ANALIZA DREPTURILOR SI NDATORIRILOR PARINTESTI CU LA PERSOANA MINORULUI SECTIUNEA 1.

Aspecte introductive

PRIVIRE

Ocrotirea parinteasca este reglementata n dreptul romn pentru a fi exercitata exclusiv n interesul copilului minor. De aceea n continutul ei prevaleaza ca importanta ndatoririle parintesti fata de de copiii lor minori, drepturile parintesti, fiind concepute numai ca mijloace de punere n valoare a acestei ndatoriri. Printre drepturile si ndatoririle parintesti cele privitoare la persoana copilului minor prezinta importanta cea mai mare, deoarece n conceptia legiuitorului nostru finalitatea principala a ocrotirii parintesti este cresterea, educarea si pregatirea pentru viata a copilului. Enuntarea ndatoririlor parintesti privitoare la persoana minorului este facuta diferit de catre autori, fiecare dintre ei utiliznd n acest scop formule diferite.[10]Dupa parerea noastra, reglementarea legala a ocrotirii parintesti, stabileste n sarcina parintilor ndatoriri destinate referitoare la persoana minorului. Desigur diversitatea de opinii manifestata n legatura cu precizarea ndatoririlor parintilor privind persoana copilului lor minor, nu are corespondent ntr-o adversitate similara de apreciere a continutului acestor ndatoriri ; n general toti autorii sunt de acord asupra aspectelor esentiale pe care le mplica asigurarea de catre parinti a cresterii, educarii, nvataturii si pregatirii profesionale a minorului. Deosebirea de pareri ntre ei priveste aspecte neesentiale ale problemei, anume daca ndatorirea de a creste copilul trebuie considerata ca avnd un caracter complex, presupunnd la rndu-i mai multe obligatii adiacente, sau dimpotriva aceasta ndatorire trebuie pusa pe acelasi plan cu unele dintre obligatiile pe care nfaptuirea sa le presupune ca necesare. Am adoptat acest ultim punct de vedere, considernd ca artificiala nglobarea n continutul ndatoririi de a creste copilul, a altor ndatoriri - anume obligatia de supraveghere si aceea de ntretinere a minorului - de vreme ce legiuitorul consacra aceste obligatii, expres sau implicit, prin texte distincte nu numai n cadrul reglementarii legale a ocrotirii parintesti, ci chiar n cadrul altor institutii juridice ( institutia obligatiei de ntretinere, institutia raspunderii civile ) stabilind consecinte specifice pentru cazul nendeplinirii sau ndeplinirii lor necorespunzatoare de catre parinti. SECTIUNEA 2: Dreptul si ndatorirea parintilor de a se ngriji de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului. Conventia cu privire la drepturile copilului ( Legea nr. 18/1990) 1) Statele parti recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate posibila si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare. Ele vor depune eforturi pentru a garanta ca nici un copil nu este lipsit de dreptul de a avea acces la aceste servicii. 2) Statele parti vor depune eforturi pentru a asigura aplicarea efectiva a acestui drept si n mod deosebit, vor lua masurile corespunzatoare pentru : a) Reducerea mortalitatii infantile si a celui n rndul copiilor; b) Asigurarea asistentei medicale si a ocrotirii sanatatii pentru toti copii cu accent pe dezvoltarea masurilor primare de ocrotire a sanatatii ; c) Asigurarea ocrotirii sanatatii mamelor n perioada pre si post natala ; d) Asigurarea ca toate segmentele societatii, n mod deosebit parintii si copiii, sunt transformate cu privire la sanatatea si alimentatia copilului, avantajele alaptarii, igienei ; e) Crearea serviciilor de medicina, de ndrumare a parintilor si de planificare familiala si asigurarea educatiei n aceste domenii ; 3) Statele parti vor lua toate masurile eficiente corespunzatoare n vederea abolirii practicilor traditionale care dauneaza sanatatii copiilor. Obligatia de a asigura sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului este dublu dimensionata. Ea este pe de o parte, obligatie pozitiva, de a face si presupune asistenta continua a tuturor trebuintelor

copilului n conformitate cu particularitatile stadiului de dezvoltare si nevoile speciale ale copilului. Pe de alta parte ea reprezinta o obligatie negativa, de a nu face care se refera la protectia copilului mpotriva abuzului fizic, psihic si emotional, a neglijentei, a unor practici care ar putea dauna sanatatii copilului. Aceasta obligatie nu este nici ea n afara oricarei discutii. Unii partizani ai autodeterminarii, sustin ca de multe ori acest drept sau obligatie a parintilor intra n conflict cu drepturile copiilor, n special n ce priveste vrsta la care se poate recurge la avort fara consimtamntul parintilor, la tatuaje etc. Aceasta obligatie a parintilor nu trebuie de asemenea interpretata numai n sensul satisfacerii unor trebuinte de ordin biofiziologic ale copilului. Sanatatea mentala a copilului este dependenta de afectiunea si relatiile cu ambii parinti, de climatul familial, socio-afectiv deschis, pozitiv. Pentru ndeplinirea acestui tip de