REGIMUL JURIDIC AL ADMINISTRARII AFACERILOR Capitolul I

Consideratii

introductive

privind

structurarea

materiei

in

doua

componente: (1) administrarea afacerii in perioada de functionare a societatii si respectiv (2) in perioada de criza, definita prin starea de insolventa
1.1.Sintagma administrarea afacerilor este foarte generoasa in continut. Conceptul este unul complex, cu un continut eterogen, economico-juridic. Afirmatia este concludent argumentata de faptul, (evident, nu singurul), ca ea defineste un profil de studii universitare, subsumand disciplinele, ramurile stiintifice apreciate ca necesare si utile performarii in administrarea afacerilor. In ce ne priveste, in cadrul acestui curs, vom incerca sa surprindem, pe cat posibil in termeni cat mai cuprinzatori, desi fara pretentia de a fi exhaustivi, componenta juridica a activitatii de administrare a afacerilor. Analizata din perspectiva juridica, sintagma corespunde activitatii de gestionare a unei afaceri organizate intr-una din formele reglementate de lege. De cele mai multe ori, administrarea subsumeaza si competente de reprezentare a afacerii in relatia cu tertii. La randul ei, notiunea de gestionare a afacerii inglobeaza atributii de supraveghere, control, conducere efectiva.Vom face distinctiile necesare in capitolele viitoare. 1.2. In mod natural, scopul oricarei activitati comerciale il reprezinta obtinerea de profit, iar in atingerea acestui scop, modul de administrare a afacerii este vital, este ceea ce garanteaza profitul sau, dimpotriva, esecul, daca administrarea este deficitara. Ca urmare, in mod prioritar vom acorda importanta regulilor care din punct de vedere juridic guverneaza administrarea unei afaceri, reguli care corespund starii de functionare, deci de normalitate a afacerii, adecvata realizarii scopului propus obtinerea de profit. In al doilea rand, din moment ce atribuim termenului de administrare semnificatia de activitate de gestionare a afacerii, apreciem ca trebuie admisa ideea ca tot despre o gestionare e vorba si in perioada in care din variate motive, afacerea a ajuns in stare de criza , definita prin starea de insolventa. Ceea ce se modifica intr-o atare stare este scopul

gestionarii afacerii, care, in mod evident, nu mai este tintit spre obtinerea de profit ci spre o revigorare prin reorganizare, sau, ca ultima solutie, spre valorificarea cat mai eficienta a patrimoniului societatii spre a permite plata creditorilor si, eventual, daca e cazul, a actionarilor/asociatilor societatii. In mod corepunzator, se schimba si atributiile persoanelor implicate in administrarea afacerii in criza, devenind adecvate noii ei situatii juridice. Vom analiza in capitolele urmatoare aceste competente, conditiile, calificarile necesare, potrivit rolului detinut de diferitele categorii de persoane implicate. CAPITOLUL II

Reguli privind administrarea societatilor comerciale.

2.1. Asadar, notiunea de administrare a societatii comerciale subsumeaza ansamblul activitatilor proprii realizarii efective a obiectului sau de activitate, cumuland atributiile obligatorii de a) gestiune a patrimoniului prin supraveghere, conducere, control, cu cele de b) reprezentare a societatii in relatiile cu tertii. Sunt cele doua coordonate de baza ale mandatului general incredintat administratorilor de catre adunarea generala a asociatilor. In relatia ierarhica statornicita intre diferitele categorii de organe ale societatii, administratorii reprezinta organul structurat la al doilea nivel de competente, subordonat adunarii generale a asociatilor/actionarilor. Indiferent de forma juridica a societatii, desemnarea administratorilor acesteia este, in mod invariabil, atributul adunarii generale a asociatilor/actionarilor, ca organ cu competente depline de decizie, situat in pozitia de varf a organizarii piramidale a societatii comerciale. Fiind desemnati de adunarea generala, se supun adunarii generale, sunt in serviciul acesteia. Din punct de vedere etimologic, dealtfel, cuvantul administrator isi are geneza in sintagma ad minister, insemnand in serviciul cuiva, respectiv, in serviciul asociatilor/actionarilor societatii, adica a celor care i-au desemnat, prin votul exprimat in cadrul adunarii generale. 2.2. Ca persoana juridica, cu valente economice, juridice, sociale care o integreaza in mediul in care activeaza, societatea comerciala se exprima, se manifesta, prin intermediul organelor sale. Ea functioneaza, din acest punct de vedere, ca un mecanism

riguros reglementat, in cadrul caruia fiecare organ isi are locul si rolul sau bine definite. Schema de baza ramane identica pentru toate cele cinci tipuri de societati comerciale : in fiecare dintre ele, asociatii/actionarii detin rolul decizional suprem iar administratorii sunt in serviciul lor, situati pe treapta ierarhica imediat inferioara. Schema dobandeste insa un grad de complexitate diferit de la un tip de societate la altul, evoluand de la forma cea mai simpla, proprie societatilor de persoane, (societatea in nume colectiv si cea in comandita simpla, la care se adauga, partial si societatea cu raspundere limitata), pana la cea mai complexa, proprie societatilor de capitaluri. Se poate spune, deci, la fel de corect, ca forma juridica a societatii indica si gradul de complexitate a organizarii ei. Afirmatia ramane valabila atat cu referire la organele societatii, in general, si la relatia dintre ele, cat si la nivel individual, al fiecarui organ in parte. Pentru a argumenta cele mai sus aratate, vom analiza, in cele ce urmeaza, cele cinci tipuri de societati comerciale, reglementate de Legea societatilor comerciale, nr.31/19901, (denumita in continuare LSC), cu accent asupra regulilor privind administrarea acestora, proband astfel sustinerea potrivit careia nivelul diferit de complexitate al celor cinci tipuri de societati comerciale este pregnant reflectat si prin dispozitiile legale privitoare la administratori. Vom respecta, in acest demers, ordinea data de gradul de complexitate si organizare al fiecareia, de la cele mai simple, spre cele mai complexe, adica, de la cele adecvate unor afaceri de mici dimensiuni, la medii si, in final, la cele mai evoluate, adecvate afacerilor de anvergura. Astfel ; 1) Societatile de persoane, (societatea in nume colectiv si societatea in comandita simpla)2 ;

Legea societatilor comerciale nr.31/1990 a fost republicata in Monitorul Oficial nr.1066 din 17 noiembrie 2004 si ulterior modificata prin : Legea nr.302/2005, publicata in Monitorul Oficial nr.953 din 27 octombrie 2005, Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei , publicata in Monitorul Oficial nr.359 din 21 aprilie 2006, Legea nr.164/2006 privind modificarea art.17 alin.(2) din Legea nr.31/1990, publicata in Monitorul Oficial nr.430 din 18 mai 2006, Legea nr.441/2006, publicata in Monitorul Oficial nr.955 din 28 noiembrie 2006, Legea nr.516/2006, publicata in Monitorul Oficial nr.14 din 9 ianuarie 2007, Ordonanta de Urgenta nr.82/2007, publicata in Monitorul Oficial nr.446 din 29 iunie 2007. 2 Trasaturile comune ale celor doua forme juridice de societate, numeroasele asemanari, (care justifica, dealtfel, clasificarea si includerea lor in aceeasi categorie, a societatilor de persoane), sunt evidente si cu privire la administratori, cele mai multe din dispozitiile legale privitoare la acestia fiind comune, aplicabile ambelor societati .

Intrucat in cazul acestora relatia dintre asociati ( affectio societatis) este si ramane esentiala din momentul infiintarii si pana la cel al incetarii existentei lor, le este caracteristic un numar mic de asociati ; sunt forme juridice de societate adecvate pentru afaceri de mici dimensiuni, de familie. In cazul lor, increderea acordata societatii, ca partener de afaceri, este expresia increderii prioritare investite in asociatii acesteia, care prezinta si avantajul, (avantaj privit din perspectiva creditorilor, partenerilor de afaceri, tertilor, in general), de a raspunde pentru obligatiile contractate de societate in mod nelimitat si solidar, fiecare dintre ei, in cazul societatilor in nume colectiv, si respectiv o parte, (comanditatii), in cazul societatilor in comandita simpla. In mod frecvent, in cazul acestor tipuri de societati, asociatii sunt cei care realizeaza efectiv activitatea acesteia, asa cum este configurata prin actele ei constitutive. Calitatea de asociat, este, deci, de cele mai multe ori, dublata de cea de executant efectiv al activitatii specifice societatii. Nu este o relatie obligatorie, este insa o realitate frecventa in societatile de persoane, care, de cele mai multe ori, se bazeaza pe aportul in activitate al asociatilor si mai putin al unor salariati. Organizarea si functionarea celor doua tipuri de societati este structurata pe doua nivele : a) adunarea asociatilor ; Este constituita din totalitatea asociatilor societatii; este de retinut ca spre deosebire de societatile de capitaluri, in cazul carora sunt reglementate doua forme de lucru ale adunarii, a) ordinara si b) extraordinara, fiecare cu competente precis configurate, in schimb, in cazul celor de persoane, legea nu distinge asemenea forme evitand, chiar, sa utilizeze sintagma adunarea generala , apreciata in mod corect ca fiind improprie acestor societati, dat fiind numarul lor restrans de asociati, (este evident ridicolul expresiei adunarea generala a celor doi trei asociati ); exercitand totusi atributii de organ decizional cu putere suprema la nivelul societatii, asociatii respecta in adoptarea deciziilor doua reguli de lucru : acordul celor care detin majoritatea capitalului social, necesar pentru adoptarea hotararilor curente, respectiv unanimitatea necesara pentru hotararile avand ca obiect modificarea actului constitutiv al societatii, (contractul de societate).

b) Administratorii; In cazul celor doua tipuri de societati, administratorii pot fi desemnati numai din randul asociatilor societatii, (nu si al unor persoane neasociate), in cazul societatii in nume colectiv, respectiv al asociatilor comanditati, in cazul societatilor in comandita simpla. Desemnarea lor este realizata de catre asociatii societatii, initial, prin actul constitutiv, iar ulterior, prin hotarari modificatoare ale actului constitutiv, adoptate cu unanimitate de voturi. b.1. Reguli de lucru ale administratorilor: b.1.1. cand administratorii lucreaza impreuna ; In cazul ambelor tipuri de societati, daca prin actul constitutiv este reglementata obligatia administratorilor de a lucra impreuna, acestia vor adopta hotararile cu unanimitate. Dar, intrucat conditia unanimitatii poate deveni una incomoda, generatoare de blocaje in adoptarea deciziilor, legea ofera si o solutie de rezerva, aceea a adoptarii hotararilor, in caz de divergente, de catre asociatii, (nu administratorii !), care detin majoritatea absoluta a capitalului social. Pe de alta parte, daca se are in vedere ca in cazul ambelor forme de societate, asociatii cu raspundere nelimitata si solidara raspund cu patrimoniul propriu pentru prejudiciile produse de societate prin activitatea administratorilor, conditia ca acestia sa lucreze impreuna, adoptand decizii cu unanimitate, ca un veritabil organ deliberativ, se demonstreaza ca fiind una prudenta, echitabila, de natura sa garanteze cu mai multa eficienta temeincia actelor de administrare si indirect, protectia patrimoniului asociatilor. In cazul societatii in nume colectiv, ( nu si al celei in comandita simpla), cu titlu exceptional, legea creeaza si a doua solutie de rezerva, derogatorie de la regula unanimitatii, pe langa cea aplicabila in cazul divergentei de opinii a administratorilor, la care am facut referire mai sus. Astfel, infrangerea principiului unanimitatii si adoptarea deciziilor de catre un singur administrator poate deveni justificata in urmatoarele conditii, ce se cer a fi indeplinite in mod cumulativ : a) pentru solutionarea unor probleme urgente ; b) a caror nerezolvare ar fi pagubitoare pentru societate ;

c) ceilalti administratori sunt in imposibilitate absoluta de a participa la adoptarea respectivelor decizii; d) administratorul in cauza sa actioneze potrivit intereselor societatii. Nerespectarea acestor conditii are drept consecinta antrenarea raspunderii personale a administratorului, concretizata in posibilitatea obligarii lui la repararea prejudiciului cauzat prin decizia sa si/sau revocarea lui din functie. In masura in care decizia sa poate fi calificata drept frauduloasa in raport cu societatea, se poate solicita si excluderea lui din societate. b.1.2. cand administratorii lucreaza separat; Legea nu reglementeaza in termeni imperativi regula ca, in cazul pluralitatii de administratori, acestia sa lucreze impreuna, deci, cu unanimitate, in adoptarea deciziilor. Aceasta regula este avuta in vedere doar ca prima posibilitate de lucru, cea mai prudenta, fireasca in raport cu forma de raspundere a asociatilor, pentru argumentele deja expuse. Este rolul asociatilor, insa, ca prin actul constitutiv, in mod obligatoriu, (obligatie impusa expres de textul art..7, lit.e) din LSC), sa prevada modul de lucru al administratorilor. Raspunzand acestei cerinte legale, ei au dreptul de a opta si pentru alternativa, (mai riscanta pentru asociatii care raspund nelimitat si solidar), ca administratorii sa lucreze separat. In acest caz, fiecare dintre ei dobandeste dreptul de a realiza, individual, acte de administrare proprii operatiunilor obisnuite ale comertului societatii. In cazul societatii in nume colectiv, pentru actele de administrare care exced tiparelor obisnuite ale comertului propriu acesteia, administratorul care le-a initiat are obligatia de a-i instiinta pe ceilalti administratori si de a-i consulta inainte de a le incheia, in caz contrar devenind raspunzator de consecintele prejudiciabile ale acestor acte. b.2. Reguli privind reprezentarea Ca persoana juridica integrata in mediul economico-social in care activeaza, societatea comerciala participa la raporturile juridice corespunzatoare obiectivelor si scopurilor sale prin intermediul persoanelor care au dreptul legal si/sau statutar de a o reprezenta, de a o angaja in relatiile cu tertii. In cazul societatilor de persoane, dreptul de reprezentare revine tuturor administratorilor acesteia. Fiecare dintre ei, fiind in acelasi

timp si asociat al societatii, beneficiaza de incredere din partea celorlalti asociati, (increderea este liantul asocierii lor), astfel incat, in mod natural, va avea si dreptul de a reprezenta societatea. Prin actul constitutiv insa, asociatii se pot abate de la aceasta regula, convenind ca reprezentarea sa revina doar unuia sau unora dintre administratori. In schimb, daca in contintul acestuia nu se face nici o precizare legata de dreptul de reprezentare, devine aplicabila prezumtia potrivit careia reprezentarea devine atribut al fiecaruia dintre administratori. In cazul administratorilor care lucreaza separat, exercitarea prerogativelor reprezentarii nu comporta probleme, fiecare dintre ei avand dreptul de a semna in numele societatii actele incheiate in exercitarea atributiilor sale specifice, aferente functiei. In schimb, cand prin actul constitutiv acestia sunt obligati sa lucreze impreuna, luand deciziile cu unanimitate, se pune problema daca, in virtutea acestei reguli, devine necesar ca si dreptul de reprezentare sa fie exercitat impreuna, ceea ce ar insemna ca actele emise in numele societatii sa fie semnate de toti administratorii, (regula rigida si ineficienta), sau este suficienta semnatura unuia dintre ei. Intelegand reprezentarea ca drept de a angaja societatea in relatiile cu tertii, ca manifestare a vointei sale sociale avand ca suport decizia unanim adoptata a administratorilor, devine evident ca ea nu confera decat atributul de a exterioriza aceasta decizie, antrenand societatea in raporturile juridice adecvate executarii ei. Externalizarea deciziei prin exercitarea dreptului de reprezentare nu inseamna, deci, altceva, decat angajarea societatii in conditiile date de respectiva decizie, adoptata cu unanimitate. Ca urmare, daca aceasta angajare se realizeaza prin semnatura unuia dintre administratori, dar e bazata pe decizia lor unanima, semnatarul a uzat in mod corect de dreptul de reprezentare, (semnatura conjuncta). In schimb, daca reprezentarea nu are ca suport decizia unanima a administratorilor, (necesara potrivit actului constitutiv), respectivul reprezentant, abatandu-se de la regulile de lucru fixate de asociati prin actul constitutiv, devine singur raspunzator de consecintele deciziei sale. 2. Societatea comerciala cu raspundere limitata 2.1.Este calificata ca o forma moderna de societate, rezultata prin valorificarea unor trasaturi preluate atat de la societatile de persoane cat si de la cele de capitaluri. Nu

se integreaza, ca urmare, in nici una din aceste categorii, definindu-se ca o forma mixta, hibrida. A fost pentru prima data reglementata in Germania in 1892, de unde a fost preluata de legislatia altor state europene. In tara noastra, LSC consacra in premiera acest tip de societate, care detine in prezent ponderea consistenta a societatilor existente. Prin actul constitutiv al societatii, asociatii pot nuanta, in anumite limite, caracterele juridice proprii societatilor de capitaluri sau, dimpotriva, ale celor de persoane. (De exemplu, se poate renunta la conditia unanimitatii in adoptarea hotararilor referitoare la modificarea actului constitutiv - regula caracteristica societatilor de persoane - in favoarea unei majoritati reglementate prin acest act solutie proprie societatilor pe actiuni.) 2.2. Spre deosebire de societatile de persoane in care desemnarea adminstratorilor se poate face doar din randul asociatilor, in cazul celor cu raspundere limitata, administratorii pot fi atat asociati cat si persoane neasociate, atat persoane fizice cat si juridice, asemeni celor din societatile de capitaluri. Crescand anvergura afacerii, legea ofera, deci, posibilitatea de a se opta pentru administratori exteriori structurii societare, calitatile manageriale adecvate nivelului afacerii fiind prioritare celei de asociat. Cand sunt mai multi administratori, prin actul constitutiv devine necesara precizarea modului de lucru al acestora, ca si in cazul societatilor de persoane. Devin, de asemenea aplicabile, regulile privind : (1) dreptul fiecarui administrator de a reprezenta societatea, daca prin actul constitutiv nu s-a reglementat acest drept doar in favoarea unuia/unora dintre administratori ; ( 2) necesitatea unanimitatii de voturi in cazul administratorilor care lucreaza impreuna, divergentele fiind transate prin votul asociatilor reprezentand majoritatea absoluta a capitalului social ; (3) dreptul unui administrator de a decide singur in problemele urgente, cand ceilalti sunt in imposibilitate de a participa la actul de decizie si cand, lipsa deciziei este prejudiciabila pentru societate. Sustinerea potrivit careia, prin actul constitutiv, asociatii pot imprima, potrivit vointei lor, trasaturi mai pregnante fie ale societatilor de persoane fie ale celor de capitaluri, este ilustrata de dreptul acestora de a reglementa, in cazul pluralitatii de administratori, ca acestia sa functioneze ca un organ colegial, asemeni unui consiliu de administratie, luand deciziile cu majoritatea membrilor sai. Trebuie insa retinut ca regulile de administrare aplicabile societatilor de capitaluri, reguli care definesc cele doua

sisteme de administrare proprii acestora, (sistemul unitar si cel dualist) nu sunt aplicabile si societatilor cu raspundere limitata. LSC impune administratorilor societatii o serie de obligatii de loialitate : a) interdictia de a detine calitatea de administrator in societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate, fara autorizarea adunarii asociatilor ; b) interdictia administratorilor persoane fizice care detin si calitatea de comerciant, de a a face acelasi gen de comert sau unul concurent, pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, in lipsa autorizarii adunarii asociatilor. De regula, ca si in cazul societatilor de persoane, administratorii societatilor cu raspundere limitata sunt desemnati pe durata nelimitata de timp. Nominalizarea lor in actul constitutiv fiind obligatorie, orice modificare a acestora face necesara modificarea corespunzatoare a actului constitutiv. 3. Societatea pe actiuni 3.1. Este cea mai complexa, cea mai evoluata dintre societatile comerciale. Daca in societatile de persoane definitorie este relatia dintre asociati, increderea investita in persoana acestora fiind esentiala atat in interiorul societatii cat si in construirea relatiilor ei exterioare, cu tertii, in schimb, in cazul celor de capitaluri, decisiva devine investitia actionarilor in capital, ea estompand relevanta valorii lor personale.3 Sunt societati comerciale adecvate pentru afaceri de mari dimenstiuni. Ele reunesc, de regula, un numar mare de actionari, ceea ce face posibila infuzia de capital si, intr-un alt plan, impune reguli organizatorice si functionale care raspund nevoii de manifestare si exercitare a drepturilor acestora. Ca urmare, a) adunarile generale ale actionarilor se intrunesc in doua forme de lucru, ordinara si extraordinara, cu competente clare, expres determinate prin lege, pentru fiecare dintre ele ; principiul majoritatii, (suficient chiar si pentru modificarea actului constitutiv), a fortei obligatorii a hotararilor adoptate cu aplicarea lui,
3

definesc

Aceasta caracteristica esentiala este cea care da continut sintagmei societate anonima utilizata de Codul comercial roman pentru acest tip de societati. LSC inlocuieste expresia cu cea de societate pe actiuni. In reglementarea franceza, si in prezent, societatea anonima este unul din tipurile de societati pe actiuni, alaturi de societatile in comandita pe actiuni si societatile pe actiuni simplificate.

mecanisme de lucru functionale, adecvate numarului mare de actionari, la fel cum dispozitiile privitoare la convocarea adunarilor, la modul de lucru, sunt menite sa ocroteasca drepturile diverselor categorii de actionari, inclusiv ale celor minoritari ; b) conducerea societatii este atribuita unor structuri colective, colegiale, care, de regula, isi distribuie atributiile, separand supravegherea si controlul de prerogativele de conducere efectiva si de reprezentare a societatii. Tripla postura de asociat/administrator/salariat, posibila legal si functional in cazul societatilor de persoane si a celei cu raspundere limitata, nu mai este ingaduita in cazul celei pe actiuni. Chiar daca cumulul actionar/administrator sau actionar/director, actionar/membru al consiliului de supraveghere, actionar/membru al directoratului este ingaduit de lege, in schimb, nici unul dintre acesti membri ai structurilor de administrare nu va fi, concomitent, si salariatul societatii. c) daca in cazul societatilor de persoane, precum si a celei cu raspundere limitata cu un numar de pana la 15 asociati, controlul gestiunii societatii apartine asociatilor, care il exercita nediferentiat, in schimb, in cazul celor pe actiuni revine unei structuri specializate, comisia de cenzori/ auditorul financiar ; Am punctat aceste aspecte specifice cu scopul de a demonstra afirmatia anterior facuta, potrivit careia, societatea comerciala functioneaza ca un mecanism riguros reglementat. Proba acestei sustineri o face, cel mai concludent, societatea pe actiuni. Ea reprezinta terenul in care, fiecare din categoriile de organe mai sus enumerate, isi pune cel mai bine in valoare functiile specifice. Dintre acestea, spre a ramane fideli problematicii cursului, vom analiza, in cele ce urmeaza, organele care asigura administrarea acestor tipuri de societati, dispozitiile legale ce le sunt aplicabile. Si, pentru ca ele sunt substantial influentate in prezent de principiile de guvernare corporatista, apreciem utila prezentarea, in prealabil, a acestui concept modern, relativ nou guvernarea corporatista. 3.2. Guvernarea corporatista

10

3.2.1. Ampla modificare adusa LSC prin Legea nr.441/2006, (cea mai consistenta, de la aparitia ei)4, este direct si major impregnata de influenta principiilor guvernarii corporatiste. Mai exact, reformarea legislatiei in materia dreptului societar a avut ca scop implementarea acestor principii, tintindu-se finalitatea mult mai generoasa de a contribui, in acest mod, la dezvoltarea si consolidarea mediului de afaceri. Trebuie remarcat ca aceasta modificare a LSC are meritul de a consacra pentru prima data, in tara noastra, in plan legislativ, aceste principii. Anterior ei, incercarile de acest gen au fost timide. Au fost remarcate mai ales proiecte intiate de diverse organisme, (de exemplu, Bursa de Valori Bucuresti sau Alianta Strategica a Asociatiilor de Afaceri), care si-au propus sa valorifice reguli de guvernanta corporatista pentru imbunatatirea performantelor in domeniile lor de referinta. Carta Alba a Administrarii Corporatiilor in Sud-Estul Europei, elaboratata de OECD in 2003, a reprezentat la randul ei un reper in acest demers, prin recomandarile si propunerile de reforma pe care le formuleaza pentru aceasta zona a Europei. 3.2.2. Definitia conceptului ; Complexitatea si generozitatea conceptului sunt argumentate si de faptul ca beneficiaza de mai multe acceptiuni, mai multe incercari de a-l defini. Le sintetizam pe cele de referinta, apartinand organismelor care au avut rolul fundamental in elaborarea principiilor guvernarii corporatiste: a) potrivit Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, (OECD), conducerea corporativa este sistemul prin care companiile sunt conduse si controlate 5 ; b) potrivit Bancii Mondiale, conducerera corporativa reprezinta un set de legi, norme, regulamente si coduri de conduita adoptate in mod voluntar, care permit unei firme sa atraga resursele umane si materiale necesare activitatii sale si-i ofera totodata posibilitatea de a desfasura
4

