Parcul National Goreme din Turcia

Intr-un peisaj spectaculos, in intregime sculptat de eroziune, valea Goreme din Turcia si imprejurimile sale contin sanctuare cioplite in piatra, care ofera dovezi unice ale artei bizantine din perioada post-iconoplasta. Locuinte, orase subterane si sate primitive, pot fi vazute in Goreme din Turcia, acestea fiind ramasite ale unui habitat uman traditional ce dateaza din secolul al 4-lea. Sanctuarele rupestre ale Cappadociei constituie o realizare artistica unica, intr-o regiune cu caracteristici naturale extraordinare, oferind o marturie de neinlocuit a Bizantului in acea perioada. Locuintele, manastirile si bisericile pastreaza imaginile fosilizate ale unei provincii a Imperiului Bizantin, din secolul al 4-lea si pana la invazia turcilor. Platoul erodat din valea Goreme din Turcia este un exemplu spectaculos al efectelor eroziunii cauzate de apa si de vant, asupra sedimentelor de tuf vulcanic. Principalele caracteristici ale acestui peisaj sunt coloanele, pilonii, turnurile si obeliscurile, care ajung pana la inaltimea de 40 de metri. Varful Akdag, ramasita principala a eroziunilor, masoara 1325 de metri inaltime si reprezinta caracteristica dominanta a vaii. Vulcanul din apropiere, Erciyas, este inca activ si erupe ocazional. Formatiunile deosebite care se pot vedea in Goreme din Turcia, reprezinta istoria evolutiei Pamantului. In cadrul acestor formatiuni de stanca, oamenii au sapat o retea de pesteri, care au servit drept resedinte, refugii, lacasuri de cult si depozite, toate acestea datand din secolul al 4-lea. Peisajul inconjurator este unul agricol, cu un numar mic de sate imprastiate. Peisajul incarcat de istorie, bisericile cioplite in piatra si formele de relief neobisnuite rezultate in urma erodarii, se combina pentru a produce un peisaj atat natural cat si cultural, cu un aspect neobisnuit. De-a lungul secolelor, valea Goreme din Turcia s-a schimbat foarte putin. Desi zona a fost intens folosita si modificata de om de-a lungul timpului, peisajul rezultat este unul armonios, ce a luat in considerare valorile intrinsece ale formelor de relief naturale. Unele conuri si unii piloni au suferit cateva deteriorari in urma cutremurelor, insa acest lucru este privit drept un fenomen natural. In peisajul de pe platoul Cappadocia, unde eroziunea naturala a sculptat rocile vulcanice in forme care in mod straniu amintesc de turle, turnuri, cupole si piramide, omul a adaugat acestor capodopere naturale, celule sapate, biserici si adevarate orase subterane, care impreuna alcatuiesc una din cele mai mare complexe de locuinte in pesteri. Desi este interesant din punct de vedere etnologic si geologic, acest sit arheologic rupestru este faimos in special pentru frumusetea incomparabila a sanctuarelor crestine, ale caror caracteristici fac din Cappadocia unul din cele mai bune exemple ale artei bizantine post-iconoclastice. Se crede ca primele semne ale activitatii monahale in valea Goreme din Turcia, dateaza din secolul al 4-lea, perioada in care, actionand conform instructiunilor lui Vasile cel Mare care era Episcopul din Cezareea, mici comunitati au inceput sa locuiasca in celulele sapate in piatra. Mai tarziu, pentru a putea rezista incursiunilor din partea arabilor, oamenii au inceput sa se adune impreuna in sate si orase subterane, dintre care amintim Derinkuyu si Kaymakli, care serveau drept locuri de refugiu.In perioada iconoclasta (intre anii 725 si 842), monahismul capadocian era deja foarte bine stabilit, asa cum este ilustrat de mai multe sanctuare, ale caror decoratiuni au fost limitate la strictul necesar de simboluri (cel mai adesea cruci sculptate sau pictate cu tempera). Insa, dupa anul 842, au fost sapate numeroase biserici in aceasta zona. Aceste biserici au fost bogat decorate cu picturi viu colorate. Printre aceste biserici din valea Goreme din Turcia se afla: El Nazar Kilise ( din secolul al 10-lea), Tokali Kilise, Barbara Kilise, Sakli Kilise (din secolul al 11-lea), Elmali Kilise si Karanlik Kilise (de la sfarsitul secolului al 12-lea si inceputul secolului al 13-lea). Aceasta vale

si si zona inconjuratoare include o diversitate de orase, sate si mici catune rurale. Aproximativ 20.000 de oameni locuiesc in vale, iar in imprejurimile sale locuiesc in jur de 65.000 de oameni. Populatia locala depinde in special de agricultura, olarit si tesutul de covoare. In anii 1980, turismul a devenit una din economiile dominante ale regiunii Goreme. In anul 1994, acest parc national a primit peste 500.000 de vizitatori. Dintre acestia aproximativ 14% erau localnici, restul fiind turisti straini. Centrul principal pentru vizitarea parcului se afla in orasul din Goreme, unde turistii pot gasi hoteluri, restaurante, mijloace de transport, ghizi, magazine si alte facilitati. De asemenea exista 3 centre pentru vizitatori chiar in afara parcului, iar la cativa kilometri distanta de Goreme se afla un muzeu in aer liber, in care turistii pot vedea multe din structurile istorice ce dateaza din vremurile bizantine. Cu ale sale hornuri din roca vulcanica si case cioplite in piatra, valea Goreme este o rivala pe masura a provinciei Urgup (o zona in care se gasesc formatiuni asemanatoare la fel de spectaculoase). Localnicii muncesc din greu pentru a pastra frumusetea acestei zone, iar organizatia numita Fondul de Caritate pentru Restaurarea Vaii Goreme primeste donatii si organizeaza voluntari pentru a restaura si infrumuseta zona. Vizitatorii care ajung la Goreme in timpul primaverii si toamnei pot avea ocazia sa observe conditiile in care traiesc astazi oamenii in acele locuinte deosebite.