obligatii parintii, sunt de regula, foarte putin pregatiti. Nu ne nastem gata nvatati sa fim parinti - trebuie sa nvatam , observa W. Galston. Din initiativa publica sau privata au nceput sa functioneze si n Romnia centre de consiliere si sprijin pentru parinti - H.G.nr 117/1999[11] prevede n acest sens obligatia autoritatilor administratiei publice locale de a nfiinta astfel de centre. n ndeplinirea acestei obligatii parintii beneficiaza de asistenta si sprijin din partea statului. El se manifesta att sub forma reglementarii unor institutii juridice menite sa sprijine parintii si ocrotitorii legali n ndeplinirea acestei obligatii, ct si a unor politici sociale n domeniul asigurarii starii de sanatate a populatiei. Constitutia Romniei garanteaza dreptul la ocrotirea sanatatii - art 33 alin. 1 [12]. Prin dispozitii constitutionale se interzice exploatarea minorilor, folosirea lor n activitati care le-ar putea dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune n primejdie viata ori dezvoltarea normala ( Constitutie, art.45 alin.3 ). Persoanele handicapate se bucura de asemenea, de protectie speciala ( Constitutie, art.46 ). Parintii au dreptul si obligatia de a folosi masurile luate de stat pentru asigurarea sanatatii si dezvoltarii normale a copiilor. Astfel, daca minorul este bolnav, parintii au dreptul si obligatia de a-i ngriji si a solicita pentru el asistenta medicala de stat. Parintele ncadrat n munca are dreptul la ajutor de boala si la ngrijirea copilului bolnav, prin masurile de asigurare sociala de stat. Potrivit art.97, Legea nr.3 din 10 iulie 1978, privind asigurarea sanatatii populatiei, parintii sau ceilalti ocrotitori legali au obligatia, la orice solicitare a unitatilor sanitare sa prezinte copilul pentru examinare medicala si aplicarea masurilor profilactice. De asemenea, examenul medical este obligatoriu, la admiterea n liceu, scoli profesionale, ucenicie si nvatamnt superior, pentru orientarea profesionala a tinerilor ( art. 90, Legea nr. 3 din 10 iulie 1978 ). Legea nr. 120/1997 prevede asigurarea unui concediu platit pentru ngrijirea copilului pna la mplinirea vrstei de 2 ani ( art.2 ). Pe toata durata concediului pentru ngrijirea copilului se acorda o indemnizatie reprezentnd 85% din salariul de baza ( art.3 alin. 1). Legea prevede de asemenea ca de acest concediu poate beneficia optional oricare dintre parinti ( art.6). n ce priveste obligatia negativa a parintilor sau a altor ocrotitori legali de a nu abuza fizic, emotional si psihic de copil, ea este de asemenea reglementata prin dispozitii constitutionale, (art.22 alin.1) din Constitutie garantnd dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei. ngrijirile medicale se efectueaza cu consimtamntul bolnavului sau al persoanelor care, potrivit legii, sunt ndreptatite a-si da acordul. n cazuri grave,n care salvarea vietii minorului, precum si a persoanelor lipsite de discernamnt este necesara o ngrijire medicala de urgenta, iar consimtamntul sau ncuvintarea persoanelor n drept nu se poate obtine n timp util, ngrijirea medicala va fi efectuata de medic pe proprie raspundere.[13] Este interzisa recoltarea de snge, pentru scopuri terapeutice, de la persoanele minore. De asemenea este interzisa prelevarea de tesuturi si organe de la aceleasi persoane. [14] Transplantarea de tesuturi si organe la minori se poate face cu consimtamntul parintilor sau al celorlalti ocrotitori legali (art.136 Legea nr.3 din 10 iulie 1978). Un alt aspect al acestei

ndatoriri este cel privitor la ngrijirea copilului minor pus sub interdictie. n conformitate cu art.149 Codul familiei, tutorele este obligat sa ngrijasca de persoana celui pus sub interdictie, spre a-i grabi vindecarea si a-I mbunatati conditiile de viata; autoritatea tutelara, de acord cu serviciul sanitar competent si tinnd seama de mprejurari, va hotar daca cel pus sub interdictie va fi ngrijit la locuinta lui ori ntr-o institutie sanitara. SECTIUNEA 3: Drepturile si ndatoririle parintilor de a ngriji de educarea, nvatatura si pregatirea profesionala a copilului minor Codul familiei include principiul potrivit caruia casatoria si familia trebuie ocrotite, iar statul apara interesele mamei si copilului manifestnd o deosebita grija pentru cresterea si educarea tinerei generatii, drepturile parinesti exercitndu-se numai n interesul copiilor. Acest principiu si-a gasit reflectarea n numeroase texte din cod cum sunt : ndatorirea parintilor de a creste copilul ( art.101 alin.2), asigurarea conditiilor necesare pentru cresterea, educarea, nvatatura si pregatirea profesionala (art.107 alin.1) si decaderea lor din drepturile parintesti n cazul n care sanatatea si dezvoltarea fizica a copiilor este periclitata (art.109 alin.1 din cod). Art.101 alin.2 din Codul familiei nu poate fi nteles n adevarata lui semnificatie, daca n privinta educarii, nvataturii si pregatirii profesionale a copilului nu avem mereu prezente