Cap. AUTORITATE SI PUTERE 1.

CLARIFICRI TERMINOLOGICE Notiunea de putere n sens sociologic si aparent tautologic, puterea desemneaza ansamblul sau sistemul relatiilor de putere constituite ntr-o societate istoriceste determinata, exprimnd autoritatea pe care un individ sau un grup de indivizi o are asupra altora pentru realizarea unui scop comun, asumat de membrii colectivitatii sau impus acestora de catre cei care exercita puterea.1 Aceasta definitie implica urmatoarele precizari: a) Puterea nu este o simpla posibilitate a omului n raport cu lumea exterioara lui, ea nu este o simpla relatie ntre om si om, ntre om si un obiect sau fenomen. O astfel de relatie poate exprima, cel mult, putinta omului de a ntreprinde ceva n ambianta sa, nu nsa autoritatea lui n raport cu altii; b) Autoritatea exprima att ideea de forta, puterea de a comanda, de a dispune si de a impune, ct si cadrul institutional prin care aceasta idee se materializeaza, se obiectiveaza; c) Puterea este un fenomen relational: dezvaluirea esentei puterii nu este posibila daca facem abstractie de subiectul puterii ( guvernantii ), de obiectul ei ( guvernatii ) si de mijloacele sau metodele ntrebuintate pentru realizarea puterii, adica de raportul existentei ntre constrngere si convingere. Asadar, puterea este o forta care preexista formelor de manifestare, ea este o energie sociala n stare latenta. Sesizarea puterii si a esentei ei devin posibile numai ca urmare a exteriorizarii acesteia ntr-un cadru relational; d) Scopul puterii poate fi deliberat, asumat de catre cei asupra carora se exercita puterea sau dimpotriva, unul impus, resimtit ca presiune exterioara, ca forma alienata a idealului social. Dupa caz, scopul puterii asigura stabilitatea raportului dintre guvernanti si guvernati sau, dimpotriva, determina sau ntretine tensionarea lui. n fine, explica mijloacele la care recurge puterea pentru a se nfaptui. El explica, de asemenea, starea existenta n interiorul societatii: complementaritatea dintre putere si vointa grupului sau neutralismul lor static si potential exploziv: n general prin conceptul de putere se desemneaza capacitatea de a impune propria vointa ori de a o exercita fata de altii. Ca raport de dominatie puterea se institutionalizeaza mai nti n familie (pater familias), ntr-o institutie ori organizatie (consilii de administratie), n scoala (profesorul), n societate (autoritatile puterii statale parlament-guvern etc.). Asadar puterea este mijlocul prin care se mentine ordinea, intervine pentru a respecta proportiile sociale, pentru asigurarea binelui comun. Iata de ce Alexandru Vlahuta n Gnduri scria ca adevarata masura dupa care se judeca orice putere: ct bine a adus pe lume, nu ct zgomot a facut. Din punctul nostru de vedere, intereseaza puterea la nivelul macrosocial, acea putere care, n exercitarea ei, se ntemeiaza pe identificarea realitatilor, cunoasterea si promovarea unor valori si ajutorul cetatenilor care o accepta si recunosc n vederea asigurarii

interesului general. In conceptia profesorului I. Deleanu puterea desemneaza ansamblul sau, sistemul relatiilor de putere constituie ntr-o societate istoriceste determinata, exprimnd autoritatea pe care un individ sau un grup de indivizi o are asupra altora pentru realizarea unui scop comun, asumat de membrii colectivitatii sau impus acestora de catre cei care exercita puterea . Profesorul I. Deleanu surprinde urmatoarele aspecte legate de putere: a) Puterea reprezinta nu numai ideea de forta, puterea de a comanda, de a dispune si de a impune, dar si cadrul institutional prin care aceasta idee se materializeaza; b) Puterea se exercita pentru realizarea unui scop comun ori pentru exercitarea unuia impus de guvernanti. Scopul puterii asadar, determina, ori statornicia relatiei guvernantiguvernati sau dimpotriva, ncordarea ori amplificarea acestuia. n functie de raportul n care se afla subiectii puterii se explica si mijloacele folosite pentru exercitarea ei; c) Aspectul social al puterii este determinat de faptul ca puterea se exercita numai n cadrul relatiilor sociale In lipsa puterii societatea este un corp inert, ea este incapabila sa-si satisfaca ratiunea de a fi, puterea este deci o conditie a ordinii sociale si a apropierii idealului comun, libertatea si binele nu sunt posibile dect ntr-o asemenea ordine. Cunoscutul autor francez G. Burdeau, prezenta puterea ca fiind o forta n serviciul unei idei, o forta nascuta din constiinta sociala, destinata sa conduca grupul n cautarea binelui comun si capabila, la nevoie, de a impune membrilor atitudinea pe care ea o comanda. Notiune de putere politica Orice fapt social poate dobAndi semnificatie politica. Fenomenul politic este o calitate care poate fi atasat oricarui fapt social, daca nlauntrul universului social dat acel fapt poate fi interpretat ca fiind politic. Aceasta nu nseamna, binenteles, ca totul este de domeniul politicului; nseamna, nsa, ca totul este susceptibil de politizare. Calitatea politica este deci acea dimensiune care se ataseaza oricaror fapte, acte sau situatii n masura n care prin aceasta, se exprima existenta unui grup uman, relatiile de autoritate si de conformitate stabilite n vederea unui scop comun. Nu exista fapte sociale politice prin ele nsele, independent deci de aprecierea lor ca atare. Exista Insa fapte politice oficializate ntruct sunt savrsite ntr-un cadru institutionalizat (de exemplu alegerea sau revocarea deputatilor, investirea guvernului de catre parlament, dizolvarea parlamentului de catre Presedintele Republicii, suspendare din functie a Presedintelui Republicii de catre parlament). Asa cum am aratat anterior, puterea este caracteristica oricarei colectivitati umane. Rolul ei n societate este argumentat prin lipsa conformitatii tuturor membrilor sai fata de reguli si legi. Puterea este cea care orienteaza societatea spre anumite scopuri, dirijeaza si mentine starea de functionare a societatii. Deci, puterea politica apare cnd comunitatea umana devine societate, cnd cei care o alcatuiesc au constiinta de apartenenta la acea colectivitate. Procesul constiintei sociale a fost, fireste, ndelungat si extrem de anevoios. El s-a aflat mereu sub presiunea unei multitudini de factori materiali si spirituali, interactionnd spre producerea aceluiasi rezultat: formarea constiintei. ncercarea de reductiune sau fetisizare a unora dintre factorii care au declansat si ntretinut procesul acestei deveniri, nu poate dect fi expresia unei marginiri deliberate sau

accidentale. Asadar, puterea si societatea apar mpreuna, pentru ca fara puterea politica, fara acea forta de impulsie care genereaza miscarea n scopul careia e angajat organismul social, societatea e un corp inert aproape de declinul ei. (G. Burdeau).2 Potrivit aceluiasi reputat autor francez formele puterii sunt clasificate n forme preetatice si forme etatice. Puterea apartine in cadrul formelor preetatice, grupului, o putere difuza, ori sefului sau unui grup minoritar (puterea individualizata), tinnd seama de calitatile sau meritele sefului de traditii sau obiceiuri etc. totdeauna nsa temeiul obiectiv al puterii preetatice, indiferent de forma acesteia, ramne existenta comunitara si confruntarea comunitatii cu mediul ambiant. Sacralizarea si ncercarea de legitimare a puterii, detasarea ei de functiile generale ale colectivitatii, marcheaza nceputul cristalizarii puterii si al alienarii acesteia. Statul nca nu fusese inventat. necesitatea lui devenise stringenta. Autoritatea puterii nu se mai putea sprijini pe credinte sau cutume. Era necesar un cadru institutionalizat care, pe de-o parte, sa legitimeze puterea iar pe de alta parte sa-i asigure realizarea si eficacitatea. Ansamblul articulat as institutiilor si regulilor constituite n acest scop desemneaza statul, iar puterea astfel institutionalizata este o putere etatica puterea de stat. Statul este un concept si o realitate, desi, cum spunea Kelsen, ca unitate nu poate fi vazut, nici auzit, nici pipait. Paradoxal, statul este o institutie detestabila, dar si indispensabila. Necesitatea statului se resimte atunci cnd el nu exista. Deci cristalizarea puterii, exercitarea ei ca forma normala de organizare a colectivitatilor stabilite pe un teritoriu, acea putere suverana considerata ca reprezinta colectivitatea, apare odata cu statul. Teoriile cu privire la legitimitatea puterii au fost variate, functie si de interesul urmarit de sustinatorii lor. Vom evoca si noi succint aceste terorii. Desigur ca originea divina a puterii a aparut pentru a justifica imposibilitatea ntelegerii si argumentarii puterii. Detinatorii puterii era Dumnezeu, mparatul Japoniei fiind numit fiul Soarelui . Teoria patriarhala justifica existenta statului din familie, n timp ce teoria patrimoniala sustine ca statul a luat fiinta din dreptul de proprietate asupra pamntului. Teoria contractualista, sustinuta mai ales de J.J. Russeau, T. Hobbes si J. Locke motiveaza existenta statului si a puterii sale printr-un pact de nesupunere a celor multi fata de rege, care le garanteaza un minim de libertate. Teoria violentei sustine ca statul este rezultatul unui impuls din afara, al cultului fortei si al spatiului vital. Teoria juridica a statului-natiune sustine ca statul este personificarea juridica a unei natiuni. Sustinatorii acestei teorii (Einstein, Carre de Malberg, Jellinek, Laband) retin diferiti factori pentru definirea unei natiuni. Astfel, conceptia germana insista pe factorii materiali si spirituali, conceptia franceza retine elementele subiective (sentimentele spirituale ce leaga membrii colectivitatii, dorinta de a trai mpreuna). Aceasta teorie a fost infirmata de realitatea istorica. n Italia si Germania natiunea a precedat formarea statului, iar n SUA statul a luat fiinta naintea natiunii. Marx a facut critica Statului, definit ca domnie a competentei si care realizeaza interesul general dincolo de contradictiile sistemului nevoilor, transformnd individul n cetatean.

Statul este de fapt un produs al clasei dominante economic si care justifica dominatia prin autoritatea legilor si a sistemului politic (critica filozofiei dreptului a lui Hegel). Se confunda astfel statul cu realitatea sa istorica, statul cu puterea politica ori guvernamentala, ignorndu-se eforturile facute de J.J. Russeau pentru a defini politic natura regimului democratic. Teoria sociologica sustinuta de Jean Duguit, afirma ca de fapt statul este un fapt istoric, grupul impunndu-si vointa sa celorlalti membri ai societatii. Se reliefeaza astfel n prim plan puterea materiala a statului, forta sa irezistibila de constrngere. n legatura cu caracterul puterii de stat (ale puterii publice) opiniile sunt variate, o deosebire esentiala relevndu-se ntre cele marxiste si cele nemarxiste. Dar dupa cum vom vedea, unele trasaturi sunt retinute de ambele categorii de doctrine, cum este, de exemplu, caracterul politic (pentru aceasta fiind folosite aceleasi argumente sau argumente deosebite), iar altele sunt remarcate fie numai n doctrina occidentala nemarxista (si sunt retinute pentru democratiile de aici), fie numai de cea marxista. Caracterele puterii de stat retinute de majoritatea specialistilor marxisti si nemarxisti sunt: 1. Politic 2. Putere investita cu forta de constrngere materiala; 3. Organizat 4. Suveranitate La aceasta marxistii adauga caracterul unitar, iar unii autori occidentali enumara si alte caractere, precum: 1. Caracterul civil; 2. Caracterul temporar; 3. Putere de superpozitie si de centralizare. Juristii marxisti retin unele caractere care - zic ei sunt ntrunite numai de puterile statale si anume: 1. Democratic; 2. Creator; 3. Progresist. Puterea de stat este o putere politica Este o caracteristica a puterii de stat argumentata n mod diferit n gndirea marxista fata de cea nemarxista. Pentru Marx si discipolii sai, esenta politicii trebuie cautata n lupta de clasa, n doctrina lor baza economica a societatii determinnd ntreaga suprastructura, deci, si puterea de stat, care este o putere de clasa, apartinatoare aceleia care, fiind detinatoarea principalelor mijloace de productie, este, ca efect al acestui fapt, si detin puterea de stat. Deci, cnd marxistii spun ca puterea de stat este o putere politica, se refera la caracterul ei de clasa, la faptul ca ea apartine numai unei clase si este utilizata n general pentru realizarea unor interese specifice, pentru atingerea unor scopuri legate de menirea istorica a unei clase. Si totusi, n conceptia fondatorilor marxismului, orice putere politica de tip expoatator are si unele sarcini general-umane, dincolo de cele de clasa, precum cele referitoare la mentinerea echilibrului intern, apararea patriei etc.3 Retinnd caracterul politic al puterii de stat, unii gnditori occidentali aduc argumente diferite fata de marxisti.

Astfel Harion si J. Giequel sustin ca puterea de stat este o putere politica deoarece: 1. Statul este un arbitru, alegnd ntre diverse optiuni (mai ales n occident, prin actiunea grupurilor de presiune); 2. Puterea nu mai este de natura patrimoniala ca n evul mediu, cnd se facea o confuzie ntre patrimoniul statului si patrimoniul privat, autoritatea statului fiind o autoritate directa (personala); 3. Sanctiunile pronuntate n numele statului sunt sanctiuni directe privind persoana si deosebindu-se astfel de cele patrimoniale specifice societatii revolute. Sau n conceptia altor autori, caracterul politic al puterii de stat este determinat de existenta deosebirilor dintre guvernanti si guvernati, idee ce reiese din conceptia fondatorilor dreptului constitutional clasic francez. Puterea de stat este oficiala Puterea de stat este oficiala. Aceasta nseamna ca puterea de stat este legitima. Legitimitatea ei se traduce prin faptul instaurarii democratice pe calea alegerilor (vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat) sau forma nedemocratica a folosirii fortei, violentei pe calea revolutiilor, insurectiilor. Oficialitatea puterii statale presupune de asemenea, continuitatea si permanenta acesteia, este stiut ca guvernarea trebuie sa fie permanenta, altfel societatea sufera si genereaza haos. Ca putere oficiala, chiar daca este formata din reprezentantii unui grup ori ai anumitor partide (alegerile sunt cele care decid), puterea de stat se exercita pentru ntreaga societate, conduce toata societatea. n opinia domnului profesor Ion Deleanu, premisa si totodata mijlocul puterii de stat de a se valoriza ca factor de comanda sociala sunt crearea si aplicarea normelor juridice. O considerabila parte a relatiilor sociale devin astfel relatii juridice, al caror continut se exprima prin drepturile si obligatiile, juridiceste consacrate si garantate, ce revin participantilor la aceste relatii. Optiunea politica devine acum dirijare statala si juridica, aflata sub semnul virtualitatii constrngerii juridice. Desi normele juridice nu asaneaza totalitatea normelor si relatiilor politice sau de alta natura existente n spatiul social acest lucru nefiind de altfel posibil si nici necesar prin functiile pe care le ndeplinesc si nainte de toate prin postularea preeminentei intereselor generale -, normele juridice subordoneaza toate celelalte norme sociale, le polarizeaza n jurul anumitor valori specifice societatii, astfel nct, n cele din urma, ntregul sistem normativ al societatii poarta pecetea unora si acelorasi interese. Desigur ca puterea de stat ca ansamblu unitar al institutiilor si relatiilor de putere reglementate juridic - nu poate sa acopere si nici nu absoarbe multitudinea si diversitatea institutiior si raporturilor de putere existente n societate (corpul electoral, partidele politice, sindicate, alte organizatii, grupuri de presiune, organizatii religioase). Dimensiunea puterii n societate, sub diferitele ei forme (puterea institutionala, puterea partidelor, a sindicatelor, a grupurilor de presiune, mass-mediei etc.) si interactiunea dintre factorii ei constituie o conditie esentiala de echilibru si eficacitate la nivel social, precum si premisa decisiva a unui regim autentic democratic. Puterea de stat si societatea se afla ntr-o relatie de influenta reciproca. Daca puterea de stat se realizeaza ca autoritate n societate si fata de ea, societatea actioneaza de asemenea

asupra puterii de stat. Astfel: orice societate si polarizeaza interesele generale n jurul unor valori pe care puterea de stat, sub aspectul esentei ei, a modului ei de organizare si de exercitare, nu le poate ignora (de exemplu ideologia democratica, liberala si pluralista); ansamblul relatiilor economice ale societatii, inclusiv relatiile de proprietate, influenteaza de asemenea organizarea puterii de stat si functiile ei (de exemplu, economia liberala, comparativ cu cea socialista); circumstantele istorice si traditiile (bunaoara, constituirea unor state n procesul decolonizarii, traditiile monarhice sau republicane) prefigureaza puterea si apoi contribuie la cristalizarea ei; factorul international exercita si el o presiune considerabila asupra puterii de stat (de exemplu, constituirea zonelor de influenta la Ialta, n 1945); n fine, psihologia individuala si colectiva ndeplineste un rol important n procesul organizarii puterii si al stabilirii functiilor si metodelor ei de exercitare. Asadar societatea actioneaza asupra puterii de stat prin intermediul factorilor ideologici, economici, politici, internationali etc., realizndu-se astfel un original si permanent circuit feed-back ntre puterea de stat si societate. Puterea de stat este investita cu putere de constrngere materiala Statul a fost si este conceput ca un sistem de organizatii care, urmarind realizarea unor functii la nivelul societatii, poate si trebuie sa utilizeze forta n acest scop. Vorbind de caracteristicile puterii de stat, D. Negulescu cita pe Jhering, care n Der zweek im Recht arata ca statul este o putere superioara tuturor vointelor ce se gasesc pe teritoriul sau. Aceasta putere este si trebuie sa fie - pentru ca sa avem un stat o putere materiala superioara oricarei alte puteri existnd pe un teritoriu determinat. Statul nu poate fi conceput n afara puterii de comanda, n afara puterii de constrngere. Lipsa puterii materiale (Macht) este pacatul mortal al statului preciza Jhering. Popoarele au suportat continua el cea mai rea folosinta a puterii de stat, biciul lui Atila si nebunia unor mparati romani; ele au sarbatorit ca pe niste eroi adevarati tirani, la picioarele carora oamenii se prosternau n pulbere. Chiar n starea de delir, despotismul ramne o forma de stat, pe cta vreme anarhia nu; ea este neputinta puterii publice, este o stare antisociala, descompunerea, destramarea societatii. Argumentarea necesitatii existentei unui aparat nzestrat cu forta materiala de constrngere n societate este diferita n gndirea marxista, fata de cea nemarxista, celei dinti fiindu-i specifica o pozitie ce rezulta din caracterul de clasa atribuit puterii de stat. Astfel, potrivit conceptiei marxiste, daca statul prin esenta lui este aparatul minoritatii si apara interesele minoritare, dominanti fiind ndreptat mpotriva celor multi, el nu poate exista altfel dect prin organizarea unui sistem specializat de organe care sa impuna vointa clasei dominante, sa asigure prin forta aplicarea legilor ce nu exprima vointa generala. n doctrina socialista ideea aceasta a fost nuantata n ultimele decenii, sustinndu-se ca n statele de acest tip recurgerea la forta constituie ultima ratio, sfera constrngerii statale ngustndu-se treptat, statul transformndu-se ntr-un stat al ntregului popor, unde dictatura este nlocuita cu autoconducerea societatii. n ceea ce priveste doctrinele nemarxiste, aici explicatiile necesitatii unei forte de constrngere materiala sunt mult mai variate mai nuantate. Astfel, unii specialisti, vorbind de guvernanti si guvernati au demonstrat necesitatea acesteia plecnd de la sfera larga a celora ce trebuie sa se supuna ordinelor guvernantilor. Cei mai multi, nsa, au argumentat necesitatea unui aparat de constrngere pentru apararea ordinii sociale, a intereselor comunitatii n ansamblul ei. Se arata ca puterea de stat detine monopolul constrngerii materiale, fara a atribui nici o semnificatie sau caracter de clasa acesteia.

Constrangerea apare astfel necesara pentru apararea valorilor ntregii societati, a vietii, a sanatatii, libertatii si averii tuturor. n legatura cu necesitatea fortei de constrngere, n literatura de specialitate s-a subliniat ca statul nu a existat n sensul modern al cuvntului, dect n momentul n care a concentrat n minile sale ntreaga putere de constrngere materiala, ca n anumite privinte esentialul puterii rezida n acest monopol al constrngerii materiale n care statul nsusi nu este dect o forma vida de sens. Puterea de stat are caracter organizat Privita prin prisma necesitatilor care i-au determinat aparitia, ca si prin prisma functiilor ce le are de ndeplinit, puterea de stat nu poate fi altfel conceputa dect ca putere organizata, structurata si echilibrata, n sensul stabilirii unor legaturi stabile, ferme ntre componentele sale. Anvizajata prin prisma cerintei functionale care i-a determinat aparitia conducerea organizata si unitara a societatii statul apare ca un sistem organizational politic a carui menire este conducerea societatii, conducere ce se realizeaza n mod deosebit n societatile contemporane prin adoptarea de norme juridice ce au valabilitate pe ntreg teritoriul si cu privire la ntreaga populatie asupra careia se exercita autoritatea de stat. Ori, att adoptarea normelor ct si aplicarea lor sunt n competenta unor forme organizationale statale, fiecare categorie de organe detinnd, dupa caz, competentele n domeniul crearii dreptului, a realizarii lui prin mijloace administrative si a realizarii lui pe cai juridice. Pentru aceasta ntreaga activitate exista un ntreg esafodaj de organe de stat ntre care relatiile esentiale difera n functie de sistemul politic sau constitutional adoptat n tarile respective. Privit prin prisma functiilor pe care le are de ndeplinit asa cum au fost conceptualizate de stiinta clasica a Dreptului constitutional ( functia legislativa, functia executiva si cea judecatoreasca ) sau asa cum sunt azi formulate n literatura de specialitate ( de determinare a scopurilor, sarcinilor societatii, de organizare a realizarii acestora, de distributie a valorilor si de aparare a lor etc. ) puterea de stat apare necesarmente organizata, fiecare sarcina trebuind a fi realizata potrivit specificului ei de un organ sau organe competente ale statului. Puterea de stat este unica n legatura cu aceasta caracteristica, C. Dissescu arata, cu multi ani n urma, ca scriitorii germani au mai stabilit un caracter special statului, / usammen gehorigkeit, adica unitatea, legatura comuna, entitatea sub care l privesc statele straine. Dar aceasta nsusire preciza el intra n notiunea teritoriala a statului, al carui caracter este unitatea si indivizibilitatea. Noi credem, alaturi de altii, ca unitatea este o cara

acest lucru nefiind de altfel posibil si nici necesar prin functiile pe care le ndeplinesc si nainte de toate prin postularea preeminentei intereselor generale -, normele juridice subordoneaza toate celelalte norme sociale, le polarizeaza n jurul anumitor valori specifice societatii, astfel nct, n cele din urma, ntregul sistem normativ al societatii poarta pecetea unora si acelorasi interese.

Desigur ca puterea de stat ca ansamblu unitar al institutiilor si relatiilor de putere reglementate juridic - nu poate sa acopere si nici nu absoarbe multitudinea si diversitatea institutiior si raporturilor de putere existente n societate (corpul electoral, partidele politice, sindicate, alte organizatii, grupuri de presiune, organizatii religioase). Dimensiunea puterii n societate, sub diferitele ei forme (puterea institutionala, puterea partidelor, a sindicatelor, a grupurilor de presiune, mass-mediei etc.) si interactiunea dintre factorii ei constituie o conditie esentiala de echilibru si eficacitate la nivel social, precum si premisa decisiva a unui regim autentic democratic. Puterea de stat si societatea se afla ntr-o relatie de influenta reciproca. Daca puterea de stat se realizeaza ca autoritate n societate si fata de ea, societatea actioneaza de asemenea asupra puterii de stat. Astfel: orice societate si polarizeaza interesele generale n jurul unor valori pe care puterea de stat, sub aspectul esentei ei, a modului ei de organizare si de exercitare, nu le poate ignora (de exemplu ideologia democratica, liberala si pluralista); ansamblul relatiilor economice ale societatii, inclusiv relatiile de proprietate, influenteaza de asemenea organizarea puterii de stat si functiile ei (de exemplu, economia liberala, comparativ cu cea socialista); circumstantele istorice si traditiile (bunaoara, constituirea unor state n procesul decolonizarii, traditiile monarhice sau republicane) prefigureaza puterea si apoi contribuie la cristalizarea ei; factorul international exercita si el o presiune considerabila asupra puterii de stat (de exemplu, constituirea zonelor de influenta la Ialta, n 1945); n fine, psihologia individuala si colectiva ndeplineste un rol important n procesul organizarii puterii si al stabilirii functiilor si metodelor ei de exercitare. Asadar societatea actioneaza asupra puterii de stat prin intermediul factorilor ideologici, economici, politici, internationali etc., realizndu-se astfel un original si permanent circuit feed-back ntre puterea de stat si societate. Puterea de stat este investita cu putere de constrngere materiala Statul a fost si este conceput ca un sistem de organizatii care, urmarind realizarea unor functii la nivelul societatii, poate si trebuie sa utilizeze forta n acest scop. Vorbind de caracteristicile puterii de stat, D. Negulescu cita pe Jhering, care n Der zweek im Recht arata ca statul este o putere superioara tuturor vointelor ce se gasesc pe teritoriul sau. Aceasta putere este si trebuie sa fie - pentru ca sa avem un stat o putere materiala superioara oricarei alte puteri existnd pe un teritoriu determinat. Statul nu poate fi conceput n afara puterii de comanda, n afara puterii de constrngere. Lipsa puterii materiale (Macht) este pacatul mortal al statului preciza Jhering. Popoarele au suportat continua el cea mai rea folosinta a puterii de stat, biciul lui Atila si nebunia unor mparati romani; ele au sarbatorit ca pe niste eroi adevarati tirani, la picioarele carora oamenii se prosternau n pulbere. Chiar n starea de delir, despotismul ramne o forma de stat, pe cta vreme anarhia nu; ea este neputinta puterii publice, este o stare antisociala, descompunerea, destramarea societatii. Argumentarea necesitatii existentei unui aparat nzestrat cu forta materiala de constrngere n societate este diferita n gndirea marxista, fata de cea nemarxista, celei dinti fiindu-i specifica o pozitie ce rezulta din caracterul de clasa atribuit puterii de stat. Astfel, potrivit conceptiei marxiste, daca statul prin esenta lui este aparatul minoritatii si apara interesele minoritare, dominanti fiind ndreptat mpotriva celor multi, el nu poate exista altfel dect prin organizarea unui sistem specializat de organe care sa impuna vointa clasei dominante, sa asigure prin forta aplicarea legilor ce nu exprima vointa generala.

n doctrina socialista ideea aceasta a fost nuantata n ultimele decenii, sustinndu-se ca n statele de acest tip recurgerea la forta constituie ultima ratio, sfera constrngerii statale ngustndu-se treptat, statul transformndu-se ntr-un stat al ntregului popor, unde dictatura este nlocuita cu autoconducerea societatii. n ceea ce priveste doctrinele nemarxiste, aici explicatiile necesitatii unei forte de constrngere materiala sunt mult mai variate mai nuantate. Astfel, unii specialisti, vorbind de guvernanti si guvernati au demonstrat necesitatea acesteia plecnd de la sfera larga a celora ce trebuie sa se supuna ordinelor guvernantilor. Cei mai multi, nsa, au argumentat necesitatea unui aparat de constrngere pentru apararea ordinii sociale, a intereselor comunitatii n ansamblul ei. Se arata ca puterea de stat detine monopolul constrngerii materiale, fara a atribui nici o semnificatie sau caracter de clasa acesteia. Constrngerea apare astfel necesara pentru apararea valorilor ntregii societati, a vietii, a sanatatii, libertatii si averii tuturor. n legatura cu necesitatea fortei de constrngere, n literatura de specialitate s-a subliniat ca statul nu a existat n sensul modern al cuvntului, dect n momentul n care a concentrat n minile sale ntreaga putere de constrngere materiala, ca n anumite privinte esentialul puterii rezida n acest monopol al constrngerii materiale n care statul nsusi nu este dect o forma vida de sens. Puterea de stat are caracter organizat Privita prin prisma necesitatilor care i-au determinat aparitia, ca si prin prisma functiilor ce le are de ndeplinit, puterea de stat nu poate fi altfel conceputa dect ca putere organizata, structurata si echilibrata, n sensul stabilirii unor legaturi stabile, ferme ntre componentele sale. Anvizajata prin prisma cerintei functionale care i-a determinat aparitia conducerea organizata si unitara a societatii statul apare ca un sistem organizational politic a carui menire este conducerea societatii, conducere ce se realizeaza n mod deosebit n societatile contemporane prin adoptarea de norme juridice ce au valabilitate pe ntreg teritoriul si cu privire la ntreaga populatie asupra careia se exercita autoritatea de stat. Ori, att adoptarea normelor ct si aplicarea lor sunt n competenta unor forme organizationale statale, fiecare categorie de organe detinnd, dupa caz, competentele n domeniul crearii dreptului, a realizarii lui prin mijloace administrative si a realizarii lui pe cai juridice. Pentru aceasta ntreaga activitate exista un ntreg esafodaj de organe de stat ntre care relatiile esentiale difera n functie de sistemul politic sau constitutional adoptat n tarile respective. Privit prin prisma functiilor pe care le are de ndeplinit asa cum au fost conceptualizate de stiinta clasica a Dreptului constitutional ( functia legislativa, functia executiva si cea judecatoreasca ) sau asa cum sunt azi formulate n literatura de specialitate ( de determinare a scopurilor, sarcinilor societatii, de organizare a realizarii acestora, de distributie a valorilor si de aparare a lor etc. ) puterea de stat apare necesarmente organizata, fiecare sarcina trebuind a fi realizata potrivit specificului ei de un organ sau organe competente ale statului. Puterea de stat este unica n legatura cu aceasta caracteristica, C. Dissescu arata, cu multi ani n urma, ca scriitorii germani au mai stabilit un caracter special statului, / usammen gehorigkeit, adica unitatea, legatura comuna, entitatea sub care l privesc statele straine. Dar aceasta nsusire preciza el intra n notiunea teritoriala a statului, al carui caracter este unitatea si

indivizibilitatea. Noi credem, alaturi de altii, ca unitatea este o caracteristica att a teritoriului ct si a puterii publice. Aceasta idee poate fi sprijinita cu argumente diferite. Marxistii o sprijina pe principiul unicitatii clasei care detine puterea publica, admitnd numai cu titlu de exceptie, coexistenta unor clase la putere, fiind date exemple n acest sens fie din perioada preluarii puterii de catre burghezie de pilda perioada n care n Roma erau la conducere att burghezia ct si o parte a mosierilor fie din perioada preluarii puterii de catre proletariat de exemplu 1917, din iunie pna n octombrie, cnd conduc Rusia un organ reprezentativ al muncitorilor, soldatilor si taranilor (sovietele) si unul reprezentativ al burgheziei (guvernul). Teoriile nemarxiste folosesc argumente variate n sustinerea ideii caracterului unitar al puterii. Astfel, de exemplu, Montesquieu, cu toate ca vorbeste despre separarea puterilor n stat si argumenteaza necesitatea limitarii unor puteri prin activitatea altora, arata n final sensul unic al activitatii acestora spunnd ca toate puterile sont forcees daller de concert (sunt fortate de a cadea de acord), fapt ce ne conduce la concluzia unitatii puterilor n stat. Sau n conceptia unor contemporani care spun ca puterea de stat este o putere de superpozitie si centralizata, ideea unitatii acesteia este evident. Dupa cum este stiut, superpozitia este criteriul de a comasa sau combina mai multe elemente ntr-un tot, n asa fel nct elementele comasate sa fie direct n subordinea celui format prin comasare. Deci, cu referire la organele statului, subordonarea tuturor fata de anumite organe supreme semnifica unitatea lor, dupa cum centralizarea nu se poate realiza dect prin subordonare. Alte caracteristici ale puterii de stat Dupa cum aratam, afara de aceste caracteristici pe care le gasim explicit sau implicit formulate n gndirea specialistilor marxisti si nemarxisti, unii gnditori din occident mai adauga si altele. Astfel, se apreciaza ca puterea de stat are un caracter civil si temporal. Dar aceste caractere sunt retinute ca fiind specifice doar democratiilor occidentale actuale. Doctrina socialista, n special cea elaborata n a doua perioada de dezvoltare a statelor europene avnd acest caracter, a sustinut ideea existentei unor caracteristici ale puterii de stat socialist si anume: 1. Caracterul democratic argumentnd ca democratia burgheza este ciuntita, falsa o democratie n ghilimele, comparativ cu cea socialista, singura democratie reala, societatea socialista fiind comunitatea n care se realizeaza conducerea poporului pentru popor si prin poporetc. 2. Caracterul creator, n sensul ca orice putere etatica pna la cea socialista si-a propus doar mentinerea unor relatii, conservarea lor, pe cnd aceasta numai ea are sarcini preponderent creatoare, de construire a unei societati noi, lipsite de exploatare; 3. Caracterul progresist, strns legat de cel creator, care reiese din faptul ca aceasta putere de stat socialista promoveaza noul n toate domeniile si n special, nlocuirea vechilor relatii de productie burgheze cu un nou tip de relatii, progresiste care urmeaza sa ridice societatea pe noi culmi de civilizatie si progres. Am trait cu totii si am simtit pe viu democratia progres, noul create de comunism si nu merita sa facem un rechizitoriu, ci doar o constatare: o ntreaga societate doreste sa se ntoarca la democratia ciuntita, burgheza, la democratia de tip occidental, cu o conditie: sa se ocoleasca pacatele ei. Suveranitate caracteristica esentiala a puterii de stat Suveranitatea de stat este acea calitate trasatura a puterii de stat de a fi suprema n

10

raport cu oricare alte puteri sociale existente n limitele sale teritoriale si independenta fata de puterile oricarui alt stat sau organism international, calitate exprimata n dreptul statului de a-si stabili n mod liber, fara nici o imixtiune din afara scopurile sale pe plan intern si extern, sarcinile fundamentale pe care le are de ndeplinit si mijloacele necesare realizarii lor, respectnd suveranitatea altor state si normele dreptului international. Suveranitatea desi este o notiune unitara n esenta ei, implica totusi, doua ipostaze ce reflecta cele doua planuri pe care se manifesta: cel intern si cel extern. Depasindu-se stadiul n care se vorbeste de suveranitate interna si suveranitate externa, astazi se vorbeste de doua laturi ale aceluiasi fenomen, ntre care exista puternice legaturi de interdependenta, formnd un tot unitar. Suprematia puterii de stat desemneaza acea nsusire a acesteia de a fi superioara oricarei alte puteri sociale existente ntr-o anumita tara la un moment dat. Ea se caracterizeaza n dreptul statului de a adopta norme juridice, reguli obligatorii pentru toti cetatenii ei si de a le asigura aplicarea. S-a spus de asemenea, ca numai puterea de stat decide asupra drepturilor si ndatoririlor fundamentale ale cetatenilor sai, precum si a modului n care acestea sunt garantate, idee depasita azi de realitatea existentei unor organisme internationale de aparare a dreptului omului, de existenta unor conventii (tratate) cu privire la garantarea lor, fapt ce reiese si din interpretarea articolului 4 din Constitutia Republicii Moldova, n care se indica ca dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile omului se interpreteaza si se aplica n concordanta cu declaratia Universala a dreptului Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. n aceste conditii putem afirma ca statul sunt cele ce asigura si ocroteste drepturile cetatenilor lor n concordanta cu dispozitia tratatelor internationale din acest domeniu. Suprematia puterii de stat se manifesta n anumite limite teritoriale, teritoriu pe care puterea de stat este organizata fiind inalienabila si indivizibila. Suveranitatea de stat se manifesta n integritatea teritoriului si inviolabilitatea frontierelor statului. Suprematia puterii de stat are un continut complex, referindu-se la toate laturile vietii sociale si la toate problemele ce pot interesa o anume societate n prezent sau viitor. Suprematia puterii de stat trebuie privita nsa n strnsa legatura cu fortele ei materiale de constrngere, pentru ca puterea de comanda a statului nu se manifesta n plenitudinea ei dect daca statul dispune de fortele si mijloacele necesare pentru asigurarea vointei sale. Cnd forta statelor scade, alte puteri, interese precum ale unor grupari extremiste etc. se pot manifesta mai pregnant dect cea a statului, n astfel de conditii fiind greu sa mai vorbesti de suprematia sa. A doua latura a suveranitatii, strns legata de prima, este independenta. Ea se manifesta n relatiile statului cu alte state, exprimata n neatrnarea statului si decurge din suprematia puterii de stat. Independenta indica acea trasatura a puterii de stat potrivit careia statul si stabileste singur liber si dupa propria sa apreciere, fara nici un amestec al vreunui alt stat sau organism mondial, politica sa interna si externa. Statul suveran apare astfel independent att n ceea ce priveste rezolvarea problemelor sale interne, ct si a celor externe. Dar aceasta independenta trebuie sa se manifeste n conditiile respectarii altor state si a normelor unanim admise ale dreptului international. Afirmarea suveranitatii unui stat implica respectarea suveranitatii celorlalte state, egale n drept. Fiecare stat, n numele poporului sau, are dreptul sa-si aleaga calea dezvoltarii si sa stabileasca mijloacele pentru realizarea ei. Dar afirmarea libertatii, a independentei unui stat trebuie dublata de colaborarea statelor, de pe pozitii de egalitate si respect reciproc, pentru rezolvarea

11

intereselor comune, ale intereselor comunitatii umane, n general. Colaborarea ntre state se realizeaza dupa cum este stiut, potrivit unor principii n cadrul carora respectiv suveranitatea ocupa un loc important. Dar manifestarea sa nu poate fi privita altfel dect prin prisma actiunii celorlalte. nsemnatatea atribuita acestui principiu nu trebuie interpretata n sensul diminuarii celorlalte egalitatea n drepturi, avantajul reciproc etc. deoarece aceste principii sunt complementare, actioneaza unul prin celalalt, manifestarea si realizarea unuia depinznd de modul n care se manifesta si actioneaza toate celelalte. Astfel, de exemplu, nerespectarea sau ncalcarea principiilor egalitatii n drept a statelor aduce prejudicii principiului suveranitatii, ncalcarea acestuia din urma mpiedica realizarea avantajului reciproc si asa mai departe. n felul acesta apare clar ca interactiunea tuturor principiilor ce guverneaza relatiile ntre state are doua efecte pozitive directe: 1) Asigura ca celelalte state vor respecta si ele, la rndul lor, independenta si drepturile suverane ale statului, astfel punndu-se n miscare mecanismul principiului reciprocitatii; 2) Eliminarea conditiilor apte de a genera arbitrariul si starile anarhice n snul comunitatii internationale. Independenta unui stat nu trebuie absolutizata n detrimentul celorlalte, ci, din contra ea trebuie privita prin prisma realizarii independentei celorlalte state. Statele mpreuna trebuie sa faca eforturi care sa asigure echilibrul comunitatii internationale. Pentru realizarea acestui echilibru ele trebuie sa ajunga la un compromis, lund decizii, de pe pozitii suverane, n legatura cu anumite atributii ce vor apartine unor organisme internationale. n lumina celor aratate, suveranitatea de stat apare ca o unitate dialectica, a suprematiei si independentei puterii de stat, apare, n acelasi timp, ca trasatura esentiala a acesteia. Suveranitatea azi are un continut complex, pe plan international si n cadrul fiecarui stat n parte facndu-se eforturi sustinute pentru determinarea ct mai completa a acestuia. n acest sens trebuie aratat faptul ca declaratia Organizatiei Natiunilor Unite din

1970 a precizat care sunt principalele elemente constitutive ale suveranitatii si anume:
1) Toate statele sunt egale din punct de vedere juridic; 2) Fiecare stat se bucura de drepturi inerente deplinei suveranitati; 3) Fiecare stat are obligatia de a respecta personalitatea altor state; 4) Integritatea teritoriala si independenta politica ale statului sunt inviolabile; 5) Fiecare stat are dreptul de a alege si dezvolta n mod liber sistemul sau politic; 6) Fiecare stat este obligat sa se achite n ntregime si cu buna credinta de obligatiile sale internationale si sa traiasca n pace cu celelalte state. n acest document s-a precizat de asemenea ca toate statele se bucura de egalitate suverana, ca ele au drepturi si obligatii egale si sunt membre egale ale comunitatii internationale, indiferent de deosebirile de ordin economic, social, politic sau de oricare alta natura. Teorii contemporane privind suveranitatea ntelegnd suveranitatea ca puterea absoluta nelimitata de nimeni si de nimic ce se exercita exclusiv si independent de catre stat, multi autori contemporani au argumentat, dupa caz, caracterul permanent al suveranitatii, inutilitatea acestui concept, demonetizarea sa demonstrnd ca pastrarea suveranitatii statelor are consecinte nefaste asupra colaborarii 12

acestora, asupra climatului international. Au fost si sunt sustinute puncte de vedere care repudiaza suveranitatea, considernd-o o sursa a nesigurantei si a raului, un obstacol n calea dezvoltarii relatiilor dintre natiuni, un concept nvechit care creeaza dificultati de netrecut si confuzii n sfera dreptului international, un concept gresit care ar trebui azvrlit, renuntarea la suveranitate fiind considerata ca o cale de mentinere a pacii ca un mijloc de a facilita libera circulatie a oamenilor si a ideilor. Unii autori contemporani refuza sau evita sa utilizeze aceasta notiune. Astfel, de exemplu, profesorul J. E. Aubert, analiznd puterea de constrngere ca element caracteristic al puterii de stat, arata ca o astfel de putere se manifesta la toate esaloanele stat federal, canton, organisme regionale si comunale dar nu are aceeasi natura la nivelul natiunii se va spune ca este suverana sau, pentru a evita a evita acest adjectiv devalorizat, se va spune ca puterea de constrngere a Elvetiei depinde imediat de dreptul international. Ori din afirmatia de mai sus doua idei se impun prioritar: 1) Notiunea de suveranitate s-a demonetizat de asa natura nct nu merita sa mai fie utilizata; 2) Puterea de constrngere a unui stat este subordonata dreptului international. Daca multe conceptii converg catre negarea totala a suveranitatii statelor, altele propun reconsiderarea conceptului, schimbarea viziunii asupra continutului acesteia, a crearii unei conceptii n care se va tine cont de deosebirile care exista ntre faptul de a avea suveranitate si faptul de a o exercita, ntre suveranitate n sens politic si suveranitate n sens juridic, ajungnd astfel, la ideea competentelor statului n favoarea unor organisme internationale. Pentru prima orientare monista concludent este dupa parerea noastra, un exemplu, cel al doctrinei normativiste a lui Hans Kelsen (1881 1973). n conceptia sa suveranitatea nu constituie o calitate perceptibila sau obiectiv discernabila dintr-un obiect real , ci din contra conditia de care depinde o ordine normativa suprema care, n validitatea sa nu se deduce din nici o alta ordine superioara. Aceasta idee privind suveranitatea, pentru a fi corect nteleasa, trebuie analizata n lumina doctrinei sale doctrina pura a dreptului nlauntrul careia dreptul este conceput ca un esafodaj de norme de acte juridice (normative si nenormative) subordonate din treapta n treapta pna la norma fundamentala (o norma ipotetica), iar statul ca ordine juridica subordonat ordinii internationale. La Kelsen deci sistemul de drept national si gaseste validitatea n sistemul de drept international, ceea ce conduce la concluzia ca ntre aceste doua sisteme nu poate exista dect o unitate perfecta. Singura conceptie posibila dupa el este cea monista. Examinnd cele doua constructii posibile monista cu primatul dreptului international si monismul cu primatul dreptului intern afirma ca am fi liberi sa alegem ntre ele, pentru ca apoi sa ajunga la concluzia categorica a subordonarii dreptului intern fata de dreptul international.4 n acest sens este semnificativa definitia pe care o da statului si anume statul se defineste ca o ordine juridica relativ centralizata, limitata n domeniul sau de validitate spatial si temporal subordonata direct dreptului international si eficace n ansamblu si n mod general. Astfel, pornind de la teza potrivit careia dreptul international determina sfera de validitate a ordinelor juridice (a statelor), ajunge la concluzia necesitatii eliminarii dogmei suveranitatii. El cere sa se renunte la suveranitate aratnd ca statul nu are o competenta exclusiv n

13

problemele nationale. Nu exista probleme precizeaza el care sa nu poata fi reglementate de dreptul international, dar exista probleme care pot fi reglementate numai de acesta. Observam ca H. Kelsen are o viziune mondialista asupra fenomenelor juridice, ordinea juridica internationala cuprinznd toate ordinele juridice nationale, dreptul international transformndu-se, astfel, ntr-un drept mondial. Pentru cea de a doua orientare schimbarea viziunii asupra conceptului de suveranitate, astfel nct sa reflecte mai fidel si mai exact realitatea este foarte greu de facut referire doar la autori. Cele mai multe opinii sunt azi exprimate n acest sens, idei ca cele privind deosebirea dintre suveranitatea politica si suveranitatea juridica, ca cele privind suveranitatea relativa, suveranitatea competenta etc. fiind ntlnite foarte frecvent. Astfel, de exemplu, Verdoss propune o teorie a repartitiei competentelor si ajunge la concluzia prioritatii dreptului international, demonstrnd necesitatea transferarii unor atributii din competenta statelor pe seama unor nivele superioare, suprastatale sau internationale. Korowicz, la rndul sau, propune nlocuirea termenului de suveranitate nteleasa n mod absolut cu cel de suveranitate relativa. El argumenteaza ideea suveranitatii relative pornind de la situatiile reale n care suveranitatea este supusa la tot felul de limitari. n acest sens aracteristica att a teritoriului ct si a puterii publice. Aceasta idee poate fi sprijinita cu argumente diferite. Marxistii o sprijina pe principiul unicitatii clasei care detine puterea publica, admitnd numai cu titlu de exceptie, coexistenta unor clase la putere, fiind date exemple n acest sens fie din perioada preluarii puterii de catre burghezie de pilda perioada n care n Roma erau la conducere att burghezia ct si o parte a mosierilor fie din perioada preluarii puterii de catre proletariat de exemplu 1917, din iunie pna n octombrie, cnd conduc Rusia un organ reprezentativ al muncitorilor, soldatilor si taranilor (sovietele) si unul reprezentativ al burgheziei (guvernul). Teoriile nemarxiste folosesc argumente variate n sustinerea ideii caracterului unitar al puterii. Astfel, de exemplu, Montesquieu, cu toate ca vorbeste despre separarea puterilor n stat si argumenteaza necesitatea limitarii unor puteri prin activitatea altora, arata n final sensul unic al activitatii acestora spunnd ca toate puterile sont forcees daller de concert (sunt fortate de a cadea de acord), fapt ce ne conduce la concluzia unitatii puterilor n stat. Sau n conceptia unor contemporani care spun ca puterea de stat este o putere de superpozitie si centralizata, ideea unitatii acesteia este evident. Dupa cum este stiut, superpozitia este criteriul de a comasa sau combina mai multe elemente ntr-un tot, n asa fel nct elementele comasate sa fie direct n subordinea celui format prin comasare. Deci, cu referire la organele statului, subordonarea tuturor fata de anumite organe supreme semnifica unitatea lor, dupa cum centralizarea nu se poate realiza dect prin subordonare. Alte caracteristici ale puterii de stat Dupa cum aratam, afara de aceste caracteristici pe care le gasim explicit sau implicit formulate n gndirea specialistilor marxisti si nemarxisti, unii gnditori din occident mai adauga si altele. Astfel, se apreciaza ca puterea de stat are un caracter civil si temporal. Dar aceste caractere sunt retinute ca fiind specifice doar democratiilor occidentale actuale. Doctrina socialista, n special cea elaborata n a doua perioada de dezvoltare a statelor europene avnd acest caracter, a sustinut ideea existentei unor caracteristici ale puterii de stat socialist si anume: 1. Caracterul democratic argumentnd ca democratia burgheza este ciuntita, falsa o democratie n ghilimele, comparativ cu cea socialista, singura democratie reala, societatea

14

socialista fiind comunitatea n care se realizeaza conducerea poporului pentru popor si prin poporetc. 2. Caracterul creator, n sensul ca orice putere etatica pna la cea socialista si-a propus doar mentinerea unor relatii, conservarea lor, pe cnd aceasta numai ea are sarcini preponderent creatoare, de construire a unei societati noi, lipsite de exploatare; 3. Caracterul progresist, strns legat de cel creator, care reiese din faptul ca aceasta putere de stat socialista promoveaza noul n toate domeniile si n special, nlocuirea vechilor relatii de productie burgheze cu un nou tip de relatii, progresiste care urmeaza sa ridice societatea pe noi culmi de civilizatie si progres. Am trait cu totii si am simtit pe viu democratia progres, noul create de comunism si nu merita sa facem un rechizitoriu, ci doar o constatare: o ntreaga societate doreste sa se ntoarca la democratia ciuntita, burgheza, la democratia de tip occidental, cu o conditie: sa se ocoleasca pacatele ei. Suveranitate caracteristica esentiala a puterii de stat Suveranitatea de stat este acea calitate trasatura a puterii de stat de a fi suprema n raport cu oricare alte puteri sociale existente n limitele sale teritoriale si independenta fata de puterile oricarui alt stat sau organism international, calitate exprimata n dreptul statului de a-si stabili n mod liber, fara nici o imixtiune din afara scopurile sale pe plan intern si extern, sarcinile fundamentale pe care le are de ndeplinit si mijloacele necesare realizarii lor, respectnd suveranitatea altor state si normele dreptului international. Suveranitatea desi este o notiune unitara n esenta ei, implica totusi, doua ipostaze ce reflecta cele doua planuri pe care se manifesta: cel intern si cel extern. Depasindu-se stadiul n care se vorbeste de suveranitate interna si suveranitate externa, astazi se vorbeste de doua laturi ale aceluiasi fenomen, ntre care exista puternice legaturi de interdependenta, formnd un tot unitar. Suprematia puterii de stat desemneaza acea nsusire a acesteia de a fi superioara oricarei alte puteri sociale existente ntr-o anumita tara la un moment dat. Ea se caracterizeaza n dreptul statului de a adopta norme juridice, reguli obligatorii pentru toti cetatenii ei si de a le asigura aplicarea. S-a spus de asemenea, ca numai puterea de stat decide asupra drepturilor si ndatoririlor fundamentale ale cetatenilor sai, precum si a modului n care acestea sunt garantate, idee depasita azi de realitatea existentei unor organisme internationale de aparare a dreptului omului, de existenta unor conventii (tratate) cu privire la garantarea lor, fapt ce reiese si din interpretarea articolului 4 din Constitutia Republicii Moldova, n care se indica ca dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile omului se interpreteaza si se aplica n concordanta cu declaratia Universala a dreptului Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. n aceste conditii putem afirma ca statul sunt cele ce asigura si ocroteste drepturile cetatenilor lor n concordanta cu dispozitia tratatelor internationale din acest domeniu. Suprematia puterii de stat se manifesta n anumite limite teritoriale, teritoriu pe care puterea de stat este organizata fiind inalienabila si indivizibila. Suveranitatea de stat se manifesta n integritatea teritoriului si inviolabilitatea frontierelor statului. Suprematia puterii de stat are un continut complex, referindu-se la toate laturile vietii sociale si la toate problemele ce pot interesa o anume societate n prezent sau viitor. Suprematia puterii de stat trebuie privita nsa n strnsa legatura cu fortele ei materiale de constrngere, pentru ca puterea de comanda a statului nu se manifesta n plenitudinea ei dect daca statul dispune de fortele si mijloacele necesare pentru asigurarea vointei sale.

15

Cnd forta statelor scade, alte puteri, interese precum ale unor grupari extremiste etc. se pot manifesta mai pregnant dect cea a statului, n astfel de conditii fiind greu sa mai vorbesti de suprematia sa. A doua latura a suveranitatii, strns legata de prima, este independenta. Ea se manifesta n relatiile statului cu alte state, exprimata n neatrnarea statului si decurge din suprematia puterii de stat. Independenta indica acea trasatura a puterii de stat potrivit careia statul si stabileste singur liber si dupa propria sa apreciere, fara nici un amestec al vreunui alt stat sau organism mondial, politica sa interna si externa. Statul suveran apare astfel independent att n ceea ce priveste rezolvarea problemelor sale interne, ct si a celor externe. Dar aceasta independenta trebuie sa se manifeste n conditiile respectarii altor state si a normelor unanim admise ale dreptului international. Afirmarea suveranitatii unui stat implica respectarea suveranitatii celorlalte state, egale n drept. Fiecare stat, n numele poporului sau, are dreptul sa-si aleaga calea dezvoltarii si sa stabileasca mijloacele pentru realizarea ei. Dar afirmarea libertatii, a independentei unui stat trebuie dublata de colaborarea statelor, de pe pozitii de egalitate si respect reciproc, pentru rezolvarea intereselor comune, ale intereselor comunitatii umane, n general. Colaborarea ntre state se realizeaza dupa cum este stiut, potrivit unor principii n cadrul carora respectiv suveranitatea ocupa un loc important. Dar manifestarea sa nu poate fi privita altfel dect prin prisma actiunii celorlalte. nsemnatatea atribuita acestui principiu nu trebuie interpretata n sensul diminuarii celorlalte egalitatea n drepturi, avantajul reciproc etc. deoarece aceste principii sunt complementare, actioneaza unul prin celalalt, manifestarea si realizarea unuia depinznd de modul n care se manifesta si actioneaza toate celelalte. Astfel, de exemplu, nerespectarea sau ncalcarea principiilor egalitatii n drept a statelor aduce prejudicii principiului suveranitatii, ncalcarea acestuia din urma mpiedica realizarea avantajului reciproc si asa mai departe. n felul acesta apare clar ca interactiunea tuturor principiilor ce guverneaza relatiile ntre state are doua efecte pozitive directe: 1) Asigura ca celelalte state vor respecta si ele, la rndul lor, independenta si drepturile suverane ale statului, astfel punndu-se n miscare mecanismul principiului reciprocitatii; 2) Eliminarea conditiilor apte de a genera arbitrariul si starile anarhice n snul comunitatii internationale. Independenta unui stat nu trebuie absolutizata n detrimentul celorlalte, ci, din contra ea trebuie privita prin prisma realizarii independentei celorlalte state. Statele mpreuna trebuie sa faca eforturi care sa asigure echilibrul comunitatii internationale. Pentru realizarea acestui echilibru ele trebuie sa ajunga la un compromis, lund decizii, de pe pozitii suverane, n legatura cu anumite atributii ce vor apartine unor organisme internationale. n lumina celor aratate, suveranitatea de stat apare ca o unitate dialectica, a suprematiei si independentei puterii de stat, apare, n acelasi timp, ca trasatura esentiala a acesteia. Suveranitatea azi are un continut complex, pe plan international si n cadrul fiecarui stat n parte facndu-se eforturi sustinute pentru determinarea ct mai completa a acestuia. n acest sens trebuie aratat faptul ca declaratia Organizatiei Natiunilor Unite din 1970 a precizat care sunt principalele elemente constitutive ale suveranitatii si anume: 1) Toate statele sunt egale din punct de vedere juridic; 2) Fiecare stat se bucura de drepturi inerente deplinei suveranitati; 3) Fiecare stat are obligatia de a respecta personalitatea altor state; 4) Integritatea teritoriala si independenta politica ale statului sunt inviolabile;

16

5) Fiecare stat are dreptul de a alege si dezvolta n mod liber sistemul sau politic; 6) Fiecare stat este obligat sa se achite n ntregime si cu buna credinta de obligatiile sale internationale si sa traiasca n pace cu celelalte state. n acest document s-a precizat de asemenea ca toate statele se bucura de egalitate suverana, ca ele au drepturi si obligatii egale si sunt membre egale ale comunitatii internationale, indiferent de deosebirile de ordin economic, social, politic sau de oricare alta natura. Teorii contemporane privind suveranitatea ntelegnd suveranitatea ca puterea absoluta nelimitata de nimeni si de nimic ce se exercita exclusiv si independent de catre stat, multi autori contemporani au argumentat, dupa caz, caracterul permanent al suveranitatii, inutilitatea acestui concept, demonetizarea sa demonstrnd ca pastrarea suveranitatii statelor are consecinte nefaste asupra colaborarii acestora, asupra climatului international. Au fost si sunt sustinute puncte de vedere care repudiaza suveranitatea, considernd-o o sursa a nesigurantei si a raului, un obstacol n calea dezvoltarii relatiilor dintre natiuni, un concept nvechit care creeaza dificultati de netrecut si confuzii n sfera dreptului international, un concept gresit care ar trebui azvrlit, renuntarea la suveranitate fiind considerata ca o cale de mentinere a pacii ca un mijloc de a facilita libera circulatie a oamenilor si a ideilor. Unii autori contemporani refuza sau evita sa utilizeze aceasta notiune. Astfel, de exemplu, profesorul J. E. Aubert, analiznd puterea de constrngere ca element caracteristic al puterii de stat, arata ca o astfel de putere se manifesta la toate esaloanele stat federal, canton, organisme regionale si comunale dar nu are aceeasi natura la nivelul natiunii se va spune ca este suverana sau, pentru a evita a evita acest adjectiv devalorizat, se va spune ca puterea de constrngere a Elvetiei depinde imediat de dreptul international. Ori din afirmatia de mai sus doua idei se impun prioritar: 1) Notiunea de suveranitate s-a demonetizat de asa natura nct nu merita sa mai fie utilizata; 2) Puterea de constrngere a unui stat este subordonata dreptului international. Daca multe conceptii converg catre negarea totala a suveranitatii statelor, altele propun reconsiderarea conceptului, schimbarea viziunii asupra continutului acesteia, a crearii unei conceptii n care se va tine cont de deosebirile care exista ntre faptul de a avea suveranitate si faptul de a o exercita, ntre suveranitate n sens politic si suveranitate n sens juridic, ajungnd astfel, la ideea competentelor statului n favoarea unor organisme internationale. Pentru prima orientare monista concludent este dupa parerea noastra, un exemplu, cel al doctrinei normativiste a lui Hans Kelsen (1881 1973). n conceptia sa suveranitatea nu constituie o calitate perceptibila sau obiectiv discernabila dintr-un obiect real , ci din contra conditia de care depinde o ordine normativa suprema care, n validitatea sa nu se deduce din nici o alta ordine superioara. Aceasta idee privind suveranitatea, pentru a fi corect nteleasa, trebuie analizata n lumina doctrinei sale doctrina pura a dreptului nlauntrul careia dreptul este conceput ca un esafodaj de norme de acte juridice (normative si nenormative) subordonate din treapta n treapta pna la norma fundamentala (o norma ipotetica), iar statul ca ordine juridica subordonat ordinii internationale. La Kelsen deci sistemul de drept national si gaseste validitatea n sistemul de drept international, ceea ce conduce la concluzia ca ntre aceste doua sisteme nu poate exista dect o unitate perfecta. Singura conceptie posibila dupa el este cea monista.

17

Examinnd cele doua constructii posibile monista cu primatul dreptului international si monismul cu primatul dreptului intern afirma ca am fi liberi sa alegem ntre ele, pentru ca apoi sa ajunga la concluzia categorica a subordonarii dreptului intern fata de dreptul international.4 n acest sens este semnificativa definitia pe care o da statului si anume statul se defineste ca o ordine juridica relativ centralizata, limitata n domeniul sau de validitate spatial si temporal subordonata direct dreptului international si eficace n ansamblu si n mod general. Astfel, pornind de la teza potrivit careia dreptul international determina sfera de validitate a ordinelor juridice (a statelor), ajunge la concluzia necesitatii eliminarii dogmei suveranitatii. El cere sa se renunte la suveranitate aratnd ca statul nu are o competenta exclusiv n problemele nationale. Nu exista probleme precizeaza el care sa nu poata fi reglementate de dreptul international, dar exista probleme care pot fi reglementate numai de acesta. Observam ca H. Kelsen are o viziune mondialista asupra fenomenelor juridice, ordinea juridica internationala cuprinznd toate ordinele juridice nationale, dreptul international transformndu-se, astfel, ntr-un drept mondial. Pentru cea de a doua orientare schimbarea viziunii asupra conceptului de suveranitate, astfel nct sa reflecte mai fidel si mai exact realitatea este foarte greu de facut referire doar la autori. Cele mai multe opinii sunt azi exprimate n acest sens, idei ca cele privind deosebirea dintre suveranitatea politica si suveranitatea juridica, ca cele privind suveranitatea relativa, suveranitatea competenta etc. fiind ntlnite foarte frecvent. Astfel, de exemplu, Verdoss propune o teorie a repartitiei competentelor si ajunge la concluzia prioritatii dreptului international, demonstrnd necesitatea transferarii unor atributii din competenta statelor pe seama unor nivele superioare, suprastatale sau internationale. Korowicz, la rndul sau, propune nlocuirea termenului de suveranitate nteleasa n mod absolut cu cel de suveranitate relativa. El argumenteaza ideea suveranitatii relative pornind de la situatiile reale n care suveranitatea este supusa la tot felul de limitari. n acest sens arata ca suveranitatea poate fi limitata si prin simpla ncheiere de tratate internationale, deoarece au drept consecinta restrngerea libertatii de actiune a statului. De asemenea face o deosebire ntre suveranitatea propriu-zisa si exercitiul ei, aratnd ca suveranitatea nu poate fi abandonata dar exercitiul ei poate fi restrns virtual fara limite. La aceste doua orientari, din care uneia i este specific argumentarea ideii unui singur stat statul mondial unei singure suveranitati, iar celeilalte ideea subordonarii directe a dreptului intern fata de cel international se adauga o a treia, care are drept caracteristica faptul ca neaga suveranitatea de fapt, am spune noi, adica se refera la ceea ce este azi suveranitatea statului si nu la ceea ce trebuie sa fie. Pornind de la unele constatari realiste cu privire la inegalitatea puterii militare si economice a statelor, unii autori trag concluzia ca notiunea de suveranitate si pierde orice semnificatie. Astfel, M. A. Kaplan spunea ca ceea ce caracterizeaza n prezent viata internationala este dominarea acesteia de catre statele mai puternice, conducerea ei dupa un sistem bipolar, n care suveranitatea statului si pierde orice semnificatie sau, oricum, este mult restrnsa prin limitarea ei doar la unele probleme. Relativ asemanator vede lucrurile si G. Schawrtzenberg, care arata ca suveranitatea deplina apartine doar ctorva state mai puternice, celelalte nscriindu-se n cadrul unor raporturi de ierarhizare bazate pe forta.

18

n conditiile actuale caracterizate prin amploarea miscarilor revolutionare din tarile din centrul si estul Europei, tari care au parasit calea comunista de dezvoltare si s-au orientat spre dreptul constitutional clasic, pozitia fata de suveranitate se diversifica si mai mult. Remarcam astfel n Europa, dar nu numai: 1) O tendinta de internationalizare de integrare economic, culturala, politica etc. si, pe cale de consecinta, de creare sau reactivare a unor organisme interstatale care exercita atributii ce anterior apartineau statelor suverane. 2) O tendinta inversa de dezmembrare a unor state de regula statele federale si de formare a unor state noi independente. Prima tendinta este cea a statelor dezvoltate din Europa, a statelor bogate. Ea poate fi ilustrata printr-un exemplu recent: semnarea la Luxemburg, n octombrie 1991, de catre tarile C.E.P. si A.E.L.S. a unui acord privind crearea n 1993 a unei vaste zone a liberului schimb. A doua tendinta este specifica statelor din rasaritul Europei, unde s-au desprins ca state independente Lituania, Letonia, Estonia etc., unde alte state lupta pentru independenta, unde Basarabia prin referendum si-a declarat independenta. n aceste conditii credem noi, atitudinea fata de conceptul de suveranitate se va schimba radical. Concluzii Orice societate, orict de primitiva, trebuie sa dispuna de o anumita organizare si distribuire a puterilor, chiar si pentru elementara functie a conservarii ei. n acest sens Balandier considera ca puterea va fi definita ca rezultnd, pentru orice societate, din necesitatea de a lupta mpotriva entropiei care o ameninta cu dizolvarea. Nu exista forme de agregare sociala si activitati umane mai complexe care sa fie lipsite de putere. Puterea apare ca o necesitate sociala, necesitate ce poate fi explicata, n primul rnd prin prisma importantei pe care o prezinta mentinerea echilibrului, a coeziunii interne a oricarei societati. Dar ea apare si ca rezultat al unei necesitati externe, explicata prin prisma faptului ca orice societate globala este n legatura cu exteriorul, are legaturi cu alte societati, fapt pentru care puterea trebuie sa organizeze aceste relatii, dupa cum trebuie sa-i asigure apararea. Formele puterii pot fi desigur foarte variate, dar nu se poate imagina absenta totala a oricaror forme de putere, fara a presupune dezagregarea structurilor societatii. Rolul esential al oricarei forme de putere este de a asigura coeziunea si functionalitatea diferitor structuri si organisme ale societatii umane, coordonarea activitatilor care se desfasoara n interiorul acestora. Argumentarea necesitatii puterii, Robert Bierstedt preciza: trebuie sa fie clar ca este nevoie de putere pentru a consfinti asociatia, a-i garanta continuitatea, a-i ntari normele . Pe scurt, puterea sprijina ordinea fundamentala a societatii si organizarea sociala n cadrul ei. Puterea sta n spatele oricarei asociatii si i sustine structura, fara putere nu exista nici o organizare si nici o ordine . Referindu-ne la putere trebuie sa facem o distinctie ntre puteri n general puterea politica si puterea de stat, probleme ce sunt adesea confuz tratate n literatura de specialitate. Cnd spunem puterea ca fenomen social, facem o deosebire ntre: 1) Relatiile de conducere-supunere (sau de dominare-subordonare), bazate pe capacitatea de a lua decizii si a asigura ndeplinirea lor (prin mijloace de persuasiune sau prin constrngere, dupa caz); 2) acea calitate a personalitatii umane de a putea face ceva, adica puterea n sens de putinta, forta, tarie;

19

n acest sens de un real folos ne este distinctia facuta de unii specialisti n Franta ntre puissance si pouvoir. Astfel de exemplu M.Prelot sustine ca puissance este echivalent cu potentia (autoritate naturala si personala), iar pouvoir cu potestas (autoritatea construita magistratura). Ceea ce are primordial n vederea dreptului constitutional cnd analizam puterea este primul sens , cel de relatie ntre doua subiecte inegale, relatie n virtutea careia un subiect de regula colectiv, are capacitatea de a lua decizii si de a asigura ndeplinirea lor. Acest fapt, nsa, nu determina nlaturarea sau neglijarea completa a celuilalt sens, de putinta forta tarie pentru ca puterea politica este detinuta si exercitata de oameni, iar de calitatea lor depinde calitatea si eficienta deciziilor luate. Puterea se manifesta n toate domeniile vietii sociale, mbracnd forme foarte variate: economice, politice, militara, spiritual-ideologica etc. Puterea politica se deosebeste de alte forme de putere prin aceea ca ea se manifesta numai n societatile n care exista o diferentiere sociala ntre cei ce conduc si cei condusi, ntre guvernanti si guvernati. n literatura de specialitate s-a aratat ca n orice grup uman se poate observa o diviziune a membrilor lui n doua categorii, cei care comanda si cei care asculta. Acest aspect exprima existenta puterii. Dar cnd acest fenomen se remarca la nivelul societatii globale, este un fenomen politic, atunci vorbim de putere politica a statului. Puterea politica este puterea organizata a unui grup care se exprima n capacitatea acestuia de a lua decizii obligatorii si de a le asigura nfaptuirea n societatile n care diferentierea ntre guvernanti si guvernati a atins un anume grad. Notiunea de putere politica este folosita cel mai des ca fiind sinonim cu cea de putere de stat. Dupa parerea noastra nsa, prima are o sfera mai larga. Astfel putem vorbi de puterea politica a uni partid chiar daca acesta se afla n opozitie, dar nu putem considera aceasta putere ca fiind si de natura etatica. Sintetiznd am putea spune ca puterea ca fenomen social mbraca mai multe forme ca printre acestea, puterea politica ocupa un loc principal, ca ea se manifesta numai n societatile n care exista o diferentiere ntre guvernanti si guvernati, avnd o sfera mai larga dect puterea de stat care semnifica o anumita putere politica, ce poate fi detasata de altele prin trasaturi specifice, proprii, ce-i confera un loc aparte n sfera formelor (tipurilor) de putere. Puterea de stat poate fi abordata la mai multe nivele: 1) la un nivel general abstract; 2) la nivelul unui anume tip de putere 3) la nivelul unei anume puteri concrete ( de exemplu puterea de stat existenta azi n Republica moldova). Dupa cum ea poate fi abordata din mai multe puncte de vedere: sociologic, juridic etc. cteristica att a teritoriului ct si a puterii publice. Aceasta idee poate fi sprijinita cu argumente diferite. Marxistii o sprijina pe principiul unicitatii clasei care detine puterea publica, admitnd numai cu titlu de exceptie, coexistenta unor clase la putere, fiind date exemple n acest sens fie din perioada preluarii puterii de catre burghezie de pilda perioada n care n Roma erau la conducere att burghezia ct si o parte a mosierilor fie din perioada preluarii puterii de catre proletariat de exemplu 1917, din iunie pna n octombrie, cnd conduc Rusia un organ reprezentativ al muncitorilor, soldatilor si taranilor (sovietele) si

20

unul reprezentativ al burgheziei (guvernul). Teoriile nemarxiste folosesc argumente variate n sustinerea ideii caracterului unitar al puterii. Astfel, de exemplu, Montesquieu, cu toate ca vorbeste despre separarea puterilor n stat si argumenteaza necesitatea limitarii unor puteri prin activitatea altora, arata n final sensul unic al activitatii acestora spunnd ca toate puterile sont forcees daller de concert (sunt fortate de a cadea de acord), fapt ce ne conduce la concluzia unitatii puterilor n stat. Sau n conceptia unor contemporani care spun ca puterea de stat este o putere de superpozitie si centralizata, ideea unitatii acesteia este evident. Dupa cum este stiut, superpozitia este criteriul de a comasa sau combina mai multe elemente ntr-un tot, n asa fel nct elementele comasate sa fie direct n subordinea celui format prin comasare. Deci, cu referire la organele statului, subordonarea tuturor fata de anumite organe supreme semnifica unitatea lor, dupa cum centralizarea nu se poate realiza dect prin subordonare. Alte caracteristici ale puterii de stat Dupa cum aratam, afara de aceste caracteristici pe care le gasim explicit sau implicit formulate n gndirea specialistilor marxisti si nemarxisti, unii gnditori din occident mai adauga si altele. Astfel, se apreciaza ca puterea de stat are un caracter civil si temporal. Dar aceste caractere sunt retinute ca fiind specifice doar democratiilor occidentale actuale. Doctrina socialista, n special cea elaborata n a doua perioada de dezvoltare a statelor europene avnd acest caracter, a sustinut ideea existentei unor caracteristici ale puterii de stat socialist si anume: 1. Caracterul democratic argumentnd ca democratia burgheza este ciuntita, falsa o democratie n ghilimele, comparativ cu cea socialista, singura democratie reala, societatea socialista fiind comunitatea n care se realizeaza conducerea poporului pentru popor si prin poporetc. 2. Caracterul creator, n sensul ca orice putere etatica pna la cea socialista si-a propus doar mentinerea unor relatii, conservarea lor, pe cnd aceasta numai ea are sarcini preponderent creatoare, de construire a unei societati noi, lipsite de exploatare; 3. Caracterul progresist, strns legat de cel creator, care reiese din faptul ca aceasta putere de stat socialista promoveaza noul n toate domeniile si n special, nlocuirea vechilor relatii de productie burgheze cu un nou tip de relatii, progresiste care urmeaza sa ridice societatea pe noi culmi de civilizatie si progres. Am trait cu totii si am simtit pe viu democratia progres, noul create de comunism si nu merita sa facem un rechizitoriu, ci doar o constatare: o ntreaga societate doreste sa se ntoarca la democratia ciuntita, burgheza, la democratia de tip occidental, cu o conditie: sa se ocoleasca pacatele ei. Suveranitate caracteristica esentiala a puterii de stat Suveranitatea de stat este acea calitate trasatura a puterii de stat de a fi suprema n raport cu oricare alte puteri sociale existente n limitele sale teritoriale si independenta fata de puterile oricarui alt stat sau organism international, calitate exprimata n dreptul statului de a-si stabili n mod liber, fara nici o imixtiune din afara scopurile sale pe plan intern si extern, sarcinile fundamentale pe care le are de ndeplinit si mijloacele necesare realizarii lor, respectnd suveranitatea altor state si normele dreptului international. Suveranitatea desi este o notiune unitara n esenta ei, implica totusi, doua ipostaze ce reflecta cele doua planuri pe care se manifesta: cel intern si cel extern. Depasindu-se stadiul n care se vorbeste de suveranitate interna si suveranitate externa, astazi se vorbeste de doua laturi ale aceluiasi fenomen, ntre care exista puternice legaturi de

21

interdependenta, formnd un tot unitar. Suprematia puterii de stat desemneaza acea nsusire a acesteia de a fi superioara oricarei alte puteri sociale existente ntr-o anumita tara la un moment dat. Ea se caracterizeaza n dreptul statului de a adopta norme juridice, reguli obligatorii pentru toti cetatenii ei si de a le asigura aplicarea. S-a spus de asemenea, ca numai puterea de stat decide asupra drepturilor si ndatoririlor fundamentale ale cetatenilor sai, precum si a modului n care acestea sunt garantate, idee depasita azi de realitatea existentei unor organisme internationale de aparare a dreptului omului, de existenta unor conventii (tratate) cu privire la garantarea lor, fapt ce reiese si din interpretarea articolului 4 din Constitutia Republicii Moldova, n care se indica ca dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile omului se interpreteaza si se aplica n concordanta cu declaratia Universala a dreptului Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. n aceste conditii putem afirma ca statul sunt cele ce asigura si ocroteste drepturile cetatenilor lor n concordanta cu dispozitia tratatelor internationale din acest domeniu. Suprematia puterii de stat se manifesta n anumite limite teritoriale, teritoriu pe care puterea de stat este organizata fiind inalienabila si indivizibila. Suveranitatea de stat se manifesta n integritatea teritoriului si inviolabilitatea frontierelor statului. Suprematia puterii de stat are un continut complex, referindu-se la toate laturile vietii sociale si la toate problemele ce pot interesa o anume societate n prezent sau viitor. Suprematia puterii de stat trebuie privita nsa n strnsa legatura cu fortele ei materiale de constrngere, pentru ca puterea de comanda a statului nu se manifesta n plenitudinea ei dect daca statul dispune de fortele si mijloacele necesare pentru asigurarea vointei sale. Cnd forta statelor scade, alte puteri, interese precum ale unor grupari extremiste etc. se pot manifesta mai pregnant dect cea a statului, n astfel de conditii fiind greu sa mai vorbesti de suprematia sa. A doua latura a suveranitatii, strns legata de prima, este independenta. Ea se manifesta n relatiile statului cu alte state, exprimata n neatrnarea statului si decurge din suprematia puterii de stat. Independenta indica acea trasatura a puterii de stat potrivit careia statul si stabileste singur liber si dupa propria sa apreciere, fara nici un amestec al vreunui alt stat sau organism mondial, politica sa interna si externa. Statul suveran apare astfel independent att n ceea ce priveste rezolvarea problemelor sale interne, ct si a celor externe. Dar aceasta independenta trebuie sa se manifeste n conditiile respectarii altor state si a normelor unanim admise ale dreptului international. Afirmarea suveranitatii unui stat implica respectarea suveranitatii celorlalte state, egale n drept. Fiecare stat, n numele poporului sau, are dreptul sa-si aleaga calea dezvoltarii si sa stabileasca mijloacele pentru realizarea ei. Dar afirmarea libertatii, a independentei unui stat trebuie dublata de colaborarea statelor, de pe pozitii de egalitate si respect reciproc, pentru rezolvarea intereselor comune, ale intereselor comunitatii umane, n general. Colaborarea ntre state se realizeaza dupa cum este stiut, potrivit unor principii n cadrul carora respectiv suveranitatea ocupa un loc important. Dar manifestarea sa nu poate fi privita altfel dect prin prisma actiunii celorlalte. nsemnatatea atribuita acestui principiu nu trebuie interpretata n sensul diminuarii celorlalte egalitatea n drepturi, avantajul reciproc etc. deoarece aceste principii sunt complementare, actioneaza unul prin celalalt, manifestarea si realizarea unuia depinznd de modul n care se manifesta si actioneaza toate celelalte. Astfel, de exemplu, nerespectarea sau ncalcarea principiilor egalitatii n drept a statelor aduce prejudicii principiului suveranitatii, ncalcarea acestuia din urma

22

mpiedica realizarea avantajului reciproc si asa mai departe. n felul acesta apare clar ca interactiunea tuturor principiilor ce guverneaza relatiile ntre state are doua efecte pozitive directe: 1) Asigura ca celelalte state vor respecta si ele, la rndul lor, independenta si drepturile suverane ale statului, astfel punndu-se n miscare mecanismul principiului reciprocitatii; 2) Eliminarea conditiilor apte de a genera arbitrariul si starile anarhice n snul comunitatii internationale. Independenta unui stat nu trebuie absolutizata n detrimentul celorlalte, ci, din contra ea trebuie privita prin prisma realizarii independentei celorlalte state. Statele mpreuna trebuie sa faca eforturi care sa asigure echilibrul comunitatii internationale. Pentru realizarea acestui echilibru ele trebuie sa ajunga la un compromis, lund decizii, de pe pozitii suverane, n legatura cu anumite atributii ce vor apartine unor organisme internationale. n lumina celor aratate, suveranitatea de stat apare ca o unitate dialectica, a suprematiei si independentei puterii de stat, apare, n acelasi timp, ca trasatura esentiala a acesteia. Suveranitatea azi are un continut complex, pe plan international si n cadrul fiecarui stat n parte facndu-se eforturi sustinute pentru determinarea ct mai completa a acestuia. n acest sens trebuie aratat faptul ca declaratia Organizatiei Natiunilor Unite din 1970 a precizat care sunt principalele elemente constitutive ale suveranitatii si anume: 1) Toate statele sunt egale din punct de vedere juridic; 2) Fiecare stat se bucura de drepturi inerente deplinei suveranitati; 3) Fiecare stat are obligatia de a respecta personalitatea altor state; 4) Integritatea teritoriala si independenta politica ale statului sunt inviolabile; 5) Fiecare stat are dreptul de a alege si dezvolta n mod liber sistemul sau politic; 6) Fiecare stat este obligat sa se achite n ntregime si cu buna credinta de obligatiile sale internationale si sa traiasca n pace cu celelalte state. n acest document s-a precizat de asemenea ca toate statele se bucura de egalitate suverana, ca ele au drepturi si obligatii egale si sunt membre egale ale comunitatii internationale, indiferent de deosebirile de ordin economic, social, politic sau de oricare alta natura. Teorii contemporane privind suveranitatea ntelegnd suveranitatea ca puterea absoluta nelimitata de nimeni si de nimic ce se exercita exclusiv si independent de catre stat, multi autori contemporani au argumentat, dupa caz, caracterul permanent al suveranitatii, inutilitatea acestui concept, demonetizarea sa demonstrnd ca pastrarea suveranitatii statelor are consecinte nefaste asupra colaborarii acestora, asupra climatului international. Au fost si sunt sustinute puncte de vedere care repudiaza suveranitatea, considernd-o o sursa a nesigurantei si a raului, un obstacol n calea dezvoltarii relatiilor dintre natiuni, un concept nvechit care creeaza dificultati de netrecut si confuzii n sfera dreptului international, un concept gresit care ar trebui azvrlit, renuntarea la suveranitate fiind considerata ca o cale de mentinere a pacii ca un mijloc de a facilita libera circulatie a oamenilor si a ideilor. Unii autori contemporani refuza sau evita sa utilizeze aceasta notiune. Astfel, de exemplu, profesorul J. E. Aubert, analiznd puterea de constrngere ca element caracteristic al puterii de stat, arata ca o astfel de putere se manifesta la toate esaloanele stat federal, canton, organisme regionale si comunale dar nu are aceeasi natura la nivelul natiunii se va spune ca este suverana sau, pentru a evita a evita acest adjectiv devalorizat, se va spune ca puterea de constrngere a Elvetiei depinde imediat de dreptul international. Ori din afirmatia de mai sus doua idei se

23

impun prioritar: 1) Notiunea de suveranitate s-a demonetizat de asa natura nct nu merita sa mai fie utilizata; 2) Puterea de constrngere a unui stat este subordonata dreptului international. Daca multe conceptii converg catre negarea totala a suveranitatii statelor, altele propun reconsiderarea conceptului, schimbarea viziunii asupra continutului acesteia, a crearii unei conceptii n care se va tine cont de deosebirile care exista ntre faptul de a avea suveranitate si faptul de a o exercita, ntre suveranitate n sens politic si suveranitate n sens juridic, ajungnd astfel, la ideea competentelor statului n favoarea unor organisme internationale. Pentru prima orientare monista concludent este dupa parerea noastra, un exemplu, cel al doctrinei normativiste a lui Hans Kelsen (1881 1973). n conceptia sa suveranitatea nu constituie o calitate perceptibila sau obiectiv discernabila dintr-un obiect real , ci din contra conditia de care depinde o ordine normativa suprema care, n validitatea sa nu se deduce din nici o alta ordine superioara. Aceasta idee privind suveranitatea, pentru a fi corect nteleasa, trebuie analizata n lumina doctrinei sale doctrina pura a dreptului nlauntrul careia dreptul este conceput ca un esafodaj de norme de acte juridice (normative si nenormative) subordonate din treapta n treapta pna la norma fundamentala (o norma ipotetica), iar statul ca ordine juridica subordonat ordinii internationale. La Kelsen deci sistemul de drept national si gaseste validitatea n sistemul de drept international, ceea ce conduce la concluzia ca ntre aceste doua sisteme nu poate exista dect o unitate perfecta. Singura conceptie posibila dupa el este cea monista. Examinnd cele doua constructii posibile monista cu primatul dreptului international si monismul cu primatul dreptului intern afirma ca am fi liberi sa alegem ntre ele, pentru ca apoi sa ajunga la concluzia categorica a subordonarii dreptului intern fata de dreptul international.4 n acest sens este semnificativa definitia pe care o da statului si anume statul se defineste ca o ordine juridica relativ centralizata, limitata n domeniul sau de validitate spatial si temporal subordonata direct dreptului international si eficace n ansamblu si n mod general. Astfel, pornind de la teza potrivit careia dreptul international determina sfera de validitate a ordinelor juridice (a statelor), ajunge la concluzia necesitatii eliminarii dogmei suveranitatii. El cere sa se renunte la suveranitate aratnd ca statul nu are o competenta exclusiv n problemele nationale. Nu exista probleme precizeaza el care sa nu poata fi reglementate de dreptul international, dar exista probleme care pot fi reglementate numai de acesta. Observam ca H. Kelsen are o viziune mondialista asupra fenomenelor juridice, ordinea juridica internationala cuprinznd toate ordinele juridice nationale, dreptul international transformndu-se, astfel, ntr-un drept mondial. Pentru cea de a doua orientare schimbarea viziunii asupra conceptului de suveranitate, astfel nct sa reflecte mai fidel si mai exact realitatea este foarte greu de facut referire doar la autori. Cele mai multe opinii sunt azi exprimate n acest sens, idei ca cele privind deosebirea dintre suveranitatea politica si suveranitatea juridica, ca cele privind suveranitatea relativa, suveranitatea competenta etc. fiind ntlnite foarte frecvent. Astfel, de exemplu, Verdoss propune o teorie a repartitiei competentelor si ajunge la concluzia prioritatii dreptului international, demonstrnd necesitatea transferarii unor

24

atributii din competenta statelor pe seama unor nivele superioare, suprastatale sau internationale. Korowicz, la rndul sau, propune nlocuirea termenului de suveranitate nteleasa n mod absolut cu cel de suveranitate relativa. El argumenteaza ideea suveranitatii relative pornind de la situatiile reale n care suveranitatea este supusa la tot felul de limitari. n acest sens arata ca suveranitatea poate fi limitata si prin simpla ncheiere de tratate internationale, deoarece au drept consecinta restrngerea libertatii de actiune a statului. De asemenea face o deosebire ntre suveranitatea propriu-zisa si exercitiul ei, aratnd ca suveranitatea nu poate fi abandonata dar exercitiul ei poate fi restrns virtual fara limite. La aceste doua orientari, din care uneia i este specific argumentarea ideii unui singur stat statul mondial unei singure suveranitati, iar celeilalte ideea subordonarii directe a dreptului intern fata de cel international se adauga o a treia, care are drept caracteristica faptul ca neaga suveranitatea de fapt, am spune noi, adica se refera la ceea ce este azi suveranitatea statului si nu la ceea ce trebuie sa fie. Pornind de la unele constatari realiste cu privire la inegalitatea puterii militare si economice a statelor, unii autori trag concluzia ca notiunea de suveranitate si pierde orice semnificatie. Astfel, M. A. Kaplan spunea ca ceea ce caracterizeaza n prezent viata internationala este dominarea acesteia de catre statele mai puternice, conducerea ei dupa un sistem bipolar, n care suveranitatea statului si pierde orice semnificatie sau, oricum, este mult restrnsa prin limitarea ei doar la unele probleme. Relativ asemanator vede lucrurile si G. Schawrtzenberg, care arata ca suveranitatea deplina apartine doar ctorva state mai puternice, celelalte nscriindu-se n cadrul unor raporturi de ierarhizare bazate pe forta. n conditiile actuale caracterizate prin amploarea miscarilor revolutionare din tarile din centrul si estul Europei, tari care au parasit calea comunista de dezvoltare si s-au orientat spre dreptul constitutional clasic, pozitia fata de suveranitate se diversifica si mai mult. Remarcam astfel n Europa, dar nu numai: 1) O tendinta de internationalizare de integrare economic, culturala, politica etc. si, pe cale de consecinta, de creare sau reactivare a unor organisme interstatale care exercita atributii ce anterior apartineau statelor suverane. 2) O tendinta inversa de dezmembrare a unor state de regula statele federale si de formare a unor state noi independente. Prima tendinta este cea a statelor dezvoltate din Europa, a statelor bogate. Ea poate fi ilustrata printr-un exemplu recent: semnarea la Luxemburg, n octombrie 1991, de catre tarile C.E.P. si A.E.L.S. a unui acord privind crearea n 1993 a unei vaste zone a liberului schimb. A doua tendinta este specifica statelor din rasaritul Europei, unde s-au desprins ca state independente Lituania, Letonia, Estonia etc., unde alte state lupta pentru independenta, unde Basarabia prin referendum si-a declarat independenta. n aceste conditii credem noi, atitudinea fata de conceptul de suveranitate se va schimba radical. Concluzii Orice societate, orict de primitiva, trebuie sa dispuna de o anumita organizare si distribuire a puterilor, chiar si pentru elementara functie a conservarii ei. n acest sens Balandier considera ca puterea va fi definita ca rezultnd, pentru orice societate, din necesitatea de a lupta mpotriva entropiei care o ameninta cu dizolvarea. Nu exista forme de agregare sociala si activitati umane mai complexe care sa fie lipsite de putere. Puterea apare ca o necesitate sociala, necesitate ce poate fi explicata, n primul rnd prin prisma importantei pe care o prezinta mentinerea echilibrului, a coeziunii interne a oricarei

25

societati. Dar ea apare si ca rezultat al unei necesitati externe, explicata prin prisma faptului ca orice societate globala este n legatura cu exteriorul, are legaturi cu alte societati, fapt pentru care puterea trebuie sa organizeze aceste relatii, dupa cum trebuie sa-i asigure apararea. Formele puterii pot fi desigur foarte variate, dar nu se poate imagina absenta totala a oricaror forme de putere, fara a presupune dezagregarea structurilor societatii. Rolul esential al oricarei forme de putere este de a asigura coeziunea si functionalitatea diferitor structuri si organisme ale societatii umane, coordonarea activitatilor care se desfasoara n interiorul acestora. Argumentarea necesitatii puterii, Robert Bierstedt preciza: trebuie sa fie clar ca este nevoie de putere pentru a consfinti asociatia, a-i garanta continuitatea, a-i ntari normele . Pe scurt, puterea sprijina ordinea fundamentala a societatii si organizarea sociala n cadrul ei. Puterea sta n spatele oricarei asociatii si i sustine structura, fara putere nu exista nici o organizare si nici o ordine . Referindu-ne la putere trebuie sa facem o distinctie ntre puteri n general puterea politica si puterea de stat, probleme ce sunt adesea confuz tratate n literatura de specialitate. Cnd spunem puterea ca fenomen social, facem o deosebire ntre: 1) Relatiile de conducere-supunere (sau de dominare-subordonare), bazate pe capacitatea de a lua decizii si a asigura ndeplinirea lor (prin mijloace de persuasiune sau prin constrngere, dupa caz); 2) acea calitate a personalitatii umane de a putea face ceva, adica puterea n sens de putinta, forta, tarie; n acest sens de un real folos ne este distinctia facuta de unii specialisti n Franta ntre puissance si pouvoir. Astfel de exemplu M.Prelot sustine ca puissance este echivalent cu potentia (autoritate naturala si personala), iar pouvoir cu potestas (autoritatea construita magistratura). Ceea ce are primordial n vederea dreptului constitutional cnd analizam puterea este primul sens , cel de relatie ntre doua subiecte inegale, relatie n virtutea careia un subiect de regula colectiv, are capacitatea de a lua decizii si de a asigura ndeplinirea lor. Acest fapt, nsa, nu determina nlaturarea sau neglijarea completa a celuilalt sens, de putinta forta tarie pentru ca puterea politica este detinuta si exercitata de oameni, iar de calitatea lor depinde calitatea si eficienta deciziilor luate. Puterea se manifesta n toate domeniile vietii sociale, mbracnd forme foarte variate: economice, politice, militara, spiritual-ideologica etc. Puterea politica se deosebeste de alte forme de putere prin aceea ca ea se manifesta numai n societatile n care exista o diferentiere sociala ntre cei ce conduc si cei condusi, ntre guvernanti si guvernati. n literatura de specialitate s-a aratat ca n orice grup uman se poate observa o diviziune a membrilor lui n doua categorii, cei care comanda si cei care asculta. Acest aspect exprima existenta puterii. Dar cnd acest fenomen se remarca la nivelul societatii globale, este un fenomen politic, atunci vorbim de putere politica a statului. Puterea politica este puterea organizata a unui grup care se exprima n capacitatea acestuia de a lua decizii obligatorii si de a le asigura nfaptuirea n societatile n care diferentierea ntre guvernanti si guvernati a atins un anume grad. Notiunea de putere politica este folosita cel mai des ca fiind sinonim cu cea de putere de stat. Dupa parerea noastra nsa, prima are o sfera mai larga. Astfel putem vorbi de puterea politica a uni partid chiar daca

26

acesta se afla n opozitie, dar nu putem considera aceasta putere ca fiind si de natura etatica. Sintetiznd am putea spune ca puterea ca fenomen social mbraca mai multe forme ca printre acestea, puterea politica ocupa un loc principal, ca ea se manifesta numai n societatile n care exista o diferentiere ntre guvernanti si guvernati, avnd o sfera mai larga dect puterea de stat care semnifica o anumita putere politica, ce poate fi detasata de altele prin trasaturi specifice, proprii, ce-i confera un loc aparte n sfera formelor (tipurilor) de putere. Puterea de stat poate fi abordata la mai multe nivele: 1) la un nivel general abstract; 2) la nivelul unui anume tip de putere 3) la nivelul unei anume puteri concrete ( de exemplu puterea de stat existenta azi n Republica moldova). Dupa cum ea poate fi abordata din mai multe puncte de vedere: sociologic, juridic etc.
ta ca suveranitatea poate fi limitata si prin simpla ncheiere de tratate internationale, deoarece au drept consecinta restrngerea libertatii de actiune a statului. De asemenea face o deosebire ntre suveranitatea propriu-zisa si exercitiul ei, aratnd ca suveranitatea nu poate fi abandonata dar exercitiul ei poate fi restrns virtual fara limite.

La aceste doua orientari, din care uneia i este specific argumentarea ideii unui singur stat statul mondial unei singure suveranitati, iar celeilalte ideea subordonarii directe a dreptului intern fata de cel international se adauga o a treia, care are drept caracteristica faptul ca neaga suveranitatea de fapt, am spune noi, adica se refera la ceea ce este azi suveranitatea statului si nu la ceea ce trebuie sa fie. Pornind de la unele constatari realiste cu privire la inegalitatea puterii militare si economice a statelor, unii autori trag concluzia ca notiunea de suveranitate si pierde orice semnificatie. Astfel, M. A. Kaplan spunea ca ceea ce caracterizeaza n prezent viata internationala este dominarea acesteia de catre statele mai puternice, conducerea ei dupa un sistem bipolar, n care suveranitatea statului si pierde orice semnificatie sau, oricum, este mult restrnsa prin limitarea ei doar la unele probleme. Relativ asemanator vede lucrurile si G. Schawrtzenberg, care arata ca suveranitatea deplina apartine doar ctorva state mai puternice, celelalte nscriindu-se n cadrul unor raporturi de ierarhizare bazate pe forta. n conditiile actuale caracterizate prin amploarea miscarilor revolutionare din tarile din centrul si estul Europei, tari care au parasit calea comunista de dezvoltare si s-au orientat spre dreptul constitutional clasic, pozitia fata de suveranitate se diversifica si mai mult. Remarcam astfel n Europa, dar nu numai: 1) O tendinta de internationalizare de integrare economic, culturala, politica etc. si, pe cale de consecinta, de creare sau reactivare a unor organisme interstatale care exercita atributii ce anterior apartineau statelor suverane. 2) O tendinta inversa de dezmembrare a unor state de regula statele federale si de formare a unor state noi independente. Prima tendinta este cea a statelor dezvoltate din Europa, a statelor bogate. Ea poate fi ilustrata printr-un exemplu recent: semnarea la Luxemburg, n octombrie 1991, de catre tarile C.E.P. si A.E.L.S. a unui acord privind crearea n 1993 a unei vaste zone a liberului schimb. A doua tendinta este specifica statelor din rasaritul Europei, unde s-au desprins ca state independente Lituania, Letonia, Estonia etc., unde alte state lupta pentru independenta, unde Basarabia prin referendum si-a declarat independenta. n aceste conditii credem noi, atitudinea fata de conceptul de suveranitate se va schimba radical.

27

Concluzii Orice societate, orict de primitiva, trebuie sa dispuna de o anumita organizare si distribuire a puterilor, chiar si pentru elementara functie a conservarii ei. n acest sens Balandier considera ca puterea va fi definita ca rezultnd, pentru orice societate, din necesitatea de a lupta mpotriva entropiei care o ameninta cu dizolvarea. Nu exista forme de agregare sociala si activitati umane mai complexe care sa fie lipsite de putere. Puterea apare ca o necesitate sociala, necesitate ce poate fi explicata, n primul rnd prin prisma importantei pe care o prezinta mentinerea echilibrului, a coeziunii interne a oricarei societati. Dar ea apare si ca rezultat al unei necesitati externe, explicata prin prisma faptului ca orice societate globala este n legatura cu exteriorul, are legaturi cu alte societati, fapt pentru care puterea trebuie sa organizeze aceste relatii, dupa cum trebuie sa-i asigure apararea. Formele puterii pot fi desigur foarte variate, dar nu se poate imagina absenta totala a oricaror forme de putere, fara a presupune dezagregarea structurilor societatii. Rolul esential al oricarei forme de putere este de a asigura coeziunea si functionalitatea diferitor structuri si organisme ale societatii umane, coordonarea activitatilor care se desfasoara n interiorul acestora. Argumentarea necesitatii puterii, Robert Bierstedt preciza: trebuie sa fie clar ca este nevoie de putere pentru a consfinti asociatia, a-i garanta continuitatea, a-i ntari normele . Pe scurt, puterea sprijina ordinea fundamentala a societatii si organizarea sociala n cadrul ei. Puterea sta n spatele oricarei asociatii si i sustine structura, fara putere nu exista nici o organizare si nici o ordine . Referindu-ne la putere trebuie sa facem o distinctie ntre puteri n general puterea politica si puterea de stat, probleme ce sunt adesea confuz tratate n literatura de specialitate. Cnd spunem puterea ca fenomen social, facem o deosebire ntre: 1) Relatiile de conducere-supunere (sau de dominare-subordonare), bazate pe capacitatea de a lua decizii si a asigura ndeplinirea lor (prin mijloace de persuasiune sau prin constrngere, dupa caz); 2) acea calitate a personalitatii umane de a putea face ceva, adica puterea n sens de putinta, forta, tarie; n acest sens de un real folos ne este distinctia facuta de unii specialisti n Franta ntre puissance si pouvoir. Astfel de exemplu M.Prelot sustine ca puissance este echivalent cu potentia (autoritate naturala si personala), iar pouvoir cu potestas (autoritatea construita magistratura). Ceea ce are primordial n vederea dreptului constitutional cnd analizam puterea este primul sens , cel de relatie ntre doua subiecte inegale, relatie n virtutea careia un subiect de regula colectiv, are capacitatea de a lua decizii si de a asigura ndeplinirea lor. Acest fapt, nsa, nu determina nlaturarea sau neglijarea completa a celuilalt sens, de putinta forta tarie pentru ca puterea politica este detinuta si exercitata de oameni, iar de calitatea lor depinde calitatea si eficienta deciziilor luate. Puterea se manifesta n toate domeniile vietii sociale, mbracnd forme foarte variate: economice, politice, militara, spiritual-ideologica etc. Puterea politica se deosebeste de alte forme de putere prin aceea ca ea se manifesta numai n societatile n care exista o diferentiere sociala ntre cei ce conduc si cei condusi, ntre guvernanti si guvernati. n literatura de specialitate s-a aratat ca n orice grup uman se poate observa o diviziune a membrilor lui n doua categorii, cei care comanda si cei care

28

asculta. Acest aspect exprima existenta puterii. Dar cnd acest fenomen se remarca la nivelul societatii globale, este un fenomen politic, atunci vorbim de putere politica a statului. Puterea politica este puterea organizata a unui grup care se exprima n capacitatea acestuia de a lua decizii obligatorii si de a le asigura nfaptuirea n societatile n care diferentierea ntre guvernanti si guvernati a atins un anume grad. Notiunea de putere politica este folosita cel mai des ca fiind sinonim cu cea de putere de stat. Dupa parerea noastra nsa, prima are o sfera mai larga. Astfel putem vorbi de puterea politica a uni partid chiar daca acesta se afla n opozitie, dar nu putem considera aceasta putere ca fiind si de natura etatica. Sintetiznd am putea spune ca puterea ca fenomen social mbraca mai multe forme ca printre acestea, puterea politica ocupa un loc principal, ca ea se manifesta numai n societatile n care exista o diferentiere ntre guvernanti si guvernati, avnd o sfera mai larga dect puterea de stat care semnifica o anumita putere politica, ce poate fi detasata de altele prin trasaturi specifice, proprii, ce-i confera un loc aparte n sfera formelor (tipurilor) de putere. Puterea de stat poate fi abordata la mai multe nivele: 1) la un nivel general abstract; 2) la nivelul unui anume tip de putere 3) la nivelul unei anume puteri concrete ( de exemplu puterea de stat existenta azi n Republica moldova). Dupa cum ea poate fi abordata din mai multe puncte de vedere: sociologic, juridic etc.

29

AUTORITATEA - spune Gh. Teodorescu n cartea sa despre Putere, autoritate i

comunicare politic are drept corelate principale dominaia, suveranitatea i guvernarea. i tot el afirm c nici o autoritate nu este unanim i egal recunoscut ntr-un domeniu, dup cum nici nu poate fi autoritate pentru toate domeniile. Autoritatea absolut este un privilegiu divin, iar delegarea unei astfel de prerogative ctre un magister pamntean se afl la originea tuturor formelor de idolatrie i a marilor abuzuri pe care le inspir aceast ultim specie de autoritate spune Gh. Teodorescu n opera citat anterior. Desigur, nu putem trece peste realitatea istoric a autoritii avnd fundamente religioase, cnd ntre politic i divin se crea o intimitate tulburtoare i fascinant totodat, ambele reunindu-se i regsindu-se n persoana sacr a Prinului, Regelui, mpratului. Mai recent n istorie, unii dictatori s-au autoproclamat figuri mesianice! Pentru ca autoritatea s se exercite n mod legitim ea trebuie s aib un cadru apropriat de manifestare. Pentru a discuta despre cadrul de manifestare al autoritii avem obligaia s vorbim despre ierarhie, ca find leagnul care a fcut, din cele mai vechi timpuri, ca autoritatea s se dezvolte, de la formele benigne, pn la cele mai exacerbate i chiar maligne forme. Structura ierarhic a aprut nc din epoca pre-modern, dar, mai ales pentru paradigma modernist, ea s-a instalat ca forma cea mai propice pentru manifestarea deplin a autoritii formale, cum ar fi de exemplu autoritatea militar sau autoritatea politic. Depozitarul autoritii este n acelai timp i sursa iniiativelor i deciziilor, autoritatea reprezentnd n sine o incontestabil for decizional. Autoritatea n sistemul ierarhic se manifest n registrul puterii i al forei, al puterii decizionale i coercitive n dauna autoritii liber acceptate. Toate sistemele politice n care a prevalat schema ierarhic au promovat autoritatea, n toate formele ei, pn la excesele cele mai aberante. De la cel sclavagist ori feudal pn la cel comunist, sistemele politice au reprezentat creuzete ale autoritii vzut ca putere i for coerciv. Desigur c prin for se neleg coninuturile militare, n timp ce puterea definete mai ales coninuturile decizionale. Paradigmele ierarhice ale autoritii aparin epocilor pre-moderne i modernismului. Sistemul postmodernist este cel care redescoper virtuile formulelor cooperative i participative. n spirit postmodernist, ierarhiile se modific astfel nct practic fiecare nivel

30

poate s aib i el poziii de top, iar pe ansamblu se diminueaz considerabil presiunea autoritii conceput ca dominaie, fcnd din ce n ce mai mult loc autoritii conceput ca putere decizional i competen. Sursa deciziilor se descentralizeaz, punndu-se accentul tot mai mult pe responsabilizare mai mult dect pe formulare. Autoritatea liderului postmodernist este mai puin o autoritate poziional, ct o autoritate moral. Este interesant de urmrit n perspectiva dezvoltrilor postmoderniste felul n care i face reapariia elementul moral, ca fiind un criteriu al autoritii, iar teoriile recent aprute n lume, n mod special teoria postmodernist, converg spre a creiona un model de leadership care s aib drept criteriu fundamental elementul moral. Lucrri de mare reverberaie teoretic, aa cum este cartea lui Noel Tichy, intitulat Ethical Provocation (Provocarea Etic), pun problema coninutului etic, care este n fapt morala aplicat public, al demersului de leadership, deoarece un leadership poate fi mai mult sau mai puin eficient din punct de vedere tehnic, managerial, dar nu i poate permite s fie lipsit de etic, deoarece consecinele asupra societii sunt dintre cele mai sinistre, afectnd n mod fundamental identitatea naional. Ori, aa cum am mai afirmat, identitatea naional este esena, miezul pe care l protejeaz securitatea naional. Rezult c un leadership lipsit de etic, practicat de un lider lipsit de moral, afecteaz negativ i distorsioneaz dramatic securitatea naional. Multe dintre instituiile democratice actuale au fost concepute pentru a cenzura excesele de autoritate n formularea deciziilor politice ale celor care se afl n poziii de nalt rspundere. Este o cenzur necesar i obligatorie. Din punctul de vedere al securitii, trebuie s inem cont de sursa autoritii care formuleaz decizii politice, ce se rsfrng cu att mai puternic n viaa oamenilor i a Statelor cu ct poziia de autoritate emitent este mai puternic, sau mai credibil. Este important de subliniat faptul c autoritatea politic exacerbat de un leaderhip dictatorial vizeaz s preia controlul, s accentueze dominaia. A domina nu este sinonim cu a conduce. Autoritatea exacerbat, cunoscut sub numele de autoritarism, nu se susine prin coninuturile proprii ale autoritii, ci prin for, opresiune, coerciie. nc nu se cunoate, n afara autoritii religioase poate, nici un alt tip de autoritate, din nici un sistem politic,

31

care s nu fi fcut sau s nu fac uz de presiune, i, n ultim instan, de for. Lsat s se manifeste ntr-un mediu prea permisiv, sprijinit i augmentat de centralizare excesiv ori de cumul de putere, autoritatea se poate transforma uor n autoritarism i tiranie, n dictatur criminal.

Burebista - primul si cel mai mare rege dintre cei ce au domnit cindva peste Tracia. Intr-adevar, o inscriptie greceasca l numeste pe Burebista " cel dinti si cel mai mare dintre regii din Tracia ". Din pacate, adevratul nume al lui Burebista s-a pierdut de-a lungul timpului, dar inteligena, puterea i vitejia lui n lupt avea s-i aduc meritatul nume de BU-ERE-BU-IST-AS ( Care-era-care-este-nu) nseamn " Nemaipomenitul ", " Cum nu a mai fost i nu mai este ". Monede descoperite din vremea lui n Transilvania, ni-l nfieaz pe acest rege al regilor Cu dou capete, simboliznd trecutul i prezentul. Burebista era om de stat inzestrat cu remarcabile calitati de organizator, strateg militar si diplomat, reusind sa unuifice formatiunile politico-militare daco-gete din spatiul carpato-dunareano-pontic sub autoritatea sa si sa puna astfel bazele unui puternic regat. Unirea triburilor geto-dace a fost posibila datorita premiselor etnice, culturale, lingvistice, spirituale si geopolitice. Unitatea religioasa se baza pe credinta in acelasi zeu, ZAMOLXE si pe credinta in nemurire. Burebista i ncepe organizarea puterii monarhice cu caracter militar prin activiti administrative cum ar fi: recrutarea de oameni nsrcinai cu administrarea agriculturii, strngerea drilor, supravegherea muncilor obteti obligatorii, fcnd astfel posibil realizarea sistemului de fortificaii n Dacia. In intreaga sa actiune, Burebista a fost sprijinit de marele preot Deceneu, colaboratorul si sfetnicul sau cel mai apropiat. In ce priveste politica interna, sub marele rege dac se stabilesc norme juridice si etice prin indemnarea la sobrietate si abstinenta si desigur prin puterea exemplului. Dupa ce reusi sa unifice triburile geto-dace si le-a impus disciplina si respectul fata de legi, Burebista si-a consolidat statul si si-a extins stapinirea, folosind iscusinta sa militara, politica si diplomatica, a distrus puterea celtilor, pina in Slovacia apoi a cucerit orasele grecesti de pe coasta de vest si de nord a Marii Negre de la Apollonia pina la Olbia. Intr-un timp relativ scurt marele rege, a izbutit sa intemeieze un mare regat care se intindea de la Dunarea de mijloc si Morava, pina la Carpatii Padurosi spre est pina la Bug si Marea Neagra iar spre sud, peste Dobrogea, pina in Balcani. Burebista, care

32

putea, potrivit afirmatiilor lui Strabon (istoric si geograf grec), sa mobilizeze o armata de 200.000 de luptatori, cifra impresionanta pentru acele timpuri, se impune la jumatatea secolului 1 i.e.n. ca principala forta politica si militara din Europa Centrala si de la Dunarea de Jos. Cuceririle istro-pontice ale lui Burebista au pus statul dac n conflict cu Roma, care n-a intervenit datorita situatiei interne care culminase cu razboiul civil dintre Iulius Caesar si Pompei (49 .Hr.). Politica externa a statului lui Burebista, deosebit de activa si indrazneata, este indreptata spre redobandirea vechilor tinuturi dacice si spre contracararea pericolului expansiunii romane ce se contura la orizont. Stapinind o Dacie asa de mare si putenica, Burebista a intervenit si in politica Romei, care stapinind acum Macedonia constituia un pericol pentru statul dac. Pentru a preintimpina un atac roman, Burebista a luat partea lui Pompei in confruntarea acestuia cu Cezar. Regele Daciei oferea lui Pompei ajutor militar in schimbul recunoasterii de catre acesta a cuceririlor sale. Dar inainte ca oastea daca sa ajunga la locul bataliei, Pompei a fost invins de Cezar in batalia de la Pharsala. Cu toate acestea amenintarea getica a continuat sa produca ingrijorare la Roma, incit insusi Cezar se pregatea sa porneasca asupra Daciei, in fruntea unei mari armate pe care o concentrase in Macedonia. Planul nu a mai fost pus in aplicare deoarece in 44 i.e.n. Cezar este asasinat in Senat. Dupa scurt timp Burebista va avea acceeasi soarta, fiind asasinat, probabil victima a unui complot al aristocratiei separatiste. Dupa moartea sa, ntinsa stapnire a acestuia se mparte n patru, apoi n cinci regate mai mici. Cetatile grecesti de pe tarmul Marii Negre si triburile celtice nu mai recunosc autoritatea statului dac. Statul dac sub Burebista a fost rezultatul dezvoltarii vietii materiale si spirituale, prelucrarea fierului, roata olarului, olaritul in sine, agricultura practicata intens si organizat desi cunoscute din vechime acum au luat o deosebita amploare. In preajma crearii statului dac condus de Burebista, existau 4 mari uniuni de triburi, care aveau moneda proprie, cu o arie de raspandire extrem de mare. Dezvoltarea interna a societatii geto-dace ajunsese la un stadiu ce impunea trecerea la un sistem de organizare sociala superior. Burebista, prin marea sa opera de unificare, a raspuns acestei cerinte istorice, intemeind un stat centralizat, puternic pe care l-a condus timp de 4 decenii. Teritoriul Romaniei s-a bucurat din cele mai vechi timpuri de reputatia unui tinut al aurului si al comorilor, asa cum pentru spanioli erau pamanturile proaspat descoperite in America. Aurul dacilor urmarit de romani in razboiul lui Traian echivaleaza cantitativ in traditia transmisa cu aurul aztecilor. Burebista a fost singurul om capabil ca intr-un timp relativ scurt sa uneasca toate semintiile certarete ale traco-daco-getilor, sa supuna pe toti vecinii si dusmanii Daciei,

33

sa stapineasca toate orasele de pe tarmul Pontului Euxin. Dacii sub domnia de 40 de ani a regelui, fiind neinvinsi in toate bataliile. Burebista a fost un rege pe masura cerintelor si virtutilor neamului sau, geto-dacii, care reprezinta ramura nordica a marelui popor trac, care la rindul sau are radacini adinci in spatiul carapato-danubianopontic. Despre traci Herodot spunea: " Neamul tracilor este cel mai numeros din lume dupa cel al inzilor. Daca ar avea un singur cirmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de nebiruit si cu mult mai puternic decit toate neamurile. Dar acest lucru este cu neputinta si niciodata nu se va infaptui. " Uniti, dacii intradevar ar fi putut stapinii lumea !

Conform Constituiei1, Romnia este un stat naional, suveran i independent, unitar i indivizibil ce se organizeaz potrivit principiului separaiei i echilibrului celor trei puteri: legislativ, executiv i judectoreasc. Dac funcia legislativ n stat este asigurat de Parlament, iar cea judectoreasc de instanele judectoreti, autoritatea executiv este reprezentat de preedintele rii, care are atribuia de a veghea la respectarea Constituiei i la buna funcionare a autoritilor publice, precum i de Guvern, care are rolul de a asigura politica intern i extern a rii i de a exercita conducerea general a administraiei publice. Activitatea executiv are aadar dou componente de baz, respectiv : guvernarea - trasarea deciziilor eseniale pentru prezentul i viitorul unei ri, inclusiv din perspectiva relaiilor cu alte state sau cu organizaii internaionale i administrarea - rezolvarea nevoilor curente, cotidiene, ale statului respectiv. Administraia public, n mod tradiional, presupune dou elemente de baz: - Executarea legii cuvntul lege fiind neles n accepiunea lato sensu, de act normativ cu fora obligatorie i nu n accepiunea stricto sensu, de act juridic al Parlamentului. - Prestarea de servicii publice n limitele legii. Prin serviciul public se nelege activitatea organizat sau desfurat de o autoritate a administraiei publice pentru a satisface nevoi sociale n interes public. 2.Autoritile administraiei publice Autoritile publice care pun n practic deciziile luate n cadrul activitii executive sunt identificate sub numele de autoriti ale administraiei publice. Acestea sunt mprite n autoriti publice de stat (centrale) i autoriti ale administraiei publice locale. Pentru realizarea sarcinilor ce le revin acestea au posibilitatea de a folosi fora public a statului cu care sunt nzestrate. Autoritile administraiei publice de stat sunt:3 - Guvernul; - Administraia de specialitate: ministerele, autoritile administrative autonome, serviciile publice deconcentrate; - Prefectul. Autoritile administraiei publice locale sunt:4

34

- Consiliul judeean; - Consiliul local; - Primarul; - Serviciile publice locale. Sistemul administraiei publice romneti se guverneaz dup anumite principii generale care se mpart n dou categorii: - 1. Principii care se aplic n procedura necontencioas : - Legalitii, oportunitii i eficienei; - Exercitrii obligatorii i cu bun credin a competenelor legale; - Egalitii n faa administraiei publice; - Motivrii aciunii administrative i a msurilor dispuse; - Exercitrii ierarhice a recursului; - Transparenei n activitatea administraiei publice i accesul liber la informaiile de interes public; - Folosirii limbii romne n scris i vorbit, iar dup caz, n condiiile legii, i a limbii minoritilor naionale; - Obligativitii aducerii la cunotin a actelor adoptate/emise i a msurilor dispuse; - Exercitrii controlului asupra activitii executive; - Celeritii rezolvrii problemelor cetenilor; - Subsidiaritii; - Colaborrii i cooperrii; - Responsabilitii i rspunderii. - 2. Principii care se aplic n procedura contencioas: - Contradictorialitii; Independenei n activitatea administrativ-jurisdicional; Garantrii dreptului la aprare, reprezentare, precum i la exercitarea cilor de atac n faa jurisdiciilor administrative i a instanelor judectoreti; Stabilitii i motivrii actului administrativ-jurisdicional. 2.1.Administraia public de stat 2.1.1.Guvernul Guvernul prin natura activitii pe care o desfoar este parte a sistemului autoritilor administraiei publice, exercitnd conducerea general a administraiei publice. Sarcina sa este de a duce la ndeplinire programul de guvernare aprobat de Parlament i de a asigura realizarea politicii interne i externe a rii. Atribuiile Guvernului pot fi mprite n mai multe categorii: 1. atribuii generale: - exercit conducerea general a administraiei publice; - asigur executarea de ctre administraia public a legilor i a celorlalte dispoziii normative date n aplicarea acestora; - conduce i controleaz activitatea ministerelor i a celorlalte organe centrale precum i a autoritilor locale ale administraiei publice; - asigur administrarea proprietii publice i private a statului. 2. atribuii n domeniul normativ: - elaboreaz proiecte de legi i le supune spre aprobare Parlamentului i de asemenea dezbate propunerile legislative care privesc activitatea executiv primite din partea Parlamentului; - emite hotrri pentru organizarea executrii legilor, ordonane n temeiul unei legi speciale de abilitare i ordonane de urgent potrivit Constituiei; - elaboreaz proiectul legii bugetului de stat i a bugetului asigurrilor sociale de stat i le supune spre

35

adoptare Parlamentului. 3. atribuii n domeniul economic : - aprob strategiile i programele de dezvoltare economic a rii, pe ramuri i domenii de activitate i le supune spre adoptare Parlamentului; - aprob balana comercial i de plai externe, precum i planurile de ncasri i pli n numerar; - aprob programele pentru modernizarea capacitilor de producie ce se realizeaz prin subvenii de stat; - stabilete msuri pentru introducerea i dezvoltarea mecanismelor economiei de pia; - asigur reorganizarea activitii economice, potrivit cerinelor economiei de pia, precum i adoptarea msurilor de privatizare a unor activiti; - aprob regimul preurilor i tarifelor la produsele, lucrrile i serviciile pentru care preul i tariful se stabilete de ctre Guvern; - aprob amplasarea obiectivelor de investiii i scoaterea terenurilor din producia agricol ori din fondul forestier, precum i defriarea unor suprafee mpdurite, n vederea realizrii de obiective de investiii. 4. atribuii n domeniul social: - asigur realizarea politicii n domeniul social potrivit Programului de guvernare. 5. atribuii n domeniul legalitii i aprrii rii: - asigur aprarea ordinii de drept i linitii publice, a drepturilor i libertilor ceteneti; - aduce la ndeplinire msurile adoptate, pentru aprarea rii, scop n care organizeaz i nzestreaz forele armate; - stabilete msurile de aplicare a reglementrilor legale privind aprarea secretului de stat; - organizeaz desfurarea, n bune condiii, a alegerilor pentru Preedintele Romniei, Parlament i autoritile locale. 6. atribuii n domeniul relaiilor externe: - adopt msuri cu privire la negocierea de tratate, acorduri i convenii internaionale, care angajeaz statul romn i le nainteaz Preedintelui Romniei; - aprob acordurile interguvernamentale, care se vor putea semna numai din mputernicirea primuluiministru.

2.AUTORITILE ADMINISTRAIEI PUBLICE 2.1.ADMINISTRATIA PUBLICA DE STAT - 3 2.1.1.Guvernul - 3 2.1.2.Ministerele - 4 2.1.3.Autoritile administrative autonome - 5 2.1.4.Serviciile publice deconcentrate - 6 2.1.5.Prefectul - 6 2.2.ADMINISTRAIA PUBLICA LOCAL - 8 2.2.1.Consiliul local - 8 2.2.2.Consiliul judeean - 10 2.2.3.Primarul - 11 36

2.2.4.Serviciile publice locale - 13 2.3.FUNCIONARUL PUBLIC - 14 2.3.1.Definiii - 14 2.3.2.Clasificare - 14 2.3.3.Accesul la funcia public - 16 2.3.4.Personal contractual - 17 3.AUTORITI RESPONSABILE CU GESTIONAREA CORPULUI FUNCIOANRILOR PUBLICI - 18 3.1.AGENIA NAIONAL A FUNCIONARILOR PUBLICI, - 18 3.2.INSTITUTUL NAIONAL DE ADMINISTRAIE - 19

37