Multi copii sunt etichetati ca fiind timizi.

Daca ai inteles ce inseamna cu adevarat acest termen, atunci poti decide ca timiditatea nu este intotdeauna o trasatura negativa de comporatment, ba din contra poate fi o calitate. Timiditatea poate fi un ajutor sau un handicap pentru un copil, in functie de caz si de modul cum este tratata. Cand timiditatea ajuta un copil Cand timiditatea este un handicap Comportament al copiilor gresit inteles Cum sa-ti ajuti copilul sa-si valorifice timiditatea Cand timiditatea ajuta un copil Timiditatea este o trasatura de personalitate, nu un defect. Poti realiza ca adult, daca te uiti in jurul tau ca poti fi inconjurat de oameni timizi, dar pe care ii admiri poate mai mult decat pe cei mai curajosi. Aceste persoane timide tind sa fie cei mai buni ascultatori, atenti si care pot exprima mult mai mult fara sa scoata nicio vorba. Nu trebuie sa iti fie frica sa admiti in fata celorlati ca micutul sau micuta ta este timida, ba chiar poti sa o faci de fata cu el/ea. Nu este nimic gresit in a fi un copil timid. Multi oameni inteleg timiditatea ca pe o problema grava deoarece asociaza aceasta frumoasa trasatura cu lipsa stimei de sine a persoanei timide. Multi copii, insa, sunt etichetati ca fiind timizi gresit doar pentru ca sunt mai linistiti si nu sunt exuberanti. Acesti copii au o pace interioara care straluceste pe dinafara fara a se agita. Daca un copil mai energic si mai indraznet ar sta linistit nu inseamna ca dobandeste aceasta stralucire. Observa comportamentul copilului in colectivitate. Tu, ca parinte, ai emotii pentru copilul tau atunci cand acesta se va afla in fata unei multimi si crezi ca nu va face fata? Pentru ati da seama daca timiditatea copilului tau este buna fii atent/a la el si observa daca ii priveste pe ceilalti in ochi, daca este politicos si daca este linistit. Daca nu eschiveaza oamenii cu privirea si nu incepe sa tremure sau sa planga, atunci poti sta linistit/a caci comportamentul copilului tau este normal si oamenii se simt bine in prezenta lui.

Copii timizi sunt profunzi. Formele timiditatii la copii sunt de mai multe feluri. Acestea depind de reactiile si personalitatea fiecaruia. Unii sunt profunzi in gandire si totodata prudenti. Inainte de a conversa cu o persoana, acesti copii intai o studiaza si vor sa se asigure ca nu vor fi respinsi. Acesti copii sunt pasnici si calzi si daca vor fi ajutati sa-si valorifice aceasta calitate vor deveni niste adulti respectabili cu siguranta. Nu acest lucru va doriti pentru copilasul vostru, dragi mamici si tatici? Cand timiditatea este un handicap Este furios in prezenta persoanelor straine. La unii copii, timiditatea este manifestarea unor probleme interne, nu aceea pace interioara de vorbeam mai sus. Acest copil este mai mult decat timid, el se retrage. El evita contactul ochi-in-ochi cu ceilalti copii si are o multime de probleme comportamentale. Oamenii si copii de varsta lui nu se simt confortabil in prezenta lui deoarece ii este mereu teama si este de cel mai multe ori furios. Nu este linistit si nici nu da semne ca ar avea incredere in propria persoana. Se ascunde in spatele mamei. Unii copii se ascund in spatele etichetei de a fi timid astfel incat nu trebuie sa accepte ca persoana sau copilul nou nu este pe placul lui. Este mai sigur sa nu arate nimic si sa se inchida in "cochilie". Eticheta de "timid" devine o scuza pentru parinti ca nu si-a dezvoltat abilitatile sociale si bineinteles, un motiv pentru care nu le exercita. Pentru acesti copii, timiditatea este un handicap si acestia chiar au o parere proasta de sine. Pentru a vindeca timiditatea, trebuie sa ii construiesti stima de sine. Acest copil are nevoie de parinti pentru a-i da incredere in propria

