Patrea I STRUCTURA SI DINAMICA RETELEI

.

1. Elemente de structură cristalină
1.1. Clasificarea materialelor după structură Materialele solide pot fi cristaline sau amorfe. O trasatură caracteristică a materialelor cristaline o constituie aranjarea ordonată a particulelor componente pe distanţe foarte mari în raport cu distanţele interatomice. In astfel de situatii spunem ca exista ordine la mare distanţă şi că se parcurge un număr extraordinar de mare de distante interatomice până când să apară o abatere de la aranjarea regulată a particulelor componente ale cristalului (Fig.1.1.a). Există materiale solide în care aranjarea regulată a particulelor componente se întâlneşte pe domenii restrânse, nedepăşind în diametru câţiva Ǻ( 6-7 Ǻ). Spunem că acestea sunt solide necristaline. Ele se caracterizează printr-o ordine la mică distanţă. Structura cristalină conferă materialelor proprietatea de anizotropie iar structura amorfa cea de izotropie. Aranjarea periodică a particulelor constituente după cele trei direcţii spaţiale constituie simetria internă sau simetria cristalină. Forma poliedrică exterioara, determinată de procesele de cristalizare simetria externă, geometrică sau singonia. Din punct de vedere teoretic, un solid amorf presupune lipsa oricărei ordini locale (în apropiere, cât şi la distanţă). Ordinea la mica distanţă este caracteristică atât solidelor amorfe, cât şi lichidelor, motiv pentru care materialele amorfe pot fi considerate ca lichide subrăcite. (Fig.1.1.b) In general, materialele sunt policristaline, adică sunt constituite dintr-o mulţime de cristalite, sau grăunţi, orientaţi aleatoriu. (Fig.1.1.c). Dacă printr-un procedeu oarecare se reduc dimensiunile grăunţilor de la 1 µm spre mai multi nm atunci acest fenomen va avea un impact deosebit asupra comportării materialului. Dimensiunea mică a cristalitelor (de ordinul nm) face ca majoritatea atomilor să fie atomi de graniţă, situati la suprafaţă. Într-un material de constituie

4

acest gen predomină fenomenele de suprafaţă şi interfaţă. Un material nanocristalin este un solid la care dimensiunea cristalitelor este, în general, mai mică de 100 nm .

Pirita – monocristal

a) Monocristal

b) Amorf

Forma policristalina a Piritei

c) Policristal Fig.1.1. Exemple de solide: a) monocriltal; b)amorf; c) policristal Materialele pot fi elaborate atat în stare masivă cât şi sub formă de straturi subţiri sau sub formă de pulbere (nano-pulbere), particule (nanoparticule), cvasicristale, benzi (nanobenzi), fire (nanofire). Trecerea de la materialul masiv la cel cu dimensionalitate redusa este însoţită de modificări importante ale proprietăţilor materialelor. Legile fizicii utilizate pentru înţelegerea proprietăţilor solidului cristalin sunt aceleaşi cu cele utilizate în studiul atomilor şi moleculelor. Astfel alături de ecuaţiile lui Maxwell care se aplică la studiul câmpurilor electromagnetice şi ecuaţia lui Schrödinger care se aplică pentru determinarea funcţiilor de undă ale particulelor se utilizează mecanica statistică şi termodinamica.

5

1.2. Structura cristalină 1.2.1.Periodicitatea cristalină Reţele şi vectori de bază Majoritatea materialelor solide posedă o structură cristalină, adică o periodicitate spatială, sau simetrie de translaţie (Fig.1.2.a. . Un cristal poate fi privit ca un aranjament 3 dimensional, periodic, al atomilor în spatiu. Pentru a descrie structura unui cristal se consideră că atomii se găsesc în poziţiile lor de echilibru şi se alege un model ideal format dintr-o reţea infinită de noduri, care prezintă o simetrie de translaţie şi o bază de atomi care se adaugă în fiecare nod al reţelei infinite (Fig.1.2.b).

Platină

Microscopie de scanare prin tunelare a)

Structura Pt

b)

Fig.1.2. Structura cristalina: a) structura ordonată a platinei; b) retea cristalină + bază

6

a2.4. Vectorii a.4). Când aceştia sunt egali cu perioadele cele mai scurte pe trei directii necoplanare.1) unde n1.1. Fig. Volumul celulei elementare este definit de produsul mixt V=(a[bc]) (1. (Fig. în funcţie de alt punct considerat origine. Unghiurile pe care le formează aceşti vectori între ei se notează fie cu α.4) fie cu α1. la deplasarea cristalului în oricare din cele trei direcţii. b.2 a şi b). Dacă presupunem că există trei vectori ne-coplanari a. Pozitia atomilor in cristalul ideal poate fi definita de vectorii: rj = n1a + n2b + n3c + pm (1. n2. β.Toate structurile cristaline pot fi obţinute fie prin adaugarea unei baze de atomi in nodurile unor retele tri-dimensionale infinite. 1. α3. γ sunt unghiurile pe care le formează între ei. care lasă. fie prin repetarea pe trei direcţii diferite a unei unităţi de constucţie. Foarte des vectorii necoplanari sunt notaţi cu a1. numită celula elementara. b. 1.1. b. c sunt vectori de translaţie ai reţelei iar α. α2. a3. Celula cristalină primitivă. c.3) 7 . se numesc vectori primitivi ai reţelei directe Celula primitivă Celula definită de vectorii primitivi se numeşte celulă primitivă (Fig. sunt numere întregi. şi c.2) unde pm sunt vectorii de poziţie ai atomilor în baza asociată nodurilor reţelei Bravais. putem exprima orice nod al retelei R. β. toate proprietăţile cristalului neschimbate. Nu există un mod unic în alegerea vectorilor a. în felul următor: R = n1a +n2b +n3c (1. n3. γ (Fig.

