Sunteți pe pagina 1din 124

I.

TOFAN

ITINERARII MATEMATICE (note de curs)

Paragrafele ce urmeaza contin nsemnrile pe baza carora (divagand sau comentand) au fost realizate cursuri sustinute la sectia de masterat de la Facultatea de Matematica, Universitatea Al. I. Cuza, Iasi. Au fost avute in vedere acele elemente ce pot avea legatura (nu neaparat explicita) cu latura expozitiva, legata de invatarea matematicii, cu stabilirea coninuturilor matematice ce se subsumeaz unor obiective culturale generale, cu nlturarea obstacolelor, asperitilor (gsirea a ceea ce putem numi cale republican, democratic n matematic) din drumul ce trebuie parcurs n vederea asimilrii acestor coninuturi n procesul de nvmnt (astfel spus cu didactica matematic). Prin nvmnt se nelege un proces de asimilare, de acomodare formare continu, de creare a unui sistem de cunotine (succesiune ordonat de concepte care implic i interconexiuni ntre concepte n care roluri importante au i aciunea, concretul, intuiia), etc. A nva matematica nu nseamn doar a nva s rezolvi ecuaii, s calculezi arii, volume, etc., dar i: s citeti (interpretezi) realul n mod raional, s te apropii de modelele ce reprezint exemple de rigoare; s dezvoli capacitile de analiz, sintez i critic (constructiv).

Cuprins

1. Despre natura matematicii 2. Activitatea matematica 3. Definitiile in matematica 4. Demonstratiile rezultatelor matematice 5. Ansamblismul in matematica 6. Principiul de dualitate 7. Infinit-infinitezimal 8. Logic, limbaj 9. Logicism, intuitionism, formalism 10. Spaiu timp, geometriile neeuclidiene 11. Matematica si filosofie 12. Matematica si arta 13. Matematica aplicat 14. Matematica elementar matematica superioar Bibliografie Appendix: (Foarte) scurt istorie Conceptul de numr la Platon

3 7 12 22 28 35 41 49 54 59 69 75 89 93 97 99 108

1. Despre natura matematicii


Nu vom incerca sa raspundem intrebarii Ce este

matematica? . Mai degraba s-ar putea argumenta ca nu se poate da un raspuns (E. Courant, H. Robbins). In registru anecdotic am putea aminti ca B. Russel afirma ca matematica este stiinta in care niciodata nu se stie despre ce se vorbeste si nici daca ceea ce se vorbeste este adevarat, sau ca se spune: matematica este o activitate desfasurata de un numar restrans de persoane ce au convenit sa o numeasca asa, etc. Este evident ca Russel a intentionat sa provoace o lectura rasturnata a textului citat: matematica este singura stiinta in care se stie exact ... . In decursul timpului matematica a fost definita ca fiind stiinta relatiilor cantitative si a formelor spatiale, ca fiind un limbaj, stiinta ce studiaza cu ajutorul rationamentelor deductive entitati abstracte precum si relatiile dintre ele (cf. dictionar Larousse) , etc. Se mai citeaza, de obicei poetica formulare data de F. Gonseth: In esenta ei, matematica nu-i decat un ansamblu de vederi si de procedee schematice ale spiritului nostru, replica constienta a activitatii inconstiente care creeaza in noi o imagine a lumii si un ansamblu de norme dupa care noi actionam si reactionam. Nu-i un edificiu ancorat undeva intr-o absoluta soliditate, ci o constructie aeriana care rezista ca prin minune: cea mai indrazneata si neverosimila aventura a spiritului.
3

Vom mai aminti cateva afirmatii celebre relative la esenta matematicii. H. Hankel afirma ca matematica este teoria pura a formelor, al carei obiect il constituie constructele mentale carora le pot corespunde obiecte sau relatii reale, desi o asemenea corespondenta nu e obligatorie. Imm. Kant spunea ca in fiecare stiinta particulara a naturii se poate gasi numai exact atata stiinta autentica, cata matematica contine. Este clar ca un raspuns sau comentariile privind natura matematicii sunt n continua schimbare, in concordanta cu evolutia matematicii (unele referiri concrete vor fi incluse n 9 i n 11). Pentru antici, probabil ca matematica insemna o metoda (un instrument) de examinare, de observare a naturii inconjuratoare, instrument ce facea parte din natura insasi. In Grecia antica se cristalizase ideea ca, alaturi de afirmatia ca matematica deriva din observarea lumii este adevarata si aceea ca remarci privind lumea deriva din matematica. Se sugereaza si ca ideile matematice nu reprezinta doar un limbaj creat pentru a ajuta la intelegerea realitatii fizice si ca ele se regasesc in mod intrinsec in realitatea fizica sau mentala. Pana spre secolul al XIX-lea a subzistat (in filosofia occidentala) mitul adevarurilor absolute ale matematicii. Aparitia, de exemplu, a geometriilor neeuclidiene a dus la o reevaluare a conceptului de adevar matematic (problema raportarii la un sistem axiomatic, problema inconsistentei, existenta modelelor, etc). Indubitabil insa matematica este una dintre cele mai mari cuceriri intelectuale. Alaturi de cunoasterea propriu-zisa ce o ofera,
4

matematica inseamna si un limbaj, procedee si teorii ce confera, in general, stiintei organizare si vigoare. O trasatura caracteristica a matematicii este metoda de rationament, mai bine zis preponderenta metodei deductive de demonstratie, de rezolvare a problemelor. Acest fapt a fost remarcat inca de matematicienii greci in antichitate. Mai mult, era clar ca pentru a obtine prin deductie adevaruri erau necesare unele adevaruri initiale (axiomele) . Un alt fapt intalnit in matematica este gradul inalt de abstractizare al conceptelor cu care opereaza. Este de reamintit si caracterul de limbaj simbolic ce poate fi atribuit matematicii. Acesta ofera precizie, concizie si chiar comprehensibilitate. Cele anterioare impreuna cu rolul imens jucat de matematica in stiinta arata puterea matematicii si constituie motivul proliferarii ei in cultura moderna. Unele tulburari (in anumite opticisubminatoare ale piedestalului matematicii) au provenit din chiar interiorul acesteia: aparitia geometriilor neeuclidiene ce ridica semne de intrebare asupra universalitatii axiomelor, teorema de incompletitudine a lui Gdel (asupra careia vom reveni ulterior), multitudinea faetelor adevarului matematic, criza teoriei multimilor, etc. De importan covritoare, n acest context sunt cadrul de lucru i regulile specifice acestuia, astfel poate produce mirare faptul c, de exemplu, din axiomele aritmeticii decurge 2+1=3, dar
5

2 m H + 1 m O = 2 m HO (nu 3 m) (transpare aici incalcarea principiului identitatii), sau poate fi argumentata egalitatea a/b + c/d = (a + b)/(c + d). Matematica incearca o mediere (macar partiala) intre interiorul omului si lumea exterioara. Se spune ca science provides the understanding of the universe in which we live. Mathematics provides the dies by which science is molded. Our world is to a large extent what mathematics says it is (M. Kline).

2. Activitatea matematica
Activitatea componente: - invatarea activa (studiul teoriilor clasice si moderne realizand comentarii, divagatii, reformulari); - euristica (a pune si a rezolva probleme; a imagina teoreme si a le demonstra); - expozitiva (a participa la circulatia informatiei matematice redactand manuale, realizand monografii, prezentand comunicari la seminariile si conferintele stiintifice, desfasurand activitati didactice); - aplicativa (adaptand si aplicand metodele abstracte in rezolvarea problemelor concrete ); In ceea ce priveste activitatea didactica (asupra creia vom insista n continuare) remarcm, alturi de prezentarea in desfasurare constructiva de notiuni si rezultate, si necesitatea propunerii de enunturi care sa deschida investigatii, de probleme deschise pentru care sa se lucreze si asupra enunturilor precum si necesitatea dezvoltarii aptitudinilor de a pune (si rezolva ) noi probleme. Exemplificam prin studiul unor situatii precum: - se considera doua vase A si B de aceeasi capacitate, continand lichidul a, respectiv b (de exemplu 2 cesti cu lapte, respectiv cafea); se ia o cantitate din A (de exemplu 1 dl) si se toarna (amestecand) in B (presupunem ca A si B nu sunt pline si este posibil transferul anterior); apoi se reia procedeul turnand 1 dl de
7

matematica

propriu-zisa

are

urmatoarele

lichid din B in A s.a.m.d.. Se cere studiul matematic al situatiei anterioare. - se stie ca cicloida este curba (traiectoria) descrisa de un punct al unui cerc care se rostogoleste; se cere sa se studieze cazul in care cercul este inlocuit cu un hexagon (miscare similara rostogolirii). In acelasi context se inscriu: - decelarea definitiilor cu ajutorul auditoriului (discutand incorectitudinile ce pot aparea); - schimbarea viziunii asupra obiectelor matematice; de exemplu expresia E=a(b-c)+ b(c-a)+ c(a-b) poate fi privita ca polinom in nedeterminatele a, b,c; ca trinom in a (sau b, sau c); ca obtinuta prin dezvoltatea unui determinant; etc. In mod analog notiunea de triunghi isoscel poate fi definita prin calitatea de a avea 2 laturi egale (ca marime), etc., dar si ca triunghi ce poseda o axa de simetrie. Remarcam aici importanta studiului invariantilor ce va constitui o activitate constienta a profesorului si o acumulare cantitativa pentru elev. Se poate glosa si despre influenta elementelor de simetrie, sau de invarianta, din concluziei acesteia. In orice prezentare profesorul trebuie sa fie capabil sa schimbe itinerarul pe care si-l propusese in functie de ideile aparute in cadrul dialogului cu auditoriul, sa promoveze emotia pozitiva data de
8

ipoteza unei teoreme asupra

iluminarea subita ce ar trebuie sa incheie macar unele din procesele de cautare (cercetare) desfasurate de cei ce invata matematica. Euristica generala trebuie completata cu metodologii specifice consacrate unor tipuri speciale de probleme sau domenii ce trebuie sa aiba nu doar rol ilustrativ. Mai mult, accentul nu trebuie pus pe exercitii construite in mod special pentru a ilustra o regula sau o teorema ci pe exercitii ce au un interes propriu si se rezolva prin adaptarea de metode generale. Varianta optimala ar fi aceea care presupune interferente intre aspectul executiv si cel de reflectie in abordarea si rezolvarea unei probleme. Trebuie avute in vedere atat imperativul (enuntat de Dirichlet) de a nu substitui ideile, cu calculul, dar si cel al dezvoltarii artei calculului. Activitatea metodologica a profesorului trebuie sa se desfasoare pe multiple planuri: antrenament pentru organizarea si valorizarea unor relevarea tehnicilor si importantei verificarilor automatisme de calcul; (particularizari, verificarea omogenitatii, a ordinului de marime, etc.); - stimularea reflectiei asupra metodelor, drumului parcurs, rezultatelor; Inainte de toate rolul profesorului este si acela de a-i invata pe elevi sa invete, iar in matematica a invata inseamna, in primul rand a intelege.
9

In ceea ce priveste invatatul distingem: - invatare sincretic: elevii isi urmeaza pas cu pas profesorul (mai mult prin imitatie), numai ca exista inclinatia ca elevul sa imite nu numai calitatile, dar si defectele maestrului; - invatare analitic: presupune axiomatizarea operatiilor de baza, intelegerea regulilor si apoi dezvoltarea progresiva pana la rezultatul scontat. Constientizand unele dintre inconvenientele invatamantului sincretic (cvasi unanim utilizat) se pot aduce remedieri (alegerea de exemple variate si potrivite, schimbarea punctelor de vedere in abordarea problemelor, etc.). Nu trebuie uitat si ca rutina face ca anumite etape sa devina automatisme pentru profesor, dar acestea nu au acelasi statut in cazul elevilor. Pentru a vedea (in final) daca lucrurile au fost intelese este necesar sa verificam daca elevul este in masura sa sustina un dialog pe tema data, sa faca observatii suplimentare, sa gaseasca exemple (creativitatea fiind cel mai bun test si nu abordarea pasiva prin rezolvarea de probleme date). Intelegerea unui enunt inseamna evidentierea rolului fiecarei ipoteze sau restrictii. In sfarsit, in cadrul studiului individual (receptarea unui text matematic) se indica metoda apropierilor succesive, anume pentru relevarea unui text matematic: se constientizeaza intai problemele si rezultatele fundamentale;

10

- se fac legaturi ale acestei noi informatii cu cunostintele anterioare; - se disting ideile de demonstrare; - se fac verificarile de rutina. Nu este lipsita de interes lectura comparata a mai multor materiale ce trateaza o aceeasi tema.

11

3. Definitiile in matematica
Examinand continutul matematicii putem remarca faptul ca acesta este constituit dintr-un sistem de teorii matematice (ansambluri de concepte matematice, proprietati ale acestora, interrelatii, etc.) obtinute prin studiul anumitor structuri matematice. Intre instrumentele esentiale utilizate in constructia teoriilor matematice se numara si definitiile. La orice concept (cu exceptia celor primitive) deosebim definitia, sfera si continutul conceptului respectiv. Definitia unui concept matematic este un enunt in care se da denumirea conceptului respectiv (definit), eventual notatia matematica a acestuia si un sistem (definent) de preferinta minimal, de proprietati caracteristice (prin sistem minimal de proprietati caracteristice intelegem un sistem de proprietati asa incat nici una dintre acestea nu poate fi dedusa din celelalte proprietati ale sistemului). Sfera unui concept matematic este multimea maximala ale carei elemente satisfac proprietatile caracteristice din definitia conceptului matematic respectiv. Observand ca un obiect matematic apartine sferei unui concept matematic daca si numai daca el satisface proprietatile caracteristice date in definitia conceptului respectiv, rezulta ca a defini un concept matematic este echivalent cu a-i determina sfera.
12

Continutul unui concept matematic este un sistem de propozitii matematice adevarate pentru acel concept cat si concepte matematice asociate lui si propozitii matematice adevarate, referitoare la acestea. Extinzand continutul unui concept (prin descoperirea de rezultate semnificative), acest continut poate deveni o teorie matematica, conceptul matematic initial jucand rolul de structura matematica pentru aceasta teorie. Reamintind ca a defini un concept matematic este echivalent cu a-i determina sfera, deducem ca modalitatile de definire a noi concepte matematice coincid cu modalitatile de a da sferele acestor concepte ce nu sunt altceva decit multimi particulare. Situandu-ne in cadrul unei teorii matematice date vom remarca si ca in definirea unui concept matematic nou sunt inglobate de obicei concepte matematice cunoscute (concepte primitive sau derivate deja din acestea). Observatiile anterioare intervin in contextul incercarii de a discerne modalitatile de a defini noi concepte matematice, anume: - definitii obtinute prin particularizare (gen proxim+diferenta specifica); Exemplu: numim triunghi isoscel un triunghi ce admite o axa de simetrie; - definitii obtinute prin generalizare; Exemplu: doua multimi in planul euclidian sunt numite multimi asemenea daca exista o corespondenta biunivoca intre ele astfel incat raportul distantelor determinate de doua puncte arbitrare
13

ale primei multimi si, respectiv, de punctele corespunzatoare (prin bijectia considerata anterior) din cea de a doua multime sa fie constant. Definitia anterioara este obtinuta prin generalizarea celei pentru multimi congruente (dintr-un spatiu euclidian) pentru care se cere egalitatea distantelor de mai sus (raportul amintit este egal cu 1). - definitii obtinute prin abstractizare; in acest caz se tine cont ca, daca A este o clasa (multime) inzestrata cu o relatie de echivalenta (importante sunt simetria si tranzitivitatea lui ) si aA, atunci prin abstractiunea lui a relativ la se echivalen a lui a). Exemple: pentru a Z, b Z* definim fractia a/b prin a/b = ={(x, y) | x Z, yZ*, ay = bx}. Un comentariu se impune aici, anume membrul II al egalitatii anterioare poate fi considerat drept definitie si pentru, de exemplu, 10 la puterea a/b, (a/b),... - definitii obtinute prin recurenta; Exemple: i) Consideram multimea propozitiilor simple. Toate propozitiile obtinute din propozitii simple prin aplicarea conectorilor logici , , sunt propozitii compuse. Toate propozitiile obtinute din propozitii compuse plin aplicarea conectorilor , , sunt propozitii compuse. Acestea sunt toate propozitiile compuse. ii) Operatia de adunare a numerelor intregi se defineste prin : a + 0 = a; intelege multimea tuturor elementelor lui A a ce se afla in relatia cu a (clasa de

14

a+s(b)=s(a+b); - definitii date prin precizarea directa a sferei noului concept matematic (modalitate operabila in cazul conceptelor matematice a caror sfera este finita); Exemplu: numim functie trigonometrica oricare dintre functiile sinus, cosinus, tangenta, cotangenta, secanta, cosecanta (intr-un cadru in care deja aceste functii au fost definite). Am mai putea distinge intre: - definitii date prin egalitati ce nu contin nedeterminate ; Exemplu: Z = N N; - definitii ce contin nedeterminate (caz in care este necesara precizarea domeniului acestora); Exemplu: pentru a, b N spunem ca a este prim cu b daca (prin definitie) c.m.m.d.c (a,b)=1. - definitii date prin postulate; Exemplu: definitia Peano data pentru N. Uneori este necesara precizarea (in cadrul definitiei) a unui concept fundamental in cadrul considerat, anume a egalitatii. Exemplu: In vederea introducerii conceptului de fractie se considera cuplurile de numere intregi pentru care: (a, b) = (c, d) daca ad = bc; (a, k) + (b, k) = (a+b, k); etc. Se impune a raspunde acum la intrebari de genul Ce inseamna o definitie buna ? sau Ce inseamna a intelege o definitie ?. La prima intrebare se poate raspunde in registre diverse:
15

un profesor, de exemplu, ar putea raspunde ca o definitie buna este aceea ce poate fi inteleasa de elevi. Este evident ca, mai ales in context educational, trebuie impacate: regulile intransigente ale logicii, necesitatea includerii intr-un sistem, stimularea intuitiei si tendinta, cel putin la varstele mici, de a judeca prin intermediul imaginilor. In buna parte definitiile matematice se edifica pe baza unor notiuni (conditii) mai simple (combinate) . Este important sa justificam atunci de ce conditiile se reunesc in modul considerat si nu in alt mod. Iar, daca scopul unei definitii este acela de a distinge anumite obiecte de altele este necesar sa exemplificam amandoua clasele de obiecte. In legatura cu cea de a doua intrebare putem spune ca a intelege o definitie inseamna a recunoaste semnificatiile, sensurile termenilor cu care se opereaza si a constata daca apar sau nu contradictii. Un raspuns unanim acceptat nu poate fi obtinut: printre cei ce invata matematica sunt si persoane care nu au apetenta pentru matematica, sunt si persoane ce nu pot retine sau reproduce concepte si rezultate fara a face, de exemplu, asocieri cu imagini sensibile si pentru care a intelege inseamna a actualiza imaginea. Exagerand, putem spune ca exista cazuri cand in clasa o definitie precum cercul este locul geometric al punctelor egal departate de un punct fix
16

este

transcrisa,

de

unii,

cu

constiinciozitate, in caiet, neauzita (din cauza altor ocupatii) de altii. Insa, atunci cand se va desena un cerc pe tabla este aproape previzibila o reactie de genul De ce nu ne-ati spus de la inceput ca cercul este ceva rotund ?. Evident, exemplul anterior nu se inscrie in logica realitatii discursului educational ce trebuie sa tina cont de modul in care evolueaza inteligenta, de specificul varstei careia i se adreseaza, etc. Un concept (folosim un alt exemplu) cum ar fi cel de fractie se capata astfel: in clasele primare taind (mental) in bucati prajituri, mere si alte obiecte, in timp ce, mai tarziu, devine un cuplu de numere intregi separate de o linie orizontala, etc. Pas cu pas se ajunge la definitia uzuala. Intre parametrii ce influenteaza modul de prezentare a conceptelor matematice se numara si tipul (majoritar) de inteligenta a auditorilor. Chiar si printre matematicieni se pot distinge tipuri de inteligenta: de la cea logica (de exemplu Weierstrass) la cea intuitiva (de exemplu Riemann). La nivel scolar aceasta revine, de exemplu, la preferinte spre o rezolvare analitica , respectiv sintetic a unor probleme. O alta directie de analizare a definitiilor este descrisa de Aristotel (definitii reale/definitii nominale). Citam, in acest context: On ne reconnait en gometrie que les seuls dfinitions que les logiciens appellent dfinitions du nom. (Poincar; Penses)

17

Definitiorum divisio in verbales et reales omni caret sensu (Mbus;Werke) Mai remarcam i ca, desi in cadrul limbajului uzual sunt combatute definitiile negative, acestea sunt acceptate in matematica si considerate perfect riguroase. Exemplu: Prin curba se (mai !) intelege o linie ce nu este dreapta, nici compusa din parti de dreapta. Mai mult se pot defini entitati a caror existenta se demonstreaza ulterior definirii (exemple: limita,derivata). Amintim si ca o definitie fiind o simpla conventie de limbaj asupra ei nu apare problema daca este adevarata sau falsa. In plus (la nivel anecdotic) putem spune ca inlocuind intr-un discurs definitul prin definent se obtine un text ce nu va contine nici o definitie. n final menionm c alturi de varianta internalizatoare (definirea obiectelor matematice prin condiii asupra structurii lor interne), teoria categoriilor a generat o tendin externalizatoare (bazat pe modul de interrelaionare dintre diverse obiecte matematice) ce poate fi pus n legtur i cu eventuala rejectare a axiomei alegerii. Vom exemplifica prin noiunile de produs cartezian i de grup. n accepiune clasic produsul cartezian a dou mulimi nevide A, B se definete prin A B = {(a, b) | a A, b B}. n varianta externalizatoare produsul cartezian este determinat (pn la o bijecie) de: prin produs cartezian al mulimilor nevide A,
18

B se nelege o mulime P mpreun cu dou funcii pA : P A, pB : P B aa nct pentru orice mulime X mpreun cu funciile fA : X A, fB : X B exist i este unic o funcie : X P satisfcnd condiiile pA = fA, pB = fB:
X fB P fA A pA

pB
B

n mod analog se definete produsul cartezian A1 A2 ... An (mpreun cu p1, p2,..., pn). Mai spunem, n acest caz c produsul cartezian se introduce (definete) prin intermediul unei proprieti de universalitate. De obicei se mai noteaz <fA, fB>. Schimbnd sensul sgeilor (ce reprezint funciile) se ajunge la reuniunea disjunct i la conceptul de proprietate de couniversalitate (asupra acestei distincii se va reveni n - 6). n ceea ce privete noiunea de grup, fie G o mulime nevid i f: G G G. Asociativitatea revine la comutativitatea diagramei:

19

GG f 1G (G G) G || G (G G) f 1G f GG f G

n mod similar se reformuleaz condiiile de: comutativitate, existen a elementului neutru ( e : {*} G , unde {*} reprezint mulimea singleton), inversabilitatea (i : G G), distributivitatea. Se poate spune c aceast definiie este greu manevrabil, ns aportul fundaional suplinete acest aspect (ce n plus, mcar parial, poate fi considerat o prejudecat). Rafinnd diagrama anterioar obinem: Urmtoarele condiii sunt echivalente: i) ii) f (1G f) <p1 <p2, p3>> = f (f 1G); operaia * definit pe {h: X G}, unde X este o mulime oarecare, prin h1 * h2 = f <h1, h2> este asociativ; iii) *AAA satisface p1 *AAA (p2 *AAA p3) = (p1 *AAA p2)*AAA p3. Avem i c, de exemplu, urmtoarele condiii sunt echivalente: i) ii) f <p1, p2> = f <p2, p1>; * este comutativ;
20

iii)

*AA satisface condiia p1 *AAp2 = p2 *AAp1.