Legea nr.441/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, republicata, si a Legii nr.26/1990 privind registrul comertului, republicata, a fost publicata in Monitorul Oficial nr.955 din 28 noiembrie 2006) si a intrat in vigoare la 1 decembrie 2006. 5 Principles of corporate governance, OECD 2004, pag.15

11

o activitate eficienta, care sa genereze plusvaloare pe termen lung pentru actionari, grupuri de interes si pentru societate in ansamblu 6 Ele reprezinta, asadar, un ansamblu de reguli sintetizat de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare in Europa cu incepere din 1998 si pentru prima data publicate in 1999, (ultima editie, revizuita, datand din 2004), prin valorificarea celor mai eficiente modele practice de guvernare si, deopotriva, prin identificarea celor mai valoroase norme din codurile de bune practici, deja elaborate, incepand din 1997, de majoritatea companiilor transnationale. Inceputul acestui proces de reglementare a fost marcat de Codul elaborat de Sir Adrian Cadbury, presedintele companiei Cadbury, in 1992, continand un numar de 19 recomandari, si care a inspirat Codul Bursei Londoneze. Realizarea acestor coduri, (cu scop orientativ, nu imperativ), a reprezentat, ea insasi, o reactie la scandalurile financiare proprii perioadei, generate de falimentul unor mari companii precum Enron, Adeco, Parmalat, Ahold, etc, cotate pe piata de capital, sau efectelor crizei economice asiatice din 1978. Au fost evenimente care au facut evidenta volatilitatea sistemului de guvernare a companiilor, au justificat reactia de neincredere a investitorilor si a pietei in acest sistem, si, deci, nevoia de a-l regandi si consolida. 3.2.3. Principalele categorii de principii ale guvernarii corporatiste Conceptul de guvernare corporatista valorifica un alt concept, si anume cel de societate comerciala ca organism viu, cu valente economice, juridice si sociale care-i permit atat propria functionare eficienta cat si interactiunea cu realitatea, cu contextul economico-social in care activeaza si se manifesta. Societatea isi maximizeaza valoarea in masura in care managerii acesteia reusesc sa identifice si sa armonizeze conflictele de interese dintre diferitele categorii de actori implicati in viata societara. Aceasta, intrucat in societatea comerciala se intalnesc si interactioneaza centre de putere cu interese diferite, adesea divergente, reprezentate de manageri, actionari si angajati, pe de o parte, in plan intern, si cele create in relatia societatii cu partenerii sociali, (clienti, autoritati, furnizori, etc.), in plan extern, pe de alta parte. Sunt interese pe care regulile

The World Bank n The Business Environement and Corporate Governance, Journal of Finance nr.52, 1997, pag.737-784

12

identificate de conceptul de guvernare corporatista isi propun sa le armonizeze astfel incat sa-si atinga scopul de a mentine echilibrul intre obiectivele economice si cele sociale, intre cele comune si cele individuale, de a apropia interesele indivizilor, corporatiilor si societatii, de a asigura transparenta, integritate si eficienta mediului de afaceri, prin distributia echitabila a atributiilor de deliberare, administrare si control intre diferitele centre de putere ale societatii, in conditiile protectiei corespunzatoare a interesului public.7 Ca urmare, regulile degajate de institutia guvernarii corporatiste vizeaza fiecare categorie de detinatori de interese. Enuntate in termeni foare generali, ele privesc : a) drepturile actionarilor si protejarea acestora : dreptul la dividende, dreptul de a fi informati cu privire la deciziile semnificative din viata companiei, dreptul de a participa si a vota in adunarile generale, etc ; b) tratamentul echitabil al tuturor actionarilor, context in care se are in vedere asigurarea unei protectii corespunzatoare a actionarilor minoritari ; c) rolul si drepturile, mecanismele de participare si implicare a persoanelor interesate in guvernarea societatii, (stakeholders), cum ar fi: salariatii, creditorii, afaceri ); d) accesul la informatii, transparenta acestora si diseminarea lor operativa prin reguli ca : raportarile periodice adresate actionarilor, privind rezultatele financiare, activitatea curenta, auditul financiar etc. e) responsabilitatile administratorilor si managerilor societatii, printr-un amplu set de reguli privind desemnarea, revocarea, atributiile, obligatiile de independenta, transparenta, loialitate, etc. Respectand tema cursului, vom incerca sa analizam sintetic dispozitiile referitoare la administarea societatilor pe actiuni propunandu-ne sa surprindem modul in care in ele sunt transpuse aceste principii. Complexitatea reglementarii ne determina sa o abordam intr-un capitol distinct. furnizorii, clientii, comunitatea si mediul de

Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990. Comentarii si analize pe articole, Ed. Hamangiu, 2007, pag.411.

13

Capitolul III

Administrarea societatilor comerciale pe actiuni. Sisteme de administrare

3.1. Sunt prevazute in premiera in legislatia noastra doua sisteme distincte, alternative de administrare a societatilor pe actiuni : I Sistemul unitar, (monist); II Sistemul dualist Modul de reglementare al fiecaruia dintre ele confirma afirmatia potrivit careia societatea comerciala pe actiuni beneficiaza de cea mai complexa forma de organizare, dintre toate cele cinci tipuri de societati reglementate de lege. Dubla solutie legislativa oferita administrarii acestei categorii de societati, raspunde cerintelor impuse in acest sens statelor membre al Uniunii Europene prin Titulul III al Regulamentului Consiliului Europei nr.2157/2001. Principiile de guvernare corporatista nu detaliaza la acest nivel, sfera lor de reglementare fiind conturata in termeni mult mai generali. Nu recomanda sistemul, ci doar reguli de administrare, aplicabile organului de supervizare, in general, indiferent ca acesta este consiliul de administratie sau cel de supraveghere, in functie de sistemul adoptat. Ca urmare, ambele sisteme fiind consacrate prin reglementari aplicabile statelor membre ale Comunitatii Europene, este rolul fondatorilor societatii ca, prin actul prin constitutiv, sa isi exprime optiunea pentru unul dintre ele. Ulterior infiintarii, alegerea, adaptand-o intereselor societatii. I Sistemul unitar de administrare Analiza comparativa a prevederilor referitoare la acest sistem, cu cele privitoare la administrare, reglementate de LSC inca de la adoptarea ei, in 1990, releva puternica asemanare dintre ele. Explicatia este data de geneza comuna a celor doua categorii de reglementari, in legislatia franceza, din care, in mod traditional, sistemul nostru de drept s-a inspirat.

hotararea adunarii generale extraordinare, actionarii vor avea libertatea de a modifica

14

Sistemul unitar este recunoscut si cu denumirea de monist, sau one tier, datorita organizarii administrarii, de regula, la un singur nivel, respectiv consiliul de administratie. In termeni exacti, insa, denumirea corespunde strict situatiei in care acest organ nu recurge la solutia delegarii unora dintre atributiile sale in favoarea unor directori. In aceasta a doua varianta, sistemul poate fi calificat ca fiind unul dualist imperfect, atenuat, deoarece atributiile se impart intre doua structuri: a) consiliul de administratie; b) directorii. Este considerata o dualitate in forma atenuata datorita faptului ca, spre deosebire de sistemul dualist, in cazul caruia distribuirea atributiilor intre structurile de conducere se realizeaza direct prin lege, in cazul celui unitar, delegarea de competente precum si limitele ei, sunt rezultatul hotararii administratorilor. A) Consiliul de administratie Este structura definitorie a acestui sistem, alcatuita dintr-un numar intotdeauna impar de administratori, persoane fizice sau juridice, actionari sau neactionari. Legea nu exclude posibilitatea desemnarii unui administrator unic, daca societatea nu face parte din categoria celor auditate8, care nu pot functiona cu un numar mai mic de 3 administratori. De regula, insa, se recurge la o pluralitate de administratori, care nu vor lucra separat, potrivit regulii utilizate de societatile cu raspundere limitata si chiar de cele de persoane, ci se vor organiza si vor functiona ca un organ colegial - consiliu de administratie. A.1. Desemnarea administratorilor. Actionarii societatii, prin actul constitutiv, si, ulterior, reuniti in adunare generala ordinara, vor desemna administratorii, pentru o perioada de 4 ani, cu exceptia primilor, al caror mandat este de 2 ani. Candidatii pentru functia de administrator sunt nominalizati fie de catre membrii in exercitiu ai consiliului de administratie fie de catre actionari, cu exceptia primilor, nominalizati de catre fondatorii societatii, prin actul constitutiv.

In conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finantelor nr.1752/2005, (publicat in M. Of. nr.994 din 13 decembrie 2006), pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, sunt supuse obligatiei legale de auditare situatiilor financiare ale societatilor care, la data bilantului, depasesc limitele a doua dintre urmatoarele trei criterii: 1) valoarea totala a activelor 3.650.000 EURO, 2) cifra de afaceri neta: 7.300.000 EURO, 3) un numar mediu de 50 de salariati in cursul exercitiului financiar

15

Importanta rolului exercitat de consiliul de administratie impune membrilor acestuia ca, in cazul vacantarii unuia/unora din posturile de administrator, indiferent de cauza, (revocare, renuntare la mandat, deces, faliment, incapacitate) ; a) sa nominalizeze un administrator provizoriu, pana la intrunirea adunarii generale ordinare; b) sa solicite convocarea adunarii generale in vederea completarii numarului de administratori, cand datorita vacantarii unuia/unora dintre posturi, numarul acestora s-a redus sub minimul legal, (de exemplu sub minimul de trei membri, in cazul societatilor auditate); c) pentru ipoteza in care administratorii ramasi nu-si exercita aceasta obligatie, convocarea adunarii generale poate fi facuta de orice persoana interesata. A.2. Conditii Actuala reglementare induce ideea profesionalizarii functiei de administrator. Se tinde spre conturarea unei profesii de acest gen. In acest context, un reper in definirea noului statut devine conditia de a trata afacerile societatii cu onestitate, cu loialitate. Ca urmare, spre a nu suprapune deciziile de afaceri cu interesele proprii altui raport juridic pe care administratorul l-ar putea avea cu societatea, interese distincte, adesea contradictorii cu cele adecvate functiei de administrator, legea ; interzice administratorilor ca pe durata mandatului sa detina si calitatea de salariat al societatii; contractul de munca al celor desemnati din randul salariatilor inceteaza de drept cu data acceptarii functiei de administrator. reglementeaza criterii de definire a independentei administratorilor, in sensul delimitarii lor de alte posibile raporturi juridice angajate cu societatea, spre a evita conflictele de interese. Diversitatea acestor raporturi si, deci, dificultatea subsumarii lor intr-o definitie a notiunii de independenta in administrare, determina legiuitorul sa se rezume la enumerarea exemplificativa a unor criterii negative, pe care actionarii le pot prelua si transpune in actele constitutive ale societatii, de genul: a) administratorul sa nu fie director al societatii sau al unei societati controlate de aceasta si sa nu fi indeplinit o

16

astfel de functie in ultimii 5 ani; b) sa nu fie sau sa nu fi fost salariat al societatii sau al unei societati controlate de catre aceasta in ultimii 5 ani; c) sa nu primesca sau sa nu fi primit de la societate ori de la o societate controlata de aceasta o remuneratie suplimentara sau alte avantaje, altele decat cele care corespund calitatii de administrator neexecutiv; d) sa nu fie actionar semnificativ al societatii9 ; e) sa nu aiba sau sa nu fi avut in ultimul an relatii de afaceri cu societatea sau cu o societate controlata de aceasta, fie personal, fie ca asociat, actionar, administrator, director sau salariat al unei societati care are astfel de relatii cu societatea, daca prin caracterul lor substantial, acestea sunt de natura sa-i afecteze obiectivitatea; f) administratorul sa nu fie sau sa fi fost in ultimii 3 ani auditor financiar ori asociat salariat al actualului auditor financiar al societatii sau al unei societati controlate de aceasta; g) sa nu fie director intr-o alta societate in care un director al societatii este administrator neexecutiv; h) sa nu fi fost administrator neexecutiv al societatii mai mult de 3 mandate; i) sa nu fie ruda sau afin al directorilor societatii sau al unui actionar semnificativ. Analiza ipotezelor enumerate de legiuitor conduce spre o concluzie unitara, si anume: in ansamblu, ele acopera situatii care afecteaza obiectivitatea administratorului in luarea deciziilor specifice administrarii si care il pot situa pe o pozitie subiectiva, posibil opusa celei la care-l obliga functia de administrator. De retinut ca, in timp ce interdictia cumularii ei cu cea de salariat este de natura imperativa, calitatea de membru independent al consiliului de administratie reprezinta doar o recomandare pe care actionarii societatii, reuniti in adunarea generala, o pot valorifica, reglementand-o prin actul constitutiv. Pe de alta parte, intrucat legea nu epuizeaza criteriile care definesc independenta administratorului, inspirandu-se din ele, actionarii pot avea in vedere si alte situatii, calificandu-le drept conditii de independenta, prin actul constitutiv. Cert este ca, recrutarea administratorilor independenti in consiliul de administratie
9

este benefica

In conformitate cu prevederile art.2, alin.(1), pct.1 din Legea nr.297/2004 privind piata de capital, actionarul semnificativ este persoana fizica, persoana juridica sau grupul de persoane care actioneaza in mod concertat si care detine direct sau indirect a participatie de cel putin 10% din capitalul social al unei socicietati comerciale sau din drepturile de vot, ori o participatie care permite exercitarea unei influente semnificative asupra luarii deciziilor in adunarea generala sau in consiliul de administratie, dupa caz

17

pentru societate, imprimand obiectivitate in supravegherea si evaluarea managementului, in stabilirea strategiei societatii, si, nu in ultimul rand, in evitarea conflictelor de interese. A.3. Modul de lucru al Consiliului de Administratie; Fiind un organ colegial cu rol deliberativ, consiliul lucreaza in sedinte care se intrunesc cu o regularitate de cel putin o data la 3 luni, la convocarea presedintelui, fie din proprie initiativa, fie la cererea motivata a cel putin 2 dintre membri sau a directorului general al societatii. Initiatorul convocarii va face si propunerile pentru ordinea de zi. Convocatorul va cuprinde data si ora unde sa va tine sedinta, precum si ordinea de zi. Consiliul nu poate hotarari asupra unor probleme care nu figureaza in ordinea de zi decat daca acestea au un caracter urgent. La lucrarile consiliului pot fi invitati si directorii societatii, cenzorii sau, dupa caz, auditorii interni, caz in care, participarea devine obligatorie pentru acestia. Prezenta lor poate fi justificata de nevoia furnizarii cu operativitate de informatii specifice activitatii lor si utile in adoptatea hotararilor consiliului, de a prezenta rapoarte asupra operatiunilor realizate. Avand rolul de invitati, ei nu vor participa la adoptarea hotararilor, neavand drept de vot. Sedintele consiliului se desfasoara in mod valabil in prezenta a cel putin jumatate din numarul membrilor sai, iar deciziile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti, cu exceptia celor avand ca obiect numirea sau revocarea presedintelui acestui organ, care se iau cu votul majoritatii membrilor consiliului. Cand absenta unora dintre membri sau abtinerea de la vot nu permite formarea majoritatii necesare, presedintele consiliului va avea votul decisiv, cu conditia ca acesta sa fie neexecutiv, respectiv sa nu fie si director al societatii. Pentru a asigura functionalitate deplina consiliului si a evita blocajele generate de dificultatea intrunirii lui, legea permite ca participarea la sedinte sa fie realizata si prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanta, daca aceasta regula este consacrata prin actul constitutiv si daca, aceste modalitati de comunicare permit, din punct de vedere tehnic, identificarea participantilor, exprimarea votului lor in timpi reali si retransmiterea continua a deliberarilor consiliului. O alta regula de lucru reglementata de lege permite ca un membru sa fie reprezentat de un altul in cadrul sedintelor. Limitarea dreptului de

18

reprezentare la un singur membru exprima intentia legiuitorului de a evita posibilitatile de manipulare a votului. Lucrarile sedintei, cuprinzand dezbaterile, deliberarile, hotararile adoptate, opiniile pro si contra exprimate, vor fi ilustrate in procesul verbal consemnat in registrul special destinat acestui scop. Importanta acestui document este inteleasa in legatura cu dispozitia legala care permite administratorilor sa se detaseze de efectele acelor decizii ale consiliului cu care nu sunt de acord. Pentru a nu deveni raspunzatori pentru aceste operatiuni, ei trebuie sa ceara consemnarea in procesul verbal a opozitiei lor si sa informeze despre aceasta, in scris, organele de control al societatii, (cenzori, sau, dupa caz, auditor intern si auditor financiar). A.4. Comitetele consultative ale consiliului de administratie Constituirea comitetelor consultative, ca structuri de lucru interne ale consiliului de administratie, devine o noua cale de profesionalizare a activitatii acestui organ. Corecta si temeinica fundamentare a deciziilor consiliului poate fi suplimentar garantata prin infiintarea acestor comitete specializate, alcatuite din cel putin doi membri ai consiliului, dintre care cel putin unul este administrator independent. Constituirea lor nu este obligatorie, in temeiul LSC, este doar o posibilitate lasata la aprecierea administratorilor, a carei necesitate va rezulta din complexitatea obiectvelor si sarcinilor sale. Gandite ca instrumente de lucru proprii consiliului, activitatea acestor comitete ar urma sa se concretizeze in elaboararea de materiale de documentare, recomandare, investigatii, utile membrilor acestuia in adoptarea deciziilor in domenii esentiale, precum (1) auditul, (2) remunerarea administratorilor, directorilor, cenzorilor si personalului, (3) nominalizarea candidatilor pentru functiile de conducere din societate. Constituirea comitetului de audit nu va avea ca efect suprapunerea atributiilor membrilor acestuia cu cele ale auditorului intern si ale celui financiar independent al societatii. In timp ce acestea din urma isi vor mentine rolul de organe specializate de control financiar al societatii, comitetului de audit ii va reveni atributia de a valorifica infomatiile profesionale ale celor doua structuri de specialitate in deciziile ce urmeaza a fi adoptate de consiliul de administratie. Ca

19

urmare, membrii acestuia nu trebuie sa indeplineasca exigentele de calificare profesionala proprie auditorilor, potrivit legilor speciale ce le sunt aplicabile, fiind suficienta o persoana cu experienta in aplicarea principiilor contabile sau in audit financiar (art.1402 al.(2) din LSC). Comitetul de remunerare (salarizare) ar urma sa ofere recomandari menite sa sustina consiliul in adoptarea hotararilor privitoare la remunerarea organelor de conducere si control, a personalului, in general ; utilitatea sa devine justificata in masura in care, recomandarile facute au ca suport preocuparea recrutarii unor top manageri profesionisti, ce vor fi evaluati in functie de criterii de performanta, de complexitatea si dimensiunea afacerii, de responsabilitati. Potrivit LSC, indemnizatia administratorilor este anual stabilita de catre adunarea generala ordinara, iar cea a directorilor de catre consiliul de administratie, in limitele fixate de adunarea generala. Sunt prevederi legale menite sa asigure transparenta acestui gen de decizii, intelegandu-se dubla lor implicatie: pe de o parte, o corecta remunerare, corelata si raportata la dimensiunea si complexitatea afacerii permite recrutarea unor top manageri profesionisti, pe de alta parte, ea nu poate fi straina de performantele dovedite si concretizate in rezultatele afacerii, facandu-i deci asociati la riscurile acesteia.10 In acest context, remunerarea lor prin distribuirea de actiuni la societate trebuie aplicata cu multa prudenta, spre a nu elimina asocierea lor la riscurile afacerii, si, totodata, spre a nu le compromite independenta in adoptarea deciziilor specifice administrarii. Comitetul pentru numire ar urma sa propuna candidatii pentru diferitele posturi de conducere si /sau de executie al societatii. Ar fi, deci, de competenta acestei structuri, sa configureze criteriile si modalitatea de selectie a persoanelor care ar urma sa ocupe aceste posturi, si pe baza carora, cei in drept ar trebui sa lucreze. Intrucat administratorii in functie sunt in drept sa propuna candidati pentru posturile de administrator, acest rol rol poate fi indeplinit prin comitetul pentru numire creat de consiliu.
10

trebuie precizat ca in Romania, remuneratia administratorilor si managerilor societatii nu este inca un proces suficient de transparent, unul din argumente fiind desemnarea administratorilor, cu regularitate, din randul actionarilor semnificativi sau majoritari. In acest sens, a se vedea, St.D. Carpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea societatilor comerciale, Comentariu pe articole, Editia 4, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2009, pag.562-563.

20

Asa cum am aratat, cele trei categorii de comitete succint prezentate nu sunt obligatorii si nu sunt singurele pe care membrii consiliului le pot initia. Prin actele constitutive ale societatii sau prin hotararea adunarii generale, pot fi constituite si alte categorii de astfel de structuri, in ton cu problematica ce defineste mandatul administratorilor. Sigur, crearea lor prespune, indirect, o componenta suficient de mare a consiliului de administratie. Dimensionarea acestuia, este, la randul ei, o provocare catre trebuie inteligent solutionata de actionari, reuniti in adunarea generala, pe de o parte, spre a nu greva de costuri substantiale societatea si, pe de alta parte, spre a nu lipsi acest organ institutional vital pentru societate, de eficienta reclamata de complexitatea deciziilor ce-i definesc mandatul. A.5. Presedintele consiliului, desemnat, (in functie de prevederile actului constitutiv), fie direct de catre administratori, in prima lor sedinta, fie de catre adunarea generala care i-a ales, are rolul de a coordona activitatea consiliului si de a-l reprezenta in relatia cu adunarea generala, si, daca e cazul, cu directorii societatii, asigurand interfata cu fiecare dintre aceste structuri. Durata mandatului presedintelui este egala cu cea a intregului consiliu. Revocarea lui din functie se va putea face de catre organul care l-a desemnat. Aceasta revocare nu trebuie sa coincida, obligatoriu, cu revocarea sa din functia de membru al consiliului. Functia de presedinte al consiliului ii confera acestuia pe langa atributiile oricaruia dintre administratori, competente specifice, ce tin, in ansamblul lor, de coordonarea activitatii consiliului, in calitatea sa de primus inter pares. In plus, semificative sunt ( 1) dreptul sau de vot decisiv, exprimat in cazul paritatii voturilor, si (2) dreptul de a reprezenta societatea in relatiile cu tertii, ambele conditionate insa de calitatea sa de administrator neexecutiv. Intrucat legea permite cumularea calitatii de presedinte al consiliului cu cea de director general al societatii, cand s-a optat pentru delegarea de competente in favoarea directorilor, reprezentarea societatii revine directorului general. A.6.Competentele consiliului de administratie Doua sunt coordonatele de baza care definesc mandatul consiliului de administratie ;

21

Astfel, potrivit legii, el are dreptul de a indeplini toate actele (1) necesare si (2) utile pentru realizarea obiectului de activitate al societatii, cu exceptia acelora care, prin lege, revin adunarii generale a actionarilor. Continutul foarte general al mandatului administratorilor, conturat de cele doua repere- necesitatea si utilitatea actelor are doua categorii de limite: 1) legea si 2) prevederile actului constitutiv. Definitia aceasta, formulata in termeni extrem de generali, a competentelor consiliului de administratie are, pe de o parte, avantajul de a subsuma toate cele patru categorii de atributii specifice administrarii, si anume: supravegherea, controlul, conducerea si reprezentarea, dar, in acelasi timp, poate oferi dezavantajul nevoii de evaluare si calificare a caracterului necesar si util al anumitor operatiuni, pentru ca acestea sa poata fi considerate drept decizii de afaceri corecte. Economia textelor legale in materia administrarii permite, asa cum deja am aratat, clasificarea a patru categorii de atributii care dau contur mandatului administratorilor. E vorba de atributii privind 1) supravegherea, 2) controlul, 3) conducerea, si 4) reprezentarea societatii. Dintre acestea, primele doua apartin in exclusivitate consiliului, vor fi intotdeauna exercitate de acesta, in timp ce ultimele doua pot face obiectul delegarii in favoarea directorilor, atunci cand societatea a optat sau a fost nevoita sa recurga la delegare. Apartin primelor doua categorii de atributii, si in acelasi timp, reprezinta competente trasate direct prin lege, deciziile privitoare la: a) stabilirea directiilor principale de activitate si dezvoltare ale societatii, in sensul jalonarii strategiei de dezvoltare a societatii ; b) stabilirea sistemului contabil si de control financiar si aprobarea planificarii financiare ; c) numirea si revocarea directorilor si stabilirea remuneratiei lor precum si supravegherea activitatii acestora ; d) pregatirea raportului anual de activitate, organizarea adunarii generale a actionarilor si implementarea hotararilor acesteia ; e) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolventei societatii, in temeiul Legii nr.85/2006 privind procedura insolventei; Acestui ansamblu de competente a caror exercitare nu poate fi transferata in sarcina directorilor, i se adauga portofoliul primit de la adunarea generala, atunci cand

