Pregătirea copilului pentru viaţa şcolară

Ce este un copil şi ce înseamnă copilăria?

Un act educativ competent nu se poate
realiza dacă nu înţelegem că fiecare copil este o
fiinţă unică,cu potenţe- unele în stări latente –
aşteptând să fie descoperite şi puse în
valoare.Copilul nu este un adult în miniatură.El are
propriul său stil de a gândi şi de a acţiona,propriul
său stil de a simţi.El este un embrion spiritual.El este
un tezaur de resurse,care prin sprijin,îndrumare îşi va
putea pune în valoare personalitatea dezvoltând
conduite agreate de societate,dând dovadă de
fantezie şi iniţiativă.Educaţia nu vine să-l încorseteze
în reguli,ci îi oferă puncte de sprijin,repere.Regulile
nu se pot impune arbitrar.Ele trebuie argumentate.
Chiar marele filosof I.Kant spunea că atunci
când omul a fost lăsat în prima copilărie să-şi
satisfacă toate dorinţele şi nu au fost împotriviri,el
păstrează de-a lungul vieţii o oarecare doză de
sălbăticie.Pentru a putea să se manifeste liber, omul
are nevoie de afectivitate şi cultură,de
coordonate spirituale ale comportamentului.
O dată intrat în grădiniţă,în
colectivitate,copilul pătrunde în jocul social.Copilul
învaţă să se respecte şi să-i respecte şi pe
ceilalţi.Învaţă că ceea ce pentru el părea să fie
bun,poate fi rău prin prisma celorlaţi.Grădiniţa îi
oferă securitate,dar copilul pricepe că există reguli
de conduită şi convenţii ,care sunt perfectibile,dar
care trebuie respectate.

1
Adaptarea copilului preşcolar la regimul activităţii
şcolare

Astăzi,în epoca calculatoarelor,a schimbărilor

rapide la nivelul tuturor segmentelor,copilul trebuie
educat să anticipeze schimbarea,să o dorească,să se
pregătească pentru schimbare.Copilul trebuie să-şi
însuşească acele instrumente intelectuale necesare
schimbărilor rapide,o atitudine pozitivă faţă de
schimbare.
Grădiniţa este veriga iniţială a învăţământului
preuniversitar,cu sarcini instructiv-educative pentru
pregătirea preşcolarilor în vederea integrării şi
adaptării optime în viaţa de şcolar.În grupa mare
pregătitoare jocul se îmbină cu activităţi de
învăţare,copilul fiind obligat să-şi însuşească literele
şi numeraţia,şcoala – mai exact clasa I – fixând
noţiunile câştigate la nivelul grupei pregătitoare.
Momentul intrării în şcoală presupune un anumit
nivel de dezvoltare psiho-fizică.Aptitudinea pentru
şcolaritate presupune dobândirea unor
capacităţi,abilităţi şi deprinderi.Copilul are aptitudine
pentru şcolaritate când dovedeşte că poate să facă
faţă exigenţelor şcolare,evitându-se astfel eşecul.
Fenomenul integrării copilului în activitatea
şcolară este un fenomen complex,în analiza căruia
trebuie să se ţină cont de:
-vârsta cronologică
-maturitatea şcolară
-conţinutul instruirii în clasa I

2
 Pentru realizarea maturităţii şcolare este
necesară pregătirea copilului preşcolar în plan
- cognitiv
- afectiv
- volitiv
ADAPTAREA ŞCOLARĂ exprimă calitatea şi
eficienţa realizării concordanţei dintre
personalitatea elevului şi cerinţele şcolare.Statutul
şi rolul de elev va impune copilului noi îndatoriri.Un
copil care nu poate să realizeze o sarcină şcolară în
acelaşi timp cu colegii săi va determina o
aversiune faţă de şcoală,îi va crea complexe de
inferioritate şi manifestări agresive faţă de colegi.
Integrarea şcolară a preşcolarului
presupune deja integrarea într-un regim de
muncă.Elementele de joc se estompează,munca
fiind organizată,solicitând un efort susţinut.
Grupa pregătitoare are scopul de a finaliza
dezvoltarea psihică
(gândirea,memoria,imaginaţia,…)jocul didactic
fiind cel prin care se realizează sarcini de
învăţare,modalităţile de învăţare a silabelor şi
literelor fiind atractive,recreative,dezvoltând la
copii interesul şi motivaţia pentru activitatea de
învăţare.Competiţia,dar şi surpriza îi atrage,iar
copiii iniţiază chiar ei jocuri,iar prin regulile
dezvoltate în cadrul jocului didactic,copilul învaţă
că acestea trebuie respectate,dezvoltând conduite
disciplinate.
Evoluţia intelectuală a copiilor preşcolari se
realizează sub aspectul dezvoltării proceselor
psihice de cunoaştere
(gândirea,memoria,imaginaţia),al formării
structurilor cognitive şi comportamentelor

