Sunteți pe pagina 1din 105
alian Pease ymbajul VOrb;,,, INTRODUCERE in zilele noastre, intr-o singura saptamana avem, probabil, mai multe contacte personale cu necunoscuti, vecini, prieteni, membri ai familie, copii, colegi de 2 munca, decat aveau strémosii nostri din evul mediu, in timpul intregii lor vieti Pregatirea noastra pentru aceste Intainiri este ins aproape similara cu a lor — practic, nula. De mici copii, adultii ne-au invatat sa citim, s& scriem, s@ facem adunari si scaderi. Deoarece ei ne corectau atunci cand greseam, am ajuns sa stapanim aceste deprinderi. Alta este situatia in cazul deprinderii conversatiei. Am fost Invatati cum s& pronuntam cuvintele si cum sa insiram aceste cuvinte in propozitii, dar nimeni, niciodaté, nu ne-a invatat cum sa comunicam eficient cu ceilalti Atunci cand faceam gresell, nu ni s-a arétat cum sa le indreptam, nici macar nu ni s-a spus ca ar trebui sa corectam unele lucruri in aceasta privintaé. Drept urmare, multi dintre cei pe care iam cunoscut nu ne-au aratat sentimente prietenesti, pe care de fapt ar fi putut sa le aiba fata de noi, ba, dimpotriva, au céutat compania altora. In afaceri, clientii sau asociatii au preferat sa incheie acorduri cu alte persoane, alaturi de care se simteau mai bine. Aceast& experienta nu este neobisnuité. De fapt, ea reflect o situatie reala. Potrivit cercetatorilor in domeniul comunicarii si al psihologiei, majoritatea oamenilor continua sa faca, de-a lungul viefii lor, multe din greselile simple pe care le faceau gsi cand erau copii. Foarte putini dintre noi suntem in masura sa realiz’m asemenea contacte cu ceilalti, incét s& putem transforma simple cunostinte in prietenii sau s& punem caldura si suflet in relatiile de lunga durata. Desi cercetarile au identificat c&teva deprinderi specifice, care sunt de o importanta vitala pentru eficienta personal, putini oameni le dezvolta plenar. Mai mult, s-a descoperit c& aceste deprinderi pot fi insusite intr-un timp relativ scurt. Din pacate, despre aceste descoperiri s-a scris numai in publicatii academice, iar deprinderile respective sunt predate de un numar limitat de profesori. Aceasté carte reprezinté o combinare a doua cursuri menite s4 umple acest gol si s& formeze deprinderi de conversatie la oricine, intr-un mod simplu si accesibil, in Statele Unite ale Americii, Alan Garner gi-a elaborat cursul Sa invatém s& conversam! — Pregatire in vederea unei mai depline reusite sociale, formand o Intreaga retea de instructori calificati, care, la randul lor, invata azi zeci de mii de alte persoane. 3 in Australa, Allan Pease si-a dezvoltat cursul Tehnici si strategii pentru intalnirile directe, pentru a-i invata pe cei interesati cum sa foloseasca in activitatea comerciala, in negocieri si convorbiri deprinderile verbale si no-verbale. Dupa multe discutii si analize aceste cursuri au fost unificate si astfel a luat nastere prezenta carte. De obicei, un curs se desfasoara de-a lungul unui rastimp care poate varia de la cteva zile, la mai multe saptamani, oferind participantilor nenumérate ocazii de a exersa o serie de deprinderi si de a le integra in propriul fel de a fi, in vreme ce o carte poate fi ldsata de-o parte sau uitaté. Asa cum lectura unei carti despre practicarea schiului nu va reusi s& faca din nimeni un schior mai inzestrat si nici parcurgerea unei crfi despre culturism nu va ameliora tonusul nostru muscular, nici simpla lecturaé a acestor pagini nu va aduce mari transformari in deprinderea noastra de a conversa. Va trebui sa le citim si sa revenim asupra lor cu tenacitate si sé ne antrenam cu staruinta si hotarare. Va sugeram s& nu citii mai mult de un capitol o data si s& incepeti sa aplicati fiecare deprindere, indata ce ati insusit-o. ‘Am scris aceasta carte cu sentimentul unei mari bucurii si suntem convinsi ca $i cititorul va fi entuziasmat cand va constata vizibile ameliorari ale activitatii sale de zi cu zi, pe masuré ce, din punct de vedere social, devine tot mai eficient. METALIMBAJUL SAU CUM SA CITIM PRINTRE RANDURI Allan Pease a oferit, prin cartea sa Limbajul trupului Cum pot fi citite gandurile altora din gesturile lor, un ghid practic pentru un domeniu relativ neexplorat: semnalele trupului si relatia lor cu atitudinile oamenilor. El afirma ca cercetatorii sunt, in general, de acord asupra faptului ca 60 pana la 80 la suta din comunicarea directa se realizeaza prin canale non-verbale si numai restul prin cele verbale si vocale, in acest capitol vom analiza un domeniu aproape complet negliat, cel al metalimbajului cuvintele si expresiile care pot releva adevaratele atitudini ale unei persoane. Ca si limbajul trupului, si metalimbajul poate trezi "sentimentul instinctiv’, "intuitia”,

S-ar putea să vă placă și