Spunem că un corp posedă o axă de simetrie de ordinul n.1. Operaţiile de simetrie ce formează grupul punctual pot fi simple sau complexe. Cn reprezintă rotaţia cu un unghi 2π/n în jurul unei anumite axe.Celula elementară cristalografică este o celulă care prezintă toate elementele de simetrie ale reţelei cristaline şi nu este primitivă. structura cristalină poate fi descrisă şi cu ajutorul operaţiilor de simetrie ce se efectuează în jurul unui punct al reţelei şi care formează setul de operaţii al grupului punctual. Un corp poate avea mai multe axe de simetrie.5. Fig. 4. 8 .1.5).1. 3. Celula elementară cu volumul cel mai mic şi care respectă toate operaţiile de simetrie ale cristalului este celula Wiegner-Seitz (Fig.5).6). Există unele restricţii pentru n (n = 2.1. dacă rotindu-l în jurul acestei axe cu un unghi 2π/n el revine la o poziţie identică. 6).4. Astfel.2. Modul de construcţie a celulei Wiegner-Seitz Această celulă este una primitivă şi se construieşte ducând plane perpendiculare la mijlocul distanţelor dintre nodul luat în considerare şi nodurile vecine (Fig. 1. operaţia de rotaţie. Pentru a demonstra acest lucru presupunem că o reţea rămâne neschimbată sub acţiunea unei rotaţii de unghi α în jurul unui nod al reţelei (Fig. Grupul punctual Pe lângă operaţia de translaţie. Simetria cristalină Simetria de rotaţie. Celula Wiegner-Seitz Procedura de alegere a celulei elementare nu este unică şi uneori o celulă arbitrară nu reflectă simetria reţelei.

Din Fig. 2π/3. Determinarea simetriei de rotaţie Astfel. după cum sunt orizontale.7).1. Planele de reflexie sunt notate cu σh. σd. Axele de simetrie sunt notate cu C4. 2. Este indicata celulă primitivă a celulei hexagonale. punctul A trece în punctul A' şi punctul B trece în punctul B'. ±π /2.1. sub acţiunea operaţiilor de rotaţie cu un unghi α. efectul lor şi simbulul lor fiind prezentat în Fig. Având în vedere faptul că funcţia cosinus ia valori cuprinse în intervalul [-1. Fig. 9 . respectiv vor avea valorile "a" şi "sa".1.7. C3. Atât distanţele AB cât şi A' B' reprezintă distanţe între două noduri ale reţelei. 1. Astfel ordinul axei de rotaţie n = 2π / α (1. ±π /3 şi 0 sau 2π. 6. 1. 3 iar α poate lua valorile ±π . 0. s poate lua doar valorile -1.5) poate avea doar valorile 1. ± 2π/3. 4. σv. Axe şi plane de simetrie. C2 şi C6 şi corespund rotaţiilor 2π/4.6 se poate constata că sa = a ( 1 + cos α ) .1]. 6. 1. Pentru celula hexagonală axa paralelă cu parametrul c este o axă de ordinul şase.Fig. 2π/2 şi 2π/6.8. O rotaţie în jurul unei axe de ordin 1 este echivalentă cu absenţa rotaţiei sau cu o rotaţie cu 360 de grade. 2. 3. verticale sau diagonale. unde s trebuie să fie un multiplu întreg al lui a. unde n = 2. Axele de rotaţie de ordin n se notează cu Cn (Fig. 4 şi 6. 3.

reprezintă reflexia într-un plan de simetrie.9). Planele de simetrie se consideră orizontale dacă sunt perpendiculre pe axa de ordin maxim. b. σ.1. Centru de inversie intr-o moleculă 1. Dacă planele conţin axa de ordin maxim se numesc verticale sau diagonale (Fig. 1D Tipurile de reţele diferă prin relaţiile existente între parametrii celulei elementare: a. transformă r → . Fig. Operaţia de inversie mai poate fi privită şi ca o operaţie de rotaţie în jurul unei axe C 2 urmată de reflexia în planul perpendicular pe această axă. Sn şi constă dintr-o rotaţie Cn.z) --> (-x. γ pe care le formează. Tipurile de reţele se deosebesc prin simetria pe care o posedă. Reţele Bravais 1.9. I.8. Centru de inversie este un punct in centrul celulei elementare (moleculei) faţă de care (x. urmată de o reflexie într-un plan normal la axa de rotaţie. 10 .3. Intr-o anumită structură cristalină.1. punctul fix fiind ales ca origine.1.r. pentagoanele nu au centru de inversie.-z) (Fig.-y. Fig. triunghiurile. β.7). Operaţia de reflexie.Operaţia de inversie. Efectul rotaţiei în jurul unei axe de ordin n şi simbol axei Operaţia de roto-reflexie este o rotaţie improprie. Tetraedrele.1.1.y. c şi unghiurile α.3. Reţele unidimensionale.

Fig. Reţelele unidimensionale.1. pot fi simple sau complexe.9). Fig. φ= 90° şi reteaua rectangulară centrată: |a1|≠|a2| . 2D Există 5 tipuri de reţele bidimensionale: reţeaua oblică şi patru reţele speciale (Fig. φ= 90° Simetria cea mai ridicată o prezintă reţeaua hexagonală pentru că prezintă cel mai mare număr de elemente de simetrie. Cele complexe conţin mai mulţi atomi pe celula elementară. Reţele 1D: simple şi complexe (cu 2 atomi identici respectiv 2 atomi diferiţi pe celula elementară) 1. Reţele 2D Pentru cazurile speciale se remarcă reteaua patratică: |a1|=|a2|. reteaua rectangulară: |a1|≠|a2| .Reţelele pot fi unidimensionale (1D).a2)=φ.9.10. bidimensionale (2D) şi tridimensionale (3D).1.10). Reţele Bravais 11 . Cele simple au 1 atom pe celula elementară. φ= 90°. 1. φ= 120°. Atomii pot fi identici sau diferiţi (Fig.1. reteaua hexagonală: |a1|=|a2| . Pentru reţaua oblica |a1|≠|a2| .3. care se mai numesc şi lanţuri.2. Reţele bidimensionale. (a1.

aceasta fiind o proprietate a reţelei. Reţele tridimensionale.4 se alege un sistem de axe de coordonate în lungul cărora se situează vectorii fundamentali a. respectiv atomi diferiţi nu mai pot fi considerate ca fiind Bravais şi se numesc reţele ne-Bravais (Fig. Deoarece reţeaua Bravais este periodică. Celulele care conţin puncte (noduri) ale reţelei în colţuri şi în centrele feţelor superioară şi inferioară se numesc cu baze centrate şi se notează cu C (deoarece axa c este perpendiculară pe aceste feţe). respectiv acelaşi număr de coordinare.3.10. monoclinic. orientarea lor fiind determinată de unghiurile α.11). Reţelele care prezintă şi puncte neechivalente. Reţelele din acelaşi sistem au acelaşi grup punctual al elementelor de simetrie.1. toate nodurile au acelaşi număr de vecini cei mai apropiaţi.1. Reţele: a) Bravais. ortorombic.β şi γ. hexagonal. 12 .Bravais 1.3. 3D Există 14 tipuri de reţele Bravais tridimensionale.10). celula elementară este primitivă şi se notează cu P. grupate în şapte sisteme cristaline sau singonii (cubic.1. a) b) Fig. Dacă punctele reţelei se găsesc doar în colţurile celulei elementare.1. romboedric. b şi c. b) ne.Reţelele în care toate punctele sunt identice şi prezintă un singur tip de atomi se numesc reţele Bravais. iar cele care au puncte ale reţelei atât în colţuri cît şi pe centrele feţelor celulei se numesc cu feţe centrate şi se notează cu F. triclinic Fig. tetragonal. Număr de coordinare (NC). Celulele care pe lângă punctele reţelei din colţuri mai au un punct în centrul celulei se numesc centrate în volum şi se notează cu I (de la cuvântul german innenzentrierte). Intr-o retea Bravais nodurile cele mai apropiate de un nod dat reprezinta vecinii cei mai apropiati. Ca în Fig.

