Duchenne (miopatie a lui) boala ereditara caracterizata printr-o degenerescenta musculara.

Miopatia lui Duchenne este cea mai frecventa si cea mai severa dintre distrofiile musculare, care afecteaza 1 baiat din 2500. Modul ei de transmisie este recesiv si legat de sex, adica boala este transmisa de catre femei si nu afecteaza decat baietii. Gena anormala este localizata pe unul dintre cromozomii X ai mamei. Produsul genei respective, distrofina (proteina), exista in concentratii foarte reduse in muschii subiectilor afectati. Absenta distrofinei duce la aparitia de leziuni ale membranelor ce acopera celulele musculare (miocite), antrenand degenerarea fibrelor musculare si necroza miocitara. Astazi este posibil sa se detecteze aceasta boala in faza antenatala prin biopsia vilozitatilor coriale sau prin amniocenteza. Semne si simptome - Miopatia lui Duchenne debuteaza in prima copilarie, dupa deprinderea mersului. Muschii membrelor inferioare sunt primii afectati, urmati de cei ai membrelor superioare. copilului ii este din ce in ce mai greu sa mearga, iar paralizia se instaleaza treptat. Electromiograma permite sa se afirme natura musculara a tulburarilor; biopsia musculara confirma diagnosticul. Evolutia este rapida si severa: mersul devine imposibil catre varsta de 12 ani si necesita recurgerea la fotoliul cu rotile; insuficienta respiratorie devine cronica; este frecventa o atingere a inimii. La o treime din cazuri se constata si afectarea functiilor intelectuale (in special a aptitudinilor verbale). In general, decesul survine la 20 ani, ca urmare a complicatiilor respiratorii sau a insuficientei cardiace. Tratament - tratamentul vizeaza combaterea simptomelor si face apel la kineziterapie si la ortopedie. Actualmente sunt in studiu doua mari cai de cercetare privind tratamentul acestei afectiuni. Injectarea de mioblasti (celule musculare tinere) in muschii atinsi a dus la rezultate incurajatoare la animal, dar nu este inca utilizata decat in mod limitat la om. A doua metoda, care este inca de domeniul cercetarii, face apel la terapia genica: ea consta in introducerea in celula afectata a genei normale de distrofina.

Amelogenesis imperfecta Amelogenesis imperfecta este titlul generic conferit unui grup de boli rare, cu transmitere ereditara ce se caracterizeaza prin anomalii in formarea smaltului dentar. Termenul se refera exclusiv la tulburari de dezvoltare ale smaltului, nu si la bolile in care sunt asociate si aceste malformatii.Smaltul dentar reprezinta tesutul dur de origine epiteliala care acopera coroana dintilor. Este cel mai dur si mai mineralizat tesut din corp, este acelular si nu poseda nici un mijloc de autoreparare si intretinere, cu exceptia protectiei pe care i-o asigura saliva. Din punct de vedere structural, smaltul este format din cristale de hidroxiapatita in cadrul unui proces reglat de amenoblaste si aflat sub control genetic. Modul in care informatia genetica este capabila sa controleze amelogeneza este putin cunoscut la ora actuala, insa implica activarea mai multor procese cu rol important in formarea smaltului. Amelogeneza imprfecta apare ca urmare a formarii unor proteine cu structura anormala: amenoblastina, enamalina, tuftelina si amelogenina. Pacientii au dintii anormal colorati (smaltul este atat de subtire incat lasa sa se vada prin el tesutul subiacent): galben, maroniu sau cenusiu, si ca urmare a smaltului de slaba calitate exista un risc crescut de aparitie a cariilor dentare. In urma studiilor clince efectuate, specialistii au clasificat amelogeneza imperfecta in 4 tipuri principale cu 14 subtipuri. Tipurile principale tin seama de defectul specific al smaltului iar subtipurile sunt in functie de aspectul clinic si transmiterea bolii. Principalele tipuri de amelogenesis imperfecta sunt: Tipul 1: hipoplastic Tipul 2: hipomaturat Tipul 3: hipocalcificat Tipul 4: hipomaturat, hipoplaziat, taurodontism. In toate tipurile smaltul este moale si subtire, iar dintii, atat cei temporari cat si cei permanenti sunt friabili, sunt frecvent afectati de carii si se pot chiar rupe in urma unor traumatisme de intensitate moderata. In functie de tipul particular al bolii amelogeneza imperfecta se poate transmite X linkat, autozomal dominant sau autozomal recesiv. Incriminate in aparitia bolii sunt mutatiile pe genele AMELX, ENAM, MMP20 si KLK-4, care in mod normal codifica informatia pentru realizarea unor proteine esentiale in dezvoltarea normala a dintilor. Mutatiile geneticemodifica structura proteinelor sau chiar impiedica formare altora. Specialistii considera ca si alte gene sunt afectate in amelogeneza imperfecta. Amelogeneza imperfecta X linkata este forma caracterizata prin mutatii ale genei AMELX si reprezinta 5% din totalitatea cazurilor. Afectiunile X linkate sunt cele cu gena mutanta pe cromozomul X (unul din cei 2 cromozomi sexuali); ca urmare barbatii sunt mult mai grav afectati comparativ cu femeile.