Sunteți pe pagina 1din 2

Repetabila povara Adrian Paunescu Cine are printi, pe pmnt nu n gnd Mai aude si-n somn ochii lumii

plngnd C am fost, c n-am fost, ori c suntem cuminti, Astzi mbtrnind ne e dor de printi. Ce printi? Niste oameni ce nu mai au loc De attia copii si de-att nenoroc Niste cruci, nc vii, respirnd tot mai greu, Sunt printii acestia ce ofteaz mereu. Ce printi? Niste oameni, acolo si ei, Care stiu dureros ce e suta de lei. De sunt tineri sau nu, dup actele lor, Nu conteaza deloc, ei albir de dor S le fie copilul c-o treapt mai domn, Ct munc n plus, si ce chin, ct nesomn! Chiar acuma, cnd scriu, ca si cnd as urla, Eu i stiu si i simt, ptimind undeva. Ne-amintim, si de ei, dup lungi sptmni Fii btrni ce suntem, cu printii btrni Dac lemne si-au luat, dac oasele-i dor, Dac nu au murit tristi n casele lor... ntre ei si copii e-o prsil de cini, Si e umbra de plumb a preazilnicei pini. Cine are printi, pe pmnt nu n gnd, Mai aude si-n somn ochii lumii plngnd. C din toate ce sunt, cel mai greu e s fii Nu copil de printi, ci printe de fii. Ochii lumii plngnd, lacrimi multe s-au plns ns pentru potop, nc nu-i de ajuns. Mai avem noi printi? Mai au dnsii copii? Pe pmntul de cruci, numai om s nu fii, Umiliti de nevoi si cu capul plecat, ntr-un biet orsel, ntr-o zare de sat, Mai asteapt si-acum, semne de la strmosi Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,

Si ca niste stafii, ies arare la porti Despre noi povestind, ca de mosii lor morti. Cine are printi, nc nu e pierdut, Cine are printi are nc trecut. Ne-au fcut, ne-au crescut, ne-au adus pn-aci, Unde-avem si noi nsine ai nostri copii. Enervanti pot prea, cnd n-ai ce s-i mai rogi, Si n genere sunt si nitel pislogi. Ba nu vd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici, Ba-i nevoie prea mult s le spui si explici, Cocosati, cocrjati, ntr-un ritm infernal, Te ntreab de stii pe vre-un sef de spital. Nu-i asa c te-apuc o mil de tot, Mai cu seam de faptul c ei nu mai pot? C povar i simti si ei stiu c-i asa Si se uit la tine ca si cnd te-ar ruga... Mai avem, mai avem scurt vreme de dus Pe constiint povara acestui apus Si pe urm vom fi foarte liberi sub cer, Se vor mputina cei ce n-au si ne cer. Iar cnd vom ncepe si noi a simti C povar suntem, pentru-ai nostri copii, Si abia ntr-un trist si departe trziu, Cnd vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu, Vom pricepe de ce fiii uit curnd, Si nu vd nici un ochi de pe lume plngnd, Si de ce nc nu e potop pe cuprins, Desi plou mereu, desi pururi a nins, Desi lumea n care printi am ajuns De-o vecie-i mereu zguduit de plns.