Sunteți pe pagina 1din 2

„Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v- am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.” (Ioan13,34)

iubiţi unul pe altul.” ( I o a n 1 3 , 3 4 ) Se
iubiţi unul pe altul.” ( I o a n 1 3 , 3 4 ) Se
iubiţi unul pe altul.” ( I o a n 1 3 , 3 4 ) Se
iubiţi unul pe altul.” ( I o a n 1 3 , 3 4 ) Se
iubiţi unul pe altul.” ( I o a n 1 3 , 3 4 ) Se
iubiţi unul pe altul.” ( I o a n 1 3 , 3 4 ) Se
iubiţi unul pe altul.” ( I o a n 1 3 , 3 4 ) Se
Se distribuie gratuit.
Se distribuie gratuit.

Publicaţie săptămânală pentru întărire sufletească

Anul III, Nr. 5 (64)

29 Ianuarie 2012

O prietenie omenească:

Sfinţii Vasile cel Mare şi Grigorie Teologul

Cunoscut ca unul dintre cele mai dinamice figuri ale creştinismului antic, episcopul Vasile al Cezareei Capadociei a fost numit „cel Mare” încă din timpul vieţii (330-379). Provenind dintr-o familie creştină bogată şi educată, l-a întâlnit cu ocazia primelor studii din Cezareea pe Grigorie din Nazianz, cu care avea să lege o prietenie pe viaţă şi împreună cu care va fi cinstit peste veacuri în rândul celor mai mari trei teologi ai Bisericii vechi.

Sursa: doxologia.ro

partide creştine din epocă), i-a impus Sf. Grigorie renunţarea la viaţa sa filozofică închinată lui Dumnezeu şi intrarea în cler, chiar şi când (sau mai ales pentru că) a fost vorba de o episcopie cu totul minoră (într-un cătun numit Sasima). Sf. Grigorie, care fusese făcut preot cu forţa de tatăl său, Grigorie cel Bătrân, foloseş- te cuvinte destul de grele arătând că, dincolo de elogiile pe care i le făcuse la moarte lui Vasile, acesta din urmă a avut scăderile sale în relaţia dintre ei. El nu a

respectat dorinţa lui Grigorie de a-şi du- ce înainte viaţa contemplativă, iar când l-a forţat să ocupe un scaun episcopal, acesta s-a dovedit a fi un act pur politic, de vre- me ce târgul desemnat se afla disputat de doi episcopi rivali şi era un loc plin doar de străini şi rătăcitori. Cu o ironie fină, Sf. Grigorie trimite mai întâi la vechea lor prietenie: În studiile din ti- nereţe, poate nu te-ai socotit superior, şi cu siguranţă odinioară chiar nu te-ai socotit; iar dacă te-ai fi socotit, probabil că un jude-

cător imparţial dintre cei ce ne cunosc pe amândoi te-ar fi reţinut.

S f. Grigorie nu înţelege cum Vasile, cel care odinioară îl so- cotise primul între prieteni, a putut nesocoti legea prieteniei:

Ieri eram lei; astăzi eu sunt o maimuţă, iar pentru tine e puţin lu- cru să fii şi un leu. Astfel, deşi în celelalte era cu totul în afara minciunii, Vasile era pentru mine un mincinos, spune Sf. Grigorie, căci, deşi îl auzise de nenumărate ori că, după moartea părinţilor săi, îşi dorea o viaţă eremitică, episcopul Cezareei îl forţa să urce în scaunul episcopului. Desigur, în ciuda supărării suferite de Sf. Grigorie, motivul avut de Sf. Vasile poate fi apre- ciat de noi mult mai pozitiv, în contextul său istoric. Aflată în dis- pută cu guvernarea imperială care susţinea o formă de arianism, partida episcopilor niceeni, inclusiv Sf. Vasile, ducea o luptă pen- tru independenţă şi pentru deţinerea a cât mai multe episcopii, în Capadocia şi în tot Răsăritul condus de împăratul Valens. Sf. Grigorie vede însă, în aceste mişcări, pericolul iubirii de stâpâ- nire: Cuvintele Sf. Grigorie ilustrează în primul rând lipsa sa de apetenţă pentru mersul sau dezvoltarea relaţilor politico-biseri- ceşti, dacă nu chiar o uşoară inadecvare la realitatea vieţii pă- mânteşti a Bisericii, datorată firii sale deosebit de meditative. De asemenea, după mărturisirea proprie, Sf. Grigorie se considera lipsit de curajul necesar de a conduce o episcopie cu atâtea dificultăţi. Incapăcităţii sale de a comunica eficient în relaţiile bi- sericeşti, Sf. Grigorie i-a opus exemplul său de atitudine paşnică (la Sinodul II Ecumenic din 382), grija purtată comunităţii orto-