22

aceasta a valorificat, la randul ei, propriul drept de a delega o parte din atributiile sale consiliului de administratie. E vorba de hotararile referitoare la schimbarea sediului societatii, la modificarea obiectului de activitate, majorarea capitalului social si infiintarea/desfiintarea unor sedii secundare, (sucursale, agentii, puncte de lucru, etc.). Intrucat consiliul poate decide in aceste probleme strict cand a fost mandatat de adunarea generala extraordinara cu privire la ele, si cum, orice mandat trebuie exercitat personal de catre mandatar, ele nu vor putea fi delegate directorilor. B) Delegarea conducerii societatii pe actiuni. Directorii 1.In principiu, delegarea atributiilor consiliului in favoarea unor directori este facultativa, cu exceptia societatilor supuse obligatiei de auditare, sau care au optat pentru auditare. Ca efect al delegarii, consiliul de administratie isi transfera o parte din competente, din categoria celor de conducere si reprezentare, in favoarea directorilor. Stabilirea portofoliului competentelor transfertate ramane la latitudinea sa, granitele acestei delegari fiind date de categoria de atributii exprese, exclusive ale consiliului sau delegate de adunarea generala, cum am aratat deja. Acest aspect diferentiaza sitemul unitar de administrare de cel dualist, in care, separarea puterilor structurilor care asigura administrarea se face direct prin lege, nicidecum prin vointa si in limitele hotarate de administratori. Directorii vor fi intotdeauna desemnati din randul unor persoane fizice, spre deosebire de administratori care pot fi si persoane juridice. Ei pot fi in acelasi timp membri ai consiliului de administratie, caz in care sunt considerati administratori executivi, spre deosebrie de administratorii care nu sunt directori - aministratori neexecutivi. In componenta consiliului, numarul administratorilor neexecutivi trebuie sa ramana majoritar. B.2. Definitia notiunii de director; Prin definitia data notiunii de director al societatii pe actiuni, aceea de persoana careia i-au fost delegate atributii de conducere a societatii , LSC atribuie o acceptiune noua notiunii, de mandatari insarcinati cu atributii de conducere efectiva a societatii, si, unii, cu atributii de reprezentare, care ii diferentiaza de orice alta persoana indiferent de

23

denumirea tehnica a postului ocupat in cadrul societatii , adica de orice alt director de specialitate. Precizarea este esentiala si aplicarea corecta a distinctiei are o deosebita insemnatate practica. In functie de ea, se poate evita extinderea aplicarii dispozitiilor LSC celorlalti directori din organigrama societatii. De exemplu, dispozitia legala care prevede incetarea de drept a calitatii de salariat in cazul directorilor cu atributii delegate, nu poate fi extinsa si asupra celorlalte categorii de directori, de diverse specialitati, (productie, marketing, juridic, financiar-contabil, etc.), existenti in societate. Acestia pot fi salariati ai societatii B.3.Atributiile directorilor. In sensul LSC, directorilor le revine responsabilitatea asigurarii managementului societatii, a gestiunii ei interne. In lipsa delegarii de competente, membrii consiliului de administratie sunt toti administratori executivi, realizand deopotriva competente de supraveghere, control si management al societatii. In schimb, in cazul delegarii, se separa resonsabilitatile administratorilor de cele ale managerilor. reprezentarea societatii ; aceasta devine atributul directorului general si, eventual, a unuia sau unora dintre directori, desemnati prin actul constitutiv. In aceasta a doua ipoteza, trebuie sa se stabileasca daca acestia lucreaza impreuna sau separat. Atunci cand presedintele consiliului este in acelasi timp si directorul general al societatii, el va pastra, evident, dreptul de reprezentare, dar, aceasta prerogativa va fi consecinta calitatii sale de director general, nu de presedinte. Se considera ca dreptul de reprezentare este de natura mandatului, nu de esenta acestuia, asa incat el poate fi delegat. Cert este ca, spre deosebire de societatile de persoane si cea cu raspundere limitata, in cazul carora, se prezuma ca dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecaruia dintre administratori, in cele pe actiuni, aceasta prezumtie nu se mai aplica, reprezentarea fiind atributul expres al presedintelui consiliului sau directorului general si, eventual al altor administratori/directori, desemnati ca atare prin actul constitutiv. B.4. Organizarea si supravegherea activitatii directorilor

24

Directorii isi exercita atributiile sub directa supraveghere a membrilor consiliului de administratie. Sunt doua cai de realizare a supravegherii, complementare : a) prin valorificarea dreptului oricaruia dintre administratori de a solicita directorilor informatii legate de conducerea societatii ; b) prin obligatia directorilor de a informa consiliul in mod regulat si cuprinzator, asupra activitatii desfasurate sau pe care urmeaza sa o intreprinda. Spre deosebire de administratori, organizati intr-un organ colegial consiliul de administratie, directorii nu functioneaza in acest mod. Modul concret de organizare a activitatii lor poate fi reglementat prin actul constitutiv, legea fiind eliptica la acest capitol. In concluzie, principiul de guvernanta corporatista care promoveaza separatia puterilor, este imperfect transpus prin dispozitiile legale referitoare la sistemul unitar de administrare a societatii pe actiuni. Dreptul administratorilor de a-si pastra atributiile specifice managementului inlatura, in cazul acestei optiuni, separarea competentelor lor. In ipoteza delegarii, pe de alta parte, intrucat unii dintre administratori sunt in acelasi timp si directori, eficienta separarii atributiilor poate deveni discutabila. La acest ultim argument sa adauga si faptul ca, administratorii pot chiar ei realiza ceea ce au decis sa delege in favoarea directorilor, cu consecinta suprapunerii competentelor si responsabilitatilor. II Sistemul dualist de administrare a societatii pe actiuni Isi are originile in legislatia germana, care il reglementeaza in termeni imperativi pentru societatile comerciale detinute public, dar este in prezent preluat si de alte state, legiferarea lui pentru tarile membre ale Uniunii Europene fiind realizata prin Regulamentul Consiliului Europei nr.2157/2001, asa cum am precizat si cu alt prilej. Potrivit LSC, optiunea pentru unul din cele doua sisteme de administrare este libera, fiind exercitata la infiintarea societatii de catre fondatori, prin actul constitutiv, iar ulterior, de-a lungul existentei acesteia, de catre actionari, reuniti in adunarea generala extraordinara.

25

Sistemul este cu regularitate preferat de societatile comerciale mari, fapt confirmat in prezent si in Romania, in special in ceea ce priveste societatile din domeniul bancar, al asigurarilor, etc. De remarcat ca, in cazul unora dintre ele, cu participare de capital strain, (BCR, BERD, PETROM), preluarea acestui sistem de administrare este anterioara reglemenatrii lui prin LSC, in 2006. Este denumit dualist (sau two-tier) datorita faptului ca este structurat pe doua paliere, doua trepte de competenta, bine conturate si delimitate, si anume : A) Consiliul de Supraveghere B) Directoratul Cele patru categorii de atributii proprii administrarii, in general, si anume, supravegherea, controlul, conducerera si reprezentarea sunt distribuite in mod exact si complet intre cele doua categorii de structuri. Astfel, in timp ce consiliului de supraveghere ii revin primele doua, directoratul are rolul de a gestiona competentele specifice managementului si reprezentarii. In plus, spre deosebire de sistemul unitar, unde o parte dintre administratori puteau cumula functia cu cea de director cu atributii delegate, in cazul celui dualist, membrii consiliului de supraveghere nu pot fi, in acelasi timp, membri ai directoratului, separatia dintre cele doua puteri fiind, in acest caz, completa Trebuie precizat ca optiunea societatii pentru sistemul dualist inlatura posibilitatea acesteia de a alege comisia de cenzori, ca organ de control a activitatii financiar contabile a societatii, desemnarea auditorilor devenind, in acest caz, obligatorie. A) Consiliul de Supraveghere A1. Desemnarea Reprezinta un organ colegial, deliberativ, pluripersonal, alcatuit dintr-un numar de minim 3 si maxim 11 membri, persoane fizice sau juridice, alesi de adunarea generala ordinara a actionarilor, pentru mandatate de 4 ani, cu exceptia primilor, desemnati de catre fondatori prin actul constitutiv, pentru o perioada de 2 ani. Numirea lor de catre adunarea generala se face pe baza propunerilor actionarilor sau a membrilor existenti ai

26

consiliului. Revocarea, respectand regula simetriei, este de competenta organului care i-a ales. In cazul vacantarii unuia dintre posturile de membru, consiliul va desemna un membru provizoriu, pana la proxima adunare generala. Regula nu se mai aplica daca numarul a scazut sub minimul legal, cand directoratul, (nu consiliul de supraveghere), are obligatia convocarii de urgenta a adunarii generale in vederea desemnarii de noi membri, pe locurile devenite vacante. Pasivitatea acestora poate fi suplinita de orice persoana interesata care va putea convoca adunarea pentru completarea numarului membrilor consiliului. A.2. Conditii a) membrii consiliului de supraveghere nu vor fi salariati ai societatii ; b) nu vor fi, concomitent, membri ai directoratului c) criteriile de independenta avute in vedere de lege in cazul administratorilor pot fi preluate pentru membrii consiliului de supraveghere, si chiar extinse, prin actul constitutiv ; d) prin actul constitutiv pot fi reglementate conditii de profesionalism exprese, compatibile cu specificul societatii, menite sa dea eficienta si calitate supravegherii si controlului exercitat de acest organ ; A.3. Principalele atributii Este organul de monitorizare, de control a activitatii directoratului, creat ca veriga intermediara intre actionari, organizati in adunare generala, si managementul societatii, cu scopul de a superviza activitatea acestuia din urma, de o supraveghea in mod eficient. Definite in ansamblul lor, atributiile consiliului sunt, deci, exclusiv de supraveghere a modului in care directoratul isi indeplineste rolul propriu. Astfel ; a) exercita controlul permanent asupra conducerii societatii de catre directorat ; termenul permanent utilizat de lege primeste substanta intr-un dublu mod : 1) prin dreptul membrilor de a cere oricand informatii, de a face investigatii, verificari ale activitatii directoratului ; 2) prin obligatia acestuia de a prezenta rapoarte scrise consiliului de supraveghere, privind activitatea desfasurata si

27

evolutia acesteia, cu o periodicitate de cel putin o data la 3 luni, completata de obligatia de a informa in timp util asupra evenimentelor semnificative din societate, precum si de cea de a inainta acestuia, situatiile financiare anuale, raportul de activitate anual. b) numeste si revoca membrii directoratului, le fixeaza remuneratia, in limitele stabilite de adunarea generala ; membrii consiliului de supraveghere sunt alesi de adunarea generala a actionarilor iar acestia, stabilind un nou raport juridic de mandat, ii desemneaza pe cei ai directoratului ; revocarea este, in fiecare caz in parte, atributul organului care i-a desemnat si caruia trebuie sa-i dea socoteala, in calitate de mandant, asupra modului in care isi executa mandatul ; c) verifica conformitatea cu legea, cu actul constitutiv si cu hotararile adunarii generale, a operatiunilor de conducere a societatii; sunt reperele legalitatii operatiunilor intreprinse de directorat, asa incat, controlul respectarii lor devine inerent pentru consiliu ; d) raporteaza cel putin o data pe an adunarii generale a actionarilor cu privire la activitatea de supraveghere desfasurata ; daca in cazul directoratului obligatia de a prezenta rapoarte privind activitatea are o regularitate de cel putin o data la trei luni, in cazul consiliului de supraveghere, ritmicitatea este de o data pe an, in cadrul adunarii generale ordinare consacrata analizei activitatii societatii in anul precedent. Doar situatii exceptionale pot justifica convocarea imediata a adunarii, direct de catre consiliu, nu de catre directorat. Devine evident, si din aceasta organizare a activitatii organelor societare, rolul specializat al consiliului, de supervizor al activitatii directoratului, exercitat in interesul actionarilor societatii. In situatii de exceptie, reglementate prin actul constitutiv, consiliul poate primi competenta de a se pronunta asupra unor probleme ce tin de conducerea societatii. De exemplu, operatiuni care depasesc o anume valoare, sau de o anumita natura, pot fi realizate de catre directorat numai cu incuviintarea consiliului de supraveghere. Refuzul acordului permite directoratului sa-l solicite adunarii generale. Numai daca aceasta se pronunta cu o majoritate de trei patrimi din numarul voturilor actionarilor prezenti, respectiva operatiune poate fi realizata de catre directorat. Exigenta conditiilor de votare

28

a ei de catre adunarea generala nu poate fi modificata. Este firesc acest lucru, dat fiind faptul ca e vorba strict de operatiuni care au fost respinse de consiliul de supraveghere, ca prima autoritate care le-a cenzurat. In ultima instanta, chiar exercitand asemenea rol, care-l implica in acte de conducere in situatii determinate, exceptionale, consiliul nu-si abandoneaza pozitia de supraveghetor al activitatii directoratului ci se manifesta in acest rol. A.4.Modul de lucru Ca organ colegial, consiliul de supraveghere se intruneste cu o regularitate de cel putin o data la 3 luni, la convocarea presedintelui sau, fie din initiativa acestuia, fie la cererea motivata a cel putin 2 dintre membri. Daca in acest ultim caz, presedintele nu da curs solicitarii celor doi membri, acestia au dreptul de a convoca ei insisi consiliul, stabilind si ordinea de zi. Data sedintei va putea fi fixata la un interval de cel putin 15 zile de la convocare. Dezbaterile, deliberarile, hotararile adoptate in cadrul ei vor fi consemnate intr-un proces verbal semnat de presedintele de sedinta si de catre cel putin inca un membru prezent la lucrari. Membrii directoratului pot fi invitati la sedinte, fara a dobandi dreptul de a vota in cadrul acestora. Sedintele sunt statutare in prezenta a cel putin jumatate din numarul membrilor, daca prin actul constitutiv nu se prevede un numar mai mare, deciziile urmand a fi valabil adoptate cu votul majoritatii membrilor prezenti. Fac exceptie cele avand ca obiect alegerea sau revocarea presedintelui consiliului sau directoratului, pentru care este necesar votul majoritatii membrilor consiliului. Ca si in cazul consiliului de administratie, la sedinte se poate participa si indirect, prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanta, sau prin reprezentare, cu pastrarea normei un membru prezent poate reprezenta un singur membru absent. Ca si presedintele consiliului de administratie in sistemul unitar, presedintele consiliului de supraveghere va avea votul deciziv, in cazul paritatii voturilor. Asemeni consiliului de administratie din sistemul unitar, consiliul de supraveghere are dreptul de a-si constitui comitete consultative, ca structuri interne, alcatuite din cel putin 2 membri desemnati dintre membrii consiliului. Rolul acestor comisii este de a-i sustine activitatea, prin informatii, rapoarte si documentari

29

profesionale, in problemele supuse analizei consiliului, dandu-le astfel girul unor decizii luate cu profesionalism. Domenii ca, auditul, remunerarea membrilor organelor de conducere si personalului, pot avea prioritate in profilul de lucru al acestor comisii. Se poate observa ca regulile dupa care-si organizeaza si desfasoara activitatea consiliul de supraveghere sunt similare cu cele aplicabile consiliului de administratie, in cadrul sistemului unitar. Similitudinea se mentine insa strict in privinta modului de convocare si desfasurare a sedintelor de lucru. In privinta competentelor, ele devin comparabile doar cand consiliul de administratie a desemnat directori cu atributii delegate, pentru ca, in acest caz, el pastreaza prerogativele de supraveghere si control, pe care, in sistemul dualist le exercita consiliul de supraveghere. Intr-o astfel de ipoteza, rolul directorilor este comparabil cu al directoratului din sistemul dualist. In schimb, daca nu au fost numiti directori, consiliul de administratie cumuland si atributiile proprii acestora, dobandeste el insusi un rol comparabil cu al directoratului din sistemul dualist. B.Directoratul B.1.Este structura careia in sistemul dualist ii revine in exclusivitate conducerea societatii, fiind abilitata sa intreprinda actele necesare si utile pentru realizarea obiectului de activitate al societatii, cu exceptia celor rezervate de lege in sarcina consiliului de supraveghere si a adunarii generale a actionarilor , (art.1531 din LSC). Asadar, in relatia dintre directorat si consiliul de supraveghere, primul conduce iar cel de-al doilea monitorizeaza conducerea. In timp ce consiliul primeste mandatul adunarii generale, directoratul este mandatarul consiliului care ii desemneaza si ii revoca membrii. Spre deosebire de directorii din sistemul unitar, directoratul este, la randul sau, un organ colegial de conducere alcatuit in mod obligatoriu dintr-un numar impar de membri, exlcusiv persoane fizice. Este posibila constituirea unui directorat dintr-un membru unic, numit director general unic, daca societatea nu face parte din categoria celor auditate. In cazul acestora, alcatuirea directoratului din minim trei membri este obligatorie. In caz de vacanta a unui post de membru al directoratului, desemnarea imediata a unui nou membru este de competenta consiliului de supraveghere.

30

Dreptului consiliului de supraveghere de a cere informatii membrior directoratului asupra activitatii lor ii corespunde obligatia acestuia de a oferi rapoarte scrise privind propria activitate, cu o regularitate de cel putin o data la trei luni, si, respectiv de cate ori au survenit evenimente semnificative pentru societate. Asemeni membrilor tuturor celorlate structuri de administrare a societatii, pe durata mandatului, membrii directoratului nu pot fi salariatii societatii. B.2. Modul de lucru ; Fiind la randul sau organ colegial, directoratul lucreaza in sedinte al caror mod de lucru este similar cu cel reglementat pentru celelalte doua structuri, consiliul de administratie si respectiv de supraveghere. Doar in situatii urgente si in acelasi timp exceptionale pentru societate, directoratul sau, in sistemul unitar, consiliul de supraveghere pot adopta hotarari cu votul unanim al membrilor, exprimat in scris, fara respectarea formalitatilor de convocare. B.3.Dreptul de reprezentare a societatii in relatiile cu tertii apartine, ca regula, tuturor membrilor directoratului, care il vor exercita impreuna. Prin actul constitutiv norma poate fi schimbata. La fel, cand acestia au dreptul de a reprezenta societatea doar actionand impreuna, prin acordul unanim, acest drept poate fi incredintat unuia sau unora dintre ei. B.4. Cand directoratul are o componenta pluripersonala, dintre membrii sai va fi desemnat un presedinte, de catre consiliul de supraveghere. Evident, acesta nu poate cumula functia cu cea de presedinte al consiliului de supraveghere. Separatia dintre cele doua structuri e categorica, nici unul din membrii uneia neavand dreptul de a fi, concomitent, membru in cealalta structura. Pincipiul separatiei puterilor, propriu guvernarii corporatiste, este astfel in mod fidel preluat prin aceasta regula. Dubla postura de controlor si controlat este exclusa in sistemul dualist. In schimb, ea poate fi intalnita in cadrul sistemului unitar, prin prezenta unora dintre membrii consiliului de administratie in postura de directori cu atributii delegate. In acest caz, eficienta supravegherii si controlului legal pe care consiliul de administratie trebuie sa-l exercite asupra directorilor

31

ar urma sa fie garantata de numarul majoritar de administratori neexecutivi, (administratori nedirectori). Dar, evident, nuantele separarii puterilor sunt diferite in cele doua sisteme. C) Reguli comune celor doua sisteme de administrare a societatilor pe actiuni Asa cum am mai aratat, diferentele substantiale dintre cele doua sisteme sunt date de rigurozitatea implementarii principiului corporatist al separatiei puterilor; denumirea lor, dealtfel, este expresia aplicarii aceluiasi principiu. Astfel, in timp ce sistemului unitar ii este caracteristic un singur centru de putere, (desi, intr-o apreciere foarte exacta, el poate primi si un al doilea nivel-directorii, dar, atenuat separat de primul, data fiind calitatea dubla a unora dintre membri), celui dualist ii sunt specifice doua niveluri bine conturate, complet distincte. Cu toate acestea, intre cele doua sisteme sunt si asemanari inerente, ambele definind, in ultima instanta, organele de administrare a societatii pe actiuni, rolul lor fiind convergent in viata societara. Ele introduc, in general, criterii de profesionalism, transparenta si loialitate fata de societate, caracteristice pentru fiecare dintre membrii celor patru categorii de structuri care-i asigura conducerea. Sintetizam, in cele ce urmeaza aceste similitudini, chiar daca o parte dintre ele au fost deja relevate cu prilejul prezentarii fiecarui sistem in parte, respectiv a fiecareia dintre structurile care-l alcatuiesc. Astfel ; a) durata mandatului administratorilor, membrilor consiliului de supraveghere, respectiv ai directoratului este de 4 ani, cu exceptia primilor, al caror mandat este de 2 ani ; b) acceptarea expresa, in scris, a mandatului de membru al consiliului de administratie, supraveghere sau directorat este obligatorie, reprezentand o conditie ad validitatem a respectivei functii; ca urmare, actul de inregistrare a acestora in registrul comertului, (dupa caz, act constitutiv, hotarare a adunarii generale, decizie a consiliului de administratie sau a celui de supraveghere), va fi in mod obligatoriu insotit de declaratia scrisa a persoanei nominalizate din care rezulta acceptarea mandatului ;

32

c) toate cele trei categorii de persoane au obligatia de a incheia o asigurare de raspundere profesionala; ea inlocuieste, in cazul administratorilor, obligatia de garantie, (total ineficienta datorita valorii modice, egale cu c/v a 10 actiuni sau dublul remuneratiei lunare), impusa de forma intiala a LSC ; solutia devine ea insasi un argument in favoarea ideii de profesionalizare a functiei de manager/administrator, de tratare a ei dupa regulile profesiilor liberale, intrucat le impune aceasta forma de asigurare specifica lor. Asigurarea are, la randul ei, functia de a garanta societatea, ca beneficiara, cu privire la calitatea executiei mandatului incredintat persoanelor cu functii in administrarea acesteia, inclusiv contra riscurilor de insolventa; posibilitatea recuperarii din prima de asigurare a eventualelor prejudicii cauzate de managerii societatii poate avea ca principal avantaj eliminarea riscurilor de insolvabilitate a respectivelor persoane raspunzatoare. Solutia este moderna, iar preluarea ei in practica societara a devenit obligatie consacrata legal. Pentru a-si demonstra eficienta mai raman de corelat doua conditii : incheierea unor contracte de asigurare la valori corespunzatoare riscurilor afacerii si disponibilitatea asiguratorilor de a contracta pentru acest gen de riscuri. e) directorii si membrii directoratului vor fi numai persoane fizice, in schimb, membrii consiliului de administratie si ai celui de supraveghere vor putea fi si persoane juridice, caz in care, acestea au obligatia de a-si desemna un reprezentant permanent persoana fizica ; acesta, la randul sau, va fi raspunzator fata de societate in conditii similare cu cele ale persoanei fizice membra a unuia din cele doua organe. Raspunderea personala a reprezentantului permanent nu inlatura raspunderea persoanei juridice pe care o reprezinta in postura de administrator sau membru al consiliului de supraveghere ; f) o persoana fizica nu poate detine concomitent mai mult de cinci mandate de administrator si/sau membru al consiliului de supraveghere, fie direct, fie in calitate de reprezentant permanent al unei persoane juridice administrator si/sau membru al consiliului de supraveghere, in societati comerciale inregistrate in Romania; fac exceptie acei administratori si/sau membri ai directoratului care 1) in calitate de actionari ai respectivei societati, detin cel putin o patrime din totalul actiunilor sau, 2) sunt, in acelasi timp, membri administratori/membri ai directoratului ai unei societati care detine, ea

