Sunteți pe pagina 1din 4

Ce nu trebuie sa tolereze un parinte (pe larg) De la primul tipat al noului-nascut pana la terminarea adolescentei se ivesc pe parcurs probleme care

dau de gandit parintilor si cer mijloace rationale de rezo lvare. De obicei solutionarea se face in conformitate cu temperamentele parintil or si ale copiilor. A te conduce dupa temperament si nu dupa judecata este o greseala. Nici o pedagogie nu poate inlocui bunul simt si ratiunea. Viata familiala trebui e organizata de parinti. Greselile de comportare ale parintilor fata de copil du c la conflicte repetate, transformand copilul in tiranul casei. Inca in primele luni de viata sugarul reactioneaza la unii excitanti prin reflex e mecanice, automate. Aceste reflexe nu pot fi influentate de parinti. Totusi ra spunsul parintilor la reflexele lor trebuie sa fie rational pentru a nu face cev a gresit in ceea ce priveste educatia copilului. Educatia se poate considera ca a dat gres daca nu se stabileste o legatura psihi ca solida intre parinti si copil, insotita de respect si incredere reciproca. De sigur ca orice copil are dreptul sa aiba pretentii diferite fata de parinti, dup a cum si acestia sunt indreptatiti sa doreasca satisfactii de la propriul copil. In educarea unui copil se pot face multe greseli, iar cele mai multe sunt facute dintr-o dragoste prost inteleasa si din necunoasterea propriului copil. Mai jos vom incerca sa discutam despre cateva dintre acestea, dar nu trebuie uitat nici odata ca un parinte bun se va stradui sa-si cunoasca cat mai bine copilul, ceea ce nu e usor, dar si sa-l inteleaga si sa incerce sa se puna in locul lui intr-o situatie sau alta si mai ales sa-si aminteasca cum a fost el cand era copil. 1. EGOISMUL este dragostea exagerata de sine. Egoistul raporteaza totul la sine si el duce in mod inevitabil la izolarea individului in sanul grupului in care t raieste si din nefericire, in cazuri extreme, la sinucidere, ca urmare a faptulu i ca un egoist are mari dificultati in a gasi un sens existentei sale, fiind pre a putin stimulat de colectivitate. Trebuie subliniat ca egoismul nu este ceva innascut, permanent si nemodificabil; nici un copil nu este egoist, altruist sau ipocrit din nastere. Egoismul este d e cele mai multe ori un rezultat al rasfatului. Pentru a evita plansul si tapaju l copilului mic, parintii ii satisfac toate poftele. In casa el face tot ce vrea , chiar daca strica obiectele din jur sau deranjeaza pe cei mari de la treburi i mportante. Ca sa evite mania sa, parintii devin sclavii vointei lui, subordonand intreaga viata a familiei capriciilor copilului, iar totul este scuzat prin fap tul ca "are mult caracter si vointa" si este privit cu admiratie. Cand un copil are inclinatii spre egoism, parintii trebuie sa fie atenti, trebui e sa-l educe in directia respectului pentru oameni. Pentru a realiza acest lucru parintii trebuie sa renunte la comportarea gresita de a considera copilul ca so arele familiei, obligand pe toti membrii acesteia sa se invarteasca ca niste pla nete in jurul acestuia. Copilul trebuie invatat ca in lume nu exista numai el, c i sa considere ca mai exista si alti oameni pe lume, tot atat de merituosi ca si el. Parintii care se straduiesc ca propriul copil sa aiba in viata doar satisfactia unui trai imbelsugat si o viata comoda va avea deceptii. La un moment dat copilu l nu se va putea descurca singur, asa cum se intampla cu un om care-si pierde ve derea. A pune copilul sa traiasca in confort exceptional, in lux, cu distractii numeroase, in respect fata de toanele lui, inseamna a pregati terenul egoismului . Este in interesul copilului sa fie crescut in conditiile unei vieti normale, c u obligatiile, renuntarile si greutatile ei. Unui copil nu trebuie sa i se exalteze amorul propriu, prin laudarea exagerata, chiar daca are numeroase calitati, el trebuie sa stie ca sunt altii care au si m ai multe calitati. A considera ca tot ce face si tot ce spune copilul este admir abil si foarte spiritual duce la faptul ca se va considera supranormal dotat. Pa rintii nu trebuie sa uite ca viata armonioasa a unui om nu se poate desfasura co