toate acele trasaturi noi si caracteristici ale scolii din ornduirea noastra democrata. Cunostiintele nsusite n scoala se mpletesc cu exemple pe care copilul trebuie sa le gaseasca n familie. E vorba ca,prin actiunea mbinata a familiei si a scolii, sa se pregateasca cu o nalta calificare profesionala. Aceste multiple obligatii reprezinta aspecte ale ndatoririi de crestere si educare a minorului pentru a fi folositor societatii noastre democratice. Ele presupun nu numai asigurarea conditiilor de trai corespunzatoare ci, n acelasi timp, paza, supraveghere continua si pregatire profesionala. Prin educatie se ntelege ansamblul de masuri pe care cel ce exercita ocrotirea parinteasca le aplica minorului n mod sistematic si permanent n vederea dezvoltarii nsusirilor intelectuale si fizice pentru a deveni util societatii. n afara de educatia pe care o face scoala, care are sarcina de a narma tnara generatie cu, cunostiinte stiintifice si tehnice, deprinderi practice, educatie prin munca, un rol important n educarea minorilor revine familiei care, n colaborare cu educatia primita n scoala, organizata sub diferite forme ( comitete de parinti, adunari cu parintii, vizitele cadrelor didactice la domiciliul elevilor etc.) contribuie la atingerea scopului mai sus aratat. Corectarea modului de comportare a minorului n familie ori n societate are loc, n primul rnd, prin puterea exemplului oferit de parinti si explicarea acestora. O comportare violenta fata de minor nu numai ca nu este de natura sa-l convinga pe acesta de greseala savrsita si deci sa aiba drept consecinta corectarea lui ci, dimpotriva, sa contribuie la deformarea caracterului minorului. Aceasta nu exclude admonestarea (dojana) care consta n atragerea atentiei n mod serios asupra faptei savrsite si care trebuie sa exprime, n mod convingator, n ce consta abaterea, modul de comportare a celui dojenit si urmarile negative ale faptei savrsite. Pe de alta parte, n statul nostru, ostil metodelor de educatie ntemeiata pe violenta, care pot fi primejdii n dezvoltarea fizica, intelectuala si morala a copilului, nu sunt ngaduite relele tratamente aplicate de catre parinti ori de catre persoanele carora copilul a fost ancredintat spre crestere si educare. Sunt, de asemenea, excluse relele tratamente (batai etc.) de orice fel aplicate minorului deoarece sunt de natura sa puna n primejdie dezvoltarea lui fizica, intelectuala si morala. n tara noastra, dreptul la nvatatura face parte din drepturile fundamentale ale cetatenilor. [15]Acest drept este asigurat tuturor cetatenilor, fara deosebire de nationalitate, rasa, sex sau religie si fara vreo ngradire ce ar putea constitui discriminare. nvatamntul de stat este gratuit. Ca sprijin material n vederea asigurarii dreptului la nvatatura, statul organizeaza sistemul burselor de stat precum si alte forme de ajutoare, ca, de exemplu, cazarea n camine, case de copii, masa, manuale si alte carti, transport gratuit, ngrijirea sanatatii, odihna n tabere, excursii. n tara noastra, dreptul la nvatatura a devenit o realitate care este n acord cu prevederile actelor internationale n aceasta privinta.1

Conventia cu privire la drepturile copilului prevede n art.28 *obligatia statelor parti de a asigura dreptul la educatie tuturor copiilor aflati sub jurisdictia lor, n mod progresiv si pe baza egalitatii sanselor. n Romnia dreptul la nvatatura este garantat de Constitutie ( art.32). El este asigurat prin nvatamntul general obligatoriu, prin nvatamntul liceal si prin cel profesional, prin nvatamntul superior, precum si prin alte forme de instructii si de perfectionare. Prin Legea nr.84/1995 s-a reglementat organizarea si functionarea sistemului national de nvatamnt.n acord cu dispozitiile legii din Romnia nvatamntul constituie prioritate nationala (art.2 din Legea nr.84/1995). Prevederile din Legea nr.84/1995 creeaza premizele armonizarii educatiei si nvatamntului din Romnia cu standardele si valorile universale n materia drepturilor omului - inclusiv cu drepturile copilului. Finalitatile, principiile organizarii si functionarii nvatamntului romnesc - reglementate prin lege - ilustreaza mutatiile semnificative intervenite la nivelul filozofiei constructiei sistemului educational. ntre acestea sunt reglementate : a) egalitatea sanselor si non-discriminarea pe baza conditiei sociale, materiale, a rasei, a sexului, nationalitatii, apartenentei politice sau religioase [art.5 alin.(1) ] ; b) educatia diferentiata, pe baza pluralismului educational [ art.5 alin.(2) ]; c) nvatamntul general obligatoriu ( art.6) ; d) gratuitatea nvatamntului de stat (art.7) ; e) dreptul persoanelor apartinnd minoritatilor nationale de a nvata n limba lor materna [art.8 alin.(2) ]; f) posibilitatea cultelor recunoscute oficial de stat de a organiza un nvatamnt specific, corespunzator necesitatilor de pregatire a personalului de cult [art.9 alin.(2) ]; g) asigurarea dreptului la educatie si formare profesionala a persoanelor cu nevoi speciale (art.4146) etc. Dreptul la educatie ilustreaza poate cel mai bine modalitatile de colaborare ntre stat, familie si copil n asigurarea dezvoltarii si autodeterminarii treptate a copilului.Statul este titularul dreptului si obligatiei de a reglementa organizarea si functionarea sistemului de nvatamnt; parintilor si tutorilor le revine dreptul si obligatia de a alege felul nvataturii si pregatirii profesionale a copilului ; odata cu mplinirea vrstei de 14 ani legiuitorul prezuma ca minorul are suficienta maturitate intelectuala si discernamnt astfel nct sa-si dea seama singur si sa opteze pentru schimbarea felului nvataturii si pregatirii profesionale. n conformitate cu dispozitiile Codului familiei, parintii sunt cei care stabilesc initial felul nvataturii si pregatirii profesionale a copilului (art.101 Codul Familiei). Sanctionnd maturitatea copilului de 14 ani legiuitorul i da acestuia posibilitatea sa- si schimbe, cu ncuvintarea autoritatii tutelare, felul nvataturii si pregatirii profesionale stabilite de parinti (art.102 Codul familiei ). Tot n acelasi scop copilul de 14 ani poate, cu ncuvintarea autoritatii tutelare , sa aiba locuinta pe care o are desavarsirea nvataturii ori pregatirii sale profesionale.Pe aceasta cale, respectnd principiul interesului superior al copilului, legiuitorul solutioneaza conflictul potential ntre drepturile parintilor si cele ale copilului. Conflictul real ramne nsa. De multe ori, parintii, fara a-si consulta copiii, decid n numele lor, i obliga chiar sa urmeze o anumita forma de pregatire scolara sau profesionala. ,,Dorinta mea este de a urma o anumita universitate, dar parintii mi interzic acest lucru din motivul ca nu este usor sa te afirmi n domeniul respectiv, ca locurile de munca sunt prea putine si slab platite. nteleg acest lucru, sunt constienta de el. Ceea ce ma pasioneaza va fi doar un hobby.Dar atitudinea parintilor ma intriga ; nu mi se pare corect sa interzici cuiva sa profeseze n domeniul n care se poate afirma cel mai bine." SECTIUNEA 4 : Dreptul si ndatorirea parintilor de a ndruma si supraveghea pe copilul minor

Cresterea copilului minor implica dreptul si ndatorirea de a exercita ndrumarea si continua supraveghere a acestuia. Copilul este un adult n devenire , o persoana n formare si dezvoltare, iar trasaturile sale de caracter, comportamentul lui, depinde n cea mai mare masura de modul n care parintii l ndruma si supraveghaza, de promptitudinea si eficienta cu care i corecteaza greselile, la care trebuie adaugat exemplul personal al parintilor. Supravegherea copilului reprezinta un drept si totodata, o obligatie a parintilor. Paza si supravegherea decurg din celelalte drepturi si obligatii ale parintilor referitoare la cresterea copilului, la ngrijirea sanatatii si dezvoltarii sale.Fara de a beneficia de o reglementare speciala, aceasta obligatie este mentionata de doctrina.[16]Ea rezulta din colaborarea principiului interesului superior al copilului cu interpretarea dispozitiilor art.101 Codul familiei. Individualizarea sa ntre ndatoririle ce revin parintilor, n cadrul mai larg al obligatiei de a creste copilul, reflecta explicit interferenta dimensiunilor psiho-biologice ale dezvoltarii cu preocuparea legiuitorului de a se asigura ca n orice moment minorul este protejat de orice i-ar putea periclita sanatatea, integritatea fizica, psihica si morala. Paza si supravegherea impun obligatii de asistenta si protectie diferentiate n functie de vrsta copilului si nevoile sale. Pe masura dobndirii maturitatii intelectuale si morale, a discernamntului, paza si supravegherea se diminueaza spre a favoriza si face loc consultarii cu copilul n orice decizie care-l priveste si ulterior a autodeterminarii. Dreptul de ndrumare este facultatea pe care o are parintele de a orienta actele copilului sau, de a le imprima directia si, n final, de a decide potrivit legii, cu privire la tot ceea ce intereseaza ssanatatea si dezvoltarea fizica, educarea,nvatatura si pregatirea profesionala a copilului. Acest drept are o finalitate identica cu dreptul parintilor de a-si tine copilul, ceea ce nu determina nsa o completa identitate ntre cele doua drepturi, fiecare dintre ele exprimndu-si continutul prin manifestari sau exteriorizari specifice. Dreptul de ndrumare se concretizeaza ntr-o serie de manifestari, sau mai exact, ntr-o serie de facultati ce corespund unor aspecte diferite ale raporturilor juridice dintre parinti si copiii lor minori : a) Astfel, parintele are facultatea de a hotar cu privire la felul nvataturii sau pregatirii profesionale a minorului, precum si facultatea de a decide internarea acestuia n scoala unde si desavrseste nvatatura. b) De asemenea, parintele este indrituit sa hotarasca cu cine anume poate veni n contact copilul minor si totodata sa interzica acestuia contactele pe care le apreciaza ca fiind contrare