivarea ca o asemenea lege formeaza corp comun cu legea interpretata. Principiul ultraactivitatii legii penale Ideii de retroactivitate a legii penale i se opune aceea de ultraactivitate. Conform principiului ultraactivitatii, dispozitiile unei legi penale continua sa fie incidente in ceea ce priveste efectele sale si dupa iesirea din vigoare a respectivei legi. Ultraactivitatea este recunoscuta in dreptul nostru in cazul legilor penale temporare si al legilor penale mai favorabile. Legea penala temporara este legea care prevede data iesirii ei din vigoare sau a carei aplicare este limitata prin natura situatiei temporare care a impus-o. Legea penala temporara se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat era in vigoare chiar daca faptele nu au foat urmarite sau judecate in acel interval de timp. In ceea ce priveste legea penala mai favorabila, ne gasim in situatia unei ultraactivitati improprii, deoarece legea veche mai usoara produce efecte dupa iesirea ei din vigoare insa nu asupra faptelor comise dupa iesirea din vigoare a legii, ci asupra faptelor comise inainte de iesirea ei din vigoare. Principiul aplicarii legii penale mai favorabile infractiunilor nedefinitiv judecate In cazul in care de la savarsirea infractiunii si pana la judecarea ei definitiva intervin una sau mai multe legi penale succesive, in dreptul nostru penal s-a admis solutia aplicarii legii penale mai blande, mai favorabile infractorului mitior lex. Daca legea veche este mai blanda, aceasta se aplica ultraactiv, adica dupa iesirea ei din vigoare, iar daca este mai favorabila legea noua, atunci ea se va aplica retroactiv. Solutia mitior lex este consacrat expres in art. 14 Cod pen. Determinarea legii penale mai favorabile se realizeaza in functie de trei criterii: 1. criteriul conditiilor de incriminare; 2. criteriul conditiilor de tragere la raspundere penala; 3. criteriul sanctiunilor penale. Dupa conditiile de incriminare este mai favorabila legea care conditioneaza incriminarea unei fapte de comiterea ei in anumite imprejurari de loc, de timp, etc., 13

F
Aplicarea legii penale mai favorabile

deoarece aceasta limiteaza posibilitatea de tragere la raspundere penala a persoanei care savarseste astfel de fapte. Dupa conditiile de tragere la raspundere penala, este mai favorabila legea care impune existenta mai multor conditii pentru a se putea angaja raspunderea penala a unei persoane. De exemplu, legea care prevede ca punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a partii vatamate este mai favorabila decat legea care prevede ca actiunea penala se pune in miscare din oficiu. Dupa criteriul sanctiunilor penale, este mai favorabila legea care prevede o pedeapsa mai usoara ca natura sau ca durata. Aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive Potrivit dispozitiilor art. 14-15 Cod pen., legea penala mai favorabila se poate aplica si in cazul in care hotararea judecatoreasca de condamnare a ramas definitiva. Exista situatii cand aplicarea legii penale mai favorabile este obligatorie si situatii cand aplicarea legii mai blande are caracter facultativ. Astfel, obligativitatea aplicarii legii penale mai favorabila intervine in situatia in care dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a unei pedepse privative de libertate sau a amenzii, a intervenit o lege care prevede orice fel de pedeapsa, dar cu un maxim special mai mic, sanctiunea aplicata se reduce la acest maxim, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savarsita art. 14 alin. 1. Instanta este obligata sa aplice legea penala mai favorabila si daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la detentiune pe viata si pana la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeasi fapta pedeapsa inchisorii art. 14 alin. 2. In acest caz, pedeapsa detentiunii pe viata se inlocuieste cu maximul pedepsei inchisorii prevazut de legea noua pentru acea infractiune. Daca legea noua prevede in locul pedepsei inchisorii numai pedeapsa amenzii instanta este obligata sa inlocuiasca pedeapsa aplicata cu amenda, fara a se putea depasi maximul special prevazut in legea noua art. 14 alin. 3. Potrivit dispozitiilor alin. 4 pedepsele complementare, masurile de siguranta, precum si masurile educative neexecutate si neprevazute in legea noua nu se mai executa, iar cele care au corespondent in legea noua mai favorabila se executa in continutul si limitele prevazute de aceasta lege. Art. 15 Cod pen. reglementeaza cazuurile in care aplicarea legii penale mai favorabile, in cazul pedepselor definitive, este facultativa. Astfel, cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, iar sanctiunea aplicata este mai mica decat maximul special prevazut de legea noua, tinandu-se seama de infractiunea savarsita, de persoana condamnatului, de conduita acestuia dupa pronuntarea hotararii sau in timpul executarii pedepsei si de timpul cat a executat din pedeapsa, se poate dispune fie mentinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicata nu poate fi coborata sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proportional cu micsorarea maximului special prevazut pentru infractiunea savarsita art. 15 alin. 1. Pentru a fi incidente aceste dispozitii legale trebuie indeplinite mai multe conditii. 14

O prima conditie priveste existenta unei hotarari de condamnare definitiva la pedeapsa inchisorii. Aparitia unei legi noi, mai favorabile reprezinta o alta conditie. Caracterul mai bland al legii penale noi este analizat din punct de vedere al criteriului sanctiunilor, si anume, maximul special este mai mic. O alta conditie priveste pedeapsa aplicata si ramasa definitiva care trebuie sa fie mai mica decat maximul special prevazut in legea noua. Desi legea nu prevede, doctrina si practica judiciara este unanima in a considera ca aceasta conditie este indeplinita si in cazul in care pedeapsa este egala cu maximul special prevazut in legea noua. In final, instanta de judecata va decide in raport de criteriile oferite de textul legal daca va reduce pedeapsa. Reducerea pedepsei nu este obligatorie. Instanta de judecata procedeaza la o reindividualizare si are posibilitatea fie sa mentina pedeapsa aplicata in baza legii vechi, fie sa reduca aceasta pedeapsa in baza legii noi.

Analizai aplicarea legii penale mai favorabile? A se vedea pag. 13 -15

BIBLIOGRAFIE SELECTIV 1. Lavinia Vldil, Olivian Mastacan, Drept penal. Partea general, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011, pp.

UNITATEA DE NVARE 5 Aplicarea legii penale in spatiu

Notiunea aplicarii legii penale in spatiu Aplicarea legii penale in spatiu presupune transpunerea in viata a prescriptiunilor sanctionatoare ale legii penale in raport cu locul savarsirii infractiunilor (in tara sau in strainatate) de catre cetateni romani sau straini ori de persoanele fara cetatenie.

15

In legislatia noastra penala a fost consacrat principiul teritorialitatii legii penale pentru infractiunile savarsite pe teritoriul tarii iar pentru infractiunile savarsite in strainatate au fost consacrate urmatoarele principii: principiul personalitatii legii penale, principiul realitatii legii penale si principiul universalitatii legii penale. Principiul teritorialitatii legii penale Este consacrat in art. 3 Cod pen. care prevede ca legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei. Potrivit acestui principiu, legea penala romana se aplica tuturor infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei fara a se tine seama de cetatenia sau nationalitatea autorului infractiunii. Legea penala este teritoriala, fiindca rostul ei este de a realiza, mentine si reintegra ordinea juridica pe teritoriul statului caruia ii apartine. Pentru a se determina sfera de aplicare a legii penale conform principiului teritorialitatii este important a se determina notiunile de teritoriu si de infractiune savarsita pe teritoriu tarii. Potrivit art. 142 Cod pen., prin teritoriul Romaniei se intelege intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontierele de stat, inclusiv apele maritime interioare, subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian ale acesteia. Din definitia legala rezulta ca teritoriul cuprinde urmatoarele elemente: suprafata terestra, apele interioare, marea teritoriala, subsolul teritoriului terestru si acvatic si spatiul aerian. Prin suprafata terestra se intelege intinderea de pamant cuprinsa intre frontierele statului nostru. Apele interioare reprezinta totalitatea apelor cuprinse intre frontierele stabilite de statul nostru prin conventii cu statele vecine (parauri, rauri, fluvii, lacuri, balti, helestee, apele maritime din golfuri). Prin mare teritoriala se intelege, potrivit art. 1 din Legea nr. 36/20021 fsia de mare adiacenta tarmului ori, dupa caz, apelor maritime interioare avand latimea de 12 mile marine (22 224 m) masurata de la liniile de baza. Liniile de baza sunt liniile celui mai mare reflux de-a lungul tarmului sau, dupa caz liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale tarmului, inclusiv ale tarmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajarilor hidrotehnice si ale altor instalatii portuare permanente (art. 1 alin. 2 din Legea nr. 36/2002). Subsolul este format din zona subterana corespunzatoare solului terestru, acvatic, marii teritoriale fara limita in adancime. Spatiul aerian reprezinta coloana de aer de deasupra marii teritoriale, apelor interioare si suprafetei terestre pana la limita spatiului cosmic. Prin infractiuni savarsite pe teritoriul tarii se intelege orice infractiune comisa pe teritoriul tarii, astfel cum acesta a fost descris mai sus. Potrivit art. 143 Cod pen., infractiunea se considera savarsita pe teritoriul Romaniei si atunci cand a fost comisa pe o nava sub pavilion romanesc sau aeronava romana, precum si atunci cand pe teritoriul Romaniei ori pe o nava sub pavilion romanesc sau aeronava romana s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infractiunii. Platformele de foraj maritim sunt asimilate navelor sub pavilion romanesc.
1

Publicata in Monitorul Oficial nr. 77/31.01.2002

16

Potrivit acestor dispozitii, legea penala romana se aplica, in baza principiului teritorialitatii, in urmatoarele situatii: 1. cand infractiunea este comisa in intregime pe teritoriul Romaniei, astfel cum acesta a fost analizat anterior; 2. cand infractiunea a fost comisa in intregime pe o nava romana aflata in afara marii teritoriale; 3. cand infractiunea a fost savarsita in intregime pe o aeronava romana aflata in afara spatiului aerian al Romaniei; 4. cand pe teritoriul Romaniei, astfel cum este descris in art. 142 Cod pen. sau pe o nava sau aeronava romana s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infractiunii; Cand infractiunea este savarsita pe insulele artificiale din zona economica exclusiva a Romaniei din Marea Neagra, in cadrul instalatiilor si lucrarilor romanesti aflate in aceasta zona, precum si in cazul in care infractiunea se comite in zona de securitate a acestora pe o raza de 500 de metri din fiecare punct al limitelor exterioare, se aplica tot legea penala romana conform dispozitiilor Legii nr. 36/2002. Exceptii de la principiul teritorialitatii Aplicarea legii penale romane conform principiului teritorialitatii cunoaste anumite restrangeri care privesc anumite categorii de infractiuni savarsite pe teritoriul tarii. 1. Imunitatea de jurisdictie. Potrivit dispozitiilor art. 8 Cod pen., legea penala nu se aplica infractiunilor savarsite de catre reprezentantii diplomatici ai statelor straine sau de alte persoane care, in conformitate cu conventiile internationale, nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman. Persoanele considerate reprezentanti diplomatici, potrivit normelor internationale, sunt: ambasadorul, insarcinatul cu afaceri, consilierul de ambasada sau de legatie, atasatii de ambasada, secretarii de ambasada sau de legatie. De imunitate de jurisdictie penala se bucura si alte persoane in baza conventiilor internationale: sefii de state, sefii de guverne, ministrii de externe, reprezentantii O.N.U., personalul tehnic si administrativ din cadrul misiunilor diplomatice, agentii consulari, care au doar o imunitate partiala in legatura cu actele savarsite in indeplinirea atributiilor de serviciu consulare. Infractiunile savarsite de personalul armatelor straine aflate in trecere sau stationate pe teritoriul tarii nu sunt supuse legii penale romane ci legii statului caruia apartin aceste trupe. Imunitatea de jurisdictie se refera si la inviolabilitatea localului ambasadelor sau legatiilor statelor straine aflate in tara noastra, autoritatile publice romanesti neputand patrunde in incinta acestora fara aprobare (seful misiunii diplomatice incuviinteaza sau cere autoritatilor romane sa intervina). Totusi, statul roman, desi nu poate urmari sau judeca pe agentul diplomatic infractor, il poate declara pe acesta persona non grata, ii poate cere sa paraseasca teritoriul sau si poate solicita statului al carui reprezentant este, sa-l judeca potrivit propriilor sale legi. 2. Infractiuni savarsite la bordul navelor sau aeronavelor militare straine aflate pe teritoriul tarii noastre. 17

Potrivit dispozitiilor art. 25 din Legea nr. 17/1990, navele sau aeronavele straine militare sau folosite in scopuri guvernamentale, reprezentand interesele statului caruia apartin, se bucura de imunitate de jurisdictie penala pe timpul cat se afla in porturi, aeroporturi, in apele maritime interioare si in marea teritoriala a Romaniei. Infractiunile savarsite in astfel de imprejurari nu cad sub incidenta legii penale romane, cu atat mai mult in situatia in care nava militara straina se afla in trecere prin marea teritoriala. 3.Infractiuni savarsite la bordul navelor sau aeronavelor comerciale straine aflate pe teritoriul tarii noastre. Infractiunile savarsite la bordul navelor sau aeronavelor comerciale straine aflate in porturile, aeroporturile, in apele interioare ale Romaniei, sunt supuse legii penale romane. Regula isi gaseste consacrarea juridica in dispozitiile art. 17 alin. 1 din Legea nr. 17/19902 care prevad ca jurisdictia penala a Romaniei se aplica cu privire la orice infractiune savarsita pe teritoriul roman de catre persoane imbarcate la bordul navelor straine folosite in scopuri comerciale, precum si cu privire la orice infractiune savarsita la bordul unei asemenea nave pe timpul cand acestea se afla in porturile romanesti sau in apele maritime interioare. 4.Infractiuni savarsite la bordul navelor comerciale straine aflate in trecere prin marea teritoriala Legea penala romana se va aplica infractiunilor savarsite la bordul navelor comerciale straine aflate in trecere prin marea teritoriala daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: 1. infractiunea este savarsita de un cetatean roman sau de un apatrid care domiciliaza in Romania; 2. infractiunea este indreptata impotriva intereselor Romaniei sau impotriva unui cetatean roman, ori a unei persoane rezidente pe teritoriul Romaniei; 3. infractiunea este de natura sa tulbure ordinea si linistea publica in tara sau ordinea in marea teritoriala; 4. exercitarea jurisdictiei romane este necesara pentru reprimarea traficului ilicit de stupefiante sau de substante psihotrope; 5. asistenta autoritatilor romane a fost ceruta, in scris, de capitanul navei ori de un agent diplomatic sau de functionar consular al reprezentantei statului sub al carui pavilion navigheaza nava. De asemenea, potrivit art. 18 din Legea nr. 17/1990 jurisdictia penala a Romaniei se aplica si in cazul incalcarii legislatiei romane in vigoare cu privire la zona economica exclusiva a Romaniei in Marea Neagra de catre persoanele imbarcate la bordul navelor straine folosite in scopuri comerciale, daca faptele sunt savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sunt considerate infractiuni. Zona economica exclusiva a Romaniei este instituita in spatiul marin al tarmului romanesc la Marea Neagra, situat dincolo de limita apelor marii teritoriale si adiacent acestora, in care, Romania isi exercita drepturi suverane si jurisdictia asupra resurselor naturale ale fundului marii, subsolului acestuia si coloana de apa de
2

Legea privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale si al zonei contigue a Romaniei, modificata si completata prin Legea nr. 36/2002

18

deasupra, precum si in ceea ce priveste diferitele activitati legate de explorarea, exploatarea, protectia, conservarea mediului si gestionarea acestora art. 7 din Legea nr. 36/2002. Principiul personalitatii legii penale Denumit si principiul nationalitatii active, principiul personalitatii legii penale este consacrat in art. 4 Cod pen. care prevede ca legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, daca faptuitorul este cetatean roman sau daca, neavand nicio cetatenie, are domiciliul in tara. Plecand de la reglementarea juridica, rezulta ca, aplicarea legii penale romane, conform principiului personalitatii, este posibila daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: 1. infractiunea sa fie savarsita in intregime in afara teritoriului Romaniei; daca numai un act de executare sau rezultatul se produc pe teritoriul tarii noastre, legea penala romana se aplica conform principiului ubicuitatii; 2. infractorul sa fie cetatean roman sau apatrid cu domiciliul in Romania; 3. fapta sa fie considerata infractiune si in legislatia statului pe teritoriul caruia s-a savarsit - dubla incriminare. Principiul realitatii legii penale Principiul realitatii legii penale, cunoscut in doctrina si sub denumirea de principiul protectiei reale sau nationalitatii pasive, este reglementa de art. 5 alin. 1 Cod pen. care prevede ca legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, contra sigurantei statului roman sau contra vietii unui cetatean roman, ori prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean roman, cand sunt savarsite de catre un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii. Potrivit acestui principiu si in conformitate cu textul legal, legea penala romana se aplica daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: 1. infractiunea sa fie savarsita in afara teritoriului Romaniei; 2. infractiunea savarsita sa fie indreptata impotriva securitatii nationale a statului roman, contra unui cetatean roman sau contra unei persoane juridice romane; 3. infractorul sa fie cetatean strain sau apatrid care nu domiciliaza in Romania. De asemenea, art. 5 alin. 2 Cod pen. prevede si o conditie de ordin procedural: actiunea penala se pune in miscare numai cu autorizarea prealabila a procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Principiul universalitatii legii penale Principiul universalitatii, care consacra cooperarea Romaniei la lupta comuna a statelor impotriva criminalitatii, este reglementat in art. 6 Cod pen. care prevede ca legea penala romana se aplica si altor infractiuni decat celor prevazute in art. 5 alin. 1, savarsite in afara teritoriului tarii de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu are domiciliul in tara daca: 1. fapta este prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita; 2. faptuitorul se afla in tara. Potrivit acestor dispozitii, legea penala romana devine incidenta pentru orice infractiune savarsita in strainatate, daca faptuitorul este cetatean strain si se afla pe teritoriul tarii noastre. 19