3
necesare în activitatea de învăţare: să audieze o
expunere,să urmărească o explicaţie,să poarte o
conversaţie etc.La baza acestor capacităţi stau
cunoştinţele dobândite şi instrumentele de muncă
intelectuală.Particularităţile psihice ale
preşcolarului sunt evaluate nu după volumul
informaţional,ci după nivelul operaţional.
Învăţarea de tip şcolar îşi are rădăcinile în
activitatea desfăşurată la nivelul grupei
pregătitoare,în care activitatea se împleteşte cu
jocul şi manipularea obiectelor.Dacă jocul este o
activitate liberă, spontană, bazată pe comunicarea
nemijlocită şi pe simpatie interpersonală, învăţarea
este o activitate obligatorie, cu un program bine
stabilit şi cu o dozare susţinută a efortului,cu
operaţii măsurate prin raportare la un etalon
(calificative), asistată de adult care intervine,
supraveghează, observă.
În grădiniţă, la grupele mijlocii şi mari, rolul
preponderent în învăţare îl au procesele senzoriale
şi acţiunile practice,la grupele mari pregătitoare
intervenind situaţii şi sarcini de învăţare care
solicită copilului de a găsi procese rezolutive
generale,comune pentru o serie de sarcini
concrete.
Preşcolaritatea se poate caracteriza printr-o
dezvoltare intensă a vieţii interioare a copilului,
printr-o gamă largă de emoţii şi
sentimente.Acestea se dezvoltă în legătură cu
cerinţele de cunoaştere şi observare, de
satisfacerea curiozităţii.Etapa preşcolarităţii
înseamnă dezvoltarea sociabilităţii, generalizarea
sentimentelor de ataşament, simpatie,
admiraţie.Acum se conturează sentimentele

4
intelectuale, estetice, educatorul creând situaţii
care să favorizeze conturarea acestor
sentimente.Copilului preşcolar trebuie să i se
dezvolte capacitatea de adaptare afectivă.
La intrarea în şcoală copilului i se solicită să
se încadreze în activităţi comune care solicită
stăpânirea de sine, autocontrol, maturizare psiho-
socială.Lecţiile presupun putere de concentrare şi
mobilizare a atenţiei, rezistenţă la factori
perturbatori.Copilului i se solicită la intrarea în
şcoală capacitatea de autoreglare şi autocontrol,
interiorizarea comenzii verbale.Formarea
deprinderilor de comportare civilizată şi de
adaptare socială, rezolvarea sarcinilor care
necesită perseverenţă, cooperare, dezvoltarea
motivaţiei pozitive faţă de şcoală şi muncă,
educarea sentimentelor morale şi estetice, a
deprinderilor de conduită moral-civică sunt sarcini
care revin chiar în etapa grupelor pregătitoare din
grădiniţă.
Deşi sarcinile ce revin grupei pregătitoare
sunt de importanţă covârşitoare pentru viitoarea
adaptare şcolară, părinţii trebuie să se implice în
formarea copilului lor.
Există mai multe stiluri parentale ce pot fi
catalogate în efortul educaţional.
Stilul indulgent, având drept deviză „ Copiii
vor înflori singuri la timpul potrivit”, elimină
restricţiile, dezvoltă creativitatea copilului şi
capacitatea acestuia de a lua decizii, uneori
rezultatul acestui tip de educaţie fiind copilul-
problemă, adultul putând fi „depăşit” de situaţii.
Opus acestui stil este cel autoritar.”Nimic nu
e mai presus de lege” ar suna deviza acestui

5
stil.Acest stil îl învaţă pe copil ordonat, disciplinat,
perfecţionist, dar şi inhibat,lipsit de iniţiativă,cu o
stimă de sine scăzută.
În stilul indiferent copilul se simte lipsit de
importanţă, neglijat, lipsa de afecţiune conducând
la stilul copilului de a fi : fie insensibil,fie apatic, fie
pragmatic, cu un suflet de gheaţă.
Stilul protector oferă copilului securitate,
învăţându-l pe copil să fie precaut, neîncrezător în
ceea ce vine din afara mediului familial.La aceşti
copii crescuţi într-un stil hiperprotector pot să
apară stări de nelinişte sau frică nejustificate,
treptat având tendinţa să scape de acest mediu
care îl sufocă.
Stilul democratic are drept reper respectarea
drepturilor copilului, fără a omite stabilirea unor
reguli.Părintele este suficient de deschis noului,
dar şi autoritar, protector, dar şi înţelegător, iar
copilul va trăi într-un echilibru emoţional, va
dezvolta deprinderi de comunicare eficientă, va
avea un nivel ridicat al stimei de sine.
Fiecare stil parental are avantaje şi
dezavantaje.Unori stilul parental al mamei se
completează cu al tatălui,alteori sunt
incompatibile.
Sunt foarte mulţi părinţi care consideră că
numai grădiniţei sau şcolii îi revine sarcina de a
instrui şi educa copilul.Sau există o categorie de
părinţi care spun că mai importantă este „şcoala
vieţii”.Alţi părinţi se implică prea mult în activitatea
instructiv-educativă, exagerând.
Grădiniţa, şi apoi şcoala, nu sunt simple
laboratoare în care se formează copilul, ci sunt
nişte instituţii specializate şi competente în

6
domeniul educaţiei, care urmăresc atingerea unor
obiective prin metode şi mijloace specifice conform
unor principii.

Câteva din probleme care pot conduce la eşec

şcolar

Întârzierile în apariţia,organizarea şi
dezvoltarea limbajului pot conduce la probleme în
adaptarea şcolară.Copilul cu acest diagnostic are
până la vârsta de 3 ani însuşite un număr redus de
cuvinte,alterate ca pronunţie,deşi are organele
fono-articulatorii,nivelul intelectual şi auzul normal
dezvoltate.Factori răspunzători de acest diagnostic
pot fi :
-neurogeni (leziuni micro sau macro-sechelară în
timpul sarcinii,la naştere sau post-natal)
-somatogeni (boli cronice cu evoluţie
îndelungată,boli infecţioase)
-psihogeni (abandonul,lipsa de stimulare,mediu
defavorabil)
-constituţionali (dizabilitatea de limbaj)

Dislaliile(monomorfe,polimorfe,audiogene,de tip
rinolalic)
Pot exista anomalii în structura aparatului
fono-articulator care pot conduce la alterarea
aspectului sonor.Dislalia înseamnă alterarea
sonorităţii sunetului,moghilalia înseamnă omiterea
sunetului,paralalia înseamnă înlocuirea sunetului.În
dislaliile de tip rinolalic există tulburări de
rezonanţă.Dislalia audiogenă reprezintă deficitul
auditiv congenital sau dobândit precoce.Tulburările
de auz fonematic nu se confundă cu hipoacuzia,ci

7
este doar incapacitatea de a distinge sunetele
sonore de cele surde.
Tulburările activităţii grafice pot conduce la
tulburări ale însuşirii scrisului.
Actul lexic solicită mecanisme auditive,
vizuale,senzorio-motorii, organizare si structurare
spatio-temporala.
În toate aceste situaţii este necesară o solidă
cooperare între logoped-cadrul didactic-familie şi
doctorii neuro-
psihiatrii,orelişti,oftalmologi,pediatrii,endocrinologi.

profesor logoped,
Cioaca Beti-Ana
CLI Nr.4 – sector 3