persoana. Comportament al copiilor gresit inteles Schimbarea brusca de personalitate. Ce ziceti de un copil energic si foarte sociabil cu oricine pana la varsta de 3 ani, apoi dintr-odata devine ca o scoica? Mamele de multe ori isi fac griji pentru cauzele care au putut duce la o astfel de inversare de personalitate. Insa raspunsul este, de obicei "nimic". Pana la 2 ani copiii sunt spontani, ei actioneaza inainte sa gandeasca, pentru ca sunt foarte mici, mai ales in relatiile sociale. Intre 2 si 4 ani, copiii trec printr-o faza de anxietate fata de straini si de colectivitati mari. Cum sa-ti ajuti copilul sa-si valorifice timiditatea Parintii se intreaba deseori ce sa faca ca sa-si scape copilul de timiditate: "Este doar o faza de intalnire? Copilul ar trebui sa fie incurajat sa iasa in fata mai mult? Exista o problema mai serioasa care sta la baza timiditatii copilului meu?". Iata ce poti face pentru a-ti ajuta fiica sau fiul: - Imbratiseaza-ti copilul mai des, are nevoie sa stie ca este in siguranta pe lumea acesta atat de mare pentru el; - Ofera-i exemple de momente cand tu ai actionat ca un copil timid sau chiar ca si adult. Parintii sunt cel mai bun model in fata copiilor lor. - Adreseaza-i-te folosind cuvantul "linistit". Nu il eticheta niciodata ca timid, devreme ce acest termen are o conotatie negativa in societatea noastra. - Nu il grabi in situatii noi. Este normal pentru oamenii timizi sa cantareasca activitati nefamiliare inainte sa se implice. - Da-i copilului nenumarate ocazii sa se amestece cu prieteni de virsta lui. Invitati prieteni frecvent acasa sau in parc. - Nu te arunca sa-l salvezi daca il vezi ca ezita sau ca ii e frica de ceva. Ofera-i tot suportul, insa lasa-l sa incerce sa se descurce singur. Timiditatea este un caracter mostenit. Atata vreme ce copilul se obisnuieste dupa 10 sau 15 minute de stat deoparte , timiditatea este normala. In cazul in care ti se pare ceva dubios poti oricand sa apelezi la un specialist. Copilul timid este cel care se ascunde in bratele mamei sau ale tatalui de fiecare data cand primesc musafiri, copilul care nu vrea niciodata vorbeasca cu cei pe care nu ii cunoaste si cel pe care reusim cu greu sa il facem sa zambeasca. Psihologul Cristina Calarasanu ne va explica fenomenul timiditatii la cei mici si cum ii poate ajuta comportamentul parintilor sa treaca peste aceasta problema.

E firesc pentru orice copil de varsta foarte mica sa se simta amenintat si infricosat de multele lucruri care il inconjoara si care sunt toate noi pentru el. Reactia baietelului de un an si jumatate al prietenei mele atunci cand a intrat in casa mea dupa o absenta de cateva luni e graitoare: intai a scancit de cateva ori, apoi a plans de-a dreptul, pana cand s-a obisnuit cu o casa noua si cu oameni noi in jurul sau (nici noi si nici casa nu ii eram necunoscuti, dar la un

bebe atat de mic amintirile nu sunt precise). Cum se manifesta timiditatea la cei mici ne spune psihologul Cristina Calarasanu: - cei mici intampina dificultati in a lega noi prietenii si in a intra in relatii cu alti micuti, fie in parc, fie la gradinita sau in oricare alt loc de socializare; - nu isi fac singuri prieteni ; - incearca sa iasa in evidenta cat mai putin si sa fie cat mai putin vizibil; - nu se manifesta in public, nu raspunde atunci cand o persoana necunoscuta din cercul de prieteni al parintilor il intreaba ceva; - refuza sa cante sau sa isi spuna poezia la serbari sau la gradinita; - prefera sa se joace singur, chiar daca in jurul sau mai sunt si alti copii. Timiditatea este o inhibitie la nivel afectiv care il face pe copil sa se simta nesigur, confuz, tensionat atunci cand trebuie sa socializeze sau cand se afla in centrul atentiei, precizeaza psihologul. "Ceea ce este foarte interesant de observat este mediul din care acesti copii provin. Ei provin ori din familii hiperprotective, sunt foarte apropiati de mama si de bunica lor si au fost tot timpul cocolositi, ori din familii foarte autoritare, care le impun celor mici cerinte si asteptari mari."- Cristina Calarasanu Psihologul continua prin a ne explica faptul ca acesti copii, cei timizi, sunt de foarte multe ori foarte inteligenti, dar nu isi pot face cunoscute calitatile fata de ceilalti tocmai din cauza timiditatii (refuza, de exemplu, sa recite poezia frumoasa pe care au invatat-o pentru serbare, cu toate ca o stiu foarte bine). Mama este fiinta care joaca un rol foarte important in formarea copilului si tot ea este cea care il poate face pe cel mic sa treaca peste aceasta afectiune. Mai ales atunci cand este micut, cum este cazul baietelului prietenei mele, ea trebuie sa ii transmita siguranta si sa ii receptioneze fiecare temere pentru a retrimite inapoi la copil numai ganduri linistitoare si incredere in el. Copilul va simti orice temere sau frica a mamei si o va prelua si el.

Sentimentul de siguranta Unui copil i se face frica, atunci cand circumstantele ii scapa de sub control, ori in cazul in care nu intelege anumite lucruri sau evenimente si simte ca siguranta sa este in pericol. Pe parcursul dezvoltarii si cresterii, copilul trece prin mai multe momente cand sentimentul de siguranta ii este pus la incercare. Desi ne consideram o societate avansata, multi copii inca se confrunta cu o izolare profunda si chiar cu situatii in care viata le este pusa in pericol. Deteriorarea sentimentului de siguranta este, de asemenea, amplificata de duritatea, amenintarile si violenta frecvent intalnite in filme, desene animate si basme. A ajuta un copil sa-si elibereze temerile si sa-si depaseasca frica poate fi un lucru destul de dificil, insa, cu rabdare si perseverenta poate fi indeplinit. Pretexte pentru a elibera sentimentele de teama In situatiile in care se instaleaza teama, copilul se va simti neputincios si lipsit de putere. Pentru a-si elibera in conditii de siguranta sentimentul de teama, copilul isi leaga acest sentiment de un pretext care este obisnuit si banal. In acest fel, copilul transforma aceste sentimente in ceva ce nu mai reprezinta o amenintare reala. Cand copilul creste, teama apare mai intai sub un pretext, apoi sub un altul si va persista in conditiile in care copilul nu primeste ajutorul de care are nevoie. Copilul este gata sa-si elibereze sentimentele de teama, atunci cand simte ca are un ajutor de nadejdie care sa-l ajute in lupta sa cu frica. De exemplu, un copil care a petrecut o saptamana intr-un loc izolat, cand ajunge adult, poate ajunge in situatia de a nu indrazni sa-si duca familia la o scurta plimbare in padure, deoarece este temator fata de zonele nelocuite. Frica luata in ras Jocul poate ajuta copiii sa-si depaseasca temerile. Acest lucru se realizeaza prin interventia unui adult care este dispus sa faca orice ii cere copilul pe parcursul jocului. Trebuie sa observati ce ii face placere copilului si sa-l incurajati sa desfasoare activitatile care ii plac. In acest timp, incercati sa luati in cadrul jocului rolul cel mai putin important. In cazul in care copilul dumneavoastra se preface ca merge la locul de munca, va veti preface ca plangeti si il rugati sa nu mearga. Daca copilul dumneavoastra vrea sa joace sah, incercati sa-l stimulati si sa-l puneti in diverse situatii, insa, pentru a-l incuraja, pierdeti de cele mai multe ori jocul. In cazul in care copilul dumneavoastra doreste sa sara in pat, lasati-l sa sara, insa, solicitati-i sa faca acest lucru cu atentie si priviti-l admirativ pentru a stii ca sunteti incantat de felul in care sare. Teama copilului va fi eliberata in timp ce jucati aceste jocuri in care el are rolul principal, iar autoritatea parintelui se face mai putin simtita. Cu cat se va juca si va rade mai mult copilul isi va lasa la o parte temerile. Frica exprimata prin plans, tremurat si sudoare

In cazul in care copilul este acaparat de temerile sale, sentimentul de teama va fi mult mai profund. Depinde de dumneavoastra ca si parinte sa-i oferiti caldura, suport si increderea de care are nevoie. Pentru a-si putea impartasi temerile, copilul trebuie sa le simta prezenta. Discutati despre temerile lui si conduceti jocul sau discutia spre acea situatie care-i provoaca frica, pentru a-l determina sa vorbeasca despre ceea ce simte. Cand va incepe sa planga si sa simta frica, dumneavoastra veti fi acolo pentru a-i acorda sprijinul necesar si ii veti putea spune: Sunt aici cu tine si nu plec nicaieri, Eu sunt aici si nu voi pleca, Totul e OK sau Am vazut cat iti e de greu sa te confrunti cu acest lucru, eu voi fi alaturi de tine mereu, sunt aici pentru a avea grija de tine. Este foarte probabil ca in aceste situatii, copilul dumneavoastra va protesta si este foarte probabil, sa va solicite sa plecati de acolo. Daca plecati sau faceti ceea ce va spune, nu va reusi sa-si depaseasca temerile. Trebuie sa fiti convinsi ca lupta impotriva fricii, avandu-va alaturi, nu va face decat sa-l ajute. Stati cu un copil ingrozit atata timp cat este nevoie. Cu cat veti fi mai increzator si mai atent cu copilul cu atat mai repede sentimentul de teama ii va disparea. Aceasta lupta cu teama, starea de plans si tremurat poate dura chiar si o ora. Daca se poate, stati cu copilul pana cand el isi da seama ca este in siguranta in bratele dumneavoastra si ca totul este bine. Cand se va ajunge la acest punct, el se va relaxa, sau poate va plange profund, apoi, probabil, va rade si va sta cuibarit in bratele dumneavoastra pentru o buna bucata de vreme. Comportamentul lui se va schimba semnificativ dupa aceasta eliberare emotionala profunda.