Patrea I STRUCTURA SI DINAMICA RETELEI

.

1. Elemente de structură cristalină
1.1. Clasificarea materialelor după structură Materialele solide pot fi cristaline sau amorfe. O trasatură caracteristică a materialelor cristaline o constituie aranjarea ordonată a particulelor componente pe distanţe foarte mari în raport cu distanţele interatomice. In astfel de situatii spunem ca exista ordine la mare distanţă şi că se parcurge un număr extraordinar de mare de distante interatomice până când să apară o abatere de la aranjarea regulată a particulelor componente ale cristalului (Fig.1.1.a). Există materiale solide în care aranjarea regulată a particulelor componente se întâlneşte pe domenii restrânse, nedepăşind în diametru câţiva Ǻ( 6-7 Ǻ). Spunem că acestea sunt solide necristaline. Ele se caracterizează printr-o ordine la mică distanţă. Structura cristalină conferă materialelor proprietatea de anizotropie iar structura amorfa cea de izotropie. Aranjarea periodică a particulelor constituente după cele trei direcţii spaţiale constituie simetria internă sau simetria cristalină. Forma poliedrică exterioara, determinată de procesele de cristalizare simetria externă, geometrică sau singonia. Din punct de vedere teoretic, un solid amorf presupune lipsa oricărei ordini locale (în apropiere, cât şi la distanţă). Ordinea la mica distanţă este caracteristică atât solidelor amorfe, cât şi lichidelor, motiv pentru care materialele amorfe pot fi considerate ca lichide subrăcite. (Fig.1.1.b) In general, materialele sunt policristaline, adică sunt constituite dintr-o mulţime de cristalite, sau grăunţi, orientaţi aleatoriu. (Fig.1.1.c). Dacă printr-un procedeu oarecare se reduc dimensiunile grăunţilor de la 1 µm spre mai multi nm atunci acest fenomen va avea un impact deosebit asupra comportării materialului. Dimensiunea mică a cristalitelor (de ordinul nm) face ca majoritatea atomilor să fie atomi de graniţă, situati la suprafaţă. Într-un material de constituie

4

acest gen predomină fenomenele de suprafaţă şi interfaţă. Un material nanocristalin este un solid la care dimensiunea cristalitelor este, în general, mai mică de 100 nm .

Pirita – monocristal

a) Monocristal

b) Amorf

Forma policristalina a Piritei

c) Policristal Fig.1.1. Exemple de solide: a) monocriltal; b)amorf; c) policristal Materialele pot fi elaborate atat în stare masivă cât şi sub formă de straturi subţiri sau sub formă de pulbere (nano-pulbere), particule (nanoparticule), cvasicristale, benzi (nanobenzi), fire (nanofire). Trecerea de la materialul masiv la cel cu dimensionalitate redusa este însoţită de modificări importante ale proprietăţilor materialelor. Legile fizicii utilizate pentru înţelegerea proprietăţilor solidului cristalin sunt aceleaşi cu cele utilizate în studiul atomilor şi moleculelor. Astfel alături de ecuaţiile lui Maxwell care se aplică la studiul câmpurilor electromagnetice şi ecuaţia lui Schrödinger care se aplică pentru determinarea funcţiilor de undă ale particulelor se utilizează mecanica statistică şi termodinamica.

5

1.2. Structura cristalină 1.2.1.Periodicitatea cristalină Reţele şi vectori de bază Majoritatea materialelor solide posedă o structură cristalină, adică o periodicitate spatială, sau simetrie de translaţie (Fig.1.2.a. . Un cristal poate fi privit ca un aranjament 3 dimensional, periodic, al atomilor în spatiu. Pentru a descrie structura unui cristal se consideră că atomii se găsesc în poziţiile lor de echilibru şi se alege un model ideal format dintr-o reţea infinită de noduri, care prezintă o simetrie de translaţie şi o bază de atomi care se adaugă în fiecare nod al reţelei infinite (Fig.1.2.b).

Platină

Microscopie de scanare prin tunelare a)

Structura Pt

b)

Fig.1.2. Structura cristalina: a) structura ordonată a platinei; b) retea cristalină + bază

6

c sunt vectori de translaţie ai reţelei iar α. Fig. Nu există un mod unic în alegerea vectorilor a. b.1. sunt numere întregi. β.2 a şi b). Foarte des vectorii necoplanari sunt notaţi cu a1. la deplasarea cristalului în oricare din cele trei direcţii. Vectorii a. α3.2) unde pm sunt vectorii de poziţie ai atomilor în baza asociată nodurilor reţelei Bravais. numită celula elementara. în felul următor: R = n1a +n2b +n3c (1. n3. şi c.4.3) 7 . Când aceştia sunt egali cu perioadele cele mai scurte pe trei directii necoplanare. fie prin repetarea pe trei direcţii diferite a unei unităţi de constucţie. b.1. Celula cristalină primitivă. a2. Pozitia atomilor in cristalul ideal poate fi definita de vectorii: rj = n1a + n2b + n3c + pm (1.1) unde n1. care lasă. γ (Fig. β. Volumul celulei elementare este definit de produsul mixt V=(a[bc]) (1. a3. b.Toate structurile cristaline pot fi obţinute fie prin adaugarea unei baze de atomi in nodurile unor retele tri-dimensionale infinite. (Fig. 1. Dacă presupunem că există trei vectori ne-coplanari a. γ sunt unghiurile pe care le formează între ei. 1. se numesc vectori primitivi ai reţelei directe Celula primitivă Celula definită de vectorii primitivi se numeşte celulă primitivă (Fig.4) fie cu α1. c. α2. toate proprietăţile cristalului neschimbate. Unghiurile pe care le formează aceşti vectori între ei se notează fie cu α. în funcţie de alt punct considerat origine. n2. putem exprima orice nod al retelei R.4).

1.6). structura cristalină poate fi descrisă şi cu ajutorul operaţiilor de simetrie ce se efectuează în jurul unui punct al reţelei şi care formează setul de operaţii al grupului punctual.1.4.1. Pentru a demonstra acest lucru presupunem că o reţea rămâne neschimbată sub acţiunea unei rotaţii de unghi α în jurul unui nod al reţelei (Fig. 6). Spunem că un corp posedă o axă de simetrie de ordinul n. Astfel.5). Grupul punctual Pe lângă operaţia de translaţie. Un corp poate avea mai multe axe de simetrie.1. 1.5. 8 . Celula Wiegner-Seitz Procedura de alegere a celulei elementare nu este unică şi uneori o celulă arbitrară nu reflectă simetria reţelei. Cn reprezintă rotaţia cu un unghi 2π/n în jurul unei anumite axe.5). Modul de construcţie a celulei Wiegner-Seitz Această celulă este una primitivă şi se construieşte ducând plane perpendiculare la mijlocul distanţelor dintre nodul luat în considerare şi nodurile vecine (Fig. Fig. dacă rotindu-l în jurul acestei axe cu un unghi 2π/n el revine la o poziţie identică. Există unele restricţii pentru n (n = 2. Simetria cristalină Simetria de rotaţie. 3.Celula elementară cristalografică este o celulă care prezintă toate elementele de simetrie ale reţelei cristaline şi nu este primitivă. Celula elementară cu volumul cel mai mic şi care respectă toate operaţiile de simetrie ale cristalului este celula Wiegner-Seitz (Fig. operaţia de rotaţie.2. Operaţiile de simetrie ce formează grupul punctual pot fi simple sau complexe. 4.

1. 4 şi 6. Planele de reflexie sunt notate cu σh. unde s trebuie să fie un multiplu întreg al lui a. Fig. 4. Din Fig. 3. 2. 6. C3. 2π/2 şi 2π/6. Axele de rotaţie de ordin n se notează cu Cn (Fig. Pentru celula hexagonală axa paralelă cu parametrul c este o axă de ordinul şase. σv. Axe şi plane de simetrie. σd.7).1]. 1.1.8. verticale sau diagonale. Determinarea simetriei de rotaţie Astfel.1. după cum sunt orizontale. ±π /2. punctul A trece în punctul A' şi punctul B trece în punctul B'. 3. 3 iar α poate lua valorile ±π . Astfel ordinul axei de rotaţie n = 2π / α (1. 1. 9 .7. sub acţiunea operaţiilor de rotaţie cu un unghi α. O rotaţie în jurul unei axe de ordin 1 este echivalentă cu absenţa rotaţiei sau cu o rotaţie cu 360 de grade. C2 şi C6 şi corespund rotaţiilor 2π/4.6 se poate constata că sa = a ( 1 + cos α ) .5) poate avea doar valorile 1. 1. Atât distanţele AB cât şi A' B' reprezintă distanţe între două noduri ale reţelei. Este indicata celulă primitivă a celulei hexagonale. Având în vedere faptul că funcţia cosinus ia valori cuprinse în intervalul [-1. 2. ± 2π/3. 0. s poate lua doar valorile -1. Axele de simetrie sunt notate cu C4. efectul lor şi simbulul lor fiind prezentat în Fig. 6. respectiv vor avea valorile "a" şi "sa". 2π/3. ±π /3 şi 0 sau 2π.Fig. unde n = 2.

Operaţia de inversie mai poate fi privită şi ca o operaţie de rotaţie în jurul unei axe C 2 urmată de reflexia în planul perpendicular pe această axă. I. urmată de o reflexie într-un plan normal la axa de rotaţie.z) --> (-x.7). β. Sn şi constă dintr-o rotaţie Cn.1. Reţele Bravais 1.r. σ. 1D Tipurile de reţele diferă prin relaţiile existente între parametrii celulei elementare: a. 10 .1. Fig.1. Centru de inversie este un punct in centrul celulei elementare (moleculei) faţă de care (x.Operaţia de inversie. Efectul rotaţiei în jurul unei axe de ordin n şi simbol axei Operaţia de roto-reflexie este o rotaţie improprie. γ pe care le formează. Intr-o anumită structură cristalină.9).1. Planele de simetrie se consideră orizontale dacă sunt perpendiculre pe axa de ordin maxim. Reţele unidimensionale. Centru de inversie intr-o moleculă 1. Fig.y. triunghiurile.8.3.1. Tipurile de reţele se deosebesc prin simetria pe care o posedă. punctul fix fiind ales ca origine. reprezintă reflexia într-un plan de simetrie. transformă r → .-y. Dacă planele conţin axa de ordin maxim se numesc verticale sau diagonale (Fig.-z) (Fig.3. b. Operaţia de reflexie. pentagoanele nu au centru de inversie. Tetraedrele.9. c şi unghiurile α.

Fig. pot fi simple sau complexe. Reţele Bravais 11 . bidimensionale (2D) şi tridimensionale (3D).1.9.2.1.Reţelele pot fi unidimensionale (1D). φ= 90° şi reteaua rectangulară centrată: |a1|≠|a2| .10. (a1.10).a2)=φ.3. 1. Cele complexe conţin mai mulţi atomi pe celula elementară. care se mai numesc şi lanţuri. Cele simple au 1 atom pe celula elementară.1. reteaua hexagonală: |a1|=|a2| . Reţele bidimensionale. φ= 90°. Fig. Reţelele unidimensionale. 2D Există 5 tipuri de reţele bidimensionale: reţeaua oblică şi patru reţele speciale (Fig. Reţele 2D Pentru cazurile speciale se remarcă reteaua patratică: |a1|=|a2|. reteaua rectangulară: |a1|≠|a2| . φ= 90° Simetria cea mai ridicată o prezintă reţeaua hexagonală pentru că prezintă cel mai mare număr de elemente de simetrie. Pentru reţaua oblica |a1|≠|a2| . Reţele 1D: simple şi complexe (cu 2 atomi identici respectiv 2 atomi diferiţi pe celula elementară) 1.9). φ= 120°. Atomii pot fi identici sau diferiţi (Fig.

Deoarece reţeaua Bravais este periodică. Celulele care conţin puncte (noduri) ale reţelei în colţuri şi în centrele feţelor superioară şi inferioară se numesc cu baze centrate şi se notează cu C (deoarece axa c este perpendiculară pe aceste feţe). Reţelele din acelaşi sistem au acelaşi grup punctual al elementelor de simetrie. 12 .3.1. Reţele tridimensionale. toate nodurile au acelaşi număr de vecini cei mai apropiaţi. Număr de coordinare (NC). orientarea lor fiind determinată de unghiurile α. aceasta fiind o proprietate a reţelei. Intr-o retea Bravais nodurile cele mai apropiate de un nod dat reprezinta vecinii cei mai apropiati. respectiv atomi diferiţi nu mai pot fi considerate ca fiind Bravais şi se numesc reţele ne-Bravais (Fig. 3D Există 14 tipuri de reţele Bravais tridimensionale. Ca în Fig.1. Celulele care pe lângă punctele reţelei din colţuri mai au un punct în centrul celulei se numesc centrate în volum şi se notează cu I (de la cuvântul german innenzentrierte). romboedric.1. monoclinic. Reţelele care prezintă şi puncte neechivalente. respectiv acelaşi număr de coordinare.1.3. grupate în şapte sisteme cristaline sau singonii (cubic.10). ortorombic. iar cele care au puncte ale reţelei atât în colţuri cît şi pe centrele feţelor celulei se numesc cu feţe centrate şi se notează cu F. triclinic Fig.10. a) b) Fig.Reţelele în care toate punctele sunt identice şi prezintă un singur tip de atomi se numesc reţele Bravais. Dacă punctele reţelei se găsesc doar în colţurile celulei elementare.Bravais 1. Reţele: a) Bravais.4 se alege un sistem de axe de coordonate în lungul cărora se situează vectorii fundamentali a. tetragonal.β şi γ. hexagonal. b şi c. celula elementară este primitivă şi se notează cu P. b) ne.11).