33

insasi, cel putin o patrime din totalul actiunilor societatii in care aceleasi persoane fizice exercita una din cele doua calitati. Incalcarea interdictiei il obliga pe cel in cauza sa demisioneze din functiile detinute cu depasirea numarului maxim de 5, in termen de o luna de la aparitia situatiei de incompatibilitate. In caz contrar, la implinirea termenului de o luna, el va pierde mandatul/mandatele care depasesc limita maxima, in ordinea cronologica a numirilor si va fi obligat la restituirea remuneratiei si beneficiilor aferente acestora. In cazul administratorilor, in plus, incalcarea interdictiei poate fi incadrata in categoria infractiunilor constand in exercitarea functiei cu nesocotirea dispozitiilor LSC, cu efectul pedepsirii lor cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani. g) In spiritul obligatiilor de transparenta si loialitate fata de societate, candidatii pentru functiile de director sau administrator, membru al consiliului de supraveghere sau directoratului au obligatia de a informa societatea asupra tuturor imprejurarilor care le interzic sau ii fac incompatibili spre a detine aceste functii, cum sunt ; 1) conflicte de interese, 2) functii detinute intr-o societate concurenta sau avand acelasi obiect de activitate sau calitatea de asociat cu raspundere nelimitata intr-o astfel de societate ; 3) numarul de mandate detinute concomitent ca membru al consiliului de administratie sau de supraveghere ; h) remuneratia cuvenita aministratorilor si membrilor consiliului de supraveghere este stabilita prin actul constitutiv sau de catre adunarea generala ordinara a actionarilor. Remuneratia suplimentara cuvenita acelora dintre ei care au si insarcinari suplimentare, (de exemplu, sunt si membri ai comitetelor consultative), precum si remuneratia directorilor sau, dupa caz, a membrilor directoratului, va fi stabilita de catre consiliul de administratie sau de supraveghere fara a depasi insa limitele fixate prin actul constitutiv sau, dupa caz, de catre adunarea generala ordinara a actionarilor. Daca cele doua structuri si-au valorificat dreptul de a-si constitui comitete de remunerare, recomandarile acestora pot fi utile in corelarea posibilitatilor efective de plata ale societatii cu un nivel al remuneratiilor considerat stimulativ, motivant. i) pentru opozabilitatea fata de terti a numirilor in oricare din cele patru categorii de

34

structuri care definesc cele doua sisteme de administrare, este necesara inregistrarea numelor acestor persoane in registrul comertului si publicarea in Monitorul Oficial, Partea a IVa. Sunt cele doua forme de publicitate specifice multora din actele referitoare la viata societatii comerciale. Indeplinirea lor este in sarcina consiliului de administratie, in cazul sistemului unitar, respectiv a directoratului. in cazul celui dualist. Persoanele care detin si calitatea de reprezentanti ai societatii in relatiile cu tertii au obligatia suplimentara de a depune la registrul comertului specimenul de semnatura. Schimbarile in componenta acestor structuri nu au valoare juridica fata de terti in lipsa indeplinirii acetor formalitati de publicitate, cu exceptia cazurilor in care se poate dovedi ca acestia aveau cunostinta ele. j) membrii consiliului de administratie, de supraveghere, directorii sau membrii directoratului nu pot fi salariati ai societatii pe durata indeplinirii mandatului ; C) Concluzii Privite in ansamblu, cele doua sisteme de administrare a societatilor comerciale pe actiuni ofera solutii complexe, riguros reglementate. In acceptiunea sa cea mai larga, notiunea de administrare corespunde ideii de conducere a societatii, in general, iar realizarea ei devine atributul mai multor organe cu rol conjugat si orientat spre realizarea scopurilor societatii : administratori, directori, membri ai consiliului de supraveghere. Afirmatia potrivit careia societatile pe actiuni sunt cele mai evoluate, mai complexe din punct de vedere organizatoric si functional este hotarator sustinuta si probata de capitolul referitor la administrare. In cazul acestui tip de societati devine evidenta distinctia dintre administratori si manageri, primilor revenindu-le supravegherea si controlul afacerii, celorlalti conducerea ei efectiva si reprezentarea. In schimb, distinctia se estompeaza in cazul celorlalte forme juridice de societati comerciale, in cazul carora administrarea nu mai este structurata pe diverse paliere, astfel incat, persoanelor care o asigura li se poate atribui denumirea de administratori, directori, manageri, conducatori, deopotriva. Alegerea unuia sau altuia dintre cele doua sisteme de administrare presupune, cu prioritate, o precisa cunoastere a fiecaruia dintre ele. Principala lor deosebire este

35

surprinsa in denumirea lor : prezenta unuia sau a doua nivele de competente in exercitarea administrarii, a conducerii societatii. In optiunea pentru unul sau altul dintre ele vor trebui decantate informatii de genul: a) dimensiunea societatii, b) distribuirea capitalului social intre actionarii acesteia, c) prezenta unor conflicte de interese , etc. Sunt aspecte practice concrete care fac recomandarea unuia sau altuia. O analiza pur scolastica nu va putea indica solutia perfecta. Cert este ca, intre cele doua, cel dualist pare a fi recomandabil pentru companiile foarte mari, corporatiste, in care actionariatului foarte numeros, diversificat, i se va oferi garantia unui riguros control al activitatii manageriale, apeland la o structura specializata in monitorizarea acestuia consiliul de supraveghere. Evident, solutia este una mai costisitoare decat oricare din celelalte variante de organizare a administrarii. Dar, importanta vitala a organelor de administrare, ca centru de care depinde in mod categoric esecul sau succesul afacerii, poate justifica o atare cheltuiala. Societatea in comandita pe actiuni A fost caracterizata de doctrina11 ca fiind o societate compozita, dintr-un dublu punct de vedere ; a) este o societate in comandita, si, in acelasi timp, pe actiuni, si, b) are doua categorii de actionari, comanditati si comanditari, primii, cu raspundere nelimitata si solidara, ceilalti cu raspundere limitata. Ramane, in esenta, insa, o societate de capitaluri, si, ca urmare, este supusa, in cea mai mare masura, regulilor de organizare si functionare care guveneaza societatea pe actiuni. Derogarile de la acestea privesc, in mare masura, administrarea societatii. Astfel, spre deosebire de societatea pe actiuni, cea in comandita pe actiuni va putea fi supusa numai sistemului unitar de administrare. Nu-i sunt aplicabile dipozitiile privind sistemul dualist. In plus, se restrange sfera selectarii administratorilor strict la asociatii comanditati, deci a celor care raspund nelimitat si solidar. Comanditarii sau persoanele neasociate nu pot deveni administratori intr-o astfel de societate. Restrictia poate genera dificultati in societatile alcatuite din doi asociati, si care, fiind supuse obligatiei legale de auditare, au obligatia de a-si desemna un consiliu de administratie alcatuit din minim trei persoane. Inevitabil, spre a depasi impasul devine necesara marirea numarului de asociati sau modificarea formei juridice a societatii. Pe de alta
11

Ioan Schiau, Titus Prescure, op.cit. pag.567;

36

parte, limitarea selectiei administratorilor din randul asociatilor comanditati poate face dificila impunerea unor criterii de independenta a acestora. Desemnarea sau revocarea administratorilor se va face cu majoritatea necesara adoptarii hotararilor in adunarea generala extraordinara. Daca aceste nominalizari survin inainte de implinirea mandatului tuturor administratorilor, ca urmare a vacantarii unor posturi prin revocare, renuntare la mandat, deces, noii administratori trebuie sa primeasca si acordul administratorilor in functie, acord exprimat in cadrul consiliului de administratie cu majoritatea necesara adoparii hotararilor acestui organ. Trebuie remarcata exigenta reglementarii aplicabile administratorilor revocati din functie. Este singura forma de societate in care LSC sanctioneaza administratorul revocat cu obligatia de a raspunde nelimitat fata de terti pentru obligatiile contractate de societate pe durata mandatului sau. Este o raspundere care nu este fundamentata pe ideea de culpa. Daca, in general, un administrator raspunde fata de societate numai pentru prejudiciile de care se face vinvoat, iar fata de terti numai pentru actele care au condus la starea de insolventa, in schimb, administratorul societatii in comandita pe actiuni revocat din functie va raspunde indiferent de culpa sa, pentru toate obligatiile angajate de societate pe durata mandatului sau. Ca urmare, tertii vor putea sa aleaga intre a cere obligarea societatii sau direct a administratorului acesteia, revocat din functie. Daca au optat pentru antrenarea raspunderii societatii, se va putea continua, in subsidiar, cu obligarea la plata a asociatilor comanditati. Acestia vor putea solicita insa, ca, in mod prioritar, sa se pretinda plata de la administratorul revocat care, datorita modului in care ii este reglementata raspunderea, nu se va putea opune, solicitand obligarea cu prioritate a societatii si/sau comanditatilor acesteia, (nu va putea opune exceptia beneficiului de discutiune.) Daca a fost obligat la plata in lipsa culpei va avea totusi posibilitatea de a-si recupera de la societate sumele platite, pe calea actiunii in regres. O ultima regula diferentiaza regimul administrarii societatilor in comandita pe actiuni de cele pe actiuni. Este vorba de interdictia actionarilor comanditati care detin si calitatea de administratori, de a vota in cadrul adunarii generale avand ca obiect alegerea cenzorilor

37

sau, dupa caz, auditorului financiar al societatii. Interdictia are in vedere prevenirea unor posibile conflicte de interese intre cele doua categorii de organe ale societatii.

Capitolul IV

Statutul juridic al administratorilor. Natura juridica a raporturilor dintre administratori si societate

4.1.In prezenta analiza, notiunea de administrator este utilizata in acceptiunea sa cea mai larga, mai cuprinzatoare, subsumand si conceptele de director/ manager. Desi administratorul detine un rol vital in orice afacere, notiunea nu este definita legal. Ii este conturat obiectul activitatii, ca fiind dat de toate operatiunile cerute pentru aducerea la indeplinire a obiectului de activitate al societatii, afara de restrictiile aratate in actul constitutiv, (art.70, al.(1) din LSC) si, ii este definit regimul juridic al raporturilor stabilite intre el si societatea comerciala: obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute de aceasta lege, (art.72 din LSC). Din coroborarea prevederilor celor doua texte devine posibila trasarea unui profil general al statutului administratorilor. Sintetizand, administratorii exercita conducerea societatii si au dreptul in acest scop, sa intreprinda toate actele necesare si utile pentru realizarea obiectului ei de activitate, actionand ca mandatari ai acesteia si ca titulari ai unor puteri conferite direct de lege. Limitele competentelor lor sunt stabilite de lege si, eventual, de actul constitutiv sau adunarea asociatilor. Dar care este raportul juridic dintre adminisratori si societate, in baza caruia el exercita aceste competente si, ca efect, poate fi facut raspunzator pentru acest exercitiu ? 4.2.Calificarea corecta a naturii raporturilor juridice stabilite intre administratori si societatea comerciala are o importanta practica semnificativa, evidenta intr-un dublu plan: este reperul in functie de care a) se va putea configura in termeni exacti statutul administratorilor si b) se va stabili raspunderea lor juridica.

38

Urmarirea problemei supuse analizei in evolutia sa istorica, permite identificarea a cel putin doua curente de baza: a) primul, considerat traditional, 12califica administratorii drept mandatari ai societatii, indreptatiti sa realizeze toate operatiunile necesare si utile atingerii scopului sau; teoria a cunoscut, la randul ei, nuantari permise de analiza obiectului mandatului ce revine administratorului : acest obiect e stabilit nu doar de societate ci si direct de catre lege, ceea ce particularizeaza mandatul administratorului de orice alt mandat comercial ; b) cel de-al doilea curent13 este mai modern ; el adauga calificarii initiale a administratorilor, de mandatari ai societatii, pe cea de titular al unei functii avand atributii si puteri date direct de lege, nu de catre societatea comerciala. Teoria ajunge, asadar, la o concluzie eclectica, in conformitate cu care administratia este fiduciar si, totodata 2) o functie legal-statutara. Sursa ambelor teorii e una comuna, respectiv prevederile art 72 din LSC, mai sus citat. Textul indica in mod clar administratorilor : regulile privitoare la mandatul comercial, care determina natura fiduciara a administratiei ; atributiile si puterile date direct de lege si care conduc la definirea administrarii ca fiind o functie legal statutara. Acceptand aceasta natura compozita a statutului administratorului, consideram utila analiza obligatiilor ce-i revin, din perspectiva celor doua componente ce-l contureaza. Astfel ; a) Obligatiile fiduciare, (fundamentate pe incredere); contractul de mandat,14 in cele doua coordonate care configureaza statutul 1) un raport contractual

12

A se vedea, in acest sens, Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman Editia a VI a revazuta si adaugita, Ed.Universul Juridic, Bucuresti, 2007, pag.237-238, Ioan Schiau, Titus Prescure, op. cit. pag, 235,
13

a se vedea, in acest sens, Radu N. Catana, Dreptul societatilor comerciale, Probleme actuale privind societatile pe actiuni, Ed. Sfera, 2007, pag.166;

39

general, are ca suport increderea pe care mandantul o acorda mandatarului sau; trasatura se mentine si in cazul administratorilor. Acceptand sa devina mandatari ai societatii, in numele careia au fost desemnati de catre asociatii acesteia, organizati in adunare generala, ei accepta, de fapt, si isi asuma insarcinarea complexa, generoasa in continut, de a face tot ceea ce este util si necesar pentru realizarea obiectivelor societatii. In acest scop au fost cu investiti cu deplina incredere. Spre a o confirma ei sunt obligati : a.1. sa isi execute mandatul cu prudenta si diligenta unui bun administrator, (duty and care of skill), respectiv cu atitudinea pe care o persoana rezonabila, bun administrator, ar manifesta-o fata de propriile sale afaceri; a.2. sa isi execute mandatul cu buna credinta, evaluata, la randul ei, prin; a.2.1. loialitatea, onestitatea fata de interesele societatii; un comportament loial fata de societate interzice tuturor membrilor organelor de administrare : Sa participe la deliberarile referitoare la operatiuni in care au, direct sau indirect, interese contrare celor ale societatii ; interdictia se mentine si in cazurile in care astfel de interese apartin sotului/sotiei, rudelor sau afinilor pana la gradul IV inclusiv ; Sa accepte creditarea de catre societate, prin operatiuni de genul : a) acordarea de imprumuturi in favoarea lor ; b) acordarea de avantaje financiare cu prilejul unor operatiuni derulate intre ei si societatea comerciala, (livrari de bunuri, prestari de servicii, executarre de lucrari) ; c) garantarea de catre societate a unor imprumuturi personale contractate de membrii organelor de administrare, precum si a unor obligatii personale sau a unor datorii ale acestora. Si in aceste cazuri,

14

art.1532 Cod Civil defineste contractul de mandat ca fiind un contract in puterea caruia o persoana numita mandatar se obliga, fara plata, sa indeplineasca anumite acte juridice pe seama altei persoane numita mandant de la care a primit insarcinarea. Mandatul comercial se distinge fata de cel civil, prin urmatoarele trasaturi distincte, particulare: a) obiectul mandatului il constituie tratarea de afaceri comerciale; b) mandatul este realizat cu titlu oneros, mandatarul fiind indreptatit la obtinerea unei remuneratii pentru realizarea obiectului mandatului incredintat; c) limitele puterilor mandatarului sunt mai generale, mai mari decat in cazul mandatului civil; d) raspunderea mandatarului comercial este mai riguroasa, agravata in raport cu a mandatarului civil, considerandu-se ca mandatarul comercial este un profesionist, avizat asupra riscurilor afacerii.

40

interdictia se extinde si in privinta sotului/sotiei, rudelor si afinilor pana la gradul IV inclusiv. Ea nu este operabila, totusi, daca respectiva operatiune este legata de activitatea curenta a societatii, (de exemplu, atribuirea in leasing a unui autovehicul, unuia dintre adminisratori, de catre societatea profilata pe o atare activitate), sau are o valoare inferioara sumei de 5000 EURO. Sa instraineze sau sa dobandeasca, in nume propriu, bunuri catre sau de la societate, a caror valoare depaseste 10% din valoarea activelor ei nete, fara a obtine, in prealabil, aprobarea adunarii generale extraordinare a actionarilor ; (Privite dintr-un alt unghi, aceste interdictii traseaza limite legale ale mandatului administratorilor.) a.2.2. respectarea confidentialitatii informatiilor si a secretelor comerciale aferente exercitarii atributiilor specifice administrarii, atat pe durata mandatului cat si dupa incetarea acestuia; intinderea in timp a acestei obligatii, dupa implinirea termenului mandatului, ar urma sa fie reglementata prin contractul de mandat incheiat intre administrator si societatea comerciala ; a.2.3. obligatia de informare si transparenta, in relatia cu actionarii si cu tertii, transpusa prin indatoriri de genul : aa) fata de actionari : Vor pune la dispozitia actionarilor, la sediul societatii, precum si prin afisare pe pagina de internet sau, prin copii eliberate la cerere, documentele ce urmeaza a fi supuse apobarii adunarilor generale, (situatiile financiare anuale, raportul anual al consiliului de administratie sau, dupa caz, a consiliului de supraveghere si directoratului, propunerea de distribuire de dividende) ; Raporteaza adunarii generale ordinare asupra activitatii desfasurate ; Vor raspunde in cadrul adunarilor generale sau pe pagina de internet, intrebarilor adresate in scris de catre actionari, referitoare la activitatea societatii ;

41

Vor pune la dispozitia actionarilor copii ale rapoartelor cenzorilor sau, dupa caz, ale auditorului financiar ; Vor afisa pe pagina de internet a societatii, hotararile adunarilor generale, in termen de 15 zile de la adoptarea lor ;

bb) fata de terti ; Pentru a da transparenta activitatii in relatia cu tertii, au obligatia de a depune la registrul comertului, in termen de 15 zile de la data adunarii generale, copii pe suport de hartie si in forma electronica sau numai in forma electronica, ale situatiilor financiare anuale insotite de raportul organelor de administrare/directoratului, al cenzorilor/auditorului financiar precum si de procesul verbal al adunarii generale ; Vor depune la registrul comertului hotararile adunarii generale, in termen de 15 zile de la adoptarea lor, spre a fi mentionate in registru si publicate in Monitorul Oficial ; Societatile ale caror actiuni sunt tranzactionate pe o piata reglementata au obligatii suplimentare de informare si transparenta, de genul : de a informa publicul cu privire la alocarea si plata dividendelor, emiterea de noi actiuni, precum si cu privire la evenimentele aparute in activitatea societatii, de natura sa influenteze pretul actiunilor ; de a pune la dispozitia publicului rapoarte financiare trimestriale, semestriale si anuale care vor cuprinde nu doar datele legate de rezultatele economico-financiare, ci orice informatie semnificativa, pe baza careia investitorii vor putea evalua activitatea societatii, profitul sau pierderile acesteia, factorii speciali care au influentat-o In esenta, toate obligatiile enumerate dau substanta increderii cu care este investit

administratorul, in calitatea sa de mandatar. Masura acestei increderi, (care subsumeaza loialitatea, devotamentul, onestitatea, fidelitatea sa in relatia cu societatea), devine

42

decizia de afaceri, (business judgment rule), reprezentand orice decizie de a lua sau de a nu lua anumite masuri cu privire la administrarea societatii , (art.1441, al.(3) din LSC). Regula deciziei de afaceri reprezinta un concept nou, modern, de actualitate in dreptul societar international, preluat din dreptul american si britanic si care isi propune sa devina un etalon judicios pentru evaluarea deciziilor proprii administrarii. Ea are si efectul semnificativ de a stimula, de a incuraja asumarea riscurilor proprii acestei activitati. Potrivit ei, pentru a aprecia daca o decizie privind administrarea a fost sau nu adecvata, trebuie puse in balanta nu doar rezultatele la care a condus ci, obligatoriu, argumentele care au justificat-o, si care, construite printr-o abordare loiala, onesta fata de interesele societatii, bazate pe o informare si documentare corespunzatoare, pot motiva respectiva decizie chiar daca efectele ei au fost nefaste pentru societate. Daca administratorul a actionat cu loialitate, cu diligenta si prudenta, pe baza unor informatii adecvate, corect evaluate, cu convingerea ca actiunea sa este in deplina concordanta cu interesele societatii, se poate concluziona ca decizia sa de afaceri a fost corecta chiar daca rezultatele ei sunt negative pentru societate. Sunt elementele in functie de care se poate face diferenta intre o decizie de afaceri corecta si una incorecta, de care administratorul se face vinovat si, deci, raspunzator. Fiind o activitate complexa, din care nu lipsesc riscurile comerciale, administrarea afacerii nu se masoara exclusiv in reusite financiare. Pe de alta parte, posibilele esecuri nu devin dovada automata a culpei administratorului. Instanta solicitata cu o cerere de angajare a rapunderii acestuia nu va putea aprecia oportunitatea sau lipsa de oportunitate a deciziilor de afaceri in functie de rezultatele cu care s-au finalizat. Va trebui sa puna in balanta argumente mai subtile, ce tin de buna sau reaua credinta a administratorului, de loialitatea, diligenta si prudenta sa, la randul lor, evaluabile prin raportare la contextul concret al afacerii, la momentul actului de decizie. Analiza dupa jaloane ca: timpul alocat informarii, modul de informare, persoanele consultate, urgenta, gradul de solicitare, mediul concurential, poate fi utila in evaluarea corecta a deciziilor de afaceri. b) Obligatiile legale si statutare ale administratorilor; Reprezinta cea de-a componenta, foarte generoasa, care da continut activitatii de administrare si statutului juridic al titularilor acesteia. Adevarul afirmatiei potrivit careia

43

administratorii nu sunt doar mandatarii societatii ci, totodata, sunt detinatorii unei functii careia ii corespund anumite puteri legal determinate, este dovedit de ansamblul obligatiilor ce le sunt fixate direct prin lege. Au suportul direct in dispozitiile legii obligatii ca : de a raspunde solidar fata de societate pentru obligatiile asumate in exercitarea atributiilor specifice, dintre care, legea enumera : a) realitatea varsamintelor efectuate de asociati ; b) plata dividendelor din beneficii reale ; c) existenta si corecta tinere a registrelor cerute de lege, (ex. registrul actionarilor, adunarilor generale, organelor de administrare, etc.); d) aplicarea exacta a hotararilor adunarii generale ; de a raspunde pentru neregularitatile semnalate in procedura de constituire a societatii, (de exemplu, actul constitutiv nu respecta toate cerintele legale impuse de tipul societatii), precum si pentru actele juridice incheiate in numele acesteia in procedura de constituire, daca in aceasta a doua situatie, societatea nu preia respectivele acte din momentul dobandirii personalitatii juridice, (de exemplu, pentru plata chiriei aferente spatiului in care societatea urmeaza sa-si declare sediul social) ; de a convoca si de a participa la adunarile generale ale actionarilor ; de a intocmi situatiile financiare anuale, rapoartele de activitate, si de a le supune aprobarii adunarii generale; de a convoca de urgenta adunarea generala extraordinara cand constata ca activul net al societatii s-a diminuat la mai putin de jumatate din valoarea capitalului social subscris ; de a depune la registrul comertului situatiile financiare anuale ;

4.3. Desigur, anvergura societatii va impune nivelul si amploarea regulilor. In cazul societatilor de capitaluri, este obligatorie incheierea contractului de administrare/management cu societatea, tocmai pentru a fixa in termeni lipsiti de echivoc, continutul mandatului incredintat. In schimb, contractul de administrare in forma scrisa nu mai este impus in cazul celorlate tipuri de societati. Si-n cazul acestora, evident, se mentine natura de mandat a raporturilor lor cu societatea, cu dublul lui continut, fiduciar

44

si legal, doar ca nivelul de organizare lipsit de complexitate simplifica si regulile privind administratorii, (nu reduce, in schimb, si raspunderea acestora). 4.4. Interdictia cumularii functiei de membru al unui organ de administrare cu cea de salariat al societatii este reglementata doar pentru societatile pe actiuni, respectiv cea in comandita pe actiuni. Este insa ingaduita de lege in cazul celorlalte tipuri de societati, inclusiv a celei cu raspundere limitata cu asociat unic.15 Daca sunt analizate atributiile administrarii, ca mandat comercial si functie cu puteri decurgand direct din lege, devine evident ca ele nu ar putea fi corespunzator realizate in cadrul unor raporturi de munca, deci, in postura de salariat a administratorului, indiferent de tipul de societate. Legislatia muncii care guverneaza raporturile de munca, de regula, protejaza salariatul, facand astfel dificila si anevoioasa inlocuirea celui neperformant cu celeritatea impusa de specificul comercial al activitatii administratorilor. In plus, raporturile de subordonare dintre angajat si anagajator nu mai pot fi corespunzator respectate in relatia dintre administratori si societate. Vointa ei sociala este materializata prin intermediul administratorilor asa incat, postura de subordonat din raportul de munca nu mai corespunde acestui rol, deformand raspunderea juridica proprie raporturilor de munca. Contractul de munca si cel de mandat reprezinta doua instrumente juridice cu valente si caractere distincte, asa incat cumularea in cazul unui administrator al societatii comerciale nu poate oferi satisfactii juridice depline pentru nici unul din ele.