Am putea spune i c acest ultim variant transfer condiii impuse asupra elementelor lui G (despre care se tie doar c este o mulime nevid) n mulimea {h : X G} ale crei elemente au semnificaie i chiar o anume concretee.

21

4. Demonstraiile rezultatelor matematice


Propoziiile aparinnd unor teorii matematice date sunt de dou feluri: propoziii admise ca adevrate numite axiome, i propoziii denumite teoreme, leme, corolare sau pur i simplu propoziii, ce rezult adevrate n baza unor demonstraii (n continuare vom folosi doar termenul generic de teoreme). In general n acestea se afirm c dac una sau mai multe conditii denumite ipoteza teoremei sunt adevarate, atunci este adevarat concluzia teoremei (ce este alcatuit din una sau mai multe asertiuni). Pe scurt o teorem este o implicaie logic A B adevarat. n sens matematic larg, prin propozitie se intelege o asertiune ce poate fi adevarata sau falsa. In acest paragraf insa prin propozitie vom intelege cazul particular al asertiunilor de tipul A B . Precizam aici c, uneori enunul unor teoreme nu pune n eviden cu claritate structura anterioar (se afirm doar c o propoziie este adevarat). Exemplu: Suma msurilor unghiurilor unui triunghi din planul euclidian este de 180 o. Reformulnd ns acest enun obinem varianta (echivalent cu cea anterioar): Dac ABC este un triunghi (arbitrar) in planul euclidian, atunci
A + B + C = 180 0 .

22

Dac pentru o implicaie (notm A->B, sugernd astfel inexistena unei demonstraii (nc)) exist motive puternice s credem c este adevarat (de exemplu clase de cazuri n care implicaia este adevarat), atunci implicaia respectiv devine (este numit) conjectur. Pentru exemplificare amintim de conjectura lui Goldbach (orice numr intreg par se poate scrie ca suma a dou numere prime impare) i de (fosta) conjectur Fermat. Vom incerca s rspundem (din nou) ntrebrilor: Ce este o demonstraie? Ce nseamn a nelege o demonstraie? Putem spune c, prin demonstraie (a teoremei A B ) se nelege un ir finit de implicaii (propoziii) A A1 , A1 A2 , ..., An B , fiecare element al irului fiind o implicaie adevarat datorit uneia dintre urmatoarele trei circumstane: este axiom; este deja demonstrat; este o tautologie logic. A nelege o demonstraie nseamn a examina succesiv silogismele din care se compune i a constata corectitudinea lor, dar nu numai. Trebuie s ne intereseze i de ce silogismele se inlnuie ntr-o anumit ordine i nu n alta. Atunci cnd ipoteza din cadrul unor implicaii A->B conine variabile (indeterminate), dnd valori acestora se obin cazuri particulare ale implicaiei. Dac se gaseste un caz particular n care
23

aceasta este fals, acest caz particular este numit contra-exemplu (n mod incorect se spune adesea c teorema este fals dei n cazul de fa am avut o implicaie ce aspir doar la demnitatea de teorem. In mod uzual demonstraiile urmeaz una dintre schemele (pentru
A B ):

1. metoda direct; se presupune A; printr-o secven logic se conchide B. 2. reducerea la absurd; se presupune B ; printr-o secven logic se conchide A ; 3. metoda contradiciei; se presupun A i B ; printr-o secven logic se ajunge la o contradicie ( P P ). Este evident c 2) este caz particular al lui 3), anume lund P = A. Vom exemplifica prin: Teorem: Fie x, y R . Daca x y , atunci e x e y . Demonstraii. D1) (metoda direct) x y implic x > y sau x < y. Considerm doar cazul x > y (analog se lucreaz i n celalalt caz). Atunci exist
r R , r > 0 aa nct x = y + r. Deci e x = e y + r = e y e r . Deoarece e > 1

i r > 0, rezult e r > 1 . Prin urmare e y e r > e y . Rezult c e x e y . D2) (reducere la absurd) Presupunnd e x = e y obinem, logaritmnd, x = y.
24

D3) (metoda contradiciei) Presupunem e x = e y i x y . Conform teoremei lui Rolle, exist z R, x < z < y aa nct e z = 0 . Aceasta este o contradicie evident (funcia exponeniala ia valori strict pozitive). Metoda 1) deriv direct din definiia conceptului de demonstraie, iar 2), respectiv 3) se bazeaz pe tautologiile
( p q) (q p) respectiv ( p q) ( p q r r ) cunoscute din

logica matematic. Cazurile descrise anterior nu epuizeaza posibilitile de a deduce dac anumite implicaii sunt adevrate sau nu. Amintim i: utilizarea principiului induciei matematice; determinarea unor algoritmi; principiul lui Dirichlet (fie k , n N ; dac kn + 1 obiecte sunt distribuite n n mulimi, atunci cel puin una dintre acestea va avea cel puin k+1 obiecte); etc. Incheiem cu cteva precizri legate de ceea ce numim demonstraie: este important contientizarea contextului n care se edific demonstraia (n legtur cu relativitatea adevrului matematic, anume cu axiomele teoriei ce constituie contextul considerat); se impune rejectarea din start a formulrilor neacceptabile, anume a acelora ce, atribuindu-li-se valori de adevr, conduc la sofisme
25

(de exemplu Epimende spune c minte este inacceptabil, n timp ce Epimende minte este o formulare acceptabil); de remarcat c n A B nu se impun restricii semantice sau logice asupra lui A i a lui B. De exemplu (0 = 1) ( = 3) este o implicaie adevarat. Acest aspect, aparent paradoxal se justific astfel: pentru a demonstra A B n cadrul unei teorii T, se consider de fapt o nou teorie T obinut din T prin adugarea unei axiome, anume A (n mod oarecum mascat acest lucru se face nca de la primele cuvinte ale unei demonstraii: presupunem c A este adevarat ...). Dac n cadrul teoriei T se verific validitatea lui B, atunci are loc A B . Dac A este propoziie fals n T, atunci gsim c n T au loc i A i A i deci n T orice propoziie este adevarat, adic, de exemplu, alegnd convenabil T (0 = 1) ( = 3) este adevarat. Mai menionm c presupunem c are loc ... este o formulare mai puin alarmant i n consecin mai acceptabil (de ce nu?) dect dac..., atunci.... Numai c n acest fel, se mascheaz (prin mijloace retorice) trecerea de la T la T (mai bine zis acceptarea acestei treceri) nevinovat n matematic, dar prezent i printre armele sofitilor i demagogilor. Nu se poate ncheia fr a spune (n mod triumfalist) c demonstraia aduce respectabilitate unui text matematic, vitalizeaz aseriunile statice ale teoremelor. Demonstraia reprezint chiar un ritual, o celebrare a puterii raiunii i dac noiunile demonstraie i matematic nu coincid, atunci cel puin, sunt inseparabile. Prima demonstraie matematic din
26

istorie (cunoscut) i se atribuie lui Thales din Milet (600 i.C.), anume demonstraia faptului c un diametru mparte cercul corespunztor n dou pri egale.

27

5. Ansamblismul n matematica
Dup cum se tie, ntre primele concepte matematice aprute se ntlnesc: numrul i configuraiile de linii i puncte, anume, la nceputuri, s-au dezvoltat, n paralel, aritmetica i geometria. Se constat i tendine de unificare (atinse de ideea de absorbie i nu de comuniune), astfel n coala pitagoriciana aritmetica era pe primul plan, n timp ce pentru coala platonic, geometria era tiina dominant. Ulterior, prin Descartes, algebra tinde s aspire la supremaie, ca apoi analiza infinitesimal s devin un serios candidat la acest titlu. Drept caracteristic, mai ales n sec. 18, alturi de dezvoltarea intrinsec a matematicii, putem remarca tendina de ierarhizare, clasificare (nu neaprat a domeniilor ct a rezultatelor matematice). Aceasta conduce la compararea matematicii cu un edificiu (pentru care foarte importante sunt i temeliile sale). Secolul 19 aduce cu sine preocupri intense cu privire la structura edificiului matematic, la bazele sale aa nct studiul fundamentelor matematicii devine disciplina autonom. In paralel se ivesc teorii noi (ex. teoria grupurilor), metode noi (ex. aritmetizarea analizei infinitesimale), iar investigaiile despre frontierele matematicii penetreaz mecanismele gndirii dnd astfel natere logicii matematice. Dar cea mai spectaculoasa realizare a sec. 19 poate fi considerat teoria mulimilor. La nceput aceasta a avut o
28

form elementar i uor formalizat (aa numitul aspect naiv) datorat lui Dedekind i Cantor. Ulterior Cantor a dezvoltat o parte neelementar, anume teoria numerelor transfinite. Existena unui hiatus ntre cele dou pri i ncercrile de a le lega prin metode axiomatice, a condus la numeroase controverse, crize i a generat unele mari curente n matematic (logicismul, formalismul, intuiionismul la care ne vom referi ulterior). Pe de alt parte, dupa cum am vzut, activitatea matematic presupune i o latur expozitiv. In cadrul acesteia teoria mulimilor este vital. In prezent, prin matematica ansamblist se nelege matematica exprimat (mbrcat) n terminologia, simbolismul i conceptele proprii teoriei mulimilor. Precizm c n istoria matematicii putem decela o perioad n care se ncerca utilizarea limbajului geometric n afara geometriei. Putem pune aceasta pe seama faptului c att geometria ct i teoria muli i teoria muli axiomatic. Avantajul teoriei mulimilor const att n formalizarea ct i n modul de abordare a conceptului de infinit. Un impuls consistent pentru dezvoltarea matematicii ansambliste este dat de articolul despre infinit al lui D. Hilbert, din 1925, n care i manifesta ncrederea n teoria mulimilor. Incepnd cu 1930 un grup de matematicieni francezi i propune s elaboreze un tratat care s prezinte riguros matematica actual n context ansamblist. Semneaz sub numele N. Bourbaki. Ediii definitive au nceput s apar n jurul anilor 1970.

29

Se admite ns c matematica ansamblista a parcurs i momente de criz: 1900 descoperirea paradoxurilor; 1905 discuiile privind axioma alegerii; 1930 lucrrile lui Godel asupra sistemelor formale. Intre adversarii teoriei mulimilor amintim: H. Poincare care spunea c tratarea ansamblist are limitri clare ce provin dintr-un viciu pe care l numea impredicativitate; coala olandez a intuiionismului; Skolem, care n 1922, arta c teoria axiomatic a mulimilor admite un model numrabil, n timp ce Cantor artase existena unui model nenumrabil; Alonzo Church acuz extensionalitatea (preponderent n limbajul ansamblist). Extensionalitate nseamna precizarea unui concept prin obiectele la care se refer sau se aplic conceptul respectiv (mai apare ca sfer, denotaie, referin). In contrast cu aceasta, intensionalitatea indic notele caracteristice ale obiectelor subsumate unui concept (mai apare ca, sensul, conotaia, comprehensiunea). Din punctul de vedere al polaritii extensiune intensiune, matematica se grupeaz n general n adepi ai primului (ex. Boole, Peano, Hilbert) sau al celui de-al doilea termen (ex. Leibniz, Galois, Bolzano) . Problematica este departe de a fi epuizat. Cert este c, n paralel cu utilizarea pe scar larg a limbajului ansamblist, exist i ncercri notabile de perfecionare a sa (Godel, Bernays, etc.) precum
30

i tentative consistente de schimbare a stilului de fundare a matematicii (teoria categoriilor iniiat de S. Eilenberg i S. MacLane n 1948, teoria toposurilor). Anume, aa dupa cum n teoria mulimilor conceptul (primar) de mulime precede (este primordial fa de) cel de funcie, n teoria categoriilor acest raport se inverseaz. De altfel (n registru anecdotic) remarcm c avem functie, fonction, function, etc. pe cnd n diverse limbi mulimea este desemnat prin cuvinte diferite: mulime, set, ensemble,... Obiectele matematice se definesc atunci prin legturile cu alte obiecte (morfisme) i nu prin structura intrinsec. In cazul structurilor algebrice (i al construciilor ce opereaz cu acestea) mulimea subiacenta este ceva mai puin important, de interes sporit fiind proprietile de (co)universalitate. Ne vom opri n continuare asupra unor aspecte citate anterior relative la momentele de criz ale matematicii ansambliste. Rsfoind revista Fundamenta Mathematicae din 1924 ntlnim o afirmaie surprinztoare (ulterior numit paradoxul (nu n sensul de contradicie) Banach - Tarski): este posibil s se mpart o sfer din spaiul tridimensional ntr-un numr finit de pri care, prin recompunere s formeze dou sfere egale cu sfera iniial. Trecnd peste tentaia facil de a glosa despre demonstraia matematic a posibilitii miracolelor, eventual despre gsirea unor metode de dublare a diverse lucruri concrete, vom prezenta explicaia matematic a paradoxului. Sunt necesare cteva precizri preliminare. Cantor introdusese deja teoria numerelor cardinale n
31

matematic i devenise clar c dezvoltarea unei aritmetici i pentru 0, c = 2 ... ar fi fost facilitat dac s-ar fi putut arta c orice
0

mulime poate fi nzestrat cu o relaie de bun ordine (relaie de ordine aa nct orice submulime nevid admite un cel mai mic element); de exemplu, N este bine ordonat n schimb relaia uzual de ordine pe R nu este o relaie de bun ordonare. Zermelo, n 1904, arta c orice mulime nevid poate fi nzestrat cu o relatie de bun ordonare, demonstraia bazndu-se pe faptul c produsul cartezian de mulimi nevide este nevid. Despre aceast ultim aseriune, Zermelo afirm c este absolut evident i nu necesit demonstraie. Evident c nu au lipsit nici criticile aduse afirmaiei anterioare (acestea au generat paradoxul lui Richard i Berry: cel mai mic numar care nu se poate defini cu mai puin de 16 cuvinte este definit anterior cu 15 cuvinte). Se poate spune ns c Zermelo a stabilit o legtur ntre nzestrarea cu relaii de bun ordine i o anumit proprietate a produselor carteziene. n sistemul axiomatic propus de Zermelo pentru teoria mulimilor apare, n formulare echivalent, proprietatea citat a produsului cartezian, formulare care ntr-o nou exprimare este cunoscut sub numele de Axioma alegerii. Acest sistem a fost revizuit (reelaborat) de A. Frankel (mpreun cu Skolem i von Neumann) i este astzi cunoscut sub numele desistemul ZF. Este adoptat un limbaj logic cu un plus de

32

rigoare, sunt eliminate unele redundane, sunt schimbate, adaptate, sistematizate unele enunuri i se renun la axioma alegerii. n 1938, K. Gdel demonstreaz c: dac sistemul ZF este coerent, atunci este imposibil s se demonstreze enunul numit Axioma alegerii. De remarcat este ns faptul c Axioma alegerii sub forma echivalent numit lema lui Zorn este esenial n demonstrarea teoremei lui Krull (existena idealelor maximale), teorema Hahn Banach, teorema Tychonoff, etc. Aceeai axiom intervine i n teorema Vitali care se refer (fr a da in procedeu explicit de construcie) la existena unor submulimi ale mulimii numerelor reale, care se sustrag oricrei msuri. Ajungem astfel la punctul de plecare, paradoxul Banach Tarski. n explicarea acestuia se utilizeaz aceleai argumente ca i n cazul teoremei Vitali, precum i teorema Hausdorff care afirm c n spaiul tridimensional o suprafa sferic S poate fi descompus n patru pri nevide, disjuncte dou cte dou i aa nct trei dintre acestea s fie egale ntre ele i, mai mult egale cu reuniunea lor (n contrast total cu intuiia). Demonstraiile sofisticate utilizeaz, aa cum am mai spus, axioma alegerii, proprietile rotaiilor din spaiu, iar n cazul teoremei Banach Tarski se face o proiecie a descompunerii Hausdorff. Acceptnd, n prima etap, teorema Vitali, va trebui s acceptm i existena sferelor fr volum n spaiul tridimensional.
33

Iar de aici pn la paradoxul Banach Tarski nu e dect un pas. Au intervenit n mod esenial Axioma alegerii i proprietile rotaiilor sferei n spaiul tridimensional. Atunci n plan, rezultatul nu are corespondent. Putem spune, n concluzie anecdotic, faptul c nu pot fi multiplicate dect corpuri tridimensionale, nu i bidimensionale (de exemplu, cele de hrtie).

