Cum sa exersezi disciplina (Erich Fromm)

"Cum sa exersezi disciplina? Bunicii nostri ar fi fost mult mai bine pregatiti sa raspunda la aceasta intrebare. Recomandarile lor erau sa te scoli dimineata devreme, sa nu-ti permiti nici un lux inutil, sa muncesti din greu. Acest tip de disciplina avea dezavantaje evidente. Era rigida si autoritara, centrata pe virtutile sobrietatii si austeritatii si era in multe privinte, ostila vietii... Iar ca reactie la acest tip de disciplina, a aparut o tendinta crescanda de a fi suspiciosi fata de orice fel de disciplina si de a fi de o indulgenta indisciplinata in timpul liber din afara vietii rutinizate impuse in timpul celor 8 ore de munca. Sa te scoli la ora fixa, sa dedici zi de zi un anumit timp unor activitati ca meditatia, lectura, muzica, plimbarea, sa nu-ti permiti sau sa iti permiti doar in anumite limite activitati evazive ca lectura unor romane politiste, sa nu mananci prea mult, sa nu bei prea mult, sunt cateva dintre regulile evidente si rudimentare. Este esential totusi ca disciplina sa nu fie practicata ca o regula impusa din exterior, ci sa devina expresia propriei tale vointe, sa fie resimtita ca o placere, iar cu timpul sa te obisnuiesti cu un anumit tip de comportament care sa-ti lipseasca daca nu-l mai urmezi. Unul din aspectele nefericite ale conceptiei noastre occidentale despre disciplina este ca practicarea sa este considerata chinuitoare: daca nu ar fi chinuitoare, nu ar putea fi considerata "buna". Orientul a recunoscut de multa vreme ca tot ceea ce este bun pentru om pentru trupul si pentru sufletul lui - trebuie sa fie totodata placut, chiar daca la inceput trebuie invinsa o oarecare rezistenta. Concentrarea este cu mult mai greu de practicat in cultura noastra, in care pare ca totul actioneaza impotriva capacitatii de concentrare. Cel mai important pas in deprinderea concentrarii este sa inveti sa stai singur cu tine insuti, fara sa citesti, fara sa asculti radio, fara sa fumezi sau sa bei. Intr-adevar, sa fii in stare sa te concentrezi inseamna sa fii in stare sa fii singur cu tine insuti, iar capacitatea aceasta este tocmai o conditie a capacitatii de a iubi. Daca sunt atasat unei alte persoane pentru ca nu pot sta singur pe picioarele mele, aceasta persoana imi salveaza poate viata, dar relatia cu ea nu este o relatie de iubire. In mod paradoxal, capacitatea de a fi singur este conditia capacitatii de a iubi. Oricine incearca sa fie singur cu sine insusi va descoperi cat de dificil este sa o faci. Va incepe prin a se simti nelinistit, agitat, sau il va cuprinde chiar o considerabila anxietate. Va fi tentat sa isi explice rational lipsa de disponibilitate pentru a continua exercitiul acesta, spunandu-si ca nu are nici un rost, ca este o prostie, ca ii rapeste prea mult timp, etc. Va constata de asemenea ca ii vin in minte tot felul de ganduri care il iau in posesie. Se va surprinde gandindu-se la planurile pentru restul zilei sau la dificultatile legate de vreun lucru pe care il are de facut sau se va gandi unde sa mearga seara sau tot felul de alte lucruri care ii vor invada mintea si nu-i vor permite sa si-o goleasca. Ar putea fi util sa faca niste exercitii foarte simple ca, de pilda, sa stea intr-o pozitie relaxata (nici trandava nici rigida), sa-si inchida ochii si sa vada un ecran alb in fata ochilor, sa inlature

toate imaginile si gandurile ce inetervin, apoi sa-si urmareasca respiratia; nu sa se gandeasca la ea, nici sa o forteze, ci sa o urmareasca doar, si astfel, sa o simta, apoi, sa isi simta eul. Eul = eu insumi, ca centru al puterilor mele, ca cel ce creaza propria mea lume. Ar fi bine de facut un asemenea exercitiu de concentrare in fiecare dimineata, timp de cel putin douazeci de minute (daca se poate, mai mult) si in fiecare seara inainte de culcare. [...]" --- Erich Fromm / Arta de a iubi