b = ay. Fig.11. c = az sunt cei trei vectori primitivi ai reţelei. doar la o celulă elementară.5) Reţele cubice. patru axe de ordinul trei (triade. C2) şi nouă plane de simetrie (3σh. la două celule elementare. Într-o celulă elementară. C4). vor contribui la opt celule elementare. Nmuchie.Pentru cubul simplu numărul de coordinare este 6. Reţelele sistemului cubic pot fi construite folosind celule cubice . Număr de atomi sau noduri pe celula elementară. pentru reţeaua cubică cu volum centrat este 8. 6σd. N= 1 1 1 N colt + N muchie + N fata + N int erior 8 4 2 (1. cele de pe muchii. iar cele din interiorul celulei. C3). Clase cristalografice (singonii) Celula primitivă are un nod pe celula elementară deoarece fiecare nod din colţul celulei mai participa la încă alte 8 celule elementare. atunci a = ax. Dacă cubul are muchia a. Ninterior. Astfel nodurile aflate în colţurile unei celule paralelipipedice.1.7). Ncolt. cele de pe feţe. 13 . Fig. Aceste reţele au cel mai mare număr de elemente de simetrie: trei axe de ordinul patru (tetrade. iar pentru reţeaua cubica cu feţe centrate este 12. şase axe de ordinul doi (diade. nodurile participă la o celulă în funcţie de poziţia acestora. Nfata. la patru celule elementare.1.

De menţionat este că a + c =ax.12.b) Fig. pentru această 8 celulă.1. este prezentată în Fig.Pentru celula cubică cu volum centrat există două noduri pe celulă: unul în colţurile celulei şi unul în interiorul celulei. Celula Wigner .13. cvc. In general.a.12. precum şi poziţia centrului cubului pot fi exprimate ca o combinaţie liniară a vectorilor fundamentali cu coeficienţi întregi.1.a): 1 1 a( . c = a ( x − y+ z) .1. b) cubice cu feţe centrate 14 . Vectorii fundamentali se aleg de obicei cu originea în unul din colţurile cubului şi cu vârfurile în trei noduri localizate pe feţele cubului (Fig. 2 2 Aceşti vectori fundamentali sunt prezentaţi în Fig.1. a + b = ay şi b + c = az aşa încât poziţiile colţurilor cubului.x + y+ z) .12. Celula cubică cu feţe centrate are patru noduri pe celulă (are patru atomi dacă ne imaginăm că în fiecare nod avem un atom): N = 8 ⋅ 1 1 + 6 ⋅ .1. Celulele primitive ale reţelelor cubice: a) cu volum centrat.Seitz a celulei cubice cu volum centrat. vectorii fundamentali se aleg cu originea în centrul cubului şi cu vârfurile în centrele a alte trei cuburi vecine în acelaşi colţ (Fig. fiind în lungul muchiilor paralelipipedului generat de ei.12. Nodurile de pe feţele 8 2 a= 1 a( x + y− z) . 2 b= cubului participă la două celule elementare. N = 8 ⋅ 1 + 1 .

Există două tipuri de reţele: cu celula primitivă şi celulă cu baze centrate (Fig.11). Reţele tetragonale.11). Celula primitivă are ca bază un romb cu 2 unghiuri de 60 grade. Celule Wigner-Seitz 3D Celula Wigner -Seitz a reţelei cubice cu feţe centrate. Aceste reţele pot fi rezultatul deformării cubului în lungul axelor b şi c.1.7. Reţele monoclinice Baza celulei monoclinice este un paralelogram oblic. Există două tipuri de reţele descrise de o celulă primitivă.1. respectiv de o celulă cu volum centrat (Fig. Poate fi obţinută prin îmbinarea reţelelor 2D oblice (Fig.1. cu baze centrate. Reţele ortorombice.Fig. Celula ortorombică prezintă ca elemente de simetrie trei axe de ordinul doi şi trei plane de simetrie perpendiculare pe axele de ordin doi.11). Nu are nici o axă de simetrie sau plan de reflexie. Suprafeţele laterale sunt 15 . care coincide cu centrul de greutate.13. este pezentată în Fig. Toate feţele sunt dreptunghiuri (Fig. Ca elemente de simetrie prezintă doar o axă de ordin doi perpendiculară pe bază şi un plan de simetrie perpendicular pe axă (plan orizontal).1.13. cfc.1.1. Există patru reţele în acest sistem: primitivă. Celula triclinică prezintă un centru de simetrie. cu volum centrat şi cu feţe centrate. Reţele hexagonale şi trigonale Celula elementară a reţelei hexagonale este prezentată în Fig. două verticale şi două diagonale.1. Celula tetragonală încă mai prezintă o axă verticală de ordinul patru (tetradă) patru axe de ordinul doi (diade) şi cinci plane de simetrie: unul orizontal. Reţele triclinice Reţeaua triclinică are cea mai joasă simetrie.11). Acestea pot fi obţinute prin deformarea reţelei cubice în lungul axei c. feţele rectangulare fiind perpendiculare pe bază.

În această notaţie a grupurilor punctuale se apelează la notaţiile Cn = n. 222. 3. trei axe de ordin doi (unesc mijlocul unei muchii cu mijlocul muchiei opuse) şi trei plane de simetrie. 42m. 2/m. inversie) Pentru grupurile punctuale s-au stabilit unele convenţii de notare. 4. şase axe de ordin doi perpendiculare pe axa de ordin şase: trei perpendiculare pe feţele laterale şi trei paralele cu diagonalele bazei. i = 1 . Elementele de simetrie cuprind o axă de simetrie de ordin trei (diagonala volumică). Cs = σ h = m .cu Sn se notează 16 . 4mm. Există 32 grupuri punctuale cristalografice descrise de simetria celulei elementare (rotatii. 3 . Celula trigonală poate fi rezultatul distorsionării cubului în lungul unei diagonale volumice (Fig. Astfel axa z se consideră că iese din planul imaginii. 1 . 3m. Există un plan de simetrie orizontal. Doi vectori primitivi sunt paraleli cu muchiile rombului iar al treilea este perpendicular pe bază. 6/mmm. 4/mmm. Numărul de noduri din celula hexagonală este egal cu N = 12 ⋅ 1 1 + 2⋅ = 3. perpendicular pe axa de ordin şase. În această notaţie se notează cu Cn grupurile punctuale ce se obţin din acelaşi element (grupuri ciclice). mm. m3m Notatia Shonflies. În cazul în care perpendicular pe axa de tip Cn există cel puţin o axă de ordinul doi (numărul axelor de ordinul doi este egal cu ordinul axei Cn). 3m. 1. Dacă se daugă şi un plan de simetrie se notează cu Dnh sau Dnv sau Dnd în funcţie de natura planului.11 există 14 reţele Bravais care sunt cuprinse în cele 7 sisteme cristalografice distincte. 43m. 6/m2. 32.perpendiculare pe bază (Fig. 4 .7 şi Fig. axa y este în plan cu sensul la dreapta. Astfel grupurile punctuale vor apărea notate: 1.1. 622. 6 . m3. 432. iar cei din centrul bazelor la două celule.11).3. mmm. 4/m. axa de ordin trei fiind interseţia celor trei plane de simetrie.Grupuri spaţiale cristalografice. 6 2 Atomii din colţuri participă la încă şase celule elementare.3. Celula hexagonală prezintă o axă verticală de ordin şase (hexadă).1. axa x este în plan orientată în jos. Notaţia Hermann-Maugin. 6mm.11). 23.1.1. σ v = σ d = m . grupul se notează cu Dn. Notaţii După cum se poate vedea din Fig. Grupuri punctuale. reflexii. trei plane de simetrie diagonale şi trei verticale perpendiculare pe cele şase axe de ordin doi. 6. m.

Cele 14 retele Bravais combinate cu cele 32 grupuri punctuale cristalografice determină 230 grupuri spaţiale cristalografice. De exemplu.1. D3h. cu T se notează grupul operaţiilor de rotaţie ale tetraedrului şi cu O grupul operaţiilor de rotaţie ale octaedrului. Poziţii. B sau C). S6. Pm. C4. C3. cel corespunzător simetriei monoclinice cu P2.4.grupurile care au ca elemente axele Sn. coeficienţii uvw sunt mai mici. C3v. Poziţia atomilor în celula elementară Vectorul de poziţie r al unui punct din interiorul celulei elementare. C2v. Th. Punctul este identificat dând aceste numere sub forma uvw. C3h. D2h. Pmm2. inversie). Td. Astfel. elementele de simetrie de translatie (plane de alunecare. Ci. fără a fi separate prin virgule. O. Oh Grupuri spatiale se obţin ca produsul direct între grupul translaţiilor asociat reţelei şi grupul punctual. Aceste notaţii sunt folosite pentru a specifica poziţiile atomilor sau a altor puncte de interes din celula elementară. axe elicoidale) sunt combinate cu elementele de simetrie tipice grupului punctual (rotatii. S3.14 a). reflexii. relativ la unul din colţurile celulei poate fi notat r = ua + ub + wc (1.1. C2.4. centrat pe o singura faţă (A. etc. cel ortorombic cu P222.4) unde u. direcţii şi plane în crislale 1. grupul spaţial corespunzător simetriei triclinice va fi notat cu P-1. Cs. cu volum centrat (I) sau romboedric centrat (R). S4. C6h. C4h. D3. 1 1 1 111 a+ b + c iar indicii punctului sunt 2 2 2 222 17 . C6h.centrat pe toate fetele (F). v şi w sunt numere mai mici sau egale cu 1. centrul oricărei celule elementare paralelipipedice are vectorul de poziţie (Fig. D3d. P2/m. D4. D2. C4v. C2h. Deoarece lungimea egală cu unitatea este asociată cu vectorii fundamentali. litera iniţială reprezintă simbolul grupului spaţial care poate fi primitiv (P).În această notaţie grupurile punctuale vor fi notate cu: C1. C6. Pmmm. 1. D2d. T. Astfel. Pentru grupurile spaţiale.

direcţia având sens opus direcţiei [ uvw] (Fig. 1.b).14.b) Indicii negativi sunt indicaţi cu o bară deasupra. Direcţii în cristal O direcţie din cristal se notează cu coordonatele nodului celui mai apropiat de nodul ales origine (fiind numere întregi) puse între paranteze drepte.4. [ uvw] (de exemplu [111]). Setul de plane care se pot obţine unele din altele sub acţiunea 18 . b) direcţii în cristal.1. iar cele trei numere care rămân. Indici Miller Pentru identificarea planelor din cristal se folosesc indicii Miller. Pentru determinarea acestor indici se inversează fracţiile ce reprezintă intersecţiile planului cu axele cristalografice. Notaţii în cristale: a) poziţiile atomilor.c).14.2. [ u v w ] .14. se află cel mai mare divizor comun. Dacă nodul prin care trece nu are numere întregi se aleg cele mai mici numere intregi cu acelasi raport relativ (Fig. Planele reţelei care sunt paralele şi egal distantate pot fi considerate ca având aceeaşi indici Miller.1.4.14.3.1.Fig. c) plane cristaline 1.1. Un set de direcţii care se pot obţine una din alta prin aplicarea operaţiilor de simerie se notează cu uvw . se aduc la acelaşi numitor. puse între paranteze rotunde (hkl) reprezintă indicii Miller al planului (Fig.

( 010 ) . De exemplu {100} conţine planele ( 100 ) . ( 001) . (001 ) . (1 00 ) . Densitatea de noduri a reţelei din fiecare plan din set este aceeaşi şi toate nodurile de reţea sunt conţinute în fiecare set de plane. 19 . (01 0 ) .operaţiilor de simetrie ale cristalului formează o familie de plane şi se notează { hkl} .