Capitolul V

Incetarea functiei de administrator al societatii comerciale

15

In cazul societatii cu raspundere limitata cu asociat unic, prin consacrarea legala a dreptului

asociatului unic de a fi si administrator si salariat al societatii se pune capat unei practici indelungate, cu solutii oscaland intre admiterea cetui cumul si interzicerea lui, pe motiv ca aceeasi persoana semneaza contractul de munca in dubla postura, de angajat si angajator.

45

5.1. Asa cum am aratat in capitolul anterior, raporturile juridice dintre administrator si societatea comerciala sunt guvernate de regulile mandatului comercial, la care se adauga portofoliul obligatiilor rezultand direct din lege, si care imprima acestei activitati natura de functie, de organ societar cu puteri legale exprese. Natura de mandat a raporturilor juridice dintre administrator si societatea comerciala isi pune amprenta si asupra modalitatilor de incetare a acestei functii. Se poate afirma, ca urmare, ca motivele care duc la incetarea contractului de mandat, in general, devin, in acelasi timp, cauze de incetare a functiei de administrator. Lor li se adauga o serie de cauze particulare, special reglementate de LSC. 1) cauze generale de incetare a functiei de administrator; Am reunit in aceasta categorie acele cauze de incetare a functiei care sunt comune oricarui contract de mandat, nu doar celui dintre administratori si societatea comerciala; a) expirarea termenului mandatului; este o modalitate proprie societatilor de capitaluri, in cazul carora mandatul tuturor organelor de administrare este temporar, de 2 ani, pentru primii membri, desemnati la constituirea societatii, respectiv de 4 ani pentru urmatorii. Desi aceeasi solutie ar putea fi valabila si pentru societatile de persoane si cea cu raspundere limitata, de regula, in cazul acestora, se opteaza pentru durata nelimitata a mandatului administratorilor. Explicatia este data, pe de o parte, de faptul ca, aici, de cele mai multe ori, postura de administrator este dublata de cea de asociat direct implicat in activitatea societatii, si, pe de alta parte, de faptul ca in societatile de capitaluri, functia de administrator este mult mai solicitanta, reclamand alt nivel de profesionalism, resurse si si grad de implicare. b) renuntarea la mandat; este optiunea administratorului, admisibila indiferent daca mandatul era acordat pentru o perioada determinata sau nedeterminata de timp; este reciproca dreptului de revocare a mandatului, pe care il au actionarii, atat renuntarea cat si revocarea bazandu-se pe faptul ca raporturile dintre cele doua parti, (aministrator si actionari) se fundamenteaza pe incredere.

46

c) revocarea din functie a administratorului; deriva, asa cum am aratat deja, din caracterul intuitu personae al mandatului; administratorul a fost desemnat datorita increderii investite in el de catre actionarii societatii. In mod frecvent, revocarea are un rol sanctionator si preventiv deopotriva, devenind solutia pentru indepartarea din functie a administratorului care nu a confirmat increderea acordata, si, in acelasi timp, pentru asanarea societatii de o sursa generatoare de prejudicii sau prea putin eficienta in realizarea mandatului incredintat, neprofesionala, neglijenta, etc. d) decesul, incapacitatea administratorului persoana fizica sau decaderea acestuia din dreptul de a indeplini functia ca urmare a savarsirii unor fapte incompatibile cu calitatea de administrator16, incetarea existentei sau falimentul administratorului persoana juridica. 2) cauze speciale de incetare a mandatului de administrator; Apartin categoriei cauze care se aplica strict contractului de administrare, deriva, deci, din reglementarile LSC, privitoare la administrare, nu caracterizeaza contractul de mandat, in general. a) in cazul societatii in nume colectiv, administratorii pot fi desemnati numai din randul asociatilor, iar in cazul societatii in comandita simpla numai din randul asociatilor comanditati. Ca urmare, daca asociatul care s-a retras sau a fost exclus din societate este si administrator, pierderea calitatii de asociat va genera ca efect susbsecvent necesar si revocarea din functia de administrator;

16

In conformitate cu dispozitiile coroborate ale art.731 si art.6 din Legea nr.31/1990, republicata si modificata, nu pot fi administratori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau luare de mita, pentru infractiunile prevazute de Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatare a finantarii actelor de terorism, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru infractiunile prevazute de art.143-145 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei sau pentru cele prevazute de prezenta lege, cu modificarile si completarile ulterioare.

47

b) ca efect al intrarii societatii in stare de lichidare voluntara sau faliment, cand este inlocuit cu un lichidator; c) ca efect al adoptarii de catre adunarea generala ordinara, a unei hotarari avand ca obiect antrenarea raspunderii administratorilor, sau dupa caz, a membrillor consiliului de supraveghere sau directoratului mandatul acestora va inceta de drept cu data adoptarii hotararii; 5.2. Alegerea si reversul ei, revocarea administratorilor este de competenta adunarii asociatilor. In cazul societatilor de persoane si a celei cu raspundere limitata, obligatia impusa de lege, de a nominaliza administratorii societatii in cuprinsul actului constitutiv conduce la necesitatea revocarii acestora cu respectarea conditiilor de modificare a acestui act. In cazul societatilor pe actiuni, revocarea oricaruia din membrii organelor de conducere, indiferent de sistemul de administrare adoptat, este de competenta organului care i-a desemnat. Numirea de noi membri nu este considerata, in cazul societatilor de capitaluri, ca fiind o modificare a actelor constitutive, asa incat, indeplinirea formalitatilor de publicitate, prin inregistrarea noilor membri alesi in locul celor al caror mandat a incetat, va avea ca suport hotararea adoptata de adunarea generala ordinara a actionarilor. 5.3. Se impune precizarea ca atat in cazul renuntarii administratorului la functia incredintata inainte de implinirea termenului pentru care a fost desemnat cat si in ipoteza revocarii lui de catre actionarii organizati in adunare generala ordinara, partea care a avut initiativa de a pune capat mandatului poate fi obligata la plata de daune interese, daca renuntarea, sau, dupa caz, revocarea nu este motivata de o cauza justa, este intempestiva. In schimb, chiar daca a fost revocat abuziv, administratorul in cauza nu va avea dreptul sa ceara desfiintarea hotararii de revocare, in scopul reintegrarii in functie. Nu le poate impune actionarilor sa reinvesteasca incredere in el. Caracterul intuitu personae al raportului este, si in acest caz, determinant.

48

5.4. Atat numirea cat si incetarea functiei de administrator sau membru in oricare din organele de administrare - in cazul societatilor pe actiuni, este supusa obligatiei de publicitate, prin inregistrarea persoanelor desemnate in registrul comertului si publicarea hotararii in Monitorul Oficial pentru ca aceste hotarari se dobandeasca opozabilitate fata de terti. Societatea nu poate invoca lipsa de valabilitate a actelor semnate de administratorul sau al carui mandat a incetat, cata vreme ea este in culpa pentru nerespectarea obligatiei de inregistrare. Un astfel de act este valabil incheiat in raport cu tertul de buna credinta fata de care are relevanta si eficienta juridica informatia privitoare la administratori, existenta in registrul comertului, chiar daca ea, intre timp, nu mai este actuala pentru societate. 5.5. Operatiunile initiate de administratori pe durata exercitarii functiei si aflate in derulare la data incetarii mandatului vor fi continuate de catre societate, intrucat au fost angajate in interesul ei, nu in interesul persoanl al reprezentantului semnatar. Pe de alta parte, incetarea mandatului administratorilor nu produce ca efect imediat incetarea raspunderii lor fata de societate.

Capitolul VI

Raspunderea administratorilor
6.1. Administrarea unei afaceri, indiferent care este forma juridica in care este organizata, este o activitate complexa, o provocare permanenta pentru titularul ei, prilej si nevoie de valorificare a competentelor si informarii in domenii multiple, economic, juridic, financiar, administrativ, management, si nu numai, a capacitatii si aptitudinilor de comunicare, de adaptare, previziune, de a lucra in conditii stresante, etc. Activand intr-un mediu economico- social directionat spre globalizare, puternic competitiv, dinamic, adesesea impredictibil, instabil, neprietenos, administratorul/managerul detine rolul 49

fundamental in cadrul

firmei, in orientarea acesteia spre succes, performanta, sau,

dimpotriva, spre esec. Dimensiunea acestui rol este direct si esential legata de anvergura afacerii, crescand direct proportional cu ea. Nu-i mai putin adevarat ca privit in sens invers, dinspre performantele manageriale, dinspre competentele in administrare spre rezultat, se poate afirma ca nivelul afacerii este dat de profesionalismul cu care este condusa. In esenta, rolul administratorului este corect si exact surprins coreland obligatiile, responsabilitatile sale, cu efectul nerealizarii lor, concretizat in raspunderea juridica ce-i revine si care-i evalueaza dupa caz, neglijenta, nepriceperea, superficialitatea, reaua intentie, atitudinea frauduloasa. Adevarul afirmatiei potrivit careia administratorul exercita o functie periculoasa pentru el insusi, dar si pentru societate si terti17 este plenar pus in valoare de capitolul consacrat raspunderii sale juridice. A raspunde din punct de vedere juridic inseamna a suporta consecintele pagubitoare ale actelor si faptelor savarsite, si, eventual, in functie de gravitatea lor, a suporta pedeapsa instituita de lege, daca pericolul social al faptelor conduce la calificarea lor in infractiuni. Asadar, in functie de natura si gravitatea abaterii de la obligatiile specifice complexe, va putea fi antrenata raspunderea civila, contraventionala, penala, dupa caz. Complexitatea regimului juridic al raspunderii organelor de conducere ale societatii este data de natura juridica a raporturilor sale cu societatea, care imbina elemente ale contractului de mandat, prioritar fiduciare, cu responsabilitatile decurgand direct din lege. 6.2. Cine are dreptul si, nu in ultimul rand, interesul de a solicita angajarea raspunderii administratorilor ? Efectele activitatii administratorilor se produc cu prioritate fata de societatea comerciala, si, indirect fata de asociatii/actionarii acesteia, precum si fata de toate categoriile de persoane interesate in supravietuirea inteprinderii, (stakeholders) - salariati, creditori, autoritati, etc., deci, terti, in general. Fiecare dintre aceste categorii beneficiaza de cai legale proprii prin care isi pot proteja interesele specifice. Vom analiza, in continuare,

17

Gheorghe Piperea, Obligatiile si raspunderea administratorilor societatilor comerciale, Ed. All-Beck, Bucuresti, 1998, pag.198;

50

care sunt acestea si conditiile in care pot fi valorificate. Astfel, actiunea in raspundere impotriva membrilor organelor de conducere va putea fi intiata de: 6.2.1. adunarea asociatilor/adunarea generala ordinara a actionarilor ; Exercitand o actiune sociala, (in interesul societatii), nu una proprie, asociatii/actionarii vor adopta hotararea de antrenare a raspunderii administratorilor : a) in cadrul adunarii asociatilor societatilor in nume colectiv sau in comandita simpla, cu voturile asociatilor reprezentand majoritatea capitalului social; b) in cadrul societatilor cu raspundere limitata, cu votul asociatilor reprezentand majoritatea absoluta a asociatilor si partilor sociale; c) in cadrul adunarii generale ordinare a actionarilor societatii pe actiuni; cand adunarea generala ordinara este chemata sa se pronunte asupra situatiilor financiare anuale ale societatii, ca efect al analizei acestora, va putea antrenarea raspunderii administratorilor, directorilor, membrilor sa decida de consiliului

supraveghere sau directoratului, dupa caz, daca materialele analizate justifica o astfel de masura, chiar daca ea nu era fixata pe ordinea de zi a respectivei sedinte. Evident, nu este exclusa convocarea adunarii special pentru a transa intr-o astfel de problema, avand deci un astfel de obiectiv inscris pe ordinea de zi. Ca efect al adoptarii hotararii, mandatul administratorilor, respectiv al membrilor consiliului de supraveghere sau directoratului, dupa caz, va inceta de drept. In aceeasi adunare, in locul lor vor fi alesi alti membri. Adunarea va desemna, de asemenea, un reprezentant care, in numele societatii, va exercita in instanta actiunea privind antrenarea raspunderii administratorilor/membrilor consiliului de supraveghere sau ai directoratului. Acesta va putea fi unul dintre asociati/actionari, sau, un alt membru al conducerii, cu conditia, in acest ultim caz, de a nu se fi decis antrenarea raspunderii tuturor membrilor organului de conducere. Daca actiunea in raspundere a fost hotarata impotriva directorilor, spre deosebire de celelalte trei categorii de membri ai organelor de conducere, mandatul acestora se va suspenda, nu va inceta de drept, pana la ramanerea irevocabila a hotararii. E greu de gasit explicatii concludente pentru aceasta diferentiere a tratamentului juridic aplicabil sub

51

acest aspect directorilor, in raport cu celelalte trei categorii de membri ai organelor de conducere. Cel mult, ele ar putea fi legate de calitatea de submandatari pe care directorii o au fata de societate, ei fiind mandatarii consiliului de administratie. Ca urmare, acestuia ii revine dreptul de a-i numi, a le cere socoteala si de a-i revoca. In plus, spre deosebire de membrii directoratului, mandatul directorilor este unul exclusiv conventional, existenta si intinderea lui fiind stabilite liber de catre consiliu, si nu atribuit direct prin lege. Impotriva membrilor directoratului, actiunea in raspundere poate fi angajata nu doar de catre adunarea generala ci si de catre membrii consiliului de supraveghere. Daca decizia acestora este luata cu doua treimi din voturi, ea va avea ca efect suplimentar si incetarea de drept a mandatului membrilor directoratului. In schimb, daca nu are la baza aceasta majoritate, desi pot fi trasi la raspundere prin hotararea membrilor consiliului de supraveghere, incetarea mandatului lor ca efect al acestei hotarari, ramane atributia adunarii generale ordinare a actionarilor. Se impune precizarea ca in timp ce in cazul societatilor pe actiuni este reglementata in mod expres competenta adunarii generale ordinare a actionarilor de a decide asupra formularii actiunii in raspundere a administratorilor, (art.155 din LSC), in schimb, cu privire la celelalte tipuri de societate nu exista o atare prevedere in textul legii. Ea rezulta insa, fara echivoc, din natura raporturilor de mandat dintre societate si administratori, calitatea de mandatari a administratorilor obligandu-i sa dea socoteala pentru modul in care si-au exercitat atributiile. 6.2.2. actionarii societatii, detinatori a cel putin 5% din capitalul social ; In principal, in cadrul societatilor pe actiuni, rolul de initia actiunea in raspundere contra administratorilor revine adunarii generale ordinare a actionarilor. Cand ea nu-si exercita aceasta prerogativa, actionarii reprezentand cel putin 5% din capitalul social, (singuri sau impreuna), o pot prelua, promovand actiunea in despagubiri impotriva membrilor organelor de administrare. Ea nu va genera, insa, incetarea de drept a mandatului acestora. Un astfel de efect se va putea produce numai dupa finalizarea

52

procesului si ramanerea irevocabila a hotararii prin care membrii organelor de conducere au fost obligati la plata de despagubiri fata de societate. Pe baza hotararii judecatoresti irevocabile, adunarea generala ar dreptul de a decide incetarea mandatului lor. Legiuitorul s-a ferit sa atribuie actiunii in despagubiri initiate de actionari efectul incetarii de drept a mandatului celor impotriva carora a fost promovata spre a nu incuraja atitudinile sicanatoare ale actionarilor minoritari, care, daca din considerente personale ar fi interesati sa inlature anumiti membri ai conducerii, ar fi suficient sa promoveze o actiune in despagubiri impotriva acestora, indiferent daca ar fi sau nu intemeiata. Si in acest caz, ca si in cazul cand hotararea de angajare a raspunderii apartine adunarii generale, beneficiara despagubirilor la care sunt obligati administratorii/directorii/membrii consiliului de supraveghere sau directoratului este societatea, actionarii care au initiat-o, detinatori a minim 5% din capitalul social, exercitand o actiune sociala, in interesul societatii, nu al lor personal. Interesul lor personal ramane unul indirect, concretizat in grija fata de modul in care este gestionat patrimoniul societatii, a carui valoare se va proiecta implicit asupra valorii propriilor actiuni. In plus, actiunea in despagubiri initiata de actionari impotriva membrilor organelor de administrare este una subsidiara, promovarea ei fiind conditionata de refuzul adunarii generale de a hotara ea insasi asupra angajarii raspunderii, sau de lipsa de reactie a acesteia la o atare solicitare. Rezulta deci, ca actionarii detinatori ai unei cote de capital de valoare inferioara pragului minim de 5% instituit prin lege, nu vor avea calitatea de a solicita obligarea membrilor organelor de conducere la plata de despagubiri, dreptul lor rezumandu-se strict la exercitarea votului avand ca obiect o astfel de problema, in cadrul adunarilor generale. Aceeasi e situatia si in cazul asociatilor din celelalte tipuri de societati comerciale. Actiunea in raspunderea administratorilor ramane, si in cazul acestora, prerogativa adunarii asociatilor, eventual initiata de catre unul/unii dintre asociati, dar fara ca acestia sa o poata exercita direct, in lipsa hotararii adunarii, ca organ de decizie al asociatilor. Atat adunarea asociatilor/adunarea generala a actionarilor cat si actionarii care detin 5% din actiunile societatii au dreptul de a antrena raspunderea

53

administratorilor/organelor de conducere, oricand de-a lungul mandatului acestora, cand pot demonstra ca sunt intrunite conditiile juridice ale raspunderii. In ambele variante, asa cum am mai aratat, actiunea este promovata in numele si in interesul societatii, este o actiune sociala, nu una personala sau de grup. In practica, sunt putine exemplele in care asociatii/actionarii societatii, fie reuniti in adunare, fie ca detinatori ai pragului minim de capital care le confera calitate procesuala, au recurs la valorificarea acestor cai legale. In cazul actionarilor detinand 5% din capital, exemplele sunt si mai putine. Faptul ca ar trebui sa avanseze personal sumele aferente sustinerii procesului, urmand sa le recupereze de la societate dupa incheierea lui, nu este un argument care sa incurajeze acest demers procesual. Poate doar actionarii minoritari institutionali nu sunt impiedicati de acest aspect. Pe de alta parte, realitatea demonstreaza ca, in majoritatea societatilor, fie ele cu raspundere limitata sau pe actiuni, membrii organelor de conducere sunt si asociati/actionari, astfel ca influenta acestora in cadrul societatii poate paraliza astfel de initiative. Chiar daca, in calitate de membri ai organelor de conducere, nu pot vota, ca asociati/actionari, hotararile privind angajarea raspunderii lor, fiind obligati sa se abtina de la vot cand in discutie sunt probleme legate de administratia societatii, deci, inclusiv cand se discuta antrenarea raspunderii lor juridice, de putine ori se ajunge la valorificarea acestei parghii legale. Faptul ca actionarii sunt, de regula, mai putin avizati in problemele societatii decat organele ei de conducere si ca sunt tentati, ca urmare, sa le acorde incredere ca specialisti, ar putea constitui un alt argument al lipsei lor de interes pentru utilizarea acestor cai legale de responsabilizare a conducatorilor. Efectele negative asupra imaginii si onorabilitatii societatii completeaza lista explicatiilor posibile. In ce priveste societatile de persoane si chiar cele cu raspundere limitata, antrenarea raspunerii administratorilor la cererea adunarii asociatilor, desi legal este posibila, in practica este aproape inexistenta. Cumulul posturii de asociat cu cea de administrator, caracteristica pentru societatile de persoane si extrem de frecventa pentru cele cu raspundere limitata, explica, si in acest caz, situatia.

54

Am analizat dreptul actionarilor/asociatilor societatii, indiferent de forma ei juridica, de a exercita actiunea in raspundere ca actiune sociala, in interesul societatii, ca beneficiara a obligatiei de despagubire a administratorilor. Ea valorifica dreptul actionarilor de a cere socoteala in numele societatii, pentru modul in care mandatarii acesteia, administratorii, sau, in cazul societatii pe actiuni, oricare dintre membrii organelor de administrare, si-au indeplinit obligatiile specifice functiei. In cazul societatilor pe actiuni, introducerea conceptului deciziei de afaceri are meritul de a oferi o unitate de masura a conduitei acestora, care va fi sau nu culpabila in functie de corectitudinea, justetea sau, dimpotriva, incorectitudinea deciziei de afaceri adopate. Indirect, rezulta ca dreptul actionarilor/asociatilor de a promova o actiune personala impotriva administratorilor, o actiune in despagubiri al carei beneficiar este insusi actionarul/asociatul care a initiat-o si nu societatea, este, de cele mai multe ori, absorbit de actiunea sociala. In masura in care el va putea, totusi, proba un prejudiciu personal, ar putea sa pretinda sa-i fie reparat de catre societate si administrator, deopotriva, daca cu privire la acesta poate demonstra ca se face vinovat de fapta ilicita care l-a cauzat. El are si alternativa de a actiona doar societatea care, pe cale actiunii in regres, va putea recupera de la administratorii vinovati daunele achitate actionarului reclamant. 6.2.3. creditorii ; A) In cazul societatii in functiune (raspunderea exceptionala); Spre deosebire de actionari/asociati, care au dreptul de a solicita angajarea raspunderii administratorilor societatii in stare de functionare, (in bonis), (cu conditia de a demonstra intrunirea conditiilor legale necesare antrenarii raspunderii juridice contractuale sau extracontractuale, dupa caz), creditorii societatii au, in aceasta problema, o situatie mai nefavorabila, dreptul lor de a se indrepta direct impotriva administratorilor societatii fiind restrans, reglementat doar pentru anumite situatii determinate, de exceptie. Explicatia este data si de aceasta data de faptul ca, administratorii, organele de conducere ale societatii, in general, actioneaza in numele societatii, astfel incat, creditorii au dreptul de a-si formula pretentiile in raport cu societatea nu cu mandatarii acesteia. Este problema

55

societatii ca, pentru ceea ce a platit creditorilor sa recupereze de la administratori, daca acestia se fac vinovati de cauzele prejudiciului deja achitat creditorilor. Totusi, creditorii au dreptul de a se indrepta direct impotriva administratorilor societatii in functiune, cu titlu exceptional, in cazurile in care ; a) actul din care a rezultat prejudiciul a fost incheiat in numele societatii de catre administratorul acesteia, cu depasirea limitelor mandatului incredintat, iar aceste limite ale atributiilor administratorului ii erau opozabile tertului. In plus, adunarea generala nu i-a ratificat administratorului actul incheiat cu depasirea competentelor ce i-au fost stabilite, asa incat, pentru ceea ce excede mandatului incredintat, administratorul devine direct raspunzator fata de tert; de exemplu, desi adunarea generala il autorizase pe administrator sa cumpere un imobil in limitele sumei de un milion lei, acesta il cumpara la un pret de un milion si jumatate. Creditorul pretinde pretul societatii, in calitatea sa de cumparatoare, iar aceasta se opune platii diferentei de jumatate de milion care depaseste limitele acordate administratorului si despre care creditorul avea cunostinta. Acestuia ii ramane posibilitatea de a pretinde suma direct administratorului b) pentru prejudiciile cauzate de administrator prin fapte straine de cele care decurg din functia sa de administrator ; c) in calitate de garant personal al obligatiilor contractate de societate, cand, in temeiul raspunderii solidare si a naturii comerciale a obligatiei, creditorul are dreptul de a-l urmari pe oricare dintre codebitori, in orice ordine, nefiindu-i aplicabile beneficiul de discutiune18 si de diviziune19 ; de exemplu, daca administratorul s-a oferit sa garanteze pentru societate un credit bancar contractat de aceasta, banca are dreptul de a pretinde plata ratelor de la oricare dintre

18

beneficiu de discutiune - exceptie prin care fidejusorul cere creditorului sa urmareasca mai intai bunurile debitorului principal si abia apoi, daca va mai fi nevoie, sa urmareasca bunurile fidejusorului Mircea Muresan, Dictionar de drept civil, Ed. Cordial Lex, 2009, pag.86;
19

beneficiu de diviziune exceptie pe care o poate invoca unul dintre fidejusori, cerandu-i creditorului sasi divida pretentiile in raport cu toti cofidejusorii care garanteaza aceeasi creanta