intereselor lui; el poate da ndrumari minorului cu cine anume sa lege prietenii si, n acelasi timp, sa se opuna legarii anumitor prietenii. Fireste, aceasta ndrituire nu poate fi exercitata n mod nelimitat; parintelui nu-i este ngaduit sa abuzeze de prerogativele pe care le are, potrivit legii, n cadrul ocrotirii parintesti. Modul cum le exercita acele prerogative este supus controlului autoritatii tutelare care va lua masurile necesare, n vederea curmarii oricarui abuz ori de cte ori va constata ca ocrotirea parinteasca este exercitata cu nesocotirea intereselor minorului,contrar finalitatilor ei. c) n fine, parintele are si facultatea de a examina corespondenta pe care o poarta copilul ; el este ndreptatit sa ia cunostinta att de continutul scrisorilor primite de minor, ct si de continutul scrisorilor expediate de acesta. n raporturile dintre parinte si copilul minor nu exista secretul corespondentei.Suntem de parere ca parintele are nu numai dreptul ci chiar obligatia de a cunoaste continutul corespondentei minorului, un atare drept si o atare obligatie constituind , nu numai o expresie a dreptului de ndrumare, ci si o forma de manifestare a ndatoririi de supraveghere. Cnd este necesar, parintii vor putea recurge la masuri de corectie, chiar si mai severe, pentru a asigura conduita copilului n familie sau societate, dar fara a putea depasi limitele comportarii firesti a parintelui fata de copil, prin care s-ar primejdui dezvoltarea fizica, intelectuala sau chiar sanatatea copilului.[17] O comportare excesiv de autoritara, n care domina tonul de comanda, forma brutala de prezentare a cerintelor si violenta ca replica la greselile copilului, pot contribui la deformarea caracterului minorului, punndu-ti amprenta negativa asupra personalitatii copilului.[18]

De aceea, cnd masurile folosite, prin natura si gravitatea lor prezinta pericol pentru persoana copilului, mediul familial nemaifiind o garantie a dezvoltarii sale normale,se poate dispune fie plasamentul familial,fie ncredintarea copilului unei persoane, familii sau institutii de ocrotire (art.42 Codul familiei; art.7-14 din Ordonanta de urgenta nr.26/1997),iar n privinta parintelui , decaderea din drepturile parintesti (art.109 Codul familiei ) ori n situatii extreme, el va fi tras la raspundere penala pentru infractiunea de rele tratamente aplicate minorului. SECTIUNEA 5. Dreptul parintelui de a consimti la nfierea copilului sau minor. Potrivit art.70 alin.1, din Codul familiei ncheierea nfierii este conditionata, printre altele si de consimtamntul parintilor nfiatului, daca acesta este minor.Consimtamntul lor este necesar si pentru stabilirea felului nfierii.Astfel art.79 din Codul familiei dispune ca nfierea cu efectele filiatiei firesti poate fi ncuvintata de autoritatea tutelara numai la cererea comuna a tuturor celor ndreptatiti sa consimta la nfiere, deci inclusiv a parintilor celui nfiat. Dreptul parintelui de a consimti sau de a se opune la nfierea copilului sau minor este o expresie a ocrotirii parintesti. ntr-adevar, prin efectul nfierii, drepturile si ndatoririle parintilor firesti cu privire la persoana copilului minor trec la cel ce nfiaza. Ca urmare, parintii firesti, ai celui nfiat, n calitate de titulari ai drepturilor si obligatiilor respective, sunt chemati sa decida, n primul rnd ei nsisi, daca le pastreaza n viitor sau nu, precum si daca cel care nfiaza este n masura sa exercite acele drepturi si sa ndeplineasca acele ndatoriri n armonie cu interesele nfiatului. Tocmai de aceea, art.80 alin.1 din Codul familiei dispune ca instanta judecatoreasca poate hotar, la cererea oricaruia dintre parinti, desfacerea nfierii care s-a ncheiat fara consimtamntul parintilor nfiatului,daca va constata ca este n interesul acestuia din urma sa se rentoarca n familia lui fireasca. si de data aceasta legiuitorul situeaza pe prim plan interesul copilului minor. Concluzia se desprinde si din continutul alin.2 al art.80 din Codul familiei, potrivit caruia daca nfiatul a mplinit vrsta de 10 ani, se va cere si consimtamntul lui la desfacerea nfierii ncheiata fara consimtamntul parintilor sai firesti.[19] Protejarea intereselor copilului minor legitimeaza sanctionarea lipsei consimtamntului parintilor firesti la nfiere - chiar daca acest consimtamnt reprezinta una din conditiile de fond ale nfierii- ntr-un mod diferit dect s-ar parea a fi normal.ntr-adevar cnd este vorba de alte acte juridice, dect nfierea, legiuitorul sanctioneaza nendeplinirea oricarei dintre conditiile de fond cu nulitatea absoluta a actului juridic neregulat ntocmit. Or, n cazul nfierii, lipsa conditiei de fond, numita consimtamntul parintilor nfiatului, nu este sanctionata cu nulitatea actului juridic al nfierii, ci numai prin reglementarea posibilitatii desfacerii nfierii de catre instanta judecatoreasca la cererea parintilor nfiatului, cu conditia ca o asemenea solutie sa corespunda intereselor minorului.