Coeficient de compactitate Coeficientul de compactitate.1. Fiecare atom poate forma legături cu şase atomi vecini. Structuri cristaline 2. În cel mai simplu mod de impachetare (Fig. Structurile stării solide 2. Structura cubică cu volum centrat este o structură mai eficientă. Structuri împachetate compact Materialele pot cristaliza adesea în unul din cele patru structuri de bază: cubică simplă (c). 20 . cubică cu volum centrat (cvc). Aceasta este impachetarea cubică simplă. coeficientul de compactitate poate fi definit cu ajutorul relaţiei F=N 4π R 3 3 V (2.1) unde N este numărul de atomi per celulă elementară. NC= 6. Structuri Cubice.1. Rezultatul este acelaşi cu repetarea unui cub unitate format din 8 sfere. numărul de coordinare fiind. în care fiecare sferă atinge alte 4 sfere din acelaşi plan şi câte o sferă din planul superior.2. respectiv inferior.1). Astfel. fiecare sferă este în contact cu 4 sfere din planul inferior şi patru din planul superior. Aceste structuri pot fi imaginate ca fiind rezultatul împachetarii unor sfere rigide. F. R este raza sferei . Structuri hexagonale În cazul structurii cubice cu volum centrat (Fig. Numărul de coordinare reprezintă numărul vecinilor cei mai apropiaţi. iar V este volumul celulei elementare.2.2. peste primul strat de bile se aşează al doilea strat şi aşa mai departe.care este egală cu jumătetea distanţei dintre atomii cei mai apropiaţi. 68% din spaţiu fiind ocupat. numărul de coordinare fiind 8. hehagonală compactă (hc) şi cubică cu feţe centrate (cfc).1. reprezintă raportul dintre volumul efectiv ocupat de atomii cristalului consideraţi ca sfere rigide în contact şi volumul total al reţelei.1). În acest tip de structură doar 52% din spaţiul celulei elementare este ocupat.

2. În al doilea plan.. 21 . bilele se situează peste golurile triunghiulare.2. Celula hexagonală poate fi privită ca fiind formată din şase prisme având baza un triunghi echilateral. Această structură este numită hexagonal compactă şi este structura cea mai eficientă.. trei din planul de dedesupt şi trei din planul de deasupra. Aceasta structură este la fel de compactă ca şi structura hexagonal compactă. cel de al treilea strat cu bile se aşează peste golurile din primul strat care nu au fost ocupate de cel de al doilea strat: ABCABC. Atomii din interior sunt localizaţi la jumătatea înălţimii prismelor. etc. Împachetare cubica AAAA. iar în al treilea situatia poate fi repetată. acestea fiind ocupate alternativ :o prismă este ocupată şi următoarea este goală. Structuri obţinute prin împachetare compactă Modul de calcul al coeficientului de compactitate pentru structurile cubică cu feţe centrate şi hexagonal compactă este prezentat în Fig. NC=8 Împachetare hexagonal compactă NC=12 Împachetare cubică cu feţe centrate NC=12 Fig.. În cazul structurii cubice cu feţe centrate. Fiecare bilă este în contact cu şase bile din plan.Cel mai compact mod de împachetare apare la structurile cubice cu feţe centrate şi hexagonal compacte....1... NC=6 Impachetare cubică cu volum centrat ABABAB. 74% din spaţiu fiind ocupat. Ambele încep cu un plan de bile în care fiecare bilă este în contact cu alte şase bile din plan..2. care se găsesc în colţurile unui hexagon.

2. AlP şi GaAs şi a halogenurilor metalelor nobile CuF. obţinută prin proiectarea în lungul axei c şi notarea poziţiilor atomice cu coordonate exprimate ca fracţiuni ale lui c. Structura de tip diamant are o reţea cubică cu feţe centrate şi o bază de doi atomi identici. AgI.3. Determinarea factorului de compactitate pentru celulele cubica cu feţe centrate şi hexagonal compactă cu relaţia (2. Aceasta este structura tipică semiconductorilor binari de tipul CdS. 22 . Sulfura de zinc.2.1. coeficientul de împachetare fiind 0. Fig.1) 2.3. CuCl.a) prezintă celula elementară de tip diamant precum şi reprezentarea 2D a celulei elementare.. Reţeaua cubică cu feţe centrate formată de unul din atomi este deplasată faţă de cea formată de celălalt tip de atom cu o pătrime din diagonala volumică.2. InAs. Structuri covalente Deoarece atomii sunt legaţi cu maxim patru vecini.b) este similară structurii de diamant dar are doi atomi diferiţi. Poziţiile atomilor din bază. în urma ataşării bazei în nodurile reţelei formează două reţele cubice cu feţe centrate. Siliciul şi germaniul cristalizeză prezintă această structură la temperatura camerei.Fig. sau blenda de zinc. cristalele covalente sunt mai slab împachetate.34. deplasate una faţă de cealaltă cu 1/4 din diagonala volumică.2. În afara atomilor din colturi şi de pe feţe mai sunt patru atomi în interiorul celulei.2. Există opt atomi pe celula elementară. fiecare deplasat în comparaţie cu atomul din colţ sau cel din mijlocul feţei cu o pătrime din diagonală. prezentată în Fig. InSb.

ei participă la micşcarea termică efectuând mici oscilaţii.Fig.2. Fiecare atom este în centrul unui tetraedru cu patru atomi diferiţi în vârfuri.2. De notat este faptul că atomii din interior se găsesc în lungul aceleaşi axe de ordin trei. BeO.c). b) blenda de zinc. structurile putând fi considerate reţele împachetate compact ale atomilor mai mari.3. Rapoartele c/a pentru aceste cristale sunt apropiate de valoarea ideală. Cele două structuri hexagonale sunt deplasate una faţă de cealaltă în lungul axei c cu 5/8c. atomii mai mici umplând unele interstiţii. Astfel.3. c) würtzite (hexagonlă) În toate structurile atomii sunt legaţi tetraedric. în cristalul real ionii nu sunt ficşi în nodurile reţelei cristaline. Distrugerea periodicităţii ideale poate avea loc datorită unor cauze diferite. Aceste oscilaţii distrug periodicitatea 23 . a atomilor. MgTe. 2.3. Alte materiale care cristalizează în acest sistem sunt ZnO. Structuri cristaline ale cristalelor covalente: a) diamant. Fiecare atom formează o structură hexagonal compactă (hc). Defecte structurale Cristalele reale. naturale sau crescute în laborator. sulfura de zinc mai prezintă o formă hexagonală numită "würtzite" (Fig. regulată. SiC. În structura de tip diamant atomii sunt identici spre deosebire de celelalte în care atomii sunt diferiţi Pe lângă structura blendei de zinc. au o structură care se abate într-un grad mai mic sau mai mare de la aranjarea periodică ideală.

Fig. O altă sursă de distrugere a periodicităţii ideale este legată de prezenţa unor modificări structurale ale reţelei cristaline ideale. unidimensionale.1.4. 2. Defecte punctiforme Existenţa în structura cristalină ideală a unor abateri de la periodicitate. care nu depăşesc dimensiunile atomice.3. numite defecte structurale. Aceste defecte pot fi clasificate pe baza unor criterii geometrice în: punctiforme. Defecte punctiforme 24 . de suprafaţă şi de volum. constituie defecte zerodimensionale sau punctiforme.2.poziţiilor instantanee ale ionilor şi pot fi considerate ca un tip de defecte ale reţelei cristaline (defecte dinamice ).

