Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PSIHOLOGIA VÂRSTELOR
159.9
GRAŢIELA SION
PSIHOLOGIA VÂRSTELOR
Autorul
10
11
14
15
16
18
1.2.1. BEHAVIORISMUL
În deceniile 3 şi 4 ale secolului 20, studiul copilului a fost
profund influenţat de un punct de vedere total diferit de cel al
psihanalizei: teoria behavioristă – o tradiţie ce vine din concepţia de
tabula rasa a lui J.Locke asupra intelectului uman. Behaviorismul a
început în decadele anterioare cu cercetări efectuate de psihologi, între
care este importantă contribuţia iniţială a lui John B. Watson. Acesta
susţine ştiinţa obiectivă a psihologiei, în ideea că orice studiu trebuie
să se concentreze direct pe evenimente observabile – stimuli şi
răspunsuri comportamentale şi nu pe structurile inconştientului.
Impresionat de activitatea lui Pavlov, B. Watson face un experiment în
1920, folosind principiul pavlovian al condiţionării clasice, aplicat
comportamentului copiilor. Un copil de 9 luni a fost învăţat să se
teamă de un stimul neutru – un şobolan alb furios – după ce
experimentatorul i l-a arătat de câteva ori, însoţit de un sunet terifiant.
Copilul care la început a fost tentat să atingă micul obiect alb, foarte
curând a început să plângă vehement întorcând capul să nu mai vadă.
Watson consideră mediul ca fiind forţa supremă în dezvoltarea
copilului şi crede că orice copil poate fi modelat de adult în orice
direcţie dacă sunt controlate atent asociaţiile stimul-răspuns. În acest
scop, a aplicat teoria condiţionării în creşterea copilului. În lucrarea
Psychological Care of Infant and Child (1928), se recomandă
părinţilor să nu se manifeste afectiv pentru a preveni răsfăţul şi
comportamentul dependent. În opinia sa, copiii trebuie trataţi ca tineri
adulţi, comportamentul părinţilor trebuie să fie obiectiv şi ferm, dar
blând. Copiii nu trebuie îmbrăţişaţi, sărutaţi, ţinuţi pe genunchi.
Gesturile permise sunt legate de recompensă şi salut şi se rezumă la o
strângere de mână sau bătaie pe umăr şi o mângâiere pe creştet. În
locul căldurii şi dragostei, Watson recomandă părinţilor să folosească
metode eficiente care să-i ajute pe copii să înveţe bunele obiceiuri.
19
20
22
24
26
SUPEREGO (SUPRAEU)
3 Conştiinţa
sursa conflictului cu ID-ul
EGO (EU)
2 Mediator bazat pe realitate
Locul constituirii mecanismelor de apărare
ID (SINE)
1 Primitiv, instinctual, pasional
31
33
34
36
37
39
40
41
42
46
48
49
50
51
52
2.2. NAŞTEREA
1
Prevenire precoce şi educaţie în domeniul dezvoltării copilului mic –
culegere de texte, în colab. cu DPC România, Universitatea „Carol Davila”,
Bucureşti, Spitalul Universitar din Geneva, Bucureşti, 1999.
55
56
59
3.1.2. REFLEXELE
Sunt procese de bază ale activităţii nervoase, prin care excitaţiile
senzoriale determină un răspuns efector, motric sau secretor. Copilul
se naşte cu anumite reflexe arhaice (primitive) ce se descriu ca reacţii
automate la modificările de mediu. Altă categorie de reflexe înnăscute
sunt valoroase pentru supravieţuire. De exemplu, reflexul suptului
care implică reacţii motorii complexe şi care ar fi extrem de greu de
deprins; dacă copilul nu s-ar naşte echipat cu aceste reflexe, supra-
vieţuirea lui ar fi în mare primejdie, alături de întreaga rasă umană
(Kessen, 1967).
Reflexele arhaice dispar către vârsta de trei luni, când sugarul
începe să facă mişcări voluntare. Reflexul „Moro” (după numele
pediatrului german care l-a descris în 1971) este un reflex arhaic, de
asemenea un vestigiu al trecutului nostru ca primate, care probabil a
avut un rol important în supravieţuirea speciei cândva în trecut, dar în
prezent nu pare a mai avea un rol adaptativ. Reflexul Moro pare să
reprezinte tendinţa primitivă a copilului de a se agăţa de mamă.
Stimulul de declanşare al reflexului poate fi retragerea bruscă de sub
capul copilului, sau se izbeşte puternic masa pe care este examinat,
sau se trage scutecul pe care este culcat copilul.
Nou-născutul îşi întinde tot corpul, depărtează braţele de torace,
le întinde deschide degetele şi uneori ţipă, apoi revine în poziţia cu
braţele flectate şi pumnii strânşi.
Aceste reflexe, precum şi altele prezente la nou-născut îl protejează
de stimulii nedoriţi. De exemplu, clipitul, care este pentru copil un scut în
faţa luminii puternice, iar reflexul de retragere este un răspuns la o
atingere neplăcută. Reflexul de apucare sau de agăţare se manifestă atunci
când este trecut degetul prin palma nou-născutului. Degetele nou-năs-
cutului se închid brusc şi cu putere, încât aproape că poate fi ridicat
60
63
65
3.2.1. GUSTUL
Este bine dezvoltat la nou-născut, având în vedere faptul că
structural s-a maturat mult înainte de naştere (Bradley R.M., 1972) şi
66
3.2.2. MIROSUL
Analizatorul olfactiv este la naştere la fel de bine dezvoltat ca şi
analizatorul gustativ, astfel încât nou-născutul este capabil să facă
diferenţa între mirosuri. La stimuli olfactivi puternici, chiar şi
prematurii sunt capabili de răspuns la mirosurile neplăcute prin
creşterea parametrilor de activitate şi a ritmului respirator. Mirosurile
neplăcute sunt însoţite şi de expresiile faciale distincte foarte asemă-
nătoare expresiilor manifestate de adult, fapt ce arată cel puţin câteva
preferinţe în ce priveşte mirosurile, acestea fiind înnăscute.
Experimente realizate cu nou-născuţi expuşi simultan mirosului
sânului matern şi mirosului unei mame străine au arătat că încă din a
şasea zi de la naştere ei întorc capul semnificativ de mai multe ori
către sânul propriei mame (Mac Farlane, 1975).
Recunoaşterea olfactivă apare la copiii hrăniţi la sân care au
experienţa contactului cu pielea mamei. Copiii hrăniţi doar cu
biberonul nu sunt capabili să diferenţieze mirosul mamei de cel al unei
persoane străine (Cernoch şi Porter, 1985). Toate cercetările indică
faptul că mirosul este printre primele simţuri prin care copiii recunosc
şi îşi exprimă preferinţa pentru mamă sau persoana care-i îngrijeşte în
mod constant.
3.2.3. AUZUL
Dezvoltarea anatomică a aparatului auditiv începe de timpuriu în
stadiul embrionar şi este aproape completă la naştere. Urechea nou-năs-
cutului este invadată la naştere de lichid amniotic, care se resoarbe din
67
3.2.5. PERCEPŢIA
Distanţei este realizată cu ajutorul auzului, cât şi al vederii.
Dezvoltarea ei ajută la înţelegerea „reliefului”, spaţiului înconjurător
şi ghidează activitatea motorie. Un experiment dezvoltat de Gibson şi
Walk (1960) a arătat că percepţia adâncimii este constituită în acelaşi
timp cu capacitatea de a se mişca independent.
74
kg vârstă (ani) x 7 − 5
6 - 12 ani =
2
Talia creşte de la 74 cm la 92 cm. După vârsta de 1 an, valoarea
medie aproximativă a înălţimii în centimetri se poate afla din formula:
Vârsta (în ani) x 6 + 77 (Nelson, 1983). La 3 ani, ritmul de creştere
este mai diminuat faţă de perioada anterioară. Segmentele corpului au
ritmuri de creştere inegale, iar înfăţişarea generală a organismului se
modifică. Rapoartele segmentare dintre trunchi şi membre arată că
membrele cresc mai rapid decât trunchiul până la pubertate, după care
se inversează ritmul de creştere.
77
83
87
89
90
91
92
94
97
98
101
105
109
110
111
112
119
120
125
129
131
133
134
135
137
139
140
141
150
151
159
160
161
162
167
168
170
174
177
178
179
180
181
182
183
188
191
192
193
194
195
196
197
200
201
202
205
207
209
210
211
212
213
214
215
219
221
222
225
227
229
230
232
233
234
235
236
237
238
239
240
Anexa 2
STADIILE DEZVOLTĂRII DUPĂ M. DEBESSE
ŞI A. N. LEONTIEV
DEBESSE 1. Vârsta creşei 0-3 ani
2. Vârsta „micului faun” 3-7 ani
3. Vârsta şcolară 6-13/14 ani
4. Vârsta neliniştilor pubertare 12-16 ani
5. Vârsta entuziasmului juvenil 10-20 ani
LEONTIEV 1. Perioada de copil mic 0-1 an
2. Perioada antepreşcolară 1-3 ani
3. Perioada preşcolară 3-6 ani
4. Perioada primei şcolarităţi 6/7-9/10 ani
(a 3-a copilărie)
5. Perioada adolescenţei 10-20 ani
(trecere la adult)
241
242
INTEGRITATE
70 VS.
DISPERARE
65
60
PROCREARE
55
VS. STAGNARE
50
45
40
35 IDENTITATE
VS. IZOLARE
30
25
IDENTITATE VS.
20
CONFUZIA
ROLURILOR
15
LEVINSON GOULD ERIKSON-VAILLANT
243
254
256