Universalitatea legii penale presupune indeplinirea urmatoarelor conditii: savarsirea in afara teritoriului tarii a unei infractiuni, alta decat cele pentru care s-ar aplica legea penala romana conform principiului realitatii, de regula infractiuni care afecteaza comunitatea internationala (trafic de stupefiante, deturnari de nave, etc); fapta sa fie considerata infractiune atat in legislatia romana cat si in legislatia statului pe teritoriul caruia s-a savarsit dubla incriminare; fapta sa fie savarsita de un cetatean strain sau de un apatrid care nu domiciliaza in Romania; infractorul sa se afle in Romania de buna voie. Pentru infractiunile indreptate contra intereselor statului roman, contra unui cetatean roman sau contra unei persoane juridice romane, faptuitorul poate fi judecat si in cazul cand s-a obtinut extradarea lui. In cazul in care, potrivit legii statului pe teritoriul caruia faptuitorul a savarsit infractiunea, exista o cauza care impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau cand pedeapsa a fost executata ori este considerata ca executata, dispozitiile prevazute de art. 6 nu isi mai gasesc aplicabilitate. Daca infractorul a fost condamnat in strainatate pentru infractiunea respectiva, dar nu a executat pedeapsa sau a executat-o partial, instantele romane vor aplica dispozitiile legale privitoare la recunoasterea hotararilor straine. In cazul in care hotararea este recunoscuta, condamnatul va executa pedeapsa pronuntata de instanta straina sau restul de pedeapsa ramas neexecutat. Legea penala si conventiile internationale Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in strainatate conform principiilor realitatii si universalitatii numai daca nu se dispune altfel printr-o conventie internationala la care Romania este parte. Aceasta regula este consacrata expres de art. 7 Cod pen. Extradarea Extradara este un act bilateral de asistenta juridica reciproca internationala, in baza caruia un stat, pe teritoriul caruia s-a refugiat un infractor sau un condamnat, il preda la cerere statului pe teritoriul caruia a fost savarsita infractiunea, impotriva intereselor caruia a fost savarsita infractiunea sau al carui cetatean este infractorul, pentru a fi judecat sau pus sa execute pedeapsa la care a fost condamnat. Asa cum rezulta din definitie, la extradare participa intotdeauna doua state: statul solicitat pe al carui teritoriu s-a refugiat infractorul sau condamnatul; statul solicitant care poate fi: 1. statul pe teritoriul caruia s-a savarsit infractiunea; 2. statul impotriva intereselor caruia s-a savarsit infractiunea; 3. statul al carui cetatean este infractorul. Dupa pozitia pe care statul o are in realizarea extradarii, aceasta poate fi: activa, cand statul solicita extradarea; pasiva, cand statul acorda extradarea. Potrivit art. 9 Cod pen., extradarea poate fi acordata sau solicitata pe baza de conventie internationala ori pe baza de reciprocitate iar 19 alin. 2 din Constitutia Romaniei prevede ca extradarea poate fi acordata numai in baza unei conventii internationale sau in conditii de reciprocitate. 20

F
Extrdarea

Conditiile extradarii Pentru ca institutia extradarii sa poata opera trebuie indeplinite anumite conditii. Conditii privitoare la infractiune 1. Sa se fi savarsit o infractiune pe teritoriul statului solicitant sau impotriva intereselor acestuia ori de catre un cetatean al acestui stat. Conditia priveste savarsirea oricarei infractiuni la care s-a participat in calitate de autor, instigator sau complice. 2. Fapta savarsita sa fie considerata infractiune atat in legislatia statului solicitant cat si in legislatia statului solicitat dubla incriminare. Art. 26 alin. 2 din Legea nr. 302/20043 prevede ca extradarea poate fi acordata si daca fapta respectiva nu este incriminata de legea penala romana, daca pentru aceasta fapta este exclusa cerinta dublei incriminari printr-o conventie internationala la care Romania este parte. 3. Pedeapsa prevazuta in ambele legislatii pentru infractiunea savarsita sa fie o pedeapsa privativa de libertate mai mare de 2 ani. In cazul in care se solicita extradarea unei persoane condamnate atunci hotararea definitiva de condamnare sa priveasca o pedeapsa privativa de libertate mai mare de 1 an. Extradarea nu se acorda daca: infractiunea pentru care este ceruta este considerata de statul solicitat ca infractiune politica sau ca fapta conexa unei asemenea infractiuni; infractiunea pentru care se cere extradarea este o infractiune militara care nu constituie o infractiune de drept comun; statul solicitat are motive temeinice de a crede ca cererea de extradare motivata printr-o infractiune de drept comun a fost prezentata in vederea urmaririi sau pedepsirii unei persoane din considerente de rasa, sex, religie sau nationalitate, ori ca situatia acestei persoane risca sa fie agravata pentru unul sau altul dintre aceste motive. In acelasi timp, extradarea nu poate fi acordata daca fapta pentru care se solicita este pedepsita cu moartea de legea statului solicitant. In schimb, daca statul solicitant da asigurari considerate ca indestulatoare de catre statul roman ca pedeapsa capitala nu se va executa, urmand a fi comutata, atunci extradarea poate fi acordata, bineinteles daca sunt indeplinite si celelate conditii. Conditii privitoare la infractor a) Persoana a carei extradare se cere sa fie cetatean strain sau apatrid care nu domiciliaza in Romania. Potrivit art. 19 alin. 1 din Constitutia Romaniei, cetateanul roman nu poate fi extradat sau expulzat din Romania. De la aceasta regula exista si unele exceptii care opereaza in urmatoarele situatii: 1. persoana extradabila domiciliaza pe teritoriul statului solicitant la data formularii cererii de extradare; 2. persoana extradabila are si cetatenia statului solicitant; 3. persoana extradabila a comis fapta pe teritoriul sau impotriva unui cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene, daca statul solicitant este un stat membru al Uniunii Europene;
3

Legea privind cooperarea judiciara internationala in materie penala

21

4. in cazul solicitarii extradarii unui infractor, daca statul solicitant da asigurari considerate ca suficiente ca, in cazul condamnarii, persoana extradata va fi transferata in Romania pentru a executa respectiva pedeapsa. De asemenea nu pot fi extradate: 1. persoanele carora li s-a acordat dreptul de azil in Romania; 2. persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate de jurisdictie; 3. persoanele straine citate din strainatate in vederea audierii ca parti, martori sau experti in fata unor autoritati judiciare romane solicitante, in limitele imunitatilor conferite prin conventie internationala. b) Infractorul sa se gaseasca pe teritoriul statului solicitat. Conditii de ordin procedural Conditiile de ordin procedural privesc existenta unei cereri de extradare din partea statului solicitant. Cererea de extradare se formuleaza in scris si se adreseaza Ministerului Justitiei din Romania. Daca cererea se adreseaza pe cale diplomatica, ea se transmite Ministerului Justitiei. 1. Cererea de extradare trebuie sa fie insotita de inscrisuri din care sa rezulte temeiurile pentru admiterea extradarii: 2. originalul sau copie autentica a mandatului de arestare sau dupa caz, originalul sau copie autentica a hotararii definitive de condamnare; 3. expunere a faptelor pentru care se cere extradarea; 4. copie a dispozitiilor legale aplicabile; 5. date privind durata pedepsei neexecutate, in cazul in care se solicita extradarea unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsa. Din punct de vedere al procedurii, extradarea nu se poate acorda in urmatoarele situatii: 1. persoana a carei extradare se cere se afla si sub urmarirea autoritatilor judiciare romane; 2. potrivit legislatiei penale din ambele state, actiunea penala poate fi pusa in miscare numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar aceasta se opune extradarii; 3. persoana a carei extradare se cere a fost judecata definitiv de autoritatile judiciare romane pentru fapta sau faptele ce formeaza obiectul extradarii; 4. a intervenit prescriptia actiunii penale sau prescriptia executarii pedepsei; 5. a intervenit amnistia sau gratierea. Principiul specialitatii extradarii presupune ca persoana extradata nu poate fi judecata decat pentru infractiunea sau infractiunile pentru care a fost extradata, si tot astfel, nu poate fi pusa sa execute decat pedeapsa sau pedepsele pentru care a fost extradata. Totusi, persoana care a fost extradata va putea fi judecata si pentru alte infractiuni sau pusa sa execute si alte pedepse insa numai cu acordul prealabil al statului ce a acordat extradarea sau daca dupa executarea pedepsei nu paraseste teritoriul in termen de 45 de zile de la liberarea sa definitiva ori dupa ce a parasit teritoriul statului solicitant revine pe acesta. Ordinea de preferinta in acordarea extradarii In cazul in care extradarea este ceruta de mai multe state, partea romana hotaraste, tinand seama de toate imprejurarile si, in mod deosebit, de gravitatea 22

infractiunilor savarsite, de datele depunerii cererilor respective, de existenta reciprocitatii de extradare in raport cu statul roman si de posibilitatea unei extradari ulterioare catre alt stat solicitant.

Care sunt excepiile de la principiul teritorialitii legii penale? A se vedea pag. 17-18 n ce condiii se poate acorda extrdarea? A se vedea pag. 21-23

BIBLIOGRAFIE SELECTIV 1. Lavinia Vldil, Olivian Mastacan, Drept penal. Partea general, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011, pp.

MODULUL III INFRACIUNEA

1. 2. 3. 4. 5. Cuprins Obiectiv general Obiective operaionale Dezvoltarea temei Bibliografie selectiv

Cuprins U.I. 6. Notiunea si trasaturile esentiale ale infractiunii = 2 ore U.I. 7. Continutul infractiunii = 2 ore 23

U.I. 8. Continutul constitutiv al infractiunii = 2 ore

Obiectiv general: Dobndirea de cunotine privind institutia infractiunii. Obiective operaionale: nsuirea unor noiuni de baz privind infractiunea,

UNITATEA DE NVARE 6 Notiunea si trasaturile esentiale ale infractiunii

Notiunea de infractiune Denumirea de infractiune provine din substantivul latinesc infractio, care inseamna spargere, frangere. Legiuitorul a definit conceptul de infractiune utilizand trasaturile esentiale ale acesteia. Astfel, potrivit art. 17 Cod penal, infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. Prin definirea infractiunii se stabileste regula de drept potrivit careia orice fapta care va fi incriminata trebuie sa intruneasca trasaturile caracteristice care o deosebesc de alte fapte (contraventii) care pot fi combatute prin mijloace nepenale. Trasaturile esentiale ale infractiunii Trasaturile esentiale ale infractiunii sunt stabilite, asa cum am aratat mai sus, de art. 17 Cod penal, si anume: 1. Fapta sa fie prevazuta in legea penala; 2. Fapta sa prezinte pericol social; 3. Fapta sa fie savarsita cu vinovatie. Fapta sa fie prevazuta in legea penala In considerarea unei fapte ca infractiune se cerceteaza mai intai daca fapta este prevazuta de legea penala iar daca raspunsul este negativ, cercetarea celorlalte trasaturi (pericolul social si vinovatia) nu se mai justifica. Daca fapta este prevazuta de legea penala se vor cerceta si celelalte trasaturi esentiale pentru a observa daca suntem sau nu in prezenta unei infractiuni. Orice infractiune trebuie sa fie prevazuta ca atare de legea penala, dar nu orice fapta prevazuta de legea penala este si infractiune deoarece prevederea in lege este doar o trasatura a acesteia pe langa celelalte de a prezenta pericol social si de a fi comisa cu vinovatie. Prevederea in legea penala a faptelor periculoase pentru societate se realizeaza atat prin intermediul Partii generale a Codului penal unde se defineste si reglementeaza notiunea generala de infractiune, dar mai ales prin intermediul Partii 24

Trasturile eseniale ale infraciunii

speciale a Codului penal si a legilor speciale unde se prevede si se descrie fiecare fapta considerata infractiune si sanctiunea corespunzatoare. Fapta sa prezinte pericol social Potrivit dispozitiilor art. 18 Cod penal, fapta care prezinta pericol social in intelesul legii penale este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile aratate in art. 1 si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse. Art. 1 Cod penal reglementeaza scopul legii penale si prevede ca legea penala apara, impotriva infractiunilor, Romania, suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept. Prin fapta care prezinta pericol social se intelege acea manifestare exterioara, de natura a vatama sau a pune in pericol valorile sociale de a caror integritate si siguranta este conditionata desfasurarea normala a relatiilor sociale. Gradul de pericol social penal este determinat de o serie de factori: valoarea sociala careia i se aduce atingere, imprejurarile in care se savarsesc faptele, persoana infractorului, forma de vinovatie, mobilul sau scopul cu care s-a actionat, etc. In doctrina penala pericolul social ca trasatura a infractiunii este cunoscut sub doua forme: 1. pericol social generic; 2. pericol social concret Pericolul social generic sau abstract este acel tip de pericol evaluat in mod abstract de legiuitor in momentul inscrierii faptei periculoase in legea penala ca infractiune. Aprecierea se realizeaza pe baza unor date obiective si subiective precum: importanta valorii ocrotite, gravitatea vatamarii ce i se poate aduce valorii sociale, persoana faptuitorului, etc. Rezultatul evaluarii se exprima in pedeapsa inscrisa de legiuitor in legea penala pentru acea infractiune. Pericolul social concret este acel tip de pericol ce-l prezinta o fapta savarsita in realitatea obiectiva si este apreciat de instanta de judecata cu prilejul judecarii faptei. La stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana si de conduita faptuitorului. Pericolul social concret se reflecta in sanctiunea penala aplicata infractorului. Fapta sa fie savarsita cu vinovatie Asa cum rezulta din dispozitiile art. 17 Cod penal, savarsirea faptei cu vinovatie reprezinta o alta trasatura esentiala a infractiunii. Vinovatia reflecta aspectul subiectiv al infractiunii si cuprinde atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta savarsita si fata de consecintele acesteia. In doctrina penala vinovatia a fost definita ca fiind atitudinea psihica a persoanei care, savarsind cu vointa neconstransa o fapta ce prezinta pericol social, a avut, in momentul executarii, reprezentarea faptei si a urmarilor socialmente periculoase ale acesteia sau, desi nu a avut reprezentarea faptei si a urmarilor, a avut posibilitatea reala, subiectiva a acestei reprezentari. 25

Pericolul social al faptei

Ca atitudine psihica a faptuitorului fata de fapta savarsita si de urmarile acesteia, vinovatia reprezinta interactiunea a doi factori: 1. factorul intelectiv constiinta; 2. factorul volitiv vointa; Factorul intelectiv presupune ca faptuitorul are reprezentarea actiunilor sau inactiunilor sale precum si a rezultatului acestora. Factorul volitiv presupune ca faptuitorul savarseste cu vointa aceste actiuni sau inactiuni antrenand energia sa fizica pentru indeplinirea rezultatelor urmarite. Formele vinovatiei Potrivit art. 19 Cod penal, vinovatie exista cand fapta care prezinta pericol social este savarsita cu intentie sau din culpa. Asadar, vinovatia se prezinta in teoria dreptului penal sub doua forme principale: 1. intentia; 2. culpa; La acestea se mai adauga si o forma mixta praeterintentia sau intentia depasita specifica unor infractiuni. Intentia Este forma principala a vinovatiei deoarece majoritatea infractiunilor se comit, de regula, cu intentie. Potrivit art. 19 pct. 1 Cod penal, fapta este savarsita cu intentie cand infractorul: - prevede rezultatul faptei sale si urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte; - prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui. Asa cum rezulta din reglementarea legala, intentia se prezinta sub doua modalitati: 1. intentia directa; 2. intentia indirecta Intentia directa se caracterizeaza prin aceea ca faptuitorul prevede rezultatului faptei sale si urmareste producerea lui prin comiterea faptei. Intentia indirecta se caracterizeaza prin aceea ca faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui. In literatura juridica de specialitate, pe langa modalitatile normative ale intentiei se mai face deosebire intre: intentie simpla si intentie calificata; intentie spontana si intentie premeditata; intentie unica si intentie complexa; intentie initiala si intentie supravenita. Culpa Culpa este acea forma a vinovatiei care consta in atitudinea psihica a faptuitorului care prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmareste si nici nu-l accepta, considerand fara temei ca acesta nu se va produce sau nu prevede rezultatul faptei sale desi putea si trebuia sa-l prevada. Culpa cunoaste doua modalitati normative:

Intenia - principala form de vinovie

26

- culpa cu prevedere sau usurinta faptuitorul prevede rezultatul faptei sale pe care nu-l urmareste si nici nu-l accepta socotind fara temei ca acesta nu se va produce (art. 19 pct. 2 lit.a) De exemplu, fapta conducatorului auto care nu reduce viteza la trecerea pe langa grupuri de persoane, prevazand posibilitatea unui accident, rezultat pe care nu-l accepta considerand in mod neintemeiat ca nu se va produce, dar care totusi se produce; - culpa simpla sau neglijenta faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sa-l prevada (art. 19 pct. 2 lit. b). In aceasta situatie trebuie analizate criteriile stabilite de lege: daca faptuitorul trebuia sa prevada rezultatul si daca putea sa-l prevada. Obligatia de prevedere a rezultatului se deduce de cele mai multe ori, din actele normative care reglementeaza exercitarea anumitor activitati (conducator auto, medic, etc). In stabilirea obligatiei de prevede, in doctrina penala s-a propus un criteriu obiectiv. Acesta este reprezentat de analiza imprejurarilor in care s-a comis fapta pentru a observa daca orice om normal si atent din categoria faptuitorului avea posibilitatea sa prevada rezultatul in momentul savarsirii faptei. Posibilitatea concreta de prevedere a rezultatului este apreciata in functie de personalitatea faptuitorului, pregatirea sa profesionala, experienta de viata, etc. Desi culpa cu prevede se apropie foarte mult de forma intentiei indirecte, totusi pozitia psihica a faptuitorului fata de rezultat le diferentiaza. Astfel, in vreme ce in cazul intentiei indirecte faptuitorul nu urmareste dar accepta eventualitatea producerii rezultatului socialmente periculos, in cazul usurintei faptuitorul nici macar nu accepta eventualitatea producerii acestui rezultat. In cazul in care la producerea rezultatului periculos a contribuit, pe langa culpa faptuitorului si culpa victimei, raspunderea penala a faptuitorului nu este inlaturata. Culpa victimei produce consecinte doar in planul individualizarii judiciare a pedepsei. Praeterintentia Este o forma mixta de vinovatie (intentia si culpa reunite), care consta in atitudinea psihica a persoanei care prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care-l urmareste sau il accepta insa in urma savarsirii faptei, datorita neglijentei sau usurintei, se produce un rezultat mult mai grav decat acela pe care l-a urmarit sau l-a acceptat. De exemplu, infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte (art. 183 Cod penal), infractiunea de talharie care a avut ca urmare moartea victimei (art. 211 Cod penal), etc. In toate aceste cazuri, faptuitorul actioneaza initial cu intentie, iar rezulltatul mai grav care se produce si care depaseste intentia infractorului i se imputa acestuia sub forma culpei.

27

Analizai formele i modalitile vinoviei. A se vedea pag. 25-27

BIBLIOGRAFIE SELECTIV 1. Lavinia Vldil, Olivian Mastacan, Drept penal. Partea general, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011, pp.

UNITATEA DE NVARE 7 Coninutul infractiunii

Notiunea de continut al infractiunii Continutul infractiunii poate fi definit ca totalitatea conditiilor sau elementelor prevazute de lege pentru caracterizarea unei fapte ca infractiune. Continutul infractiunii nu se confunda cu trasaturile esentiale ale acesteia, care isi gasesc reflectarea in orice continut punand in evidenta caracterul penal al faptei comise. Continutul infractiunii poate imbraca doua aspecte: - continutul legal cel descris prin norma de incriminare si cuprinde conditiile obiective si subiective in care o fapta devine infractiune; - continutul concret cel al unei fapte determinate, savarsita in realitatea obiectiva de catre o persoana si care se inscrie prin elementele sale in tiparul abstract prevazut in norma de incriminare De asemenea, in doctrina penala se face deosebire intre continutul juridic al infractiunii si continutul constitutiv. Continutul constitutiv al infractiunii cuprinde numai conditiile cerute de lege, cu privire la actul de conduita interzis, pe care le realizeaza infractorul prin savarsirea faptei sau care devin relevante prin savarsirea faptei. Continutul juridic poate cuprinde, pe langa continutul constitutiv, si conditii privitoare la celelalte elemente.

