UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI

Platon si psihologia platonica

STUDENT : PETCU ANA-IULIA SPECIALIZAREA : PSIHOLOGIE ANUL I,GRUPA II

Introducere

Creatia lui Platon este "suma" aproape a tuturor ntrebrilor pe care le poate nscoci o minte torturat de nevoia de adevr, de a ti ce se afl pretutindeni sub forma conditiei, cauzei, factorului generator i explicativ. n acelai timp, opera este i "suma" rspunsurilor posibile care se pot da ntrebrilor. Deci: nu un singur rspuns, nu o singur solutie, ci rspunsuri i solutii - un univers al lor".

Viata si opera

antice, student al lui Socrate i nvtor al lui Aristotel. mpreun cu acetia, Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Platon a fost de asemenea matematician, scriitor al dialogurilor filozofice i fondatorul Academiei din Atena, prima instituie de nvmnt superior din lumea occidental. Descinde, pe linie patern, din regele Codros, iar pe linie matern din Solon, familii ilustre care au excelat in domeniul vieii politice, poeziei, legislaiei. ntr-un anume fel, Platon le va continua preocuprile, completndu-le cu filosofia. Cu Platon, filosofia greac intr in etapa ei obiectiv, mplinindu-se ca tiin care are contiin obiectului su, a chemrii i rostului ei.

Platon (Greac: ; Pltn 427-347) a fost un filozof al Greciei

La 20 de ani devine discipol al lui Socrate, rmnnd alturi de el vreme de 8 ani, pn la moartea acestuia. nclinaiile poetice, talentul n domeniul teatrului le-a nnbuit i s-a dedicat total filosofiei. La moartea lui Socrate (399 .Hr.) nu a putut fi de fa, fiind bolnav. Condamnarea nedreapt a maestrului l-a ndemnat s-l reabiliteze (Apologia lui Socrate), dialogurile de tineree purtnd marca puternic a filosofiei socratice. Refugiat o vreme la Megara, se bucur de prezena lui Euclid, alt discipol al lui Socrate. Realizeaz mai multe cltorii: n Egipt se familiarizeaz cu matematica; n Cirene intr n legtur cu matematicianul Teodor; n coloniile din Italia de Sud face cunotin cu pitagoreicii; n Sicilia, la Siracuza este invitat de tiranul Dionysios cel Btrn. O tradiie spune c Dionysios cel Btrn l-a vndut pe Platon ca sclav n Egina deoarece i considera suprtoare prezena, dar prietenii l-au cumprat i eliberat din sclavie. Acest fapt ar putea explica hotrrea lui Platon de a se retrage din politic i de a deschide o coal filosofic la Atena, lng gimnaziul nchinat eroului mitologic Academos, de unde i numele Academia. Organizarea colii era asemntoare societilor pitagoreice, cu o ierarhie bine structurat. coala va funciona aproape 1000 de ani, unul dintre obiectivele ei cele mai importante fiind acela de a contribui la pregtirea politic a oamenilor politici. Academia lui Platon este nchis n 529 d.Hr., la ordinul mpratului Iustinian. Dup ce mplinise deja 60 de ani, Platon a mai efectuat dou cltorii la Siracuza, n sperana de a-l influena pe Dionysios cel Tnr pentru proiectele sale de reform politic i filosofic. Din pcate, proiectul eueaz definitiv. S-a stins din via, dup cum spune Cicero, cu condeiul n mn (scribens mortuus est).

Este cel dinti filosof de la care au rmas scrieri complete: 35 de scrieri i 13 scrisori (dintre care doar una, a aptea, pare a fi autentic). El a creat specia literar a dialogului, n care problemele filosofice sunt abordate prin discuia dintre mai muli interlocutori, Socrate fiind cel mai adesea personajul principal. Lewis Campbell a fost primul cercettor care a demonstrat prin studiul stilometric c dialogurile Philebos, Critias, Legile, Timaios i Omul politic pot fi grupate i sunt clar distinse de Parmenides, Phaidros, Republica i Theaitetos. Studiile recente demonstreaz imposibilitatea stabilirii ordinii cronologice a dialogurilor, care tradiional sunt grupate dup criterii tematice i ncearc s urmreasc o evoluie a gndirii lui Platon. Cronologia dialogurilor nu mai poate fi stabilit astzi dect n linii mari.

Psihologia platonica

Psihologia se afla la Platon intr-o stransa legatura cu metafizica si filozofia naturii. In conceptia platonica despre suflet se evidentiaza ideile religioase ale mai multor secte antice cat si teoria despre Idei. De aceea gasim ca este justificata afirmatia lui Windelband ca Platon a fost cel dintai teolog, iar conceptia lui despre suflet, o conceptie religioasa. Aceasta psihologie "teologica" va forma apoi temeiul doctrinei politico-sociale platonice. Elementele istorice ale psihologiei platonice isi au originea in mistica orficapitagoreica. Dar totusi modul in care Platon face sinteza acestor elemente si teoria sa despre Idei este nespus de original. Caracteristica in aceasta sinteza este ambivalenta pe care o are sufletul ca un rezultat al contopirii celor doua conceptii despre suflet. Dupa unii sufletul este principiul vietii si totodata principiul miscarii, iar dupa altii sufletul este identic cu eul. De fapt consideratiile pe care Platon le face cu privire la suflet depasesc preocuparile psihologice si se intind in domeniul eticii si al religiei, ceea ce face ca si convingerea filozofica, credinta si nadejdea adanca, presimtirea si intuitia poetului si a profetului sa se lege intr-o totalitate minunata, care si astazi vrajeste pe acela care citeste cu atentie dialogurile scrise de Platon. Sub influenta misticii grecesti, Platon considera sufletul ca avand o origine divina si ca numai in urma unei vini (vezi Phaidros), sau ca urmare a unei legi universale (Timaios), acesta s-a coborat intr-un trup muritor, de care abia moartea il elibereaza iarasi, pentru ca apoi - in conformitate cu sentinta judecatii - sa primeasca o rasplata sau o pedeapsa pentru faptele sale. Platon mai accentueaza, influentat, poate, de Anaxagora, spre deosebire de mistica, ca ceea ce face demnitatea sufletului uman si-l deosebeste de celelalte fapturi este facultatea acestuia de a cunoaste (nus), fiindca gratie acestei facultati sufletul se poate pune in legatura cu vesnicia, cu Existenta adevarata, cu Ideile.

In acest sens, sufletul are o pozitie de mijloc intre cele doua lumi: el este de origine divina, inrudit cu Ideile eterne, dar, de aceea, el insusi nu este o Idee, ci se poate ridica la intuitia Ideilor, sa participe la acestea, mai ales la Ideea vietii, a Adevarului si a Ratiunii, a Dreptatii, a Frumusetii si a Binelui. In timp ce, insa, ideile sunt vesnic neschimbatoare in lumea suprasenzorialului, sufletul se afla intr-un corp, care prezinta o piedica serioasa fata de natura divina a acestuia, aceasta din pricina ca corpul se lasa mereu prins in mrejele micimilor vietii, a poftelor si a pasiunilor, ceea ce face ca si sufletul sa-si intunece reamintirea Existentei vesnice si, ademenit de mii de placeri mediocre si inferioare, sa-si uite mereu de originea lui inalta si de menirea lui adevarata. O salvare din aceasta stare nu este posibila decat in clipa in care se trezeste in suflet nostalgia dupa Vesnic, dupa originea lui adevarata si, ars de dogoarea Erosului, reuseste sa se elibereze din lumea senzorialului si sa nu priveasca decat lumea adevaratei Existente. Hotarator este pentru suflet numai momentul acestei intoarceri, restul n-are nici un sens. In asemenea clipe sufletul se ridica la cunoasterea Divinului si prin aceasta se indumnezeieste. Drumul spre aceasta cunoastere este drumul dialecticii, drumul acelei regine a tuturor stiintelor. "A cunoaste Frumosul, Binele, Dreptatea inseamna pentru Platon, zice Capelle, ca si pentru Socrate, a deveni frumos, bun si drept si, in acest chip, a te apropia cAt mai mult de Divin. In intregime acest lucru nu-l poate face decat acela care este in stare sa cunoasca Ideea Binelui. Asa ca cunoasterea Vesnicului, stiinta cea mai inalta, este pentru Platon totodata cea mai adanca religie ,- grija pentru mantuirea sufletului, ce depinde de o astfel de cunoastere...". Platon are in vedere pe filozof, pe iubitorul de intelepciune, pe omul al carui suflet este plin de indemnul zeului Eros, de iubirea fata de cerul Ideilor, de acea "nostalgie luptatoare", ce cauta mereu sa recucereasca paradisul pierdut, de acel dor al sufletului dupa originea lui suprapamanteasca, dupa viata divina de care el s-a impartasit inainte de mizeria existenta pamanteasca.

Din aceste consideratii s-ar putea trage concluzia - dupa cum am spus - ca Platon ar avea tendinta sa nege lumea senzoriala, asa cum face Socrate acest lucru in "Phaidon", dar motivele estetice si mai ales cele etice din filozofia platonica au facut ca Filozoful sa nu ramana la acest punct de vedere. De o importanta nespus de mare este insa faptul ca Platon cauta sa dovedeasca, intr-un mod stiintific, ca sufletul este nemuritor. Si trebuie sa subliniem faptul ca, la Platon, nu este vorba despre o nemurire in sens panteist, ci el reprezinta ideea ca eul, sufletul individual, este nemuritor si etern. Certitudinea aceasta i-a intarit-o marturisirea lui Socrate in clipa in care acesta se gasea in pragul vesniciei si vorbelor inteleptului le urma fapta. Se stie ca Platon a reluat ideea nemuririi sufletului din mistica orfica pitagoreica, dar meritul sau este, cum observa si Capelle, de a fi cautat sa dovedeasca, cu toate mijloacele dialectice, aceasta nemurire. De aceea argumentele din "Phaidon" se fundamenteaza pe teoria platonica a Ideilor.

Aceste argumente schitate intr-o forma scurta dupa Capelle - sunt urmatoarele: 1. Primul lucru este ca sufletul e nemuritor, fiindca ceea ce se misca pe sine insusi este nemuritor, netrecator ; iar ceea ce este miscat de altceva sau isi primeste miscarea de la altul este trecator. Ceea ce se misca cu de la sine putere este principiu, deoarece isi are originea si inceputul in sine insusi si nu de la altul. 2. Orice cunoastere este pentru Platon o "reamintire" a Ideilor intuite candva inainte de aceasta existenta. De aici concluzia ca sufletul a preexistat, inainte de aceasta viata, fapt de care, prin reamintire, noi devenim constienti. Daca sufletul a existat inainte de nastere, avand o fiinta separata, nimic nu impiedica ca el sa dureze si dupa separarea lui de corp, reintrand in lumea sufletelor ideale , altminteri, moartea sufletelor odata cu trupul ar aduce istovirea lor si intrarea tuturor, odata si odata, in domeniul mortii. 3. Corpul este pieritor, caci se descompune ; el este deci compus si distrugerea lui vine tocmai prin disolutia elementelor care-l compun. Dimpotriva, ceea ce este simplu nu se descompune, nu se poate distruge, este nemuritor. Ideile sunt, in opozitie cu lumea senzoriala, nepieritoare, tocmai fiindca sunt simple : ele nu pot fi cunoscute decat de catre ceea ce este de o esenta cu ele. Cunoasterea Ideilor de catre sufletul omului face dovada inrudirii dintre suflet si acestea, caci numai ceea ce este inrudit poate cunoaste Ideile. Deci, fiindca sufletul este asemenea vesnicului, de o esenta cu acesta, sufletul este de asemenea nedisolubil, nedestructibil, netrecator si nemuritor. 4. Lucrurile nu sunt ceea ce sunt decat prin participarea la lumea Ideilor. Si este clar ca un lucru nu poate participa la doua Idei contradictorii, care, asadar, s-ar exclude. Un lucru nu poate poseda calitati sau stari care sa fie in contrazicere flagranta cu una dintre calitatile sale esentiale. Sufletul participa la Ideea vietii (caci ceea ce este insufletit este plin de viata) si deci el nu poate participa si la Ideea contrara, a mortii. "Sufletul nu formeaza desigur o contrazicere directa cu moartea, dar fiindca el este indestructibil, legat de ideea vietii, el exclude moartea, este asadar nemuritor si cu aceasta netrecator, caci moartea ar fi singurul mod posibil al distrugerii sale.