rect decat daca traieste intr-un mediu social prielnic, asa ca pe langa calitati fizice si psihice trebuie sa aiba si calitati sociale, care la egoist sunt mai mult sau mai putin absente. 2. RASFATAREA este un factor negativ in dezvoltarea copilului, desi se confunda de multe ori cu alintarea, exista insa deosebiri intre ele: oricarui copil ii pl ace sa fie alintat. Daca alintarea este exagerata, trecandu-se peste masura norm alului se ajunge la faza anormala de rasfat. Sa nu uitam ca rasfatul si egoismul copilului sunt frati gemeni. Oare parintii care isi rasfata copilul si-au pus vreodata problema daca in viito r viata il poate rasfata asa cum l-au rasfatat ei in copilarie? Este adevarat ca parintii au obligatia de a crea in familie o atmosfera de bucur ie si voie buna, dar aceasta se poate obtine fara manifestari de alintare excesi va. Este mai bine ca parintii sa manifeste in fata copiilor o purtare calda, dra gastoasa dar moderata. Desigur ca dramuirea sentimentelor nu este usoara, mai ales cand e vorba de un c opil nascut dupa multe sacrificii si indelung timp dorit, dar este periculos sa se pastreze mereu o pozitie afectiva exagerata. Parintii care isi iubesc cu adev arat copilul se vor gandi la ce e mai bine pentru acesta, la omul care va deveni copilul lor, nu la ce simt ei. Prea multe desmierdari verbale, prea desele sarutari, exagerarea cantatului la p atul copilului mic, leganatul, strica linistea si somnul copilului. Cu timpul co pilul isi transforma aceste mici exercitii psihice intr-o stare de neliniste si plans fara rost, din care nu se potoleste decat cu desmierdari. Copilul rasfatat devine pretentios nu numai in interpretarea celor ce i se spun, ci si la modul cum i se vorbeste: nimeni nu are voie sa-i faca observatie pe to n mai ridicat, caci plange imediat; la culcare vrea sa-i cante numai cineva anum e din familie si exemplele pot fi numeroase, iar dandu-i-se satisfactie la toate toanele, el ajunge treptat tiranul familiei. Rasfatatul, cu de la sine putere, isi ia permisiunea multor acte, nepermise alto ra de varsta lui. De cele mai multe ori este grosolan cu cei din casa, ceea ce n u este o trasatura a caracterului sau ci o forma de rasfat, caci politetea unui om nu reprezinta totdeauna delicatetea sa, un om politicos poate fi un mare egoi st si un om grosolan poate avea un suflet delicat. Parintii pot remedia defectul rasfatului inainte ca acesta sa se transforme in egoism. Daca nu crestem copilu l intr-o atmosfera de adoratie, rasgaiala, lipsa de respect pentru ceilalti oame ni, daca il indrumam sa se comporte delicat si cu respect cu persoanele din juru l sau vom avea un copil plin de calitati si care ne va aduce mari satisfactii. 3. MINCIUNA.Copilul mic face cu greu distinctia intre real si imaginar, el alter eaza adevarul, dar nu minte. Cand el fabuleaza sau infrumuseteaza realitatea el o transforma in sensul trebuintelor sale. Adevarata minciuna este o conduita de eschivare, in general destinata sa evita o mustrare. De multe ori, in mod incons tient, parintii invata copilul sa minta, prin promisiuni zilnice care nu sunt in deplinite si prin multe alte atitudini ale adultilor. Promisiunile mincinoase se repeta zilnic. Copilul constata ca adultul nu-si tine cuvantul si nu va mai ave a incredere in sinceritatea lui si apoi va cauta si el sa minta, sa promita si s a nu-si respecte promisiunea. Mintirea copilului de 3 ani este fara importanta serioasa, insa trebuie evitata. Manifestarile copilului mic sunt subconstiente, fiind dominate de imitarea celo r vazute si auzite in familie. Copilul devine o copie a celor auzite la parinti si a sistemului lor educativ. Dupa varsta de 3 ani copilul care minte, face asa ceva ca sa evite o pedeapsa, deci o face de frica. Asa minciuna devine un reflex de aparare. Daca i se vorbeste frumos si i se explica ca trebuie sa fie mai ate nt ca sa nu greseasca el va evita sa denatureza adevarul. Daca mai apoi copilul va fi pus sa minta ca unul din parinti nu e acasa atunci c and este cautat de o persoana indezirabila, gresala va fi dubla, el va fi invata t sa minta si este invatat ca poate trece peste obligatiile sociale recurgand la minciuna si exemplele pot fi numeroase.

A crede ca un copil se poate dezvolta psihic bine intr-o atmosfera de minciuna, se presupune ca parintii il cred naiv, prost, surd sau orb. Pe masura ce se dezv olta psihic, el vrea sa stie tot si e de preferat ca parintii sa ii explice in m od onest, pe intelesul lui si nu sa ambaleze realitatea in minciuni. Conversatii le intre parinti si copil trebuie realizate cu precautiile si amanuntele necesar e, ele trebuie sa fie instructive, bazate pe adevar si sinceritate. Daca un copi l este mintit mereu ajunge sa vada adevarul in mod tulbure, confuz si lipsit de interes. Rolul parintilor este de a face pe copil, inca de mic, sa capete interes pentru adevar prin povestiri morale. Chiar daca este vorba de un copil care nu este un mincinos veritabil, ci de unul care cauta sa fie interesant deformand adevarul, iar parintii stiu ca minte si se fac ca nu inteleg pentru a produce placere copi lului, este o ingaduinta nesenatoasa, care nu duce la nimic bun. 4. INCAPATANAREA. Un copil e etichetat ca fiind incapatanat, daca persista cu in darjire intr-o atitudine negativa fata de o obligatie impusa de adulti. Ea este o straduinta nerationala intr-o comportare negativa. Sa nu se confunde incapatan area cu ambitia. Ambitia este un sentiment constructiv, care poate deveni creato r. Incapatanarea e un defect, nu o calitate. Ea incepe sa se dezvolte cam de la var sta de 2 ani. Copilul refuza repetat sa manance ce-i dau parintii, vrea sa doarm a in patul mamei, se opune prin plansete sa faca baie, nu vrea sa se imbrace dec at asa cum vrea el, etc. Este o gresala sa nu se ia o atitudine hotarata fata de un copil incapatanat, in speranta ca atunci cand va deveni mai mare "o sa-i vin a mintea la cap". Dojenirea pe un ton calm si fara sa fie insotita de amenintari fara rost este eficienta. Daca dojana se repeata la nesfarsit se va naste la co pil un sentiment de revolta care se manifesta prin repetarea acceselor de incapa tanare. De asemenea cearta si morala facute unui copil incapatanat nu trebuie sa se desfasoare in public. O criza de incapatanare inceputa in public dureaza mai mult decat una care se produce numai in fata parintilor. E de preferat ca discu tia sa se faca mai tarziu, cand criza de incapatanare a trecut si se poate discu ta linistit cu copilul. Cand copilul si-a recunoscut vina si promite ca nu va ma i face, parintele trebuie sa se declare multumit. Daca in fata uniu copil negati vist pana la incapatanare se folosesc amenintarile violente, tipetele sau bataia nu se va obtine nici un rezultat pozitiv. Copii trebuie sa fie sfatuiti sa se d ebaraseze de toane, sa-si domine pornirile suparatoare, sa dea dovada de aceeasi dragoste fata de membrii familiei sale, pe care o primeste si el de la familie. Evident ca si parintii trebuie sa se controleze si sa nu dea copilului exemple de incapatanare. Parintii trebuie sa stie ca nu toate poftele unui copil incapatanat trebuie sati sfacute. Daca familia a hotarat ca trebuie sa mearga intr-un loc sau intr-o dire ctie si copilul intr-alta, ei trebuie sa-si impuna vointa. Dar nu in toate situa tiile adultii trebuie sa-si impuna vointa, exista situatii sau locuri care starn esc aversiune copilului sau ii provoaca disconfort, atunci trebuie tinut cont si de ceea ce simte copilul. Se stie ca varsta prescolara este varsta protestului si a negativismului. Copilul incapatanat vrea sa faca tocmai ce nu este voie. Pe ntru a se obtine atitudinea dorita parintii trebuia sa foloseasca un ton domol, dar ferm, sa nu cedeze toanelor, cel mai bine e sa ignore accesul de incapatanar e si atunci copilul va intelege ca nu este permis sa se comporte cum ii vine che f. Obligatoriu in comportarea parintilor este atitudinea ferma. Cand se spune co pilului "Nu!" trebuie sa fie "Nu!", iar cand se spune "Da!" trebuie sa fie "Da!" , oricat de greu ar fi pentru parinte sa-si tina promisiunea, sau cat de induios at ar fi de rugamintile copilului si de promisiunile sale. I se va explica ca at unci cand comportamentul sau va fi corect i se va indeplini dorinta. O alta gresala este ca un copil sa fie corupt cu daruri pentru a face ce doresc parintii, caci aceasta gresala va avea repercursiuni in viitor. Copilul va repet a accesele lui de negativism, stiind ca sunt rasplatite. Constrangerea brutala e o alta gresala. Unele pedepse mici pot fi usturatoare si mult mai eficiente. Da ca va fi refuzat sa fie plimbat atunci cand cere sau refuzul de a-l lasa sa se j

oace cu un amic preferat au valoare educativa, dar trebuie sa i se explice motiv ul pedepsei. De fapt pedepsele ca si recompensele trebuie mereu explicate, sa i se dea motivatia unui gest, chiar daca parintele crede ca nu intelege ca "e mic" . Copilul nu trebuie sa fie transformat intr-un executor al ordinelor date de pa rinti. Personalitatea lui trebuie sa se dezvolte in mod armonios si cu o stare d e independenta logica. Concluzia care se poate trage este aceea ca parintii treb uie sa priveasca mereu in viitor, la ceea ce va deveni copilul lor si sa actione ze in consecinta, caci parintii sunt aceia care traseaza traiectoria vietii copi lului si de ei depinde daca aceasta este plina de succese si bucurii pentru toti , sau plina de esecuri si amaraciune, caci viata este asa cum este si fiecare om trebuie sa stie sa se adapteze ei si societatii in care traieste. Prof. logoped Gr.I Flori Tutulan www.materconsult.ro