Sunteți pe pagina 1din 4

Kuma Games Kuma Games este un site gratuit de jocuri online episodice.

In general tematica acestora este preluata din documentare TV, existand si un parteneriat cu posturi precum Discovery, History, Animal Planet si este transpusa intr-un format digital, in care protagonistul actiunii sa fie jucatorul. Temele sunt foarte variate, mergand de la subiecte inspirate din emisiunile Animal Planet, precum Predator sau cele inspirate din emisiuni biografice despre mafie precum Mobsters, pana la jocuri din seria KumaWar, care urmaresc transpunerea online a marilor conflicte ale secolului XX, dar si a celor recente cum ar fi razboiul impotriva terorismul sau Primavara Araba. Site-ul prezinta Kuma Games ca fiind liderul pe piata jocurilor video episodice intense, 3D, livrate direct pe PC sub forma unor episoade saptamanale. In fiecare saptamana, jucatorii, sunt adusi la curent cu noile jocuri episod bazate pe cele mai recente evenimente de interes mondial, sau emisiuni TV. Practic este un mod de a transforma emisiunile TV, documentarele in mijloace mult mai dinamice de informare, sporind gradul de implicare al receptorului. Motto-ul site-ului este definitoriu in privinta conceptului elaborat de Kuma Games : Daca Kuma are intr-adevar drumul sau, urmatoarea revolutie nu va mai fi doar televizata ci va fi si digitalizata. Tematica care pare sa atraga cel mai mult atentia, asa cum apare si in discutiile dintre jucatori, pe pagina de facebook a site-ului, este cea din seria Kuma War, legata de conflictele secolului XX in general si de cele de ultima ora in special. Aceste episoade urmaresc transpunerea jucatorului in prim-planul conflictelor militare contemporane indreptate impotriva celor mai periculosi inamici globali, de obicei capii de lista ai celor mai vanati teroristi, dictatori, criminali de pe glob. O prima serie este aceea Kuma War/ WW II Vietnam , care urmareste bataliile cele mai sangeroase incepand cu cel de al Doilea Razboi Mondial pana la Vietnam, actiunea concentrandu-se pe implicarea individuala real first-shooter action, armanentul fiind o copie a celui autentic, toate intr-o zbatere individuala pentru a supravietui celor mai dure batalii ale tuturor timpurilor.

O a doua serie urmareste traseul ultimelor conflicte, majoritatea fiind legate de razboiul impotriva terorismului, episoadele refacand etape acestui razboi, misiunile din Afganistan, culminand cu asasinarea liderului Al Quaeda , Bin Laden, in episodul 106, asa cum misiunile din Irak se vor incheia cu capturarea tiranului Saddam Hussein. Atat asasinarea lui Bin Laden cat si capturarea lui Saddam nu se abat de la cursul real al evenimentelor, in joc aparand cele mai mici amanunte precum valiza cu bani, aspectul, reactiile lui Saddam din momentul capturarii. Episoadele redau cu o acuratete destul de mare a naratiunii operatiunile fortelor americane in Afganistan, precum urmarirea lui Mehsud, unul dintre capii teroristilor islamici, autorul a numeroase atacuri teroriste asupra fortelor americane si pakistaneze. In fragmentul de prezentare al episodului se specifica uramatoarele ne inclinam in fata acelora care au planificat prinderea si executarea acestuia, repurtand o victorie asupra Al Qaeda. Invitam jucatorii dar si amatorii de stiri de ultima ora sa-si incerce norocul pe noul vehicol aerian automat Kuma . Operatiunea asasinarii lui Bin Laden, de asemenea, urmareste strategia folosita de Navy Seals patrunderea acestora in zona protejata a teroristului, schimbul de focuri cu membrii pazei si in final impuscarea liderului Al Quaeda. Din 2003 am indexat toate conflictele militare ale unei lumi in schimbare: infrangerea talibanilor, capturarea lui Saddam, eroii irakieni aparandu-si guvernul legitim reprezentativ. Am adus toate acestea la viata pentru milioane de jucatori sub forma unor episoade , declara Keith Halper, CEO Kuma Games, mentionand in continuare ca prin intermediul jocurilor am adus la viata toate aceste momente istorice critice unei generatii dezvoltate cu mijloacele media digitale. Din punctul meu de vedere jocurile promovate pe acest site au finalitati multiple. In primul rand ele devin un mijloc de informare, nemaifiind exclusiv un mod de disctractie si de socializare online. Elaborarea unor astfel de jocuri urmareste informarea tinerilor prin adaptarea la cerintele acestei noi generatii formate in principal intr-o lume digitala. Aceste jocuri se racordeaza la o directie mai vasta care mizeaza pe nevoia de implicare directa a receptorului. Acest fapt poate fi confirmat si de testele postate pe pagina oficiala de facebook Kuma Games, care verifica practic cunostintele acumulate pe parcursul jocului, intrebarile tip grila referindu-se la aspectele geografice sau istorice in general care apar pe parcursul misiunilor.

In al doilea rand, tematica aleasa nu este intamplatoare. Selectarea evenimentelor legate de conflictele mondiale, exprima o preocupare reala, globala, fata de Razboiul impotriva terorismului, o realitate foarte recenta si profund dezbatuta dupa 11 Septembrie. Razboiul impotriva terorismului reprezinta o preocupare a mai multor medii, ridicand probleme de legislatie internationala, legislatie de razboi, de etica toate aceste din pricina faptului ca acest gen de conflict depaseste cadrele clasice de lupta, tacticile adoptate fiind larg dezbatute, contestate, ridiculizate. Din nevoia de intelegere a noului conflict, o serie de publicatii incerca explicarea caracteristicilor noului inamic, unul inedit, in fata caruia vechile strategii diplomatice sau de razboi nu functioneaza. Christopher Greenwood, intr-un articol International Law and the War against Terrorism, incerca sa demonstreze lipsa capacitatii de adaptabilitate a cadrelor legislative internationale la cerintele noului conflict. Asadar jocurile Kuma, se racordeaza la o dezbatere de actualitate in care atrag si tinerii, familiarizandu-i, cel putin partial, cu problemele globale. In al treilea rand, jocurile mizeaza pe antinomia bine-rau, binele biruind. Cu toate acestea personajele negative nu sunt demonizate in sensul clasic, prin metodele la care se recurgea in timpul razboiului rece, unde comunistii rusi deveneau monstri in desenele animate, legatura cu URSS-ul stabilindu-se prin simboluri precum steaua rosie care sugerau comunismul sovietic. Aici inamicii nr. 1 ai lumii sunt reprezentati cat se poate de realist, atat din punct de vedere fizic cat si in ceea ce priveste activitatea lor. Infrangerea personajelor negative este, dupa parerea mea si un mod de a insufla incredere noii generatii in lumea libera care iese victorioasa, datorita principiilor corecte pe care s-a cladit. Succesul unor astfel de jocuri in randul generatiilor tinere de baieti, in special, se datoreaza inclinatiei traditionale a acestora catre razboi si eroism dar si tendintei caracteristica adolescentei, de a depasi incercarile, pragurile, de a fi pus in situatii limita, de a demonstra maturitate si barbatie, cel putin in spatiu virtual de acesta data.

Bibliografie :
http://www.kumagames.com http://www.facebook.com/KumaGames

Christopher Greenwood - International Law and the War against Terrorism

Scheaua Maria- Sofia, Istorie, anul III

S-ar putea să vă placă și