P. 1
Partea I-Structura si dinamica reteleicap.1şi2

Partea I-Structura si dinamica reteleicap.1şi2

|Views: 47|Likes:
Published by Ionut Straton

More info:

Published by: Ionut Straton on Mar 02, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/22/2012

pdf

text

original

Patrea I STRUCTURA SI DINAMICA RETELEI

.

1. Elemente de structură cristalină
1.1. Clasificarea materialelor după structură Materialele solide pot fi cristaline sau amorfe. O trasatură caracteristică a materialelor cristaline o constituie aranjarea ordonată a particulelor componente pe distanţe foarte mari în raport cu distanţele interatomice. In astfel de situatii spunem ca exista ordine la mare distanţă şi că se parcurge un număr extraordinar de mare de distante interatomice până când să apară o abatere de la aranjarea regulată a particulelor componente ale cristalului (Fig.1.1.a). Există materiale solide în care aranjarea regulată a particulelor componente se întâlneşte pe domenii restrânse, nedepăşind în diametru câţiva Ǻ( 6-7 Ǻ). Spunem că acestea sunt solide necristaline. Ele se caracterizează printr-o ordine la mică distanţă. Structura cristalină conferă materialelor proprietatea de anizotropie iar structura amorfa cea de izotropie. Aranjarea periodică a particulelor constituente după cele trei direcţii spaţiale constituie simetria internă sau simetria cristalină. Forma poliedrică exterioara, determinată de procesele de cristalizare simetria externă, geometrică sau singonia. Din punct de vedere teoretic, un solid amorf presupune lipsa oricărei ordini locale (în apropiere, cât şi la distanţă). Ordinea la mica distanţă este caracteristică atât solidelor amorfe, cât şi lichidelor, motiv pentru care materialele amorfe pot fi considerate ca lichide subrăcite. (Fig.1.1.b) In general, materialele sunt policristaline, adică sunt constituite dintr-o mulţime de cristalite, sau grăunţi, orientaţi aleatoriu. (Fig.1.1.c). Dacă printr-un procedeu oarecare se reduc dimensiunile grăunţilor de la 1 µm spre mai multi nm atunci acest fenomen va avea un impact deosebit asupra comportării materialului. Dimensiunea mică a cristalitelor (de ordinul nm) face ca majoritatea atomilor să fie atomi de graniţă, situati la suprafaţă. Într-un material de constituie

4

acest gen predomină fenomenele de suprafaţă şi interfaţă. Un material nanocristalin este un solid la care dimensiunea cristalitelor este, în general, mai mică de 100 nm .

Pirita – monocristal

a) Monocristal

b) Amorf

Forma policristalina a Piritei

c) Policristal Fig.1.1. Exemple de solide: a) monocriltal; b)amorf; c) policristal Materialele pot fi elaborate atat în stare masivă cât şi sub formă de straturi subţiri sau sub formă de pulbere (nano-pulbere), particule (nanoparticule), cvasicristale, benzi (nanobenzi), fire (nanofire). Trecerea de la materialul masiv la cel cu dimensionalitate redusa este însoţită de modificări importante ale proprietăţilor materialelor. Legile fizicii utilizate pentru înţelegerea proprietăţilor solidului cristalin sunt aceleaşi cu cele utilizate în studiul atomilor şi moleculelor. Astfel alături de ecuaţiile lui Maxwell care se aplică la studiul câmpurilor electromagnetice şi ecuaţia lui Schrödinger care se aplică pentru determinarea funcţiilor de undă ale particulelor se utilizează mecanica statistică şi termodinamica.

5

1.2. Structura cristalină 1.2.1.Periodicitatea cristalină Reţele şi vectori de bază Majoritatea materialelor solide posedă o structură cristalină, adică o periodicitate spatială, sau simetrie de translaţie (Fig.1.2.a. . Un cristal poate fi privit ca un aranjament 3 dimensional, periodic, al atomilor în spatiu. Pentru a descrie structura unui cristal se consideră că atomii se găsesc în poziţiile lor de echilibru şi se alege un model ideal format dintr-o reţea infinită de noduri, care prezintă o simetrie de translaţie şi o bază de atomi care se adaugă în fiecare nod al reţelei infinite (Fig.1.2.b).

Platină

Microscopie de scanare prin tunelare a)

Structura Pt

b)

Fig.1.2. Structura cristalina: a) structura ordonată a platinei; b) retea cristalină + bază

6

în felul următor: R = n1a +n2b +n3c (1. n3. Dacă presupunem că există trei vectori ne-coplanari a.4. în funcţie de alt punct considerat origine. Vectorii a. γ sunt unghiurile pe care le formează între ei. numită celula elementara. şi c. la deplasarea cristalului în oricare din cele trei direcţii.Toate structurile cristaline pot fi obţinute fie prin adaugarea unei baze de atomi in nodurile unor retele tri-dimensionale infinite. toate proprietăţile cristalului neschimbate. γ (Fig.4) fie cu α1. fie prin repetarea pe trei direcţii diferite a unei unităţi de constucţie. β. β. 1. Unghiurile pe care le formează aceşti vectori între ei se notează fie cu α. α2. Când aceştia sunt egali cu perioadele cele mai scurte pe trei directii necoplanare.2) unde pm sunt vectorii de poziţie ai atomilor în baza asociată nodurilor reţelei Bravais. Pozitia atomilor in cristalul ideal poate fi definita de vectorii: rj = n1a + n2b + n3c + pm (1. Celula cristalină primitivă. b.2 a şi b).3) 7 . a2. α3. c sunt vectori de translaţie ai reţelei iar α. b. n2.1. Volumul celulei elementare este definit de produsul mixt V=(a[bc]) (1.1. care lasă. Nu există un mod unic în alegerea vectorilor a. sunt numere întregi. Fig. se numesc vectori primitivi ai reţelei directe Celula primitivă Celula definită de vectorii primitivi se numeşte celulă primitivă (Fig. b.1) unde n1. a3. c. Foarte des vectorii necoplanari sunt notaţi cu a1. 1. (Fig. putem exprima orice nod al retelei R.4).