34

6. Principiul de dualitate
Pentru nceput amintim c H. Poincare afirma c:

matematica este arta de a da acelai nume unor lucruri diverse, B. Russel scria c ... ceea ce intereseaz matematica ... nu e natura intrinsec a termenilor, ci natura logic a interrelaionrilor dintre acetia, i, n acest context M. Chasles (autor al celebrei Aperu historique sur lorigine et le developpement des methodes de la geometrie) conchide c numeroasele situaii de dualitate care se observ n legtur cu fenomenele naturale ... pot conduce la concluzia c dualitatea, o dubl unitate, constituie un adevrat principiu al naturii. Exemplificm n continuare semnificaia i consecinele unui aa numit principiu de dualitate n matematic. Se tie c n geometrie au loc: O dreapt i un punct nesituat pe dreapta considerat determin (n mod unic) un plan (ce conine att dreapta ct i punctul amintit anterior). Un plan i o dreapt nesituat n plan determin (n mod unic) un punct (punctul de intersecie dintre plan i dreapt, eventual punctul de la infinit) anume coninut att de plan ct i de dreapt. Este sesizabil faptul c enunurile anterioare se obin unul din cellalt prin schimbarea (reciproc) a noiunilor de punct i plan;
35

pstrarea cuvntului dreapt; nlocuirea reciproc a conceptelor conine a fi coninut. Un alt exemplu relev un alt tip de dualitate (paralelism n sens general i nu n sensul special geometric): Dou puncte distincte determin (n mod unic) o dreapt (creia i vor aparine). Dou drepte distincte (neparalele, coplanare) determin (n mod unic) un punct (ce aparine ambelor drepte). O prim observaie ce se poate face n acest caz pleac de la ecuaia dreptei n plan: ax + by + c = 0. Ecuaia ax + by + c = 0 n necunoscutele x i y conduce la (individualizeaz) coordonatele punctelor de pe dreapt. Considernd (x0, y0) coordonatele unui punct din plan, ecuaia ax0 + by0 + c = 0 n necunoscutele a, b, c va furniza (prin soluiile sale) ecuaiile tuturor dreptelor ce trec prin punctul considerat (adic fascicolul de drepte determinat de punctul respectiv). Un traseu de aceeai factur poate fi urmat n cazul unei curbe algebrice, pentru care se asociaz nfurtoarea algebric. n cazul conicelor enunul dual celui ce afirm c tangenta la o conic intersecteaz conica nt-un singur punct (altfel spus n dou puncte ce coincid) este urmtorul: cele dou tangente dintr-un punct la o conic coincid dac punctul aparine conicei. Amintim i teoremele Pascal i Brianchon: Teorema Pascal: Condiia necesar i suficient ca 6 puncte s aparin unei conice este ca punctele considerate s constituie
36

vrfurile unui hexagon Pascal (adic un hexagon pentru care punctele ce se obin intersectnd orice latur cu latura opus sunt coliniare, eventual punctul de la infinit). Teorema Brianchon: Condiia necesar i suficient ca 6 drepte s fie tangente unei conice este ca aceasta s constituie laturile unui hexagon Brianchon (adic un hexagon pentru care dreptele ce unesc orice vrf cu vrful opus s fie concurente). Contientizarea unui principiu al dualitii (mai exact al unei idei ce a evoluat continuu ncepnd cu Menelaos , Euclid) poate fi atribuit, n egal msur, lui Poncelet (1788 - 1867) i lui Gergonne (1771 - 1859). Poncelet indica prin metoda planelor reciproce dualitatea punct - dreapt n plan. Gergonne remarc i dualitatea punct plan n spaiu (pstrnd neschimbat n enunuri conceptul de dreapt). Amintim i legea de dualitate pe sfer enunat de Steiner: O teorem relativ la un poligon sferic anume o relaie privitoare la laturi, unghiuri, perimetru, arie, maxim, minim se transfer n alt teorem n care elementele anterioare se substituie cu, respectiv, unghi, laturi, arie, perimetru, minim, maxim. Dar nu numai n geometrie regsim principiul dualitii. n teoria mulimilor avem: ntr-o expresie (enun) n care apar mulimi, schimbnd ntre ele i , i U (mulimea universal), i se obine o expresie (enun) numit dual a expresiei date.

37

Atunci n Algebra mulimilor (guvernat de axiomele de idempoten, asociativitate, continuitate, distributivitate, , U elemente neutre, complementariere, legile lui De Morgan) avem c: Duala unei teoreme este ea nsi teorem (Principiul de dualitate). Aceeai situaie se ntlnete n cadrul logicii propoziionale i n teoria laticelor. Remarcm c principiul de dualitate este o teorem despre teoreme (altfel spus este o metateorem). Exemplificnd cazul Algebrei mulimilor (i cazul analog al laticelor) avem: 1) A A = A; 2) A B = B A; =(A B) (A C); etc. ns n ceea ce privete noiunile de imagine direct i imagine invers n cazul submulimilor vom avea: Fie f : A B o funcie i A0 A, B0 B. Numim imagine direct a lui A0 prin f, submulimea lui B, f(A0) dat de f(A0) = {f(x)| x A0}. Numim imagine invers a lui B0 prin f, submulimea lui A,
f 1 ( B0 ) dat de f 1 ( B0 ) ={x A| f(x) B }. 0

1) A A = A; 2) A B = B A;

3) A (B C) = (A B) (A C); 3) A (B C)=

38

ntr-un anume sens cele dou noinui sunt duale una celeilalte. Dar f(A1 A2) = f(A1) f(A2);
f 1 ( B1 B2 ) = f 1 ( B1 ) f 1 ( B2 ) ;

f(A1 A2) f(A1) f(A2);


f 1 ( B1 B2 ) = f 1 ( B1 ) f 1 ( B2 )

unde A1, A2 A, iar B1, B2 B. Aceast abatere de la dualitate se extinde apoi n cazul funciilor injective, funciilor surjective anume: f : A B este injectiv dac i numai dac f(A1 A2) = f(A1) f(A2), n timp ce o condiie similar pentru cazul funciilor surjective nu exist. Acelai tip de situaii mai poate fi ntlnit i n, de exemplu, topologie i nu numai. n fine, n cazul teoriei categoriilor reapare principiul dualitii (de exemplu, limite injective limite proiective). Se substaniaz astfel conexiuni profunde ntre diverse construcii matematice, conexiuni ce sunt insesizabile n cazul definiiilor clasice. Un exemplu n acest sens este constituit de diada produs cartezian reuniune disjunct. n termeni categoriali produsul direct a dou obiecte A, B este un obiect (l notm A B) mpreun cu dou morfisme pA : A B A, pB : B A B aa nct pentru orice obiect X i fA : X A, fB : X B exist i este unic un morfism : X A B

39

aa nct pA = fA, pB = fB. n cazul categoriei mulimilor se regsete astfel produsul cartezian A B. Prin sum direct a obiectelor A i B se nelege un obiect (l notm A B) mpreun cu dou morfisme iA : A A B, iB : B A B aa nct pentru orice obiect Y i gA : A Y, gB : B Y exist i este unic un morfism : A B Y aa nct iA = gA, iB = gB. n cazul categoriei mulimilor, A B nu este altceva dect reuniunea disjunct a mulimilor A i B. Este evident c cele dou construcii anterioare se pot obine una din cealalt prin aa numitul procedeu al inversrii sgeilor (cu ntreg cortegiul de consecine pe care l are aceast operaie). Acesta ar fi punctul central al dualismului categorial. n acelai spirit, n teoria modulelor vom avea: module injective module proiective; sume directe, produse directe de module i morfisme de module, etc. n teoria laticelor , la nivelul noiunilor, amintim de dualitatea ideal filtru i de faptul c nu avem un paralelism absolut (rezultate n oglind) n cazul noiunilor duale. Revenind la teoria categoriilor, aplicnd metoda inversrii sgeilor unei categorii C se obine o categorie C 0 numit categorie dual a categoriei date.

40

7. Infinit infinitezimal
Din multitudinea de aspecte ale problemei infinitului, problema care a constituit una dintre marile teme ale gandirii europene si a nelinistit mai profund decat oricare alta spiritul uman, sunt prezentate in cele ce urmeaza unele repere evolutive esentiale. Primele idei asupra infinitului au aparut la filosofii presocratici la care gandirea si explicatia rationala a lumii au inceput sa se desprinda de gandirea arhaica mito-poetic. Primul termen in care se regasesc (dupa Aristotel sau Theofrast) aspecte ale infinitului este apeironul lui Anaximandru care a fost identificat cu indeterminatul ca marime. Mentionam totusi ca multi alti ganditori au atribuit apeironului doar acceptia calitativa de indeterminat, Lucian Blaga, de exemplu, considerand ca apeironul este ceva indefinit, ceva anterior oricarei forme si oricarei stari de agregare substantiala. Apeironul este amorful in sens absolut. In aceasta prima perioada, de pana la Zenon din Elea, se apreciaza in general ca infinitul apartinea filosofiei naturii si fizicii, nu insa si matematicii, considerandu-se, ca prima etapa a teoretizarii matematice a infinitului, perioada de la Aristotel pana la mijlocul secolului trecut. Aristotel distinge doua acceptii ale infinitului: infinitul ca substanta si infinitul ca principiu si propune o sistematizare a speciilor infinitatii, distingand intre infinitul extensiv (cu privire la aditie) pe care insa nu-l admite pentru substanta sensibila,
41

infinitul intensiv (cu privire la diviziune" ), infinitul potential si infinitul actual (pe care nu-l admite, insa nici pentru marimi nici pentru numere). Infinitul potential sau constructiv se refera la posibilitatea de a repeta indefinit o operatie, ceea ce conduce la notiunea de sir infinit sau la divizarea la nesfarsit a unui segment, iar infinitul actual sau existential inseamna nu numai constatarea lipsei de marginire ci are si functia de intregire, de cuprindere a unui sir nelimitat de marimi concepute ca existand simultan. Amintind ca lungimea diagonalei patratului cu latura de 1 m (pe care o putem calcula doar cu aproximatie 1.4, 1.41, 1.42,) este data de un sir infinit (format de rezultatele precedente) sir care se reprezinta prin simbolul
2 putem spune, de asemenea, ca infinitul

are, in acest context, si functia de a lega intre ele conceptele de numar rational si irational (numere a caror aparitie a stat la baza declansarii unei crize a matematicii grecesti, antice). Revenind la Aristotel, dintre problemele de interes matematic pe care el le examineaza in legatura cu infinitul si continuul, se pot enumera: "daca continuul poate fi infinit divizibil; daca infinitul exista, si in ce sens;cum poate fi definit infinitul ? In general, modul in care a pus problemele Aristotel a determinat cadrul conceptual si metodologic al studiului infinitului pentru o indelungata perioada istorica. Conceptul de infinit potential a dominat stiinta si filosofia pana la Cantor si, respectiv, Hegel. El a fost considerat singura specie valabila de Locke, Descartes, Spinoza, Hobbes, Berkeley. n acelai
42

timp infinitul actual a fost sustinut de Platon, N.Cusanus, G. Bruno, Hegel, Bolzano, Cantor. Noi rezultate remarcabile (o nou etap) n dezvoltarea problematicii abordate n acest paragraf au fost aduse de G. Leibnitz i Imm. Kant. In metafizica si matematica lui Leibniz infinitul joaca un rol central. Continuand opera lui Bruno, Campanella si Descartes, Leibniz, n intelegerea relatiei dintre infinitatea actuala si ceea potentiala, aplica principiul continuitatii extras din generalizarea unor practici matematice, anticipand linii esentiale ale formularii hilbertiene a problemei infinitului. Pentru Kant planul analizei si sursele sale inspiratoare vor diferi esential de cele ale lui Leibniz. Infinitul este acceptat ca o ideea regulativa a ratiunii pure, anume ca o modalitate de a orienta cunoaterea spre cuprinderea generalului fr a fi ns, el nsui obiect al cunoaterii. Constructivismul fundamental al teoriilor stiintifice precum si intelegerea rationalist iluminista a fiintei umane fac posibil apropierea noiunii kantiene a infinitului de aceea tradiional a infinitului potenial. Desi ideea potentialitatii infinitului ramane o permanenta de la Aristotel (trecand prin Leibniz si Kant) pana la Hilbert si Brouwer, trebuie totusi observata transformarea treptata a semnificatie potentialitatii: de la cea ontologica aristotelica, la cea gnoseologica kantiana. O adevarata povocare la adresa stiintei este reprezentata de conceptia hegeliana asupra infinitului. Hegel intelegea "infinitul
43

adevarat" ca devenire dar devenire determinata, nu abstracta, ca proces; potentialitatea infinitului are sensul de prindere in unitatea lor prin masura a calitatii si cantitatii. Dintre filosofii sau matematicienii din epoca moderna si contemporana cu reale contributii la dezvaluirea unor aspecte ale infinitului pot fi amintiti Husserl, Heidegger, Whitehead (tentativa de revitalizare a ontologiei), Hilbert, Gdel, etc. In matematica notiunea de infinit are un rol central in analiz, disciplina numita de D. Hilbert simfonia infinitului. Problemele analizei matematicii au pus pe primul plan operatia de trecere la limita fapt ce conduce la un ascendent al infinitului potential relativ la infinitul actual. De exemplu, Leibniz inlocuieste egalitatea statica cu egalitatea dinamica egalitatea putnd fi considerata ca o inegalitate infinit de mica pe care o putem face sa se apropie de egalitate oricat dorim. Apare astfel intelegerea infinitului (un "infinit mare" i un "infinit mic") ca un proces dinamic care se dezvaluie in miscarea finitului si poate fi inteles numai in cadrul acestei miscari. Paradoxurile care au aparut insa, in legatura cu acest calcul numit infinitesimal, au dus la crearea unui nou limbaj matematic, "dialectica lui N si ", pe baza caruia infinitul mare sau mic au fost eliminati din matematica, in sensul ca toate enunturile in care figurau au fost reduse la relatii intre marimi finite. Definitia limitei datorat lui Cauchy a discernat cu precizie ceea ce ii este propriu de ceea ce ii este strain, infinitul fiind redus la un simplu mod de a vorbi dupa cum spunea Gauss (ce admitea doar infinitul potenial). Ulterior a
44

aparut necesitatea folosirii unor forme de deductie logica in care sa se faca referiri la toate numerele reale cu anume proprietate, la existenta unor numere reale cu anume proprietate, etc. Astfel, infinitul actual se reintoarce in analiza matematica (datorita lui Weierstrass). Vechile paradoxuri ale antichitatii au reaparut astfel, odata cu infinitul actual. Numai ca acum sunt alte conditii de dezvoltare a stiintei: incepe sa se intrevada faptul ca refuzand sa se faca din propozitia totul este mai mare decat partea un criteriu al realului nu este contrazisa decat aritmetica si nu avem dreptul de a conchide de aici ca am cadea intr-o contradictie absoluta. Cel care a combatut cu inversunare tendintele de aritmetizare si a atribuit dreptul de cetatenie in matematica infinitului actual a fost G. Cantor. Esenial a fost i contribuia lui Hilbert care prin programul dezvoltat (la care au contribuit, printre alii, i Ackermann, P. Bernays, J. von Nemmann) propune fixarea pentru orice sistem (teorie matematic) a unui fundament propriu (axiomele) i a regulilor de raionament; cerina fundamental pentru orice sistem constnd n intrinseca coeren (absena contradiciilor). Mai mult pn la apariia teoremelor lui Gdel (asupra crora vom reveni n paragraful urmtor) se cerea ca aceast coren s fie confirmat (autocertificat) de sistemul nsui. n aceast perspectiv matematica infinitului a lui Cantor (sistem formal coerent) i gsete locul (este validat) alturi de celelalte teorii matematice. Cantor, examinnd ce se intelege cand spunem ca doua multimi au acelasi numar de elemente a constatat ca aceasta nu inseamna nimic mai mult decat ca
45

intre ele se poate realiza o corespondenta biunivoca. Se obtine astfel definitia echipotentei multimilor si a numarului cardinal. Apoi urmeaza constatarea fundamentala, ca in aceasta definitie, finitudinea multimilor considerate nu apare n nici un fel: definitia se poate aplica deci la fel de bine multimilor finite si celor infinite. Amintim i c, descoperind bijecia ce exist intre latura unui ptrat i ptratul nsui (ca mulimi de puncte), G. Cantor i-a transmis rezultatul lui Dedekind, cu urmtorul comentariu: Vd, dar nu cred. In acest context Dedekind a propus ca definitie logica a multimilor infinite proprietatea de a fi echipotente cu o parte proprie a lor. In aceasta definitie insusirea de infinit este degajata de toate proprietatile incidentale pe care ea le poate prezenta in cazuri particulare. Ea descrie sub o forma sintetica faptul ca intr-o multime foarte mare de obiecte indepartarea unuia dintre ele este practic insesizabila. Originea experimentala, practic-istorica a notiunii de infinit, faptul ca ea reflecta unele aspecte ale realitatii obiective explica adecvarea ei la real, teoria cantoriana a mulimilor devenind un instrument indispensabil in toate domeniile matematicii moderne. Antinomiilor care au aparut ulterior si privesc anumite laturi ale teoriei multimilor li s-a incercat a li se da o rezolvare prin metode axiomatice, logice sau intuitioniste. Intr-o incercare de sistematizare am putea spune ca spectrul semnificatiilor infinitului se intinde de la idea matematica a infinitatii (nelimitatul, nemarginirea, continuitatea, repetabilitatea etc.) pna la
46

acele expresii accentuat simbolice, valorizante ale existentei, tinand mai degraba de un sentiment al lumii (transcendena, intuiia, etc.). Revenind (totui) n domeniul matematic vom reaminti c mulimile numerice N, Z, Q se afl n bijecie (f : Z N,
dac x 0; 2 x, f ( x) = 2 x 1, dac x < 0 este o bijecie, sistematiznd numerele , , , , , , , , , ,... raionale pozitive 1 1 2 1 3 1 4 3 2 1 obinem 0 1 1 2 1 3 1 2 3 4

bijectie ntre N i Q+ i apoi ntre N i Q). ns ntre N i R nu exist nici o bijecie (nici o funcie f : N R nu poate fi surjectiv: pentru
f (1) = 0, a11a12 a13 ....; f (2) = 0, a21a22 a23 ....; numrul 0, a11a22 a33 .... nu are contraimagine relativ la f).

Amintim i c nu exist bijecie ntre A i P (A) pentru nici o mulime A. Apare atunci problema: dac ntre cardinalul lui N, 0 , i cardinalul lui R, c (sau 2 ), exist alte numere cardinale.
0

Ipoteza continuului, n formulare cantorian, afirm c: Orice submulime infinit a lui R este sau n bijecie cu N sau n bijectie cu R. ns despre acest ipoteza s-a artat doar c nu se poate demonstra negatia ei (Godel, 1938) i c nu poate fi demonstrat ca atare (Cohen, 1963) n contextul teoriei mulimilor Zermelo Frankel (chiar acceptnd axioma alegerii).

47

Se impune, poate, o rafinare a instrumentelor de studiere a infinitului (care, de exemplu, s permit discernerea i ntre mulimi aflate n bijecie ...).

48

8. Logic, limbaj
Limbajul (scris, oral, simbolic ...) constituie un instrument principal de transmitere a informaiilor. Mai mult, n matematic limbajul este i un instrument de cercetare (de exemplu, limbajul algebric, limbajul categorial, etc.) dar i un obiect de cercetare. n nvmnt se impune i ca limbajul s realizeze echilibrul ntre rigoare i exigenele didactice. Din acest punct de vedere este util o comparaie ntre limbajul uzual i limbajul matematic. Concluziile se vor impune de la sine. n ceea ce privete limbajul uzual remarcm existena omonimiei i importana factorului timp (ce nu apar n cadrul limbajului matematic). De exemplu: i) pentru p = am ieit, q = am mers la cursuri nu are loc p q = q p; ii) pentru p = plou, q = iau umbrela nu are loc p q q p; iii) pentru orice triunghi isoscel are o ax de simetrie dar nu are un centru de simetrie cuvntul dar n cadrul limbajului matematic poate avea sensul de i, n timp ce n limbajul uzual reprezint o atenionare. O situaie ceva mai complex este dat de exemplul obinut din tautologia (p q) ( p q), pentru p = n e numr par i
49

q = n e numr, unde este necesar implicarea corect a cuantificatorilor. Continund seria exemplelor amintim c adesori apare formularea ... atunci n mod necesar exist ... n cadrul creia sintagma n mod necesar este superflu. n legtur cu formularea dou cte dou (exemplu mulimi dou cte dou disjuncte) putem spune c are un sens precis n varianta din parantez, dar precizia se pierde, de exemplu, n rdcinile ecuaiei ... sunt dou cte dou conjugate. n acelai sens se pot comenta enunurile: un triunghi ce are dou unghiuri egale este isoscel i dou triunghiuri cu dou unghiuri egale sunt asemenea. Recursul la rigoare i filtrarea logic a discursului educaional rezolv favorabil situaiile anterioare. Revenind la consideraiile generale asupra limbajului ca posibil model al lumii, putem spune c matematic furnizeaz scheme pentru multe astfel de modele (care exprim prin intermediul enunurilor i relaiilor dintre enunuri fapte i relaii ntre fapte). Orict ar prea de straniu ntre diada ipotetic deductiv (relativ la gndirea matematic i binomul libertate necesitate exist legturi mult mai profunde dect ar prea la prima vedere). Din punct de vedere didactic un exerciiu util const n formalizarea matematic a unor situaii concrete i descrierea prin cuvinte uzuale a unei figuri geometrice, formule, etc.

50

Alte aspecte asupra crora se impune o mai mare atenie in de: utilizarea cuantificatorilor (cnd un din limbajul uzual reprezint cuantificatorul universal i cnd l reprezint pe cel existenial); utilizarea simbolului de implicatie cu sensul de conectiv (implicaia propriu - zis) sau cu sensul de atunci ( deducerea unui fapt din altul, deja consumat); cuvntul i care poate corespunde uneori interseciei i alteori reuniunii sau poate fi interpretat drept conectiv logic. De exemplu, sensurile lui i din numerele naturale care sunt multipli de 2 i de 3; elipsele i hiperbolele sunt conice; 2 este par i 3 este impar

sunt evident diferite (ntre ele). ntr-un context general unele aspecte abordate anterior pot fi studiate din punctul de vedere al sistemelor semantice (semantica fiind conform definiiei clasice, tiina semnelor i a vieii lor n societate). Crearea semnelor matematice, a limbajului matematic, ca act de comunicare se bucur de cteva trsturi distinctive: polisemia (se va reveni asupra acestui aspect n 12, atunci cnd se va vorbi de sinonimia infinit a limbajului tiinific); determinarea obiectelor ca elemente ale claselor de echivalen semnificate de semnele corespunztoare (aceasta fiind relaia dintre semn i obiect
51

semnificat i nu aceea spus n registru anecdotic, din exemplul fumul semnific existena focului). Polisemia poate fi legat i de diversele etape ale percepiei i acumulrii n procesul de nvare. De exemplu, cercul (de raz 1) se reprezint pentru x2 + y2 = 1, | z | = 1, S1, etc. Relevana din punctul de vedere al didacticii matematice este dat i de faptul c semnele matematicii reprezint instrumente ale minii n desfurarea activitilor n care este implicat i, n plus, medierea ntre aceste semne i obiectele de referin depinde de aceste activiti i de contextul (local, global) n care sunt utilizate semnele (exemple: fie x, y numere prime, respectiv (x, y) coordonate ntr-un text de geometrie analitic). Revenind la exemplul din 3 (conceptul de fracie) se poate justifica i aseriunea c simbolurile (semnele, reprezentrile) i creeaz (cel puin parial) contextul (i nu sunt doar subordonate aprioric unui context). Simbolurile asociate prilor unui ntreg (uor reprezentabile geometric), conduc, prin analogie, la simbolul de fracie. Se ajunge la un context n care se introduc operaii i reguli (ns abilitatea de a mnui fraciile nu probeaz i nsuirea conceptului de numr raional). Se impune apoi saltul ctre corpul de fracii al unui domeniu de integritate. Precizm i faptul c posibilitatea de a da reprezentri echivalente aceluiai obiect matematic este implicat n procesul de conceptualizare ca obiectiv didactic major.
52

Mai mult, contientizarea unor legturi ntre diverse registre semantice pate fi benefic (de exemplu, legtura ntre simbolurile numerelor fracionare i numerele zecimale, sau trecerea de la un cadru la altul, cum ar fi trecerea grup inel corp prin procesul de mbogire). Cele anterioare au n vedere ipostazele (condiiile) n care se poate nelelge mai bine matematica. Din punctul de vedere al profesorului de matematic sunt importante i: precizarea distinciei ntre semnificaia metaforic particular (de exemplu, un triunghi) i cea general (de exemplu, orice triunghi); - interaciunea ntre subiectul receptor i cadrul social cruia acesta i este aparintor; - aspecte precum cel general (contextul desfurrii activitii de expunere a matematicii), interpersonal (statutul i identitatea parrticipanilor) sau operaional (modul de prezentare); - gsirea unor conexiuni surprinztoare care s faciliteze construirea ideilor matematice (de exemplu legtura dintre grupul diedral D4 i structura unor relaii tribale evideniat n [16]); - relevarea unor interaciuni ntre nota dominant a culturii tradiionale a unui popor i apetena pentru anumite aspecte ale matematicii; - rolul computerelor n realizarea de conexiuni ntre realitatea actual i cea virtual, etc.

53

9. Logicism, intuitionism, formalism


Filosofia generala a inregistrat trei conceptii cu privire la universalii (notiunile generale)-realismul, conceptualismul si nominalismul- care reapar in secolul al XX-lea in filosofia matematicii sub numele de logicism, intuitionism si formalism. Acest transfer de la filosofie la matematica moderna a fost admirabil surprins de J.Hadamard atunci cand nota: iata un fenomen straniu, fara precedent in istoria gandirii, o stiinta care a ajuns in starea pozitiva revine la starea metafizica. Iar aceasta stiinta este cea mai veche si cea mai exacta dintre toate-este matematica . Logicismul reprezinta punctul de vedere al realismului in filosofia matematicii. Precizam doar ca realismul deriva din doctrina lui Platon ce afirma ca entitatile absolute au existenta independenta de mintea noastra. Atunci conceptele se descopera nu se construiesc. Reformuland se evidentiaza elucidarea problemei constructibilitatii acestora. Dezvoltat de G. Freege si B. Russell, logicismul isi trage numele din faptul ca incearca sa deduca pe cale logica, pornind numai de la notiunile de teoria multimilor si fara sa se bazeze pe vreo axioma specific matematica, nu numai aritmetica, dar si intreaga matematica. Logicistii ar fi reusit sa convinga daca nu s-ar fi descoperit paradoxurile din teoria multimilor. Mai mult, aspectul acesta, logicist, al matematicii nu se poate identifica cu intregul domeniu matematic fiindca, desi matematica este logica, ea nu este numai logica, adica o vasta tautologie, ci mai este si altceva,
54

altceva care ii permite sa se dezvolte si sa se depaseasca mereu si in mod nebanuit. O alta tentativa de a dezlega taina fundamentelor matematicii este constituita de formalism. Putem spune c ntemeietorul acestei scoli, David Hilbert, si-a propus sa inlature orice indoiala cu privire la rigoarea rationamentului matematic, prin introducerea unui numar finit de simboluri, cu ajutorul carora sa reduca toate teoriile matematice la operatii formale intre aceste simboluri lipsite de orice semnificatie in afara de axiomele prin care au fost introduse. Hilbert a ncercat s dea astfel o metoda formalizata si pe de-a-ntregul axiomatizata, cunoscuta sub numele de teoria demonstratiei, in care independenta si consistenta axiomelor s fie garantata prin analiza matematica a sistemelor de simboluri considerate. Dar aceste incercari nu au dus la succesul sperat deoarece caracterul finit al rationamentelor matematice l-a condus pe K.Godel la descoperirea ca prin metode finite nu se poate stabili necontradictia aritmeticii elementare. Mai exact examinnd problema coerenei, n sensul gsirii mijoacelor de a o demonstra, Gdel ajunge la rezultate complet opuse ateptrilor lui Hilbert. Fie aadar un sistem (formal) aa nct: a) admite o mulime finit de elemente primitive (simboluri, axiome, reguli de deducie); b) include aritmetica (i n particular teoria numerelor); c) este coerent.

55

Drept exemple de astfel de sisteme amintim: aritmetica, sistemul ZF, Principia matematica (Russell - Whitehead). Are loc: Teorema de incompletitudine a lui Gdel (I): n orice sistem formal ce satisface a), b) i c) exist propoziii indecidabile (propoziii p pentru care nici p nici p nu pot fi demonstrate pe baza axiomelor i a regulilor de deducie). Demonstraia se bazeaz pe posibilitatea de a eticheta propoziiile sistemului (n particular i cele ce privesc numerele naturale) cu numere naturale. Urmtoarea teorem de incompletitudive a lui Gdel (II) afirm c, n contextul anterior, nici un sistem formal nu este capabil de autocertificare (de a se demonstra propria coeren n cadrul sistemului). Numeroase au fost comentariile ce au nsoit n timp aceste teoreme. Se afirma c, din punct de vedere metafizic, ele demonstreaz c omul este o fiin limitat, dar contient de limitele sale. n acelai registru se nscrie afirmaia lui Pascal: Ultimul pas pe care l poate face raiunea este s recunoasc faptul c exist o infinitate de lucruri (n sens ideal) ce o depesc. Mai amintim c Andre Weyl spunea c teoremele lui Gdel demonstreaz att existena lui Dumnezeu ct i a Antichristului: Dumnezeu pentru c matematica e coerent i antichristul pentru c nu putem demonstra coerena ei.
56

Intuitionismul defineste existenta matematica prin constructie, acceptand numai obiectele construite in intuitia pura care se autorealizeaza pe ele insele. Admitand ca o propozitie matematica este valabila numai daca este nsoit de o metoda practica prin care sa se stabileasca sau sa se construiasca obiectul respectiv, intuitionismul nu preuiete nici demonstratiile logice si nici axiomatizarea formalista . Dintre precursorii intuitionismului pot fi amintiti: Kant, care in Critica ratiunii pure afirma ca judecatile matematice sunt toate sintetice si bazate pe intuitie; H. Poincare, care a adaugat la cele sustinute de Kant ca rationamentul matematic are in el insusi un fel de virtute creatoare si prin urmare se deosebeste de silogism; L. Kronecker, care spunea ca ar trebui ca toate cercetarile matematice , oricat de profunde ar fi, sa se poata exprima sub forma simpla a proprietatilor numerelor naturale; H. Lebesgue: a arata cum se construieste matematica inseamna a-i studia fundamentele dar dintr-un punct de vedere care ne scoate dincolo de domeniul logicii. Constructibilitatea este, deci, exigenta centrala a acestui program fundationist, in virtutea caruia este exclus infinitul actual (= o multime infinita considerata ca existand sub forma unei colectii incheiate inaintea oricarui proces de generare sau de construire a acestei multimi) si este acceptat infinitul potential sau constructiv. Confruntarea acestor doua tipuri de infinit matematic, crede fondatorul intuitionismului L. E. J. Brouwer, constituie radacina paradoxurilor si de aceea toate eforturile sale au fost centrate pe
57

clarificarea naturii acestui concept de infinit. A fost criticata teoria multimilor pentru introducerea in rationamentul matematic a infinitului actual, care a condus la aplicarea fara discernamant a principiului tertului exclus. Acestea precum si alte observatii au condus catre o noua logica, intuitionista, construita pe ipoteza ca numai principiul contradictiei este valabil intotdeauna, pe cand principiul tertului exclus se aplica numai in cazul multimilor finite. Propozitiile logice intuitioniste admit trei valori: adevarul, falsul, si indiferenta; este asadar o logica trivalenta. Cercetarile au fost continuate de A. Heyting si in ultima vreme de Everett Bishop, care au adus elemente noi, dand intuitionismului o larga aplicatie in diverse domenii ale matematicii. Totusi, ca si celalalte curente discutate anterior, intuitionismul s-a marginit sa aprofundeze o anumita fata a matematicilor, rezultatele lui, oricat de interesante ar fi, reflectand doar acest singur aspect pe care l-a considerat - constructibilitatea.

58

10. Spaiu timp; geometriile neeuclidiene


Ideea de spaiu, idee pe care omul i-a format-o n contactul su zilnic cu natura i de care face uz n practica sa cotidian a evoluat n strns legtur cu dezvoltarea, n primul rnd, a ideii de timp, apoi de micare i materie i n genere, n contextul general al dezvoltrii fizicii i astronomiei. n antichitate problema spaiului se punea, n primul rnd, sub forma problemei locului. Arhitas din Tarent, din coala lui Pitagora avea ideea locului ca fiind prima dintre existene, ceva distinct de corpuri i independent de ele. n concepia atomist a materialitilor antici, vidul spaiu neumplut exist ca o condiie necesar a micrii atomilor. Aceast idee este exprimat cu pregnan de Lucreiu n Poemul naturii: Iari spun, nefiinnd acel loc, acel spaiu pe care vid l numim, nici un corp n-ar putea s se afle n vreo parte ori s se mite cumva n natur pe ci felurite. Concepia lui Aristotel este oarecum diferit. Dup el spaiul este suma locurilor pe care le ocup corpurile, iar locul este delimitarea unui corp de ctre alte corpuri din jurul su. Precum se vede, Aristotel nu identific spaiul cu vidul: vidul fiind nimic, nu poate exista n sensul propriu al cuvntului. Conform cu concepia sa asupra materiei, pe care o consider finit, Aristotel consider i spaiul ca fiind finit. Este necesar, n acest context, de a concepe universul ca posednd un reper fix, imobil, n raport cu care s se

59

poat vorbi, de exemplu, de micarea atrilor. n concepia lui Aristotel acesta este Pmntul. Cu totul deosebit de aceast viziune este spaiul geometric euclidian. Geometria euclidian presupune o abordare a spaiului adecvat mecanicii, pe care, multe secole mai trziu, o vor dezvolta Copernic, Galilei i Newton. Geometria euclidian care a tins s reconstituie ntr-o structur raional ansamblul cunotinelor geometrice din epoca respectiv presupune existena unui spaiu infinit, continuu, omogen i izotrop. Explicitnd nseamn s spunem c n acest spaiu distana dintre dou puncte este aceeai, oricare ar fi sistemul de referin n care aceast lungime este msurat (aceeai unitate de msur), i c orice abatere (a spaiului) de la omogenitate i izotropie este de natur negeometric (fizica a interpretat aceste abateri ca fiind pricinuite de prezena unor cmpuri de fore ale cror proprieti trebuie de altfel s fie conforme legilor newtoniene ale micrii). Mai departe, acest spaiu clasic are o metric universal, ceea ce nseamn c distanele i unghiurile stau n raporturi univoc determinate, n orice parte a universului, ele fiind independente de poziia n univers a sistemului de referin n care se face msurtoarea precum i de distanele reciproce ntre sisteme de referin deosebite. n fine, spaiul clasic are o metric universal absolut special, i anume cea euclidian, care conduce, ntre altele, la: suma unghiurilor unui triunghi este ntotdeauna egal cu 1800, laturile

60

triunghiului putnd fi gndite, de pild, ca raze de lumin ce se propag n spaiul gol. Ansamblul proprietilor enumerate face din spaiul clasic nu o form (fundamental) de existen a materiei, ci un conintor independent de prezena sau absena acesteia, ntruct poate fi gndit tot att de bine plin sau gol (de corpuri). Conceptul clasic al spaiului este nedialectic, ca i conceptul clasic al timpului: ambele sunt gndite independent de materie. Dac acest concept de spaiu a fost acceptat ca evident de-a lungul attor secole, aceasta se datorete faptului c oglindea proprieti valabile, n prima aproximaie, ale formelor fundamentale de existen a materiei, aa cum rezultau din experiena dobndit n practica curent, care ne pune n contact cu corpuri de dimensiuni mijlocii (de ordinul de mrime al dimensiunilor umane, intermediare ntre cele ale microscosmosului atomic i cele ale macrocosmosului astrofizic), corpuri nzestrate cu viteze mici (n raport cu viteza luminii). Concepia newtonian, bazat pe geometria euclidian, a dominat pn la nceputul secolului nostru. Dar chiar n grandioasa construcie a lui Newton, n aparen att de armonioas, existau germenii propriei negaii. Teoria ondulatorie a luminii i cea a cmpului electromagnetic, datorate lui Maxwell i Faraday au scos n eviden fisurile concepiei. Problema modului n care se realizeaz influena la distan a maselor materiale influen care traverseaz spaii vide devenea tulburtoare. Este repus astfel pe tapet cu o
61

nou vigoare concepia eterului, soluie de compromis, mediu care ar umple ntreg spaiul, sediu al aciunilor dinamice care traverseaz spaiul, al fenomenelor ondulatorii, al cmpurilor electromagnetice i gravitaionale. Toate ncercrile de a afla proprietile acestui mediu ipotetic au rmas infructuoase ajungndu-se, pe msura dezvoltrii cunotinelor fizicii la ceea ce A. Einstein a numit marea descoperire a lui H. A. Lorenz: spaiul fizic i eterul nu sunt dect expresii diferite ale aceluiai lucru; corpurile sunt stri fizice ale spaiului. nc nainte de aceste descoperiri, Lobacevski, Bolyay i Riemann prevzuser n mod genial noile ci pe care urma s se dezvolte tiina. Elaborarea geometriilor neeuclidiene are n vedere faptul c spaiul real nu corespunde cu concepia unui cadru rigid, omogen, absolut pasiv n raport cu fenomenele fizice. Structura spaiului este dependent de fenomenele fizice i, la rndul ei, influeneaz aceste fenomene. Aceste idei i vor gsi aplicaie mult mai trziu, n cadrul teoriei relativitii generale. Teoria relativitii restrnse creat n 1905, pornete dac ne referim la construcia logic de la critica ideii de simultaneitate (nu putem afirma c dou evenimente sunt simultane dect n raport cu un anumit sistem de referin). Avnd n vedere micarea relativ a sistemelor de referin, dependena msurtorilor de aceast micare (deci de timp), teoria relativitii restrnse legitimeaz continuumul cvadridimensional spaiu-timp. n acest continuum spaiul i timpul
62

nu se mai pot separa fr a denatura desfurarea real a fenomenelor. Un pas mai departe n restructurarea concepiei despre spaiu (i timp) l-a constituit teoria relativitii generalizate. Faptul fundamental (neglijat de ctre predecesorii lui Einstein) care a condus la aceasta se poate exprima astfel: ntr-un cmp de gravitaie omogen, toate micrile se produc ca n absena unui cmp de gravitaie, n raport cu un sistem de coordonate animat de o acceleraie uniform. De aici a urmat n mod logic concepia curbrii razei de lumin ntr-un cmp gravitaional suficient de intens. De aici decurg consecine importante pentru spaiu i timp. Pe baza particularitilor spaiului i timpului descoperite de teoria relativitii generalizate, au fost evideniate nsuiri precum: curbura, structuralitatea spaiului, dependena spaiului i timpului de gravitaie, dependena reciproc a spaiului i timpului. Am putea vorbi deci, rezumnd, despre trei mari etape n evoluia ideii de spaiu (i, bineneles, de timp): Antichitatea n care se ciocnesc dou orientri principale: cea a lui Democrit, Epicur, Lucreiu (spaiul vid, infinit, izotrop) i cea a lui Aristotel (spaiu finit, neomogen, anizotrop). nvingtoare a fost concepia lui Aristotel care a dominat pn, inclusiv, n Evul Mediu. Epoca modern, cu cristalizarea concepie newtoniene a spaiului absolut ca un cadru infinit, continuu, omogen, izotrop i care face
63

corp comun cu geometria euclidian. Momentul newtonian a fost pregtit de progresele fizicii i mecanicii din timpul Renaterii, de "revoluia copernican", de ideile lui Gassandi asupra spaiului ca ntindere vid, parial umplut de materie i independent de materie, etc. Concepia newtonian a coexistat n epoc cu cea kantian conform creia spaiul nu este, de fapt, propriu lucrului n sine, ci doar fenomenului, ca realitate accesibil subiectului datorit activitii constructive a acestuia prin care lucrului n sine i se confer o structur organizat, cognoscibil. Spaiul, n concepia lui Kant, este n acelai timp real (n sensul c este prezent n orice experien a noastr cu lumea extern) i ideal, empiric i transcendental, spaiul este aprioric i confer caracter de necesitate adevrurilor geometrice, i n acelai timp este intuiie, reprezentare i nu noiune; apare ca o proprietate comun tuturor lucrurilor din realitate, proprietate conceptibil independent de orice obiect material. Concepia relativist a unui continuum spaio-temporal cvadridimensinal, neomogen, anizotrop, structurat n dependen de cmpul gravitaional, concepie creia i corespunde geometria neeuclidian. Se tie c n geometria lui Euclid figureaz aa-numitul "postulat al paralelelor", care exprim c printr-un punct dat nu se poate duce dect o singur paralel la o dreapt dat, adic o singur dreapt situat cu aceasta n acelai plan i care s nu o ntlneasc.
64

Timp de mai bine de 2000 de ani, toate eforturile geometrilor de a deduce acest postulat din celelalte axiome aezate de Euclid n fruntea Elementelor sale au dat gre. Dar, la nceputul secolului trecut, geometrul rus Lobacevski (i aproape concomitent Ianos Bolyay) negnd postulatul lui Euclid n sensul c se accept ca printr-un punct s se poat duce mai multe paralele la o dreapt dat i pstrnd celelalte axiome a dedus un sistem de propoziii perfect coerent, construind astfel o geometrie a crei logic impecabil nu e cu nimic inferioar celei a geometriei euclidiene (fapt demonstrat, de altfel, ulterior cu toat rigoarea). Teoremele sunt, bineneles, foarte diferite de acelea cu care suntem obinuii i au darul de a ne descumpni puin la nceput dei, repetm, noul edificiu este la fel de solid i de sigur (din punct de vedere logic) ca i cel al geometriei clasice. Astfel, suma unghiurilor unui triunghi este totdeauna mai mic dect 1800, iar diferena dintre 1800 i aceast sum este proporional cu suprafaa triunghiului. Este imposibil s se construiasc o figur asemenea cu o figur dat, dar de dimensiuni diferite, etc. Este evident c trebuie s avem n vedere c ideea de "plan" din geometria neeuclidian este cu mult mai general dect ceea ce ne sugereaz imaginea fizic a unui zid, de exemplu, sau a suprafeei unei ape linitite. Noiunea geometric de "plan" este adevrat c a avut drept punct de plecare imagini analoage cu aceea a zidului, dar prin
65

abstractizare s-au lsat la o parte mai multe din atributele speciale ale imaginii concrete dect se pare la prima vedere i s-a nglobat astfel n conceptul abstract format un numr mai mare de forme dect s-ar prea. Suprafaa pe care este valabil geometria lui Lobacevski este, printre ele, cu aceleai drepturi ca i suprafaa zidului. Aadar, dac toate atributele conceptului abstract de plan geometric sunt i idei (tot abstracte, dar la un grad mai mic) ivite din imaginea zidului i a apei linitite, inversa nu are loc. Rolul postulatului al V-lea este tocmai de a particulariza conceptul de "plan" astfel ca s coincid cu aceast idee. Dar, dac n locul acestui postulat l introducem pe cel al lui Lobacevski, particularizarea se face ntr-o alt direcie i merge spre alte forme concrete. O alt variant de particularizare, de asemenea util teoriei relativitii generalizate, este dat de Riemann care nu numai c a negat postulatul lui Euclid (n sensul c printr-un punct dat nu se poate duce la o dreapt nici o paralel), dar a renunat i la prima axiom ("Prin dou puncte nu se poate duce dect o singur dreapt"). n geometria lui Riemann (cel puin n una din formele sale) exist cazuri excepionale n care prin dou puncte vor putea trece o infinitate de drepte. Exist un fel de opoziie ntre geometria lui Riemann i cea a lui Lobacevski-Bolyay. Astfel, suma unghiurilor unui triunghi (egal cu 1800 n geometria lui Euclid, mai mic dect 1800 n geometria Lobacevski-Bolyay) este mai mare dect 1800 n geometria lui Riemann. Numrul paralelelor care pot fi duse printrun punct la o dreapt este egal cu 1 n geometria euclidian, este zero
66

n geometria lui Riemann i este infinit n geometria lui LobacevskiBolyay. Adugm c spaiul lui Riemann, la fel de acceptabil ca i cele ale lui Euclid sau Lobacevski, este de natur sferic, adic este finit dei fr limite n sensul c nu i se va putea gsi niciodat captul dar i se va putea face nconjurul. Prima consecin de ordin filosofic a acestor descoperiri a fost dispariia concepiei eronate c axiomele geometriei constituie adevruri apriori dovedindu-se c ele sunt un simplu fapt de experien, fapt adevrat i verificat n unele cazuri, neadevrat n altele. S-a artat astfel ct de legat de realitatea lumii exterioare este tiina matematic cu tot gradul nalt de abstractizare al noiunilor cei stau la baz. De o i mai mare importan este, ns, observaia c o anumit geometrie corespunde numai anumitor condiii ale spaiului fizic n care materia este distribuit ntr-un anume fel, care posed deci o anumit form material. Dependena geometriei de corpurile fizice dovedete tocmai dependena formelor spaiale de coninutul lor material. Spaiul nu mai este o form goal, o form aprioric a gndirii noastre; noiunea de spaiu rezult din existena material a tuturor corpurilor din natur, ea nu exist independent de ele. Nu putem studia proprietile geometrice ale unui corp independent de condiiile fizice, dei n geometrie asemenea condiii nu intervin explicit. Dar axiomele pe care le punem la baza geometriei exprim

67

implicit aceste proprieti, ele caracterizeaz fizicete obiectele studiului nostru geometric.

68

11. Matematica si filosofia


Pe lungul drum al cunoasterii realitatii, in cursul istoriei lor milenare, matematica si filosofia s-au influentat reciproc, istoria relevand indubitabil faptul ca o reinnoire a fundamentelor uneia a atras repercursiuni inevitabile asupra celeilalte (nu o data in evolutia gandirii omenesti, filosofia si-a structurat conceptiile more geometrico, furnizand apoi o fundamentare logic-conceptuala riguroasa matematicii ), conexiuni foarte stranse stabilindu-se inca din antichitatea elena. Amintim, in acest context, ca Platon a creat o filosofie inspirata de matematica, in care notiunea de relatie este fundamentala si a carei ultima varianta, teoria Ideilor-Numere, a fost expusa de Aristotel in a sa Metafizica. Platon sustinea ca exista obiecte eterne, independente de mintea noastra pe care le numimunu,doi, etc - formele aritmetice-sau, pe care le numim punct,linie, etc. - formele geometrice. Exista deci o lume a formelor-obiecte definite, atemporale, independente fata de spirit care se deosebeste de lumea perceptiei senzoriale, fiind accesibila numai prin ratiune. In opozitie (partiala) cu Platon, Aristotel respinge distinctia dintre lumea formelor , considerata ca adevarata realitate, si aceea a experientei senzoriale, care trebuie inteleasa numai ca aproximare a lumii formelor. El subliniaza deseori ca posibilitatea de abstractie nu implica de loc existenta independenta a ceea ce este sau poate fi abstras. Rezultatele abstractiei matematice ar constitui dupa Aristotel,
69

obiecte matematice despre care se pot face cel putin doua afirmatii care nu suscita controverse: a) fiecare din ele se afla, intr-un anumit sens, in lucrurile din care este abstras ; b) exista o multiplicitate de obiecte, de exemplu exista atatea unitati aritmetice, cazuri de doi, trei, etc. si atatea cercuri, linii, drepte, etc. cate sunt necesare in calcul sau ntr-o demonstratie geometrica. Analizand celelalte trasaturi ale obiectelor matematice, de exemplu relatia dintre un obiect anume si unitatea matematica, suntem condusi la concluzia ca procesul de abstractie la Aristotel este de fapt o abstractie idealizanta sau idealizare mai mult decat abstractie pur si simplu. Am putea spune ca, in timp ce Platon sustinea ca matematica se ocupa de forme sau, folosind un termen echivalent de idei existente independent de matematician, Aristotel sustine ca matematica se ocupa cu idealizarile efectuate de matematician. Aristotel acorda, de asemenea, mult mai multa atentie decat Platon structurii teoriilor intregi din matematica, ca opuse propozitiilor izolate. Astfel, el face o distinctie neta ntre: 1. principii comune tuturor stiintelor (cum deductiva a oricarei stiinte); 2. principii speciale; 3. definitii, care nu presupun insa ca ceea ce se defineste exista, de exemplu definitia punctului lui Euclid (ca ceva ce nu are parti); am spune astazi principiile logicii formale presupuse in formularea si dezvoltarea

70

4. ipoteze existentiale, care presupun ca ceea ce a fost definit exista, independent de gandirea si perceptia noastra. Importanta lui Aristotel in istoria filosofiei matematicii nu rezida, insa, numai in adaptarea conceptiei lui Platon la metafizica si nici numai in atenia pe care o acorda analizei structurilor matematice. De o importanta mai mare decat acestea este formularea detaliata pe care el o da problemei infinitului. El a fost primul care a vazut cele doua moduri principale de analiza a notiunii de infinitate, ca actuala sau numai ca potentiala. El este si primul care s-a declarat categoric in favoarea celei de a doua alternative. Asa cum facusera inaintea sa Platon si Aristotel, Leibniz a dezvoltat o filosofiei a matematicii, el fiind autorul unui sistem metafizic de mare frumusete si profunzime. Citam, spre a expune precis si succint, un pasaj din Monadologie in care Leibniz, cu doi ani inainte de moarte, in 1714, da un rezumat al filosofiei sale: Exista, spune el, de asemenea doua feluri de adevaruri, cele de rationament si cele de fapt. Adevarurile de rationament sunt necesare, iar opusul lor este imposibil, adevarurile de fapt sunt contingente si opusul lor este posibil. Cand un adevar este necesar, ratiunea sa poate fi gasita prin analiza, descompunandu-l in idei si adevaruri mai simple pana ajungem le cele ce sunt primare. Adevarurile ratiunii sunt atunci, dupa cum spune Leibniz, fundamentate pe principiul noncontradictiei aflat in stransa legatura cu principiul identitatii si cu cel al tertului exclus. Pentru Leibniz toate axiomele, postulatele, definitiile si teoremele matematiciii sunt adevaruri ale ratiunii si in
71

consecinta veridicitatea propozitiilor matematice rezulta din aceea ca negarea lor ar fi practic imposibila. Analizand propozitiile logicii si matematicii Leibniz are ideea metodologica de a introduce calculul in toate disciplinele ce trateaza si conexiuni deductive (de exemplu, arimetizarea logicii) impunandu-si programul de a inventa un simbolism si o metoda de formare si aranjare a caracterelor si semnelor incat acestea sa reprezinte ganduri, adica sa fie legate intre ele asa cum sunt gandurile corespunzatoare. Sub influenta acestei filosofii rationaliste, avand ca principali reprezentati pe Leibniz si Descartes, precum si sub a celei empirice reprezentate de Hume si totodata in opozitie constienta fata de ambele filosofii, si-a dezvoltat Kant sistemul sau filosofic. Propozitiile aritmeticii pure si ale geometriei pure sunt, in conceptia kantiana, propozitii necesare i universale. Cu toate acestea, ele sunt propozitii apriori, sintetice, nu analitice. Ele sunt sintetice pentru ca sunt despre structura spatiului si timpului, structura care se dezvaluie prin ceea ce poate fi construit in ele, si sunt apriori pentru ca spatiul si timpul sunt conditii invariante ale oricarei perceptii a obiectelor fizice. Propozitiile matematicii aplicate sunt aposteriori (empirice) in masura in care ele sunt despre materialul empiric al perceptiei si sunt apriori (neempirice) in masura in care ele sunt propozitii despre spatiu si timp. Matematica pura are ca obiect de studiu structura spatiului si timpului independenta de materialul empiric. Matematica aplicata are ca obiect de studiu structura menionat impreuna cu materialul care o umple.
72

In plus, Kant nu va admite ca o descriere completa a structurii spatiului si timpului sa solicite numai o contemplare pasiva. Ea presupune activitatea de constructie. A construi un concept inseamna a-l dota cu un obiect apriori. Trebuie amintita aici distinctia intre gandirea unui concept matematic care reclama numai coerenta interna, si constructia sa, care cere ca spatiul perceptual sa aiba o anumita structura. Aceasta notiune kantiana de constructie ca sursa de reprezentati ai conceptelor matematice, a caror coerenta interna este asigurata, presupusa sau cel putin necontroversata, are multi descendenti identificabili in dezvoltarile ulterioare din filosofia matematicii. Analiza infinitatii facuta de Kant si problema daca trecerea de la notiunea de infinitate potentiala constructiva la notiunea de infinitatea actuala neconstructiva este ceruta, dezirabila, criticabila sau indiferenta este o probleme care divide scolile contemporane de filosofie a matematicii. Mai amintim aici ca si Descartes a construit o filosofie in care procedeaza prin anologie cu matematica. Urmasul lui Descartes, Spinoza a tratat etica more geometrico. In fata filosofilor din toate timpurile, faptele matematicii au stat ca piloni de neclintit ai cunoasterii pozitive. Mereu au incercat sa gaseasca in metodele si continutul matematicii acel drum care duce la rezultate sigure, mai convigatoare si mai exacte decat deductiile extrase din cuvintele problematice utilizate, in general, de filosofie. Au facut aceasta, dupa cum am vazut, Platon, Descartes, Spinoza, influenta ei se poate observa la Kant si aceeasi idee pluteste
73

in fata filosofilor contemporani, cand apeleaza mereu la matematica. In vremea de azi neopozitivismul s-a inspirat din logica matematica pentru a edifica propria sa filosofie. "Scopul filosofiei, spune Wittgenstein, este clarificarea logica a gndurilor. Renasterea metafizica, la care asistam azi, dezminte insa prognosticul logic pozitivist ca i solutia reducerii filosofiei la o sintaxa logica a stiintei. Spre deosebire de filosofie, care ramane totusi o teorie si o intelepciune asupra totului, matematica poate apare ca un rezervor de forme abstracte structurile matematice golite voit de orice continut si de aceea adaptabile la orice continut. Dar, ea trebuie sa propuna filosofiei idealului ei de claritate, precizie si exactitudine. O sarcina comuna a filosofilor si matematicienilor este analizarea teoriilor matematice, consideratiile filosofice (altfel spus, argumentele metafizice) avand deosebita influenta mai ales atunci cand teoriile respective au scopul de a fauri bazele matematicii. Numeroasele pledoarii existente pentru competenta filosofiei in studiul fundamentelor matematicii precum si evolutia istorica a investigatiilor fundationale, indreptatesc filosofia la un rol major in acest domeniu. Marile "impasuri" sau "crize" precum aparitia numerelor irationale, a geometiilor neeuclidiene si indeosebi a paradoxurilor au stimulat si intretinut efortul si reflectia filosofica, au relevat rolul analizei filosofice, al solutiilor si al ipotezelor filosofice.

74

12. Matematica si arta (sau arta si matematica )


1. (In loc de) Preliminarii Du musst verstehn! Auch Eins macht Zehn Und Zwei lass gehn Und Drei macht gleich, So bist du reich Verlier die Vier! Auf Funf und Sechs, So sag die Hex, Mach Sieben und Acht So ists vollbracht: Und Neun ist Eins Und Zehn ist Kein Das ist das Hexen-Einmal-Eins. J.W.Goethe (Faust) Geometrie! Algebre! Arithmetique! Zone! Ou linvisible plan coupe la vague cine, Ou lasymtote cherche, ou lhyperbole finit. Cristalisation du prisme dans la nuit: Mer dont le polyedre est laffreux madrepore. Nuee ou lunivers en calculs sevapore . V. Hugo
75

Qual el geometra che tutto saffige Per misurar la cerchio, e non ritruova, Pensando quel principio ond' egli indige. Dante (Divina Comedia) La cercle [est:] Cadran, blanche prison des heures, Soleil, fleur brulante du jour, Lune, au variable contour, Table des aimantes demeures, Assiette, aux tres naifs emaux, Margelle des puits aux eaux fraiches, Roue elegante des caleches, Roue envirme des tomberaux. Cycle des temps qui nous separent Implacablement du passe, Faites quautour de moi soit trace Un cercle etroit damities rares. H.Allorge (Lame geometrique) It is a feeling not uncommon amongst artists, that in their greatest works they are reavealing eternal truths which have some kind of prior etherial existence ... but the case for believing in some
76

kind of etherial eternal existence, at least for the more profund mathematical concepts, is a good deal stronger than in other cases . Roger Penrose (The Emperors New Mind) Abordarea relatiilor de conexiune, a interferentelor, a influentelor reciproce, a elementelor comune in diada matematicaarta (sau arta - matematica) poate fi facuta dintr-o multitudine de puncte de vedere intre care amintim: - utilizarea structurilor, relatiilor si tehnicilor matematice in realizarea, organizarea si structurarea operelor de arta (literatura, muzica, pictura, sculptura ,arhitectura etc.); - evidentierea inefabilului unor rezultate matematice; - asemanari /deosebiri de constructie, de arhitectura, de limbaj, de finalitate etc.; - decelarea referirilor la concepte matematice din diverse opere artistice si, nu in ultimul rand, a rolului artei in invatarea matematicii; - studiul comparativ al diverselor opinii din literatura de specialitate relative la problematica amintita anterior. Discutia poate fi desfasurata in plan teoretic (semantic si/sau hermeneutic; al lecturilor recursiv-generative) fie in cel, mai imbietor, al exemplificarilor. In cele ce urmeaza vom incerca o incursiune in punctele de inalta interferenta dintre matematica si arta exemplificand, teoretizand dar mai ales invitand la reflectie (constructiva).
77

2. Numarul de aur. Sirul lui Fibonacci Ne vom referi in continuare la numarul de aur
=
1+ 5 2 . Se

poate vorbi de un instinct al numarului apartinand tuturor fiintelor umane. Marturie stau experientele fondatorului psihofizicii, filosoful german Fechner pe de o parte si, pe de alta parte, prezenta acestui numar in structura atator opere de arta. Inca din antichitate o marturie, de exemplu, atribuita lui Herodot pretinde ca aria

patratului avand ca latura inaltimea piramidei lui Keops este egala cu aria oricarei fete laterale. In acest caz raportul dintre apotema fetei piramidei si apotema bazei este riguros egal cu . Remarci similare se pot face in legatura cu Parthenonul si, mai mult, constatam ca proportiile corpului uman, si nu numai, asculta in unele aspecte fundamentale de numarul de aur . Numarul de aur a fost studiat in scoala lui Pitagora. Platon aminteste in Dialoguri de acest numar, iar problema a II-a din Cartea a II-a a Elementelor lui Euclid conduce la numarul . Ulterior statutul acestuia pentru caile creatiei artistice s-a diversificat: pe de o parte artistul se indreapta instinctiv spre anumite structuri, pe de alta parte el efectueaza in mod deliberat anumite alegeri. Mai exista si posibilitatea intermediar ca autorul sa constientizeze post-factum unele dintre schemele operei sale, chiar daca ele nu au intrat iniial n atentia sa. Cercetarea marilor opere de arta, in special in domeniul artelor vizuale, e preocupata de gasirea unor trasee sau scheme pe
78

care s-ar sprijini intreaga compozitie, bazate pe nodurile si liniile esentiale puse in evidenta de o anume lectura a operei. In acest context numarul de aur isi face din plin simtita prezenta. In asa numitele Caiete ale numarului de aur" (autor Elisa Maillard) cu ajutorul lui sunt "citite" opere de Botticelli, Gericault etc.. Pietro della Francesca, Leonardo da Vinci, Albrecht Durer, Serusier, le Corbusier, etc au folosit cu buna stiinta acest numar. Numeroase sunt studiile ce ii sunt dedicate. Acestea probeaza cvasiuniversalitatea preferintei naturii (cu precadere cea organica ) pentru numarul de aur ce pare sa exprime un deziderat organic al naturii si al omului, unul dintre acele elemente pe care probabil omul le are in comun cu orice fiinta cugetatoare din univers. Nu ne vom referi la prezenta numarului de aur in lumea vegetala (fenomen detectat prima oara de Kepler) sau animala, insa trebuie sa mentionam ca simetria pentagonala definita de da nastere unei periodicitati dinamice si structureaza pulsatiile crescande ale unei spirale logaritmice. Amintind si de conexiunea dintre si

sirurile de tip Fibonacci, (iruri(Fn)nN pentru care Fn = Fn-1 + Fn-2) regasim aceasta succesiune in deformarea intervalelor in muzica, in domeniul versificatiei, in domeniul structurilor narative (ex. Sota Rustaveli). Se cuvine sa menionm tratatul De Divina Proportione al lui Fra Luca Pacioli di Borgo (cu ilustratiile datorate lui Leonardo Da Vinci), pe Vitruviu, pe DArcy Thompson (autorul cartii "On growth
79

and form", 1917), pe R.Huyghe cu "Formes et forces. De l' atome a Rembrandt" (Flammarion, Paris, 1971), etc. Mai putin cunoscute sunt cartile lui Matila Ghyka: "Esthetique des proportions dans la nature et dans les artes (N.R.F. Paris, 1926), "Le nombre dor. Rites et Gallimard, Paris, 1931). Profesor de estetica la Londra (pana la moartea sa in 1965 ) si fost ambasador al Romaniei la Londra, Matila Ghyka este un pionier al teoriei matematice a ritmulului. Distinge intre ritmurile reversibile, care se dezvolta in durata (muzica, poezie) si sunt emanatii directe ale experientei traite si ritmurile spatiului (arhitectura si plastica), domeniu al reversibilului si al continuului. Cea mai importanta regularitate decelabila in acest context este cea data de sirul lui Fibonacci si de numarul de aur. Natura si arta se supun unor restrictii de o mare severitate, dar aceste restrictii nu sunt vizibile cu ochiul liber. Numai invatind sa le cunoastem putem supune la randul nostru materia si limbajul pe care il folosim (intelegand aici limbajul artistic), aceasta ar fi o concluzie a studiului intreprins de Matila Ghyka. R. Huyghe l situeaza pe M. Ghyka drept unul dintre cei mai importanti continuatori ai lui DArcy Thompson care, la randul sau, este autorul primei viziuni moderne asupra proceselor de crestere a formelor . rythmes pytagoriciens dans le (N.R.F. developpement de la civilisation occidentale I, II

80

Eforturile lui Matila Ghyka se indreapta si spre evidentierea rolului teoriei grupurilor in cercetarea estetica, spre ceea ce astazi numim "gramatici" si procedee generative, etc. In legatura cu sirul lui Fibonacci si numarul de aur, vom mai
= 1+
1 1 1+ ... = 1 + 1 + ..

aminti

ca

, ceea ce ii confera o situatie

singulara remarcabila in teoria numerelor. O sinteza a proprietatilor lui este facuta de Paul Montel in "Revue d'esthetique". Ne marginim sa mai remarcm ca n-1+n = =n+1, ceea ce spune ca sirul (n)n0 reprezinta un sir de tip Fibonacci. Amintind ca sirul lui Fibonacci se defineste recurent astfel F0=0, F1=1, Fn=Fn-1+Fn-2, (este irul de tip Fibonacci pentru care primii doi termeni sunt 0 i 1) obtinem ca :
n n 1 1 + 5 1 5 Fn = 2 2 5 ,

lim

Fn = Fn 1

Sirul (Fn)n0 are si proprietatea (Fn,Fm)=F(n,m) , unde (x,y) noteaza cel mai mare divizor comun al numerelor x si y. O aceeasi proprietate se intilneste in cazul sirurilor ( an)n0 , an=2n-1, (fn)n0 , fn= Xn 1. Un sir (bn)n0 pentru care daca n si m nu se divid unul pe celalalt, atunci (bm, bn)=1 se numeste sir Dedekind. Se remarca faptul ca pentru ( an)n0 are loc (an,am) = a(n,m) daca si numai daca exista un unic sir Dedekind (bn)nN asa incat an = d/n bd (produsul facandu-se dupa toti divizorii naturali ai lui n). Mai mult, (bn )nN este dat de
81

bn= d / n

ad

n d

, unde noteaza functia lui Mbus, :N*{-1,0,1}. Ar

fi interesant de stiut in ce regularitati sau repetitii generative se regaseste sirul asociat sirului Fibonnaci prin
bn = Fd
d /n n u d

O alta problema deschisa este cea a generalizarii conceptului de "raport de aur" obtinind "dreptunghiul de aur" sau paralelipipedul da aur. In primul caz am avea un dreptunghi pentru care raportul marimilor a doua laturi(neparalele) este , iar in cel de-al doilea caz paralelipipedul de dimensiuni a, a, a , cu a numar natural nenul. 3. Inefabilul in matematica O vasta trecere in revista a rezultatelor matematice ce se bucura de indubitabile valente in a provoca emotia estetica si care incorporeaza trasaturi specifice operelor de arta ar trebui sa cuprinda: - teorema de incompletitudine a lui Gdel; - formula lui Euler: ei- 1 = 0; - spirala logaritmica descrisa de R.Descartes si sudiata de J.Bernoulli; - teorema lui Gauss relativa la numerele prime. Nu pot fi uitate (desi nu le vom mai enumera) atatea rezultate din teoria numerelor precum si, de exemplu, patratele magice ori triunghiul lui Pascal ce face legatura cu coeficientii dezvoltarii binomiale (Newton). In domeniul interrelationarilor se cuvin a fi amintite dualismul intre figuri geometrice si ecuatii (Ideea,
82

posibilitatea de a exprima o linie, o curba in termeni algebrici, printr-o ecuatie imi pare la fel de minunata precum <Iliada> spunea Edgar Quinet), interdependenta intre arie si tangenta la o curba: tangenta intr-un punct la o curba este data de derivata functiei ce descrie curba, in timp ce aria delimitata de curba (si axa integrarea nu este alceva decat operatia absciselor si paralele la axa ordonatelor) se exprima analitic prin integrala functiei (dar inversa diferentierii) . Ferdinand le Lionnais aseamana trecerea de la, de exemplu, dy/dx= 1/(a2-x2) crisalide in fluture. Nu pot lipsi din sirul exemplificarilor, functia zeta a lui Riemann, cicloida, banda lui Mbus, legatura intre raportul dintre lungimea unui arc si diametrul sau si unele serii de numere, functiile continue fara derivata (desi C. Hermite spunea I turn with fright and horror from this lamentable plague of continuous functions having no derivations), analiza siturilor (in ansamblu), teoria fractalilor etc. Sub accelasi semn al esteticului ca element comun al artei si matematicii se inscriu si diverse metode de demonstratie, de definire si organizare a conceptelor (de exemplu conicele, cuadricele) si insasi dezvoltarea simfonica armonioasa a matematicii ca intreg. Reluarea unor teme, colaborarea intre diverse compartimente orchestrale este comuna atit muzicii cit si matematicii. Aducem ca
83

la cu transformarea unei

y=1/2 * ln|(a+x)/(a-x)| + C

argument teoria grupurilor introdusa in domeniul ecuatilor algebrice (E.Galois), in geometrie (F. Klein). Este deja clasic urmatorul citat (cf. E. Borel) when Klein makes us see that the algebrac theory of equation of the fifth degreee is notable simplified by a prior study of the propreties of the regular icosahedron and that this comparison also permits a fruitful study of certain Differential equation of the second order, we are lost in admiration at how this overall view iluminates the scattered facts. Oarecum in acelasi context se inscriu succesivele distilari ce au dus la extragerea din geometria metrica a geometriei euclediene, a geometriei proiective, a geometriei algebrice, topologiei. In fine putem face referiri la lucrari publicate (considerate ca entitati). Remarcam sclipirile lui Riemann, metoda de constructie matematica a lui Weierstrass, etc. Citam doar pe Mittag Leffler care spunea the best workes of Abel are true lyric poems of subline beauty whose perfection of form allows the profundity of his thought to show through, while at the same time filling the imagination with dream visions of a remote world of ideas raised further above lifes commonplace and emanating more directly from the very soul than any poet, in the ordinary sense of the world, could produce. Amintim si ca Donald Knuth, unul dintre cei mai mari specialisti in programarea calculatoarelor si-a intitulat celebrul sau tratat The Art of Computer Programming si este un fervent sustinator al ideii ca matematica insasi ar fi o arta prin ceea ce are ea mai valoros.
84

4 . Relatii generale de complementarietate/ similtitudine Utilizam termenul de complementarietate ce ni se pare mai potrivit in locul celui de dihotomie care circula indeobste in literatura de specialitate, atunci cand se intreprinde o comparatie intre limbajul stiintific si limbajul artistic. Intre opozitiile valide sugerate de G. D. Birkhoff (inca in 1928, Quelques elements mathematiques de lart, Atti del Congresso Internazionale dei Matematici, Bologna, p. 315-333, 1928), de Matila Ghyka (despre care am amintit anterior), de Pius Servien (pe numele adevarat Serban Cioculescu, autor al unei carti deseori citate: Principes desthetique. Problemes dart et language des sciences, Boivin, Paris, 1932-1935) intre limbajul artistic (cu precadere cel poetic) i limbajul tiinific (cu precdere cel matematic) am putea aminti: - in legatura cu cele doua ipostaze fundamentale ale fiintei umane (rationala respectiv emotionala) vom avea in cadrul limbajelor amintite, printre punctele de plecare ale demersurilor, observatia rationala, respectiv emotia (fara ca aceasta sa constituie totusi o disjunctie exclusiva). Criticile consistente aduse opozitiei anterioare sunt numeroase, afirmandu-se ca aceasta deriva din confuzia ca se face intre limbajul si menirea artei. - un fapt cvasiunanim acceptat este acela privitor la necesitatea ca limbajul matematic sa posede o sinonimie infinita, cu alte cuvinte, pentru fiecare fraza (matematica, in inteles uzual) sa existe o infinitate de fraze echivalente cu ea, prin fraze echivalente
85

intelegandu-se fraze care au aceeasi semnificatie (aceasta fiind considerata in raport cu un anumit context ). Limbajul artistic, se afirma, nu cunoaste sinonimia: o opera de mare valoare da impresia ca in ea nimic nu se poate modifica, nimic nu poate fi suprimat sau adaugat (L.B. Alberti) - in contrast cu situatia anterioara, expresia artistica (neechivalabila) poarta o incarcatura semantica mai bogata, expresia ei caracterizandu-se, prin devenirea semantica in functie de cel ce o receptioneaza, in timp ce semnificatia expresiei stiintifice este independenta de acesta. Deschiderea limbajului artistic este vazuta ca o omonimie (infinita), iar limbajului stiintific i se asociaza o cvasiabsenta a omonimiei. Umberto Eco (Opera aperta) distinge intre diverse grade de deschidere ale operei de arta: de la o ambiguitate propriu-zisa pana la opera scrisa in miscare ce lasa la latitudinea cititorului, in diferite momente, alegerea evolutiei ei ulterioare. Aceasta insa nu face imposibila , ci doar ingreuneaza, dupa cum afirma Umberto Eco, cercetarea stiintifica a operei. Se poate continua aici (o analiza ampla din acest punct de vedere este facuta de S.Marcus in Poetica Matematica, Ed. Academiei, Bucuresti, 1970) cu argumentari privitoare la raporturi de complementariere de tip: explicabil-inefabil (unele comentarii sunt incluse si in primele paragrafe ale prezentei lucrari), artificial-natural, traductibil-intraductibil, denotatie-conotatie (ce deriva din independenta de context a notiunilor matematice), etc. In chiar contextul anterior gasim si puncte de plecare pentru relevarea de
86

analogii: itinerarul observatie-ipoteza-testare parcurs uneori in matematica este analog procese artistice. Opera matematica, precum si opera de arta, reprezinta articulari de descoperiri si inventii si au drept caracteristica unificatoare creativitatea. Un alt numitor comun este conceptul de simetrie ce leaga in mod evident matematica (in general stiinta) si arta (v. Symmetry. Unifying Human Understanding Istvan Harittai ed.Pergamon Press, New York, 1986). Acest concept conduce la o reordonare a obiectelor realitatii, ajungandu-se la aceea ca fenomene apartinand unor domenii foarte indepartate (de ex. cristale, grupuri, picturi de Escher) pot fi mai apropiate decat fenomene apartinand aceluiasi domeniu (de ex. grupuri, integrale). Remarcam in final si un instrument comun matematicii si artei, anume metafora. Exemplificam prin notiunile matematice de sit, filtru, frontier. Dar si aici se gaseste amprenta unei complementaritati esentiale: denotativ-conotativ. In timp ce metafora matematica are la baza o analogie intre doua semnificatii dintre care una apartine limbajului matematic si cealalta limbajului uzual, metafora (lingvistica, de exemplu) are la baza doar semnificatii din limbajul uzual. Insa amandoua au acelasi rol: acela de a colora, de a face mai sugestiva expresia, fie ea matematica, fie artistica. (Saint John Perse Discours de Stockholm) celui dat de emotie-creatie-exprimare decelabil n

87

5. In loc de incheiere Vom cita cateva celebre cuvinte care exprima aceea parte a interferentei matematica /arta ce se cere promovata: ..the feeling of mathematical beauty, of harmony of numbers and forms, of geometric elegance. This is a true aesthetic feeling that all real mathematicians know. (Henri Poincare, Mathematical creation, Scientif. American, 179, p.54-57, 1948). The origin of painting is physical reality, and so is the origin of mathematicsbut the painter is not a camera and the mathematician is not an engineerIn painting and in Mathematics there are some objective standards of good-the painter speaks of structure, line, shape and texture, where the mathematician speaks of truth, validity, novelty, generality-but they are realatively the easiest to satisfy. Both painters and mathematicians debate among themselves weather these objective standards should even be told to the young-the beginner may understand and overemphasize them and at the same time lose sight of the more important subjective standards of goodness. Mathematics is a creative art because mathematicians create beautiful new concepts; it is a creative art because mathematicians live, act and think like artists; and is a creative art because mathematicians regard it so. (P.Halmos,Mathematics is a creative art, American Scientist, n. 56, p. 375-389, 1968).

88

13. Matematica aplicata


Distinctia uzuala matematica pura matematica aplicata poate fi apreciat drept o falsa distinctie. O argumentare a distinciei nu neaparat in totalitate acceptabila, poate fi aceea legata de originea (motivaia) rezultatelor matematice: aceasta poate fi externa (factori de natura tehnica, economica, sociala), sau interna (ce in de demnitarea intelectului uman). Insa si n acest ultim caz, de obicei apar in timp nebanuite legaturi cu practica. Oricum putem accepta distinctia: rezultatele matematice care premerg aplicatiilor i rezultate matematice determinate de necesiti practice. Aa dup cum spunea Profesorul Moisil, exist rezultate de matematic aplicat i rezultate de matematic ce nu s-au aplicat (nc). Un exemplu este cel al sectiunilor conice: in anul 200 i.H geometrul grec Apollonius din Perga a scris Tratatul asupra Sectiunilor Conice ca un simplu exemplu de matematica pura. In anul 1604, deci 1800 de ani mai tarziu, Johannes Kepler, cunoscand scrierile lui Apollonius a aplicat rezultatele sale in optica si in studiul oglinzilor parabolice. In 1609 a precizat, utilizand proprietatile focale descrise de Apollonius, ca orbitele planetelor sunt eliptice si nu circulare. Teoria matricelor initiata in 1860 a fost utilizata in 1925 in descrierea sistemelor atomice; calculul tensorial dezvoltat in anii 1870 a constituit un instrument de baza in teoria relativitii a lui Einstein (1910).
89

Un alt rezultat surprinzator este legat de teorema de incompletitudine a lui K.Gdel (1931). Intr-o formulare simplificata aceasta spune ca toate formularile axiomatice lipsite de contradictii ale teoriei numerelor contin enunturi nedecidabile. Se transforma astfel intr-o himera visul lui Russell si Whithead anume de a crea cu ajutorul metodei aplicate in "Principia Matematica" un sistem lipsit de contradictii si complet. Teoria lui K.Gdel isi gaseste corespondentul in descoperirea logicianului englez Alan Turing, care a elaborat modelul unei masini ce poate simula orice computer. Nu poate insa sa se simuleze pe sine insasi. Lucrarea sa a fost publicata in 1936, cu zece ani inainte de construirea primului computer modern. Ca o paranteza, amintim aici ca zguduirea pe care a provocat-o K.Gdel in lumea matematicii corespunde celei provocate de principiul indeterminarii al lui Heisenberg (simplificand, acesta spune ca in chiar cazul cunoasterii suficiente a conditiilor primordiale (spatiul si viteza fiecarei parti a Universului ) din motive principiale si nu tehnice, nu se poate prezice integral mersul acestuia. Alte cateva exemple ar putea fi: - utilizarea geometriei lui Riemann in constituirea teoriei relativitatii; - utilizarea algebrelor Lie n studiul particulelor elementare; - aplicatiile teoremei de structura a grupurilor finite simple in teoria codurilor; - aplicatiile analizei functionale, prin teoria bifurcatiei, in chimie, etc.

90

n general, se pot remarca unele direcii ce privesc aplicaiile concrete: calculul aproximativ, numeric (trecerea de la analiza clasic la echivalentul ei discret) dezvoltat n vederea obinerii soluiilor aproximative pentru ecuaii algebrice sau ecuaii difereniale, cu derivate pariale sau integrale ntlnite n fizic, mecanic, etc.; manipularea aleatorului necesar n fizic, biologie, economie; optimizarea matematic (utilizarea resurselor, situaii concureniale, etc.); manipularea datelor (informaionale) anume gestionare, documentare automat, traducere automat i chiar lingvistic, etc. Dintr-o list a capitolelor de matematic cu impact direct asupra concretului nu pot lipsi: funciile speciale; calculul operaional; algebra linear, etc.

Se mai spune c n ceea ce privete unele aplicaii ale matematicii exist un paralelism cu situaia cnd Cristofor Columb a plecat s gseasc un drum ctre India i ... a descoperit America. ntr-o ncercate de argumentare, totui, a distinciei amintite la nceput am putea remarca faptul c n cadrul matematicii gsim capitole de:
91

matematici fundamentale (bazele matematicii, teorii algebrice, teorii topologice n general cu caracter existenial);

matematici abstracte (studiul structurilor algebrei, analizei, geometriei cu singura intenie de a explora coninutul noiunii considerate);

matematica concretului (matematica aplicat, anume matematica aproximrilor, matematica aleatorului, etc. amintite anterior);

tehnicile matematice de obicei asociate punctual aspectelor precizate mai sus, ale matematicii concretului; aplicaii ale matematicii n fizic, automatic, lingvistic etc. n sensul matematizrii (limbaj, tehnici, etc.) acestor domenii.

n final menionm i impactul calculatoarelor n rezolvarea unor probleme matematice (aplicative sau nu). Alturi de statutul de instrument bibliografic, calculatoarele, dezvoltndu-i "performanele intelectuale" i pot asuma i rolul de "asistent de cercetare" (de exemplu n verificarea unor ipoteze pe un numr mare de cazuri, demonstraii, atunci cnd acestea implic un numr imens de calcule algoritmici etc.). Mai mult, probabil c vor fi elaborai algoritmi de definire a unor concepte i de mnuire a unor strategii de analiz a problemelor aa nct calculatoarele vor putea elabora consecintele unui sistem de axiome dat, (aproape), altfel spus, vor putea "crea" matematic.
92

14. Matematica elementar matematica superioar


Pentru a opera o distincie ntre matematica elementar i matematica superioar este necesar nainte de toate un criteriu. Pot fi invocate: criteriul istoric (prin matematica elementar nelegnduse acea parte a matematicii dezvoltat pn la apariia calculului infinitezimal sau a geometriei analitice), criteriul psihologic (matematica ce este, printr-un mod oarecare, propedeutic fiind considerat elementar), etc. Se pot decela unele caracteristici ale matematicii elementare i anume: valorizarea intuiiei (de exemplu, n sporirea eficacitii formative a geometriei); posibilitatea gsirii de modele suficient de simple; etc. Amintim aici c un model matematic insuficient exploatat ete dat de planul Z Z (mulimea punctelor de coordonate ntregi din planul euclidian) care pune n eviden att proprieti aritmetice i geometrice simple ct i proprieti profunde de teoria numerelor sau privind aproximarea numerelor iraionale prin numere raionale, etc. (cu alte cuvinte un model posibil a fi invocat n diverse nivele ale matematicii). Un punct important de referin l constituie cartea Matematica elementar dintr-un punct de vedere superior publicat de F. Klein n 1908, unde noiunile de matematic elementar sunt ncadrate ntr-un context general (de exemplu, geometria euclidian
93

este

inserat

ntre

diversele

geometrii

posibile

conform

Programului de la Erlangen). Aceast schimbare de perspectiv are n vedere i faptul c, deja Freege, Dedekind, Peano subliniaser semnificaia fundaional a aa numitelor concepte elementare punnd n eviden dificultile ascunse de aparentul caracter de banalitate al acestora. Pentru mult timp cele anterioare au influenat n mod decisiv didactica matematicii. O nou schimbare n acest context a fost adus de apariia vizunii bourbakiste asupra matematicii, limbajul fiabil i clar, cutarea metodelor generale fiind caracteristici ale acestui mod de abordare global a matematicii. Punctul central este constituit de noiunea de structur (suprapus structurilor elementare de ordine, algebrice sau topologice) ce confer unitate matematicii i face s dispar distincia matematic elementar matematic superioar. Numai c acest criteriu de complexitate structural util, evident, n vederea unei clasificri n interiorul matematicii nu este funcional i n cadrul didacticii matematicii. Se accept c unul dintre obiectivele finale ale educatiei matematice este acela ca elevii s stpneasc structurile matematice i s le utilizeze n situaii concrete dar acest lucru nu se poate face deductiv (eclectic) ci inductiv. Dezvoltrile actuale ale matematicii i logicii au, de asemenea, un impact major n didactic anume au dus la accentuarea aspectelor euristice, originale.

94

Este interesant de remarcat influenele pe care le au, n timp, cercetrile avansate de matematic asupra matematicii elementare. Mai mult, anumite teme sine qua non ale matematicii elementare ce nu au putut fi motivate mulumitor la nivel elementar i-au deschis apoi, progresiv, armura ctre matematica colar. Noiunea fundamental de arie, de exemplu, a evoluat n funcie de cercetrile asupra congruenelor, invarianelor, etc. (teorema lui Haar asupra existenei unei msuri invariante pe un grup local compact lmurind definitiv problema). La nivel elementar se revine apoi la invariana ariei relativ la translaii. Sunt i cazuri n care pentru noiuni ce pot fi prezentate la nivel intuitiv (curb simpl continu) se constat c o abordare din punctul de vedere al unei teorii deductive este impracticabil. Transferul i interrelaionrile dintre matematica superioar i matematica elementar i evoluia matematicii actuale impun i acordarea unei mai mari atenii aspectelor constructive (i algoritmice), fr a diminua ns aspectul cantorian. Aceasta presupune i achiziionarea de instrumente, anume aducerea n cadrul matematicii elementare a unor rezultate din teoria grafurilor, din teoria probabilitilor, etc. Mai mult, se impune comentariul, reflecia n rezolvarea problemelor, n prezentarea noiunilor i rezultatelor. i toate acestea cu consecine deloc neglijabile asupra didacticii matematice. ncheiem cu un exemplu: clasicul modus ponens

95

pq p q

(admitem c p q) (admitem c are loc p) (atunci urmeaz q)

Pentru un plus de plasticitate, ieind din sfera matematicii, considerm c p = focul e aprins, q = iese fum. Deci, dac focul este aprins, atunci iese fum i focul este aprins urmeaz c iese fum. Dar dac iese fum nu putem afirma n mod cert c focul este aprins. O formulare potrivit ar fi dac iese fum probabil c focul este aprins. Mai mult reformulnd putem spune c P(p/q) > P(p) adic probabilitaea lui p condiionat de q este mai mare dect probabilitatea lui p. Mai putem considera, n contextul anterior, p = matematica evolueaz, q = didactica matematicii se transform.

96

Bibliografie
[1] O. Becker: Mreia i limitele gndirii matematice, Ed. tiinific, 1968 [2] N. Bourbaki: Theorie des ensembles, Hermann, Paris, 1963 [3] A. Dimitriu: Mecanismul logic al matematicilor, Ed. Academiei, Bucureti, 1982 [4] F. Eugeni, D. Tofan, I. Tofan: Lineffabile nella matematica ed il rigore nelarte, Conv. Arte e Matematica, Vasto, 2003 [5] P.Fletcher, C.Wayne Patty: Foundations of higher mathematics. PWS Kent Publ.Comp Boston, 1961 [6] G. Glaeser: Mathematiques pour leleve professeur Hermann, Paris 1971 [7] F. Gonseth: Les fondements de la mathematique, Paris, 1926 [8] J. Hadamard: Essai sur la psychologie de linvention dans la domaine mathematique, Blanchard, Paris, 1959 [9] St. Korner: Introducere n filosofia matematicii, Ed. tiinific, Bucureti, 1965 [10] S.Marcus: Arta si Stiinta, Ed. Eminescu, 1986 [11] A. Maturo, D. Tofan, I. Tofan: Infinito che cosa vuol dire ? Conv. Arte e Matematica, Vasto, 2003 [12] A. Maturo, D. Tofan, I. Tofan: Filosofia e Matematica, Conv. Arte e Matematica, Vasto, 2003 [13] J. R. Newmann: The world of Mathematics, New York, Simon and Schuster, 1956
97

[14] H. Poincare: Stiinta si metoda , Ed. t. i Encicl., Bucureti, 1986 [15] G. Polya: Cum rezolvam o problema, Ed. t. Bucureti, 1965 [16] N. Presmeg: A semiotic framework for linking cultural practice and classroom mathematics, Annual meeting Psychology of Math. Ed., Blomington, 1997 [17] J. Singh: Great Ideas of Modern Mathematics, Dover Publ., New York, 1959 [18] C. Winslow: Semiotics as an analytic tool for the didactics of mathematics paper on line. [19] *** vol I ,II III Mathematics (People, Problems, Results) E. (Lucrarile publicate de: Francois Le Lionnais, R. L. Wilder, Bishop A. Adler, M. Kline, P. R Halmos, E. Borel, E. Snapper) [20] ***Atti dei convegni: Matematica e cultura (LAquila, 1998) [21] [22] didattica, Verona, 1996 Cento anni di matematica (Roma 1995), I Fondamenti della matematica per la sua

98

(Foarte) scurt istorie


1. Preistorie. Se cunoate c n civilizaiile antice (Egipt, Mesopotamia, India, China) s-a dezvoltat doar o matematic practic, concret necesar n problemele de numrare sau de msurare (arii, lungimi, volume). S-au nscut concepiile de numr natural concret (2 prune, 3 elefani, etc.) i de fracie. n acest context este probabil c a fost considerat doar cazul obiectelor fizice. n acelai timp se impune s amintim c n Mesopotamia a fost utilizat baza de numeraie 60 (util n calcule astronomice i geografice), iar aa numitele cifre arabe au fost propuse de indieni, adoptate de arabi i apoi transmise de ctre acetia popoarelor europene. Rmne ns, cel puin o ntrebare: Cum a fost posibil ca attea numere faimoase (, numrul de aur, etc.) s se regseasc n dimensiunile piramidei lui Keops. ntre sursele directe de informare pentru acest perioad amintim: papirusul de la Kahun (1900 1800 . H); - papirusul (de la Muzeul) din Berlin (1900 1800 . H.); - papirusul Rhind (~ 1700 . H.); etc. 2. Matematica greac. Perioada elenistic. n secolele VI . H. IV d. H. n contextul unei dezvoltri explozive a gndirii umane i a libertii individuale s-a ivit adevrata Matematic (n vechea Elad alturi de filosofie, de fizic, etc.). n aceast perioad au fost introduse conceptele de: demonstraie, definiie, ipotez, deducie, inducie, etc., au nceput
99

cercetrile teoretice bazate nu numai pe observaii dar i pe raionamente i, n acelai timp, au aprut tendinele de organizare a cunotinelor (anume se constituie teoriile tiinifice i metoda axiomatic). Amintim de: - Thales (Milet, 640 540 . H.); - Hyppocrate (Chios, 470 400 . H.); - Pitagora (Samos, 581 497, . H.); - Zenon (Elea, 490 430 . H.); - Eudoxus (Cnid, 408 355 . H.); - Euclid (? 365 - ? . H.); - Archimede (Syracuza, 287 212 . H.); - Eratostene (Cyrene, 275 194 . H.); - Apollonius (Perga, 262 180 . H.); - Menelaos (Alexandria, ?); Diofant (Alexandria, ?325 ?409); - Pappus (Alexandria, ?), etc. Contribuii de excepie n sau despre matematic au adus i filosofii Socrate, Platon, Aristotel. Dintre crile acestei perioade amintim: Elemente (Euclid); Crile de geometrie (Arhimede); Konikon biblia (Apollonius); Le sferiche (Menelaos); Arithmetike eisagoge (Nichomachus); Sinagogi matematiki (Pappus); Aritmetica (Diofant); etc. n acelai timp, n China i India apar in cijan suan u (9 cri de matematic) i respectiv Aryabhatta (ce contine consistente elemente de matematic). ntre rezultatele obinute de matematica greac (n perioada elenistic) remarcm: apariia conceptelor abstracte (numr, dreapt, curb, paralelism, etc.), dezvoltarea teoriei numerelor (teoria divizibilitii, numr prim, c.m.m.d.c., c.m.m.m.c., etc.) , dezvoltarea logicii, rezultate relative la ecuaiile cu numere ntregi, teoria
100

asemnrii, rezultate asupra conicelor, relaii metrice, attea alte rezultate de geometrie sintetic plan sau n spaiu, etc. Se poate accepta c perechea numr real segment a constituit entitatea fundamental pentru matematica acelei perioade. Amintim ca un alt rezultat important i cu implicaii deosebite (nu numai n matematic) descoperirea numerelor iraionale. 3. Evul Mediu. Lumea european este srac n rezultate matematice semnificative (totui trebuie s remarcm contribuiile lui Fibonacci (Pisa, 1170 - 1205)). Au circulat diverse traduceri ale operelor elenice sau arabe i (fapt important pentru viitor) apar primele instituii de nvmnt superior Universitatea din Bologna (1088), Universitatea din Salerno (1150), Universitatea din Oxford (1168), etc. n acelai timp, prin comparaie, se poate aprecia c n lumea islamic i n India se remarc o anume efervescen spiritual: sunt studiate diverse ecuaii, sunt introduse numerele negative, etc. Matematicienii arabi au studiat numerele raionale, ecuaiile polinomiale, etc. construind pai importani pentru un nou capitol al matematicii algebra (al - jabr). n cadrul geometriei i trigonometriei se remarc cercetrile privind construciile cu rigla i compasul, axioma paralelelor, numrul (calculat cu 17 zecimale exacte); funciile trigonometrice. Amintim de Al Horezmi (Al - Khwarismi) (780 850); Omar Khayam (1048 - 1123); Al Battani (850 - 929) funciile

101

trigonometrice; Al Tusi (1201 - 1274) comentarii asupra geometriei euclidiene, etc. 4. Matematica Renaterii (secolele XIII - XVI). Renaterea reprezint o perioad de sistematizare, de reorganizare a matematici. n acelai timp sunt obinute rezultate importante n domeniul ecuaiilor algebrice (Nicolo Fontana (Tartaglia), (1500 - 1557); Gerolamo Cardano (1501 - 1576); Lodovico Ferrari (1522 - 1576), Franois Viette (1540 - 1603)) sau n domeniul geometriei (dezvoltarea geometriei proiective A. Durer (1471 - 1528)). Dintre crile acelei perioade amintim: - Summa di Aritmetica, Geometria, proportioni et proportionalita (Luca Paccioli - 1487); - Unterweisung derr Messung (A. Durer - 1525); - Practica Arithmeticae (G. Cardano - 1539); - Ars magna sive de regulis Algebraices liber unus (G. Cardano - 1545); - Algebra (Rafaelo Bonselli - 1572); - Canon Mathematicus (F. Viette 1579); - Problematum geometricum (S. Stevin - 1583); - Arithmetique (S. Stevin - 1582); - In artem analyticem isagoge (F. Viette - 1591). 5. Perioada modern (secolele XVII - XIX). La nceputul acestei perioade matematica era constituit de: Aritmetic i Teoria Numerelor, Algebr, Geometrie i Trigonometrie. Urmeaz o dezvoltare similar ca amploare celei din perioada elenistic. Vom prezenta caracteristicile generale ale acestui proces. Alturi de dezvoltarea capitolelor amintite anterior apar noi capitole de matematic: teoria probabilitilor, mecanica teoretic, calculul diferenial i integral, teoria ecuaiilor difereniale, calculul
102

variaional, analiza complex, geometria diferenial, topologia, etc. A nceput studiul fundamentelor matematice (teoria mulimilor, dezvoltarea logicii) i al infinitului. Un fapt avnd un impact de aceeai amploare cu cel generat de descoperirea numerelor iraionale, este constituit de inventarea metodei coordonatelor (R. Descartes, 1596 - 1650) i, n consecin apariia geometriei analitice. n acest mod n perechea numr real segment crete rolul numrului ce va deveni conceptul fundamental al matematicii (aritmetizarea matematicii). Alturi de metoda coordonatelor trebuie s menionm rezultatele excepionale relative la ecuaiile algebrice (teorema lui DAlembert, teoria lui Galois), apariia geometriilor neeuclidiene (redescoperirea metodei axiomatice), attea alte rezultate privind numerele prime, etc. n plus, apare distincia studiu global studiu local, se opereaz diverse sistematizri, se dezvolt limbajul matematic. Simultan cu apariia teoriei mulimilor cuplul element mulime i revendic rolul fundamental n matematic. ntre noiunile dezvoltate n acest perioad remarcm: logaritm, ir, serie, convergen, funcie, derivat, integral, probabilitate, proiectivitate, determinant, matrice, numr complex, ecuaie diferenial, ecuaie cu derivate pariale, ecuaie integral, grup (i alte structuri algebrice), spaiu metric (i alte structuri geometrice), izomorfism, invarian, spaiu topologic, etc. (i evident noiuni derivate din cele anterioare).

103

Se poate aprecia i c dezvoltarea matematicii a fost determinat, n principal, de necesitatea studierii unor fenomene din natur. Totui ncep i studiile care au (cel puin) ca punct de pornire demnitatea intelectului uman (sintagm datorat lui D. Hilbert). Nu pot fi uitate cercetrile lui Blaise Pascal pentru realizarea unei maini care s fie folosit n activitatea intelectual a omului (alturi de attea instrumente ce servesc muncii manuale, fizice). O imagine a evoluiei matematicii n perioada modern poate fi obinut printr-o enumerare (sumar) a matematicienilor acestei perioade: John Napier (1550 - 1617) (inventatorul logaritmilor); Rene Descartes (1595 - 1658) (metoda coordonatelor); Francesco Bonaventura Cavalieri (1598 - 1647) (precursor al calculului intergral); Pierre de Fermat (1601 - 1665) (teria numerelor); Isaac Newton (1642 - 1727) (unul dintre inventatorii calculului diferenial i integral); Gottfried Wilhalm Leibnitz (1647 - 1714) (calculul diferenial i integral); Jakob (Jacques) Bernoulli (1654 - 1705) (calculul variaional, teoria probabilitilor); Johann (Jean) Bernoulli (1667 1748) (ecuaii difereniale); Leonard Euler (1707 - 1783) (teoria numerelor, calcul diferenial i integral, ecuaii difereniale, teoria funciilor, algebr); Joseph Louis Lagrange (1736 - 1813) (ecuaii cu derivate pariale, calcul variaional); Gaspard Monge (1746 - 1818) (geometrie descriptiv, geometrie diferenial); Pierre Simon de Laplace (1749 - 1827) (mecanic, teoria probabilitilor, teoria determinanilor); Adrien Marie Legendre (1752 - 1833)
104

(analiz matematic, teoria numerelor); Jean Baptiste Joseph Fourier (1768 - 1830) (serii de funcii, ecuaiile fizicii matematice); Carl Friederich Gauss (1757 - 1855) (teoria numerelor, algebr, analiz matematic, geometrie diferenial); Augustin Louis Cauchy (1789 - 1857) (analiz matematic, teoria funciilor, ecuaii difereniale, fizica matematic); Nicolas Ivanovici Lobacevscki (1792 - 1856) (geometrii neeuclidiene); Niels Henrik Abel (1802 - 1820) (analiz complex, algebr); Janos Bolyai (1802 - 1860) (geometrii neeuclidiene); Peter Gustave Dirichlet (1805 - 1859) (teoria analitic a numerelor); Evariste Galois (1811 - 1864) (ecuaii algebrice); George Boole (1815 - 1864) (logica matematic); Karl Weierstrass (1815 - 1897) (funcii complexe); Leopold Kronecker (1823 1871) (teoria numerelor, algebr); Georg Friederich Bernhard Riemann (1826 1866) (teoria numerelor, analiz complex, geometrie); Julius Wilhelm Richard Dedekind (1831 - 1916) (teoria numerelor, analiz matematic, algebr); Marius Sophus Lie (1842 - 1899) (geometrie diferenial); Jean Gaston Darboux (1841 - 1917) (geometrie diferenial, analiz matematic); Georg Cantor (1845 1918) (teoria mulimilor); Felix Cristian Klein (1849 - 1925) (algebr, geometrie, teoria funciilor); Henri Jules Poincare (1854 1912) (analiz matematic, mecanic, ecuaii difereniale, topologie algebric). 6. Perioada contemporan (secolul XX). Vom continua cu o scurt enumerare a matematicienilor (nscui nainte de 1900) ce au lucrat n prima parte a secolului XX: David Hilbert (1862 - 1930)
105

(teoria invarianilor, ecuaii difereniale i integrale, cmpuri de numere algebrice, fundamentele matematicii); Felix Haussdorff (1868 - 1942) (topologie, teoria mulimilor); Elie Joseph Cartan (1869 - 1951) (geometrie diferenial); Bertrand Arthur Wiliam Russel (1872 - 1951) (fundamentele matematicii); Jan Lukasiewicz (1878 - 1956) (logica); Luitzen Egbert Jan Brouwer (fundamentele matematicii); Emmy Amalie Noether (1882 - 1935) (algebra); Herman Weyl (1885 - 1955) (ecuaii integrale, geometrie, teoria grupurilor, fundamentele matematicii); Isaak Paul Bernayss (1888 1977) (fundamentele matematicii) i atia, atia alii ! Drept caracteristici generale remarcm: tendinele de sistematizare, de organizare a matematicii (ce devine un sistem de teorii matematice asupra unor structuri: numerice, ale teoriei mulimilor, topologice, algebrice, geometrice, analitice, probabilistice); dezvoltarea structurilor mixte topologico algebrice etc. (altfel spus o tendin de unificare); n acelai context (al unificrii) amintim existena unui limbaj comun, a unei simbolistici proprii i a unor metodologii specifice (metodele axiomatice, deductive); la nivel concret menionm apariia teoriei categoriilor (S. Eilenberg, S. Mac Lane, 1945); se disting: matematica global (alturi de matematica proprietilor locale), matematica discretului (alturi de matematica continuului), matematica aleatorului, etc.; utilizarea calculatoarelor (n demonstraii teorema celor patru culori, sau n modelare sisteme mari, etc.); apariia programelor de dezvoltare a matematicii
106

(Programul de la Erlangen, Problemele Hilbert, etc.). Cuplul de numere {0, 1} se instituie drept entitate fundamental a matematicii. Continu stadiul fundamentelor matematicii (teoria mulimilor, logicismul, intuiionismul, formalismul). Nu este posibil aici enumerarea rezultatelor obinute n acest perioad (relative la sistemele axiomatice pentru teoria mulimilor, fundamentele matematicii, teoria analitic a numerelor, teoria geometric a numerelor, topologie, topologie algebric, teoria msurii, teoria grupurilor finite, algebra omologic, mulimi analitice, teoria operatorilor, teoria distribuiilor, topologia diferenial, geometria algebric, etc., etc.). i este plauzibil expansiunea continu a matematicii spre gsirea de metode noi de studiere inclusiv a unor aspecte ce in de cultura umanist, de fenomenele esenial emoionale, etc. cu scopul de a decela arhitectura, imaginea simbolic complet a universului (ce ne gzduiete).

Bibliografie I. D. Papuc, Universul matematic al civilizaiei umane, Ed. Marineasa, Timioara, 2003.
107

Conceptul de numr la Platon 1. Preambul. Este ndeobte acceptat faptul c n abordarea unui concept trebuie inut cont de faptul c acesta const din "intensiune", adic din descrierea (specificarea) sa i din "extensiune", aceasta nsemnnd mulimea obiectelor descrise. Evident descrierea se face prin proprieti (atribute) specifice (n sensul determinrii clare a extensiunii). Formaliznd putem spune c definirea unui concept se face n contextul precizrii unui univers al obiectelor posibile (O); - unui obiect al proprietilor posibile (P); - unui neles pentru relaia (ntre O i P) "a avea o anume proprietate", i, apoi, a unor corespondene o:

P (O) P (P), p: P (P) P(O), unde pentru A O, o(A) =

={proprietile obiectelor din A}, iar pentru B P, p(B) = {obiectele ce au toate proprietile din B}. Astfel, prin concept se poate nelege un cuplu (A, B), pentru care o(A) = B, p(B) = A. Formalizarea anterioar deschide calea unei abordri matematice a problemelor conceptelor [B. Ganter, R. Wille, Formal Concept Analysis, Springer Verlag, 1999]. Interesante pot fi cazurile speiale de cupluri de funcii (o, p) cum ar fi cel al conexiunilor de tip Galois, precum i situaiile cnd "universurile" O i P sunt structurate n diverse moduri. Invocarea unri atare abordri nu este total adecvat studiului conceptelor platoniciene (totui n cele ce urmeaz nu va fi n
108

ntregime ignorat), schematizarea provocndu-le o pierdere de substan, de consisten (i, de ce nu, de savoare). Este necesar s avem n vedere contextul istoric, opiniile lui Platon despre ceea ce nseamn definiie i, n general concepia platonician asupra cunoaterii. Este important s amintim aici influenele formative pe care le-au avut asupra "elevului" Platon, profesorii si Socrates i Theodorus din Cyrene. Socrates, autor al "maieuticei" (arta ajungerii la adevr printr-o gndire corect) a fost preocupat de formarea i natura conceptelor generale, de rigoarea proceselor de gndire [A. Labriola; La dottrina di Socrate secondo Senofonte, Platone, Aristotele; Napoli, 1871, (retiprit, Milano, 1961)]. n ceea ce privete definiiile, Platon transform cutarea definiiei (avnd drept scop nelegerea naturii lucrului despre care vorbim) a lui Socrate ntr-o cerin ontologic n care adevratul neles al termenilor se dobndete prin referina la un obiect sau Form (eidos) transcendent. Ne vom mai referi n continuare i la teoria platonician a cunoaterii (ce nglobeaz att pe cea a lui Parmenide ct i pe cea heracleitic), fr prezentarea viziunii epistemologice i metafice a lui Platon i la excepionalele rezultate matematice ale colii lui Pitagora, rezultate cunoscute de Platon i care au amprentat concepia sa asupra numrului. Aceasta nu nainte de a face o scurt prezentare a epocii n care a trit Platon.

