Sunteți pe pagina 1din 11

DEEPAK CHOPRA

Conferinţă susţinută la Forumul IONS

Premisa fundamental greşită din medicină, din toată


biologia şi, de fapt, din ştiinţă, este că conştiinţa este un
epifenomen: adică, aşa cum vezica biliară secretă bilă şi
stomacul secretă acid clorhidric, creierul secretă conştiinţă.
Aşa am fost învăţaţi să gândim!
Lucrul pe care încearcă să-l facă cei de la IONS
(Institute of Noetic Sciences) este să schimbe în mod radical
percepţia lumii despre conştiinţă ca fiind un epifenomen.
Conştiinţa este fenomenul şi tot restul este
epifenomenul.

Percepţia – un aspect al conştiinţei - este un subiect


fascinant, deoarece creierul meu îmi dă experienţa că eu
sunt aici şi voi sunteţi acolo, că vă pot vedea separat de
mine. Cu cât studiem mai mult percepţia, cu atât devine mai
confuză. Creierul este alcătuit în proporţie de aproape 90%
din apă şi grăsime, iar 6% din minerale (pe care le puteţi
cumpăra de la farmacie cu mai puţin de 5 dolari). Creierul
este închis în cutia craniană şi nu are o experienţă directă cu
lumea. Deci creierul, cu care presupunem că vedem, auzim,
percepem lumea, nu are o experienţă directă despre lume.
Creierul reacţionează la lucruri precum ph-ul, substanţe
chimice, hormoni, temperatura corpului. În cele din urmă,
toate acestea se traduc într-un cod binar de fotoni ce
traversează membrana celulară. Cum creează acest cod
binar experienţa lumii exterioare? Cu cât studiem mai mult
asta, cu atât devine mai confuz.
Arthur Eddington, unul dintre cei mai mari oameni de
ştiinţă din secolul trecut, a spus „Un lucru necunoscut face
ceva necunoscut nouă”. Asta este cel mai bun lucru pe care-l
putem spune despre percepţie. Cum poate acest lucru din
interiorul capului meu să-mi dea experienţa unei lumi
exterioare – voi stând acolo şi eu aici?
Vedanta, care este o tradiţie foarte veche, spune că, de
fapt, asta este o falsă imagine percepută de simţuri. Voi nu
sunteţi acolo. Voi sunteţi în mine şi eu sunt în voi şi locul în
care voi sunteţi în mine şi eu sunt în voi este acelaşi şi, de
fapt, nu este un loc, deoarece nu are o locaţie în spaţiu-timp.
Astfel, acolo unde eu vă creez pe voi, voi mă creaţi pe
mine şi noi toţi, împreună cream întregul Univers –
acel loc este conştiinţă.
Ştiţi ca DNA-ul se diferenţiază în ochi, nas, păr, ficat,
etc, această spirală dublă de informaţie se diferenţiază în
această minunată diversitate care este corpul uman. Similar
şi conştiinţa se diferenţiază în unele aspecte: percepţie (ceea
ce văd, aud, gust, etc.), cunoaştere (ceea ce ştiu), emoţii
(ceea ce simt), comportamente (cum acţionez în lume),
biologie (cum funcţionează sistemele mele organice),
interacţiuni sociale (cum mă relaţionez cu oamenii), relaţii
personale, mediul înconjurător şi forţele naturii. Toate aceste
lucruri par a fi diferite, dar nu sunt. Ele sunt expresii diferite
ale unei singure realităţi şi acea realitate singulară este
conştiinţa. Şi diferenţierea nu este separare.
Conştiinţa este un câmp de cunoaştere
conştientă unde există corelaţii de natura mecanicii
cuantice numite a-cauzale. Astfel, dacă nu vă place
cuvântul Dumnezeu, puteţi spune „inter-relaţionare de
natura mecanicii cuantice, a-cauzală, non-locală”: a-cauzală
deoarece nu are o cauză; non-locală deoarece transcende
spaţiu-timp; de natura mecanicii cuantice deoarece este un
nivel fundamental al existenţei noastre; inter-relaţionare
deoarece totul este corelat cu totul, această relaţie neavând
nevoie de transferul de semnale energetice sau
informaţionale, operând simultan.
Modelul biologic pe care l-am studiat la Facultatea de
Medicină era un model local. De exemplu glanda pituitară:
hormonii emişi de ea stimulează alte glande şi apar bucle de
feed-back. Există transfer de semnale energetice, chimice,
informaţionale, dintr-o parte a corpului în alta. Este adevărat
– aşa operează local corpul. Dar mai există un alt nivel în
care acţionează corpul şi acesta este nivelul simultaneităţii.
Dacă încercaţi să înţelegeţi morfogeneza şi
diferenţierea – modul în care o singură spirală dublă de DNA
se transformă în mii de miliardele de celule din corp – nu o
puteţi explica local. Nu există nici măcar un postulat teoretic
care să încerce să explice local fenomenul. În momentul
concepţiei eraţi doar o dublă spirală de DNA într-un ovul
fertilizat. Ovulul se divide succesiv doar de 50 de ori (1
devine 2, 2 devine 4, 4 devine 16, 16 devine 64, etc), corpul
având astfel mii de miliarde de celule, mai mult decât toate
stelele din Calea Lactee. Se estimează că fiecare celulă face
6 miliarde de lucruri pe secundă şi fiecare celulă ştie
instantaneu ce fac celelalte. Cum se întâmpla asta? Cum are
loc această diferenţiere? Cum poate un corp uman să
gândească, să cânte la pian, să omoare germeni, să
evacueze toxine, să facă un copil – toate în acelaşi timp? Nu
există nici un postulat, chiar şi teoretic, care să explice
simultaneitatea!
Şi în timp ce face toate aceste lucruri, urmăreşte
mişcarea stelelor şi planetelor, deoarece ritmurile biologice
sunt de fapt simfonia cosmosului. Există un ritm legat de
rotaţia Pământului în jurul propriei axe; altul de rotaţia în
jurul Soarelui; altul de efectele gravitaţionale complexe ale
Soarelui si ale Lunii; altul legat de Lună, etc. Se vorbeşte
despre aproape 100 de ritmuri şi toate acestea se întreţes
unele cu altele într-o corelare extraordinară, astfel încât
orice explicaţie bazată pe reducţionism se destrămă.
Reducţionismul este mort – şi acum asistăm la îngroparea
lui!