Ambele mărimi depind de numărul de defecte. aceasta fiind însă suficient de mică şi poate fi ignorată. Apariţia defectelor Frankel este asociată cu o cheltuială mai mare de energie şi deci este mai puţin probabilă.3) unde s-a utilizat aproximaţia lui Stirling: pentru x mare. Concentraţia de echilibru poate fi calculată impunând ca energia liberă. Să calculăm concentraţia vacanţelor izolate în cristalul cu un atom în baza primitivă. Numărul distinct de configuraţii este dat de (N+NV)!/N!NV!.2) să fie minimă. numite vacanţe. obţinem un defect Schottky. capătă o energie suficientă pentru a ajunge la suprafaţa metalului. care este asociată cu numărul distinct de aranjamente ale atomilor. este deplasat dintr-un nod al reţelei cristaline. concentraţia de echilibru anulându-se doar la T = 0K. Vacanţele şi atomii interstiţiali cresc energia cristalului şi cresc entropia. În cazul în care unul dintre atomii care ocupă nodurile dintr-un strat superficial al cristalului. F. Entropia este dominată de componenta de configuraţie. ln( x! ) = x ln( x ) . Dacă un atom.4): 1) noduri ale reţelei neocupate cu atomi. 25 . şi ca rezultat al excitaţiei termice. care constituie un defect Frankel.TS (2.2. Vacanţele şi interstiţiile pot fi generate termic. definită de F = E . iar entropia de configuraţie este  ( N + NV )!  S = k B ln   = k B [ ( N + NV ) ln( N + NV ) − N ln( N ) − ( NV ) ln( NV ) ] N ! NV !   (2. Acestea pot fi aranjate în (N+NV) moduri în cele N+NV poziţii. apare o pereche formată dintre o vacanţă şi un atom interstiţial. 2) atomi interstiţiali de aceeaşi natură cu ai reţelei 3) atomi interstiţiali impuritate 4) atomi impuritate substituţionali cu rază mai mică decât a atomilor reţelei 5) atomi impuritate substituţionali cu raza mai mare decât a atomilor reţelei 6) grupări de defecte punctiforme (de vacanţe sau de atomi intertiţiali).Ca exemple de astfel de defecte putem menţiona (Fig. într-o poziţie corespunzătoare unui interval dintre noduri (interstiţiu). E este energia iar S este entropia cristalului. O altă contribuţie la entropie apare din modificările stărilor electronilor şi fononilor. Presupunem că cristalul conţine N atomi şi NV vacanţe.

Se crează o mare concentraţie de defecte prin aducerea probei la o temperatură ridicată şi menţinerea ei până ce se obţine o stare de echilibru. atunci NV/N este în jur de 3x10-34 la temperatura camerei şi în jur de 9x10-11 la 1000K. Solidele prezintă ades concentraţii de vacanţe şi atomi interstiţiali de neechilibru.5) Conform cu ecuaţia (2. cum ar fi structura tip diamant. Energia de interes pentru un defect Frenkel este suma energiilor necesare pentru crearea unei vacanţă şi a unui atom interstiţial în mod individual. EV este energia necesară pentru a deplasa un atom de la interior la suprafaţa probei. energia cristalului creşte cu NVE atunci când se crează NV vacanţe. Pentru marea majoritate a materialelor EV este de ordinul câtorva eV. Se creazp atât un atom interstiţial cât şi o vacanţă atunci când atomii îşi părăsesc locul şi intră în regiunea dintre atomi. Bombardarea probei cu particule de înaltă energie conduce la obţinerea unei concentraţii în exces de defecte. Dislocaţii 26 . 2. Această energie este de ordinul a un eV pentru structurile cu factori de împachetare mici. Reprezentarea grafică a ln(N V/N) în funcţie de β permite determinarea experimentală a energiei. Dacă se neglijează complecşii de vacanţe multiple. Această situaţie apare în urma tratamentului de călire. Concentraţia interstiţiilor la echilibru se calculează în acelaşi mod. Deoarece NV<<N numărul de vacanţe de echilibru va fi NV = Ne − βE (2. după care proba se răceşte rapid. De exemplu. Studiul efectului radiaţiei asupra structurii cristaline constituie un domeniu important al ştiinţei moderne a materialelor. dacă EV = 2eV.3.2.5) numărul de vacanţe este zero la T=0K şi creşte cu temperatura. Atomii nu vor avea energie suficientă pentru a se deplasa şi numărul de defecte a fi mare. deoarece numărul de atomi nu se modifică la crearea unei vacanţe. iar energia liberă va fi F = NV EV − k B T [ ( N + NV ) ln( N + NV ) − N ln( N ) − NV ] ln( NV ) (2. Există doar un număr mic de poziţii interstiţiale şi probabilitatea ca una din ele să fie ocupate depinde de energia necesară pentru a aduce atomul de pe suprafaţa probei în poziţia interstiţială.4) F este minimă atunci când NV/(N + NV) = e − βE unde β=1/kBT.Dacă EV este energia necesară pentru a crea o vacanţă. dar este peste 10 eV pentru structurile împachetate compact.

5. c) Dislocaţie elicoidală. Dislocaţii în cristale: a) Ilustrarea modului de producere a unei dislocaţii marginale prin deformarea cristalului. deoarece produc împrăştierea electronilor. Mişcarea unei dislocaţii de margine prin cristal este analoagă trecerii unei cute sau a unei încreţituri de-alungul unui covor.2. deci se extind la un şir de atomi. În Fig. Frontiera dintre regiunea lunecată şi cea nelunecată se numeşte dislocaţie. Prezenţa dislocaţiilor influenţează atât proprietăţile mecanice cât şi pe cele electrice.a) este prezentat mecanismul răspunzător de mobilitatea dislocaţiei. La formarea unei dislocaţii se cheltuieşte un lucru mecanic care se înmagazinează sub forma energiei de deformare a reţelei cristaline în jurul liniei de dislocaţie. Dislocaţia simplă de margine se întinde indefinit în planul de lunecare într-o direcţie perpendiculară pe direcţia de lunecare.Defectele structurale ale căror dimensiuni într-o direcţie întrec pe cele atomice.5. Dislocaţie marginală. b) Dislocaţie marginală.a) şi b) arată un cristal simplu în care lunecarea se produce pe distanţă atomică. Fig. Fig. d) Microfotografie electronică prin transmisie a buclelor de dislocaţie din Ni. Poziţia ei este marcată prin terminaţia unui semiplan vertical excedentar de atomi intercalat în regiunea superioară a cristalului.2.5. Cele mai importante defecte unidimensionale sunt dislocaţiile.2. Trecerea cutei este echivalentă cu alunecarea 27 . se numesc defecte unidimensionale (liniare).