56

codebitori, respectiv societate sau administrator, in totalitate si in orice ordine, chiar daca singura beneficiara a creditului a fost societatea. Trebuie remarcat, ca, in mod real, doar in cazul prevazut la lit.a) antrenarea raspunderii este consecinta directa a exercitarii functiei de administrator. Situatiile de la lit.b) si c) nu sunt derivate din exercitarea acestor atributii ci sunt consecinta suprapunerii cu ea B) In cadrul procedurii insolventei, (raspundere agravata) ; Desi textul art.73 din LSC reglementeaza dreptul creditorilor societatii de a promova actiunea in raspundere impotriva administratorilor societatii numai in cadrul procedurii insolventei, trebuie precizat ca aceasta dispozitie este in prezent partial aplicabila datorita modificarii legii in materia insolventei. Actuala lege, nr.85/2006, instituie dreptul de a promova actiunea in raspundere impotriva organelor de conducere ale societatii in insolventa, in favoarea urmatoarelor categorii de participanti la procedura: administratorul judiciar; lichidatorul judiciar, si, in subsidiar, comitetul creditorilor sau creditorul care detine mai mult de jumatate din valoarea creantelor inscrise in procedura, dar numai cu autorizarea judecatorului sindic, daca administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, dupa caz, omite sa solicite angajarea raspunderii. Lipsesc din enumerare creditorii societatii, detinatori ai unor creante valorand mai putin de jumatate din totalul creantelor inscrise in procedura. Nu inseamna insa ca interesele lor sunt neglijate. Dimpotriva, ele sunt urmarite de cele trei categorii de organe, mai sus enumerate, dintre care, primele doua, prioritar, au capacitatea si calificarea necesare reprezentarii intereselor colective ale creditorilor. Ramane valabila si in cazul insolventei necesitatea dovedirii vinovatiei persoanelor din conducere, spre a se putea antrena raspunderea lor personala pentru aducerea societatii in stare de insolventa. Devine necesara insa o conditie suplimentara intentia in savarsirea faptei, pe care vor trebui sa o dovedeasca administratorul judiciar

57

sau lichidatorul judiciar, dupa caz, ca principali titulari ai cererii. Nu este un demers facil. Ar fi unul aproape imposibil, insa, pentru un creditor, intrucat acesta nu are acces la documentele sau infomatiile ce apartin debitorului, multe dintre ele confidentiale, si care ar putea deveni probe ale vinovatiei organelor sale de conducere. In schimb, au acces la aceste documente cele doua categorii de specialisti in procedura, asa incat, pe baza lor, pot decide, in cunostinta de cauza, asupra asumarii unei astfel de actiuni. Comitetul creditorilor sau creditorul detinator a cel putin jumatate din valoarea creantelor inscrise in procedura dobandesc calitatea de a promova cererea numai ca rezultat al omisiunii celor dintai, dar vor valorifica concluziile acestora, bazate pe constatarile permise de documentele debitorului. 6.3. Cum raspund administratorii/organele de conducere ale societatii? Formele raspunderii 6.3.1.Raspunderea juridica civila, definita ca obligatie de a repara paguba pricinuita unei persoane ca efect al unei conduite culpabile constand in neindeplinirea unei obligatii sau indeplinirea ei defectuoasa, este forma de raspundere cel mai frecvent antrenata in cazul administratorilor societatii comerciale. La randul ei, raspunderea civila poate fi a) contractuala sau b) extracontractuala, dupa cum rezulta din nerespectarea unei obligatii nascute dintr-un contract sau a uneia ce decurge direct din lege. Analizand obligatiile organelor de conducere ale societatii in functie de izvorul lor contractual sau extracontractual se poate constata ca, in general, raspunderea acestora fata de societate isi are izvorul in raporturile de mandat, in calitatea de mandatari ai societatii, fiind deci, in mod prioritar, o raspundere de natura contractuala. Ea se completeaza cu cea extracontractuala, reprezentand efectul obligatiilor stabilite in sarcina lor direct prin lege. Indiferent ca este o raspundere contractuala sau extracontractuala,20 deci, delictuala, cel

20

Desigur, exista nu doar asemanari, ci si diferente intre conditiile raspunderii contractuale si a celei delictuale. Fara a intra in detalii, spre a nu risca analize pur juridice, ce ar excede interesului direct adecvat profilului de studii, mentionam la capitolul deosebiri : a) au un domeniu de aplicare distinct : in timp ce raspunderea contractuala intervine intre partile unui contract, cea delictuala poate fi angajata in toate situatiile in care o persoana este prejudiciata prin incalcarea unor obligatii legale, generale, aplicabile tuturor ; b) dovada culpei este necesara pentru angajarea raspunderii delictuale; in schimb, culpa este prezumata in cazul celei contractuale ; c) in cazul raspunderii delictuale, intinderea reparatiei la care este

58

care urmareste antrenarea ei, in calitate de persoana pagubita, trebuie sa demonstreze ca sunt indeplinite conditiile cumulative ale raspunderii civile, in general, si anume : a) fapta ilicita a administratorului/oricaruia din membrii organelor de conducere; b) existenta unui prejudiciu ; c) un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, d) culpa autorului faptei, in speta, a conducatorului; indeplinind un mandat comercial, deci, remunerat, culpa sa apreciaza dupa tipul abstract-culpa levis in abstracto ; el trebui sa manifeste diligenta unui bun administrator. Obligatia de reparare a prejudiciului este integrala, cuprinzand atat paguba efectiv suferita, (damnum emergens) cat si beneficiul nerealizat (lucrum cessans). De exemplu, daca societatea, in calitate de antreprenor, nu a finalizat lucrarile contractate, avand ca obiect edificarea unui hotel, in termenul reglementat cu beneficiarul, acesta este indeptatit sa pretinda de la antreprenor atat c/v lucrarilor nerealizate, cu titlu de paguba efectiv suferita, cat si beneficiul nerealizat, constand in suma pierduta prin nepunerea in functiune a obiectivului si care ar fi fost rezultatul utilizarii imobilului potrivit functiunii sale specifice. In masura in care societatea antreprenoare, la randul ei, ar putea demonstra culpa exclusiva a propriului administrator in intarzierile inregistrate, ar avea dreptul, ca, pe cale actiunii in regres, sa-si recupereze de la acesta suma achitata beneficiarului lucrarii. Pe de alta parte, in toate cazurile, indiferent de natura ei contractuala sau extracontractuala, in functie de titularul dreptului de a solicita angajarea raspunderii administratorilor/membrilor organelor de conducere, doctrina a clasificat urmatoarele forme de raspundere : 1) raspundere obisnuita21 a administratorilor fata de societatea comerciala ; este, la randul ei,

obligata persoana vinovata este stabilita in functie de cuantumul prejudiciilor directe, previzibile si imprevizibile pe cand, in cazul celei contractuale, se au in vedere doar prejudiciile directe si previzibile, etc.
21

Gheorghe Piperea, Drept comercial, vol.I, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2008, pag.227

59

a)

directa, atunci cand societatea este cea prejudiciata prin fapta culpabila a administratorilor ; de exemplu, cand administratorii nu si-au indeplint obligatia legala de a tine registrul actionarilor si, ca urmare, au fost distribuite dividende unor persoane care nu mai aveau calitatea de actionari, societatea este indreptatita sa pretinda repararea pagubei cauzate prin plata respectivelor dividende direct de la administratori, vinovati de neindeplinirea obligatiei privind regulata tinere a registrelor impuse de lege ;

b)

de

regres,

atunci

cand

societatea

se

indreapta

impotriva

administratorilor proprii spre a-si recupera prejudiciul suferit prin plata facuta unui tert, cu titlu de despagubire datorata dintr-un raport juridic incheiat cu acesta si de care, in calitate de reprezentant al societatii, se face vinovat administratorul. De exemplu, societatea a fost obligata sa achite tertului atat c/v produselor livrate de acesta cat si dobanda legala datorata pentru intarzierea la plata. Intrucat aceasta intarziere se datoreaza negljentei administratorului si nu unei cauze obiective, societatea va avea dreptul de a-si recupera de la acesta c/v dobanzii legale achitate creditorului. c) de garantie, in situatii de genul:

in sistemul unitar, administratorii sunt solidar raspunzatori cu directorii pentru prejudiciile rezultate din activitatea culpabila a acestora; se considera ca daca administratorii si-ar fi indeplinit propriile obligatii de supraveghere si control, prejudiciul creat de directori ar fi putut fi evitat ;

administratorii sunt solidar raspunzatori cu predecesorii lor imediati, pentru faptele prejudiciabile ale acestora, daca, luand cunostinta de ele, nu sesizeaza cenzorii, desolidarizandu-se astfel de consecintele respectivelor fapte;

60

in cazul societatilor constituite prin subscriptie publica, primii administratori sunt solidar raspunzatori cu fondatorii societatii, pentru o durata de 5 ani de la constituirea societatii, pentru modul de indeplinire a obligatiilor privitoate la infiintarea societatii, (subscrierea aporturilor, veridicitatea publicatiilor facute in vederea constituirii, etc.) Asa numita raspundere obisnuita, fie ea directa, de regres sau de garantie, este cea care poate fi antrenata de adunarea generala ordinara a actionarilor/adunarea asociatilor, sau, in subsidiar, de catre actionarii detinand 5 % din capitalul social, potrivit celor prezentate la sectiunea 6.2, punctele 6.2.1 si 6.2.2 din acest capitol. 2) o raspundere exceptionala, a administratorului, directorilor sau membrilor directoratului, dupa caz - fata de terti, in perioada de functionare a societatii. Am prezentat situatiile de exceptie in care creditorii pot solicita in mod direct antrenarea raspunderii organelor de conducere si nu a societatii, la sectiunea 6.2.3, lit.A) din prezentul capitol. Este considerata o raspundere exceptionala tocmai datorita accesibilitatii acestei cai strict in cazuri determinate, regula comuna, obisnuita de recuperare a prejudiciului creditorilor, ramanand antrenarea raspunderii societatii comerciale. 3) o raspundere agravata; este raspunderea organelor de administrare ale societatii in stare de insolventa, antrenata, deci, la cererea categoriilor de participanti la procedura insolventei, enumerati la sectiunea 6.2.3, lit.B) a acestui capitol. Este calificata ca fiind o raspundere agravata datorita urmatoarelor motive: a) antrenarea ei se face numai de persoanele anume prevazute de lege si numai in cadrul procedurii de insolventa, care corespunde starii de criza a societatii, definita prin incetarea de plati, cauzata de lipsa lichiditatilor necesare platii datoriilor banesti certe, lichide si exigibile, mai mari de 45.000 lei; (este o actiune colectiva, fiind initiata in interesul tuturor creditorilor inscrisi in procedura) ;

61

b) antrenarea raspunderii se face numai in cazurile expres reglementate de art.138 din Legea insolventei, nr.85/2006, adica, pentru faptele ilicite aici enumerate si cu scopul recuperarii unui prejudiciu colectiv, rezultat din imposibilitatea acoperirii intregii mase pasive a societatii debitoare datorita insuficientei activelor in patrimoniul acesteia; (dimensiunea prejudiciului ce ar putea fi stabilit in sarcina administratorului autor al uneia/unora din faptele enumerate este reprezentata de partea de pasiv neacoperita de debitor, din lipsa de active) ; c) legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, necesara, in general, in raspunderea civila delictuala, se stabileste in cazul acestei raspunderi speciale, agravate, intre fapta ilicita dintre cele expres enumerate de textul art.138, si starea de insolventa pe care o astfel de fapta a generat-o pentru societate; in plus, titularul dreptului de a cere angajarea raspunderii nu este oricare dintre creditori, in mod individual, (ut singuli), in calitate de persoana pagubita, ci, in numele lor, numai persoanele carora legea le recunoaste a atare calitate, (cele enumerate la sectiunea 6.2.3, lit B) din acest capitol). Prezentam sintetic, in cele ce urmeaza, situatiile expres reglementate de art.138 din Legea insolventei, nr.85/2006, care conduc la antrenarea raspunderii organelor de conducere ale societatii aflate in insolventa, in interesul creditorilor acesteia, (raspunderea agravata). Enumerarea lor este limitativa, ceea ce nu permite extinderea aplicarii prin interpretare analogica. Utilizarea bunurilor sau creditelor debitorului aflat in insolventa in folosul

propriu al celui care il conduce sau al altei persoane juridice; Este vorba de bunurile patrimoniale si nepatrimoniale, corporale si/sau necorporale existente in patrimoniul debitorului. Notiunea de credit are, aici, si acceptiunea de credibilitate, onorabilitate debitorul profita in scopuri personale, straine de interesele societatii, de credibilitatea acesteia.

62

Deturnarea utilizarii bunurilor dinspre destinatia lor fireasca, proprie societatii debitoare, spre interesul personal al conducatorului acesteia sau al altor persoane juridice fata de care respectivul justifica un astfel de interes, poate dobandi in practica o mare diversitate de forme de realizare. Strict exemplificativ, indicam cateva: garantarea datoriilor personale cu averea societatii ; utilizarea in scop personal a avansurilor ridicate din societate sau a creditului bancar contractat in numele si interesul societatii; incasarea in numerar, de catre administrator, a pretului serviciilor prestate de catre societate si neevidentierea lor in contabilitate; acordarea unor remuneratii exagerate, membrilor conducerii, desi societatea inregistra pierderi, nerecuperarea deliberata a pretului marfurilor livrate sau a serviciilor prestate, etc. Efectuarea de acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice ; Textul are in vedere toate acele situatii in care conducatorii societatii debitoare profita de pozitia pe care o detin in cadrul acesteia, utilizand-o ca paravan pentru actele de comert realizate in scop personal, (de ex.: debitorul, o societate profilata pe efectuarea de transporturi de marfa, dipune, in acest scop, de un parc auto, iar administratorul acesteia incaseaza personal pretul transporturilor efectuate cu mijloaceacele auto ce apartin societatii, etc.) ; Continuarea, in interes personal, a unei activitati care conducea in mod vadit societatea la incetarea de plati; Spre a genera antrenarea raspunderii pentru o astfel de fapta, este necesar sa se demonstreze comportamentul intentional al administratorului, persistenta lui intr-o activitate vadit ineficienta pentru societate, doar pentru a-i valorifica personal rezultatele. Au tinut o contabilitate fictiva sau neconforma cu legea sau au provocat disparitia unor documente contabile Tinerea unei contabilitati fictive presupune evidentierea intentionata in contabilitate a unor date eronate menite sa induca in eroare asupra starii patrimoniale a debitorului.

63

Faptul ca administratorul nu se conformeaza solicitarii lichidatorului judiciar de a-i pune la dispozitie documentele contabile este constant evaluat in practica judiciara ca prezumtie a netinerii contabilitatii, de natura sa-l faca vinovat si deci, raspunzator. Nu este singura ipoteza, e doar una frecventa. Inregistrari contabile care nu au la baza documente justificative sau bazate pe documente incomplete, emiterea de facturi fictive, intocmirea mai multor balante contabile pentru aceeasi luna, etc., sunt alte exemple practice ale faptei enuntate ; Deturnarea sau ascunderea unei parti din activul persoanei juridice sau marirea fictiva a pasivului acesteia ; Modificarea, ascunderea sau falsificarea unor acte contabile cu scopul de a scoate fictiv anumite bunuri din patrimoniul debitorului ; inregistrarea in contabilitate a unor obligatii inexistente sau bazate pe documente false reprezinta doar cateva din exemplele subsumate acestei fapte ; Au folosit mijloace ruinatoare pentru a asigura fonduri societatii, cu scopul de a intarzia ajungerea acesteia in incetare de plati ; Sunt astfel de fapte : contractarea unui imprumut foarte oneros pentru societate, cu dobanzi si comisioane superioare valorilor practicate la momentul respectiv pe piata, cu scopul de a evita starea de insolventa ; vanzarea unor active detinute de societate la preturi mult subevaluate, etc. Plata preferentiala facuta unui/unor creditori, in dauna celorlalti, in luna precedenta celei in care a survenit incetarea de plati; Fapta consta in plata preferentiala a unei/unor creante neexigibile in favoarea unui/unor creditori, avantajandu-i in raport cu ceilalti, detinatori la acel moment a unor creante exigibile. Prin plata astfel facuta, creditorul in cauza nu mai este expus riscului de a nu-si incasa creanta in cadrul procedurii insolventei sau de a o incasa doar in parte, in schimb, s-au diminuat cu aceeasi suma, disponibilitatile banesti cuvenite creditorilor detinatori ai unor creante certe, lichide, exigibile, inscrisi in procedura insolventei.

64

Constatarea savarsirii oricareia din faptele enumerate si antrenarea raspunderii conducatorilor societatii comerciale aflate in insolventa este de competenta judecatorului sindic, sesizat cu o astfel de cerere de catre oricare din titularii carora legea le confera acest drept. 6.3.2. Raspunderea penala Daca faptele administratorilor/organelor de conducere prezinta gradul de pericol social care conduce la calificarea lor in infractiuni, ele vor avea ca rezultat angajarea raspunderii penale a autorului lor. Infractiunea, ca singur temei al antrenarii acestei forme de raspundere, este fapta prevzut de legea penal, nejustificat i imputabil persoanei care a svrit-o, (art.15 din noul Cod Penal al Romaniei). In mod prioritar, rolul de lege penala care incrimineaza si pedepseste faptele penale ale administatorilor revine, firesc, LSC, care, configurand atributiile acestora, previne neindeplinirea lor prin reglementarea efectelor in plan sanctionator. In completare, Legea insolventei, nr.85/2006, precum si multe alte acte normative cu caracter general sau special, intregesc regimul sanctionator aplicabil administratorilor. Spre a-l surprinde in termeni cat mai exacti, ne vom referi sintetic, in continuare, la principalele infractiuni reglementate de cele doua acte normative. Riscurile specifice activitatii administratorilor devin si mai elocvente daca sunt analizate din perspectiva efectelor in plan penal pe care faptele lor le pot genera. A) Infractiuni reglementate de LSC Fara a ne propunem sa le inventariem complet, consideram utila prezentarea principalelor infractiuni reglementate de LSC. Cele mai multe dintre ele le sunt aplicabile administratorilor in general, indiferent de forma juridica a societatii. Prin exceptie, o parte dintre ele vizeaza strict activitatea organelor de administrare ale societatilor pe actiuni. Prezentarea de date nereale sau ascunderea datelor corecte despre societatea comerciala; refuzul de a pune la dispozitia expertilor

65

documentele necesare realizarii materialelor lor profesionale sau impiediarea acestora spre a-si derula activitatea;22 Masura este stabilita pentru protejarea intereselor actionarilor, ale publicului, tertilor, in general, a caror apreciere asupra rezultatelor activitatii sau, dupa caz, hotararea de a investi in societate, vor fi formate in raport de situatiile economice si financiare comunicate de aceasta; deformarea sau ascunderea lor, inclusiv prin refuzul de a pune la dispozitia expertilor documentele ce le-ar face evidente, poate deveni cauza unor plasamente ineficiente, posibil dezastruoase pentru investitori. Infractiunea vizeaza activitatea membrilor organelor de conducere, (sau fondatorilor, dupa caz) din societatile care au obligatia legala de a face publice anumite informatii. Este cazul societatilor detinute public, sau a celor din domeniul financiar-bancar, asigurarilor, etc. Abuzul de bunurile sau creditul societatii ; creditarea administratorilor de catre societate, incalcarea prevederilor legale referitoare la fondurile de rezerva;23 Textul are in vedere, de fapt, o pluralitate de patru infractiuni dintre care o parte incrimineaza fapte prin care administratorul abuzeaza de bunurile din patrimoniul societatii fie a) cumparand actiuni in contul acesteia la preturi mult superioare celui real, de piata, sau invers, vanzand actiuni detinute de societate la alte societati comerciale, la preturi mult inferioare celui real, fie b) utilizeaza bunurile societatii, creditul sau credibilitatea acesteia spre a obtine foloase personale sau pentru o alta societate in care este interesat; c) se imprumuta sub orice forma, direct sau printr-o persoana interpusa, de la societatea pe care o administreaza sau de la o societate controlata de aceasta, suma imprumutata fiind superioara valorii de 5000 EURO; ultima dintre infractiunile acestui articol are in vedere incalcarea obligatiei legale de constituire a fondului de rezerva legala care trebuie sa atinga cel putin 20% din capitalul social. Raspandirea de stiri false sau utilizarea altor mijloace frauduloase in scopul influentarii valorii titlurilor emise de societate, (actiuni,
22 23

se pedepsesc cu inchisoare de la unu la cinci ani, in temeiul art.271, LSC Se pedepsesc cu inchisoare de la unu la trei ani, in temeiul art.272, LSC

66

obligatiuni), pentru a obtine avantaje personale sau in favoarea altei persoane, pagubind societatea 24 Fapta are in vedere actiuni denigratoare la adresa societatii menite sa influenteze pretul actiunilor acesteia si, ca urmare, comportamentul potentialilor investitori. Ea poate reprezenta si o forma de publicitate mincinoasa, sau de manipulare a pietelor, Incaseaza sau plateste dividende, sub orice forma, din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite, in lipsa de situatie financiara sau contrarii celor rezultate din aceasta;25 Profitul realizat de societate, sau cel putin o parte din acesta poate primi diverse destinatii: incorporarea in rezerve, reinvestire, majorare a capitalului social, repartizare sub forma de dividende. Repartizarea acestuia va fi hotarata de catre adunarea asociatilor/adunarea generala ordinara a actionarilor si va fi subsecventa aprobarii situatiilor financiare si a contului de profit si pierderi. Prima concluzie ar fi aceea ca, din moment ce adunarea generala decide acordarea dividendelor, administratorului nu i se poate stabili vrea culpa pentru aplicarea acestei hotarari, decat in masura in care, cunoscand caracterul fictiv al profitului, nu si-a exercitat dreptul de a se opune adoptarii hotararii de distribuire. Nu-i mai putin adevarat ca administratorul poate fi el insusi artizanul situatiilor financiare fictive propuse spre aprobare, caz in care devine vinovat tocmai de punerea lor pe rolul adunarii generale spre a le aproba, cu scopul de a incasa sau distribui dividende dintr-un profit care nu exista in realitate sau care, legal, trebuia sa primeasca alte destinatii, (ex. alimentarea fondului de rezerva legala). Pe de alta parte, administratorul avand obligatia legala de a realiza situatiile financiare in scopul prezentarii lor spre aprobare adunarii generale, chiar daca faptic, incheierea acestora a apartinut prepusilor calificati in acest sens, (contabilului), se prezuma ca acesta le-a acceptat si deci, le sustine, preluand riscul unor date incorecte inserate in ele. Pana la calificarea ca infractiune a faptei constand in distribuirea de dividende in lipsa unor situatii financiare, in mod frecvent se recurgea in practica la repartizarea acestora in
24 25

se pedepesesc cu inchisoare de la 2 la 8 ani, conform art.2721 LSC fapta se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 8 ani, conform art.2721 LSC

67

avans, mai ales in cazul societatilor mici, in care asociatii, implicati efectiv in activitatea societatii, isi asigurau sursele de existenta din avansul din dividende incasat pe durata anului, anterior intocmirii situatiilor financiare si, deci, in lipsa unei hotarari a adunarii generale cu privire la ele. In prezent, calificarea acestei fapte ca infractiune, inlatura o astfel de solutie. Si totusi, fapta penala poate fi evitata, recurgandu-se la elaborarea de situatii financiare si supunerea lor spre aprobarea adunarii asociatilor/adunarii generale ordinare, ori de cate ori in cursul anului se urmareste repartizarea de dividende. Este o solutie legala, la indemana administratorilor. Legea impune realizarea situatiilor financiare la sfarsitul anului financiar, dar nu interzice incheierea lor si in cursul anului. Ce se intampla insa, daca la sfarsitul anului financiar nu se atinge profitul previzionat ? Sunt sau nu fictive dividendele deja distribuite? Intr-o prima opinie exprimata in literatura juridica26, s-a considerat ca, pentru ca repartizarea sa nu devina ilegala este absolut necesara o accentuata predictibilitate a profitului, corelata cu o riguroasa gestionare de catre administratori a platilor si incasarilor societatii, in cursul anului, astfel incat, la incheierea lui, dividendele deja distribuite sa nu depaseasca valoarea profitului efectiv inregistrat. Intr-o a doua opinie27, pe care o sustinem, s-a apreciat ca relevanta este situatia de la data platii dividendelor si cata vreme la acel moment plata s-a bazat pe situatii financiare care evidentiau profit, nu se poate invoca nelegalitatea lor. Incalca dispozitiile legale privitoare la actiunile sau obligatiunile emise de societate28, prin operatiuni de genul: a) emite actiuni de valoare mai mica decat cea legala sau la un pret inferior valorii nominale, sau emite noi actiuni inainte de a fi integral achitate cele din emisiunea precedenta; b) se foloseste, in adunarile generale de actiuni nesubscrise sau nedistribuite actionarilor, c) nu respecta prevederile legale privitoare la anularea actiunilor neachitate de catre cei care le-au subscris;

26 27

St. D. Carpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, op.cit., pag.pag.1029 Ioan Schiau, Titus Prescure, op.cit., pag.782 28 Se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani, in temeiul prevederilor art.273 din LSC

