M-am crat pe-o scar a minii pn la Dumnezeu, i l-am rugat.

D Doamne ploaie peste rsdurile tale, pentru ca s le creasc mintea i simirea, cci unii sau uscat att de tare, c ne zgrie pn i privirea, cnd ne uitm la ei. D Doamne, ca unii s nu mai poat numra cresctor, cci au adunat att de multe numere, c au ajuns s se ncurce n ele, iar norodul caut n glod amrciunea. D Doamne ornduial, pentru cel mare s se fac mic i cel mic, s devin mare, dar nu prin ce-au n buzunare, ci dup puterea minii. Pune-le Doamne inima napoi, pentru c muli au pierdut-o, au aruncat-o la gunoi, cci au ajuns s spun c dac ai inim, ai mil. Pune-le Doamne putere-n mini i-n minte, pentru ca fruntea s le asude, spre preuiala vieii i-a celui cu care convieuiete-n comunitate, nu merinde-n traist, c vor cuta umbra copacului, apoi somnul odihnei, dup care iar vor veni c-o alt jalb, penru ca s-i plng amrta soart. Si dac vrei Doamne, la unii lungete-le sau scurteaz-le zilele, dup cum stau pe malul apei tale, s prind truda altora. Doamne! Scrisoarea mea este lung, dar cobor acum s am de trud vieii, pentru ca s am bucate pe mas, iar mine Doamne, nu voi cere, ci voi da ce-mi este de prisos, din munca mnilor i-a frunii, pentru ca s m primeti iar, pentru ca n ara din care i scriu, s purcezi a te ndura i-a trimite ceva mai mult lumin, a mreiei cugetrii tale, cci i noi suntem poporul tu!