Spunem că un corp posedă o axă de simetrie de ordinul n. Fig.4. Modul de construcţie a celulei Wiegner-Seitz Această celulă este una primitivă şi se construieşte ducând plane perpendiculare la mijlocul distanţelor dintre nodul luat în considerare şi nodurile vecine (Fig. 1. Astfel. 3.6). Există unele restricţii pentru n (n = 2. 6). structura cristalină poate fi descrisă şi cu ajutorul operaţiilor de simetrie ce se efectuează în jurul unui punct al reţelei şi care formează setul de operaţii al grupului punctual. 4. Pentru a demonstra acest lucru presupunem că o reţea rămâne neschimbată sub acţiunea unei rotaţii de unghi α în jurul unui nod al reţelei (Fig. Simetria cristalină Simetria de rotaţie.Celula elementară cristalografică este o celulă care prezintă toate elementele de simetrie ale reţelei cristaline şi nu este primitivă. 8 . dacă rotindu-l în jurul acestei axe cu un unghi 2π/n el revine la o poziţie identică.1.2. Grupul punctual Pe lângă operaţia de translaţie. Cn reprezintă rotaţia cu un unghi 2π/n în jurul unei anumite axe.5). Operaţiile de simetrie ce formează grupul punctual pot fi simple sau complexe. Celula elementară cu volumul cel mai mic şi care respectă toate operaţiile de simetrie ale cristalului este celula Wiegner-Seitz (Fig. Un corp poate avea mai multe axe de simetrie.1.5). Celula Wiegner-Seitz Procedura de alegere a celulei elementare nu este unică şi uneori o celulă arbitrară nu reflectă simetria reţelei.5.1.1. operaţia de rotaţie.

respectiv vor avea valorile "a" şi "sa".1. 1. sub acţiunea operaţiilor de rotaţie cu un unghi α. 3 iar α poate lua valorile ±π . Fig. Determinarea simetriei de rotaţie Astfel. ±π /3 şi 0 sau 2π.1]. 1. unde n = 2. σd. 6. efectul lor şi simbulul lor fiind prezentat în Fig. Axele de rotaţie de ordin n se notează cu Cn (Fig.1.6 se poate constata că sa = a ( 1 + cos α ) . Axele de simetrie sunt notate cu C4.1. 2π/2 şi 2π/6. Astfel ordinul axei de rotaţie n = 2π / α (1. s poate lua doar valorile -1. Planele de reflexie sunt notate cu σh. 2. 4 şi 6. 3. 3. 1. Având în vedere faptul că funcţia cosinus ia valori cuprinse în intervalul [-1. 9 . O rotaţie în jurul unei axe de ordin 1 este echivalentă cu absenţa rotaţiei sau cu o rotaţie cu 360 de grade. după cum sunt orizontale.5) poate avea doar valorile 1. 2π/3. 4.7. Axe şi plane de simetrie. verticale sau diagonale. 6. σv. Este indicata celulă primitivă a celulei hexagonale. 2. C2 şi C6 şi corespund rotaţiilor 2π/4. ±π /2. 0. Atât distanţele AB cât şi A' B' reprezintă distanţe între două noduri ale reţelei.8. Din Fig.Fig. Pentru celula hexagonală axa paralelă cu parametrul c este o axă de ordinul şase.7). C3. unde s trebuie să fie un multiplu întreg al lui a. punctul A trece în punctul A' şi punctul B trece în punctul B'. ± 2π/3.

1.9). Intr-o anumită structură cristalină. σ. Reţele unidimensionale. Sn şi constă dintr-o rotaţie Cn. 10 . Efectul rotaţiei în jurul unei axe de ordin n şi simbol axei Operaţia de roto-reflexie este o rotaţie improprie.3. Reţele Bravais 1. Fig.y. punctul fix fiind ales ca origine. Centru de inversie este un punct in centrul celulei elementare (moleculei) faţă de care (x.1. Dacă planele conţin axa de ordin maxim se numesc verticale sau diagonale (Fig. pentagoanele nu au centru de inversie. reprezintă reflexia într-un plan de simetrie. triunghiurile.3. Operaţia de reflexie. γ pe care le formează.-z) (Fig.1.r.-y. Tipurile de reţele se deosebesc prin simetria pe care o posedă. b.z) --> (-x.Operaţia de inversie.8. c şi unghiurile α. β. Planele de simetrie se consideră orizontale dacă sunt perpendiculre pe axa de ordin maxim. Operaţia de inversie mai poate fi privită şi ca o operaţie de rotaţie în jurul unei axe C 2 urmată de reflexia în planul perpendicular pe această axă. I. Fig.1. Tetraedrele.1. urmată de o reflexie într-un plan normal la axa de rotaţie. transformă r → .9. Centru de inversie intr-o moleculă 1. 1D Tipurile de reţele diferă prin relaţiile existente între parametrii celulei elementare: a.7).

reteaua hexagonală: |a1|=|a2| .Reţelele pot fi unidimensionale (1D). 2D Există 5 tipuri de reţele bidimensionale: reţeaua oblică şi patru reţele speciale (Fig. (a1. 1. Cele complexe conţin mai mulţi atomi pe celula elementară. Fig. care se mai numesc şi lanţuri.2. Reţele Bravais 11 . φ= 120°. reteaua rectangulară: |a1|≠|a2| .1. Pentru reţaua oblica |a1|≠|a2| . Fig. Cele simple au 1 atom pe celula elementară.9.9). Atomii pot fi identici sau diferiţi (Fig.a2)=φ. φ= 90°.10). φ= 90° şi reteaua rectangulară centrată: |a1|≠|a2| . pot fi simple sau complexe. Reţele 1D: simple şi complexe (cu 2 atomi identici respectiv 2 atomi diferiţi pe celula elementară) 1.1.3. Reţele bidimensionale. φ= 90° Simetria cea mai ridicată o prezintă reţeaua hexagonală pentru că prezintă cel mai mare număr de elemente de simetrie. Reţele 2D Pentru cazurile speciale se remarcă reteaua patratică: |a1|=|a2|. bidimensionale (2D) şi tridimensionale (3D).1. Reţelele unidimensionale.10.

3D Există 14 tipuri de reţele Bravais tridimensionale. b şi c. Celulele care conţin puncte (noduri) ale reţelei în colţuri şi în centrele feţelor superioară şi inferioară se numesc cu baze centrate şi se notează cu C (deoarece axa c este perpendiculară pe aceste feţe). Număr de coordinare (NC). b) ne.1. a) b) Fig. Reţelele din acelaşi sistem au acelaşi grup punctual al elementelor de simetrie. Dacă punctele reţelei se găsesc doar în colţurile celulei elementare. Intr-o retea Bravais nodurile cele mai apropiate de un nod dat reprezinta vecinii cei mai apropiati. tetragonal.1. monoclinic. aceasta fiind o proprietate a reţelei. romboedric. Reţelele care prezintă şi puncte neechivalente. iar cele care au puncte ale reţelei atât în colţuri cît şi pe centrele feţelor celulei se numesc cu feţe centrate şi se notează cu F. ortorombic. Reţele tridimensionale. hexagonal. 12 .3. Reţele: a) Bravais. Ca în Fig.1.Bravais 1. celula elementară este primitivă şi se notează cu P.1. grupate în şapte sisteme cristaline sau singonii (cubic. triclinic Fig.Reţelele în care toate punctele sunt identice şi prezintă un singur tip de atomi se numesc reţele Bravais. orientarea lor fiind determinată de unghiurile α.10).3. respectiv atomi diferiţi nu mai pot fi considerate ca fiind Bravais şi se numesc reţele ne-Bravais (Fig.β şi γ.10. Celulele care pe lângă punctele reţelei din colţuri mai au un punct în centrul celulei se numesc centrate în volum şi se notează cu I (de la cuvântul german innenzentrierte). respectiv acelaşi număr de coordinare.4 se alege un sistem de axe de coordonate în lungul cărora se situează vectorii fundamentali a.11). Deoarece reţeaua Bravais este periodică. toate nodurile au acelaşi număr de vecini cei mai apropiaţi.