68

Textul reglementeaza, si in acest caz, o varietate de infractiuni, fiecare vizand incalcarea unor dispozitii legale exprese cu privire la emiterea si utilizarea actiunilor emise de societate, cum sunt: interdictia de a emite noi actiuni inainte de varsarea integrala a celor din emisiunea precedenta, interdictia de a vota cu actiuni care au fost emise dar, la data votului, nu erau subscrie sau distribuite actionarilor, etc. Nu am epuizat infractiunile reglementate cu privire la actiunile si obligatiunile emise de societate. Sintetizand, trebuie precizat ca ele se refera, in exclusivitate, la societatile pe actiuni. Punerea in executare a hotararilor adunarii generale referitoare la modificarea actului constitutiv, ca efect al fuziunii, divizarii, reducerii capitalului social, fara respectarea termenelor legale prevazute pentru fiecare dintre aceste operatiuni, si, in plus, in cazul reducerii capitalului social, inainte ca asociatii care inregistreaza restante in varsarea aporturilor la capital, sa fi fost executati pentru efecturarea varsamintelor29 Procedura reglementata pentru fiecare din operatiunile enumerate in continutul articolului prevede termene speciale care se impun a fi respectate spre a proteja interesele actionarilor/asociatilor sau, dupa caz, ale creditorilor. De exemplu, reducerea capitalului social va putea fi realizata numai dupa trecerea unui interval de 2 luni de la publicarea hotararii adunarii generale in Monitorul Oficial, termenul fiind stipulat in favoarea creditorilor, pentru eventuale lor opozitii. Operarea reducerii cu nesocotirea acestui termen conduce la calificarea faptei ca fiind infractiune. Incalcarea de catre administratori (sau asociati) a unor obligatii legale speciale, cum sunt: a) nerespectarea obligatiei de a-i informa pe auditori sau cenzori si de a nu participa la exprimarea votului privind operatiuni in care, direct sau indirect, au interese contrare celor ale societatii, (incalcarea obligatiei de non-concurenta); b) neindeplinirea obligatiei de convocare a adunarii generale in cazurile prevazute de lege; c) efectuarea
29

Se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la un an sau cu amenda, potrivit art.274 din LSC

69

de operatiuni in numele societatii cu raspundere limitata, inainte de varsarea integrala a capitalului social; d) emiterea de parti sociale ca titluri negociabile, (asemeni actiunilor), in societatea cu raspundere limitata;30 Infractiunile enumerate reprezinta modalitati de incriminare a abaterilor de la obligatii speciale reglementate in sarcina administratorilor; cu scopul de a oferi protectie penala valorilor si relatiilor sociale specifice, dintre societate si conducatorii acesteia. Toate infractiunile reglementate de LSC pot fi puse in miscare din oficiu, deci, in lipsa unei plangeri prealabile formulate de persoanele vatamate prin producerea lor. B) Infractiuni reglementate de Legea insolventei, nr.85/2006 Din ansamblul infractiunilor reglementate de acest act normativ, spre a ramane fideli tematicii analizate, le vom avea in vedere, succint, doar pe cele privitoare la administratorii debitorului ajuns in insolventa, nu si pe cele care ii pot avea ca autori pe ceilalti actori participanti la procedura, (administrator judiciar, lichidator judiciar, creditori, etc.). Astfel, neintroducerea sau introducerea tardiva de catre debitorul persoana fizica sau reprezentantul legal al debitorului persoana juridica a cererii de deschidere a procedurii insolventei in termenul legal, sau in cel mult 6 luni de la expirarea acestuia, constituie infractiunea de bancruta simpla 31 Potrivit aceluiasi act normativ, debitorul aflat in stare de insolventa are obligatia de a cere el insusi, prin reprezentantul legal, (daca debitorul e persoana juridica), deschiderea procedurii insolventei, in termen de 30 de zile de la aparitia starii de incetare de plati. Neexercitarea acestei obligatii, in termenul legal sau cel mai tarziu in sase luni de la expirarea acestuia constituie infractiune de care se face vinovat reprezentantul legal al respectivului debitor, (sau debitorul insusi, in cazul persoanelor fizice). Ratiunea rigiditatii reglementarii este data de preocuparea de a preveni acumularea datoriilor si a diminua astfel, suplimentar, sansele de recuperare a creantelor.
30 31

se pedepsesc cu inchisoare de la o luna sau un an sau cu amenda, potrivit art.275 din LSC se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, in temeiul art.143 din Legea insolventei, nr.85/2006;

70

Se face vinovat de savarsirea infractiunii de bancruta frauduloasa autorul urmatoarelor fapte: a) falsifica, sustrage sau distruge evidentele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia; b) prezinta datorii inexistente si sume nedatorate prin includerea lor in situatiile financiare, in registrele debitorului sau alte documente ale acestuia, cu scopul de a frauda interesele creditorilor; c) instraineaza active ale debitorului, in frauda creditorilor.32

Refuzul de a pune la dispozitia judecatorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, documentele si informatiile prevazute de lege sau impiedicarea acestora, cu rea-credinta, de a intocmi respectiva documentatie. E vorba de documentele financiare ale debitorului, inventarul bunurilor, lista si adresele creditorilor, etc.

Infractiunile enumerate exista doar daca este indeplinita conditia premisa, aceea ca fata de debitor sa se fi deschis procedura insolventei, in oricare din modalitatile sale, reorganizare judiciara sau faliment. In lipsa acesteia, nu exista infractiune. In plus, doar in masura in care fapta a fost comisa cu intentie, cu rea credinta, se considera ca prezinta pericolul social care conduce la calificarea ei in infractiune. Se poate observa ca multe dintre faptele penale avute in vedere de Legea insolventei, sunt, in acelasi timp, sanctionate si de LSC, ceea ce inseamna ca, in cazul acestora, nu e necesar ca societatea sa ajunga in insolventa pentru ca administratorul sa poate fi pedepsit pentru savarsirea lor, oricand in cazul societatii in functiune fiind aplicabile dispozitiile in materie penala din LSC. 6.3.3. Cumul celor doua forme de raspundere

32

se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani, in temeiul art.143 din Legea insolventei ,nr.85/2006

71

Cele doua forme de raspundere pot coexista, pot fi cumulate, daca prin infractiunea savarsita s-au cauzat prejudicii persoanei vatamate. Fiecare dintre ele are functii si finalitati proprii, distincte. In timp ce raspunderea civila are un caracter reparator, urmarind repararea pagubei produse, cea penala are un rol esentialmente sanctionator . Ca urmare, plata prejudiciului cauzat nu poate deveni cauza de neaplicare a pedepsei penale, chiar daca ambele forme de raspundere sunt generate de aceeasi fapta. 6.3.4. Considerente finale; Consecinta condamnarii pentru oricare dintre infractiunile reglementate de LSC sau de Legea insolventei, precum si a unor infractiuni de drept comun, ca; gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau luare de mita, consta in faptul ca, autorilor lor le este interzisa calitatea de administrator al societatii comerciale, (precum si de fondator, cenzor). Sunt decazuti din drepturi cei care, fiind intr-o astfel de functie, au fost condamnati pentru una din aceste infractiuni. In principiu, membrii organelor de conducere raspund solidar din punct de vedere civil. Raspunderea penala este, insa, intotdeauna personala consecintele faptei penale vor fi, fara exceptie, suportate de autorul acesteia.

PARTEA A DOUA Capitolul VII

Administrarea afacerii in stare de criza

7.1. In termeni generali, sintagma stare de criza corespunde dificultatilor economicofinanciare care pot afecta activitatea societatii comerciale, a comerciantului, in general, de-a lungul existentei sale, indepartand-o de la finalitatea ei fireasca, statutara sau chiar blocand-o, cu consecinta obligativitatii reconfigurarii si redimensionarii prioritatilor, sau, in extremis, inchiderii afacerii si scoaterii din circuitul comercial a respectivului

72

comerciant ajuns in impas. Starea de criza defineste o patologie manifestata cu regularitate prin lipsa disponibilitatilor banesti necesare sustinerii activitatii curente, efectuarii platilor datorate cu diverse titluri, (salarii, utilitati, furnizori, beneficiari, buget, etc.), etc, si poate fi generata de o mare diversitate de cauze, incepand de la cele de natura conjuncturala, obiective, straine de vreo conduita culpabila a persoanelor cu competente de decizie ale comerciantului ajuns in dificultate, pana la cele localizate in sfera managementului, defectuos prin incompetenta, superficialitate sau prin comportament fraudulos. Dimensiunea crizei va sugera si solutiile de urmat pentru eliminarea ei. Pe de alta parte, capacitatea adoptarii lor cu celeritate poate deveni ea insasi un remediu, daca nu complet, cu siguranta eficient. Dinamica activitatii comerciale impune cu regularitate solutii prompte deopotriva in perioada de normalitate ca si in cea de criza sau, cu atat mai mult in cea de criza. Stoparea crizei sau, cel putin diminuarea manifestarii ei poate insemna salvarea afacerii. In varianta mai putin optimista, iesirea din criza echivaleaza cu iesirea din scena afacerilor, prin lichidarea si radierea respectivului comerciant. Indiferent de finalitatea lor, (depasirea crizei si redersarea economica sau lichidarea si radierea comerciantului), solutiile adoptate pentru infrangerea dificultatilor economice au si un al doilea efect, de data aceasta pozitiv, rasfrant inafara comerciantului: contribuie la stoparea contaminarii mediului de afaceri in care acesta a activat. A nu interveni operativ si prin decizii intelepte spre a curma starea de criza poate insemna, deci, nu doar diminuarea semnificativa a sanselor de redresare si supravietuire ci, concomitent, transmiterea starii patologice si spre alti participanti la circuitul economic. E unul din rationamentele care justifica, de exemplu, calificarea ca infractiune, (bancruta simpla), a pasivitatii conducatorilor comerciantului care, cunoscand starea de incetare de plati, sau iminenta acesteia, nu-si indeplinesc obligatia de a cere deschiderea procedurii insolventei. 7.2. Desigur, identificarea solutiilor de iesire din criza nu reprezinta un demers facil pentru cei confruntati cu astfel de provocari . Pe de alta parte, a preveni e intotdeauna preferabil fata de a trata. Evident, cata vreme pot fi identificate cai pentru a evita o criza, chiar iminenta, ele vor fi categoric preferabile. E si acesta un context care poate

73

confirma performantele manageriale. Adesea, in categoria masurilor de acest gen, sunt avute in vedere, alternative de genul; a) operatiunile de fuziune sau divizare a unor societati comerciale ; prin absorbtia/contopirea de patrimonii apartinand societatilor implicate, fuziunea poate oferi iesirea din impas pentru acelea dintre ele care sunt vulnerabile sau cu situatie critica din punct de vedere economico-financiar, cu conditia ca cel putin una dintre celelalte societati participante la operatiune sa aiba forta economica necesara estomparii sau cel putin diminuarii efectelor negative ale patrimoniilor celor dintai. in cazul divizarii, cotele de patrimoniu desprinse, apartinand societatii supuse operatiunii de divizare, ar trebui sa permita existenta viabila a fiecareia din societatile beneficiare ale operatiunii, nou constituite sau existente ; eficienta masurii poate fi analizata si sub aspectul redimesionarii activitatilor ei, specializarii, concentrarii lor, de natura sa influenteze reducerea costurilor si simplificarea eforurilor de coordonare de management ; b) infuzia de capital, prin majorarea capitalului social prin noi aporturi in numerar, si/sau, in cazul societatilor pe actiuni, prin emiterea de obligatiuni33; in masura in care, oricare dintre aceste operatiuni s-a finalizat cu succes, poate oferi lichiditatile necesare iesirii din impas; c) initierea, de catre debitorul persoana juridica care organizeaza o intreprindere ajunsa in dificultate financiara, (deci nu in incetare de plati, ci doar cu un potential de viabilitate economica si manageriala cu dinamica descrescatoare), a procedurii concordatului preventiv.34. Potrivit legii care il consacra, concordatul preventiv este un contract incheiat intre debitor, pe de o parte, si creditorii care detin cel putin doua treimi din valoarea creantelor acceptate si necontestate, pe de alta parte, prin care debitorul propune un plan de redresare a intreprinderii sale si de acoperire a creantelor acestor creditori. Desi definit ca un contract, concordatul presupune o procedura judiciara, initiata de catre debitor si suspusa aprobarii judecatorului sindic impreuna cu persoana
33 34

In Romania, piata obligatiunilor este extrem de timida pana in prezent Concordatul preventive este reglementat prin Legea nr.381 din 2009 privind introducerea concordatului preventive si mandatului ad-hoc, publicata in Monitorul Oficial al romaniei, Partea I, nr.870 din 14 decembrie 2009

74

conciliatorului, propus de catre debitor dintre practicienii in insolventa. Dupa aprobarea cererii, cei doi (conciliatorul si debitorul), vor prezenta lista creditorilor precum si oferta de concordat preventiv. Esentiala in cuprinsul proiectului de concordat este propunerea de redresare a activitatii si situatiei financiare a debitorului. Dupa negocierea contractului si aprobarea lui prin vot de catre creditori, judecatorul sindic va constata printr-o hotarare, (incheiere), acceptarea ofertei de concordat preventiv. De la data comunicarii incheierii judecatorului, precum si a concordatului, catre creditori si registrul comertului, se suspenda urmaririle individuale ale creditorilor concordatari asupra debitorului, curgerea dobanzilor/penalitatilor acestora, precum si curgerea prescriptiei dreptului de a cere executarea silita a respectivelor creante. Pentru ca efectele concordatului sa devina opozabile creditorilor nesemnatari, la cererea conciliatorului si cu indeplinirea unor conditii exprese, acesta poate fi omologat de catre judecatorul sindic, cu efectul suspendarii tuturor procedurilor de executare silita asupra debitorului. In plus, pe perioada concordatului preventiv, impotriva debitorului nu poate fi deschisa procedura insolventei. Sunt efectele benefice pe care mecanismul concordatului preventiv le poate genera asupra debitorului persoana juridica aflat in dificultate. Ramane de constatat si evaluat in timp eficienta acestei solutii concordatul preventiv, ca ultima incercare de redresare a debitorului persoana juridica. Important este ca ea sa fie valorificata cu onestitate de catre debitor si nu ca tehnica de blocare a urmaririlor individuale ale creditorilor, cu scopul de a castiga timp spre a-si sustrage din patrimoniu activele pe care creditorii ar putea conta sau spre a folosi alte strategii daunatoare intereselor creditorilor. Nu am inventariat in aceasta categorie de masuri de salvagardare a debitorului persoana juridica si cea de-a doua procedura, consacrata de aceeasi lege mandatul ad-hoc, apreciind-o ca fiind lipsita de valentele care sa o recomande drept o alternativa de viabilizare efectiva, eficienta. Fiecare dintre masurile enumerate (de la a la c) e realizabila prin actele de decizie ale organelor ei statutare, adunarea generala a asociatilor/actionarilor si administratori. Daca cei din urma vor fi capabili sa sesizeze in timp util impasul in care a ajuns sau spre care se indreapta societatea, cresc sansele de a fi evitate solutiile extreme, ireversibile. Atunci cand masurile salvatoare, pentru depasirea etapelor economice dificile apartin organelor

75

statutare ale societatii comerciale, le-am integrat in categoria cailor de prevenire a crizei propriu-zise. 7.3. In schimb, cand nici una din caile mai sus expuse, (fara pretentia de a le fi epuizat), nu este aplicabila sau cand starea acuta a crizei cu care se confrunta societatea nu ofera timpul necesar urmarii lor, noua optiune devine declararea insolventei societatii. Indiferent ca este ceruta de debitorul ajuns in incetare de plati sau de catre unul din creditorii acestuia, care probeaza indeplinirea conditiilor legale, deschiderea procedurii de insolventa marcheaza momentul de oficializare a starii de criza, momentul din care masurile de prevenire a ei au devenit tardive sau si-au dovedit ineficienta. Conditiile suficiente pentru deschiderea procedurii ; a) datorii banesti avand o scadenta mai veche de treizeci de zile si b) o valoare minima de 30.000 lei, c) a caror neplata sa fie datorata lipsei lichiditatilor banesti ale debitorului, permit concluzia potrivit careia ceea ce am denumit ca fiind stare de criza este, in fapt, un fenomen economico-financiar spre care se aluneca usor si, ca urmare, cu mare frecventa in practica. Definitorie si, in acelasi timp, suficienta pentru declararea starii de criza este incetarea platilor din lipsa de lichiditati. Explicatia e simpla : o afacere este viabila chiar daca nu inregistreaza profit, este insa categoric compromisa, sortita esecului, cand nu dispune de disponibilul banesc necesar platilor inerente derularii ei. Starea patrimoniului respectivului debitor este lipsita de relevanta in aceasta analiza. El poate fi in insolventa chiar daca valoarea activelor din patrimoniu este superioara pasivului. Nu este necesara starea de insolvabilitate, (caracterizata prin superioritatea valorica a pasivului patrimonial fata de activ). Insolventa se poate suprapune, poate cooexista cu insolvabilitatea, dar aceasta nu este o conditie necesara, (devine necesara doar pentru antrenarea raspunderii organelor de conducere, in cadrul procedurii insolventei, intrucat intinderea raspunderii acestora este data tocmai de cota de pasiv neacoperita din activul patrimonial, adica incepe din punctul in care debitorul nu este doar in insolventa ci s-a dovedit a fi insolvabil). 7.4. Nu vom analiza in cadrul acestui curs cine sunt titularii cererii de deschidere a procedurii, modalitatile de realizare a ei, derularea, consecintele deschiderii, etc., spre a evita suprapunerile cu tema consacrata insolventei in cadrul disciplinei Dreptul

76

afacerilor . Spre a ramane in concordanta cu profilul cursului, ne vom rezuma la analiza aspectelor ce tin de administrarea afacerii ajunse in criza, adica, in insolventa. Asa cum am mai aratat in partea introductiva, avem de-a face si in acest caz cu o administrare, dar de natura speciala, orientata fie spre redresarea economica a debitorului, (in cadrul procedurii de reorganizare judiciara), fie spre valorificarea cu maxima eficienta a patrimoniului acestuia, (in cadrul procedurii falimentului), si nu spre obtinerea de profit prin desfasurarea activitatilor statutare, cum se intampla in perioada de functionare normala a debitorului. Se poate spune, intr-o privire generica, de ansamblu, ca notiunea de administrare dobandeste noi semnificatii, un continut distinct, in perioada de criza a afacerii si aceasta datorita faptului ca se modifica radical scopul administrarii, dinspre realizarea activitatilor specifice, comerciale, profitabile, inspre gestionarea patrimoniului, in vederea maximizarii valorii activelor, cu finalitatea de a plati datoriile debitorului. Scopurile administrarii sunt reorientate dinspre interesele actionarilor/asociatilor in perioada de functionare a societatii, inspre cele ale creditorilor in favoarea carora este reglementata administrarea perioadei de criza. Din aceasta schimbare rezulta o prima consecinta : administrarea nu mai apartine administratorilor statutari ai societatii, acestia incetandu-si rolul si transferand stafeta in favoarea unora speciali, profesionisti anume calificati spre a desfasura atributiile legale adecvate acestei etape. 7.5. Cui apartine administrarea afacerii in criza ? Se impune cu prioritate urmatoarea precizare : in prezent, legislatia ce constituie dreptul comun in materie societara nu impune o anume calificare profesionala pentru persoanele desemnate administratori in cadrul societatilor comerciale. Textele legale incidente se rezuma la fixarea, pe de o parte, a unui standard comportamental, a unor exigente in conduita legata de business, si pe de alta parte, a unor incompatibilitati, interdictii, care, coroborate, au condus doctrinarii la concluzia concretizarii in legislatie a preocuparilor de profesionalizare a administrarii afacerii, atribuirii ei unor profesionisti, comparabili cu titularii unor profesii liberale. Mai ales in cazul societatilor pe actiuni, influenta principiilor de guvernare corporatista induce, prin ansamblul obligatiilor fiduciare si statutare ce defineste statutul membrilor organelor de conducere, ideea de profesionalizare a acestei activitati. E vorba, insa, de o profesionalizare dobandita prin

77

exercitiu, prin conduita orientata prin dispozitii legale, si nu printr-o calificare profesionala specifica, specializata. O astfel de cerinta nu este, de regula reglementata. Pretentia unei anume calificari profesionale, stabilite prin lege nu defineste regula, ci exceptia de la ea, atunci cand, prin dispozitii speciale, privitoare la anumite activitati, se impun conditii exprese de calificare profesionala pentru administratorii societatilor care activeaza in respectivele domenii specializate. De exemplu, e cazul administratorilor societatilor de expertiza contabila, care trebuie sa fie, in majoritate, experti contabili 35, a conducatorilor activitatilor din domeniul turismului, desemnati numai din randul persoanelor care detin brevet de turism, spre a atesta capacitatea profesionala si probitatea morala necesare conducerii unor astfel de activitati36, societatilor care activeaza in domeniul medical,37 a administratorilor si care vor fi medici-unicul

administrator sau cel putin o treime din ei - in cazul pluralitatii de administratori, etc. Dincolo de astfel de exceptii, regula ramane, insa, aceea ca, in general, pentru administrarea unei afaceri nu este necesara selectarea administratorilor, a conducatorilor ei, din randul anumitor categorii de specialisti, de detinatori ai unei anumite calificari profesionale. Recomandabile pentru o selectie inspirata raman aptitudinile, vocatia, conduita, flerul, capacitatea de comunicare, spiritul de initiativa, abilitatile manangeriale, etc., care, coroborate, pot conferi standard profesional exercitarii acestei activitati. Calitatea managementului constituie ea insa un pretios capital. Daca administrarea unei afaceri in stare de functionare nu necesita, deci, ca regula, o anume calificare profesionala, in schimb, situatia este diferita in cazul administratorilor unei afaceri ajunse in insolventa. Indiferent de modalitatea in care se deruleaza procedura insolventei, (reorganizare judiciara sau faliment), gestionarea patrimoniului debitorului se

35

Conditia este reglementata prin Ordonanta Guvernului nr.65/1994 privind organizarea activitatii de expertiza contabila si a contabililor autorizati, republicata in Monitorul Oficial nr.13 din 8 ianuarie 2008; 36 Conditiile obtinerii brevetului de turism sunt reglementate prin Hotararea Guvernului nr.238/2001 privind conditiile de acordare a licentei si brevetului de turism, publicata in Monitorul Oficial nr.88/21.02.2001, si Ordinul Ministerului Turismului nr.170/2001 privind aprobarea Normelor metodologice privind criteriile si metodologia pentru eliberarea licentelor si brevetelor de turism modificat, la randul lui, prin ordinele M.T. nr.691/2002, nr.910/2002, nr.1195/2002; 37 organizarea si functionarea activitatii medicale in regim privat este reglementata prin Ordonanta Guvernului nr.124/1998, republicata in Monitorul Oficial Partea I, nr.568 din 1 august 2002

78

va realiza, in mod obligatoriu, de practicieni in insolventa. Relevant au fost definiti in doctrina de specialitate ca manageri de criza38. Deopotriva, administratorii judiciari, (in perioada de observatie si in cazul reorganizarii judiciare), sau lichidatorii judiciari, (in faliment), vor fi desemnati de catre judecatorul sindic numai din randul acestor practicieni. Ei vor deveni actorii principali in cadrul procedurii. Spre deosebire de administratorii statutari, insa, ei sunt specialisti, atestati in conditii legale expres reglementate. In plus, dintre participantii la procedura insolventei, in afara de administratorul judiciar si lichidatorul judiciar, anumite atributii, limitate, revin si administratorului special. Ca urmare, vom analiza sintetic in cele ce urmeaza, dintre toti participantii la procedura, pe cei cu atributii directe de administrare a patrimoniului debitorului. 7.5.1. Conditiile dobandirii calitatii de practician in insolventa; Atat conditiile dobandirii acestei calitati cat si modul si formele de exercitare a profesiei sunt reglementate prin Ordonanta de Guvern nr.86/2006, modificata. Potrivit acestui act normativ, calitatea de practician in insolventa este detinuta de specialisti organizati ca profesie liberala. Ea poate fi dobandita de persoana care indeplineste urmatoarele conditii : a) este detinatorul unei diplome de studii de invatamant superior de lunga durata in drept sau stiinte economice si are o experienta in domeniul juridic sau economic de minim 3 ani de la data obtinerii diplomei39 ; b) nu se gaseste in nici unul din cazurile de nedemnitate prevazute prin acelasi act nu a fost condamnat pentru infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei, inclusiv orice infractiune de corputie, precum si pentru infractiunile reglementate de legea societatilor comerciale si Legea insolventei, nr.85/2006 ;
38 39

normativ, respectiv :