28

Factorii infractiunii Obiectul infractiunii Obiectul infractiunii este un factor preexistent, necesar oricarei infractiuni. Lipsa acestuia conduce la inexistenta infractiunii. In doctrina penala obiectul infractiunii este considerat ca fiind valoarea sociala si relatiile sociale create in jurul acestei valori, care sunt periclitate sau vatamate prin fapta infractionala. Valorile sociale protejate de legea penala sunt cele indicate in art. 1 Cod penal : Romania, suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept. In literatura juridica de specialitate obiectul juridic este prezentat sub mai multe aspecte, dupa gradul mai intins sau mai restrans de relatii sociale nascute in legatura cu valoarea sociala ocrotita si care este periclitata ori vatamata prin infractiune. Obiectul juridic general este format din totalitatea relatiilor sociale ocrotite prin normele dreptului penal. Obiectul juridic generic (de grup) este format din grupul de valori sociale de aceeasi natura ocrotite prin normele de drept penal. Obiectul juridic specific este reprezentat de valoarea sociala concreta careia i se aduce atingere prin savarsirea infractiunii. Obiectul direct nemijlocit (material) este caracteristic infractiunilor la care valoarea sociala este exprimata intr-o entitate materiala. Infractiunile care au obiect material sunt infractiuni de rezultat, iar cele care nu au astfel de obiect material sunt infractiuni de pericol. Obiectul juridic complex este specific infractiunilor complexe si este format dintr-un obiect juridic principal (valoarea sociala principala careia i se aduce atingere) si un obiect juridic secundar, adiacent (valoarea sociala secundara careia i se aduce atingere). Subiectii infractiunii Notiunea de subiecti ai infractiunii desemneaza persoanele implicate in savarsirea unei infractiuni, fie prin insasi savarsirea infractiunii, fie prin suportarea consecintelor acesteia. Doctrina de drept penal face distinctie intre subiectul activ (care poate fi atat o persoana fizica cat si o persoana juridica) si subiectul pasiv al infractiunii. Subiectul activ Potrivit art. 144 Cod penal, are calitatea de subiect activ al infractiunii sau de infractor, persoana care savarseste o infractiune fapt consumat ori o tentativa pedepsibila si la care participa in calitate de autor, instigator sau complice. Pentru ca o persoana fizica sa aiba calitatea de subiect activ al infractiunii, trebuie indeplinite anumite conditii de ordin general iar in cazul anumitor infractiuni trebuie indeplinite anumite conditii speciale. Conditiile generale sunt urmatoarele: 1. conditii cu privire la varsta; 2. conditii cu privire la responsabilitate; 29

3. conditii cu privire la libertatea de vointa si actiune Conditiile cu privire la varsta de la care se poate angaja raspunderea penala a persoanei fizice sunt stabilite de art. 99 Cod penal Astfel, minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal. Minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant. Minorul care a implinit varsta de 16 ani raspunde penal potrivit legii. Din punct de vedere juridic, prin discernamant se intelege capacitatea persoanei de a-si da seama de caracterul socialmente periculos al faptei si de a-si manifesta constient vointa, capacitatea, raportat la fapta concreta savarsita. Asadar, minorul care nu a implinit varsta de 14 ani este prezumat absolut ca nu are discernamant, neputandu-se angaja raspunderea penala. Minorul cu varsta cuprinsa intre 4 si 16 ani este prezumat relativ ca nu are discernamant, el raspunzand penal numai in cazul in care se dovedeste ca a lucrat cu discernamant in comiterea faptei. Minorul cu varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani este prezumat relativ ca are discernamant, raspunderea sa penala nefiind angajata in cazul in care se dovedeste ca nu a avut discernamant. Dovada discernamantului trebuie facuta in fiecare caz in parte de catre organele judiciare. Conditii cu privire la responsabilitate Responsabilitatea este definita in doctrina penala ca fiind aptitudinea persoanei de a-si da seama de faptele sale (actiuni sau inactiuni), de rezonanta sociala a acestora precum si de a-si putea determina si dirija in mod constient vointa in raport cu aceste fapte. Asadar, responsabilitatea se apreciaza prin prisma a doi factori: - factorul intelectiv ce presupune capacitatea persoanei de a intelege semnificatia actiunilor, inactiunilor sale si a urmarilor acestora; - factorul volitiv ce presupune capacitatea persoanei de a fi stapana pe actiunile sau inactiunile sale, pe care le dirijeaza in mod constient. Responsabilitatea este prezumata relativ in cazul oricarei persoane care a implinit varsta de 16 ani. Conditii cu privire la libertatea de vointa si actiune. Libertatea de vointa si actiune este conditia generala a subiectului activ al infractiunii, ce presupune ca acesta a decis in mod liber asupra savarsirii faptei si a avut libertatea de hotarare si libertatea de actiune potrivit propriei sale vointe. Conditii speciale privind subiectul activ al infractiunii Aceste conditii se refera la anumite calitati speciale pe care trebuie sa le posede subiectul activ, lipsa acestora ducand la inexistenta infractiunii. Astfel, pentru existenta infractiunii de tradare, subiectul activ trebuie sa aiba calitatea de cetatean al Romaniei; calitatea de strain, pentru infractiunea de spionaj; militar, pentru unele infractiuni contra capacitatii de aparare a patriei. De asemenea, calitatea de functionar sau functionar public a subiectului activ conditioneaza existenta multor infractiuni in dreptul nostru penal. Functionarul public este, in acceptiunea art. 147 alin. 1 Cod penal, orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost 30

investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145. Prin functionar se intelege, potrivit art. 147 alin. 2 Cod penal, persoana mentionata in alin. 1 care exercita o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice decat cele prevazute in acel alineat. Potrivit art. 145 Cod penal, prin termenul public se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Subiectul activ pentru care este necesara indeplinirea unei conditii speciale se numeste subiect activ calificat sau subiect active circumstantiat. Pe langa raspunderea penala a persoanei fizice, Codul penal modificat si completat prin Legea nr. 278/2006 instituie si raspunderea penala a persoanei juridice. Potrivit art. 191 alin. 1, persoanele juridice, cu exceptia statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice, care desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice, daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie prevazuta de legea penala. Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit, in orice mod, la savarsirea aceleiasi infractiuni art. 191 alin. 2. Astfel, si persoana juridica poate avea in anumite conditii calitatea de subiect activ al infractiunii daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: 1. infractiunea sa fie savarsita in numele persoanei juridice; 2. infractiunea sa fie savarsita de orice persoana fie individual, fie ca membru al unui organ al persoanei juridice care are atributii de conducere in sanul acesteia.

F
Subiectul pasiv

Subiectul pasiv In doctrina penala, subiectul pasiv este definit ca fiind persoana fizica sau persoana juridica titulara a valorii sociale ocrotite si care este vatamata sau periclitata prin infractiune. Pentru ca o persoana sa aiba calitatea de subiect pasiv al infractiunii, trebuie indeplinite anumite conditii generale si speciale. Conditii generale. Persoana fizica sau juridica trebuie sa fie titulara valorii sociale ocrotite penal. De cele mai multe ori subiectul pasiv al infractiunii este si persoana pagubita prin infractiune. Insa, exista si cazuri cand persoana pagubita este alta decat subiectul pasiv al infractiunii (de exemplu, in cazul infractiunii de omor persoana pagubita este persoana care se afla in intretinerea victimei). Conditii speciale. Aceste conditii speciale privind subiectul pasiv al infractiunii sunt prevazute in continutul unor infractiuni. Astfel, pentru existenta infractiunii de pruncucidere este necesar ca subiectul pasiv sa aiba calitatea de nou nascut al mamei ucigase, pentru existenta infractiunii de dare de mita, subiectul pasiv trebuie sa fie un functionar sau functionar public, etc. 31

Locul si timpul savarsirii infractiunii Locul si timpul sunt elemente preexistente infractiunii, fara de care nu poate fi conceputa savarsirea infractiunii. In unele cazuri, locul si timpul conditioneaza insasi existenta infractiunii (de exemplu, infractiunea de perversiune sexuala reglementata de art. 201 alin. 1 Cod penal, exista daca este savarsita in public). In alte cazuri, locul si timpul apar ca elemente circumstantiale, situatii in care nu este conditionata existenta infractiunii ci doar realizarea variantei calificate a acesteia (de exemplu, furtul devine calificat in cazul in care se savarseste in timpul noptii art. 208 lit. e Cod penal).

Care sunt condiiile generale pentru ca o persoan fizic s fie subiect activ al infraciunii? A se vedea pag. 29-30

BIBLIOGRAFIE SELECTIV 1. Lavinia Vldil, Olivian Mastacan, Drept penal. Partea general, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011, pp.

UNITATEA DE NVARE 8 Coninutul constitutiv al infractiunii

Continutul constitutiv al infractiunii desemneaza totalitatea conditiilor prevazute in norma de incriminare cu privire la actul de conduita interzis si care devin relevante prin savarsirea actiunii sau inactiunii de catre faptuitor. Actiunea faptuitorului componenta esentiala a continutului constitutiv al infractiunii este cercetata in doctrina penala sub doua aspecte: - obiectiv (latura obiectiva a infractiunii); - subiectiv (latura subiectiva a infractiunii).

32

Latura obiectiva a infractiunii

Latura obiectiva a infractiunii este cercetata in doctrina penala prin examinarea elementelor sale componente: 1. elementul material; 2. urmarea imediata; 3. legatura de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata. Elementul material reprezinta componenta esentiala a laturii obiective si consta in actul de conduita interzis prin norma de incriminare. Elementul material este desemnat in norma de incriminare printr-un cuvant sau printr-o expresie ce arata actiunea sau inactiunea interzisa, asa numitul verbum regens. Actiunea desemneaza atitudinea faptuitorului care face ceva ce legea penala ordona sa nu se faca. Actiunea sub care se poate realiza elementul material poate imbraca forma unor acte materiale (de exemplu, infractiunea de ucidere), cuvinte (de exemplu, infractiunea de calomnie), sau prin scris (de exemplu, infractiunea de denuntare calomnioasa). Inactiunea desemneaza atitudinea infractorului care nu face ceea ce legea penala ordona sa se faca. Inactiunea nu constituie element material al infractiunii daca nu exista o obligatie legala sau conventionala de a nu ramane in pasivitate, pentru a impiedica o alta energie sa produca rezultatul periculos (de exemplu, infractiunea de nedenuntare a unor infractiuni, infractiunea de omisiune a sesizarii organelor judiciare, etc.). Urmarea imediata reprezinta acea modificare negativa a realitatii inconjuratoare pe care fapta savarsita a produs-o sau este susceptibila sa o produca si care isi gaseste expresia in periclitarea, vatamarea sau amenintarea valorilor sociale aparate de legea penala. Urmarea produsa prin savarsirea faptei poate consta fie intr-o schimbare a obiectului sau a pozitiei acestuia (de exemplu, moartea unui om), fie intr-o stanjenire a normalei desfasurari a relatiilor sociale nascute in legatura si datorita valorii sociale ocrotite (de exemplu, infractiunea de santaj). Cand in continutul infractiunii sunt referiri la urmarea produsa prin infractiune, suntem in prezenta unor infractiuni de rezultat iar in cazul in care nu se fac astfel de referiri, infractiunile sunt de pericol infractiuni formale. Legatura de cauzalitate constituie cea de-a treia componenta a laturii obiective si reprezinta liantul intre elementul material al infractiunii - actiunea sau inactiunea faptuitorului (cauza) si urmarea imediata (efectul) cerut de lege pentru existenta infractiunii. Desi nu este prevazuta in continutul juridic al infractiunii, legatura de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata caracterizeaza orice infractiune.

F
Elementul material

33

Latura subiectiva a infractiunii

Latura subiectiva, ca element al continutului infractiuni, consta in totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta si urmarile acesteia, pentru caracterizarea faptei ca infractiune. Atitudinea psihica este analizata in doctrina penala prin prisma a doi factori: 4. factorul constiinta; 5. factorul vointa. Elementul esential al laturii subiective il constituie vinovatia. Uneori, pentru completarea acesteia se fac referiri si la mobilul si scopul savarsirii infractiunii. Vinovatia. In doctrina penala se face deosebire intre vinovatia ca trasatura esentiala a infractiunii si vinovatia ca element al continutului unei anumite infractiuni. Asa cum am analizat, vinovatia este de trei feluri: 1. intentia (directa si indirecta); 2. culpa (simpla si cu previziune); 3. praeterintentia; Existenta vinovatiei ca trasatura esentiala a infractiunii nu presupune intotdeauna si existenta vinovatiei ca element al laturii subiective. De exemplu, se poate realiza vinovatia ca trasatura esentiala a infractiunii cand fapta este savarsita din culpa, dar poate lipsi ca element al laturii subiective daca legiuitorul a incriminat fapta numai in situatia cand aceasta este savarsita cu intentie. Ca element al laturii subiective, vinovatia va exista numai atunci cand elementul material al infractiunii a fost savarsit cu forma de vinovatie ceruta de lege. Potrivit art. 19 alin. 2 Cod penal, fapta constand intr-o actiune savarsita din culpa constituie infractiune numai atunci cand in lege se prevede in mod expres aceasta. Fapta constand intr-o inactiune constituie infractiune fie ca este savarsita cu intentie, fie din culpa, afara de cazul cand legea sanctioneaza numai savarsirea ei cu intentie art. 19 alin. 3 Cod penal. Mobilul sau cauza interna a actului de conduita desemneaza acel sentiment (dorinta, pasiune) ce a condus la nasterea in mintea faptuitorului a ideii savarsirii faptei. Existenta mobilului in savarsirea infractiunilor este apreciata ca un element de normalitate psihica a faptuitorului; lipsa acestuia este un indiciu de anormalitate ce impune cercetarea responsabilitatii faptuitorului. Exista situatii cand prezenta mobilului conditioneaza insasi existenta infractiunii (de exemplu, infractiunea de abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi) si situatii cand mobilul apare ca element circumstantial in continutul calificat al infractiunii. Scopul este reprezentarea pe plan mintal a rezultatului ce va aparea in urma savarsirii faptei penale, rezultat urmarit de catre infractor. La fel ca si in cazul mobilului, scopul poate conditiona existenta infractiunii (de exemplu, suntem in prezenta infractiunii de furt daca faptuitorul a sustras bunul cu scopul de a si-l insusi pe nedrept) sau poate conditiona existenta variantei calificate (de exemplu, omorul este deosebit de grav daca este comis pentru a savarsi sau a ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii art. 175 lit. d Cod penal). 34

Atat mobilul cat si scopul ca elemente ale laturii subiective trebuie stabilite de organele judiciare fiind importante atat pentru calificarea unor fapte ca infractiunii, cat mai ales pentru individualizarea pedepsei.

Analizai latura obiectiv a infraciunii? A se vedea pag. 33

BIBLIOGRAFIE SELECTIV 1. Olivian Mastacan, Rspunderea penal a funcionarului public. Ediia a 4-a, revzut i adugit Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011, pp. 2. Lavinia Vldil, Olivian Mastacan, Drept penal. Partea general, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011, pp.

MODULUL IV FORMELE INFRACIUNII

1. 2. 3. 4. 5.

Cuprins Obiectiv general Obiective operaionale Dezvoltarea temei Bibliografie selectiv

Cuprins U.I. 9. Aspecte generale. Actele preparatorii = 2 ore U.I. 10. Tentativa

35

= 2 ore

Obiectiv general: Dobndirea de cunotine privind formele infractiunii. Obiective operaionale: nsuirea unor noiuni de baz privind actele preparatorii, tentativa, infractiunea consumata si cauzele de nepedepsire a tentativei

UNITATEA DE NVARE 9 Aspecte generale privind formele infractiunii. Actele preparatorii

Desfasurarea activitatii infractionale Doctrina penala este unanima in a distinge doua perioade in desfasurarea activitatii infractionale: perioada interna si perioada externa. Perioada interna. In perioada interna (care se desfasoara in mintea faptuitorului) se disting trei momente: 1. nasterea ideii de a savarsi o infractiune; 2. deliberarea (cantarirea avantajelor si dezavantajelor savarsirii infractiunii); 3. luarea deciziei de a savarsii infractiunea. Nefiind o manifestare a individului in sfera relatiilor sociale, perioada interna nu are relevanta penala. Simpla cugetare (nuda cogitatio) nu a fost si nu este sanctionata (cogitatonis poenam nemo patitur). Perioada externa. In perioada externa se disting trei faze: 1. faza actelor de pregatire; 2. faza actelor de executare; 3. faza urmarilor Faza actelor de pregatire (a actelor preparatorii) se caracterizeaza prin desfasurarea unor activitati care au rolul de a pregati executarea activitatii infractionale. Faza actelor de executare consta in infaptuirea actului de conduita interzis prin norma penala. Faza urmarilor consta in producerea rezultatului socialmente periculos prevazut in latura obiectiva a infractiunii. Cele doua perioade (interna si externa), avand in invedere continutul lor, caracterizeaza numai infractiunile savarsite cu intentie sau praeterintentie.

Perioadele desfasurarii activitatii infractionale

36

Formele infractiunii in raport de fazele de desfasurare a activitatii infractionale In doctrina penala prin forme ale infractiunii se inteleg formele pe care aceasta le poate avea in functie de fazele de desfasurare a activitatii infractionale. Astfel, se disting urmatoarele forme: forma actelor preparatorii; forma tentativei; forma faptului consumat; forma faptului epuizat

Actele preparatorii
Notiune. Actele preparatorii reprezinta acele acte care constau in procurarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor de savarsire a infractiunii ori in crearea conditiilor favorabile in vederea comiterii acesteia. Se disting acte de pregatire materiala (procurarea de instrumente, mijloace, adaptarea acestora pentru comiterea infractiunii, etc) si acte de pregatire morala (culegerea de date, informatii cu privire la locul si timpul in care urmeaza sa se desfasoare infractiunea, atragerea de complici, etc.). Conditii. Pentru ca o activitate sa fie considerata act de pregatire la savarsirea unei infractiuni, trebuie sa intruneasca cumulativ urmatoarele conditii: Sa se materializeze intr-o manifestare capabila sa creeze conditii favorabile executarii actiunii ilicite. Activitatea de pregatire sa se efectueze cu intentie. Activitatea efectuata sa nu faca parte din elementul material al infractiunii proiectate sau sa nu constituie un inceput de executare a acesteia. Aceasta conditie este cea care face sa se delimiteze faza actelor de pregatire de tentativa. Incrimarea si sanctionarea actelor preparatorii. In privinta incriminarii incriminarii si sanctionarii actelor preparatorii, in doctrina penala s-au conturat doua mari teze: a incrimarii si a neincriminarii actelor de pregatire. In cazul tezei incriminarii se disting doua variante: a incriminarii nelimitate a actelor de pregatire ce presupune incriminarea acestora la toate infractiunile unde acestea sunt posibile; a incriminarii limitate a actelor de pregatire, adica incriminarea acestora numai la infractiunile periculoase. Legiuitorul roman a statuat teza neincriminarii actelor de pregatire. Cu toate acestea, pe cale de exceptie, actele preparatorii sunt incriminate si pedepsite dar nu ca faza de desfasurare a activitatii infractionale ci ca ca infractiuni de sine statatoare, ori ca tentativa ori ca acte de complicitate anterioara cand sunt savarsite de alta persoana. - Ca infractiune de sine statatoare, actele preparatorii sunt incriminate atunci cand periculozitatea lor este evidenta (de exemplu, detinerea de instrumente in vederea falsificarii de valori art. 285 Cod pen.). - Ca tentativa, actele preparatorii la unele infractiuni grave sunt incriminate prin expresia se considera tentativa si producerea si procurarea mijloacelor(de 37

F
Actele preparatorii

exemplu, in cazul infractiunilor contra sigurantei statului, in cazul infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal, etc.). - Cea de-a treia situatie a incriminarii actelor preparatorii este aceea a asimilarii acestora cand sunt comise de o alta persoana, actelor de complicitate anterioara. Totusi, pentru a fi pedepsite este necesar ca autorul sa fi savarsit o infractiune consumata sau o tentativa pedepsibila.