SECTIUNEA 6. Dreptul parintilor de a avea legaturi personale cu minorul Ca o consecinta a obligatiei pe care parintele o are de a creste, educa si supraveghea copilul minor rezulta dreptul acestuia de a avea legaturi personale cu copilul, care se realizeaza prin faptul ca minorul locuieste mpreuna cu parintii sai. Daca parintii nu mai locuiesc mpreuna ca urmare a desfacerii casatoriei prin divort sau copiii au fost ncredintati unor rude ori altor persoane cu consimtamntul acestora sau unor institutii de ocrotire ( art.42 alin.2 din Codul familiei ), instanta judecatoreasca este obligata sa ia aceasta masura odata cu pronuntarea divortului, chiar daca nici unul dintre soti nu au formulat o asemenea cerere. Autoritatea tutelara va ngadui parintelui decazut din drepturile parintesti sa pastreze legaturi personale cu copilul, afara numai daca prin asemenea legaturi cresterea, educarea, nvatatura sau pregatirea profesionala a copilului ar fi n primejdie (art.111 din Codul familiei ). Parintele divortat caruia nu I s-a ncredintat copilul pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, drept care nsa urmeaza sa fie exercitat n asa fel nct sa nu aiba o influenta negativa asupra dezvoltarii copilului si cu respectarea conditiilor normale n privinta ntretinerii acestor

legaturi.[20]Dar pentru a i se da posibilitatea de a-si exercita efectiv dreptul care i este conferit n interesul copilului, se impune sa nu fie stnjenit eventual de prezenta celuilalt parinte, comunicarea dintre el si copil trebuind sa aiba n mod firesc, fara nici o restrngere [21] , binenteles daca nu exista o cauza justificata de opunere, situatie n care urmeaza sa se pronunte instanta.[22] Consideram util a preciza ca desi, potrivit legii, ori de cte ori se iveste nentelegerea cu privire la exercitarea drepturilor sau la ndeplinirea ndatoririlor parintesti, autoritatea tutelara hotaraste n concordanta cu interesele copilului (art.99 din Codul familiei), totusi cererea privind stabilirea modalitatii de a se exercita dreptul parintelui, caruia nu i s-a ncredintat copilul, de a avea legaturi personale cu acesta, fie ca a fost facuta n cadrul procesului de divort, fie pe cale de actiune separata, are caracter accesoriu n raport cu masura ncredintarii copiilor.Prin urmare, ncredintarea copiilor spre crestere si educare, n caz de desfacere a casatoriei prin divort, fiind de competenta instantelor judecatoresti, nseamna ca si cererea parintelui caruia nu I s-a ncredintat copilul pentru stabilirea modalitatii de exercitare a dreptului de a avea legaturi personale cu acesta si de a veghea la cresterea, educarea, nvatatura si pregatirea lui profesionala, este tot de competenta instantelor. [23] Daca parintele caruia I s-a ncredintat copilul a luat masuri de crestere si educare care nu sunt n concordanta cu prevederile legii, celalalt parinte poate cere instantei judecatoresti sa I se ncredinteze copilul, dupa cum poate cere decaderea din drepturile parintesti n caz de purtare abuziva, neglijenta grava n ndeplinirea obligatiilor de parinte sau needucarea copilului n conformitate cu telurile mentionate n art.101 din Codul familiei (art.101 si 109 din Codul familiei). n cazul cnd, fara nici un drept, copilul este detinut de alte persoane, parintele are dreptul sa ceara napoierea copilului (art.103 din acelasi cod). Aceasta cerere poate fi respinsa de instanta atunci cnd napoierea este contrara intereselor copilului si daca dezvoltarea sa fizica, morala sau intelectuala este primejduita n casa parinteasca.Instanta are nsa obligatia sa dispuna efectuarea unei anchete sociale att la domiciliul parintilor, ct si la cel al persoanei la care se afla copilul, pentru a fi n masura sa aprecieze n deplina cunostiinta de cauza daca napoierea copilului este sau nu contrara intereselor acestuia. La stabilirea interesului real al copilului trebuie sa se ia n considerare nu numai situatia materiala si locativa ci, n special, climatul moral pe care parintii l asigura n familie, n raport de acela pe care l-ar putea asigura personal cei care l tin pe copil.[24] Parintele decazut din drepturi urmeaza sa fie obligat sa pastreze ntretinerea fata de copii, deoarece prin decaderea din drepturile parintesti raporturile de filiatie dintre parinte si copil nu dispar. Simpla mprejurare ca ntre minor si bunici exista strnse legaturi afective nu este suficienta pentru a-l nlatura pe tatal firesc de la dreptul si obligatia legala de a ngriji si educa direct pe copil daca nu exista nici un indiciu ca mediul din familie ar influenta negativ dezvoltarea sa fizica si psihica. [25]Acest drept nu poate fi nesocotit chiar daca parintii sunt de acord ca minorul sa fie ncredintat bunicilor deoarece o atare nvoiala nu leaga instanta care este tinuta sa aiba un rol activ si sa-si bazeze solutia numai pe probe obiective.[26] Masura rencredintarii copiior minori pentru crestere si educare de la un parinte la celalalt poate fi dispusa numai atunci cnd se stabileste ca interesele minorilor o cer ntruct parintele n ngrijirea caruia se gasesc nu le asigura conditiile necesare pentru o dezvoltare corespunzatoare att sub aspect material, ct si sub aspect moral afectiv. Asa cum am mai aratat,[27]schimbarea partiala a conditiilor de viata,care n ansamblu, au determinat ca minorul sa fie ncredintat unuia dintre parinti nu trebuie sa atraga neaparat si revenirea asupra acestei masuri ct timp exista elemente de fapt hotartoare care confirma necesitatea ca masura luata n interesul minorului sa fie mentinuta. Luarea copilului de la parintele caruia i-a fost ncredintat trebuie sa aiba, deci o temeinica justificare bazata pe motive concrete care sa demonstreze ca ramnerea copilului la acel parinte ar avea consecinte daunatoare bunei sale dezvoltari. n cazul n care parintele caruia I s-a ncredintat copilul nu permite celuilalt parinte sa-si exercite acest drept urmeaza sa hotarasca instanta judecatoreasca.Opunerea poate fi considerata uneori ca

fiind justificata daca, de exemplu, boala de care sufera parintele este de natura sa mpiedice exercitarea dreptului n conditii normale si, prin luarea copilului la domiciliul lui, sa prezinte un risc pentru acesta. n cadrul actiunilor de desfacere a casatoriei, instantele judecatoresti au ndatorirea sa-si exercite rolul activ, n egala masura, att cu privire la stabilirea temeiniciei cererii de divort, a culpei sotilor n legatura cu destramarea relatiilor de familie, ct si referitor la conditiile pe care le ofera unul sau altul dintre parinti pentru ncredintarea copiilor minori n raport cu interesele acestora, solutionarea temeinica a tuturor capetelor de cerere fiind la fel de importanta si urmnd a se face pe baza unui material probator[28] complet. ,, Statele parti vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre ei, de a ntretine relatii personale si contacte directe cu cei doi parinti ai sai, exceptnd cazul n care acest lucru contravine interesului superior al copilului ,, (Conventia cu privire la drepturile copilului art. 9 alin.3) SECTIUNEA 7. ndatoririle parintilor de a ntretine copilul minor. Conventia cu privire la drepturile copilului prevede n art.27 alin(2) responsabiliattea parintilor si a oricarei persoane care are n ngrijire un copil de a asigura n limita posibilitatilor si a mijloacelor lor financiare conditiile de viata dezvoltarii sale fizice, mintale, spirituale, morale si sociale. ndatorirea parintilor de a ntretine copiii minori este reglementata de art. 107 C. fam. Din textul art.107 C. fam. alin (9) rezulta ca parintii au aceasta ndatorire doar daca minorul nu are un venit propriu ndestulator. n acest caz parintii au obligatia de a asigura conditiile necesare pentru cresterea, educarea, nvatatura si pregatirea sa profesionala. De la aceasta regula legiuitorul a instituit, n art.42 C.fam., o exceptie. n caz de divort, instanta judecatoreasca trebuie sa stabileasca contributia fiecaruia dintre parinti la cheltuielile de crstere, educare, nvatatura si educare profesionala a copilului, chiar daca parintii n-au cerut aceasta. n ce priveste durata obligatiei de ntretinere, art.86 alin.(3) C. fam. prevede ca descendentul, ct timp este minor, are drept la ntretnere, oricare ar fi pricina nevoii n care se afla. Deci, regula generala prevede majoratul ca vrsta maxima pn la care parintii sunt obligati sa-si ndeplineasca obligatia de ntretinere fata de toti copiii lor minori, indiferent daca sunt din casatorie sau din afara ei. Juristprudenta a promovat nsa n mod constant solutii apreciate ca o exceptie de la regula generala instituita de Codul familiei, care extind limita obligatiei de ntretinere pna la vrsta de 25 de ani daca copilul,devenit major, se afla n continuare de studii. n decizia nr.2 din 20 februarie 1971 fostul Plen al Tribunalului Suprem prevede ca,, parintele este obligat sa dea ntretinere copilului devenit major, daca se afla n continuare de studii, pna la terminarea acestora, fara a depasi vrsta de 25 de ani.Pentru a beneficia de ntretinere, copilul trebuie sa dovedeasca staruinta n continuarea studiilor si obtinerea unor rezultate corespunzatoare." [29] ,, Obligatia de ntretinere si are temeiul n art.86 alin (1) C. fam., care prevede ca ea exista, n afara de alte persoane anume determinate, ntre parinti si copii, fara sa faca vreo mentiune din care sa rezulte ca s-ar limita doar la copiii minori, precum si n dispozitia din alin.(2) care precizeaza ca are drept de ntretinere acela care se gaseste n stare de nevoie, neavnd putinta unui cstig de munca. Starea de nevoie n care se gaseste o persoana constituie o chestiune de fapt, care se apreciaza n concret.''