Sunteți pe pagina 1din 1

In cumpatul vremii de astazi se intalnesc, din perspectiva noastra romaneasca, doua cuvinte toctai acesta de cumpat si cel de computer,

calculatorul, masina electronica de calculat. Ele poarta cu cele doua lumi, doua experiente istorice si doua mentalitati diferite, dar au fost candva infratite si sunt sortite sa se recunoasca unul intr-altul, daca lumea de astazi nu vrea sa intre in descumpanire. Amandoua se trag din limba latina. E foarte probabil ca si cuvantul nostru se trage din computus=socoteala, desi unii filologi sugereaza ca s-ar trage din compitum=raspantie, ce ar fi dat un verb insemnand: a sta la raspantie de drumuri, a-si cauta drumul, a fi in cautare, iesi cantarire. Dar, pana la urma, chiar filologi care sustin ca nu s-ar trage din cuvantul computus admit ca in cuvantul nostru s-a intiparit inrauirea cuvantului latin pentru socoteala. Computer, in schimb, vine de la a calcula, asa cum multe cuvinte din limba engleza au luat si au pastrat intocmai sensurile originare. (Cand imprumuti, iei ce ti se da. Cand pleci de acasa cu lucrul, ca noi cu latina, el calatoreste si se preface odata cu tine). De la inceput, astfel, de la simpla considerare a cuvintelor iti dai seama ca unul e batran, altul tanar, ca se vor infrunta, odata cu ele, o lume care a imbatranit intelept, cu una a tineretii care nu stie decat geniul si fapta ei... Ce altfel decat batranul cumpatat care din calcul putea sfarsi in lipsa de calcul, este cuvantul tanar al calculatoarelor: computer! El spune un singur lucru, ca orice faptura tanara si nu vrea sa stie de altceva. Fratele sau batran, cumpatul, de care el nu mai stie nimic, ar avea atatea sa ii povesteasca...Dar el, tanarul, nu are timp de istorisiri, ci are totul de facut. Daca ei s-ar intalni acum, confruntarea lor ar fi ceva stranui:unul, cumpatul, un arbore vechi, stufos, cu radacinile bine infipte in pamant, altul, o unealta nazdravana din povesti, alergand peste lume si facand minunatii. Dar nu se astfel cugetul romanesc putinta sa-i confrunte? Nu e confundata astazi insusi lumea noastra, in care cuvintele au stiut sa imbatranseasca, cu o lume in care cuvintele sunt tinere si incinse de neastampar faptei lor celei noi?

C. Noica, Cuvantul impreuna despre rostirea romaneasca.