109

n ceea ce privete imensa literatur relativ la Platon ne vom mrgini s precizm c la conceptul de numr, n mod special, n afara lucrrilor generale se refer urmtoarele: [L. Robin, La theorie platonicienne des Ides et des Numbers, paris, 1908]; [J. Stenjel, Zahund Gestalt sei Platon und Aristoteles, 1924, (ediia a II-a)]. Evident nu pot fi neglijate mrturiile lui Aristotel legate de Platon presrate n a sa Metafisica. 2. Contextul istoric. Evoluia lent (pe toate planurile) a civilizaiilor antice a fost ntrerupt brusc de schimbri rapide (n sec. VI a. D. IV d.D) petrecute n spaiul Greciei antice (Greciei mari rezultate prin nfiinarea de "polisuri" n insule i aproape pe ntregul rm al Mediteranei). tiinele i filosofia, n nelesul modern al cuvntului, au aprut atunci n Grecia antic, cu realizri semnificative, uluitoare. n general vorbind, n Grecia antic cunoaterea ncepe s se bazeze n mod esenial pe reflecie, pe raionament; apare tendina de a ordona, clasifica cunotinele (organiza teoriile tiinifice) i, mai mult, gndirea uman ncepe s se autocerceteze. Rezultalele din domeniul filosofiei i matematicii dovedesc o excepional putere de ptrundere a proceselor de gndire, o nelegere a lumii, a cosmosului ce merge mult dincolo de aparena nemijlocit a faptelor observabile. Dintre colile filosofice ale acestei perioade menionm: coala Ionian (Thales din Milet); coala Eleat (din Sudul Italiei); coala lui Pitagora (din Crotona); coala atomist ( Democrit);
110

Academia lui Platon (din Atena); Gimnaziul lui Aristotel, coala din Syracusa (Arhimede); coala din Alexandria (Euclid, Ptolemaios). Atunci s-a nscut ca tiin ipotetico- deductiv, matematica, au aprut conceptele de demonstraie, de axiom, de ipotez etc. s-a dezvoltat un sistem de reflecii de natur filosofic asupra Universului matematic, asupra naturii adevrurilor matematice, asupra Infinitului. O explicaie plauzibil [D. I. Papuc, Universul matematic al civilizaiei umane, Ed. Marineasa, Timioara, 2003; W. Fleming, Arts and Ideas, Holt, Rinehard and Winstone Inc. 1974] la acest miracol o poate constitui libertatea de gndire, libertatea uman din societatea greac a antichitii, preuirea de care se bucurau nvaii, contientizarea unui ideal ce poate fi sintetizat n cuvintele "adevr i frumos" precum i, dup cum afirm Homer [Homer, Iliada VI], o dorin efectiv a fiecrui cetean de "a fi cel mai bun i mereu deasupra altora", i , de ce nu, o anumit iscusin presupus i de meseriile pe care ei, grecii, n majoritatea lor, le profesau: comerul i mrinria. n elaborarea matematicii perioadei eleniste s-a pornit de la materialul faptic constituit de cunotinele utilitariste ale predecesorilor i ale altor civilizaii antice (egipteni, babilonieni etc.). ns, dup cum spunea Platon, "Tot ceea ce noi grecii am primit, noi am mbogit, am perfecionat" a, 1991)]).
111

(cf. [F. Cajori, A. History of

Mathematics, Chelsea Publ. Comp. N. Y. 1893 (retiprit, ediia a V-

Se disting dou etape: - perioada clasic elen (sec. VI IV a. D.), cnd, n mod esenial, s-a produs acumularea de rezultate matematice remarcabile, dar disparate (cu unele excepii cum ar fi Teoria numerelor raionale a lui Eudoxus); i perioada numit elenistic (sec IV a. D IV p.D.), cnd se produce o sistematizare a cunotinelor, evidenierea de relaii logice ntre diferite structuri matematice i este aprofundat studiul metodelor matematicii. Amintim doar cteva nume, n ordine cronologic: Thales, Pitagora, Zenon, Socrate, Platon, Aristotel, Euclid, Arhimede, Appolonius, Menelaos, Ptolemaios, Diphantes, Pappos. Cteva precizri speciale despre Pitagora i coala sa din Crotona se impun: Studiul operaiilor cu numerele naturale a condus la crearea fundamentelor teoriei divizibilitii, a numerelor prime, a numerelor raionale. Rezultate interesante sunt obinute i n teoria rapoartelor i proporiilor (ca egaliti de rapoarte). n domeniul rapoartelor s-au stabilit, ntre dou msuri, a, b ncepnd cu raportul aritmetic a/b, 10 tipuri de rapoarte posibile: raportul compus (a+b)/b, cel convertit a/(a+b), etc. Pitagoreicii din Sicilia stabiliser trei tipuri de proporii: aritmetic (b a = d - c), geometric (a/b = c/d), armonic (1/b 1/a = 1/d 1/c). Corespunztor se obin mediile aritmetic, geometric, armonic. Eudoxius, discipol apropiat al lui Platon a ridicat numrul acestora la 6, iar neopitagoricienii Myonides i Euphanor (sec. I a. D) au mai gsit patru, ajungnd la un total de 10 (egal cu numarul rapoartelor posibile). Ultima ((c-a)(c -b) = b/a) sub aparena sa discret ascunde principiul formrii rului Fibonacci.
112

Amintim i c, dup cum arat Vitruviu, numele proporiei geometrice n grecete este i-analogia i c aceasta domin artele vizuale n special arhitectura, aa dup cum proporia armonic apare n muzic. Cercetrile din muzic, geometrie, astronomie, alturi de cele de aritmetic i-au dus pe pitagoricieni la proclamarea supremaiei numrului: "Totul este rnduit dup numr". Principiul analogiei, formulat de Pitagora "Vei cunoate att ct este cu putin pentru un muritor, c Natura este n totul asemntoare siei" i amintit de Platon n Scrisoarea a VII-a se adaug astfel celui deja enunat. Ecoul acestui Principiu al analogiei este reflectat de-a lungul dezvoltrii tiinei, filosofiei, rsun nc n "Pdurea simbolurilor" a lui Baudelaire sau n "Demonul analogiei" de Mallarm. Un rezultat imprevizibil i ocant a fost descoperirea segmentelor incomensurabile, adic a numerlor iraionale. Se ajunge astfel la mulimea numerelor ce sunt lungimi de segmente de dreapt, msurate cu un segment unitate fixat, anume mulimerea numerelor reale pozitive. Definiia anterioar, de exemplu, a fost utilizat i a rmas aceeai n urmtorii 2500 ani (pn n secolul XIX). Pitagoreismul gndea lumea ca numr, aceasta reprezentnd cheia nelegerii a numeroase aspecte disparate ale lumii. Deosebit de important este i faptul c esena lucrurilor a fost neleas ca fiind determinat nu de materialul din care sunt fcute, ci de structura lor. Aceasta, mpreun cu attea altele au condus la ceea ce spunea filosoful i matematicianul B. Russel, "Cel mai uluitor lucru n tiina modern este ntorcerea sa la pitagorism".
113

Pitagora este i un creator de filosofie (chiar cuvntul "filosofie" i se datoreaz), de doctrin etic, doctrin religioas (a se vedea corespondena simbolic dintre inscripia de pe o plcu funerar de la Iharium, notat de Carcopino i stucaturile Bazilicii pitagoreice de la Porte Maggiore din Roma precum i "Casa pentru Filosofie" organizat de Samos, inspiratoare a mitului peterii al lui Platon). 3. Platon i matematica. n [M. Ghyka, Le nombre d'or. Rites et rythmes pitagiriciens dans le dveloppement de la civilization occidentale, Paris, Galimard, 1963] se deduce pe baza dialogurilor Timaios, Philebos, Theaietos i a Scrisorii a VII-a o nou confirmare a faptului (cunoscut de pe vremea lui Cicero) c Platon a avut cunotine de matematic pitagoreic n profunzimea ei, preocupndu-se apoi de teoria proporiilor, de studiul solidelor numite astzi solide platonice. Poate studiind matematica Platon aunge la surptinztoarea sa filosofie a celor dou lumi. Afirm Platon: exist realiti universale, permanente, inteligibile ca separate de ceea ce este individual, schimbtor sensibil. Aceste realiti sunt Ideile sau Formele. Exist aadar o lume principal lumea Ideilor n care Ideile sunt eterne, imuabile, principii ale tuturor lucrurilor care exist i principii ale cunoaterii. Lucrurile, ntreaga realitate sensibil nu reprezint dect o umbr a acestei lumi a ideilor (dup cum este sugestiv explicat n mitul peterii). Lumea sensibil este secundar din punct de vedere ontologic, este o lume a implementrilor
114

(imperfecte, chiar imprecise) ale Ideilor. Sufletul omului a trit, spune Platon, n lumea Ideilor ns din cauza cderii din aceast lume celes, din cauza nlnuirii lui n lumea umbrelor sensibile el a uitat-o. Prin urmare, "a cunoate" nu este altceva dect "a-i reaminti" (acesta este faimoasa teorie a reminescenei, prezentat n dialogul Menon). Acest Teorie a Formelor se contureaz ca temei al oricrei cunoateri (episteme) n ntelesul deplin al acesteia, din cutarea de definiii ale unor standarde universale, imnabile, eterne, permanente. n legtura cu obiectele i proprietile lumii sensibile putem spune c modul n care ne apar depinde de punctul de vedere, de subictivism i de faptul c lumea sensibil este una a devenirii. Se recunosc astfel att viziunea lui Parmenode ct i cea heracleitic. n cunoatere Platon cunoate dou grade: opinia (n legtur cu lumea sensibil), datorat simurilor i tiina, datorat inteligenei. Opinia se poate raporta la dou moduri de cunoatere, credina i conjectura, iar tiina la cunoaterea raional (dianotic) i intuiia intelectual (noesis). Obiectivele matematicii (inclusiv numerele) se gsesc, la Platon (conform lui Aristotel, Metaph A, 6, 987b, 991b, 995b) n spaiul intermediar dintre lumea Ideilor i cea a realitii sensibile. Ele sunt imobile i eterne precum Ideile, ns n timp ce orice Idee are propria sa individualitate, obiectele matematicii au doar unitatea specific i comport (precum n lumea sensibil) o infinitate de exemplare asemntoare. n lumea Ideilor se vor gsi ns numerele reale i figurile ideale. Acest strict scar, putem spune c este
115

caracteristic domeniului matematicii. Aristotel critic (Metaph B, 9) acest poziionare platonician a obiectelor matematicii i, mai mult, este adversar i al variantei n care obiectele respective nu sunt considerate intermediare ci ca alctuind o lume distinct (varianta lumii distincte poate fi susinut n contextul operei lui Platon ca spaiu intermediar, al intervalului spaiu ntru-ctva de sine stttor). Aristotel a fost promotorul ideii c obiectele matematicii reprezint abstractizri, idealizri ale omului, plecnd de la lumea sensibil. Acest ipotez nu este verificat ns n totalitate (exemplificm prin geometriile neeuclidiene). n schimb putem interpreta abstractizarea drept o cale de a impulsiona reamintirea n legtur cu teoria reminiscenei amintit anterior. Putem emite i ipateza, n legtur cu poziia intermediar a conceptelor matematicii, c acestea se constituie ntr-un drum (o cale) ntre lumea sensibil i lumea Ideilor. De-a lungul istoriei matematicii se revine adeseori la statutul obiectelor matematicii. Chiar n contemporaneitate gsim aseriunea "Matematica este acea parte a Planului Divin pe care noi putem s o nelegem" [C. Foia, Is Mathematics a human creation ?, Timioara, 1999]. Este aceasta i o lectur din punct de vedere inedit, a dictonului pitagorician "Totul este rnduit dup numr". 4. Numrul. n opera lui Platon, numeroase sunt referinele fie direct la numere, fie la conceptul de numr. Problema incomensurabilitii unor segmente (altfel sus iraionalitatea unor

116

numere) l-a preocupat pe Platon, interesul su vdindu-se n Menon 83b, Republica VII, 546 b, c, Theaitetos 147 d, Timeos 32 b. O atenie special este acordat de Platon teoriei proporiilor i
(a + b) , ab etc. fiind prezent n mediilor, ideea de medietate 2

definiia dat proporiei n Timeos: "dar e cu neputin s combini cum trebuie dou lucruri fr un al treilea: trebuie ntre ele o legtur care s le uneac". Preocuprile din coala sa (n special Eudoxiu) au condus la introducerea a trei noi tipuri de proporii. Pentru Platon "problema armonic general" const n a intercala medietatea necesar pentru a lega dou mrimi, dou intervale muzicale, dou entiti logice, pentru a realiza o consonan. Luca Paccioli este cel care a pus n lumin frumuseea rezultatelor lui Platon reletive la proporii i corpuri perfecte. n Timeos, Platon stabilete un rebus (dezlegat abia la nceputul secolului XIX) pentru calcularea aa numitului "Numrul
9 81 4 27 243 1, , , , , , 2,..., Sufletului Lumii", de fapt o gam cu 35 note 8 64 3 6 128

27, unde vom gsi progresiile 1, 2, 4, 8 i 1, 3, 9, 27, medii aritmetice i medii aromonice. n Philebos 56 d, e Platon pledeaz pentru nlocuirea obiectelor empirice (de exemplu sunetele muzicale, micarea astrelor) cu numere. n acest fel i numai n acesta (de sorginte pitagoreic) poate fi depsit punctul de vedere al experienei, afirm Platon. n Scrisoarea a VII-a se subliniaz c Teoria numerelor, Etica
117

i doctrina religioas pitagorician sunt legate prin "formule cheie" principii generale i relaii "invariante" care se aplic acestor domenii. n ceea ce privete numerele (n general) Platon admite existena a trei feluri de numere: 1) numerele sensibile lipsite de orice realitate intrinsec; 2) numerele matematice care au o esen proprie pentru c pot fi definite, ns aceasta se poate repeta pentru un numr infinit de exemple; 3) numerele ideale a cror existen este, dimpotriv individual i numeric singular. O analiz detaliat a comentariilor lui Aristotel n legtur cu teoria numerelor la Platon este fcut de L. Robin [L. Robin, La theorie platonicienne des Ides et des Numbers, paris, 1908; Georg Olms Verlagsbuchandlung, Hildeshein, 1963]. Dup cum am mai precizat, numerele matematice ocup spaiul intermediar ntre lumea sensibil i lumea Ideilor i riscm s reiterm faptul c, mpreun cu celelalte obiecte matematice, constituie calea de legare a celor dou lumi. Aceste numere admit o aceeai unitate (i putem spune unitate generatoare), se pot nsuma etc., iar generarea lor are loc prin procedeul de nsumare repetat a unitii. Numerele ideale sunt (cf. Plaidon) adevrate substane cu realitate proprie: nu exist dect o Diad (Taiad, Decad originar). Cele 10 asfel de individualiti numerice incluznd unitatea alctuiesc o ierarhie de termeni contigui ce difer n mod specific unul de altul. Ele rezult prin reunirea a dou principii, unul formal
118

(Unu unitatea ca principiu) i cellalt material (apeirinul denumit i Altul, Diada, Multiplicitatea). Procesul de generare plecnd de la Diada originar este descris de Aristotel ca avnd dou componente duplicarea i adiia Unitii. Unitatea poate fi acelai lucru cu Egalul, Diada originar semnific dedublarea infinitului, oscilaia permanent dincolo sau dincoace de limit etc. Pe de alt parte Binele, principiul dominant, n concepia lui Platon, poate fi considerat atributul Unitii (care poate fi identificat i cu Fiina). Mai mult se poate spune c numerele Ideale i au fiecare Unitatea proprie i au fa de numerele matematice acelai rol pe care l gsim la Idei faa de lumea sensibil. n aceai timp, dup Theofast (Metaph 313), esena Ideilor (Formelor) poate fi definit de cea a numerelor. n fine, precizm c n paralel cu numerele ideale Platon dezvolt i o teorie a mrimilor ideale despre care vom spune doar c va contine linia, suprafaa etc. n acest context apar figurile ideale, segmentul, triunghiul, tetraedrul. 5. Persistena ideilor. Amprenta platonismului este detectabil (ideile platoniste avnd rolul lumii formelor fa de realitaea sensibil) n multe dintre curentele matematicii chiar actuale, mai ales n cadrul acelora ce ncearc (cu mai mult sau mai puin succes) s fundamenteze matematica. n filosofia matematicii secolului XX se disting logicismul, intuiionismul i formalismul (corespunztoare conceptelor asupra
119

universaliilor: Mehlberg [H.

realismul, Mehlberg;

conceptualismul Situation in the

i,

respectiv, of

nominalismul) ce au evoluat ctre logicismul pluralist propus de H. Phylosophy Mathematics; in Logic and Language, B. Kazemeir, D. Vuysjie (eds.)] i sistemele Quine, respectiv neointuiionismul post brouwerian i programul formalist modificat al lui Gentzen [G. Gentzen, Investigations in Logical Deduction, in The Collected Papers, M.E. Szabo (ed.), North - Holland]. Opoziia dintre aceste doctrine este centrat la o prim analiz, pe problema infinitului. Opoziia dintre intuiionism i logicism se rezum la faptul c n primul caz se admite un grad de infinitate, n timp ce n cel de-al doilea se accept o ierarhizare contorian a infiniilor. Formalismul protesteaz impotriva universului transcendent acceptnd universul imanent. Dup Quine [W. V. Quine, On what there is ?, P. Benacerrof, H. Putnam (eds.), Phlosophy of Mathematics, Prentice Hall, 1964] diferenele dintre aceste coli provin i din dezacordurile cu privire la domeniul entitilor la care variabilele pot s se refere. n logicism (iniiat de G. Freege, dezvoltat de B. Russel i A. N. Whitehead) acest domeniu conine entitile abstracte considerate ca existnd independent de gndire (precum lumea Ideilor). Nominalismul admite doar variabile ce refer spaio temporal, sau cel puin temporal obietele concrete. Totui Hao- Wang propune drept unic criteriu de departajare a formalismului (iniiat de D. Hilbert) finitismul su. Intuiionismul (susine H. Poincar, L. E. J. Brouwer, H. Weil) afirm existena universalilor (entitile abstracte)
120

cu condiia c acestea trebuie s fie "inventate" n mod individual din ingredieni specificai anterior. Dupa cum susine Fraenkel diferena dintre logicism i intuiionism este similar celeia dintre descoperire i invenie. Realismul este cel mai apropiat de doctrina platonician. Principalul reprezentant G. Freege admite o "substanializare" a noiunilor (ce preexist obiectelor concrete), consider numerele ca vizd concepte (ne arat ct de muli indivizi "cad" sub un concept) i aprnd la al doilea nivel al entitilor logice [G. Freege, Fundamentele Aritmeticii, Humanitas, 2002]. Recunoaterea existenei unui "domeniu al obiectelor nereal" poate fi considerat de sorginte platonician. Pe de alt parte supraevaluarea rolului logicii formale n edificarea matematicii a dus la dificulti ce au determinat creterea ponderii formalismului hilbertian. Formalismul ca idee de acceptare a lumii ideale a simbolurilor (cu relaiile dintre ele) se apropie i el de doctrina platonician. Concepia conform creia matematica ar fi o teorie pur formal [H. B. Curry, Foundations of Mathematical Logic, McGraw Hill, N. Y., 1963] a generat apoi neoplatonismul o au platonismul logic (H. Scholz, G. Hasenjaeger). Teoremele de incompletitudine ale lui Gdel au atras ns atenia supra unei alte orientri, anume intuiionismul. Acest doctrin alege oarecum o cale de mijloc admind (cu rezervele constructiviste menionate anterior) ideea platonician a existenei entitilor abstracte, ncercnd s ndeprteze aspectele vulnerabile ale "euristicii platoniciene".
121

Dintr-o alta perspectiv menionm i c E. Beth [E. Beth, The Foundation of Mathematics, North Holland, 1959] pune dificultile impredicativitii pe seama ignorrii concepiei platoniste. Adopnd-o n sensul admiterii preexistenei conceptelor matematice ceea ce nseamn c matematicianul decoper i nu inventeaz, aceste dificulti pot fi depite. n fine, vom argumenta i afirmaia c platonismul a fost o supoziie filosofic esenial n opera unor mari creatori de matematic. Spre exemplu A. Fraenkel [A. Fraenkel, Epistemology and Logic, Logic and Language, B. Kazemeir, D. Vuysjie (eds.) O. Reidel Publ. Comp. Dordrecht, Holland, 1962] consider c poziia lui Gdel este cea a realismului platonician atunci cnd admite c "obietele matematice exist independent de construciile noastre sau de intuirea lor individual, conceptele matematice trebuind doar s fie suficient de clare pentru a le putea rcunoate consistena i adevrul axiomelor care se refer la acestea". Totui platonismul gdelian nu poate fi asimilat n totalitate cu platonismul originar. Realitatea matematic aa cum este conceput de Gdel avnd poate mai multe n comun cu cea de "a treia lume" n terminologia lui Popper dect cu ideile transcendente platoniciene. ns irul exemplelor poate continua: G. Cantor i alege drept motto un text ce n esen promoveaz ideea c "noi doar descriem legile nscute din vrerea naturii", iar Ch. Hermite consider c exist ntr-adevr o ntreag lume care conine orice adevr matematic la
122

care accedem prin inteligen, exact cum exist o lume a realitilor fizice. Amintim, n final, de Leibniz cu a sa Monadologie ns complexitatea legturilor n doctrina platonician impune un amplu studiu separat.

123