Principiul legalitatii nu este numai un principiu al administratiei publice locale, ci este un concept al statului de drept potrivit caruia orice

subiect de drept trebuie sa se supuna legii si sa se conformeze acesteia. Fundamentul acestui principiu il regasim in art 16 din constitutie care ne spune ca nimeni nu e mai presus de lege si in art 2 al legii 215/2001. Acest principiu are in vedere toate aspectele organizatorice si functionale prin care se infaptuieste administratia publica in unitatile administrativteritoriale. Nerespectarea acestui principiu atrage dupa sine raspunderea juridica prevazuta de lege si aplicarea sanctiunilor corespunzatoare. Definim principiul legalitatii ca fiind acel principiu de baza al administratiei publice locale care instituie obligatia ca intreaga activitate a autoritatilor administrative sa se organizeze si sa functioneze cu respectarea stricta si riguroasa a limitelor stabilite de lege. Aprecierea legalitatii actelor si faptelor administrative se face prin raportarea acestora la un act normativ preexistent emis de o autoritate cu o pozitie superioara fata de cea a carui act sau fapt este luat in discutie. Garantarea concreta a respectarii principiului legalitatii de catre autoritatile administratiei publice locale rezida in institutia raspunderii functionarilor publici si a alesilor locali si in posibilitatea aplicarii de sanctiuni de natura disciplinara, administrativa, materiala, contraventionala sau chiar penala. Principiul consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit. Acest principiu este amintit in art 2 din legea 215 si detaliat in art 43 din aceeasi lege care prezinta pe larg problemele care sunt discutate intotdeauna in sedinta publica si in legatura cu care primarul poate propune consultarea cetatenilor prin referendum dupa cum urmeaza: bugetul local, administrarea domeniului public sau privat al comunei sau orasului, participarea la programele de dezvoltare judeteana, regionala, zonala sau de cooperare transfrontaliera, organizarea si dezvoltarea urbanistica a localitatilor si amenajarea teritoriului. Asocierea sau cooperarea cu alte autoritati publice, organizatii neguvernamentale, persoane juridice romani sau straini. Putem spune ca, in Romania, administratia se realizeaza pe 3 niveluri: 1.administratia centrala; 2.nivelul deconcentrate; deconcentrat: prefect si celelalte servicii publice

3.nivelul local sau descentralizat: autoritatile autonome locale: primarul, CL,CJ. Prefectul este o institutie traditionala a dreptului administrativ romanesc, el fiind dintotdeauna perceput ca un reprezentant al puterii centrale in teritoriu. In prezent, prefectul are o lege proprie de organizare: legea 340/2004.

Pana la aparitia acestei legi, institutia prefectului era reglementata in legile privind administratia publica locala intr-un capitol distinct. Aceasta reprezenta o grava eroare de legiferare, deoarece se creeaza senzatia ca prefectul ar fi o autoritate descentralizata. Ulterior, atunci cand principiul deconcentrarii a fost corect inteles, institutia prefectului a fost si ea legiferata separat printr-o lege proprie. In prezent, prefectul face parte din categoria inaltilor functionari publici, ceea ce in fapt reprezinta o contradictie in termen fata de textul Constitutiei care, in art 123, prevede ca Guvernul numeste un prefect in fiecare judet si in municipiul Bucuresti, prefectul fiind deci reprezentantul Guvernului pe plan local. Dupa cum se stie, Guvernul este o institutie cu origine politica, fiind expresia rezultatului unui vot politic acordat de cetateni. In aceste conditii, apare ilogic ca reprezentantul sau la nivel local sa fie un functionar public si nu un om politic. Din acest punct de vedere, legislatia ar trebui modificata si pusa in concordanta astfel incat sa se determine in mod clar natura functiei de prefect, fie om politic asa cum rezulta din textul constitutional, fie inalt functionar public asa cum rezulta din legea 188/1999 privind statutul functionarilor publici. De altfel, prefectii au devenit functionari publici abia in anul 2007 prin modificarea legii 188. Pana la acel moment, prefectul era un om politic. Trecerea de la om politic la inalt functionar public (care nu are voie sa faca parte dintr-un partid politic) s-a facut printr-un simplu examen de atestare pe post a celor care ocupau, in anul 2007, functia de prefect. Astfel, aceste persoane si-au pierdut prin acest examen coloratura politica, devenind apolitici, ceea ce a ridicat mari probleme pentru Guvernul urmator care a dorit inlocuirea prefectilor si numirea in aceste functii a unor persoane care sa reprezinte noua orientare politica a Guvernului pe plan local. Astfel, in numele principiului mobilitatii in functie(un principiu al functiei publice), au fost inlocuiti toti prefectii cu alte persoane care doar, aparent, nu si-au mai pastrat orientarea politica. Toata aceasta problema legislativa a dus, in practica, la estomparea unor prerogative deosebit de importante ale prefectului si anume tutela administrativa. Aceasta reprezinta dreptul prefectului de a ataca in fata instantei de contencios administrativ actele provenite de la autoritatile administratiei publice locale pe care le considera ilegale. Actul atacat de prefect este suspendat de drept. Aceasta prerogativa a prefectului reprezinta un adevarat drept al acestuia de a cenzura actele administratiei publice locale pe care le apreciaza ca au incalcat conditiile de legalitate. Trebuie subliniat ca, in sistemul nostru de drept, prefectul nu poate ataca aceste acte si pentru motive ce tin de oportunitatea emiterii lor. Avand in vedere ca, asa cum aratam mai sus, in fapt, prefectul a ramas un om politic si nu este un profesionist in sensul administrativ al termenului, de cele mai multe ori, in situatia in care prefectul va avea aceeasi coloratura politica cu autoritatile publice locale ale caror acte el ar trebui sa le cenzureze nu va face acest lucru. Se pierde astfel un important filtru de legalitate, astfel incat este de dorit ca, pe viitor, prefectul sa devina
2

un profesionist care sa conduca serviciile publice deconcentrate din judete si care sa-si realizeze cu impartialitate prerogativa de tutela administrativa. Actul prin care prefectul isi realizeaza atributiile se numeste ordin, actele emanand de la CL si CJ se numeste hotarari, iar actul primarului sn dispozitie. Toate acestea sunt atat normative (se adreseaza mai multor subiecte dee drept nedeterminate) cat si individuale (vizeaza un subiect de drept sau un grup de persoane determinate). Aceste acte, ca regula, se ataca doar la instantele de contencios administrativ, nu si la cele de drept comunitar. Toate aceste autoritati pot fi subiecte ale raspunderii administrativ-disciplinare, contraventionale, penale sau materiale pt fapte savarsite in exercitiul functiei alese sau numite. Dintre autoritatile administratiei publice locale, consiliile locale si cele judetene sunt autoritati deliberative care decid soarta comunitatii locale, dpdv economic, administrativ si financiar, in timp ce primarul este autoritate executiva, menita sa duca la indeplinire in primul rand actele emise de cele doua autoritati deliberative. Ca regula, mandatul consiliilor este de 4 ani, insa in mod exceptional, acestea pot fi dizolvate. In ceea ce priveste consiliul local, acesta se dizolva de drept sau prin referendum local. In caz de incetare a mandatului consiliului local inainte de termen prin dizolvare il reprezinta situatia in care acesta nu adopta in 3 sedinte ordinare consecutive nicio hotarare, ceea ce inseamna ca acest consiliu si-a pierdut rolul deliberativ.