Vechea tradiţie Vedanta ne spune că există o


inteligenţă interioară în corp şi acea inteligenţă interioară
este conştiinţa, este geniul suprem care oglindeşte
înţelepciunea Universului. Când găsiţi această inteligenţă
interioară, ea este biletul vostru câtre libertate, câtre
sfârşitul suferinţei.
Când studiam în Facultatea de Medicină am început să
aud de prevenire – că prin schimbări de comportament se
pot preveni unele boli. Când scriam „Vindecarea cuantică” a
devenit clar pentru mulţi oameni de ştiinţă – în special cei de
care aţi auzit astăzi – nu numai că prevenirea este posibilă
pentru unele boli, ci că există vindecare, că ea este reală şi
dacă este reală atunci este dirijată biologic. A devenit clar
pentru mulţi oameni de ştiinţă ca informaţiile psihologice,
emoţionale, senzoriale se transformă în informaţii biologice.
De fapt, toate aceste tipuri diferite de informaţii sunt
expresii diferite ale aceleaşi unice realităţi, pe care o numim
conştiinţă. Vindecarea poate fi înţeleasă ca o creativitate
biologică, deoarece conştiinţa este sursa întregii creativităţi.
Îi atribuim lui Dumnezeu atributul de „Creator”,
deoarece a creat Lumea, Universul. Acesta nu a fost creat
într-un trecut îndepărtat, ci în mod constant este creat şi
recreat. Universul se recreează constant pe sine. Dacă
aţi putea vedea acest Univers prin ochii unui fizician
preocupat de mecanica cuantică, atunci aţi înţelege la ce se
referă Amit Goswami ca fiind „discontinuitate”.
Discontinuitatea este faptul că Universul apare şi
dispare cu viteze cuantice, la scala timpului lui Planck
– timpul necesar unui foton să se deplaseze pe cea mai mică
distanţă imaginabilă.
Dacă aţi vedea lumea aşa cum este în realitate prin
ochii sufletului vostru şi nu prin falsa imagine percepută de
simţuri! William Blake spunea: „ Ajungem să credem o
minciună atunci când vedem cu ochii, nu prin ei, minciuna
care s-a născut într-o noapte ca să piară într-o noapte, în
timp ce lumea dormea în raze de lumină”. În Bhaghavad
Gita, când Krishna încercă să-i explice lui Arjuna natura
realităţii, spunea: „Îţi voi da Ochi Divini şi atunci vei vedea
Lumea aşa cum este în realitate”.