Aceste reţele au cel mai mare număr de elemente de simetrie: trei axe de ordinul patru (tetrade. Ninterior. la două celule elementare. C2) şi nouă plane de simetrie (3σh. Nfata. Număr de atomi sau noduri pe celula elementară. patru axe de ordinul trei (triade. cele de pe feţe. Într-o celulă elementară. Clase cristalografice (singonii) Celula primitivă are un nod pe celula elementară deoarece fiecare nod din colţul celulei mai participa la încă alte 8 celule elementare. cele de pe muchii. Fig. iar pentru reţeaua cubica cu feţe centrate este 12. c = az sunt cei trei vectori primitivi ai reţelei. b = ay. Ncolt. Reţelele sistemului cubic pot fi construite folosind celule cubice . pentru reţeaua cubică cu volum centrat este 8. vor contribui la opt celule elementare. iar cele din interiorul celulei. Astfel nodurile aflate în colţurile unei celule paralelipipedice. N= 1 1 1 N colt + N muchie + N fata + N int erior 8 4 2 (1. C4).1. doar la o celulă elementară. Dacă cubul are muchia a.5) Reţele cubice.1. la patru celule elementare. Nmuchie.7).Pentru cubul simplu numărul de coordinare este 6. 6σd. şase axe de ordinul doi (diade. C3). Fig. 13 . nodurile participă la o celulă în funcţie de poziţia acestora. atunci a = ax.11.

b) Fig. cvc.12.12.12. De menţionat este că a + c =ax.a): 1 1 a( .x + y+ z) . Celulele primitive ale reţelelor cubice: a) cu volum centrat. N = 8 ⋅ 1 + 1 .Pentru celula cubică cu volum centrat există două noduri pe celulă: unul în colţurile celulei şi unul în interiorul celulei. Celula Wigner .1. precum şi poziţia centrului cubului pot fi exprimate ca o combinaţie liniară a vectorilor fundamentali cu coeficienţi întregi.1. pentru această 8 celulă. Celula cubică cu feţe centrate are patru noduri pe celulă (are patru atomi dacă ne imaginăm că în fiecare nod avem un atom): N = 8 ⋅ 1 1 + 6 ⋅ . 2 b= cubului participă la două celule elementare.1. a + b = ay şi b + c = az aşa încât poziţiile colţurilor cubului. In general. Vectorii fundamentali se aleg de obicei cu originea în unul din colţurile cubului şi cu vârfurile în trei noduri localizate pe feţele cubului (Fig. b) cubice cu feţe centrate 14 .a.Seitz a celulei cubice cu volum centrat.12. vectorii fundamentali se aleg cu originea în centrul cubului şi cu vârfurile în centrele a alte trei cuburi vecine în acelaşi colţ (Fig. c = a ( x − y+ z) . 2 2 Aceşti vectori fundamentali sunt prezentaţi în Fig. Nodurile de pe feţele 8 2 a= 1 a( x + y− z) . fiind în lungul muchiilor paralelipipedului generat de ei. este prezentată în Fig.1.13.1.

1. care coincide cu centrul de greutate. Există două tipuri de reţele: cu celula primitivă şi celulă cu baze centrate (Fig. Reţele hexagonale şi trigonale Celula elementară a reţelei hexagonale este prezentată în Fig. Ca elemente de simetrie prezintă doar o axă de ordin doi perpendiculară pe bază şi un plan de simetrie perpendicular pe axă (plan orizontal). Aceste reţele pot fi rezultatul deformării cubului în lungul axelor b şi c. respectiv de o celulă cu volum centrat (Fig.11). cu volum centrat şi cu feţe centrate.1. Suprafeţele laterale sunt 15 . două verticale şi două diagonale. Celule Wigner-Seitz 3D Celula Wigner -Seitz a reţelei cubice cu feţe centrate. Celula ortorombică prezintă ca elemente de simetrie trei axe de ordinul doi şi trei plane de simetrie perpendiculare pe axele de ordin doi. feţele rectangulare fiind perpendiculare pe bază. Există patru reţele în acest sistem: primitivă. Există două tipuri de reţele descrise de o celulă primitivă.1.1.13.1. cfc. Reţele monoclinice Baza celulei monoclinice este un paralelogram oblic.11).11).7. Reţele triclinice Reţeaua triclinică are cea mai joasă simetrie.13. Celula tetragonală încă mai prezintă o axă verticală de ordinul patru (tetradă) patru axe de ordinul doi (diade) şi cinci plane de simetrie: unul orizontal.11). Nu are nici o axă de simetrie sau plan de reflexie.Fig. Reţele ortorombice. Acestea pot fi obţinute prin deformarea reţelei cubice în lungul axei c. Celula primitivă are ca bază un romb cu 2 unghiuri de 60 grade.1. este pezentată în Fig. Poate fi obţinută prin îmbinarea reţelelor 2D oblice (Fig. cu baze centrate. Reţele tetragonale. Toate feţele sunt dreptunghiuri (Fig. Celula triclinică prezintă un centru de simetrie.1.

