Contenciosul administrativ Notiune si istoric

Din punct de vedere etimologic, cuvantul ,,contencios provine din frantuzescul ,,contentieux, care la randul sau provine din latinescul ,,contentiosus care insemna certaret, de unde rezulta si intelesul contenciosului administrativ- disputa in care o parte implicata este autoritate publica. Contenciosul administrativ este o institutie juridica a dreptului administrativ roman, adica un ansamblu de norme juridice care reglementeaza activitatea instantelor judecatoresti de solutionare a litigiilor ivite intre particulari si autoritatile publice cu privire la actele administrative. Astfel, contenciosul administrativ consta in activitatea de solutionare, de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a ivit fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie prin nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Profesorul Antonie Iorgovan afirma cu privire la institutia contenciosului administrativ faptul ca ,,Legislatia in vigoare ne obliga sa privim notiunea de contencios administrativ intr-un sens strict si intr-un sens larg. In sens larg, vom intelege prin contencios administrativ litigiile de competenta instantelor judecatoresti, dintre un organ al administratiei publice, respectiv, un functionar public sau, dupa caz, o structura autorizata sa presteze un serviciu public, pe de o parte, si alt subiect de drept, pe de alta parte, in care organul public sau functionarul public apare ca purtator al autoritatii publice. Intr-un sens mai

restrans (cel mai frecvent), notiunea de contencios administrativ evoca totalitatea litigiilor de competena sectiilor de contencios administrativ. Astfel, contenciosul administrativ are doua acceptiuni, una restransa si una extina. Acceptiunea restransa presupune ca institutia contenciosului administrativ cuprinde doar procedura care se desfasoara in fata instantei judecatoresti competente si nu cuprinde procedura de emitere a actului administrativ si procedura plangerii prealabile. Acceptiunea extinsa presupune ca institutia contenciosului administrativ cuprinde atat procedura desfasurata in fata instantelor judecatoresti, cat si procedura plangerii prealabile, deoarece aceasta din urma constituie o conditie de admisibilitate a actiunii formulate. Indiferent de acceptiune, institutia contenciosului administrativ are doua sensuri, unul material si unul formal. Sensul material face referire la litigiile juridice pe care le cuprinde si regimul juridic aplicabil (dreptul comun sau dreptul administrativ), pe cand sensul material se refera la organele de jurisdictie care sunt competente sa solutioneze respectivele litigii. La randul lor organele de contencios se impart in doua categorii, i anume: organe de contencios judiciar, competente sa solutioneze toate conflictele juridice ce le-au fost date prin lege si organe de contencios administrativ, competente sa solutioneze, potrivit legii, conflictele juridice in care cel putin una dintre parti este un serviciu public administrativ. Prin urmare si activitatile desfasurate de aceste organe vor fi activitati de contencios judiciar sau activitati de contencios administrativ, dupa caz. Principiile care domina contenciosul administrativ sunt principiul respectarii drepturilor legal dobandite si principiul obligativitatii Statului de a asigura executarea hotararilor judecatoresti. Desi legea da cetatenilor posibilitatea de a se apara de abuzurile functionarilor publici, acestia trebuie sa fie siguri ca

raporturile juridice, incheiate in mod legal, in cadrul ordinii de drept existente, sunt intangibile. Contenciosul administrativ este alcatuit din patru ramuri:
1.

contenciosul de plina jurisdictie

2. contenciosul de anulare 3. conteciosul subiectiv

4.

contenciosul obiectiv 1.Contenciosul de plina jurisdictie confera instantei de contencios

administrativ si dreptul de a acorda despagubiri pt daunele cauzate particularului , prin actul administrativ adoptat sau emis ori prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes recunoscut de lege. 2.Contenciosul de anulare consta in anularea de catre instanta judecatoreasca sau organe ale administraiei sau procuraturii, care pronuna anularea actului administrativ ilegal, daca se constata neconcordanta actului administrativ cu starea de legalitate. 3.Contenciosul subiectiv are ca scop protejarea drepturilor subiective care apartin unei persoane fizice sau juridice determinata, individualizata. 4. Contenciosul obiectiv are ca scop asigurarea legalitatii si promovarea intereselor generale.

Trasaturile contenciosului administrativ sunt urmatoarele:

constituie o activitate de solutionare, intervenind in faza postlitigioasa.

este o activitate, ceea ce presupune o desfasurare in timp si parcurgerea procedura administrativ-jurisdictionala este o procedura facultativa si procedura administrativ-jurisdictionala are la baza principiul

unei proceduri riguros stabilite.

gratuita.

contradictorialitatii. aceasta procedura se desfasoara cu respectarea dreptului la aparare al partilor litigiului dedus judecatii. activitatea de solutionare este de competenta autoritatii administrative cu atributii jurisdictionale.

Istoric Notiunea de contencios administrativ a aparut pentru prima data in Franta, in urma Marii Revolutie Franceza din 1789. Datorita reformelor politice si administrative introduse si organizarii statului dupa principiul separatiei puterilor in stat, contenciosul administrativ a fost atribuit administratiei. Institutiile competente in a solutiona litigiile cu privire la contenciosul administrativ erau tribunalele administrative. Tribunalele administrative aveau rolul de a solutiona litigiile dintre ,,administratie si ,,administrati. In Romania, institutia contenciosului administrativ a avut o evolutie istorica deosebita, determinata de schimbarile care au intervenit in istoria tarii. Contenciosul administrativ a fost instituit pentru prima data in Romania prin Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864. In aceasta perioada institutia contenciosului administrativ era organizata dup modelul francez.

In perioada 12 iulie 1866 l iulie 1905 Consiliul de Stat a fost desfiintat prin Legea pentru impartirea diferitelor atributiuni ale Consiliului de Stat iar atributiunile de contencios administrativ au fost incredintate autoritatilor judecatoresti, adica curtilor de apel si instantelor judecatoresti de drept comun, asemenea sistemului anglo-saxon. In perioada l iulie 1905 25 martie 1910, ca si efect al adoptarii Legii pentru reorganizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiunea a III-a a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a devenit competenta sa judece recursurile in contra unor categorii de acte administrative sau chiar de jurisdicie. In perioada 25 martie 1910 17 februarie 1912, prin Legea Curtii de Casatie din 25 martie 1910, sistemul contenciosului administrativ instituit prin Legea din 1905 a fost desfiintat, iar litigiile de aceasta natura se solutionau de catre tribunalele de judet. In 1912, Legea de reorganizare a Curtii de Casatie di Justitie din 17 februarie, acelasi an, transfera competenta de solutionare a cauzelor de contencios administrativ de la tribunalele de judet inapoi la Sectiunea a III-a a Curtii de Casatie si Justitie. Legea pentru contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925, lege aparuta dupa adoptarea de catre Romania a Constitutiei din 1923, una din cele mai moderne constituii europene ale epocii, a incredintat competenta de solutionare a litigiilor de acest gen instantelor judecatoresti de contencios administrativ, care aveau deplin jurisdictie, putnd chiar sa anuleze actele administrative constatate ca fiind ilegale. In perioada 9 iulie 1948 26 iulie 1967 contenciosul administrativ, pe cale directa, a fost redus doar la cateva categorii de acte administrative, lasandu-se astfel cetatenii la discretia organelor administratiei de stat. In perioada 26 iulie 1967 8 decembrie 1990 in Romania contenciosul administrativ a fost infaptuit de instantele judecatoresti, in conditiile

prevederilor Legii nr. 1 din 26 iulie 1967 cu privire la judecarea de catre tribunale a cererilor celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale. Modalitatea de aplicare a acestei legi era unul dintre cele mai clare exemple de abuz ale conducerii comuniste care se afla la carma tarii la montul respectiv. Desi, in general, Legea nr.1 din 26 iulie 1967 , lege inspirata din Legea din 1925 era bine redactata, partea negativa a acesteia rezulta din aceea ca, de regula, cererile celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale erau respinse pentru ca judecatorii care solutionau aceste conflicte juridice erau alesi" de catre consiliile populare, adic de organele ale caror acte ar fi trebuit s le cenzureze. Fata de aceasta practica, cei vatamati in drepturile lor, prin acte administrative ilegale, renuntau la introducerea unor cereri la instantele judecatoresti, ceea ce a dus la reducerea, an de an, a numarului cauzelor solutionate de instantele judecatoresti de contencios administrativ. Dupa caderea regimului comunist, in vederea reglementarii contenciosului administrativ a fost adoptata Legea contenciosului administrativ nr. 29 din 7 noiembrie 1990. Aceasta lege a creat premisele de a face din contenciosul administrativ un mijloc efectiv de control al legalitatii activitatii organelor administratiei publice, organe ale puterii executive, de catre instantele judecatoresti, organe ale puterii judecatoresti, aceasta fiind o diferenta totala fata de legea nr.1 din 26 iulie 1967. Desi avea numite imperfectiuni, aceasta lege a asigurat, cu succes, vreme de peste un deceniu, protejarea drepturilor legale ale persoanelor fata de abuzurile administraiei. In prezent, in tara noastra, contenciosul administrativ este reglementat prin Constitutia din 2003 si prin Legea 544/2004, Legea conteciosului administrativ. Constitutia Romaniei prevede la articolul 52 dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica:

(1) Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei. (2) Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica. (3) Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta. De asemenea Constitutia Romaniei, mai stabileste la articolul 21 (accesul liber la justitie), aliniatul 4 ca ,,Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite, adica persoana lezata intr-un drept al sau de catre o autoritate publica poate opta pentru solutionarea litigiului intre o instanta de contencios administrativ sau una de drept comun, cea de contencios administrativ fiind gratuita. Pe langa legea fundamentala a statului, contenciosul administrativ mai este reglementat si de Legea contenciosului administrativ, Legea 544/2004. Articolul 1 aliniatele 1 i 2 din aceasta lege definesc in mod indirect contenciosul administrativ ca fiind fapta functionarului public care lezeaza interesele cetateanului fie prin abuz in serviciu, fie prin nesolutionarea in termenul legal al unei cereri, dupa cum urmeaza: (1)Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de

contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public. (2) Se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. De asemenea Legea 544/2004 acorda institutiei Avocatul Poporului dreptul de a sesiza instanta competenta de contencios administrativ de la domiciliul petentului, ca urmare a controlului realizat, potrivit legii sale organice, in baza unei sesizari a unei persoane fizice, daca apreciaza ca ilegalitatea actului sau excesul de putere al autoritatii administrative nu poate fi inlturat decat prin justitie. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate. De asemenea, in conditiile prezentei legi, aciunile in contencios administrativ pot fi introduse de prefect si de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si de orice persoana de drept public vatamata intr-un drept sau, dupa caz, cand s-a vatamat un interes legitim. Cu privire la actele ce nu pot fi atacate in instanta de contencios administrativ, prezenta lege stabileste restrictii in atacarea actelor administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul si a actelor de comandament cu caracter militar. Legea 544/2004 prevede ca instanta de contencios administrativ se pronunta, dupa procedura de urgenta, in sedinta publica, cu citarea partilor, iar solutia data este supusa recursului, care se declara in 48 de ore de la pronuntare ori de la comunicare si se judeca in 3 zile de la inregistrare, cu citarea partilor prin publicitate. Cu privire la problema contenciosului fiscal, o specie a contenciosului administrative, Legea 544/2004 stabilesta ca pana la constituirea tribunalelor

administrativ-fiscale, litigiile de aceasta natura se solutioneaza de sectiile de contencios administrativ ale tribunalelor.