Un fizician vede lumea ca o uriaşă furtună


electromagnetică, sclipitoare, care pulsează „pornit”, „oprit”.
Astfel, pentru fiecare „pornit” există un „oprit”; pentru
fiecare „oprit” există un „pornit”; şi ceva se petrece între
fiecare „pornit”. Universul se recreează pe sine în
discontinuitate.
Continuitatea este o imagine falsă. Când vedeţi un film
îl percepeţi ca fiind continuu, dar de fapt e alcătuit dintr-o
proiecţie de fotografii cu mici spaţii între ele, derulată cu o
anumită viteză. Pornit/oprit este necesar pentru a crea orice
experienţă a percepţiei. Acum ascultaţi vocea mea, creată
de coardele mele vocale care pornesc/se opresc. Aerul din
jur se mişcă la fel, determinând timpanele voastre să
pornească/ oprească, care apoi transmit un semnal
pornit/oprit către creierul vostru. În cele din urmă, codul
binar al fotonilor în creierul vostru vă dă experienţa a ceea
ce spun. Nimeni nu ştie cu adevărat cum se întâmplă asta,
dar se întâmplă! Partea magică este că creierul vostru are
nevoie de pornit/oprit pentru a experimenta. Creierul nu
poate percepe „oprit”, totuşi fără „oprit” nu ar fi nici un
„pornit” şi nu ar exista nici o percepţie. Asta este adevărat
pentru toate simţurile noastre.
Astăzi oamenii de ştiinţa spun: „Ştim ce este în modul
„pornit” al Universului; dar ce este în „oprit”?” Devine din ce
în ce mai clar că în „oprit” nu este un loc unde există spaţiu-
timp, energie, materie, informaţie. „Oprit” este un loc
unde există potenţial absolut pentru spaţiu-timp,
energie, materie, informaţie. Este potenţialul
nemăsurabil pentru tot ceea ce a fost, este şi va fi
vreodată.

„Oprit” are următoarele atribute:


Este un loc de corelare non-locală, unde totul este în
mod inseparabil în unitate cu tot restul – fără a fi măcar
conectat. Vorbim de conexiunea minte – corp: mintea este
un câmp informaţional experimentat obiectiv, iar copul este
acelaşi câmp informaţional experimentat obiectiv. Şi ceea ce
numim Universul este corpul, el nu există în afară. Tot ceea
ce experimentăm ca exterior este o traducere a stărilor
fiziologice din corp în semnalele din creier pe care le
interpretăm ca fiind lumea exterioară.
Este un loc de infinită corelare, unde totul este
corelat cu tot restul.
Al treilea atribut este creativitatea: dacă studiaţi
evoluţia veţi vedea că ea este marcată din când în când de
mici salturi de impulsuri creative. Evoluţia darwiniana
explicată într-o manieră standard nu are nici o logică. Nu
există nici o fosilă care să explice trecerea de la amfibieni la
pasări, sau de la primate la oameni. DNA-ul nostru este
asemănător în proporţie de 99.9% cu cel al cimpanzeilor, dar
aceştia nu se întreabă: de unde vin? Care este scopul şi
înţelesul existenţei mele? Ce se întâmplă cu mine după ce
mor? Am un suflet? Există Dumnezeu şi dacă da, îi pasă de
mine?
Al patrulea atribut este că prezintă salturi cuantice,
care sunt baza creativităţii sale. Saltul creativ, saltul
cuantic, este orchestrat prin intenţia şi conştiinţa
Naturii. Natura şi-a spus „Voi zbura” – şi aşa au apărut
păsările. Natura îşi imaginează tot ceea ce există în
tărâmurile ei minunate, pentru că ea este inspirată. Dacă vă
rog să închideţi ochii şi să vă imaginaţi un apus de soare pe
mare sunt sigur că îl puteţi vedea în imaginaţia voastră.
Dacă aş intra în creierul vostru nu aş vedea acel apus de
soare. Aş vedea doar acest pornit/oprit al fotonilor. Aceştia
sunt purtătorii informaţiei obiective dar şi subiective.
Deoarece Universul este înţesat cu fotoni, mulţi oameni
de ştiinţă spun că asta, în sine, este o dovadă că Universul
este impregnat de subiectivitate. Aşa cum avem un simţ al
„eu”-lui, Universul are un simţ al „Eu”-lui. Şi dacă este aşa,
atunci ar trebui să fiu capabil să comunic cu Universul.
Comunicarea poate lua diverse forme: rugăciune, vindecare
la distanţă, corelaţii non-locale. Salturile creative sunt
dirijate prin intenţie şi acea intenţie are o putere infinită de
organizare şi determină impulsul creator de ieşire din
discontinuitate.
Al cincilea atribut este „efectul de observator”: în
absenţa unei fiinţe conştiente, Universul nu există. El
rămâne o „supă” cuantică extrem de ambiguă care se mişcă
fără încetare. Trebuie să fim acolo pentru ca Dumnezeu să
se manifeste. Dumnezeu ar rămâne nemanifestat dacă nu
am fi acolo. Pentru ca să se petreacă creaţia e nevoie
de un Creator şi de un Observator Conştient care să
manifeste creaţia, să determine colapsul funcţiei undă.
Dacă înţelegeţi aceste cinci proprietăţi ale conştiinţei,
sau ale discontinuităţii, înţelegeţi că acestea sunt în realitate
calităţile sufletului vostru, deoarece acesta este sursa
întregii conştiinţe.
Acum când mă ascultaţi, îndreptaţi-vă atenţia în voi,
către cel ce ascultă. Acolo este o prezenţă. Nu este mintea
voastră, care se preocupă de ce veţi mânca la prânz, sau de
alte lucruri asemănătoare. Simţiţi acea prezenţă. Prezenţa
aceea exista când eraţi copil, când aţi devenit adolescent şi
este şi acum acolo. Cele mai mari şcoli de înţelepciune şi
propria noastră experienţă – dacă ne acordăm timp să
simţim asta – ne spun că acea prezenţă transcende
experienţa naşterii şi a morţii; că naşterea şi moartea sunt
episoade în prezenţa eternă a sufletului nostru; că există un
suflet colectiv şi un domeniu universal de care aparţinem cu
toţii.
Sufletul nu este un lucru, este potenţialul pentru toate
lucrurile. Sufletul, cunoscând corelaţiile, este omniscient.
Asta înseamnă ca este intuitiv, nu că are un bagaj de
informaţii (de exemplu aşa cum are o enciclopedie).
Sufletul este sursa intuiţiei, sursa privirii interioare,
sursa imaginaţiei, sursa creativităţii, sursa sensului, a
scopului, a luării deciziilor – omniscient. Sufletul are
creativitate infinită şi co-crază cu Dumnezeu.
Nu există o căutare mai potrivită pentru fiinţele umane
ca specie, decât să-şi găsească sufletul. Acum vedem că în
lume există haos, există o dezbinare în sufletul colectiv. Ne-
am pierdut sufletul colectiv, iar scopul Ştiinţelor Noetice este
să ne readucă memoria, deoarece vindecarea nu este nimic
altceva decât reintegrarea memoriei întregului.

Tradiţia Vedantei spune că există 7 trepte ale


conştiinţei:
Prima este somnul adânc: chiar şi aici există un
oarecare grad de conştienţă, de exemplu dacă vă strig că
arde casa vă treziţi.
A doua este somnul cu vise: în această stare
experimentăm lumea care ne apare în vise. Tot ceea ce îmi
apare în vise, lucrurile, oamenii, stările, toate sunt eu.
A treia este starea obişnuită: noi o considerăm ca
fiind starea reală de conştiinţă, dar Vedanta o aseamănă cu
somnul. Noi suntem observatorul şi tot ceea ce observăm,
inclusiv oamenii cu care interacţionăm. Acum nu ne dăm
seama deoarece suntem într-un vis pe care îl numim stare
trează.
A patra este starea pe care o avem când ne
descoperim sufletul şi ne trezim brusc din somn.
Există o poveste despre Buddha aflat pe patul de
moarte. Discipolul său favorit Ananada îl întreabă: „Cine eşti
tu?”. Buddha rămase tăcut. Ananda continuă: „Eşti
Dumnezeu?” Buddha răspunse: „Nu”. Ananda întrebă: „Eşti
Mesia?” Buddha răspunse: „Nu”. Ananda continuă iritat: „Te
rog să-mi spui cine eşti” iar Buddha spuse: „Sunt treaz”.
Asta este tot! Asta este tot ceea ce ni se cere de către
Sursă – să ne trezim!
Walt Whitman, atunci când a experimentat pentru
prima oară sufletul său, a spus: „Cred că nu sunt treaz,
pentru că totul îmi pare într-un fel pe care nu l-am mai
văzut; sau, sunt treaz pentru prima oara şi tot ceea ce a
existat înainte de asta a fost un vis jalnic.” Noi suntem în
mijlocul acelui „vis jalnic” din care ni se cere să ne trezim.
A cincia este numită conştiinţa cosmică. Este starea
de conştienţă în care eşti concomitent local şi non-local. Este
starea descrisă de Christos astfel: „Sunt în această lume şi
nu îi aparţin” Când corpul vostru doarme noaptea, conştiinţa
e trează şi observă că trupul doarme. Sunteţi martorul treaz
al rolurilor pe care le jucaţi: copil, adolescent, mamă, om de
ştiinţă, etc, acestea fiind doar măşti diferite. În această stare
există o deschidere către coincidenţe, corelaţii (coincidenţele
fiind acele corelaţii non-locale). Există o mai mare
deschidere a intuiţiei, creativităţii şi o conectare la
impulsurile creative din sursa Universului.
A şasea este conştiinţa dumnezească, în care
martorul alert se trezeşte în ceea ce priveşte subiectul
experienţei cât şi obiectul ei. Astfel, când priviţi o floare
vedeţi frumuseţea ei – frumuseţe locală – cât şi lumina
soarelui, pământul, apa, aerul şi întregul Univers ce se
manifestă trecător în acea floare. Străpungeţi această mască
şi simţiţi prezenţa lui Dumnezeu. Vedanta spune că atunci
când găsiţi conştiinţa dumnezească, Dumnezeu nu este
dificil de găsit – Dumnezeu este imposibil de evitat deoarece
nu există ceva unde Dumnezeu nu este.
A şaptea treaptă este conştiinţa unităţii. Conştiinţa
de martor alertă, permanent prezentă în subiectul
experienţei fuzionează cu conştiinţa de martor alertă,
permanent prezentă în obiectul experienţei, devenind una.
Astfel realizaţi brusc că există doar un singur martor şi
întregul Univers este o manifestare a acelui unic martor, iar
voi sunteţi acel martor.
Îmi amintesc că acum mulţi ani am urmărit un dialog
între Krishnamurti şi un fundamentalist hindus (care era
vegetarian, dar la fel de violent ca orice om). Acesta i-a spus
lui Krishnamurti: „Cu cât vă ascult mai mult, cu atât mai
mult sunt convins că sunteţi un ateu”. Iar Krishnamurti ia
răspuns: „Eram aşa, până când am realizat că sunt
Dumnezeu”. Asta l-a deranjat pe fundamentalist şi l-a
întrebat: „Deci, negaţi divinitatea lui Krishna?” Pentru
creştini ar fi ca şi cum a întrebat dacă neagă divinitatea lui
Christos. Krishnamurti i-a răspuns: „O, nu am negat nimănui
divinitatea sa”.
Este scopul nostru suprem să păşim în aceste domenii
ale conştiinţei. De asta suntem aici – să explorăm aceste
domenii ale conştiinţei.

În ceea ce priveşte oamenii de ştiinţă, aceştia s-au


măritat cu o paradigmă atât de depăşită, încât este
îngheţată într-un mod de a privi lumea care trebuia schimbat
de acum 300 de ani. Realitatea este observatorul,
procesul observării şi ceea ce este observat. Ştiinţa s-a
preocupat doar de ceea ce este observat şi, când a apărut
psihologia, de procesul observării. Ştiinţa nu s-a preocupat
niciodată de cine observă. Observatorul este fundamental în
procesul observării, fără el nu ar exista o observare. Astfel,
ştiinţa este incompletă dacă nu includem conştiinţa.

Vedanta ne spune că există 5 motive pentru suferinţa


umană: necunoaşterea naturii esenţiale a realităţii; agăţarea
de ceea ce este efemer, trecător, ireal; frica de ceea ce este
efemer, trecător, ireal; identificarea cu o halucinaţie socio-
indusă, numită ego; frica de moarte. Fiind fiinţe umane ştim
că vom muri, singura incertitudine fiind metoda şi momentul.
Frica de moarte este fundamentală, este cauza tuturor
fricilor – frica de necunoscut.
Dar dacă necunoscutul vă devine cunoscut? Dar dacă
transcendeţi această experienţă a separării şi ştiţi că nu
aveţi de ce să vă temeţi? Dacă vă daţi seama că de fapt
mortalitatea este o imagine falsă? Este de fapt „oprit” între
cei doi „pornit”. Deoarece totul este pornit/oprit, nu poţi
avea „pornit” fără „oprit”, e nevoie de „oprit” pentru a te
recrea.
Scopul nostru suprem este să ajungem la acea treaptă
de conştiinţă a unităţii, nu intelectual ci experimental. Doar
aceasta poate vindeca în întregime. Când aparent eşti
vindecat, dar dacă te mai temi de moarte, atunci nu eşti
vindecat în întregime.
De asemenea, scopul nostru suprem este să
cunoaştem experimental iubirea ca adevărul ultim din
inima creaţiei – nu doar iubirea ca simplu sentiment sau
emoţie. Este ceea ce Rumi numea „intoxicarea cu iubire”.
Acum ştim că din punctul de vedere al vindecării, când vă
aflaţi în starea de intoxicare cu iubire, în starea indusă intern
de euforie, corpul prezintă semne de vindecare, care se
bazează pe creativitate şi corelaţii non-locale. Când aveţi o
experienţă indusă intern de euforie, corpul vostru dirijează
simultan secreţia de serotonină (care este hormonul puterii),
dopamină (hormonul veseliei), opioide (hormonul intoxicării),
oxytocină (hormonul plăcerii). Toate acestea creează o
simfonie, care nu poate fi reprodusă de nici un medicament.

Rumi spunea:
„Când mor, mă voi înălţa cu îngerii. Când mor pentru
îngeri, nu vă puteţi imagina ce voi deveni!” Pentru ca omul
să treacă la următorul salt în evoluţie, trebuie mai întâi să
facă saltul cuantic de a deveni înger.
„Ieşiţi din cercul timpului, intraţi în cercul
iubirii!”

Vă mulţumesc!
Se impart in doua categorii: opioide si ne-opioide.
Peptidele opioide