Dreptul international public constituie un ansamblu de norme juridice care guverneaza raporturile care se stabilesc n cadrul societatii internationale.

Definitia dreptului international public contemporan: totalitatea normelor juridice, create de catre state pe baza acordului de vointa, exprimate n forme juridice specifice (tratate, cutuma), pentru a reglementa relatiile dintre ele privind pacea, securitatea si cooperarea internationala, norme a caror aplicare este realizata prin respectarea de buna voie, iar n caz de necesitate, prin sanctiunea individuala sau colectiva a statelor . 6.2. Enumerarea principiilor a. Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta n relatiile dintre state sau principiul neagresiunii. n virtutea acestui principiu, razboiul de agresiune este considerat o crima mpotriva umanitatii.

Acest act prevede: a) nici o consideraie nu poate fi invocata drept justificare pentru a se recurge la folosirea forei sau la ameninarea cu fora n contradicie cu principiul neagresiunii; b) statele au obligaia de a se abine de la orice act care constituie o ameninare cu fora sau o folosire, direct sau indirect, a forei mpotriva altui stat; c) statele au si obligaia de a se abine de la orice manifestare de for desfsurat cu scopul de a determina un stat s renune la exercitarea deplin a drepturilor sale suverane, d) statele n-au dreptul s recurg la acte de represalii bazate pe for, n relaiile internaionale; e) fora sau ameninarea cu ea nu trebuie folosit de ctre state ca mijloc de soluionare n diferendele internaionale (Cap. l, lit. A, pct. II).
b. Principiul solutionarii pasnice a diferendelor. c. Principiul neamestecului n treburile interne ale altor state, care, n dreptul contemporan, nu mai constituie un principiu de stricta interpretare, multe domenii care au fost considerate n dreptul international traditional ca apartinnd competentei exclusive a statului fiind transpuse n cadrul cooperarii internationale (de exemplu, problema respectarii drepturilor fundamentale ale omului). d. Principiul cooperarii internationale. e. Dreptul popoarelor la autodeterminare; acest principiu nu trebuie interpretat ca autoriznd sau ncurajnd o actiune () care ar dezmembra n total sau n parte, integritatea teritoriala sau unitatea politica a unui stat suveran si independent(); f. Principiul egalitatii suverane a statelor. g. Principiul ndeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor internationale - principiul pacta sunt servanda. Actul final de la Helsinki (1975) adoptat n cadrul Conferintei pentru Securitate si Cooperare n Europa (n prezent O.S.C.E) adauga principiilor mentionate, altele trei: h. principiul inviolabilitatii frontierelor; i. principiul integritatii teritoriale; j. principiul respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
La 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat si proclamat Declaratia universala a drepturilor omului, al carei text l publicam mai jos. Dupa acest act istoric, Adunarea Generala a recomandat statelor membre sa nu precupeteasca nici unul din mijloacele care le stau la dispozitie pentru a publica n mod solemn textul Declaratiei si "pentru a face astfel ca el sa fie distribuit, afisat, citit si comentat, n principal n scoli si n alte institutii de nvatamnt, indiferent de statutul politic al tarilor sau teritoriilor".