Gheorghe Piperea, Drept comercial, Vol.II, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2009, pag. 238; conform statisticilor publicate de UNPRL, in anul 2005, strucutra profesionala a practicienilor in insolventa era urmatoarea : economisti 61%, juristi 9%, avocati 13%, ingineri 17%

79

nu i s-a aplicat pedeapsa complementara a interdictiei de a exercita profesia de practician in insolventa ;

c) a promovat examenul de admitere in profesie sau a exercitat cel putin 5 ani functia de judecator, procuror, notar sau avocat ; In plus, profesia poate fi exercitata in Romania si de catre persoanele fizice sau juridice straine care au aceasta calitate in statul lor de origine, certificata de organismele profesionale recunoscute sau, dupa caz, de autoritatile care le autorizeaza functionarea. Recunoasterea este automata, in cazul cetatenilor dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European care detin calitatea de practicieni in insolventa in unul dintre aceste state. Inscrierea acestora in tabloul Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania, (UNPIR) se va face pe baza documentelor care le atesta calitatea in tara de origine. Persoanele admise in profesie prin promovarea examenului vor efectua un stagiu de pregatire profesionala cu durata de 2 ani, ca practician in insolventa stagiar, si in aceasta calitate, numai ca salariat sau colaborator al unui practician definitiv sau al unei societati civile profesionale. In termen de maxim 5 ani de la finalul perioadei de stagiu vor fi obligati sa sustina examenul de definitivare. 7.5.2.Formele de exercitare a profesiei de practician in insolventa Exercitarea profesiei se poate realiza in urmatoarele forme : a) ca persoane fizice independente organizate in : cabinete individuale, pe baza deciziei in acest sens a practicianului in insolventa, inregistrata la UNPIR; cabinete asociate, rezultate din asocierea prin contract a mai multor cabinete individuale; societati profesionale fara personalitate juridica (SPPI), constituite de catre practicieni definitivi, prin contract de societate civila care se va inregistra in Registrul societatilor civile profesionale de practicieni in insolventa, (Registrul societatilor profesionale), tinut de secretariatul UNPIR;

80

Atat cabinetele individuale cat si SPPI isi constituie patrimoniul initial din aporturile titularului. Totalitatea bunurilor, drepturilor si obligatiilor pe care practicianul in insolventa le aloca exercitarii profesiei sale vor constitui patrimoiul profesional de afectatiune, ca fractiune distincta a patrimoniului propriu al practicianului, asupra caruia creditorii detinatori ai unor creante rezultate din activitatea lui profesionala vor avea un drept de preferinta. b) ca asociati, salariati sau colaboratori ai unor societati profesionale cu personalitate juridica, care, la randul lor, pot fi : societati profesionale cu raspundere limitata (SPRL) ; acestea vor fi constituite prin contract de societate incheiat in forma scrisa de minim 2 practicieni in insolventa persoane fizice. Contractul, cuprinzand datele de identificare ale asociatilor si ale societatii, data dobandirii calitatii de practician in insolventa, numele celor care administreaza si reprezinta societatea, etc., va fi inregistrat in Registrul societatilor profesionale Capitalul social, integral varsat la infiintarea societatii, va fi egal cu echivalentul a minim 10.000 EURO, si va fi constituit din aporturile in numerar, in natura sau in industrie (activitate profesionala) ale asociatilor. Dovada personalitatii juridice a societatii va fi data de certificatul de inregistrare eliberat de Registrul societatilor profesionale. ntreprindere unipersonala cu raspundere limitata, (IPURL); este alcatuita din initiativa unui singur practician, sau ca efect al ramanerii in SPRL a unui singur asociat, indiferent de motiv, pentru o perioada mai mare de 3 luni. O persoana fizica nu poate fi asociat decat intr-o IUPRL iar o IUPRL nu poate fi asociat unic intr-o alta IUPRL. Oricand, practicianul in insolventa are dreptul de a-si schimba forma de exercitare a profesiei, instiintand Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania. 7.5.3. Drepturile si obligatiile profesionale ale practicienilor in insolventa Munca lor este remunerata prin plata unor onorarii fixe sau de succes, sau din combinarea celor doua. Initial, onorariul provizoriu este stabilit de judecatorul sindic. Modificarea lui

81

ulterioara este de competenta adunarii creditorilor. Plata onorariului, asa cum am mai aratat, se va face din disponibilitatile debitorului sau, in lipsa acestora, din fondul de lichidare constituit in acest sens40. Determinarea valorii onorariului se va face in functie de gradul de complexitate al activitatii, prin valorificarea unor criterii ca: numarul de salariati ai debitorului, riscul privind conflictele de munca, cifra de afaceri a debitorului in ultimii 3 ani, valoarea totala a datoriilor acestuia si numarul creditorilor, numarul si complexitatea litigiilor in care debitorul este parte, valoarea patrimoniului acestuia, natura si atractivitatea activelor de care dispune, riscurile legate de conservarea lor, etc. In exercitarea atributiilor sale, practicianul in insolventa are obligatia de a se abtine de la orice fapte de concurenta neloiala, practici anticoncurentiale, de a evita conflictele de interese. In functie de natura si gravitatea abaterilor inregistrate in realizarea atributiilor specifice, el raspunde disciplinar, administrativ, civil sau penal, dupa caz. De exemplu, legea insolventei califica drept infractiune de delapidare fapta administratorului sau lichidatorului judiciar, precum si a oricarui alt reprezentant sau prepus al acestuia, constand in insusirea, folosirea sau traficarea de bani, bunuri sau alt valori pe care le gestioneaza sau administreaza.41 Spre a intregi informatia privitoare la practicienii in insolventa, trebuie spus ca din randul acestora sunt desemnati lichidatorii si in cazul lichidarii voluntare a societatii, guvernata de dispozitiile Legii societatilor comerciale, si care este urmarea uneia din cauzele de dizolvare reglementate de acest act normativ. Explicatia este data de faptul ca, in esenta, sarcinile lichidatorului, si-n cazul lichidarii voluntare, raman concentrate pe valorificarea

40

fondul de lichidare este creat in temeiul prevederilor art.4 din Legea insolventei nr.85/2006 spre a alimenta platile necesare procedurii insolventei, in cazul debitorilor lipsiti de disponibilitati banesti. Fondul este gestionat de UNPIR si va fi alimentat din: a) majorarea cu 30% a taxelor percepute de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale pentru operatiunile de inregistrare; b) majorarea cu 30% a taxelor percepute pentru operatiunile de inregistrare in registrul societatilor agricole si, in cazul asociatiilor si fundatiilor ce desfasoara activitati economice, in registrul asociatiilor si fundatiilor; c) preluarea a 2,0% din sumele recuperate in cadrul procedurilor de insolventa, inclusiv din fondurile obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului, suma care va fi inclusa in categoria cheltuielilor aferente procedurii; sumele astfel coletate sunt virate in fondul deschis de UNPIR fond de lichidare 41 fapta se pedepseste cu inchisoare de la unu la 15 ani si interzicerea unor drepturi sau, cand a avut consecinte deosebit de grave, cu inchisoare de la 10 ani la 20 de ani si interzicerea unor drepturi, in temeiul dispozitiilor art.145 din Legea insolventei nr.85/2006;

82

activelor societatii, in scopul platii cu prioritate a creditorilor acesteia, si, in masura disponibilitatilor, pentru distribuirea sumelor ramase in favoarea asociatilor. 7.5.4. Organizarea profesiei de practician in insolventa Activitatea practicienilor in insolventa este reglementata, controlata si supravegheata, ca for tutelar, de catre Uniunea Nationala a Practicientilor de Insolventa din Romania, (IUPRL), ordin profesional cu competente in plan national, organizata ca persoana juridica de utilitate publica, autonoma, fara scop lucrativ. Teritorial, este reprezentata de filiale cu personalitate juridica. Indicam sintetic cateva dintre atributiile sale: organizeaza evidenta practicienilor in insolventa si a societatilor civile profesionale prin inscrierea acestora in tabloul UNPIR, adopta regulamente si instructiuni privind activitatea si conduita practicienilor in insolventa, sprijina formarea si perfectionarea lor profesionala, editeaza publicatii de specialitate, administreaza fondul de lichidare constituit prin legea insolventei, nr.85/2006, spre a sustine operatiunile specifice lichidarii in lipsa disponibilitatilor in contul debitorului, etc. 7.6. Asadar, admitand ca deschiderea procedurii de insolventa corespunde starii de criza a respectivului debitor, administrarea patrimoniului acestuia, orientata spre satisfacerea intereselor creditorilor, apartine, in aceasta perioada, unui practician in insolventa care va exercita, asa cum am mai aratat, fie atributii de administrator judiciar, (in cadrul perioadei de observatie si de reorganizare judiciara), fie de lichidator judiciar, (in cadrul falimentului). In ansamblu, atributiile in procedura ale acestor profesionisti le confera rolul de mandatari ai judecatorului sindic in relatia cu ceilalti participanti la procedura, si, in aceasta calitate, colaboarea permanenta si coordonarea de catre judecatorul sindic devin esentiale. Pe de alta parte, rol activ in procedura detin creditorii, care, prin adunarea creditorilor, prin comitetul creditorilor sau chiar individual au dreptul de a se pronunta, contesta, aproba, operatiunile administratorului sau lichidatorului judiciar. Daca in perioada functionala a debitorului persoana juridica activitatea administratorilor este supusa controlului adunarii generale, in schimb, in perioada de insolventa, rolul acesteia este preluat, asa cum am mai precizat, de catre creditori. Dealtfel, interesele

83

actionarilor/asociatilor nu mai reprezinta o preocupare in cadrul procedurii de insolventa. Rolul lor in procedura este, ca urmare, aproape inexistent. 7.6.1. Desemnarera administratorului judiciar. Competenta desemnarii revine, de regula, judecatorului sindic, prin sentinta de deschidere a procedurii. In acest scop, cei interesati isi vor depune la dosar oferta de preluare a pozitiei de administrator sau lichidator judiciar, insotita de dovada calitatii de practician in insolventa si de polita de asigurare profesionala. In cuprinsul ofertei va fi indicata si disponibilitatea de timp si resurse umane, experienta generala sau specifica necesare preluarii dosarului si bunei administrari a cazului. In lipsa ofertelor, judecatorul sindic va recurge la o nominalizare provizorie, alegand in mod aleatoriu din tabloul practicienilor intocmit de UNPIR. La recomandarea comitetului creditorilor, in cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor sau ulterior, creditorii reprezentand 50% din valoarea totala a creantelor inscrise in procedura vor desemna administratorul/lichidatorul judiciar si-i vor fixa remuneratia, avand posibilitatea de a-l confirma pe cel nominalizat in mod provizoriu de catre judecatorul sindic. Competenta desemnarii revine si creditorului ce detine 50% din valoarea totala a creantelor, exercitarea acestei prerogative nefiind conditionata de consultarea adunarii creditorilor. Prin incheiere, judecatorul sindic desemneaza administratorul judiciar propus de creditori si, daca e cazul, il elibereaza din functie pe cel numit de el in mod provizoriu. 7.6.2. Desemnarea lichidatorului judiciar; Competenta desemnarii revine judecatorului sindic. Daca trecerea la faliment este consecinta esuarii procedurii de reorganizare, in locul administratorului judiciar, al carui rol inceteaza, va fi numit un lichidator judiciar. Este posibil ca in aceasta functie sa fie nominalizat chiar administratorul judiciar, schimbandu-se nu persoana ci functia si rolul acesteia. 7.7. Persoana care nu intruneste conditiile pentru a deveni fondator, administrator, director, cenzor sau reprezentant al unei societati comerciale, ca autor al infractiunilor

84

avute in vedere de Legea societatilor coemerciale, nu va putea fi desemnata administrator/lichidator judiciar. 7.8. Principalele atributii ale administratorului judiciar; Activitatea acestuia, specifica perioadei de observatie sau reorganizare judiciara, se desfasoara sub supravegherea judecatorului sindic. Exercita un ansamblu de atributii avand o dubla natura: a) legala - cele conferite direct prin lege, si b) judiciara cele fixate de judecatorul sindic. Esentiale sunt atributiile privitoare la: a) examinarea situatiei economice a debitorului si intocmirea unui raport prin care va propune judecatorului sindic fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale; b) examinarea activitatii debitorului si realizarea, ca urmare, a unui raport, (esential pentru continuarea procedurii), care va identifica : motivele si imprejurarile care au condus la insolventa acestuia,42 eventualele persoane vinovate si si pentru care exista premisele angajarii raspunderii, posibilitatile reale de reorganizare efectiva a debitorului, pe baza planului propus de acesta sau pe care il va propune chiar administratorul judiciar singur sau impreuna cu unul sau mai multi creditori; inventarierea bunurilor, in scopul determinarii situatiei exacte a acestora, deci a masei active pe care poate conta in procedura, va contribui la fundamentarea concluziilor privitoare la reorganizare sau, dimpotriva, la faliment; daca e cazul, motivele care impiedica reorganizarea si care justifica intrarea in faliment.

42

Identificarea motivelor care au generat insolventa nu este un demers facil; utile, in aceste scop, sunt analizele privind : a) nivelul platilor efectuate de catre debitor, in comparatie cu cel al incasarilor, in derularea activitatii specifice; b)gradul ridicat de indatorare la banci, volumul activitatilor derulate pe credit; c) gradul de dependenta al debitorului de un anumit sau anumiti clienti sau furnizori , (calitatea de client sau furnizor captiv), d) probleme sociale cu care se confrunta debitorul, influenta sindicatului sau salariatilor la aceste probleme, e) gradul incasarii creantelor de care dispune, etc.

85

Raportul, care in practica este numit in mod simplist raport cauzal va fi supus aprobarii judecatorului sindic in termen de cel mult 60 de zile de la desemnarea administratorului judiciar; c) verificarea creantelor creditorilor si intocmirea tabelelor privind plata

acestora; in acest scop, administratorul judiciar va notifica creditorii asupra deschiderii procedurii si le va solicita sa-si declare creantele detinute asupra debitorului. Va verifica aceste creante, pe baza probelor care le sustin si confruntarii cu actele debitorului, va intocmi tabelul preliminar al creantelor si va convoca prima adunare a creditorilor; dupa solutionarea de catre judecatorul sindic a eventualelor contestatii privitoare la creante, va intocmi tabelul definitiv al creantelor. d) elaborarea planului de reorganizare a activitatii debitorului, daca considera posibila reorganizarea; e) supravegherea operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului, conducerea partiala sau integrala a activitatii acestuia; intre competentele ce-i revin in acest context, exemplificam; are dreptul de a decide asupra continuarii sau incetarii contractelor aflate in derulare, in functie de utilitatea si influenta lor asupra averii debitorului, scopul urmarit fiind acela de a-i maximiza valoarea. Ca urmare, daca, de exemplu, va constata ca un anume contract genereaza mai mult pierderi pentru averea debitorului, poate decide unilateral stoparea lui, sau, in sens invers, daca debitorul detine un bun in temeiul unui contract de comodat sau inchiriere, etc., administratorul judiciar poate refuza restituirea acestuia in favoarea proprietarului, chiar daca durata contractului a expirat, daca va aprecia ca bunul respectiv este esential continuarii afacerii debitorului sau pentru succesul planului lui de reorganizare. f) convocarea, prezidarea si asigurarea secretariatului sedintelor adunarii creditorilor sau adunarii actionarilor debitorului persoana juridica; g) formularea cererilor privind anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor; h) urmarirea incasarii creantelor ce-i apartin debitorului, precum si orice alte atributii stabilite in sarcina sa de catre judecatorul sindic

86

Activitatea sa este supusa controlului judecatorului sindic, pe baza rapoartelor pe care le va intocmi pentru fiecare termen de judecata acordat in derularea procedurii. In aceste rapoarte va infoma asupra modului in care si-a realizat mandatul, va justifica cheltuielile efectuate din averea debitorului, etc. Pentru neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a atributiilor legale sau judiciare, judecatorul sindic are dreptul de a-l sanctiona, aplicandu-i amenzi judiciare. Daca prin faptele sale, administratorul judiciar a generat prejudicii, poate fi obligat la acoperirea lor, la initiativa oricarei persoane interesate. Sintetizand, se poate afirma ca in perioada de observatie sau reorganizare judiciara, administratorul judiciar devine managerul activitatii debitorului, concentrat pe asigurarea echilibrului intre interesele creditorilor si cele proprii debitorului. Mandatul administratorilor statutari ai debitorului persoana juridica a incetat odata cu deschiderea procedurii insolventei.. Conducerea sa va fi preluata de catre administratorul judiciar sau, de catre cel special, ultima ipoteza devenind aplicabila in cazurile in care debitorul si-a declarat in termenul legal intentia de a se reorganiza. Reprezentarea debitorului in instanta se va realiza prin administratorul judiciar, sau, in cazul falimentului, prin lichidator. Afirmatia ramane valabila si in cazul in care debitorul si-a pastrat dreptul de administrare si are, ca urmare, un administrator special. 7.9. Principalele atributii ale lichidatorului judiciar; Daca in perioada de observatie si pe durata procedurii de reorganizare actorul principal este administratorul judiciar, in schimb, in cazul procedurii falimentului, (fie in procedura generala fie in cea simplificata), acest rol apartine lichidatorului judiciar. El exercita atributii comparabile cu ale administratorului judiciar, adaptate insa, firesc, procedurii falimentului, pe care o guverneaza sub controlul judecatorului sindic. Astfel, prioritatile sale sunt orientate si subordonate lichidarii averii debitorului in conditii eficiente spre a permite plata creditorilor inscrisi in procedura. In acest context, a) va recurge cu prioritate la inventarierea bunurilor debitorului; demersul presupune identificarea tuturor bunurilor detinute de debitor, constatarea starii si

87

determinarea valorii lor. Dupa inventariere, bunurile trec in custodia lichidatorului, obligat sa le administreze si conserve. b) Evaluarea bunurilor detinute de debitor este esentiala pentru inceperea lichidarii. Are dreptul de a recurge, in acest scop, la serviciile unor evaluatori de specialitate. Valoarea determinata astfel devine un criteriu orientativ pentru vanzarea bunurilor, importante fiind ofertele existente pentru achizitia lor; c) lichidarea efectiva consta in vanzarea bunurilor detinute de debitor, fie prin negociere directa, fie prin licitatie sau prin combinarea celor doua metode. Adunarea creditorilor va hotarari asupra metodei de vanzare, pe baza propunerii lichidatorului. Vanzarea se va putea face individual sau in bloc, ca un ansamblu in stare de functionare, cuprinzand bunurile necesare desfasurarii unei afaceri. Cumparatorul care achizitioneaza activul are libertatea de a continua aceeasi afacere, beneficiind de un activ liber de sarcini, sau de a-l reorienta spre alte obiective comerciale; d) distribuirea sumelor rezultate din lichidarea activelor, la fiecare trei luni calculate de la deschiderea procedurii si cu respectarea unui plan de distributii partiale, prezentat comitetului creditorilor. Distributia se va face cu respectarea ordinii de preferinta fixate in tabelul creditorilor. La finalul procedurii, se va face distribuirea finala insotita de propunerile privind inchiderea procedurii, raportul final de activitate si situatiile financiare finale. Dezinvestirea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, incetarea competentelor sale se produce ca efect al inchiderii procedurii, prin sentinta de inchidere pronuntata de judecatorul sindic. 7.10. Administratorul special; Este persoana fizica sau juridica desemnata de adunarea generala a actionarilor/asociatilor debitorului persoana juridica, in cel mult 90 de zile de la deschiderea procedurii insolventei. In principiu, el reprezinta interesele debitorului in cadrul procedurii. In acest scop, are rol diferit, in functie de evolutia procedurii. Astfel,

88

a) Intrucat de la deschiderea procedurii, rolul administratorilor statutari a incetat, in locul acestora, conducerea activitatii debitorului persoana juridica va apartine administratorului special, in cazul in care debitorului nu i s-a retras dreptul de a-si administra averea. Debitorul pastreaza acest drept daca si-a declarat intentia de reorganizare sau daca nu se afla intr-una din situatiile care ii interzic reorganizarea, (de exemplu, pentru ca a mai fost in reorganizare judiciara in ultimii 5 ani sau penru ca i-a fost respinsa contestatia formulata impotriva cererii de deschidere a procedurii). Ca urmare, debitorul care si-a pastrat dreptul de a-si administra averea isi va conduce afacerea, in perioada de observatie si chiar in cea de reorganizare, prin administratorul special. Pe langa atributiile ce tin de activitatea debitorului, desfasurata potrivit regulii business as usual, dar sub supravegherea si controlul administratorului judiciar, administratorul special va cumula si alte competente. Astfel, de exemplu, va exprima intentia de reorganizare a debitorului si, ulterior, va propune in numele acestuia, in termenul legal , un plan de reorganizare sau lichidare ; va reprezenta debitorul la judecarea actiunilor avand ca obiect anularea anumitor acte incheiate de acesta in asa numita perioada suspecta, respectiv in cei trei ani care au precedat deschiderea procedurii, sau in procesele avand ca obiect anularea anumitor transferuri de drepturi patrimoniale catre terti, prin acte incriminate de Legea insolventei; va participa la realizarea inventarului averii debitorului; dupa intrarea in faliment, va primi in numele acestuia acte precum notificarea de inchidere a procedurii, bilantul si raportul final. b) Din momentul in care debitorului i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea, conducerea si reprezentarea lui fiind preluate de catre administratorul sau lichidatorul judiciar, dupa caz, rolul administratorului special se restrange si se modifica substantial, fiind rezumat la reprezentarea intereselor actionarilor/asociatilor debitorului. Teoretic, in lipsa unei interdictii legale, in functia de administrator special poate fi ales si unul dintre administratorii statutari ai debitorului. Solutia nu este insa indicata, preferabila fiind desemnarea lui din randul unor specialisti in managementul situatiilor de

89

criza. Daca avem in vedere si faptul ca, frecvent, cauzele crizei nu sunt straine de conduita conducatorilor statutari ai debitorului, solutia este cu atat mai mutin inspirata. Este evident, din prezentarea atributiilor administratorului special, ca rolul acestuia in procedura insolventei nu este covarsitor. Insasi faptul ca activitatea sa se desfasoara sub controlul direct al administratorului judiciar, care, la randul lui, este supravegheat de judecatorul sindic si creditori, prin organele proprii, (adunarea creditorilor, comitetul creditorilor), demonstreaza caracterul limitat al atributiilor si competentelor ce-i sunt atribuite. Firesc, accentele rolului lui sunt mai puternice in perioada de observatie, (derulata intre momentul deschiderii procedurii insolventei si confirmarea unui plan de reorganizare sau, dupa caz a intrarii in faliment), deoarece in aceasta perioada debitorul ramane in activitate - business as usual. Exercita atributii, apoi, si in perioada de reorganizare judiciara dar isi inceteaza rolul, in schimb, cu cateva mici exceptii, in procedura falimentului. Specificul fiecareia dintre aceste modalitati ale procedurii justifica pe deplin diferentele de accent. 7.11. Concluzii Rolul managerilor de criza incepe din momentul in care a esuat cel al conducatorilor statutari, cei ai afacerii in bonis. Managementul afacerii ajunse in criza este transferat in sarcina unor specialisti titulari ai unei profesii liberale, de practicieni in insolventa. Principalii beneficiari ai exercitiului lor profesional devin creditorii, intrucat, procedura insolventei - terenul de lucru al practicienilor in insolventa, este reglementata in interesul acestora. In masura in care un plan eficient de reorganizare judiciara ar permite plata tuturor creditorilor, succesul este marcat in mai multe planuri: in raport cu creditorii, carora li s-a oferit sansa de recuperare integrala a creantelor, in raport cu debitorul reabilitat si mentinut in circuitul comercial si in raport cu orice alta categorie de stakeholders. In schimb, falimentul devine procedura de iesire din scena a debitorului care a esuat in afaceri. Motivele esecului, in aceasta faza prezinta interes numai sub un singur aspect, ce-i drept, important: daca ele tin de conduita culpabila a conducatorilor debitorului, sursele de plata a creantelor vor fi completate cu sumele la care sunt obligati cei vinovati de insolventa. Ultima sansa de redresare fiind depasita din momentul

90

declararii falimentului, eforturile managerului de criza lichidatorul judiciar- vor fi in aceasta etapa, exclusiv orientate spre plata creditorilor inscrisi in procedura. Gradul de satisfacere a creditorilor este rezultatul combinat al activitatii lichidatorului judiciar si al valorii activelor debitorului falit. Falimentul nu inseamna insa un succes pentru nici unul dintre participantii la procedura. Este, cel mult, o modalitate de limitare a efectelor prejudiciabile generate de starea de incetare de plati a falitului si de stopare a contaminarii mediului de afaceri in care acesta a activat.

91