doxe minoritare din Constantinopol, ca şi, mai ales, moştenirea sa teologică fără egal. Căci profunzimea acesteia se datorează, cel mai probabil, tocmai firii meditative care l-a aşezat în contrast cu firea dinamică a Sf. Vasile. Pentru noi, doi sfinţi, două mo- dele, atât de deosebite şi totuşi atât de asemănătoare.

D upă o perioadă de studii în Constantinopol, Vasile a studi- at timp de şase ani la Atena, loc în care s-a arătat deose-

bit de interesat de mersul vieţii creştine (bisericeşti) – deşi nu

era încă botezat – şi unde l-a regăsit pe Grigorie, student ex-

cepţional şi la fel de dedicat Bisericii. După mărturia acestuia din urmă, s-a putut reconstitui modul aproape ideal în care a decurs studenţia lor. Astfel, spune Sf. Grigorie: petreceam în

frica lui Dumnezeu şi duceam o viaţă liniştită

nelăsându-ne

târâţi de cei ce duceau spre vătămare, ci trăgându-ne noi în- şine prietenii spre cele mai bune. Căci şi în aceasta mi-a fă- cut bine Dumnezeu, căci m-a unit cu un bărbat prea înţelept, unic prin viaţă şi mai presus de toate prin cuvânt. Cine e ace- sta? Dar îl cunoaşteţi foarte bine: era Vasile, marele folos al vieţii de acum. Cu acesta aveam în comun studiul, acoperişul şi gândurile. Iar dacă trebuie să mă laud, eram o pereche nu neînsemnată în Elada, căci toate le aveam comune şi un sin- gur suflet lega două trupuri distincte. Ceea ce ne unea îndeo- sebi era aceasta: Dumnezeu şi dorul de cele bune.

S osită vremea terminării studiilor, toţi cunoscuţii din Atena, inclusiv profesorii lor, şi-au dorit ca aceştia – îndeosebi

Grigorie, care era maestru în arta elocinţei – să rămană aco- lo; ei, însă, au dorit să se reîntoarcă în patrie. După ce a pe- trecut anul 355 în Capadocia, unde a predat retorică, Sf. Vasile pleacă pentru o vreme pentru a vizita mănăstirile şi si-

hăstriile din Siria, Palestina şi Egipt. La întoarcere, este bote- zat şi începe o viaţă monastică, mai ales la îndemnul surorii sale mai mari, Macrina. Deşi invitat să i se alăture, Grigorie a ales să ducă o viaţă cărturărească în propria sa casă.

P rietenia celor doi este una dintre cele mai remarcabile şi are putere de exemplu deopotrivă datorită tăriei sale (da-

tă mai ales de marea lor credinţă) şi datorită slăbiciunii sale

(dată de firea lor omenească, atât de diferită). Pentru solidi- tatea prieteniei poate sta mărturie Pane- giricul scris de Sf. Grigorie la moartea marelui său prieten, sau cuvinte precum urmatoarele, din memoriile aceluiaşi:

Căci de când am ajuns la atâta încre- dere încât să ne spunem şi adâncurile inimii, eram legaţi unul de altul de un dor şi mai mare; întucât comuniunea în in- tenţii era garanţia creşterii în comun. Pentru slăbiciunea prieteniei, ne stau la îndemână amintirile Sf. Grigorie, care mărturiseşte necazurile pe care Sf. Vasile i le-a provocat în partea a doua a

vieţii sale. Căci, deşi cunoştea că prie-

Sf. Grigorie de Nazianz
Sf. Grigorie de Nazianz
Sf. Vasile cel Mare
Sf. Vasile cel Mare

tenul său nu îşi dorea să devină epis- cop, Sf. Vasile, datorită în primul rând firii sale dinamice, dar mai ales a determinarii de a dezvolta relaţii de tip politic (cu autorităţile imperiale, dar şi cu celelalte

Pagina 2
Pagina 2

Pagina 2

Evanghelia şi Apostolul

Astăzi se citeşte Evanghelia de la Matei cap. 15, vers. 21-28 (a Cananeencei) şi Apostolul din Epistola II Corinteni, cap. 6, vers. 16-18, 7,1.

Calendar

În Duminica a 17-a după Rusalii pomenim pe Aducerea moaştelor Sf. Ignatie Teoforul şi pe Sf. Filotei.

moaştelor Sf. Ignatie Teoforul şi pe Sf. Filotei. AJUTĂ -L PE DAVID! Micuţul David are mâinile

AJUTĂ-L PE DAVID!

Micuţul David are mâinile şi picioarele paralizate.

www.facebook.com/Irimescu.David.Gabriel

Puteţi face donaţii şi prin intermediul Pr. Marius Tabarcea, parohia Poieniţa.

Sfântul Ioan Gură de Aur

De ce vin aşa puţini oameni la biserică?

(III)

Există însă o altă chestiune: Mulţi se împărtăşesc o dată pe an, alţii

chestiune: Mulţi se împărtăşesc o dată pe an, alţii iubirea de oameni a lui Dumnezeu face

iubirea de oameni a lui Dumnezeu face par- te şi asta, adică faptul că aceloraşi legi fi- reşti se supun atât cel care vorbeşte cât şi cei ce-l ascultă, şi că toţi sunt la fel de responsabili când săvârşesc vreun păcat. De ce? Am spus şi mai înainte. Pentru ca în felul acesta să se smerească şi propovă- duitorul cuvântului dumnezeiesc. Ca să ju- dece cu cumpătare. Ca să fie îngăduitor fa- ţă de cei ce păcătuiesc. Ca să cugete la slă- biciunea lui şi să nu devină sever în cerce- tarea păcătoşilor. Cu toate acestea, mulţi n-au putut să ridice nici povara uşoară a cercetărilor reţi- nute pe care le-am făcut asupra celor care se împărtăşesc cu nevrednicie. Astfel, după slujbă, au apărut în faţa mea, ca să-mi spu- nă cu neplăcere şi furie: „Aşadar ne alungi din biserică? Ne lipseşti de sfânta împărtă- şanie?” Nu, nu vă alung. Ba dimpotrivă, vă aduc mai aproape de ea. Căci teama de pe- deapsă ne pătrunde în conştiinţă şi acţio- nează precum flacăra asupra cerii: topeşte şi nimiceşte păcatele noastre, pentru că ră- mâne neîncetat acolo, făcând astfel sufletul nostru mai strălucitor şi dăruindu-i mai mare îndrăzneală la Dumnezeu. Şi aşa cum doc- torul care le dă bolnavilor leacuri amare îi scapă de microbii bolii, deschizându-le astfel pofta de mâncare şi făcându-i să-şi dorească mâncarea, la fel şi dascălul du- hovnicesc, care spune cuvinte amare, îi dă conştiinţei prilejul de a respira cu uşurinţă şi-l pregăteşte pe om să guste cu mare bucurie Trupul Domnului. Adevărat spunea fericitul Pavel: „Ascultaţi de mai-marii voştri şi supuneţi-vă lor, că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca unii ce au să dea seamă de ele” (Evrei 13, 17). Tu ai grijă doar de treburile tale; şi după ce le aranjezi bine, nu te mai preocupă alt gând. Preotul însă, dacă dincolo de viaţa lui nu se va îngriji şi de a ta cu aceeaşi sârguinţă, se va afla cu păcătoşii în iad. Şi deseori, în vreme ce pentru păcatele sale nu este pedepsit, îşi pierde sufletul pentru păcatele altora, pe care nu s-a îngrijit să-i îndrepteze.Sursa: ortodoxiatinerilor.ro

de două ori, alţii de mai multe ori. Pe care dintre ei îi vom ferici mai mult? Pe cei care se împărtăşesc o dată, pe cei care se îm- părtăşesc de câteva ori sau pe cei care se împărtăşesc de mai multe ori? Nici pe unii nici pe alţii, ci pe cei care se apropie de sfântul potir cu conştiinţa curată, cu inima neprihănită, cu trăire lipsită de reproşuri. Aceştia se pot împărtăşi mereu. Ceilalţi însă, păcătoşii nepocăiţi, să stea departe de Preacuratele Taine, căci altfel îşi pregătesc lor răutate şi osândă. Se întâmplă deci şi aici ca şi cu un aliment care, deşi din natura lui este hră- nitor şi folositor, dacă este consumat de un om bolnav de stomac, îl vatămă. Adică te

bucuri de hrana cerească, iei parte la adu- narea duhovnicească a Împăratului Hristos şi te tăvăleşti iar prin noroi? Te ungi cu mir şi te întorci în mizerie? Ai un an de când nu te-ai împărtăşit şi, după ce trece o săptămâ- nă, cazi din nou în păcatele de mai înainte? Spune-mi, dacă după o boală îndelungată te faci bine şi în continuare faci aceleaşi greşeli care au condus la producerea bolii tale, nu este zadarnică truda pe care ai de- pus-o pentru a te vindeca? Dacă lucrurile fireşti se schimbă, cu atât mai mult cele ca- re depind de voia noastră. Cum îndrăzneşti, aşadar, să primeşti în tine Preacuratul Trup al lui Hristos având sufletul pătat, în vreme ce nu vrei să mănânci nimic până nu te speli pe mâini? Sfântul Apostol spune:

„Oricine va mânca pâinea sau va bea paharul Domnului cu ne- vrednicie, vinovat va fi faţă de Trupul şi de Sângele Dom- nului… şi osândă îşi mănâncă şi bea” (I Corinteni 11; 27, 29). Adică va fi pedepsit la fel de aspru ca şi cei ce L-au răstignit pe Hristos, căci şi ei s-au făcut vinovaţi faţă de Trupul Său. Asta vă sperie, ştiu, vă cutremură, muşcă din conştiinţa voastră. Dar muşcă şi din conştiinţa mea, cel care spun acestea. Rănile sunt la fel, de aceea folosesc aceleaşi leacuri, atât pentru voi, cât şi pentru mine. Din înţelepciunea şi din

voi, cât şi pentru mine. Din înţelepciunea şi din C ei între sfinţi Părinţii noştri Vasile

C ei între sfinţi Părinţii noştri Vasile cel Mare (1 ianuarie), Grigorie Teologul (25 ianuarie) şi Ioan Gură de Aur (13 noiembrie) sunt cunoscuţi ca Sfiii Trei Ierarhi pentru poziţia de

recunoaştere speciape care o au în Biserica Ortodoxă. Prăznuirea lor împreună se face la data de 30 ianuarie. În secolul al XI-lea s-au reactivat cu putere la Constantinopol dispute mai vechi legate de întrebarea "care dintre cei trei ierarhi ar fi cel mai mare?". Cum aceste discuţii aprinse nu mai încetau, Dumnezeu a îngăduit ca cei trei ierarhi să-i apară sfântului Ioan Mauropous, episcopul Evhaitelor (Ioan Evhaitul 14 iunie sau 5 octombrie), în anul 1084, şi i-au spus că ei trei

sunt egali în faţa lui Dumnezeu: "Nu este nici o separare şi nici o dezbinare între noi". Astfel, sfântul Ioan Mauropous a ales data de 30 ianuarie ca zi de prăznuire comună. Aceasta a fost primită de toţi, iar disputele în această privinţă s-au stins în capitala imperiului.

Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ”- Poieniţa, com. Vânători, jud. Iaşi Pr. Marius Tabarcea Tel: 0745 77 64 56