11). mmm. 4/m. Astfel grupurile punctuale vor apărea notate: 1. 1 . În această notaţie a grupurilor punctuale se apelează la notaţiile Cn = n. Elementele de simetrie cuprind o axă de simetrie de ordin trei (diagonala volumică). 3 . Cs = σ h = m .1. 32. 23. 3. trei axe de ordin doi (unesc mijlocul unei muchii cu mijlocul muchiei opuse) şi trei plane de simetrie. 622. 6/mmm. 6/m2. axa y este în plan cu sensul la dreapta. 6 2 Atomii din colţuri participă la încă şase celule elementare. inversie) Pentru grupurile punctuale s-au stabilit unele convenţii de notare.1. axa de ordin trei fiind interseţia celor trei plane de simetrie. i = 1 .cu Sn se notează 16 . 432. 3m.11). Există 32 grupuri punctuale cristalografice descrise de simetria celulei elementare (rotatii. axa x este în plan orientată în jos.Grupuri spaţiale cristalografice. 2/m. 3m. şase axe de ordin doi perpendiculare pe axa de ordin şase: trei perpendiculare pe feţele laterale şi trei paralele cu diagonalele bazei. iar cei din centrul bazelor la două celule. grupul se notează cu Dn. 4. Notaţia Hermann-Maugin. Grupuri punctuale. Astfel axa z se consideră că iese din planul imaginii. 222. trei plane de simetrie diagonale şi trei verticale perpendiculare pe cele şase axe de ordin doi.11 există 14 reţele Bravais care sunt cuprinse în cele 7 sisteme cristalografice distincte. perpendicular pe axa de ordin şase. 43m. Notaţii După cum se poate vedea din Fig. În cazul în care perpendicular pe axa de tip Cn există cel puţin o axă de ordinul doi (numărul axelor de ordinul doi este egal cu ordinul axei Cn).1. 4 . Numărul de noduri din celula hexagonală este egal cu N = 12 ⋅ 1 1 + 2⋅ = 3. σ v = σ d = m . În această notaţie se notează cu Cn grupurile punctuale ce se obţin din acelaşi element (grupuri ciclice). Celula hexagonală prezintă o axă verticală de ordin şase (hexadă).3. 4/mmm.3. 6 . Doi vectori primitivi sunt paraleli cu muchiile rombului iar al treilea este perpendicular pe bază. 6. Dacă se daugă şi un plan de simetrie se notează cu Dnh sau Dnv sau Dnd în funcţie de natura planului. mm. 42m. reflexii. m3m Notatia Shonflies.perpendiculare pe bază (Fig.7 şi Fig. m.1. Există un plan de simetrie orizontal. 6mm. 1. 4mm. m3. Celula trigonală poate fi rezultatul distorsionării cubului în lungul unei diagonale volumice (Fig.

S6.1. C2v. elementele de simetrie de translatie (plane de alunecare. Ci. Poziţia atomilor în celula elementară Vectorul de poziţie r al unui punct din interiorul celulei elementare. Astfel. S4. O. C3v. C6h. D2d.14 a). Pmmm. 1 1 1 111 a+ b + c iar indicii punctului sunt 2 2 2 222 17 . C4. C6h. D4. C4v. Astfel. Poziţii. D3. cel corespunzător simetriei monoclinice cu P2. reflexii. S3. inversie). Deoarece lungimea egală cu unitatea este asociată cu vectorii fundamentali. 1. C3. coeficienţii uvw sunt mai mici. D3d. grupul spaţial corespunzător simetriei triclinice va fi notat cu P-1. v şi w sunt numere mai mici sau egale cu 1.centrat pe toate fetele (F). relativ la unul din colţurile celulei poate fi notat r = ua + ub + wc (1.4. C4h. centrat pe o singura faţă (A. cu T se notează grupul operaţiilor de rotaţie ale tetraedrului şi cu O grupul operaţiilor de rotaţie ale octaedrului.grupurile care au ca elemente axele Sn. C3h. C2h. fără a fi separate prin virgule. Th.În această notaţie grupurile punctuale vor fi notate cu: C1. cu volum centrat (I) sau romboedric centrat (R). D3h.1. Punctul este identificat dând aceste numere sub forma uvw. De exemplu.4) unde u. axe elicoidale) sunt combinate cu elementele de simetrie tipice grupului punctual (rotatii. Pentru grupurile spaţiale. Td. B sau C). Aceste notaţii sunt folosite pentru a specifica poziţiile atomilor sau a altor puncte de interes din celula elementară. Cele 14 retele Bravais combinate cu cele 32 grupuri punctuale cristalografice determină 230 grupuri spaţiale cristalografice.4. cel ortorombic cu P222. P2/m. centrul oricărei celule elementare paralelipipedice are vectorul de poziţie (Fig. D2h. litera iniţială reprezintă simbolul grupului spaţial care poate fi primitiv (P). etc. Cs. T. D2. C6. direcţii şi plane în crislale 1. Pmm2. C2. Pm. Oh Grupuri spatiale se obţin ca produsul direct între grupul translaţiilor asociat reţelei şi grupul punctual.

1. Indici Miller Pentru identificarea planelor din cristal se folosesc indicii Miller.14.b).b) Indicii negativi sunt indicaţi cu o bară deasupra. direcţia având sens opus direcţiei [ uvw] (Fig.2.4. Direcţii în cristal O direcţie din cristal se notează cu coordonatele nodului celui mai apropiat de nodul ales origine (fiind numere întregi) puse între paranteze drepte.4.1. Dacă nodul prin care trece nu are numere întregi se aleg cele mai mici numere intregi cu acelasi raport relativ (Fig. Notaţii în cristale: a) poziţiile atomilor. Planele reţelei care sunt paralele şi egal distantate pot fi considerate ca având aceeaşi indici Miller. Setul de plane care se pot obţine unele din altele sub acţiunea 18 .3. se aduc la acelaşi numitor. b) direcţii în cristal.c).14. se află cel mai mare divizor comun. [ uvw] (de exemplu [111]). 1. c) plane cristaline 1.1.1. [ u v w ] . iar cele trei numere care rămân. puse între paranteze rotunde (hkl) reprezintă indicii Miller al planului (Fig. Un set de direcţii care se pot obţine una din alta prin aplicarea operaţiilor de simerie se notează cu uvw . Pentru determinarea acestor indici se inversează fracţiile ce reprezintă intersecţiile planului cu axele cristalografice.Fig.14.14.

(01 0 ) . De exemplu {100} conţine planele ( 100 ) . (1 00 ) . (001 ) . ( 001) .operaţiilor de simetrie ale cristalului formează o familie de plane şi se notează { hkl} . Densitatea de noduri a reţelei din fiecare plan din set este aceeaşi şi toate nodurile de reţea sunt conţinute în fiecare set de plane. 19 . ( 010 ) .