Burgers a arătat că forma cea mai generală a unei dislocaţii liniare dintr-un cristal poate fi descrisă ca în Fig. sub 105dyn/cm2. Frontiera este paralelă cu direcţia de alunecare. a). În regiunile unde vectorul b nu este paralel cu suprafaţa de secţiune.2. Dislocaţia elicoidală O imagine a unei dislocaţii elicoidale este prezentată în Fig.c). sau una deschisă care se termină pe suprafaţă cu ambele extremităţi. Tensiunea exterioară necesară pentru a mişca o dislocaţie este foarte mică. această deplasare va produce un interstiţiu sau va suprapune două jumătăţi. Diferitele forme de dislocaţii pot fi construite din segmente de dislocaţii marginale şi elicoidale. spre deosebire de cea marginală unde frontiera era perpendiculară pe direcţia de alunecare. Vectorul b se numeşte vector Burgers.1. Vectorul Burgers. Aceste forţe se anihilează în primă aproximaţie. 1. Trecerea unei dislocaţii prin cristal este echivalentă cu o deplasare 28 . în mod pronunţat. caracterizaă în ansamblu de curba de frontieră a vectorului Burgers (Fig. Dislocaţia elicoidală transformă planele succesive de atomi în suprafaţa unei elice.b)).20.20. Se face o secţiune în lungul unei suprafeţe simple legate de linie şi se deplasează materialul de pe o parte a acestei suprafeţe cu un vector b în raport cu cealaltă parte. cu condiţia ca forţele de legătură din cristal să nu fie direcţionale de lunecare a unei părţi a cristalului. atunci atomii din planul de alunecare vor suferi forţe de respingere de la anumiţi vecini şi forţe de atracţie de la alţi vecini în lungul planului de alunecare. O dislocaţie elicoidală marchează frontiera dintr partea alunecată şi cea nealunecată a cristalului.întregului covor pe podea. Vectorul Burgers al unei dislocaţii este paralel cu linia de dislocaţie în cazul dislocaţiei elicoidale şi este perpendicular pe linia de dislocaţie în cazul dislocaţiei marginale. Dacă atomii de o parte a planului de alunecare se mişcă faţă de cei de pe celaltă parte. Se consideră o curbă închisă oarecare în interiorul cristalului. Vectorul Burgers trebuie să fie egal cu un vestor al reţelei pentru ca procesul de relipire să menţină cristalinitatea materialului.5. Deformaţia rezultantă este cea a dislocaţiei.

miţcându-se pe direcţii perpendiculre faţă de direcţia de alunecare. reflexia de radiaţie X. Densitatea variază de la 102 până la 103 dislocaţii/cm2 în cristalele de Si şi Ge cele mai bune şi ajung la 1011 .20.1.1012 dislocaţii/cm2 în cristalele metalice deformate puternic. transmisia de radiaţie X. b) Vectorul Burgers care închide bucla. 29 .d)). concentrice într-un plan de alunecare. bucla tinde să se extindă. Ea trebuie să fie în parte dislocaţie marginală şi dislocaţie elicoidală. cristalul va deveni suprasaturat în vacanţe iar precipitarea lor în plăci de vacanţe de forma unei monede poate fi urmată de ciocnirea plăcilor şi formarea unor inele (bucle) de dislocaţii. Un segment de dislocaţie fixat la ambele capete se numeşte sursă Frank-Read şi poate duce la generarea unui mare număr de bucle de dislocaţie. care favorizează alunecarea.2. bucla tinde să se strângă. Densitatea dislocaţiilor este numărul liniilor de dislocaţie care intersectează o unitate de arie din cristal.5. Dacă nu există nici o dislocaţie.Fig. Multiplicarea dislocaţiilor şi alunecarea. prin corodare. Deoarece energia de deformare a buclei descreşte proporţional cu circumferinţa ei. Bucla de dislocaţie înconjoară o suprafaţă de alunecare. care cresc o dată cu continuarea precipitării vacanţelor (Fig. Dacă însă acţionează o deformaţie de forfecare. Vectorul Burgers: a) Metodă de formare unei bucle de dislocaţii. Printre metodele utilizate pentru evaluarea dislocaţiilor amintim: microscopia electronică. Vacanţele care precipită în lungul unei dislocaţii de margine existente vor consuma o parte din semiplanul excedentar de atomi şi vor determina dislocaţia să se caţere.

2.4. Limite de graunţi imagine HRTEM 2.1. În Fig.2. 30 .c) este prezentă o imagine de microscopie electronică în înaltă rezoluţie (HRTEM) a zonei limitei de grăunţi. La limita de grăunte apar procese ca difuzia şi transformările de fază (Fig.6).6. Deoarece materialele amorfe nu prezintă periodicitate la mare distanţă şi de aceea o descriere precisă necesită o listare a tuturor poziţiilor atomice.3. Distribuţia medie este dată de ceea ce este cunoscut ca funcţie de distribuţie radială. ca urmare a faptului că reţeaua se abate pe mici domenii de la forma ei ideală. Sublimitele sunt defecte bidimensionale care apar în interiorul aceluiaşi grăunte cristalin. sau atom de referinţă. Funcţia de distribuţie radială Structurile materialelor amorfe nu pot fi descrise cu modelul teoretic ales pentru materialele cristaline. În locul acestei listări se foloseşte o distribuţie medie a atomilor relativ la un atom central. Se obţin de regulă în timpul deformării materialului la temperaturi înalte şi ca rezultat al transformărilor de fază. Structuri amorfe 2. O reţea alcătuită din sublimite poartă denumirea de substructură.6.2. limita de grăunte Fig.4.3.2. Defecte de suprafaţă Limitele de grăunţi sunt defecte bidimensionale care apar într-un agregat policristalin şi reprezintă regiunea de trecere de la grăunţii (cristalite) cu o anumită orientare cristalină la alţi grăunţi cu o orientare diferită. Limitele dintre grăunţi sunt caracterizate printr-o energie superficială mare.

Există două situaţii limită: cristalul complet ordonat şi distribuţia aleatoare a atomilor. care se extinde de la r până la r + ∆r. la o distanţă a / 2 . atunci în jurul fiecărui atom sunt 12 alţi atomi. centrat pe unul din atomi şi dacă socotim numărul de atomi cu centrele în acest strat. volumul tinzînd la zero când ∆r descreşte. procesul descris nu poate fi efectuat. n(r) = 0 pentru r cuprins între 0 şi a / 2 şi devine infinit pentru r = a / 2 .2. Dacă muchia cubului este a. Un număr finit de atomi se vor găsi în aceste straturi. Pentru aceste distanţe. şi se împarte numărul de atomi cu centrele în strat la volumul stratului. rezultatul va fi zero cu excepţia stratului care se găseşte la o distanţă egală cu distanţele de separare interatomică ale structurii cfc.6. Calculând n ( r ) a atomilor situaţi la distanţa r de un atom se poate defini funcţia de distribuţie radială ρ ( r ) = 4πr 2 n ( r ) (1. măsurat de la centrul atomului de referinţă. deoarece materialul conţine un număr mare de atomi. şase se găsesc la distanţa a. S-au construit modele de structuri amorfe ce conţin câteva sute de atomi şi folosind computerul s-a evaluat funcţia de distribuţie radială. Pentru solidele amorfe actuale s-au găsit funcţiile radiale folosind tehnicile cu radiaţie X. distribuţia atomilor nu este aceeaşi în jurul fiecărui atom. 24 la distanţa 3 / 2 a . În general. etc. se calculează concentraţia n(r) a centrelor atomilor dintr-un strat sferic. alegând un atom de referinţă. Procesul se repetă folosind un alt atom de referinţă.a) funcţia de distribuţie radială constă dintr-o serie de maxime localizate la diferite distanţe interatomice şi este zero înte aceste maxime.9) Bineînşeles că. Să considerăm mai întâi funcţia de distribuţie radială pentru un cristal cu structura cubică cu feţe centrate. De exemplu. Se calculează valoarea medie a lui n(r) pentru sistemul de atomi şi la final se face limita pentru ∆r foarte mic. Dacă ne imaginăm un strat sferic extrem de îngust. Mai întâi. deoarece spre deosebire de cristal. 31 . După cum se poate vedea din Fig. rezultatele sunt diferite de la atom la atom. concentraţia creşte.Pentru a arăta semnificaţia fizică a funcţiei de distribuţie radială se presupune un solid amorf care constă din atomi de un singur tip şi vom descrie cum poate fi evaluată funcţia dacă se cunosc toate poziţiile atomilor. cfc.

Indiferent de valoarea lui r.6. Pentru o distribuţie aleatorie ρ ( r ) = 4πr 2 n0 (2. Acest fapt arată că 32 . Pe măsură de r creşte. nenule ale lui r.2.c). c) Metal amorf.6) Funcţia este reprezentată grafic în Fig.La cealaltă etremă. La valori mici ale lui r funcţia diferă semnificativ de cea corespunzătoare distribuţiei aleatorii. numărul de perechi de atomi separate printr-o distanţă dată este aceeaşi cu numărul de perechi de atomi separate prin orice altă distanţă. La valori mari ale lui r. prezentând aspecte asemănătoare cu cea corespunzătoare solidului cristalin. dacă centrele atomice sunt distribuite aleatoriu în material concentraţia medie n nu depinde de r. Funcţia de distribuţie radială: a) Structură cfc.6. Picul care apare la cele mai mici valori a lui r corespunde distanţei dintre vecinii cei mai apropiaţi. Distanţa de la atomul de referinţă este dată în unităţi ale muchiei cubului. picurle devin tot mai largi şi mai puţin intense. Funcţia devine zero pentru valori mici. De data aceasta picurile au intensitate finită şi lărgimi nenule. Funcţia constă dintr-o serie de linii infinite pentru separările interatomice. Observăm că pentru o distribuţie aleatorie. Fig. Abaterile de la curba amorfului perfect indică ordine la mică distanţă O funcţie de distribuţie corespunzătoare unui solid morf este przentată în Fig.55x1028atomi/m3.2. funcţia constă dintr-o serie de picuri analoage celor observate pentru solidul cristalin. indicând că există o distanţă pentru vecinii cei mai apropiaţi.b). b)Solid perfect amorf cu o concentraţie de atomi 2. La valori ale lui r mari curbele aproape se suprapun. Forma generală a curbei tinde să urmărească funcţia de distribuţie radială corespunzătoare distribuţiei aleatorii. ρ ( r ) este foarte mică la valori mici ale lui r deoarece poziţiile atomice din solidul real sunt excluse din vecinătatea imediată a altor poziţii de către repulsia dintre miezurile ionice ale atomilor şi ρ ( r ) =0 pentru o distantanţele de separare apropite de r=0.6.2. Concentraţia medie este aceeaşi cu concentraţia macroscopică n0 de atomi din solidşi este egală cu număril total de atomi împărţit la volumul solidului.

Funcţia de distribuţie radială poate fi utilizată pentru a găsi numărul mediu de atomi dintr-un anumit strat sferic. unde R este jumătate din valoarea lui r pentru primul pic al funcţiei. Lărgimile picurilor prezintă şi ele interes. Dacă însă sunt vizibile puţine picuri structura este ordonată doar la mică distanţă. Numărul mediu de atomi cu centrele în domeniul cuprins între r1 şi r2 este dat de N = n ( r )dτ r1 r2 ∫ (2.7) unde dτ este un element de volum infinit mic.materilele amorfe prezintă ordine la mică distanţă dar nu rezintă ordine la mare distanţă aşa cum au cristalele. ea poate fi utilizată pentru estimarea fracţiunii de împachetare pentru solidul amorf. vor fi N = n0τ atomi în volumul macroscopic τ. Deoarece funcţia de distribuţie raială dă separarea medie a vecinilor cei mai apropiaţi. N reprezentând numărul mediu de vecini cei mai apropiaţi de un atom din solid. iar factorul de împachetare va fi F= 4π n0 R 3 3 (2. structura este ordonată la distanţe mari de atomul de referinţă.8) Integrala se efectuează pe primului pic al funcţiei de distribuţie radială. Poziţiile picurilor indică separarea interatomică dominantă. Dacă există mai multe picuri rezolvate. Dacă n0 este concentraţia macroscopică a atomilor din solid. Volumul inchis de sfere va fi N ( 4π / 3) R 3 = n0τ ( 4π / 3) R 3 . Numărul de picuri este o măsură a domeniului de ordine a structurii.9) 33 . Un pic foarte îngust indică faptul că aproape toţi vecinii cei mai apropiaţi se găsesc la aceeaşi distanţă în timp ce un pic larg arată o un domeniu larg de variaţie a distanţelor până la vecinii cei mai apropiaţi. Deoarece n ( r ) = ρ ( r ) / 4πr 2 dτ = 4πr 2 dτ r2 ( ) şi N= r1 ∫ ρ ( r )dr (2. Înlocuind atomii cu sfere de rază R.

34 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful