1

INTRODUCERE
O introducere scurtă nu este inutilă pentru înţelegerea evenimentelor care vor urma. Aş vrea să insist asupra caracterului cu totul şi cu totul obişnuit al vieţii pe care o duceam eu şi cei trei prieteni ai mei până în ziua în care această iniţiere a început. Şi totuşi, acest stil de viaţă a fost pregătitor pentru ceea ce ne aştepta. Eram în 1923 - aveam 16 ani - când am întâlnit-o pe Hanna, în cadrul cursurilor Şcolii de Arte Decorative din Budapesta, eram vecine de bancă. încă de la început a fost foarte prietenoasă şi veselă cu mine. Fiind născută într-o familie de militari, crescută într-o educaţie spartană, mă simţeam cu totul deconcertată de felul tandru, natural de a fi al Hannei. în copilăria şi în adolescenţa mea se considera că manifestarea sentimentelor este un semn de slăbiciune; un simplu sărut de adio putea deveni îngrozitor de stânjenitor. Spre deosebire, tatăl Hannei era directorul unei şcoli gimnaziale şi ea crescuse în atmosfera mult mai destinsă a unei familii moderne de evrei şi nu avea reţineri în a manifesta ceea ce simţea. în ciuda acestor diferenţe de temperament şi de educaţie, am legat pe timpul acestor 3 ani de studii - o prietenie profundă. Cu toate acestea, după terminarea cursurilor, drumurile ni s-au despărţit şi în anii care au urmat, ne-am revăzut foarte rar. Hanna îşi continua studiile la Munchen, iar eu mă lansasem trup şi suflet în sport. Am devenit astfel, campioană la înot şi timp de 5 ani m-am lăsat îmbătată de idolatria pe care o manifestau compatrioţii mei unguri pentru eroii sportului. Din această perioadă datează întâlnirea cu Lili care practica pe atunci terapia corporală. Fiind foarte călduroasă şi dezinvoltă, îşi făcuse multe eleve şi am înţeles repede cum de cursurile ei erau supraîncărcate: ele nu constau doar dintr-o simplă relaxare, ci era o adevarată “resursare”, pătrunzând în structurile cele mai profunde. Pe parcursul acestei perioade am avut prea puţine veşti de la Hanna; ştiam totuşi că se măritase cu Joseph, un băiat pe care-l cunoştea încă din copilărie: foarte calm, de meserie - designer în domeniul prelucrării lemnului pentru mobilă. Simpla sa prezenţă, am avut ocazia să observ mai târziu, când locuiam împreună la Budapesta, avea darul de a-i linişti pe cei din jur. Până şi la hanul din sat, discuţiile politice cele mai aprinse se calmau cu desăvârşire când apărea Joseph; în câteva momente atmosfera devenea complet linişită datorită prezenţei sale tăcute. în cele din urmă, dezgustată şi sătulă de viaţa-mi cantonată în întregime la nivelul sportului, m-am decis să o caut pe Hanna. Ea îşi instalase împreună cu Joseph pe colina din Buda un atelier cu o vedere somptuoasă asupra Dunării. Cu multă înţelegere şi răbdare Hanna m-a ajutat să-mi reiau activităţile artistice abandonate la sfârşitul liceului. Deşi fusesem o elevă foarte bună, după această perioadă de competiţii sportive brutale, mă regăseam complet incapabilă de a desena şi simpla formă a unui corp uman. Fără ajutorul Hannei n-aş fi putut regăsi bucuria creaţiei. Curând împreună, toţi trei am reuşit să înjghebăm un atelier de grafică şi decor care a început să meargă foarte bine. între 1934-1935 antisemitismul începuse să apară în Ungaria. Iar eu eram singura care nefiind evreică şi datorită renumelui sportiv şi al numelui tatălui meu - ofiţer superior în armata ungară, reuşeam să obţin pentru atelier comenzi importante din partea statului (decorări ale unor obiective turistice în stilul specific unguresc sau publicităţi de tot felul). Din nefericire, eram obligată să disimulez de fiecare dată faptul că ceilalţi doi colegi ai mei erau evrei.

2

Sufletul micului nostru grup continua să fie, fără discuţie, Hanna. Avea un dar remarcabil de a se concentra şi în a stabili dintr-o privire ceea ce era esenţial într-un proiect atât în planul conceperii cât şi al realizării lui. Deţinea arta de a rezolva problemele cele mai diverse cu ajutorul unui amestec minunat de bun simţ, intuiţie psihologică şi - cel mai mult simţul umorului. în acea perioadă Hanna avea deja câteva eleve şi ani mai târziu, una dintre aceste tinere artiste avea să-mi afirme despre ea: << Hanna nu corecta niciodată o schiţă, un desen fără ca aceasta să nu ne lase adânc mişcaţi. Remarcile sale pătrundeau profund în suflet dincolo de simpla lor dimensiune profesională. Acei dintre noi care nu le-am putut suporta au preferat să plece. Chiar atunci când era vorba de o banală reclamă, cea mai mică linie reprezenta pentru ea o oglindă sau expresia unui eveniment interior. în timpul cursurilor comunicarea noastră cu Hanna era cu totul specială: ea se situa în mod instinctiv pe o astfel de lungime de undă, încât "citea" desenele noastre aşa cum analizează un medic o radiografie. O făcea cu multă afecţiune, fermitate şi veselie. Câteodată n-avea nici cea mai mică idee de cele ce avea să ne spună când deschidea gura şi exprima idei pe care în mod evident nu le mai avusese niciodată. Tânără fiind, mă ataşasem foarte mult de Hanna care devenise idolul meu. Dar ei nu-i plăcea această dependenţă şi ne spunea:" după ce aţi urmat cursuri timp de 2 sau 3 ani trebuie să vă găsiţi propriul maestru interior". Pentru ea ideea centrală era să facem ca în noi să se nască un om nou: "individul creator, eliberat de frică".>> în tot acest timp atelierul prospera. Cu toate acestea, aveam cu toţii sentimentul de a ne afla pe marginea prăpastiei: inconştienţa generală creştea cu fiecare zi şi marea de minciuni politice organizate avansa fără încetare. Dacă naziştii promiteau ceva, puteai să fii sigur că avea să se întâmple exact invers. Ne doream din ce în ce mai mult să găsim Adevărul - Adevărul nostru. Tot acest proiect a făcut că Hanna şi Joseph au închiriat o căsuţă micuţă, nu prea departe de Budapesta - în satul Budaliget, unde am hotărât să trăim o viaţă consacrată esenţialului. M-am alăturat deci lor, iar munca noastră cotidiană am redus-o la strictul necesar pentru a ne procura hrana de fiecare zi. Lili ne vizita pe vremea aceea în fiecare weekend. Acest tip de viaţă era fără îndoială mult mai favorabil unei mai mari reflectări interioare. Cu toate acestea, aveam sentimentul unui vid care se adâncea tot mai mult. Parcă aşteptam, fără să-mi pot explica în vreun fel această aşteptare, să se întâmple ceva, ceea ce în acelaşi timp mă perturba foarte mult. Deseori plecam să mă plimb ore în şir prin pădure pentru a căuta un pic de linişte, iar în timpul mesei mă surprindeam privind pe fereastră, parcă asteptând ceva, ceva ce ar trebui să survină şi să-mi schimbe viaţa. Seara obişnuiam să discutăm despre trăirile noastre şi încercam să găsim explicaţia problemelor pe care le simţeam. Hanna, cu intuiţia sa ne ajuta mult, dar cu toţii simţeam că suntem într-un impas. Ne întrebam de marile curente religioase ale umanităţii; Biblia, Baghavad Gita si Lao-Tseu se găseau în biblioteca noastră, dar nici unul dintre noi nu-şi practica religia. Ne simţeam răniţi de lumea aceasta în care părea să guverneze minciuna, brutalitatea abjectă şi în care aparent răul triumfa. Cu toate acestea, eram convinşi că sensul (misterul) existenţei noastre se află ascuns undeva şi că obstacolele în a-l descoperi se găseau chiar în noi. Ca să punem capăt discuţiilor interminabile şi să ajungem la ceva mai concret ne-am decis să punem fiecare dintre noi, pe hârtie problemele pe care le avem. Astfel nu mai puteam trişa, încercând în zadar să înfrumuseţăm realitatea. Câteva zile mai târziu, la ora cafelei, am citit cu voce tare cele ce scrisesem: Hanna a găsit că erau poveşti vechi, bune de adormit copiii. Era foarte adevărat, aveam şi eu însămi conştiinţa că ideile rămăseseră supeficiale. îi puneam Hannei întrebări la care putem foarte bine să găsesc şi singură răspunsul, dar era mult mai comod să-l aud de la ea.

3

PRIMA PARTE întrevederile de la Budaliget
Aici încep notiţele luate pe parcursul acestor întrevederi, care s-au derulat timp de 17 luni, în fiecare vineri pe la ora 3.

= Vineri 25 iunie 1943 = Prima întâlnire cu Gitta
în faţa atitudinii mele superficiale, Hanna simte urcând în ea o presiune şi o indignare care nu mai erau ale ei. Apoi, deplin conştientă, cu ochii mari deschişi are o viziune: o forţă necunoscută smulge hârtia din mâinile mele şi rupând-o în bucăţi, o aruncă pe jos în semn de dezaprobare pentru această încercare rămasă mult sub capacităţile mele. Hanna e gata să spună ceva, dar se opreşte brusc cu sentimentul că nu mai este ea cea care va vorbi. îi rămân doar câteva secunde pentru a mă avertiza: "Atenţie ! Nu mai sunt eu cea care vorbesc", pentru ca apoi să aud aceste cuvinte: - Ai să încetezi cu acest obicei de a pune întrebări inutile ! Atenţie ! în curând ţi se va cere socoteală pentru aceasta ! Este vocea Hannei, dar sunt absolut sigură că nu sunt cuvintele ei (cel care vorbeşte - se serveşte de vocea ei ca de un fel de instrument cu totul conştient. Am sentimentul că parcă aş cunoaşte de undeva pe autorul acestor cuvinte severe şi nu sunt cu adevărat surprinsă; am mai degrabă impresia că ceva absolut natural care trebuia să aibă loc, se produce în fine. O lumină strălucitoare mă scaldă în interior, dar nu-i deloc vesel. Dimpotrivă, cu ajutorul ei întrevăd într-un mod nemilos diferenţa între ceea ce sunt şi ceea ce-mi imaginez eu despre mine. în acelaşi timp, întrevăd ceea ce aş fi putut scrie despre mine dacă aş fi fost cu adevărat sinceră şi exigentă; mă simt întrutotul bulversată - mi-e ruşine. în faţa acestei ruşini atât de sincere, Hanna simte cum scade în interiorul ei indignarea celui care vorbeşte. - Acum este bine. Căinţa este în acelaşi timp iertare. Linişte. Trebuie să te schimbi radical. Fii independentă. Eşti prea mult şi prea puţin. G. Nu înţeleg. - Puţină independenţă, prea multă materie. Simt că este o aluzie la modul meu de a gândi atât de puţin autonom. într-un sol dur nu se poate planta sămânţa. Vei fi modelată printr-o căutare fără odihnă. Ceea ce era bun până-n prezent - va fi rău. Ceea ce era rău - va fi bun. Urmează un moment de linişte prelungit întrerupt de o întrebare: Mă cunoşti ?

4

Mă simt adânc mişcată de aceste cuvinte. Ştiu cu o certitudine inexplicabilă că-l cunosc, că el este Maestrul meu interior, dar n-am nici o idee, nici o amintire precisă. în ciuda tuturor eforturilor, nu reuşesc să-mi precizez gândurile. Mă cunoşti ? Această repetare mă pătrunde şi mai adânc: ştiu că sunt pe punctul de a-mi aminti şi încerc din toate răsputerile să-mi amintesc. în van: şi de data asta rămân incapabilă să-mi amintesc. Hanna simte că cel care vorbeşte prin ea, priveşte eforturile mele disperate cu tandreţe. Eşti păgână, dar este bine aşa. înţeleg că acest cuvânt "păgână " se referă la rădăcinile mele. Vei fi botezată cu Apa Vieţii. Vei primi un nume nou. Acest nume există, dar nu-l pot revela. Pregăteşte-te pentru aceasta. Poţi să pui o întrebare. Mi-ar fi imposibil. Sunt prea prinsă în a realiza ceea ce tocmai mi se întâmplă. "Cea care vorbeşte" este obosită. Dăruiţi-i forţă ! Ne vom întâlni din nou. Imediat după această întâlnire, eu şi Hanna am notat cuvintele auzite. Este uşor căci fiecare cuvânt s-a gravat adânc în noi. Hanna mi-a descris astfel trăirea sa: "Pe tot parcursul întâlnirii conştiinţa mea parcă s-a lărgit. Vedeam camera şi tot ceea ce se petrecea în tine cu o precizie uimitoare. în acelaşi timp eram pe deplin conştientă de prezenţa musafirului nostru, ale cărui "emoţii" erau cu totul diferite de ale noastre, dar nu le pot numi acum decât în termeni foarte aproximativi de "indignare", "dragoste", "tandreţe". Era foarte dificil să găsesc cuvintele juste pentru a traduce ceea ce mi se spunea. Cu toate acestea şi eu eram prezentă în întregime.. Vedeam cu surprindere, minunare cum se formau cuvintele în mine". O singură întrebare mi-a rămas pe buze: "Această promisiune pentru o nouă întâlnire, la ce moment se referă ?" Hanna răspunde: "Poate peste 7 zile". Seara, le povestim lui Joseph şi lui Lili ceea ce se întâmplase. Joseph - care în tinereţe fusese materialist - nu vede în aceasta decât nişte poveşti de-ale femeilor şi decide să nu se amestece. Dimpotrivă, Lili doreşte cu ardoare să fie prezentă cu ocazia următoarei întâlniri şi se angajează să fie ea cea care ia note.

= Vineri 2 iulie 1943 = întâlnirea a 2-a cu Gitta
Am avut o săptămână grea. Faptul că nu ştiu dacă musafirul nostru va veni sau nu - mă stânjeneşte. în plus, viziunea nemiloasă pe care am avut-o asupra mea e greu de suportat. Este vineri, ora 3 şi aştept cu Hanna ca promisiunea acestei întâlniri să se realizeze; este dureroasă conştiinţa faptului că n-am făcut nici un progres în cursul acestei săptămâni. Dintr-o dată cuvintele următoare întrerup liniştea: Ce-ai realizat această saptămână ? Ai progresat ?

5

Mă gândesc la săptămâna mea şi-mi vine să intru sub pământ. Cu toate acestea am sentimentul că m-am schimbat un pic şi răspund cu ezitare: G. Da. - Provizoriu sau definitiv ? Mă simt atât de nedemnă că izbucnesc în plâns. Nu-ţi plânge de milă. Ţi-e frică de mine ? G. Nu. - Şi eu servesc. Aceste cuvinte mă liniştesc şi mă umplu de încredere: şi el serveşte ca mine! Într-un fel mi se aseamană. Întreabă ! Cu ocazia zilei mele de naştere Hanna mi-a desenat un portret cu mine în vârful unui munte, ţinând în mâini un glob de cristal ale cărui suprafeţe reflectau un curcubeu de culori. Acest simbol mă preocupa şi aş vrea ca Maestrul meu să-mi vorbească despre el: G. Cum aş putea nu numai să o cunosc, dar să-mi fie viaţa această sferă de Lumină ? - Sfera de Lumină se află la mine. EU COBOR ÎN TINE. TU URCI ÎN MINE. G. Cum este aceasta posibil ? - Dacă crezi, această credinţă te face să creşti. Simt în acest cuvânt "credinţă" o forţă de viaţă care n-are nimic de a face cu adeziunea mea la un simplu crez religios. La împlinirea vremii aceasta va fi. Vei putea tu să suporţi această sferă ? Răspund cu prea multă uşurinţă, fără să fi înţeles cu adevărat întrebarea. G. Da. -Eşti demnă de ea. Eşti destul de pură pentru aceasta. Încep să pierd din siguranţă. G. Tu eşti cel care ştie. Hanna simte cum cel care vorbeşte prin ea mă priveşte ca un copil zăpăcit care nu ştie ce spune. - Sfera este mai grea decât globul terestru... dar copilul se joacă cu ea, pentru că sunt construiţi din aceeaşi materie: LUMINĂ. Cuvântul "copil" este folosit într-un sens care-mi scapă cu desăvârşire. Nu înţeleg nimic din aceste cuvinte şi întreb prosteşte: G. Te poţi juca cu această sferă ? Răspunsul cade asupra mea ca un trăznet: - Prea mare ! Hanna vede cum ego-ul meu este prea mare şi dominator. Dar eu tot nu înţeleg şi întreb: G. De ce trebuie să mă debarasez ? Hanna percepe indignarea declanşată de lipsa mea de înţelegere. Ar fi trebuit un gest puternic de purificare, dar Hanna nu găseşte decât forţa de a rosti cuvintele: - Trebuie să renaşti. Ceea ce este mare - se prăbuşeşte. Ceea ce este dur - se fărămiţează.

6

Gestul de forţă arzătoare pe care Hanna fusese incapabilă să-l facă - ar fi declanşat în mine acest proces de <<prăbuşire>> şi de <<fărămiţare>>; aşa cum mi-a declarat ea mai târziu. După o lungă tăcere, Maestrul mă reconfortează: - TU NU EŞTI NICIODATĂ SINGURĂ. Eşti prea aproape ! Mă întreb dacă densitatea mea îi este insuportabilă sau dacă forţa radiaţiei lui este atât de puternică încât n-aş putea-o suporta. G. Am visat ceva dar nu înţeleg semnificaţia visului. - Tu eşti o etapă Eu sunt o etapă şi EL este calea. Simţim în vocea sa o veneraţie profundă atunci când pronunţă cuvântul << EL>>. Avea să-mi spună mai târziu cuvinte pe care n-a mai reuşit să mi le transmită: <<A vrea este un zid şi nu o treaptă>>. Simt că este o aluzie la modul cum mă crispez când îmi dirijez toată voinţa spre un scop.

= Vineri 9 iulie 1943 = întâlnirea a 3-a cu Lili
Lili şi-ar dori şi ea să pună întrebări. Se aşează în faţa Hannei, care încearcă să se odihnească, iar eu mă instalez în locul ei ca să continui să iau notiţe. - Iată-mă. Tu m-ai chemat, Eu te-am chemat. Intonaţia vocii s-a modificat cu totul. Nu mai are acele accente dure şi câteodată înfricoşătoare ale Maestrului meu. Acum este caldă. - Poţi să pui întrebări. L. Când am să mă deschid înspre în sus ? - Încă te mai minţi. Minciuna este frică. Dar tu nu ai motive să-ţi fie frică. L. Ce trebuie să fac mai întâi ? - Cunoşti acest semn ? Iată: L. Mi-ai putea explica menirea mea ? - Numele tău este: <<cea care ajută>>. <<Celei care ajută>> nu poate să-i fie frică. Îţi dau o veste bună: Îmi eşti foarte dragă. Vrei să mă revezi ? L. Da. - Atunci n-o să mă revezi ! Doreşti să mă revezi ? L. Da. - Atunci n-o să mă revezi !

7

În lumina întâlnirii anterioare înţeleg cu claritate, de data aceasta, că nici dorinţa, nici vrerea nu ne apropie de Maeştrii nostri, Dimpotrivă... Dar Lili nu înţelege şi bâlbâindu-se: L. Aş vrea numai să te pot întâlni mai bine. - DACĂ MISIUNEA O CERE ATUNCI MĂ VEI REVEDEA. Eu slujesc. L. Şi mie mi-ar place să slujesc. Atingându-i fruntea: - Aici este prea mult... Corpul tău este cel al ultimului născut. Lili era cel mai mic copil dintr-o familie numeroasă. Sufletul tău este cel al unui prim născut. Linişte. Îmi iau la revedere de la voi. Sunt atât de fericită că astfel şi Lili şi-a întâlnit Maestrul. Prezenţa sa caldă, iradiantă m-a destins şi pe mine. Toată săptămâna n-am încetat să mă tot gândesc la această <<nonvrere>> şi <<nondorinţă>> care par atât de importante.

= Vineri 16 iulie 1943 = întâlnirea a 4-a cu Gitta
Astăzi este vineri. Viaţa mi s-a schimbat în întregime. Întrevăd unele posibilităţi pe care nici nu le-aş fi visat vreodată şi încerc să cântăresc toată această noutate caremi este dăruită. Mă pregătesc cu bucurie pentru întâlnirea de astăzi. Însă, imediat după prânz mă simt cuprinsă de panică: "şi dacă Maestrul meu n-o să vină ? Dacă n-o să mai vină niciodată ?" Încerc cu disperare să alung acest gând, dar el revine tot mai presant cu frica să nu mă prăbuşesc din nou în existenţa goală, dinaintea acestor întâlniri. Apoi dintr-o dată înţeleg că trebuie să mă detaşez de acest lucru care este pentru mine acum - ce am mai preţios pe lume: venirea sa. Este o necesitate absolută, ştiu aceasta, face parte din misiunea mea. A mă detaşa din interior este sentimentul cel mai dificil pe care l-am trăit până acum. Este ca şi cum mi-aş amputa viaţa din corp. La ora 3 Hanna mă cheamă. Simt prezenţa Maestrului meu dar el rămâne tăcut; la un moment dat încep să mă îngrijorez dacă această linişte se va mai întrerupe sau nu. Din adâncul inimii mă relaxez şi-mi spun: <<Facă-se Voia Ta>>. Exact în acel moment văd - ochii-mi sunt deschişi - un foc care arde în faţa mea şi al cărui fum se ridică drept spre cer. Se aud cuvintele: - A venit momentul: acum poţi să întrebi. G. Care este calea mea ? - Fii foarte atentă ! DE O PARTE - IUBIREA. DE CEALALTĂ PARTE - LUMINA. TU EŞTI ŢINUTĂ ÎNTRE AMÂNDOUĂ. ACEASTA ESTE CALEA TA. Sunt o sută de morţi între cele două. Iubirea este purtătoarea Luminii. IUBIREA NU ESTE NIMIC FĂRĂ LUMINĂ. LUMINA NU ESTE NIMIC FĂRĂ IUBIRE.

8

Înţelegi aceasta ? Înţeleg dar mi se pare atât de greu să fac să moară micul meu ego de 100 de ori, încât cobor ochii descurajată. Priveşte-mă ! Faţa binecunoscută a Hannei, care în mod obişnuit nu-i nici frumoasă, nici urâtă, îşi schimbă expresia, căpătând o demnitate aproape înfricoşătoare. La un capăt - sunt eu. Gest de sus în jos. La celălalt capăt - este el. Între cele două capete - eşti tu. G. Cine este <<el>> ? - Micul tău <<eu>>. În gândul meu reflectez: <<Cum Îngerul se interesează de acest <<mic eu> pe care-l detest şi de care aş vrea atât de mult să mă debarasez. Şi, ipocrită spun cu voce tare: G. Micul meu eu îl cunosc bine, pe tine nu te cunosc destul. - Copil prost ! Hanna avea să-mi spună mai târziu semnificaţia acestor două cuvinte: <<Cum ai putea să-ţi cunoşti <<micul eu>>? Cunoşti tu o singură celulă din corpul tău ? îl cunoşti tot atât de puţin cât mă cunoşti pe mine. Când ai să deschizi în fine ochii ?>> Eu şi el suntem uniţi în misiunea noastră. Nu diviza ceea ce este unul. În faţa Lui nimic nu este mic. Nu judeca ! G. Învaţă-mă căci nu ştiu nimic. Nu te-am învăţat ? G. Ba da. Ştiu că pun întrebări prosteşti. Hanna percepe gândul Maestrului meu: <<Ce joc pueril>> Dar se simte totuşi autorizată să răspundă: - Cât eşti de prostuţă ! Întreabă ! G. Am multe întrebări, dar tu ştii dinainte ce vreau să te întreb. - De la inimă până la gură, nu este decât o mână. Parcurge acest drum ! - CEI CARE PUN ÎNTREBĂRI SUNT MAI PREŢUŢI DE CĂTRE DOMNUL, DECÂT CEI CARE STIU. G. Ce semnificaţie are visul pe care l-am avut azi noapte ? Mă văzusem în vis o fiinţă plină de armonie, de forţă liniştită; imaginea avea nişte culori de o luminozitate intensă. - Omul nou construit după forma ta. G. O să pot deveni acest <<Om nou>> dacă reuşesc să mă debarasez de superflu ? - TU EŞTI <<CEL CARE CONSTRUIEŞTE>> NU CEL CARE ESTE CONSTRUIT. G. Ce trebuie să fac pentru a deveni <<Cel care construieşte>>? În acea clipa aparenţa corpului Hannei dispare. Ea devine un instrument conştient în serviciul Maestrului. Gesturile-i sunt mai simple, încărcate de sens şi demnitate. Braţele-i nu mai sunt aceleaşi: ele iradiază o forţă concentrată şi-mi amintesc de sculpturile lui Michel-Ange. Urmează un gest brusc ca un fulger: - Arzi !

9

Mi-am revenit scuturată, încântată. Dar toate aceste senzaţii dispar repede văzând-o pe Hanna. După ce a pronunţat cuvântul <<Arzi !>> este cu totul epuizată; tremura toată şi prinsă de frig reuseşte cu greu să spună: "Adă alcool pur !" Astăzi, <<din întâmplare>> tocmai cumpărasem. Îi dau câteva picături pe o bucăţică de zahăr şi o acopăr cu cuverturi calde. Când încălzită începe să-şi recapete forţele îmi poveşteste: <<A trebuit să-mi adun toate energiile ca el să poată semăna în tine o sămânţă de forţă arzătoare. Fusese indispensabil să te facă a te detaşa de venirea lui, altfel n-ar mai fi putut veni.

= Vineri 16 iulie 1943 = întâlnirea a 4-a cu Lili
După un moment de repaus, Hanna este gata pentru întâlnirea cu Lili care poartă astăzi o fustă bleu şi o bluză roşie. - Te-ai îmbrăcat invers. L. De ce ? - Jos roşu şi în sus bleu ! Ca roşu să fie cel care poartă albastrul. La fel este şi în munca ta. Lili înţelege imediat că pe roşul material trebuie să se susţină albastrul spiritual. Apoi gândurile-i se îndreaptă spre munca din timpul săptămânii şi la rezultatele ei. Nu da importanţă rezultatelor. Ceea ce este - nu mai este. Aici, nu mai poţi fi de folos. <<Cel care ajută>> trebuie să-şi dirijeze atenţia acolo unde se naşte ceea ce <<va fi>. Spaţiul este mic. De aici poţi să construieşti totul. Lili are o constituţie fragilă, o sănătate şubredă, chiar nu demult fusese bolnavă. - Eşti obosită ? L. Nu, dar nu mă simt chiar bine. - Ştiu aceasta. Roşului îi scade forţa dacă este în jos. Albastrul se întăreşte dacă este sus. Un corp lipsit de forţă este o mare povară. Un corp cu prea multă forţă - de asemenea, dacă devine dominant. Roşul este Eros - iubirea terestră. Albastrul - iubirea celestă. Violetul este culoarea Sa. Un accent de emoţie îi apare în voce când pronunţă cuvântul <<Sa>>. Fiind pictoriţă ştiu că amestecul roşului cu albastru dă violet. Înţeleg că aici cuvântul <<Sa>> face trimitere la Isus care a unit iubirea terestră cu cea celestă. Ce sunt zgomotele astea care se aud afără ? îl întreb gata să alerg spre fereastră: G. Vrei să mă duc să mă uit ? - Este prea departe. Gest cu mâna care parcă şterge ceva invizibil în faţa lui Lili. - Acum s-a rezolvat. Cineva are gânduri rele despre tine. L. Am făcut vreo nedreptate cuiva ?

10

- Numai aceasta poate fi cauza. L. Am să-mi cer iertare. - Nu-i vorba despre o persoană. L. Ţi-am făcut ţie vreo nedreptate ? - Orice păcat urcă până la Dumnezeu. Poţi să mai pui o întrebare. L. Voi primi un ajutor în munca mea sau trebuie să demarez eu lucrurile ? - Dacă începi TU - ÎNSUŢI. VEI PRIMI AJUTOR. În timpul momentului de linişte care urmează, mă întreb ce posibilităţi vom avea ca să evoluam ca fiinţe umane şi imediat primesc răspuns la întrebarea-mi nerostită. Mă adresez şi tie. Aceasta este direcţia evoluţiei. Aceste cuvinte sunt însoţite de un gest care nu-i nici vertical, nici orizontal, ci oblic. Sunt foarte uimită să aflu că evoluţia umanităţii nu depinde numai de dezvoltarea sa spirituală (verticală) sau numai de cea materială (orizontală), ci de amândouă împreună.

= Vineri 23 iulie 1943 = întâlnirea a 5-a cu Gitta
Toată săptămâna m-am gândit la cuvântul <<Arzi>> dar n-am integrat încă această realitate. Vineri dimineaţă spăl pe jos în camera mică ce da spre gradină şi o decorez cu flori. Lili n-a putut să vină astăzi. Aştept în linişte întâlnirea. Hanna simte forţe de lumină reunindu-se într-un semicerc în spatele ei. - Vorbeşte ! G. Mi-ai spus că sunt 100 de morţi între Iubire şi Lumină. Aş vrea să mor deja ca să pot servi. - Nu trebuie să mori, ci să devii pod. Sunt atât de fericită de prezenţa Maestrului meu interior, încât îmi dau lacrimile. Nu cu apă trebuie să stropeşti sămânţa ! Înţeleg că toate emoţiile mele trebuie să ardă şi ele - şi vorbesc atunci despre ceea ce mă preocupă încă de la începutul săptămânii. G. Totuşi nu ard încă. Hanna aşteaptă cu un viu interes răspunsul Maestrului meu. - SCÂNTEIA APARE ÎNTRE ACT ŞI MATERIE. Simt că aceasta este o revelaţie vitală, dar nu înţeleg deloc semnificaţia ei. În tăcerea ce se aşterne Hanna simte prezenţa fiinţelor de lumină, ale căror priviri converg către mine. - Suntem numeroşi; aşteptăm mult de la tine. Simt o mare responsabilitate şi ofer cu bucurie toate forţele mele: G. Aş vrea deja să-mi împlinesc misiunea. - Misiunea nu este încă decât un cuvânt pentru tine. G. Poţi să-mi spui care este misiunea mea ? Hanna este incapabilă să formuleze răspunsul. - <<Cea care vorbeşte>> nu găseşte cuvintele.

11

Aceste cuvinte nu s-au născut încă. G. Ce le va face să se nască în mine ? - O dorinţă profundă. G. Dorinţa de a servi ? - Misiunea este importantă şi ... minunată. Vibraţia atât de intensă a ultimului cuvânt mă face să presimt senzaţia unei vieţi cu totul necunoscută. G. Ai spus că <<suntem numeroşi>>. La cine te refereai ? - Corul. În spatele acestui cuvânt simt o mulţime infinită aflată într-o armonie perfectă. Mă întreb dacă Maestrul meu este ceea ce numim noi un Înger. Cu ochii plecaţi şi cu o mişcare spre în sus a mâinii: Noi cântăm...GLORIA SA. Este pentru prima dată când resimt ceea ce înseamnă o veritabilă adoraţie şi întreb încetişor: G. îL vezi tot timpul ? Un gest rapid mă opreşte ca şi cum aş fi pus o întrebare nepermisă: - Tu nu-ţi dai seamă ce ai întrebat. Moment foarte lung de linişte. Pune o altă întrebare. G. Cum aş putea auzi în permanenţă vocea inimii fără ca mintea să se amestece ? - Nu simţi diferenţa ? G. Ba da, dar lucrurile merg foarte lent şi eu aş dori să pot servi deja. - Te îndepărtezi adesea de la cale... Hanna simte o ezitare a Maestrului. În faţa mea se aşterne un drum lung, presărat cu obstacole ce trebuiesc depăşite, cu experienţe ce trebuiesc trăite, dificultăţi ce trebuiesc învinse: un proces de conştientizare lent. Îngerul vede o furtună apropiindu-se şi se teme că presiunea familiei şi lipsa de încredere în mine riscă să mă strivească. Nu este timp de pierdut. Hanna i se adresează în inima ei: <<Te rog arată-i drumul cel mai scurt; îţi promit c-o să reuseaşcă>>. Fii foarte atentă ! Calea nu este apăsătoare. Fii uşoară ! Din nou Hanna nu-şi găseşte cuvintele pentru a exprima această bucurie de o calitate necunoscută. <<Cea care vorbeşte>> nu-şi găseşte cuvintele. Focul este uşor. Mişcare uşoară a mâinii, evocând o flamă palpâind spre în sus. Apa este grea. Mişcare greoaie a mâinii, evocând apa ce se răspândeşte pe sol. Dacă simţi o apăsare înseamnă că nu eşti pe calea cea bună. După întâlnire, Hanna îmi explică ce nu reuşise să exprime: <<Trebuie să găseşti o bucurie cum n-ai mai cunoscut niciodată: un surâs nou: Ceea ce este Uşor! Dacă simţi o apăsare prea mare înseamnă că nu eşti pe drumul tău. Dacă apăsarea vieţii îţi pare o nimica toată, atunci aceasta este calea ta. Să mergi pe drumul tău depinde în întregime de tine. N-o să poţi descoperi acest surâs nou decât trăind fiecare clipă a vietii tale cotidiene cu maximum de intensitate. Întreabă ! G. Unde se află limitele mele ? Mâinile se împreunează formând un cilindru deschis sus, dar mărginit pe lateral. - Limitele nu sunt decât aici.

12

Înţeleg că drumul spre în sus este liber, în timp ce la nivel material limitele sunt necesare. G. Atunci eu sunt tu ? Surâs. - NU ÎNCĂ. Ajunge pentru astăzi. Hanna este atât de obosită încât adoarme imediat.

= Vineri 30 iulie 1943 = întâlnirea a 6-a cu Gitta
De data aceasta am o mulţime de întrebări care-mi par toate esenţiale şi pe care le-am pregătit cu grijă. - Astăzi am puţin timp. Acest început mă deconcertează: îl simt foarte distant şi întreb descurajată: G. Pot să pun o întrebare ? Gest afirmaţiv fără un cuvânt. G. De ce eraţi atât de numeroşi data trecută ? - Pentru că misiunea ta s-a mărit. G. Ce aşteptaţi de la mine ? - Dacă sămânţa va încolti, vei şti. Am lucrat din greu toată săptămâna asupra mea şi mi-ar place să mă felicite pentru aceasta. G. Îngrijesc suficient sămânţa ? - Ştii foarte bine şi singură. Tonul are efectul unui duş rece şi înţeleg cât de ridicolă este dorinţa mea de a obţine o notă recompensatoare. G. Mi s-au arătat în vis persoane din familia mea care sunt moarte. Aş putea să fac ceva pentru ele ? - Sunt mulţi morţi slabi. G. Cum aş putea să-i ajut ? - Cu ajutorul recoltei. G. Ce trebuie să fac pentru obţinerea acestei recolte ? - EL TE-A CREAT DUPĂ IMAGINEA MEA... Acest răspuns mă pătrunde adânc. Am fost creată după modelul Îngerului meu. G. De ce ai puţin timp astăzi ? - Ca să te învăţ măsura. Îţi mai răspund la o întrebare. Răsfoiesc la repezeală prin hârtii pentru a o alege pe cea mai importantă. Am timp. Aceste cuvinte îmi deschid perspectiva unei eternităţi liniştite şi imediat îmi vine în minte întrebarea cea mai preţioasă inimii mele: G. Ce anume în mine îţi seamană cel mai puţin ? Am să-l smulg. - Incertitudinea. G. Nu înţeleg. - Nu lăsa lumina interioară să pâlpâie, riscând să se stingă. Plec ochii. Priveşte-mă. Expresia Hannei se transformă: parcă ar reflecta o solemnitate austeră nelumească.

13

Plec. Timp de câteva minute continui să simt prezenţa tăcută a Maestrului meu şi în această tăcere se naşte în mine o dorinţă profundă de a-i semană cât mai mult.

= Vineri 30 iulie 1943 = întâlnirea a 6-a cu Lili
L. Îţi mulţumesc că ai venit din nou. EL este cel care m-a trimis. L. De ce îmi este atât de dificil să mă eliberez de <<eul meu ordinar>> ? - ABANDONEZI CEEA CE ESTE MAI PUŢIN BUN ATUNCI CÂND GUŞTI IDEALUL ! O să cauţi cu o sete nestinsă. L. De ce sunt atât de puţin sigură de mine ? Nu ştiu nici măcar exact de ce am nevoie. - Împrospătează-ţi gustul căci l-ai denaturat îndopându-te cu multă hrană inutilă. În fiecare vară, cautând noi inspiraţii pentru cursurile sale, Lili a făcut cursurile mai multor şcoli diferite <<de mişcare>> în străinatate. L. De ce progresez atât de greu ? De ce mă sperii aşa uşor ? - Una decurge din cealaltă. Nu mai fi speriată. Eu veghez asupra ta. Gest protector în jurul lui Lili. Întreabă. L. Nu ştiu nici măcar ce nume să dau muncii mele ? - Cuvântul este deja rezultatul. Tu eşti doar o începătoare. Elevii lui Lili sunt cu fiecare zi tot mai numeroşi. Pe măsură ce sporeşte cu fiecare zi incertitudinea politică, creşte şi nervozitatea generală. Cursurile de relaxare devin de o importanţă vitală, dar şi din ce în ce mai dificil de realizat. L. Încă de la început simt că ceva îmi lipseşte în munca mea. Despre ce ar putea fi vorba ? - LIPSA DE ÎNCREDERE ÎN EL. ÎN MINE. ÎN TINE. Acum, eu sunt cel care îţi vorbeşte. Încearcă să precizezi pentru data viitoare, ce simţi tu că este esenţial în munca ta. L. Mulţumesc.

= Vineri 6 august 1943 = întâlnirea a 7-a cu Gitta
După lectia pe care o primisem săptămâna trecută legată de măsura justă, m-am decis ca astăzi să pun foarte puţine întrebări. - Întreabă ! G. Vederea îmi este neclară, inima-mi este nesigură. Cum aş putea să te percep mai bine ? Cum aş putea să te servesc mai bine ? Aş putea astfel să mă modelez după imaginea ta cu mai multă certitudine. - Creatura vede lipsa. G. Dar cu privire la EL - singura realitate - n-am decât o intuiţie.

14

Fie ca intuiţia ta să te ghideze. G. Cum aş putea să gravez aceste cuvinte în mine, ca ele să ardă ca o flacară pentru totdeauna. Mi-e frică tot timpul să nu se şteargă. - FRICA ESTE REFUGIUL CELOR SLABI. Nici vorbă să fac parte dintre cei slabi, aşa că protestez imediat: G. Nu despre această frică este vorbă. - Despre această frică este vorba. G. Atunci am să lucrez asupra mea pentru a mă debarasa de ea. - Nu lucra, ci crede ! Dacă crezi, nu are de ce să-ţi fie teamă. Fii atentă ! Nu cunoşti măsura suferinţei. Dintotdeauna, din fragedă copilărie am evitat pe cât posibil lucrurile dezagreabile, ştiind că atunci când sufăr, sufăr nemăsurat. ÎNTAMPINĂ (PRIMEŞTE) SUFERINŢA CA PE MESAGERUL CERULUI. DAR LASĂ-L SĂ PLECE CÂND VREA ! G. Cum este posibil să suferi şi în acelaşi timp să fii veselă ? Surâzând: - Este posibil pentru că eşti pe drumul cel bun. Simt că <<drumul cel bun>> este de fapt drumul meu, cel care îmi este destinat şi-mi aparţine. Mai am întrebări, dar amintindu-mi de masură - hotărăsc să tac. Vorbesc: Nu ne-ai dezamagit. În spatele acestui cuvânt rezonează armonia perfectă a Corului. Hanna îmi spune mai târziu: << A fost mulţumit că ai întrebat cu masură. O să primeşti răspunsurile la întrebările pe care nu le-ai adresat astăzi. Pentru aceasta, imaginează-ţi o foaie de hârtie albă: răspunsurile se vor înscrie pe ea. Însă şi intensitatea întrebărilor va da naştere răspunsurilor.

= Vineri 6 august 1943 = Întâlnirea a 7-a cu Lili
L. Mulţumesc lui Dumnezeu că ai putut veni din nou... Pentru prima oară în viaţă, simţim veritabila dimensiune sacră a cuvântului <<Dumnezeu>>. Imediat ce Lili l-a pronunţat, am simţit cum atmosfera se schimbă. şi sunt recunoscătoare pentru tot ce am primit săptămâna aceasta la Budapesta. Lili simţise un ajutor neaşteptat. N-am putut mulţumi prin rugăciune. - MUNCA TA ESTE RUGĂCIUNEA. RUGĂCIUNEA ESTE ARIPA PENTRU CEI NEÎNARIPAŢI. Ţie îţi cresc deja aripile. L. Ai putea să-mi spui punctul cel mai slab ca să-l pot corecta ? - NU. Pentru moment, fii bucuroasă ! Spunându-i <<Bucură-te>>, Îngerul continua ce a realizat toată săptămâna în privinţa lui Lili: a o copleşi cu această bucurie pe care ea n-a cunoscut-o niciodată în copilărie. L. Am fost atât de fericită săptămâna aceasta ca niciodată.

15

- Şi eu am fost fericit, micul meu servitor. L. N-am putut să-mi termin în întregime tema. Aşa cum îi ceruse Îngerul, Lili a încercat să definească în ce constă munca sa. - N-ai să poţi niciodată să termini... L. Aş fi vrut să realizez ceva complet, rotund * cuvântul unguresc <<rotund>> înseamnă aici bine încheiat, împlinit. - Rotundul face parte din infinit. Gest desenând o spirală fără sfârşit. L .Simt că încă am foarte multe de făcut. - Acest foarte mult este iluzie. Dacă ţi se pare mult, te înşeli. Nu este mult, ci un singur lucru de făcut: Gest de înălţare şi de ofrandă. Fie ca Cerul să te binecuvânteze ! Văzând acest gest de ofrandă de o asemenea demnitate - care spunea mai mult decât ar fi spus o mie de cuvinte, realizez în ce masură gesturile umane sunt sărace, pline de patos, lipsite de sens. Sunt momente pe parcursul întâlnirilor, când îmi este frică că n-am să pot nota tot ce se spune. Atunci simt cum Maestrul lui Lili aşteaptă răbdător şi termin înainte de a trece la întrebarea următoare. Aceasta s-a întâmplat de mai multe ori, încât am covingerea că Îngerii considerau necesare aceste notiţe.

= Vineri 13 august 1943 = Întâlnirea a 8-a cu Gitta
Toţi patru avusesem în ultima vreme visuri impresionante. Pentru a le deosebi de visurile obişnuite, le-am numit <<visuri de iniţiere>>. Eram uimiţi de faptul că aceste visuri nu se ştergeau cu venirea dimineţii şi fiecare din ele avea o semnificaţie profundă pentru noi toţi. Adesea, cu ocazia micului dejun, ni le povesteam reciproc şi devenise pasionantă descoperirea sensului lor. În visurile Hannei, cel mai adesea apăreau teme cu valoare universală. - A venit vremea. G. Azi noapte mi-a aparut în vis o ostie şi nu înţeleg ce semnificaţie are. - Ostia este imaginea creaţiei. Noua ostie reprezintă Noua Creaţie. G. În visul meu părea că materia este foarte importantă, dar cum - aceasta nu este prea clar pentru mine. - Ascultă ! Păcat uman - cel al lui Adam - a făcut ca materia să devină blestemată. Dacă blestemul ia sfârşit, materia va redeveni sacră. MATERIA ESTE COPILUL LUI DUMNEZEU. G. Cum aş putea să-mi întăresc credinţa, pentru a fi întotdeauna deasupra dualităţii ? - Nu credinţa-ţi este slabă, ci vederea. G. Nu înţeleg. - Priveşti dar nu iradiezi. Ochii nu sunt făcuţi pentru a privi cu ei. G. Privirea mea este prea exterioară ? - Nu, este necesară o răsturnare... Rapid ca un fulger, gestul mâinii sugerează o schimbare imediată, totală. Nu înţeleg prea bine sensul acestui cuvânt, dar sunt sigură că vreau să trăiesc această răsturnare.

16

G. Adesea, nu ştiu să iubesc... Este atât de dificil în familia mea... Gest al mâinii stângi: - CREATURA ASPIRĂ LA (DRAGOSTE) IUBIRE. Gest al mâinii drepte: - CREATORUL IUBEŞTE. Aceste două părţi nu sunt încă în echilibru în tine şi va mai dura mult timp până vor fi. G. Această săptămână am scris într-adevăr întrebarea mea pe o foaie de hârtie albă şi am primit răspunsul tău, dar sub cu totul altă formă. Cu un surâs: - Tu eşti cea care te-ai înşelat. G. Nu înţeleg. - Ai fost atentă numai la formă. G. Este adevărat ! şi adaug bucuroasă: Şi totuşi mi-ai răspuns. Îţi mulţumesc. - O ÎNTREBARE ADEVARATĂ îŞI PRIMEŞTE RĂSPUNSUL. Hanna mă avertizează mai târziu: <<Să nu depinzi niciodată de forţa Îngerului tău. Singură, forţa focului tău interior cheamă răspunsul. După un moment de tăcere: G. Nu reuşesc să mă înalţ deasupra sentimentelor. Chiar în acest moment îmi dau lacrimile, cu toate că ştiu că nu-ţi place. - Aceste sentimente te despart de mine. Gest spre în jos: LA NIVELUL ACESTA NU POT SĂ COBOR. Adevăratul sentiment este altul. Am să te învăţ. Să-i oferim LUI gândul nostru ! Inima mea se înalţă către Dumnezeu şi un sentiment de pace intensă mă pătrunde. - Acesta este adevăratul sentiment ! Fie ca EL să te binecuvânteze.

= Vineri 13 august 1943 = Întâlnirea a 8-a cu Lili
L. Mulţumesc lui Dumnezeu că ai putut veni din nou. - Te ascult. L. Îmi este permis să las complet în voie (?) când sunt singură. - Numai spre în sus. L. De ce mă simt încă atât de deşirată ? - Pentru că nu eşti în unitate cu cealaltă jumătate. Dar nu eşti departe de a realiza unitatea. Avansezi bine. L. Pot să lucrez în cursurile mele şi cu copiii mici ? - Eşti un copil tu însuţi. Deci care-i problema ? L. N-am suficient contact cu ei. - Vălul care te separă se numeşte <<cunoscut>>. Crede-mă, nu este nici o diferenţă între adult şi copil. L. De ce mă simt atât de rar copil ? - CÂND AI SĂ-ŢI CUNOŞTI TATĂL VEI REDEVENI UN COPILAŞ.

17

L. Vrerea mea de a-L căuta este încă prea mare ? - EL ESTE CEL CARE TE CAUTĂ. TU N-AI DECÂT SĂ CEDEZI. L. Aceasta este cel mai greu. - Aceasta este misiunea ta. Ajută pe fiecare în acest sens. L. Sunt atât de fericită ! Mi-ar place să mă simt întotdeauna copleşită ca în acest moment; adesea mă simt atât de <<plată>>. - Este pentru că germenul este încă mic. Poţi să întrebi. L. Mi-e frică să mă întorc în oraş. Circumstanţele politice fac ca atmosfera să fie insuportabilă în Budapesta. - De ce anume îţi este frică ? L. Ca oraşul să nu mă tragă în jos, căci n-am încă suficientă forţă. - Nu-ţi fie frică, te ajut ! O să ne mai întâlnim amândoi. Oraşul este cochilie goală, el nu mai există, a fost împietrit ca urmare a blestemului, până şi praful lui este blestem, căci nimic nu poate creşte în el. Dar în tine sămânţa creşte. Păzeşte-o cu grijă. Tăcere. Înalţă-ţi inima către EL ! Pentru prima oară Lili se simte copleşită de o rugăciune adevărată. Se prăbuşeşte în lacrimi. Vezi cât de aproape este EL. O să avem întotdeauna ocazia să ne revedem, atunci când te înalţi spre infinit.

= Vineri 20 august 1943 = Întâlnirea a 9-a cu Gitta
Am visat noaptea trecută: mă aflam pe o câmpie fără de sfârşit. Deodată, văd un cal alb, de o forţă şi de o frumuseţe perfectă. În acelaşi timp, o spirală albă urcă către cer şi ştiu că pe acel cal alb aş putea urca până la cer. G. Ce semnificaţie are calul alb din visul meu ? - Trebuie să-l încaleci. G. Cum este posibil ? - Dacă devii mai uşoară decât el. Înţeleg atunci, că acel cal alb reprezintă însăşi corpul meu şi că fără el, sunt incapabilă să mă înalţ. Tăcere. G. Ce este cel mai greu în mine ? În timpul întâlnirilor limbajul Hannei are o frumuseţe şi o simplitate excepţională: o ungurească foarte pură, apropiată de rădăcinile sale. Dar aici, ea nu găseşte decât o expresie argotică pentru ceea ce trebuie să ne comunice, expresie pe care Îngerul meu o acceptă, dar nu fără un pic de repulsie: - Nu te lăsa înşelată de Tentator. G. ...ieri ? Îmi amintesc că ieri am judecat foarte sever pe cineva. G. Da, atunci am căzut în capcană. Cum aş putea face ca să nu se mai repete ? - Fii din ce în ce mai atentă !

18

G. Cum s-ar putea ca tablourile pe care le pictez să reflecte Noua Lumină şi să semene dorinţa de a o atinge în cei care le vor privi ? - LUMINA SE DEVERSEAZĂ PRIN TINE... Am să-ţi spun un secret: LUMINA este aceeaşi cu lumina, numai intensitatea diferă. G. Pot să mă apuc de pictură ? - O să reuseşti cu siguranţă ! Fiecare din picturile tale va fi un pas spre în sus. Începe în partea de jos. Nu-ţi lua zborul ! Tu ai aripi, dar mulţi nu au. Înţelegi acum ? G. Ah, da. totul este clar. Sunt fericită şi Hanna simte că Îngerul se bucură alături de mine. - Putem deja să vorbim împreună. G. Cum s-ar putea ca fiecare din actele mele să devină ofrandă ? - Fiecare din actele tale este ofrandă, dacă nu le faci pentru tine însăţi. G. Cum aş putea să mă debarasez de <<micul meu eu>> ? îl detest atât de mult ! - NEDETESTÂNDU-L. G. Nu mă refeream la corpul meu... - Ştiu foarte bine la ce te referai. Pentru mine este clar. Ascultă: îl deteşti pentru că îţi este frică de el. EL TE ÎNVAŢĂ TOT ATÂT CÂT ŞI MINE. DACĂ ÎNVEŢI SĂ IUBEŞTI CEEA CE ESTE <<DETESTAT>>, ATUNCI ÎŢI VEI AFLA LOCUL. Înţelegi ? Răspund repezindu-mă: G. Da, dar... Sunt oprită brusc. În lungul moment de tăcere care urmează, înţeleg că i-am tăiat în mod nerespectuos vorba. - Acum poţi să vorbeşti. G. Cum aş putea să-mi găsesc locul cât mai repede cu putinţă ? - NEGRĂBINDU-TE. NU TE POŢI GRĂBI DECÂT SPRE MOARTE. El întârzie. Gest aratând spre gradină, unde Joseph s-a lăsat complet absorbit de lectura sa. G. Cine ? - <<Fiul>>. Nu pot să pronunţ nici un nume. Înţeleg că numele pe care le avem nu exprimă cu adevărat natura noastră interioară cea mai profundă; şi Îngerul este o fiinţă atât de Adevărată, încât îi este imposibil să-l pronunţe. CINE SE GRĂBEŞTE SE APROPIE DE MOARTE DIN FAŢĂ. CINE ÎNTÂRZIE SE APROPIE DE MOARTE DIN SPATE. ÎNTRE: ETERNITATEA. CEL CE ACŢIONEAZĂ LA TIMP - NU CUNOAŞTE MOARTEA. Hanna vede o imagine ce ilustrează cele ce tocmai s-au spus: viaţa sub forma unei linii verticale vibrând, o linie subţire ca un fir. Acţionând la momentul just, noi

19

suntem această linie - aici şi acum - vii. Dacă ne precipităm, suntem în viitor, moartea - din faţă. Dacă întârziem, suntem în trecut, moartea - din spate. Acţionând la momentul just, suntem în contact cu eternitatea. - Ajunge pentru astăzi. îşi suprapune mâinile peste ale mele şi simt o forţă traversându-mă. - Vei putea crea !

= Vineri 20 august 1943 Întâlnirea a 9-a cu Lili
- Vorbeşte ! L. Nu înţeleg informaţia primită în această săptămână la Budapesta. Lili a încercat să vadă la care din eleve sale ar putea să încolţească noua sămânţă. - NU JUDECA ! Sămânţa încolteşte. Creşterea este EL. Acolo unde este ascunsă sământa, acolo va încolţi. Nu căuta să afli unde se găseşte ea ! Este inutil să judeci. L. Mulţumesc, şi mulţumesc pentru visul de iniţiere pe care l-am avut aseară. - Trezirea este mai importantă decât visul. L. Mi-aş dori atât de mult să mă trezesc deja ! - TU EŞTI CEA CARE EŞTI VISATĂ. L. Nu înţeleg. VISUL ESTE IMAGINE, ŞI TU EŞTI IMAGINE. CEL CARE SE VA TREZI ÎN TINE ESTE EL. Fac eforturi mari ca să înţeleg. Văzând aceasta, Îngerul mi se adresează: - Nu te forţa, căci tu eşti puternică. Tăcere. L. Cum aş putea să-i ajut pe cei din familia mea ? - Familia ta este mare, EL este cel care ajută prin intermediul tău. Simt că acest cuvânt <<familia>> desemnează de fapt, întreaga umanitate. Ai încredere în EL ! L. Ce semnificaţie are durerea pe care o simt adesea în spate şi la ceafă ? - Ai fost obligată să te înclini în faţa a ceea ce este nedemn, vei fi reînălţată. L. Fiecare boală a corpului are ea o cauză psihică ? - Pomul face fructe. Pomul bun face fructe bune. Nu materia este cea care produce binele sau răul, căci esenţa sa este inerţia. DUREREA DIN SPATELE TĂU NU VINE DE LA SPATELE TĂU. Tăcere. Îţi pun o întrebare: Ce te-a bucurat zilele acestea ? L. Visul meu de iniţiere, zilele bune pe care le-am avut la Budapesta, dar în primul rând, prezenţa ta. - EU NU SUNT PREZENT DECÂT ÎN BUCURIE.

20

Fie ca Cerul să te binecuvânteze !

= Vineri 27 august 1943 = Întâlnirea a 10-a cu Gitta
În sfârşit o săptămână de aşteptare plină de bucurie. - Să mulţumim Domnului ! Cu un zâmbet radios: Astazi îmi este bine aici. Hanna îmi va explica mai târziu, că în timpul primelor întâlniri a simţit adesea cât de dificil era pentru Maestrul meu să coboare şi să rămână în atmosfera noastră prea densă. Astăzi, bucuria mea face ca lucrurile să fie mai uşoare. Arătând paharul cu apă: Apa mă apropie de tine. Ceea ce face focul pentru tine, face apa pentru mine. Înţeleg: cu cât voi arde mai tare de bucurie, cu atât mă voi putea apropia mai mult de Îngerul meu; în schimb, focul Îngerului trebuie să se atenueze cu apă ca el să se poată apropia de mine. Cu ce pot să te ajut ? G. Atunci când ating o persoană care-mi este dragă, simt o forţă ce traversează prin mâini. Dar nu şi prin ochi. - Forţa n-a ajuns încă până la nivelul ochilor. Înţeleg în sfârşit, ceea ce-mi spusese Îngerul acum cinsprezece zile: <<Ochii nu sunt făcuţi pentru a privi cu ei>>. Foartea adesea, Îngerul răspunde la întrebări din gânduri pe care nu le-am formulat niciodată: vede în noi ceea ce n-am înţeles şi ne explică mai târziu. Te învăţ o lege: Te înalţi de jos spre în sus. Mâinile se împreunează formând un con. Eşti construită astfel: puternică în partea de jos, subţiindu-te spre în sus. Materia este inertă. Gest aratând spre ochi: Aici se întâlnesc materia şi spiritul. Trebuie să înalţi materia până aici, aici ea va lua foc şi va iradia prin ochi. Gest aratând gâtul: Dar aici tu opreşti forţa din cauza emoţiilor, ea redevine lichidă şi coboară. De la gât spre ochi materia devine din ce în ce mai subtilă, dar rămâne încă materie. Pastrează drumul curat ! Tăcere. G. Nu reuşesc încă să acţionez exact la momentul just... Ceea ce trebuie să împlineşti îţi vorbeşte. Şi tu ai urechi pentru ca să asculţi. Închide ochii ! Închid ochii şi îi simt apropiindu-se de urechi. O forţă îi traversează. Acum ai să auzi mai bine.

21

Întreabă ! G. Adesea sufăr de neputinţa de a iubi... - Ştii tu de ce ? G. Pentru că n-am putut să pictez ? - N-ai putut să pictezi pentru că nu poţi să iubeşti. FIECARE ACT ADEVĂRAT SE CONSTRUIEŞTE DIN DRAGOSTE. Cel <<fără nume>> te-a indus în eroare... Înţeleg imediat la ce face aluzie. Ieri, două colege de-ale lui Hanna au bătut drumul de la Budapesta ca să ne facă o vizită surpriză. Era ora la care de obicei, plec să mă plimb prin pădure şi să-i fredonez Îngerului meu. După o scurtă ezitare - având de ales între Maestrul meu şi colege - am plecat, lăsându-i Hannei grija de a se ocupa de ele. Inutil să vă mai spun că n-am putut cânta. Nimic nu mai avea sens, aveam aşa un sentiment de vid în interior, că orice contact cu Îngerul meu devenise imposibil. ...Cel <<fără nume>> poate să te înşele şi sub aparenţa mea. Înţeleg cu usurinţă că în această situaţie acţionasem împotriva sentimentului meu şi mi se face frică, gândindu-mă că nu ştiu să disting ceea ce este adevărat de ceea ce este fals - pentru a-l recunoaşte pe Maestrul meu interior. ...Dar îl recunoşti pe cel <<fără nume>> în inima ta. Căci numele său este <<Vidul>>. Aratând spre sifonul de pe masă: Această apă nu este bună, căci i se introduce cu forţa vid. G. Ştiu că senzaţia de gol şi de descurajare sunt capcane, dar totuşi cad în ele. - Când ştii este deja prea târziu. Treci dincolo, nu te opreşti la momentul just, acolo unde de fapt ar trebui. Înţeleg astfel că atenţia-mi antrenată şi orbită de dinamismul general se dirijează spre exterior şi realizez că <<Cel Fals>> a început să se exprime prin mine, abia când acţiunea lui se manifestă în actele mele ! Atunci e deja prea târziu; însă dacă mi-aş focaliza atenţia spre interior, aş putea simţi pericolul dinainte şi m-aş putea apăra. Întreabă. G. De ce îmi sunt ochii uscaţi şi ard ? - Pentru că plângi. Fiinţele vii au nevoie de apă ca să ardă. Tu ai început să arzi. Apa a lipsit. G. Care este diferenţa între sentimentul adevărat şi cel fals ? - Adevăratul sentiment este imobil. Tu iubeşti când una, când cealaltă. Apa se ondulează. Gest desenând mişcarea valurilor. Adevăratul sentiment este imobil. EL IUBEŞTE TOTUL ŞI IRADIAZĂ IUBIREA SA. Semnul tău este soarele. Soarele este imobil şi iradiază peste tot. Nu soarele pe care-l vezi pe cer. Căci şi acesta nu este decât o imagine. Vorbeşte ! G. Timp de o clipă am avut senzaţia clară a misiunii mele, dar apoi totul s-a şters. - Această clipă durează etern.

22

Ea nu poate să înceteze şi n-a început vreodată. Tu eşti cea care oscilezi. Străduieşte-te din toate puterile, căci de fiecare dată iau cu mine imaginea ta ca să o prezint... Hanna vede cum îngerul suprapune imaginea mea transparentă de acum, peste celelalte imagini din săptămânile anterioare, astfel se observă imediat cum m-am schimbat de la o săptămână la alta. Aceste imagini sunt reunite în interiorul unui con format din Corul îngerilor. Chiar în acest moment toţi ochii lor sunt îndreptaţi spre aceste imagini, fără a judeca sau a critica, doar VEDEREA lor le pătrunde în profunzime. Iar din partea cea mai de sus a conului coboară privirea SA. - Fie ca Cerul să te binecuvânteze ! A doua zi Hanna îmi explică că sentimentele propriu-zis, au o importanţă vitală, dar că atitudinea mea faţă de ele trebuie să fie diferită. Dacă le refulezi prea devreme, ele rămân la nivelul gâtului şi-ţi crează o senzaţie de sufocare. Dacă le laşi să urce prea repede spre ochi, forţa lor iniţială se va pierde în lacrimi. Dar dacă le oferi LUI în momentul în care ajung la acest nivel, atunci se transformă şi devin energie-lumină care radiază prin ochi.

= Vineri 3 septembrie 1943 = întâlnirea a 11-a cu Gitta
Săptămâna a fost atât de apăsătoare, încât mă simt complet descurajată. Aşteptăm un timp îndelungat întâlnirea şi Hanna are senzaţia că îngerului meu îi este foarte dificil să ni se alăture. Vorbeşte ! G. Mulţumită lui Dumnezeu, iată ai venit ! Reculegere în tăcere. învaţă-mă adevărata rugăciune, cea care mă înalţă deasupra apei ! - Ea se numeşte Ofrandă. Iată enunţul unei mari legi: FIECARE CELULĂ MICUŢĂ îN PARTE SE ROAGĂ, ŞI RUGĂCIUNEA TUTUROR CELULELOR ÎMPREUNĂ, ESTE ADEVĂRATUL SENTIMENT. înţelegi aceasta ? G. Nu foarte bine. - PENTRU TINE ESTE DIFICIL SĂ TE îNALŢI, PENTRU MINE ESTE DIFICIL SĂ COBOR. G. (disperată): N-ar trebui să fie dificil pentru tine. Aş face atât de mult, chiar totul, ca să-ţi fac această coborâre mai uşoară ! - Nu te încărca cu ceea ce este mult. Sarcina ta este puţinul: Să faci puţin este mai greu. Încearcă să vezi diferenţa între mult şi puţin. Ceea ce este mult este diluat. Gest în jos sugerând o mulţime etalată. Există mulţi oameni - diluaţi. Ceea ce este puţin este mai aproape de EL. Şi EL este UNUL. Această învăţătură pare să se refere la opoziţia între diluarea a ceea ce este mult şi concentrarea a ceea ce este puţin ca şi conul, larg la bază şi îngust la vârf.

23

înalţă-ţi inima, îmi este dificil astăzi să rămân aici. G. Săptămâna aceasta am reuşit să iubesc un pic, dar sunt atât de departe de ceea ce mi-aş dori. - Luna nu este clară decât dacă o luminează soarele. Tu nu eşti luna. Nu aştepta să fie nevoie de tine. LUNILE TALE SUNT SUMBRE. Cu ochiul interior văd un soare care-şi devorează propriile raze. Imaginea îmi produce o oroare de nesuportat. G. Este înspăimântător ! Din când în când pe Hanna o doare foarte tare inima, fără nici o cauză aparentă. Uneori visează nişte vise premonitorii în care catastrofele stau să se producă. Îmi fac griji pentru dânsa, căci ea n-are posibilitatea să pună întrebări. Ce-aş putea să fac pentru ca durerea de inimă a prietenei mele să înceteze ? Un gest de interdicţie mă întrerupe. - încă eşti fără credinţă ? Sunteţi unite în misiunea voastră. Persoane, destine, evenimente nu sunt decât spuma valurilor mării... Tac înfricoşată. Poţi să mai pui încă două întrebări. G. Soarele este semnul meu - înţeleg, dar nu reuşesc să traiesc încă această realitate. - Asculţi cuvintele mele, dar numai cu urechile. G. De ce n-am putut să cânt pentru tine în pădure, zilele acestea ? - Pentru că eram departe de tine. G. Este din vina mea ? - Era o încercare, nu o pedeapsă. Eram acolo unde vom fi cândva uniţi. Distanţa indică mărimea misiunii tale. Fii atentă ! Noi te privim mereu ! Nimic nu rămâne ascuns. Onorează LEGEA SA până în cele mai mici detalii. Mă simt descurajată în faţa enormităţii misiunii mele. Consolează-te: eşti deja în curs de a te forma. Voi fi întotdeauna alături de tine.

= Vineri 3 septembrie 1943 = întâlnirea a 11-a cu Lili
Lili, care a fost absentă la întâlnirea trecută, se simte prăbuşită şi deprimată sub povara dificultăţilor. - Lasă jos povara ! L. Nu înţeleg. - Era atât de greu pentru tine ? L. Da, foarte greu. - Ceea ce este greu este povara. L. Cum de-am coborât atât de jos ? <<Cea care ajută>> trebuie să coboare în prăpastie.

24

ÎŢI DAU CHEIA PROFUNZIMII. NUMELE SĂU ESTE: MISIUNE îN EL. Tu eşti aleasă. Tu poţi oricând să cobori. Tu poţi oricând să urci. Nu depinde decât de tine. Crezi aceasta ? L. Cred. Mulţumesc Domnului pentru această Graţie. Urmează o tăcere intensă; ne rugăm. Descopăr cu încântare puterea cuvintelor: în momentul în care Lili pronunţă cuvântul <<Dumnezeu>>, imediat se simte cum Maestrul ei este copleşit de o adoraţie profundă - la care Lili se asociază în mod absolut natural. - Eu sunt cel care transmit fiecare din gândurile tale, fiecare din rugile tale. Nu uita să-i adresezi LUI gândurile ! Sunt întotdeauna lângă tine, la îndemâna mâinii tale, a actelor tale. PRIN FIECARE DIN ACTELE TALE TU ACŢIONEZI îN LOCUL MEU. FII FOARTE ATENTĂ ! NU MĂ DESFIGURA ! Nu poate să existe decât un singur tip de separare între noi: Aş putea-o numi <<Persoana - Capcană>>, Al tău <<eu fals>> Nu uita cheia ! POT SĂ FIU PREZENT îN FIECARE DIN ACTELE TALE DACĂ ACŢIONEZI ÎMPREUNĂ CU MINE. Multe încercări te aşteaptă. Sunt mereu alături de tine.

= Vineri 10 septembrie 1943= întâlnirea a 12 -a cu Gitta
Astăzi suntem toate fericite: pentru prima dată Joseph va asista la întâlnire - în tăcere. A citit notele noastre şi a simţit că aceste cuvinte sunt o adevărată hrană. - în numele SĂU. Aştept. G. Mulţumesc pentru învăţătura pe care mi-ai oferit-o azinoapte în vis. Am înţeles tot, dar ce încă nu ştiu este semnificaţia expresiei <<în afara timpului>>. - Ce vrei să ştii ? G. Fiindcă tu m-ai instruit deja, ar trebui să înţeleg ce este atemporalul. - Expresiile <<încă>> şi <<deja>> sunt tot în cadrul timpului. Eu te învăţ şi tu nu înţelegi încă. Aici este distanţa între noi. G. Cum aş putea să suprim această distanţă ? - PRIN MIJLOC. ACTUL FĂCUT LA TIMP ESTE ACTUL îN AFARA TIMPULUI. Sunt aici, şi aici tu înţelegi cu inima şi nu cu capul. Acum este clar ? G. (plină de bucurie): Oh, da ! - Pentru că acum ai ascultat cu inima. Acum este înafara timpului pentru că m-ai auzit la timp.

25

Lui Lili: - O binecuvântez pe <<cea care ajută >>. Această binecuvântare mă umple de bucurie. Adresându-se mie: BUCURIA-ŢI ÎMI FACE PREZENŢA MAI UŞOARĂ. întreabă ! Am văzut cu câtva timp în urmă, în interiorul meu o lumină bleu intensă. G. Lumina bleu... ce înseamnă ea ? Gest brusc de interdicţie. Simt că până nu o să fiu capabilă să trăiesc în această lumină bleu intensă, nu trebuie să mai pun această întrebare. întreabă altceva ! Nu mai am întrebări, dar spun ceea ce simt: G. Sunt fericită că eşti aici, - prin GRATIA SA nemăsurată... Lung moment de tăcere. Te învăţ: Semnul tău este soarele. Închide ochii. îl ascult şi închid ochii. Vezi soarele ? Sau încă este vag ? G. Nu-l văd. - Imagineazăţi-l ! Este suficient. Acum îl vezi ? Încerc să-mi imaginez un soare grandios într-o lumină orbitoare. Maestrul meu trasează un cerc în faţa figurii mele. îl vezi ? Faţa îmi este tensionată şi simt pupilele tremurând sub pleoape. Vrei să vezi mai mult decât este necesar. Trasând un nou cerc: Dar acum, îl vezi ? încep să găsesc soarele într-un cer fără nori. G. Da. - Bine. Imaginea este clară ? G. Nu încă. Imaginea soarelui se mişcă. Coboară şi urcă pe cer. - Încă vrei. Spune-mi dacă este clară. Imaginea se clarifică, dar mă simt încă nervoasă şi stângace. G. Da, se clarifică. - Fii mai calmă ! Trasând pentru a treia oară un cerc: Si acum ? Mă concentrez numai asupra soarelui, nemaivăzând nimic altceva. Deschide ochii când imaginea îţi va fi clară ! SENTIMENTELE, A VREA CU ORICE PREŢ, DORINŢA SUNT TEMPORALE. CÂND ELE îNCETEAZĂ, ATUNCI POŢI ŞTI ŢELUL DRUMULUI TĂU. Acum imaginea soarelui este foarte clară, apoi începe să se estompeze puţin câte puţin. Acum, ai reuşit. Deschid ochii. Atenţie ! Aluneci deja !

26

Şi numai după ce mă simt alunecând în straturi din ce în ce mai dense - realizez unde eram. G. Da, alunec. - O să înveţi. Încă este greu... şi pentru mine. Îmi dau seama, în mod instinctiv, că timp de câteva momente reuşisem să ating o intensitate a vieţii pe care n-am mai cunoscut-o înainte, unde simţurile încă adormite erau incapabile de a percepe. Singura senzaţie care mi-a rămas este aceea a unui vid absolut. Este această primă încercare o avanpremieră a ceea ce va fi mai târziu - pur şi simplu o stare naturală ? Hanna îmi spune mai târziu că energia din jurul meu era diferită: foarte densă în partea de jos, mai clară la mijloc şi apoi, din ce în ce mai clară până sus - unde era translucidă. în general, urci şi cobori prin aceste straturi de energie unde se definesc gândurile şi sentimentele. Dar atunci când reuşeşti să te ridici deasupra acestui nivel, acolo eşti în atemporal. Acea clipă este eternă, dar ea nu a ţinut decât o secundă. Tăcere. Gest al Maestrului meu cerând apă. Îi întind un pahar Hannei. Atunci când bea, facilitează coborârea Maestrului meu. - Cât este apa de grea ! Hanna este cea care bea, dar ea reprezintă în aceste momente instrumentul care serveşte coborârii lui; îngreunându-se el reuseşte să coboare până la noi. Mai ai vreo întrebare ? G. În ce mai sunt încă <<păgână>> ? - Fii <<păgână>> în toate, căci aceasta este rădăcina ! Dar acum trebuie să înmugurească florile. Fără rădăcină nu este posibil. Este un punct în care greşeşti. Acolo unde eşti insensibilă. Aici nu eşti <<păgână>>. AICI SIMŢUL S-A PERVERTIT. ARUNCĂ-L ! Înţeleg că sunt insensibilă acolo unde ţesuturile sunt moarte. Hanna îmi spune mai târziu că <<falsul eu>>, <<Persoana - Capcană>> locuieşte în zonele insensibile. Voi toţi ! Păziţi cu atenţie porţile secrete, căci duşmanul pândeşte ! <<Cea care vorbeşte>> era cât pe ce să-i cedeze astăzi. În aceste momente noi nu putem să vă ajutăm, ci doar să vă avertizăm. Mai ai o întrebare ? G. Mi-aş dori să-L glorific prin toate actele mele... şi, pentru totdeauna. Care este cheia acestei continuităţi ? - Astăzi întrebi în mod continuu - unul şi acelaşi lucru. Continuitatea ţine şi ea de timp. Nu este nimic mai frumos decât să-i înalţăm glorie LUI ! LĂUDAT FIE DOMNUL !

= Vineri 10 septembrie 1943 = Întâlnirea a 12-a cu Lili

27

L. Mulţumesc pentru că ai venit. La ce anume trebuie să acord cea mai multă importanţă în cadrul cursurilor pentru a putea acorda un ajutor esenţial ? - La tine - însăţi. Dacă tu eşti bine, tot ce trebuie îţi este dat. Aceasta să-ţi fie singura preocupare. L. Care este semnul care mi-ar permite să-mi dau seama imediat dacă sunt bine ? SEMNUL SE SCHIMBĂ îN PERMANENŢĂ, PENTRU CĂ TU TE SCHIMBI MEREU. Dar există un semn sigur: Atunci când ştii să iubeşti, cu adevărat SĂ IUBEŞTI PE TOŢI CEILALŢI. Aceasta îţi este dat. ESTE CEA MAI MARE GRAŢIE CĂCI EL ESTE îN TINE. L. Acum înţeleg cheia profunzimii... Tăcere îndelungă. - Ce splendoare minunată... întreaga creaţie ! Este inexprimabil... Întreabă ! L. De ce îmi este atât de greu să pun întrebări ? - Pentru că ţi s-a pus palma la gură când ai dorit să pui întrebări şi de atunci încă nu ţi-ai reluat în întregime răsuflarea. Copil nedorit, Lili a suferit în tăcere toată copilăria şi n-a îndrăznit niciodată să pună întrebări. Înalţă-te în această splendoare şi te vei deschide ca un crin. L. Am încercat să mă înalţ dar simt că forţez. - Ai văzut vreodată un pui de păsărică când începe să înveţe a zbura ? El îşi desfăşoară mai întâi aripile. Ceea ce tu uiţi să faci. L. Cum adică ? - Aripa este mediatoarea între materie şi aer. Tu eşti o fiinţă umană. Aripa ta este braţul. ÎNVAŢĂ MAI îNTâI SĂ îMBRĂŢIŞEZI, NUMAI ATUNCI VEI PUTEA ZBURA, NU ALTFEL. Gest pentru a cere apă: EL este cel pe care îl admir şi în apă. Fie să vă puteţi minuna de toate, Căci totul este minune !... L. Am o mare problemă. N-ar trebui să am şi o pregătire ştiinţifică ? - Ba da. L. în ce domeniu ? - Ştiinţa a fost născută de cei care s-au minunat. N-o desconsideraţi ! A te minuna de lucruri şi a fi curios sunt două lucruri diferite. Au fost mulţi curioşi, dar au existat şi dintre cei care s-au minunat. Aceştia au fost trimişii LUI. Căutaţi-i. Ei vă vor învăţa.

28

L. Cărţile sau oamenii ? - Este una şi aceeaşi. Fii însă atentă să fie dintre cei care se minunează. Elevului care caută îi este trimis învăţătorul. Fie din timpuri străvechi, fie pe cei de acum, poţi să-i găseşti. Debordând de o veselă certitudine: ŞI EI VIN... L. Este atât de bine să te gândeşti că sunt mulţi cei care se minunează. - întreabă ! L. Simt din ce în ce mai mult necesitatea de a mă purifica. Cum să-i ajut pe ceilalţi care sunt în aceeaşi situaţie ? - CA SĂ FIE PUR FIECARE LUCRU TREBUIE SĂ FIE LA LOCUL SĂU. NU EŞTI IMPURĂ DECÂT ATUNCI CÂND TE AFLI ÎN ALTĂ PARTE DECÂT ACOLO UNDE-ŢI ESTE LOCUL. L. Simt atât de rar că mă găsesc acolo unde-mi este locul ! - Sursa <<celei care ajută>> este nevoia. Este mare nevoie de tine. Astăzi ţi-am vorbit despre splendoare, dar există tenebre negre indescriptibile ! Cauza lor sălăşuieşte chiar în interiorul oamenilor. Privind - ei nu văd nimic. Şi suferă într-o mizerie infinită. Fie ca acestea să-ţi dea puteri neobosite, micul meu servitor. L. De ce - cei mai mulţi oameni nici nu cunosc şi nici nu doresc să cunoască splendoarea lumii ? - Aceştia sunt cei călduţi... pe ei este dificil să-i ajuţi. Dar nu te îngrijora, chiar şi această putere îţi este dată. Dar tu - nu trebuie să fii niciodată călduţă căci vei fi spulberată. Lili este înspăimântată. Dar fie ca inima ta să nu cunoască frica Căci ea este căminul CELUI CARE ŞUŞOTEŞTE ! L. Oh, dacă s-ar putea ca forţa pe care o simt acum să crească ! - O să crească. ÎN JURUL CELUI CARE ŞTIE SĂ SE MINUNEZE RĂSAR MINUNILE, ŞI CEA MAI MARE MINUNE ESTE - OMUL. Din mâinile tale se vor naşte minuni. Eu îţi voi fi alături. Întunericul se va disipa. Fie ca Cerul să te binecuvânteze.

= Vineri 17 septembrie 1943 = Întâlnirea a 13-a cu Gitta
Aşteptăm cu toţii, în tăcere, venirea Maestrului meu interior când deodată, încep să bată clopotele în sat. - Ascultaţi cu atenţie ! Dangătul clopotului semnifică pregătire.

29

O să vină un sunet nou Iar voi veţi fi clopotele care-l vor anunţa Încă funcţionaţi după vechiul mod: Întunecat - luminos, bun - rău, rece - cald. Gest de oscilare. Acest mod se adresează urechilor. Noul dangăt al clopotului nu poate fi încă auzit căci clopotul se balansează. Dacă el se opreşte atunci va veni NOUL. Aceste cuvinte mă pătrund atât de adânc, încât ochii mi se umplu de lacrimi. Clopotul se balansează încă Dar este începutul slujbei. Tăcere lungă, lungă. La cererea sa - îi întind un pahar cu apă. După ce a băut: Bea şi tu ! Mirată, beau. Prin ochii îngerului Hanna vede în pahar un lichid albastru în care se reflecta o lumină a cărei sursă este necunoscută. Iar în momentul în care o beau, toată reţeaua arterelor până la cel mai mic vas sanguin devine aurie. Era un alt fel de Apă. Ce dur este acolo în înteriorul tău, Gest indicând spre inima mea. şi ce blocată este, fixează-ţi gândul la această Apă. Ea dizolvă totul. Simţi ? Mă simt minunat de bine - aceasta este fără nici o îndoială Graţia divină ! TU MI-AI DAT APA DE JOS, EU ÎŢI DAU APA DE SUS. DĂ ASTFEL TUTUROR CELOR CĂRORA LE ESTE SETE IAR APA CARE VINE DE SUS VA IZVORâ MEREU. NU UITA: FIECARE PICĂTURĂ PE CARE O DĂRUIEŞTI LUI I-O DĂRUIEŞTI. Lung moment de tăcere. Am venit ca să-ţi răspund. Mă simt atât de copleşită de acest moment de Graţie, încât toate întrebările mele şi-au pierdut importanţa. G. Ai răspuns deja la toate întrebările mele. - Mai ai încă trei. G. Ce semnificaţie are faptul că m-am văzut azi noapte în vis cu un văl ? - Vălul va dispare încetul cu încetul. El reprezintă trecutul, copilul de altădată. Visul tău era presărat de trecut şi de viitor. Dar nici unul, nici celălalt nu există. Nu există decât prezentul. Toate sunt numai văluri... G. De ce n-am putut să-ţi urmez singură învăţătura ? - întreabă cu alte cuvinte ! G. N-am putut să mă concentrez asupra soarelui - singură. În clipa în care am pronunţat acest ultim cuvânt, îmi dau seama brusc că am comis o gravă eroare căci nu sunt niciodată singură şi mă cuprinde ruşinea. - Dacă spui <<singură>> eşti singură. Cad într-o prăpastie a disperării, dându-mi seama că printr-un singur cuvânt eronat m-am separat singură de EL. Tăcere prelungă.

30

Înalţă-ţi inima şi întreabă altceva. Am timp. G. De ce este atâta incertitudine în mine ? Cu un zâmbet: EL singur este certitudine. Dacă eşti permanent conştientă de aceasta, atunci incertitudinea din tine se va transforma în certitudine. În tot şi întotdeauna EL este singura certitudine. G. Ce este cel mai urât în mine care mă separă de tine ? Gest rapid indicând spaţiul dintre ochi: - Acest rid. G. Pentru că voiesc ? - Pentru că te forţezi. G. Si de ce mă forţez ? - Pentru că încă mai iubeşti vechea îmbrăcăminte. Odată ce coaja de ou s-a spart, ea nu mai foloseşte la nimic. Nu uita Apa ! Ea dizolvă şi aceste tensiuni. Tăcere. Am să-ţi spun ceva drăguţ: Ascultă ! Când îţi vei termina lucrul aprind un foc al bucuriei în semn de mulţumire. Am terminat de pictat un tablou creat sub inspiraţia acestor întâlniri cu îngerul. *A fost distrus în timpul razboiului. Sărbătoriţi această zi, vom fi alături de voi ! Lui Lili: Şi ea ne-a ajutat. Lui Joseph: Şi el <<fiul>> a fost de folos. După o tăcere adresându-se din nou lui Lili: Mai ai o întrebare ? L. Care este diferenţa între mâna dreaptă şi mâna stângă ? - Nu există dreapta şi stânga pentru că nu este mâna cea care acţionează, ci inima, pentru că el este UNUL. Dacă acţiunea nu vine de la el Atunci ambele mâini sunt stângace. Bucuria ta de viaţă va fi bucuria noastră. Lili înclină capul mulţumind cu umilinţă. Cerul este alături de voi.

= Vineri 17 septembrie 1943 = întâlnirea a 13-a cu Lili
- Să ne bucurăm împreună ! întreabă ! L. De ce renunţ atât de repede, chiar atunci când încep un lucru cu mult entuziasm ? - Un alergător bun nu aleargă foarte repede la începutul cursei. El îşi păstrează forţe în rezervă, chiar dacă aceasta nu se observă imediat. La orice început este necesară concentrarea şi nu dispersia. O fisură cât de mică în ou

31

Şi puiul nu va mai ieşi. înţelegi ? L. Cum aş putea recunoaşte această fisură în ou ? întrebarea ta nu-i simplă, Dar o să-ţi explic. Problema nu este fisura, ci timpul. Căci fisura nu dăunează decât embrionului aflat în curs de dezvoltare. Tăcere. Fii atentă. Cel ce însămânţează - seamănă sămânţa. Tu eşti <<cea care ajută >>. Tu nu poţi tăia sămânţa în două. îngroap-o în profunzime, Ea va creşte şi se va multiplica singură, Şi abia atunci vei putea s-o împarţi ! Dar îngroapă sămânţa foarte adânc... adânc, în pământ, ca pământul s-o acopere timp îndelungat mult timp... Tu abia aştepţi s-o distribui. Aici este eroarea ta. Fii răbdătoare ca lutul pământului din care ai fost plămădită Şi o să culegi recolte îmbelşugate. Te învăţ: în cadrul cursurilor tale fii atentă la armonie. L. La armonia din interiorul meu ? - Nu, ai multe eleve la un loc. Ele nu sunt toate făcute pentru a fi împreună, dar este important ca toate să înveţe cu tine. L. Atunci trebuie să organizez cursurile separat sau să încerc să armonizez ansamblul ? - Fă ca fiecare dintre ele să-şi aibă locul ei. Şi fii foarte atentă: Nu fă această împărţire cu capul, nici cu inima, ci fă-o cu umilinţă. Căci EL este cel care pune fiecare lucru la locul lui. întreabă ! L. De ce mă simt atât de diferit în oraş faţă de la ţară ? - în fiecare fiinţă există două forţe: Forţa de viaţă şi forţa de moarte. Una construieşte, cealaltă distruge. TU NU EŞTI NUMAI CREATURĂ. TU CONSTRUIEŞTI ŞI TU DISTRUGI îN PRIMUL RâND PE TINE-îNSĂŢI. L. Procesul acesta de construcţie îl simt atât de lent... Dacă i L-ai încredinţa, nu l-ai mai simţi lent. L. Dar ce mă împiedică să i-L ofer întotdeauna. - Nu întotdeauna. Observă momentele în care nimic nu te împiedică. Ceea ce ai reuşit să faci o dată Poţi să refaci în orice moment Nu fi îngrijorată ! căci încercările sunt menite să te întărească.

32

Cu cât obstacolul este mai mare Cu atât mai mare este încrederea în forţa ta. MĂRIMEA OBSTACOLULUI NU ESTE PEDEAPSĂ, CI îNCREDERE. Fiţi foarte atenţi ! Cu toţii ! Nu este nici o prăpastie atât de întunecată, Nici o faleză atât de înaltă, Nici o eroare atât de încurcată care să nu fie CALE SPRE EL. Fie ca temerile cele mai groaznice să nu vă abată din cale ! Voi deja puteţi să mergeţi, nu numai pe apă - ci dacă aveţi credinţă - chiar şi pe vid. Pe vidul cel mai negru. Nu vă fie frică ! Fiţi atenţi la un singur lucru: NU VĂ SPRJINIŢI PE NIMIC ! Ceea ce poate părea sprijinul cel mai sigur, este vidul cel mai adânc. NU VĂ AGĂŢAŢI DE EL CĂCI ATUNCI O SĂ DEVENIŢI VID VOI-îNŞIVĂ ! Există un singur Sprijin care nu dezamăgeşte niciodată. Unul singur ! Şi el este minunat ! FIECARE DIN PAŞII VOŞTRI PESTE VID DEVINE O INSULIŢĂ îNFLORITĂ PE CARE CEILALŢI VOR PUTEA PĂŞI LA RâNDUL LOR. Dar pe drumul acesta nu luaţi cu voi nimic vechi ! Vidul atrage vid. Trebuie să plecaţi goi, fără nici un fel de veşmânt. Un veşmânt cu totul nou, ceva ce nu a mai existat înainte, vă aşteaptă... Lui Lili: în munca ta, de asemenea, renunţă la tot ce e vechi ! Caută ceva complet nou, nu-ţi fie frică să rămâi fără veşmânt ! Nu poţi îmbrăca ceva nou Dacă n-ai dezbrăcat mai întâi veşmântul vechi. EL este cel care înveşmântează câmpurile cu flori. Cum s-ar putea să nu-ţi dăruiască EL un veşmânt nou dacă ai credinţă ! L. Simt că vechiul mă jenează foarte mult, dar nu percep încă clar Noul. - Nu încerca să percepi, ci să crezi ! îNCEPE îN FIECARE ZI LUCRUL CA ŞI CUM NU L-AI MAI FĂCUT NICIODATĂ ! L. Oh, numai de-aş fi în stare… Gest de binecuvântare lui Lili: - O să fii. <<Cea care vorbeşte>> este obosită. Nu este prea uşor pentru ea. Pune o ultimă întrebare. L. Care este aspectul pe care ar trebui să-l corectez primul ? - Ceea ce am să-ţi spun o să ţi se pară straniu. Nu te mai da cu fard; adevărata culoare îţi va fi dăruită.

33

Atunci când este obosită, Lili are obiceiul de a se da cu fard de obraji pentru a-şi ascunde paloarea. în ultimul timp, tot vrând s-o facă pe femeia puternică, a sfârşit prin a se epuiza de tot. Simt că acesta este aspectul la care se referă îngerul şi nu că ar avea ceva împotriva machiajului. Să te vopseşti înseamnă să te închizi. Dacă eşti obosită în timpul cursurilor, să nu-ţi fie ruşine de aceasta, şi în clipa în care ai să conştientizezi că te simţi epuizată, n-o să mai simţi oboseală. Nu te farda, şi adevărata culoare-ţi va fi dată. Nimic nu rămâne ascuns… totul va fi scos la iveală.

= Vineri 24 septembrie 1943 = întâlnirea a 14-a cu Gitta
- Să-l salutăm cu toţii pe EL ! Spune, te ascult din toată inima. îmi fac griji pentru Hanna căci în ultima vreme traversează un moment foarte dificil. Ea resimte cu imensă intensitate în inima ei - suferinţa lumii întregi. Nu-ţi face griji. <<Cea care vorbeşte>> este uşoară… Durerea nu se acumulează în ea. Ai pregătit întrebări ? G. Care este adevărata umilinţă ? - Este uşor de recunoscut. DACĂ PLECI CAPUL PENTRU A TE-NĂLŢA, ESTE ADEVĂRATA UMILINŢĂ. DACĂ PLECI CAPUL PENTRU A TE COBORâ, ESTE FALSĂ UMILINŢĂ. Astfel poţi să o recunoşti întotdeauna. Când eşti cu mine, înalţă-ţi totdeauna capul şi nu-l pleca decât dacă-l plec şi eu ! TU EŞTI EGALUL MEU MAI DENS. G. (cu bucurie): Oh, da ! - Atunci este bine. G. Aş vrea atât de mult să devin într-adevăr egala ta mai densă ! - Eşti în toate privinţele. Dar nu eşti încă conştientă pe deplin de aceasta. Trebuie să te trezeşti bucăţică cu bucăţică. FIECARE DIN CELULELE TALE TREBUIE SĂ SE TREZEASCĂ. Când este noapte dormi. Deschizi ochii abia când se face lumină. Unde simţi că încă mai dormi ? G. Acolo unde sunt insensibilă. - Şi unde este aceasta ? Arăt imediat spre inimă. Mare atenţie înainte de a vorbi ! G. Nu-i vorba despre inimă ? - Dar atunci unde ? Este cu adevărat greu ! Atâta timp cât nu simţi unde mai dormi, este greu să te trezeşti. Trebuie să-ţi arăt locul ? G. Oh, da ! Gest arătând spaţiul dintre ochi.

34

- Vezi cum te-ai înşelat. G. Aici dorm adânc. Cum aş putea oare să mă trezesc ? - Singurul mod de a te trezi este să întrerupi visarea. Cât timp eşti atentă la vis, Te afunzi din ce în ce mai mult în el căci îl iei drept realitate, şi te pierzi în el din ce în ce mai mult… Toţi cei care încep să se trezească îşi spun: Aceasta <<nu-i adevărat>> - şi atunci se trezesc. Visul este aproape ca starea de veghe. Este înşelător. Voi visaţi cu toţii. <<Cea care vorbeşte>> a visat adânc astăzi - pentru ca să vedeţi cu toţii cât de adânc dormiţi. Este o aluzie la ziua dificilă a Hannei, dar şi la viaţa noastră de zi cu zi, de la naştere şi până la moarte. FIECARE PAS SPRE EL ESTE O TREZIRE. FIECARE EXISTENŢĂ NU NUMAI A VOASTRĂ - NU-I DECâT VIS. UN VIS SUBTIL… DIN CE îN CE MAI SUBTIL… DAR RĂMâNE UN VIS. O SINGURĂ TREZIRE EXISTĂ: EL. Vă anunţ că va veni Eliberarea, Atunci când LUMINA SA UNICĂ va străpunge întunecimile cele mai adânci. Noi cu toţii lucrăm pentru aceasta. Cu bucurie şi recunoştinţă. Recunoştinţă ! Din visători, veţi deveni instrumente ale trezirii. Trebuie să ajungeţi la o astfel de evoluţie încât oricine doar v-ar privi - se va trezi. înţeleg că trebuie să ajungem la un aşa grad de strălucire interioară, încât ceilalţi* să se trezească numai privindu-ne, aşa cum în natură - soarele ne trezeşte pe toţi dimineaţa. (*=pur şi simplu) Aştept întrebarea ta. Atingând spaţiul dintre ochii mei. G. De ce aici încă mai dorm ? - Gândeşte-te la exemplul cu visul. Avem noi nevoie de vise ? Simt că îngerul îmi întinde o mică capcană pentru a mă forţa să exprim ceva ce încă este confuz în interiorul meu. Bâlbâi: G. Nu… Sau poate ca pe o încercare ? Nu sunt sigură. - Vorbesc de visele obişnuite. Atunci când dormi. G. Nu visez întotdeauna, deci probabil că nu-i necesar. Foarte sever: - Crezi tu că există ceva pe lumea asta care să nu fie necesar ? Niciodată nu voi răspunde la întrebarea <<de ce ?>>. ASTFEL ERADICHEAZĂ ACESTE CUVINTE: <<DE CE ?>> ŞI îNDEPLINEŞTE-ŢI MISIUNEA îNTOTDEAUNA FĂRĂ <<DE CE ?>>. Acum, pleacă-ţi capul, dacă există adevărata umilinţă în tine !

35

îl plec, mulţumind pentru această lecţie şi simţind cum inima-mi se înalţă. Imaginile din vis sunt ca un plic. Sensul se află ascuns înăuntru. înăuntru ai să descoperi trezirea, şi nu în afară. De aceea nu reuşeşti să te trezeşti. înţeleg că vorbind despre vis, îngerul desemnează de fapt, existenţa terestră - şi că în ciuda a ceea ce-am gândit întotdeauna, existenţa terestră este o şansă enormă pentru om, ea dându-i posibilitatea de a se trezi, deci de a deveni conştient. îmi dau seama că ar fi trebuit să caut trezirea implicându-mă profund în viaţa de fiecare zi. Orice vis este ca un plic. încă nu poţi înţelege bine aceasta. Gest pentru a cere apă. Pentru mine, este ca o <<scurtare a somnului>> Cât este totul de minunat, insondabil, ascuns şi în acelaşi timp - transparent şi clar, atunci când ne trezim. CEEA CE MIE îMI ESTE CLAR - ŢIE îŢI ESTE ASCUNS CEEA CE ŢIE îŢI ESTE CLAR - LOR LE ESTE ASCUNS. Cuvântul <<lor>> este subliniat printr-un gest spre în jos, desemnând mulţimea de oameni încă adormiţi. NUMAI PENTRU EL SINGUR TOTUL ESTE CLAR, CHIAR Şi ceea ce mie îmi este ascuns. Cât este totul de minunat ! Tăcere. în vis, este sus ceea ce-i jos şi ceea ce este greu este lejer. <<Cea care vorbeşte>> era astăzi sus şi credea că este jos, căci ea visa. Jos, voi vă simţiţi bine. Trebuie să ajungeţi la un punct: în care fiind sus să vă simţiţi bine. încă este dificil pentru voi să staţi sus din cauza propriei greutăţi. Tăcere. Mă adresez acum, <<celei care ajută>>: încercările tale sunt bune. Lili le-a dat să facă elevelor sale, săptămâna aceasta - exerciţii cu capul în jos. în spatele lucrurilor obişnuite se ascund defectele. Dacă le răstorni, defectele apar, doar pentru că nu mai este ceva obişnuit. Răsturnaţi totul… întotdeauna ! Şi mai ales în interiorul vostru. Obiceiurile sunt moartea, sunt Cel ce Disimulează, cel ce Asupreşte, este duşmanul care se ascunde în ceea ce este mort, în ceea ce este insensibil, în ceea ce este nul. El n-are putere decât atâta timp cât este ascuns, pentru că oricine este mai tare decât de el. Singura sa forţă: minciuna, disimularea, tabieturile, moliciunea. Aceasta este forţa sa. Şi EL nu este ascuns.

36

Dar pe EL îL vedem într-o zi ! Timpul s-a scurs. Trimite un mesaj. G. Este un mesaj de recunoştinţă. îl transmit. Fie ca EL să vă fie întotdeauna alături ! Am remarcat că îngerii pronunţă foarte rar numele de Dumnezeu, fără îndoială pentru că umanitatea, pierzând sensul a ceea ce este sacru, l-a banalizat (nici nu mai vorbesc de sensul care i s-a dat de-a lungul istoriei: Războaie <<sfinte>>, <<Sfânta>> Inchizţie). Atunci însă când Maeştrii noştri pronunţă cuvântul <<EL>>* ne simţim pătrunşi până în adâncul sufletului. (*Acest prenume în ungureşte nu este nici masculin, nici feminin, ci le reprezintă pe amândouă odată.)

= Vineri 24 septembrie 1943 = întâlnirea a 14-a cu Lili
Astăzi este ziua de naştere a lui Lili. - Te salut astăzi de ziua ta. Cu adevărat eşti nou născută. Noul tău mod de a înţelege este încă fragil, dar veghez asupra ta. L. Dă-mi un ordin pe care să-l execut; când decid ceva pentru mine însămi n-am suficientă forţă să duc lucrul la bun sfârşit. Nu este necesar un ordin pentru a surâde, dacă te simţi bine. Să surâzi este misiunea ta, şi nu ai nevoie de un ordin pentru aceasta. Eu îţi aduc hrana Dar EL este cel care ţi-o trimite. Restul este superflu. De ce simţi nevoia de a primi un ordin ? L. Pentru ca el să fie tot timpul prezent în mine, şi să mă ducă către EL. - Un ordin şi… EL ? EL dăruie întotdeauna, EL nu cere niciodată, căci forţa SA este inifinită. Ordinul este pentru masele ignorante. Tu acţionezi liber. Poţi accepta sau… refuza. Poţi să te ridici sau să cobori. Aceasta nu depinde decât de tine. Ai fi capabilă să ucizi ? L. Sper că nu. - Atunci de ce <<porunci>>, de ce ordine ? Nu fi lipsită de încredere în tine însăţi. L. Aşa se explică deci faptul că mult timp am dorit să mă sinucid… - Dar tu n-ai făcut-o căci ai o misiune. Acum încă îţi mai este frică ? L. Ah, nu ! - Vezi ! Nu sunt eu singurul care veghez asupra ta. Rugăciunea multor oameni necăjiţi, rătăciţi undeva în întuneric te veghează,

37

căci tu eşti singura ieşire pentru ei. Draga mea, ei - cei care sunt lipsiţi de toate - veghează asupra ta mai bine ca mine-însămi. Lili simte că fiecare din paşii ei - în afara întunericului sunt un pas înainte şi pentru ceilalţi. întreabă ! L. Aş putea să ştiu mai multe despre semnul meu ? - Ce-ai vrea să ştii ? L. Cunoscându-l mai bine, poate aş putea să ajut mai mult. Semnul tău este imaginea reflectată în oglindă a semnului SĂU. Semnul SĂU Semnul tău Cele două semne reunite. Eliberare

Roagă-te cu mâinile astfel reunite deasupra inimii:

şi deasupra semnului tău se va înălţa semnul SĂU. în clipa acestui gest de rugăciune, Hanna este în întregime angajată în serviciul LUI şi faţa-i exprimă o demnitate de o frumuseţe solemnă. întreabă, draga mea ! L. Simt atâta incertitudine în mine la acest început de an şcolar. - Eu îI sunt recunoscător pentru incertitudinea ta. Cel ce se simte incert păstrază în el Unica Certitudine. Ceea ce pare cert este moartea. Noul este întotdeauna incert. L. Simt incertitudine pentru că n-am făcut destule experienţe noi. TU EŞTI CEA CU CARE SE FAC EXPERIENŢE. Ajunge ! Mă întreb dacă aceste întâlniri nu sunt încercări pentru a stabili o relaţie conştientă şi durabilă între fiinţe umane şi forţe divine. Unde simţi că ceea ce faci nu este suficient ? L. Nu simt noul în munca mea. Mă aştept întotdeauna parcă la mai mult. - Este posibil să măsurăm noul ? Ceva Nou, cât de mic - este mai mult decât tot ceea ce este vechi, şi nu poate fi măsurat. Poţi să spui cu precizie în inima ta Ce semnificaţie are acest grăunte Nou în interiorul tău ? El este capabil să schimbe totul. Totul O să transpară peste tot şi în toate. El o să-ţi înlăture pofta de vechi.

38

Ai să simţi chiar dezgust pentru ceea ce este vechi. MICUL GRĂUNTE DE NOUTATE: SĂMâNŢA îMPĂRĂŢIEI DIVINE ESTE îN TINE. Binecuvântează solul care adăposteşte micuţa sămânţă, şi binecuvântează viitorul fruct. Mai sunt îndoieli în inima ta ? L. Nu. - Asta este bine. L. Dacă această stare ar putea dura… -Micuţa sămânţă este incoruptibilă, e cert. După o scurtă tăcere, întorcându-se spre mine: Ştii ce semnificaţie are vălul din visul tău ? Aceea că vechiul văl al viselor nu mai este necesar. Arătând spre Joseph: Văl în tine, zid în <<fiul>>. Vechiul zid: ceea ce omul a ridicat între el şi Creatorul său. Joseph fusese materialist în tinereţea sa. A venit timpul pentru ca zidurile să se prăbuşească. Zidurile uscate şi dure vor fi distruse. Desemnând misiunea lui Joseph: Dar o să ridice noi ziduri, el <<cel care construieşte>>. Gest pentru a cere apă: o aduce Lili. Vezi, am cerut apă, n-am dat nici un ordin, şi tu mi-ai adus-o cu toată inima. ASCULTĂ CEEA CE ŢI SE CERE ŞI TOTUL VA DEVENI UŞOR ! SE VA PUNE îN MIŞCARE FORŢA ASCUNSĂ îN TINE. O să poţi muta din loc munţii şi-ţi vor părea uşori ca bulele de săpun. L. Cât de bine este să simţi împlinirea ! - Crede: cupa este întotdeauna plină pentru cei cărora le este cu adevărat sete. Apa nu este destinată cupei, ci celor care urmează să bea. Eu nu mă aflu aici pentru a primi ordin; chemarea ta este cea care m-a adus. El e cel care îmi permite să servesc, şi servesc cu bucurie. Poţi să întrebi. L. Găsesc că relaţiile dintre bărbaţi şi femei nu sunt deloc uşoare. - Şi în acest domeniu nu există decât o cale pentru tine: A DĂRUI. Şi nu a primi. Pe ceilalţi trebuie să-i ajuţi; să dăruieşti, Iar ţie totul îţi va fi dat, tot ce vei avea nevoie Atâta timp cât vei simţi că ceva lipseşte, înseamnă că ai nevoie să primeşti. L.(uşurată):: Ce clar este totul ! - Totul îţi va fi dat, dacă nu te abaţi de la drumul tău, căci drumul tău este totul. Mai ai îndoieli ?

39

L. Nu. - Să ne despărţim acum ? L.(cu umilinţă): Cum vrea EL. - Sunt tot timpul alături de tine pe drumul tău. Nu este necesar să ne despărţim. Şi eu am un drum al meu, unic cu al tău. Forţa <<celei care vorbeşte>> a slăbit. Să mulţumim ! Noi toţi !

=Vineri 1 octombrie = Întâlnirea a 15-a cu Gitta
- Va veni în curând

timpul când n-o să mai am de parcurs drum pentru a veni la voi. Aceste cuvinte mă umplu de o mare bucurie. - Ceea ce este Drum pentru voi este Greutate pentru mine. Greutatea care apasă asupra pământului este Calea. Eliberarea desfiinţează Greutatea N-o să mai fie Greutate. Atâta timp cât nu suntem uniţi N-o putem ridica. Bucuria capabilă să îmbete este numai un început al Vieţii fără de Greutate. De aceea omul este în căutarea ei... dar a apucat-o pe un drum greşit. FIţI ÎMBĂTAŢI DE DUMNEZEU ! Acesta este simbolul vinului, este sângele SĂU. Virtute, bunătate, bune intenţii nu sunt decât ulcioare crăpate, ulcioare goale fără Băutura Lui. Cu o sete de nestins fiţi însetaţi de BEŢIA DIVINĂ, care singură este eliberatoare. Ce vreţi să dăruiţi, dacă nu este nimic în voi ! Sunteţi biete ulcioare fără Băutură. CELUI CARE CU ADEVĂRAT CERE SĂ BEA BĂUTURA ÎI ESTE DATĂ. Ţi se pare apăsător ? G. Nu. - Este greu ? G. Nu... este înălţător. - Fii foarte atentă ! Orice îmbătare cu Băutura Lui este un omagiu adus lui Dumnezeu. Beţia cea mare o absoarbe pe cea mică. Dar cea mică continuă să supravieţuiască în cea mare. Nimic nu se pierde ! Să nu existe deci îndoieli în sufletul tău. CEA MAI SACRĂ ESTE BEŢIA DE DUMNEZEU. După o lungă tăcere: Poţi să întrebi.

40

G. Simt că trecutul şi relaţiile mele sentimentale au fost nedemne. - Pentru că au fost un scop în sine. Ascultă bine ! Animalele reacţionează instinctiv. Instinctul omului a fost şi el pervertit prin ştiinţă. Astfel, tu n-ai servit. G. Cum aş putea şterge acest păcat ? - De ce anume vrei să te eliberezi ? G. De apăsarea trecutului meu. - Ce este apăsarea ? O revelaţie: brusc are loc în mine o inversare a valorilor. Această întrebare bulversează totul. Erorile, suferinţele, rănile trecutului, tot ceea ce am detestat şi am încercat să uit: toată această greutate apăsătoare devine cea mai mare comoară: această greutate de dus este CALEA MEA. Suspin de uşurare şi răspund: G. Greutatea - este Calea. - Există tot felul de greutăţi, dar numai o CALE. Fiecare greutate poartă un nume, CALEA însă nu are nici un nume. CEL CARE PE PĂMÂNT FĂRĂ GREUTATE TRĂIEŞTE FĂRĂ DE CALE ESTE. Materia pe care v-aţi asumat-o este greutatea. DACĂ AŢI PUTEA SIMŢI CUM ESTE ATRASĂ LUMINA DE IUBIREA PENTRU GREUTATE ATUNCI AŢI GUSTA BEŢIA DIVINĂ. Hanna suportă cu greu intensitatea acestor cuvinte. <<Cea care vorbeşte>> este un vas fragil, nu are forţă să suporte cele spuse. După ce a băut pe îndelete: Întreabă, draga mea ! G. Am multe întrebări, dar îmi este sete numai de cuvintele tale. - Aceste cuvinte nu sunt ale mele. G. N-am înţeles data trecută când mi-ai cerut să trimit un mesaj. Am avut impresia că aşteptai altceva decât recunoştinţă. - Totul vine la timpul potrivit. La răsăritul soarelui, pământul aduce omagiul Creatorului său. Acesta este adevăratul mesaj. Dacă Lumina ajunge până la tine, şi tu vei deveni omagiu fie că vrei, fie că nu. Am făcut o încercare şi n-am rămas dezamăgit. Sămânţa stă bine acolo unde este. Întreabă ! G. Momentul morţii are mai multă importanţă decât celelalte momente ale vieţii ? NUMAI PENTRU CEI CARE NU ŞI-AU ÎNDEPLINIT MISIUNEA. Despre care moment ştii tu că este ultimul ? DACĂ EŞTI ÎN UNITATE CU EL NU MAI EXISTĂ MOARTE. Tăcere. Mai răspund la două din numeroasele tale întrebări. Tonul ironic al acestor ultime cuvinte mă face să râd de mine. Într-adevăr am în buzunar o listă lungă de întrbări pe care le-am pregătit cu grijă toată săptămâna.

41

G. Adesea nu am un contact adevărat cu cuvintele pe care le pronunţ. - Nu spune niciodată ce nu este adevărat ! Gravează aceasta în inima ta. Să ai oroare fie şi numai de umbra unei minciuni. Două greutăţi aşezate una peste cealaltă formează fundaţia unei catedrale. Dacă ele alunecă, totul se transformă în neant. CUVÂNTUL ESTE PURTĂTOR DE LUMINĂ CUVÂNTUL ADEVĂRAT ARE GREUTATE MINCIUNA NU ARE NICI O GREUTATE. Cel ce Distruge se bucură de falia din zid, el, tatăl tuturor minciunilor, El fărămiţează, demolează. Nu violenţa este cea care distruge zidurile ridicate, ci minciuna. Ţi-a mai rămas o întrebare. G. Ce semnificaţie are visul meu de aseară ? - Tu trebuie să descoperi singură sensul Învăţăturii pe care o primeşti în vis, Pentru aceasta îţi este dăruit visul. Să înălţăm recunoştinţă !

= Vineri 1 octombrie 1943 = Întâlnirea a 15-a cu Lili

- Fiecare gând pe care mi-l adresezi este un fir foarte subţire, Fin, uşor ca un suflu, şi cu toate acestea, simt contragreutatea a o mie de corzi cu care pământul te trage spre în jos. Gest al braţului care se ridică, dar luptând împotriva forţei greutăţii. Îţi ridici braţul cu dificultate Pentru că mii de corzi te reţin. Ce dificil este să ridici, dar este necesar, micul meu servitor ! Fii foarte atentă ! Aceasta este esenţa însăşi a muncii tale. Înţelegi ? L. Nu, nu prea. - Ce nu este clar ? L. Corzile mă trag spre în jos, asupra acestui aspect trebuie să lucrez ? - Imaginează-ţi că eşti construită din 100 de puncte Fiecare punct este legat printr-o coardă de pământ O sută de puncte. Din fiecare punct pleacă, de asemenea, o rază spre Dumnezeu. Omul a uitat CALEA. El n-a simţit decât cele 100 de corzi. Prostuţ, el a vrut să se elibereze de ele Nu le-a acceptat. ÎN PUNCTUL PE CARE NU L-A ACCEPTAT, S-A RUPT DE DUMNEZEU. Dacă aceste 100 de puncte sunt grele - este bine;

42

Dacă ele sunt fără greutate, atunci devin tenebre exterioare, înseamnă că ai eşuat în afara CĂII. Dar îţi este dat să reuneşti cele 100 de puncte cu Dumnezeu; Nouăzeci şi nouă de puncte sunt insuficiente Trunchiul de copac mâncat de viermi - e uşor. Fructul fără sămânţă - este uşor. Scaietele uscat - este uşor. Pomul încărcat cu fructe - este greu. Fiecare din ramurile sale se apleacă spre pământ, dar povara este dulce... şi uşoară. Învaţă-i pe protejaţii tăi ce este GREUTATEA pentru ca ei să poată regăsi CALEA. Gest vertical de sus în jos şi de jos în sus. Numai direcţia se schimbă. Greutate - (gest spre în jos) Credinţă - (gest spre în sus) sunt acelaşi lucru. Ceea ce nu are nici o greutate - este nimicul. Agitaţie orizontală a mâinii, dând senzaţia de non-sens. Aştept întrebarea ta. L. Ciclul Lunii: creşterea şi descreşterea ei au o influenţă asupra actelor mele ? - OMUL ESTE ESENŢA LUMII CREATE. O jumătate din el, cea mai bună jumătate, se află dincolo de ceea ce este creat. Fiecare forţă va servi. Până în prezent tu eşti cea care le serveşti lor. Astfel poţi să te observi. Luna creşte, creşti şi tu. Unghia ta creşte, dar tu nu creşti odată cu ea Înaintea lui Dumnezeu, Luna nu este mai mare ca unghia ta. DACĂ AI CREDINŢĂ, POVERILE ŢI SE VOR DIMINUA PE MĂSURA DESCREŞTERII FORŢEI LUNII; ODATĂ CU CREŞTEREA FORŢEI SALE, VOR CREŞTE ŞI PUTERILE TALE. După o scurtă tăcere Maestrul lui Lili revine la chestiunea greutăţii. Acolo unde simţi că greutatea te jenează, acolo te afli în eroare. Cele 100 de puncte trebuie să aibă răspândită greutatea în mod egal. Fiecare punct duce atâta greutate cât este el capabil. Întreabă ! L. Presiunea atmosferică mă deprimă, cum să contracarez aceasta ? - Este la fel ca şi în capul Lunii. Utilizează presiunea; ea poate să-ţi devină de un mare ajutor dacă nu lucrezi contra ei, ci împreună cu ea. Cedează-i şi astfel o vei domina. Ea nu poate să te preseze mai jos decât pământul. Mai jos - nu. Presiunea o să te ajute să repartizezi greutatea. Dacă fiecare din cele 100 de puncte poartă o greutate egală,

43

presiunea n-o să te mai poată domina. Încearcă şi vei înţelege! Cât este omul de nechibzuit ! El este ca un rege Care luptă împotriva poporului său. EL a spus: <<Iubeşte-ţi duşmanul>>. FIECARE FORŢĂ ESTE DUŞMAN DACĂ N-O IUBEŞTI. ŞI NU POŢI S-O IUBEŞTI DACĂ N-O CUNOŞTI. DACĂ ÎNSĂ TE UNEŞTI CU EA NU MAI EXISTĂ DUŞMAN. Întreabă ! L. Sunt atât de rar umilă, aceasta mă doare ! - Ce te împiedică să fii ? L. Uit să fiu umilă. - Vezi, ai dat în acelaşi timp şi răspunsul. Exersează-te să fii. Poţi să fii umilă în orice moment când focalizezi gândul la aceasta. DACĂ LA ÎNCEPUTUL FIECĂRUIA DIN ACTELE TALE ÎI TRIMIŢI LUI UN GÂND, O SĂ TE SIMŢI DIN CE ÎN CE MAI PUŢIN SEPARATĂ DE EL. Acesta este ţelul. Timpul meu s-a terminat.

= Vineri 8 octombrie 1943 = Întâlnirea a 16-a cu Gitta
Aşteptăm în tăcere. Exact în momentul în care simt prezenţa Maestrului meu, pe Hanna o pişcă un ţânţar de braţ. - Ajut-o pe <<cea care vorbeşte>>. Dă cu puţină apă pe braţul ei ! Umezesc braţul Hannei în locul în care a fost pişcată. După o lungă aşteptare: - Ce fiinţă minusculă şi vedeţi cât de mult poate perturba lucrurile. De aceea fiţi atenţi la orice greşeală, fie ea cât de mică. CEEA CE ERA BUN PÂNĂ ÎN PREZENT NU MAI REPREZINTĂ NIMIC. Bucuraţi-vă căci ceea ce vă cerem este grandios şi dificil, mare dar şi greu. Fie - cântul pe care-l înălţaţi până la EL să fie perfect ! Amintiţi-vă că pentru EL cântaţi. Care este prima din numeroasele tale întrebări ? G. Cum să discern just greutatea pe care trebuie să mi-o asum ? - Măgăruş mic ! Ştii tu cât de mare este greutatea ? Ridic-o atât cât poţi, aceasta este măsura, căci o ridici în locul multora. Şi o să poţi s-o ridici din ce în ce mai mult. Aşa încât cum ai putea să ştii dinainte. Ridicarea greutăţii nu este însoţită de suferinţă.

44

CEEA CE RIDICI ÎN LOCUL ALTORA NU POATE SĂ TE APESE PE TINE. NUMAI GREUTATEA PE CARE AI OMIS SĂ O RIDICI TE VA APĂSA. G. (foarte uşurată): Mulţumesc. - Aştept întrebarea următoare. G. Mă simt adesea învăluită de o ceaţă groasă. Cum să lupt împotriva acestui lucru ? - Brume dense, ceaţă groasă, ele coboară asupra pământului, când soarele dispare. Dacă arzi în flăcări înaintea lui Dumnezeu în fiecare clipă, unde este atunci ceaţa ? Întreabă ! G. Cum aş putea distruge zidul dintre mine şi ceilalţi, din cauza căruia simt insensibilă ? - Zidul nu este acolo unde crezi tu. Răspunsul meu îţi va părea ciudat: Eşti insensibilă cu tine însăţi. Aceasta mi se pare într-adevăr atât de straniu, încât cred mai degrabă auzit rău. G. Cu mine însămi ? - Cu tine însăţi. Fiecare instrument este sacru. Din nou o ceaţă parcă separă gândurile-mi de ceea ce tocmai am auzit. Ceaţă ? G. Nu înţeleg prea bine ! TE-AI DISTRUS PE TINE ÎNSĂŢI. Nici acum măcar nu înţelegi aceasta. G. Înţeleg, dar cum aş putea repara acest păcat ? - Protejându-i pe ceilalţi. Nu există altă cale. Zidul este chiar în tine, l-ai ridicat cu propriile mâini şi te-ai ascuns de Dumnezeu după el. Aproape toţi oamenii se ascund în acest fel de Dumnezeu. Astfel, ţi-ai dat de lucru ! Ce închisoare teribilă ! Toate închisorile se vor deschide într-o zi, dar închisoarea celui care s-a făcut prizonier pe sine însăşi nu se va mai deschide niciodată. Tenebre eterne, tenebre dezolante. Să fii fără lumină, este teribil ! Ajută deci, la demolarea zidurilor ! Aici, noi nu putem să ajutăm. Tu, micul meu servitor, tu ştii ce e închisorea... Dacă arzi, Cerul este în tine. Nimic nu este atunci imposibil pentru tine. PENTRU CEL PUTERNIC, PĂCATUL ESTE ÎNĂLŢARE PENTRU CEL SLAB, DAMNARE. Cu aceste cuvinte dispare interpretarea tradiţională a păcatului culpabilităţii: mă umple bucuria la gândul de a fi responsabilă. Înţeleg că fiecare poate avea forţa de a învinge păcatul, dar că mulţi nu facă acest efort pentru că ei refuză orice responsabilitate.

că sunt

că am

şi a vor să

45

Întreabă ! G. Nu-mi dau seama când mă forţez. Cum aş putea să observ aceasta imediat ? - Nu cântări efortul, ci forţa. Tu ştii foarte bine când forţa iradiază din tine. G. Da. - Ea trebuie să radieze tot timpul. Dacă o opreşti, atunci înseamnă că te forţezi. G. O opresc, dar prin ce eroare ? - Întrebare absurdă ! Nu înţelegi de ce ? G. Nu. - NU EXISTĂ DECÂT O EROARE A TE ÎNDEPĂRTA DE DUMNEZEU. Fie, ca fiecare din actele voastre, fiecare din gândurile voastre să i le aşezaţi înainte ca pe o floare deschisă şi astfel nu va mai exista păcat. Imensitatea acestei exigenţe mă copleşeşte. G. Trebuie deci să trăim cu totul altfel... Nu altfel, dar mai bine. Pe un alt drum, chiar dacă te-ai grăbi N-ai avansa mai repede. Mai ai vreo întrebare ? G. Da. Cred că există în mine multă minciună şi nu doar în cuvinte. Dar nu-mi dau seama unde anume. - Când simţi forţa ce-ţi este insuflată unde anume o simţi ? G. În mine... în actele mele... sau când pictez ? Sau când iubesc pe cineva cu adevărat ? Gest rapid de aprobare: - Tot restul este minciună şi este nedemn în faţa LUI. G. Atunci sunt foarte nedemnă ! Cu o severitate inplacabilă: NU JUDECA ! Există o lege pentru apă şi o altă lege pentru cel însetat. Apa este întotdeauna apă, dar celui însetat nu-i este întotdeauna sete. Dacă apa îngheaţă, însetatul moare de sete. Dacă apa se evaporă, însetatul moare de sete. Oamenii devin cruzi în însetarea lor şi se ucid unii pe alţii. Dar sângele nu este apă, şi ei devin din ce în ce mai însetaţi. Linişte. Avertismentul sever: “Nu judeca”mă face să înţeleg că dacă mă subestimez sunt ca apa care îngheaţă. Iar dacă mă supraestimez - sunt ca apa care se evaporă. Când viaţa mea se desfăşoară în echilibru între cele două extreme, fără să judec nici pe mine, nici pe alţii, atunci Apa Vieţii care stinge orice sete, poate să curgă nestingherită prin mine. - Să-L adorăm şi să ne deschidem inimile !

= Vineri 8 octombrie 1943 = Întâlnirea a 16-a cu Lili

46

Începe să se lase noaptea. În timpul micii pauze până la cea de-a doua întâlnire ne pierdem vremea încercând să aranjăm veiozele. Vreau să obţinem o luminozitate agreabilă, cât mai estetică. Dintr-o dată, lumina se stinge. Mă ridic pentru a o reaprinde, dar o voce severă mă opreşte: - Eu am stins-o. Consternată, realizez cât de deplasat a fost din partea noastră să acordăm atâta importanţă părţii <<artistice>> a iluminării, făcându-l pe îngerul lui Lili să aştepte. Aprinde ! Aprind o veioză şi mă îndrept să le aprind şi pe celelalte... Suficient ! Tenebre impenetrabile ! Un gest - şi omul face lumină... Gest arătând becul: O forţă sfântă este captivă în mica închisoare din sticlă şi odată cu ea s-a dus odihna omului de cu seară. Întorcându-se spre Lili: Iată că pe pământ totul a devenit captivitate ! Care este captivitatea ta ? L. În obişnuinţă. - Aceasta este deci captivitatea ta. Unde mai exact simţi că te apasă ea ? L. În faptul că obiceiurile mele revin în permanenţă. - Nu ele sunt cele care revin. Tu eşti cea care nu renunţi la ele. Totul depinde de tine. L. Sunt două aspecte care mă jenează mai mult. Frica de nou şi ataşamentul de obişnuinţe. - Eternul ESTE. Obişnuinţa nu este. Obişnuinţa este obscuritate. Obişnuinţă eternă nu există. Noi nu putem să ne întâlnim şi aceasta să devină o obişnuinţă. INUTIL SĂ CREZI ÎN <<CREDIBIL>>. L. Cum aş putea să mă debarasez de atâtea obstacole câte se găsesc în mine ? - Ele nu sunt în tine. Obstacolele fac parte din Misiune. Încerci să faci mai întâi tu însuţi ceea ce le ceri celorlalţi ? L. Nu în toate privinţele. Şi totuşi numai astfel poţi ajuta. Obstacolele pe care le simţi în tine se regăsesc peste tot. Nu există obstacole reale pe drumul cel adevărat Ci numai atunci când greşeşti drumul. Nu există obstacole între noi Decât dacă pierzi calea adevărată. Întreabă ! L. Avem noi vreo putere împotriva ororilor războiului ? Lili este oprită brusc printr-un gest de interdicţie: - NU ! RĂZBOIUL FACE PARTE DIN OBIŞNUIT ESTE IMPOSIBIL SĂ LUPŢI ÎMPOTRIVA TRECUTULUI. DIRIJAŢI-VĂ CĂTRE CEEA CE NU S-A MAI AUZIT ! înţeleg că numai Forţa Nouă ce va veni poate să transforme vechiul instinct al omului de a ucide.

47

Tăcere. Mai ai vreo întrebare ? L. Începe anul şcolar şi eu mai am multe îndoieli. - Anul trecut aveai tot atât de multe ? L. Nu, mult mai multe. - Deci eşti pe calea cea bună. Calea care duce la pierzanie este foarte largă Cea adevărată este îngustă, omul nu poate păşi pe ea decât de unul singur Şi croindu-şi singur drumul. Ceea ce nu s-a văzut niciodată vă luminează calea. Ceea ce nu s-a auzit niciodată vă ghidează. L. Cum se face că imediat ce simt ceva bun sau nou, devin nerăbdătoare şi mi-l doresc mai mult, tot mai mult ? - Încă nu este destul. Nu trebuie să-ţi fie sete decât de ceea ce-i bun şi nou. Cel căruia îi este sete i se dă <<să bea>>, şi i se va da întotdeauna. Tu n-o să fii niciodată la limita însetării, căci tu nu ceri pentru tine însăţi. Măsura <<celei care ajută>> este alta. Voi toţi sunteţi Destinaţi să Ajutaţi. Să trimitem LUI un gând ! = Vineri 15 octombrie = Întâlnirea a 17-a cu Gitta A izbucnit o epidemie de gripă în regiune şi Hanna a avut toată săptămâna 40° febră. Mă îndoiesc că are suficientă forţă pentru întâlnire. Cu toate acestea, aşteptăm ora 3 cu toţii, în linişte. - Sunt gata. G. Graţie Domnului. - Nu fi îngrijorată. Nu fi niciodată lipsită de credinţă ! Întreabă draga mea, căci timpul e scurt. Este evident că Îngerul este conştient de forţele limitate ale Hannei. G. Mi-ai spus cândva că <<micul meu eu>> şi tu sunteţi uniţi în Misiune. Cum aş putea să simt că sunt un instrument ? Aş putea astfel să fiu mai justă şi faţă de mine însămi. - Cine te-a creat ? G. Dumnezeu. - Şi opera SA este sacră. TU NU EŞTI NUMAI CREATURĂ, CI PARTICIPI ŞI TU LA FORŢA SA. TU EŞTI PROPRIA TA CREATURĂ. Astfel, constată ! Prin actele tale ai atras şi binele şi răul. Alege binele şi răul va dispare, căci nu mai este nimeni să-l creeze. Ceea ce construieşti acum nu se va întoarce împotriva celui care construieşte. Vasul de argilă pe care l-ai fabricat cândva Este vid, el nu mai adăposteşte forţa

48

Nu-ţi fie frică de el ! Întreabă ! G. Ce anume în mine îţi seamănă cel mai puţin ? - Fii foarte atentă: Fiecare din întrebările tale se referă la persoana ta Aici este eroarea ta. În aceasta noi nu ne asemănăm. Cauza fiecărui lucru se propagă la infinit; firul vine atât de departe... Ochii tăi, acoperiţi de voal, sunt incapabili să o perceapă. Mă întreb atunci, perplexă (contrariată): cum aş putea urmări din ochi o linie care se prelungeşte la infinit dacă ochii mei sunt acoperiţi de voal ? Izolat, fiecare lucru este lipsit de sens Urmează firul acesta ce vine din infinit Cu bucurie, liber, Şi orice povară va dispărea ! Ascultând aceste cuvinte, orizonturi noi se deschid în faţa mea. Simt astfel, că totul devine posibil - şi suspin de uşurare. Deja este mai uşor. Afară, în grădina vecină tocmai au început să scoată apa cu o pompă veche. Scârţâitul lanţului ruginit se alătură sunetului clopotelor de la biserică. Cele două sunete... Ce auzi ? Este o luptă între ele. Şi cel de-al treilea va câştiga: NOUL. NOUL SUNET ESTE: TĂCEREA. În tine nu există Tăcere. Gest sacadat evocând mişcarea dus-întors al braţului pompei de apă urmat de balansarea lină a clopotului.

Fie eşti în curs de a te forţa... fie eşti în curs de a oscila. Tăcere. Tăcerea nu depinde de zgomot. Zgomotul pe care-l faci este inutil Fără cuvinte - fără sunet - fără mişcare Toate sunetele unite: Tăcerea. Tăcere. Mai aştepţi ceva de la mine ? G. Sunt fericită că eşti aici. - Fii atentă ! EXISTĂ O OGLINDĂ MINUNATĂ ÎN TINE, ESTE CEA CARE REVELĂ TOTUL - EA SE ODIHNEŞTE ÎN TINE. ŞI ÎL REFLECTĂ PE EL. DAR NUMAI DACĂ ESTE TĂCERE. Un ţânţar mititel dacă se aşează - strică limpezimea oglinzii. Întoarce-ţi toată atenţia spre această oglindă minunată din interior. Vezi tu, n-ai să poţi crea, atâta timp cât oglinda nu este perfect netedă; Cerul nu se ascunde în faţa oglinzii.

49

După o tăcere foarte lungă, cu o voce gravă, o voce care ne sugerează o cu totul altă dimensiune - o dimensiune sacră: Tot nu simţiţi aici lângă voi izul de miracol ? De şapte ori miracol... El îşi croieşte calea printre voi, miracolul celor Şapte. Numele Său este încă secret. Îşi croieşte calea printre voi. Cu o voce gravă de tot: CELE ŞAPTE SUFLETE ALE NOII LUMI. MARELE MISTER. Talpa sa o constituie Adevărul. Voi nu-l puteţi vedea încă. Este minunat ! Trăiţi în adevăr, ca să puteţi vedea măcar până la glezna lui Dumnezeu. TĂCEREA CE TE-AM ÎNVĂŢAT: CONŢINE TOATE MISTERELE ÎMPREUNĂ. Acţionează în numele Tăcerii ! Simţim toţi că ceva foarte important ne-a fost revelat - ceva din care n-am reuşit să percepem decât o foarte micuţă parte atunci când Maestrul nostru ne-a vorbit de LUMEA NOUĂ a celor Şapte Suflete. Aştept cu nerăbdare să ne mai vorbească despre ea.

= Vineri 15 octombrie 1943 = Întâlnirea a 17-a cu Lili
- Un minunat potir sfânt a coborât din Cer. Omul - copil l-a prins, l-a lăsat să cadă, s-a spart în mii de bucăţi, în cioburi de argilă scârţâitoare: cuvintele. O mulţime de cuvinte, ele nu există, singur numai Potirul Sfânt există. El coboară încă şi încă din Cer. Nu există o sumedenie de cuvinte nu există decât Cuvântul, potirul. Un surâs o încurajează pe Lili să vorbească. Vorbeşte ! L. Ce bine ar fi să putem surâde tot timpul, ca tine ! - Ce te împiedică ? L. Nu ştiu. Lili a suferit mult în copilăria sa nefericită. - Lipsa de bucurie. Cu toate acestea, bucuriei voastre nu i se poate compara nici o altă bucurie. L. Sunt o ingrată; nici nu ţi-am mulţumit pentru ajutorul acordat în mai multe rânduri, în timpul săptămânii. - Câteodată, de mai multe ori, adesea, nu sunt decât resturi, cioburi, încă nu este UNUL. Dacă te bucuri de 10 ori, există nouă falii între cele 10 bucurii. Ai fost concepută în Bucuria infinită la începutul lumii.

50

Bucuria Una nu este deci, imposibilă pentru tine. Întreabă ! L. Cum se poate ajunge la o cunoaştere mai justă a omului ? - Cunoaşterea omului nu există încă. Căci OMUL nu există încă. OMUL ESTE ATÂT DE MARE ÎNCÂT NICI EU NU-L VĂD ÎNCĂ. La întrebarea ta, răspunsul a venit de mult. Voi îl numiţi iubire. Dar şi acestea nu-s decât cioburi de argilă, căci şi IUBIREA nu poate fi decât UNA. UNA precum BUCURIA, una şi nedivizibilă. Ea se naşte deja în voi. Nu atunci când sunteţi împreună, ci atunci când sunteţi uniţi. Întreabă ! L. Cum se face că omul cade atât de jos atunci când săvârşeşte răul ? - Cel care a căzut nu mai poate cădea, când deja a atins fundul. Iar în acest moment durerea este cea mai mare. De ce ? Pentru că el nu mai poate servi. A părăsit singurul sprijin: Insesizabilul - l-a pierdut A încercat să apuce sesizabilul şi acesta l-a rănit Nu acum şi-a început el căderea, dar acum a atins fundul. Singur, numai SURÂSUL UNUL, nedivizibil poate să-l mai ajute. Când sunteţi împreună autoflagelaţii şi tu, te auto flagelezi tu însuţi. Dacă însă te uneşti lor, le aduci bucurie. Tăcere. Întreabă ! L. Cum se explică problema pe care o am cu timpul ? - Multe ore nu vor deveni niciodată infinit TIMPUL SE NAŞTE ÎN MÂINILE VOASTRE DACĂ INFINITUL VĂ SĂLĂŞUIEŞTE ÎN INIMĂ ASTFEL VEŢI AVEA TIMP DE TOATE. Lili îşi priveşte ceasul. Unealtă stupidă, care fărămiţează infinitul, şi se crede că ea ne dă mai mult timp Inexprimabilul minunat se naşte: UNUL. Simţiţi UNUL care se apropie ? UNUL, întregul nu are a se teme de nimic. Nu vă fie frică ! Niciunuia, dacă sunteţi uniţi. Tăcere. Poţi să întrebi ! L. Psihanaliza mă jenează ca ştiinţă. Simt că are ceva fals în ea, dar nu-mi explic ce. La Budapesta se practica psihanaliza freudiană. - Ea demontează dar este incapabilă să remonteze din nou. Aceasta este problema. Este uşor să demontezi. L. Cei care o înţeleg mai bine ca mine, mă asigură că este capabilă să reconstruiască.

51

- Da, ei reconstruiesc, dar precum copiii, ca într-un joc de cuburi, dar fără o raţiune profundă. Se joacă cu misiunea cea mai sfântă. Sunt mai vinovaţi decât toţi ceilalţi, căci îi înşeală pe cei care le-au acordat încrederea. Ei destramă ceea ce este viu, pe cel care este în curs de a se forma şi-l frământă, îl strivesc. Şi toţi fac la fel. Lipesc împreună resturile împrăştiate, neînsufletite. Această mizerie va fi ştearsă. Noi nu lipim, nici timpul la timp, nici surâsul la surâs, nici mâna la picior, nici omul la om. Au lipit destul ! Vinul nou nu va fi revărsat în ulcioare lipite, reparate, căci le va face să explodeze. Acest lipici poate fi numit: datorie, consideraţie... Şi, câte alte denumiri nu are ! Vinul Nou nu va fi vărsat pe ele, tot ce este lipit va exploda în fărâme. Şi nu acum s-au rupt bucăţile, dar acum curge Vinul cel Nou. Simt că vinul nou reprezintă o vibraţie a vieţii foarte intensă, care face să explodeze în fărâme - vechile noastre valori depăşite. Să nu vă fie frică de nimic, trăiţi în numele UNULUI. La sfârşitul întâlnirii, Hanna este pe deplin însănătoşită, n-a mai rămas nici urmă din gripa sa.

= Vineri 22 octombrie 1943 = Întâlnirea a 18-a cu Gitta
Mi-am pus o rochie nouă. - Ţi-ai ales cu multă grijă rochia. Îmbracă-ţi cu mai multă grijă sufletul, atunci când mă aştepţi. Surâs. Dar mă bucur pentru rochia ta - într-adevăr frumoasă. Îţi aştept întrebarea. G. Cum să simţi ceea ce este esenţial dincolo de aparenţe ? - Crezi tu că ele sunt separate ? G. Nu, dar adesea am tendinţa de a observa mai mult forma, e groaznic. - Tendinţa te serveşte şi ea Eşti stăpânul ei atunci când recunoşti că nu poţi vedea decât jumătate din Opera Sa. Observă dar şi cealaltă jumătate ! Ai doi ochi, dar o singură vedere, ai două urechi, dar auzi un singur sunet. În tine sunt şi unul şi doi.

52

Întreabă ! G. Cum aş putea să simt mai bine unitatea dintre noi, pentru a nu o întrerupe niciodată ? - Întrebi din nou acelaşi lucru. G. Încă este atât de greu ! - Deja este foarte greu ! Bucură-te că simţi această greutate ! Într-adevăr, simt întreaga apăsare a misiunii mele şi suspin. Ironizând cu blândeţe, Îngerul întrebă: E chiar atât de apăsător ? Această întrebare mă face să surâd şi imediat simt cum mă destind. G. Deja este uşor ! - Cât este de uşor binele şi adevărul ! Piatra nu ştie că-i grea, nici cadavrul n-o ştie ! G. Care este adevărata libertate ? - A SERVI ! Dacă serveşti eşti UNA cu EL şi atunci eşti liberă. Nu există nici greutăţi, nici timp, nici măsură, nici cantitate. Fie să puteţi servi ! Mai ai întrebări ? G. Ce a corupt viaţa sexuală a omului ? Animalul nu se poate împerechea decât în anumite perioade ale anului. Omul este capabil de aceasta tot timpul. Este o perversiune ? Care este legea divină în acest domeniu şi cum poate fi ea restabilită ? Urmează o tăcere lungă şi simt că pentru a-mi răspunde Îngerul coboară mai jos ca niciodată. - Fii atentă ! Forţa sacră despre care vorbeşti a fost dăruită de NOU. Omul a primit acest <<plus>> care a umplut vidul pe pământ, nu pentru a da viaţă la multe corpuri ci pentru a-l face OM. Nu este nevoie de mulţi oameni ci de OM. Omul a furat Forţa sacră; şi astfel pătimeşte, pătimeşte teribil. Înţeleg că acest <<plus>> al forţei creatoare, sexuale - primit numai de fiinţa umană este destinat transformării sale în OM; el nu trebuie nici irosit în excese, nici refulat în mortificări. Dar va veni un timp când toate acestea nu vor mai exista. Anunţ că aceste timpuri vor veni curând. Bucuraţi-vă de dimineaţa până seara ! Câtă frumuseţe desăvârşită ! Tăcere. Eşti depozitara unei Forţe sacre. Dacă o distribui şi n-o reţii, nu ai de ce te teme. Înalţă forţa şi lasă carcasa goală ! Încă îţi este frică de vechi. Cu toate acestea n-ai nici un motiv. G. Cum aş putea să simt în permanenţă forţa pentru a o radia continuu ? - Este invers:

53

N-o simţi decât dacă o iradiezi. Soarele nu-şi poate vedea niciodată propriile-i raze, dar sateliţii lui reflectă lumina. Să ştii că şi soarele nu este decât un satelit, iar totul reflectă Lumina Sa... EL SE CONTEMPLEAZĂ ÎN NOI. Fiţi oglinzi fără de pată ! Oglinda stricată, pătată se aruncă - căci nu mai serveşte. Mai ai vreo grijă ? G. Nu. Mă desfăţ cu învăţătura ta. - NU ESTE A MEA. Dar cu fiecare zi, ea va deveni din ce în ce mai uşoară pentru voi. Şi bucuria vă va fi perfectă. Îmi iau rămas bun.

= Vineri 22 octombrie 1943 = Întâlnirea a 18-a cu Lili
- Fiţi atenţi ! Păcatul nu poate fi distrus Căci, cu adevărat, păcatul nu există. Numele păcatului: “Ceea ce nu mai este bine ” Acesta este numele tuturor păcatelor. Se poate trăi înafara păcatului. “Ceea ce nu este suficient de bine ”pune capăt păcatului. Care este măsura păcatului ? Cine are dreptul să judece ? EL singur. PĂCATUL NE ESTE TRIMIS DE EL PENTRU CA SĂ DESCHIDEM OCHII. Aceste cuvinte mă ajută să înţeleg cu totul altfel noţiunile de păcat şi de culpabilitate, şi să simt mai degrabă o iresponsabilitate. L. Nu. - EL singur acţionează. Dacă simţi că tu eşti cea care acţionează atunci eşti pasivă. Inactivă. DACĂ ACŢIONEZI CU ADEVĂRAT, NU SIMŢI ACŢIUNEA SIMŢI NUMAI CĂ EŞTI FOARTE BUCUROASĂ. Răul nu activează decât în aparenţă... în aparenţă. În realitate, el este inactivitate. L. Care este relaţia între suflu şi suflet ? - Ce crezi tu că este sufletul ? În faţa enormităţii acestei întrebări, Lili rămâne mută. Observi ce întrebări pui ? Poţi ti intui ce este ? Ezitând, Lili rosteşte cu greutate: L... ceea ce este înălţător în noi... ceea ce nu este corp... - TOTUL ESTE CORP CEEA CE PENTRU TINE ESTE INSESIZABIL: <<SUFLETUL>> PENTRU MINE ESTE UN ZID GROS. Poţi să apuci aerul ?

54

L. Nu. - Ba eu spun că poţi. Dar ceea ce el poartă cu sine, aceasta nu. Bei vinul şi te simţi îmbătată. Poţi să atingi cu mâna îmbătarea ? L. Nu. SUFLETUL ESTE VINUL, EL POARTĂ BEŢIA DIVINĂ, TOTUL ESTE ÎNCĂRCAT DE BEŢIA DIVINĂ... L. Practica noastră yoga este bună ? - Despre ce practică vorbeşti ? L. De hatha-yoga hindusă. - Dacă ajută este bună. Nu-i judeca pe cei ce caută. Ei cercetează. De fapt, ei nu cercetează, ci doar cred că o fac. În realitate - copie. Vin Legi Noi. Şi vine Noua Graţie Divină. Tu recunoşti Noul, Ceea ce este Just prin aceea că încă nu are nume. Chiar şi numele de <<Ajutor absolut>> este şi el vechi. Cei aleşi văd deja Noua Lumină care încă nu are nume. Ceilalţi se agaţă de sămânţa veche. Sămânţa aceasta va fi aruncată în foc. L. Am auzit spunându-se că hatha-yoga ajută... - Hatha: poate ! Încă o dată am ocazia să mă minunez de modul cum Îngerul face jocuri de cuvinte şi surâd încântată: <<Hatha>> înseamnă <<poate>> în ungureşte. Poate una, poate cealaltă... Sau poate un alt poate va ajuta. Toţi bâjbâie în întuneric fără o direcţie şi nu există alinare pentru suferinţa lor. Ascultaţi cu atenţie ! Nu vă îndepărtaţi, nu vă lăsaţi înfricoşaţi, nu părăsiţi calea. Rătăciţii rătăcesc la infinit încă şi încă, dar într-un punct voi sunteţi mereu aici. Simt că acest punct este cel al certitudinii - acolo unde nu este loc de poate. Totul se schimbă, dar nu voi. Voi nu rătăciţi, pentru că nu spuneţi niciodată: <<Poate aceasta este ceea ce este bine>>. Totul se modifică, se scufundă, se contorsionează, Ceea ce era solid - se fărămiţează. Ceea ce era lichid -îngheaţă. Ceea ce era sigur - nu mai există. Este îngrozitor ! Deasupra prăpastiei înfricoşătoare - un pod îngust voi.

55

Deci, aveţi grijă de voi. Îţi este frică să fii pod ? Avem mare grijă de pod căci el este atât de necesar. Tentatorul face cărare bătută, Ia chiar şi înfăţişarea podului, dar va fi umilit în faţa ochiului ce nu priveşte în exterior. Fiţi atenţi ! Vă spun un secret: Există un lucru pe care Tentatorul nu-l ştie. Ceva ce el ignoră: Noul. Nu se poate îmbrăca decât cu haine vechi Acesta este semnul după care-l puteţi recunoaşte. A înşelat deja pe mulţi... Gravaţi-vă acest lucru în inimă ! În numele Celui care nu are încă Nume, vă salut.

= Vineri 29 octombrie 1943 = Întâlnirea a 19-a cu Gitta
- Ascultaţi ! Vă dezvălui Cauza tuturor bolilor. Voi nu existaţi pentru voi înşivă. Voi primiţi cu prisosinţă hrana de fiecare zi, Dar n-o primiţi în mod gratuit. Ea se transformă în voi într-o forţă minunată. Însă nenorocire vouă dac-o păstraţa doar pentru voi înşivă ! Fii atent, servitorul meu ! Dacă te scufunzi, nu hrana este cea care cântăreşte prea mult, ci înseamnă că forţa pe care o dăruieşti nu este suficientă. Tu o frânezi. NU SUNT NECESARE NICI PENITENŢE, NICI ASCEŢII ELE NU AU PREŢ ÎN OCHII LUI ! Noua Lege, Noua Măsură este alta. Tu primeşti cinci pâini, şi ele vor hrăni cinci mii de oameni. FRÂNAREA FORŢEI ESTE CAUZA TUTUROR BOLILOR. Păcatul este şi el boală. Aceasta să vă fie învăţătură şi nu greutate care să vă apese. Sunt stupefiată de cele auzite. Ridică-ţi fruntea ! Cu inima uşoară şi pură - întreabă ! G. Cum se face că încă frânez forţa, deşi dorinţa mea este de a o iradia în jur ? -Întrebarea ta conţine şi răspunsul. Ascultă-mă ! Ce este dorinţa ?

56

G. Sentiment. - Nu numai. Este simbolul distanţei. Nu doreşti ceea ce ai deja. Fii atentă ! EL te-a creat pentru ca să radiezi lumina. Îmi amintesc că Îngerul mi-a spus cu 2 luni în urmă: semnul tău este soarele. Înţeleg că sensul vieţii mele este de a radia lumina şi misiunea mea este de a fi conştientă de aceasta şi de a acţiona în consecinţă. Mă mir cum de-am putut-o uita cu totul. Suntem oare atât de puţin conştienţi de natura noastră divină ? dar există o distanţă între TINE şi tine. Gest puternic de sus în jos, ca şi cum m-ar tăia în două. Îţi explic: această despărţitură, această prăpastie sumbră care a fost, este, dar nu va mai fi, este şi în tine: UNIVERSUL CREAT ŞI UNIVERSUL CREATOR. ÎNTRE ELE: PRĂPASTIA. Înţelege-mă cu atenţie ! Podul eşti tu însuţi. Nu poţi să doreşti iradierea creatoare de lumină atunci când eşti tu însuţi podul. Aceasta îţi este dată. Dorinţa nu este pod. Numai credinţa este pod. Ceea ce n-a fost, ceea ce nu este încă nici acum, va fi: Eliberare. Banii, sacrificiul, bunătatea, bunele intenţii, Filantropia, sacrificiul de sine pot ele să elibereze ? Toate acestea se duc la fund. Sunt aruncate în prăpastia adâncă căci toate sunt nimicuri. Degeaba precipitaţi în abis grămada cu de toate. N-o să-l puteţi umple niciodată. Recunoştinţă Veşnică Înţelepciunii Sale Infinite, micul Copil păşeşte peste prăpastie surâzând căci EL a ascuns înţelepţilor ceea ce a revelat copilaşilor ca voi. Fără să-mi dau seama, strâng pumnii. Cu un surâs strălucitor: Dacă ai credinţă şi surâzi, mâna ţi se va deschide. Simt că această credinţă despre care vorbeşte Îngerul este o forţă creatoare. Întinde mâna ! Întind mâna - care se deschide de la sine şi simt surâsul inundându-mi faţa. Este bine când surâzi. Şi acum întreabă. G. Care sunt cele şapte centre ale omului ? Care este funcţia fiecăruia ? - Şapte trepte. Tu nu cunoşti decât trei. A patra - doar crezi că o cunoşti. TREI REPREZINTĂ UNIVERSUL CREAT. TREI REPREZINTĂ UNIVERSUL CREATOR. LA MIJLOC PODUL DAR EL NU ESTE ŞTIINŢĂ.

57

Piatră - Iarbă - Cal. Ceea ce urmează nu este omul, Căci OMUL este cele şapte împreună. Pentru tine încă este greu de înţeles. Cu voce joasă: Eu sunt al cincilea. Ascult cu toată fiinţa. Iată că universul celor Şapte suflete începe să prindă formă. Cuvântul este sacru, a patra manifestare. Podul între materie şi spirit este: VERBUL. Gest orizontal la nivelul gurii. Al patrulea plan. Fundaţiile Noii Case, materia adevărului. Fii foarte atentă la Cuvânt, nu te juca cu el, nu-l perverti, căci începând de aici... de la gură... Alt gest orizontal la nivelul gurii. ceea ce încă nu-i eliberat, ceea ce este fals, negativul, se scurge în jos, şi corupe cele 3 planuri inferioare. ŞI ASTFEL APARE BOALA. Dar cuvântul poate elibera, poate înălţa. NUMAI OMUL DEŢINE SECRETUL CUVÂNTULUI CA SĂ VORBEASCĂ ÎN NUMELE LUI. Nici eu nu pot să vorbesc decât prin intermediul <<celui care vorbeşte>>, căci nu am gură. Voi avea una, când vom fi uniţi. Fie ca Cerul să vă binecuvânteze ! După terminarea întâlnirii o întreb pe Hanna ce-a simţit în timpul iniţierii cu privire la cele şapte nivele ale Universului. Ea desenează o schemă, prevenindu-ne că n-a putut percepe întreaga Ierarhie a Universului Creator şi că deci, schema este incompletă. Văzând-o pe Hanna trasând curba care reuneşte animalul - Al Treilea – cu Îngerul - Al Cincilea, înţeleg în sfârşit, ceea ce Maestrul meu îmi explica la început: Îngerul şi animalul sunt uniţi în misiune. Înţeleg astfel, că partea animală instinctivă a fiinţei mele poate să se alăture Îngerului, cu condiţia ca eu Al Patrulea, Omul - să devin pod peste prăpastia care-i separă.

= Vineri 29 octombie 1943 = Întâlnirea a 19-a cu Lili
- Ascultaţi cu atenţie ! Vă vorbesc despre moartea Ajutorului absolut. De unde a apărut crucea ? Dar cuiele ? Rumori. Au răspândit vestea despre ceea ce EL a făcut. Forma pe care o îmbracă Spiritul este doar formă. Poporul, mulţimea, a atribiuit miracolele formei.

58

Acesta este motivul pentru care Ajutorul absolut a primit crucea pe umerii Săi. El a mărturisit: <<Nu eu, ci EL este cel care înfăptuieşte miracolul, mulţumită credinţei voastre...>>. Şi tu eşti Ajutor. Fii atentă ! Cea care operează este credinţa celui ajutat şi nu a ta. Nu tu eşti cea care operezi, nici eu, ci cel care este ajutat. Întreabă, micul meu servitor ! L. Cum am putea noi - toţi patru împreună - să servim mai bine ? - Sunet şi armonie. Patru voci nu sunt încă în armonie. Patru sunete oarecare împreună nu creează armonia. Toate sunetele unite: Sunt EL. Dacă sunteţi uniţi, reprezentaţi la scară, forţa creatoare, armonia, solul tuturor miracolelor. DACĂ VOCEA TA RĂSUNĂ PURĂ, FĂRĂ MINCIUNĂ, FĂRĂ DEFORMARE, FĂRĂ INTENŢIE, DACĂ EA NU SUNĂ FALS, NUMAI ATUNCI SERVEŞTI ARMONIA. Fiecare este responsabil de vocea sa. Astfel ea nu poate să sune fals. Cel ce Distruge nu se poate strecura în ea căci numai în ceea ce este fals se poate ascunde. Întreabă ! L. De ce sunt tot timpul atât de încordată ? - Aminteşte-ţi de cruce, corpul Său a fost răstignit pe ea. Şi tu te încordezi - dar tu, pentru că îţi dai prea multă importanţă. MIRACOLUL SOSEŞTE NUMAI ATUNCI CÂND UIŢI DE TINE ACEASTA ESTE SECRETUL TUTUROR SECRETELOR. Degeaba te încordezi: n-ai să creşti dacă ţi se lungeşte o singură mână. Din grădină se aude scârţâitul vechii pompe. Câtă forţă - pentru ca un pic de apă să urce la suprafaţă ! Când te gândeşti că ploaia cade singură ! Fântânele au secat, pământul se usucă, râurile seacă şi ele. Scârţâitul continuă. Maşinile scuipă minciuna... Vieţi sunt ucise... Şi toţi ochii se îndreaptă spre în jos... Întreabă ! L. În ultimele zile am simţit în interiorul meu o vibraţie de parcă aş fi avut febră. E just ? - Numai această senzaţie este justă. Aceste clipe sunt eterne. Atunci tu EŞTI. Te-ai simţit obosită după aceea ?

59

L. Oh, nu ! - Vezi tu, este bine, căci nu tu eşti aceea care s-a trudit pentru marea operă. CEL CARE AJUTĂ ESTE POD ÎNTRE CEL AJUTAT ŞI AJUTORUL ETERN DAR NUMAI ATÂTA TIMP CÂT ESTE NECESAR. Înţeleg că într-un fel, <<micul eu>> prin vanitatea sa, vrea să ajute mai mult decât este necesar pentru că ajutorul acordat îl face să se simtă important. Întreabă ! L. Am îndoieli asupra multor mici detalii, spre exemplu, este bine să postesc ? - Postul tuturor posturilor este ajutorul pe care-l poţi acorda cuiva. Postul în sine nu ajută. Ştii când trebuie să posteşti ? După ce ai mâncat prea mult ! Dar cel mai bine, este să mănânci numai atât cât trebuie. Toate acestea sunt fără de importanţă, micul meu servitor ! DIRIJEAZĂ-TE SPRE MAI MULT, ŞI MAI PUŢINUL TE VA SERVI ! Nu-ţi bate capul. Mai ai întrebări ? L. Ce înseamnă când te înfurii şi care este cauza ? - Furia: trambulina forţei. Forţa este adusă de jos - ea urcă fiind încă maleabilă, transformabilă poţi s-o canalizezi. N-o lăsa să se scurgă în furie ! Ai grijă de ea, este o forţă sacră, n-o lăsa să curgă, păstreaz-o şi transform-o ! Furia te fură şi nu ajungi nicăieri. Numai folosită greşit - forţa distruge. L. La ce nivel trebuie să lucrez cel mai intens asupra mea ? - Ţi-am mai spus: INDICATORUL ESTE BUCURIA. Mai precis de atât nu se poate, este o indicaţie sigură. DAR NUMAI UN SINGUR TIP DE BUCURIE: CEA DE DINCOLO DE PERSOANA TA. Înăuntrul persoanei nu există Bucurie, înăuntru este <<ceea ce nu mai este bun>>. Bucuraţi-vă din ce în ce mai mult în numele Armoniei. În curând, o să cântăm împreună BUCURIA UNA.

= Vineri 5 noiembrie 1943 = Întâlnirea a 20-a cu Gitta

60

- Să ne bucurăm într-o Bucurie Una cu EL. Pâinea care ţi-a fost dată Încă nu este bună de mâncat. Ea trebuie dată la cuptor să se coacă. Fii fără grijă ! Nici cuptorul, nici pâinea nu se ard, numai lemnul din care-i plămădită <<persoana>>. La focul lui, pâinea va coace şi va fi bună de mâncat. Fiţi atenţi ! Noul coexistă deja printre voi. Miracol mare ! Păstraţi-l cu grijă ! Protejaţi-l ! Este un mister. Bucuria vă va acompania în permanenţă. Miracole vi se vor dărui, căci aţi crezut în ele şi fără să le vedeţi. Pune o întrebare ! M-am chinuit ore în şir să elaborez o teorie a vibraţiei asociată mişcării, şi sunt mulţumită de rezultate - mă miră chiar faptul că sunt atât de inteligentă. G. Care este adevărata mişcare, care este direcţia ei ? Cum poate mişcarea să întărească vibraţia ? Cu un surâs ironic, mă priveşte ca pe un copil de 4 ani: - Întrebarea ta este foarte <<savantă>>. Iată ceva nou: lasă-ţi mintea de o parte ! EA ESTE PRIMUL TĂU SERVITOR, DAR TU EŞTI STĂPÂNUL, SENIORUL EI ! Însă chiar şi cel mai mare senior stă la picioarele SALE. Dacă forţa LUI curge prin tine, serveşte şi“laisse faire”(lasă lucrurile să se înfăptuiască) ! Aici mintea nu-ţi foloseşte la nimic. Căci degeaba întinzi mâna, degeaba, dacă EL nu este prezent în mişcarea ta, rămâi o biată neputincioasă. Oricât s-ar îmbrăca servitorul cu hainele stăpânului ca s-o facă pe seniorul, Când acesta apare - se simte umilit în faţa lui. Întreabă ! G. Ce se înţelege prin <<Trinitate>> ? - Trinitatea este în tine. Dacă ai credinţă. Universul Creat - Fiul. Creatorul - Tatăl. Podul - Sfântul-Spirit. În adevăr, ea este Una. Întreabă ! G. Există un mijloc sigur pentru a evita să fiu manipulată de <<micul eu>>, de ceea ce în mine este <<persoana>> ? - Tu nu poţi fi manipulată de persoană, căci eşti înlăuntrul ei. Toţi sunteţi înlăuntru. NU TREBUIE SĂ O PĂRĂSEŞTI, CI SĂ O ÎNALŢI. PERSOANA ESTE CEA MAI MARE COMOARĂ A VOASTRĂ.

61

Lemnul se transformă în lumină, dar nu se pierde. Acelaşi miracol este şi persoana ! Ea se formează din Timpuri străvechi Şi tu copil prostuţ - o deteşti ! Exact în acest moment îmi dau seama că pun aceeaşi întrebare a treaia oară şi că pentru a treia oară am căzut în capcană: detestarea <<micului eu>>. Singura mea scuză este aceea că e greu să mă degajez de noţiunile morale care mi-au fost inoculate timp de secole. EL este cel care a conceput-o încă de la începuturi pentru tine. Prostuţo ! Persoana îţi va fi de un real folos dacă vei şti să-i fii un stăpân adevărat. Ceea ce este imposibil - devine posibil. Ceea ce nu este bun de mâncat devine comestibil. Când pâinea este cu adevărat pâine ? Când este distribuită celor cărora le este foame, numai atunci ea devine pâine. G. Ce semnificaţie are acest junghi teribil care-mi strânge inima în ultimul timp ? - Te înşeli, draga mea. Nu este un junghi, ci cantitatea mare de pâine pe care o primeşti şi te apasă. Dacă o distribui, junghiul va dispărea. G. Ce mă împiedică încă să o fac ? - Există două poduri: cel mare şi cel mic. Pâinea nu poate fi adusă dacă nu există drum. Ea este stopată. Căci micul pod este încă fragil. Înţeleg că micul pod este încrederea în mine. G. Cum să-mi întăresc încrederea în mine ? - Prin uniune, căci cele două poduri sunt UNUL, în adevăr. Servitorul nepriceput strică podul, iar Maestrul său nu mai poate veni. Dar, <<copilul din interior>> străbate podul surâzând căci el este Maestrul. Ascultaţi cu atenţie ! Vă repet: Noul, <<ceea ce nu s-a mai văzut>> locuieşte deja în voi <<copilul interior>> este maestrul cel mai puternic, Noul, Eternul. NU ETERNA REPETARE, CI NOUL ETERN.

= Vineri 5 noiembrie 1943 = Întâlnirea a 20 - a cu Lili
- Vine primăvara. O floare, un fir de iarbă - îi sunt mesageri, aşa cum mesageri au fost religiile, profeţii, templele. Dar la venirea Luminii şi a Forţei, nu vor mai exista temple: căci totul va fi un templu.

62

Cine observă o floare în mijlocul unui întreg câmp de flori ? Voi nu sunteţi flori, voi sunteţi însăşi Primăvara. Dar în grădina SA, chiar şi Primăvara nu-i decât o floare. Întreabă ! L. De ce credinţa somnolează inertă la majoritatea oamenilor ? - Terra este străbătută în toate direcţiile De o reţea de drumuri betonate Ele sunt vaste, largi şi netede, şi multă nebunie circulă de-a lungul lor. Există multe căi, multe. Nu te mira că omul a uitat-o pe cea mai mică, îngustă, singura. Nebunia iroseşte toate forţele. Ce este nebunia ? FORŢA SACRĂ UITATĂ ÎN ÎNCHISOARE. Dar vouă vă este dat să arătaţi Calea. Întreabă ! L. Atât de puţini oameni îşi împlinesc împlinesc vocaţia. De ce ? - Pentru că se lasă dirijaţi. Ei nu ascultă Chemarea. Vocea cea mai pură grăieşte în zadar dacă nu este nimeni s-o asculte. Fiţi atenţi ! În ochii voştri creşte noul Ochi, în urechile voastre, noua Ureche, în mâinile voastre, noua Mână, şi astfel o să vedeţi, o să auziţi şi o să creaţi. Voce Nouă şi ureche veche ? Pentru a auzi Chemarea, este necesară noua Ureche. Şi vocea are un corp şi mai are un plus: faptul că este nemaiauzită, imortală, căci ea nu mai este corp. Dar voi, voi sunteţi Primăvara. În contact cu voi se nasc noi Urechi, noi Mâini şi noi Ochi, şi astfel se deschide Noul. Întreabă ! L. De ce este atât de greu să-mi ajut familia, pe cei de acasă ? - Ascultă ! Vechiul ochi vede mare ceea ce este aproape şi mic ceea ce este departe. Priveşte cu noul Ochi, micul meu servitor, şi ceea ce este aproape va fi mic, ceea ce este departe va fi mare. Tu încă vezi mare ceea ce este mic. De aici provine eroarea. DACĂ EL ESTE MARE ÎN TINE, ORICE MISIUNE ÎŢI VA PĂREA UŞOARĂ, MINIMĂ. L. Ce este mişcarea ? - Ceva foarte important. Creşterea încă nu este mişcare. Vântul încă nu este mişcare.

63

Curgerea apelor nu este mişcare. Eroziunea nu este mişcare. Migraţia stelelor nu este nici ea mişcare. Toate acestea nu sunt decât consecinţe, Toate acestea sunt inerţie. Orice mişcare făcută sub impulsul foamei, a frigului, a dorinţei - nu sunt decât constrângere. Tu însă - ştii deja să te mişti... ACTUL ACCEPTAT ÎN MOD LIBER - ACEASTA ESTE MIŞCAREA. Mâna care ajută - aceasta este mişcarea. Ochii care radiază - sunt mişcarea. Înălţarea materiei spre noi dimensiuni, aceasta este mişcarea. Creaţie Nouă: ce nu mai este captivitate, ci eliberare. Nu există altă libertate. Aceasta este mişcarea de care trebuie să se impregneze elevii tăi, astfel, fiecare mişcare va fi - MIŞCARE şi nu o altă formă de captivitate. Există muşchii - în zadar Există tendoanele - în zadar. Există oasele - şi tot în zadar. Căci ce devin tendoanele - Ele devin frânghii, oasele ? - beţe, nervii ? - bice, tinereţa ? - perversiune. Unica, adevărata mişcare eliberează. Transmite această învăţătură, micul meu servitor şi la atingerea mâinii tale, corpurile vor renaşte, vor învia, căci toate sunt moarte... toţi sunt morţi. Accepţi tu aceasta ? Lili se simte neputincioasă în faţa misiunii enorme şi răspunde foarte timid: L. O să încerc... Dar cum să-i învăţ adevărata mişcare ? Cu severitate: - Încă îţi mai este frică ? L. Simt întotdeauna ceea ce trebuie înfăptuit de urgenţă. - Ştii tu ce anume te pune în mişcare ? Pronunţă acest cuvânt: <<Accept>> Cuvântul adevărat se înalţă până la EL şi revine asupra ta cu forţă Forţa aspiraţiei de viaţă îşi are sursa în tine Cuvântul aspiraţiei de viaţă este sămânţă semănată în Cer, ea creşte şi face fructe şi ele vor coborâ multiplicate asupra ta. O să ai ce distribui, micul meu servitor ! Credinţa semănată în Dumnezeu... OAMENII ÎŞI PUN TOATE SPERANŢELE ÎN PĂMÂNT DE ACEEA PĂMÂNTUL SE USUCĂ. Vouă n-o să vă lipsească nimic. Este o certitudine. L. Nu-nţeleg foarte bine semnificaţia aspiraţiei de viaţă: <<Accept>>.

64

- Poţi tu să înţelegi ceea ce este incomprehensibil ? L. Nu. - Mintea se opreşte, fără răsuflare, acolo unde începe credinţa. Ea nu poate niciodată să ajungă din urmă Mintea nu se poate înălţa până la Cer, căci ea aparţine Universului terestru. A mai rămas ceva neclar ? L. Nu văd diferenţa între <<ajutorul acordat >> şi <<actul acceptat în mod liber>>. - NUMAI ACTUL ACCEPTAT ÎN MOD LIBER AJUTĂ. NIMIC ALTCEVA. În tăcerea care se aşterne, mă gândesc la un vis recent pe care am fost incapabilă să-l înţeleg. Adresându-mi-se: Ţie îţi vorbesc: iată semnificaţia visului tău. Fie ca miracolul să nu fie în tine ci prin tine, pentru că tu nu eşti doar o floare - ci Primăvara. O floare este fără îndoială - un miracol Dar Primăvara cu toate florile ei ? Dacă eşti un miracol eşti doar o floare, una printre multe altele. Lui Lili: Mai persistă îndoieli în inima ta ? L. Rezist cu greu la tot ceea ce primesc. - O să rezişti. Este timpul să ne despărţim.

= Vineri 12 noiembrie 1943 = Întâlnirea a 21 - a cu Gitta
- Sunteţi deja destul de puternici, lăsaţi-vă pătrunşi de cuvintele mele ! Pasul următor nu-l veţi mai face pe un drum practicabil Drumul se opreşte aici. Nu mai este nici măcar apă pe care să puteţi păşi. ESTE PRIMUL PAS AL COPILULUI. Este interzis să priviţi înapoi ! Şi dacă aveţi suficientă credinţă Drumul impracticabil vă va purta singur paşii ESTE NOUL PĂMÂNT. Fiţi atenţi căci aici, nici măcar credinţa nu vă va ajuta, Luaţi cu voi ceva vechi, orice-ar fi ! Mai mult decât este necesar, şi ca plumbul aruncat în apă vă veţi duce la fund. Atenţie ! Corpul vostru se formează încă de la începutul Universului. Acum ascultaţi-mă bine ! CORPUL NU ESTE DESTINAT UTILIZĂRII PE CARE I-O DAŢI ASTĂZI.

65

Hanna abia poate să suporte intensitatea cuvintelor despre Noul Corp şi simte că nu a găsit termenii potriviţi pentru a le exprima. Se opreşte pentru a se odihni câteva minute. Este dificil de explicat. O să revin asupra subiectului. - Aţi ajuns la capătul drumului. De acum - nu mai este drum. Priviţi. Şi nu mai este nimic pe care să se sprijine piciorul, tocmai pentru că priviţi. Căci ochii nu mai servesc pentru a privi, ca până acum. Dacă nu mai priviţi cu vechii ochi, un drum nou se va deschide sub picioarele voastre. Corpul celui care eliberează este dat numai pentru a dărui. Cel care eliberează nu este un om El este OMUL. Noul Ochi este destinat să vadă, vechiul ochi deja nu mai există. Adevăratul Nou se apropie. Tăcere. Te învăţ: Înainte de a acţiona, sanctifică momentul Închide-te la tot ce este vechi ! Nu mai privi cu vechii ochi, nu mai asculta cu vechea ureche ! Şi dacă ochii noi ţi s-au deschis, atunci deschide-i şi pe cei vechi ! Căci prin ei va iradia Noua Lumină ! CORPUL ESTE DAT NUMAI PENTRU A DĂRUI. De aici ... (gest spre în jos) nu mai puteţi primi nimic (gest spre în sus) ………numai de aici. O lume cu adevărat Nouă se va deschide. O să trăiţi în ea. Nimic nu va mai rămâne secret pentru voi pe Pământ Nu va mai exista apăsare, nici obscuritate, nu va mai fi zgomot. DAR ESTE INTERZIS SĂ PRIVIŢI ÎN URMĂ ! Nu luaţi nimic cu voi ! Vă gândiţi că vechiul este poate uşor, mic, fără valoare, - în Nou, el se va transforma într-un munte de plumb, şi s-a terminat cu voi. NU TREBUIE SĂ ARUNCAŢI VECHIUL, CI SĂ VĂ DETAŞAŢI DE EL, SĂ-L UTILIZAŢI PENTRU O ALTĂ FINALITATE. Mă gândesc dintr-odată la dificultatea mea de a picta corpul uman. Corpul uman ţi se revelează, micul meu servitor, atunci când nu-l fixezi cu privirea. Priveşte numai atunci când execuţi ! Dacă vrei să cunoşti, închide ochii ! Şi n-o să existe nici bariere, nici lucruri imposibile pentru tine

66

Tu încă foloseşti rău unealta. Desemnându-l pe Joseph: <<Fiul>> este cel care presimte cel mai bine despre ce este vorba Dar şi viziunea voastră se va deschide la momentul potrivit. Răsturnarea Creaţiei. Ceea ce valora cel mai mult în ochii voştri, de acum va valora cel mai puţin. G. Cum aş putea să recunosc <<ceea ce este mai mult decât necesar>> şi care va deveni plumb ? Şi ce pot să iau cu mine pe noul drum ? - Cel care-şi duce bagajul el-însuşi, cu cât este muntele mai înalt, cu atât se încarcă mai puţin Iar când intră în apă - bagajul lui este şi mai mic. Dar ce bagaj mai poţi lua acolo unde nu este nici măcar apă ? Doar viaţa ta în toată goliciunea ei. Am petrecut mult timp ocupându-mă de decorarea cu flori a camerei, fiind preocupată numai de aspectul estetic. Ce frumos e decorată camera ! Cu toate acestea, greşeala ta este că te-ai ataşat prea mult acţiunii. Nu vă legaţi de nimic ! Căci ataşamentul vă leagă de ceea ce este vechi, obişnuit. Vechiul nu mai este necesar Este nevoie de Nou. Nu te ataşa, micul meu servitor ! Mă simt bine în mijlocul florilor credinţei tale, oriunde te-ai afla. TE SCUTESC DE ORICE FORMĂ ! Eu nu am ochi pentru florile terestre, dar observ că eşti în aşteptarea sărbătorilor. Fie-ţi inima uşoară Noul se va deschide pentru voi. Întreabă ! G. Ce este sufletul ? Ce este spiritul ? - Spiritul este - Creator. Sufletul - intermediar. Corpul - materie. Sfânta Trinitate. G. Câteodată se simte în spatele cifrelor matematice un sistem de forţe minunat. Ce reprezintă 4 şi 7 ? - O să cunoaşteţi acest sistem de forţe dacă nu priviţi doar cifrele, ele însele, căci în spatele oricărui lucru sălăşuieşte Forţa. Fiecare formă este o poartă spre sistemul infinit. Pentru cei care au ochi - dincolo de ochi, pentru cei care au urechi - dincolo de urechi. Fiecăruia îi este dăruit în mod diferit, dar Forţa este UNA. Am avut posibilitatea să vă aduc mesajul de bucurie Cu bucurie, îmi iau la revedere.

= Vineri 12 noiembrie 1943 = Întâlnirea a 21-a cu Lili

67

Vreau să vă învăţ despre sfârşitul suferinţei. Atunci când scrieţi litera T. şi puteţi să completaţi cu uşurinţă. Voi sunteţi Ajutoare Aţi fost trimişi aici pentru a completa ceea ce lipseşte. Întâlniţi o fiinţă umană Şi simţiţi ceea ce-i lipseşte. Vă doare căci neîmplinirea este o durere, un rău Unde se sfârşeşte suferinţa ? Dacă aţi cunoaşte noua literă T Aţi şti precis ce element lipseşte şi aţi putea s-o completaţi cu uşurinţă. SUFERINŢA NU ARE SENS. În timpul primelor întâlniri, Îngerul îmi spusese exact contrariul. Este derutant, dar presimt că această contradicţie mi se va explica când voi fi suficient de matură pentru a o experimenta în viaţă. Trebuie să învăţaţi noul ABC cum trebuie el scris, căci totul poate fi perfect. Pentru voi, misterul este imperfecţiunea, DAR DE UNDE ŞTIŢI VOI CĂ CEVA ESTE IMPERFECT ? DE UNDE ? DACĂ NU DIN CEEA CE VĂ ESTE DAT SĂ RECUNOAŞTEŢI PERFECŢIUNEA. CUM O CÂNTĂRIŢI ? CARE ESTE MĂSURA ? IMPERFECŢIUNEA REFLECTĂ PERFECŢIUNEA. Suferinţa voastră durează numai atâta timp Cât nu-L recunoaşteţi pe EL în toate. Noi litere se înscriu Îndreptaţi-vă atenţia spre ele ! SUFERINŢA ESTE GHID NUMAI PENTRU ANIMAL. Începutul DRUMULUI TĂU ÎN EL este sfârşitul suferinţei. Tăcere îndelungată. Toate cresc chiar şi pietrele, grăuntele în pământ, copilul la sânul mamei. Şi de ce cresc ? Cel mai înalt munte, Arborele cel mai înalt nu ajunge până la Cer Vulturul cel mai puternic nu poate zbura până la EL dar şi cel mai mic dintre oameni poate să-l atingă Căci Cerul este în voi-înşivă. Aştept întrebarea ta. L. Ce este repaosul ? - Pregătire. Ceea ce nu este pregătire nu-i decât o odihnă aparentă Asltfel spus: moarte. Repaosul care nu-i pregătire este: slăbiciune.

68

Odihna cea mai minunată se răsfrânge asupra ta Atunci când crezi. Actul calm şi repaosul creator, iată o întâlnire justă. În aparenţă ele sunt două, în realitate - numai una. L. Unde este Nirvana ? - ACOLO UNDE DOI SUNT UNUL ACOLO UNDE PARALELE SE ÎTÂLNESC ÎN ADEVĂR REPAOS ÎN REALITATE ACT. ÎN APARENŢĂ TĂCERE ÎN ADEVĂR TOATE SUNETELE REUNITE. ÎN APARENŢĂ ÎNDEPĂRTAT ÎN ADEVĂR ÎN TINE ÎNSĂŢI. Tăcere. O să pun eu o întrebare: Care este dorinţa ta cea mai arzătoare ? L. Să fiu întotdeauna cu tine şi astfel, unită ţie. - De unde aştepţi tu această împlinire ? L. Va fi obiectul muncii mele de zi cu zi. - <<Obiectul>>. Nu este un <<obiect>> Acesta nu poate fi un <<obiect>>. Obiectul este tot ce poate fi mai dens. Atingând masa: Acesta este un obiect. Atingând cuvertura: Acesta este un obiect. Atingând mâna: Acesta este un obiect. Lasă obiectele ! Este deasupra obiectelor, dorinţa ta cea mai arzătoare. N-o s-o atingi niciodată dacă faci din ea <<obiectul>> preocupărilor tale. L. Ce este nervozitatea ? Nervozitatea este ARMATĂ FĂRĂ ŞEF. Când începe bătălia totul se dezorganizează, căci nu-i nimeni la comandă; şi cu toate acestea, armata ar asculta cu bucurie de un şef adevărat. Creierul se descompune, ordinea se destramă, pentru că nu este forţa care să le coordoneze. Dai un ordin şi imediat după aceea, un altul, contrar lui: nervozitate. Aceasta nu trebuie să existe pentru noi, Noi suntem Armata SA. Şi angajăm lupta împotriva obscurităţii Ascultăm ordinul şi ne supunem LUI. EXISTENŢĂ FĂRĂ SCOP ACEASTA ESTE NERVOZITATEA, NIMIC ALTCEVA. Mai ai întrebări ? L. De ce am o memorie aşa slabă ? - Pentru că trecutul tău este slab. Nu-ţi place amintirea lui.

69

L-ai disimulat în spatele unor perdele groase. Gest spre mine: Şi al tău trecut este întunecat. Dar acest trecut nu mai există ….. Lui Lili: N-ai uitat de Vinerea trecută. Ai creat, ai ajutat, nimic n-a rămas uitării, nu-i aşa micul meu servitor ? Nu memoria ta este slabă ci amintirile tale. Tăcere. L. Iubirea nu este încă suficient de puternică în mine ….. - Când simţi aceasta ? L. În prezenţa oamenilor. - Pe cine iubeşti suficient de mult ? L. Pe nimeni încă. - Pe cine iubeşti cel mai mult ? L. Pe EL. - Şi apoi ? L. Pe tine. Surâs îndelungat. Vederea-ţi este încă slabă. Dacă-L iubeşti, iubeşti totul. Dacă nu iubeşti suficient Pe EL nu-l iubeşti destul. Căci totul este vrerea SA. Iubeşte-L, iubind perfecţiunea Iubeşte-L, iubind imperfecţiunea, căci toate sunt reflectarea lui Nu-ţi va fi greu să-L iubeşti. Mai presus de orice, ÎL Ador de aceea te iubesc. Fiţi binecuvântaţi voi între oameni.

= Vineri 19 noiembrie 1943 = Întâlnirea a 22-a cu Gitta
- Vă salut ! Hai să vă învăţ despre aur, metalul cel mai inutil, căci el nu serveşte la nimic. Care este valoarea lui ? - Încrederea pe care ne-o punem în el. Omul îşi investeşte credinţa în ceea ce se naşte din pământ. De aici apare blestemul. Blestemul este interdicţie. Dacă n-ar exista interdicţia aţi duce o viaţă de rătăciri. Porneşti la drum, cărând o bilă de aur grea, o cari - ea este grea dar cu toate acestea, continui să o cari. Ajungi la graniţa unei alte ţări, unde oamenii nu pun preţ pe aur. Ce-ţi mai rămâne - Doar greutatea. Ce trebuie să faci acum cu această greutate ?

70

G. S-o las să cadă. - Deschide mâna şi bila se va rostogoli pe sol. Să laşi greutatea nu este greu, Dar degetele-ţi sunt încă crispate din cauza bilei de aur, care era grea până acum. De aceea n-o poţi lăsa. Ori, ceea ce este greu, va cădea de la sine. Aurul v-a continua să existe şi în Ţara Nouă, dar în locul metalului lucitor, va fi Lumină. Cum poţi primi noua sferă dacă te cramponezi de cea veche ? O ţii - uite aşa o ţii: Mâna se crispează, apoi degetele se deschid încetişor ca pentru a lăsa bila - ce cade în mod natural. Priviţi cât este de uşor să dai drumul TRĂIŢI PE O SFERĂ GREA, PE O SFERĂ INOCENTĂ. ŞI PRIN GRAŢIA SA INFINITĂ, BLESTEMUL A COBORÂT ASUPRA EI, PENTRU CA VOI SĂ ÎNCETAŢI ÎN A ADORA BILA, PENTRU CA ADORAŢIA VOASTRĂ SĂ ÎNCETEZE. Bila inocentă aşteaptă eliberarea. Cine o va elibera ? TREBUIE SĂ-I DAŢI DRUMUL LUI ADAM. Suspin şi mă destind cu un sentiment de uşurare. Deja este relaxant. Noi ştim foarte bine cât vă este de greu să daţi drumul greutăţii, căci v-aţi obişnuit cu ea. Nu vă turmentaţi degeaba; era greu pentru voi. Cel care cară aur nu-i simte greutatea atâta timp cât crede în el. Când credinţa în el dispare, nu mai rămâne decât greutatea. Sunteţi pe Calea cea bună. G. În van am căutat toată săptămâna să acţionez fără a fi crispată … Ce-i de făcut ? - Lasă timpul să împlinească lucrurile ! Căci mâna îşi are încă rădăcina în timp. Aştept întrebarea ta. G. Cine sunt ? - Momentul nu-i bine ales pentru această întrebare, căci încă eşti în curs de a te forma. Iar când vei fi pe deplin formată, n-o să-ţi mai pui această întrebare. Întreabă ! G. Care este semnificaţia semnului meu - soarele ? - Semnul este analogie, ca să-ţi înţelegi misiunea. Un copil întreabă ce este <<şapte>> ? Îi arăţi şapte mere Copilul îndrăgeşte merele şi astfel învaţă ce este <<şapte>>. Nu-i arăţi şapte biciuri. G. N-am înţeles ceea ce mi-ai spus acum câtva timp:

71

<<Imaginile din vis sunt ca un plic>>. Semnificaţia lor se găseşte în interior În interior găseşti trezirea, nu înafară. - Ai dormit destul, micul meu servitor ! Cel ce a dormit destul se trezeşte singur. Nu-i nevoie să-l trezeşti. Forţa care-ţi lipseşte face ca ochii să rămână închişi, dar când vor avea suficientă forţă, se vor deschide singuri. Lipsa de forţă înseamnă a fi orb, adormit. Omul doarme pentru că nu are destulă forţă. Ce s-ar face el în ziua, Ziua Nouă dacă n-ar avea forţa de a acţiona ? G. Ce bine ar fi să putem deja să-i ajutăm şi pe ceilalţi să se trezească ! - Vorbeşti prin somn. Dormiţi voi toţi patru din această cameră. Vă visaţi unii pe alţii. Credeţi că vorbiţi unii cu alţii, căci imaginile din vis sunt înşelătoare. Cel ce visează, nu visează că doarme, ci că el este treaz. El acţionează, se duce, vine, vorbeşte. În realitate, este culcat şi doarme. Dar vin zorile şi brumele se risipesc deja. NOUL ACT SE APROPIE. Fiecare vis se împlineşte căci visul este pregătitor. Copilul mic, înainte de a se naşte şi el visează ziua când va fi la sânul mamei sale. Dacă n-ar visa acest moment, nu s-ar putea naşte. TOT CEEA CE FACEŢI ACUM ESTE ACT DE VISARE, GÂNDURI DIN VIS. Fie ca visele să vă fie din ce în ce mai frumoase ! Căci totul va deveni realitate. Şi visul este credinţă … Tăcere. G. Mai am o întrebare. - De aceea şi aştept. G. Nu reuşesc să acţionez liber, în mod spontan. O iau tot timpul cu mintea înainte. Şi este fals … - Dacă te-ai vedea numai o clipă ! Eşti culcată în vid şi dormi. Imobilă şi liniştită. Piciorul nu-ţi aleargă. Fiecare mişcare pe care o faci nu-i decât vis … Mă crezi ? Doar vis … Ai progresat vreodată cu adevărat - fugind ? G. Numai pe Pământ. - Doreşti ca progresul tău să fie la nivel terestru ? Mă gândesc la modul meu nesăbuit de a mă precipita. G. Nu. Dar am obiceiul să vreau. Sunt înfricoşătoare obişnuinţele. - Atenţie ! Nu privi în urmă, căci “Înfricoşător ” este vechiul dumnezeu ! Dacă vezi lucruri înfricoşătoare,

72

vezi vechii dumnezei. Forţele oarbe, ele sunt << înfricoşătoare>> dar ele nu mai sunt dumnezei, ele sunt servitorii tăi. Vezi tu, micul meu servitor, astăzi, n-a mai fost zgomot. Aşa va dispărea şi greutatea dacă-i dai drumul. Plec.

= Vineri 19 noiembrie 1943 = Întâlnirea a 22-a cu Lili
- Să salutăm Seniorul lanurilor de grâu ! Vreau să vă vorbesc despre grâu. Mâna ta este goală, micul meu servitor, dar în curând ea se va umple. Fii atentă ! Ai zece seminţe de grâu, nu mai mult. Poţi să le distribui la zece, dar nu la douăzeci. Sămânţa de grâu mai poate încolţi dacă o tai în două ? Cu toate acestea, deşi cu intenţii bune, este ceea ce ai făcut. În sămânţa de grâu locuiesc şi Noul şi vechiul ! Nu poţi s-o tai. Voi nu puteţi separa cu înţelegerea voastră umană: Acesta este vechiul - acesta este Noul. Ceea ce voi credeţi că este Nou, este şi vechi. Nu tăiaţi, nu judecaţi, doar însămânţaţi ! Astfel va creşte Noul care nu este nici sămânţă şi nici germen. Acestea sunt doar sălaşul Noului. Îngropat adânc, grăuntele se va multiplica căci va creşte. TIMPUL NOII CREŞTERI A VENIT. L. Nu înţeleg ce nu este în ordine cu mine. Lili este epuizată. În fiecare zi elevele vin să-i împărtăşească necazurile lor personale până la ore târzii din noapte şi ea este incapabilă să le spună nu. - Grâul celest creşte repede. Ai zece grăunţe. Nu le poţi dărui la douăzeci. Dar dacă le semeni, vei avea în curând o sută. Întreabă ! L. Ce este <<karma>> ? - Ceea ce îţi impui prin sine. Această întrebare este prea apăsătoare pentru tine astăzi Ea ascunde un mare mister. Conceptul karmei din hinduism ne este familiar şi mă întreb care este secretul care se ascunde în spatele acestei teorii. Poţi să întrebi. L. Ce este sănătatea ? - Echilibru. Dacă este rupt, apare o lipsă. Cauza nu provine niciodată din corp, doar în cazul animalelor.

73

Dar nu la Om. L. De ce prefer să am ca am ca elevi, mai degrabă oameni sănătoşi decât bolnavi ? - Pentru că eşti în curs de a te vindeca. Sănătatea este la om solul în care plantezi sămânţa. Sămânţă celestă într-un sol bolnav ? … Nouă tuturor: Fiţi liniştiţi ! O transformare minunată începe. Dar ea n-o să vă pară tot timpul pozitivă Vechile învelişuri explodează. Se rup şi cad fâşii. Nu vă fie frică ! Ceea ce trăiţi nu este puţin lucru. Lui Lili: Nici tu nu-ţi fă griji, micul meu servitor Este bine, ceea ce ţi se întâmplă. Mă despart de voi, dar nu pentru mult timp.

= Vineri 26 noiembrie 1943 = Întâlnirea a 23-a cu Gitta
- Voi continua să vă vorbesc despre aur De unde vine aurul ? Care este materia - sursă a lui ? Materia Cunoaşterii. Arborele Cunoaşterii. Adam a întins mâna atras de strălucirea fructului, în loc s-o întindă spre Lumina însăşi. Mai există un arbore. Numele lui este Mister. Fructul său este Lumină. Arborele Cunoaşterii: OMUL în potenţielitatea sa Celălalt: OMUL care ESTE. Aurul a făcut ca materia să devină indigestă. Superflu-ul trebuie să ardă. Aurul nu arde. Lumina terestră este un foc ce a fost aprins cândva Lumina ce vine din Cer este un foc care se aprinde singur, sacrificiu: foc prin voinţa proprie. Unul din arbori: eul tău reflectând Lumina. Celălalt: sursa însăşi a Luminii. Una este să fii oglindă şi alta să fii Soarele… Întreabă ! G. Ce este ritmul ? - Mai întâi a fost ritmul, apoi a venit cântecul. Există ritm fără cântec, Dar nu există cântec fără ritm. Ritm: corpul. Melodia: sufletul Amândouă îl poartă pe cel de-al Treilea … Mă gândesc la muzica lui Mozart. Oare ritmul este cel care ne emoţionează întratât ? Sau melodia ? Nu, este acest inexplicabil al Treilea care ne pătrunde atât de profund. Este acest impuls divin care a dat naştere ritmului şi melodiei lui Mozart. Aştept. G. Cum aş putea să-mi dezvolt simţul ritmului ? - Mai întâi era ritmul, apoi Cuvântul …

74

Vibraţie primordială … prima zi. Solul tuturor misterelor. Noul tău Nume se naşte şi el din ritm. Vibraţia noii Creaţii lucrează. Noi Nume se nasc. Cu ajutorul ritmului poţi să creezi, şi tot cu ajutorul lui poţi să distrugi. Noua Ureche aude. Bătaia sonoră nu este Ritm. Înţelegi ? G. Da. - Întreabă ! G. Ce semnificaţie are forma sferei ? - Ce-ar fi o jumătate de soare care ar străluci numai asupra unei jumătăţi a Universului creat ? SFERA ESTE IMAGINEA DĂRUIRII DEPLINE, IMPARŢIALE, FĂRĂ A JUDECA. Noua Recoltă este Lumină şi nu metal care doar străluceşte. Omul şi-a bătut atât de mult capul Ca să găsească cum s-ar putea transforma fierul în aur încât aurul a sfârşit prin a deveni fier, şi s-a abătut asupra lui ….. Aceste câteva cuvinte mi se pare că rezumă întreaga noastră epocă. Trăim aceste vremuri de război în care arma de foc a devenit atotputernică. Din setea de putere şi bogăţie se nasc războaiele. Transformare. Combustie. Numai omul poate aprinde focul. Toate celelalte nu pot fi decât aprinse. Amvonul este gata, aprinde focul pentru Gloria SA ! Nu da foc amvonului, ci numai la ceea ce este superficial. Tu ai fi capabilă să dai foc şi amvonului, dacă ai putea, pentru că nu eşti încă decât un <<ucenic de preot>>. Îngerul face aluzie la excesul meu de zel, cu atâta justeţe, încât izbucnim cu toţii în râs. Mai întreabă, micul meu servitor ! G. Care este adevărata dăruire de sine ? - Este minune ! Cea mai frumoasă melodie, cel mai frumos parfum, cea mai frumoasă lumină, Totul se înalţă până la piciorul LUI. Dar numai ce-i mai frumos, ce-i mai perfect Şi nu plânsul, suferinţa, sfâşierea de sine, oscilarea. Toate acestea sunt fum care coboară, şi se depune pe pământ, umplându-l de funigine. Arderea incompletă provoacă fum. Dacă eziţi în dăruirea de sine, provoci suferinţă, turmentare, sacrificiu imperfect. Praf de cărbune şi nu lumină, nu transformare, ci dezagregare.

75

Funigine, gaz-semicombustie, descompunere. Suflă asupra focului, te voi ajuta ! A învăţa, de asemenea, înseamnă să arzi. Cuvintele mele sunt de lemn pentru tine, ele nu se aprind, ci rămân aici, îngrămădite. N-o să mai primeşti lemn nou ! Ascultă cu atenţie ! Vechea lege: copacii cresc sunt tăiaţi - şi aruncaţi pe foc. Noi arbori cresc, apoi sunt tăiaţi … Arborele Vieţii eterne: fructul său este Lumină. Trunchiul său este făcut din focul în care a ars vechiul arbore Dar Arborele nu mai trebuie ars căci fructul său este Lumină. Omul nu este coroana acestei lumi, căci orice coroană este din aur, Omul este Sufletul creaţiei. Fie ca Cerul să vă fie alături ! Hanna a avut mari dificultăţi în a exprima ceea ce Maestrul a vrut să-mi transmită. Ea simţea o reţinere din partea lui. Se îndepărta aşa cum pasărea mamă dă înapoi din ce în ce mai mult pe ramură, pentru ca în final să-şi ia zborul. Micul pui are trei posibilităţi: să rămână, să cadă sau s-o urmeze şi să zboare şi el pentru prima dată.

= Vineri 26 noiembrie = Întâlnirea a 23-a cu Lili
- Ştiţi voi ce este frumosul ? ACTUL BUNULUI SERVITOR, CEEA CE ESTE MAI MULT DECÂT NECESARUL Mişcarea corpului - este necesară. Dansul este pulsul Şi dacă acesta este cu adevărat dans - este frumos. Vocea este necesară. Cuvântul este pulsul. Este necesară reprezentarea în imagini, dar numai ceea ce este un plus, este frumosul. NOUL UNIVERS NU POATE FI CONSTRUIT DECÂT DIN FRUMUSEŢE. Să fim buni servitori, căci actul care este mai mult decât strictul necesar este piatra de temelie pentru LUMEA NOUĂ. Ea nu poate fi construită decât astfel. Te învăţ: Fii atentă la cei din categoria lui Iuda care vând Verbul ! Se găsesc şi în preajma ta. Ştii aceasta ? Acolo unde arde focul, ceea ce este adevărat se distinge de fals Şi de fapt, aceasta este raţiunea focului. Fii atentă ! Fie ca inima ta să rămână neclintită. Aşa trebuie să fie. Există întotdeauna un trădător printre cei doisprezece. Este cel mai nefericit.

76

Rămâi neclintită, nu te lăsa impresionată. Aşa trebuie să fie. Minereul nu se utilizează, metalul este partea utilă. Gunoaiele sunt călcate în picioare. Focul pe care-l aprinzi separă în două. Aşa şi trebuie. L. Pot face ceva împotriva acestor Iuda sau trebuie să-i las în pace ? - Menţine constant focul ! Păstrează-l cu grijă ! Nu te preocupa de nimic altceva ! Întreabă ! L. În ceea ce priveşte funcţionarea organelor, ce este mai mult decât necesarul ? - Nu există decât un plus în funcţionarea organelor: Este copilul nou născut. PLUSUL ESTE NUMAI CEEA CE DEVINE INDEPENDENT. Restul este numai risipă - blestem. Tânăra femeie dă frumuseţe corpului său prin naşterea unui copil, şi nu atunci când se machiază, dar neavând copii. Organele nu pot produce acest plus, dar omul, da. Hanna ne explică mai târziu că ceea ce corpul creează ca un plus - este copilul carnea şi sângele părinţilor, iar ceea ce fiinţa umană poate crea ca plus - este naşterea noului Copil de Lumină. Astăzi în lume, nu se cunoaşte decât corpul căruia cu cât îi adăugăm mai multă materie, cu atât se urâţeşte. Cel ce dansează pentru bani are picioare impure Şi încă şi mai impur este cel ce îndeamnă la aceasta. L. Ce este rezistenţa ? - În universul creat ea este stimulul pentru naşterea plusului. Dumnezeu nu vă opune rezistenţă. Voi îi rezistaţi LUI. L. Şi ce este forţa ? - Tu nu poţi încă să o înţelegi. Dar în curând vei putea. L. Ce este elasticitatea ? - Condiţia vieţii, justa rezistenţă. Ceea ce este rigid nu rezistă. Ceea ce pentru tine este elasticitate, în Noua Lume este forţă, vibraţie. Ceea ce este static, rigid nu are niciodată forţă. Numai mişcarea are forţă. Braţul Forţei este elasticitatea. Câtă diferenţă: rezistenţă şi rigiditate ! L. Ce este mentalul ? - NU CONDUCĂTOR, CI CONDUS. Acum totul devine atât de clar: spiritul - mentalul - nu este decât un instrument, o unealtă în mâna Maestrului. Lingi linguriţa cu zahăr şi spui: Ce dulce e. Dar nu linguriţa este dulce. Încearcă să o muşti şi îţi rupi dinţii în ea !

77

Micul meu servitor, eşti tu fericit ? Fiţi cu toţii, pentru că viaţa vă este frumoasă dacă sunteţi buni servitori ! Fie ca Noul să fie pe atât de frumos pe cât este vechiul de urât ! Fiţi atenţi ! Dacă adultul mai creşte încă, apar tumorile sau grăsimea şi este urât. Voi aţi devenit adulţi. Misiunea voastră este să daţi naştere Noului, Copilului de Lumină. Deja nu voi sunteţi cei care trebuie să crească, ci trebuie să-l creşteţi pe el. L. Fiecare avem ghidul, Îngerul său ? - Nu. Noi suntem făcuţi din credinţă. Cel care are credinţă îşi are Maestrul. Iar credinţa - este FORŢA SA. De crezi că am glas - atunci pot vorbi. De nu crezi - sunt mut. De crezi că eu sunt una cu tine - voi fi: este credinţa care înalţă. Poţi avea însă şi credinţe care te coboară, aceasta nu depinde decât de tine. Astăzi, diavolii fac zgomot şi Îngerii nu cântă. DAR NOI COBORÂM PRIN CREDINŢA VOASTRĂ, CĂCI CREDINŢA - ESTE PODUL.

= Vineri 3 decembrie 1943 = Întâlnirea a 24-a cu Gitta
Facem reparaţii în casa din Budaliget. Din cauza lucrărilor, întâlnirea are loc în apartamentul unei prietene. - Fiecare cămin este sanctuar. Să mulţumim celui care ne găzduieşte ! Ascultaţi ! Sunteţi templu* (*În ungureşte acelaşi cuvânt templom înseamnă şi <<templu>> şi <<biserică>>. Voi ÎL întâmpinaţi în sanctuarul sanctuarelor. În van L-am întâmpina pe EL, dacă nu ieşim în întâmpinarea tuturor celor neeliberaţi încă. Templul este pentru ei. Învătaţi să vă dechideţi porţile. Imaginează-ţi un templu gol, cât este de frig înăuntru ! Nu-ţi fie frică să deschizi porţile templului ! Templul este deja pur, poate servi. CUM IEŞIŢI VOI ÎN ÎNTÂMPINAREA CELOR NECĂJIŢI, AŞA VEŢI FI ŞI VOI ÎNTÂMPINAŢI DE TATĂL CERESC. TEMPLUL NU ALEGE. EL ÎI PRIMEŞTE PE TOŢI ÎN INCINTA SA. G. Ce este inima ? - Sanctuarul sanctuarelor. Locul unde sălăşuieşte EL. Sediul Graţiei divine, Potirul divin. G. Ce se găseşte aici ? Arătând spaţiul dintre ochi.

78

- Noua viziune. G. Ce * (*formă gramaticală de adresare numai în cazul obiectelor în textul original) este Noua Lumină ? - <<Ce-ul acesta>> nu poate fi folosit decât în cazul obiectelor. G. Nu avem încă cuvinte pentru a o exprima. - Veţi avea. De ce pui această întrebare ? Vrei să ştii sau … G… să mă apropii de ea. - Şi dacă ştii crezi că te vei găsi mai aproape ? G. Dacă eşti tu cel care o spune, atunci da, totul se deschide. - Mama se apropie mai mult de copilul pe care-l poartă la sânul ei - dacă îl “vede” ? G. Nu. - Când îl vede ? - Atunci când acesta vine pe lume. Nu căuta să ştii, ci veghează bine asupra Copilului ! G. Cum să veghez asupra Copilului de Lumină ? - Cine este Lumină ? Spune ! G. EL. Adevărat. Atunci veghează asupra LUI ! G. Cine eram înainte de a mă naşte ? - Tu nu te-ai născut încă. Ceea ce erai, eşti şi acum. Întreabă aceasta după ce te vei fi născut într-adevăr. Tu ştii ceea ce a fost, dar nu va mai fi … Întreabă căci timpul fuge. G. Mi-ai spus că eu sunt guvernată de alte legi decât ceilalţi. Cum aş putea să-i recunosc pe cei în aceeaşi lege cu mine ? LA SEMNUL ACESTA CĂ EI ÎŢI VOR ÎNŢELEGE CUVINTELE ÎN TIMP CE CEILALŢI - NU. CU TOATE CĂ AU STUDIAT ÎNDELUNG, NU ÎNŢELEG CU TOATE CĂ N-AU STUDIAT, ÎNŢELEG. G. Nu mai am întrebări, dar te rog învaţă-mă în continuare ! - Vii în întâmpinarea mea ? G.(cu bucurie) Oh, da ! - În acelaşi mod să ieşi în întâmpinarea tuturor şi a oricărui lucru, este misiunea ta. Nu pot dărui prin tine graţia divină dacă nu ieşi în întâmpinarea celor necăjiţi. Cu o voce schimbată: Poartă a templului ferecată cu fier, DESCHIDE-TE ! ÎŢI SPUN: DESCHIDE-TE ! Fie ca graţia SA să coboare peste voi !

= Vineri 3 decembrie 1943 = Întâlnirea a 24-a cu Lili
- Vorbesc despre semnul tău. Imagineazăţi-l în faţă. Îl înţelegi ?

79

L. Cred că nu pe deplin. - Este un semn minunat ! Imaginea infinitului mare şi a infinitului mic ! Infinitul mare… Mâinile sale reunite în dreptul inimii se deschid, deschizând larg braţele. aici, micul infinit. Braţele deschise larg se reunesc la nivelul inimii, cu degetele reunite într-un singur punct. Micul infinit, cum ar putea el să vadă marele infinit, dacă n-ar exista punctul comun de legătură ? L-ai văzut cu adevărat nu-i aşa ? Toate liniile care vin de la infinit se întâlnesc în punctul de legătură.

mmarele infinit micul infinit Punctul Eliberării Aici, imaginea infinit de mare se concentrează într-un singur punct. Tu eşti pâlnie. Simbolul tău este triunghiul. Fie ca acesta să-ţi îndrume fiecare pas ! Sub conul de raze, se află un alt con de raze dar inversat. Este cheia Eliberării. Omul este acest punct de legătură. OMUL ESTE ÎN REALITATE NUMAI UN PUNCT. PUNCTUL ELIBERĂRII. ORICE FORMĂ, RELIGIE, NU SUNT CALEA NOASTRĂ. MISIUNE MINUNATĂ… L. Mai vorbeşte-mi despre Eliberare ! - Vorbesc tot timpul despre ea. Tot timpul. Tu eşti o mică fiinţă din Universul creat, şi cu toate acestea eşti imaginea SA, şi pe ea o reflecţi. Întreabă ! L. Care este rolul organismului pe un plan mai înalt ? - Fii foarte atentă ! Ceea ce-ţi voi spune ascunde un profund mister. FIECARE ORGAN AL CORPULUI TĂU ESTE IMAGINEA UNEI FORŢE DIN UNIVERS, ŞI DE LA EA ÎŞI PRIMEŞTE FORŢA. Bătaia inimii Universului este una cu bătaia inimii tale. Dar dacă forţele nu au nici o misiune, totul este în van. Existenţa fără scop este haosul. Boala… este şi ea haos. Dacă forţele Universului se reunesc într-un punct, se naşte noua Creaţie. Recunoaşterea misiunii este creaţia - pâlnie. Fiecare organ este sacru.

80

CORPUL ESTE LA SCARĂ MICĂ IMAGINEA INFINITULUI. Cerul fie cu voi.

= Vineri 10 decembrie 1943 = Întâlnirea a 25-a cu Gitta
Simţim prezenţa tăcută a Îngerului meu şi aşteptăm începutul comunicării, când dintr-o dată, soneria telefonului sună cu brutalitate. Îl scot din priză şi mă adresez nervoasă lui Joseph: <<Parcă era rolul tău să veghezi asupra liniştii>>. - Declar luptă. Până în prezent v-aţi apărat punctul slab. De acum înainte, atacaţi ! Numai cel slab trebuie să se pună la adăpost când bate vântul Nu vă fie frică să vă angajaţi în luptă ! Cine se poate lupta cu tenebrele ? Lumina. Şi cine va învinge ? - Lumina. Ascultaţi ! Tenebrele au murit, ele nu mai trăiesc şi deci nu se pot schimba. Ceea ce este de domeniul tenebrelor rămâne tenebre. Ele nu pot să crească, numai lumina este cea care poate slăbi. Tăcere. Fii atentă, micul meu servitor, te învăţ: Ce este febra ? Inima bate. Acesta este ritmul. Cine poate întrerupe ritmul ? O substanţă străină de corp, care-l corupe, şi pătrunde în sânge, o substanţă nocivă, o substanţă inutilă. Astfel, inima bate mai repede, focul se înteţeşte. Trebuie ars ceea ce deranjează. Aceasta este febra. Sângele se purifică şi ritmul se stabileşte. Ritmul tău se poate întrerupe numai atunci când pătrunde o substanţă stăină. Dar tu vei avea din ce în ce mai rar febră, căci începi să te vindeci de ceea ce este vechi. G. Aş dori să ard în mine tot ceea ce nu este bun. - Te înşeli. Mai bine nu lăsa să devină rău. Numai acolo unde este ceva rău febra este necesară. G. De ce nu observ atunci când ceva începe să nu mai fie bun ? - De acum începând, nu mai trebuie să fii în defensivă, ci trebuie să ataci, să ataci tenebrele. Nu va mai rămâne multă substanţă în tine dacă arzi, şi cu atât mai puţină - pentru a putea fi coruptă. Tăcere. Te învăţ: Ceea ce crezi a fi greşeala ta poate deveni virtute dacă o recunoşti. Ascultă ! Nu studia cu privirea omul.

81

Aceasta nu este doar o greşeală, căci ochii tăi nu sunt făcuţi pentru a studia cu privirea, ci ei trebuie să iradieze şi atunci totul va fi bine. NU TE AMESTECA ÎN TENEBRE, TU IRADIAZĂ LUMINA, ÎNTOTDEAUNA ŞI PESTE TOT ! ASTFEL, TENEBRELE VOR DISPĂREA SINGURE. Cum ştii că este obscuritate ? Ce face că o cameră este obscură ? Lampa care nu arde. Lampa este responsabilă. Aprinde oamenii şi nu te întrista la vederea tenebrelor, aceasta este legea ta. Declar lupta şi nu pacea: Fii foarte atentă la ritm, căci el este mesajul SĂU ! Prin tine, EL judecă, prin tine EL luptă. Nu te preocupa decât să-i serveşti LUI ! Serveşte pe EL şi nu <<răul>> - care aparţine trecutului ! Şi n-ai alt mijloc de a discerne decât ritmul. Întreabă ! G. Nu-mi este clar pe deplin. - Focul care arde în tine - focul din corp se numeşte viaţă şi rolul său este să construiască. Febra distruge. Este acelaşi foc dar care a depăşit măsura. Inima ta bate de şaptezeci de ori şaptezeci. ŞAPTE ESTE RITMUL OMULUI. RANA CEA MAI ADÂNCĂ SE VINDECĂ ÎN ŞAPTE ZILE DACĂ RĂUL A FOST ÎNLĂTURAT. Ritmul este capacitatea vasului. O picătură - şi gata - dă pe dinafară. Ceasul deşteptător al cărui tic-tac mă enerva şi pe care îl băgasem într-un sertar al dulapului, începe deodată să sune. Uitasem să-i opresc alarma. Glumind pe seama mea: Este o lecţie pentru tine căci l-ai judecat mai devreme pe Joseph: <<Parcă era rolul tău să veghezi asupra liniştii>>. Prietenii mei mor de râs. Te învăţăm pentru că ne eşti o elevă foarte dragă şi pentru că îţi place să înveţi. Mai adaug aceste cuvinte cu privire la ritm: Ascultă - ascultă cu atenţie - ascultă mereu, căci acest ritm nu mai este ritmul corpului. El nu poate fi înţeles cu ajutorul minţii. LASĂ-ŢI MENTALUL ÎN ÎMPĂRĂŢIA CARE ÎI ESTE PROPRIE ! Nu uita să fii atentă ! Conform legii originale, focul vieţii este etern, dar febra, nu. <<Mai mult>> nu înseamnă totdeauna mai bine. Forţa focului tău ar fi pentru un altul febră mortală. Nu există decât o singură cheie: Să fii atentă ! G. Ce este damnarea eternă ? - Sperietoare. Vouă pot să v-o spun. Dar nefericire acelora (gest spre în jos)

82

care nu mai cred că ea există, şi care, dimpotrivă, ar avea nevoie să creadă. Lor nu le este frică de nimic. Cu toate acestea, frica le-ar putea fi de ajutor. DAMNAREA ETERNĂ, CEEA CE NU ŞTIU CĂ ESTE CEEA CE-I AŞTEAPTĂ, ŞI N-AU NICI O FRICĂ. Lipsa febrei în corp Victoria Atotdistrugătorului. Declar lupta, pentru ca ei să înveţe din nou ce este frica. Lipsa oricărui sentiment de frică, aceasta este damnarea. Febra nu este pedeapsă, ci mijloc de vindecare. Ei nu mai pot avea nici febră. Lor nu de Dumnezeu le este frică, nici de vreo forţă superioară, CI SE TEM UNUL DE ALTUL. ŞI ABIA ACESTA ESTE INFERNUL. Le este frică de bombe şi nu de mâna SA care se va abate cu certitudine. Vorbesc despre frică. Frica este sămânţă pentru credinţă. Popoarelor tinere le este frică. De ce le este lor frică ? De necunoscut. Ce este necunoscutul ? - Ceea ce-i depăşeşte. Legea voastră este bucuria de viaţă nu frica, căci sămânţa a încolţit deja, şi odată încolţită, ea dispare şi odată cu ea dispare şi frica. Dar lor, lor trebuie să le fie frică. Lupta noastră nu este vechea luptă. Noi trebuie să anunţăm NOUL. Necunoscutul. Frică pentru începători - bucurie pentru cei aleşi. Am impresia că aleşii sunt cei care au acceptat din proprie iniţiativă misiunea lor terestră. Nu uita că ceea ce pe tine te hrăneşte pe alţii i-ar transforma în cenuşă ! Joseph tocmai a ieşit dintr-o operaţie de hernie de disc. În tinereţea sa avusese idealuri materialiste: el credea că salvarea umanităţii rezidă în distribuirea echitabilă a bunurilor materiale între toţi oamenii. Mă adresez convalescentului. Vechea lipsă a dispărut, Cel ce ai fost în trecut luase pe umeri Mult mai mult decât îi permiteau forţele. A RIDICAT MATERIA DEASUPRA LUI ŞI ACEASTA L-A DEŞIRAT. Fie ca cicatricea să-ţi amintească de necesitatea acestui echilibru, care este(?) de fapt imaginea caracteristică unei întregi perioade. Dar iată-te vindecat. Cicatricea se va mai deschide poate câteodată, dar eşti înafara oricărui pericol. Vindecat. Să ne exprimăm recunoştinţa ! Cerul vă este alături.

= Vineri 10 decembrie 1943 =

83

Întâlnirea a 25-a cu Lili
Lili a visat că era întrebată: “Care ar fi ultima ta dorinţă dacă ar trebui să mori curând ?” şi că ea ar fi răspuns: “Ca ceea ce mi se dăruieşte acum ca învăţătură să persiste în inimile elevilor mei”. - Îţi vorbesc despre visul tău ! Germenul aduce cu el moartea seminţei. Micuţele vieţuitoare din subsol nu văd decât moartea ei, pentru că ele nu pot vedea tânăra plantă care se înalţă la suprafaţă. Germen nou, ochi nou, fiinţă nouă. Ai ales bine în visul tău. Ai renunţat la ceea ce era efemer în schimbul a ceea ce are valoare eternă. Şi cel care dăruie - primeşte. Noul Ochi este Unul, căci el este deasupra dualităţii. Nu-ţi fie teamă de moarte, ea nu există. Dacă acţionăm întotdeauna împreună, nu vei şti ce este moartea. Fii atentă, cele ce ţi-am încredinţat (împărtăşit) sunt lucruri grave. Certitudinea morţii este stimulent pentru cei slabi, dar tu nu mai eşti slabă. Nu acţiona sub impulsul lipsei de timp, <<Cea care vorbeşte>> te vede acum luminoasă… Mă întreb cu îngrijorare ce înseamnă pentru Lili: <<Lipsa de timp>>. Cinsprezece luni mai târziu evenimentele îmi vor da răspunsul. Întreabă, micul meu servitor ! L. Pot să pun o întrebare în locul <<celei care vorbeşte>> ? - Nu. Ei îi răspundem fără să fie nevoie să rostească întrebările. L. Ce ar fi necesar pentru ca umanitatea să evolueze un pic într-o direcţie mai bună ? - Nu există <<un pic>>. Există totul sau nimic. Poţi să mănânci carne stricată ? Carne <<un pic>> stricată ? Poţi să mănânci ? L. Nu. - Carnea doar <<un pic de tot>> stricată ? O mănânci ? L. Nu. - Totul sau nimic, căci ce se strică de fapt ? Materia rămasă fără viaţă - fără esenţa ei. Minune ! Două ouă: În unul se găseşte germenul vieţii, în celălalt nu. Şi nu putem şti decât după ce-l punem sub cloşcă. Sub incidenţa căldurii din oul cu germen se naşte puiul. Sub incidenţa aceleaşi călduri celălalt ou se strică. Tu eşti precum cloşca. Germenul nu-l poţi dărui tu, dar poţi să-l faci să încolţească.