[30] Cu privire la cuantumul obligatiei de ntretinere, din prevederile art.107 C. fam. rezulta ca, n timpul casatoriei , parintii se pot ntelege cu privire la felul si modalitatile executarii, precum si la contributia fiecaruia fara a avea nevoie de ncuvintarea cuiva. si n cazul divortului, parintii se pot de asemenea ntelege cu privire la contributia fiecaruia la ntretinerea copiilor minori.nsa, pentru ca ntelegerea intervenita ntr-o atare situatie sa produca efecte juridice ea trebuie sa fie ncuviintata de instanta judecatoreasca art.42 alin.4. Parteneriatul familie-stat exista si n domeniul asigurarii dreptului copilului la un standard de viata suficient.Prin intermediul unor masuri legislative care vizeaza asistenta si protectia sociala a familiei si a copilului, statul contribuie si el la ndeplinirea obligatiei de ntretinere a minorului.ntre astfel de masuri legislative se numara: Legea nr.61/1993 privind alocatia de stat pentru copii,[31]Legea nr.119/1997 privind alocatia suplimentara pentru familiile cu copii,

H.G.nr.445/1997 privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor si a altor forme de sprijin material pentru elevii, studentii si cursantii din nvatamntul de stat, cursuri de zi etc. SECTIUNEA 8. Dreptul de a lua anumite masuri fata de copil Dreptul de a lua anumite masuri fata de copil nu este reglementata de lege.Desi n doctrina juridica nu exista referiri exprese cu privire la sursa acestui drept, se admite ca el decurge si este o forma de manifestare a grijii fata de copil, a dreptului parintilor de a-si educa copiii, inclusiv prin folosirea unor metode disciplinare.Acest drept sanctioneaza nsa o traditie contradictorie. Cel putin doua imagini, diametral opuse, se suprapun peste ,,dreptul" parintilor de a lua anumite masuri fata de copil. Una dintre cele mai vechi imagini asociaza parintele si copilul cu relatia de grija. Ea este o legatura bazata pe iubire, ntemeiata pe un sentiment interiorizat al identitatii, responsabilitatii, loialitatii si reciprocitatii. Copilul este,, parte din cine sunt eu "si atunci nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a-l creste si ocroti.,,ie o viata, mie o moarte[32]'' spune parintele. Cealalta imagine, este un cosmar din care abia am nceput sa ne trezim. Cu ct ne ntoarcem mai mult n istorie, cu att va fi mai scazut nivelul grijii acordate copiilor, cu att mai mare va fi probabilitatea ca acestia sa fie ucisi, abandonati, maltratati si abuzati sexual[33]. Familia este institutia sociala primara cea mai importanta pentru cresterea, educarea si protectia copiilor, dar ea poate si deseori devine o arena a suferintei si violentei.Peste tot n lume, milioane de copii sufera ntre ,, zidurile " private ale familiei, sunt maltratati, mutilati,ucisi. Cei mai inocenti si fragili membri ai societatii sunt cei mai vulnerabili si cei mai victimizati.,, Cele mai negre pagini ale statisticii criminale includ violenta domestica mpotriva femeilor si copiilor ''[34]. n timp, a devenit predominanta doar o singura imagine. Locul relatiei de iubire, responsabilitatea si loialitatea dintre parinti si copii, a fost luat deo legatura conventionala, bazata pe interese[35]. Prezenta ,,dreptului parintilor de a lua anumite masuri fata de copil" trebuie sa fie echilibrata de reglementarea expresiva a limitelor acestui drept, precum si a unor masuri de protectie speciala si recuperare psiho-biologica a copiilor victime ale abuzului. SECTIUNEA 9. Dreptul de a stabili locuinta copilului Cresterea si ocrotirea copiilor minori nu sunt posibile dect daca acestia locuiesc mpreuna cu parintii lor. Art.100 C. Fam. consacra aceasta cerinta, stabilind ca minorul locuieste la parintii sai.Daca parintii nu locuiesc mpreuna, ei vor decide de comun acord la care dintre ei va locui copilul. n caz de nentelegere ntre parinti conform dispozitiilor art.100 alin. (2) C. fam., instanta judecatoreasca ascultnd autoritatea tutelara,precum si pe copil daca acesta a mplinit vrsta de 10 ani, va decide, tinnd seama de interesele ccopilului. Trecerea treptata de la paternism la autodeterminare este sanctionata de legiuitor prin recunoasterea posibilitatilor copilului care a mplinit vrsta de 14 ani de a avea, la cererea sa si cu ncuvintarea autoritatii tutelare, locuinta pe care o cere desavrsirea nvataturii ori pregatirii profesionale (art.102 C. fam). SECTIUNEA 10. Dreptul parintilor de a cere napoierea copilului de la oricine l-ar detine fara drept. Cresterea copilului reprezinta un drept si o obligatie ce revin personal parintilor.De aici decurge si dreptul parintilor de a cere,n conditiile art.103 C. fam., prin instanta judecatoreasca, napoierea copilului de la persoana care-l detine fara drept.Instanta decide tinnd cont de interesul superior al copilului. Acesta va fi ascultat daca a mplinit 10 ani [ art.103 alin.(2) C. fam.] .n stabilirea n concret a interesului superior al copilului, instanta va dispune efectuarea anchetei sociale att la domiciliul parintilor, ct si la cel al persoanei care-l detine. Instanta judecatoreasca poate respinge cererea daca napoierea este contrara intereselor copilul [art.103 alin. (2) C. fam.] .