respectiv inferior. peste primul strat de bile se aşează al doilea strat şi aşa mai departe.1. Structuri hexagonale În cazul structurii cubice cu volum centrat (Fig. În cel mai simplu mod de impachetare (Fig. Astfel. Structuri Cubice.1. 68% din spaţiu fiind ocupat. coeficientul de compactitate poate fi definit cu ajutorul relaţiei F=N 4π R 3 3 V (2. NC= 6.1. în care fiecare sferă atinge alte 4 sfere din acelaşi plan şi câte o sferă din planul superior.2. Structurile stării solide 2. Fiecare atom poate forma legături cu şase atomi vecini. fiecare sferă este în contact cu 4 sfere din planul inferior şi patru din planul superior. reprezintă raportul dintre volumul efectiv ocupat de atomii cristalului consideraţi ca sfere rigide în contact şi volumul total al reţelei. cubică cu volum centrat (cvc).2. Aceasta este impachetarea cubică simplă. Structura cubică cu volum centrat este o structură mai eficientă. Coeficient de compactitate Coeficientul de compactitate. numărul de coordinare fiind 8. Aceste structuri pot fi imaginate ca fiind rezultatul împachetarii unor sfere rigide. Numărul de coordinare reprezintă numărul vecinilor cei mai apropiaţi. R este raza sferei . numărul de coordinare fiind. În acest tip de structură doar 52% din spaţiul celulei elementare este ocupat.1).1) unde N este numărul de atomi per celulă elementară. Structuri împachetate compact Materialele pot cristaliza adesea în unul din cele patru structuri de bază: cubică simplă (c). Structuri cristaline 2. iar V este volumul celulei elementare. hehagonală compactă (hc) şi cubică cu feţe centrate (cfc).care este egală cu jumătetea distanţei dintre atomii cei mai apropiaţi.2.1). 20 . Rezultatul este acelaşi cu repetarea unui cub unitate format din 8 sfere. F.

.. NC=6 Impachetare cubică cu volum centrat ABABAB. 74% din spaţiu fiind ocupat. NC=8 Împachetare hexagonal compactă NC=12 Împachetare cubică cu feţe centrate NC=12 Fig. Ambele încep cu un plan de bile în care fiecare bilă este în contact cu alte şase bile din plan.. Structuri obţinute prin împachetare compactă Modul de calcul al coeficientului de compactitate pentru structurile cubică cu feţe centrate şi hexagonal compactă este prezentat în Fig.. Celula hexagonală poate fi privită ca fiind formată din şase prisme având baza un triunghi echilateral. Aceasta structură este la fel de compactă ca şi structura hexagonal compactă. Atomii din interior sunt localizaţi la jumătatea înălţimii prismelor. În cazul structurii cubice cu feţe centrate. etc.Cel mai compact mod de împachetare apare la structurile cubice cu feţe centrate şi hexagonal compacte. care se găsesc în colţurile unui hexagon. iar în al treilea situatia poate fi repetată.. Împachetare cubica AAAA.2. Această structură este numită hexagonal compactă şi este structura cea mai eficientă.. cel de al treilea strat cu bile se aşează peste golurile din primul strat care nu au fost ocupate de cel de al doilea strat: ABCABC.. 21 .2.. În al doilea plan.1.. trei din planul de dedesupt şi trei din planul de deasupra. acestea fiind ocupate alternativ :o prismă este ocupată şi următoarea este goală. Fiecare bilă este în contact cu şase bile din plan. bilele se situează peste golurile triunghiulare.2.

22 . coeficientul de împachetare fiind 0.2. prezentată în Fig.2. CuCl.. Structura de tip diamant are o reţea cubică cu feţe centrate şi o bază de doi atomi identici. fiecare deplasat în comparaţie cu atomul din colţ sau cel din mijlocul feţei cu o pătrime din diagonală.2. AgI.2.Fig. Aceasta este structura tipică semiconductorilor binari de tipul CdS.3. în urma ataşării bazei în nodurile reţelei formează două reţele cubice cu feţe centrate. InAs.a) prezintă celula elementară de tip diamant precum şi reprezentarea 2D a celulei elementare. Structuri covalente Deoarece atomii sunt legaţi cu maxim patru vecini. deplasate una faţă de cealaltă cu 1/4 din diagonala volumică. Determinarea factorului de compactitate pentru celulele cubica cu feţe centrate şi hexagonal compactă cu relaţia (2.1.2. Reţeaua cubică cu feţe centrate formată de unul din atomi este deplasată faţă de cea formată de celălalt tip de atom cu o pătrime din diagonala volumică. Siliciul şi germaniul cristalizeză prezintă această structură la temperatura camerei. InSb. Poziţiile atomilor din bază.b) este similară structurii de diamant dar are doi atomi diferiţi. AlP şi GaAs şi a halogenurilor metalelor nobile CuF.1) 2. Există opt atomi pe celula elementară. Fig. cristalele covalente sunt mai slab împachetate. În afara atomilor din colturi şi de pe feţe mai sunt patru atomi în interiorul celulei.3. obţinută prin proiectarea în lungul axei c şi notarea poziţiilor atomice cu coordonate exprimate ca fracţiuni ale lui c. sau blenda de zinc. Sulfura de zinc.34.

2.3. Structuri cristaline ale cristalelor covalente: a) diamant. Fiecare atom formează o structură hexagonal compactă (hc).3. ei participă la micşcarea termică efectuând mici oscilaţii. Distrugerea periodicităţii ideale poate avea loc datorită unor cauze diferite. structurile putând fi considerate reţele împachetate compact ale atomilor mai mari. Rapoartele c/a pentru aceste cristale sunt apropiate de valoarea ideală. Alte materiale care cristalizează în acest sistem sunt ZnO. Aceste oscilaţii distrug periodicitatea 23 . BeO. MgTe.c).3. Astfel. Fiecare atom este în centrul unui tetraedru cu patru atomi diferiţi în vârfuri. în cristalul real ionii nu sunt ficşi în nodurile reţelei cristaline.2. b) blenda de zinc. 2.Fig. Defecte structurale Cristalele reale. au o structură care se abate într-un grad mai mic sau mai mare de la aranjarea periodică ideală. În structura de tip diamant atomii sunt identici spre deosebire de celelalte în care atomii sunt diferiţi Pe lângă structura blendei de zinc. a atomilor. SiC. regulată. sulfura de zinc mai prezintă o formă hexagonală numită "würtzite" (Fig. Cele două structuri hexagonale sunt deplasate una faţă de cealaltă în lungul axei c cu 5/8c. naturale sau crescute în laborator. De notat este faptul că atomii din interior se găsesc în lungul aceleaşi axe de ordin trei. c) würtzite (hexagonlă) În toate structurile atomii sunt legaţi tetraedric. atomii mai mici umplând unele interstiţii.

Defecte punctiforme Existenţa în structura cristalină ideală a unor abateri de la periodicitate. de suprafaţă şi de volum.poziţiilor instantanee ale ionilor şi pot fi considerate ca un tip de defecte ale reţelei cristaline (defecte dinamice ).1. Defecte punctiforme 24 .4. Fig. O altă sursă de distrugere a periodicităţii ideale este legată de prezenţa unor modificări structurale ale reţelei cristaline ideale. care nu depăşesc dimensiunile atomice.2. 2. Aceste defecte pot fi clasificate pe baza unor criterii geometrice în: punctiforme. constituie defecte zerodimensionale sau punctiforme.3. unidimensionale. numite defecte structurale.

Entropia este dominată de componenta de configuraţie.3) unde s-a utilizat aproximaţia lui Stirling: pentru x mare. concentraţia de echilibru anulându-se doar la T = 0K.TS (2. care este asociată cu numărul distinct de aranjamente ale atomilor. şi ca rezultat al excitaţiei termice. 25 . ln( x! ) = x ln( x ) . Concentraţia de echilibru poate fi calculată impunând ca energia liberă. Vacanţele şi atomii interstiţiali cresc energia cristalului şi cresc entropia. definită de F = E . capătă o energie suficientă pentru a ajunge la suprafaţa metalului. este deplasat dintr-un nod al reţelei cristaline. Numărul distinct de configuraţii este dat de (N+NV)!/N!NV!. În cazul în care unul dintre atomii care ocupă nodurile dintr-un strat superficial al cristalului. apare o pereche formată dintre o vacanţă şi un atom interstiţial. iar entropia de configuraţie este  ( N + NV )!  S = k B ln   = k B [ ( N + NV ) ln( N + NV ) − N ln( N ) − ( NV ) ln( NV ) ] N ! NV !   (2.2. Acestea pot fi aranjate în (N+NV) moduri în cele N+NV poziţii. Vacanţele şi interstiţiile pot fi generate termic. Ambele mărimi depind de numărul de defecte. 2) atomi interstiţiali de aceeaşi natură cu ai reţelei 3) atomi interstiţiali impuritate 4) atomi impuritate substituţionali cu rază mai mică decât a atomilor reţelei 5) atomi impuritate substituţionali cu raza mai mare decât a atomilor reţelei 6) grupări de defecte punctiforme (de vacanţe sau de atomi intertiţiali). Apariţia defectelor Frankel este asociată cu o cheltuială mai mare de energie şi deci este mai puţin probabilă. numite vacanţe. Să calculăm concentraţia vacanţelor izolate în cristalul cu un atom în baza primitivă.4): 1) noduri ale reţelei neocupate cu atomi. obţinem un defect Schottky. O altă contribuţie la entropie apare din modificările stărilor electronilor şi fononilor. aceasta fiind însă suficient de mică şi poate fi ignorată.Ca exemple de astfel de defecte putem menţiona (Fig. care constituie un defect Frankel. E este energia iar S este entropia cristalului. Dacă un atom. într-o poziţie corespunzătoare unui interval dintre noduri (interstiţiu). Presupunem că cristalul conţine N atomi şi NV vacanţe. F.2) să fie minimă.

Această situaţie apare în urma tratamentului de călire. deoarece numărul de atomi nu se modifică la crearea unei vacanţe. Deoarece NV<<N numărul de vacanţe de echilibru va fi NV = Ne − βE (2. dacă EV = 2eV. EV este energia necesară pentru a deplasa un atom de la interior la suprafaţa probei. Reprezentarea grafică a ln(N V/N) în funcţie de β permite determinarea experimentală a energiei. energia cristalului creşte cu NVE atunci când se crează NV vacanţe. Dacă se neglijează complecşii de vacanţe multiple.2. Această energie este de ordinul a un eV pentru structurile cu factori de împachetare mici. iar energia liberă va fi F = NV EV − k B T [ ( N + NV ) ln( N + NV ) − N ln( N ) − NV ] ln( NV ) (2. De exemplu. Bombardarea probei cu particule de înaltă energie conduce la obţinerea unei concentraţii în exces de defecte.4) F este minimă atunci când NV/(N + NV) = e − βE unde β=1/kBT. Se crează o mare concentraţie de defecte prin aducerea probei la o temperatură ridicată şi menţinerea ei până ce se obţine o stare de echilibru. Studiul efectului radiaţiei asupra structurii cristaline constituie un domeniu important al ştiinţei moderne a materialelor. după care proba se răceşte rapid. Solidele prezintă ades concentraţii de vacanţe şi atomi interstiţiali de neechilibru. Se creazp atât un atom interstiţial cât şi o vacanţă atunci când atomii îşi părăsesc locul şi intră în regiunea dintre atomi.5) numărul de vacanţe este zero la T=0K şi creşte cu temperatura.3. Concentraţia interstiţiilor la echilibru se calculează în acelaşi mod. Pentru marea majoritate a materialelor EV este de ordinul câtorva eV. dar este peste 10 eV pentru structurile împachetate compact.Dacă EV este energia necesară pentru a crea o vacanţă.5) Conform cu ecuaţia (2. Există doar un număr mic de poziţii interstiţiale şi probabilitatea ca una din ele să fie ocupate depinde de energia necesară pentru a aduce atomul de pe suprafaţa probei în poziţia interstiţială. 2. atunci NV/N este în jur de 3x10-34 la temperatura camerei şi în jur de 9x10-11 la 1000K. Energia de interes pentru un defect Frenkel este suma energiilor necesare pentru crearea unei vacanţă şi a unui atom interstiţial în mod individual. cum ar fi structura tip diamant. Dislocaţii 26 . Atomii nu vor avea energie suficientă pentru a se deplasa şi numărul de defecte a fi mare.

d) Microfotografie electronică prin transmisie a buclelor de dislocaţie din Ni. Mişcarea unei dislocaţii de margine prin cristal este analoagă trecerii unei cute sau a unei încreţituri de-alungul unui covor. Dislocaţia simplă de margine se întinde indefinit în planul de lunecare într-o direcţie perpendiculară pe direcţia de lunecare.2. Dislocaţie marginală.a) este prezentat mecanismul răspunzător de mobilitatea dislocaţiei.5. În Fig.5. c) Dislocaţie elicoidală. Frontiera dintre regiunea lunecată şi cea nelunecată se numeşte dislocaţie. La formarea unei dislocaţii se cheltuieşte un lucru mecanic care se înmagazinează sub forma energiei de deformare a reţelei cristaline în jurul liniei de dislocaţie.5. Fig. Dislocaţii în cristale: a) Ilustrarea modului de producere a unei dislocaţii marginale prin deformarea cristalului. Poziţia ei este marcată prin terminaţia unui semiplan vertical excedentar de atomi intercalat în regiunea superioară a cristalului. Prezenţa dislocaţiilor influenţează atât proprietăţile mecanice cât şi pe cele electrice. b) Dislocaţie marginală.2. Fig.2.Defectele structurale ale căror dimensiuni într-o direcţie întrec pe cele atomice. se numesc defecte unidimensionale (liniare). Trecerea cutei este echivalentă cu alunecarea 27 . deci se extind la un şir de atomi. deoarece produc împrăştierea electronilor. Cele mai importante defecte unidimensionale sunt dislocaţiile.a) şi b) arată un cristal simplu în care lunecarea se produce pe distanţă atomică.

atunci atomii din planul de alunecare vor suferi forţe de respingere de la anumiţi vecini şi forţe de atracţie de la alţi vecini în lungul planului de alunecare. caracterizaă în ansamblu de curba de frontieră a vectorului Burgers (Fig. Vectorul Burgers trebuie să fie egal cu un vestor al reţelei pentru ca procesul de relipire să menţină cristalinitatea materialului. Vectorul b se numeşte vector Burgers. O dislocaţie elicoidală marchează frontiera dintr partea alunecată şi cea nealunecată a cristalului. Dacă atomii de o parte a planului de alunecare se mişcă faţă de cei de pe celaltă parte.c).20. Dislocaţia elicoidală O imagine a unei dislocaţii elicoidale este prezentată în Fig. În regiunile unde vectorul b nu este paralel cu suprafaţa de secţiune. 1. Se face o secţiune în lungul unei suprafeţe simple legate de linie şi se deplasează materialul de pe o parte a acestei suprafeţe cu un vector b în raport cu cealaltă parte. Trecerea unei dislocaţii prin cristal este echivalentă cu o deplasare 28 . Dislocaţia elicoidală transformă planele succesive de atomi în suprafaţa unei elice. Deformaţia rezultantă este cea a dislocaţiei. Tensiunea exterioară necesară pentru a mişca o dislocaţie este foarte mică. Diferitele forme de dislocaţii pot fi construite din segmente de dislocaţii marginale şi elicoidale.b)).2.5. Vectorul Burgers. în mod pronunţat.întregului covor pe podea. Frontiera este paralelă cu direcţia de alunecare. Aceste forţe se anihilează în primă aproximaţie. Se consideră o curbă închisă oarecare în interiorul cristalului. a). sub 105dyn/cm2. Vectorul Burgers al unei dislocaţii este paralel cu linia de dislocaţie în cazul dislocaţiei elicoidale şi este perpendicular pe linia de dislocaţie în cazul dislocaţiei marginale. spre deosebire de cea marginală unde frontiera era perpendiculară pe direcţia de alunecare. cu condiţia ca forţele de legătură din cristal să nu fie direcţionale de lunecare a unei părţi a cristalului.20. Burgers a arătat că forma cea mai generală a unei dislocaţii liniare dintr-un cristal poate fi descrisă ca în Fig.1. această deplasare va produce un interstiţiu sau va suprapune două jumătăţi. sau una deschisă care se termină pe suprafaţă cu ambele extremităţi.

concentrice într-un plan de alunecare.d)). reflexia de radiaţie X.1. Multiplicarea dislocaţiilor şi alunecarea.Fig. Densitatea dislocaţiilor este numărul liniilor de dislocaţie care intersectează o unitate de arie din cristal. Vectorul Burgers: a) Metodă de formare unei bucle de dislocaţii.20. Dacă nu există nici o dislocaţie. 29 . Densitatea variază de la 102 până la 103 dislocaţii/cm2 în cristalele de Si şi Ge cele mai bune şi ajung la 1011 . care cresc o dată cu continuarea precipitării vacanţelor (Fig.5. Dacă însă acţionează o deformaţie de forfecare. Deoarece energia de deformare a buclei descreşte proporţional cu circumferinţa ei. Vacanţele care precipită în lungul unei dislocaţii de margine existente vor consuma o parte din semiplanul excedentar de atomi şi vor determina dislocaţia să se caţere. bucla tinde să se extindă. b) Vectorul Burgers care închide bucla. prin corodare. Printre metodele utilizate pentru evaluarea dislocaţiilor amintim: microscopia electronică. Ea trebuie să fie în parte dislocaţie marginală şi dislocaţie elicoidală. bucla tinde să se strângă.1012 dislocaţii/cm2 în cristalele metalice deformate puternic. transmisia de radiaţie X. miţcându-se pe direcţii perpendiculre faţă de direcţia de alunecare. Bucla de dislocaţie înconjoară o suprafaţă de alunecare. Un segment de dislocaţie fixat la ambele capete se numeşte sursă Frank-Read şi poate duce la generarea unui mare număr de bucle de dislocaţie.2. care favorizează alunecarea. cristalul va deveni suprasaturat în vacanţe iar precipitarea lor în plăci de vacanţe de forma unei monede poate fi urmată de ciocnirea plăcilor şi formarea unor inele (bucle) de dislocaţii.

6). Sublimitele sunt defecte bidimensionale care apar în interiorul aceluiaşi grăunte cristalin. Distribuţia medie este dată de ceea ce este cunoscut ca funcţie de distribuţie radială. ca urmare a faptului că reţeaua se abate pe mici domenii de la forma ei ideală.2. Limite de graunţi imagine HRTEM 2.1. Funcţia de distribuţie radială Structurile materialelor amorfe nu pot fi descrise cu modelul teoretic ales pentru materialele cristaline.3.2. sau atom de referinţă. În locul acestei listări se foloseşte o distribuţie medie a atomilor relativ la un atom central. Deoarece materialele amorfe nu prezintă periodicitate la mare distanţă şi de aceea o descriere precisă necesită o listare a tuturor poziţiilor atomice. limita de grăunte Fig.3.4.2. Defecte de suprafaţă Limitele de grăunţi sunt defecte bidimensionale care apar într-un agregat policristalin şi reprezintă regiunea de trecere de la grăunţii (cristalite) cu o anumită orientare cristalină la alţi grăunţi cu o orientare diferită.6. În Fig. 30 .2. Limitele dintre grăunţi sunt caracterizate printr-o energie superficială mare.6.4. O reţea alcătuită din sublimite poartă denumirea de substructură.c) este prezentă o imagine de microscopie electronică în înaltă rezoluţie (HRTEM) a zonei limitei de grăunţi. La limita de grăunte apar procese ca difuzia şi transformările de fază (Fig. Structuri amorfe 2. Se obţin de regulă în timpul deformării materialului la temperaturi înalte şi ca rezultat al transformărilor de fază.

la o distanţă a / 2 . deoarece materialul conţine un număr mare de atomi. Există două situaţii limită: cristalul complet ordonat şi distribuţia aleatoare a atomilor. etc. 24 la distanţa 3 / 2 a .6.9) Bineînşeles că. Mai întâi. Dacă ne imaginăm un strat sferic extrem de îngust. atunci în jurul fiecărui atom sunt 12 alţi atomi. n(r) = 0 pentru r cuprins între 0 şi a / 2 şi devine infinit pentru r = a / 2 .2. Calculând n ( r ) a atomilor situaţi la distanţa r de un atom se poate defini funcţia de distribuţie radială ρ ( r ) = 4πr 2 n ( r ) (1. rezultatele sunt diferite de la atom la atom. rezultatul va fi zero cu excepţia stratului care se găseşte la o distanţă egală cu distanţele de separare interatomică ale structurii cfc. Să considerăm mai întâi funcţia de distribuţie radială pentru un cristal cu structura cubică cu feţe centrate. Procesul se repetă folosind un alt atom de referinţă. cfc. centrat pe unul din atomi şi dacă socotim numărul de atomi cu centrele în acest strat. Dacă muchia cubului este a. şi se împarte numărul de atomi cu centrele în strat la volumul stratului. procesul descris nu poate fi efectuat.Pentru a arăta semnificaţia fizică a funcţiei de distribuţie radială se presupune un solid amorf care constă din atomi de un singur tip şi vom descrie cum poate fi evaluată funcţia dacă se cunosc toate poziţiile atomilor. deoarece spre deosebire de cristal. distribuţia atomilor nu este aceeaşi în jurul fiecărui atom. 31 . În general. concentraţia creşte. Pentru aceste distanţe. S-au construit modele de structuri amorfe ce conţin câteva sute de atomi şi folosind computerul s-a evaluat funcţia de distribuţie radială. După cum se poate vedea din Fig. măsurat de la centrul atomului de referinţă. alegând un atom de referinţă. Se calculează valoarea medie a lui n(r) pentru sistemul de atomi şi la final se face limita pentru ∆r foarte mic.a) funcţia de distribuţie radială constă dintr-o serie de maxime localizate la diferite distanţe interatomice şi este zero înte aceste maxime. care se extinde de la r până la r + ∆r. Pentru solidele amorfe actuale s-au găsit funcţiile radiale folosind tehnicile cu radiaţie X. De exemplu. se calculează concentraţia n(r) a centrelor atomilor dintr-un strat sferic. volumul tinzînd la zero când ∆r descreşte. Un număr finit de atomi se vor găsi în aceste straturi. şase se găsesc la distanţa a.

indicând că există o distanţă pentru vecinii cei mai apropiaţi. dacă centrele atomice sunt distribuite aleatoriu în material concentraţia medie n nu depinde de r.2.c). Abaterile de la curba amorfului perfect indică ordine la mică distanţă O funcţie de distribuţie corespunzătoare unui solid morf este przentată în Fig. De data aceasta picurile au intensitate finită şi lărgimi nenule. Funcţia constă dintr-o serie de linii infinite pentru separările interatomice. La valori mari ale lui r. Funcţia de distribuţie radială: a) Structură cfc. Indiferent de valoarea lui r.55x1028atomi/m3. Fig. Forma generală a curbei tinde să urmărească funcţia de distribuţie radială corespunzătoare distribuţiei aleatorii. nenule ale lui r. b)Solid perfect amorf cu o concentraţie de atomi 2. c) Metal amorf. Funcţia devine zero pentru valori mici.6. La valori ale lui r mari curbele aproape se suprapun.6. ρ ( r ) este foarte mică la valori mici ale lui r deoarece poziţiile atomice din solidul real sunt excluse din vecinătatea imediată a altor poziţii de către repulsia dintre miezurile ionice ale atomilor şi ρ ( r ) =0 pentru o distantanţele de separare apropite de r=0.6. Picul care apare la cele mai mici valori a lui r corespunde distanţei dintre vecinii cei mai apropiaţi.6) Funcţia este reprezentată grafic în Fig. picurle devin tot mai largi şi mai puţin intense. Concentraţia medie este aceeaşi cu concentraţia macroscopică n0 de atomi din solidşi este egală cu număril total de atomi împărţit la volumul solidului. numărul de perechi de atomi separate printr-o distanţă dată este aceeaşi cu numărul de perechi de atomi separate prin orice altă distanţă. prezentând aspecte asemănătoare cu cea corespunzătoare solidului cristalin. Observăm că pentru o distribuţie aleatorie.2. Acest fapt arată că 32 .La cealaltă etremă. Pe măsură de r creşte. funcţia constă dintr-o serie de picuri analoage celor observate pentru solidul cristalin.2. Distanţa de la atomul de referinţă este dată în unităţi ale muchiei cubului.b). Pentru o distribuţie aleatorie ρ ( r ) = 4πr 2 n0 (2. La valori mici ale lui r funcţia diferă semnificativ de cea corespunzătoare distribuţiei aleatorii.

Funcţia de distribuţie radială poate fi utilizată pentru a găsi numărul mediu de atomi dintr-un anumit strat sferic. Poziţiile picurilor indică separarea interatomică dominantă. vor fi N = n0τ atomi în volumul macroscopic τ. N reprezentând numărul mediu de vecini cei mai apropiaţi de un atom din solid.7) unde dτ este un element de volum infinit mic. Deoarece funcţia de distribuţie raială dă separarea medie a vecinilor cei mai apropiaţi. Numărul de picuri este o măsură a domeniului de ordine a structurii. Dacă însă sunt vizibile puţine picuri structura este ordonată doar la mică distanţă. Dacă există mai multe picuri rezolvate.materilele amorfe prezintă ordine la mică distanţă dar nu rezintă ordine la mare distanţă aşa cum au cristalele.8) Integrala se efectuează pe primului pic al funcţiei de distribuţie radială. Deoarece n ( r ) = ρ ( r ) / 4πr 2 dτ = 4πr 2 dτ r2 ( ) şi N= r1 ∫ ρ ( r )dr (2. Înlocuind atomii cu sfere de rază R. Dacă n0 este concentraţia macroscopică a atomilor din solid.9) 33 . Numărul mediu de atomi cu centrele în domeniul cuprins între r1 şi r2 este dat de N = n ( r )dτ r1 r2 ∫ (2. Volumul inchis de sfere va fi N ( 4π / 3) R 3 = n0τ ( 4π / 3) R 3 . iar factorul de împachetare va fi F= 4π n0 R 3 3 (2. unde R este jumătate din valoarea lui r pentru primul pic al funcţiei. ea poate fi utilizată pentru estimarea fracţiunii de împachetare pentru solidul amorf. Un pic foarte îngust indică faptul că aproape toţi vecinii cei mai apropiaţi se găsesc la aceeaşi distanţă în timp ce un pic larg arată o un domeniu larg de variaţie a distanţelor până la vecinii cei mai apropiaţi. structura este ordonată la distanţe mari de atomul de referinţă. Lărgimile picurilor prezintă şi ele interes.

34 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->