84

Nu-ţi fă griji ci doar dăruie căldură ! EL SINGUR POATE DĂRUI GERMENUL SENIORUL GERMENILOR. Ceea ce putrezeşte şi se strică este lipsit de germen. Încă trecem printr-o perioadă blestemată. Micul pui aruncă din cuib oul stricat fără regrete, căci l-ar încăl zi în mod inutil. OMUL, ASTĂZI STĂ GHEMUIT PE OUL SĂU FĂRĂ GERMEN ŞI-L TOT ÎNCĂLZESTE FĂRĂ OPRIRE OUL STRICAT PUTREZEŞTE SUB EL, DAR OMUL CONTINUĂ SĂ-L ÎNCĂLZEASCĂ SĂ-L PROTEJEZE, ACEST OU DIN CARE NOUL NU VA IEŞI NICIODATĂ. Atâta timp cât găina cloceşte Ea nu face alte ouă. Trebuie să ţii seama de aceasta ! Înţelegi această învăţătură ? Crezi că este fără de milă, nemiloasă ? Ei bine, nu este. Dar este o învăţătură puternică. Iată un semn sigur: Ceea ce putrezeşte la căldură este fără de germen. Dacă însă încolţeşte este semn bun. Tu preocupă-te numai spre a dărui căldura. Putreziciunea se trădează singură Tu nu te preocupa decât de a dărui căldura. L. Se strecoară unele greşeli în cursurile mele dar nu-mi dau seama exact când anume ? - Când ? Fii atentă ! - La început oul cu puiul în formare poate fi confundat cu cel ce a început să se strice. Viaţa care începe să se nască va absoarbe ceea ce pare stricat şi îl va transforma. NU CORECTA CEEA CE ESTE STRICAT, MICUL MEU SERVITOR, CI CREŞTE CEEA CE ESTE BUN, căci EL va absoarbe tot ceea ce-i rău în jurul lui. Există o parte bună în fiecare din noi. Şi mai ia aminte la ceva: Exprimă recunoştinţă pentru tot ceea ce este frumos în fiecare. Adevărata recunoştinţă este o forţă care construieşte. O să vezi născându-se miracole. DAR NU ÎNFRUMUSEŢA ÎN MOD ARTIFICIAL ŞI NU MINŢI, CHIAR ŞI CU CELE MAI BUNE INTENţII. Întreabă ! L. Ce este panica ? - Teroare. A se întoarce de la Tatăl Ceresc. Ruptură bruscă. - Teroarea este vechiul dumnezeu. - Teribilul Pan-Panică. Animalul are nevoie să simtă teroarea. L. Ce înseamnă să fii gata, disponibil ? - Starea justă. Dacă unealta este gata, poţi s-o iei oricând şi să te serveşti de ea. Să fii Om - înseamnă să fii gata. Omul este unealta LUI Dacă nu este gata, nu serveşte la nimic.

85

Întreabă ! L. De ce este atâta spirit de răzbunare, de bucurie răutăcioasă în oameni ? - Pentru că sunt slabi. Omul fericit nu este invidios şi nu se bucură de necazurile altora. Cel bolnav îl urăşte pe cel sănătos. Cel nefericit îl urăşte pe cel fericit. Cel beţiv îl urăşte pe cel sobru. Ura este frică, frică activă, sentiment de ruşine Bolnavul răspândeşte boala. De aceea te rog din nou: Răspândeşte sănătatea ! Doar pe ea ! Iată războiul nostru: Nu lupta împotriva bolii, ci întăreşte ceea ce este sănătos - nu-i acelaşi lucru. Orice medic comite o eroare atunci când suprimă boala. Forţa SA când se va ridica o va învinge. Astfel, un vraci ignorant poate să vindece mai bine decât un medic abil. Mai poţi pune o întrebare. L. Există o artă mai perfectă decât celelalte ? - Da. Cea care serveşte cel mai bine. Numai cel mai nobil poate să-L servească. Poţi să-l recunoşti după fructul său Dar orice artă este schimbătoare. Să fim uniţi un moment !

= Vineri 17 decembrie 1943 = Întâlnirea a 26-a cu Gitta
Vă vorbesc despre opera de artă. Opera de artă nu este decât materie. O statuie în spaţiu... Nu statuia este creaţia, ea nu este decât vasul. Vasul este umplut şi Băutura este cea care crează. Dacă v-aş putea vorbi despre noua Artă ! Oh, numai dacă aş putea ! Hanna nu-şi găseşte cuvintele - nu există încă cuvinte în limbajul nostru obişnuit - pentru a vorbi despre noua Artă. Ceea ce era până acum vas - va fi Băutură. Ceea ce era Băutură - va fi Beţie. Epocă moartă ! Mâinile mercantile se strâng în jurul vasului vid. Ei hulesc artiştii ! Ei hulesc pe cei care ar fi în drept să hulească ! Fumul se ridică, Cain vorbeşte

86

Totul se usucă Le este frică de moarte. Au închis pasărea în colivie, pasărea albastră, Şi ea a devenit o vrăbiuţă gri. Colecţii de tablouri depozite de tablouri - antrepozite. Învelişurile moarte sunt consemnate. Miros de pivniţă. Nu există ochi care să privească înainte, toţi privesc în urmă. Cine-L serveşte pe Dumnezeu ? Cine ? Pe cine serveşti tu ? G. (cu timiditate): Mi-aş dori să-L servesc pe EL. - Şi faci tu aceasta ? G. Nu întotdeauna. - (cu severitate): Iar acest <<nu întotdeauna>> ! G. (un pic prosteşte): Ce trebuie să fac ? - Nu trebuie ! Construiţi-I o nouă casă, voi toţi ! Un nou vas pentru Băutură. CĂCI BĂUTURA A ÎNCEPUT SĂ CURGĂ ŞI NU ESTE NICI UN VAS CARE S-O PRIMEASCĂ. Noul Templu nu are pereţi pentru că el creşte continuu. Inversare, inversarea universului. Vechiul templu era bastion. Fortăreaţă. Noul Templu nu mai este la fel El nu are ziduri. Anunţă o Lume Nouă cu mijloacele care-ţi sunt date ! Nu fi leneşă ! Nu îndrăznesc să încep un nou tablou. Chiar şi ţie îţi este încă frică ! Crează ! Nu cu frică, ci cu bucurie ! Eşti mai înaltă decât o treaptă. Dacă începe să-ţi fie frică, înseamnă moartea pentru tine. Înseamnă vechiul pentru tine. Fii atentă: <<trebuie>>, constrângerea - este moartea. FIE CA BUCURIA SĂ-ŢI GHIDEZE FIECARE TRĂSĂTURĂ DE PENEL CĂCI TU LE TRASEZI ÎN LOCUL LUI. Doamne, dacă aş putea vorbi despre noua Artă ! Ea n-a mai existat până acum nici măcar la cei mai mari artişti cunoscuţi. Mă încremeneşte ideea că nici măcar cei mai mari artişti de până acum n-au

87

atins în nici un fel noua Artă. Dar când mă gândesc că Omul nou este departe de a se fi născut, înţeleg că nici noua Artă nu avea cum să se nască. Întreabă ! G. Explică-mi Judecata de Apoi. - Ce nu înţelegi în această noţiune ? G. Tot ceea ce spui tu este nou; chiar şi ceea ce era vechi primeşte un gust nou. - Fie ca nu gustul să fie cel care se schimbă Ci cel ce gustă. Pentru cel cu papilele amorţite, trebuie mâncăruri condimentate Pentru cei cu papilele gustative treze, pâinea este cel mai gustos aliment. Înfometatului nu-i trebuie pe pâini nici paprika, nici caviar Şi, dacă eşti sănătos Nu mănânci decât ceea ce organismul tău are cu adevărat nevoie. Nu căuta noi gusturi, ci fii integră. Nu mă surprinde faptul că Îngerul îmi vorbeşte de Judecata de Apoi, căci eram prea nerăbdătoare să primesc un răspuns <<senzaţional>>. G. Ce sunt aceste momente de încântare cu un gust atât de special şi care trec atât de repede ? - Un profund mister. Soarele este alb. Descompus - este culoare. Acest gust - este o fărâmă de eternitate. În curând, o să înţelegi. Crezi că există şapte culori ? G. Da. - Există o infinitate, dar tu nu vezi decât şapte. Când nu vei mai fi cea care ai fost, o să poţi vedea şi alte culori. G. O să pot să le şi pictez ? - Cel ce-ţi va privi tabloul va putea sesiza noua culoare. Ea nu se va găsi în tablou. Nu căuta noua culoare înafară. Roşul este un univers de sori, de luni şi de lumi stelare Bleul este şi el un univers. DAR NOUL ESTE ÎN TINE TOTUL ESTE ÎN TINE ŞI NU ÎNAFARA TA. NOUL ESTE ÎNTOTDEAUNA ÎN INTERIOR NICIODATĂ ÎNAFARĂ. Întreabă ! G. Ce este învierea ? - Răul necesar. Dacă eşti deja în Înaltul Cerului - e inutil să mai vii. Numai cel ce a coborât Jos trebuie să învie. Căzut în fundul mormântului, el se întoarce la viaţă. Joc de marionete... orbire ! CE MAI ESTE DE ÎNVIAT

88

CÂND EŞTI UNA CU EL ? Împărăţia SA va veni. Dacă îl chemaţi, o să vină. ŞI TOTUL ESTE ÎN VOI.

= Vineri 17 decembrie 1943 = Întâlnirea a 26-a cu Lili
O să vă vorbesc despre joc. Ce este jocul ? - Etapă pregătitoare. Exerciţiu de stăpânire a materiei şi a forţei. Etapă de pregătire pentru creaţie. Îţi dau un exemplu: Doi copii se joacă. Doi ţin coarda şi o învârt, al treilea sare. Coarda este materie. O forţă exterioară o învârte. Copilul sare. Dacă sare mai devreme, sau mai târziu decât trebuie bineînţeles - coarda îl loveşte. SCOPUL ESTE GĂSIREA MOMENTULUI JUST ACEASTA ESTE CEEA CE DĂ BUCURIE JOCULUI. Învaţă să joci, nu cu corpul ci prin corp. Tu predai elevelor tale Învaţă-le jocul, să joace jocuri noi ! Pregăteşte-le pentru creaţie ! Nu mai jucaţi jocuri vechi, ci numai din cele noi ! Te-ai jucat când erai mică ? L. Cred că foarte puţin. - Vezi, învaţă-i pe ceilalţi, căci tu ştii bine ce sunt lipsurile ! Dar de acum te vei putea juca şi tu. Priveşte-ţi elevii ca pe nişte copii, invocă Copilul din ei, dar nu vechiul copil. Vechiul înveliş cade şi noul mugur încolţeşte; numai dacă vechiul înveliş cade noul va creşte. O să inventezi jocuri minunate. Ascultă cu atenţie: O să-ţi suflu la ureche Jocuri cu totul şi cu totul noi. Copilul cade. Dansatorul dansează. Dansul este un vârtej de forţe. FIECARE ORGAN, FIECARE MEMBRU ESTE ÎN UNITATE CU O FORŢĂ DIN UNIVERS. Presimţi ce este Dansul ? Vârtejul poate să înalţe spre în sus dar poate şi atrage spre în jos.

89

Ce puternic este vârtejul ce trage în jos, vârtejul vechiului dans ! EL atrage în corp, zvâcneşte spre în jos. Noul Dans este vârtej spre în sus. Vârtej de forţe. În timpul acesta, jucaţi-vă ! Etapă pregătitoare Joc nou, dans nou, o lume nouă. Dacă copilul se joacă, el uită de el, îşi uită eu-ul. Iată ce crează noul joc. Copilul care nu ştie să se joace singur este mort. Forţele te învârt şi te plimbă de ici colo sau tu eşti cea care le învârte. Mare este diferenţa ! Simţi nu-i aşa ? Ţi-a fost dat să-L serveşti. Ce este mai plăcut decât să-L serveşti ? Dacă ai putea să guşti o singură dată jocul în care uiţi de tine ! CREAŢIA NU POATE SĂ FIE DECÂT UN JOC ÎN CARE UITĂM DE NOI. Unealta cea mai bună, maestrul uită de ea în actul creaţiei, El nu se mai gândeşte la ea şi totuşi n-o strică pentru că ea serveşte. Aştept întrebarea ta. L. De ce disper atât de uşor ? - Ce te face să cazi în disperare ? L. Mai mult lucrurile de mică importanţă, decât cele mari. - Aici, este răspunsul. Lucrurile de mică importanţă se referă la <<mica Lili>>. Nu trebuie să le rezolvi tu. Las-o pe mica Lili să le regleze ! Disperarea, îndoiala sunt lipsă de unitate. Nu te lăsa pătrunsă de disperare, de dualitate * (*Cuvântul unguresc pentru <<disperare>> este ketseg <<dualitate>> aproximativ <<între două>>. Părăseşte ceea ce este vechi şi nu vei mai avea îndoieli ! Deoarece chiar şi noul va trebui să-l părăseşti la un moment dat. Trebuie să părăseşti totul ! Căci totul nu este decât cochilie, cochilie goală. Întreabă ! L. Ce este durerea ? - Înger păzitor. Îngerul păzitor al animalului. Eroarea pe care frica o semnalează dinainte, durerea o semnalează după. Cele două semnale sunt de fapt unul. Legea ta însă este bucuria. Atunci când îţi sunt alături simţi bucurie ? Lili este atât de plină de bucurie că nu găseşte cuvinte pentru a o exprima şi atunci dă doar din cap.

90

- Ce ţi-ar produce o bucurie şi mai mare ? L. Mai mare, este imposibil. - NIMIC NU ESTE IMPOSIBIL. NU EXISTĂ IMPOSIBIL IMPOSIBILUL NU EXISTĂ. TOTUL ESTE POSIBIL. Urmează un lung moment de tăcere. Simţim cu toţii că Lili a fost atinsă până în străfundul fiinţei sale, îmi este şi frică să o privesc de teama de a nu surprinde ceva sacru, prea intim. Întreabă, micul meu servitor ! L. Mi-e atât de greu să pun întrebări acum. Am avut pentru o clipă sentimentul contopirii cu eternitatea. - Bineînţeles, că te vei contopi în eteritate Te-am legănat câteva clipe în braţele mele, pe tine pe care nimeni nu te-a mai legănat vreodată Şi mi-a făcut o deosebită plăcere să te legăn. ÎNAINTEA NAŞTERII - CELEI VECHI MAMA ŞI COPILUL SUNT UNA. DACĂ COPILUL SE NAŞTE - EI SE SEPARĂ ÎN DOUĂ. NOI SUNTEM DOI DAR ATUNCI CÂND NE VOM NAŞTE, VOM DEVENI UNUL. Este un mister. Încă nu-l poţi înţelege... Întreabă ! L. Ce este oboseala ? - Vechiul ritm: pauză între două sunete. Nu puteţi să obosiţi dacă acţionaţi în Nou. Dacă vă simţiţi obosiţi - este mica moarte. Arborele Vieţii Eterne, Tatăl ni l-a dat, noi îl păstrăm. Şi-l vom dărui celui care nu mai ascultă şarpele, Stăpânul celuilalt arbore. Arborele Vieţii Eterne, noi îl păstrăm Îl păstrăm bine, cu sabia în mână. Dar la ce servrşte Arborele dacă nu sunt fructe ? Şi pentru ce fructul dacă nu este nimeni să-l mănânce ? Nu fructul este crud, ci cel care trebuie să-l mănânce. De aceea noi trebuie încă să-l păstrăm. Un tată care-şi iubeşte copiii, nu păstrează fructele pentru el, ci pentru copiii săi. Micuţul bebeluş nu poate încă mânca fructe Tatăl ştie prea bine aceasta. În fiecare clipă sunteţi în Paradis. Există doi arbori interzişi. Puteţi alege. Şarpele v-a tentat. Aţi gustat şi a devenit amar.

91

NOI INTERZICEM. NOI PĂZIM, DAR VOI SUNTEŢI LIBERI SĂ VENIŢI ! SĂ TRIUMFAŢI* ! *În text <<TRIOMPHEZ DE NOUS>> să triumfaţi chiar dincolo de prezenţa noastră. (Notă de t.) Aici v-aţi lăsat seduşi de aparenţa unei bucurii, şi v-aţi ales cu frica. Sabia noastră nu se abate decât asupra aceluia căruia îi este frică. Mai poţi pune o întrebare, micul meu servitor. L. Nu înţeleg ce este piatra unghilară din Biblie. - Ceea ce duce greul. Cel ce eliberează... cel ce este de toţi dispreţuit. Pregătiţi-vă pentru a fi gata ! Să-L servim cu toţii !

= Vineri 24 decembrie 1943 = Crăciunul Întâlnirea a 27-a cu Lili (fragment)
- <<Un înger a coborât din Cer *de Crăciun>>. *Crăciun în limba ungară foarte veche (N.de t.) Nu trebuie să vă mai prcipitaţi pentru a merge să vedeţi Lumina. Căci Lumina va fi peste tot nu va mai exista un Bethleem. Anunţ noul Crăciun care nu va mai fi urmat de Paşte. Paştele încă de pe acum nu este decât cochilie goală. Iată cum se răspândeşte lumina astăzi, vechea lumină, sufocându-i flăcările. Aceste cuvinte cu o umbră de ironie, fac aluzie la război. Descopăr cu uimire că şi Îngerul este capabil de amărăciune. Pe piatra goală, între paie, încălzit de răsuflarea animalelor, stă culcat Noul-născut... în voi. Piatra este bună, paiele sunt bune, răsuflarea caldă este bună. Grajdul dărăpănat şi frigul şi obscuritatea de afară, sunt cele rele. Nu vă fie frică ! Dragonul nu poate atinge Noul-născut ! Vechiul dragon stă lângă arborele său. Mărul roşu nu mai are putere de seducţie. Vezi Noul-născut ? L. Nu.

92

- Cu toate acestea, străduie-te să-L vezi ! TU CREZI CĂ AI DAT NAŞTERE COPILULUI DE LUMINĂ, DAR EL ESTE CEL CE ŢI-A DAT NAŞTERE ŢIE. Tăcere. Ai întrebări ? L. Ce este o sărbătoare ? - O mică parte de Cer. Gest spre în jos: Ceea ce fac acolo, jos, sunt sfărâmături dintr-un cer care nu va mai fi nicicând unul. Ei ciugulesc vechile resturi iar noi botezăm noul Cer. Îl botezăm împreună. L. Ce este bunătatea ? - Vechitură, un rest ce nu mai serveşte la nimic. Toată lumea dăruie astăzi <<bunătate>>. Prefăcătorie (murdărie) ! EL SINGUR poate să dăruie şi dăruie pe deplin. Viermii, îmbătaţi cu pretenţii <<dăruie>>. Noi, noi nu facem decât să aducem cadoul SĂU. Nu fiţi pătaţi de <<bunătate>> ! Să nu existe <<bunătate>> în voi ! Căci nu răul a întunecat lumea, ci <<binele>>. Omul <<bun>> care este caritabil, şi ajută, ce dăruie el ? - Moartea. Ei <<bunii>> care spun: <<Suntem buni>> - o să plătească ! Căci noua Lumină care vine dărâmă tot ceea ce este fals. Ce îţi aparţine - ţie ? L. Nimic. - Deci, ce anume poţi tu să dărui ? L. Prin mine însămi - nimic. - Angajament pervertit, corupt ! Nefericire lor ! Construiesc spitale <<bune>> pentru victimele lor ! Dar tu... tu nu eşti <<bună>>, şi BINELE va fi prin tine. Întreabă ! L. Cum ar putea să fie conciliate religia şi ştiinţa ? - Sub influenţa noii Lumini, se va recunoaşte că ele sunt UNA. Întotdeauna au fost UNA.

93

UNA, precum melodia şi ritmul, inseparabile. Fiecare membru al marei orchestre cântă separat Dar simfonia este UNA. Câteodată conduce vioara, altădată violoncelul. Câteodată religia, altădată ştiinţa. Dar astăzi nu conduce niciuna ! Căci ele nu servesc, ci fiecare vrea doar să dirijeze. Mai ales toba căci ea face cel mai mult zgomot. Dirijorul ar trebui să se pună în slujba spiritului simfoniei. Dar acum nici măcar dirijor nu mai există I s-a dat cuvântul celui mai gălăgios. Tăcere lungă. Fie ca Cerul să vă fie alături !

= Vineri 31 decembrie 1943 = Întâlnirea a 28-a cu Gitta
Este ultima zi a anului. Dintotdeauna sunt foarte dezamăgită de modul lipsit de sens în care sărbătorim faimoasa trecere la noul an, noaptea Revelionului! Cu toate acestea, astăzi orice eveniment îmbracă un sens profund la lumina iniţierii pe care o primim de la Îngeri. De aceea, simţim cu toţii o adevărată atmosferă de sărbătoare. Mă întreb cum vom sărbători împreună cu Maeştrii noştri această noapte a naşterii noului an. - Alfa - Omega - Omega - Alfa. OMUL CREAT SE SITUEAZĂ ÎNTRE ÎNCEPUT ŞI SFÂRŞIT. OMUL CREATOR SE SITUEAZĂ ÎNTRE SFÂRŞIT ŞI ÎNCEPUT. Între început şi sfârşit este timpul. Între sfârşit şi început, eternitatea. Sfârşitul anului trecut este începutul celui nou Sfârşitul epocii trecute este începutul Noului. Miracolul este între Omega şi Alfa Din timpurile cele mai vechi, omul nu conştientizează în mod profund sărbătorile. Nu înţeleg imediat, dar deodată mi se revelează că momentul fără de timp, tranziţia între anul trecut şi cel nou nu poate fi simţit de cei ce trăiesc în timp. Poarta drumului îngust este: Omega - Alfa. Cel ce încearcă să păşească peste ea în timp cu corpul, intră în moarte. Cel ce păşeşte peste ea, cu spiritul, înafara timpului intră în eternitate.

94

Un an începe - se termină. Un an nou începe, dar nu acelaşi, un altul. Poţi să măsori timpul între Omega şi Alfa ? Clipa a trecut - una nouă începe. Între ele nu există timp. Aici, între cele două se află eternitatea. Există o poartă ce dă spre eternitate. Nu la început, ci la sfârşit. Tatăl lansează clipa şi noua clipă nu este cea veche. La moartea fiecărei clipe, poţi intra în eternitate, în universul creator şi de aici, tu singur poţi lansa clipa. Deşi este vizibil pentru toţi ochii, majoritatea nu văd. Poarta este deschisă, dar drumul este atât de îngust ceea ce este deja născut, sfârşit, nu poate păşi pragul ei. Este cel mai mare mister: Fiecare clipă şi clipa clipei sunt porţi. NU EXISTĂ O ANUME <<CLIPĂ SACRĂ>> FIECARE CLIPĂ ESTE SACRĂ. ASTFEL POŢI TRĂI ÎN ETERNITATE VIAŢA, CĂCI VIAŢA ETERNĂ ESTE UNIUNEA ETERNITĂŢII CU VIAŢA. Eşti şi mingea şi jucătorul în acelaşi timp Nu-ţi mai fixa atenţia asupra începutului. Începutul este în acelaşi timp - sfârşit. Ceea ce începe se termină. Nimic nu mai poate fi schimbat căci forţa şi materia s-au pus în mişcare. Între sfârşit şi început aici unde totul se concepe - aici dirijează-ţi atenţia ! Creaţia este o minge cu care se joacă Tatăl. El o lansează, dar numai atât cât să se întoarcă, încărcată de bucurie. ŞI TOATE RESPECTĂ ACEASTĂ LEGE, DE LA ATOMI PÂNĂ LA CORPURILE CELESTE. Te învăţ: SINGURĂ BUCURIA ESTE SIGURĂ. Pentru orice există o explicaţie. Numai pentru bucuria de viaţă nu. Nu poţi explica de ce te animă bucuria de viaţă, dar prezenţa ei înseamnă că serveşti Iar ceea ce ai primit tu este sursă de bucurie pentru cei fără-de-bucurie.

95

G. Te rog, mai vorbeşte despre clipa eternă. Nu-mi este chiar foarte clar. Ai putea să o explici şi în alt fel ? - Clipa eternă este rază a Luminii eterne Misiunea omului este de a deschide o ferestruică în sfera în care trăieşte. Raza va pătrunde singură. Este inutil să demolezi întreaga casă ca să fie lumină. O fereastră este suficientă. Şi este sigur că lumina va pătrunde prin ea. Pentru ca să accezi la Lumina infinită, trebuie să depăşeşti planul creaţiei. Altfel n-ai să reuşeşti. DEPĂŞIND PLANUL CREAT TE ELIBEREZI ŞI ELIBEREZI. Ce înşelătorie în interiorul acestei sfere ! Cu sorii, cu lunile şi spaţiul său infinit în realitate atât de finit cu miliardele şi miliardele sale de ani ce nu sunt nimic în comparaţie cu o clipă de eternitate. Nu mai există închisori Dacă o fereastră se deschide spre exterior, Această fereastră este Eliberarea. Nu vor mai exista prizonieri, ci doar locuitori ai sferei. Nu va mai exista blestemul, ci doar Binecuvântarea Nu va mai fi întuneric, ci doar Lumină. Gata cu turmentarea, doar Bucurie. Această mică fereastră este Eliberarea. După o lungă tăcere: Fii atentă la măsură ! Căci ceea ce este mai mult, fie în sus, fie în jos, înseamnă că te îndepărtezi de drum. De aici avem senzaţia că ceva este prea puţin - prea mult. Între cele două limite se găseşte drumul <<atât cât trebuie>> Măsura justă, este echilibrul între forţă şi materie, între finit şi infinit. Fii atentă, nu părăsi niciodată drumul ! Măsura ta este unică, şi ea nu se repetă niciodată. Fiecare deţine în interior cheia pentru măsura sa. Mai poţi pune o intrebare. G. Vedem răul şi vorbim despre el.

96

Cum aş putea să văd clar, fără să judec ? - Măsura. Tu aduci Lumina. Şi trebuie să cunoşti slăbiciunea - din ochi. Nu pentru a o judeca DAR DACĂ TOATĂ FIINŢA TA VA FI ÎN SLUJBA ELIBERĂRII, ATUNCI VEI MĂSURA FĂRĂ SĂ JUDECI. JUDECATA ÎI APARŢINE LUI, DOAR LUI SINGUR. Inversare totală - Omega - Alfa este ieşirea. Fii atentă ! Există şapte bucurii. Descoperă care sunt acestea ! Misiunea ta nu este una uşoară. Fiecare din ele va fi Spiritul dominant al uneia din cele şapte zile ale săptămânii. Aştept răspunsul tău săptămâna următoare. Îmi iau la revedere.

= Vineri 31 decembrie 1943 = Întâlnirea a 28-a cu Lili
- Ceea ce îmi este uşor - vouă vă este greu. Ceea ce vouă vă este uşor - mie îmi este greu. Cât este de greu să vă explic unele lucruri pe care pentru noi aici sunt atât de uşoare ! FIECARE MIŞCARE POATE FI CREAŢIE. Presiunea se exercită asupra unui punct. Fii foarte atentă ! În acel punct, mişcarea este pusă în mişcare... şi revine. Totul este impulsionat pentru ca apoi să revină. Aceste cuvinte îmi deschid o perspectivă încântătoare: orice mişcare justă este deci, un impuls al marelui ritm cosmic. Legea oamenilor este însă diferită. Ştiinţa a deviat-o un pic. Dar acest <<pic>> a fost suficient pentru ca totul să devină corupt. Dacă omul devine UNA cu CEL care pune totul în mişcare, atunci numele mişcării este Eliberare, numele tuturor mişcărilor. DACĂ MIŞCAREA REVINE SPRE CEL CE STĂ LA ORIGINEA ORICĂREI MIŞCĂRI, ATUNCI SE NAŞTE PENTRU OM BUCURIA DE VIAŢĂ. Omul cel mai infirm - este om şi el, pentru că - şi el poate dărui. O singură clipă de avans sau de întârziere, Şi acesta este mărul, mărul cunoaşterii

97

El nu era de mâncat. Dar omul l-a mâncat. El a reţinut astfel cunoaşterea divină numai pentru el. De vină nu este mărul. Interzis era doar să-l consumi pentru tine. Şi aceasta este general valabil pentru om mărul îl incită pe acesta să ia, dar fără să dăruie. Dăruirea este de fapt totul ! Nu cunoaşterea a fost de vină, ci faptul că omul a păstrat-o numai pentru el. Cunoaşterea este şi ea binecuvântare atunci când o dărui. Totul este binecuvântare atunci când dărui. NU PUTEM DĂRUI DECÂT PRIN EL. DEVENIM ASTFEL UNA CU CAUZA, ŞI DE AICI SE NAŞTE BUCURIA. Mişcarea este iniţiată de EL şi se întoarce către EL. Învaţă-i pe toţi acest mod de a dărui; astfel blestemul va înceta. Dăruirea nu poate veni de la tine. Învaţă-i numai ce înseamnă <<a dărui>>. Învaţă-i de asemenea, că stă în puterea orişicui. Orice mişcare se naşte în procesul dăruirii. De la mişcarea interioară se naşte cea exterioară. Aici aş vrea să te ajut în munca ta. Fii atentă: BUCURIA ESTE SEMNUL. Observă cine se bucură şi pentru ce. Acolo unde omul nu se poate bucura acolo se află mărul. Mărul pe care l-a mâncat - în loc de a-l dărui, aruncă-l ! Chiar pe cel mai mare devorator descoperit prin preajma ta îl poţi învaţa să se bucure - dăruind. Iată ce este bucuria: Mişcarea se lansează, ea răspândeşte bucuria, apoi revine la punctul de plecare exact ca o respiraţie. În inimă se găsesc şi începutul şi sfârşitul bucuriei. BUCURIA ESTE AERUL NOII LUMI... Întreabă ! L. Ce este pacea ? - Ea nu este pauza dintre două războaie. Pacea n-a existat niciodată până acum, dar va fi. Pacea ! Voi aspiraţi către ea, dar aspiraţia voastră nu-i destul de puternică. PACEA ESTE NOUA VIBRAŢIE.

98

Ea nu seamănă cu nimic anterior. L. Dacă nu există pace în mine, atunci nu pot să mă bucur. - Cu certitudine, că nu. L. Vine noul an şi mi-aş dori atât de mult să încep ceva cu totul nou. Te rog, ajută-mă ! - Pacea mea este şi a ta. Bucuria mea este şi a ta. Astfel ai grijă de ele ! Bucuria este infinită. Primeşti atât cât eşti capabilă să dărui. Bucuria nu are limite numai capacitatea ta are. Ştiu că Îngerul ar putea să-i dăruie infinit mai mult lui Lili, dar ea n-ar fi capabilă să suporte o intensitate atât de mare. Trebuie deci să măsoare ceea ce îi dă. Nu există limite, nici început, nici sfârşit, căci bucuria este eternă. Bucuria mea este egală cu tot ceea ce-ţi pot dărui. Bucuria ta este şi ea proporţională cu ceea ce dărui tu. Fii vesel deci, pentru ca bucuria să-ţi fie perfectă ! Celor fericiţi, celor nefericiţi dăruieşte-le ! Nu economisi bucuria ! Astfel să se scurgă noul tău an ! L. Ce este speranţa ? - De ce pui această întrebare, micul meu servitor ? L. Pentru că o simt crescând în mine. - Ceea ce contează este în ce anume îţi investeşti speranţele. Dacă le investeşti în EL, n-ai să fii dezamăgită. Căci EL dăruie totul. Numai cel ce este fără Dumnezeu este lipsit de speranţă. Fii atentă ! Tu, nu te mulţumi doar să speri. Tu dăruie speranţa ! Nu te mulţumi să ai credinţă. Tu dăruie credinţa ! Nu eşti tu cea care trebuie să iubeşti. Tu trebuie să arăţi cum se dăruie iubirea ! Să nu fii tu cea care eşti iubită ! Să nu fii tu cea în care se pun speranţe ! Să nu fii tu cea în care se investeşte credinţă ! Aceasta este greutatea pe care trebuie s-o porţi. Dar ea este uşoară şi tu o duci cu uşurinţă. Noi ştim bine aceasta. L. Nu-mi este prea clar ce sunt misticismul, spiritismul. Prin misticism Lili desemnează - în mod eronat - tot ceea ce pentru ea ţine de parapsihologie, de supranormal, toate aceste mistere ce se vând astăzi la piaţă. - Nimic din toate acestea nu este clar ! Ceţuri şi brume vechi care vor dispare la venirea zorilor.

99

Ştii tu ce este <<misterul>> ? UN SURÂS IZVORÂT DIN ADÂNCUL SUFLETULUI ACESTA ESTE MISTERUL. Spumegări de bolnavi, frisoane de naufragiaţi, acesta este spiritismul. Ei cer un semn şi nimeni nu li-l dă. Să nu evocăm morţii, ci Viaţa eternă ! Fie ca învăţătura sacră să nu se ascundă în întuneric, ci să strălucească în plină lumină a zilei ! Ceea ce cerem, este ce primim. Lasă pe morţi cu morţii lor ! Au evocat într-atât moartea că până la urmă ea a venit. Să chemăm bucuria şi Împărăţia SA va veni. Nu în mijlocul mărturiilor de frică ci a celor de jubilare. ESTE CEVA MAI NATURAL DECÂT MODUL ÎN CARE VORBIM NOI ? Unde este <<misticismul>> ? El s-a pierdut... Tot ceea ce este vechi dispare. Te-ai bucurat astăzi alături de mine ? L. Oh, da. - Transmite mai departe această bucurie. Gândind că întâlnirea a luat sfârşit, încep să-mi completez notiţele, însă deodată Îngerul lui Lili mi se adresează: Scrie totul la timpul său, chiar şi “căciuliţele ” . Rămân stupefiată. Să nu crezi că glumesc. Eu nu ştiu ce este gluma, dar ştiu ce este bucuria. Fie ca pacea-mi să coboare asupra voastră, căci ea nu este a mea, ci a SA. Vie împărăţia Sa !

= Vineri 7 ianuarie 1944 = Întâlnirea a 29-a cu Gitta
- Vă vorbesc despre leagănul bucuriei. Ură, foc, otravă - acestea sunt leagănul bucuriei. Lumea creată este corpul SĂU. Poate să existe rău în EL ?

100

Fierea, şi ea este sursă de bucurie, cu toate acestea, este o otravă. Îngerului îi place - îmi dau seama acum şi acest lucru îmi face plăcere - să ne înveţe plecând de la exemple luate din viaţa organică a corpului. Fierea oricât de amară ar fi ea, serveşte procesului digestiv pentru dizolvarea şi transformarea unor alimente. În corpul tău există foc care nu distruge, otravă care nu omoară. Cum este posibil ? Nimic nu este rău în PLAN. Tot misterul, vă rog să înţelegeţi bine constă în TRANSFORMARE. OMUL ESTE MARELE TRANSFORMATOR. Răul este <<plusul>> dar este leagănul Bucuriei. Omul poate fi fiara cea mai rea şi cu toate acestea, el este leagănul Bucuriei eterne. Forţa ce n-a fost transformată şi a rămas neutilizată - distruge, devastează, otrăveşte. Ascultă cu atenţie ! Ceea ce este negativ aici jos... gest spre în jos. ...este pozitiv acolo sus. gest spre în sus. Acesta este marele secret Forţele devastatoare sunt lăsate undeva unde nu este locul lor. De aceea ele distrug. Căci nu există distrugere dacă le permiţi acestor forţe să se înalţe. Din otravă - sursă de vindecare Din foc - lumină. De aceea stă omul în poziţie verticală şi nu în patru labe. Din tot răul pe care-l poţi imagina, se va naşte Noul Ierusalim. CĂCI NU EXISTĂ RĂU, EXISTĂ NUMAI RECUNOAŞTEREA MISIUNII. Faptul că n-o îndeplineşti este ceea ce te distruge. De aceea răul este leagănul Bucuriei. Degeaba fugiţi de rău ! El Nu există eternă întrebare pe care şi-o pune omul ! şi nimeni nu ştie răspunsul. Vouă vă declar: RĂUL ESTE BINELE ÎN FORMARE, DAR CARE ÎNCĂ NU-I GATA. Tăcere.

101

Boală. Fiecare organ al omului este o forţă. Fie ca toate împreună să lucreze pentru împlinire ! Acolo unde este dezordine, <<plusul>> se scurge. Fierea este otrăvitoare numai atunci când depăşeşte cantitatea normală Aici, <<plusul>> în creştere devastează totul. Dacă <<plusul>> nu are ieşire, el caută una cu orice preţ. Şi ceea ce este - spre în sus - Noua Lume este - spre în jos - otravă. Spre în sus, Viaţa, mister al izvorârii Bucuriei eterne. Dacă înalţi totul, Bucuria eternă stă în puterea ta, pentru că răul nu există. Furia care este forţă devastatoare, dirijată spre în sus, este Aleluia. Focul care distruge înălţat, devine înflăcărare a bucuriei. Veghează numai la aceasta, şi toate bolile, toate plăgile, tot răul va înceta. Acesta este Sceptrul pe care vi-l încredinţez; legătura între jos şi sus. Luaţi-l şi nu uitaţi că nu mai sunt două - ci Una, nu rău şi bine - ci numai bine. Acest Sceptru vi-l dăruiesc tuturor. Îl acceptaţi ? G. Da. Adresându-se lu Lili: L. Da. Adresându-se lui Joseph: - Şi tu <<fiule>> ? Joseph ezită, nu spune nimic. Cu severitate: - Răspunde ! J. Da. Pentru prima oară mi se revelează astfel semnificaţia profundă a unui vechi simbol. Adevăraţii regi guvernează într-un sistem vertical, pe un ax ce uneşte forţele celeste şi terestre. Sceptrul este ţinut în plan vertical în mâna - ce simbolizează: actul. Pentru mine aceasta înseamnă că nu putem avea acces la adevărata regalitate decât prin actul just care reuneşte lumea de sus cu cea de jos, aceasta fiind misiunea noastră, a tuturor. Îngerul ne-a cerut consimţământul deoarece cuvântul este creator. Pronunţând cu voce tare acceptarea noastră deplină a Sceptrului, facem să coboare până la noi ajutorul divin pentru împlinirea misiunii noastre. Tăcere. Adresându-mi-se: - Ţi-ai terminat tema ? Eu aştept.

102

În cele şapte fraze spun ceea ce am simţit eu ca fiind cele şapte bucurii.*(*Aceste note au fost pierdute.) - Nu le accept încă. Ridică-le mai sus ! Cum o să le ridici ? G. Asta aş vrea şi eu să te întreb ! - Nu sunt încă suficient de simple. La aceasta trebuie să mai lucrezi. Misiunea ta era mare. N-ai încă şapte. Bucurii, sunt o infinitate. La sfârşit, vor fi numai şapte cuvinte în locul a şapte fraze. Tu, eşti deja cuvânt: individualitate ** (**<<Individualitate>> se spune în ungară egy-en = eu-unul). Muncă condensată de miliarde de ani, unitate: colaborarea celulelor. Ceea ce ai făcut este insuficient. Credeai că misiunea e uşoară. După stoarcere, nu obţinem încă vinul, ci numai mustul. Dacă ai fi realizat stoarcerea încă de sâmbăta trecută, ai fi avut vin acum. Tu doar ai cules strugurele dulce. Eu însă nu ţi-am cerut strugurele, ci vinul - vinul vechi. Căci Îmbătarea urcă până la EL - nu dulceaţa. Aştept. G. Cum aş putea înălţa răul prin actele mele ? - Transformare. Tu eşti transformator. <<Plusul>> arborelui este fructul. Mănânci carnea fructului, îl omori astfel, şi îl transformi în om. <<Plusul>> dăruit de pământ moare în tine pentru a renaşte. ÎNTÂMPINI ÎN TINE RĂUL ŞI ÎL TRANSFORMI ÎN BINE CĂCI RĂUL NU EXISTĂ, EXISTĂ NUMAI FORŢA NETRANSFORMATĂ ÎNCĂ. Aştept. G. Când forţa SA îmi traversează corpul simt că fiecare din mâinile mele emite o altă vibraţie. Ce înseamnă aceasta şi mai ales la ce serveşte ? - La vindecare. În mod separat, ele n-au nici o misiune. Împreună însă, da. Nu căuta să ştii ! Serveşte ! Atunci vei cunoaşte, nu doar vei şti. Mai întâi a avut loc creaţia. Apoi a fost explicată de tot felul de incapabili. Artistul crează - viermii rozători (distrugători?) explică. Ce biet jeleu în craniul tău ! Văd fiecare din circumvoluţiunile creierului meu, de parcă ar fi mici viermi gelatinoşi.

103

Pune o ultimă întrebare. G. Într-o zi m-am simţit acţionând după o lege proprie şi nu era aşa. Cum am putut să mă înşel astfel ? - Un cuvânt închide totul. Ai spus <<eu>>. S-a terminat. O perdea a coborât între tine şi Adevărul etern. Astfel nu mai poţi vedea Adevărul, căci eşti în obscuritate. Perdeaua are un nume <<eu>> Dacă o deschizi, vei fi EL şi nu vei mai pune nici o întrebare căci EL ştie totul. Dacă acţionezi în numele legii tale, nu ştii nimic despre tine. Nu poţi să ştii nimic. EL este sigur. Nu fii deci nesigură ! Omul este sceptru în mâna lui Dumnezeu. Sceptrul este legătura între sus şi jos. Rămâneţi cu Dumnezeu !

= Vineri 7 ianuarie 1944 = Întâlnirea a 29-a cu Lili
Aşteptăm liniştiţi Îngerul lui Lili, dar liniştea întârzie să se instaleze în preajma noastră. Întâi se aude motorul unei motociclete pe care un tânăr încearcă de zor s-o pornească. Motocicleta nu vrea deloc şi vacarmul pare că nu se mai termină. Când acesta încetează într-un sfârşit, un şoricel începe să facă zgomot, la rândul său, printr-un dulap, în spatele nostru: şoricelul se joacă cu o nucă, ceea ce în scurtă vreme atrage atenţia pisicii noastre; ea începe să miaune cu insistenţă, zgârâind uşa. Îngerul lui Lili începe prin a ni se adresa: - Zgomotul nu se găseşte în exterior, ci în interior. Micile zgomote din tine s-au materializat. Nouă tuturor: EL este UNUL, dar are două mâini. Una, credinţă - cealaltă, greutate. Spiritul ascultă mâna dreaptă, materia ascultă mâna stângă. Pisica miaună din nou, sunt foarte furioasă. Îngerul lui Lili mi se adresează: N-O SĂ CLAMEZI BESTIA CU AJUTORUL BESTIEI. Mă opresc o clipă. Scot pisica afară din casă. După o lungă tăcere, adresându-se lui Lili:

104

Întreabă, micul meu servitor ! L. Cursurile cu elevii mei devin din ce în ce mai dificile. Tu nu pui la îndoială Noul, ci vechiul. Şi este foarte bine astfel. Unde simţi greutatea ? L. Nu reuşesc să mă transform şi să-i transform pe ceilalţi suficient de repede. - Inima mea se bucură în tine. O să găseşti Noul, micul meu servitor. Celui ce caută i se va deschide. Unde vezi Noul ? L. Presimt că totul se va schimba... - Prin EL totul va fi schimbat. Voi toţi, lucraţi la un Plan minunat. Bucuria se naşte din doi reuniţi. De cauţi Noul, celălalt, vechiul nu se pierde, căci este unul din doi. L. Caut în tot unitatea, adevărul, ceea ce este just şi mă jenează că nu pot să vorbesc, să acţionez sau să mă mişc cu destulă simplitate. - Pe măsură ce te apropii de Nou, vei reuşi. L. De ce îmi este din ce în ce mai greu să întreb ? - Pentru că aerul se rarefiază. Trebuie ca plămânii să se obişniuască cu el. Şi eu mă retrag, mă retrag mereu spre în sus. Dar nu este permis ca tu să te îndepărtezi ! Nici măcar nu-ţi dai seama cum te ridici din ce în ce mai sus. Dar nu trebuie să ne îndepărtăm unul de celălalt. Te atrag spre în sus, tot mai sus, căci încă n-am ajuns la noi, încă nu suntem acolo, unde putem fi uniţi. Este din ce în ce mai greu şi din ce în ce mai uşor. Greutatea şi misiunea sunt două. Greutatea va fi uşoară, misiunea grea, căci totul se inversează Materia, familia - ce greutate aveau; Deja presiunea aceasta nu mai este. Greutatea ţi-a fost luată, ai forţa de a-ţi îndeplini misiunea ! Ce te îngrijorează ? L. Sunt încă foarte lipsită de putere. - Crezi că eu sunt puternic ? L. Da. Prin EL. - Unde este deci slăbiciunea ? L. Că l-am uitat pe EL. - Imaginea ta este următoarea: De jos eşti susţinută. De sus eşti binecuvântată. Micul meu servitor, bucură-te ! Fie ca în sfârşit să vă treziţi cu toţii ! Timpul s-a scurs. Dacă mai ai vreo întrebare, pune-o !

105

L. De unde vine egoismul ? - De la EL. Totul vine de la EL. L.(stupefiată) Cum este posibil ? - Egoismul este greutate. Mâna SA stângă. Greutate pentru om, dar pentru animal - mijloc de a se înălţa, căci orice este bun atunci când se află la locul potrivit. Fie ca Cerul să vă fie alături !

= Sâmbătă 15 ianuarie 1944 = Întâlnirea a 30-a cu Gitta
Întâlnirea n-a putut avea loc cu o seară înainte. Hanna şi Joseph au trebuit să meargă la spital la tatăl lui Joseph, care este grav bolnav. - Vă vorbesc despre pasajul îngust. Vă opriţi şi vă veţi mai opri încă adeseori şi de acum înainte căci iată cauza: Fiţi foarte atenţi ! NU EXISTĂ CREDINŢĂ FĂRĂ ACT. NU EXISTĂ ACT FĂRĂ CREDINŢĂ. Credinţa nu poate cântări mai mult decât actul. Actul nu poate cântări mai mult decât credinţa, căci ei sunt UNA. Nu este vorba că aţi avea prea puţină credinţă dar acţionaţi prea puţin, căci credinţa fără act, nu este credinţă. Aţi fi putut deja să fi făcut mult mai mult. Observaţi-vă viaţa ! Încă sunt urme de laşitate nu în credinţa voastră, ci în activităţile voastre. Realizezi tu acte, micul meu servitor ? G. Ce este un act ? Foarte sever: - Duci la îndeplinire acte ? Te-am întrebat. Răspunde dar nu printr-o întrebare. G. Puţine. - Ce înseamnă aceasta ? G. Nu utilizez forţa ce-mi este dată. - Şi care este cauza ? G. Nu ştiu. - Fii atentă ! Actul era înainte separat - Credinţa era separată. Cauza o constituiau nenumăratele acte vide de sens. Tu poţi deja să acţionezi şi actul tău nu va mai fi vid.

106

Voi toţi ! Fiţi atenţi la pasajul îngust căci act şi credinţă devin una, şi vor veni noul Pământ şi noul Cer. Întreabă ! G. Dacă gândesc este şi acesta un act ? - Este o parte din act. Actul este unul. Nu există acte separate. De dimineaţa până seara - de seara până dimineaţa de la naştere la moarte există un singur act - şi acesta este să-L Servim. Nu există acte fără importanţă, nu exista decât un act: misiunea. Nu există multe acte, nu există puţine. Nu există decât actul insuficient sau cel incomplet. Înţelegi ? G. Da. - Nu poţi întinde mâna, fără ca aceasta să nu fie act. Că ar fi <<mult>> este iluzie. Pauza nu face dintr-un cântec - două cântece. Nu te îndepărta deci, de la calea ta ! Aştept întrebarea-ţi, micul meu servitor. G. Ce sunt petele din soare, erupţiile solare? Au ele o influenţă asupra omului şi cum ar putea fi aceasta diminuată ? - De ce vrei să ştii ? G. Pentru că recent, privind un apus de soare am observat cu ochiul liber - mari pete negre şi am avut presentimentul că nişte evenimente teribile vor veni. - Cum aş putea să-ţi arăt influenţa multitudinii infinite de sori ? Eşti o copilă curioasă ! Dar acesta nu este un defect. Ai fi îngrozită dacă ai vedea forţele imense care te traversează cu toată viteza, şi în toate sensurile, fără ca tu măcar să ştii. Dacă eşti împlinită şi împlineşti ceea ce eşti chemată să faci, nu mai există forţe oarbe, căci forţele capătă un sens în tine şi prin tine. Astfel, ele distrug. Tăcere. Misiunea ta nu s-a terminat încă, dar nu-i nimic. G. Nu pot să pictez atâta timp cât ea nu este terminată. Toată săptămâna am reflectat în continuu asupra celor şapte bucurii. Eforturile mele n-au avut nici un rezultat, dar m-am străduit atât, încât am uitat să mă mai şi bucur.

107

- Este acelaşi lucru, copilă ! Ai făcut prea mult efort. G. Ce trebuie să fac pentru a găsi cele şapte bucurii ? - Ce ţi-am spus astăzi este cheia lor. Pictează şi bucură-te, bucură-te şi pictează ! Astfel îţi pregăteşti misiunea. Fii atentă ! De dimineaţa până seara totul devine UN act şi atunci n-ai să mai ai multe de făcut. Lui Lili care ia notiţe: Tu scribe, m-ai întrebat în inima ta: <<Ce este Viaţa ?>> O s-o savurezi când ea va începe. Este un mister. Noua Vibraţie. Nu faceţi decât să o gustaţi acum, dar o veţi trăi din plin. Noi - care vă iniţiem - noi suntem UNUL. Astfel eu ţi-am răspuns şi tu ai acceptat. Suntem în întregime distincţi unul de altul, distincţi şi cu toate acestea, UNUL. Cât de diferiţi sunteţi şi voi unul faţă de celălalt, spre Gloria Sa. dar cât de uniţi, UNUL ! Să-L adorăm !

= Sâmbătă 15 ianuarie 1944 = Întâlnirea a 30-a cu Joseph
O tăcere intensă precede întâlnirea cu Îngerul meu. Privirea Hannei se fixează asupra lui Joseph şi rămâne astfel. Dintr-o dată, el vede imaginea Îngerului său scăldat într-o lumină verde. Orice ezitare, orice timiditate, orice falsă ruşine de a vorbi - dispar. J. Vorbeşte-mi ! - Falsa pudoare este un semn de slăbiciune. Adam s-a ascuns, pentru că el nu era încă Om. TATĂL şi tatăl tău sunt unul. Între cei doi: Fiul. Fiul este legătura. Moartea nu există, datorită existenţei Fiului. Tăcerea este cuvântul meu. Din tăcere se crează actul. Oricât de zgomotoasă ar fi, unealta ta devine tăcere în interiorul materiei. Tăcere - Echilibru - Măsură. Fierăstrăul scârţâie, şi munca sa crează tăcere, pace, echilibru.

108

Joseph desenează şi construieşte mobilă. Ai întrebări ? J. Vorbeşte-mi despre moarte. Joseph este profund afectat de boala gravă a tatălui său. - Tu întrebi despre ceva care nu există, dar îţi răspund totuşi. CEEA CE ESTE NUMIT <<MOARTE>> JOS SUS ESTE: <<VIAŢĂ>>. ŞI TU AI MURIT CÂNDVA ŞI CU TOATE ACESTEA, VEI TRĂI ETERN. Restul sunt timp şi speranţă. Desfăşurare de valuri, miliarde de mici morţi: aceasta este viaţa. Unele celule mor - altele noi se nasc. Nu-l lăsa pe tatăl tău să plece, mai are de trăit ! NU MOARTEA ÎN SINE ESTE PROBLEMA, CI MISIUNEA NEÎMPLINITĂ A VIEŢII. Când este copt, fructul cade singur. Fructul care cade este copt. Deci este bun. Tatăl tău nu este pe deplin împlinit, ceva îi lipseşte: Faptul că şi tu trebuie să devii tată. Joseph şi Hanna nu au copii. Aceasta este ceea ce-i lipseşte tatălui tău. Poţi să mă chemi oricând, aşa cum m-ai chemat astăzi. Oricând ! Fie ca tăcerea ta să te înconjoare ! Să te protejeze împotriva tentaţiei ! În tăcere, crează ACTUL ! Şi fie ca acesta să te reunească cu EL ! Nu mă îndepărtez.

= Sâmbătă 15 ianuarie 1944 = Întâlnirea a 30-a cu Lili
- Vă salut pe toţi. Întorcându-se spre Joseph, care astăzi pentru prima dată, a pus o întrebare. - Iată cheia: cercul. Poate să existe “preseance ”(?) într-un cerc ?

109

Cercul este complet. Ultimul zid a căzut şi el. Bucurie nespusă ! Căci prin ziduri intră Tentatorul. Dacă nu există ziduri, el nu poate veni. Văd imaginea unor ziduri groase fortificate formate din propriile noastre idei preconcepute. Numai prin ele poate Tentatorul să ne atingă. Dacă acţionăm în Nou, prin ceea ce este viu, şi care se schimbă şi se transformă mereu, nu mai este loc şi pentru Tentator. Reprezintă un ajutor chiar şi el, Tentatorul. Orice poate să ne vină în ajutor. Nu mai există rău... ştiţi aceasta foarte bine ! Bucurie de neînvins ! Tăcere. Nu mai există linia dreaptă, nici raza nu este o linie dreaptă. Totul este cerc. Credeţi-mă ! Vă mişcaţi de-a lungul unui arc al cercului infinit. Şi un arc din cercul imens este o dreaptă. Mentalul nu poate percepe aceasta. Centrul tuturor cercurilor, este EL. Cu cât cercul se strânge mai mult, cu atât prezenţa SA este mai intensă. Dar fiecare cerc este necesar. Lui Joseph: Fiule, corpul tău mai rezistă încă. Căci ai intrat într-un nou cerc. Vouă tuturor ! Trebuie să vă obişnuiţi cu un cerc mai mic ! Tentatorul vă dă târcoale. N-o să mai atace acolo unde este o fereastră; ci acolo unde este zidul. Nu vă fie frică ! Sunteţi deja foarte puternici ! Întreabă, micul meu servitor ! L. Vorbeşte-mi despre viaţă, pentru ca să putem deveni din ce în ce mai vii ! - Viaţa n-o cunoşti încă, căci eşti abia în curs de a te naşte. Abia visezi despre Viaţă. VIAŢA CARE VINE, ÎN COMPARAŢIE CU EA, CEA ACTUALĂ ESTE: MOARTE. Tu n-ai putea încă s-o suporţi, dar pregăteşte-te ! Câteodată deja o simţi. L. Foarte rar. - Ce cuvânt mare ! Ceea ce simţi acum, este tranziţia. Trebuie să mori, un pic,

110

dar numai în aparenţă. Zori de zi. Noaptea este un întuneric sigur, de catifea, Zorile nu sunt nici noapte, nici zi. Nu regreta noaptea ! Căci lumina este cea mai minunată. Orice tranziţie este în acelaşi timp, o încercare. Nu-ţi fie frică să abandonezi obscuritatea, căci rădăcina, cu toate că rămâne etern în întuneric, este unită cu floarea şi cu fructul. Întreabă. L. Nu pot să fac încercări de una singură. - Singură ? ... Tu nu mai eşti singură. NU TU FACI ÎNCERCĂRI, CI CU TINE - SE FAC ÎNCERCĂRI. Este a doua oară când Lili aude spunându-i-se că se fac încercări cu ea. Mă întreb dacă în această perioadă de tranziţie, <<încercări>> de acest gen nu se fac în mai multe zone de pe glob. Este începutul unei transformări generale a umanităţii ? Resimt întâlnirea cu Îngerii noştri ca pe un lucru atât de natural, încât mi se pare normal ca şi alţii să poată trăi fără probleme o astfel de experienţă. FACI CEEA CE TREBUIE SĂ FACI: TE TRANSFORMI. Cedezi chemării şi vii. Este suficient. Rezultatul la nivelul planului fizic va fi vizibil abia mai târziu din cauza distanţei în spaţiu şi a timpului. O să-l observi mai târziu, dar el va veni negreşit, de la sine. DACĂ TE TRANSFORMI MATERIA - ŞI EA ESTE OBLIGATĂ SĂ SE TRANSFORME. Toată munca ta din trecut nu se va pierde: ea va înflori. Rădăcina este bună, căci numele ei este: A ajuta. Restul nu are importanţă. Vei ajuta. Aceasta este raţiunea existenţei tale. Ce te mai tulbură încă, faptul că te pot ajuta ? L. Sentimentul că trebuie să mă înalţ. - Nu trebuie, dar totuşi te înalţi. Eu te chem şi tu vii... Primiţi binecuvântarrea mea plină de bucurie, căci aţi avut credinţă, voi toţi, din cerc. Nu vă fie frică de nimic, căci Împărăţia SA este aproape ! Ultimei ore i-a sunat ceasul morţii. (?)

111

Plecaţi capul. Gest de binecuvântare.

= Vineri 21 ianuarie 1944 = Întâlnirea a 31-a cu Gitta
Am fost paralizată toată săptămâna de un fel de letargie interioară. Tot ce făceam mi se părea lipsit de interes: îmi pierise gustul de orice. - Ce îţi lipseşte ? G. Nu ştiu. - Îţi este foame ? G. De învăţătura ta, da. - Şi dacă ceri, primeşti ? G. Da. Dar nu realizez momentul în care încep să mă afund. - Ascultă ! Tot ceea ce ceri, primeşti. Nu este adevărat ? G. Da, dacă nu cer pentru mine. Vocea devine severă: - Şi dacă ceri pentru tine, tot primeşti. Nu ceri de mâncare ? Hrana de unde o primeşti ? Încep să înţeleg că foamea corpului ca şi cea a sufletului sunt două feluri de a cere identice. G. De la EL. - Deci, nu spune că nu e pentru tine ! Eşti în mijlocul unui cerc de cereri. TOTUL TE SOLICITĂ. TOT UNIVERSUL RĂMAS NEELIBERAT TU EŞTI PURTĂTOAREA DE CUVÂNT A UNIVERSULUI. Nu există nimic care să-ţi dea voie să uiţi aceasta. Tu nu ai dreptul să te afunzi ! Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce vom mai săra alimentele ? Tăcere. Întreabă ! G. Te rog, ajută-mă să-L ador în mod constant. - Crezi tu că este departe ? G. Nu. - Crezi că este aproape ? G. Este peste tot. - Nu poţi să-L adori decât câteodată ? Eu nu pot să te învăţ să-L adori. Dar te pot învăţa că EL este în toate, oriunde, peste tot, întotdeauna.

112

Jos în profunzimi, este şi acolo. MISIUNEA TA ÎŢI DEFINEŞTE LOCUL, LOCUL TĂU ÎN EL. Auzind aceste cuvinte conştientizez dintr-o dată că eu sunt un gând unic al Divinului, o celulă unică a Corpului divin, cu o misiune unică. Depresia mea scoate în evidenţă faptul că mi-am uitat misiunea. Adoraţia nu este nimic altceva decât uniunea cu EL. Dar locul tău este limitat în timp şi spaţiu... Vorbeşte ! G. Cum să mă eliberez de ideea falsă că trebuie să acţionez ? - Dacă ÎL adori, aceasta te împlineşte. De altceva nu vei mai avea nevoie. Dar nu vei fi tu cea care se bucură, ci tot ceea ce te înconjoară, obiecte, oameni, muncă, misiune. Toate au să se bucure, dar nu tu. BUCURIA TA VA FI UNA CU CEA A TATĂLUI. N-o vei simţi decât în unitate cu EL. G. Ce bine ar fi să fie deja posibil ! - Este deja posibil ! Şi nu mâine ! G. Ce semnificaţie are liberul arbitru ? - Este posibilitatea de a trăi această uniune în orice moment. Restul nu are importanţă. Asta este totul. Nouă tuturor: Nu există sclavie, dar există legea. Legea pentru voi este să fiţi uniţi, aceasta este libertatea voastră. Când sunteţi separaţi, sunteţi sclavi. Uniţi, sunteţi liberi. Calea este liberă şi EL vă surâde.

= Vineri 21 ianuarie 1944 = Întâlnirea 31 Prima întâlnire cu Maestrul lui Hanna
Aşteptăm ca de obicei pe Maestrul lui Lili, dar încă de la primele cuvinte simt o prezenţă de o forţă continuă şi o severitate aproape înfricoşătoare. În acelaşi timp, într-un elan de bucurie <<simt>> că este vorba de maestrul lui Hanna. Cu toate că nu-mi amintesc să-l mai fi întâlnit, sunt absolut sigură că îl cunosc pe acest Înger al Justiţiei Divine. - <<Cel care măsoară>> vă vorbeşte. Ceea ce pentru plantă este creştere pentru animal este mişcarea, iar pentru om <<DĂRUIREA>>.

113

Dăruirea nu este rezultat, ci creştere. Pregătire. Înţeleg astfel, că <<a dărui>> nu este un rezultat concret, ci condiţia necesară oricărei creşteri. Dacă nu dăruiţi în mod constant, vă pierdeţi. Fructul este Noua Lume. Pentru fiecare plantă, felul de a creşte este diferit. Serviciul meu este: de a măsura. INCOMENSURABILUL APARE ÎN MĂSURABIL. PERFECŢIUNEA ÎNTRE LIMITELE EI ESTE IMAGINEA NELIMITATULUI. Vă este dat să împliniţi măsura voastră. Fără risipă şi fără zgârcenie, dar cu adoraţie constantă. Sunt foarte fericită că-l aud pe Îngerul Măsurii răspunzând şi la întrebarea mea cu privire la adoraţia constantă. Măsura este dată ea se găseşte în voi. Nu mărimea măsurii contează, căci EL împlineşte totul. Veţi fi asemănători LUI, dacă împliniţi măsura voastră. Numai cu această condiţie. Vă anunţ că dintotdeauna măsor. Este serviciul meu. Nu recompensez, nu pedepsesc, numai măsor. Pedeapsa şi recompensa, le purtaţi în interiorul vostru. Dacă împliniţi măsura voastră - creşteţi. Dacă nu - vă pierdeţi. Nu există nimic imposibil ! POSIBILUL ESTE LEGEA PENTRU GREUTATE, IMPOSIBILUL ESTE LEGEA NOULUI. Păsări amorţite, închisoarea s-a deschis, şi voi nici măcar nu îndrăzniţi să zburaţi. Trebuie să vă sperii, ca să vă fac să zburaţi. Am vorbit. Plec. După această întâlnire încep să înţeleg ceea ce Îngerul meu mi-a spus demult:

114

<<EL te-a creat după imaginea LUI>>. Înţeleg acum că fiecare dintre noi poate ajunge să semene imaginii Îngerului său. Esenţa naturii lui Lili corespunde <<Celui ce ajută>>, esenţa naturii Hannei corespunde <<Celui care măsoară>>, esenţa naturii lui Joseph corespunde <<Celui care construieşte>>, iar a mea <<Celui care iradiază>>.

= Vineri 21 ianuarie 1944 = Întâlnirea a 31-a cu Lili
După câteva clipe de tăcere, simţim prezenţa Maestrului lui Lili. - Iau cuvântul. Continui să vă vorbesc despre măsură. Misiunea anumalului este centrată asupra lui însuşi. El se bucură numai de ceea ce este al lui. Teritoriul său, hrana sa, puiul său. Dacă-i merge bine, se bucură de toate. Trăieşte într-un cerc care se numeşte: el-însuşi. Şi absoarbe ceea ce este în interiorul cercului căci toată atenţia sa este îndreptată asupra lui: creatură. Fenomenul este exact invers la om Măsura SA şi bucuria voastră sunt ceea ce iradiaţi în afara cercului. Şi este incomensurabilă.

Animalului îi este foame, el mănâncă până la saţietate şi aceasta îi este suficient. Omul împlinit, iradiază şi nu este niciodată prea mult deci, bucuria sa este şi ea fără de margini. Acesta este secretul Vieţii Eterne. Încep să se audă clopotele de la biserică. Dacă clopotele bat într-o cameră închisă, este insuportabil... DACĂ TOTUL ESTE BUCURIE ÎN JURUL VOSTRU, MĂSURA ESTE JUSTĂ. ŞI ESTE POSIBIL. Dacă nu crezi, înseamnă că nu crezi în EL.

115

EL vă dăruie iubirea sa spre împlinirea fiecăruia în permanenţă, şi în mod complet, căci mizericordia SA este infinită. Lui Lili: Am venit să-ţi răspund. Întreabă ! L. De ce vrea omul să primească totul de-a gata ? - Copilărie răsfăţată. Jucării gata făcute, ştiinţă gata făcută, mâncare gata pregătită, experienţă gata făcută, asta primeşte copilul, până i se face rău. Setea sa de cunoaştere, dorinţa sa de a crea, tot ceea ce face omul - Om, piere. Dorinţa sa de a experimenta, prea multele sfaturi - îl omoară. Tot acest comportament este laşitate şi lipsă de credinţă. Atunci când copilul devine adult, totul este deja mort în el. Reţine aceasta, draga mea: Nu completa niciodată, nu da niciodată sfaturi, nu mesteca hrana dinainte ! Tu, dăruie altfel şi totul o să se reînnoiască în mâinile tale ! Tu pune-le înainte încercări, dă-le misiuni ! Sedu, atrage pe urmele tale ! Nu condu, şi nu ţine de mână ! Tu poţi chiar să-l scuturi puţin pe cel nesigur şi certitudinea ta se va întări în el. Iată ce cauţi şi o să găseşti. Tăcere. În locul amorţelei gri va veni un curcubeu cu mii de culori minunate. Dar acum, multitudinea de imagini în culori, de filme în culori fac ca viziunea proprie a omului să fie gri* * Gitta mi-a spus că ani de zile mai târziu, ea avea să înţeleagă că Îngerul ştia despre filmele în culori. Trăind înafara timpului, Îngerul prevede în mod natural tot ceea ce se petrece în interiorul lui.(N.de t.) căci în loc să dăruie culoarea, el o primeşte. Întreabă ! L. Cum poate fi trezit interesul omului ? - Dacă m-aş apropia de tine, te-aş opri Dar eu mă retrag. Tu nici măcar nu-ţi dai seama, dar astfel înveţi să mergi pe aer. Nu pe apă, pe nimic. Îţi răspund întotdeauna pe jumătate, omit cealaltă jumătate. Simţi ?

116

Cu un ton amar: Dar iată-l pe om: <<Ce buni suntem noi cu copiii noştri, cu toată lumea de fapt >>. - Şi toată lumea moare şi se depreciază Pentru că omul spune: <<Noi suntem buni>>. Tu dăruie foamea ! Şi nu senzaţia de saţietate ! Totul este atât de cunoscut: <<Noi ştim totul !>> Tu deschide poarta necunoscutului ! L. De ce sunt atât de puţini oameni capabili să se concentreze ? - Pentru că oamenii nu sunt atenţi la nimic. Atâtea culori, atâtea zgomote îl poluează pe om ! Tu, arată ceva nou mai tare decât sunetul cel mai tare, şi totuşi silenţios. Aceasta, în mod sigur le va atrage atenţia. Tăcere intensă. Eu sunt cel care ascult acum şi sunetul este bun. Şi voi îl puteţi auzi deja, dacă sunteţi atenţi. Căci totul depinde de atenţie Ea este măsura, este bucuria, ea e totul. Fiţi întotdeauna atenţi ! Mai ai vreo întrebare ? L. (încă sub amprenta tăcerii) Simt că nu ar trebui să pun întrebări acum. - Vei primi două răspunsuri, ca urmare a faptului că ai respectat acest moment. Ascultă cu atenţie ! Două mari răspunsuri: Unul de jos, altul de sus. Şi amândouă vor fi - una. Fii foarte atentă, căci nu voi mai fi eu cel care vorbeşte. DACĂ PLECI URECHEA CHIAR ŞI PIETRELE ÎŢI VOR VORBI.

= Vineri 28 ianuarie 1944 = Întâlnirea a 32-a cu Gitta
- Vă vorbesc despre înălţime şi despre profunzime. Sunete plutes în spaţiu. Ele vibrează. Noi vorbim de <<sunete înalte>> şi de <<sunete joase>> şi le notăm, le notăm în partea de jos pe cele joase şi în partea de sus pe cele înalte. În realitate, nu există distanţă între ele. Distanţă între sus şi jos există numai în planul material

117

în planul spiritului apropiere Fiţi atenţi: Vă vorbesc despre cruce. Crucea ! Două forţe. Iată calea: gest de jos în sus. Iată rezistenţa: gest orizontal. Prima rezistenţă: pământul, forţă orizontală. A doua rezistenţă: apa A treia rezistenţă: aerul A patra se situează deja între materie şi non-materie. Noua rezistenţă: MATERIE ŞI NON-MATERIE a 3-a rezistenţă: AER (gândurile) a 2-a rezistenţă: APA (sentimentele) 1-a rezistenţă: PĂMÂNT Sunteţi în curs de a străpunge această rezistenţă. Fiecare punct de întâlnire între două forţe: este un punct de frontieră. Gest de jos în sus: Pământ - , apă - , aer - , şi ceea ce nu are nume Profunzime - , înălţime. Pământul, nu-l poţi înălţa în apă. Apa, n-o poţi înălţa în aer. Totul îşi are locul său. NU ÎNĂLŢA ! NU ANTRENA ÎN JOS CI REUNEŞTE ! Pământul aparţine pământului Apa apei Aerul aerului. Trebuie să treci dincolo de noua rezistenţă fără ruptură. Astfel, în lumea creată, SUS şi JOS vor fi UNA. Nu pe linia orizontală dispare distanţa, ci pe cea verticală. Nave sunt trimise în cosmos şi din ce în ce mai mare este distanţa între sus şi jos.

118

Cu cât sunt trimise mai departe, cu atât creşte distanţa. Forţa orizontală este forţă moartă. Rezistenţa este inerţie, şi-i normal aşa. Gest de jos în sus: Raza verticală traversează orice rezistenţă, cu condiţia ca ea să se transforme. Inerţia rezistenţei transformă forţa razei. Toată săptămâna trecută mi-am pus întrebări cu privire la evoluţia mea, fără să pot găsi însă, un răspuns satisfăcător. Astăzi mi-a fost greu să urmăresc cele ce spunea Îngerul, mi se păreau teoretice şi prea abstracte. Dintr-o dată însă, mi-am dat seama că Îngerul răspundea exact întrebărilor mele: nu putem evolua decât după o linie verticală, ghidaţi de intuiţia noastră interioară, singura capabilă să ne conducă acolo unde spiritul şi materia se întâlnesc. Raza ascendentă a evoluţiei noastre se transformă transpersând?*a străpunge, a traversa?) nivelele materiei, sentimentelor şi gândurilor. Apoi se produce o răsturnare. La rândul lor gândurile, sentimentele şi materia sunt transformate de raza descendentă de lumină. De fapt, nu e deloc abstract: pot să-l observ în mine; este un proces de detaşare succesivă. Astăzi omul nu pătrunde în Nou. Între două rezistenţe, el se etalează ca o pastă lichidă, neputincios. Iată răspunsul la ceea ce ai vrut să întrebi despre Rază. Afară este furtună. Vântul este o forţă orizontală. Gest de la gât la nas: <<Cea care vorbeşte>> este slabă în regiunea asta. A luat prea devreme contact <<cu aerul>>. Hanna s-a născut la şapte luni. Această parte nu era încă formată. Dar acum, cu toţii sunteţi gata pentru a forţa noua rezistenţă. Făceţi-o ! Singurul punct dificil: este acolo unde liniile se întâlnesc. Fiţi foarte atenţi ! Căci acum materia şi spiritul se ating. Nu vă îndepărtaţi de drum, bucuria nu vă mai semnalează calea, ca până-n prezent ! Doar dacă priviţi în profunzime vedeţi undeva dedesubt bucuria. Ceea ce indica drumul a rămas undeva în urmă.

119

Ceea ce era durere până-n prezent o părăsiţi. Noua Bucurie nu are încă nume. Mai ai o întrebare ? G. Care este semnul care să-mi arate că înţeleg ? - Semnul este că înţelegerea vine numai după. Înţelegerea aparţine planului aerului: materie, dar materie subtilă. Nu există nici jos, nici sus. Nu există nici inferior, nici superior, dacă vă înălţaţi până la EL. Dacă rămâneţi separaţi, există un jos şi un sus. Dacă sunteţi uniţi, nu există. Lumina şi atât. Voi toţi, Cerul este cu voi.

= Vineri 28 ianuarie 1944 = Întâlnirea a 32-a cu Lili
- Întreabă ! L. N-am simţit sau n-am înţeles răspunsurile pe care mi le-ai promis, unul de sus, celălalt de jos. - Această săptămână a fost mai uşoară sau mai dificilă decât săptămâna trecută ? L. Mai dificilă. - Unde ai simţit dificultatea ? L. În starea mea de spirit. - Ştii de ce ? L. Nu ştiu. - Micul meu servitor ! Peştele se joacă cu voiciune în apă. Tu te înalţi mai sus, şi aici încă nu te poţi mişca în voie. Tăcere. Fii atentă ! Vorbesc din nou despre orice. Gest de jos în sus: Actul. Gest orizontal: Repausul. Rezistenţa este în acelaşi timp repaus. Corpul oboseşte. El se culcă pentru a se odihni. Pe ce se culcă ?

120

Gest orizontal: Pe pământ. Sentimentul are drept semn: apa. Gândul are drept semn: aerul. Fiecare plan este din ce în ce mai subtil. Dar nu mai uşor. Cel mai uşor este să forţezi pământul. O forţă mai mare este necesară pentru a pătrunde sentimentul. O forţă încă şi mai mare pentru a transpersa gândul. Cum este posibil ? În ritmul actului şi al repausului. Acolo unde ajungi tu acum, nu mai este necesar repausul şi acesta... Gest puternic de sus în jos, rapid ca un fulger. ... acesta transpersează totul. Înţeleg abia acum ceea ce Îngerul lui Lili ne spunea cu şase săptămâni în urmă: <<Dacă acţionaţi în Nou, nu puteţi fi obosiţi>>. Numai actul vertical este dincolo de oboseală. Dar noi acţionăm, aproape întotdeauna, în felul nostru obişniut - pasiv, orizontal; aşa că suntem obosiţi, atât de obosiţi. Înţeleg că teoria, sentimentele şi gândurile aparţin lumii contrariilor. Dacă devenim conştienţi de modul cum acţionează în noi, putem transcede cele trei nivele ale lumii materiale şi să luăm drumul celui de-al patrulea nivel. Invers, LUMINA curge de sus în jos, unind cele trei nivele inferioare în strălucirea sa. Şi astfel, orice oboseală dispare. DAR OMUL - ASTĂZI - CÂND ESTE ÎN PICIOARE, ESTE INACTIV. CÂND ESTE CULCAT, E LIPSIT DE ODIHNĂ... Răspunsul la întrebarea ta va veni şi de jos şi de sus. Răspunsul eşti tu-însuţi. De aceea este dificil de observat. Adevăratul răspuns devine parte din tine-însăţi. Căci, vezi tu, fiecare întrebare corespunde unei lipse din interior. Dacă răspunsul te împlineşte, nu mai există separare. Răspunsul cel mai sigur, este atunci când după el - o nouă întrebare se formează în tine. Afară, vântul suflă teribil. Furtuna suflă. Dar noi transpersăm şi gândul, către vibraţia cea mai fină, dincolo de oboseală, de durere, de îndoială, de moarte. Ne apropiem...

121

= Vineri 4 februarie 1944 = Întâlnirea a 33-a <<Cel care măsoară>>
- <<Cel care măsoară>> vorbeşte. A venit primăvara. Dacă vrem să avem recoltă, trebuie să curăţim arborii, să facem altoiuri din cei buni. Pe voi nu vă văd, dar văd Arborele, Arborele Vieţii. În mâna mea - sabie cu tăiş înfricoşător. Fiecare ales este o rămurică a Arborelui. DACĂ NOUL NU TRANSPERSEAZĂ VECHIUL atunci îl tai. Nu vă fie frică de sabia mea, ea taie numai ce este mort. Ceea ce este mort nu poate fi grefat. <<Cel care face grefe>> nu cultivă, ci alege ceea ce este bun de ce-i rău. Primăvara a sosit. Ramura care ascunde viaţa - este cea care trebuie lăsată să crească. Păziţi-vă de <<Cel care măsoară>>, nu de sabia sa ! Mugurele visează. Ramura tăiată visează şi ea. Voi nu simţiţi lama sabiei, căci ascuţişul ei este înfiorător. Eu nu fac grefe, ci doar măsor. Timpul este scurt. Vis etern, sau Viaţă Eternă... ? ARBORELE VA DA ROADE PENTRU PRIMA DATĂ. Îl păzim de atâta timp. Facem de serviciu în jurul Arborelui. Şi pregătim recolta. MUGURI, PROMISIUNI DE ROADĂ, NU MAI ZĂBOVIŢI ! TRANSPERSAŢI VECHIUL ! Iată că bucuria nu mai constituie semnal. Iată că nici durerea nu mai constituie un semnal. Aşa este legea. Fiţi foarte atenţi !

= Vineri 4 februarie 1944 = Întâlnirea a 33-a cu Gitta
- Ascultaţi cu atenţie !

122

Noi suntem patru, voi sunteţi patru, şi împreună nu suntem opt. <<Cel ce măsoară>> vă măsoară pe toţi. <<Cel ce ajută>> vă ajută pe toţi. <<Cel ce iradiază>> străluceşte peste voi toţi. <<Cel ce construieşte>> vă construieşte pe toţi. Acolo unde nu mai puteţi înainta, chemaţi-ne pe noi ! TOTUL SE DECIDE ACUM. Simt că timpul este scurt, că evenimente tragice se vor produce în curând în exterior şi că numai o transformare interioară ne va permite să le înfruntăm. Ceea ce este sevă pentru plantă, este bucuria de viaţă pentru om. Fără bucurie de viaţă - uscăciune. Fiţi întotdeauna plini de viaţă ! Aceasta depinde cu adevărat de voi. Seva vine de jos, bucuria de viaţă, de asemenea. Asta-i sarcina voastră. Decizie... Ceea ce decideţi - în adevăr - va fi. Decideţi, delimitaţi ! Aici vechiul - aici Noul. Delimitând, zidul va rămâne în urmă, nu va mai fi în faţa voastră. El se deschide - se prăbuşeşte. Trebuie să decideţi ! Acum noi vom fi întotdeauna alături de voi, şi voi - veţi fi întotdeuna cu noi ! Nu ştiu când va veni. CEL CE FACE GREFA, VOI, RAMURILE NOI, GREFELE SĂ FIM ÎNTOTDEAUNA GATA ! Sunt atât de emoţionată de aceste cuvinte, încât îmi dau lacrimile. Seva este vechea bucurie. Fii întotdeauna plină de bucurie de viaţă, fii bună cu toţi şi cu toate ! Şi cu tine-însăţi ! Sunt stupefiată. Nu te mira, <<micul eu>> este deja la persoana a treia pentru tine. G. Nu înţeleg. Cum aş putea să fiu bună cu mine însămi ? - Nu poţi să fii decât dacă te părăseşti atunci vei putea. G. Cum trebuie să procedez ? - Acordă-ţi bucuria de viaţă. Aceasta depinde de tine.

123

Ascultă. Nu vei străluci dacă uiţi să ceri strălucirea. CEREREA ESTE NECESARĂ. Nu fi înceată în a cere, cere întotdeauna ! Poţi să ne chemi pe toţi patru, poţi să adresezi cereri oricăruia dintre noi. FĂRĂ CERERE, NOI NU PUTEM DĂRUI. Cererea, întrebarea - expresiile unei lipse. Dacă nu există lipsa, Nu există nici spaţiul pentru a dărui. G. De vreo cincisprezece zile am impresia că toate actele-mi sunt goale şi lipsite de sens. - Tu încă visezi. Visul devine lipsit de sens când începi să te trezeşti. G. Nu mai am întrebări, dar te rog, mai vorbeşte ! - Gravează-ţi în inimă cuvintele mele asupra bucuriei de viaţă. Primăvara a sosit. Trecem printr-o pădure moartă, uscată. Seva nu mai circulă Totul este fără bucurie de viaţă. Cine iubeşte să trăiască ?(?) Nu există bucurie de viaţă. NUMAI RAMURILE PLINE DE SEVĂ VOR FI GREFATE. CELE USCATE - NU. Dragii mei, plec. Nu ştiu de ce, dar mă simt atinsă de aceste cuvinte - cu totul altfel decât până acum. Mă simt pătrunsă în întregime de o bucurie reconfortantă, plină de calm.

= Vineri 4 februarie 1944 = Întâlnirea a 33-a cu Lili
- Cui te adresezi ? L. LUI şi ţie. - Cui te adresezi ? L. Maestrului meu. - Nu există decât un singur Maestru. Unul singur ! Noi nu facem decât să transmitem învăţătura SA. Cui te adresezi ? L. (ezitând). Ţie. - Eşti sigură ? L. (ezitând şi mai tare)... Da ! - Eu nu sunt <<Cel care ajută>>. El a vorbit deja.

124

Noi vă învăţăm. Suntem patru. Astăzi am schimbat între noi. L. Deci primul meu sentiment fusese just, atunci când am avut impresia că Maestrul meu era cel care răspundea Gittei. - ÎNTOTDEAUNA PRIMUL SENTIMENT ESTE CEL JUST. Al doilea este deja reflectare. Ascultă-ţi întotdeauna primul sentiment. Mintea rămâne în urmă. L. Ce bine e să vă vedem schimbându-vă unul cu celălalt ! - Imediat ce lăsaţi deoparte <<micul vostru eu>>, cei patru devin şaisprezece - Şi unul. Fii atentă ! Dacă lucrezi la noua ta misiune, cheamă-l pe <<Cel care construieşte>> ! Dacă ne chemaţi, venim cu siguranţă. Ascultă ! Mâine cheamă-mă, căci va trebui să străluceşti şi nu să ajuţi ! Lili va trebui să asiste la o întâlnire cu educatori. Va trebui să arăţi Noua Lumină. Noua Lumină, care nu se transmite prin cuvinte, ci prin certitudine. Căci toţi sunt nesiguri. Îngerul face aici aluzie la participanţii la întâlnire. Ei nu adresează cereri, nu-şi pun întrebări, dar gândesc, şi vorbesc, şi vorbesc şi vorbesc... Întreabă ! L. Vorbeşte-mi despre semnul meu. - Triunghiul este simbolul ajutorului.

semnul SĂU

semnul ajutorului

semnul Eliberării

Poţi să ajuţi întotdeauna şi pe toţi. Triunghiul tău este imaginea inversată a semnului SĂU. Dacă triunghiul de jos nu este gata, cel de sus nu se poate înălţa deasupra lui.

125

Noi suntem patru, purtători ai patru forţe. Dar noi opt, noi şaisprezece, noi toţi, ÎL reflectăm. Întreabă ! L. Vorbeşte-mi despre interdependenţa dintre corp, suflet şi spirit. - Dacă ele se înalţă spre EL, există interdependenţă, Dacă nu, totul se prăbuşeşte, totul devine pulbere şi cenuşă, chiar şi spiritul, dacă nu se înalţă către EL. Nu există interdependenţă, dacă ele nu depind de EL. Ne imaginăm că există interdependenţă, şi cu toate acestea, totul se prăbuşeşte. DACĂ DEPINZI DE CORP NU EŞTI DECÂT CORP. DACĂ DEPINZI DE SUFLET (ANIMA) NU EŞTI DECÂT CORP ANIMAT. DACĂ DEPINZI DE SPIRIT NU EŞTI DECÂT OM. DACĂ DEPINZI DE EL EŞTI TOTUL. Nu depinde decât de EL, atunci corp şi suflet, spirit şi EL vor fi UNIŢI ! După dependenţa fiecăruia poţi recunoaşte oamenii. Învaţă-i adevărata dependenţă, singura libertate, căci restul este sclavie ! Deşi era bolnavă, Lili a venit totuşi cu bucurie de la Budapesta la Budaliget pentru a asista la întâlnirea de astăzi. Astăzi, tu n-ai depins de corp, nici de suflet, nici chiar de spirit. De aceea voi transmite toate cererile tale la picioarele SALE. Totul depinde de câte ceva, numai omul nu. OMUL DEPINDE DE EL. Înălţaţi-vă în libertate ! Aceasta nu depinde decât de voi. Construiţi în interiorul vostru bucuria iradiantă ca să puteţi ajuta ! Să-L adorăm ! Lili şi cu mine suntem încântate că Maeştrii noştri şi-au schimbat elevele astăzi. Ne simţim complet noi.

= Vineri 11 februarie 1944 = Întâlnirea a 34-a cu Gitta

126

- Cine este mai tare: forţa sau inerţia ? Simt că această întrebare ascunde o capcană şi răspund cu prudenţă: G. Nu ştiu, dar aş spune că sunt la fel. - Care din ele ai vrea să devii ? G. Forţa îmi este mai familiară. - Nu există nimic mai orb decât forţa ! Forţa este materie. Materia este forţă. Dar există CEL care le dirijează, care nu-i nici forţă, nici materie, materia devine strălucitoare. În marea creaţie, totul este făcut din forţă şi din materie. Iar Creatorul sălăşuieşte în profunzimea a tot ceea ce este creat. Dar forţa şi materia singure, iată tenebrele exterioare. Dacă iradiezi cu adevărat, forţa nu mai este singură. Nimic nu este mai orb decât forţa ! LUMINA CARE ESTE TRIMISĂ PRIN INTERMEDIUL OCHILOR ESTE LUMINA CARE VEDE. Fără ea, nu eşti nimic. Fără ea, nu sunteţi nimic. O mână tăiată - există ceva mai lipsit de sens ? Explozie atomică ! Omul - copil stupid care demontează totul, va fi dezamăgit, căci EL nu poate fi divizat. Ceea ce este divizibil, este numai forţa inertă şi materia dură. Multiplul devine UNU: este drumul care duce către EL. Dintr-o pâine, o multitudine de pâini, deja aceasta nu mai este un miracol, căci pământul s-a umplut de pâine ! Din multitudinea de oameni: OMUL Acesta este noul miracol. Este noua pâine care astâmpără orice foame, căci cu toţii o vor avea. Ajunge, căci nu mai poţi sesiza sensul cuvintelor mele. Este foarte adevărat şi mă simt tare disperată. Aşteaptă-mă zâmbind !

127

Desparte-te de mine zâmbind ! Numai astfel pot să fiu întotdeauna cu tine. Altfel nu. G. Ştiu că pendularea stărilor mele de spirit mă despart de tine... - Nu pot să păşesc în apă, căci apa se evaporă sub paşii mei, iar apa este necesară. Şi focul este necesar. Misiunea ta: dăruie focul. Focul este maestrul apei. EL, este Maestrul a tot.

= Vineri 11 februarie 1944 = Întâlnirea a 34-a cu Lili
- Vă salut. Hanna începe să spună ceva, dar se opreşte brusc. Tăcere prelungită. O privesc, mirată. - Nu vă miraţi ! <<Cea care vorbeşte>> tocmai a trecut printr-o spaimă. Ea a avut viziunea morţii unui univers îndepărtat. Am sentimentul că Maestrul lui Lili ne vorbeşte despre un corp celest. Vă vorbesc despre adevărata distanţă şi despre cea falsă. Infinit de departe, insesizabil pentru înţelegerea voastră, un univers se transformă din materie în forţă. Şi iată că voi toţi, simţiţi aceasta. Îngerul vorbeşte despre modul în care am simţit cu toţii, recent, o mare schimbare a presiunii atmosferice. Sunteţi aşezaţi unul lângă altul, vă puteţi atinge, degetele voastre se pot reuni şi cu toate acestea, este posibil să fiţi atât de departe unii de alţii, pe cât de departe este planeta voastră de acest corp celest. Universul creat formează un tot. Distanţa nu este ceea ce pare a fi. Oricât de fină este vibraţia unei forţe ea este totuşi o forţă. Aşa cum voi simţiţi această forţă îndepărtată, în acelaşi mod, fiecare din gândurile voastre, fiecare din gesturile voastre se răspândesc şi actionează în Univers.

128

OMUL însă, este mai mare decât orice corp celest: EL ESTE CORPUL CERULUI. Nu numai parte, ci întreg. Auziţi un strigăt de spaimă. Cum răspundeţi ? Vă lăsaţi deprimaţi ? Am simţit cu toţii perturbaţiile atmosferice din ultimele zile. O celulă cât de mică de la degetele de la picioare, cât este ea de departe de cap ! Cât de îndepărtată ! Dar dacă o durere există undeva în corp, indiferent unde, întregul corp şi mica celulă se resimt. În ce fel ? - Prin intermediul spiritului. Toate stelele Universului nu sunt decât celule. OMUL este Spiritul. Spiritul este infinit de mic şi infinit de mare. Când o celulă moare, o forţă se naşte. Forţă necunoscută, nouă, neobişnuită. Aceasta nu-i întâmplător. Resursaţi-vă din această forţă ! NOUA FORŢĂ NU ÎNDEPĂRTEAZĂ DECÂT CEEA CE ESTE INAPT PENTRU VIAŢĂ ŞI NU-I PĂCAT. Simt că această Forţă nouă <<ne testează>>. Credeai că nu mai sunt alături de tine ? L. Nu, eu sunt cea care nu m-am înălţat suficient. - Dar pot eu să cobor, dacă este necesar. Răul stătea la pândă, eu însă te vegheam. L. Ce era acest rău ? Ce căuta el ? - Misiunea răului este să te pună la încercare. Dar în curând vei fi dincolo de încercări. O forţă neobişnuită cere o rezistenţă neobişnuită. Ceea ce este lipsit de viaţă nu rezistă. Viul se transformă... acolo unde este necesar. Exact acolo ! Astfel, răul devine bine. Astfel, moartea devine viaţă. Înţelegi, micul meu servitor ? Ceea ce pe alţii îi doboară, pe voi vă revitalizează. Întreabă ! Mă gândesc la astrul care tocmai se stinge. Omul aude toate ţipetele de spaimă ale Universului şi aceasta trebuie să-l facă cu atât mai sensibil,

129

dar de nu reuşeşte o mai mare deschidere, atunci acolo se naşte putreziciunea. Dacă mărul este puţin atins, ori devine mai dulce decât celelalte ori se strică. Întreabă ! L. Ce este instinctul ? - CUVÂNTUL DOMNULUI LA NIVELUL LUMII ANIMALE. Nouă tuturor: Puneţi şi voi întrebări ! J. Va exista o etapă intermediară, sau Noua Lume va apărea dintr-o dată ? - Noul îndepărtează tot ce este vechi. Copii născuţi fără de părinţi. Ceva ce nu s-a mai văzut, ce nu s-a mai auzit. Însă copilul creşte. Încă este mic, dar va creşte. LUMINA NU SE NAŞTE DIN TENEBRE, CI TENEBRELE MOR ODATĂ CU VENIREA LUMINII, în realitate, ele n-au existat niciodată. Să-L adorăm !

= Vineri 11 februarie 1944 = Întâlnirea a 34-a cu Joseph
După o lungă tăcere simt prezenţa <<Celui ce construieşte>>. După cum se pare, întrebarea lui Joseph cu privire la venirea Noii Lumi, necesită explicaţii complementare. Fiind profund interesată de tot ceea ce se referă la evoluţia noastră, aştept cu mare nerăbdare. - Fiţi atenţi ! Am puţine cuvinte de spus. Vorbesc despre Noul Edificiu care coboară din Ceruri. El nu se înalţă de la pământ. Tu eşti <<cel care construieşte>> Fii atent la Plan ! Spiritul crează Planul. Mai întâi, casa - apoi pe locuitor. Casa Nouă solicită un Locuitor Nou. Creaţi deci, Noua Lume ! Un Nou Edificiu ! Un Edificiu Nou fără precedent. Şi El nu va rămâne gol. Orice construcţie veche nu este decât cochilie de melc, o secreţie calcaroasă de moluşte. Ascultaţi în tăcere !

130

= Vineri 18 februarie 1944 = Întâlnirea a 35-a cu Gitta
- Vă vorbesc despre surâs. Gura reprezintă în cadrul feţei - materia. Ea este în partea de jos. Forţa de atracţie spre în jos - trage gura după ea, forţa de atracţie în sus o înalţă. Orice animal ştie să plângă, să geamă. SURÂSUL, NUMAI OMUL ÎL CUNOAŞTE. Este cheia. Nu surâdeţi numai atunci când sunteţi bine dispuşi ! Surâsul vostru este un surâs creator ! Nu un surâs artificial, ci un surâs creator ! Dacă forţele de atracţie spre în jos acţionează, ele închid. Gest orizontal la nivelul gurii: Totul este atras spre în jos. Totul. Gura ţine de pământ. Forţa de atracţie spre în jos, aparţine şi ea pământului. Acolo, unde două naturi asemănătoare - materie şi forţă - se întâlnesc, acolo totul devine pământ. Surâsul este imaginea Eliberării. Simbol. Forţa creatoare înalţă materia Aceasta depinde de tine. Nu mai există: sunt vesel - surâd, sunt trist - plâng. Nu astfel. Acestea sunt maniere vechi ! Copilul din tine, îl creşti rău, după vechiul mod. Loviturile corup copilul. Ameliorarea nu poate fi decât aparentă. Se schimbă doar forma şi nu ceea ce este esenţial. Copil dresat - copil mutilat. Mă cunoşti ? G. Da. - EU SUNT MĂSURA TA. Nu măsura copilul cu vechea măsură, căci îl vei mutila. Nici cu măsura celorlalţi ! Cum poţi să recunoşti calea ta, dacă nu mai surâzi ? LOCUIESC ÎN SURÂS ŞI SUNT MĂSURA TA. Surâsul este simbol: Putere de stăpânire asupra materiei. Dacă citeşti o carte, o apropii de tine pentru a vedea bine.

131

Dacă vrei să mă citeşti, trebuie să te apropii. LOCUIESC ÎN SURÂS. Nu pot să plâng, căci nu există motive pentru a plânge. Nu trebuie să plângeţi din pricina lipsei. Răutate, înfrcoşare, tenebre, Numele lor este: lipsă. Nu lipsă de apă, ci de foc. Creatura neputincioasă plânge căci ea nu ştie să facă altceva. Ea cade, şi pământul o acoperă. Cerul este alături de voi.

= Vineri 18 februarie 1944 = Întâlnirea a 35-a cu Lili
- Mă adresez ţie. Ascultă draga mea ! Continui să vorbesc despre surâs. Acesta vă scapă, deşi e atât de cunoscut ! Voi ignoraţi semnificaţia lui. SURÂSUL ESTE PUNTE DE LEGĂTURĂ DEASUPRA VECHII PRĂPĂSTII Între animal şi ceea ce este dincolo de animal O prăpastie profundă. Surâsul este puntea. Nu rictusul, nici râsul. Surâsul. Râsul este opusul plânsului. Surâsul nu are contrariu. Ascultă cu atenţie, micul meu servitor ! Tu eşti <<cea care ajută>>. Cheia tuturor actelor tale, a muncii tale, a învăţăturii pe care o dărui, este surâsul. Încearcă ! Pune-i pe protejaţii tăi la încercare să vezi dacă reuşesc să ajungă la surâsul interior, căci pe urmă, modul lor de a se mişca în viaţă se va schimba. Surâsul - este mai sigur decât orice gimnastică. SURÂS - CUVÂNT - CREAŢIE SUNT ATRIBUTELE OMULUI. Dar atenţie, căci mai există şi falsul surâs, cel vid ! Spoială - perfidie - şi ipocrizie. Ipocrizie ! SURÂSUL ESTE RUGĂCIUNEA FIECĂREI CELULE, PÂNĂ LA CEA MAI MICĂ, a fiecăreia şi rugăciunea aceasta urcă până aici. Gest orizontal la nivelul gurii.

132

Surâsul te înalţă deasupra oricărei probleme. E atât de simplu ! Dar nimeni nu-l cunoaşte. Aţi observat ce se întâmplă când nu puteţi surâde ? Plonjati în noroi, într-un noroi dens, până la gât sau chiar cu totul. Spune-mi, cunoşti pe cineva care surâde cu adevărat ? L. Nu cred. - Surâsul: condiţie primară ! Fără el ? Biete fiinţe uzurpând trăsăturile feţei umane, care este sacră, şi ce devenim ? O îngrozitoare grămadă de noroi ! O adunătură de cârpe boţite ! O mască mâzgâlită ! Mizerabili ! Fără - Dumnezeu ! O singură ieşire: surâsul. Pe care nimeni nu-l cunoaşte. Când deschizi ochii dimineaţa, surâde-mi ! Orice ai începe, înaintea cursurilor tale, surâde ! Fie ca fiecare să înveţe şi să exerseze surâsul ! Observă adevăratul surâs: cum îl poţi recunoaşte ? Ochii nu participă; numai gura. Sunt foarte surprinsă să aflu că ochii nu participă la surâs, dar Îngerul ne va explica cu siguranţă de ce, la momentul potrivit. Întreabă, micul meu servitor ! L. Vorbeşte-mi despre mână. - Mâna semnifică: a fi gata. Unealta este gata. Gata să servească. Mâna se deschide. Eu dărui... Mâna se închide ca o ghiară. ... sau iau. Gheara este forţă animală. Mâna deschisă este gata. O dată în plus, observ că în mod inconştient strâng pumnii. Adresându-mi-se: Asta nu înseamnă să fii gata. La tine nu-i nici dorinţă, nici zgârcenie, ci lipsă de încredere în tine-însăţi. Tu nu crezi că EL

133

este cel ce dăruie prin intermediul tău. Nu crezi că eşti demnă de aceasta. Fii gata. Mâna surâde şi ea. Totul surâde. Adresându-se din nou lui Lili: Întreabă ! L. În loc de <<Facă-se voia Ta>>de ce vrem noi tot timpul să se realizeze vonţa noastră ? - Pentru că ignorăm voinţa SA. Dacă am putea-o vedea împlinindu-se în jurul nostru, apărând prin intermediul nostru, n-am mai dori să se realizeze voinţa noastră. Voinţa SA este plenitudine. Să îndeplinim voinţa SA. Acum cea care se realizează este voinţa omului şi nu a SA. Omul este cel mai feroce dintre carnivore. Mâna sa e mai rea decât ghiara unui predator(prădător, prădalnic?). Se va lua celui care ia, pentru că nu este demn de a avea mâini: mâna nu este destinată să ia. Mai ai vreo întrebare ? L. Cum aş putea să întărim unitatea noastră, noi patru ? - Împlinindu-vă misiunea. Misiunea voastră este Noua Lume. Ce veţi face în Noua Lume pentru o Lume Nouă ? Trebuie să ştiţi care vă este destinul. RECUNOAŞTEREA MISIUNII, ÎNSEAMNĂ SĂ VEZI APĂRÂND PROPRIA INDIVIDUALITATE ÎN TOATĂ PUTEREA EI. Atunci veţi şti care vă este destinul. Este singura metodă: tot restul nu-i decât paleativ împotriva durerii, al cărui nume este: <<prea mult>> sau <<nu destul>>. Rămân. Doar cuvântul se îndepărtează, căci el este copil al timpului. După întâlnire, Hanna ne spune că Maeştrii noştri ne cer să răspundem în scris pentru data viitoare la întrebarea: <<Ce veţi face în Noua Lume pentru o Lume Nouă ?>>.

= Vineri 25 februarie 1944 = Întâlnirea a 36-a cu Gitta
După cum ne-a cerut Îngerul, mi-am scris răspunsul la întrebarea: <<Ce veţi

134

face în Noua Lume pentru o Lume Nouă ?>>, dar nu prea ştiu ce valorează el şi nu mă simt chiar liniştită. - Vechile popoare de agricultori şi de păstori ofereau zeilor lor cel mai frumos grâu din recoltă fructul cel mai perfect - animalele cele mai sănătoase. Ofereau primele roade ale efortului lor. Ofranda era imagine imaginea proiectată a viitorului pe care-l trăim astăzi: materia de înălţat la nivelul spiritului. N-au primit ploaia decât atunci când au făcut ofrande. În acele timpuri apa se găsea în cer, şi era darul cel mai dorit. Au venit alte timpuri, a apărut ştiinţa*.(*cu sensul de a şti, nu cel de ştiinţe exacte) Cel mai frumos măr, cel mai frumos fruct, cel mai frumos grâu, acum le mănâncă omul. Au pictat mărul viermănos cu roşu şi-l expun, pentru ca toţi să vadă că este dăruit lui Dumnezeu. Dar micuţul vierme - copil al lui Dumnezeu -, în interiorul mărului stricat îşi face drum, găureşte coaja vopsită şi arată tuturor întreaga înşelătorie. Piatra, vântul, apa, focul, planta, animalul, toţi îl acuză pe om, căci vopseşte pământul în roşu. Şi este sânge. Tăcere. Fie ca fiecare din actele tale, fiecare din misiunile tale să fie o veritabilă ofrandă ! Numai ce este mai frumos, mai perfect din ceea ce eşti capabilă să creezi, este demn de a fi depus la Picioarele Sale. Are EL nevoie de mere, de grâu ? Legea SA este plenitudinea. Adu-mi prima roadă a muncii tale şi i-o voi duce LUI. Astfel, vei primi binecuvântarea SA pentru o nouă sămânţă. Nu ploaie - ci o nouă misiune. Întreabă ! G. Chiar dacă am reuşit să surâd, surâsul n-a durat prea mult şi m-am scufundat înapoi. - Sfântul Petru mergea pe apă. Este răspunsul meu. Când n-a mai avut încredere în el s-a scufundat. DACĂ CREZI ÎN TINE ÎNSĂŢI CREZI ÎN EL. Deci nu te îndepărta de drum.

135

Nu există doi. Există numai UNUL. Credinţa nu are direcţie, nici sus, nici jos. Nu există materie care să nu merite a fi luată în consideraţie, totul este corpul SĂU. Îţi imaginezi că într-adevăr - crezi. Dacă te scufunzi, înseamnă că nu crezi. Maestrul care mergea pe apă nu s-a scufundat. ÎL purta în interior pe Tatăl. Era Una cu EL. Acesta este scopul tău ? G. Da. - POATE SĂ FIE UNA CU EL CEEA CE NU ESTE EL ? Nu te îndepărta de la misiunea ta şi nu te vei mai scufunda ! Tăcere. Te învăţ: Indiferent de unde, indiferent de la cine vei primi semnalul unei lipse - <<o critică>>; ea nu este imaginea a ceea ce eşti incapabilă să faci, ci imaginea a ceea ce eşti capabilă să faci. FIE CA FIECARE SĂ TE ÎNALŢE, CĂCI POSIBILITĂŢILE TALE CRESC ODATĂ CU EA ! Fiecare obiect, fiecare fiinţă din jurul tău te solicită. Ţi se cere numai ceea ce tu eşti capabilă să dărui. Cine cere unui neputincios, unui mizerabil ? Culegem smochini din spini ? Dar scuturăm smochinul, pentru că aşteptăm să ne dea fructe. Dăruie roade ! Nu-ţi fie frică să fii scuturată nimeni nu scutură spinii ! Întreabă ! G. Cum aş putea aduce la cel mai înalt grad focul ce arde în mine ? - Dacă-l pui la încercare. Tu nu ai un foc propriu. Nu există decât UN foc. Ceea ce meriţi - este al tău. Ceea ce poţi transmite - este al tău. Cu cât cercul este mai aproape de EL cu atât poate coborâ mai mult foc. Iar pentru tine se naşte un nou EU. Tu n-ai nimic al tău. Nu eşti nimic şi eşti totul. Poţi să alegi. La Sursa oricărui foc. Rugăciune tăcută. Cu severitate lui Lili, care nu şi-a terminat notele şi continuă

136

să scrie: Rugăciunea nu este moment pentru a scrie.

= Vineri 25 februarie 1944 = Întâlnire <<Cel care măsoară>>
Toată săptămâna care s-a scurs am tot amânat tema ce-mi fusese dată: Ce aş face în Noua Lume pentru o Lume Nouă. Subiectul este atât de vast şi înfricoşător, că nu reuşesc nici măcar să concep această Nouă Lume. Cu toate acestea, nimic nu mă miră. Nu este ceva neobişnuit ca Maeştrii noştri să ne ceară imposibilul numai pentru a ne arăta mai târziu că de fapt, era posibil. Ieri am terminat totuşi de scris: în mod conştiincios, dar fără entuziasm. Astăzi simţim cu toţii prezenţa tăcută a <<Celui care măsoară>>. Tăcerea este întreruptă brusc de clopotele bisericii vecine Maria-Remete. Aceste clopote nu sunt folosite în general, decât în cazul unei alarme de incendiu. Nu citim răspunsurile cu voce tare căci Îngerul cunoaşte toate gândurile şi sentimentele noastre. Într-un târziu, clopotele încetează, iar <<Cel ce măsoară>> ia cuvântul: - Bat clopotele interioare. Ce vă spun ele ? Vă întreb în numele capacităţii voastre de a judeca propriile acte. Aţi făcut cu adevărat tot ceea ce vă stătea în putinţă ? Căci aceasta contează şi nu cuvintele pe care le-aţi scris. Aţi fi putut face mai mult ? În acest caz, noi n-avem nimic de spus. Noi, noi începem acolo unde voi cu adevărat - aţi terminat. Adresându-se mie: Răspunde ! Cer măsura justă, care nu este nici prea sus, nici prea jos. Priveşte-mă ! Nu prea mă simt în largul meu şi bâigui: G. N-aş fi putut răspunde mai bine, dar tot n-am găsit cele şapte surse de bucurie. - Ceea ce spui este în mod egal şi propria ta judecată. Te mai întreb o dată. Nu răspunde cu capul ! Ai făcut tot ceea ce îţi stătea în putere ? Acum, nu eu sunt cel care măsoară, ci tu. G. N-aş fi putut face mai mult această săptămână. - <<Cel care măsoară>> pune totul pe cântar. În răspunsul tău ţine cont de aceasta.

137

Ce te-a împiedicat să faci mai mult ? G. N-am putut surâde decât foarte greu. - Nu mai ai nimic de adăugat ? G. Îmi este foarte greu să mă judec pentru că nu mă văd. - Pentru cine este uşor ? Ceea ce este dificil pentru tine - este uşor pentru alţii. Dar tu ai alte forţe pe care ceilalţi nu le au. Nu-i mai greu pentru tine decât pentru ceilalţi. Ai capacităţi mai mari decât îţi închipui. Te subestimezi, nu în ceea ce ai scris, ci în modul în care te judeci. Eşti capabilă de mai mult în toate domeniile. Lui Joseph: <<Fiul>> meu ce-ţi spun clopotele interioare ? Am crezut întotdeauna că este imposibil să te vezi exact aşa cum eşti, dar Joseph îmi dovedeşte contrariul. El este singurul dintre noi care a înţeles, în mod intuitiv, sensul a ceea ce aveam să înţelegem mai târziu că este <<examenul de la sfârşit de an>>. El răspunde simplu, cu o certitudine plină de voie bună: J. Am dat ce-am avut mai bun din ştiinţa şi sentimentele mele. Şi ceea ce a scris este de altfel, uimitor de clar. - Ce experienţe ai realizat ? J. Nu le pot trăi încă pe deplin. - Poţi. Pentru că cel ce este unit cu tine îţi este aproape. Înţeleg că pentru acest <<examen final>> noi am rezumat într-un mod mult mai mult sau mai puţin logic, tot ceea ce ştiam aşa cum se procedează în toate universităţile din lume. Dar nu, ar fi trebuit să facem exact contrariul: să lăsăm deoparte tot ceea ce ştim deja şi să ne lansăm în <<ceea ce nu s-a mai ştiut>>, lăsându-ne ghidaţi de intuiţie - şi de credinţă. Numai Joseph a avut curajul să facă acest salt în necunoscut*.(*Din nefericire, toate aceste răspunsuri scrise de noi pentru <<examenul final>> s-au pierdut în lunile dificile care au urmat.)

= Vineri 25 februarie 1944 = Întâlnirea a 36-a cu Joseph
Lui Joseph îi este adesea dificil să spună vieţii da. Iar pentru anul 1944 se anunţă perspective sumbre. Ieri, în timp ce se zbătea cu problemele sale, plafonul atelierului unde lucra s-a prăbuşit, antrenând în cădere şi o parte dintrun perete lateral. Regăsindu-se scăpat ca prin minune în mijlocul molozului şi al pietrelor, Joseph a fost foarte impresionat de acest incident, care în ochii săi a căpătat o importantă semnificaţie. - Tu eşti <<cel care construieşte>>.

138

Pregăteşte temelia, întăreşte-o, fă-o solidă, şi vei putea construi deasupra ! Casa nu poate fi ridicată pe planşee. Cuvântul cheie care trebuie să-ţi lumineze calea nu este: <<era>>. Nici: <<ar fi bine>>. Cuvântul care zideşte este <<Să fie !>> Cerul tău este verde - căci pământul este verde. Legea gravităţii reuneşte şi înalţă. Cu bucurie ţi-am vorbit. Dacă noi - nu putem vorbi, atunci pietrele - ele - încep să vorbească. Mesajul lor era pentru tine. Aluzie la zidul care s-a prăbuşit: Pietrele s-au prăbuşit, arătând unde se localizează lipsa ta. DAR LIPSA PE CARE O VEZI NU MAI ESTE LIPSĂ. În numele Liniştii care construieşte. Am întrebat-o mai târziu pe Hanna ce înseamnă cuvintele: <<Cerul tău este verde, căci pământul este verde. Legea gravităţii reuneşte şi înalţă>>. Ea mi-a explicat atunci, că dominanta naturii lui Joseph este <<Cerul>> şi că-i lipseşte greutatea pământului pentru a atinge echilibrul liberator între materie şi spirit. Că dominanta mea, dimpotrivă, este <<pământul>> şi pentru a compensa preaplinul de materie cu lipsa spiritului, misiunea mea este de a tinde spre Cer.

= Vineri 25 februarie 1944 = Întâlnirea a 36-a cu Lili
Lili n-a putut să participe la examenul de sfârşit de an. Catastrofele politice din ultima vreme se resimt din ce în ce mai tare şi elevele sale, care vin din ce în ce mai multe ca să-i încredinţeze temerile, îi ocupă tot timpul. Se ştie acum cu certitudine de existenţa lagărelor de gazare naziste. Fratele lui Lili este proprietarul unui mare caffe-bar al Parlamentului, frecventat de o clientelă cu înclinaţie literară. Acolo o putem găsi pe Lili până seara târziu, într-un colţ liniştit, înconjurată de elevele sale. Ea n-a avut timp să scrie ceea ce ne fusese cerut. - Micul germen nu bănuieşte ce va deveni când va creşte mare. Cu toate acestea, el se umflă, se întinde, şi împinge cu toată forţa pentru a ieşi la lumină. Ceea ce va deveni cu adevărat depinde de intensitatea efortului său. Fii foarte atentă !

139

TOTUL DEPINDE DE INTENSITATEA EFORTULUI. Este lipsit de interes pentru micul germen să ştie că adânc, în interiorul lui se găseşte promisiunea unui arbore măreţ, dacă nu se întinde, şi nu se sforţează, el nu va creşte spre lumină. Solul este atât de tare, pământul atât de greu trebuie să-şi folosească toate forţele pentru a-l învinge. Condiţiile de viaţă făcându-se din ce în ce mai grele, Lili este ocupată cu elevele sale care-i cer în permanenţă sfatul. Micul meu servitor, şi tu te-ai îndepărtat de drum. Împlinirea misiunii tale este creştere de la sine. Înălţându-te, poţi să dărui mai mult. Cu cât misiunea este mai mare, cu atât ea ne obligă să creştem. Tu ai ajutat două persoane, şi ai omis două sute, şi poate că misiunea ta era două mii. Realizezi aceasta ? L. Da. Sunt sigură. - Reţine deci această învăţătură ! Fixează-ţi scopul mai sus, încă mai sus, deasupra sentimentelor tale ! Forţe nebănuite sunt încă prizoniere în tine, căci tu nu le deschizi poarta. L. Înţeleg, dar nu-mi dau seama unde mă închid. - Tu îţi îndeplineşti deja bine mica misiune de fiecare zi Dar alege partea cea mai bună ! Fii Maria şi nu Marta ! Caută din nou ! Şi vei găsi un <<plus>>. Dacă nu cauţi cu o credinţă totală, nu vei găsi niciodată. Plasează-ţi misiunea înainte de toate ! Crede-mă, atunci vei putea ajuta. Dacă privim în jos, în sus, oriunde în jurul nostru, totul este EL.

= Sâmbătă 26 februarie 1944 = Întâlnirea a 36-a cu Lili (continuare)
Astăzi este sâmbătă. În atelier, Lili încearcă să pătrundă în atmosfera lecţiei de ieri - şi deodată se simte traversată de o intensă lumină interioară. Simţim cu toţii prezenţa surprinzătoare a Îngerului său. - Insolite sunt şi timpul şi locul şi ocazia.

140

Am coborât totuşi, căci serviciul meu este să ajut. Mai ai îndoieli ? Puncte care nu-ţi sunt clare ? L. Oh, nu... dar văd că misiunea mea este foarte mare. - Aceasta nu-i lipsă de claritate, ci lumina este prea puternică. Ochii nu văd dacă nu este lumină. Dar tot nu văd dacă lumina n-are intensitatea justă. Ai primit astăzi trei scântei. - Le simţi ? L. Nu încă. - Care sunt cele mai mari trei lipsuri ale tale ? Lili răspunde cu o rapiditate uimitoare; în mod vădit, şi-a enumerat de 1000 de ori defectele pe care crede că le are: L. Lipsă de credinţă, de muncă, de dăruire. - Nu este vorba de muncă insuficientă, ci de lipsă de acţiune. Ai de lucru, dar tu nu te apuci. Cele trei puncte ale semnului tău se vor aprinde de la trei Scântei, inclusiv din încrederea în tine-însăţi, căci cele trei sunt una. Cele trei scântei nu ţin nici de spaţiu, nici de timp. Cele trei lipsuri ale tale nu mai există. Ele au dispărut. O să vezi. Corpul este lent. El observă cu încetineală. Dar tu nu eşti numai corp. Nu corpul este cel care îndeplineşte misiunea. Cheamă asupra ta plenitudinea perfectă. ŞI VEI FI TU-ÎNSĂŢI PLENITUDINE. Nu mai este treaba ta de a îndrepta lipsurile. Fie ca roada să vină ! Crezi în imposibil ? Ceea ce ai primit astăzi este o avans-premieră asupra plenitudinii. Tăcere. Fiţi atenţi ! Ceea ce vă spun este important: CUVÂNTUL ESTE CREATOR, CĂCI ELCONCENTREAZĂ TOTUL, ELCENTREAZĂ. Lui Lili, care a exprimat în scris azi dimineaţă lipsurile ei: AI EXPRIMAT ÎN CUVINTE ACESTE LIPSURI, ASTFEL, A APĂRUT SCÂNTEIA. Mie:

141

Fii atentă la cuvânt ! CUVÂNTUL CONSTRUIEŞTE. Nu întâmplător o cărămidă se potriveşte într-un anumit fel lângă celelalte. Altfel, ceea ce construieşti s-ar dărâma. Voi nu ştiţi încă să utilizaţi Cuvântul. Învelişul nu este sămânţa. Neghina nu este grâul. Cuvântul - Numele - Mister. Fiţi atenţi ! Toate cuvintele noastre au o semnificaţie. Dacă pronunţaţi: <<Fie>> - va fi. Dacă nu-l pronunţaţi - nu va fi. Nu spuneţi: <<Ce bine ar fi să fie !>> Căci cinci cuvinte au mai puţină forţă decât unul singur. <<Eu cred adesea>> - are mai puţină forţă decât <<eu cred>>. <<Ce bine ar fi să pot ajuta întotdeauna>> Opt cuvinte ! <<Ajut*>>.*Şi în ungureşte <<ajut>> este un singur cuvânt.(N.de t.) Este un cuvânt, nu există goluri. Astfel, nici în tine nu vor exista. Actul este cuvântul corpului. Plenitudinea nu înseamnă mult, ci intens, şi este eterna măsură. Mai cere provizii pentru drum ! L. Nu am decât o singură dorinţă: ca totul să rămână în mine la fel de puternic ca în această clipă. - Nu dori ceea ce ai deja. Plasează-ţi dorinţa mai sus ! Corpul este lent. Dar va deveni şi el conştient.

= Vineri 3 martie 1944 = Întâlnirea a 37-a cu Gitta
Azi dimineaţă, încercând să găsesc cele 7 Surse ale Bucuriei de Viaţă, am avut sentimentul brusc că de fapt sunt BUCURIA DE VIAŢĂ - adică cum natura mea profundă este bucuria de viaţă, devenind, în sfârşit, eu-însumi. SUNT BUCURIA DE VIAŢĂ. - Îţi vorbesc despre cele Şapte Surse ale Bucuriei de Viaţă. Ai ajuns în miezul misiunii Tale, în inima ei. Ai ajuns, dar cu mai multe dificultăţi decât era necesar. Cele şapte Surse ale Bucuriei de Viaţă sunt şapte porţi. Porţile se deschid spre exterior şi spre interior. Noua ta misiune este de a iradia cele Şapte Bucurii.

142

Iată, aceleaşi şapte porţi, dar să le deschizi spre exterior. Ochii văd şi ei şi iradiază. Fie ca Dumnezeu să te ajute în munca ta ! După-amiaza Nu lăsaţi să treacă nici o zi fără să deschideţi porţile. Deschide-le dimineaţa şi nu seara ! G. Este greu, pentru că nu dispun întotdeauna de timpul meu. - Misiunea ta este să te înalţi deasupra timpului. Nu poţi face dintr-o oră - două. Dar, de te situezi dincolo de timp fie şi numai pentru o clipă -, atunci ai vedea toate cele Şapte Surse dintr-odată. Ascultă ! Dacă te apropii de sferă din exterior, nu poţi să vezi decât una din porţi. Din interior însă, poţi vedea toate cele şapte porţi odată. Sfera se învârte, toate sferele se învârt. De aceea şi sunt sfere. Fiecare formă ia fiinţă respectând legea mişcării sale specifice. Sfera se învârte, tu nu. TATĂL ESTE IMOBIL ÎN CENTRUL MARII SFERE. Totul este mişcare, numai EL nu. Omul l-a creat după imaginea SA. Şi i-a încredinţat micuţa sferă. Cu o ironie amară: Priveşte ce întrebuinţare i-a găsit omul. Vezi cum aleargă la suprafaţa ei, şi nu ajunge nicăieri. Întreabă ! G. Care trebuie să fie punctul de plecare în munca mea ? - Certitudinea. Mintea poate fi ea sigură ? G. Nu. - Vă spun un mare secret: NU FACEŢI PROIECTE CU MINTEA, CU MINTEA, EXECUTAŢI ! PROIECTUL APARŢINE TATĂLUI; TOATE PROIECTELE. Dacă faci planul a ceea ce ai de făcut cu mintea, iată că scapi frâul timpului asupra execuţiei înainte de timp. Căci mintea şi spaţiul sunt una.

143

Incapabilă să înţeleg sensul acestor cvinte, îmi iau capul în mâini. Nu-ţi bate capul ! Planul planează deasupra timpului. Dacă deveniţi una cu Planul, nu sunteţi niciodată în avans, şi nu sunteţi niciodată în urmă. Timp de câteva momente fac eforturi disperate să înţeleg aceste cuvinte - şi tac. Mai pune o întrebare, căci timpul s-a scurs. G. Fac multe mişcări superflue. Învaţă-mă mişcarea justă ! - Nu există superfluu, acolo unde nu există lipsa. Ceea ce faci prea mult într-un sens indică o lipsă în partea opusă. Numai că, superfluu-ul nu umple lipsa. Nu arunca superfluu-ul ! Pentru că el nu există. O să ţi se ceară cont pentru fiecare din mişcări, să ştii ! Iar superfluu-ul îşi va găsi în curând locul. Faci tu ceea ce ar trebui să faci ? G. Nu în întregime. - Vezi ! Nu există superfluu. Nu trebuie nici să scoţi, nici să adaugi, ci doar să pui la loc, să dirijezi. Ceea ce este mult spre ceea ce este puţin. LIPSA INDICĂ UNDE ESTE PREA MULT PREA MULT-UL INDICĂ LIPSA. Dacă le dirijezi unul spre altul, nu va mai exista rău. În numele Plenitudinii.

= Vineri 3 martie 1944 = Întâlnirea a 37-a cu Lili
- Vă vorbesc tuturor. Trebuie să vă purificaţi de tot ce este vechi. Ce este vechiul ? - imperfecţiunea. Şi de ce să vă purificaţi ? PENTRU CĂ CEREREA VOASTRĂ CREAZĂ. EA CAPĂTĂ FORMĂ. Nu mai puteţi cere pentru voi-înşivă. Căci nu mai aveţi lipsuri. Dacă cereţi într-o manieră pură, purificată de tot ce este vechi,

144

CEREREA SE VA MATERIALIZA. Dar trebuie să cereţi ! Lui Joseph: Este însă interzis să dai înapoi ! Mie: Interzis de a da înapoi ! Lui Lili: Interzis de a da înapoi ! Mie: Bunul lucrător îşi merită pâinea de fiecare zi căci el dăruie pâine celestă. Lui Joseph: El îşi merită acoperişul deasupra capului căci construieşte un acoperiş celest. Lui Lili: El merită singurătatea, pentru a dărui la cât mai mulţi. Lui Hanna: El merită tăcerea pentru a pronunţa Cuvântul. Nu există compromis. Legea SA este plenitudinea. Şi în Plenitudine, totul este conţinut. Cercul cel mare îl îmbrăţişează şi pe cel mic. Lui Lili: Nici una din oile tale nu se vor pierde. Ce le-a adunat împreună până acum ? Au venit ele numai pentru a face mişcare ? Dacă credinţa ta va creşte, vor veni spre tine încă mai numeroase. Mai ai vreo întrebare ? L. Continuă să vorbeşti despre puritate, te rog. - Fie ca toate actele voastre, toată munca voastră, gândurile, sentimentele să fie pe deplin pure ! Dacă sunt pure, sunt bune. PURITATEA SEMNIFICĂ: FIECARE LUCRU LA LOCUL SĂU. Actul care nu este la locul său este impur. Gândul confuz este impur. Sentimentele amestecate cu spiritul sunt impure. Mă gândesc la o intâlnire de la începutul anului, când Îngerul ne vorbea despre necesitatea de a nu amesteca diferitele nivele. Nu există murdărie. Urât cuvânt. Există numai impuritate. Fiţi şi voi întotdeauna la locul vostru ! Atât în exterior, cât şi în interior. Fie ca nu locul să fie cel care vă schimbă, ci voi să transformaţi locul în care vă găsiţi. Aceasta este puritatea. Templul unde Dumnezeu este venerat, este sacru şi pur. Vin vremuri când religia moare, şi templul poate deveni - simplu depozit de mărfuri, Veneraţia adresată lui Dumnezeu face dintr-un templu, templu. Templele şi religiile vor mai muri încă, dar noul Templu, nu are ziduri el nu poate muri.

145

Voi sunteţi constructorii, viitorii preoţi ai Templului nemuritor al cărui nume este: lumea eliberată. Mai ai vreo întrebare ? L. Mă gândesc adesea la Clara*.(*Clara este o elevă de-a lui Lili) De ce este ea atât de bolnavă ? - Răspunsul îl găseşti în numele său Acest nume înseamnă puritate. Ceva nu-i la locul său, ea îşi ascunde singură căciula. Iată cauza tuturor bolilor: IMPURITATEA DISIMULATĂ. În timp ce notez aceste cuvinte, mina pixului intră în interior şi nu mai pot scrie. Enervată, îl scutur cu putere ca să-şi revină. Adresându-mi-se: Ai făcut un gest superfluu. De care nu vei putea da socoteală. El este impur. Iubeşte unealta pe care o ai în mână, căci Dumnezeu îţi va cere socoteală ! EL cere socoteală pentru fiecare din actele voastre, şi pentru fiecare mişcare. Acesta este secretul libertăţii: Să-L servim. Lui Lili: Vrei să ne luăm rămas bun ? L. Nu. - Dacă te înalţi pe vârfuri, poţi deja să mă atingi. Nu mai există prăpastie de unde să nu mă poţi ajunge. În curând va veni <<plusul>>. În sânul tăcerii şi al singurătăţii el se odihneşte. Fie ca Cerul să fie cu voi !

= Vineri 10 martie 1944 = Întâlnirea a 38-a cu Gitta
- Există un punct: punctul central. Numele său este: Eternitate. Este punctul care generează forţă şi certitudine. Unde se ascunde înşelăciunea ? Cel ce ne înşeală este: timpul. ÎN INTERIORUL TIMPULUI OMUL NU-ŞI ARE LOCUL

146

ÎN INTERIORUL TIMPULUI OMUL ESTE DEPLASAT. Un pas -şi curentul îl fură la vale curentul (mişcării) timpului, curentul, al cărui simbol este apa. Voi nu sunteţi broaşte, şi, cu atât mai puţin peşti ! Trecut - prezent - viitor. Unii regretă trecutul, altora le este frică să privească în trecut. Alţii speră într-un viitor mai bun - sau le este frică de viitor. Aşa se face că <<prezentul>> nu există. Nu există prezent, pentru că omul trăieşte fie în trecut fie în viitor. Trecut - prezent - viitor. Toate trei formează de fapt, un singur fluviu. Unitate inseparabilă - mişcare, mişcarea materiei celei mai fine. Ce diferenţă mare este între a privi fluviul şi a fi în interiorul lui ! OMUL este şi maestru al fluviului. ACTUL ESTE ETERNITATEA PREZENTĂ ÎN TIMP. Precipitarea nu este ACT. Punctul despre care vă vorbesc - se află dincolo de fluviu. Trecutul, prezentul, viitorul sunt trei raze. Punctul lor de întâlnire central este Realitate. REALITATEA. Ieşi din timp, servitorul meu, şi vei fi stăpânul său. Operă creatoare, actul nu poate avea ca punct de plecare decât Eternitatea. G. Toată săptămâna am căutat în zadar poarta care conduce spre Eternitate. Unde mă pierdusem ? - În timp. Iată de ce îţi vorbesc despre timp. G. Nu cunosc numele porţii care duce spre Eternitate. - Câte porţi crezi tu că sunt ? G. Una. - Pot fi şi o sută de mii. Fie ca fiecare gând, fiecare act şi fiecare moment de repaus Să-i fie oferite LUI şi totul ne va conduce către EL. CHIAR ŞI CEVA INFINIT DE MIC MERITĂ SĂ-I FIE OFERIT. Ce fericită va fi existenţa voastră atunci când ofranda va deveni perfectă ! Ai vreo întrebare ? G. Vorbeşte-mi despre noul soare. - El este încă acoperit de brume. Căci în interiorul tău este încă prea multă apă, altfel, l-ai vedea şi singură.

147

Ştiu că aici cuvântul <<apă>> se referă la stările mele de spirit - atât de schimbătoare în decursul timpului. NOUL SOARE NU POATE ÎNCĂ TRAVERSA CEAŢA DIN INTERIORUL TĂU. Nu te aştepta să-l vezi din exterior, căci astfel, n-o să-l vezi niciodată ! Vouă vă revine să împliniţi ACTUL ! Noi nu împlinim, nu dăruim, nu luăm, n-am fost şi nu vom fi, noi SUNTEM prin EL. Să plecăm capul EL este alături de noi.

= Vineri 10 martie 1944 = Întâlnirea a 38-a cu Lili
ACTUL nu mai constă astăzi în a repara. Nu mai putem repara. Ajutorul nu mai poate fi reparaţie. Fructul odată căzut din pom - îl mai poţi lipi la loc ? EL nu lipeşte, ci face să crească. MÂNA SA ESTE APROAPE, ŞI EŞTI TU ÎNSUŢI. Fii ajutorul SĂU, şi vei salva lumea ! Întreabă ! L. Învaţă-mă care este misiunea mea pentru Cer şi pentru pământ. - Misiunea care viza pământul în tine - a fost împlinită, dar Cerul încă nu arde în interiorul tău, şi nu există pentru tine două locuri, ci unul singur: la mijloc. Există şapte nivele ala vieţii terestre şi ale celei celeste. Trei sunt împlinite Celelalte trei sunt dincolo de limită. Dar Cel de-al Patrulea le va găsi. Astfel, cele <<ŞAPTE>> vor fi: UNA şi nu va mai exista păcatul. Cel de-al Cincilea vă vorbeşte. L. Nu înţeleg prea bine. - Nu poţi înţelege nici măcar pe jumătate. În Şapte, al Patrulea reuneşte cele Trei nivele terestre cu cele Trei nivele celeste. Eu sunt al Cincilea. Şi mă sprijin prin tine pe pământ. Credinţa conduce la al Patrulea. Dar Cel de-al Patrulea nu mai are nevoie de credinţă Al Patrulea acţionează deja.

148

Această întâlnire cu Lili mi se pare un joc de numere abstracte şi de neînţeles. O rog pe Hanna să-mi explice, şi mai ales, sensul Celui de-al Cincilea. Atunci ea desenează schema de mai jos, pe care o primisem într-o întâlnire precedentă, dar adăugând de data aceasta, elementele lipsă.

Astfel, această schemă, acum foarte clară, devine dintr-odată cheia de vârf a întregii învăţături primite, îi dă o structură deplină. Înţeleg în sfârşit, locul fiinţei umane în cadrul Creaţiei. Descopăr un nou echilibru în care a evada în sfera spirituală negând materia este la fel de fals ca a te ataşa materiei, negând spiritul. Îmi dau seama cât este de important, esenţial chiar, de a trăi pe deplin viaţa corpului său, cât şi a spiritului său. În sfârşit, descopăr astfel, propria mea demnitate, demnitatea individului destinat a fi legătura dintre spirit şi materie. Niciodată n-am resimţit la fel de intens că Marea Creaţie nu se poate împlini fără participarea omului. Numai prin intermediul meu, fiinţa umană, Cel de-al Patrulea, la mijloc, Îngerul meu poate acţiona asupra pământului. Graţie acestei descoperiri, viaţa mea se va transforma în profunzime. Am posibilitatea, şi misiunea de a reuni materia şi spiritul în corpul şi sufletul meu.

= Vineri 17 martie 1944 = Întâlnirea a 39-a Ultima <<întrevedere>> personală cu Gitta
- Sfera - Plenitudine. Mărul - Puterea Plenitudinii * * Globul, simbol al puterii regale se numeşte în ungureşte “Mărul Regal ”.(Nota traducătorului) Dacă îl mănânci şi nu creezi prin el, Dacă îl iei - şi nu-l dărui, nu meriţi forţa lui Şase. Puterea lui Şase iradiază peste tot.

149

Ce este Puterea ţi-o voi revela: Ascultă ! CINCI este Îngerul - Şase este Arhanghelul. Ceea ce eu sunt pentru tine, el este pentru mine: Intermediarul meu şi Maestrul meu. Sunt una cu EL Astfel se împlinesc cele trei nivele ale Universului Creator. Simt o rază ce coboară de la EL, transmisă prin Arhanghel şi apoi prin Îngerul meu. Dar unde este PATRU ? EL nu tolerează golul căci Numele SĂU este: Plenitudine. PATRU este de fapt locul tău, singurul ! Aici lucrurile încetează a mai fi departe sau aproape. Înclină fruntea înaintea LUI ! Dar ridic-o în faţa tuturor celorlalţi ! Nu poţi deveni maestru decât acţionând. Auzi cuvântul meu ? G. Da. - Nu-l auzi, nu-l înţelege, CI TRĂIEŞTE-L ! Serveşte-L, nu-ţi fie frică de EL ! Frica nu-i posibilă decât jos. RĂSPUNSUL LA ÎNTREBĂRILE TALE ÎL VEI GĂSI ÎNTOTDEAUNA ÎN VÂRF. EU SUNT AICI. NU-ŢI POT VORBI DECÂT DE AICI. Dacă vei acţiona numai pe jumătate, nu vei primi binecuvântarea, căci nu-i posibil. Mergi întotdeauna până la capătul drumului care duce spre în sus ! Nu coborî, nu te opri, dacă te opreşti, este moartea, cea de a doua. Aceasta este învăţătura. ORICE ARE UN VÂRF ŞI VÂRFUL ESTE LOCUL TĂU. Fie ca Cerul să-ţi fie alături. Îngerul ne-a spus adesea că misiunea omului este de a guverna Universul Creat ca un rege just şi drept. În cursul întâlnirilor precedente, sceptrul regal ne-a fost dat deja - într-un mod simbolic, bineînţeles. Astăzi, accentul este pus pe cel de-

150

al doilea atribut al regalităţii: globul, emblema puterii regale şi a plenitudinii. Am vaga presimţire că întâlnirile de astăzi vor fi cele din urmă întâlniri cu caracter personal.

= Vineri 17 martie 1944 = Întâlnirea a 39-a. <<Cel care măsoară>>
- <<Cel care măsoară>> măsoară. Ce măsoară el ? Spaţiul. Cercul pe care forţa nu-l cuprinde în întregime - nu reprezintă nimic. ACTUL, Dumnezeu îl însămânţează - omul îl primeşte. Cercul este act: spaţiu şi timp, iar EL măsoară prin mine. UNDE SUNT DECI ACTELE VOASTRE ? A venit timpul. Cercul s-a mărit. EL vede totul. UNDE SUNT ACTELE VOASTRE ? Spaţiul este ceea ce mâna voastră poate atinge. Membru indolent ! Mâna este gata şi totuşi ea nu acţionează. Nu mai există “scăpare ” orice cale duce spre Punctul Unic. Lumina, singura realitate. Prin EL, creatura este. Tu eşti şi creatură şi Lumină. Acesta-i adevărul. Mormolocul plutind pe fundul apei: moliciune. Nici peşte, nici mamifer. Mormoloc... sau Înger ? Talerul balanţei este gol. Actele voastre sunt insuficiente. Nu pot măsura golul. Aş vrea deja să iau cu mine roadele voastre. Deja, EL aşteaptă mai mult de la voi. Fie ca mâna să fie gata ! <<Cel care măsoară>> vorbeşte. Ascultaţi-mă cu atenţie ! Căci prin mine vă vorbeşte EL. Urgenţa acestor cuvinte severe mă fac să presimt o viitoare catastrofă catastrofă pe care n-o vom putea înfrunta decât dacă am reuşit deja să ne transformăm în interior.

= Vineri 17 martie 1944 = Întâlnirea a 39-a Ultima întrevedere personală cu Lili
Gest formând un triunghi:

151

- Ascultă ! Iată semnul tău: trei-ul ! Arătând mâna stângă: Materie... Arătând mâna dreaptă: Forţă... Indicând inima: Cel care acţionează. EL Forţă Materie Forţă ACT Materia este misiune. - Forţa este mijloc. Şi EL este cel care acţionează. Ce este Patru ? ACTUL. Astfel, edificiul este complet. Golul din interiorul tău a fost umplut. Trecutul a fost depăşit. Vechiul se scufundă, Cerul te deschide. Actul tău este dansul care reuneşte Cerul cu pământul. Astfel, fiecare din gesturile tale devine dans celest. Eu sunt Dansator. Şi dansez pentru EL. Simt că dansul Îngerului este creaţie cu ajutorul ritmului. Dansează pentru mine şi pentru EL ! Mâna-ţi este liberă, piciorul râde. Îţi sunt alături. Pe buzele noastre - acelaşi cântec. Fiecare cântec îl cântăm pentru EL. Lui Lili: Fiecare dans îl dansăm pentru EL. Mie: Fiecare rază este o pasăre care-şi ia zborul către EL. Lui Joseph: Fiecare zid al Noii Construcţii nu ţine decât prin EL. Iar acum se înalţă către EL cântul lui Patru. Devine din ce în ce mai clar pentru mine că nu putem atinge cel de-al patrulea nivel, unde toate actele noastre devin ACT, decât împlinind pas cu pas misiunea noastră individuală. Materie

152

= Vineri 17 martie 1944 =

Întâlnirea a 39-a Ultima întrevedere personală cu Joseph
Pământul de jos este la fel de aproape ca Tăcerea de sus. Ele sunt UNA. Şi pământul, cel verde, este Cerul tău. Actul nu este posibil decât aici. Gol este pământul - cu toate acestea mâna SA îl umple. Mâna SA care are un nume: OMUL. OMUL este cel care construieşte, care ajută, care este forţă iradiantă, care acţionează cu justeţe. <<Mesager al Cerului>> este numele tău. Nu uita că locul tău este aici ! Astfel, Cerul şi pământul vor fi unite. Vechiul vârtej absoarbe toate pietrele cu care au fost construite casele pentru Dumnezeu. Noile ziduri sunt ridicate pentru Cer. Şi aceste ziduri nu sunt din piatră, ci din Cânt, Ritm, Lege. <<Mesager al Cerului>> EL este cu tine.

= Vineri 24 martie 1944 = Întâlnirea a 40-a Cânt al Corului Maeştrilor
Toată Ungaria este într-o stare de şoc: trupele germane au ocupat ţara în numai câteva ore. - Cel de-al şaptelea Cer este la fel de aproape ca pământul, solul de sub picioarele voastre din această încăpere. Aici, EL este rege. Nu mai revine pe pământ. Lumina orbitoare, Unica Realitate. REGE: Cel care ESTE dintotdeauna, etern. Veşmântul său este albul unui foc ce urcă până la EL. Voi sunteţi servitorii săi ! Serviţi-l, Glorie lui ! El care este Lumină, EL ce nu poate fi privit, Incredibilul Etern, Singurul pe care-l putem crede. VOI SUNTEŢI MOŞTENITORI ! VOI TOŢI ! Voi toţi: asemeni lui Isus. Sunteţi în locul SĂU. Acţionaţi, trăiţi şi vă transformaţi Dar EL este Cauza, Drumul, Adevărul şi Viaţa.

153

Tenebre, răutate dispar, încetează la venirea Luminii. Fiţi atenţi ! Lumina pe care noi o dăruim este atenuată de două ori. Căci altfel, lumea ar lua foc în contact cu ea. Noi o filtrăm cu aripile. Înălţaţi-vă ! Lumina nu poate veni decât astfel. Filtraţi-o din nou ! FOCUL COBOARĂ PE PĂMÂNT. Dacă Cerul arde în voi - vechiul se consumă. EL nu poate face nimic din acest vechi ce se consumă. Ochii voştri vor vedea focul Cerului când vechiul se va fi consumat în interiorul vostru ! Altfel - veţi fi voi cei care ard. Focul terestru nu poate veni decât de la pământ, şi nu poate fi hrănit decât cu pământ. Focul din Cer nu se poate consuma pentru că el este Foc. A purta focul Cerului - a aduce focul din Cer necesită puritate. Purificaţi-vă - altfel este imposibil. Lumina care coboară prin voi este atât de minunată ! Focul nu doare decât acolo unde trebuie să vă schimbaţi. În vas, nu apă, ci numai foc arzător. Căci EL - care este deasupra tuturor botează cu foc. Lăsaţi apa ! Numele suferunţei este: falie. Fiţi întregi, fără de falie ! A venit timpul. Dacă focul se scurge prin falie, va fi dezastru. Focul nu poate să ardă decât în voi, în voi ! Dar trebuie să ACŢIONAŢI, SĂ ACŢIONAŢI ! Astfel, pământul primeşte focul Cerului. Afară s-a dezlănţuit furtuna. Vântul suflă, şuieră, se dezlănţuie. Furtună de zăpadă, dar deja este lipsită de forţă, căci va veni timpul înfloririi, Luminii şi a Căldurii. Credeţi-mă, EL vine cu siguranţă. EL este cu voi şi este Lumina ! Simţim astăzi că cei care ne vorbesc nu sunt numai Maeştrii noştri, ci şi o forţă mult mai puternică. Niciodată, în nici o întâlnire n-am resimţit o intensitate atât de mare.

