Cocoul i vulpea

Un coco sttea pe un gard, cu ginile lui. Vulpea s-a apropiat cu iretenie de el. - Drag prietene, ai aflat noua veste? - Nu tiu de nicio noutate, a rspuns cocoul, fr s coboare de pe gard. - Toate animalele au hotrt s triasc frete, fr dumnie sau fric. Aadar, coboar-te de pe gard, s ne mbrim! - Da, imediat, rspunse cocoul. Stai puin, c vd ceva n deprtare! - Ce vezi? ntreb vulpea, curioas. - Ah, nimic important. Se apropie nite cini. Cred c vor i ei s te mbrieze, c au aflat noua veste. Atunci... vulpea se lipsi de pupat i mbriat, fugind suprat. S-a ncurcat n propria iretenie! Cu puin minte i atenie, dai pe fa orice vulpe!

Cocoul i vulpea
UN COCO sri gardul curii n care tria i, hoinrind departe de ograd, se pomeni n pdurea nvecinat. - Hei, cocoule, ncotro? i vorbi o vulpe care-i apru n cale. - M-am rtcit i nu mai tiu s m ntorc acas, i rspunse cocoul. - Poate c eti obosit. N-ai vrea s te odihneti puin, i apoi i art eu drumul, l ademeni vulpea. i se prefcu i ea obosit, invitndu-l pe coco s se odihneasc alturi de ea. Dar cocoul era vioi nc i-i ardea de cucurugit i de opit. - Dac-mi cni, spuse cocoul, i m adormi, m culc aici, alturi de tine, se alint el. i vulpea ncerc s cnte singurul cntec pe care-l tia ea i cocoul simi nevoia s-i in cuvntul dat i s o asculte i el i se aez linitit alturi. Dar vulpea, hap! l apuc de gtlej, gata s-l nghit. Cocoul nu-i pierdu ndejdea i, mai mult mort dect viu, i ceru cu duioie: - Mai zi-mi nc o dat cntecul sta! Mi-a plcut att de mult! Ai glasul mai frumos ca mine. Hai, f-mi hatrul, se alint din nou cocoul, agndu-se de o ultim speran. i, vulpea, biruit de linguirile cocoului, deschise botul, convins c la renumele ei de viclean l va aduga i pe cel de mare cntrea. Cu ochii nchii, de mare ncntare, nici nu-i ddu seama c cococul o i zbughise de lng ea. Cnd vulpea se dezmetici, strig cu disperare: - Ce nevoie aveam de cntec, cnd mie mi-era at de foame?! - Cam att ct aveam eu nevoie de somn cnd de fapt mi ardea s cnt, i strig cocoul de departe.