UNITATEA DE NVARE 10 Tentativa

Reglementare legala: art. 20 Cod penal: Tentativa const n punerea n executare a hotrrii de a svri infraciunea, executarea care a fost ns ntrerupt sau nu i-a produs efectul. Exist tentativ i n cazul n care consumarea infraciunii nu a fost posibil datorit insuficienei sau defectuozitii mijloacelor folosite, ori datorit mprejurrii ca n timpul cnd s-au svrit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde fptuitorul credea c se afl. Nu exist tentativ atunci cnd imposibilitatea de consumare a infraciunii este datorat modului cum a fost conceput executarea. Pentru a fi in prezenta tentativei trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unei rezolutii infractionale; rezolutia infractionala sa fie pusa in executare; executarea sa fie intrerupta sau sa nu-si produca efectul. Punerea in executare a rezolutiei infractionale marcheza trecerea de la faza actelor preparatorii la faza actelor de executare. Insa, ceea ce se executa in aceasta faza este actiunea ce constituie elementul material al laturii obiective a infractiunii. Limita superioara a tentativei este reprezentata de neproducerea rezultatului socialmente periculos. Acesta conditie delimiteaza tentativa de infractiunea consumata. Datorita faptului ca urmarea socialmente periculoasa nu se produce (din cauze care sunt independente de vointa faptuitorului sau tin de vointa acestuia), tentantiva este o forma atipica de infractiune. Formele tentativei. Dupa criteriul gradului de realizare a actiunii: tentativa intrerupta sau imperfecta tentativa terminata sau perfecta Dupa criteriul cauzelor care determina neproducerea rezultatului: tentativa proprie cand mijloacele folosite sunt apte sa produca rezultatul socialmente periculos tentativa improprie mijloacele sunt insuficiente. Tentativa intrerupta (simpla, neterminata, imperfecta, indepartata) consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care se intrerupe si rezultatul nu se produce. Cauza care determina neproducerea rezultatului poate fi de natura umana (actiunea altei persoane) ori neumana (obstacole care nu pot fi depasite. De exemplu, rezistenta incuietorilor impiedica consumarea infractiunii de furt). 38

F
Tentativa

Tentativa intrerupta poate fi proprie sau improprie. Tentativa terminata (perfecta, completa, fara rezultat) consta in punerea in executare a rezolutiei infractionale, executare realizata integral fara insa ca rezultatul socialmente periculos sa se produca. De exemplu, victima a ingerat otrava oferita de infractor, dar nu moare fiind dusa la spital si salvata. Tentativa terminata poate fi proprie sau improprie. Cauzele care determina neproducerea rezultatului pot fi anterioare inceputului executarii, concomitente executarii sau ulterioare executarii. Aceasta forma a tentativei este posibila numai in cazul infractiunilor materiale fiind exclusa in cazul infractiunilor formale (de pericol) unde rezultatul socialmente periculos se produce odata cu executarea in intregime a elementului material al laturii obiective. Tentativa improprie se caracterizeaza prin punerea in executare a rezolutiei infractionale, executare care este realizata integral, dar producerea rezultatului nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite, ori datorita imprejurarii ca in timpul cat s-au savarsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla (de exemplu, otrava pusa in mancarea victimei este insuficienta pentru a produce decesul acesteia sau o arma de foc defecta nu poate produce expulzarea glontelui). Tentativa absolut improprie (absurda) se caracterizeaza prin punerea in executarea a rezolutiei infractionale, executare care este dusa pana la capat, dar rezultatul nu se produce datorita modului gresit de concepere a infractiunii (de exemplu, infractorul crede ca poate produce moartea unei persoane prin farmece). Nefiind practic in prezenta unei tentative, legiuitorul penal nu a incriminat-o (art. 20 alin. 3 Cod pen.). Infractiuni la care tentativa nu este posibila. Din punct de vedere al elementului subiectiv, tentativa nu este posibila in cazul infractiunilor savarsite din culpa sau cu praeterintentie. Din punct de vedere al elementului obiectiv, tentativa nu este posibila in cazul infractiunilor omisive (elementul material se realizeaza printr-o inactiune), in cazul infractiunilor cu executare prompta (de exemplu, calomnia, insulta), in cazul infractiunilor de obicei (de exemplu, prostitutia), in cazul infractiunilor continui (de exemplu, furtul de energie electrica). Incriminarea si sanctionarea tentativei. Legiuitorul roman a adoptat teoria incriminarii limitate a tentativei. Potrivit art. 21 alin. 1 Cod penal tentativa se pedepsete numai cnd legea prevede expres aceasta. In ceea ce priveste sanctionarea tentativei legiuitorul roman a adoptat teoria diversificarii pedepselor, in raport cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata. Astfel, potrivit art. 21 alin. 2 Cod pen.,tentativa se sancioneaz cu o pedeapsa cuprins ntre jumtatea minimului i jumtatea maximului prevzute de lege pentru infraciunea consumat, fr ca minimul s fie mai mic dect minimul general al pedepsei. n cazul cnd pedeapsa prevzut de lege este deteniunea pe via, se aplic pedeapsa nchisorii de la 10 la 25 de ani. n cazul persoanei juridice, tentativa se sancioneaz cu amenda cuprins ntre minimul special i maximul special al amenzii prevzute de lege pentru infraciunea consumat, reduse la jumtate. La aceast pedeaps se pot aduga una sau mai multe pedepse complementare. 39

Infractiunea consumata
Infractiunea consumata reprezinta forma tipica sau perfecta a infractiunii in raport cu fazele desfasurarii activitatii infractionale. Infractiunea consumata are cel mai inalt grad de periculozitate si atrage intotdeauna raspunderea penala. In doctrina penala se face distinctie intre infractiunea fapt consumat si infractiunea fapt epuizat. Infractiunea fapt consumat este infractiunea al carei rezultat se produce odata cu executarea in intregime a elementului material al laturii obiective. In cazul infractiunilor de pericol (de exemplu, infractiunea de insulta), momentul consumarii coincide cu momentul executarii in intregime a elementului material, iar in cazul infractiunilor de rezultat, consumarea este conditionata de producerea rezultatului prevazut in norma de incriminare. Cunoasterea momentului consumarii infractiunii este importanta pentru determinarea legii penale aplicabile in raport cu timpul si spatiul, calcularea termenului de prescriptie, etc. Infractiunea fapt epuizat se caracterizeaza prin prelungirea in timp a infractiunii dupa momentul consumarii, prelungire care se poate datora fie amplificarii rezultatului initial, fie continuarii activitatii infractionale. Infractiunea fapt epuizat este posibila la infractiunile: continui, continuate, progresive, de obicei. Momentul epuizarii infractiunii are o importanta deosebita, intrucat, in cazul acestor infractiunii, determinarea legii penale aplicabile, incidenta actelor de clementa, momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie, sunt determinate in raport de acest moment al epuizarii.

Cauzele de nepedepsire a tentativei

Asa cum am vazut, tentativa consta in punerea in executare a rezolutiei infractionale, executare care este intrerupta sau desi realizata integral, nu se produce rezultatul cerut de norma de incriminare. In cazul in care intreruperea activitatii infractionale sau neproducerea rezultatului se datoreaza vointei infractorului ne aflam in prezenta unor cauze de nepedepsire. Potrivit art. 22 Cod pen., este aparat de pedeapsa faptuitorul care s-a desistat ori a impiedicat mai inainte de descoperirea faptei producerea rezultatului. Asadar, desistarea reprezinta renuntarea faptuitorului din proprie initiativa la continuarea actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infractiunii, iar impiedicarea producerii rezultatului consta in zadarnicirea din partea faptuitorului, de buna voie, a aparitiei rezultatului faptei sale care a fost realizata in intregime. Conditiile desistarii: 1. Rezolutia infractionala sa fie pusa in executare; 2. Actiunea de executare sa fie intrerupta; 3. Intreruperea activitatii infractionale sa fie expresia vointei faptuitorului; 4. Renuntarea sa fie definitiva. 40

F
Desistarea

Conditiile impiedicarii producerii rezultatului: 1. Actiunea ce reprezinta elementul material al infractiunii sa fie integral executata; 2. Dupa executare, faptuitorul, din proprie initiava sa impiedice producerea rezultatului; 3. Impiedicarea producerii rezultatului sa aiba loc inainte de descoperirea faptei de catre autoritati. Efectele desistarii si impiedicarii producerii rezultatului Asa cum rezulta din dispozitiile art. 22, desistarea si impiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de impunitate, de nepedepsire a tentativei. Daca insa pana la momentul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului s-a realizat continutul vreunei infractiuni, faptuitorul urmeaza sa raspunda penal pentru acea infractiune. Regimul sancionator al tentativei A se vedea pag. 39

BIBLIOGRAFIE SELECTIV 1. Olivian Mastacan, Rspunderea penal a funcionarului public. Ediia a 4-a, revzut i adugit Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011, pp. 2. Lavinia Vldil, Olivian Mastacan, Drept penal. Partea general, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011, pp.

MODULUL V UNITATEA I PLURALITATEA DE INFRACIUNI

1. 2. 3. 4. 5. Cuprins Obiectiv general Obiective operaionale Dezvoltarea temei Bibliografie selectiv 41

Cuprins: U.I. 11: Unitatea de infraciune = 2 ore U.I. 12: Pluralitatea de infraciuni = 3 ore

Obiectiv general: Dobndirea de cunotine privind aspectele generale ale unitii i pluralitii de infraciuni. Obiective operaionale: nsuirea unor noiuni privind infraciunea continu, continuat, complex, progresiv, de obicei, sau prezentarea noiunilor de concurs de infraciuni i recidiv.

UNITATEA DE NVARE 11 Unitatea de infraciune

Unitatea natural de infraciune

F
Infraciunea simpl

Infraciunea simpl se caracterizeaz sub raport obiectiv printr-o singur aciune sau inaciune, printr-un singur rezultat, iar in punct de vedere subiectiv printr-o singur form de vinovie. Infraciunea simpl este forma clasic de infraciune, ea nebeneficiind de o reglementare legal. Ea nu este ns rezultatul unei singure aciuni, de exemplu n cazul unei infraciuni de lovire nu este compus doar dintr-o singur lovitur, ea putnd ngloba mai multe acte de executare care nu au ns semnificaie proprie, doar mpreun putnd fi considerate ca realiznd coninutul constitutiv al unei infraciuni. Totui, aici trebuie fcut o distincie: n cazul infraciunilor contra persoanei, cu excepia infraciunilor contra vieii, pluralitatea victimelor determin i o pluralitate de infraciuni, chiar dac aceasta este rezultatul unei singure aciuni. n cazul infraciunilor contra vieii legiuitorul a fcut ca n situaia n care exist o pluralitate de victime fapta s fie considerat ca o unic infraciune ( a se vedea art. 176 alin. 1 lit. b, 178 alin. 5 din codul penal). n cazul infraciunilor contra patrimoniului, cu excepia tlhriei i a pirateriei, doctrina (Constantin Mitrache i Cristian Mitrache, Drept penal romn partea general, ediie a VIII-a revzut i adugit, Universul Juridic, Bucure ti, 2010), pluralitatea victimelor, n aceeai mprejurare, nu 42

determin i o pluralitate de infraciuni, deoarece se aduc atingere unei valori sociale unice, care este patrimoniul. Justificarea acestei excepii n opinia doctrinar artat rezid din faptul c aceste infraciuni, precum i altele cum ar fi ultrajul (art. 239 din codul penal) sunt infraciuni complexe, fiind ocrotite pe lng relaiile sociale privind patrimoniul i relaiile sociale privind persoanele care au fost ameninate sau lovite. Cu toate acestea, n opinia noastr, n cazul infraciunii de piraterie apreciem c din definiia acesteia rezult n mod evident c ne aflm n prezena unei singure infraciuni chiar i n situaia unei pluraliti de victime (Jefuirea prin acte de violen svrite n scopuri personale, de echipajul sau pasagerii unei nave mpotriva persoanelor sau bunurilor care se gsesc pe acea nav ori mpotriva altei nave, dac navele se afl n marea liber sau ntr-un loc care nu este supus jurisdiciei nici unui stat, se pedepsete cu nchisoare de la 3 la 18 ani art. 212 alin. 1 din codul penal). Infraciunea continu Infraciunea continu se caracterizeaz prin prelungirea n mod natural a aciunii sau inaciunii ce constituie elementul material al laturii obiective, dup consumare, pn la intervenia unei fore contrare. Epuizarea infraciunii continue este dat de momentul interveniei forei contrare, care poate avea ca surs voina fptuitorului, intervenia autoritii, intervenia unei alte persoane. Codul penal nu consacr o reglementar special acestui tip de infraciune, ns dispoziiile art. 122 alin. 2 o menioneaz relativ la momentul de la care ncepe s curg termenul de prescripie. Infraciunea continu se identific prin modul de exprimare al legiuitorul care n aceste situaii este obligat s foloseasc imperfectul, ce sugereaz o activitate n desfurare. Infraciunea continu este la rndul ei de dou feluri, n funcie de cum activitatea infracional presupune unele ntreruperi fireti sau nu. Potrivit acestui criteriu avem infraciuni continue succesive i infraciuni continue permanente. Infraciunea continu succesiv presupune anumite ntreruperi fireti, naturale, fr a se considera c a fost ntrerupt i unicitatea infracional. Astfel de exemple sunt: portul ilegal de uniform sau portul ilegal de arme. Infraciunea continu permanent nu presupune nici o ntrerupere. Dac aceasta intervine atunci este rupt i unitatea infracional, iar dac persoana continu ulterior cu svrirea aceleiai fapte, n realitate ncepe o alt infraciune de acelai tip. Exemplul clasic de infraciune continu permanent este furtul de curent electric. Cunoaterea momentul epuizrii activitii infracionale prezint o mare importan deoarece n funcie de acest moment se calculeaz termenul de ncepere a prescripiei, intervenia unei cauze care nltur rspunderea penal sau executarea, intervenia unei legi mai favorabile sau nu, sau aplicarea n spaiu a legii penale. Din punct de vedere al vrstei infractorului, dac activitatea ce face obiectul unui infraciuni continue ncepe nainte de mplinirea vrstei de 14 i se realizeaz i dup aceast vrst, atunci ceea ce a fost realizat nainte de 14 ani nu se ia n calcul, n timp ce, dac activitatea ncepe nainte de ajungerea la majorat i continu i dup aceast vrst, conform principiului unicitii ilicitului penal, se va considera c ntreaga activitate a fost desfurat dup vrsta de 18 ani. 43

Infraciunea deviat

Infraciunea deviat. Prin acest termen este desemnat aceea activitate infracional n care aciunea este deviat de la obiectul sau persoana mpotriva creia se ndrepta, datorit greelii fptuitorului, la un alt obiect sau ctre o alt persoan. Devierea ctre un alt obiect sau ctre o alt persoan se poate datora fie mnuirii greite a mijloacelor folosite, i n acest caz avem de-a face cu o aberatio ictus (fptuitorul urmrete s loveasc o persoan aflat ntr-un grup, dar datorit mnuirii greite nimerete o alt persoan), fie datorit erorii fptuitorului, i n acest caz avem o error in personam (infractorul vrea s fure maina lui X dar din eroare o confund cu o alt main, care nu-i aparine cu X). Problema care a aprut n doctrin legat de infraciunea deviat este de a o considera ca fiind o unitate infracional sau o pluralitate de infraciuni. n acest moment opinia dominant n doctrin este aceea de a considera, chiar i n cazul infraciunii deviate prin error in personam, ca fiind o unic infraciune, argumentndu-se c legea penal apr n mod indeterminat valorile sociale. Unitatea legal de infraciune Infraciunea continuat. Infraciunea continuat se bucur de o reglementare legal prin dispoziiile art. 41, 42 i 43 din codul penal. Definiie. Infraciunea continuat reprezint aceea form a unitii legale ce se caracterizeaz prin svrirea de ctre aceeai persoan, la intervale de timp diferite, n realizarea aceleiai hotrri infracionale a unor aciuni sau inaciuni care prezint fiecare n parte coninutul aceleiai infraciuni. Unitatea creat de legiuitor are la baz trei elemente: unitatea laturii subiective, adic aceeai rezoluie infracional n baza creia se svresc toate faptele, unitatea subiectului activ, adic prezena constant a aceleiai persoane la toate actele infracionale i unitatea infracional, adic svrirea aceleiai infraciuni. Condiiile infraciunii continuate. Pentru a fi n prezena unei infraciuni continuate este necesar ndeplinirea urmtoarelor condiii: - unitatea subiectului activ, adic aceeai persoan svrete mai multe aciuni sau inaciuni. Condiia este ndeplinit i atunci cnd persoana particip odat n calitate de autor iar apoi n calitate de complice sau instigator. - pluralitatea actelor de executare, aciuni sau inaciuni svrite la anumite intervale de timp. Condiia este ndeplinit atunci cnd sunt realizate cel puin dou act de executare, chiar dac unul a rmas n stadiul de tentativ. n ceea ce privete perioadele ce separ actele de executare acestea nu trebuie s fie nici prea mari, dar nici foarte scurte. Atunci cnd activitatea infracional se desfoar la intervale mari de timp, la dou trei luni sau un an, exist prezumia c ele nu au fost svrite n baza aceleiai rezoluii infracionale. Totodat, dac actele sunt imediate sau succesive atunci ele fac parte din cadrul aceleiai infraciuni, i deci nu mai avem o unitate legal ci chiar o unitate natural, sub forma infraciunii simple. Intervale de timp de 2,3 zile, o sptmn sau chiar o lun se ncadreaz n condiia specific acestui tip de infraciuni. 44

Unitatea legal: - infraciunea continuat

- unitatea de rezoluie infracional. Este condiia esenial pentru unitatea tuturor aciunilor n cadrul aceleiai hotrrii infracionale, iniiale cu care infractorul svrete actele de executare. Rezoluia infracional trebuie s fie anterioar activitii infracionale i s se menin n linii generale pe parcursul executrii actelor ce compun aceea activitate. Rezoluia infracional trebuie s fie suficient de determinat, n sensul c infractorul are imaginea de ansamblu a activitii sale ulterioare ce o va desfura. La stabilirea unitii de rezoluie se vor avea n vedere unitatea obiectului infraciunii, a locului, a persoanei vtmate, precum i unitatea de timp, modul uneori identic de svrire al faptei. - actele de executare trebuie s reprezinte fiecare n parte coninutul aceleiai infraciuni. Actele de executare nu trebuie s fie identice ci doar fiecare s realizeze coninutul aceleiai infraciuni. Mai mult chiar, unele pot fi rmase n stadiul de tentativ, sau n unele situaii poate fi realizat varianta tip iar n altele o form calificat acesteia. Efecte juridice. Ca i n alte situaii, tratate n cuprinsul acestui curs, stabilirea caracterului continuat al unei infraciuni prezint urmtoarele consecine juridice: - de la momentul epuizrii ncepe s curg termenul de prescripie a rspunderii penale. - n funcie de acest moment se stabilete incidena sau nu a unui act de clemen; - dac actele de executare sunt svrite pe teritoriile mai multor state, se va putea aplica legea romn dac cel puin un act de executare a fost svrit pe teritoriul rii noastre (aa cum aceast noiune este definit n cadrul art. 142-144 din codul penal). - la aplicarea legii penale n timp se va ine seama tot de momentul epuizrii. - n funcie de momentul epuizrii se va stabili i incidena sau nu a rspunderii penale pentru infractorul care a fost sau este minor. Tratamentul penal al infraciunii continuate. Infraciunea continuat este o cauz real (in rem) de agravare, dar n acelai timp este o cauz facultativ. Tratamentul sancionator al infraciunii continuate este stabilit prin dispoziiile art. 42 din codul penal care fac trimitere la art. 34 i art. 401 alin. 1. ce reglementeaz concursul de infraciuni n cazul persoanei fizice i juridice. n ambele texte la care face referire art. 42, agravarea rspunderii penale este facultativ, fiind lsat la latitudinea judectorului. ntruct infraciunea continuat este unic aplicarea pedepsei se face ntr-o singur etap, dintr-o dat, pedeapsa urmnd s fie aplicat spre maximul ei special, i dac se consider c acesta nu este ndestultor atunci se poate aplica un spor de pn la 5 ani, n cazul nchisorii sau un spor de pn la jumtate din pedeaps n cazul amenzii. Infraciuni ce nu pot fi svrite n mod continuat. Infraciunea continuat fiind o infraciune intenionat, nu poate fi ntlnit n cazul infraciunilor svrite din culp. De asemenea, aceasta nu este posibil nici n cazul infraciunilor al cror obiect nu este susceptibil de divizare i nici n cazul infraciunilor de obicei.

45

Infraciunea complex

Infraciunea complex. Ca i infraciunea continuat i infraciunea complex are o reglementare legal n cadrul art. 41 i 43 din codul penal. Definiie. Infraciunea complex este definit ca fiind infraciunea ce cuprinde n coninutul su ca element constitutiv sau ca o circumstan agravant o aciune sau o inaciune care constituie prin ea nsi o fapt prevzut de legea penal. De exemplu, infraciunea de tlhrie (art. 211), pirateria (art. 212), ultrajul (art. 239), etc. Formele infraciunii complexe. - infraciunea complex forma tip se caracterizeaz prin aceea c n coninutul ei intr ca element o aciune sau inaciune ce reprezint coninutul unei alte infraciuni. Este forma propriu-zis a infraciunii complexe. Exemple: infraciunea de atentat care pune n pericol statul (art. 160 din codul penal) sau tlhria (art. 211 din codul penal), etc. - infraciunea complex ca variant agravant se caracterizeaz prin aceea c n coninutul ei cuprinde ca element circumstanial agravant o aciune sau inaciune ce reprezint coninutul unei alte infraciuni. Infraciunea complex este o variant calificat a unor infraciuni simple, creat prin absorbirea n coninutul su a unor fapte ce reprezint coninutul unor alte infraciuni. n partea special a codului penal ntlnim multe situaii de acest gen: lipsirea de libertate care a avut ca urmare moartea victimei art. 189 alin. 6, violul care are ca urmare moartea victimei - art. 197 alin. 3, tlhria care a avut ca urmare moartea victimei art. 211 alin. 4. Structura infraciunii complexe. n elementul material al infraciunii complexe sunt reunite aciunile ce constituie elementul material al infraciunilor absorbite. Ct privete obiectul juridic special acesta este unul complex, fiind constituit dintr-un obiect juridic principal i un obiect juridic secundar sau adiacent. Dup obiectul juridic principal infraciunea este cuprins ntr-un grup de infraciuni arondat unui anumit titlu din codul penal. De exemplu, dei tlhria se realizeaz prin lovire, potrivit obiectului juridic special principal, aceast infraciune a fost caracterizat drept o infraciune contra patrimoniului. n ceea ce privete forma de vinovie cu care se realizeaz infraciunea complex pentru forma tip aceasta este doar intenia, n timp ce n cazul variantei agravante aceasta este praeterintenia. Efecte juridice. Importana juridic a cunoaterii efectelor infraciunii complexe rezid n a cunoate dac infraciunea s-a consumat sau a rmas doar n stadiul de tentativ. Nerealizarea coninutului constitutiv al infraciunii sub raport obiectiv, poate conduce la calificarea faptei drept tentativ. De exemplu, realizarea doar a actelor de violen n cadrul infraciunii de tlhrie, fr ca furtul s fi fost comis, conduce la calificarea acestei fapte ca fiind o tentativ la tlhrie. Infraciunea complex nu reprezint o cauz de agravare a rspunderii penale aa c sanciunea aplicabil este cea prevzut de lege. Infraciunea progresiv. Aceast form a unitii legale de infraciune este definit n doctrina penal ca fiind acea infraciune care dup atingerea momentului consumativ corespunztor unei anumite infraciuni, fr intervenia fptuitorului i amplific progresiv rezultatul, ori se produc urmri noi corespunztor unor infraciuni mai grave. 46

Infraciunea progresiv

Infraciunea de obicei

Infraciunea mai grav rezultat absoarbe n mod legal coninutul legal al infraciunilor mai uoare realizate anterior. Un exemplu n acest sens l reprezint infraciunile contra integritii corporale i sntii. Astfel, o simpl lovitur, care iniial putea fi ncadrat n dispoziiile art. 180 la lovire i alte violene, poate ajunge s devin, ca urmare a agravrii rezultatului o infraciune de vtmare corporal (art. 181) sau vtmare corporal grav (art. 182) sau chiar poate produce moartea, n cadrarea juridic n acest caz fiind cea prevzut n art. 183 lovituri sau vtmri cauzatoare de moarte. Agravarea rezultatului genereaz i o agravare a rspunderii penale, care va fi corespunztoare noii ncadrri juridice a faptei. Infraciunea de obicei. Tot potrivit definiiei date de doctrin aceast form a unitii legale de infraciune se realizeaz prin repetarea faptei de un numr de ori din care s rezulte obinuina sau ndeletnicirea fptuitorului. Caracteristic pentru infraciunea de obicei este repetarea faptelor de acelai fel din care s rezulte ndeletnicirea. Fiecare fapt luat separat nu are semnificaie penal, ci doar mpreun reliefeaz obinuina fptuitorului de a svri infraciunea i pericolul social ce o poate caracteriza. Exemple de astfel de fapte sunt: ceretoria (art. 326), vagabondajul (art. 327) i prostituia (art. 328). La fel ca i n cazul infraciunilor continue sau continuate i n acest caz se pune problema momentului epuizrii infraciunii, cci n funcie de acesta au inciden celelalte instituii de drept penal. Infraciunea de obicei prin specificul ei nu poate avea tentativ i nici nu poate fi comis n coautorat. Ea este diferit de infraciunea continuat unde fiecare act de executare realizeaz coninutul infraciunii i, chiar fr a fi repetate fapta ar putea fi infraciune. Ce se nelege prin infraciune continu ? A se vedea pag. 43 Ce se nelege prin infraciune complex ? A se vedea pag. 46

BIBLIOGRAFIE SELECTIV 1. Lavinia Vldil, Olivian Mastacan, Drept penal. Partea general, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011, pp.

47

UNITATEA DE NVARE 12 Pluralitatea de infraciuni

Prin pluralitatea de infraciuni este desemnat situaia n care aceeai persoan, singur sau mpreun cu altele svrete n baza unor rezoluii infracionale diferite mai multe infraciuni, fie nainte de a fi condamnat definitiv, fie dup ce a fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele. Potrivit art. 32 din codul penal exist dou forme ale pluralitii de infraciuni: concursul (art. 33-36 i 401 din codul penal) i recidiva (art. 37-40 i 402 din codul penal). Concursul de infraciuni Pluralitatea infracional: Concursul de infraciuni Definiie. Concursul este o form a pluralitii de infraciuni ce const n svrirea a dou sau mai multe infraciuni de ctre aceeai persoan mai nainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele. Condiiile de existen ale concursului de infraciuni. - svrirea a dou sau mai multe infraciuni. n acest caz, nu conteaz nici natura infraciunilor, nici ct de grave sunt acestea. Constituie concurs i dac prima infraciune este consumat iar a doua a rmas doar n stadiul de tentativ, dup cum n ambele cazuri fapta poate fi rmas n stadiul de tentativ. - infraciunile s fie svrite de aceeai persoan. Persoana poate s fi participat n orice form la svrirea faptei: att n calitate de complice ct i n calitate de autor sau instigator. - cea de-a treia condiie vizeaz faptul ca infraciunile s fie comise mai nainte de condamnarea definitiv pentru vreuna dintre ele. Este esenial n acest caz ca infractorul s nu fi fost condamnat definitiv. Dac acesta fost condamnat dar hotrrea nu este definitiv, atunci ne aflm tot n cazul unui concurs i nu al recidivei. - infraciunile comise, sau cel puin dou dintre ele s poat fi deduse judecii. Dac infractorul a svrit dou infraciuni, iar pentru una dintre ele a intervenit o cauz care nltur carterul penal al faptei sau care nltur rspunderea penal, ori vreo cauz de nepedepsire, atunci aceast condiie nu este ndeplinit. Formele concursului de infraciuni. Potrivit dispoziiilor art. 33 din codul penal lit. a i b, concursul este de dou forme: concursul real i concursul formal. Concursul real Concursul real se mai numete i concurs material ori concurs prin mai multe aciuni sau inaciuni distincte. Prin urmare, concursul real este acea form ce se realizeaz prin svrirea mai multor infraciuni ca urmare a mai multor aciuni sau inaciuni distincte.

48

Infraciunile svrite de o persoan pot fi de aceeai natur i atunci concursul devine omogen, sau pot fi de natur diferite i atunci concursul se numete eterogen. ntre infraciunile ce compun concursul se pot stabili anumite legturi interne, obiective, pe lng faptul c ele sunt svrite de aceeai persoan. Astfel, n situaia n care nu exist nici o legtur ntre infraciuni, n afara celei privind subiectul activ, atunci avem de a face cu un concurs simplu, iar n situaia n care exist anumite legturi sau conexiuni ntre infraciunile svrite atunci avem un concurs real calificat sau caracterizat. Legturile sau conexiunile ce exist ntre infraciuni pot fi de mai multe feluri, i anume: conexiune topografic presupune o legtur de spaiu, de loc (infraciunile ce compun concursul sunt svrite n acelai loc sau spaiu), conexitatea cronologic presupune comiterea infraciunilor simultan sau succesiv, conexitatea consecvenional, n care o infraciune este svrit pentru a ascunde comiterea altei infraciuni i n fine, conexitatea etiologic n care o infraciune este svrit pentru a nlesni comiterea altei infraciuni. Concursul formal, ideal sau concursul printr-o singur aciune sau inaciune. Este aceea form de concurs ce se realizeaz printr-o singur aciune sau inaciune. Cu alte cuvinte, printr-o singur aciune sau inaciune sunt svrite dou sau mai multe infraciuni. De exemplu, un conductor auto face o manevr greit i lovete dou persoane cauzndu-le vtmri corporale ce necesit pentru vindecare 20 i respectiv 25 de zile, sau prin nclcarea normelor de protecia muncii (care este o infraciune) se produce rnirea unei persoane, sau n cazul svririi infraciunii de tlhrie n care victima este un funcionar ce ndeplinete o funcie ce implic exerciiul autoritii de stat, etc. Infraciunile svrite n concurs ideal pot fi de aceeai natur dar de cele mai multe ori sunt de natur diferit. Sub raport subiect infraciunile ce compun concursul ideal pot fi svrite toate cu intenie direct, unele cu intenie direct altele cu intenie indirect, unele cu intenie iar altele din culp, precum poate exista situaia n care toate s fie svrite din culp (ca primul exemplu dat mai-sus). Tratamentul sancionator al concursului de infraciuni. Presupune a cunoate cum se stabilete pedeapsa n cazul concursului de infraciuni iar n acest sens avem dispoziiile art. 34-36 i art. 401 din codul penal. n ceea ce privete modurile de sancionare a concursului, doctrina i legislaia penal s-a oprit la trei sisteme: sistemul cumulului aritmetic, sistemul cumulului juridic i sistemul absorbiei. Sistemul cumulului aritmetic presupune ca pentru fiecare infraciune s fie stabilit o pedeaps i apoi pedeapsa final s constea din suma acestora, indiferent de cuantumul la care se va ajunge. Un astfel de sistem prezint dezavantajul de a stabili pedepse care uneori depesc durata de via a unui om i nici nu pun accentul pe resocializarea i educarea infractorului. Sistemul absorbiei presupune stabilirea unei pedepse pentru fiecare infraciune, iar pedeapsa final va fi cea mai grav dintre acestea, care astfel le absoarbe pe celelalte. Este ntlnit i n legislaia romneasc. Sistemul cumulului juridic const n stabilirea pedepsei n dou trepte. Prima presupune stabilirea pentru fiecare infraciune a unei pedepse. Dintre 49

Concursul formal

Sancionarea concursului de infraciuni

acestea este aleas cea mai grav care poate fi sporit spre maximul ei special. A doua treab de agravare a rspunderii const n posibilitatea aplicrii unui spor. Dac judectorul consider c sporirea spre maximul special al pedepsei nu este ndestultor, atunci, n aceast a doua treapt poate aplica un spor. Legislaia romn a ales, n principal, acest sistem al cumulului juridic care nu prezint dezavantajele majore ale sistemului cumulului aritmetic i care, n anumite situaii poate fi ajustat prin aplicarea sistemului absorbiei (n cazul svririi unor infraciuni de mai mic gravitate). Astfel, potrivit art. 34 din codul penal, pentru persoana fizic sistemul de sancionare n caz de concurs de infraciuni este urmtorul: 1. mai nti se stabilete pedeapsa pentru fiecare infraciune n parte, 2. iar apoi se stabilete sanciunea final inndu-se seama i de regulile ce urmeaz: - cnd s-a stabilit o pedeaps cu deteniunea pe via i una sau mai multe pedepse cu nchisoare ori cu amenda, se aplic pedeapsa deteniunii pe via. - cnd s-au stabilit numai pedepse cu nchisoare, se aplic pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporit pn la maximul ei special, iar cnd acest maxim nu este ndestultor, se poate aduga un spor de pn la 5 ani. - cnd s-au stabilit numai amenzi, se aplic pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporit pn la maximul ei special, iar dac acest maxim nu este ndestultor, se poate aduga un spor de pn la jumtate din acel maxim. - cnd s-a stabilit o pedeaps cu nchisoare i o pedeaps cu amenda, se aplic pedeapsa nchisorii, la care se poate aduga amenda, n totul sau n parte. - cnd s-au stabilit mai multe pedepse cu nchisoare i mai multe pedepse cu amenda, se aplic pedeapsa nchisorii, potrivit dispoziiilor anterioare, la care se poate aduga amenda, conform reglementrii specifice acesteia. Dup cum se poate observa sistemul absorbiei a fost adugat att pentru situaia n care una dintre pedepse este deteniunea pe via, adic cea mai grav, care dat fiind durata ei nedeterminat nu mai poate fi sporit, ea absorbind celelalte pedepse, fie cu nchisoarea fie cu amenda. De asemenea, sistemul absorbiei a mai fost folosit de ctre legiuitor i n cazul pedepsei cu amenda, mai exact atunci cnd se stabilete pentru o pedeaps sau mai multe sanciunea nchisorii iar pentru cealalt sau celelalte pedeapsa amenzii. In acest cazuri judectorul poate alege aplicarea doar a pedepsei cu nchisoarea care n acest caz absoarbe pedeapsa amenzii. Totodat, n acest caz mai funcioneaz i sistemul cumulului juridic atunci cnd judectorul alege s adauge la nchisoare o parte din pedeapsa amenzii aplicat pentru o alt infraciune ce compune concursul. i, de asemenea, mai exist n acest caz i posibilitatea aplicrii sistemului cumulului aritmetic, atunci cnd pentru o infraciune stabilete pedeapsa nchisorii iar pentru cealalt pedeapsa amenzii pe care o adaug la prima. n orice caz, aplicarea pedepsei n cazul concursului de infraciuni are dou limite impuse de dispoziiile art. 34 alin. ultim, de cele ale art. 53 alin. 1 pct. 1, lit. b), precum i de cele le art. 80 alin. 3 din codul penal, i anume pedeapsa rezultat nu poate depi suma pedepselor aplicate fiecrei infraciuni n parte i totodat ea nu poate depi maximul general, adic 30 de ani. 50

n cazul persoanei juridice, noile dispoziiile ce o privesc stabilesc de asemenea aplicarea sistemului cumulului juridic, n sensul n care se stabilete pedeapsa amenzii pentru fiecare infraciune n parte i se aplic amenda cea mai mare, care poate fi sporit pn la maximul special prevzut n art. 711 alin. 2 sau 3, iar dac acest maxim nu este ndestultor, se poate aduga un spor de pn la o treime din acel maxim. Iat, deci, c legiuitorul a ales ca n cazul persoanei juridice sporul pentru amend s fie de doar o treime i nu de jumtate cum este n cazul persoanei fizice, ceea ce mi se pare anacronic, deoarece disponibilitile de plat ale persoanei juridice sunt, de cele mai multe ori mai mari de ct cele ale persoanei fizice i totodat creeaz i o situaie de inegalitate n defavoarea persoanei fizice. Dispoziiile alin. 1 se aplic si n cazul n care persoana juridic condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infraciune concurent, precum si atunci cnd dup ce o hotrre de condamnare a rmas definitiv, se constat c persoana juridic suferise si o alt condamnare definitiv pentru o infraciune concurent. n aceste cazuri, partea din amend executat se scade din amenda aplicat pentru infraciunile concurente. n ceea ce privete regimul pedepselor complementare n cazul concursului de infraciuni, codul stabilete att pentru persoana fizic ct i pentru persoana juridic acelai regim: - dac pentru una dintre infraciunile concurente s-a stabilit i o pedeaps complimentar, aceasta se aplic alturi de pedeapsa nchisorii. - dac s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natur diferit, sau chiar de aceeai natur, dar cu coninut diferit, acestea se aplic alturi de pedeapsa nchisorii. - dac s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeai natur i cu acelai coninut, se aplic cea mai grea dintre acestea. Msurile de siguran de natur diferit sau de aceeai natur, dar cu un coninut diferit, luate n cazul infraciunilor concurente, se cumuleaz. Dac s-au luat mai multe msuri de siguran de aceeai natur i cu acelai coninut, dar pe durate diferite, se aplic o singur dat msura de siguran cu durata cea mai lung. n cazul msurilor de siguran de aceeai natur i cu acelai coninut, luate conform art. 118 alin. 1 lit. a)e), acestea se cumuleaz. Contopirea pedepselor. Reprezint situaia n care dup ce a fost condamnat definitiv pentru un concurs de infraciuni se descoper c infractorul mai svrise i o alt sau alte infraciuni ce intrau n cuprinsul concursului, dar pentru care acesta nu a fost judecat, sau atunci cnd se constat c cel condamnat definitiv mai suferise i o alt condamnare definitiv pentru infraciuni ce intrau n cuprinsul aceluiai concurs. Situaia este reglementat de dispoziiile art. 36 din codul penal, care n cazurile menionate dispune aplicare n mod similar a dispoziiilor privind concursul de infraciuni, adic a art. 34 i 35. Dac infractorul a executat n total sau n parte pedeapsa aplicat prin hotrrea anterioar, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infraciunile concurente.

51

Dispoziiile privitoare la aplicarea pedepsei n caz de concurs de infraciuni se aplic i n cazul n care condamnarea la pedeapsa deteniunii pe via a fost comutat sau nlocuit cu pedeapsa nchisorii. Recidiva Codul penal consacr recidivei patru articole, definind principale dou forme de recidiv, tratamentul ei sancionator, situaiile cnd nu exist recidiv precum i recidiva persoanei juridice. Definiie. Recidiva este aceea form a pluralitii de infraciuni care const n svrirea din nou a unei infraciuni de ctre o persoan care anterior a mai fost condamnat definitiv pentru o alt infraciune. Recidiva denot o periculozitate mai mare a infractorului dect n cazul concursului de infraciuni. n cadrul analizei ce se face recidivei se utilizeaz conceptul de primul i al doilea termen al recidivei pentru a defini condamnarea avut i care a rmas definitiv i noua sau noile infraciuni svrite ulterior. Modalitile recidivei sunt formele pe care acesta le poate avea n funcie de variaiunile celor doi termeni. Exist ase criterii dup care sunt clasificate modalitile recidivei: - n funcie de momentul svririi noii infraciuni, avem recidiva postcondamnatorie i postexecutorie, ambele reglementate prin dispoziiile art. 37 alin. 1 lit. a) i respectiv b) din codul penal. - dup natura infraciunilor ce compun pluralitatea sub forma recidivei, distingem recidiva general i special, cea special fiind condiionat de natura infraciunilor comise. - n funcie de gravitatea condamnrii, codul penal romn mparte recidiva n mare i recidiva mic, ambele reglementate n art. 37 din codul penal. De asemenea, potrivit acestui criteriu, recidiva mai poate fi relativ i absolut. Recidiva absolut nu este condiionat de gravitatea condamnrii, astfel nct indiferent de ct de mare sau insignifiant este aceasta, svrirea unei noi infraciuni va conduce la reinerea strii de recidive. Ipoteza contrar d natere recidivei relative, ce este reglementat de codul penal romn. - n funcie de timpul scurs ntre executarea pedepsei pentru infraciunea anterioar i svrirea noii infraciuni recidiva este permanent i temporar. n cazul recidivei permanente indiferent de timpul scurs ntre prima condamnare i svrirea noi infraciuni, fie i 40 50 de ani, se va reine aceast stare de agravare, pe cnd n cazul recidivei temporare dup trecerea unui anumit numr de ani, svrirea unei noi infraciuni nu va mai genera starea de recidiv. Codul penal romn prin interpretarea dispoziiilor art. 38 alin. ultim consacr recidiva temporar. - dup criteriul locului unde s-a aplicat pedeapsa definitiv ce formeaz primul termen al recidivei, aceasta poate fi naional sau internaional. - dup criteriul tratamentului sancionator al recidivei, aceasta poate fi cu efect unic, cu efect progresiv, cu regim sancionator uniform, cu regim sancionator difereniat. Legiuitorul penal romn a ales un regim sancionator difereniat pentru sancionarea recidivei postcondamnatorii i a celei postexecutorii. 52

Recidiva

Avnd n vedere importana major a acestora n dreptul penal vom aborda n continuare, potrivit regimului juridic ce le difereniaz, recidiva mare postcondamnatorie i postexecutorie, precum i recidiva mic, n general. Recidiva mare postcondamnatorie Este aceea modalitate a recidivei n care dup rmnerea definitiv a unei hotrri de condamnare la pedeapsa nchisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat svrete din nou o infraciune cu intenie, nainte de nceperea executrii pedepsei, n timpul executrii acesteia sau n stare de evadare, iar pedeapsa prevzut de lege pentru a doua infraciune este nchisoarea mai mare de un an. Condiiile primului termen al recidivei mari postcondamnatorii: - s fie vorba despre o condamnare definitiv la pedeapsa nchisorii ori deteniunii pe via. - condamnarea definitiv s priveasc o pedeaps cu nchisoarea mai mare de 6 luni. Prin urmare, n cazul svririi unei infraciuni ce a fost sancionat cu amenda, atunci aceasta nu poate constitui primul termen al recidivei. - condamnarea s fie pentru o infraciune intenionat. Este ndeplinit condiia i atunci cnd este vorba despre o infraciune praeterintenionat. - condamnarea s nu fie dintre acelea care, potrivit legii, nu se ine seama la stabilirea strii de recidiv, i anume: condamnrile pentru infraciunile svrite n timpul minoritii, condamnrile pentru infraciunile din culp, condamnrile pentru infraciuni amnistiate, condamnrile pentru infraciuni care nu mai sunt prevzute n legea penal. Condiiile celui de-al doilea termen al recidivei mari postcondamnatorii: - svrirea unei noi infraciuni, aa cum acest termen este definit prin dispoziiile art. 144 din codul penal. - noua infraciune s fie svrite cu intenie sau praeterintenie. - pedeapsa prevzut de lege pentru noua infraciune s fie mai mare de un an. - noua infraciune trebuie s fie svrit n intervalul de timp dup rmnerea definitiv a hotrrii de condamnare pentru infraciunea sau infraciunile anterioare i pn la executarea sau considerarea ca executat a pedepsei. Aceast condiie presupune c fapta poate fi svrit nainte de nceperea executrii, n timpul executrii pedepsei, n stare de evadare, n timpul eliberrii condiionate i pn la mplinirea termenului propriu-zis, n cadrul termenului de ncercare al graierii condiionate, precum i n cadrul termenului de ncercare n cazul executrii pedepsei prin suspendare sau prin suspendare supravegheat. Recidiva mare postexecutorie Este aceea form de recidiv n care dup executarea unei pedepse cu nchisoare mai mare de 6 luni, dup graierea total sau a restului de pedeaps, ori dup mplinirea termenului de prescripie a executrii unei 53

Recidiva mare postcondamnatorie

Recidiva mare postexecutorie

asemenea pedepse, cel condamnat svrete din nou o infraciune cu intenie pentru care legea prevede pedeapsa nchisorii mai mare de un an. Condiiile primului termen al recidivei mari postexecutorii: - s fie vorba despre o condamnare definitiv la pedeapsa nchisorii ori deteniunii pe via din care condamnatul a fost eliberat condiionat sau pentru care s-a mplinit termenul de prescripie. - condamnarea definitiv s priveasc o pedeaps cu nchisoarea mai mare de 6 luni, fiind exclus aa cum artasem n cazul recidivei postcondamnatorii o condamnarea cu amenda Prin urmare, n cazul svririi unei infraciuni ce a fost sancionat cu amenda. - condamnarea s fie pentru o infraciune intenionat sau praeterintenionat. - condamnarea s nu fie dintre acelea care, potrivit legii, nu se ine seama la stabilirea strii de recidiv, i anume: condamnrile pentru infraciunile svrite n timpul minoritii, condamnrile pentru infraciunile din culp, condamnrile pentru infraciuni amnistiate, condamnrile pentru infraciuni care nu mai sunt prevzute n legea penal. De asemenea, aici se mai adaug i acele situaii n care a intervenit reabilitarea sau pentru care s-au mplinit termenul de reabilitare. Reabilitarea poate fi att de drept ct i judectoreasc. Condiiile celui de-al doilea termen al recidivei mari postexecutorii: - svrirea unei noi infraciuni, aa cum acest termen este definit prin dispoziiile art. 144 din codul penal. - noua infraciune s fie svrite cu intenie sau praeterintenie. - pedeapsa prevzut de lege pentru noua infraciune s fie mai mare de un an. - noua infraciune trebuie s fie svrit dup executarea pedepsei, dup graierea total sau a restului de pedeaps ori dup prescrierea executrii pedepsei ce constituie primul termen al recidivei mari postexecutorii. Recidiva mic postcondamnatorie i postexecutorie Potrivit dispoziiilor art. 37 alin. 1 lit. c) din codul penal, constituie recidiva mic situaia cnd dup condamnarea la cel puin trei pedepse cu nchisoare pn la 6 luni sau dup executare, dup graierea total sau a restului de pedeaps, ori dup prescrierea executrii a cel puin trei asemenea pedepse, cel condamnat svrete din nou o infraciune cu intenie pentru care legea prevede pedeapsa nchisorii mai mare de un an. n cazul recidivei mici primul termen este format din cel puin trei condamnri la pedeapsa nchisorii de cel mult 6 luni. n ceea ce privete condiiile celui de-al doilea termen al recidivei mici ele sunt asemntoare cu cele ale recidivei mari, iar diferenierea ntre recidiva mic postcondamnatorie i recidiva mic postexecutorie se face innd seama de momentul svririi noii fapte, adic nainte de executare n timpul acesteia sau n stare de evadare, sau dup executarea sau considerarea ca executat a pedepsei ce constituia primul termen al recidivei.

Recidiva mic

54

Sancionarea recidivei

Tratamentul penal al recidivei. Sistemul ales de legiuitorul romn este tot sistemul cumulului juridic, cu unele diferenieri fa de concursul de infraciuni. Prin svrirea din nou a unei infraciuni dup o condamnare definitiv la pedeapsa nchisorii, pentru care a i executat eventual pedeapsa, infractorul dovedete o periculozitate sporit i de aceea fa de el reacia represiv trebuie s fie mai energic. Pentru stabilirea tratamentului sancionator al recidivei n cazul persoanei fizice va trebui s facem diferenierea ntre modalitile recidivei astfel cum acestea au fost analizate anterior. n cazul recidivei mari postcondamnatorii aplicarea pedepsei se face n funcie de momentul n care a fost svrit noua infraciune, adic, nainte de nceperea executrii, n timpul executrii pedepsei sau n stare de evadare. Astfel, potrivit art. 39 din codul penal, modul de stabilire al pedepsei este urmtorul: - n situaia n care un a nceput executarea pedepsei pentru infraciunea ce formeaz primul termen al recidivei, pedeapsa stabilita pentru infraciunea svrit ulterior i pedeapsa aplicat pentru infraciunea anterioar se contopesc potrivit dispoziiilor art. 34 si 35. n acest caz, sporul pentru recidiva postcondamnatorie este de 7 ani. - n situaia n care pedeapsa anterioar a fost executat n parte, contopirea se face ntre pedeapsa ce a mai rmas de executat i pedeapsa aplicat pentru infraciunea svrit ulterior. - n cazul svririi unei infraciuni n timpul strii de evadare, prin pedeapsa anterioar se nelege pedeapsa care se execut, cumulat cu pedeapsa aplicat pentru evadare. n cazul recidivei postexecutorii situaia este oarecum mai simpl. Potrivit dispoziiilor art. 39 alin. 4 din codul penal se poate aplica o pedeapsa pn la maximul special, iar dac acest maximul un este ndestultor, n cazul nchisorii se poate aduga un spor de pn la 10 ani, iar n cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult dou treimi din maximul special. n cazul recidivei mici aplicarea pedepsei se face conform regulilor deja analizate pentru recidiva mare postcondamnatorie i recidiva mare postexecutorie. O situaie aparte este aceea cnd dup rmnerea definitiv a hotrrii de condamnare i mai nainte ca pedeapsa s fi fost executat sau considerat ca executat, se descoper c cel condamnat se afla n stare de recidiv. n acest caz, instana va aplica aceleai reguli menionate anterior, contopind pedepsele conform regulilor stabile de art. 35 din codul penal. Dispoziiile menionate se aplic i n cazul n care condamnarea la pedeapsa deteniunii pe via a fost comutat sau nlocuit cu pedeapsa nchisorii. Ceea ce trebuie reinut i difereniat fa de concursul de infraciuni este modul n care se aplic pedeapsa. Dac n cazul concursului pedeapsa se aplica n doi timpi, n cazul recidivei nu se mai individualizeaz sporul separat ci se aplic pedeapsa ntr-o unic treapt, fr a se specifica aplicarea sporului. Aplicarea pedepselor complimentare i a msurilor de siguran n cazul recidivei pentru persoanele fizice.

55

n ceea ce privete regimul pedepselor complementare n cazul concursului de infraciuni, codul stabilete att pentru persoana fizic ct i pentru persoana juridic acelai regim: - dac pentru una dintre infraciunile concurente s-a stabilit i o pedeaps complimentar, aceasta se aplic alturi de pedeapsa nchisorii. - dac s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natur diferit, sau chiar de aceeai natur, dar cu coninut diferit, acestea se aplic alturi de pedeapsa nchisorii. - dac s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeai natur i cu acelai coninut, se aplic cea mai grea dintre acestea. Msurile de siguran de natur diferit sau de aceeai natur, dar cu un coninut diferit, luate n cazul infraciunilor concurente, se cumuleaz. Dac s-au luat mai multe msuri de siguran de aceeai natur i cu acelai coninut, dar pe durate diferite, se aplic o singur dat msura de siguran cu durata cea mai lung. n cazul msurilor de siguran de aceeai natur i cu acelai coninut, luate conform art. 118 alin. 1 lit. a)e), acestea se cumuleaz.

Recidiva n cazul persoanei juridice Recidiva n cazul persoanei juridice Exist recidiv pentru persoana juridic atunci cnd: - dup rmnerea definitiv a unei hotrri de condamnare, persoana juridic svrete din nou o infraciune cu intenie, iar amenda pentru infraciunea anterioar nu a fost executat; - dup rmnerea definitiv a unei hotrri de condamnare, persoana juridic svrete din nou o infraciune cu intenie, iar amenda pentru infraciunea anterioar a fost executat sau considerat ca executat. n cazul recidivei postcondamnatorii, amenda stabilit pentru infraciunea svrit ulterior i amenda aplicat pentru infraciunea anterioar se contopesc, potrivit art. 401 alin. 1 si 3 din codul penal. n ceea ce privete sporul prevzut n art. 401 alin. 1, acesta se poate mri pn la jumtate. Dac amenda anterioar a fost executat n parte, contopirea se face ntre amenda ce a mai rmas de executat i amenda aplicat pentru infraciunea svrit ulterior. n cazul recidivei postexecutorii, se aplic pedeapsa amenzii pn la maximul special prevzut n art. 711 alin. 2 sau 3, iar dac acest maxim nu este ndestultor, se poate aduga un spor de pn la dou treimi din acel maxim. Dac dup rmnerea definitiv a hotrrii de condamnare si mai nainte ca amenda s fi fost executat sau considerat ca executat, se descoper c persoana juridic condamnat se afl n stare de recidiv, instana aplic dispoziiile art. 402 alin. 2, n cazul recidivei postcondamnatorii, i dispoziiile art. 402 alin. 4, n cazul recidivei postexecutorii.

56

Ce se nelege prin concurs de infraciuni ? A se vedea pag. 48-52 Clasificarea recidivei. A se vedea pag. 52-56

BIBLIOGRAFIE SELECTIV 1. Lavinia Vldil, Olivian Mastacan, Drept penal. Partea general, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011, pp.

MODULUL VI INFRACTORUL
1. 2. 3. 4. 5. Cuprins Obiectiv general Obiective operaionale Dezvoltarea temei Bibliografie selectiv Cuprins U.I. 13. Aspecte generale privind infractorul. Clasificarea infractorilor. Aspecte generale privind pluralitatea de infractori. Formele pluralitatii de infractori

= 2 ore U.I. 14. Participatia penala = 2 ore

Obiectiv general: Dobndirea de cunotine privind infractorul si pluralitatea de infractori Obiective operaionale: nsuirea unor noiuni de baz privind coautoratul, instigarea, complicitatea, tratamentul penal al acestora.

57

UNITATEA DE NVARE 13 Aspecte generale privind infractorul. Clasificarea infractorilor. Aspecte generale privind pluralitatea de infractori. Formele pluralitatii de infractori
Desi Codul penal nu da o definitie, in mod curent prin infractor se are in vedere persoana care a savarsit o infractiune. Termenul de infractor nu trebuie confundat cu acela de faptuitor care are o acceptiune mult mai larga, desemnand persoana care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, indiferent daca raspunde sau nu penal. Subiect al raspunderii penale nu poate fi decat infractorul; faptuitorul nu intotdeauna raspunde penal.

Clasificarea infractorilor
Din punct de vedere al varstei: 1. Infractor major (persoana care a implinit varsta de 18 ani si a savarsit o infractiune); 2. Infractor minor (persoana cu varsta intre 14 si 18 ani si care a savarsit o infractiune) Din punct de vedere al antecedentelor: 1. Infractor primar (persoana care savarseste pentru prima data o infractiune); 2. Infractor recidivist (persoana care savarseste o infractiune dupa ce anterior a mai fost condamnat pentru comiterea unor infractiuni) Din punct de vedere al sexului: a. Infractor barbat; b. Infractor femeie.

Aspecte generale privind pluralitatea de infractori

Prin pluralitate de infractori este desemnata situatia cand mai multe persoane savarsesc o singura infractiune. Nu orice fapta comisa de mai multe persoane presupune si o pluralitate de infractori Pluralitatea de infractori se caracterizeaza prin cooperarea cu vinovatie a mai multor persoane la savarsirea infractiunii. Espe suficient ca o singura persoana dintre cele care au savarsit fapta sa fi actionat cu vinovatie pentru a fi in prezenta unei pluralitati de infractori.

Formele pluralitatii de infractori

In doctrina penala, pluralitatea de infractori este cunoscuta sub trei forme: 1. Pluralitate naturala (necesara); 58

2. Pluralitate constituita (legala); 3. Pluralitate ocazionala (participatia penala).

F
Pluralitatea natural

Pluralitatea naturala, cunoscuta si ca pluralitate necesara, este acea forma a pluralitatii de infractori, in care cooperarea mai multor persoane la savarsirea infractiunii este ceruta de insasi natura infractiunii respective (de exemplu, infractiunea de bigamie prevazuta de art. 303 Cod penal). In cazul pluralitatii naturale de infractori, fiecare participant este considerat autor. Aceasta forma de pluralitate va exista chiar daca, de exemplu, in cazul infractiunii de bigamie, unul dintre subiecti actioneaza fara vinovatie, fiind in eroare cu privire la starea civila a celuilalt. Pluralitatea constituita reprezinta acea forma a pluralitatii de infractori care consta in asocierea, gruparea mai multor persoane in vederea comiterii de infractiuni. Este reglementata in partea speciala a Codului penal, gruparea mai multor persoane in scopul savarsirii de infractiuni devenind infractiune (de exemplu, infractiunea de asociere in vederea savarsirii de infractiuni art. 323 Cod pen., infractiunea de complot art. 167 Cod pen.). Pentru existenta acestei forme de pluralitati de infractori, nu este necesar sa se savarseasca infractiunile pentru care se constituise asociatia sau gruparea. Insasi scopul acestei asocieri are relevanta penala fiind incriminanta distinct. Daca insa s-au comis si infractiuni de catre gruparea constituita in acest scop, atunci sunt aplicabile dispozitiile privitoare la concursul de infractiuni. Pluralitatea ocazionala sau participatia penala este forma pluralitatii de infractori care consta in participarea mai multor persoane decat era necesar potrivit naturii faptei la savarsirea unei infractiuni. Spre deosebire de pluralitatea naturala si de cea constituita, in cazul pluralitatii ocazionale fiecare participant este considerat ca a contribuit cu o parte la savarsirea infractiunii si va raspunde penal in functie de contributia adusa la savarsirea infractiunii.

F
Pluralitatea constituit

F
Pluralitatea ocazional

UNITATEA DE NVARE 14 Participatia penal

Conditii: 1. Savarsirea unei fapte prevazuta ca infractiune de legea penala; 2. La comiterea infractiunii sa-si fi adus contributia mai multe persoane decat era necesar potrivit naturii faptei; 3. Intre participanti sa existe o intelegere cu privire la cooperarea acestora pentru comiterea faptei prevazute de legea penala. Felurile participatiei penale: Dupa criteriul atitudinii psihice fata de rezultatul faptei comise: 1. Participatie proprie toti participantii actioneaza cu aceeasi forma de vinovatie (intentie sau culpa);

59

2. Participatie improprie participantii nu actioneaza cu aceeasi forma de vinovatie (unii cu intentie si altii din culpa sau unii cu intentie si altii fara vinovatie) Dupa criteriul contributiei participantilor la comiterea infractiunii: 1. Activitate specifica autorului si coautorilor (activitate de executare directa si nemijlocita a faptei); 2. Activitate proprie instigatorului (activitate de determinare la savarsirea unei fapte); 3. Activitate proprie complicelui (activitate de ajutare, de inlesnire la comiterea faptei);

Formele participatiei penale

Autoratul si coautoratul Autoratul este forma de participatie penala esentiala si necesara, fara de care nu pot exista celelalte forme de participatie: instigarea si complicitatea. Autoratul presupune pe langa autor (persoana care savarseste singura, direct si nemijlocit o infractiune) cooperarea si a altor persoane in calitate de instigatori, de complici. Coautoratul este forma de participatie in care, la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, si-au adus contributia in mod nemijlocit doua sau mai multe persoane. Conditii. Coautoratul presupune contributia a cel putin doua persoane la comiterea faptei, contributii ce se inscriu in elementul material al laturii obiective a infractiunii. Sub raport subiectiv, coautoratul presupune aceeasi forma de vinovatie pentru toti participantii: fie intentia, fie culpa. Nu pot fi comise in coautorat infractiunile ce presupun inactiunea cand obligatia de a indeplini o actiune este personala (de exemplu, infractiunea de omisiunea sesizarii organelor judiciare 263 Cod penal). De asemenea, nu pot fi comise in coautorat infractiunile ce se comit in propria persona (de exemplu, infractiunea de viol). Instigarea Este forma participatiei penale care consta in fapta unei persoane numita instigator care, cu intentie, determina, prin orice mijloace o alta persoana numita instigat sa comita o fapta prevazuta de legea penala. Avand in vedere faptul ca hotararea de a savarsi infractiunea apartine instigatorului, acesta mai este denumit si autor moral al infractiunii. Conditiile instigarii. Existenta a cel putin doi subiecti: instigator si instigat; Hotararea de a savarsi o fapta prevazuta de legea penala sa apartina instigatorului; Efectuarea unei activitati de determinare din partea instigatorului asupra instigatului de a savarsi o fapta prevazuta de legea penala; 60

 Activitatea de determinare sa fie efectuata cu intentie; Instigatul sa fi savarsit fapta la care a fost instigat sau sa fi realizat cel putin o tentativa pedepsibila Activitatea de determinare presupune transplantarea, inocularea in constiinta instigatului a hotararii de a savarsi fapta prevazuta de legea penala. In acelasi timp, determinarea presupune si insusirea de catre instigat a rezolutiei infractionale. Daca aceasta activitate de determinare nu se finalizeaza cu insusirea de catre instigat a deciziei infractionale, nu suntem in prezenta formei de participatie penala analizata. Activitatea desfasurata de catre instigator poate imbraca diferite forme: rugaminti, indemnuri, promisiuni, oferire de cadouri, si trebuie sa priveasca savarsirea unei fapte concrete prevazuta de legea penala. Conditia numarul 3 nu este indeplinita in cazul in care instigatul nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a fi subiect activ al infractiunii la care a fost instigat (de exemplu, nu suntem in prezenta instigarii la infractiunea de luare de mita daca instigatul nu are calitatea de functionar public). In cazul in care instigatul, desi si-a insusit rezolutia infractionala, dar nu a pus-o in executare, nu suntem in prezenta instigarii. Complicitatea Este forma secundara a participatiei penale care consta in fapta unei persoane care cu intentie inlesneste sau ajuta in orice mod la comiterea unei fapte prevazuta de legea penala ori promite, inainte sau cel tarziu in timpul savarsirii faptei ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe infractor, chiar daca, dupa savarsirea faptei nu-si va mai respecta promisiunea. Conditiile complicitatii Comiterea de catre autor a unei fapte prevazute de legea penala; Efectuarea de catre complice a unor activitati de sprijinire, de inlesnire a autorului in comiterea faptei; Activitatea desfasurata de complice sa fie efectuata cu intentie. Potrivit art. 26 Cod pen., activitatea complicelui poate consta atat in ajutor sau inlesnire la savarsirea faptei prevazute de legea penala, cat si in promisiunea de tainuire a bunurilor provenite din infractiune ori de favorizare a infractorului. Prin ajutor in sensul art. 26 Cod pen., se intelege activitatea desfasurata de complice in timpul executarii faptei de catre autor (de exemplu, asigurarea pazei). Prin inlesnire se intelege activitatea desfasurata de complice in faza de pregatire a savarsirii infractiunii, deci anterior comiterii (de exemplu, procurarea cheilor ce vor fi folosite la furtul dintr-o locuinta). Promisiunea de tainuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului in conditiile art. 26 Cod pen., are relevanta penala intrucat reprezinta o incurajare a autorului in comiterea faptei. Daca promisiunea este efectuata dupa savarsirea infractiunii suntem in prezenta unor infractiuni de sine statatoare (tainuirea art. 221, respectiv favorizarea infractorului art. 264).

61

Participatia improprie
Este forma de participatie penala la care persoanele care savarsesc impreuna o fapta prevazuta de legea penala au o atitudine psihica diferita fata de fapta si fata de rezultat. Mai precis, in cazul acestei forme de participatie penala unii participanti actioneaza cu intentie iar altii din culpa sau chiar fara vinovatie. Potrivit art. 31 Cod pen., participatia improprie cunoaste doua modalitati: 1. Modalitatea intentie si culpa; 2. Modalitatea intentie si lipsa de vinovatie. Modalitatea intentie si culpa consta in determinarea, nlesnirea sau ajutarea n orice mod, cu intenie, la svrirea din culp de ctre o alt persoan, a unei fapte prevzute de legea penal. In aceasta modalitate, participatia improprie cunoaste doua forme: - instigare improprie (instigatorul actioneaza cu intentie, iar instigatul din culpa); - complicitatea improprie (complicele actioneaza cu intentie, iar autorul din culpa). Modalitatea intentie si lipsa de vinovatie consta in determinarea, nlesnirea sau ajutarea n orice mod, cu intenie, la svrirea unei fapte prevzute de legea penal, de ctre o persoan care comite acea fapt fr vinovie. Si in aceasta situatie instigatorul sau complicele actioneaza cu intentie, dar, de aceasta data, autorul savarseste fapta fara vinovatie fiind incidente dispozitiile art. 46 Cod pen. (constrangerea fizica sau morala), ori art. 48 Cod pen. (iresponsabilitatea), ori art. 49 Cod pen. (betia accidentala completa) ori art. 50 Cod pen. (minoritatea faptuitorului) sau art. 51 Cod pen. (eroarea de fapt).

Tratamentul penal al participatiei penale

Pentru sanctionarea participantilor la savarsirea unei infractiuni, legiuitorul penal roman a adoptat sistemul parificarii pedepselor tinandu-se seama totodata de contributia fiecaruia la savarsirea faptei. Aplicarea pedepselor in cazul participatiei proprii. Coautorul va fi sanctionat cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea comisa de autor tinandu-se seama atat de criteriile generale de individualizare (art. 72 Cod pen.), cat si de criteriile prevazute de art. 27 Cod pen. care reglementeaza pedeapsa in caz de participatie. Instigatorul se pedepseste cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor (art. 27 teza I Cod pen.). La stabilirea pedepsei se va tina cont de criteriile generale de individualizare (art. 72 Cod pen.), precum si de contributia participantului la savarsirea faptei. Complicele va primi aceeasi pedeapsa cu a autorului in sensul ca va fi sanctionat cu o pedeapsa cuprinsa intre minimul special si maximul special prevazut

62

de lege pentru infractiunea comisa de autor, tinandu-se seama de criteriile generale de individualizare si de contributia efectiva la savarsirea infractiunii. Tratamentul penal al instigarii neurmata de executare Pot exista doua situatii: 1. instigarea neurmata de un inceput de executare; 2. instigarea neurmata de executare pedepsibila. In prima situatie, nu suntem in prezenta unei instigari intrucat nu a inceput executarea infractiunii, motiv pentru care instigatul nu va raspunde penal. In schimb, instigatorul va raspunde dupa regulile stabilite in art. 29 alin. 1 Cod pen., care prevad ca actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum i actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de mpiedicarea de ctre acesta a producerii rezultatului, se sancioneaz cu o pedeaps ntre minimul special al pedepsei pentru infraciunea la care s-a instigat i minimul general. n cazul cnd pedeapsa prevzut de lege este deteniunea pe via, se aplic pedeapsa nchisorii de la 2 la 10 ani. In cea de-a doua situatie suntem in prezenta instigarii, intrucat instigatul a inceput executarea infractiunii dar s-a desistat sau a impiedicat producerea rezultatului. Fiind in prezenta cauzei de impunitate prevazuta de art. 22 Cod pen., autorul (instigatul) nu va raspunde penal. Instigatorul insa, va raspunde, insa tot dupa regulile stabilite de art. 29 Cod pen. In ambele ipoteze ale instigarii neurmata de executare, instigatorul va raspunde numai daca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea la care a instigat este inchisoare de cel putin 2 ani. Impiedicarea de catre participant a savarsirii faptei Potrivit art. 30 Cod pen., participantul nu se pedepsete dac n cursul executrii, dar nainte de descoperirea faptei, mpiedic consumarea acesteia. Dac actele svrite pn n momentul mpiedicrii constituie o alt fapt prevzut de legea penal, participantului i se aplic pedeapsa pentru aceast fapt. Astfel, pentru a fi incidente aceste dispozitii, trebuie indeplinite urmatoarele conditii: sa fi inceput executarea faptei de catre autor; dupa inceperea executarii, participantul sa fi intervenit eficient, impiedicand consumarea infractiunii; interventia participantului trebuie sa aiba loc inainte de descoperirea faptei. Daca instigatorul impiedica consumarea faptei, va fi aparat de pedeapsa dar numai cu privire la contributia data ca participant. El va raspunde penal in conditiile art. 29 Cod pen., iar ceilalti participanti vor raspunde pentru tentativa realizata. Daca complicele impiedica consumarea infractiunii, atunci el va beneficia de cauza de impunitate prevazuta de art. 30 Cod pen., ceilalti participanti raspunzand penal. Aplicarea pedepselor in cazul participatiei proprii. In cazul modalitatii intentie si culpa, instigatorul si complicele vor fi sanctionati cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea comisa cu intentie, iar 63

autorul va fi sanctionat cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea comisa din culpa (sistemul diversificarii pedepselor). In cazul in care fapta savarsita din culpa nu este incriminata, atunci autorul nu va raspunde penal. In modalitatea intentie si lipsa de vinovatie, instigatorul si complicele vor avea acelasi regim sanctionat ca si in cazul modalitatii intentie si culpa. In schimb, autorul nu va raspunde penal intrucat a savarsit fapta fara vinovatie. Care sunt condiiile instigrii? A se vedea pag. 60-61

BIBLIOGRAFIE SELECTIV 2. Lavinia Vldil, Olivian Mastacan, Drept penal. Partea general, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011, pp.

RSPUNSURI LA NTREBRI 1. A se vedea pag. 91-92 2. A se vedea pag. 93

MODULUL VII CAUZELE CARE NLTUR CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

1. 2. 3. 4. 5.

Cuprins Obiectiv general Obiective operaionale Dezvoltarea temei Bibliografie selectiv Cuprins

U.I. 15. Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei prin inlaturarea vinovatiei 64

= 2 ore

Obiectiv general: Dobndirea de cunotine privind cauzele care inlatura caracterul penal al faptei si implicit raspunderea penala. Obiective operaionale: nsuirea unor noiuni de baz privind legitima aparare si starea de necesitate

UNITATEA DE NVARE 15 Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei prin inlaturarea vinovatiei
Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei constau din anumite situatii, stari, imprejurari existente in momentul savarsirii faptei, care impiedica realizarea unei trasaturi esentiale a infractiunii si prin aceasta exclud caracterul penal al faptei. Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei nu trebuie confundate cu cauzele generale care inlatura raspunderea penala (amnistia, prescriptia raspunderii penale, lipsa plangerii prealabile si impacarea partilor), cazuri in care fapta este infractiune si doar consecinta ei raspunderea penala este inlaturata. De asemenea, cauzele care inlatura caracterul penal al faptei nu trebuie confundate nici cu cauzele de nepedepsire, de impunitate care sunt cauze speciale, subiective ce au in vedere conduita faptuitorului in timpul si dupa savarsirea infractiunii si care inlatura aplicarea pedepsei, fapta fiind infractiune si doar consecinta ei raspunderea penala - este inlaturata.

Legitima aparare
Potrivit art. 44 alin. 2 Cod pen., este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes general si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul general. Se prezuma ca este in legitima aparare si acela care savarseste fapta pentru a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace, intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de acestea alin. 21.

65

Este, de asemenea, in legitima aparare si acela care, din cauza tulburarii sau temerii, a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul alin. 3. Asa cum rezulta din reglementarea legala, pentru ca o fapta sa fie considerata savarsita in stare de legitima aparare trebuie indeplinite o serie de conditii, privitoare pe de o parte la atac, iar pe de alta parte la aparare. Conditii privitoare la atac Atacul sau agresiunea este o comportare violenta a omului, o atitudine ofensiva ce se materializeaza, de regula intr-o actiune indreptata impotriva valorilor sociale ocrotite. Pentru a da nastere unei aparari legitime, atacul trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: 1. Sa fie material, direct, imediat si injust; 2. Sa fie indreptat impotriva unei persoane sau impotriva unui interes general; 3. Sa puna in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul general. 1. a) Atacul sa fie material, adica sa se obiectiveze prin actiuni fizice, menite sa pericliteze in substanta lor fizica valorile sociale ocrotite. Atacul este material cand pentru realizarea lui se foloseste forta fizica ori instrumente, mijloace care sunt in masura sa produca o modificare fizica a valorilor protejate de legea penala. Conditia atacului de a fi material este subliniata pentru a-l deosebi de un atac verbal sau scris care nu dau dreptul unei aparari legitime. 1. b) Atacul sa fie direct, adica sa se indrepte si sa creeze un pericol nemijlocit pentru valoarea sociala ocrotita. Conditia atacului de a fi direct vizeaza raportul in spatiu intre atac si valoarea ocrotita. Atacul nu este direct daca intre agresor si victima se afla un obstacol (zid, gard, poarta inchisa, etc.), care face ca atacul sa nu creeze un pericol pentru valoarea sociala ocrotita sau daca intre agresor si victima exista o distanta mai mare in spatiu Obstacolul inlatura aplicarea dispozitiilor art. 44 Cod pen. daca este unul eficient care sa impiedice periclitarea valorii protejate de lege. 1. c) Atacul sa fie imediat. Aceasta conditie este indeplinita in momentul in care pericolul pe care il poate produce atacul s-a ivit (pericol actual) sau este pe punctul de a se ivi (pericol iminent). Caracterul imediat al atacului vizeaza raportul in timp intre atac si obiectul vizat. Atacul imediat este atacul din momentul declansarii si pana in momentul consumarii acestuia, perioada in care apararea este legitima. In desfasurarea atacului sunt posibile anumite intreruperi scurte, in care agresorul se reinarmeaza pentru intensificarea atacului, perioada care nu echivaleaza cu incetarea atacului, apararea fiind tot legitima. 1. d) Atacul sa fie injust, adica sa nu aiba nici un temei legal in baza caruia se efectueaza. Atata timp cat legea admite recurgerea la o masura care este socotita drept atac, legitima aparare nu poate produce efecte. Atacul este injust chiar daca actiunea agresiva vine din partea unui organ oficial, dar care isi exercita in mod vadit abuziv atributiile de serviciu. Impotriva unui atac dezlantuit de un iresponsabil se va riposta in stare de necesitate, daca cel ce riposteaza cunostea starea de iresponsabilitate a agresorului. 66

Daca nu era cunoscuta starea de iresponsabilitate se va riposta in stare de legitima aparare, caz in care aceasta va veni in concurs si cu eroarea de fapt.

2. Atacul sa fie indreptat impotriva unei persoane sau impotriva unui interes general Pentru a da nastere unei riposte legitime, atacul trebuie sa se indrepte impotriva persoanei, a drepturilor sale, drepturi care pot privi viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea, averea, sau impotriva unui interes general care poate consta intr-o stare, situatie, activitate care intereseaza o organizatie publica. Impotriva atacului poate riposta atat victima agresiunii, cat si orice alta persoana care este prezenta la desfasurarea atacului. Nu are relevanta daca victima putea inlatura singura atacul sau nu, ori daca victima dorea sau nu sa se apere impotriva atacului. 3. Atacul sa puna in pericol grav persoana ori drepturile celui atacat sau interesul general Existenta pericolului grav se apreciaza in functie de natura atacului, de obiectivul acestuia, de conditiile personale ale celui care a savarsit fapta in aparare si de toate imprejurarile cauzei care ar putea servi la constatarea unei stari de reala constrangere4. In ceea ce priveste dispozitiile art. 44 alin. 21 Cod pen., legiuitorul instituie o prezumtie de aparare legitima pentru cel care savarseste fapta pentru a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de acestea. Patrunderea realizata in astfel de conditii a fost asimilata de legiuitor unui atac impotriva caruia victima va fi constransa sa se apere, savarsind o fapta prevazuta de legea penala5. Conditii privitoare la aparare Pentru a fi legitima, apararea trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: 1. Sa se realizeze printr-o fapta prevazuta de legea penala; 2. Sa fie precedata de atac; 3. Sa fie necesara pentru inlaturarea atacului; 4. Sa fie proportionala cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul. 1. Apararea sa se realizeze printr-o fapta prevazuta de legea penala. Legitima aparare nu poate fi invocata in cazul faptelor care nu sunt prevazute de legea penala. Pentru a fi aplicabile dispozitiile art. 44 Cod pen., este absolut necesar ca actul de aparare sa constea in comiterea unei fapte prevazuta de legea penala. 2. Apararea sa fie precedata de atac Simpla presupunere ca agresorul va dezlantui un atac nu da dreptul la o riposta legitima. Actul de aparare trebuie desfasurat dupa inceputul atacului cand acesta a devenit actual.
4 5

Trib. Suprem, dec. pen. nr. 880/1981, in Revista romana de drept nr. 1/1982, pag.63 In aceasta situatie nu mai este necesara indeplinirea conditiilor privitoare la atac.

67

3. Apararea sa fie necesara pentru inlaturarea atacului Apararea este necesara cand are loc dupa ce atacul a devenit iminent sau actual si pana in momentul cand acesta a incetat prin dezarmarea agresorului, imobilizarea acestuia, etc. Necesitatea actului in aparare nu presupune exclusivitatea acestuia. Exista opinii potrivit carora legitima aparare opereaza si atunci cand cel atacat se putea salva prin fuga, ascunderea din fata agresorului. 4. Apararea sa fie proportionala cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul. O regula care sa stabileasca unde se termina proportia si unde incepe disproportia intre aparare si atac nu exista si, in principiu, nici nu se poate formula. Proportionalitatea apararii cu gravitatea atacului are in vedere respectarea unei echivalente intre actul de aparare si cel de atac. Astfel, unui atac indreptat impotriva integritatii corporale i se poate riposta cu o fapta de aparare ce priveste integritatea corporala a agresorului.

Depasirea limitelor legitimei aparari Potrivit art. 44 alin. 3 Cod pen., este in legitima aparare si acela care, din cauza tulburarii sau temerii, a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul. Este asa numitul exces justificat care produce efecte daca sunt indeplinite conditiile legitimei aparari analizate anterior, cu deosebirea ca, fapta in aparare a depasit limitele unei aparari proportionale cu intensitatea si gravitatea atacului, depasire intemeiata pe tulburarea sau temerea in care se gasea faptuitorul. In cazul in care riposta exagerata nu se intemeiaza pe tulburarea sau temerea in care se gasea faptuitorul, suntem in prezenta asa numitului exces scuzabil care constituie circumstanta atenuanta legala art. 73 lit. a Cod pen.. Efectele legitimei aparari Fapta savarsita in stare de legitima aparare nu constituie infractiune, lipsindu-i trasatura esentiala a vinovatiei. Lipsa vinovatiei inlatura caracterul penal al faptei si pe cale de consecinta inlatura si raspunderea penala a faptuitorului. Ca si celelalte cauze justificative, legitima aparare produce efecte nu numai in privinta autorului ci si in privinta participantilor coautori, instigatori, complici.

Starea de necesitate
Potrivit art. 45 Cod pen., nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de o persoana pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes general. Nu este in stare de necesitate persoana care in momentul cand a savarsit fapta si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat alin. 2. Spre deosebire de legitima aparare, cand persoana pusa in pericol alege calea ripostei active, incercand sa anihileze pericolul prin exercitarea unui contraatac 68

legitim impotriva persoanei agresorului, in cazul starii de necesitate persoana nu reactioneaza impotriva sursei de pericol, ci este determinata sa se salveze pe sine sau pe altul, bunurile sale sau ale altuia sau interesul general prin savarsirea unei fapte prevazuta de legea penala, sacrificand valori sau bunuri apartinand altor persoane. Pentru a fi in prezenta acestei cauze justificative trebuie indeplinite o serie de conditii privitoare pe de o parte la starea de pericol, iar pe de alta parte la actiunea de salvare.

Conditii privitoare la pericol Geneza pericolului in cazul starii de necesitate este cel mai adesea un eveniment intamplator (inundatie, cutremur, alunecare de teren, etc), dar poate fi creat si prin activitati omenesti, intentionate sau imprudente (de exemplu, incendiul declansat de un individ). Din dispozitiile art. 45 Cod pen., rezulta ca pericolul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: 1. Sa fie iminent; 2. Sa ameninte viata, integritatea corporala sau sanatatea unei persoane, un bun important al acesteia sau un interes general; 3. Sa fie inevitabil. 1. Pericolul sa fie iminent. Pericolul este iminent cand este pe cale sa se produca. Iminenta se situeaza in anticamera actualului, conditia fiind indeplinita si in cazul in care pericolul s-a declansat deja, adica a devenit actual. Daca pericolul a trecut, starea de necesitate nu mai poate fi invocata. 2. Pericolul sa ameninte viata, integritatea corporala sau sanatatea unei persoane, un bun important al acesteia ori un interes general. Legiuitorul a apreciat ca numai pericolul care ameninta viata, integritatea corporala sau sanatatea persoanei, un bun important al acesteia sau un interes general creeaza o stare de necesitate. Prin bun important se intelege bunul care are o insemnatate deosebita pentru faptuitor sau pentru persoana in favoarea careia aceasta intervine. In fine, pericolul poate viza si un interes general, in acelasi sens ca in si in cazul legitimei aparari. 3. Pericolul sa fie inevitabil, adica sa nu poata fi inlaturat altfel decat prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala. Caracterul inevitabil al pericolului trebuie sa fie apreciat in functie de imprejurarile concrete in care s-a ivit si in care persoana a fost silita sa actioneze, de particularitatile psihofizice ale persoanei aflate sub amenintarea pericolului.

Conditii privitoare la actiunea de salvare Pentru a fi considerata savarsita in stare de necesitate, actiunea de salvare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: 1. Sa se realizeze prin comiterea unei fapte prevazuta de legea penala; 2. Sa fi constituit singurul mijloc pentru inlaturarea pericolului; 3. Sa nu se cauzeze urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat; 4. Fapta sa nu fie savarsita de catre sau pentru a salva o persoana care avea obligatia sa infrunte pericolul 69

1. Actiunea de aparare sa se realizeze prin comiterea unei fapte prevazuta de legea penala. In cazul in care actiunea de salvare nu a presupus comiterea unei fapte prevazuta de legea penala, dispozitiile art. 45 Cod pen. nu sunt incidente. 2. Actiunea de salvare prin comiterea unei fapte prevazuta de legea penala sa fi constituit singurul mijloc pentru inlaturarea pericolului. Actiunea de salvare este considerata necesara cand se efectueaza intre momentul in care pericolul a devenit iminent si pana la incetarea acestuia si daca reprezenta singura cale de inlaturare a pericolului. Actiunea de salvare poate fi desfasurata atat de persoana expusa pericolului cat si de alta persoana. 3. Prin actiunea de salvare sa nu se cauzeze urmari vadit mai grave decat acelea care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat. Este necesar ca actiunea de salvare sa nu fie o actiune exagerata in raport cu gravitatea pericolului, legiuitorul prevazand in art. 45 alin. 2 Cod pen. ca nu este in stare de necesitate persoana care in momentul cand a savarsit fapta si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat. In cazul in care depasirea limitelor starii de necesitate nu se intemeiaza pe tulburarea in care se afla faptuitorul, atunci acesta va raspunde penal retinandu-se circumstanta atenuanta prevazuta de art. 73 lit. a Cod pen. Per a contrario, desi nu exista reglementare legala, in cazul in cazul in care persoana nu si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat, datorita tulburarii sau temerii, fapta este considerata savarsita tot in stare de necesitate. Este vorba despre depasirea limitelor starii de necesitate, determinata de tulburarea in care se afla cel ce exercita actiunea de salvare. 4. Fapta sa nu fie savarsita de catre sau pentru a salva o persoana care avea obligatia de a infrunta pericolul. Sunt anumite profesii care prin specificul lor obliga pe profesionist sa infrunte pericolul. Cel care are obligatia sa infrunte pericolul nu poate invoca starea de necesitate pentru a se apara de raspundere in cazul in care nu actioneaza pentru inlaturarea acestuia. Efectele starii de necesitate Fapta savarsita in stare de necesitate nu este infractiune si pe cale de consecinta nu atrage raspunderea penala. In schimb, raspunderea civila nu este intotdeauna inlaturata. Repararea prejudiciului cauzat prin actiunea de salvare poate reveni persoanei salvate cand ivirea pericolului ce a generat starea de necesitate se datoreaza unui eveniment (inundatie, cutremur, etc). Cand pericolul s-a produs prin fapta persoanei vatamate atunci este inlaturata si raspunderea civila.

70

Constrangerea fizica si constrangerea morala

Reglementare legala art. 46 Cod penal Constrangerea fizica reprezinta presiunea pe care o forta, careia nu i se poate rezista, o exercita asupra energiei fizice a unei alte persoane, in asa fel incat aceasta comite o fapta prevazuta de legea penala fiind in imposibilitatea fizica sa actioneze altfel. Constrangerea fizica este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei pentru lipsa vinovatiei, si pe cale de consecinta este inlaturata si raspunderea penala (de exemplu, nu se poate retine infractiunea de distrugere in ipoteza in care, o persoana aluneca pe gheata formata pe trotuar si, in cadere, sparge vitrina unui magazin). Conditii: Sa existe o constrangere asupra fizicului unei persoane; Constrangerea la care a fost supusa persoana sa nu i se fi putut rezista; Sub imperiul acestei constrangeri persoana sa comita o fapta prevazuta de legea penala. Constrangerea morala consta in presiunea exercitata prin amenintarea cu un pericol grav, pentru persoana faptuitorului ori a altuia si sub imperiul careia cel amenintat savarseste o fapta prevazuta de legea penala art. 46 alin. 2 Cod pen.. Neactionand cu vinovatie, fapta nu este infractiune si, pe cale de consecinta este inlaturata si raspunderea penala. Conditii: Sa existe o actiune de constrangere asupra psihicului unei persoane; Sub imperiul acestei constrangeri, persoana amenintata sa comita o fapta prevazuta de legea penala; Pericolul cu care se ameninta sa nu poata fi inlaturat altfel decat prin comiterea faptei prevazuta de legea penala.

Cazul fortuit
Reglementare legala art. 47 Cod penal Potrivit art. 47 Cod pen., nu constituie infraciune fapta prevzut de legea penal, al crei rezultat este consecina unei mprejurri care nu putea fi prevzut. Asadar, cazul fortuit desemneaza situatia, starea, imprejurarea in care actiunea sau inactiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoana nu l-a conceput si nici urmarit si care se datoreaza unei energii a carei interventie nu a putut fi conceputa (un exemplul clasic in literatura penala: un tractorist, in timp ce ara, atinge un obuz ramas neexplodat in pamant din timpul razboiului care detoneaza si este ucis un muncitor agricol). Conditii: Existenta unei activitati licite din partea unei persoane peste care se suprapune o energie a carei interventie este imprevizibila; Rezultatul socialmente periculos care se produce sa fie consecinta acestei energii straine de vointa si constiinta faptuitorului;

71

 Fapta care a produs rezultatul periculos datorat acestei interventii imprevizibile sa fie prevazut de legea penala. Cazul fortuit este cauza care inlatura caracterul penal al faptei si, pe cale de consecinta, inlatura si raspunderea penala. Aceasta cauza produce efecte in rem, rasfrangandu-se asupra tuturor participantilor.

Iresponsabilitatea
Reglementare legala art. 48 Cod penal Potrivit art. 48 Cod pen., nu constituie infraciune fapta prevzut de legea penal, dac fptuitorul, n momentul svririi faptei, fie din cauza alienaiei mintale, fie din alte cauze, nu putea sa-i dea seama de aciunile sau inaciunile sale, ori nu putea fi stpn pe ele. Pentru a duce la inlaturarea caracterului penal al faptei savarsite, starea de iresponsabilitate a faptuitorului trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei si sa fie totala. Constatarea incapacitatii psihice a persoanei se face de catre medici specialisti. Conditii: Sa se fi comis o fapta prevazuta de legea penala; Faptuitorul sa aiba incapacitatea psihica atat sub raport intelectiv, cat si sub raport volitiv, cu privire la actiunile sau inactiunile sale; Incapacitatea psihica a faptuitorului sa se datoreze alienatiei mintale sau altor cauze (somn hipnotic, somn natural, etc.); Starea de incapacitate psihica sa existe in momentul savarsirii faptei. Iresponsabilitatea, fiind o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, inlatura pe cale de consecinta si raspunderea penala.

Betia
Reglementare legala art. 49 Cod penal Potrivit art. 49 alin. 1 Cod pen., nu constituie infraciune fapta prevzut de legea penal, dac fptuitorul, n momentul svririi faptei, se gsea, datorit unor mprejurri independente de voina sa, n stare de beie complet produs de alcool sau de alte substane. Betia reprezinta o stare psiho-fizica anarmala a persoanei datorata efectelor pe care le au asupra organismului si facultatilor psihice ale persoanei, anumite substante excitante ori narcotice consumate ori introduse in corpul sau. Conditii: Sa se fi comis o fapta prevazuta de legea penala; In momentul savarsiriui faptei, faptuitorul sa se fi gasit in stare de betie produsa prin alcool sau alte substante (morfina, cocaina, heroina, etc.); Starea de betie trebuie sa fie completa; Starea de betie trebuie sa fie involuntara, accidentala. Betia completa se caracterizeaza prin paralizarea aproape completa a energiei fizice si o intunecare a facultatilor psihice. 72

Betia involuntara (accidentala, fortuita) este betia in care a ajuns o persoana independent de vointa ei ( de exemplu, o persoana consuma substante aparent inofesnsive fara sa-si dea seama de efectul lor). In cazul in care starea de betie a fost anume provocata pentru a se savarsi infractiunea, faptuitorul va raspunde penal, betia fiind in aceasta situatie o circumstanta agravanta (art. 75 alin. 1 lit. e Cod pen.).

Minoritatea faptuitorului
Reglementare legala art. 50 Cod penal Potrivit art. 50 Cod pen., nu constituie infraciune fapta prevzut de legea penal, svrit de un minor care la data comiterii acesteia nu ndeplinea condiiile legale pentru a rspunde penal. Aceasta cauza care inlatura caracterul penal al faptei priveste atat pe minorul care nu a implinit varsta de 14 ani, cat si pe minorul cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani care a savarsit fapta fara discernamant. Conditii: Sa se fi comis o fapta prevazuta de legea penala; Autorul sa fie un minor care nu a implinit varsta de 14 ani sau un minor cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani. In aceasta ultima situatie este necesar sa fie dovedita lipsa discernamatului in momentul comiterii faptei. Minoritatea este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei si pe cale de consecinta este inlaturata si raspunderea penala, insa numai pentru autor, fiind din acest punct de vedere o cauza care produce efecte in personam.

Eroarea de fapt
Reglementare legala art. 51 Cod penal Potrivit reglementarii legale, nu constituie infraciune fapta prevzut de legea penal, cnd fptuitorul, n momentul svririi acesteia, nu cunotea existena unei stri, situaii sau mprejurri de care depinde caracterul penal al faptei art. 51 alin. 1 De asemenea, potrivit alin. 2, nu constituie o circumstan agravant mprejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o n momentul svririi infraciunii. Dispoziiile alin. 1 i 2 se aplic i faptelor svrite din culp pe care legea penal le pedepsete, numai dac necunoaterea strii, situaiei sau mprejurrii respective nu este ea nsi rezultatul culpei. Asadar, eroarea de fapt cauza care inlatura caracterul penal al faptei poate privi: 1. o stare, o situatie, o imprejurare de fapt de care depinde caracterul penal al faptei, caz in care fapta nu are caracter penal; 2. o circumstanta agravanta a infractiunii, situatie in care este inlaturata aceasta circumstanta, raspunderea penala intervenind pentru infractiunea in varianta tip. Conditii: 1. Sa se fi comis o fapta prevazuta de legea penala; 2. Faptuitorul sa nu fi cunoscut in momentul savarsirii faptei existenta unor situatii, stari, imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei sau caracterul agravant al faptei. 73

Inlaturarea caracterului penal al faptei prin lipsa pericolului social. Potrivit art. 181 Cod pen. nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca prin atingerea minima adusa uneia dintre valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. Pentru a fi incidente dispozitiile art. 181 trebuie indeplinite mai multe conditii: - In concret, fapta savarsita sa aduca o atingere minima valorilor sociale protejate de legea penala. - Fapta sa nu prezinte pericolul social al unei infractiuni, in raport de continutul ei concret. - Fapta sa fie in mod vadit lipsita de importanta. Aprecierea se realizeaza pe baza analizei tuturor circumstantelor, preexistente, concomitente sau subsecvente comiterii faptei (de exemplu, furtul unei paini ). Criterii de apreciere a gradului de pericol social Art. 181 alin. 2 Cod pen. stabileste criteriile care stau la baza aprecierii gradului de pericol social. Astfel, organele judiciare trebuie sa tina seama de: 1. modul si mijloacele de savarsire a faptei; 2. scopul urmarit de faptuitor; 3. imprejurarile in care a fost comisa fapta; 4. urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce; 5. persoana si conduita faptuitorului. Fapta lipsita de pericolul social concret caracteristic infractiunii nu are caracter penal si deci nu atrage raspunderea penala. Intrucat ea prezinta totusi un pericol social, va atrage aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ. Aceste sanctiuni sunt prevazute in art. 91 Cod pen.: - mustrarea; - mustrarea cu avertisment; - amenda. Aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ este obligatorie in cazul in care instanta constata ca fapta nu prezinta in concret gradul de pericol social al unei infractiuni. Care sunt condiiile legitimei aprri? A se vedea pag. 66-68

BIBLIOGRAFIE SELECTIV 74

2. Lavinia Vldil, Olivian Mastacan, Drept penal. Partea general, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011, pp.

75