Principiul platonic ca sufletul este nemuritor este, de aceea, intr-o stransa legatura cu viziunea metafizica platonica despre Idei. Acestea se determina corelativ, in sensul ca, dupa cum observa acelasi Capelle, citand pe Erwin Rohde, in "aptitudinea sa de a cunoaste vesnicia, sufletul poarta in sine garantia cea mai sigura ca el insusi este vesnic". Argumentele acestea care, dupa cum a dovedit Tenemann, sunt fundamentate pe temeiuri foarte subrede, ele totusi exercita o influenta nespus, de mare asupra cititorului, prin faptul ca ele sunt formulate prin gura lui Socrate in situatia cea mai tragica a vietii acestuia : Socrate se gasea in fata mortii. Acesta vorbeste despre nemurire in clipa in care se afla in "pragul eternitatii", cum se exprima Apelt, ceea ce inseamna ca vorbelor lui Socrate, va urma confirmarea acestora prin fapta. De aceea cuvintele lui Socrate au avut in acele clipe rezonanta unei adevarate revelatii mai inalte. "Argumentele platonice despre nemurire pot avea unele slabiciuni dialectice ; dar certitudinea de nezdruncinat cu care le expune Socrate, modul cum el le acopera cu persoana sa, gasesc un rasunet adanc in sufletul cititorului, caci acesta presimte in aceste argumente o intarire a ceea ce el insusi, cititorul, simte ca dorinta in adancul inimii sale". In urma argumentarii platonice reiese clar ca filozoful se gandeste la o nemurire individuala, la vesnicia eului uman. Mai departe, Platon ajunge in consideratiile sale asupra sufletului uman la rezultate psihologice foarte indraznete si originale pentru vremea aceea. In "Phaidros" el aseamana sufletul cu o caleasca trasa de doi cai, ce sunt condusi de un vizitiu. Unul dintre cai este de origine divina si de aceea el urmeaza bucuros indemnurile vizitiului, pentru a trage caleasca inspre cerul azuriu al Adevarului, Frumosului si al Binelui. Al doilea cal este dimpotriva de origine josnica; el este inrudit cu colbul pamantului si de aceea aplecat mereu spre lumea senzoriala, ceea ce face ca vizitiul sa-l sileasca cu forta sa ia calea in sus. Vizitiul este Nusul, ratiunea. Deci, dupa aceasta analogie, sufletul se compune, dupa Platon, din trei facultati sau puteri : Ratiunea (conducatorul) vointa, curajul, calul cel bun si poftele, calul cel rau care este partea cea mai rea a sufletului. Asadar sufletul are trei facultati : 1. Facultatea de a gandi, ratiunea, care se afla in cap ; 2, Facultatea afectelor si a sentimentelor, care isi are locul in piept si 3. Facultatea poftelor ce se afla in pantece. Pe temeiul celor trei facultati sufletesti, Platon face chiar si o tipologie caracterologica interesanta. Dupa cum in oameni conduce una sau alta dintre aceste facultati sufletesti, exista trei tipuri ale naturii : insetatii dupa stiinta, vanitosii si iubitorii de castig. Aceasta tipologie are la Platon valabilitate si pentru determinarea caracterului popoarelor. La sciti si traci domneste peste tot vointa, de aici simtul onoarei la acestia si religia lor. Egiptenii si fenicienii sunt iubitori de castig, in timp ce numai grecii se disting prin iubirea fata de stiinta. Conceptia aceasta platonica despre suflet a influentat hotarator psihologia antica. Idei din psihologia platonica vor fi luate si dezvoltate de alti filozofi, de Aristotel, de stoici si neoplatonici si chiar de unii dintre Parintii Bisericii.

Platon este n fiecare dintre noi. El ne-a descoperit cu dorul nostru de

eternitate, stabilitate, adevr, cu aspiraiile noastre de bine, iar noi, la rndul nostru, l pstrm n noi nine, uneori fr s tim, pentru c suntem toate aceste aspiraii.