cele de pe muchii.11. C4). Nmuchie. C2) şi nouă plane de simetrie (3σh. cele de pe feţe.7). Nfata. 13 . Reţelele sistemului cubic pot fi construite folosind celule cubice . c = az sunt cei trei vectori primitivi ai reţelei. patru axe de ordinul trei (triade.5) Reţele cubice. iar pentru reţeaua cubica cu feţe centrate este 12. Clase cristalografice (singonii) Celula primitivă are un nod pe celula elementară deoarece fiecare nod din colţul celulei mai participa la încă alte 8 celule elementare. C3). la patru celule elementare.1. Ninterior. atunci a = ax. Fig. Astfel nodurile aflate în colţurile unei celule paralelipipedice. vor contribui la opt celule elementare. Fig. pentru reţeaua cubică cu volum centrat este 8. Aceste reţele au cel mai mare număr de elemente de simetrie: trei axe de ordinul patru (tetrade. doar la o celulă elementară. Dacă cubul are muchia a. nodurile participă la o celulă în funcţie de poziţia acestora. Număr de atomi sau noduri pe celula elementară. Ncolt. la două celule elementare. şase axe de ordinul doi (diade.Pentru cubul simplu numărul de coordinare este 6. b = ay.1. iar cele din interiorul celulei. N= 1 1 1 N colt + N muchie + N fata + N int erior 8 4 2 (1. Într-o celulă elementară. 6σd.

este prezentată în Fig. Celula cubică cu feţe centrate are patru noduri pe celulă (are patru atomi dacă ne imaginăm că în fiecare nod avem un atom): N = 8 ⋅ 1 1 + 6 ⋅ . Celula Wigner .x + y+ z) . fiind în lungul muchiilor paralelipipedului generat de ei.13. c = a ( x − y+ z) . a + b = ay şi b + c = az aşa încât poziţiile colţurilor cubului.Pentru celula cubică cu volum centrat există două noduri pe celulă: unul în colţurile celulei şi unul în interiorul celulei.1.b) Fig.1. pentru această 8 celulă.1.a): 1 1 a( . Celulele primitive ale reţelelor cubice: a) cu volum centrat.12.12. N = 8 ⋅ 1 + 1 . In general. 2 b= cubului participă la două celule elementare.1. Nodurile de pe feţele 8 2 a= 1 a( x + y− z) . b) cubice cu feţe centrate 14 .a.Seitz a celulei cubice cu volum centrat. vectorii fundamentali se aleg cu originea în centrul cubului şi cu vârfurile în centrele a alte trei cuburi vecine în acelaşi colţ (Fig. cvc. Vectorii fundamentali se aleg de obicei cu originea în unul din colţurile cubului şi cu vârfurile în trei noduri localizate pe feţele cubului (Fig. De menţionat este că a + c =ax.12.1.12. precum şi poziţia centrului cubului pot fi exprimate ca o combinaţie liniară a vectorilor fundamentali cu coeficienţi întregi. 2 2 Aceşti vectori fundamentali sunt prezentaţi în Fig.

Suprafeţele laterale sunt 15 . respectiv de o celulă cu volum centrat (Fig. Aceste reţele pot fi rezultatul deformării cubului în lungul axelor b şi c.7. Acestea pot fi obţinute prin deformarea reţelei cubice în lungul axei c. cu volum centrat şi cu feţe centrate. Nu are nici o axă de simetrie sau plan de reflexie.11). Poate fi obţinută prin îmbinarea reţelelor 2D oblice (Fig.1. Reţele ortorombice.1. Celula ortorombică prezintă ca elemente de simetrie trei axe de ordinul doi şi trei plane de simetrie perpendiculare pe axele de ordin doi.13. cu baze centrate.1. care coincide cu centrul de greutate.Fig. Reţele monoclinice Baza celulei monoclinice este un paralelogram oblic.11).11). Celula primitivă are ca bază un romb cu 2 unghiuri de 60 grade. Există două tipuri de reţele descrise de o celulă primitivă. Celula triclinică prezintă un centru de simetrie. Ca elemente de simetrie prezintă doar o axă de ordin doi perpendiculară pe bază şi un plan de simetrie perpendicular pe axă (plan orizontal).1.1. Celula tetragonală încă mai prezintă o axă verticală de ordinul patru (tetradă) patru axe de ordinul doi (diade) şi cinci plane de simetrie: unul orizontal.1.1. Reţele triclinice Reţeaua triclinică are cea mai joasă simetrie. cfc. este pezentată în Fig. feţele rectangulare fiind perpendiculare pe bază.13. Reţele hexagonale şi trigonale Celula elementară a reţelei hexagonale este prezentată în Fig. Există patru reţele în acest sistem: primitivă. două verticale şi două diagonale.11). Celule Wigner-Seitz 3D Celula Wigner -Seitz a reţelei cubice cu feţe centrate. Reţele tetragonale. Există două tipuri de reţele: cu celula primitivă şi celulă cu baze centrate (Fig. Toate feţele sunt dreptunghiuri (Fig.

23. În această notaţie se notează cu Cn grupurile punctuale ce se obţin din acelaşi element (grupuri ciclice). 6mm.1. 6 . trei axe de ordin doi (unesc mijlocul unei muchii cu mijlocul muchiei opuse) şi trei plane de simetrie. 1 .3. Astfel axa z se consideră că iese din planul imaginii. 42m.perpendiculare pe bază (Fig. 6/m2.1.cu Sn se notează 16 . Celula hexagonală prezintă o axă verticală de ordin şase (hexadă). 2/m. 32. 3. Grupuri punctuale. Există 32 grupuri punctuale cristalografice descrise de simetria celulei elementare (rotatii. axa x este în plan orientată în jos.1. 622. axa de ordin trei fiind interseţia celor trei plane de simetrie.11). reflexii. m3. Dacă se daugă şi un plan de simetrie se notează cu Dnh sau Dnv sau Dnd în funcţie de natura planului. Cs = σ h = m .11). iar cei din centrul bazelor la două celule.7 şi Fig. 4. 3m. Notaţia Hermann-Maugin. m. axa y este în plan cu sensul la dreapta. i = 1 . grupul se notează cu Dn. 222.Grupuri spaţiale cristalografice. perpendicular pe axa de ordin şase. 6 2 Atomii din colţuri participă la încă şase celule elementare. Elementele de simetrie cuprind o axă de simetrie de ordin trei (diagonala volumică). 432. Doi vectori primitivi sunt paraleli cu muchiile rombului iar al treilea este perpendicular pe bază. 4/m. 3 . Celula trigonală poate fi rezultatul distorsionării cubului în lungul unei diagonale volumice (Fig. 4/mmm. mmm. 1. 4mm.3. σ v = σ d = m . 6. mm.1. 3m. 6/mmm. Există un plan de simetrie orizontal. În cazul în care perpendicular pe axa de tip Cn există cel puţin o axă de ordinul doi (numărul axelor de ordinul doi este egal cu ordinul axei Cn). inversie) Pentru grupurile punctuale s-au stabilit unele convenţii de notare.11 există 14 reţele Bravais care sunt cuprinse în cele 7 sisteme cristalografice distincte. În această notaţie a grupurilor punctuale se apelează la notaţiile Cn = n. m3m Notatia Shonflies. Numărul de noduri din celula hexagonală este egal cu N = 12 ⋅ 1 1 + 2⋅ = 3. trei plane de simetrie diagonale şi trei verticale perpendiculare pe cele şase axe de ordin doi. 43m. şase axe de ordin doi perpendiculare pe axa de ordin şase: trei perpendiculare pe feţele laterale şi trei paralele cu diagonalele bazei. 4 . Notaţii După cum se poate vedea din Fig. Astfel grupurile punctuale vor apărea notate: 1.

S6. coeficienţii uvw sunt mai mici. C3v. De exemplu. inversie). D2h. C2. C6h. cel ortorombic cu P222.1. etc. cu volum centrat (I) sau romboedric centrat (R). C3. D2. Ci.4. C3h. 1. relativ la unul din colţurile celulei poate fi notat r = ua + ub + wc (1. D2d. Pentru grupurile spaţiale. litera iniţială reprezintă simbolul grupului spaţial care poate fi primitiv (P). Oh Grupuri spatiale se obţin ca produsul direct între grupul translaţiilor asociat reţelei şi grupul punctual. C2h. cu T se notează grupul operaţiilor de rotaţie ale tetraedrului şi cu O grupul operaţiilor de rotaţie ale octaedrului. centrul oricărei celule elementare paralelipipedice are vectorul de poziţie (Fig. Astfel. fără a fi separate prin virgule. 1 1 1 111 a+ b + c iar indicii punctului sunt 2 2 2 222 17 . C6h. Pmmm. P2/m. C4. C4v. Poziţia atomilor în celula elementară Vectorul de poziţie r al unui punct din interiorul celulei elementare.4) unde u.4. S3. v şi w sunt numere mai mici sau egale cu 1. reflexii. Cele 14 retele Bravais combinate cu cele 32 grupuri punctuale cristalografice determină 230 grupuri spaţiale cristalografice. Astfel. B sau C). Punctul este identificat dând aceste numere sub forma uvw. D3. O. direcţii şi plane în crislale 1. axe elicoidale) sunt combinate cu elementele de simetrie tipice grupului punctual (rotatii.14 a).centrat pe toate fetele (F). grupul spaţial corespunzător simetriei triclinice va fi notat cu P-1. Deoarece lungimea egală cu unitatea este asociată cu vectorii fundamentali. cel corespunzător simetriei monoclinice cu P2. Td. C4h. C6. Pm. C2v. D3d.În această notaţie grupurile punctuale vor fi notate cu: C1. D4.1. Poziţii. Pmm2. elementele de simetrie de translatie (plane de alunecare. Th. centrat pe o singura faţă (A. Aceste notaţii sunt folosite pentru a specifica poziţiile atomilor sau a altor puncte de interes din celula elementară. Cs.grupurile care au ca elemente axele Sn. D3h. S4. T.

Notaţii în cristale: a) poziţiile atomilor.1. direcţia având sens opus direcţiei [ uvw] (Fig. Setul de plane care se pot obţine unele din altele sub acţiunea 18 . Direcţii în cristal O direcţie din cristal se notează cu coordonatele nodului celui mai apropiat de nodul ales origine (fiind numere întregi) puse între paranteze drepte. c) plane cristaline 1. Dacă nodul prin care trece nu are numere întregi se aleg cele mai mici numere intregi cu acelasi raport relativ (Fig. Indici Miller Pentru identificarea planelor din cristal se folosesc indicii Miller.1.3.14.14.Fig.b) Indicii negativi sunt indicaţi cu o bară deasupra. Pentru determinarea acestor indici se inversează fracţiile ce reprezintă intersecţiile planului cu axele cristalografice.c).4.14.1. b) direcţii în cristal. se aduc la acelaşi numitor.1. se află cel mai mare divizor comun.b). iar cele trei numere care rămân. Planele reţelei care sunt paralele şi egal distantate pot fi considerate ca având aceeaşi indici Miller.14. [ uvw] (de exemplu [111]). 1. Un set de direcţii care se pot obţine una din alta prin aplicarea operaţiilor de simerie se notează cu uvw .2. puse între paranteze rotunde (hkl) reprezintă indicii Miller al planului (Fig. [ u v w ] .4.

( 001) . (1 00 ) . Densitatea de noduri a reţelei din fiecare plan din set este aceeaşi şi toate nodurile de reţea sunt conţinute în fiecare set de plane. (01 0 ) . 19 .operaţiilor de simetrie ale cristalului formează o familie de plane şi se notează { hkl} . ( 010 ) . De exemplu {100} conţine planele ( 100 ) . (001 ) .

1). numărul de coordinare fiind 8. Astfel. reprezintă raportul dintre volumul efectiv ocupat de atomii cristalului consideraţi ca sfere rigide în contact şi volumul total al reţelei. F. respectiv inferior. Structurile stării solide 2. cubică cu volum centrat (cvc). În acest tip de structură doar 52% din spaţiul celulei elementare este ocupat. Structura cubică cu volum centrat este o structură mai eficientă.care este egală cu jumătetea distanţei dintre atomii cei mai apropiaţi. iar V este volumul celulei elementare. Fiecare atom poate forma legături cu şase atomi vecini. peste primul strat de bile se aşează al doilea strat şi aşa mai departe. În cel mai simplu mod de impachetare (Fig. NC= 6. Coeficient de compactitate Coeficientul de compactitate.1).2.2. Structuri cristaline 2. fiecare sferă este în contact cu 4 sfere din planul inferior şi patru din planul superior.1.1) unde N este numărul de atomi per celulă elementară. Numărul de coordinare reprezintă numărul vecinilor cei mai apropiaţi. 68% din spaţiu fiind ocupat. Structuri Cubice. coeficientul de compactitate poate fi definit cu ajutorul relaţiei F=N 4π R 3 3 V (2. Aceasta este impachetarea cubică simplă. hehagonală compactă (hc) şi cubică cu feţe centrate (cfc). Rezultatul este acelaşi cu repetarea unui cub unitate format din 8 sfere. în care fiecare sferă atinge alte 4 sfere din acelaşi plan şi câte o sferă din planul superior. R este raza sferei . Aceste structuri pot fi imaginate ca fiind rezultatul împachetarii unor sfere rigide.1. Structuri hexagonale În cazul structurii cubice cu volum centrat (Fig. numărul de coordinare fiind.1. 20 .2. Structuri împachetate compact Materialele pot cristaliza adesea în unul din cele patru structuri de bază: cubică simplă (c).

2.. În cazul structurii cubice cu feţe centrate.1. trei din planul de dedesupt şi trei din planul de deasupra.. etc. iar în al treilea situatia poate fi repetată. Fiecare bilă este în contact cu şase bile din plan. 74% din spaţiu fiind ocupat.2.. Ambele încep cu un plan de bile în care fiecare bilă este în contact cu alte şase bile din plan... NC=8 Împachetare hexagonal compactă NC=12 Împachetare cubică cu feţe centrate NC=12 Fig.Cel mai compact mod de împachetare apare la structurile cubice cu feţe centrate şi hexagonal compacte. 21 . Împachetare cubica AAAA. Atomii din interior sunt localizaţi la jumătatea înălţimii prismelor..2. Această structură este numită hexagonal compactă şi este structura cea mai eficientă. bilele se situează peste golurile triunghiulare.. În al doilea plan.. Structuri obţinute prin împachetare compactă Modul de calcul al coeficientului de compactitate pentru structurile cubică cu feţe centrate şi hexagonal compactă este prezentat în Fig. Celula hexagonală poate fi privită ca fiind formată din şase prisme având baza un triunghi echilateral. acestea fiind ocupate alternativ :o prismă este ocupată şi următoarea este goală. NC=6 Impachetare cubică cu volum centrat ABABAB. cel de al treilea strat cu bile se aşează peste golurile din primul strat care nu au fost ocupate de cel de al doilea strat: ABCABC. Aceasta structură este la fel de compactă ca şi structura hexagonal compactă.. care se găsesc în colţurile unui hexagon.

Fig. Structura de tip diamant are o reţea cubică cu feţe centrate şi o bază de doi atomi identici.1) 2. cristalele covalente sunt mai slab împachetate. AlP şi GaAs şi a halogenurilor metalelor nobile CuF. AgI. InSb.2.1. prezentată în Fig. Determinarea factorului de compactitate pentru celulele cubica cu feţe centrate şi hexagonal compactă cu relaţia (2. Structuri covalente Deoarece atomii sunt legaţi cu maxim patru vecini. sau blenda de zinc. Fig. Reţeaua cubică cu feţe centrate formată de unul din atomi este deplasată faţă de cea formată de celălalt tip de atom cu o pătrime din diagonala volumică.b) este similară structurii de diamant dar are doi atomi diferiţi.34. coeficientul de împachetare fiind 0. Există opt atomi pe celula elementară.2. InAs. În afara atomilor din colturi şi de pe feţe mai sunt patru atomi în interiorul celulei.a) prezintă celula elementară de tip diamant precum şi reprezentarea 2D a celulei elementare.2. Aceasta este structura tipică semiconductorilor binari de tipul CdS. Siliciul şi germaniul cristalizeză prezintă această structură la temperatura camerei. 22 .3. CuCl. deplasate una faţă de cealaltă cu 1/4 din diagonala volumică.2. obţinută prin proiectarea în lungul axei c şi notarea poziţiilor atomice cu coordonate exprimate ca fracţiuni ale lui c. fiecare deplasat în comparaţie cu atomul din colţ sau cel din mijlocul feţei cu o pătrime din diagonală.. în urma ataşării bazei în nodurile reţelei formează două reţele cubice cu feţe centrate. Sulfura de zinc. Poziţiile atomilor din bază.3.2.

De notat este faptul că atomii din interior se găsesc în lungul aceleaşi axe de ordin trei. c) würtzite (hexagonlă) În toate structurile atomii sunt legaţi tetraedric. b) blenda de zinc. structurile putând fi considerate reţele împachetate compact ale atomilor mai mari. sulfura de zinc mai prezintă o formă hexagonală numită "würtzite" (Fig.3. în cristalul real ionii nu sunt ficşi în nodurile reţelei cristaline. regulată.2. Rapoartele c/a pentru aceste cristale sunt apropiate de valoarea ideală. MgTe. Structuri cristaline ale cristalelor covalente: a) diamant.2.Fig. Fiecare atom formează o structură hexagonal compactă (hc). Alte materiale care cristalizează în acest sistem sunt ZnO. Defecte structurale Cristalele reale. În structura de tip diamant atomii sunt identici spre deosebire de celelalte în care atomii sunt diferiţi Pe lângă structura blendei de zinc. ei participă la micşcarea termică efectuând mici oscilaţii. Cele două structuri hexagonale sunt deplasate una faţă de cealaltă în lungul axei c cu 5/8c. SiC. a atomilor. BeO.3. naturale sau crescute în laborator. atomii mai mici umplând unele interstiţii. Distrugerea periodicităţii ideale poate avea loc datorită unor cauze diferite. au o structură care se abate într-un grad mai mic sau mai mare de la aranjarea periodică ideală.c).3. 2. Astfel. Aceste oscilaţii distrug periodicitatea 23 . Fiecare atom este în centrul unui tetraedru cu patru atomi diferiţi în vârfuri.

Fig. unidimensionale. O altă sursă de distrugere a periodicităţii ideale este legată de prezenţa unor modificări structurale ale reţelei cristaline ideale. de suprafaţă şi de volum. 2.1. Aceste defecte pot fi clasificate pe baza unor criterii geometrice în: punctiforme. numite defecte structurale.poziţiilor instantanee ale ionilor şi pot fi considerate ca un tip de defecte ale reţelei cristaline (defecte dinamice ).2.4. care nu depăşesc dimensiunile atomice. Defecte punctiforme Existenţa în structura cristalină ideală a unor abateri de la periodicitate. Defecte punctiforme 24 . constituie defecte zerodimensionale sau punctiforme.3.

care constituie un defect Frankel. 2) atomi interstiţiali de aceeaşi natură cu ai reţelei 3) atomi interstiţiali impuritate 4) atomi impuritate substituţionali cu rază mai mică decât a atomilor reţelei 5) atomi impuritate substituţionali cu raza mai mare decât a atomilor reţelei 6) grupări de defecte punctiforme (de vacanţe sau de atomi intertiţiali).3) unde s-a utilizat aproximaţia lui Stirling: pentru x mare.2) să fie minimă. Entropia este dominată de componenta de configuraţie. Dacă un atom. 25 . apare o pereche formată dintre o vacanţă şi un atom interstiţial. Să calculăm concentraţia vacanţelor izolate în cristalul cu un atom în baza primitivă. O altă contribuţie la entropie apare din modificările stărilor electronilor şi fononilor. obţinem un defect Schottky. concentraţia de echilibru anulându-se doar la T = 0K. Numărul distinct de configuraţii este dat de (N+NV)!/N!NV!. Presupunem că cristalul conţine N atomi şi NV vacanţe. definită de F = E . capătă o energie suficientă pentru a ajunge la suprafaţa metalului. numite vacanţe. Concentraţia de echilibru poate fi calculată impunând ca energia liberă. este deplasat dintr-un nod al reţelei cristaline. În cazul în care unul dintre atomii care ocupă nodurile dintr-un strat superficial al cristalului. aceasta fiind însă suficient de mică şi poate fi ignorată.Ca exemple de astfel de defecte putem menţiona (Fig. Apariţia defectelor Frankel este asociată cu o cheltuială mai mare de energie şi deci este mai puţin probabilă. Vacanţele şi interstiţiile pot fi generate termic. într-o poziţie corespunzătoare unui interval dintre noduri (interstiţiu). care este asociată cu numărul distinct de aranjamente ale atomilor. ln( x! ) = x ln( x ) . Vacanţele şi atomii interstiţiali cresc energia cristalului şi cresc entropia. iar entropia de configuraţie este  ( N + NV )!  S = k B ln   = k B [ ( N + NV ) ln( N + NV ) − N ln( N ) − ( NV ) ln( NV ) ] N ! NV !   (2. F. Acestea pot fi aranjate în (N+NV) moduri în cele N+NV poziţii.4): 1) noduri ale reţelei neocupate cu atomi. şi ca rezultat al excitaţiei termice. Ambele mărimi depind de numărul de defecte. E este energia iar S este entropia cristalului.TS (2.2.

2. Atomii nu vor avea energie suficientă pentru a se deplasa şi numărul de defecte a fi mare.2. EV este energia necesară pentru a deplasa un atom de la interior la suprafaţa probei.5) numărul de vacanţe este zero la T=0K şi creşte cu temperatura. Această situaţie apare în urma tratamentului de călire. Concentraţia interstiţiilor la echilibru se calculează în acelaşi mod. Deoarece NV<<N numărul de vacanţe de echilibru va fi NV = Ne − βE (2. Se creazp atât un atom interstiţial cât şi o vacanţă atunci când atomii îşi părăsesc locul şi intră în regiunea dintre atomi. dacă EV = 2eV. Această energie este de ordinul a un eV pentru structurile cu factori de împachetare mici.5) Conform cu ecuaţia (2. Dacă se neglijează complecşii de vacanţe multiple. Studiul efectului radiaţiei asupra structurii cristaline constituie un domeniu important al ştiinţei moderne a materialelor.Dacă EV este energia necesară pentru a crea o vacanţă.3.4) F este minimă atunci când NV/(N + NV) = e − βE unde β=1/kBT. deoarece numărul de atomi nu se modifică la crearea unei vacanţe. energia cristalului creşte cu NVE atunci când se crează NV vacanţe. Reprezentarea grafică a ln(N V/N) în funcţie de β permite determinarea experimentală a energiei. Bombardarea probei cu particule de înaltă energie conduce la obţinerea unei concentraţii în exces de defecte. cum ar fi structura tip diamant. Energia de interes pentru un defect Frenkel este suma energiilor necesare pentru crearea unei vacanţă şi a unui atom interstiţial în mod individual. Pentru marea majoritate a materialelor EV este de ordinul câtorva eV. dar este peste 10 eV pentru structurile împachetate compact. Dislocaţii 26 . după care proba se răceşte rapid. Se crează o mare concentraţie de defecte prin aducerea probei la o temperatură ridicată şi menţinerea ei până ce se obţine o stare de echilibru. atunci NV/N este în jur de 3x10-34 la temperatura camerei şi în jur de 9x10-11 la 1000K. De exemplu. iar energia liberă va fi F = NV EV − k B T [ ( N + NV ) ln( N + NV ) − N ln( N ) − NV ] ln( NV ) (2. Există doar un număr mic de poziţii interstiţiale şi probabilitatea ca una din ele să fie ocupate depinde de energia necesară pentru a aduce atomul de pe suprafaţa probei în poziţia interstiţială. Solidele prezintă ades concentraţii de vacanţe şi atomi interstiţiali de neechilibru.

5. c) Dislocaţie elicoidală. Cele mai importante defecte unidimensionale sunt dislocaţiile. Poziţia ei este marcată prin terminaţia unui semiplan vertical excedentar de atomi intercalat în regiunea superioară a cristalului.5.a) şi b) arată un cristal simplu în care lunecarea se produce pe distanţă atomică. deoarece produc împrăştierea electronilor. se numesc defecte unidimensionale (liniare). Fig.Defectele structurale ale căror dimensiuni într-o direcţie întrec pe cele atomice.a) este prezentat mecanismul răspunzător de mobilitatea dislocaţiei.2. În Fig. Trecerea cutei este echivalentă cu alunecarea 27 . Frontiera dintre regiunea lunecată şi cea nelunecată se numeşte dislocaţie. Dislocaţia simplă de margine se întinde indefinit în planul de lunecare într-o direcţie perpendiculară pe direcţia de lunecare. Dislocaţii în cristale: a) Ilustrarea modului de producere a unei dislocaţii marginale prin deformarea cristalului.5. La formarea unei dislocaţii se cheltuieşte un lucru mecanic care se înmagazinează sub forma energiei de deformare a reţelei cristaline în jurul liniei de dislocaţie. deci se extind la un şir de atomi. d) Microfotografie electronică prin transmisie a buclelor de dislocaţie din Ni.2. Fig. b) Dislocaţie marginală.2. Dislocaţie marginală. Mişcarea unei dislocaţii de margine prin cristal este analoagă trecerii unei cute sau a unei încreţituri de-alungul unui covor. Prezenţa dislocaţiilor influenţează atât proprietăţile mecanice cât şi pe cele electrice.

20. Aceste forţe se anihilează în primă aproximaţie. a). Vectorul Burgers al unei dislocaţii este paralel cu linia de dislocaţie în cazul dislocaţiei elicoidale şi este perpendicular pe linia de dislocaţie în cazul dislocaţiei marginale. O dislocaţie elicoidală marchează frontiera dintr partea alunecată şi cea nealunecată a cristalului. Se face o secţiune în lungul unei suprafeţe simple legate de linie şi se deplasează materialul de pe o parte a acestei suprafeţe cu un vector b în raport cu cealaltă parte. în mod pronunţat. Frontiera este paralelă cu direcţia de alunecare. Burgers a arătat că forma cea mai generală a unei dislocaţii liniare dintr-un cristal poate fi descrisă ca în Fig. Diferitele forme de dislocaţii pot fi construite din segmente de dislocaţii marginale şi elicoidale.2. Vectorul Burgers trebuie să fie egal cu un vestor al reţelei pentru ca procesul de relipire să menţină cristalinitatea materialului. Se consideră o curbă închisă oarecare în interiorul cristalului.20.întregului covor pe podea. Vectorul b se numeşte vector Burgers.b)). Dacă atomii de o parte a planului de alunecare se mişcă faţă de cei de pe celaltă parte. Deformaţia rezultantă este cea a dislocaţiei. sub 105dyn/cm2.5. Tensiunea exterioară necesară pentru a mişca o dislocaţie este foarte mică. sau una deschisă care se termină pe suprafaţă cu ambele extremităţi. atunci atomii din planul de alunecare vor suferi forţe de respingere de la anumiţi vecini şi forţe de atracţie de la alţi vecini în lungul planului de alunecare. Vectorul Burgers. spre deosebire de cea marginală unde frontiera era perpendiculară pe direcţia de alunecare. această deplasare va produce un interstiţiu sau va suprapune două jumătăţi.c). Trecerea unei dislocaţii prin cristal este echivalentă cu o deplasare 28 . Dislocaţia elicoidală transformă planele succesive de atomi în suprafaţa unei elice. cu condiţia ca forţele de legătură din cristal să nu fie direcţionale de lunecare a unei părţi a cristalului. caracterizaă în ansamblu de curba de frontieră a vectorului Burgers (Fig. 1. În regiunile unde vectorul b nu este paralel cu suprafaţa de secţiune.1. Dislocaţia elicoidală O imagine a unei dislocaţii elicoidale este prezentată în Fig.

care favorizează alunecarea. care cresc o dată cu continuarea precipitării vacanţelor (Fig. transmisia de radiaţie X. Deoarece energia de deformare a buclei descreşte proporţional cu circumferinţa ei. prin corodare. bucla tinde să se extindă. bucla tinde să se strângă. concentrice într-un plan de alunecare. Multiplicarea dislocaţiilor şi alunecarea. Ea trebuie să fie în parte dislocaţie marginală şi dislocaţie elicoidală. Vacanţele care precipită în lungul unei dislocaţii de margine existente vor consuma o parte din semiplanul excedentar de atomi şi vor determina dislocaţia să se caţere. Dacă nu există nici o dislocaţie. Printre metodele utilizate pentru evaluarea dislocaţiilor amintim: microscopia electronică. Bucla de dislocaţie înconjoară o suprafaţă de alunecare.d)).1012 dislocaţii/cm2 în cristalele metalice deformate puternic. miţcându-se pe direcţii perpendiculre faţă de direcţia de alunecare. Densitatea variază de la 102 până la 103 dislocaţii/cm2 în cristalele de Si şi Ge cele mai bune şi ajung la 1011 .Fig.2. Vectorul Burgers: a) Metodă de formare unei bucle de dislocaţii. reflexia de radiaţie X. Un segment de dislocaţie fixat la ambele capete se numeşte sursă Frank-Read şi poate duce la generarea unui mare număr de bucle de dislocaţie.20. Densitatea dislocaţiilor este numărul liniilor de dislocaţie care intersectează o unitate de arie din cristal. Dacă însă acţionează o deformaţie de forfecare. b) Vectorul Burgers care închide bucla.1. cristalul va deveni suprasaturat în vacanţe iar precipitarea lor în plăci de vacanţe de forma unei monede poate fi urmată de ciocnirea plăcilor şi formarea unor inele (bucle) de dislocaţii. 29 .5.

Sublimitele sunt defecte bidimensionale care apar în interiorul aceluiaşi grăunte cristalin. Distribuţia medie este dată de ceea ce este cunoscut ca funcţie de distribuţie radială. În locul acestei listări se foloseşte o distribuţie medie a atomilor relativ la un atom central.4. În Fig.6.3.2.6.3. Se obţin de regulă în timpul deformării materialului la temperaturi înalte şi ca rezultat al transformărilor de fază.c) este prezentă o imagine de microscopie electronică în înaltă rezoluţie (HRTEM) a zonei limitei de grăunţi. ca urmare a faptului că reţeaua se abate pe mici domenii de la forma ei ideală. O reţea alcătuită din sublimite poartă denumirea de substructură.4. sau atom de referinţă. Defecte de suprafaţă Limitele de grăunţi sunt defecte bidimensionale care apar într-un agregat policristalin şi reprezintă regiunea de trecere de la grăunţii (cristalite) cu o anumită orientare cristalină la alţi grăunţi cu o orientare diferită. Funcţia de distribuţie radială Structurile materialelor amorfe nu pot fi descrise cu modelul teoretic ales pentru materialele cristaline.2. Deoarece materialele amorfe nu prezintă periodicitate la mare distanţă şi de aceea o descriere precisă necesită o listare a tuturor poziţiilor atomice. La limita de grăunte apar procese ca difuzia şi transformările de fază (Fig.6). Limitele dintre grăunţi sunt caracterizate printr-o energie superficială mare.1.2. limita de grăunte Fig. Limite de graunţi imagine HRTEM 2. Structuri amorfe 2. 30 .2.

Există două situaţii limită: cristalul complet ordonat şi distribuţia aleatoare a atomilor. Pentru aceste distanţe. atunci în jurul fiecărui atom sunt 12 alţi atomi.6. distribuţia atomilor nu este aceeaşi în jurul fiecărui atom. De exemplu.2.a) funcţia de distribuţie radială constă dintr-o serie de maxime localizate la diferite distanţe interatomice şi este zero înte aceste maxime. Pentru solidele amorfe actuale s-au găsit funcţiile radiale folosind tehnicile cu radiaţie X. deoarece materialul conţine un număr mare de atomi. şase se găsesc la distanţa a. alegând un atom de referinţă. concentraţia creşte. Dacă muchia cubului este a. deoarece spre deosebire de cristal.Pentru a arăta semnificaţia fizică a funcţiei de distribuţie radială se presupune un solid amorf care constă din atomi de un singur tip şi vom descrie cum poate fi evaluată funcţia dacă se cunosc toate poziţiile atomilor. Să considerăm mai întâi funcţia de distribuţie radială pentru un cristal cu structura cubică cu feţe centrate. S-au construit modele de structuri amorfe ce conţin câteva sute de atomi şi folosind computerul s-a evaluat funcţia de distribuţie radială. Procesul se repetă folosind un alt atom de referinţă. etc. Dacă ne imaginăm un strat sferic extrem de îngust. volumul tinzînd la zero când ∆r descreşte. După cum se poate vedea din Fig. Un număr finit de atomi se vor găsi în aceste straturi. la o distanţă a / 2 . procesul descris nu poate fi efectuat. Se calculează valoarea medie a lui n(r) pentru sistemul de atomi şi la final se face limita pentru ∆r foarte mic. centrat pe unul din atomi şi dacă socotim numărul de atomi cu centrele în acest strat. măsurat de la centrul atomului de referinţă. rezultatul va fi zero cu excepţia stratului care se găseşte la o distanţă egală cu distanţele de separare interatomică ale structurii cfc. În general. Mai întâi. n(r) = 0 pentru r cuprins între 0 şi a / 2 şi devine infinit pentru r = a / 2 . Calculând n ( r ) a atomilor situaţi la distanţa r de un atom se poate defini funcţia de distribuţie radială ρ ( r ) = 4πr 2 n ( r ) (1. şi se împarte numărul de atomi cu centrele în strat la volumul stratului. 24 la distanţa 3 / 2 a . rezultatele sunt diferite de la atom la atom. care se extinde de la r până la r + ∆r. cfc.9) Bineînşeles că. 31 . se calculează concentraţia n(r) a centrelor atomilor dintr-un strat sferic.

Distanţa de la atomul de referinţă este dată în unităţi ale muchiei cubului. Funcţia devine zero pentru valori mici.55x1028atomi/m3.b). La valori ale lui r mari curbele aproape se suprapun. Pe măsură de r creşte.2. Funcţia de distribuţie radială: a) Structură cfc. picurle devin tot mai largi şi mai puţin intense. dacă centrele atomice sunt distribuite aleatoriu în material concentraţia medie n nu depinde de r.c). prezentând aspecte asemănătoare cu cea corespunzătoare solidului cristalin.6. Observăm că pentru o distribuţie aleatorie.6. Indiferent de valoarea lui r. numărul de perechi de atomi separate printr-o distanţă dată este aceeaşi cu numărul de perechi de atomi separate prin orice altă distanţă. b)Solid perfect amorf cu o concentraţie de atomi 2.6) Funcţia este reprezentată grafic în Fig.6. indicând că există o distanţă pentru vecinii cei mai apropiaţi. Picul care apare la cele mai mici valori a lui r corespunde distanţei dintre vecinii cei mai apropiaţi. Acest fapt arată că 32 .La cealaltă etremă.2. De data aceasta picurile au intensitate finită şi lărgimi nenule. La valori mari ale lui r.2. Fig. ρ ( r ) este foarte mică la valori mici ale lui r deoarece poziţiile atomice din solidul real sunt excluse din vecinătatea imediată a altor poziţii de către repulsia dintre miezurile ionice ale atomilor şi ρ ( r ) =0 pentru o distantanţele de separare apropite de r=0. nenule ale lui r. c) Metal amorf. La valori mici ale lui r funcţia diferă semnificativ de cea corespunzătoare distribuţiei aleatorii. Abaterile de la curba amorfului perfect indică ordine la mică distanţă O funcţie de distribuţie corespunzătoare unui solid morf este przentată în Fig. Forma generală a curbei tinde să urmărească funcţia de distribuţie radială corespunzătoare distribuţiei aleatorii. Funcţia constă dintr-o serie de linii infinite pentru separările interatomice. funcţia constă dintr-o serie de picuri analoage celor observate pentru solidul cristalin. Concentraţia medie este aceeaşi cu concentraţia macroscopică n0 de atomi din solidşi este egală cu număril total de atomi împărţit la volumul solidului. Pentru o distribuţie aleatorie ρ ( r ) = 4πr 2 n0 (2.

Un pic foarte îngust indică faptul că aproape toţi vecinii cei mai apropiaţi se găsesc la aceeaşi distanţă în timp ce un pic larg arată o un domeniu larg de variaţie a distanţelor până la vecinii cei mai apropiaţi. Numărul mediu de atomi cu centrele în domeniul cuprins între r1 şi r2 este dat de N = n ( r )dτ r1 r2 ∫ (2. Volumul inchis de sfere va fi N ( 4π / 3) R 3 = n0τ ( 4π / 3) R 3 . Dacă există mai multe picuri rezolvate. Dacă însă sunt vizibile puţine picuri structura este ordonată doar la mică distanţă. vor fi N = n0τ atomi în volumul macroscopic τ. Lărgimile picurilor prezintă şi ele interes. ea poate fi utilizată pentru estimarea fracţiunii de împachetare pentru solidul amorf. unde R este jumătate din valoarea lui r pentru primul pic al funcţiei. N reprezentând numărul mediu de vecini cei mai apropiaţi de un atom din solid.8) Integrala se efectuează pe primului pic al funcţiei de distribuţie radială. Funcţia de distribuţie radială poate fi utilizată pentru a găsi numărul mediu de atomi dintr-un anumit strat sferic.9) 33 . Numărul de picuri este o măsură a domeniului de ordine a structurii. Dacă n0 este concentraţia macroscopică a atomilor din solid. iar factorul de împachetare va fi F= 4π n0 R 3 3 (2.materilele amorfe prezintă ordine la mică distanţă dar nu rezintă ordine la mare distanţă aşa cum au cristalele. structura este ordonată la distanţe mari de atomul de referinţă. Înlocuind atomii cu sfere de rază R. Deoarece funcţia de distribuţie raială dă separarea medie a vecinilor cei mai apropiaţi.7) unde dτ este un element de volum infinit mic. Deoarece n ( r ) = ρ ( r ) / 4πr 2 dτ = 4πr 2 dτ r2 ( ) şi N= r1 ∫ ρ ( r )dr (2. Poziţiile picurilor indică separarea interatomică dominantă.

34 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful