Sunteți pe pagina 1din 1

CONCURS DE ESEURI

Institutul Ovidiu incai lanseaz dezbaterea VIITORUL UNIUNII EUROPENE. VIITORUL ROMNIEI. Demersul nostru a plecat de la constatarea c Uniunea European se confrunt cu trei sfidri: pe termen scurt, plata datoriilor publice; pe termen mediu, reluarea creterii economice; pe termen lung, eficientizarea instituiilor europene. Corespunztor lor, se impun mai multe ntrebri: este necesar modificarea tratatelor? Dac nu, cum putem folosi la maximum tratatele actuale spre a promova politici care s rezolve problemele ridicate de criz datoria public, creterea economic, eficiena instituional? Dac da, ce s modificam? Cum s explicm populaiei reformele pe care le considerm necesare i cum s o convingem s le sprijine? Provocare Lansm, cu aceast ocazie, un concurs dota cu premii. Acestea se vor acorda pentru cele mai bune eseuri cu tema VIITORUL UNIUNII EUROPENE. VIITORUL ROMNIEI. Premiul nti este n valoare de 1000 Euro, iar urmtorilor patru clasai le va fi oferit o vizit de studiu de 3 zile n Parlamentul European n cursul anului 2012. Cele mai interesante eseuri vor fi postate pe site-ul Fundaiei i vor fi trimise unor importante instituii i organizaii naionale i europene. Cui ne adresm? La concurs pot participa persoane din Romnia. Care sunt cerinele pentru eseu? Lucrarea trebuie s fie original; ea trebuie s aparin persoanei care o supune procesului de evaluare; Eseul trebuie s fie redactat n limba romn, cu caracter de liter Times New Roman 12, la 1,5 rnduri, s aib ntre 4000 i 6000 de cuvinte i s fie nsoit de o list bibliografic; Eseul trebuie s fie nsoit de un scurt CV al autorului (1-2 pagini). Calendarul concursului Lucrrile se vor trimite pe email la adresa ovidiusincaiinstitute@yahoo.com pn pe data de 15 aprilie 2012. Anunul privind ctigtorii concursului se va face pe data de 30 aprilie 2012, prin postare pe site-ul Institutului Ovidiu incai, www.fisd.ro

S-ar putea să vă placă și