= Vineri 24 martie 1944 =

154

Întâlnirea a 40-a Mesaj pentru Lili
De când naziştii au ocupat Budapesta, nu circulă nici un mijloc de transport, astfel încât Lili nu mai poate veni să ni se alăture. - Îngerul <<celei care ajută>> este aici. Mesajul precedent venea de la Corul Maeştrilor, şi se adresase la toţi patru. Acum eu vorbesc celei ce se află departe, dar care, cu toate acestea, este alături de noi. Întunericul nu poate împiedica prezenţa ei. Întunericul nu este decât umbra proiectată de materie, pe care lumina n-o traversează. Şi lumina este materie, dacă materia o limitează. NOUA LUMINĂ PĂTRUNDE PESTE TOT. Nu mai există limite, nu mai există departe sau aproape. Astfel, micul meu servitor este “prezent ”aici. Centrul a tot ce există este EL. Dacă Lumina vine de la EL, mâna <<celei care ajută>> creşte în putere, îmbrăţişează totul şi poate acţiona liber. Astfel, micul meu servitor, poate fi “prezent ” oriunde acţiunea sa este necesară. Tăcere. Forţa <<Ajutorului prin excelenţă>> este cu tine ! Şi eu de asemeni, te servesc. Eu, tu, EL: trei, dar aici, de fapt: UNUL. Şi este Graţia Divină. Notez cântul Corului Îngerilor adresat lui Isus, al şaptelea, şi mesajul scurt pentru Lili pe care i-l voi transmite cu prima ocazie. Într-adevăr, am resimţit prezenţa ei pe tot parcursul acestei întâlniri şi n-am înţeles decât după aceea cum a fost posibil. Lumina exterioară pe care o percepem este limitată în timp şi spaţiu. Lumina interioară, dimpotrivă, penetrează peste tot: ea este fără-de-timp şi fără-de-spaţiu. Lili fiind plină cu această Lumină interioară, este simultan prezentă în timp şi în timp şi în-afaratimpului şi poate deci cu spiritul să fie alături de noi.

155

PARTEA A DOUA Întâlnirile de la Budapesta

Imediat după invazia germanilor, în Ungaria a început şi persecuţia evreilor. Mai întâi în provincie, apoi în oraşele mari îi adună pe toţi, de unde cu trenul îi expediază în lagărele de exterminare. Drumurile ce duc spre Budapesta sunt controlate pentru a împiedica evreii să se refugieze în capitală, unde deportarea lor n-a început încă. Joseph şi Hanna decid să se întoarcă la Budapesta, în apartamentul părinţilor lor, iar eu îi acompaniez. Astfel, alegând trasee necontrolate, sfârşim prin a ne regăsi cu toţii la Budapesta întregi şi nevătămaţi. Ajunşi în staţia de tramvai Huvosvolgy ne pierdem urma în mulţime.

= Vineri 31 martie 1944 = Întâlnirea a 41-a <<Cel care măsoară>>
Astăzi, în apartamentul părinţilor Hannei din strada Garay, situată în Pesta* *Să reamintim că Dunărea desparte Budapesta în două: la vest Buda - oraşul de sus, mai vechi şi la est Pesta - partea mai modernă a oraşului.(Nota traducătorului) aşteptăm prima întâlnire în această nouă locuinţă, la Budapesta. Gazdele noastre, din fericire, părăsiseră Ungaria pentru a-şi revedea fiul în Anglia, cu puţin timp înainte de invazie, apartamentul rămânând astfel liber. Camerele de la primul etaj au ferestrele la stradă - o stradă mohorâtă şi zgomotoasă, aproape de gara Keleti, de unde trenurile deservesc estul ţării. În comparaţie cu pacea şi calmul micului nostru sat, aici în Budapesta totul ni se pare sinistru şi zgomotos. <<Cel care măsoară>> vorbeşte. Ascultaţi-l cu atenţie ! Golul descreşte, germenul creşte, Talerul balanţei se umple. De sus, priviri arzătoare observă. Cursul vieţii voastre este just. Am făcut într-adevăr, ceea ce era necesar cu mult calm. <<Cel care măsoară>> vă priveşte. Pericolul se risipeşte, mâna se pregăteşte. Sabia mea nu tranşează, ci protejează. Îmi dau seama cu uimire că atitudinea noastră interioară este mai importantă

156

pentru Înger decât pericolul din exterior. Existenţa este greutate. Pentru cel care merge pe drumul său, greutatea este aripă. Noul se deschide. Actul nu este materie, ci sămânţă de unde izvorăşte Noul. Pericolul trece - dar sămânţa rămâne. O briză uşoară începe să sufle, şi la momentul potrivit, încolţeşte actul pe care EL l-a semănat în voi. Dar păstraţi-o cu grijă, această sămânţă mică ! Cea mai mică falie şi ea se poate pierde. <<Cel care măsoară>> vorbeşte. Croiţi-vă o viaţă justă-justă. Sabia mea protejează. Misterul celor şapte Forţe care strălucesc în vârful ei este Graţia SA. Plecaţi capul, pentru ca vârful să-l atingă ! Fie ca EL să vă fie alături ! Încercarea continuă. Cel care perseverează este salvat. Fie ca Pacea SA să coboare asupra voastră ! Astfel, nenorocirile sunt de neconceput, şi voi trăiţi în EL - nu mai există frică. Nici o altă soartă nu-i de dorit. Cele şapte Forţe se întâlnesc într-un punct Acesta este misterul şi în acelaşi timp - calea. DACĂ LIPSEŞTE UNA SINGURĂ, BALANŢA SE DEZECHILIBREAZĂ. Vă rog, fiţi atenţi: un singur gol şi totul e pierdut. Fiţi atenţi ! Păstraţi-vă speranţa ! Adoraţi UNITATEA, Unica Realitate ! Noi toţi din cerc ÎL servim. Fiecare în domeniul său. Eu sunt <<Cel care măsoară>>, dar eu sunt şi Grădinarul Veghez asupra voastră, micuţe flori de Arbore Veghez asupra voastră. Serviciul meu nu este numai acela de a tăia Eu nu tai decât ceea ce nu este bun Aţi avansat repede într-un timp scurt Vechiul a rămas în urma voastră. Nu mai priviţi în urmă - casa s-a dărâmat, de acum înainte, nu mai puteţi locui în ea. Era şi timpul să o părăsiţi. Interzis de a mai privi în urmă !

157

Dar în faţă, drumul este deja liber. <<Cel care măsoară>> a vorbit Ceea ce a fost - este mort. Ceea ce va fi nu se va mai pierde nicicând. Grădinarul se bucură atunci când cerul se luminează şi când sămânţa încolţeşte.

= Vineri 7 aprilie 1944 = Întâlnirea a 42-a
Ocupaţia nazistă a paralizat întreaga activitate cotidiană în Ungaria. Ne este dor de munca de la Budaliget. Inactivitatea ne face şi mai sensibili la rumorile care circulă şi care descriu catastrofe atât de oribile, încât par imposibil să fie adevărate. Vă salutăm - pe voi cei patru. Corul Îngerilor aduce următorul mesaj, răspândiţi-l ! Crucea Îngerilor nu este semnul morţii ! Muriţi odată cu ea şi veţi trăi veşnic ! Nu puteţi evita crucea, căci misiunea voastră este aceea de a-i împlini simbolul. MURIŢI ODATĂ CU EA ESTE JUMĂTATE DIN MISIUNE ! Trei zile alcătuiesc timpul: trecut, prezent, viitor. În mormânt, înveşmântat, îmbălsămat se odihneşte corpul. Dar vin zorii. Zorii vin. Corpul va trăi dar timpul moare. Timpul morţii a luat sfârşit. În jurul mormântului, oamenii; şi înăuntru nimic, numai veşmântul. Veşmântul va fi aruncat, moartea va muri. S-a aprins focul Vieţii Eterne. CEALALTĂ JUMĂTATE A MISIUNII TRĂIŢI PRIN EL ! Îngerul morţii stă la picioarele sale. Îngerul serveşte cu sfinţenie legea, dar LUI îi aparţine Graţia Divină. Şi Graţia pluteşte deasupra legii. Sacră vă fie credinţa şi Graţia Divină va fi în voi Dar numai ca garanţie a unităţii: ea va acţiona prin voi asupra lumii.

158

Dacă nu aveţi credinţă, totul va muri în mâinile voastre; aceasta este legea. Vârtejul concepe şi dă naştere infernelor, iar numele infernului: <<ceea ce nu mai serveşte la nimic>>, vechiul. Corpul nu este cadavru, Corpul nu este materie. Corpul este sămânţă care înalţă Şi reînvie prin EL. CORPUL ESTE PLAN ŞI NU ORGAN CORPUL ESTE, ESTE EL ÎNSUŞI. Prin ce anume sămânţa este sămânţă ? Prin înveliş ? Învelişul nu va încolţi niciodată. Prin EL voi sunteţi seminţe, prin EL singur, şi EL este cel care va creşte prin voi. Mister sacru. Noi suntem Îngeri. Cuvântul nostru este adevăr, căci noi suntem prin EL. Lumina este hrana noastră, laudă lui, este cântul nostru. Tot serviciul nostru este în slujba LUI. Suntem uniţi, serviciul este comun. Patru coloane urcă până la Cer şi unesc Cerul şi pământul. Noi suntem bolta, pământul este solul nostru Casa este gata. A venit vremea nunţii nunta Cerului cu pământul. După nuntă, noul născut: EL. El vine să locuiască printre voi. Credeţi-mă, El este deja aici. Păstraţi-L cu fidelitate în inimile voastre. Noi cântăm Gloria SA - deja împreună cu voi. Separat, nu se mai poate căci drumul nostru a devenit unul. SAU PIERIM ODATĂ CU VOI, SAU NE PURIFICĂM ODATĂ CU VOI. Greutatea nu este decât înveliş, dar sămânţa încolţeşte, dacă EL suflă peste voi.

159

A venit timpul a plecat timpul timpul se dizolvă. Nu mai există timp - dacă EL creşte în voi. Voi daţi naştere Copilului, unica ieşire: OMUL. Să nu existe nici măcar grajdul sărăcăcios ! Fiţi pe culme, întotdeauna în vârf, noi aici suntem ! Iată că EL este şi copilul nostru Corpul său micuţ este încă fraged, dar Cerul şi pământul se minunează la vederea LUI. Laptele pe care-l suge este forţa sufletului. Servitorii fideli veghează asupra LUI. Fiţi fideli ! Inimile se umplu de EL. Şi ceea ce este plin nu mai doare. Corul Îngerilor pluteşte deasupra voastră. Fie ca Pacea să coboare peste voi, însă dăruiţi-o celorlalţi ! Ea nu este a noastră. Numai EL este al nostru, şi noi suntem ai LUI. Aceasta este învăţătura: VOI PRIN EL ŞI EL PRIN VOI. De câtva timp Îngerii folosesc un limbaj ritmic şi cu rimă, iar dialogurile sunt din ce în ce mai puţin personale faţă de cele din Budaliget, ceea ce mă irită. Niciodată nu mi-a plăcut poezia şi nu înţeleg care-i explicaţia pentru această nouă formulă. Mă simt ca un copil mic căruia i s-a luat laptele pentru a i se da hrană solidă şi care-mi displace. Îmi lipseşte caracterul practic al învăţăturii de la Budaliget şi faptul că nu mai pot pune întrebările mele <<atât de importante>>. Ştiu că Hanna este un instrument atât de uman şi deci, imperfect în transmiterea acestor informaţii; de aceea frustarea mea se îndreaptă spre ea, în nici un caz spre Îngeri. Cu toate acestea astăzi, auzind cuvintele atât de grave: <<fie vom muri alături de voi, fie ne vom purifica împreună>>, mă trezesc brusc şi un orizont nou ia forme în interiorul meu. Realizez că de fapt acest ritm mă hrăneşte şi mă atinge într-o manieră directă, fără a face apel la intelectul meu. Finalul ultimei întâlniri m-a lăsat de-a dreptul stupefiată: Voi prin EL şi EL prin voi. Demnitatea extremă ce se degajă din acest echilibru om-EL este atât de puternică încât îmi dau seama că nu-i pot percepe toate implicaţiile.

= Duminică 9 aprilie 1944 = Prima zi de Paşti Întâlnirea a 43-a

160

Cadavrul rămâne în continuare mort. Viul este în continuare viu, dar ele sunt legate în intervalul dintre naştere şi moarte. Ceea ce numiţi Viaţă, este misiunea activă. Activă - moartea serveşte, pasivă - moartea pune stăpânire pe tot. NAŞTEREA ŞI MOARTEA FORMEAZĂ UN CUPLU, ŞI NU VIAŢA ŞI MOARTEA. Aici sufeltul se înşeală - când îi este frică căci Viaţa trăieşte etern.

= Vineri 14 aprilie 1944 = Întâlnirea a 44-a
Noi suntem numeroşi, dar UNUL este cuvântul nostru. Graţia coboară prin noi şi astfel nu obosim niciodată. VIAŢA PE CARE NOI O TRĂIM ESTE GRAŢIA DIVINĂ PE CARE NOI O DĂRUIM. A dărui - echilibrează greutatea. Fie-vă sete de Nou ! Focul pe care-l primiţi este sete eternă, transmiteţi-o ! Cele Şapte Suflete sunt locuinţa voastră. Pe rpimul se odihnesc piciorele voastre. Celelalte şase vă înfăşoară până la cap, iar deasupra este cel de-al Şaptelea. Cele Şapte Suflete acţionează fiecare: Adevărul - este. Iubirea - creşte. Ritmul şi Armonia - sunt mişcare. Conştiinţa şi Cu-n(o)aşterea - creează. Pacea - odihneşte. Beatitudinea - transcedă totul. Cauza ultimă este marele mister, Îmbătare divină şi Încântare extremă. EL dăruie veşnic. EL nu oboseşte niciodată, Căci EL este Atotputernic. Să acţionăm nu este posibil decât prin EL. Orice lumină provine de la EL.

161

Orice spaţiu începe cu EL. Orice fiinţă ce are credinţă este EL. Toate cânturile se înalţă către EL. Cel ce-L serveşte nu moare niciodată. Toate parfumurile urcă până la EL. Cel ce se înalţă către EL nu ştie ce-i oboseala. Orice munte îi adresează(?) vârful. Cel ce caută găseşte calea, Căci orice drum nu duce nicăieri. Orice cuvânt se şterge înaintea LUI. EL este casa şi EL este cel ce locuieşte în ea. Cele Şapte Forţe sunt ale voastre. LUAŢI-LE ! MÂNCaŢI-LE ! DAR ACŢIONAŢI ! Fie ca actul şi hrana primită să se afle în echilibru. Pe munte, echilibrul este foarte important. Echilibrul, pacea şi liniştea nu sunt posibile decât acolo-sus. Noi suntem numeroşi. Prin voi şi prin noi Viaţa creşte Cele Şapte se răspândesc. Ceea ce este mort se usucă, ceea ce era se descompune, dar Noul înmugureşte. Cele Şapte pregătesc o nouă hrană care face ca orice păcat să dispară. Cerul se deschide pentru toţi şi hrana coboară. Pâine celestă născută din lumină şi nu din pământ. Foame, răutate, tenebre, mormânt sunt vide de sens, căci Mesajul care soseşte le-a umplut deja. Pământul se linişteşte şi aşteaptă. Moartea şi-a găsit odihna pentru totdeauna: odihnă pe care o aştepta de mult. Îngerul trist căruia îi era întotdeauna foame, va fi în curând sătul. CEL CE MĂNÂNCĂ VIAŢA VA FI VEŞNIC FLĂMÂND. CEL CE DĂRUIE VIAŢA VA ACŢIONA VEŞNIC ALĂTURI DE EL. Astfel se umple golul. Aţi fost creaţi, şi veţi deveni copii, garanţi ai iubirii, Tatălui şi ai Mamei, ai Cerului şi pământului, în sânul celor Patru, al căror nume este încă secret. Dacă unitatea se naşte în voi, totul se va împlini. Ridicaţi fruntea, fie ca cel de-al Şaptelea să vă fie alături !

162

Fie ca forţa LUI să vă atingă !

(Întâlnirea a 44-a) UNIVERSUL CREAT I Mineral Adevăr Număr II Planta Iubire Creştere III Animalul Ritm Armonie Mişcare UNIVERSUL CREATOR IV OMUL Cu-n(o)aştere Verbul Legătura Echilibru V Îngerul Pace Tăcere VI Arhanghelul Beatitudine Putere Forţă iradiantă VII EL

Această învăţătură stârneşte atâtea întrebări în noi, încât rămânem treji o bună parte din noapte. Imediat după întâlnire o rugăm pe Hanna - chiar dacă încă nu este foarte clar - să ne spună ce a simţit şi înţeles din învăţătura Îngerilor. Răspunsul ei a sunat cam aşa: <<M-am simţit intrând în contact cu esenţa individuală a fiecăruia din cele şapte suflete ale vieţii. Primul nivel al fiinţei este MINERALUL, piatra, cristalul. Sufletul care animă acest nivel este Adevărul, Numărul, Legea. Cel de-al doilea nivel îl constituie PLANTA. Sufletul său este Iubirea şi Creşterea. Cel de-al treilea nivel este ANIMALUL, al cărui suflet este Armonie, Ritm, Mişcare. Cele trei nivele sunt conţinute în cel de-al patrulea, cel UMAN. Dar noi, aşa-zişii umani nu suntem încă la nivelul UMANULUI, la cel de-al Patrulea. Misiunea noastră este de a începe să trăim acest al patrulea nivel şi de a deveni legătura conştientă între universul creat şi universul creator. Cel de-al cincilea nivel este cel al Îngerilor unde guvernează Pacea şi Liniştea. În cel de-al şaselea nivel locuieşte Arhanghelul, Beatitudine, Forţă arzătoare. Cel de-al şaptelea nivel este un mister, cel mai înalt nivel al vieţii. Îi spun Hannei: <<Acum este clar, dar rămâne încă ceva ce nu înţeleg. Ni s-a spus că Joseph este al Cincilea - Pace şi Linişte; Lili al doilea - Iubire crescândă; iar eu al Şaselea - Forţă iradiantă; şi că toţi patru trebuie să realizăm pe cel de-al Patrulea. Cum vine asta ?>> Hanna râde şi ne explică: Numai trăind pe deplin misiunea noastră individuală vom avea posibilitatea să trăim cea de-a Patra dimensiune, misiunea universală a umanului. Forţele despre care ai vorbit fac posibilă instalarea celui de-al Patrulea nivel, unde cele şapte suflete sunt unite. Realizând astfel cu putere pe cel de-al Doilea, Iubire crescândă, în misiunea sa individuală, Lili va putea să atingă cel de-al Patrulea nivel, Podul, Legătura şi să devină astfel, cu existenţa ei de fiecare zi - un factor de eliberare şi pentru ceilalţi. Împlinirea, în cazul fiecăruia dintre noi, a destinului SĂU individual este singura ieşire spre nivelul Patru, singura poartă a cărei cheie o deţinem. Te-ai întrebat vreodată de ce încă de la început Îngerul tău îţi repeta mereu: “Urmează-ţi drumul ! Fii independentă ! EL te-a format după chipul meu ! Ochii tăi sunt făcuţi pentru a iradia lumina ! ” EL exprima astfel necesitatea ca tu să devii conştient de a ta individualitate, pentru ca să poţi trăi a Şasea Dimensiune, Forţă iradiantă, şi aceasta în viaţa ta de fiecare zi. Astfel, dar numai astfel, poţi deveni Podul, Legătura între creatură şi Creator, cel de-al Patrulea: OMUL !

163

Mă simt foarte uşurată că am înţeles, în sfârşit.

= Miercuri 19 aprilie 1944 = Întâlnirea a 45-a <<Cel care măsoară>>
Se răspândeşte zvonul că toţi evreii din Budapesta care au depăşit vârsta serviciului militar vor fi deportaţi în lagărele de muncă forţată. În oraş s-a instalat panica. Joseph are un presentiment al viitorului său şi devine din ce în ce mai tăcut. Hanna suferă profund. Ea face tot posibilul pentru a nu arăta ce simte, dar ştim cu toţii ce luptă se dă în interiorul ei pentru a-şi păstra echilibrul. Lili nu mai are nici un moment de linişte. De dimineaţa până seara, elevele sale varsă asupra ei întreaga lor anxietate. Cât despre mine, alerg de la un birou la altul, încercând cu disperare să-mi salvez prietenii. Dar peste tot domină dezorganizarea, incompetenţa şi apatia. O frică contagioasă a cuprins oraşul şi sentimentul acesta de panică este aproape de nesuportat. Toată lumea este deprimată. <<Cel care măsoară>> vorbeşte: Până şi pietrele cresc, arborii înfloresc, animalul iubeşte, doar omul îngroapă ! El violează legea, distruge totul. Daţi naştere la roade ! Căci îmi repugnă să tai în carne vie. Verbul trăieşte în voi dar smochinul steril va fi tăiat. Mugurele se deschide va fi el floare, sau doar frunză ? În mâna-mi sabia de foc scapără scântei, dar sufletu-mi este tulburat. Grădinarul imploră: <<ÎNCĂ O ZI VOI AFÂNA PĂMÂNTUL ÎN JURUL TRUNCHIULUI, DOAMNE ! VOI RĂSPÂNDI ŞI FUM POATE CĂ POMUL VA DA TOTUŞI ROADE ! CU TOATE ACESTEA, DACĂ NU... ATUNCI TU ÎL VEI PUTEA TĂIA. DAR ASCULTĂ-MĂ ! EU SUNT GRĂDINARUL ŞI POMUL ÎMI ESTE DRAG>>. În mâna-mi sabia de foc scapără scântei, dar ştiu că voi tăia arborele dacă EL ordonă, căci sunt slujitorul SĂU. Nu mă revolt, nici nu mă scandalizez. Misiunea Îngerului este şi ea grea, dar este gata să servească. Întotdeauna ! Slujiţi ! Zi şi noapte ! Nu vă opriţi ! Multe talente v-au fost încredinţate,

164

va trebui să daţi socoteală pentru ele ! Priviţi ! Cât este de bine să-L servim ! Daţi naştere la roade, vă implor ! Niciodată vreo întâlnire nu m-a mişcat atât de tare. Cel mai sever şi mai inaccesibil dintre Maeştrii noştri ne-a rugat cu umilinţă să dăm naştere la roade ! Hanna spune: <<Dacă renunţăm acum suntem pierduţi. Nici pământul, nici Cerul nu ne vor mai deschide porţile, ci amândoi ne vor expulza>>. Hanna are dreptate. Cum ne-am putut lăsa impresionaţi de situaţia exterioară, rupându-ne astfel de orice posibilitate de a cere ajutor Îngerilor noştri. Tragedia din jurul nostru ne-a molipsit şi ne-a lăsat contaminaţi cu toţii.

= Vineri 21 aprilie 1944 = Întâlnirea a 46-a
A început confiscarea caselor evreilor. Familiile de evrei sunt îngrămădite claie peste grămadă într-un cartier al Budapestei, unde intrările şi ieşirile sunt supravegheate. Nu ştim când va veni rândul lui Joseph şi al Hannei. Însă, mulţumită ultimei întâlniri cu Îngerii, vom fi capabili să înfruntăm acest moment cu un pic mai mult calm. În exterior lucrurile nu s-au îmbunătăţit, ci dimpotrivă, însă noi ne-am schimbat. Iată de ce mesajul de astăzi este un cântec de bucurie. - EL vorbeşte, şi cel de-al Patrulea începe să cânte: Creaţi fără întrerupere ! Acţionaţi fără încetare ! Fără să ridicaţi mâna, şi chiar fără dorinţă expresă, voi acţionaţi, devenind astfel: OM. Forţa o primiţi din Cer, de la EL. Cel de-al Cincilea vă vine în ajutor. Credinţa înflăcărează, ceaţa se risipeşte. Cei care au ochi - văd. Cei care au urechi - aud. Cei care sunt muritori - trăiesc. Cei care trăiesc - depun mărturie. Cântec fără sfârşit, dar sfârşit al zidurilor: Babilonul s-a prăbuşit. Cântecul zboară. Beatitudine, Pace fără de sfârşit. Sfârşitul este începutul, la început era VERBUL, Şi VERBUL este în voi.

165

Căutaţi, căutaţi fără încetare ! Cel ce caută găseşte. Moartea degeaba vă mai pândeşte ea nu vă va mai găsi. Cântecul urcă. Sămânţa a fost semănată. Ea nu va mai fi retrasă dacă pământul este bun. Şi nu va mai aştepta mult timp. Totul moare. Numai sămânţa supravieţuieşte. Dirijaţi-vă atenţia numai către ea ! Impregnaţi-vă de energia ei, înălţaţi-vă odată cu ea şi odihniţi-vă în ea. Cea mai mare forţă o are germenul în creştere. Şi piatra poate să o fisureze căci Gloria LUI locuieşte în interior. Noi vă servim pentru că EL locuieşte şi în voi. Univers Nou, liber, adevărat, vast. Aici veţi putea locui. Nimeni nu vi-l poate lua* (* aluzie la confiscarea caselor evreilor) dar voi, îl puteţi dărui. Lumii îi este sete - în voi sursa. Lumea urlă - în voi liniştea. Lumea plânge - în voi singura alinare. Deasupra legilor - Graţia Divină. Deasupra vârtejului - Podul. Deasupra geamătului - Surâsul. Deasupra nebuniei - Pacea. Nu sfârşitul războiului - ci Noul. Faceţi ca Noul să coboare în sfârşit ! JURAŢI PE CER CĂ ÎL VEŢI ÎMPLINI ! În exterior totul se afundă. În interior, totul se împlineşte, şi vine între Noul Cer şi Noul Pământ: OMUL Bucuraţi-vă alături de noi ! Cine este împotriva noastră ? Împreună descoperim certitudinea Noii Vieţi. Fie ca surâsul să nu vă părăsească niciodată ! Cel ce nu reuşeşte să-l descopere rămâne prizonier. Întotdeauna liber este cel ce acţionează prin EL. EL a vorbit, cel de-al Patrulea a cântat. Şi EL vă va vorbi în fiecare zi. Ascultaţi cu atenţie !

166

= Sâmbătă 22 aprilie 1944 = Întâlnirea a 47-a
<<Cel ce măsoară>> vorbeşte: Aduc gustul Noului Cuvânt. Ceea ce EL dă, eu transmit. Nu poate fi transmisibil decât Cuvântul dăruit de EL. Delapidează - cel ce spune în plus. Cuvântul este act. Bun - el înalţă, mincinos - el afundă. Cuvântul mincinos - îngroapă nu viaţa - ci nivelul vibraţiei vieţii Şi astfel, moare Cel de-al Patrulea. Rămâne animalul, calul. Dacă este prea multă mişcare Cel de-al Treilea moare şi el. Rămâne iarba. Or dacă corpul se umflă, viaţa în interior scade. Şi Cel de-al Doilea dispare. Rămâne doar piatra. Şi indolentul îl pierde pe Unul. <<Cel ce iradiază>> vorbeşte: Dacă cuvântul este adevăr, şi EL este cel ce vorbeşte prin voi, nu mai există zidul. Ceaţa se risipeşte, al Cincilea se deschide. Şase construieşte, şi Cele Şapte Forţe sunt a ta coroană. Cele Şapte Forţe unduiesc toate în Arborele Cerului. Aici se coace fructul Vieţii eterne. Oricine gustă din el nu mai are decât o dorinţă: să-L servească. Marele secret este <<plusul>>. Ceea ce este <<mult>> nu are valoare. Cele Şapte Forţe dau roade, şi EL, Senoirul roadelor, le culege pe toate, la momentul potrivit. Înfloriţi, daţi roade ! Mâna goală este îngrozitoare. <<Cel ce ajută>> vorbeşte: Dezastru, teroare, război nu sunt decât lipsa roadelor. EL este foamea - celor flămânzi, EL este cererea - celor ce nu au pâine, EL, plânsul - celor în suferinţă, EL, strigătul - acolo unde-i lipsă.

167

Destul cu grâul vechi. CĂUTAŢI NUMELE NOULUI, NUMELE, CĂCI CUVÂNTUL CREEAZĂ ! Gura este făcută pentru el. Fie ca ochii să nu privească decât Noul ! Fie ca mâna să nu se deschidă decât pentru Nou ! Fie ca ea să dăruie în sfârşit, şi să nu mai ia ! Fie Pace în sfârşit ! JURAŢI PE CER CĂ O VEŢI ÎMPLINI ! Este a doua oară când Îngerul repetă cu insistenţă: <<Juraţi pe Cer că o veţi împlini>>. Această răspundere mă tulbură, căci nu văd în ce fel îi voi putea face faţă.

= Vineri 28 aprilie 1944 = Întâlnirea a 48-a
A jura nu înseamnă decât a te decide. Sămânţa începe să încolţească, ea pierde forma sămânţei: SE PIERDE EA ÎNSĂŞI, Şi numai astfel poate da naştere altor seminţe, douăzeci sau patruzeci. Nu este posibil decât astfel. A jura nu te leagă de nimic. A jura te dezleagă. Înţeleg că jurământul te dezleagă de tot ce e vechi. Sămânţa nu mai există, ea va fi pâine. Fiţi atenţi, nu semănaţi noua sămânţă în pământ ! Destul cu grâul terestru, Silozurile sunt pline demult, deja. Cerul este cel care este gol. Nimeni n-a semănat încă în Cer. Semănaţi acolo unde nimeni n-a îndrăznit s-o facă. Dacă piciorul celui care însămânţează pământul se împiedică, sămânţa cade totuşi pe sol şi încolţeşte, dar cel ce însămânţează în Cer nu-şi poate permite să se împiedice, căci sămânţa ar cădea din Cer fără să mai încolţească. Lanul Cerului - al Şaptelea este cultivat de multă vreme. Să semănăm sămânţa şi miracolul se va naşte,

168

iar pâinea nu va mai lipsi niciodată ! Orice mână întinsă va primi din îndestulare, orice foame va fi potolită cu generozitate. Atenţie, recolta pentru sămânţă nu este însă de mâncat ! Diavolul s-ar bucura tare dacă pâinea s-ar frământa cu făină din grâu de sămânţă. Însămânţaţi şi apoi veţi vedea roadele ! Până acum grâul a crescut înălţându-se către Cer. Grâul celest va recădea apoi din nou pe pământ. Dar unde este de fapt Cerul ? Acolo - sus ? Aici - jos ? În adevăr el este în interiorul nostru. Mă simt uşurată: jurământul nostru înspre Cer ne ajută să ne eliberăm de tot ce este vechi şi să ne deschidem către ce este vechi şi să ne deschidem către ce este Nou.

= Vineri 28 aprilie 1944 = Întâlnirea a 49-a (fragment)
În seara aceasta din nou Îngerii ne fac surpriza de a veni fără să ştim. Luată pe neaşteptate, n-am nimic de scris la îndemână şi nu pot nota decât sfârşitul mesajului. ... Adam s-a ascuns de EL. A pierdut drumul... Pe crucea care se înalţă către Cer, pe ea, crucificat, Fiul Omului a vorbit astfel: <<Tată de ce m-ai abandonat ?>> Şi EL n-a răspuns. Cel ce caută - nu găseşte. Celui ce bate la uşă - nu i se deschide. Nu poţi căuta decât ceea ce ai pierdut. Mă întreb: aceasta înseamnă că Isus, în agonia sa, nu mai era în unitate cu Tatăl Ceresc ? Cel ce caută - nu găseşte, căci sfârşitul oricărui drum este moartea. Fiecare început merge spre sfârşit... EL SINGUR ESTE, ŞI EL ESTE DRUMUL. Cel ce aleargă pe drum n-ajunge nicăieri. Cel ce se opreşte din drum nu găseşte nimic.

169

După o lungă tăcere, Îngerul continuă să ne vorbească despre nunta Cerului cu pământul - subiectul primei părţi a acestei întâlniri neaşteptate, pe care n-am putut-o nota. Bucuraţi-vă ! Logodnic - Logodnică sunt dualitate, sunt vas în care locuieşte beatitudinea. Logodnic şi Logodnică, creator şi creatură, umbră şi lumină - nu sunt decât vasul, iar EL este Beţia Divină. Ceea ce aud mă surprinde şi mă şochează. Fără îndoială, nu am suficientă unitate interioară pentru a accepta aceste cuvinte atât de dure. Hanna care a reuşit să construiască în interiorul său o unitate deplină, ni le transmite fără nici o ezitare. Am totdeauna impresia că ea suportă fără probleme intensitatea cu care-i vorbesc Îngerii. Aceste schimbări ale intensităţii le simt şi eu: câteodată mă simt resursată ca şi când aş fi primit o hrană, iar alte ori, abia reuşesc să mă concentrez pentru a capta sensul. Se datorează aceasta oare propriei mele receptivităţi variabile sau intensităţii mesajelor ?

= Vineri 5 mai 1944 = Întâlnirea a 50-a
Cartierul sinagogii a fost în întregime transformat în ghetou. O mafie a actelor false a şi apărut. Aş fi vrut, şi am avut şi posibilitatea de a procura acte false pentru Joseph, Hanna şi Lili, dar ei nu concep să recurgă la minciună. Evreii îşi pun toate speranţele în noul lor înger păzitor Raoul Wallenberg, cu reţeaua sa de paşapoarte suedeze, singura care i-ar mai putea salva de la exterminarea certă pe care o organizează atât de diabolic Adolf Eichmann. Toate forţele celeste se răspândesc, Şi aşteaptă să fiţi mâna lor. Ele aduc acest mesaj: Nu fugiţi ! În jurul morţii, nu există decât vise. Numai deasupra morţii, veţi găsi Viaţa. Viaţa care este: SERVICIUL. Voi ÎI sunteţi foarte dragi. În voi EL îşi află Bucuria, căci inima vă este plină. Nu vă grăbiţi, dar nici nu întârziaţi, fiţi cu EL ! <<Cel ce măsoară>> vorbeşte: Acum eu nu sunt decât grădinarul. Mi s-a permis să vă protejez, dar aceasta nu-i posibil

170

decât dacă sufletul vostru este deasupra oricărei încercări. Iubiţi, căutaţi ! Sufletul Grădinarului freamătă, dar are încredere în voi: ceea ce EL a semănat - a prins rădăcini. Noi toţi, suntem aici, şi vom fi alături de voi. Undeva, dedesubtul nostru, începe spaţiul: noi nu cunoaştem nici spaţiu, nici timp. Spaţiul începe şi se lărgeşte tot mai mult pe măsură ce cobori. Dacă vă ridicaţi puteţi oricând, în orice clipă, să fiţi cu noi. Întreg Universul Nou are nevoie de voi, ca să se poată naşte. Unitatea locuieşte acum în voi, şi este EL. Capului poate să-i fie frică dacă EL locuieşte în inimă ? Piciorul ezită, mintea se sperie, mâna se agaţă... Şi de ce ? [...](?) Menţineţi picioarele în contact fidel cu pământul ! Plecaţi capul, împreunaţi mâinile ! În inimă se găsesc şi Viaţa şi Calea. Nu există decât un singur Adevăr: EL ESTE. Noi toţi, nu suntem decât imagini: ÎNGER, OM, ANIMAL, FLOARE, PIATRĂ, NU SUNTEM DECÂT IMAGINI, CĂCI EL ESTE TOTUL. Nu fugiţi, nici măcar la noi ! Cel ce fuge rămâne pentru totdeauna în tenebre. Visul devine din ce în ce mai concret, dacă credeţi în el. SUNTEŢI CEI CARE AU MISIUNEA DE A-I TREZI PE CEILALŢI, NU DE A FI VISĂTORI, ŞI DE ACEEA TREBUIE SĂ VISAŢI. Aceste cuvinte fac să se nască în mine o mulţime de întrebări. Am acceptat noi oare, în mod liber, de <<a visa>> această viaţă terestră pentru a deveni capabili de a trezi pe ceilalţi visători ? Chiar dacă visul nostru este tragic ? Acceptându-l, putem oare să ne trezim pe noi înşine - pentru a fi capabili apoi, la rândul nostru să-i trezim şi pe ceilalţi ? Treziţi-vă ! Dar nu fugiţi din faţa misiunii voastre ! Dacă tot ceea ce vă preocupă mai mult este să-L Serviţi, tot ce a fost ordonat

171

- credeţi-ne - se va împlini. Cuvântul Nostru este Adevăr, nu consolare goală, diluată. Are nevoie să fie consolat, numai cel al cărui suflet s-a întunecat, cel ce nu-L mai vede pe EL. Dar voi - a căror inimă este plină, a căror cuvinte şi acte respiră viaţă, daţi-vă mâna ! Şi dacă unul, printre voi este mai slab - ajutaţi-l ! Isus a avut forţa de a păşi pe apă, şi totuşi o grădină întreagă ÎL văzuse plângând. Această imagine a lui Isus, care în ciuda puterilor lui supraumane, varsă lacrimi atât de omeneşti în grădina Gethsemani, mă pătrunde adânc. Suntem aşezaţi în jurul unei mese şi fără să vrem - mâinile noastre se odihnesc pe tăblia mesei - în forma unei cruci. Iată semnul Crucii ! Plină de Forţă ! Ea nu mai este în picioare - ci culcată. Misiunea nu mai este moartea - ci Viaţa. Tăcere. Şi acum, să cântăm cu toţii un cânt pentru EL: <<DOAMNE A TOT CEEA CE EXISTĂ TU EŞTI UNA CU NOI ! ACESTA ESTE CÂNTUL NOSTRU, ACEASTA ESTE VIAŢA NOASTRĂ: TU EŞTI UNA CU NOI. NU MAI CĂUTĂM NIMIC. PRIVEŞTE PRIN OCHII NOŞTRI ! CREEAZĂ PRIN MÂINILE NOASTRE ! FII ÎN INIMA NOASTRĂ ! PATRU SERVITORI TE ADORĂ. OCHIUL TĂU NE VEDE. UITĂ PĂCATELE NOASTRE ! ASCULTĂ-NE CÂNTUL ! NOI NU NE MAI RUGĂM, NOI SUNTEM TU. DOMNUL NOSTRU, SE NAŞTE PRIN NOI ! >>.

= Vineri 12 mai 1944 =

172

Întâlnirea a 51-a
Pentru prima dată Budapesta este bombardată. Casa din faţă, de cealaltă parte a străzii, a fost complet distrusă. În fiecare zi tot felul de gură cască vin şi se zgâiesc la spectacolul sinistru. Câteodată printre ei sunt şi oameni de la ţară care au făcut atâta drum numai ca să vadă... - Cel de-al Patrulea Plan- Planul Realităţii este încă gol. De ce mulţimea priveşte spre în jos ? Ce poate fi frumos la nişte ruine şi nu ceea ce a rămas intact ? De ce piciorul bate pasul pe loc, în loc să avanseze ? Nu există decât un răspuns la aceşti numeroşi <<de ce>>. Alege ! Separă ! Zidul despărţitor se prăbuşeşte. Ceea ce este vechi putrezeşte, mugurii se închid. Forţa care operează în voi este una cu Îngerul: Cele Şapte Suflete Divine şi sufletul vostru. <<Cea care ajută>> este Doi-ul. <<Cea care vorbeşte>> este Patrul. <<Cel ce construieşte>> este Cinci-ul. <<Cea care iradiază>> este Şasele. Şi aşteptăm să vină Unul, Trei-ul şi Şaptele. Ei încă mai întârzie dar vor veni, şi ceea ce trebuie să se împlinească - va fi. Mă întreb când aceşti noi colegi vor veni să lărgească cercul. FIECARE NIVEL AL VIEŢII ESTE UN SUFLET DAR CELE ŞAPTE ÎMPREUNĂ: OMUL. Cele şapte Suflete acţionează toate, dar UNUL este Eternul. Adresându-mi-se: Îl accepţi pe Şase ? Şase este Beatitudine - să ştii aceasta ! G. Da, îl accept pe Şase. Lui Joseph: - Pacea şi Liniştea sunt Cinci-ul. Ele coboară prin tine pe pământ, dacă eşti conştient. Ia-l de mână pe Patru, şi Pacea şi Beatitudinea îşi vor găsi locul, căci sprijinul lor este în mijloc - Patru -

173

elementul umam: Co-nştiinţa, Cu-n[o]aşterea. Lui Lili: Şi astfel va înflori Iubirea, al Doilea. Ce miracol ! Cei Şapte nu merg niciodată unul în faţa celuilalt, ci în cerc, şi nu există decât un vârf, vârful conului. Astfel, cele şapte linii formează un con. Nimeni n-o ia înaintea celuilalt, şi cercul nu este întrerupt nicăieri. Şi noi, la fel - cântăm în cerc, şi ochii noştri ÎL privesc. Fiecare cerc are un vârf spre în sus: conul este calea. Locul nostru este pe cerc. Cântăm din interiorul Timpului, dincolo de timp, căci EL este Timpul de dincolo de timp, Înţeleptul înţelepţilor, Bebeluşul Etern. Planul pe care - EL îl concepe este atât de minunat ! Iată de ce cântul nostru este vesel. EL traversează eternul Plan - care se petrece prin noi, DAR NIMIC NU SE POATE FACE FĂRĂ VOI. Cântaţi şi voi ! Numele cântului vostru este încă secret, dar ce pot spune, este că în urma voastră întreaga creaţie va cânta. Cântul pe care sufletul vostru îl cheamă încetişor din pământ nu-i nici trist, nici vesel, nici prea mult, nici prea puţin, ci este Plenitudine. Cer împlinit, pământ împlinit, Cele Şapte unite. Fiţi atenţi ! Miracolul se învârte printre voi - în cerc. Parcurgeţi drumul alături de el. Cercul se strânge, cercul nu se rupe. Eternul se apropie. Credinţa nu mai este necesară: credinţa este pod, dar podul încă este spaţiu, pe când punctul - în centru - el conţine totul. Cerul a vorbit. Pământul va avea aripi prin voi şi prin noi. Dacă vorbiţi prin noi astfel şi noi vom fi în contact cu pământul,

174

şi vom acţiona prin intermediul vostru voi aveţi aripi, şi serviciul nostru împreună nu va lua niciodată sfârşit. După această întâlnire, Hanna încearcă să ne explice prin simboluri grafice ceea ce a văzut: ea desemnează această schemă, insistând însă asupra faptului că simbolul acesta nu clarifică decât o parte a adevărului. Această schemă sugerează cu claritate că fiecare dintre noi îşi are locul său printre cele şapte nivele ale fiinţei, dar că nu există nici un fel de ierarhie între noi.

= Vineri 19 mai 1944 = Întâlnirea a 52-a
Centrul sferei este Punctul. De aici EL îşi răspândeşte razele, face să înflorească florile. Afară, pământul se răceşte, şi căldura - iubirea - pământului eliberată, colindă fără patrie. Sfera este materia, şi EL Centrul. EL este esenţa prezentă în orice lucru, aşa cum şi noi suntem prezenţi în voi. Măsura este înşelătoare. Afară, totul se răceşte. Până şi căldura soarelui nu este decât lumină reflectată. Priviţi şi ceea ce vedeţi - este putreziciune. Ceea ce este ajuns la fine - este mort. Totul se descompune. Eterna Devenire, singura misiune de îndeplinit, nu se găseşte în afară. Dacă ochii voştri văd, unicul obstacol se prăbuşeşte; cele şapte raze atât aşteaptă. Universul - piatra - ramura - calul toţi aşteaptă să realizaţi unitatea: OMUL.

175

Afară, totul se prăbuşeşte, în interior se construieşte Noul. Totul aşteaptă, şi preţul plătit e mare. Ceea ce este mare nu este decât materie, iar Sâmburele este mic. Iar în noi EL este cel mai mic. Ochii voştri privesc spre exterior, unde nimic nu vă priveşte: nici grijile, nici răul, nici pericolele, nici zgomotul. Nu vă lăsaţi înfricoşaţi ! Ceea ce se petrece în exterior nu-i treaba voastră. Nu ascultaţi decât vocea din interior, impregnaţi-vă de EL. Spaţiul acesta interior se umple uşor, căci este atât de mic ! Ce-i fără de greutate şi nu poate fi cântărit, Ce-i înafara spaţiului şi nu poate fi atins, ocupă un loc foarte mic - şi este Infinitul. Astăzi am avut senzaţia unui duş când cald, când rece, trecând de la un contrast la altul: din exterior spre interior de la mare la mic. În mod curios, mă simt reînvigorată şi împlinită. Sfântul - Spirit vă ghidează. În EL îşi au Sursa cele Şapte Suflete. Şapte sunete - mister. El va vorbi o Limbă Nouă prin intermediul nostru. Noua Limbă va da naştere la Urechi noi. Voi sunteţi sunetul, voi daţi tonul. Nimeni nu poate auzi încă noul sunet. Vocea vibrează, materia, lutul de la începuturile creaţiei freamătă. Astfel se vor naşte noi urechi. Lutul aşteaptă. El încă este mort, dar va învia, căci EL suflă peste el prin voi. Totul va renaşte. Pământul aşteaptă. Toate fiinţele se vor închina în faţa CELUI MAI MIC. Până acum a învins cel mai mare, de acum înainte, cel mai mic. Alegeţi ! unul sau celălalt ! Eternă este căutarea celor care aleargă după mărire. Ceea ce este mult va fi înlăturat, Ceea ce este mare va fi dărâmat. Ceea ce-i mic va fi păstrat. Voi trăiţi pe un cerc micuţ. - Este o bucurie pentru noi toţi ! Al nostru cerc este şi mai mic decât al vostru, şi EL în noi este cel mai mic. Locul vostru este mic acum, dar numai în exterior şi este bine aşa.

176

Cel Viclean pândeşte şi el, dar cercul său este mare. Degeaba vă aşteaptă. Cercul mare cuprinde totul, dar Centrul - Punctul deschide mari - porţile către Cer. EL AŞTEAPTĂ. Joseph şi Hanna nu mai ies aproape deloc din casă. Portul insignei cu steaua galbenă a devenit obligatorie şi din cauza lui se produc tot mai des incidente rasiste. Din prudenţă, pe Lili mă duc şi o aduc eu de acasă cu taxiul la întâlnirile noastre.

= Vineri 26 mai 1944 = Trei zile înaintea Înălţării Întâlnirea a 53-a
Cel ce Consolidează, Al Şaptelea Cuvânt, Purtătorul Mesajului de Bucurie, va veni printre voi. Aşteptaţi-L în ziua stabilită ! A fost odată, pe vremea când EL vorbea înţelepţilor, şi flacăra s-a aprins cu ocazia venirii SALE. Fiţi uniţi în acea zi, şi flacăra se va aprinde pe frunţile voastre ! Flacăra veşnică. Vorbirea ne este slabă, fiinţa noastră - prea uşoară. Numai Cel de al Şaptelea aduce Consolare. Diferită de cea a vechilor înţelepţi, căci voi sunteţi noi. Şi primiţi o flacără nouă. Sufletul vostru împlinit îşi ia elanul. Mormântul care adăpostea corpul Domnului - mormântul - dispare. Omul, fiinţă fragilă ! Pe fruntea sa Lumina, şi vasul e plin. De atâta vreme era gol. Acum este plin, căci inima voastră este gata, ea este dincolo de disperare. Cel care este gata, primeşte. Aici, cererea nu mai este necesară.

177

Toată această săptămână am măsurat golul, ca să ştiu când veţi fi plini. Fiecăruia i se va da ceea ce-l completează. Ceea ce primiţi este Lumină, micuţă, dar marele vas se umple de la ea. Astfel, EL este mulţumit. Slăbiciunea este forţă, şi forţa este slăbiciune. Pe cât este stânca de tare, flacăra este dăruită vasului cel mai fragil ! Fiul Omului este cel ce primeşte misiunea. Bucuraţi-vă, căci sunteţi oameni ! Şi veţi deveni OMUL. Misiunea voastră este de a împlini acest nivel de fiinţă. Veţi primi Focul Sfântului - Spirit, El vă va fi sursa veşnică. Fiţi atenţi însă, EL arde, dar numai acolo unde căutaţi sprijin, căci EL este cel care vă înalţă; inutil să vă sprijiniţi ! EL suflă asupra focului, şi noi cântăm în cor: <<NU MAI SUNT VECHII ÎNVĂŢAŢI CEI CARE CONDUC CENACLUL. CI FIINŢE NOI, VEŞNIC TINERE, SUNT PUSE SĂ JUDECE TOTUL. DEASUPRA CAPULUI LOR, COROANA, COROANĂ CEREASCĂ, PRIMA RAZĂ DIN NOUL SOARE. NOUL SOARE CARE STRĂLUCEŞTE DEJA, DEŞI NOUL PĂMÂNT ÎNCĂ SE MAI ODIHNEŞTE. NOI VEDEM NOUL SOARE. VOI, ACOLO JOS, NU ÎNCĂ. ÎN ADÂNCUL INIMII ÎNSĂ, ZORII APAR UŞUREL. ÎNĂUNTRU, NOI ÎL VEDEM DEJA, ÎN EXTERIOR, VOI NU VEDEŢI DECÂT SUFERINŢA PĂMÂNTULUI. NU EXISTĂ DECÂT O SINGURĂ SUFERINŢĂ “A FI ÎN AFARĂ “. TENEBRELE NU EXISTĂ DECÂT ÎN EXTERIOR, ÎN INTERIOR NU-I POSIBIL. ZGOMOT NU EXISTĂ DECÂT ÎN EXTERIOR, ÎNĂUNTRU SE NAŞTE LINIŞTEA TIMPUL NU EXISTĂ DECÂT ÎN EXTERIOR, ÎNĂUNTRU EL SE OPREŞTE. MOARTEA NU EXISTĂ DECÂT ÎN EXTERIOR,

178

ÎNĂUNTRU PULSEAZĂ VIAŢA, ÎNĂUNTRU ESTE LĂCAŞUL SĂU VEŞNIC. VASUL ESTE ÎNCĂ OPAC. DACĂ ÎN INTERIOR, ŞAPTELE ESTE INCANDESCENT, PEREŢII VOR DEVENI TRANSPARENŢI. GLORIA SA VA TRAVERSA PEREŢII LUI NU VA MAI EXISTA MOARTE, NICI ZGOMOT, NICI SUFERINŢĂ. AFARĂ TIMPUL SE OPREŞTE. EL, FACE SEMN, ŞI TOATE FIINŢELE VOR ÎNCEPE SĂ CÂNTE, PRIN VOI. FIŢI PLINI DE BUCURIE ! >>. Aceste cuvinte << Fiţi uniţi în ziua “stabilită “>> şi << flacăra se va aprinde pe frunţile voastre >> ne umplu de o bucurie atât de mare, încât toate nenorocirile dispar. Cât am aşteptat noi această flacără...

= Duminică 28 mai 1944 = Înălţarea Întălnirea a 54-a
Trăsnete din cer, vorbirea mai multor limbi, toate acestea ţin de trecut. Aureola de lumină aparţine trecutului. <<EU SUNT EL>>. Aceste cuvinte par că vin din noaptea timpului şi rezonează în interior, cu multă forţă. EL este invizibil, insonor. Ceea ce auziţi nu este decât ecoul. Miracolul este deja jos, la picioarele voastre. Noul Univers n-are nevoie de miracole. Ceea ce vine este insesizabila Cauză a tuturor Cauzelor. Vechile miracole nu sunt decât trepte ale Lumii Noi ! Pe ele stau ghemuiţi cei mulţi. Forţa voastră atrage. Vă este dăruit DUHUL SFÂNT. Veţi fi invizibili, ceea ce veţi face - nu va deveni public. Nimeni nu se îndoieşte. Ceva se pune în mişcare, ceva se creează dincolo de miracol.

179

Cei ce nu văd - vor vedea, cei ce nu înţeleg - vor înţelege. Flacăra nouă, Sunetul nou vă sunt dăruite. DACĂ IERTAŢI, ŞI EL VA ŞTERGE ORICE PĂCAT. DACĂ VREŢI BINELE - BINELE VA FI. Nimeni nu presimte ceea ce se întâmplă. Este Noua Forţă. Binele va veni prin voi. Veţi fi invizibili ca şi EL. EL este infinit de mare - voi sunteţi infinit de mici. Singur există numai: UNUL. Flacăra - voi n-o vedeţi, flacăra - n-o simţiţi, nu vorbţi mai multe limbi. Vorbirea multor limbi a luat sfârşit. Noul arde deja ? Cerul a coborât. Sfârşitul s-a consumat. Mesager fără de cuvinte, arzând fără flacără, iată noul SĂU mesager. Cu mâinile legate, el poate acţiona. Cuvintele nu sunt decât zgomote de copil. Apostolii erau copii. Voi sunteţi deja adolescenţi. Deci, nu mai trebuie să faceţi nimic, nici să vorbiţi, nici să dăruiţi, nici să luaţi, dar Noul va fi oricum. Impregnaţi-vă de EL, astfel, VERBUL va prinde viaţă ! Tot ceea ce se concepe - va fi. DE DIMINEAŢA PÂNĂ SEARA, CHEMAŢI MEREU NOUL ! Nivelul Celui De-al Patrulea este încă gol, dar se va umple. De dimineaţa până seara, exprimaţi apelul vostru ! Mereu ! Ceea ce chemaţi - va fi, şi ceea ce va fi - nu se va mai pierde niciodată. Din eternitate, în eternitate, fiecare clipă acţionează. Milioane de ani n-ar fi de ajuns; atât de mare este abisul pe care inima voastră este gata să-l umple. Nu vă îndepărtaţi, nu mai căutaţi a face ceva ! Actul vostru este diferit, el este: Concepţie. Nu se poate concepe decât în secret.

180

Inima este Casa: în ea va fi celebrată nunta. Spirit şi materie, două jumătăţi de sămânţă. Focul primit astăzi le topeşte pe amândouă şi ele se unesc. Vechea promisiune se împlineşte: Materie şi spirit, moarte şi viaţă sunt UNA. Cel ce concepe - va da naştere. Gura voastră, atunci va vorbi, mâna voastră, atunci când va acţiona, vor fi pure de aici înainte. AŢI OBŢINUT APOSTOLATUL SECRET, CĂCI ÎNTR-ADEVĂR, ASTA AŢI CERUT. Acestea sunt cuvintele noastre. Noi suntem Îngeri şi putem vorbi. Vocea CELUI DE-AL ŞAPTELEA răsună, flacăra SA străluceşte orbitor. EL este tăcere, EL care este întotdeauna alături de voi. Învătătura SA este de asemenea, tăcere. Tăcerea nu poate fi denaturată. Astfel, cel ce se ascunde în spatele tuturor minciunilor nu-şi poate băga coada. Invizibilul nu poate fi descris în figuri, astfel, EL nu poate fi desfigurat. Vine Noul Timp, Noul creşte. Noul Act este mai dificil decât cel vechi, dar forţa Cerului este cu voi, oriunde aţi fi. Fie ca Pacea să fie cu voi şi prin voi !

= Vineri 2 iunie 1944 = Întâlnirea a 55-a Ultima întâlnire înaintea deportării lui Joseph
Suntem în seara dinaintea deportării lui Joseph. Care este destinaţia sa ? Nimeni nu ştie. Joseph se pregăteşte într-o tăcere de mormânt, pe care nimeni nu îndrăzneşte s-o întrerupă. Este evident că îşi acceptă soarta, fiind pe deplin conştient de gravitatea ei şi de faptul că-şi vede soţia pentru ultima dată. Hanna suferă îngrozitor, dar se sforţează din răsputeri să nu o arate. Inima-i este atât de îndurerată, de parcă o mie de cuţite ascuţite i-o străpung. Mă uimeşte capacitatea cu care a găsit puterea să ne mai transmită întâlnirea. <<Cel ce măsoară>> vorbeşte: Binecuvântare şi pace ! Sfârşitul se apropie, sfârşitul acestei grele încercări.

181

În exterior, viaţa se prăbuşeşte în prăpastie, în noaptea fără sfârşit. Voi însă, trăiţi fericiţi în Lumină, acolo-sus. Promisiunea se împlineşte. Grădinarul vă vorbeşte ! Grădinarul - care are cuţitul în mână, un cuţit ascuţit, cuţitul pentru altoire. Tăietura doare astăzi, dar ea este necesară pentru Noul Altoi: şi deja altoirea este posibilă. ÎNTRE TĂCERE ŞI CUVÂNT, NOUA CĂSĂTORIE S-A ÎNFIRIPAT: Împărăţia SA este casa; Aici, între Tăcere şi Cuvânt, nunta este veşnică şi Noul Limbaj se naşte El cel care-i conceput în Tăcere. Abia acum înţeleg cum destinul i-a unit pe Hanna - Cuvântul (IV), cu Joseph Tăcerea (V). Grefa sacră a altoiului este aproape invizibilă, încă transparentă, dar ea este plină de forţa Domnului. Eu pansez rana cu ceară celestă, minunată consolare. Am acoperit tăietura făcută de cuţit. Nu mai există despărţitură. Bandajul încă strânge puţin, căci acoperă rana, dar şi pe el îl voi scoate curând. Cele şapte lumi îţi aduc omagiu, micul meu muguraş ! <<Cel ce iradiază>> vorbeşte: Vă vorbesc despre Iubirea iradiantă. Există iubirea, şi există forţa, fie ca ele să acţioneze împreună ! Fie ca Raza şi Iubirea să-şi dea mâna ! Numai împreună ele pot acţiona, şi Tăcerea care iradiază va veni aici - jos. Aceste cuvinte pun prietenia mea profundă cu Lili într-o nouă lumină: misiunea lui Lili este Iubirea (II), misiunea mea este Forţa iradiantă (VI). Schema diferitelor nivele ale existenţei pun în evidenţă faptul că ele sunt complementare. Fie ca, Cu-n[o]aşterea* (Naşterea împreună cu... (Nota traducătorului) şi Conştiinţa să constituie legătura

182

şi nu va mai exista ruptură. Misiunea noastră devine încă şi mai clară: a mea este aceea de a iradia, a lui Joseph este Tăcerea, a Hannei este Cu-n[o]aşterea, Conştiinţa. <<Cel ce ajută>> vorbeşte: Cuvântul de iubire şi consolare pluteşte deasupra voastră. Fără Iubire, nimic nu se poate împlini: nici Cu-n[o]aşterea, nici Pacea, nici Beatitudinea. Cu-n[o]aşterea luminează, Tăcerea umple golul, Raza aduce căldura, dar numai Iubirea leagă. Printre cele şapte Elemente, Iubirea este deasupra celorlalte şi în toate celelalte. Simbolul Iubirii este crinul alb ca zăpada; parfumul său urcă până la al şaptelea Cer şi inundă totul. Tulpina sa este verde, rădăcinile - în pământ. <<Cel ce construieşte>> vorbeşte: Tăcerea care zideşte, nu zideşte numai acolo - sus. Ea zideşte şi aici - jos, iar construcţia este aproape gata. Vechiul zid se prăbuşeşte şi cărămizile sale nu vor mai fi utilizate. Se va pune sare peste aceste ruine. Printre ele, numai şacalii vor mai urla, Verdeaţa nu mai creşte pe ruinele Babilonului. Noua Ţară înfloreşte deja, dar încă dincolo de limitele sesizabilului. Planul începe să vibreze, şi în inima constructorului se naşte dorinţa. Noua Casă îşi deschide porţile către toţi cei fără adăpost. Cei ce sunt ancoraţi în negura vechiului şi ataşaţi materiei, aceştia vor fi expulzaţi, dar Noua Casă îi primeşte pe toţi cei care şi-au făcut din EL locuinţă. Nu-mi fac nici o grijă pentru voi. Acum, Maeştrii noştri încep toţi împreună: Tăcerea este căminul Cuvântului iradiant în care arde flacăra Iubirii. Prin aceste cuvinte, misiunile noastre, ale fiecăruia sunt legate între ele: <<Tăcerea este căminul>> este Joseph (V); <<Cuvântului>> este Hanna; <<iradiant>> este Gitta; <<în care arde flacăra Iubirii>> este Lili. Astfel, cele patru voci se unesc într-un cânt.

183

Cânt nou, vibraţie nouă, ritm nou, ele crează aici - jos urechi noi, inimi noi, mâini noi, ochi care văd. Noi vă învăţăm să cântaţi. VECHIUL CÂNTEC S-A STINS DEJA, EL NU MAI CREAZĂ. ESENŢIALUL, GRAŢIA DIVINĂ L-A PĂRĂSIT, LEGILE L-AU UCIS, dar deasupra Graţiei este UNITATEA, SINGURA CARE ESTE. Cântaţi mereu ! În cântec puteţi fi uniţi pentru totdeauna. Unitatea voastră este indisolubilă, chiar dacă mâinile nu vi se ating ! Fie ca, cântecul vostru să urce pe culmi, acolo unde pulsează Artera, acolo unde palpită Noul Sânge, Noul Spaţiu, Noua Materie. Vocea voastră i se alătură uşurel, urmându-i ritmul, şi voi înţelegeţi sensul. Nu priviţi decât înspre EL şi de la EL veţi primi Totul. Tăcere. Cel ce poartă Noul Nume se apropie. Pregătiţi-I Căile ! Întindeţi veşmântul la picioarele LUI, singurul vostru veşmânt: <<eul>> ! Numai cei rămaşi cu adevărat dezgoliţi, pot primi de la EL veşmântul de Lumină. Lumina nu va mai veni spre noi călare pe măgar, Lumina va iradia ! Fie ca noul Său Nume să fie binecuvântat ! Noua Lumină nu mai aruncă umbre, CĂCI NOUA MATERIE ESTE TRANSPARENTĂ, ETERNĂ. Joseph trebuie să ne părăsească acum. Hanna este atât de epuizată, că n-o lăsăm să-l acompanieze la gara Keleti; mă duc eu în locul ei. Joseph poartă în piept steaua galbenă, obligatorie. Pe drum schimbăm puţine cuvinte, ştiind unul cât şi celălalt că sunt ultimele clipe pe care le petrecem împreună. La gară naziştii îngrămădesc oamenii în vagoane pentru transport de animale; cu uşile încuiate trenul se urneşte spre o destinaţie necunoscută.

= Vineri 9 iunie 1944 = Întâlnirea a 56-a (fragment)

184

Săptămâna aceasta a fost foarte greu. Acum că Joseph a plecat, Hanna e distrusă de durere. Stau aproape tot timpul cu ea. Lili nu mai poate veni la întâlniri; a devenit tot mai riscant. Situaţia politică este din ce în ce mai ameninţătoare şi-n gândul meu revine cu insistenţă o singură întrebare: cum să fac să le scap pe Hanna şi pe Lili de ghetou ? Potirul este greu, dar uşor ca un puf este corpul, nafura. Greutatea nafurei este cea a unui înveliş subţire. Noul corp este: sacrificiu. Oriunde ar fi potirul, când el este plin, acesta-i amvonul. Nafura conţine puţină făină. Rolul său nu este de a hrăni, ci este simboulul sacrificiului. Cel ce sacrifică - exaltă materia. Sacrificiul nu este reprezentat nici de potir, nici de amvon, nici măcar de nafură. Corpul Său este cel ce a fost sacrificat. El vă cere un nou sacrificiu. Sângele Său a fost vărsat pentru cei mulţi. Ceea ce EL cere astăzi nu mai este însă sânge, ci sacrificiul spaţiului şi al timpului, căci acestea sunt EL. VOI SĂ NU FIŢI CU EL, CI FIŢI EL ! NU LUAŢI NAFURĂ CI FIŢI NAFURA ! Sunt încântată că Îngerii dau astăzi un nou sens ritualului împărtăşaniei, uniunii cu Isus. Fie ca cei răi, precum neghina, să vă mănânce, şi vor deveni grâu. Iar cei drepţi, de asemenea. Nu faceţi diferenţe ! Gura celor drepţi vă va primi, şi nafura va fi dulce pentru ei, iar în gura celor răi ea va fi foc teribil, foc care alungă tot ce este fals. Dăruiţi-vă pe voi înşivă şi nafura va acţiona, aşa cum este drept. Cum oare neghina ar putea deveni grâu ? Prin ardere, ea se transformă în cenuşă, şi astfel devine pământ. Grăuntele va fi îngropat şi va încolţi Noul Grâu. Neghina nu poate fi prelucrată cu ajutorul focului, dar prin el poate deveni grâu. Noi vă învăţăm.

185

Neghina nu creşte decât printre spicele de grâu, dar pe câmp ea este floare. Nu va mai exista neghina, DAR VOR EXISTA CÂMPURI CU FLORI ŞI LANURI DE GRÂU VIAŢĂ ELIBERATĂ. Neghina nu poate fi separată în lan. Neghina şi bobul de grâu vor fi bătute împreună, dar boabele pentru sămânţă vor fi triate. Spicul şi tulpina vor fi aruncate, dar bobul va fi păstrat. Semănaţi bobul de grâu din INTERIORUL - VOSTRU, Nu reţineţi grâu - deschideţi-i drum spre Viaţă, Nici măcar cantitatea necesară pentru o bucăţică de nafură ! Căci bobul de grâu trebuie să producă corpuri noi în al patrulea plan, care nu este împlinit încă. Semănaţi bobul ! Voi sunteţi şi cel ce seamănă, dar şi sămânţa, ŞI CEL CE SEAMĂNĂ TREBUIE SĂ SE SEMENE PE SINE ÎNSUŞI.

= Duminică 11 iunie 1944 = Întâlnirea a 57-a
Aer fără de aer este Cerul. Spaţiu fără de spaţiu, unde toate îşi au locul lor. Timp fără de timp. Nici început, nici sfârşit: Eternitate. Al Patrulea: Aer fără de aer. Plămânul oboseşte. Nu mai poate asigura respiraţia, dar Noul creşte. Spaţiiu fără de spaţiu. Corpul se simte presat, sângele zvâcneşte. El nu-şi găseşte locul. <<Cel ce măsoară>>: Noul are locul său. Timp fără de timp. Mintea este îngrozită, gândul s-a oprit, inima se frânge. Totul este rece. Nervii au înţepenit.

186

Viaţa eternă. A dat semnalul, ea seamănă Noua Sămânţă. Spaţiu nou, timp nou, un aer nou ia naştere. Judecata nu este sfârşit, ci început. Din vremuri străvechi s-a spus: pământul va renaşte, Cerul va renaşte, Lumina se va aprinde, tenebrele se vor disipa. Cele şapte Flăcări încă oarbe, / sunt încă invizibile(?) DAR SE NAŞTE NOUL OCHI PRIN CARE VĂD CU TOŢII ceea ce poate fiecare să suporte ca intensitate. Acesta este mesajul ce v-a fost adus. Celui care nu-i este frică de a face pasul, va vedea faţa Celui De-al Şaptelea. Şi altceva nu-şi va mai dori. Noul Ochi există deja: el este încă închis, căci nu s-a obişnuit cu Lumina. Dar se va deschide încetişor - el nu priveşte, nu-i destinat să se uite - dar toţi văd prin el, căci el este Lumina însăşi, Foc teribil care arde, dar numai ceea ce este înveliş, anvelopă goală. DACĂ VEDEŢI CUM ANUMITE LUCRURI SE DESTRAMĂ, CUM NU-ŞI MAI GĂSESC RECUNOAŞTEREA, SĂ ŞTIŢI CĂ LUMINA SE APROPIE. La anunţarea venirii sale, pământul tresaltă, şi se prăbuşeşte tot ce nu este clădit din Verbul Etern. = 14 iunie 1944 = Toţi evreii bărbaţi sub 40 de ani au fost deportaţi; cei ce au rămas împreună cu femeile şi copiii vor fi duşi în ghetouri. Unul dintre prietenii mei, om politic influent, mi-a vorbit despre un plan secret pus la cale de un preot catolic din Budapesta, un preot de un curaj şi ale cărui acte sunt remarcabile. Pentru a salva din ghetou o sută de femei şi copii, a propus deschiderea unui atelier de confecţii militare. Atelierul va fi amplasat în clădirea unei mânăstiri goale, sub protecţia nunţiului papal şi a câtorva ofiţeri superiori din Ministerul de Război - al căror nume vor rămâne bineînţeles, confidenţiale. Muncitoarele vor trebui să locuiască chiar în mânăstire şi vor lucra sub dubla protecţie a ierarhiei bisericii şi a Ministerului de Război -

187

responsabil de confecţiile ce se vor executa pentru armată. Dacă vrem ca proiectul să fie realizat, trebuieşte un comandant benevol, capabil să organizeze producţia atelierului, şi care să impună o disciplină severă, cvasimilitară. Prietenul meu a venit să-mi ceară să accept acest rol. În momentul în care tocmai mă pregăteam să răspund că n-am cea mai mică idee despre confecţia pe scară industrială, realizez deodată că poate acesta era mijlocul de a le salva pe Hanna şi pe Lili din ghetou. Răspund deci, că accept propunerea, cu condiţia ca numele Hannei şi al lui Lili să fie adăugate pe lista, de altfel deja completă, a celor o sută de persoane care trebuie să se prezinte mâine la Ministerul de Război. Puţin mai târziu, merg să vizitez această mânăstire Katalin, aflată lângă cartierul rezidenţial al Budei. Mânăstirea este înconjurată de un parc frumos, aproape de marea pădure Janeshegy. Clădirea propriu-zisă - o veche vilă - este mai degrabă micuţă şi deja plină până la refuz. Din pivniţă până în pod sunt îngrămădiţi femei, copii, saltele, bagaje şi tot ce au putut aduce cu ei. Periodic, alte noi venite se adaugă. Fiecare femeie încearcă să ocupe un colţ al ei <<privat>>, ultimul spaţiu vital, pe care apoi se străduie să-l apere cu orice preţ. Această dezordine monstruoasă, această panică disperată sunt periculoase, căci riscă să atragă atnţia întregului cartier asupra noastră; atelierul acesta nu va putea exista, decât dacă reuşim să păstrăm secretul total asupra originii evreieşti a acestor femei. Se înţelege de la sine, că măcar în aparenţă trebuie instaurată o disciplină de fier, aceea a unei uzine de război. În timp ce inspectez locurile, femeile mă privesc cu neîncredere şi frică. Fusese răspândit zvonul aveam să aflu mai târziu - că uzina va avea un comandant teribil, desemnat de către însăşi Ministerul de Război. Mă întreb cu îngrijorare cum am să reuşesc să transform această adunătură de femei - care n-au lucrat niciodată într-o uzină, în nişte lucrătoare perfect disciplinate; nu văd decât o soluţie, aceea de a profita de frica pe care le-o inspiră - teribilul comandant necunoscut. Îmi aleg o baracă micuţă, în mijlocul parcului, drept birou: ea va servi şi de loc de întâlnire după lucru pentru mine, Hanna şi Lili. În cele din urmă, transmit răspunsul meu afirmativ Ministerului de Război. Ca fiică a unui ofiţer superior - sunt considerată o persoană de încredere. Ordinul de începere a <<misiunii>> mele în calitate de comandant voluntar vine fără întârziere.

= Vineri 16 iunie 1944 = Întâlnirea a 58-a (fragment)
Este ultima noastră întâlnire în apartamentul părinţilor Hannei. Peste câteva zile prietenele mele vor veni să se instaleze la mânăstirea Katalin, devenită uzină de război. Anii trecuţi, în perioada aceasta, sărbătoream “festivalul din iunie ”adică intervalul dintre aniversarea Hannei pe 14 şi a mea pe 21 - ziua solstiţiului de vară. Anul acesta nu mai poate fi vorba de un “festival al Soarelui ”, dar Îngerul este cel care ne anunţă în mod solemn venirea noului Soare.

188

Soarele se ridică. El urcă pe cer Apoi coboară - şi moare. Aparenţa este înşelătoare. Soarele este imobil. Imobil este cel DĂRUIE. Locul său nu se schimbă decât în aparenţă. Razele sale pătrund peste tot. De ce să se ridice soarele ? Cu ce scop ? De oriunde ar fi razele sale au umplut deja golul. Cel ce DĂRUIE - DĂRUIE - şi rămâne imobil. Soarele este stăpânul Universului. Universul cu planeta soare în mijloc nu-i decât o imagine. Totul gravitează pe un cerc încă şi mai mare. De fapt, nu există mare sau mic. Cel mai umil care DĂRUIE este la fel de mare ca soarele şi ca ETERNITAEA PENTRU CĂ EL DĂRUIE. Restul nu-i decât aparenţă înşelătoare, iluzie, materie perisabilă. Simt că Îngerul distruge iluzia tuturor aparenţelor exterioare pentru a ne permite să conştientizăm ceea ce este cu adevărat esenţial: SĂ DĂRUIEŞTI. Sunt stupefiată la gândul că fiecare fiinţă umană este de fapt EL în momentul în care DĂRUIE - pentru că a dărui este unul din atributele SALE. Tăcere. Aceasta este Eliberarea noastră: faptul că voi ne cereţi să vă învăţăm şi că noi putem să vă dăruim această învăţătură. Aceasta este eliberarea voastră: noi vă cerem să ne dăruiţi mâinile voastre, şi dăruirea s-a înfăptuit. Voi cereţi şi DĂRUIŢI. Noi cerem şi DĂRUIM. Cântul nostru şi mâinile voastre sunt unite, cererea încetează CĂCI NOI SUNTEM UNA. Cuvântul nostru (este al vostru), vi l-am dăruit vouă şi mâinile voastre (sunt ale noastre) ni le-aţi dăruit nouă. Golul a fost umplut. Înţeleg că atunci când cererea - care reuneşte cele trei forţe terestre - se uneşte cu dăruirea - care conţine reunite în Înger cele trei forţe ale universului creator cele şapte forţe acţionează împreună în cel de-al patrulea plan. DUMNEZEUL VIU s-a născut în voi. EL care este fără de lipsuri şi fără de pată. Unitatea vibrează. A CERE şi A DĂRUI sunt deja simplă vibraţie

189

Aceasta este Noua Forţă. Cererea nu s-a oprit în voi, iar cererea noastră este eternă. Vibraţie. Minune. Minunea continuă ! Cererea şi dăruirea s-au unit în acelaşi suflu: Cel de-al Şaptelea acţionează. Spaţiul fără de spaţiu este Viaţa eternă, şi ea nu este nici dispariţie totală, nici vid, ci Viaţă, vibraţie intensă, împlinire. Undeva inima lui Dumnezeu bate, şi noi toţi vibrăm odată cu EL. Vibraţia cea mai fină se uneşte cu vibraţia cea mai densă. Dacă vibraţi continuu, nu mai există moarte. Inima SA bate. Noi îi transmitem bătaia, transmiteţi-o şi voi mai departe, mereu mai departe ! Este singura învăţătură. Serviţi-L cu bucurie ! Căci moartea este deja moartă. Dacă inima voastră este slabă, înseamnă că vibraţia are o amplitudine mai mare decât este necesar. Pentru aceasta, numai ritmul este de vină. Acesta-i singurul rău care vi se poate întâmpla. Ritmul, forţa iradiantă penetrează totul fără să lase urme. Unul din numele sale este: Iubire. Multe nume pot fi date acestui unic Adevăr: EL ESTE SINGURUL CARE ESTE. Noua Iubire s-a născut deja. Dar numele său rămâne încă secret. Chiar şi fără nume, ea acţionează prin voi. Voi, care sunteţi şi voi fără de nume. Fericire supremă Tăcere, Pace Cu-n[o]aştere* - *Naştere împreună cu... (Nota traducătorului) Ritm Iubire - Şi în partea de jos: Adevăr. Iată că raza vibrează. Planeta se învârte, soarele este imobil. Noi vă binecuvântăm. Binecuvântarea noastră vibrează tot mai tare şi crează mai departe. Micuţa despărţitură dintre noi este deja ritm şi nu ruptură. Suntem uniţi. Cuvântul nostru este cuvânt al Îngerilor,

190

noi care suntem prin EL. Iar voi sunteţi cu noi şi viaţa noastră este Una. Am două probleme urgente de rezolvat: impunerea unei discipline cvasimilitare în atelierul de croitorie, unde lucrătoarele nu ştiu să coasă şi organizarea întregului proiect, în lipsa oricărui mijloc financiar ! Nu ni s-a dat decât clădirea goală a mânăstirii, restul fiind treaba noastră. Materialul va sosi curând şi va trebui să realizăm cămăşi de uniforme militare, impecabile. Este preţul pentru ca ei să ne acorde protecţia militară. Am primit instrucţiuni de la Ministerul de Război în ceea ce priveşte organizarea disciplinei în uzină. Câteva zile mai târziu, când Hanna şi Lili sosesc la mânăstire, rămân încremenite la vederea mea - cocoţată la capătul scărilor, dând ordine lucrătoarelor rânduite în faţa mea. La început acest rol extravagant era cât pe ce să mă facă să izbucnesc în râs, dar gravitatea situaţiei îmi reprimă pornirea de a râde. Ordon fiecărei muncitoare să-şi facă rost prin orice mijloace de o maşină de cusut. Apoi le spun că vor urma cursuri de croitorie.

= 21 iunie 1944 = Întâlnirea a 59-a
Astăzi este ziua solstiţiului de vară, ziua mea de naştere. La ora 12 00 suntem reunite toate trei în biroul <<comandantului>>, din mijlocul grădin0ii. Cererea celui care nu cere pentru el-însuşi a ajuns la Cer şi face ca Cerul să se coboare pe pământ. Astfel se împlineşte Noul Pământ care este Cerul. Astfel pământul va fi înălţat puţin. Acest puţin este suficient: pământul va ieşi de pe orbita sa şi se va palsa pe un alt cerc. Cele şapte braţe larg deschise ale Celor Şapte Forţe sunt raze din interiorul noului cerc. Cel care cere pentru el-însuşi - înghite şi consumă razele, cel care nu cere pentru el-însuşi - ACŢIONEAZĂ. Noua Forţă este pârghia prin care pământul poate fi mişcat. Schimbarea nu poate fi percepută căci perceperea este fiică a materiei. Schimbarea nu poate fi simţită căci simţirea este fiică a apei. Dar schimbarea poate fi presimţită. În spaţiul fără de spaţiu puteţi descoperi că orbita pe care se învârte pământul nu se lărgeşte, ci se restrânge.

191

Mă întreb dacă aceasta nu înseamnă că pământul se apropie de centrul centrelor: Divinul. Astăzi, totul se schimbă. Astăzi. Din Eternitate în Eternitate. - Amin. Aceste ultime cuvinte sunt pronunţate cu o intensitate fulgerătoare - şi sunt copleşită de sentimentul că noi, fiinţele umane - intrăm într-o nouă epocă. O nouă fază a evoluţiei umane este în curs de a începe.

= 21 iunie 1944 = Întâlnirea a 60-a (fragment)
Seara târziu, suntem reunite toate în cabană, dar nu putem dormi. Dintr-odată Hanna simte prezenţa Îngerilor. Luată prin surprindere, n-am reuşit să notez decât o parte din întâlnire. ... timpul Minciunii a luat sfârşit. Ceea ce ea a vrut - puterea care i-a fost dată - îi va fi luată înapoi. Minciuna a vrut puterea pentru ea însăşi şi a acoperit totul cu minciuni. Dar ceea ce a stat ascuns până astăzi - este scos la lumină, şi puterea minciunii va dispre. Minciuna moare, zilele ei sunt numărate. EL a spus: DESTUL ! Sfârşitul este începutul. Demonii devin din nou Îngeri. Ascultaţi cu atenţie ! Tot, tot ceea ce a fost anunţat, SE PETRECE ÎN VOI-ÎNŞIVĂ ... ÎN VOI-ÎNŞIVĂ. Cereţi mereu ! Dăruiţi mereu ! Astfel, nimic rău nu va putea să vi se întâmple. Totul s-a împlinit şi începe. ACTUL S-A NĂSCUT. Maşinile de cusut au sosit, dar marea majoritate a femeilor nu ştiu să le folosească. Hanna, cu un spirit de organizare excepţional, a format echipe de instructoare dintre cele mai curajoase femei din grup; acestea le vor învăţa şi pe celelalte producţia de confecţii în serie. Instructoarele cunosc foarte bine fiecare fază a lucrului şi pot înlocui în orice moment pe muncitoare. Foarte repede ele au fost poreclite “Jolly Jokers “. Seara, după lucru, ne întoarcem în prăpăditul meu “cartier general “. Din fericire, nici o femeie nu îndrăzneşte să se apropie de cabana “teribilului comandant ”, aşa că putem continua dialogul cu Îngerii, în pace.

192

= Vineri 23 iunie 1944 = Întâlnirea a 61-a
Inima divină vă atrage. Voi avansaţi, căci Divinul vă cheamă. Vă apropiaţi. Dar iată că mai mult de atât nu vă puteţi apropia: Flacăra Inimii divine v-a cuprins deja. Dar nu aici este locul vostru. Noua Iubire, Noua Bătaie a inimii este alta, cu totul altfel decât tot ce a mai fost până acum. Ea este DĂRUIRE, DĂRUIRE continuă. Pulsaţie, transmitere. Noua Iubire este o forţă minunată, laptele pentru Noul Născut. O bătaie a Inimii SALE - este o clipă. O bătaie a Inimii SALE - este o eternitate. O bătaie a Inimii SALE - este reîntoarcere. NUMAI CEI CE SUNT MESAGERII INIMII SALE ŞTIU SĂ DĂRUIE. Noul ritm crează lumi noi. Conform unor noi planuri, se nasc noi organe. Universul se reînnoieşte. Luminos. Spaţios. Cel mai mare dar pe care EL ni l-a făcut este că putem să DĂRUIM. Aceasta este devenirea noastră, noi suntem: EL. Este o lege sacră aici - jos - trebuie să dărui. Fiecare plantă îşi dăruie fructul, fiecare fiinţă dăruie Aceasta este legea. Toţi trebuie să ne supunem ei. Noi, noi suntem liberi să o facem. NOI DĂRUIM în mod liber. Actul este liber, voinţa - nu. Clipa eliberării se apropie ! Iată, dincolo de voinţă: DĂRUIREA - LIBERĂ. Nici acţiune, nici reacţiune. Nici recompensă, nici pedeapsă, nici cuţit, nici mângâiere. Este alta, cu totul alta, DĂRUIREA - LIBERĂ. Inima divină bate. Vasele de sânge duc spre Inimă, aici, tot Sângele divin îşi are locul lui -

193

căci de aici este retransmis. Inima bate, voi bateţi împreună cu ea. Cele Şapte vase sunt pline, pline de bucurie roşie. Transmiteţi, transmiteţi mereu mai departe ! Dacă sângele se răceşte, el revine, este reînnoit. Sângele celui ce nu transmite mai departe, se coagulează, se opreşte. ESTE CEA DE A DOUA MOARTE. Fiţi atenţi ! Actele să vă fie pline, rotunde ! Dăruiţi ! Dăruiţi mereu ! În mod liber, cu bucurie, mereu ! Noua bătaie, noua bucurie sunt eliberare, creaţie. Cel ce trăieşte, acela - TRĂIEŞTE - Trăiţi ! Astfel putem trăi O VIAŢĂ UNITĂ. Nu vă fie frică de nimic ! Cel ce TRĂIEŞTE în Adevăr ARE PUTEREA DE A ACŢIONA. În ceea ce priveşte atelierul de croitorie - este practic imposibil de obţinut o producţie normală. Sunt prea multe femei incapabile să coase corect la maşină şi ceea ce e mai rău - multe sunt iresponsabile şi strică şi ceea ce fac corect celelalte. Producţia fiind organizată în serie, la aceeaşi cămaşă fiecare operaţiune revine altei femei. Cu toate acestea, suntem perfect conştiente că trebuie să fie impecabile cămăşile fabricate de noi, altfel nu vom obţine niciodată statutul de “uzină de război ”, cu protecţie specială. Pe deasupra, aflăm spre marea noastră disperare că în curând vom avea o inspecţie. Numărul cămăşilor rebuturi creşte din zi în zi. Hanna, Lili şi fetele “Jolly Jokers ”lucrează neîntrerupt 24 ore din 24 pentru a repara pagubele produse de <<colegele>> lor. În ceea ce mă priveşte, încerc la Ministerul de Război să obţin amânarea inspecţiei. Este ceva extrem de dificil: ar trebui să iau legătura cu un ofiţer care cunoaşte problema, dar numărul celor care cunosc adevăratul scop al atelierului este foarte mic. Eu nu am nici un nume, iar cei vizaţi rămân în umbră, căci protejarea evreilor este un act foarte grav în zilele noastre. Cu toate acestea, am marea şansă de a reuşi în final, amânarea inspecţiei.

= 29 iunie 1944 = Întâlnirea a 62-a (fragment)
Actul nu poate fi decât acel <<plus>> Sentimentul vostru de <<iubire>> este încă oscilant, este încă spaţiu între noi şi voi. Noua fiinţă nu mai <<iubeşte>> - ea este capabilă de mai mult. Ea nu mai dăruie, nu mai ia, ea acţionează. Acum - este posibil.

194

A face nu înseamnă a acţiona. Animalul simte, vrea, face. Omul care se crede deja Om, se laudă că nu mai acţionează orbeşte, şi crede că ştiinţa sa îi poate indica care este binele şi care este răul. Ştiinţa este fructul încă verde al vechiului arbore. Copilul s-a sesizat înaintea omului de ştiinţă, dar astăzi a venit timpul maturităţii. Acum puteţi mânca fructul. Pentru înţelept, a şti nu este decât mijloc de acţiune - nimic altceva. A simţi, a vrea, a face nu sunt libere. Numai ACTUL este liber. Astfel, el acţionează în tot şi prin toate. Nu mai există obstacole, nu mai există ziduri, el transcede totul. Ceea ce este fără de viaţă este transformat în cenuşă. Ceea ce este viu primeşte o nouă viaţă, căci actul acţionează. El nu distruge, nu construieşte, nu urâţeşte, nici nu înfrumuseţează - el acţionează. În primul rând, mă simt tulburată de această contradicţie aparentă între a acţiona şi a nu acţiona. Înţeleg însă, la o mai profundă reflectare, că originea actului este înafara spaţiului şi timpului, dar că ea acţionează în spaţiu şi timp. Totul este revelat, totul devine ceea ce este chemat a fi, şi nu ceea ce pare a fi. Faţada mincinoasă se năruie. Noua vibraţie intră în acţiune: EL ESTE CEL CARE DĂRUIE. Vechea cruce a putrezit, mâncată de viermi, corpul mumificat se transformă în cenuşă şi el. Dar Noul Corp se naşte. El creşte Lumina se răspândeşte Noua Fiinţă deschide larg braţele, şi crucea este deja Lumină. Cele patru ramuri: A PATRA DIMENSIUNE SACRĂ, Cel de-al Patrulea, care se împlineşte deja, Inima la mijloc. Îngerii ne-au spus că noua Viaţă nu se poate naşte decât din noul ACT - care uneşte cele şapte nivele ale existenţei la MIJLOC, în A PATRA DIMENSIUNE SACRĂ. Acum, toate simbolurile, toate imaginile par să indice acest unic lucru, fiecare însă, dintr-un punct de vedere diferit. Nu mai sunt necesare cuiele, nu mai este necesară suferinţa, nici coroana de spini, nici supliciul, nici războiul,

195

ele nu mai sunt necesare. Lumina îşi deschide larg braţele. Ea aşteaptă. Ea cuprinde totul în inima sa şi cu toate acestea, fiecare se simte liber. În inima Luminii nu există lacăte. Nu există sentimente care leagă. Nu există confort care să vă ataşeze materiei. Nu există ambiţie. Nu există nici măcar drum sau spaţiu. Inima - Lumină îmbrăţişează totul, străluceşte peste tot, EA ACŢIONEAZĂ. EA dăruie celui ales puteri asupra celor vii şi asupra celor morţi, pentru ca să poată acţiona, acţiona în mod liber. Noi nu putem acţiona. Noi nu putem fi decât cuvânt în tăcere. Dar dacă cuvântul şi mâna se vor uni, atunci orice devine posibil. Şi Regatul anunţat, ale cărui temelii au fost deja puse încă de la începuturi, poate veni. Părintele Klinda - un om bun şi binevoitor - a devenit omul de legătură între nunţiul bisericesc şi uzina noastră. Într-o bună zi le-a propus refugiatelor să fie botezate. Cum acest certificat de botez le-ar proteja de nazişti, toate lucrătoarele au acceptat. Numai Hanna şi Lili au refuzat, considerând acest gest oportunist. Eu nu sunt de acord cu ele. Pentru mine slujba botezului este mărturia unei evoluţii interioare: îmi amintesc de cea de-a 13-a întâlnire - experienţa de neuitat a botezului cu Apă albastră pe care l-am primit; mi-aş dori ca prietenele mele să poată avea parte de un gest de Graţie la fel de puternic. Le explic deci că o anume realitate spirituală poate să se exprime printr-o formă simbolică; că acest botez corespunde uniunii Cerului cu pământul şi face parte din misiunea noastră. După câteva zile de meditaţie, Hanna şi Lili s-au declarat de acord cu botezul*. *Mai târziu aveam să constatăm, într-adevăr, cât de lipsită de orice oportunism, fie şi inconştient, fusese atitudinea Hannei, când la Ravensbruk ar fi avut posibilitatea să-şi salveze viaţa declarând că este creştină ea însă a refuzat. (Nota traducătorului)

= Duminică 2 iulie 1944 = Întâlnirea a 63-a
Cuvântul Celui de-al Şaptelea nu este sunet, nu este lumină, el nu este, n-a fost şi nu va fi. Cuvântul Celui de-al Şaptelea este Vocea a tot ceea ce ESTE şi care nu poate fi formulat.

196

El ACŢIONEAZĂ. Numai insesizabilul ESTE. Stâlpul creaţiei s-a cutremurat, căci spuma l-a invadat deja. EL construieşte un nou stâlp. Vechiul prăbuşindu-se, iată că a rămas gol în interior ! Numai sămânţa este plină. Stâlpul Creaţiei s-a dărâmat. Stâlpul Luminii nu se va dărâma niciodată. Materia explodează, sătulă şi ajunsă la saturaţie de atâta exces de <<mult>>. Fie ca cel ce vine acum să fie <<plusul>> ! Dar El, EL nu vine: EL ESTE. El ESTE Cel de-al Şaptelea. Totul se umple de Lumină înfricoşătoare. Nu mai este posibil să te ascunzi de ea, căci Noua Lumină pătrunde peste tot. Nu mai există adăpost în care să te ascunzi. Şi de altfel, nici nu trebuie; nu vă ascundeţi ! Ci continuaţi să vă purificaţi, cât mai mult posibil. Sufletul celui care nu se purifică va fi pietrificat de frig. Alegeţi ! Nu mai există Lumină Bleu, peste tot în exclusivitate - Lumina Albă, în ea se contopesc cele şapte culori şi astfel nu mai există spaţiu. Lumina Bleu aparţinea Celei de-a Şasea dimensiuni. Soarele galben nu era decât o biată flacără oscilantă pe lângă Lumina Albă... Iată în sfârşit şi răspunsul la întrebarea mea despre Lumina Bleu pe care îl aştept de atâta timp. O să mai revenim astăzi. Dar acum ne oprim aici ! Pacea să fie cu voi ! Hanna şi Lili au fost botezate la prânz. În cursul după-amiezii aşteptăm, reunite în cabană, continuarea întâlnirii noastre cu Îngerii. După-amiaza Nimic nu poate fi omis. Numai ceea ce constituie <<plusul>> va acţiona.

197

Focul absoarbe apa. Botezul apei eliberează, atunci când vine focul care ne uneşte cu EL. Nimic nu poate fi omis. Există şapte botezuri, şapte fuziuni, şapte eliberări. Nu formă - ci Esenţă. Ascultaţi ! Pe crucea de lemn - fiul lui Dumnezeu. Început şi sfârşit - pământ şi Cer. Primul botez. (Uniunea dintre I şi VII) Al doilea este apa Uniunea apei şi a Fericirii absolute. Al treilea este focul, vibraţie care uneşte sunet şi tăcere, mişcare şi pace.

(Uniunea lui II cu VI)

(Uniunea lui III cu V)

Astfel, cele Şase nivele au devenit Trei, iar al Patrulea este în mijloc: Cer şi pământ, creatură şi Creator uniţi. Nu Şapte - ci UNUL.

Acum cercul se strânge, de dedesubt şi de deasupra două mâini se apropie, ele se ating deja, n-a mai rămas spaţiu între ele. Spirit şi materie sunt unite. Tăcere. Şi el a fost botezat. Ştia că n-ar fi putut progresa decât astfel şi că toţi ceilalţi îl vor urma.

198

Biserica moare - dar botezul apei este etern. Apa eliberează de materie. Focul eliberează de apă. Sămânţa de Lumină eliberează Cele Şase dimensiuni. Dacă biserica trăieşte sau moare este chestiune de formă. Casa SA este TOTUL. Biserica nu este decât o parte, o mică parte. Un păstor bun are multe turme. Într-o biserică locuiesc prosternaţi - orbii. Într-o alta - plâng cei ce caută. În a treia - cei care acţionează fără să audă nimic.. Un singur păstor şi mai multe case. Timpul distruge şi uzează zidurile caselor. Singura casă în care puteţi locui cu adevărat, nu-i de fapt o casă, o construcţie - cu ziduri ce pot fi deterirate de timp, ci este Casa Cerului, veşnic proaspătă, Inima Sa, Inima - Lumină, Sămânţa, singura Locuinţă. Dragii mei, de acum înainte, nu veţi mai putea locui decât în ea. Astfel, El poate acţiona, căci mâna voastră este gata, nu parte - ci Întreg.

= Vineri 7 iulie 1944 = Întâlnirea a 64-a
În dimineaţa aceasta multe dintre femeile care au fost botezate vor merge la prima împărtăşanie. Micuţa capelă este plină. Părintele Klinda ţine slujba cu mare bucurie. Impresia mea a fost că marea majoritate a femeilor au acceptat botezul doar pentru a-şi asigura protecţia, însă m-am înşelat. Aceste nefericite, a căror viaţă atârnă de un fir de păr, se roagă cu o fervoare profundă. Împărtăşania la care merg pentru prima dată în viaţa lor, le dă speranţa unui alt tip de protecţie decât cea militară sau bisericească. Atmosfera capelei este atât de încărcată cu disperarea intensă cu care se roagă aceste femei, încât mă simt bulversată. Celui ce nu-i este foame îi va fi dat să mănânce; Celui ce nu-i este sete îi va fi dat să bea pentru ca să transmită. Pâinea vine în primul rând, vinul este al doilea, focul, a treia consacrare. Ele sunt dăruite celui ce nu cere. Corpul Vostru este deja Corpul Său, şi sunteţi vasul în care luceşte sângele

199

Nici dar, nici binecuvântare, ci Unitate. Pâinea a fost împărţită, vinul turnat. Dar Lumina, noua Lumină este indivizibilă. Noi veghem altarul nu mai e nevoie să ridicaţi capul. Nu mai este nevoie să cereţi nimic. Ca urmare a schimbării noastre interioare s-a schimbat şi învăţătura Îngerilor. De câte ori nu ne-au spus înainte: <<Cereţi, cereţi mereu !>> Acum mesajul s-a inversat: <<Cum totul vă este dat, nu mai rămâne nimic de cerut.>> În biserică, toţi imploră, aceasta nu mai este misiunea voastră. Inima voastră este UNA cu Inima SA. Este o misiune, nu o graţie. Astfel nu mai ridicaţi privirea rugătoare către cer. Niciodată ! Către voi strigă cei ce se roagă, spre a fi eliberaţi. Deschideţi larg braţele ! Dăruiţi ! Dăruiţi mereu ! Întindeţi mâinile şi Acţionaţi ! Acţionaţi mereu ! Credeţi-mă dacă inima vi se usucă, ea va fi umplută din nou, chiar fără s-o cereţi. Nu mai cereţi ! Noul Corp, noul Sânge, noul Spirit nu sunt acordate decât celui care nu cere. Dacă dăruiţi - primeşte în acelaşi timp şi micul eu, şi vechiul din interior. Ceea ce este Nou, Celest, în interior nu primeşte nimic, căci el este UNA cu EL. Noi veghem asupra altarului şi altarul este pământul. Pământul întreg. <<Prea multul>> creat de cei orbi este secţionat. Sângele a fost vărsat şi sacrificat. Dar la venirea Luminii, tirania orbilor nu mai poate guverna. Noua Lumină nu oscilează în ezitări Noua Lumină inundă totul A mai rămâne orb este imposibil Ori începi să vezi ori eşti ars. Nu este sfârşitul, ci începutul. Fără Nou, chiar şi cea mai mare bucurie terestră este damnată. Dacă soarele străluceşte, dacă păsările cântă, dacă inima bate, fără Nou, este damnare. Noua Lumină se află dincolo de vechiul cerc. Voi n-o cunoaşteţi încă.

200

Sămânţa de Lumină, Noua Nafură, a fost înălţată deasupra tuturor. Inima de Lumină bate. Flacăra eternă nu licăreşte, căci vântul este copil al spaţiului, şi nu mai există spaţiu. Lumina inundă totul. Ce era sus este şi jos, ce era jos este sus. Pământul şi Cerul sunt UNITE. Fie ca mâna voastră să elibereze materia ! Fie ca gura voastră să anunţe mesajul ! Fie ca inima voastră să dăruie sămânţa ! Fie ca întreaga voastră fiinţă să dăruie pe Şase ! Şi Cel de-al Şaptelea va veni. SINGURA CALE PRIN CARE COBOARĂ LUMINA ESTE: DĂRUIREA. Daţi ceea ce-i al vostru ! Dăruiţi-vă pe VOI-ÎNŞIVĂ ! ÎMPĂRTĂŞANIA PENTRU VOI NU ESTE SĂ PRIMIŢI, CI SĂ DĂRUIŢI. Astfel va veni Al Şaptelea. Credeţi-mă ! Noi veghem altarul. Altarul este pământul, tot pământul. Sângele care curge este sfânt, căci este Sângele Său. Prin mâna unor falşi profeţi, Mielul a fost sacrificat. Dar sângele care a curs revine la EL. Corpul pierde doar ceea ce este mort. Sămânţa SA a fost semănată în interior şi ea a prins viaţă. Materia a fost eliberată căci ea a conceput Spiritul şi este Noua Concepţie Imaculată. Clopotele bisericii încep să bată. Clopotele anunţă vechea slujbă în biserică Dar Noul Sânge umple totul. Pământul se simte uşurat. El este una cu Cerul şi voi sunteţi UNA cu EL.

= Vineri 14 iulie 1944 = Întâlnire (fragment)
Spre seară târziu, Ingerii ne vorbesc din nou. Luată pe neaşteptate, n-am putut să notez decât un scurt fragment.

201

Scopul nu este nici sus, nici jos. EL nu locuieşte sus - EL nu locuieşte jos. EL locuieşte în ceea ce este împlinit. Scopul este: să facem conexiunea profundă cu viaţa. Fără conexiune nimic nu trăieşte. Aleşii nu se îndreaptă nici spre în sus, nici spre în jos. Aleşii trăiesc, şi aceata este conexiunea. Spiritul plămădeşte materia. Materia cheamă spiritul. Cântul celor aleşi este legătura între materie şi spirit - spirit şi materie. DACĂ TE LANSEZI ÎN MATERIE ESTE MOARTE. DACĂ TE LANSEZI ÎN SPIRIT ESTE DE DOMENIUL TRECUTULUI. DAR ACUM SE FORMEAZĂ BOLTA, LEGĂTURA, CONEXIUNEA. Tot ceea ce a fost - este mort. Este mort şi Dumnezeu, dar Noul se naşte. Este foarte clar pentru mine că acest <<Dumnezeu este mort>> se referă la imaginea pe care omul şi-a făcut-o dintotdeauna despre Dumnezeu - de un Dumnezeu undeva în înaltul cerului, departe de Universul creat şi de materie. Ni se spunea că EL nu putea fi atins decât prin înălţarea spiritului. Astăzi Îngerul ne învaţă exact contrariul: Dumnezeu se află în centrul Universului creat, în a patra dimensiune, în omul care face legătura între spirit şi materie. Pântecele matern ucide dacă naşterea înârzie prea mult şi dacă forţa este insuficientă. Forţa este oarbă, dar ea acţionează, pentru ca lumina şi materia să se întâlnească. În Pântecele matern este întuneric dar Şaptele străluceşte. Materia mamă, protejează, dar şi frânează în acelaşi timp. Se rupe vechea legătură între materie şi materie. Nu se naşte lumina, ci materia nouă, Materia-Lumină. Lumina a existat dintotdeauna şi va exista pentru totdeauna. Ceea ce a fost conceput încă din prima zi este legătura. Cântul celor aleşi este triumful UNITĂŢII. Să binecuvântăm Cerul şi să binecuvântăm pământul,

202

şi să-L binecuvântăm pe EL, EL care leagă, lăsând deplină libertate. Hanna desenează o mică schemă pentru a ilustra semnificaţia profundă a acestei întâlniri.

Întregul Univers creat e făcut numai din LUMINĂ. În realitate, nu există nici materie, nici spirit, ci numai diferite grade vibratorii ale uneia şi aceleiaşi LUMINI. Hanna ilustrează această vibraţie - arătând că LUMINA vine dintr-un singur punct: Sursa divină. Ea izvorăşte cu o intensitate de neimaginat, trecând de la vibraţii cu frecvenţa cea mai înaltă, la vibraţii cu frecvenţa din ce în ce mai joasă. Cea mai joasă dintre toate aceste vibraţii este cea a pietrei. La mijlocul schemei există o întrerupere de o importanţă extremă: aceasta înseamnă că fluxul de lumină nu este încă continuu. Vibraţia cea mai joasă a Îngerului este singura care poate întâlni vibraţia cea mai înaltă a omului: astfel partea de sus şi cea de jos sunt unite în Omul nou. Pentru moment, întreruperea încă există: o numim moarte. Naşterea Omului nou este moartea morţii.

= Duminică 16 iulie 1944 = Întâlnirea a 65-a (fragment)
- ... Fiţi atenţi, fiecare gest acţionează. Cel călduţ, cel serios, cel negllijent, toate acţionează. Cel furios, cel sălbatec, cel slab, cel blând - toate acţionează. Fiţi foarte atenţi: EL va vorbi. Atunci şi numai atunci să acţionaţi. UN SURÂS NEHOTĂRÂT POATE OMORÎ CELE ŞAPTE SUFLETE. Fie ca fiecare din gesturile voastre să fie gest de eliberare. - Fiţi siguri că eliberarea este singurul scop. N-aveţi altă misiune. Nici nu mai sunteţi voi cei care acţionaţi. EL este singurul care acţionează. Nu primiţi - decât dacă EL este cel care primeşte. Nu dăruiţi - decât dacă EL este cel care dăruie,

203

şi materia va servi. Căci singura raţiune a oricărui act este realizarea desenului SĂU sacru. Dacă acţionaţi fără EL, mâna voastră va încurca şi mai mult materia. Alegeţi ! Vreţi să fiţi voi cei care acţionaţi, sau EL să fie CEL care acţionează prin voi ? Încă mai aveţi posibilitatea de a alege ! Adresându-mi-se: Vrei să acţionezi singură ? G. Numai prin EL singur, în totalitate. Lui Lili: - Vrei să acţionezi singură ? L. Şi eu doar prin EL singur, în totalitate. - Cuvântul este creator; nu mai puteţi da înapoi. S-a împlinit, aţi acţionat în mod liber. Nu mai există slăbiciune ! Cel mai subtil gând, cel mai mic cuvânt pronunţat acţionează. Minciuna va fi expulzată înafara Lumii. În grădină un porumbel gângureşte. Porumbelul vorbeşte şi spusele lui sunt adevărate. Dar cuvintele omului, Sunt numai minciună, pălăvrăgeală, smiorcăieli, consolări fără de forţă... Idolul s-a prăbuşit. Piedestalul s-a răcit. Nu mai depuneţi sacrificii la picioarele vechilor altare ! Noul sacrificiu este conexiune, şi conexiunea este liberă. Fie ca actul să vă fie just !

= Vineri 21 iulie 1944 = Întâlnire (fragment)
Misiunea a ajuns la sfârşit. Misiunea încă era materie, greutate. Forţa fiind insuficientă - era apăsătoare.

204

Materia densă a fost înălţată, dar mai sus de atât - nu se poate. Iată că misiunea a luat sfârşit. Misiunea a fost o fază de pregătire. Acum vine materia liberă, materia nouă. Ea prinde viaţă Vechiul se întunecă şi dispare. Domnul a pronunţat: << SĂ FIE ! Fie ca Noul să acţioneze în voi !>> Noul Nume există deja. De la el se răspândeşte o forţă nemaivăzută. Numai două litere: A-D. Stupefacţie: literele A şi D în ungureşte formează cuvintele: <<el /ea dăruie>>. Mă întreb care este semnificaţia lor în alte limbi. Imediat Îngerul îmi răspunde: - Agnus Dei. Prima misiunea. A doua conexiunea. Al treilea AD-DĂRUIEŞTE. Mister. Nu există decât o singură adoraţie: AD-DĂRUIE. Nu există decât un singur act: AD-DĂRUIE. Nu există decât un singur Nume care acţionează: AD-DĂRUIE. Ritm, cântec. Urechea voastră încă nu-l aude. Gura voastră încă nu-l cântă, dar ea va da mărturie despre el. Mâna voastră nu mai apucă, ea DĂRUIE. Noul arbore nu face fructe, el crează. Noul arbore este sălbatec. El nu face fructe - el crează. Noul arbore este însuşi Verbul, este AD-DĂRUIE. Patru heruvini păzesc arborele. Nici un drum nu duce către el. Toate drumurile sfârşesc în neant. Lumina atrage, dar cei patru Heruvini îl lovesc pe cel ce avansează. Fructul noului Arbore este sacru şi sus şi jos. El nu poate fi atins,

205

cei patru Heruvini îl apără şi Cei Şapte îl păzesc. Tu nu-l poţi lua, nu-l poţi mânca, sabia te-ar tăia, focul te-ar orbi. DAR TU: TU EŞTI AD TU-ÎNSUŢI ! Noul Sacrificiu: Tăcere. Mister. Principiu: AD-DĂRUIE. Orice sacrificiu care-i făcut pentru sine este sacrificiul lui Cain. Fumul său rămâne deasupra şi sufocă orice urmă de viaţă. Dar Abel, el, DĂRUIE. Sacrificiul nu înseamnă renunţare el semnifică cu totul altceva. Sacrificiul nu este durere durerea nu acţionează. Cel ce se sacrifică nu primeşte binecuvântarea. Căci sacrificiul şi cel ce se sacrifică sunt UNA: AD, cel ce DĂRUIE. După întâlnire, Hanna îmi spune: <<Când am auzit AD, am văzut în aer două triunghiuri apropiindu-se unul de altul într-o atracţie reciprocă irezistibilă. Erau legate printr-un fulger de lumină şi s-au apropiat până când uniunea le-a fost totală>>. Realizez că acest cuvânt AD este format din prima şi cea de-a patra literă din alfabet, ceea ce ar putea semnifica că OMUL nou - cel de-al patrulea - este cel ce uneşte cele 2 triunghiuri - universul creat şi universul creator - într-un singur pătrat.

= Vineri 28 iulie 1944 = Întâlnirea a 66-a

206

Primul corp este inert, materie. Cuvântul Său este: NECESITATE. Sâmburele său este: PORUNCĂ. Al doilea corp mai este încă legat, dar el are deja o mişcare proprie: el creşte. Cuvântul Său este: POSIBILITATE. Sâmburele său este: REACŢIE. Cel de-al treilea corp este deja liber, dar el încă aparţine pământului. Cuvântul Său este: VOINŢĂ Sâmburele său este: CAPACITATE. Cuvântul Noului Corp este: LIBERTATE. Sâmburele său: DĂRUIE. Noul Corp este cel de-al patrulea, şi în acelaşi timp, toate celelalte reunite. NECESITATEA - este. POSIBILITATEA - creşte. VOINŢA - este mişcare. LIBERTATEA - acţionează. Ea este Verbul - DĂRUIREA. Orice corp este doar proiecţia născută din cele şapte vibraţii. Orice existenţă nu este decât aparenţă. Noua Vibraţie deja vibrează. Noua Materie este eliberată. Cer şi materie s-au unit în ea. Îmi doresc tare mult să văd cum anume acest UNUL, această unitate se va realiza. Îngerul continuă: Materia este imobilă, ea este oarbă. Cel de-al Şaptelea este imobil, El acţionează. Planta creşte şi tinde către lumină, Serafinul tinde către EL. Animalul vrea, se bucură, îi este frică. Îngerul trăieşte. Actul său: cântec. Acela spre care toate converg, este Noua Fiinţă, DĂRUIREA. Noua Vibraţie le înalţă pe toate celelalte. NECESITATEA - devine LUMINĂ orbitoare. POSIBILITATEA - devine CAPACITATE. VOINŢA - devine LIBERTATE. ( I şi VII ) ( II şi VI ) ( III şi V )

( IV )

207

NOUA VIBRAŢIE ÎNALŢĂ TOTUL. Totul progresează, numai DĂRUIREA rămâne imobilă. DĂRUIREA: cuib, locuinţa sufletului, patrie eternă, împărăţie celestă şi terestră în acelaşi timp. Şapte infinite unite acţionând în aceeaşi clipă: DĂRUIREA. Forţă incandescentă, pătrunzătoare, fulger teribil. Ceea ce rămâne după - nu mai este nici materie, nici viaţă, nici moarte, este marea schimbare: ÎNVIEREA. Toate secretele sunt dezvăluite. Nu mai există păcatul, nici minciuna, nici falsitatea. Lumina înfricoşătoare pătrunde peste tot şi DĂRUIE. DĂRUIREA: Principiu, Unica Existenţă. Cei Şapte nu mai îmbracă nici o altă formă, cei Şapte au devenit UNUL. Sabia celor patru Heruvini coboară. Arborele este liber.

= Duminică 30 iulie 1944 = Întâlnirea a 67-a (fragment)
Din nefericire nu s-a păstrat decât o mică parte a acestei întâlniri. ... arborele a fost smuls, dezrădăcinat. Dar va primi noi rădăcini. Fructul său va fi <<DĂRUIREA>>. Atunci când tai: durere. - Atunci când smulgi: oroare. Dar forţa atrage către centru. Iată cheia <<păcatului originar>>: Dezrădăcinarea, îndepărtarea nu există decât în termeni de timp şi de spaţiu. Ele sunt jumătatea procesului de eliberare. Dacă vrei să baţi un cui, mai întâi ridici mâna. Ciocanul se îndepărtează, dar forţa creşte şi mâna se abate asupra lui. ÎNDEPĂRTAREA DE DUMNEZEU ESTE O FORŢĂ MINUNATĂ. Mai rămâne un ultim zid. El se va prăbuşi dacă cel ce atacă nu avansează, ci dă înapoi - îşi ia elan: forţă şi materie se înfruntă, şi amândouă se anulează,

208

Dar <<DĂRUIREA>>, EA - trăieşte şi acţionează. Adam s-a îndepărtat. Isus a avut nevoie să-şi ia elan. <<DĂRUIREA>> ea - este imobilă. Fiţi atenţi ! Cel ce dă înapoi - se îndepărtează. Cel ce avansează - se îndepărtează. Cel ce este imobil, care trăieşte - fără frică - , care acţionează, acesta este <<DĂRUIREA>>.

= Vineri 4 august 1944 = Întâlnirea a 68-a
Materie şi forţă, os şi măduvă, piele şi tendoane, durere arzătoare: spaţiu şi timp. Noi eram aşezaţi pe piatră şi sub piatră: EL Cavernă în stâncă. În-afară nimic nu dă roade. Şi EL este aici, jos. Ochii oamenilor nu puteau vedea cadavrul. Mister. Timpul: trei zile. Trecut, prezent, viitor. A expirat. După viitor vine: EL. Corpul nu se transformă în cenuşă, ci se transformă într-un alt CORP. Rămâne doar linţoliul, învelişul. Nu mai există moarte, ci doar Transfigurare. Şi numai ritmul este cel care-i diferit. Învelişul vechi s-a destrămat, numai sămânţa trăieşte: DĂRUIREA. În catedrale se păstrează rămăşiţele linţoliului. Dar toate catedralele se prăbuşesc. Ziduri au fost înălţate până la Cer, între ele viaţa se sufocă. Nu astfel am fost învăţaţi de către EL. Zidurile vor fi dărâmate şi viaţa va fi eliberată.

209

Fiecare catedrală devine mormânt dacă în ea oamenii nu fac decât să anunţe Verbul. După Mesajul de Bucurie să vină Realitatea ! Dacă ea n-ar veni Cel ce a anunţat-o n-ar fi decât un impostor. Vocea care striga în van - a fost. Ceea ce a fost - ceea ce este - ceea ce va fi, este efemer. Ceea ce se transformă - Noul - este etern. Cel ce se trezeşte, cel ce vede dincolo de aparenţe, cel ce crede dincolo de perspectiva unui viitor, este UNA cu EL. Piatra a fost ridicată: materia a fost transfigurată. Un Corp Nou - fără de greutate - a fost dăruit. Nu mai există moarte, nu mai există ruptură, ci Transfigurare. Noi am fost martorii. Cuvântul nostru este Adevăr. Corpul a fost transfigurat, a fost eliberat. Piatra - Cel de-al Patrulea - a fost pusă la locul ei, acolo sus, pentru a susţine bolta. Viaţa trăieşte, moartea a murit. EL guvernează. În sfârşit ! Ochiul nu mai priveşte către cer. Căci cerul este şi aici jos. Însă şi cerul este spaţiu, iar Infinitul nu poate fi în cer. Dar EL îşi are locul, un loc mititel, în interior, în profunzimea inimii. Aici, se naşte noul ritm, Lumina orbitoare se odihneşte aici. Mister sacru: aici este sămânţa care nu acţionează decât prin EL, aici este “DĂRUIREA” clipă creatoare ! Moment de libertate ! Tăcere lungă. Încrucişare de drumuri. Nebunii fug spre lumină

210

şi îşi ard aripile precum fluturii. Înţeleptul, alesul rămâne imobil în obscuritate El nu merge, nu avansează. Nu-şi ia avânt. Şi cu toate acestea, Lumina îl găseşte. Urechile lui nu mai aud. Ochii lui nu mai văd, dar Raza de lumină iradiază prin ei. Inima lui nu mai aşteaptă. Nu mai este nimic de aşteptat. Mâna lui nu mai cere. Nu mai este credinţă. Nici spaţiu. Dar el acţionează. Corpul lui a devenit Verbul: EL, EL dăruie. Într-o seară Îngerii ne-au dăruit o învăţătură care n-ar putea fi transpusă decât într-un film pentru a fi înţeleasă: prin intermediul mişcării Îngerul ne-a arătat cum spiritul şi materia se unesc în corpul uman. Am notat doar partea statică a acestui proces, cea care priveşte chipul meu.

Partea de jos a feţei este conectată materiei, a cărei natură este supusă legii gravităţii şi a cărui suflet este Adevărul. Partea de sus este conectată spiritului, a cărui natură este Surâsul. Materia urcă şi ochii reflectă Adevărul şi gravitatea lui. Este uniunea spiritului şi a materiei la nivelul chipului uman.

= Vineri 18 august 1944 = Întâlnirea a 69-a (fragment)
Fie ca Cu-n[o]aşterea să se deschidă în voi ! Fiecare din cele cinci simţuri este o treaptă. Mai întâi materia - este mâna care atinge. Apoi apa - care dizolvă - este gustul. Aerul, materie subtilă - este mirosul. O vibraţie încă şi mai subtilă este cea pe care o transmite urechea. Lumina - care traversează ochiul - este cel de-al cincilea simţ,

211

Iar cele cinci ÎMPREUNĂ formează al şaselea - CONEXIUNEA. Al şaptelea simţ este sămânţa divină. Clipă creatoare ! Atunci când cele Şapte simţuri nu absorb - ci DĂRUIE. <<Facă-se voia SA, precum în Cer, aşa şi pe pământ>>. Între Cer şi pământ este misiunea voastră: Conexiunea, Cu-n[o]aşterea, elementul uman, elementul creator. Fie ca Cu-n[o]aşterea* (* Naşterea împreună cu tot Universul, a acţiona exact în momentul şi sensul acţiunii întregului Univers.) să se deschidă în voi ! Cu-n[o]aşterea nu este ştiinţa lucrurilor, Cu-n[o]aşterea este Lumina care este, care acţionează care DĂRUIE. Ochii voştri sunt încă orbi, Lumina este prea puternică pentru voi, este dureroasă, prea rece. Noua Lumină mătură vechile credinţe. Cel ce crede în Dumnezeu, - se înşeală. Nu credeţi ! Fiţi EL ! Fie ca cel de-al treilea Ochi să vi se deschidă ! A fi una cu EL nu este încă decât o posibilitate. Numai în mod virtual, Cel Foarte Înalt este una cu voi. Vibraţia nu are acelaşi ritm. Şi aceasta nu-i nici vina voastră, nici a LUI, ci este vina timpului. A percepe - este timp. A auzi - este timp. A vedea - este de asemenea timp. Esenţialul este spaţiul fără de spaţiu, timpul fără de timp. Fulgerul(?): Cu-n[o]aşterea. CU-N[O]AŞTEREA CU ADEVĂRAT (ADEVĂRATĂ?) ESTE IUBIRE. Clipă creatoare, torent de Lumină, care se deversează prin Noul Ochi. Nu mai există nici Cer, nici pământ nu mai există nici tată, nici mamă. Clipa creatoare: DĂRUIE. Lumina se revarsă. Vas de aur, aur transparent. Nu-l putem vedea, nu-l putem atinge, NU PUTEM DECÂT SĂ-L DĂRUIM. Blestemul a încetat. Hannei îi este imposibil să găsească cuvântul just pentru atracţia şi uniunea omului cu materia, pentru noul element unificator. În lipsa unui cuvânt mai bun, ea alege cuvântul unguresc <<ertelem>>

212

(<<înţelegere>>, <<inteligenţă>>). Dar Ingerul exprimă un adevăr cu mult mai bogat decât aceste cuvinte, adăugând că de fapt, acest <<ertelem>> este (în adevăr?) Iubire. Pentru ediţia franceză autorii au ales cuvântul <<conaissance>>, în engleză <<Light-Awareness>>, în germană <<Erkennen>>, (în româneşte traducătorul a ales <<Cu-n[o]aşterea>> = cunoaşterea apărută din co-naşterea împreună cu tot Universul), al cărui sens este cel de a uni, împreună cu cel de a deveni conştient; pentru traducerile în alte limbi au fost găsite neologisme corespunzătoare. Din nefericire toate aceste cuvinte sunt aproximative, totuşi ele dau o idee despre un nivel de viaţă care nu are încă nume.

= Vineri 25 august 1944 = Întâlnirea a 71-a (fragment)
Într-o bună zi aflăm că şeful nunţiului (?) papal, d-nul Angelo Rotta va veni să ne viziteze. Acest semn de vizibilă protecţie este un reconfort pentru refugiaţi. Nunţiul se bucură într-adevăr de mare prestigiu în Ungaria, populaţia fiind (?)foarte catolică, speranţa unei protecţii este mare. Pentru prima dată am de a face deaproape cu preoţi, nunţiul papal şi părintele Klinda - oameni care demonstrează cu această ocazie o credinţă adevărată, nu prin cuvinte, ci printr-un act de curaj eficace. Această vizită a avut repercursiuni pozitive şi în cartierul nostru şi în cercurile de militari, unde nu eram priviţi cu ochi buni. După vizita aceasta moralul lucrătoarelor s-a îmbunătăţit în mod vizibil. Fiţi atenţi ! Încrederea ce vi s-a acordat este fundament, sol pentru sămânţă. Sămânţa ce a fost semănată în voi: Verbul, DĂRUIREA, începe să încolţească. Germenul creşte şi împinge cu putere învelişul, care la un moment dat se deschide singur. Nu vă fie frică ! Trăiţi ! Nu vă fie frică dacă învelişul se rupe; ceea ce nu mai serveşte - trebuie să dispară. Pierderea învelişului nu este ceva rău. NU REGRETAŢI ÎNVELIŞUL LA SUPRAFAŢĂ CĂCI GERMENUL ÎN INTERIOR ESTE VIU ! Udaţi sămânţa ! Dacă n-o veţi face, ea va muri. Udaţi-o cu ceea ce vă lipseşte în interior şi nu vor mai exista nici întrebările, nici incertitudinea. <<Cea care vorbeşte>> a udat sămânţa cu apa umilinţei, şi sămânţa creşte. Faceţi şi voi la fel ! Dacă udaţi pământul, care-i deja plin de apă, sămânţa va putrezi şi nu va mai rămâne decât noroiul. Lui Lili:

213

Caută în tine ce lipseşte şi vei reuşi să te completezi. Tot ceea ce faci în numele LUI este binecuvântat. Mie: Fii atentă şi tu ! Nu există decât o singură lipsă. De crezi că sunt mai multe te înşeli. Dar dacă ai găsit unica lipsă, atunci cere ! Şi Graţia din Cer o va împlini căci tu nu ceri decât acest singut lucru. Astfel, sacrificiul tău este complet, sămânţa sacră creşte, se dezvoltă. Iar învelişul se deschide singur. Ceea ce dă viaţă seminţei - împlineşte golul din interior. Nu vorbiţi de gol ! Fie ca el să rămână un mister chiar şi între voi ! Mărturisiţi-l numai LUI ! LUI a cărui Inimă este plină. LUI care DĂRUIE mereu. Înţeleg cât de util poate fi să devii pe deplin conştient de ceea ce-ţi lipseşte: vidul atrage cu putere forţele care sunt destinate să-l umple, şi procesul se întăreşte şi mai mult atunci când ceri împlinirea a ceea ce îţi lipseşte în interior. Văzând starea de oboseală şi de tensiune a muncitoarelor, Lili organizează în timpul orelor de repaus şedinţe de relaxare. Aceste şedinţe suscită un mare interes. Lili, nu mai are deloc timp liber, complet epuizată, nu mai găseşte nici un minut pentru ea. Hanna este copleşită de responsabilităţile atelierului. Pe deasupra, de la plecarea lui Joseph n-a mai primit nici o veste de le el şi în fiecare zi mă întreabă dacă nu este vreo scrisoare pentru ea. Am telefonat tuturor familiilor care au pe cineva deportat în aceeaşi perioadă cu Joseph, dar nimeni nu ştie nimic de ei. Pentru Hanna această durere este aproape insuportabilă. Cât despre mine, îmi lipseşte vitalitatea interioară şi-mi este foarte greu să-mi fac munca. Situaţia politică devine din ce în ce mai înfricoşătoare.

= Vineri 1 septembrie 1944 = Întâlnirea a 72-a (fragment)
Afară, undeva pe aproape, urlă un megafon la care cineva rosteşte un discurs politic. Aceste cuvinte sunt zgomot fără de rost, rezonanţe absurde, repetare incoerentă... În grădină se aud ţipete ascuţite: este ora prânzului.

214

Vacarm, larmă, gemete. Sângele şi măduva se usucă. Învelişul este doar paie. Şi totuşi, cuvântul este creator, cuvântul trebuie să învelească Verbul. EL vrea să-ŞI deschidă inima, de aceea dă cuvântului forţa SA. Cuvântul poate să fie foc etern, dacă cele Şapte Forţe se lansează în sus, ard şi se înflăcărează în EL. Slăbiciunea lui <<poate>> nu are loc la masa SA. Nu vă mai menajaţi ! Numai cei slabi trebuie să se menajeze. Cel ce găzduieşte Verbul SĂU n-are decât un drum, fără de drum: Perfecţiunea. Fiţi perfecţi ! Numai sunetul pur este demn. MAESTRUL vă acordează. Ascultaţi cu atenţie ! Nu mai sunteţi incapabili. Gura, sunetul, armonie - suită de legi. Cântul, el este nou, liber. Zorii şi atât. Cântaţi ! Zorii sărbătoresc moartea tenebrelor. Nu vă fie milă ! Mai ales nu pentru voi înşivă ! Să nu mai existe bălţi călduţe în interior ! Dacă simţiţi cea mai mică falsitate în voi, distrugeţi-o ! Ridicaţi mâinile şi cereţi Forţa şi Sabia ! Tăiaţi ceea ce în interior nu este impregnat de EL ! Smulgeţi-vă ochii, tăiaţi-vă mâinile ! La ce servesc, dacă prin ele EL nu poate acţiona ! Materie perisabilă, noroi fără de viaţă ! Mânia divină se abate. Tăcere. Dar dacă cuvântul pronunţat vine de la EL, din FIINŢA lui, atunci este Verbul - DĂRUIREA care există etern. Orice slăbiciune dispare dacă staţi mărturie Credinţei adevărate, mărturie care nu este cuvânt, ci numai Forţă. Nu fiţi slabi ! Fie ca gura voastră să rămână închisă, atâta timp cât nu rostiţi adevărul ! Fie ca mâna să rămână nemişcată, dacă nu acţionează sub imboldul SĂU !

215

Nu vă fie frică ! De nimeni ! Şi mai ales nu fugiţi de voi-înşivă ! În voi locuieşte cuvântul sacru, cuvântul minunat, cuvântul atot-puternic: <<POSIBILUL>>. Totul este posibil ! Totul este posibil, dacă credinţa vă este măcar cât un bob de muştar. EL are oroare de slăbiciune. Cele şapte sunete există pentru Eternitate. În mâna Maestrului lăută inspirată În urechea sa - tonul. Fiecare coardă a lăutei are un sunet Dar coarda nu-i încă suficient de bine întinsă. Ascultaţi-mă cu atenţie ! Dacă coarda este bine întinsă, dacă ea rezonează şi vibrează, atunci ea poate da naştere sunetului pur, şi astfel lăuta rezonează, şi sunetul, cântul se amplifică. Dar coarda încă nu vibrează în mâna Domnului ! Sunetul încă mai sună fals, coarda-i slabă, Cu toate că Lumea aspiră la Cântul Sacru. Întindeţi-vă din răsputeri ! Nici prea mult, nici prea puţin ! Focul începe din punctul - central. Exact în punctul central. Nici mai sus, nici mai jos. Rolul meu este de a măsura. Nu vă sperii, nici nu vă protejez. Măsura nu se poate realiza decât astfel. Lăsaţi mila la o parte ! Răspândiţi cenuşă deasupra mortului ! Şi trăiţi Noua Viaţă ! Acum este posibil: posibil ! Noi, sunetul, voi, coarda, şi EL, cel ce cântă, Domnul nostru. Răspundeţi din nou la învăţătura noastră: <<Doamne, facă-se voia TA !>> Mâna mea nu binecuvântează, nu măsoară. Măsura s-a umplut, pe dinăuntru ca şi pe dinafară, în sus ca şi în jos. Singura măsură: PLENITUDINEA ! Pe ascuns, noutăţile circulă rapid în Budapesta. Se practică un nou sport: vânătoarea de evrei. Sute de evrei sunt aliniaţi pe malul Dunării şi împuşcaţi. Fluviul preia cadavrele, nimeni nu se mai oboseşte să sape gropi. Se aude

216

vorbindu-se despre camere de tortură... Şi n-avem nici o veste despre Joseph. Dacă am fi ştiut la ora aceea că de fapt n-o să avem niciodată veşti despre el... Şi cu toate acestea, când <<Îngerul care măsoară>> ne vorbeşte - oricât de nemilos pare tonul său - ne simţim hrăniţi de forţa unei Vieţi noi.

= Vineri 8 septembrie 1944 = Întâlnirea a 73-a (fragment)
Vă transmit mesajul SĂU: Păcatul alesului nu mai poate fi ca vechiul păcat. Arborelui sălbatic îi cresc prea multe ramuri, frunzele cresc haotic. Prea multe frunze dăunează fructului, căci îi sug din forţă. PĂCATUL ESTE FORŢĂ VIE CARE NU DĂ ROADE. Primăvara, Arborele - alesul - a fost tuns. Numai astfel a putut fi înlăturat vechiul păcat. Mâna SA a introdus în el Noul Ochi, Grefă sacră, de viţă nobilă, astfel ca arborele să rodească şi să poată servi Planului sfânt. Noul Ochi se deschide deja, dar resturile moarte ale ramurilor tunse violează noua lege. Iată sabia ascuţită care se abate şi taie. Ramura moartă cade, rana se vindecă. Sub coaja uscată viermele se mai putea ascunde. Dar dacă mâna voastră se abate şi taie vechea coajă, o nouă coajă va creşte la loc, o coajă proaspătă protectoare, sub care circulă în voie seva. Astfel, arborele va rodi. EL este cel ce s-a grefat în voi. NU EXISTĂ PĂCAT DECÂT ACOLO UNDE ARBORELE ESTE MORT. Acesta este mesajul despre păcatul alesului. A urma o cale greşită nu mai este posibil. Nu întârzia ! În mâna ta este cuţitul: Taie ceea ce este mort ! Este misiunea ta. ALESUL NU POATE FI TĂIAT. ALESUL ESTE CEL CE TAIE. EL SE TAIE ŞI PE SINE - ÎNSUŞI DACĂ ESTE NECESAR ! Deja EL nu mai aşteaptă. Lung moment de tăcere.

217

Femeia, materie virgină, concepe în interiorul său. Dacă concepţia nu s-a realizat, dacă Noul nu s-a putut dezvolta, atunci sămânţa moare, şi odată cu ea, se scurge sângele, forţa şi materia care îi erau destinate. Lăsaţi să iasă materia moartă ! Ea se detaşează de voi ! Dar şi ea serveşte pentru ca o nouă viaţă să încolţească. Astfel, ceea ce moare este eliberat. Nu vă ataşaţi de vechi ! Nu vă fie frică să tăiaţi ceea ce este mort ! Oricum nu v-ar fi fost de folos. Căci Noul, ceea ce a fost grefat în voi, creşte deja. La Judecata cea din urmă, în MÂNA SA nimic nu se va pierde. Noul Mugure creşte, rodeşte ! Vechea ramură dispare sub pământ, devine hrană pentru noul sol. În stadiul acesta, ea nu mai este un corp mort. TRANSFORMARE. Ea nu este nici deşeu, nici putreziciune, ci pământ din care se hrănesc noi arbori verzi. CEEA CE ESTE ÎNAFARĂ - A FOST ÎNGROPAT. CEEA CE ESTE ÎN INTERIOR - SE ÎMPLINEŞTE. Noi transmitem cuvântul SĂU. Voi trăiţi-L. Lung moment de tăcere. Noul Element între Cer şi pământ este: Cu-n[o]aşterea. Jos, <<infernul>>, şi cimitirul. Sus, Cerul, unde se consideră că locuieşte EL. Între cele două stă culcat Noul-născut, cel ce uneşte. Nu mai există nici moarte, nici <<infern>>, nici cimitir, nu mai există Cerul cel inaccesibil undeva acolo-sus, unde locuiesc <<sufletele glorioase>> şi unde răsună cântul Îngerilor ! Am impresia că în concepţia Îngerilor, aceste noţiuni de <<infern>> şi de <<Rai>> sunt astăzi poveşti pentru copii (de grădiniţă?). Nu mai există nici dreapta, nich9 stânga. Nu mai există nici libertate, nici închisoare. EL este Noul Copil. Corpul său este materie glorificată, transparentă, sensibilă.

218

Sufletul său este raza care creşte şi se răspândeşte peste tot, şi care rodeşte. Tot ceea ce a crescut la întâmplare până acum în ţarină, nu-i decât sol pentru plantele viitoare. Copilul se odihneşte pe el. Copilul vostru. Deasupra Lui veghează o armată de Îngeri, şi ei ÎL adoră. Pentru EL este tot cântul nostru. Toate cuvintele noastre sunt hrană pentru EL. Către EL se îndreaptă toată adoraţia noastră. Este un Copil mic, dar de o forţă atot-puternică, Viitor etern, incomensurabil. EL este sufletul <<Celui care măsoară>>. EL este <<Cel ce ajută>>. Vocea SA este Tăcerea, EL este Raza Eternă...

= Vineri 15 septembrie 1944 = Întâlnirea a 74-a
S-a dublat densitatea cu care sunt persecutaţi evreii. Multe dintre lucrătoarele din atelier nu mai ştiu absolut nimic despre familiile lor. Ca să-şi mângâie disperarea şi suferinţa, multe dintre cele ce au fost recent botezate vin să se roage în micuţa capelă. În timp ce noi aşteptăm venirea Îngerilor, clopotul capelei a început să bată. Clopotul bate, sunet vechi chemare la biserică. În genunchi, mulţimea de credincioşi tremură prosternată. Inima se strânge, lacrimile curg şiroaie. Afară trec tot felul de gură-cască indiferenţi. Dincolo de altar, dincolo de biserică se găseşte Noul. Biserica este vechea patrie, care protejează sentimentele. Noua Lege, noua Graţie, Cu-n[o]aşterea care împlineşte totul. Ea umple fiecare gol din sânul pământului fie el mormânt sau inimă îndurerată, sau gură înfometată sau mână care ucide. Ceea ce este gol - va fi umplut, cel ce caută va găsi. Şi totul se va împlini prin EL. EL care nu ia niciodată, SINGURUL care DĂRUIE.

219

Lung moment de tăcere. O să vă arăt ce se găseşte În spatele curcubeului negru. Un curcubeu se înalţă deasupra potopului. Legătură între pământ şi Cer: Promisiune. Ce este mai presus de cele şapte culori ? Unitatea, albul incandescent. Un curcubeu negru brăzdează cerul. Ce este dincolo de negru ? - De gaura neagră ? Cele şapte culori au fost şterse. Deasupra limitelor terestre, undeva în Cer, gaura neagră. <<AŞTEPT>> a spus Domnul. Dar EL nu mai aşteaptă. Între Cer şi pământ gaura neagră va deveni alb incandescent, alb incandescent. Mă simt plutind într-o lume de forţe puternice, unde ceea ce se întâmplă înafara timpului influenţează totuşi ceea ce se petrece în timp. Un fior mă pătrunde până în adâncul fiinţei. Gaura neagră înghite numai ceea ce este mort. Lumina albă incandescentă aruncă flăcări incandescente. În ele arde tot ceea ce e viu şi respiră, tot ce este fără de viaţă - tot ce este mort, tot ce va fi, sau a fost, tot ce este imaculat sau tot ce e impur. Terifiant foc al Cerului Totul arde şi totul se naşte din nou, dar creaţia pură, inocentă nu moare. Ea renaşte(se întoarce?) la viaţă. Lumină orbitoare, Lumină eternă Toate fiinţele vor fi eliberate prin ea. Lui Hanna: Negru este curcubeul, neagră gaura din inimă. Negru sunt grijile, neagră suferinţa, neagră disperarea. Mie: Negru puţul, ochiul. Nouă tuturor:

220

Dar în interior, totul vibrează, se pregăteşte, se naşte: Iubire eternă, Cele Şapte unite, albul incandescent. Între două infinite, spaţiul fără de spaţiu: Cu-n[o]aşterea. Cerul este străbătut de o stea căzătoare. O stea a căzut: Lumină albă incandescentă ce s-a pierdut în întuneric Cenuşa vechii creaţii o anunţă pe cea Nouă, Inspiraţi praful stelelor ! Şi expiraţi-l, semănând noi stele în cer, multe, multe ! Astfel, noaptea se face zi, claritate eternă, care DĂRUIE mereu. Între armata de stele strălucitoare a Cerului şi solul negru al pământului Lumină eternă, Iubire eternă, Adoraţie eternă: <<DĂRUIREA>>. Cele Şapte au dispărut. A dispărut şi vechiul pod între Cer <<şi>> pământ, -<<şi>>-ul, gaura neagră, ruptura. Astfel poate veni Noul. Eternul. Nu cele Şapte, nu gaura neagră, deasupra tuturora, Cele Şapte unite. Deasupra îndoielii POSIBILITAREA DE A FI, deasupra poverii POSIBILITATEA DE A ACŢIONA. În locul spaţiului şi al timpului, unde imaginaţia îşi ţese voalul Eterna Realitate. În locul <<multiplului>>, în locul <<credinţelor>>, - CAUZA şi ACTUL, care nu se pot uni decât dacă se aprinde Lumina, <<Posibilul>>. Piatra inertă a devenit piatra unghiulară. El revine, EL, Lumina.

= Vineri 22 septembrie 1944 = Întâlnirea a 75-a (fragment)
Alesul nu se înalţă nici nu se afundă, el merge deasupra mării.

221

Singura greutate este misiunea. MISIUNEA ACCEPTATĂ ÎN MOD LIBER. Graţia divină înalţă deasupra apei. Tot atâta Graţie divină cât şi misiune acceptată, misiunea voluntară, acceptată în mod liber. Graţia nu este un dar caritabil. GRAŢIA DIVINĂ ESTE REALITATE, EA NU ESTE ARBITRARĂ. EA ESTE RĂSPUNS, COROANA ACTULUI PUR. Misiunea voastră se împlineşte. Greutatea nu vă mai apasă. Greutatea era cea care atrăgea spre în jos, dar de acum vă este interzis să vă mai afundaţi. ORICE PERSOANĂ CE TRĂIEŞTE JUST PENTRU CĂ ESTE CONSTRÂNSĂ SĂ O FACĂ ESTE SCLAVĂ. ORICE PERSOANĂ CARE ACŢIONEAZĂ ÎN URMA CONSTRÂNGERILOR ESTE SCLAVĂ. Nu fiţi sclavi ! Nu respiraţi decât aerul libertăţii ! Tăiaţi acolo unde sclavia acţionează în voi ! Vă este interzis să acţionaţi sub influenţa constrângerii ! EXISTENŢA, DACĂ VĂ APASĂ, DACĂ VĂ SIMŢIŢI STRIVIŢI SUB POVARA EI, ESTE PE FRUNTEA VOASTRĂ SIMBOL AL RUŞINII. Blestemat este: <<Eu trebuie>>. Eliberator este: <<Eu pot>>. Alesul alege, alesul poate să acţioneze. Alesul e cel care este liber să plece dar care rămâne; cel care este liber să meargă să se culce dar care rămâne treaz ca să lucreze, cel care vede fără ochi, cel care ar putea să ia dar care dăruie, el este liber. Lacătul a căzut şi spaţiul fără de spaţiu a fost eliberat: CU-N[O]AŞTEREA. Nu mai acţionează nici biciul, nici salariul. Golul a fost umplut, blestemul a fost anihilat. Pentru voi nu mai există servitute, robie. Cea de-a patra dimensiune

222

este singura care împlineşte golul. Ceea ce este dedesubt şi deasupra ei nu mai sunt suficiente. Cea de-a patra dimensiune este spirit pentru materie şi materie pentru spirit. Sămânţă. Dedesubt şi deasupra înseamnă ori să fii servitor, ori stăpân. Cel de-al Patrulea este liber: UNITATEA. Cel ce merge pe mare, sub paşii săi: umilinţa, fruntea sa: locunţa Celui Mai Înalt: Lumina. Corp fără de greutate este Noul, acolo unde păşeşte piciorul său, nu se simte greutate. Pe urma paşilor voştri, totul va înflori, pentru că nu mai există deasupra sau dedesubt atunci când izvorăşte Lumina. Lui Lili, a cărei aniversare se apropie: Mesajul acesta este pentru tine: Naşte-te copile, este deja posibil ! Sânul matern este deja prea strâmt. Ieşi, căci altfel te vei sufoca ! Nu întârzia ! Pasajul este strâmt, dar el cedează. Naşte-te copile ! L. Mi-aş dori atât de mult să renasc în întregime cu ocazia zilei mele de naştere. Te rog, ajută-mă ! - <<Cea care ajută>> nu este ajutată. Forţa din interiorul tău este suficientă. Nu e nevoie să te ajut ! Naşte-te ! Naşterea nu este numai început, naşterea este şi sfârşit. Există un cordon care face legătura vechii existenţe cu cea nouă. Taie-l, naşte-te, eliberează-te pe tine-însăţi ! Această naştere este eternă, iubire eternă. Fiecare clipă este acţiune. Nu mai există zile de naştere, căci naşterea-i eternă. Naşterea nu-i voinţă, nici dorinţă, nici dăruire. Naşterea este : ELIBERARE. Astfel, tu eşti una cu EL, astfel eşti tu-însuţi. Adresându-mi-se: Dar tu ? G. Cum să mă eliberez de sclavie ? - Sclavul se zbate, lanţurile vechi îl ţin legat. Lanţurile cad de la sine dacă bunul servitor şi Maestrul său sunt uniţi. Cu-n[o]aşterea rupe frânghia. Frânghia este vechiul dragon, şarpele care se strecoară

223

cu ştiinţa lucrurilor în dinţi. Nu-l mânca ! Taie capul şarpelui ! Cu-n[o]aşterea face ca totul să fie posibil. Acţionează în mod liber ! Lung moment de tăcere. Capul dragonului cade în praf. Femeia învăluită în Razele Soarelui dă naştere Copilului, apoi este înălţată la Cer. Apele curg furtunoase spre ea, dar femeii îi sunt dăruite aripi, aripi de fluture care brăzdează Cerul. Se apropie noaptea, aprind o lumânare. Prin poarta cabanei larg deschisă, se văd stele căzătoare, traversând cerul. Pudra stelelor ce mor este praf al vechiului Univers Creat. Dragonul se zbate, dar nu poate atinge ceea ce este Nou. El ia cu dânsul tot ceea ce este vechi, dar nu poate influenţa negativ nimic din ceea ce este Nou. O nouă stea căzătoare străbate cerul. Vechile învăţături sunt praf de stele. Noua Lumină sudează Cerul cu pământul: LUMNĂ, LUMINĂ, LUMINĂ ! Tăcere. Steaua indică drumul. Pelerinul înţelept avansează, atunci când apare Lumina, el se opreşte. Şi găseşte pe Noul-născut. Vechile învăţături au devenit sufocante. Noua Lumină inundă totul. Deasupra tuturor naţiunilor, deasupra tuturor divizărilor, deasupra tuturor negaţiilor, eterna afirmaţie: DA. La naştere, copilul mic, nu se poate folosi de membrele sale, dar Forţa eternă care i-a fost dăruită - îl ghidează. FRATELE - SORĂ CRIST s-a născut. Noul Crist care este în întregime Lumină, Întreaga armată a Îngerilor ÎL adoră - în deplină libertate.

224

Afară încep să urle sirenele, anunţănd un atac aerian. Cântaţi cu noi ! Noi acţionăm împreună cu voi. Fie ca Cerul şi pământul să răsune de cântecul nostru pentru Gloria Lui !

= Vineri 29 septembrie 1944 = Sărbătoarea Sfântului Mihail Întâlnirea a 76-a
Cântul armatei Îngerilor se înalţă din ce în ce mai răsunător. <<El este ca EL*>> (*Mihail în ebraică semnifică <<care este ca Dumnezeu>>.) Dragostea imensă cu care îl cauţi pe Dumnezeu se amplifică căci tu eşti UNA cu EL. Cântul Îngerilor este un imn de glorie Universul creat îi preia ecoul. DAR OMUL NU-L GĂSEŞTE PE DUMNEZEU CĂCI EL ESTE UNA CU EL. Unitatea estte miracolul. Omul: Deasupra lui marea, sub el pământul. Universul creator a conceput: OMUL. Deasupra lui Cerul deasupra lui Lumina. Fie ca dragostea imensă, cu care-l cauţi pe Dumnezeu să se răsfrângă asupra tuturor ! Pământul serveşte, Armata Îngerilor - de asemenea şi astfel ele sunt unite în serviciul lor. Corpul tău este pământul. Corpul şarpelui ieşit din ou, a fost blestemul pe care oamenii lui Adam l-au răspândit asupra pământului. Dar va veni Cristul, Noul atunci când pământul şi Îngerii se vor uni în tine. Tu ştii foarte bine ce ai de făcut Nu există altă cale de urmat, căci toate drumurile duc Într-un Singur Punct. <<MIHAIL BALANŢA TA CÂNTĂREŞTE, SABIA TA TRANŞEAZĂ, ŞI CEEA CE ESTE VIU - PRIMEŞTE ŞI MAI MULTĂ VIAŢĂ, IAR CEEA CE ESTE MORT, MOARE PENTRU TOTDEAUNA>>.

225

Dacă trebuie să tai şi nu poţi, dacă trebuie să măsori şi nu îndrăzneşti, roagă-te astfel: <<MIHAIL DĂ-MI FORŢA TA ! TU, AL CĂRUI PICIOR A STRIVIT CAPUL ŞARPELUI, TU SINGUR POŢI SĂ DĂRUIEŞTI FORŢA RECE. CEEA CE TU TAI - ESTE DEJA MORT>>. Mister: toţi Îngerii, Serafinii şi Heruvinii, Toate forţele Cereşti, cei ce cântă, cei ce servesc, coboară printre noi şi ÎL servesc, EL care este în voi. Chemaţi-ne şi noi vom veni ! Deja suntem aproape în întregime uniţi. Cuvântul vostru creează. Invocaţi-L ! Chemaţi mereu Noul Foc, Focul Rece, Lumina ! Dacă noi venim, şi EL va putea fi aici Căci drumul nostru este acelaşi. Armata Îngerilor, în picioare, aşteaptă în spatele curcubeului negru. Îngerii încă reprezintă culoare. Dar EL, UNITATEA, este LUMINA cea Albă. O forţă misterioasă răspunde la chemarea voastră, creşte, se amplifică, trăieşte. Trăiţi prin ea ! Căci ea este jumătatea fiinţei voastre. Actul tău este unitate creatoare dacă-l oferi Şefului (Conducătorului?) armatelor celeste: MIHAIL. El vine şi tranşează, dacă actul său nu-i născut din puritatea, din armonia iubirii, a adevărului. El taie, nu actul, ci pe cel care acţionează, căci ele sunt una. Mihail este cel ce judecă şi el este cel ce dăruie ajutor. Chemaţi-l. El va veni negreşit şi astfel, Răufăcătorul nu vă mai poate atinge ! Iar actul - posibil datorită vouă - se va naşte direct de la sursă şi nu din curenţi de suprafaţă. Toate fiinţele Universului creat sunt cu ochii pe voi, precum şi Cerul, şi Armata Îngerilor. EL este Domnul armatelor. Voi nu puteţi niciodată să-L vedeţi, căci EL este una cu voi. Armata Îngerilor aduce omagiu Planului. Orice cult pentru Dumnezeu,

226

orice religie nu sunt decât cadru. Cadrul limitează spaţiul. Planul este spaţiu fără de spaţiu, fără de materie, şi cu toate acestea, singura Realitate. Vas, templu, edificiu - nu sunt decât aparenţă. Ceea ce este insesizabil, aceasta este Unica Realitate. Restul nu-i decât cadru. Să zbori nu-i posibil decât fără de aripi. Orice altceva nu-i decât intenţie de a-l egala pe Dumnezeu, cădere. Aripile noastre nu sunt materie de aceea ele sunt libere. Dacă eşti unit cu mine, te port în mine şi te înalţ dincolo de timp şi de spaţiu, până acolo unde spiritul tău se va odihni în EL. Fie ca pacea SA să coboare asupra tuturor oamenilor de bună voinţă ! Lung moment de tăcere. El care a mers pe mare, El este calea. El este fântâna de unde izvorăşte Apa Vie. Dacă veţi bea din ea nu veţi mai cunoaşte setea, căci această Apă vă uneşte cu EL. Ceea ce beţi, acest gust al Apei veşnice, este focul Celor Şapte Suflete. Noi îl chemăm pe Domnul ! Şi odată chemat, El va rămâne pentru eternitate printre noi. Universul creat este vas, Universul creat este cadru. Umple-l tu OMULE ! Sângele şi pâinea nu mai sunt suficiente. Numai Lumina, Lumina care vine, împlineşte Cele Şapte nivele. Vidul negru, închis în interiorul vasului, a fost umplut. EL, LUMINA, s-a născut. După întâlnirea de astăzi, privesc din întâmplare calendarul şi-mi dau seama că 29 septembrie este sărbătoarea Sfântului Mihail, iar în curând va veni sărbătoarea Îngerilor Păzitori. În parc, nu departe de cabana mea, se găseşte o magazie mică de unelte, goală şi bine aerisită - de altfel, fără nici o sticlă de geam la ferestre. În clădirea mânăstirii lucrătoarele sunt atât de înghesuite şi este atâta năduşeală, încât Hanna, Lili şi două dintre Jolly Jokers decid să se instaleze în magazia de unelte. Nopţile sunt calde în acest sezon şi oricum noi dormim atât de puţin. Simţim în permanenţă prezenţa Îngerilor, ei parcă profită de fiecare moment de tăcere pentru a ni se adresa.

227

= 2 octombrie 1944 = Sărbătoarea Îngerilor Păzitori Întâlnirea a 77-a (fragment)
EL este Domnul armatelor. Armata Îngerilor are un anumit nivel de vibraţie. Sunetul nostru cel mai de jos este greu Dar dacă reuşeşti să-l atingi, gama este completă. Existenţa materială are trei nivele. LEGEA, MAREA LEGE ESTE INCONTURNABILĂ(ATOTCUPRINZĂTOARE?) FIECARE ESTE CUPRINS ÎN NIVELUL IMEDIAT SUPERIOR. Credinţa nu-i decât pregătire. Nu mai fiţi credincioşi ! Inaccesibilul s-a născut: singurul act, TRANZIŢIA, Cea de-a Patra Vibraţie. Dacă noi intrăm în contact cu voi toate armatele Cerului, cele de pe lângă tronul Divin, cele ce cântă şi cele ce servesc vor fi şi ele alături de voi. Corpul vostru conţine cele trei nivele ale materiei. Dacă mâna vă este în mişcare, materia inertă, planta rece, animalul cald din voi sunt şi ele în mişcare. Aceasta este cheia. Dacă ne chemaţi, ochiul vostru va vedea Lumina celestă, căci ochiul vostru vede. Cântul va răsuna în noua voastră ureche, căci urechea voastră aude. Dacă iei un pumn din sarea pământului şi-l înalţi, sarea, ea-însăşi, nu se va înălţa. Dar dacă o diluezi, şi ea circulă dizolvată în sângele tău, atunci se va înălţa până la cel de-al Patrulea Nivel. Gustul sării este etern. El nu dispare dacă îl diluezi. Sarea este eliberată când devine sânge. Ea nu dispare, ea îţi dă vitalitate şi te hrăneşte. Sângele nou este Cel de-al Patrulea:

228

materia dizolvată în Lumină. Materia nouă: MATERIE - LUMINĂ. Dizolvă-te ! <<Eu-l>> tău se pierde, dar devine sânge care hrăneşte totul, care dizolvă totul. Dacă te dizolvi, materia se eliberează în tine, şi prin tine Spiritul acţionează. DĂRUIEŞTE-TE PE TINE-ÎNSĂŢI ! ASTFEL, SAREA SE ÎNALŢĂ PÂNĂ LA DUMNEZEU ! Clipă creatoare ! Golul de a fi, va fi împlinit şi toate fiinţele îl vor glorifica pe Creatorul Planului. Chemaţi-l, Imposibilul, singurul Posibil ! Raiul şi infernul vor dispărea pentru că vine LUMINA. Ea nu va coborî - căci nu mai există infern. Ea nu se va înălţa - căci nu mai există Rai. Ea va locui aici pentru eternitate, ea, Lumina, Cel de-al Patrulea, UNITATEA. Chemaţi la viaţă OMUL, acest rebel, copil prodigios ! Şi în minunatul Univers creat, ruptura, despărţirea, prăpastia, moartea vor înceta. Acei(?) printre noi, <<Purtătorul de Lumină>>, trişorul, rebelul, şarpele - vor fi cu toţii eliberaţi. Nimeni nu va mai merge în iad. Pentru aceasta vă este dăruită forţa. Altă cale de ieşire nu mai este. Iată, acum ştiţi întreg Adevărul ! Nu mai există scăpare ! Trebuie să vă împliniţi misiunea ! Cel ce se luptă împotriva ei, este şarpele din interiorul vostru. Vă este interzis să fugiţi ! Fiinţa voastră este Eliberarea, Posibilul. Ceea ce năzuiţi VA VENI. Nu mai aveţi unde să fugiţi Şi nu vă este permis, nici măcar pentru o clipă căci altfel, materia oarbă nu l-ar mai putea atinge pe Dumnezeu. Dizolvă-te pe tine-însăţi ! În locul curcubeului negru, al golului, vine Lumina. Chemaţi-o. Armata Îngerilor vă salută Chemaţi Cele Şapte Forţe la viaţă !

229

Sărbătoarea a luat sfârşit. Sărbătoarea este rază ce coboară din noua Viaţă, din Marea Sărbătoare eternă. Bucuria aşteptării acestei sărbători mi-a permis să înţeleg mai bine mesajul întâlnirii. Niciodată învăţătura Îngerilor nu mi s-a părut atât de clară şi de luminoasă ca astăzi.

= Vineri 6 octombrie 1944 = Întâlnirea a 78-a
Învăţătura pe care o transmitem ascunde un mister, El vă este dăruit, dar transmiteţi-l la rândul vostru ! El vă este dăruit DAR FIE CA PĂMÂNTUL SĂ-ŞI ÎMBRACE VEŞMÂNTUL ! Pământul nu este nici sarea, nici iarba, nici calul, nici gânditorul Pământul este cel care formează veşmântul care transformă, care protejează Lumina, care o învăluie. Astfel, Învăţătura - Lumină devine suportabilă şi pentru ochii care nu văd încă. Tăcere. INIMA DIVINĂ BATE ÎN CORPUL OMULUI Inima divină este Foc, Lumină. DACĂ SÂNGELE TERESTRU ATINGE LUMINA, EL SE TRANSFORMĂ. Primul Om: Isus. Maestrul. Primul Maestru al corpului. Corpul a fost crucificat. Actul a fost acceptat în mod liber. Sacrificiu, victorie asupra materiei, asupra morţii. Corpul a fost sfârtecat pe cruce. Sabia lansată de o forţă oarbă a străbătut inima, Inima divină, sângele curge din rană, din Artera Celestă inaccesibilă, purtătoare de Lumină. <<Beţi ! Acesta este sângele meu şi Corpul meu este Pâinea>>. De atunci rana este deschisă. Fiecare rană care sângerează - pe care forţa oarbă, cu cuţitul în mână, a deschis-o, fiecare ruptură, fiecare suferinţă - atinge Inima Sa.

230

Ceea ce noi pronunţăm este cel mai mare mister: <<VINDECAŢI RANA, DEJA ESTE POSIBIL>>. SÂNGELE DIVIN NU COBOARĂ DECÂT ÎN CORPUL OMULUI. Nu este posibil să-l atingi, să-l bei, căci între om şi EL încă mai este despărţitura, rana. Dar dacă omul şi EL sunt uniţi, - uniţi corpul şi Cel ce este Lumină nu mai există rană, căci Sângele circulă deja, şi Cerul şi pământul se ating. Până acum, rana era dureroasă. Dar acum uniunea este posibilă ! NU MAI TREBUIE SĂ EXISTE RANA ! Ascultaţi cu atenţie ! Fie ca rana să se vindece ! Este secretul Eliberării. Inima nu mai trebuie străpunsă, dacă Inima SA şi a voastră sunt una. Astfel, în voi, piatra, iarba şi animalul intră în contact cu Lumina. FIŢI UNIŢI PRIN ISUS, FRATELE* VOSTRU ! *Cuvântul unguresc <<frate>> testver este compus din două cuvinte: test-ver: <<corp-sânge>>. (Nota traducătorului) Sângele divin nu se mai scurge, căci nu mai există înveliş, învelişul pe care forţa oarbă, pe care tirania oarbă l-a transpersat,(străpuns?) pentru ca Lumina să fie a noastră prin intermediul apei din sânge. Corpul şi sângele nu sunt suficiente, ele nu sunt decât fundament pentru a deveni: OM. Lumina divină nu este dăruită decât celui care dă naştere roadelor, care merge pe mare, care dăinuie în vârf, care nu-i niciodată sătul, în care Sarea divină - Cuvântul creează Noua Sete. Toate suferinţele, toată setea din lume ard în tine - pe muntele Golgotha. Dar vine răspunsul: Lumina, Noua Viaţă, noul Paşte, Cu-n[o]aşterea reînvie, Spiritul - Materie, Eterna Iubire. Învăţătura este Cuvânt, şi Cuvântul va deveni incandescent dacă buzele voastre îl rostesc. Fie ca noi cuvinte să se nască, simple, adevărate !

231

Da - da, nu - nu. Să nu mai existe <<poate>>, să nu mai existe slăbiciune. Cuvântul este aripă care înalţă, care creează. Lung moment de tăcere. Tu nu-L iubi pe EL - TU IUBEŞTE TOTUL. ACEASTA ESTE IUBIREA DIVINĂ. Aceasta lipseşte şi acest gol deschide o rană, o rană mereu deschisă. Dar dacă inima ta este unită cu EL, atunci rana se vindecă. Nu este greu ! Este greu să vă iubiţi unii pe alţii ? Nu, nu-i aşa ? Este şi mai uşor să-i iubiţi pe cei slabi, ne-eliberaţi, persecutaţi, cei lipsiţi de putere, prizonieri. Căci voi deţineţi cheia eliberării, clipa creatoare, POSIBILUL. Această exigenţă supraumană de <<a iubi totul>> mi se pare că-i este adresată lui Lili. Fiind <<cea care ajută>>, ea va fi cea care mai târziu, va primi ajutorul divin de a fi sursă inepuizabilă de iubire şi consolare în mijlocul disperării din lagărul de exterminare. Credeţi-mă: nimic nu este mai uşor decât iubirea divină. Se lasă noaptea. Pe cer apare prima stea. Steaua este cea care i-a ghidat pe înţelepţi de la distanţă. După o stea, o mare de stele, o mulţime de luminiţe s-au aprins. Cerul rămâne totuşi întunecat. Încetul cu încetul stelele dispar, căci apar zorii. Toate luminile dispar, până şi ultima scânteiere la marginea cerului. Prima stea se mai vede încă. Dar la venirea Luminii, şi prima şi ultima dispar. LUMINA creşte, şi ea absoarbe toate scânteierile. Toate stelele dispar când vin ZORILE SACRE. Nu mai putem pune întrebări şi totuşi primim răspunsuri. Îngerii ne citesc gândurile ca într-o carte deschisă şi ne răspund pe parcursul întâlnirii. De la venirea noastră în Budapesta, limbajul lor are un ritm şi o forţă care ne hrănesc, astfel încât, întrebările devin inutile. Versurile sunt scurte, frapante, extrem de clare, imposibil de uitat.

232

La Budaliget când reciteam notele, Hanna înlocuia ici şi colo câte un cuvânt care nu i se părea prea just. Acum, de când mesajele sunt exprimate în versuri ritmate, Hanna le rosteşte cu voce tare, fără nici o ezitare sau posibilitate de(?) revenire. Răbdarea cu care Îngerii repetă aceleaşi teme - sub diferite forme semnifică totuşi, cât de departe suntem încă de traducerea în viaţă a acestor învăţături.

= Vineri 13 octombrie 1944 = Întâlnirea a 79-a
Cuvântul care iniţiază este rostit: Cei Patru acţionează în unitate. Suprafaţa globului este ondulată. Apa, marea acoperă cea mai mare parte. Vârful muntelui s-a înălţat deasupra. Vârful muntelui, insula, este Individualitate* *Să ne amintim că acest cuvânt unguresc <<individualitate>>, egyen - este compus din două cuvinte: <<eu-una>> egy-en (Nota traducătorului). Multitudinea rămâne sub apă. Planul creat este oglindă. În adâncul materiei inerte germenul primordial. El se înalţă mereu, a străpuns materia densă, oarbă. A depăşit-o, a transformat-o. Valurile mării l-au îmbrăţişat, aici a trăit cu intensitate. Apoi s-a săltat deasupra mării, căci drumul duce mai departe, mult dincolo de apă. S-a înălţat deasupra mării şi a fost întâmpinat de aer. Solul aerului este Individualitatea. Nu-i o finalitate. Nici aerul nu este de ajuns. După aer, vine ceea ce dintotdeauna a fost schiţat în Marele Plan. FORŢA DIVINĂ, CARE A ŢESUT PLANUL, OPEREAZĂ ACUM. Înălţaţi-vă să ajungeţi la acest nou nivel ! Fără Individualitate, aerul este vid. Piciorul Îngerilor caută în van vârfurile, insule pe care să păşească.

233

Individualitatea este solul cel mai pur. Ea nu este finalitate, ci fundaţie. Casă pe stâncă. Isus este stânca. Piciorul său păşeşte pe stâncă, urcă muntele. Acolo, sus, se deschide cerul, şi materia se transfigurează în Glorie. Discipolul ignorant se bâlbâie, el n-a mai văzut încă Lumină şi materie unite: miracol. <<Să înălţăm capul aici, sus, pe vârful muntelui scăldat în lumină>>. Discipolul nu ştie ce spune. Noua locuinţă n-a fost încă construită; noua locuinţă coboară, dacă ea găseşte o stâncă adevărată. Adevărata stâncă pe care Cerul o întâmpină, este Individualitatea pură şi intactă. Stânca, la rândul ei, nu-i decât pământ, dar care se ridică spre înălţimi, forţă minunată, unită. Vârf ce iese din ceaţă, patrie a bucuriei eterne, a serenităţii. Rămâneţi în vârful muntelui, mereu în vârf ! Fie ca toate actele voastre să se împlinească acolo sus, în vârf, deasupra păcatului, a ceţii, a diavolului. Mereu sus, în vârful muntelui Fiţi chiar deasupra Graţiei Divine, căci deasupra Graţiei locuieşte UNITATEA. Dacă eşti Una cu EL - Graţia emană din tine. Fiecare gest, fiecare gând, fiecare act liber nu pot fi decât vârf. Cel care se caţără, locuieşte poate şi el pe munte. Dar tu, tu nu locuieşti pe el, tu nu te caţeri, Tu eşti muntele, tu-însuţi, muntele cel adevărat, drept. Cel ce este adevărat, în realitate este stâncă. Noi locuim acolo sus, în vârful muntelui, în adâncul inimii. Planul este gata, actul încă mai aşteaptă. Tăcere. Claritatea senină a Cerului vibrează. Vă învăţ: Marea întrebare - moartea - nu este decât vibraţie. Între naştere şi moarte, un ecran vă falsifică vederea.

234

Naştere şi moarte nu sunt decât simple nivele vibratorii. Viaţa nu este dăruită din milă, viaţa este eternă, dar din cauza acestui ecran, ochii voştri nu văd. RENAŞTERE, ÎNVIERE, TENEBRE, MOARTE, CĂDERE sunt complet diferite de ce îşi imaginează oamenii. Din lecturile mele m-am familiarizat pe deplin cu conceptul hindus al reîncarnării, astfel că ascult cu un mare interes. DACĂ VĂ ÎNĂLŢAŢI PRIVIREA MAI SUS, O SĂ VEDEŢI CĂ ESENŢA A NUMEROASE VIEŢI ESTE CEVA IMPOSIBIL. VIAŢA ESTE UNA, INDIVIZIBILĂ, ETERNĂ. Este moştenirea voastră, transmiteţi-o ! Dincolo de străfundurile mărilor, dincolo de ocean, dincolo de vârful muntelui, în nisip, degetul divin desenează noi Planuri. EL, EL CONCEPE PLANURI PENTRU ETERNITATE, VOI REALIZAŢI-LE ! În cerul zilei celei dintâi, nici soarele, nici luna nu erau încă apărute, dar Planul etern era deja aici. Cerul coboară. Noi suntem zidurile, voi sunteţi fundaţia. Dacă nu vă menţineţi pe vârful muntelui, piciorul nostru păşeşte în gol, noua locuinţă nu-i fixată de sol. Singura greşeală pe care inima voastră o comite, este că ea nu uneşte pe cele Şapte, ea nu se menţine în vârful muntelui, şi astfel piciorul nostru păşeşte în gol. Voi aţi înţeles aceasta de mai demult, dar încă nu îl puneţi în aplicare. Nu credinţa este cea care vă lipseşte, ci actul. Câtă credinţă - atâta acţiune. Nu este posibil altfel. Cel ce se află pe vârful muntelui, să-şi menţină echilibrul ! Altfel, inima sa comite o greşeală gravă, şi piciorul nostru păşeşte în gol. Fiinţa noastră fiind prea uşoară,

235

are nevoie sub ea de un vârf de munte, Adevăr, Forţă. Dragii mei, este atât de dificil să vă menţineţi în vârf ? El este mai departe de străfundurile mării, mult dincolo de mări, mai departe, undeva departe în sus, EL ESTE ÎN ADÂNCUL INIMII VOASTRE. Cuvintele ce v-au fost rostite se estompează acum, se îndepărtează uşurel, dar ele sunt Adevăr, Adevăr etern pentru eternitate. Ca o concluzie a întâlnirii de astăzi, Hanna desenează o schemă(unde-I?) foarte simplă: toate forţele pământului se concentrează în <<vârful muntelui>>. Toate forţele Cerului se concentrează în punctul cel mai de jos al Îngerului: <<piciorul>> său. Vârful muntelui este singurul punct unde şi unele şi altele se întâlnesc şi se întrepătrund. Acest dialog asupra Individualităţii mă face să înţeleg cu fermitate că învăţătura Îngerilor aşa cum am primit-o noi, nu va putea fi niciodată transformată într-un “învăţământ ”colectiv.

= În noaptea de Vineri = = 20 octombrie 1944 = Întâlnirea a 80-a
Nyilaşii - nazişto unguri - au ajuns la putere şi în legătură cu aceasta circulă nişte veşti incredibile. Şeful Nyilas al cartierului nostru este un preot răspopit, sadic notoriu, <<părintele>> Kun* *Părintele Kun va fi judecat şi executat în 1946 drept criminal de război. În privinţa unei case aflate nu departe de de noi, părintele Kun a instalat o cameră de tortură unde împreună cu trupa sa, o bandă de vagabonzi tineri, depăşesc în zelul lor prin cruzime, actele echipelor SS. S-au angajat într-o vânătoare a evreilor şi reuşesc să-I descopere în ascunzătorile cele mai secrete cu un fler fără de milă (sălbăticie?). Apoi îi duc în pivniţă, unde sub direcţia <<părintelui>> îi torturează lent până la moarte. Am stabilit un post de pază la intrarea în parc, unde lucrătoarele pitite în tufişuri fac cu schimbul. Am realizat şi nişte spărturi în zidul împrejmuitor, camuflate până una, alta cu crengi şi frunze, pe unde să putem fugi în caz de pericol. Astăzi Hanna a ajuns la atelier foarte târziu. Ceasul sună ultima oră a zilei, dar numai înafară. Ultimul cerc este punctul pe care nimic nu-l poate distruge. Unitatea este ritm fără de oscilaţie. Cel de-al Şaptelea vă este alături până la finele timpului,

236

până la începutul Noului Timp. El este <<Cel ce ajută>>, iar el este <<Forţa etern iradiantă>> Cuvântul Său este Cuvântul, singurul. El este <<Cel ce constriuieşte>> Cel ce trasează Planurile noii locuinţe şi care o construieşte. (Lili II) (Gitta VI) (Hanna IV) (Joseph V)

El este Capul. Noi suntem membrele întotdeauna gata să-l servim. EL coboară printre voi şi vă vorbeşte. Voi ÎL căutaţi şi EL este cel ce vă găseşte. Moartea se află la picioarele SALE. El este FIUL. Fiecare glonte ÎI răneşte Inima. El este FIUL, Fiul lui Dumnezeu care a fost răstignit pe cruce. Putem să-L recunoaştem, putem să-L atingem, Copilul care şi-a dat sângele pentru noi, care s-a lăsat îngropat pentru noi. EL POATE DEJA SĂ NE FIE FRATE, ÎN RELAŢIA DE RUDENIE CEA MAI ÎNALTĂ DE PE PĂMÂNT. Este sfârşitul şi este începutul. Corpul devine Verb, Noul Nume, misterios, insesizabil, con alb a cărui vârf atinge pământul, punct incandescent, promisiune, legătură care nu va mai fi niciodată destrămată. ÎMPLINIRE. Nu întârzia, preocupată fiind să iradiezi ! Nu întârzia ! CALEA ESTE APROAPE GATA CALEA PRIN CARE LUMINA COBOARĂ PE PĂMÂNT, ACOLO UNDE CONUL ÎNTÂLNEŞTE VECHIUL CON. Fiecare Rază este un miracol, surâs al Tatălui, bici al Tatălui, Rază unică a Ochiului Alb divin. Ultima oră a sunat. Vineri devine sâmbătă şi sâmbătă este pauză. În zorii Zilei Domnului vine Lumina. Tot ceea ce a fost este şi va fi vechiul corp moare, este îngropat, dar în zorii Zilei Domnului el renaşte: materia s-a umplut de Lumină.

237

Vechiul corp, vechea învăţătură, vechea gândire primesc Lumina, învie şi sunt eliberate. Zorii Zilei Domnului sunt triumful Iubirii Tatălui. Fiul SĂU, Fiul Omului, este împlinirea creaţiei, coroană cu şapte ramuri. Voi vedeţi Fiul, dar Fiinţa de Lumină care vine, nu poate fi văzută, nu poate fi percepută. CEEA CE AŢI PRIMIT PÂNĂ ASTĂZI NU-I DECÂT BAZĂ, ELEMENT PREGĂTITOR. UNIUNEA CU EL PE PĂMÂNT NU-I DECÂT LA ÎNCEPUT. JUMĂTATE DIN NOUA ÎNVĂŢĂTURĂ. ÎNVĂŢĂTURA DE LUMINĂ NU VA PUTEA VENI DECÂT DUPĂ. În numele CELEI DE-A ŞAPTEA FORŢE a venit acest mesaj. Luaţi-l ! Hrăniţi-vă cu el ! Împliniţi-l ! Învăţătura este o hrană veritabilă, pâine adevărată. Dăruiţi-o celui ce v-o cere. Iar celui ce nu cere, dăruiţi-i sare, cuvânt care crează sete. Şi damnatul se va transforma în Lumină. În zorii Zilei Domnului vine Lumina. Dragii mei, EL vă este alături la fiecare încercare. EL vă iubeşte.

= În noaptea de Duminică = 22 octombrie 1944 Întâlnirea a 81-a
Parcul şi casa în care ne găsim sunt foarte izolate. În vecinătate nu mai este decât o casă cu grădină a unui mare industriaş, plecat în străinătate. Tocmai această casă a fost rechiziţionată de curând de trupele SS. Prezenţa lor alături este teribilă. (terifiantă?) Cabana mea se găseşte chiar în mijlocul parcului, tot timpul este linişte, mai ales noaptea. Într-una din seri tăcerea obişnuită este întreruptă de urlete şi împuşcături. Banda de Nyilas a căpătat nişte arme şi îmbătată de noua putere, face ravagii pe străzi. Pândesc zgomotele şi găurile din zid să văd dacă n-au fost forţate. Tăcerea odată reinstaurată nu mai reuşesc să adorm până noaptea târziu.

238

Vechea învăţătură este păgână. Viaţă, viaţă arzătoare. După ea - moarte, anihilare, sfârşit. Mijlocul: Transformare. Înviere după moarte. Înviorare salvatoare. Noul este altfel, cu totul altfel, nici naştere, nici moarte, ci Viaţă eternă, Glorie, Cânt. Iată secretul vieţii eterne: Fie ca toate actele, întreaga credinţă, gândire, iubire să fie constante. Orice slăbiciune este agonie, dispariţie. Orice neglijenţă este prăbuşire, moarte. Orice căinţă, orice reîncepere sunt vindecare, înviere. Noul este diferit, cu totul diferit. Viaţă eternă, Gând etern şi Cu-n[o]aştere eternă. = Miercuri 25 octombrie 1944 = = dimineaţa = Întâlnirea a 82-a Dur cuvântul: războiul este bun. Fiţi atenţi ! Forţa utilizată nedrept, devastatoare, distrugătoare nu s-ar opri niciodată dacă n-ar exista cei slabi, dacă n-ar exista victimele care s-o absoarbă. Aceasta era legea în trecut, aşa trebuia să fie. Răul în actul pornit, nu mai poate fi reparat. Victima îl absoarbe şi stinge ororile. Persecutorul îl găseşte pe cel care să-l persecute şi moartea este satisfăcută. Tăcere. Cel slab va fi glorificat.

239

Mielul nu va mai fi tăiat pe altar. A trebuit să existe războiul. Potirul cu amar este plin deja. Nu mai tremuraţi ! Pe cât de mult amar s-a adunat, pe atâta vine Băutura divină, a Serenităţii Eterne. Hanna suferă cu amărăciune de ororile războiului - dar în acelaşi timp este pe deplin conştientă de Bucuria infintă a Lumii Noi ce se pregăteşte. Misiunea voastră nu este de a ameliora, de a îmbunătăţi. Calea voastră este ceva ce n-a mai existat până acum: creaţie cu ajutorul Forţei, a Forţei sacre, Forţă care vine de la Dumnezeu, şi se întoarce la Dumnezeu, în îmbătarea bucuriei: Circulaţie divină. Tăcere. N-am înţeles învăţătura cu privire la caracterul <<inevitabil>> al războiului, nici cum ar putea fi el <<bun>>. De aceea Îngerul revine asupra temei, dând exemplul corpului uman. Vă învăţ: Dacă materia mănâncă prea multă materie, corpul secretă acizi corozivi care distrug excesul de mâncare. Acidul acţionează, pericolul scade, dar rămâne acidul orb, şi când nu mai există excesul de mâncare, el atacă ţesuturile organice. Astfel, o regiune în interiorul corpului este distrusă, întregul corp fiind în pericol. Soluţia este bicarbonatul de sodă. Bicarbonatul este aici victima ce va fi anihilată, dar el reuşeşte să stingă focul acidului, şi corpul îşi revine. Mai târziu, în cursul după-amiezii, Îngerii sunt din nou alături de noi; luaţi prin surprindere, ca şi altă dată, nu reuşesc să notez decât un fragment al mesajului. Cel ce crede că are forţa în el - se înşeală. Forţa celui slab este EL. Cel slab înfăptuieşte o tandră premisă, sacrificiu viu. Forţa distrugătoare este damnată. Cel slab este glorificat căci forţa Domnului locuieşte în el. Ochii lumii îl văd slab, dar judecata Domnului îi recunoaşte puterea,

240

căci el este cel ce nu pune mâna pe armă, nu fuge, nu rezistă în faţa învingătorului pe fruntea căruia este marca ruşinii. Cerul îl înalţă pe cel slab... Această învăţătură asupra rolului celui slab mă preocupă: ea ridică atâtea semne de întrebare cărora nu le pot răspunde. De ce Joseph s-a lăsat deportat, fără nici un fel de rezistenţă ? Aceasta a fost slăbiciune sau forţă ? De ce nici unul din cei trei prieteni ai mei n-au acceptat să le fac rost de acte false, care erau atât de uşor de obţinut atunci şi care probabil i-ar fi salvat. Este destinul lor să fie sacrificaţi ? Deodată îmi amintesc de visul ciudat de care-mi povestise Hanna. Pe vremea când erau studenţi, fuseseră plecaţi la Nuremberg, la Festivalul Durer şi acolo, într-o noapte, au visat amândoi acelaşi vis. În Nuremberg, oraşul medieval, Hanna fugea disperată în urma unei căruţe în care Joseph înlănţuit era condus la moarte. În aceeasi noapte Joseph visează şi el exact aceeaşi scenă: se vedea legat şi dus într-o căruţă şi o vedea pe Hanna fugind disperată din urmă. Mă întreb dacă au acceptat de mai demult acest rol de victimă, al <<celui slab>> şi aceasta le influenţează destinul până astăzi. Nu reuşesc să găsesc nici un răspuns la aceste grele întrebări şi nu vreau să cresc şi mai mult presiunea care apasă asupra Hannei, punându-i-le şi ei. Târziu în noapte Îngerii revin; nu reuşesc să notez decât sfârşitul mesajului: ... amanta cedează şi amantul vine. Cei doi sunt una. Nu mai există nici măcar distanţă între ei, pentru că nu mai există separare. Vibraţie eternă, transfigurare. Misterul Sfintei Treimi este: Amant - iubire - amantă. Cei trei sunt una şi cu toate acestea sunt distincţi. Cel ce acţionează veşnic este Verbul: Da-ul. Singurul mesaj: EL ESTE. = 29 octombrie 1944 = Întâlnirea a 83-a Viaţă eternă, viţa de vie care rodeşte etern, este moştenirea pe care EL v-a încredinţat-o. CU-N[O]AŞTEREA este în adevăr Iubire şi conceperea este imaculată. Misterioasă, minunată este învăţătura despre conceperea imaculată. Şapte trepte conduc către viaţa eternă. Şapte paşi pe care îi puteţi face !

241

Prima naştere, cea <<păgână>>, este materie. A doua naştere este purificarea, plantă. A treia este dăruirea de sine, armonia. Cea de-a patra este casa împodobită, camera nupţială. Pe cele trei trepte de sus coboară Logodnicul, Lumina. Dacă Logodnicul îşi găseşte Logodnica, moartea este eradicată pentru totdeauna. Trei paşi, iată timpul: Trecutul: purificare. Prezentul: dăruire de sine totală. Viitorul: nunta. Cei doi Amanţi sunt creaţia LUI, EL care este născătorul etern. ÎN LOCUL LUMINII FĂRĂ DE CORP ŞI AL CORPULUI FĂRĂ LUMINĂ, NOUL, CEI DOI AMANŢI UNIŢI. VERBUL DEVINE CORP ŞI MATERIA DEVINE LUMINĂ. Concepţia imaculată este Iubirea eternă, ochii săi, focul; părul său, flăcările. Nu mai există naştere şi nu mai există moarte. Naşterea este durere - moartea este durere, căci ele încă mai sunt rană, ele mai sunt tăietură. Fericirea Supremă, Unitate. Noua casă este Cea de-a Patra Dimensiune, ea se înalţă pentru eternitate, împodobită pentru Logodnic. Vechea casă era doar faţadă, cadru care se prăbuşeşte. Părăseşte-o cât mai este timp ! Aici, Logodnicul nu poate intra. Logodnicul etern, Amantul etern: LUMINA. Singura dorinţă ce poate fi satisfăcută. Voi sunteţi terenul, iar EL este forţa, Seva care urcă în mod etern. Astfel se nasc miracolele, via care rodeşte etern. Bălţile, noroiul rămân jos, tulpina se înalţă şi absoarbe noroiul. NOROIUL URCĂ SPRE LUMINĂ. LUMINA SE ÎNVEŞMÂNTEAZĂ ÎN MATERIE. Tăcere. Cerul coboară - Înţelepciune. MATERIA - ÎNŢELEPCIUNE ESTE FRUCTUL REZULTAT.

242

Creaţia rodeşte: Lumină tangibilă - Materie - Lumină. Simţiţi-vă uşori ! Apa continuă - Focul dă vitalitate. Fecioara a fost cuprinsă de durerile naşterii. Ultima naştere este cel de-al patrulea. Copilul este înălţat către Cer şi Cerul coboară pe pământ, din eternitate în eternitate. Văd deschizându-se noi perspective în dialogul nostru cu Îngerii. Imaginea femeii <<iradiind ca un soare>> a apărut acum 2000 ani în Apocalipsul Sfântului Ioan. Ea şi Copilul Ei au fost urcaţi la cer, dispărând astfel din conştientul nostru. Dar acum Copilul reapare şi coboară pe pământ împreună cu tot ce e Ceresc - <<Cerul coboară>> împreună cu reprezentarea SA feminină, care este Înţelepciune. Cea de-a patra dimensiune ne este astfel explicată prin intermediul a tot felul de simboluri. = 31 octombrie 1944 = Întâlnirea a 84-a SUFERINŢA NU INIŢIAZĂ, NICI NU ÎNALŢĂ. SUFERINŢA NU ESTE NECESARĂ. Nu vă aşteptaţi de la suferinţă la nici o roadă, nu vă aşteptaţi la nimic bun. Suferinţa umple rana deschisă. Rana este păcatul şi suferinţa este răspunsul. Rana este vidul pe care vindecarea îl umple. Ea nu este <<plusul>>. Nu este rod. <<Plusul>> adus de suferinţă nu este <<plusul>>. Nu este rod. <<Plusul>> adus de suferinţă nu este decât aparenţă. Suferinţa nu-i decât o mică parte, un fragment. Dacă suferinţa ar fi fost totul, atunci Eliberarea care o şterge ar fi o înşelătorie, nimic mai mult. SUFERINŢA NU ESTE NECESARĂ. Loviturile, pedepsele nu sunt necesare. Dăruirea de sine, sacrificiul le şterge. ESTE GRAŢIA DIVINĂ CEA MAI SACRĂ. Abia acum înţeleg paradoxul: <<Acceptă suferinţă...>> spune Îngerul la începutul dialogolui, iar astăzi spune exact contrariul: <<Suferinţa nu este necesară...>>. Suferinţa nu poate fi un scop în sine. Ea nu este nimic altceva decât semnalul unei atitudini eronate (<<păcat>>). Dacă înţeleg cu claritate de ce sufăr şi accept în mod liber să mă transform, suferinţa şi-a împlinit misiunea pozitivă; ea nu mai este necesară. Dar conştientizarea nu-i deajuns: transformarea trece prin filtrul actului just, împlinit în viaţa de zi cu zi. Numai în planul vieţii cotidiene, numai aici mă pot elibera de vechi (de <<rău>>). Presimt că suferinţa poate să joace, în planul universal, în continuare - rolul de

243

instrument pentru a ajunge la Eliberare - dar în ce fel, aceasta mă depăşeşte încă. Adam rătăceşte fără de ţintă. El a primit ochiul de Lumină, cu toate acestea el nu vede calea adevărată, viaţa, căci ochii lui au fost închişi de către păcat. Adam a fost conceput în serenitate. Dar el a fost înşelat de către şarpe. El este orb, mort. Dar Mielul s-a oferit ca sacrificiu şi Adam a înviat pentru că EL este VIAŢA. Totul învie cu EL, în EL, prin EL. După păcat - purificarea. După purificare - dăruirea de sine. După conceperea imaculată, nunta noua casă. Moartea s-a oprit dincolo de uşă. Suferinţa a rămas şi ea pe afară. Tăietura s-a prins şi suferinţa încetează pentru totdeauna. Materie glorificată ! Noua Conştiinţă ! Pentru eternitate, Omul este fiul lui Dumnezeu. Adam, copilul prodigios, vine să locuiască în noua casă. În locul bucuriilor deşarte el şi-a găsit cu adevărat locul Viaţa Eternă. Mai târziu, în aceeaşi seară, Îngerii revin. Vegheaţi asupra micuţei noastre eleve pentru ca ea să-şi poată duce greutatea. Cele Şapte cuţite rănesc. Micuţul servitor şi-a oferit inima şi ceea ce a fost oferit l-am dus cu mâinile noastre la picioarele Domnului. Fiţi atenţi ! Rămâneţi neclintiţi ! Vegheaţi asupra micuţei şi EL va veghea asupra ei prin intermediul vostru. Această învăţătură apasă greu pe umerii mei. Ştiu cu certitudine că micuţa elevă, micul servitor este Hanna. Oare Îngerii văd vreun mijloc de a o proteja care mie mi-a scăpat ? Din zi în zi situaţia generală se agravează şi eu sunt din ce în ce mai îngrijorată. Atelierul nostru nu mai reprezintă un refugiu, suntem din ce în ce mai expuse pericolului. Lucrurile merg atât de rău, încât le sfătuiesc pe lucrătoare să plece, dacă reuşesc, să-şi găsească un adăpost mai sigur, cu promisiunea că nu voi spune absolut nimic autorităţilor militare. Una dintre Jolly Jokers care locuieşte în aceeaşi cameră cu Hanna şi Lili - o femeie extrem de discretă - ne roagă astăzi, spre marea noastră surpriză, să-i acordăm posibilitatea de a petrece seara împreună cu noi. Ne-a spus că n-avea nici cea mai mică idee despre modul cum ne petrecem serile, dar văzând figura

244

transfigurată a Hannei de fiecare dată, seara, la întoarcerea în cameră, îşi formase dorinţa de a participa şi ea. “Eu care sunt atât de timidă de obicei, de data aceasta simt că dacă nu m-aţi fi lăsat să intru, aş fi luat cu asalt uşa “. Cea de-a patra colegă de cameră care este foarte ataşată de Lili, doreşte şi ea tare mult să asiste la întâlnirile noastre. = Vineri 3 noiembrie 1944 = Întâlnirea a 85-a Lili aprinde o lumânare. Flacăra creşte. Lumina se răspândeşte. Materia se purifică prin ardere. Aerul - Spiritul. Flacăra - Individualitatea. Aerul este invizibil materia este grea, densă, oarbă. Flacăra este legătura. Fără aer - materia n-ar putea arde. Fără materie - nu există Individualitate eliberatoare. La început: ceara este rece, aerul este rece. Cine aprinde flacăra ? Aerul ? - Nu. Ceara ? - Nu. Flacăra care arde deja, Cea de-a Patra flacără, legătura care încălzeşte, care transmite focul. Cerul poate să se unească cu materia, dar numai deasupra apei. Nimic nu-i mai simplu decât aceasta. Transmiteţi mereu focul ! Fiecare nivel al vieţii este flacără, foc. Ele sunt unite prin esenţa lor. Numele focului este mereu altul, lumina pe care el o transmite este mereu alta, ea degajă de fiecare dată alt fel căldură. Omului îi este dată flacăra care uneşte pe Cele Şapte. Inima - Lumină, unde se unesc toate Luminile şi toate Focurile. Fie că este foc terestru, flacără celestă, iubire terestră sau iubire celestă. Nu este necesar un corp virgin atunci când flacăra este pură, pasiune sacră. Noua Lumină nu poate veni decât dacă le aprinde pe Cele Şapte, una după alta. Toate luminile sunt în voi, toate focurile !

245

Se aud zgomotele războiului tot mai aproape. Totul în jurul vostru, distruge. În voi, eterna reînnoire, purificarea, dăruirea de sine, nunta. Nu vă fie frică ! Distrugerea îşi poate pune amprenta peste tot, Pământul şi cerul pot fi distruse. Aceasta nu semnifică nimic dacă Noul Foc a fost aprins. Iubiţi VIAŢA, iubiţi Cele Şapte ! Căci dacă o singură flacără lipseşte, este groaza, ruptura, sfârşitul. Dar dacă Cele Şapte sunt Una, materie şi Cer unite, atunci acţionează Verbul, DĂRUIREA. Şapte Suflete ale lui Dumnezeu, şapte flăcări, şapte nivele. Ardeţi ! Fiecare individualitate nu poate fi decât plenitudine, Cele Şapte împreună. Acţiunea Eternă a creat pentru fiecare un Maestru care le conduce. Şapte Flăcări - Spirit vă ghidează. EL dăruie Numele. Numele nu este simplă faţadă, el nu este întâmplare. NUMELE ESTE ETERN, NUMELE ESTE PORŢIUNE DIVINĂ. Şi eu fac parte din Cele Şapte. Şi deasupra mea, de asemenea, străluceşte un Maestru care conduce. Adresându-mi-se: Mesajul acesta este pentru tine. Inima ta este cea care l-a cerut. Cele Şapte flăcări sunt structura oricărui organism, iar deasupra celor şapte,

246

este întotdeauna un vârf: Maestrul care conduce. Dar la ce ar servi un Maestru izolat ? Din nou şapte, un nou cerc, o nouă coroană. Astfel fiecare flacără guvernează şi serveşte în acelaşi timp. Hanna a desenat o schemă care s-a pierdut mai târziu, dar pe care am încercat să o reproduc. Cred că am reuşit să surprind esenţa din ceea ce ea desenase iniţial. Lumânarea nu poate arde fără fitil. Fără corp, nu există individualitate. Inima - Lumină bate undeva, acolo sus. Dacă dăruirea vostră de sine ajunge până la ea, LUMINA IZVORĂŞTE, GRAŢIA DIVINĂ. EA VA COBORÎ PRIN INTERMEDIUL FIINŢEI TERESTRE. Cel de-al Şaptelea, singurul Maestru care conduce, vă învaţă. Forţa SA coboară până la voi. Astfel, din infinit se naşte spaţiul şi din spaţiu se naşte infinitul. Din Viaţa Eternă se naşte Viaţa temporară, şi din Viaţa temporară se naşte Viaţa Eternă. Fie ca forţa Celor Şapte Forţe să vă fie alături ! Ardeţi ! Prietena lui Lili, care ia parte pentru prima dată la întâlnirile noastre, ascultă foarte concentrată. După întâlnire îi spune Hannei: <<Încă de la început am auzit mai întâi în interiorul meu fiecare cuvânt pe care urma să-l pronunţi, ceea ce auzeam corespundea exact cu ceea ce ai spus, cu excepţia unui singur cuvânt. Ea îi precizează cuvântul şi Hanna îi răspunde: “Aici tu ai auzit bine, eu m-am înşelat ”. Din nefericire nu-mi mai amintesc despre ce cuvânt era vorba, pe care de altfel, l-am şi corectat atunci pe loc în notele mele. Părintele Kun, popa răspopit al Nyilaşilor, pare să fi descoperit misterul care se ascunde în spatele atelierului nostru de război. În fiecare noapte tinerii nazişti trag focuri de armă în faţa porţii de la intrarea în parc, lucrurile nestând prea bine.(lucrurile devenind apăsătoare?) Duminică după-amiaza grupuri de nazişti unguri forţează poarta de intrare şi năvălesc în parc. O lucrătoare care i-a văzut intrând, fuge să anunţe autorităţile religioase. Nyilaşii au început să vâneze femeile ascunse: în pivniţă, în atelier, în pod, peste tot. Ei caută cu furie, în timp ce toate lucrătoarele sunt adunate în sala mare a atelierului, aşteptându-l pe şef. Părintele Kun soseşte; este un bărbat mai degrabă scund, cu ochi buimaci. Face impresia unui om care s-a torturat mult pe sine într-un acces de asceză. Sutana sa neagră este legată cu o centură largă roşie, încărcată cu revolvere şi cuţite.

247

El întreabă cine este comandantul. Fac un pas înainte. Adresându-se Nylaşilor, părintele Kun se lansează într-un fel de cuvântare, explicând cum eu creştină m-am coborât la a-i ajuta pe evrei, făcându-mă chiar mai vinovată decât ei (era bine informat). O să aranjeze el “să mi se rezerve un tratament special ”. Hanna şi Lili auzind aceste cuvinte, pierd orice speranţă că în calitate de <<ariană>> eram în afara oricărui pericol. Părintele Kun mă somează să spun exact câte lucrătoare muncesc în atelier. Dacă răspunsul meu nu este exact, mă vor împuşca imediat. N-am nici o idee despre numărul femeilor care au putut să scape, fugind prin spărtura din zid. Incapabilă de a răspunde, rămân ca mută. Apoi, deodată, mă aud spunând: şaptezeci şi două. Încep să numere. Sunt şaptezeci şi unu de femei. În încăpere s-a lăsat o tăcere de plumb. Deodată uşa se deschide cu brutalitate şi un nazist împinge în sală o tânără pe care o găsise ascunsă în W.C. Părintele Kun mă fixează fără să spună nimic - simte el prezenţa unei alte forţe ? apoi se întoarce pe călcâie. Înainte de a părăsi încăperea ordonă soldaţilor să fiu dusă în altă parte, sub <<supraveghere specială>>. Trei nazişti înarmaţi până în dinţi, mă trântesc la pământ, trag cu picioarele în mine şi apoi scuipă deasupra mea. Cele şaptezeci şi două de lucrătoare sunt aliniate în rând. S-a lăsat noaptea şi a început să plouă; se dă ordin de plecare şi începem să mărşăluim pe străzi, în linişte, spre o destinaţie necunoscută. Loviturile de picior pe care le-am primit în stomac îşi fac efectul şi sunt nevoită să mă opresc în spatele unui copac. Cei trei vagabonzi mă urmează fără să-şi ia ochii de pe mine; cu braţele încrucişate, mă privesc de parcă aş fi o bucată de lemn. În mod straniu, abia în acest moment realizez că mi-am pierdut libertatea. După o jumătate de oră de mers suntem ajunşi din urmă de o maşină a Ministerului de Război. S.O.S.-ul nostru a reuşit să fie transmis autorităţilor militare şi un ofiţer coboară din maşină cu o scrisoare care confirmă protecţia noastră în virtutea uzinei de război. Furioşi, soldaţii Nyilas sunt obligaţi să ne elibereze şi ne întoarcem la atelier. Merg în tăcere alături de Hanna şi Lili, şi în întuneric şi în mintea mea nu mă pot împiedica să gândesc <<Pentru cât timp ?...>>. = Vineri 10 noiembrie 1944 = Întâlnirea a 86-a Cea de-a patra flacără, al patrulea element este Cu-n[o]aşterea. În spatele acestui cuvânt străluceşte un mister. EL vorbeşte - sufletul tresare. El (sufletul) nu înţelege Cuvântul, căci cea de-a treia flacără, al treilea element ţine sufletul tău prizonier. Aici, vibraţia este slabă. Cea de-a treia flacără, al treilea element, sunt sentimentele. Sufletul produce alte fructe decât cel de-al patrulea. Înălţaţi-vă sentimentele ! Vibraţia se intensifică. Ce le înalţă ? Aspiraţia ? - Nu. Credinţa ? - Ea nu-i decât posibilitate.

248

FORŢA CARE LE ÎNALŢĂ: ESTE DĂRUIREA DE SINE, OFRANDA DE SINE. Nu există o altă posibilitate pentru a atinge cel de-al patrulea nivel, noua locuinţă care v-a fost pregătită. El vorbeşte. Sufletul arde de nerăbdare de a cunoaşte secretul secretelor, inima celor Şapte; cel de-al patrulea nivel al Vieţii, mijlocul lui Şapte, acolo unde piciorul se opreşte, el nu mai avansează, unde sufletul nu mai cere, ci primeşte mereu. Tăcere. Vă învăţ: Gândul este materie grea, şovăitoare, oarbă, care atrage spre în jos, Şarpe care-şi muşcă mereu propria coadă. De aceea simbolul său este roata. Roata care se învârte în jurul ei, fără stăpân - maşină sau căruţă. Învârtindu-se mereu în jurul ei, fum terestru care nu se înalţă, sufletul şovăieşte şi se scufundă, el rătăceşte, se învârte, se învârte continuu. În mâna <<Pescarului Negru>>, cârligul undiţei, Nada: gândurile umane. Nu înghiţi cârligul, peşte, căci îţi vei răni gura ! Peştele moare şi <<Pescarul Negru>> surâde. Sacul i se umple, cu prada îngrămădită. Roata se învârte, sufletul se întunecă, inima se strânge. Adam, alungat, - în locul Copilăriei - în Dumnezeu a primit ştiinţa: gândul. Bucuria fără de griji a fost ştearsă. Cunoaşterea nu s-a putut instala mai sus de sentiment. Paradisul i-a fost interzis. Actul fără de păcat, inocenţa au fost pierdute. Dar EL este DRUMUL pentru a te reîntoarce. El conduce, şi ceea ce a fost pierdut pe pământ devine posibil în Dumnezeu. Mesajul nostru vorbeşte despre noua Flacără, strălucitoare, care vibrează acolo sus; Omule, tu poţi deja să o atingi !

249

El este calea care te conduce. El este Adevărul pe care se înalţă Noua Locuinţă. El este Viaţa, eterna Viaţă. Fie ca cea de-a patra vibraţie să vă pătrundă ! Ardeţi ! Dar nu distrugeţi arzând ! Aprindeţi numai ! Aprindeţi mereu focul ! Dacă Cerul arde în voi, tot ce este insuficient va arde prin el. Ascultaţi ! Cu atenţie ! Ascultaţi mereu Cuvântul, etern, cel adevărat care este singura Realitate. FIE CA GÂNDUL SĂ-I FIE CONECTAT ! CA GÂNDUL SĂ NU SE MAI ÎNVÂRTEASCĂ DE UNUL SINGUR ! ROATA NU ESTE LIBERĂ DECÂT DACĂ EA DEVINE PARTE A ÎNTREGULUI, DACĂ SERVEŞTE, DACĂ UNUL ESTE STĂPÂNUL EI. FIE CA CUNOAŞTEREA SĂ TRANSCEADĂ GÂNDUL ! În sânul fiicei lui Adam - care a fost alungat, care se învârte în jurul lui fără rost, care nu-i liber în sânul său, a fost conceput Cristos. Bucuraţi-vă ! Lumina eternă străluceşte. Chiar din această clipă, sunteţi liberi, voi nu mai sunteţi sclavi. Ochii voştri vor vedea şi mâinile voastre vor împlini Voinţa divină. Ne simţim uşori împreună cu voi. Actul vostru şi cântul nostru se unesc. Lumina albă străluceşte, lumina cea albă în care se contopesc toate celelalte culori, se unesc pentru eternitate. Atelierul şi-a reluat munca într-o atmosferă generală de frică; teamă că într-o zi vom fi deportate, frică cu atât mai groaznică, de când cu vecinii noştri de la SS. Într-o zi, pe neaşteptate, ne trezim cu un soldat german la uşă. Panică generală ! Mă precipit în întâmpinarea lui şi-mi dau seama cu uşurare că nu-i un SS-ist, ci face parte din Wehrmacht. Pe deasupra, este un vechi coleg de şcoală de-al Hannei de la Belle Arte, care vine s-o vadă. Lucrează ca desenator la un ziar al armatei, ziarul Wehrmacht. Discutând cu acest băiat, o idee nebună îmi trece prin cap: să pun uzina noastră de război, cu lucrătoarele sale evreice, chiar sub protecţia soldaţilor germani ai SS-ului. Mi-am dat seama într-o clipă că prietenul Hannei detesta germanii şi că aveam toate şansele să mi-l pot face complice. Punem împreună la punct următorul plan: eu să realizez pentru jurnal (ziar?) la rubrica culturală câteva desene din folclorul unguresc, iar ei să-mi trimită în schimb, un certificat de muncă cu antet şi cu ştampila zvasticii. Acest certificat de muncă îmi va servi drept carte de vizită pentru a intra în legătură cu vecinii noştri SS. Am remarcat că ofiţerul garnizoanei se întorcea în fiecare

250

seară la ore târzii, aşa încât, în timpul zilei soldaţii erau singuri. Astfel, câteva zile mai târziu intru în vorbă cu unul din soldaţii SS. Deoarece mama mea era austriacă, eu vorbeam curent germana imitând din zbor şi accentul bavarez al caporalului. Lucrurile merg ca pe roate: toţi cred că sunt o compatrioată trimisă ca şi ei, în misiune de serviciu în Ungaria. Le explic că mi-am abandonat profesiunea de artistă pentru a-mi consacra eforturile ajutorării ţării mele, în această perioadă de război, conducând astăzi această uzină de confecţii pentru armată, situată gard în gard cu garnizoana lor. Ca din întâmplare scot din sac şi le arăt certificatul de muncă german; într-un cuvânt mă dau peste cap să fac credibilă mica mea poveste. În calitate de vecină şi compatrioată îi invit pe soldaţi să ne viziteze uzina. Ca să evit lungul ocol prin stradă, amenajez o deschidere chiar în gardul ce separă grădinile noastre. Îmi fac planul că în cazul unui nou atac al Nylaşilor, lucrătoarele ar putea fugi prin această deschidere, pe lângă garnizoana SS, în pădurea care începe imediat în spate. Soldaţii, sătui de regimul de cazarmă, sunt încântaţi să bea un pahar de vin şi să guste din prăjiturile noastre de casă. Într-o altă zi, în cursul unei astfel de conversaţii, mă plâng soldaţilor SS de pericolul ca soldaţii unguri să strice bunul mers al uzinei de război pe care o conduc. Impresionaţi de ştampila cu zvastica de pe certificatul de muncă, soldaţii ne promit ajutorul şi protecţia în caz de se mai întâmplă ceva. Nimeni nu suflă nici o vorbă în legătură cu originea non-ariană a lucrătoarelor mele. Informez toate femeile asupra complotului meu. Parcă niciodată ele n-au lucrat cu atâta spor, ca atunci când venea în vizită caporalul SS şi petrecea câteva ore în compania mea sau mai bine zis, a unei sticle de vin bun. = Vineri 17 noiembrie 1944 = Întâlnirea a 87-a Cel de-al Şaptelea vorbeşte. Puterea lui Şase acţionează. Cel de-al Cincilea cântă. Patru se trezeşte la o nouă conştiinţă. EL TRĂIEŞTE. Lumina care luminează, care este Adevăr, penetrează inima. Inimii îi este frică. Îi este frică atâta timp cât este o jumătate, nu când devine întreagă, când este parte şi nu întreg. Pământul şi Cerul ÎL glorifică. Din toate timpurile noi cântăm gloria SA. Lui Lili: Cântul tău: - Este pentru vindecarea rănilor. Lui Hanna: Cântul tău: - Este ofrandă a inimii tale. Păstrarea echilibrului. Cel de-al Patrulea. Lui Joseph, în lagărul de muncă forţată: Cântul tău: Suflul Cerului pe care pământul l-a pierdut. Pace, care nu-i armistiţiu între două războaie,

251

ci tăcere, pacea eternă care coboară pe pământ. Mie: Cântul tău: - Este cale deschisă pentru ca Şase să coboare. Pentru aceasta ţi-a fost dăruită Lumina, Forţa - Lumină care anunţă venirea Domnului. Nici lege, nici graţie divină, ci Lumină, Lumină pură, Forţă care înalţă, care preface cenuşă ceea ce trebuie ! Nouă tuturor: Treziţi-vă ! Isus a existat. Isus a Trăit. El este şi va fi. Noul este aproape. Isus este din nou printre noi. El îşi cheamă discipolii. Cel de-al Şaptelea îmbracă pentru fiecare om forma cea mai înaltă pe are o poate el suporta, căci toate corpurile sunt conţinute în EL. El este Fiul. Tatăl i-a dăruit totul: Unitatea, Dualitatea, Treimea, Patrul, Cinciul, Cel de-al Şaselea pentru a servi de trepte până la picioarele sale. Frontul se apropie tot mai mult. Se aud tot mai aproape obuzele şi bombele. Diavolul tună. Din mâna sa trăsnetul loveşte, măr otrăvit, singura sa împărăţie. Spuneţi în tăcere: << Noi nu vrem să gustăm din el>>. Atât este de ajuns - dacă Cea de-a Şaptea Lumina, arde în voi. Astfel, tenebrele n-au nici o putere asupra voastră. Şi dacă vă înălţaţi inima foarte sus, atunci Lumina poate veni. Ardeţi ! Existaţi ! Umpleţi-vă de Lumină ! Ridicaţi-vă ! Treziţi-vă ! Lumina din voi este necesară. Fiinţa voastră arde Sfârşitul este aproape: Cel de-al Şaptelea se apropie. Alungaţi disperarea din sufletele voastre ! Să nu vă mai fie frică de pierzanie ! Fiţi perfecţi aşa precum Conştiinţa Creatoare v-a conceput perfecţi. El v-a dăruit un Nume, un Nume etern. Dacă aveţi frică de EL, şi vă trăiţi viaţa cu adevărat, în loc să vă imaginaţi doar că o trăiţi, totul devine posibil, totul este posibil !

252

Nu vă fie frică decât de Cel de Sus ! Nu cereţi decât Celui de Sus ! Dar jos acţionaţi, dăruiţi ! Acţionaţi şi credinţa voastră va muta munţii ! Muntele este materie, el este greutate. Dar voi, doar cu degetul cel mic Puteţi să răsturnaţi muntele, căci totul a căpătat un sens nou. Fiţi mesagerii noilor legi ! Ceea ce era imposibil - este posibil. Ceea ce reprezenta o valoare - cade în desuetudine. Ceea ce era esenţial - intră în umbră. Ceea ce era - dispare în neant. Dar materia virgină, cea fără de pată, MARIA, rămâne. Pe capul său, coroană de stele, sub picioarele sale, luna. Rochia sa, razele soarelui. Surâs al creaţiei. Miracol care planează deasupra apelor. Virginitatea pământului şi a Luminii: materia MATERIA - LUMINĂ, care străluceşte, locuieşte în voi. Fiul de Lumină, Cel de-al Şaptelea, născut din Ea, al cărui Nume este Sete, a cărui Nume este Iubire Eternă, Noul Nume al Mariei este Cunoaşterea. Arbore care rodeşte mereu acolo-sus dar şi aici jos. Arbore care face mărul de Lumină acolo unde era cel otrăvit. Proclamaţi-l: Eliberarea se apropie ! Cel de-al Şaptelea a vorbit. Şasele a acţionat. Cel de-al Cincilea a cântat vestea, vestea cea bună care este deja realitate: LUMINĂ. = Vineri 24 noiembrie 1944 = Întâlnirea a 88-a În tăcerea ce se aşterne, în aşteptarea întâlnirii, simt o prezenţă de o intensitate inexprimabilă, şi dintr-o dată realizez că ultima noastră întâlnire va fi întâlnirea de adio. La început era... Tăcerea. Din sânul Tăcerii s-a născut Sunetul. Sunetul este Iubire.

253

Sunetul este Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu este Tăcere. În sânul Tăcerii se odihneşte Sunetul. El a devenit corp. S-a născut. Iubirea este prima sa proiecţie. CORPUL NU ESTE NIMIC ALTCEVA DECÂT IUBIREA CARE A DEVENIT MATERIE. EL este cel care creează. Sunetul este elan. Creaţia este proiecţie, materie făcută din iubire divină. Astfel s-a născut Viaţa şi dintr-un Sunet s-au născut Cele Şapte. Din Unul, cele două contrarii care se atrag şi se resping. Dintr-un Sunet, Cele Şapte. Din Cele Şapte - toate nivelele Vieţii, Minune ! Suită infinită de Sunete. Creaţia cântă, sunetul ei răsună. Simfonie divină. Suită infinită de Sunete şi cu toate acestea, Şapte. Cele două contrarii şi Cele Şapte sunt cheia de boltă a întregii creaţii. Cele două contrarii atrag şi dispersează. Dar la nivelul planului sacru, al liniei sacre, ele sunt atracţie, concentrare. Domnul este Tăcere. Domnul este Sunet. Domnul este Armonie, Iubire. În stradă se aud Nylaşii, cu mişcările lor de trupe, care se manifestă ca de obicei, prin urlete şi împuşcături. Tumult, vacarm, confuzie, forţă devastatoare care distruge legea ! Tumultul este vid pe care EL nu-l tolerează. Gura care tace, încă nu semnifică Tăcere. Cântaţi aici-jos, dragii mei ! În curând zgomotul va înceta ! Să cânţi în zgomot este imposibil. Dar voi, dragii mei, pregătiţi-vă ! Noi, noi cântăm acolo-sus. Aplecaţi urechea la cântul nostru ! Învăţaţi ! Pregătiţi-vă ! Fiţi uniţi cu noi ! Iubirea imensă, infinită, Inima divină este a noastră. Urciorul de lut spart, vasul uzat, recipientul vid

254

sunt aruncate, distruse. Acesta este vacarmul pe care urechile voastre îl aud. Fiţi noul vas, vasul de aur ! Vasul de aur transparent, unde-şi găseşte locul şi unde respiră Iubirea divină, Viaţa Eternă. Chiar un vas fără nici un defect, nu-i decât proiecţie. Domnul este Tăcere. Fiul este Sunet, Tăcerea pe care o putem auzi. Ochiul spune: Lumină. Urechea spune: Sunet. Mâna spune: ACT. Inima spune: Iubire. Toate acestea nu sunt decât proiecţie. Cunoaşterea este cheia. Mister ascuns. Atunci când Lumina sa va veni, toţi vor vedea prin ea. Cunoaşterea este Şaptele. Cunoaşterea este Doiul, Legătura între cele două contrarii. În Şapte - Patrul este inima care concentrează, aspiră, cheamă tot sângele, toată forţa divină. CUNOAŞTEREA, CU ADEVĂRAT, ESTE LUMINĂ. Prin el Cele Şapte - devin cânt, cei doi - unul, căci singurul obstacol, golul, a fost umplut. EL este numărul, legea, sarea. EL este Iubirea care creşte şi se revarsă. EL este ritmul, vibraţia. care pune în mişcare. El este cântul, cântul liber. EL este Lumina care acţionează. EL este Prea-Înaltul. Acolo unde se naşte Cuvântul, Verbul, punctul unde totul se aprinde, Punctul Central, Cunoaşterea. Astfel, ce este nenumărat devine UNUL. Sarea nesfârşită devine Cuvânt atot-puternic. Iubirea care se revarsă devine Iubire care acţionează. Iar ritmul, vibraţia poartă cântul.

255

Fie ca acest cânt să răsune ! Zidul s-a prăbuşit, zidul, golul. Victorie asupra morţii ! Patrul cântă gloria Celor Şapte. Cele două jumătăţi ale vieţii s-au unit. Credeţi-ne ! Viaţa eternă este deja a voastră !

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful