Sunteți pe pagina 1din 14

Articolul a fost solicitat de Bankingnews si a aparut azi, 6 ianuarie 2010, pe

site-ul acestei institutii.

ANUL 2010 SI
PREVIZIUNILE
ASTROLOGIEI FINANCIARE
Multi astrologi s-au grabit sa anunte pentru acest an mari dezastre, mari schimbari de
conceptie, fluctuatii ale cursului valutar, modificari economice importante, multi someri, explorari
ample ale crizei financiare, adica mari framantari sociale cu sau fara finalitate pana la incheierea sa.
Unele dintre aceste previziuni sunt sustinute de pozitiile planetelor, altele, insa, sunt evaluari
personale, idei proprii, prezentate intr-o maniera originala, mai mult sau mai putin lizibila sau
inteligibila, in care termenii catastrofici, apocaliptici, sunt pusi langa cei din domeniul economic sau
financiar pentru a castiga putina credibilitate.
Am ales sa fac trimitere spre acest sector sumbru al astrologiei, nu din vina stiintei, ci din
vina celor care o practica fara simt umanitar, tocmai pentru ca anul 2010 vine cu recomandari
directe spre aceasta latura, indiferent in ce sector va actiona, incurajandu-i pe oameni sa cerceteze
domeniul spre care se indreapta si ajutandu-i sa faca acum, la ceas de mari framantari sociale,
alegerile cele mai bune. 2010 nu este un an al predictiilor speciale, nici unul in care verdictele sa se
implineasca si, prin asta, astrologii sa devina celebri. 2010 este si la capitolul financiar, cel pe care
il analizam in acest material, plin de surprize, unele ample, care nu vor rasturna situatiile, ci le vor
imbraca in haine noi si neobisnuite acum, dar potrivite pentru ceea ce va urma.
Comportamentul straniu al planetelor pentru acest an va mobiliza mari resurse pentru a tine
barca in stare de plutire si pentru a evita sau diminua restrictiile, disputele, conflictele, situatiile
dramatice administrate gresit, pierderile de statut si bunuri, incertitudinea sau teama de un viitor
incarcat de esecuri si pagubos. Aceasta anticipare se bazeaza pe faptul ca, in acest an, avem de
infruntat doua opozitii Saturn-Uranus, la fel ca in 2009, tranzitul oscilant de la o zodie la alta si
inapoi a lui Jupiter, Saturn si Uranus, dar si dramaticul careu in T, acel triunghi dreptunghic intre
maleficii Saturn-Pluton-Uranus, cu Pluton planeta-focar.
Anul 2010 va fi, in linii mari, asemanator lui 2009, dar avand in vedere ca seria opozitiilor
Saturn-Uranus, ce au declansat criza financiara in 2008 si au amplificat-o de-a lungul lui 2009, nu s-
a incheiat aici, ci se va desfasura si in acest an in doua ipostaze majore (27 aprilie pe axa Fecioara-
Pesti si 26 iulie pe axa Berbec-Balanta) trebuie sa ne asteptam ca 2010 sa detina o sarcina
suplimentara, pe langa erorile de decizie, greseli de factura administrativa, politici monetare cu
finalitate indoielnica, gestionarea sau alegerea si sustinerea unui produs bancar pe baza supozitiilor,
nu a studiilor de piata.
2010 nu ne va da binete si nu va putea sa repare ceea ce 2009 a stricat. Va putea insa, pentru
ca avem un Uranus abil si puternic pe finalul tranzitului sau de 8 ani in Pesti, sa ofere spre finalul
lui 2010 o noua perspectiva, una lizibila si, deopotriva, credibila, stabila, solida in anii ce vin. 2010,
din acest punct de vedere, este un an de sacrificiu. Castigul este fals, iluzoriu, iar pierderile
dureroase si tragice. Banul castigat in prima parte a anului prin economie, calculare, recalculare,
ajustare a fondului sau prin efort major, este risipit cu titlul de investitie in a doua parte a anului
mentinand astfel o incertitudine generala pana la final. Daca la inceputul lui 2009, indiferent ca era
vorba despre bugetul familiei, bugetul de stat, valorile fixe sau mobile ale unor societati de profil,
banci sau institutii ce actioneaza in domeniul asigurarilor, anuntam un an plin de restrictii,
deprimant, cu multe proiecte abandonate, cu modificari de strategii in urma unor evidente
divergente de opinie, de dispute in interiorul institutiilor sau intre diferite societati, firme sau

© Gheorghiţă COŞER www.coser.ro


Anul 2010 si previziunile astrologiei financiare 2

organisme internationale, ce au avut ca efect derularea unui proces de debarasare de structuri vechi,
de metode devenite traditionale, obisnuite, clasice, pentru 2010 nu vom face altceva decat sa
reinnoim lista si sa o completam adaugand motivul modificarilor majore de structura si directie:
globalizarea.
2010 aduce, insa, ceea ce 2009 nu a putut si, din nefericire, nu ceva bun. Contextul astral al
lui 2010 aduce reiterarea unghiurilor intre aceleasi planete malefice (Saturn, Uranus, Pluton) ca in
anii ‘30 cand s-a produs criza economica generala, iar semnele acesteia au fost: caderea productiei
industriale, somaj in proportii necunoscute pana atunci, prabusirea pietelor agrare si a preturilor
materiilor prime, a bancilor si intreprinderilor. In aceasta perioada de recesiune s-au prabusit toate
structurile comertului liber care supravietuisera Primului Razboi Mondial. Aceasta criza economica
in SUA va da primele semne de disparitie abia spre sfarsitul deceniului. Daca din punct de vedere
economic raportul intre ceea ce traim acum si ceea ce s-a intampla cu 80 de ani in urma poate
impune o comparatie inteligibila, pe care sa o putem regasi in lipsurile si haosul social pe care il
traim, faptul ca, in perioada la care facem trimitere, Hitler a preluat puterea in Germania (1933) este
un serios semnal de alarma pentru ca ulterior acestui moment lumea s-a impartit in aparatori si
opozanti, iar desfasurarea o stim cu totii cum a fost. La fel, Pluton, atunci, din umbra, a impus reguli
straine disputelor directe ce la momentul la care s-au produs au fost greu de integrat si analizat ca
perspectiva istorica. Ceea ce s-a intamplat in anii ’30 cu dispunerea celor trei malefici in triunghi
dreptunghic (careu in T) nu este un caz singular. Anterior acestuia, in anii ’80 ai secolului al XIX-
lea, acestia anuntau inceputul drumului catre Primul Razboi Mondial care va ajunge la final prin
prabusirea Concertului Puterilor prin cele opt crize majore, patru inainte de 1900 si patru dupa.
Totusi, caracterul pesimist al acestor trimiteri nu este singura certitudine ca anul 2010 va fi un an
dificil, ea alaturandu-se elementelor astrale particulare care vor da o nota speciala, orginala
directiilor din cele doua momente istorice mentionate, rezervandu-si dreptul de a-si atribui si o alta
infatisare. Acum contexul astral este altul si maniera de administrare a unei crize se face pe baza
unor strategii elaborate. Totul este calculat, iar reactiile temperamentale din sfera politicului vor
exista, dar nu vor avea aceleasi repercursiuni asupra situatiei financiare a statelor.
Este adevarat insa ca o simpla comparatie, cu trimitere stricta la contextul astral, nu ne poate
oferi prea multe sperante pentru 2010 si nici nu ne poate ajuta sa visam frumos.

Primele trei luni ale anului aduc tensiuni in aparatul administrativ, indicatii si avertismente
ca deciziile lui 2009, ce necesita o aplicare rapida in aceste luni, sunt gresite si ca finalitatea lor va
leza tot ceea ce implica relatiile intre angajati, atitudinea acestora fata de munca, nivelul lor de
pregatire si implicarea lor intr-o relatie concurentiala corecta. Trecerea lui Jupiter in Pesti, in a doua
jumatate a lunii ianuarie (18.01), va dezgheta inimile, aducandu-i pe oameni in postura de buni
negociatori, deschisi mai mult fata de latura interumana, decat fata de cea practica, aducand in
centrul atentiei probleme comportamentale, erori de judecata in care figura umana, vechii lideri, au
intervenit asupra sectorului social prin risipa, gestionare gresita a valorilor, atentie indreptata
exclusiv spre dezvoltare si mai putin spre mentenanta.
Intentia de a mentine un echilibru slabit de leziunile anului 2009, va fi vizibila, dar la fel de
vizibila va fi spre finalul lunii ianuarie si conjuratia de forte negative care va pune in practica prima
din cele doua mari erori ale anului 2010. Motivand intentia de a mentine atentia pe elemente
concrete, vibratia careului Saturn-Pluton va impune reguli sociale cu repercusiuni in sfera
economica si financiara, prin care liderul, statutul sau si modalitatea de mentinere a pozitiei si
implicarii acestuia in planul social, sa fie stabile, respectate prin statut administrativ sau
judecatoresc. Aceste elemente se vor desfasura in paralel cu reduceri ale cheltuielilor privind
mententata, plata informatiilor ce vin din sectorul social, pentru transport sau publicitate.
Intre toate aceste luni, februarie va aduce un elan neasteptat. Ea va predispune spre eficienta
si siguranta prin punerea in aplicare a unor strategii ce vor consuma mari resurse, dar care vor avea
ca finalitate protectia sociala, mentinerea castigului la un plafon stabil, economisirea.
Domeniile vizate vor fi cele ce tin de aparatul de conducere, cel sanitar, cu o indreptare a
atentiei spre sectorul muncii. Fiind vorba de o evidenta restrictie, o contractie sau o diminuarea a

© Gheorghiţă COŞER www.coser.ro


Anul 2010 si previziunile astrologiei financiare 3

fortei si atentiei indreptate spre aceste sectoare, in aceste luni ale anului vom fi martorii unui
adevarat regal de forte in care forta deciziilor va dori sa devina coercitiva, sa devina si puterea
maselor, a dezvoltatorilor, a angajatilor insa nu va reusi decat sa dezvolte manii pe care 2009 nu a
reusit sa le rezolve.

Aprilie, mai si iunie aduc revenirea lui Marte in mers direct si prin asta o reiterare a
productiei pe care firmele au avut-o in prima jumatate a lui 2008. Experienta pe care au acumulat-o
din 2008 si pana acum este un factor stimulator pentru ceea ce se produce prin miscare, ceea ce se
vinde prin tranzactii, inginerii financiare, flux tehnologic, viteza in rulare sau in activitati de comert.
Se va reveni insa la aceleasi probleme de factura administrativa pe care 2009, pana in luna
octombrie, le-a reliefat. Acest semn de leziune prin apelul la reguli vechi, in incercarea de a integra
o metoda veche intr-un context nou, aduce schisma, separari, scindarea intregului in parti mici.
Prima opozitie a celor doi malefici Saturn si Uranus se va implini chiar in aprilie, pe 27.
Acesta este practic primul moment astral in care ideile si continutul deciziilor, administrarea
patrimoniului mostenit din 2009, aduc semnale de redresare, de intrare pe un fagas normal, de
indreptare, prin hotarare, a unei decizii incorecte. Aspectele lunii mai vor complica insa punerea lor
in aplicare si tocmai de aceea pe motiv de teama, lipsa instrumentelor de actiune, a puterii de plata,
de relansare, de dezvoltare sau de interventie, in vederea depasirii acestui moment de mare impas,
este amanata pentru urmatoarea jumatate a anului, in special luna iulie.
Luna iunie va aduce insa in plan concret deciziile lui aprilie si va arata cat de complicate
sunt legile, metodele sau strategiile in fata unei situatii complicate, asa cum este acum. Perspectiva
de dezvoltare sau mentinere prin alte idei si demersuri decat cele din primele trei luni sunt supuse
esecului printr-o lipsa de putere, printr-un exces de autoritate, energie, dinamism, instabilitate.
Daca aceasta perioada va impulsiona spre interventie, dezvoltare de noi structuri sau
infiintarea de noi departamente, finalitatea lor le va dizolva in trasaturile generale ale anului. Astfel
investitiile si cheltuielile pentru implementare sau publicitate vor aduce cele mai mari pierderi si vor
insemna punctul de declin al unor institutii in 2010.

Lunile iulie, august si septembrie vor aduce acele aspecte care vor face din 2010 un an
celebru. Semnele de revolta, de intransigenta fata de o institutie, de intoleranta sau dezinteres fata
de un produs aduce sistemul social intr-un mare impas. Pe ideea “omul gospodar isi face vara
caruta si iarna sanie” supravietuirea in conditii decente acestei perioade se va datora demersurilor
cumpatate din primele trei luni. Apelul la deciziile, dezbaterile, negocierile, strategiile sau planurile
elaborate in primele trei luni ale anului este o mare ironie a lui 2010. Acum multi dintre investitori
isi vor vedea castigul diminuat cu cheltuielile aferente lunilor aprilie, mai si iunie. Daca viziunea lor
nu se va opri aici si vor continua pe aceeasi linie, semnele de decadere vor amplifica instabilitatea si
lipsa de perspectiva.
Pentru cei mai multi, perioada la care ne referim va fi una de elucidare, de indicare a
gravelor erori de judecata, de plasare intr-un mecanism a elementului care franeaza buna
functionare a sistemului.
Revenirea lui Saturn in Balanta, in a doua jumatate a lunii iulie, a lui Uranus in Pesti (in
mers retrograd) la mijlocul lui august, dar si a lui Jupiter in Pesti (de asemenea, in mers retrograd)
in prima jumatate a lunii septembrie, aduce, alaturi de unghiurile nefaste dintre planete implinite in
aceasta perioada la grad perfect, un val al esecului si, deopotriva, al momentul in care 2010 va fi
declarat un an al sacrificiului. Extinderile si restrangerile repetate vor da stabilitatii sau succesului o
tenta evident ironica. In realitate, aceste trei luni vor aduce dorinta de a face fapte mari pe baza
viziunilor din lunile aprilie, mai si iunie, dar folosind instrumentele din primele trei luni ale anului,
ceea ce va crea un mare impas. Solutia va fi aceea de separare a intregului in parti mai mici, cum s-a
mai intamplat in prima parte a anului, dar, de aceasta data, prin mentinerea caracterului defensiv,
complicat, pagubos si dezordonat al acestei perioade. Unii analisti vor plasa in aceasta perioada
despartirea marii crize in altele mai mici si diferentierea lor pe segmente geografice pentru a mai
tempera din tragic. In realitate acesta este momentul in care criza financiara ia o alta forma, se

© Gheorghiţă COŞER www.coser.ro


Anul 2010 si previziunile astrologiei financiare 4

reinventeaza, isi inlocuieste hainele si schimba infatisarea. Se va vorbi mult despre experienta,
despre maturitate, despre demersuri care sa previna, pe viitor, aparitia unei situatii similare, dar si
despre o modificare substantiala de optica in privinta cheltuielilor, efortului pentru mentenanta,
ajustarii costurilor pentru asigurarea afacerilor, adoptarea unui limbaj comun in gestionarea
informatiei de natura economica sau financiara.
Elementul tragic evidentiat de aceste luni va indica relatiile interumane, stadiul de
dezvoltare socioprofesionala a personalului, nivelul de cunoastere, acumulare de informatii,
stabilitate prin anticipare sau dezvoltare, prin speculatii sau inginerii financiare. Aceste trei luni
calendaristice vor agresa tot ceea ce implica educatie, nivel inalt de cultura, elaborare de strategii
sau chiar invatamant de specialitate. Hotararile acestei perioade ne vor priva chiar si de slaba
viziune asupra viitorului, pentru a ne racorda unor sisteme si reguli tangente cu strainatatea si cu
sistemele ei de valori.

Ultimele luni ale anului aduc un calm aparent, o liniste stranie de dinaintea furtunii si o
mutare a centrului de interes de pe demers, pe sanctiune, de pe alocare de consum de fonduri, pe
acumulare prin identificarea elementelor nevralgice ale institutiei sau societatii in ansamblu.
Aparatul administrativ va primi in aceste luni o noua lovitura. Astfel, vor fi combatute
iesirile din ritm, faptele facute impotriva legii, chiar daca legea incurajeaza aceste demersuri prin
caracterul ei duplicitar, interpretabil, dar si mutarea atentiei din sfera sociala in cea privata.
Indiferent ca va fi sanctionata o perioada, un demers social, o investitie sau o extindere pe piata,
atacul impotriva celor care au comportat o stabilitate in prima jumatate a anului si care au rezistat,
cu decenta, consumului sau risipei din lunile aprilie, mai si iunie va fi evident, iar acestia vor avea
de infruntat acum un alt test social: integrarea rezultatelor in efortul de grup.
Atingerea momentului in care Nodul de nord al Lunii se apropie de Pluton va pune la grea
incercare experienta si vor fi cerute dovezi al stabilitatii si progresului facut in mod constient, nu
intamplator, pe baza hazardului sau intamplarii. Aceasta incercare poate aduce mai departe progres
si crestere sociala firmelor sau esec datorat egoismului sau ambitiilor neparticipative.
Anticiparile pentru acest an si, in mod special pentru aceste luni, ii vizeaza pe marii
comercianti, marii investitori, pe cei pentru care criza are o alta imagine, iar lipsurile si restrangerile
capitalului o alta repercusiune asupra stabilitatii si echilibrului personal. Semnul de cadere a
elementului majoritar, de despartire in parti mai mici va construi acum, in aceste ultime luni ale
anului, imaginea unei noi abordari. Noile viziuni vor fi acum incurajate de contextul social si vor
inspira cea mai mare credibilitate. Chiar daca intregul an a amestecat noutatea cu elementul
conservator intr-un continut imposibil de mentinut si toxic, acum valoarea inovatiilor din
prospectarea noului aduce incredere ca 2011 va insemna primul pas spre stabilitate, dar, din
nefericire, asta se va dovedi, la timpul potrivit, o alta iluzie. 2011 va aduce un nou pas, o noua
etapa, dar nu spre stabilitate, ci spre impunerea unor noi reguli, unor noi modalitati de a aborda o
afacere, o investitie sau un nou mod de a administra un profit.

Asa dupa cum se poate observa din scurta analiza aplicata acestor patru perioade ale anului,
elementul personal, strategiile individuale, in care numarul membrilor sa fie cat mai redus, cat mai
mic, pe baza unei selectii calitative agresive, dau anului 2010 o nota originala si ii aduc statutul de
an de sacrificiu, an de mijloc, de trecere intre doua epoci, doua ere, doua perioade.
Elementul salvator in orice demers in care vom implica anul acesta este acela de a reduce
viziunea, pespectiva sau actiunea la finalitate, iar finalitatea trebuie sa vizeze individul cu putinul si
confortul sau. Iesirea din ritm, aplicarea unei scheme ce vizeaza grupuri sau natiuni va comporta
erori de aplicare, va intampina opozitia contextului astral si va necesita efort si consum suplimentar
de energie si substanta pentru a se mentine in desfasurare. Reducerea intregului la elementul
constitutiv si crearea de produse care sa se modeleze dupa nevoia individului, nu a grupului din care
face parte, este secretul succesului pentru 2010.

© Gheorghiţă COŞER www.coser.ro


Anul 2010 si previziunile astrologiei financiare 5

Institutiile infiintate in semnul Berbecului (Banca de Export Import a Romaniei


EXIMBANK S.A., UniCredit Romania S.A., Raiffeisen Banca pentru Locuinte SA) au un an
complicat de intrarea lui Uranus pe semnul lor in 25 mai, dar si prin trecerea lui Saturn din Balanta
(semnul complementar) in Fecioara si invers. Motivele lor sunt cele legate de o dominare a
segmentului geografic, de a consuma rezervele de care dispun, de a vinde, de a se exprima intr-un
mod amplu, dinamic. Daca strategiile lor se dovedesc a fi corecte in lunile aprilie, mai si iunie, in
restul anului semnul unei lipse de control, a unor greseli venite pe linie ierarhica le aduce un an
complicat.
Produsele pe care le vor folosi vor fi, in primele luni ale anului, cele vechi, care si-au probat
eficienta pana acum, iar in restul anului vor dezvolta o politica tangenta cu oportunismul,
orientandu-se, in masura libertatii impuse de planurile ridicate la inceput de an, spre aliante cu cei
stabili pe piata, afaceri cu castig imediat.
Pentru ca acest semn nu poate lucra in acest an in echipa, institutiile mari sunt lezate chiar
din pricina dorintei de castig imediat, de a da lovitura, de a domina un segment de piata, fara a-si
lua masuri de precautie inainte de a actiona. Rolul major in succes sau insucces il vor avea liderii,
sefii de departament, directorii de vanzari cei care au libertatea de a se orienta, pe langa planul
general si in functie de feedback.
Institutiile infiintate in semnul Taurului (Blom Bank Egypt S.A.E. Egypt Sucursala
Romania, ABN AMRO Bank (Romania) S.A., Emporiki Bank – Romania SA, EGNATIA BANK
(ROMANIA) S.A., ProCredit Bank S.A., HVB BANCA PENTRU LOCUINTE S.A.) au un an
2010 la limita dintre castig si pierdere, la egala distanta intre a da lovitura sau a incasa un esec de
proportii. Semnul insuccesului major va aparea in perioada 28 mai – 14 august si va viza atat relatia
cu personalul administrativ, cat si cu partenerii de afaceri. In ceea ce privesc relatiile de afaceri si
strategiile aplicate, aceste institutii nu vor da deloc dovada de rabdare sau simt practic. Unii vor
spune ca exista ceva mistic, negatic, ce urmareste aceste institutii. Aliantele pe care le vor stabili se
vor dovedi eficiente abia in a doua parte a anul.
Produsele pe care vor miza vor fi proprietatile, acumularile, depozitele, economiile. Modul
in care se va face administrarea fondului de care dispune institutia va genera posibile sanctiuni,
greseli de decizie sau erori din neatentie in aparatul de conducere. Anul acesta se va miza pe
castigurile venite din produse mai vechi, cele cu traditie. Noutatea va speria si de aceea poate
incomoda atat in dezvoltarea a ceea ce detin deja, dar si in a stabili o perspectiva pe urmatorii ani.
Institutiile infiintate in zodia Gemeni (Anglo-Romanian Bank Limited Anglia Londra
SUCURSALA BUCURESTI, Banca Italo-Romena SpA Italia Treviso – sucursala Bucuresti,
PORSCHE BANK ROMANIA S.A) au un an 2010 complicat la capitolul imagine. Anul acesta se
vor centra prea mult pe lideri, functii de coordonare si control, cautand sa imprumute idei de la cei
care par siguri pe reusita lor sau care dau semne de redresare. In relatii sau parteneriate aceste
institutii au un evident semn de putere, incisiv si eficient. Vor fi deschise spre colaborari pe nivele
diferite si vor urmari, cu mare abilitate, sa castige din vehicularea informatiei.
Produsele lor vor fi in tandem cu tehnologia moderna, cu mediul electronic, cu comertul,
transportul, asigurarile mergand cu acestea pana la limita unde legea se opreste din lipsa de viziune
sau temei. Cei care vor lucra in aceste firme vor fi preocupati sa gaseasca un canal de legatura intre
valorile traditionale si creativitate, inventand strategii care nu au mai fost puse pana cum in aplicare.
Cele mai multe dintre ele vor ramane in umbra, pentru ca mediul social are pentru aceste firme un
semn de instabilitate de care ar trebui sa tina cont. Pentru acestia, presupunerile, in 2010, se
adeveresc.
Institutiile infiintate in zodia Rac (FINANSBANK (ROMANIA) S.A.) sunt la limita dintre
a incheia o colaborare noua sau a o continua pe cea veche, intre a se compromite pana la limita
permisa de lege si a se pastra in limitele traditionalului. Inceputul anului, mai exact luna ianuarie,
aduce evenimente esentiale care se vor regasi intr-o maniera sintetica de-a lungul intregului an.
Indiferent ca ea apare sub forma unei perspective social-economice sau, concret, in persoana unor
specialisti pentru pregatirea carora firma va investi, relatiile, asocierile sau disputele cu caracter
direct, vizibil, evident, aduc acestor firme un mare deserviciu, in special de imagine.

© Gheorghiţă COŞER www.coser.ro


Anul 2010 si previziunile astrologiei financiare 6

Atat in ceea ce privesc relatiile de parteneriat, cat si axarea pe o gama speciala de produse
specifice, anul 2010 ii va face pe cei care lucreaza in aceste firme sa oscileze intre a specula
momentele inedite, speciale ale lui 2010, prin depasirea strategiilor si a planului impus de la
inceputul anului, si retragerea spre un sediu central, adica o diminuarea a activitatii pana cand valul
schimbarilor sau a surparii trece.
Implicarea in ecuatie a unor elemente noi fata de cele din 2009, dar si cu strainatatea, prin
relatii de comert de tipul import-export sau de transfer, va pune la grea incercare aceste firme. Cea
mai buna perioada a lui 2010 va fi 18 ianuarie – 28 mai. In afara acestui interval afacerile si
castigurile vor fi ca pomul laudat, la care nu trebuie sa te duci niciodata cu sacul.
Institutiile infiintate in zodia Leu (Banca Comerciala HVB Tiriac SA, Bancpost S.A) vor
avea un inceput complicat si un final in dezacord cu strategia lor. Pierd prin complicatii, jocuri de
culise, investitii pentru a depasi un adversar imaginar, tinte imposibile. Lipsa de perspectiva va face
ca relatiile in care se implica sa fie complicate si dispuse sa le ofere un parteneriat pagubos.
Daca inceputul anului le confera acestor institutii semne de elan sau progres, acolo unde
anul 2009 a fost dur si restrictiv, finalul anului le aduce pe acestea in posturi mai putin avantajoase.
In realitate, bucuria si stabilitatea inceputului de an este o mare iluzie. Se vor cheltui mari sume
pentru a mentine aceasta imagine si spre finalul anului increderea va fi cea mai zdruncinata.
La inceputul anului, cand Marte inca mai este retrograd pe semnul lor, vor avea complicatii
cu produse situate la limita valabilitatii sau care nu mai satisfac cerintele pietii, care ascund costuri
suplimentare de achizitie sau din abordarea carora firma ar pierde.
Semnul orgoliului de a fi in frunte, de a centra puterea si reusita pe imagine este o mare
greseala pe care o vor face in 2010. Intoarcerea la specificul de activitate initial, la planurile de
inceput, la strategiile si precautia abordate de la inceputul infiintarii lor, poate chiar la angajari care
nu mai sunt acum in schema organizatorica, este ceea ce ii va avantaja cel mai tare. Masura si
asumarea raspunderii pentru cifre, calcule, investitii sau cheltuieli cu personalul trebuie sa fie
prioritatea lor in acest an.
Institutiile infiintate in zodia Fecioara (ING Bank N.V., Amsterdam – sucursala Bucuresti)
vor comporta in 2010 mari mobilizari interioare. Pot aparea probleme cu angajatii, care nu mai
corespund standardelor socioprofesionale, cu posturile, asupra carora se va impune o modificare,
dupa o noua schema organizatorica sau cu strategiile pe termen scurt si mediu asupra carora va
trebui aleasa o alta echipa decat in 2009.
Mobilitatea lui Saturn, care se intoarce in 7 aprilie pe acest semn, readuce in centrul atentiei
erori de judecata, fapte gresite de-a lungul lui 2009 si ascunse spre finalul lui, reanalizarea
cheltuielilor. Cele mai mari erori si lovituri pot fi observate in intervalul 7 aprilie – 21 iulie, cand
Saturn se afla in semnul lor. Regulile de lucru, metodele de relationare, schema de elaborare a
produselor sau de prezentare a lor vor fi schimbate, ajustate. Brusc angajatii isi amintesc de
experienta ultimilor ani, de ceea ce s-a intamplat in 2008 si in 2009 si vor dori, intr-un timp prea
scurt pentru a si reusi, sa corecteze erorile acestor perioade.
Produsele vor fi cele care vor explora timpul, masurarea lor, scurtarea acestuia in raport cu
beneficiarul, aplicarea de metode neobisnuite de a pune la dispozitia acestuia, accesibil, simplu,
facil a ceea ce institutia are de oferit. Se vor axa mai mult pe comportamentul fata de client si mai
putin pe cel fata de angajati sau asociati.
Institutiile infiintate in zodia Balanta (ROMEXTERRA Bank S.A. , Banca di Roma SpA.
Italia Sucursala Bucuresti) sunt, la fel ca si cele din Berbec, supuse unei puternice reformulari.
Trecerea lui Saturn din semnul lor in Fecioara, in intervalul 7 aprilie – 21 iulie, le va complica
statutul, retrezind inamici, competitori mai vechi ce vor actiona acum cu un substantial avantaj.
Daca unii dintre competitori nu au un substrat real in actiunile lor, ci doar intentia de a plati
polite din competitiile mai vechi, asocierile in general pentru aceste institutii vor comporta, in
intervalul 28 mai – 14 august, o dezvoltare substantiala. Nu toate invitatiile sunt insa facute cu bune
intentii si daca pana pe 25 mai preocuparea va fi “Cu cine ne asociem?”, dupa 14 august aceasta se
va transforma in “Vai, ce-am putut face?”. Finalul anului ii va gasi insa cu mari rezerve si cu mai
multe posibilitati, semn al echilibrului manifestat in prima parte a anului.

© Gheorghiţă COŞER www.coser.ro


Anul 2010 si previziunile astrologiei financiare 7

Produsele pe care se vor baza sunt cele care definesc brand-ul, cele specifice, acelea care au
fost testate in 2009 si care au facut cunoscut numele firmei. Noutatea nu se va manifesta in aceasta
directie, ci mai curant in sectorul relatiilor realizate cu alte institutii de profil. Elementul pozitiv ce
se va materializa la finalul lui 2010 va contine un semn special menit sa inlature suspiciunea in
eficienta sau in personalul implicat in promovarea firmei.
Institutiile infiintate in zodia Scorpion (Banca C.R. Firenze România S.A), vor avea un an
2010 plin de efort fara a beneficia de certitudinea eficientei. Cu semnul destinului pe o axa a
comunicarii, deplasarilor spre interior, de la macro la micro, acestea vor adopta anul acesta strategii
de reducere, economisire, protectie in fata unui mare consum sau incercarea de a-si asimila pe cei
care dau semne de slabiciune, de decadere sau inchidere pentru a-si intari structura interna, calitatea
personalului angajat, dar si a tipurilor de servicii.
Bazandu-se pe un istoric, stabilitatea anilor din urma se dovedeste a fi de mare ajutor pentru
adoptarea diverselor modalitati de asimilare a informatiilor de pe piata. Nu se va investi in stadii de
pregatire, nu se va consuma din rezerve pentru ca se va adopta tactica pasului inapoi, ce va deveni
in 2011 detenta pentru un salt iminent.
Produsele acestor institutii vor oscila intre traditional, castig prin contracte de parteneriat cu
institutii sau prin inginerii financiare complicate. Sectorul muncii este cel vizat. De aceea viziunea
acestora se va indrepta spre acest sector, de asemenea si spre cel medical sau al celui de consiliere
in materie de asigurari. Este un an greu pentru aceste institutii si cel mai mare efort al acestora se va
indrepta spre a respecta dreptul angajatului personal, al angajatilor in general, de a le construi
produse pentru ei si de a se mentine pe piata in limite rezonabile.
Institutiile infiintate in zodia Sagetator (Banca Romaneasca S.A. Membra a Grupului
National Bank of Greece, Banca Transilvania S.A., OTP BANK ROMANIA S.A.) vor avea un an
bun, puternic, dar tulburator. Semnul de destin se va pozitiona pe axa proprietatilor si nu va aduce
extinderea numarului de imobile sau al filialelor, ci va duce la intarirea acestora, consolidarea lor
prin selectarea severa a prioritatilor. Eforturile acestor firme se vor indrepta pentru mentinerea
echilibrului intern, pentru motivarea angajatilor, a sefilor de departamente, fara cheltuieli
suplimentare si fara excese.
Acest semn de destin va pune la grea incercare seriozitatea angajatilor implicati in contacte
mari, in care negocierea se va face in mai multe etape si in care informatiile acumulate in timp
despre parteneri se dovedesc a fi valoroase. O tactica importanta abordata va fi aceea de a crea
diversiuni in strategii pentru a prospecta. Indreptandu-se spre oferirea serviciilor pe calea
tehnologiilor moderne, va atrage atentia unui segment de piata caruia, pana acum, nu i s-a adresat.
In felul acesta va putea sti ce produse sa elaboreze pentru urmatoarea perioada, ce va incepe cu
2011.
Nu doar anul acesta, ci pana in 2012, Saturn cel restrictiv devine un binefacator al acestor
institutii, oferindu-le protectie, din partea unor autoritati sau chiar din partea norocului, a
intamplarii, adica din partea acelor forte asupra carora omul in mod individual sau prin grupul din
care face parte nu poate interveni.
Institutiile infiintate in zodia Capricorn (RAIFFEISEN BANK SA, ALPHA BANK
ROMANIA S.A., LIBRA BANK S.A., Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. S.A.,
VOLKSBANK ROMANIA S.A.), vor avea, in prima jumatate a anului 2010 activitati intense,
implicandu-se in dinamica de piata, fara a schimba strategia si planurile pe care le-au utilizat si in
2009. Pentru aceste institutii, noul an, in intervalul indicat, nu pare sa le afecteze pozitia, statutul
sau segmentul de piata asupra caruia lucreaza. Semnul de dizarmonie va aparea in iunie cand un
conflict de interese, o disputa de natura interna venita dintr-o lipsa de spirit practic, un refuz de a
constientiza si, deopotriva, de a simti framantarile sociale, pot aduce institutiile intr-un mare impas.
In timp ce se vor axa pe tipuri de cheltuieli, analiza obiectului in timp si spatiu, atat calitativ cat si
cantitativ, judecand contextul din punct de vedere tehnico-ecocomic si aplicand masuri cu scopul de
a reduce pierderile, se vor vedea in fata unor situatii concrete pe care in analiza statica si dinamica a
fenomenului finaciar realizata nu au putut-o anticipa.

© Gheorghiţă COŞER www.coser.ro


Anul 2010 si previziunile astrologiei financiare 8

2010 le aduce pe acestea intr-un evident punct de regres. Semnalul va indica faptul ca
trebuie aduse ajustari obiectului de activitate, ca semnalele venite spre sediul central, in intervalul
28 mai – 14 august, nu avantajeaza indicele veniturilor totale, pentru ca s-au incurajat cheltuielile cu
publicitatea, deplasarea, relocarea unor departamente, cumularea sau reorganizarea firmei.
Momentul de indiferenta fata de aceste valori, justificat prin inadvertenta acestora cu acelasi
segment al anului anterior va plasa aceste institutii intr-o grava eroare. Vor avea un an stabil acele
institutii Capricorn care au un investitor strain, care au sediul pe pamant strain sau care au in
derulare un proiect de fuziune cu institutii straine sau implicate in relatii de parteneriat cu firme
straine.
Institutiile infiintate in zodia Varsator (Banca pentru Mica Industrie si Libera Initiativa –
MINDBANK S.A., BRD – Groupe Societe Generale S.A., Banca Comerciala Romana S.A.,
BANCA COMERCIALA SANPAOLO IMI BANK ROMANIA S.A., GarantiBank International
NV – sucursala Romania, Banca Comerciala CARPATICA S.A.) trec anul acesta prin framantari
interne. Urmarirea modului in care unitatea economică îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale,
realizarea concordanţei dintre cerere şi ofertă, stabilirea gradului de valorificare a diverselor
categorii de resurse materiale, calcularea tuturor indicatorilor valorici precum şi recalcularea
anumitor indicatori valorici sunt cateva dintre elementele ce vor fi luate in calcul in 2010. Axandu-
se pe activitati de crestere si dezvoltare, semnalul venit din analiza indicatorilor va stabili
nerealizarea in totalitate a obiectivelor prevazute, adica unitatea economica a mobilizat rezerve
peste cele prevazute in planurile sale. Relatiile cu institutiile de creditare vor fi complicate, iar
disponibilitatea acestora fata de tranzactiile subtrane, de aplicarea unor inginerii financiare la limita
legii pot pune in pericol echilibrul intern. Libertatea de decizie aplicata fiecarui angajat, in limita
atributiilor impuse prin fisa postului sau cele indicate de departament, aduc in primele trei luni ale
anului semnale ca punctul nevralgic, elementul care va impune dezechilibrul va veni din interior.
Intregul spectru al relatiilor interne si externe poarta amprenta unui inceput de an anevoios
si complicat, ce va aduce la lumina dificultati ale lui 2009 transpuse acum intr-un nou context. O
analiza cantitativa, cu scopul masurarii influentelor sau pentru reevaluarea rezervelor interne, aduce
serioase semnale de alarma spre finalul anului. Pozitivul si negativul se vor afla intr-un balans
periculos si de buna dezvoltare a institutiei in urmatorii ani va depinde alegerea, inca de pe acum, a
produselor care sa reprezinta atat interesele firmei, cat si nivelul de pregatire sau disponibilitatile
angajatilor.
Institutiile infiintate in zodia Pesti (BANK LEUMI ROMANIA S.A., PIRAEUS BANK
ROMANIA S.A., ROMANIAN INTERNATIONAL BANK S.A) sunt importante si valoase centre
de echilibru in acest an. Incercate, de-a lungul a 8 ani de tranzit a lui Uranus pe aceasta zodie, prin
reformulari, schimbari ale viziunii sau chiar a locatiei, trecerea acestui malefic pe semnul
Berbecului si revenirea sa in Pesti, aduce acestor institutii o instabilitate pe care nu au anticipat-o.
Asadar, pretul echilibrului, al consilierii, al mentinerii intr-un registru stabil va fi unul mare,
mentinut cu mult efort.
Se prevede astfel un an al investitiilor in noi spatii, in zone noi, o extindere a obiectului de
activitate ca raspuns al provocarilor pe care mediul de afaceri, cel concurential, le va lasa. Daca
inceputul de an va fi unul temator, dar cu puternice aspiratii spre un nou sector de activitate, din
aprilie si pana in septembrie lucrurile se vor indrepta spre o diminuare a puterii de insertie, spre
mobilizarea unor resurse interne pentru a compensa esecul din prima parte a anului. Unele institutii
vor avea un debut de 2010 cu credite, scadente, reesalonarea unor imprumuturi sau mobilizarea
unor rezerve ale firmei pentru a putea acorda astfel de servicii. Insa, socul puternic al influxurilor
astrale in 2010, in special cel al careului in T intre Saturn, Uranus si Pluton, le va zdruncina
motivatia, relatiile de parteneriat, in sensul echitabilitatii si al profitului mutual, productivitatii
muncii sau chiar in folosirea optima a resurselor.

La fel ca si omul, institutiile au propriul lor destin. Acesta se moduleaza dupa vibratiile
astrelor si primeste in permanenta din partea universului avertismente pentru a-si mentine echilibrul
si armonia propuse initial. 2010, fiind un an de separare intre doua perioade, intre doua mari

© Gheorghiţă COŞER www.coser.ro


Anul 2010 si previziunile astrologiei financiare 9

directii, aduce aceste institutii cu specific economic mai aproape de momentul impasului, de
ipostaza in care cu acceptul lor sau fortate de contextul actualei crize economice sa-si adapteze
cursul spre o noua directie, cu noi viziuni, pentru o noua modalitate de exprimare.
Banca Transilvania beneficiaza, ca si in 2009, de protectie astrala. Momentul de
constituire, cu Uranus si Neptun pe casa a II-a si Jupiter in cea de a XII-a, le aduce si anul acesta o
relatie de tip sextil - trigon, in care Saturn, plimbandu-se intre zodiile Fecioara si Balanta, dar si
Uranus intre Pesti si Berbec, sa le confere si anul acesta o activitate de stabilitate si echilibru in
special pe produsele in lei, pe valorile traditionale, aplicate si desfasurate pe pamant romanesc.
Relatia cu strainatatea cu produsele in valuta si partenerii care vin din acest sector este, pana in
iunie 2010, pusa la grea incercare. Semnul de progres va fi acela venit din prospectarea noului intr-
un spatiu restrans, cu aplicabilitate asupra sectorului de piata dezvoltat in 2009.
Perioada cea mai dificila a anului, pentru aceasta institutie, se prevede a fi cea situata intre
28 mai – 14 august, cand Uranus, pe casa conducatorului si iluziei, va aduce leziuni liderilor, sefilor
de departamente, punandu-se la indoiala corectitudinea deciziilor pe care acestia le iau. Nu se va
pune problema de lipsa de consecventa, nici de neasumarea raspunderii acestora, ci doar de
recunoasterea momentului de neatentie.
Banca Comerciala Romana va comporta un an dificil, complicat de dezechilibre interne pe
care va putea sa le constate si sa le gestioneze abia spre finalul anului. Pluton, intr-o pozitie
interesanta in casa a XII-a, formand, impreuna cu Uranus si Saturn, un triunghi dreptunghic (careu
in T) ce va avea anul acesa o intindere destul de mare, face din 2010 un moment al descoperirilor, al
maturizarii, al dezvoltarii in ritmul tehnologiilor moderne, al implementarii unui sistem nou de
supraveghere, de urmarire, de coordonare a modului in care agajatii cu putere de decizie asupra
fondului se mentin pe linia si indicatiile specifice acestei institutii. Prima jumatate a anului, cu
Jupiter parasind semnul natal, dar intrand in casa a II-a, va intari stabilitatea filialelor, depozitele,
acumularile de capital, veniturile prin valorificarea produselor proprii.
Un element interesant, ce va fi evaluat spre finalul lui 2010, va fi cel al valorificarii
profitului acumulat din activitatile lui 2009. Semnul de evident avantaj al anului trecut, cu Jupiter
pe semnul natal, predispune acum la o utilizare gresita, in dezacord cu viziunea prudenta asupra
evolutiei economice sau financiare. Acesta pare a fi elementul, pe baza caruia si in acord cu ceea ce
s-a gresit si nu trebuie sa se mai repete, care va stabili pespectiva urmatoriilor ani.
Banca Comerciala Carpatica S.A. se va arata anul acesta ca o banca puternica, ce dispune
de o noua strategie de implemnetare pe piata, cu mari resurse si cu o gama speciala de produse.
Semnul de agresiune prin erori de viziune, vizibil in 2009, va deveni anul acesta experienta.
Rezervele nu sunt asa cum sunt prezentate, stabilitatea interna, raportul sefi - subalterni, dar si
armonia administrativa nu sunt la cotele cele mai bune, insa prima jumatate a anului va da acestei
institutii un elan special. In primele trei luni, relatiile cu partenerii se complica si acum ele vor
indica directia spre care se indreapta aceasta institutie, adica spre sectoarele de piata cu risc mare
din prospectarea carora va castiga.
Perioada 7 aprilie - 21 iulie va avea insa un caracter particular evident. Va readuce in centrul
atentiei complicatii pe segmentul valutar, relatii cu strainatatea, cu produse aflate in raport cu un
partener strain sau care vine dintr-un spatiu situat in afara dimensiunii si traditiei romanesti.
Pentru Reiffeisen Bank anul 2010 va acutiza ceea ce 2009 a prezentat doar cu titlul
informativ sau ca directie, fie in ceea ce privesc relatiile cu clientii, fie, in interior, cu angajatii, atat
din sediul central, cat si din filiale. Aglomerarea de planete in preajma semnului natal din data
constituirii, dar, mai ales trecerea Lunii negre peste Venus din aceasta tema, peste Micul noroc si,
ceva mai tarziu, peste Jupiter, Marele noroc, slabeste aceasta institutie din interior, impunandu-se
asupra angajatilor un volum mai mare de lucru pentru o aceeasi recompensa, diminuarea castigului,
profitului si compensarea acestora prin comisioane pe care, fiind vorba de un aspect atat de dificil
ca Luna neagra, le vor discuta intr-un cerc restrans sau deloc. Previziunile astrale ale lui 2010,
pentru aceasta institutie, vor avea un ton grav si, atunci cand sunt benefice, vin cu recomandari in a
impune o dezvoltare corecta in raport cu clientul. Ceea ce va face aceasta institutie va tine de
ingineriile financiare, de duritatea impusa prin detasarea pe care o are cel ce ofera, imprumuta,

© Gheorghiţă COŞER www.coser.ro


Anul 2010 si previziunile astrologiei financiare 10

concesioneaza, asteapta un castig si asta se va regasi in multumirea beneficiarului ce va deveni in


2011 semn de leziune pe imagine.
Asadar, anul acesta institutia va da semne de reintoarcere spre metoda si valorile sediului
central, de limitare a libertatii de decizie in teritoriu, de diminuare a costurilor in aceste zone, asta in
asteptarea punerii in aplicare a unei strategii diferite de cea de pana acum, ce va incepe cu 2011 si
cu tranzitul deplin a lui Uranus prin Berbec.
Bancpost S.A. va avea un an complicat de disputele dintre produsele vechi si cele noi.
Semnul leziunilor interne, al greselilor manageriale realizate prin lipsa de comunicare intre
superiori si subalterni, intre sediul central si filiale, poate aduce serioase consecinte asupra
stabilitatii pe piata a institutiei. Framantarile interne, in lipsa unui management puternic, poate chiar
vizionar, anul acesta, vor pune aceasta institutie in fata celui mai mare esec pe care ar putea sa-l
comporte de la infiintarea sa pana acum, iar perioada 28 mai – 14 august va fi edificatoare in acest
sens. Atunci, greselile legate de o deficitara administrare a informatiilor, de atribuire a unor
rezultate, acum, pe baza unor date vechi si prin intentia de a se orienta spre un partener strain sau o
gama de produse ce implica relatia cu strainatatea sau valuta, in lipsa unei viziuni clare si in absenta
unei strategii elaborate inca din 2008 in acest sens, vor aduce acestei institutii un mare deserviciu.
Piraeus Bank incheie un an 2009 complicat la capitolul tulburari interne, relatii complicate
intre sefi si subalterni, intre sediile centrale si filiale, intre mobilitatea asteptata de la subalterni si
disponibilitatea superiorilor. Pe acest fond, 2010 va mentine o nota de mister asupra institutiei in
ansamblu, asupra politicii sale de piata, asupra demersurilor pe care le fac sau asupra acelora pe
care nu le fac. Marte in tranzitul sau complicat prin Leu, elibereaza mari tensiuni care, in lipsa unei
corecte implicari in segmentul de piata vizat, printr-un plan initial, va muta imaginea acestei
institutii din sfera privilegiata a societatii, in care serviciile putine aduc un profit important, spre cea
destinata serviciilor de masa. Anul 2010 va fi unul in care se va tatona aceasta perspectiva, la fel vor
fi abordate si relatiile cu partenerii existenti intr-un alt registru, cu alte clauze. Confruntarile,
disputele pentru noi teritorii vor consuma din rezerve, dar vor si promite un nou tip de stabilitate,
unul pe termen mai lung si cu o alta insertie sociala.
BRD – Groupe Societes Generale S.A. va avea un 2010 intens la capitolul demonstrarii de
forma si ingeniozitate. Cu un agresiv semn al lui Pluton pe Capricorn, eleganta si discretia semnului
de infiintare (Pesti) se transforma, peste noapte, in incisivitate, planuri de atac, strategii dure de
implementare a propriilor produse. Inceputul anului aduce o relatie incordata pe sectorul muncii,
intre sefi si subalterni, intre sediul central si filiale, in care un murmur general va aminti de perioada
lui 2007 cand s-a intamplat la fel.
In 2010 aceasta institutie va avea de finalizat a doua etapa, inceputa in 2008 si continuata cu
2009 care va viza relatiile cu angajatii, cu tot ceea ce vine din planul social pe filierea contracte
realizate cu persoane fizice, abordarea unor produse originale, specifice, pe care le-a dezvoltat si in
ultimii doi ani. Trecerea lui Uranus pe zodia Berbec ii va afecta depozitele, stabilitatea prin
garantare, acumularile prin dobanzi, administrare sau comisioane.
In ceea ce privesc relatiile acestei institutii, vazuta din pespectiva beneficiarului, anul 2010
aduce reducerea numarului de contracte si a interesului fata de produsele verificate deja, dar si o
diminuare a impactului asupra noilor strategii de piata. Trecerea lui Uranus in Berbec, pe casa
acumularilor din prospectarea valorilor proprii, face din perioada 28 mai – 14 august (cat va sta anul
acesta in acest semn) una de scadere a cotei de piata. Acesta poate fi un serios avertisment pentru
adoptarea pe termen lung a unei politici noi, mult mai flexibila.
Banca Nationala a Romaniei are un an 2010 cum nu se poate mai complicat si dificil.
Conjuncturile din 2009 au pus prea multa raspundere pe umerii liderilor, prea multe strategii au fost
modificate si ajustate in raport cu noile cerinte, insa acum, Marte, aruncandu-se in cusca leilor pe
casa natiunii, va produce un val negativ ce va afecta serios aceasta institutie. Nici 2010 nu este
finalul acestei etape, el va face parte doar dintr-un context astral major care va da semne de
alarmare, abia in 2011, dar numai in interiorul institutiei, cand Uranus ii va trece pe casa a XII-a.
Nu se prea cade o astfel de expresie, dar contextul o cere, anul 2010 este pentru BNR un fel de jocul
de-a soarecele si pisica, in care isi va atribui diverse roluri de la mediator la cel de acuzator, menit

© Gheorghiţă COŞER www.coser.ro


Anul 2010 si previziunile astrologiei financiare 11

sa mentina intr-o albie relativ constanta sistemul. Modul in care se va schimba viziunea
conservatoare a acestei banci, intentia acesteia de a-si ajusta rolul pe care il va avea in raport cu
institutii straine, va aduce un final de an complicat si menit sa dezamageasca mediul de afaceri sau
pe cel al specialistilor in domeniul financiar-bancar.
2010 nu are pentru BNR semne de regres, ci de intrigi, complicatii de culise care, atunci
cand vor fi administrate cu grija si viziune, vor mentine aceasta institutie pe linia echilibrului, asa
cum a facut pana acum.

Vibratiile astrale, interpretate in acest material, nu se separa de contextul general complicat


al lui 2010 si nici nu vor putea sa solutioneze in vreun fel problemele venite din ariile extinse ale
acestui sistem. Tocmai de aceea atitudinea fata de munca, registrul psihologic amplu al mobilitatilor
impuse de tranzitele astrale, cercetarea, studiul, inclinatiile spre contacte sociale sau replierea, vor
face parte, in 2010, din preocuparile oamenilor de afaceri. Indiferent in ce semn astral este nascut,
omul anului 2010 va trebui sa-si caute echilibrul intr-o stabilitate personala, intr-un cadru intim,
unul menit sa-i reaminteasca de latura sa sufleteasca, de locul de unde ii vine puterea, dar si de zona
in care s-au ascuns slabiciunile.
2010 vine cu lectii de viata, cu dialoguri interioare intense si epuizante, cu modulatii psihice
intense in fata carora unii vor ceda. Iluzia succesului, a redresarii, va aduce cel mai mare deserviciu
echilibrului. Incepand cu 2010 vom incepe, putin cate putin, sa invatam sa supravietuim, sa ne
cautam bucuriile simple care definesc statutul de om si care ii pot reda si mentine acestuia
echilibrul.
Berbecii vor avea tot anul un comportament oscilant, iar viata li se va prezenta ca o suita de
intamplari, lipsita de certitudine sau siguranta. Trecerea lui Uranus pe Berbec este semn de leziune
interna, de detasare sau de problematizare a vietii, de identificare a unei probleme si solutionarea ei
in salturi. Berbecii au anul acesta semnul genialitatii, sunt inspirati, aprigi, revolutionari, vor sa
schimbe lumea, sa o modeleze dupa chipul si asemnarea lor si nu se gandesc deloc la consecinte.
Intervalul 28 mai – 14 august, cat Uranus va sta in acest semn, este pentru ei intervalul cel mai
dificil, perioada in care isi vor exercita puterea, timpul pentru care parca s-au pregatit toata viata.
Chiar cand Soarele trece pe semnul lor, Saturn se intoarce in Fecioara dand viata conspiratorilor,
pierderilor de vitalitate, afectiunilor mai vechi, despartirilor de fiinte dragi. Finalul lunii iulie va
aduce acestor nativi semnul gloriei lor sau momentul decaderii maxime.
Inceputul anului, pentru cei nascuti in zodia Taur, vine cu oportunitati. Vor sa se desprinda
de vechile structuri, dar realizeaza ca relatiile, contactele, apelul catre un for superior, catre o
grupare, o structura a statului, o persoana cu functie de conducere, le poate da tarie si sansa de a iesi
din acest impas. Pana in vara Taurii au pe umeri o grea povara si efortul lor va fi vizibil si sustinut.
Li se va cere parerea despre orice situatie si vor fi solicitati sa munceasca pentru toti. Momentele 31
ianuarie si 23 mai sunt doua fete ale aceleiasi monede in care la una castiga si la cealalta pierd tot.
Finalul anului si, implicit conjunctia Jupiter-Uranus din 19 septembrie, nu-i prinde pregatiti. Vor fi
din nou solicitati, evidentiati prin merite pe care nu le au, tocmai pentru a fi impulsionati sa le
obtina, laudati pentru a da randament, exploatati cat mai mult. Vointa Taurilor va fi puternic
zdrucinata. Vor confunda anul acesta succesul personal cu disponibilitatea de a duce pe umeri
intreaga structura a unei grupari, organizatii sau a societatii. Taurul va zambi ca-l cunoaste lumea si
nu-l va interesa ca pentru asta va trebui sa duca pe umeri o povara atat de mare.
Gemenii, ghidati de o buna intuitie, anul acesta isi vor vedea succesul social umflandu-se
pana in tavan sau dezumflandu-se de tot. Gandurile se vor indrepta exclusiv in aceasta directie si au,
chiar de la inceputul anului, semne discrete legate de cum le va fi intreg anul 2010. Daca in general
Gemenii sunt oportunisti si stiu cel mai bine sa valorifice o situatia spontana, acum li se va cere
gandire, strategie, masura, ponderatie. Saturn pe semnul Puterii (Balanta este casa V a Gemenilor)
le va aduce aspiratii mult prea mari pentru a putea fi echilibrati si a surprinde esenta vietii lor
(Pluton si un Sens al Vietii pe casa VIII). Viata li se va complica din nimic si vor avea impresia ca
totul este facut pentru a li se impotrivi. In realitate, nu li se impotriveste nimeni, doar ca nu li se va
mai cuveni totul, asa cum s-a intamplat pana acum. Li se va cere inspiratie si dedicare, masura si

© Gheorghiţă COŞER www.coser.ro


Anul 2010 si previziunile astrologiei financiare 12

respect fata de oameni si valori. Sinceritatea, in cazul Gemenilor, este un mare mister si asa va fi si
anul acesta. 2010 nu le va mai atribui merite pe confuzia sinceritate-destainuire, survenita pe lipsa
de respect fata de intimitatea personala sau a celorlalti, ci ii va invita la confruntarea cu ceea ce
ascund ei cel mai tare.
Racii, in 2010, vor purta cu ei povara incertitudinii, a tristetii si nemultumirii. Incercati de
tentatia de a impune modificari in familie prin asimilarea unui nou membru, se vad in situatia
imposibila de a alege. Unii aleg intre sot/sotie si copil, altii intre familia de origine si cea nou
constituita, iar altii, agresivi si dornici de a demonstra lumii puterea si forta lor, vor renunta la tot
ceea ce implica viata de familie pentru a se dedica unei cariere. Indiferent ce alegeri fac, destinul le
va arata ca este gresit si, indiferent cat de inspirati sunt, modul de interactiune le va leza prieteniile
si ii va incerca foarte tare pe singuratate, teama de deposedare, rusine, neputinta. Va fi un an trist
pentru Raci, dar si unul in care se vor intoarce spre suflet, asa cum nu au facut-o niciodata.
Indiferent ca vor considera aceasta schimbare de directie efectul unei inspiratii, a unei revelatii, a
unei deschideri spirituale majore sau o vor pune pe seama maturitatii, avansarii in varsta, conjunctia
lui Jupiter cu Uranus din casa IX (Pesti este casa IX a Racilor) le va impune modificari de
constiinta, in modul de a gandi, de a se raporta la oameni, de a le arata calitatile sufletului pe care il
detin, de a impartasi convingeri sau indoieli cu mai multa sinceritate si dedicare. Nu este exclusa
atingerea unor experiente tragice pe care le vor mistifica si le vor integra corect in existenta lor.
In cazul Leului dilema (un atribut definitoriu al axei Leu-Varsator pentru 2010) este o mare
iluzie. Ei nu prea au de ales, nici nu stiu de altfel cat de dureros si complicat le va fi destinul in
2010, dar, cu atitudinea princiara care ii caracterizeaza se vad in postura de a putea sa aleaga.
Destinul ii va pune insa la munca, le va solicita resursele, le va cere un efort mult mai mare decat au
facut pana acum dovada, fara sa le promita nimic. Anul acesta este pentru lei un an al purificarii, al
renuntarii la pretentii si la schimbarea mizei de pe idealurile imposibil de atins pe cele practice,
realizabile. Cei care au functii de conducere sau care detin controlul intr-un sector vor fi tentati sa-si
mentina atitudinea, insa este o mare greseala. Pentru inceput trebuie schimbata strategia, pentru a nu
incepe anul in cadere libera, si apoi sa-si modifice mentalitatea, optica, viziunea, pentru a face din
2010 un an eficient. Tocmai aceasta viziune optuza le complica Leilor existenta in 2010 si acesta
este elementul cel mai dificil pe care trebuie sa-l schimbe. In rest, anul le este plin de evenimente,
sunt inspirati si dedicati muncii lor. Finalul lui 2010 ii prezinta pe acestia ca adevarati salvatori.
Totul se va desfasura in spatele unei cortine imense. Nici nu vor sti cat sunt de apreciati si nici nu
trebuie sa stie. 2010 trebuie sa le purifice karma, altfel consecintele sociale, dar si cele de ordin
medical vor fi dure.
2009 a dus Fecioarei multe tensiuni si complicatii personale si sociale, schimbari de viziune
sau mentinerea ei intr-un mod obsedant si penibil. Acum, insa, vor fi incurajati sa rascoleasca in
lung si-n lat vietile celorlalti, sa porneasca un studiu asupra comportamentului oamenilor, sa se
expuna in public, cu indrazneala si aroganta, fara sa arate catusi de putin daca au sau nu simtul
penibilului. Intoarcerea lui Saturn in zodia Fecioara (7 aprilie – 21 iulie) este pentru cei nascuti in
acest semn cea mai dificila perioada din acest an. Acum depun efortul cel mai mare si tot acum se
vor expune cel mai mult pericolului de a gresi sau de a lua hotarari cu ton de razbunare impotriva
celor care au sanctionat acest semn in anul anterior. Fecioara este in 2010 un semn agresiv. Are de
platiti polite, de spus ceea ce sufletul nu mai poate tine si de aplicat lovituri scurte si repetate unor
indivizi care, in trecut, au lovit un astfel de nativ din spirit de turma sau pentru ca asa i-a dictat
constiinta. Indiferent ca acela se face sau nu vinovat de intentie directa, daca va avea in preajma un
individ nascut in zodia Fecioara sau cu acest semn marcant in tema sa, va trebuie sa se protejeze de
ironie, atacuri verbale sau chiar agresiune fizica directa. Cu atat de multe resentimente si cu atat de
putine ganduri bune, Fecioarele nu vor invata prea multe anul acesta. Se vor pierde in atitudini
lamentabile si se vor mandri cu gesturi categorice, eroice, dar inutile care vor atrage mirarea
grupului si suprinderea celui vizat.
Balantele primesc lovituri ale destinului. Unele sunt incercate de relatii pierdute, altele se
implica in relatii care aduc leziuni si care nu se finalizeaza in niciun fel. Oscileaza intre
devotamentul fata de o viata simpla, incuiata in efortul de supravietuire si abandonarea, pe riscul

© Gheorghiţă COŞER www.coser.ro


Anul 2010 si previziunile astrologiei financiare 13

lor, a sigurantei pe care le-o ofera putinul. In perioada 28 mai – 14 august, Uranus le va ajuta sa
tatoneze terenul, sa nu uite cum este sa fii liber si aceasta perioada este cea mai incercata de peste
an. Plimbarea lui Saturn intre zodiile Balanta si Fecioara, le ofera Balantelor motiv de disputa,
amintindu-le cum au fost ele umilite in ultimii doi ani si cat de aprig a fost destinul care le-a luat
norocul. Acum, cu Saturn in semnul lor, prind elan si ambitiile le vor depasi asteptarile si puterile ca
o palarie care se dovedeste a fi mai mare decat capul. Anul acesta Balantele au nevoie de sfatuitori
pentru ca vin cu un dezechilibru in tot zodiacul si, acolo unde se vor aseza, se porneste o furtuna.
Scorpionii devin diplomati excelenti. Simt ca le vin cuvintele singure spre a fi rostite,
conjuncturile ii invaluie si, desi tot anul il vor aprecia ca fiind cat se poate de prost, nu vor depune
prea mult efort pentru a controla evenimentele care le vin spre savarsire. Sunt puternici si abili,
dispusi sa controleze din umbra tot ceea ce le sporeste puterea. Vazandu-si succesul social facil, isi
vor indrepta atentia spre familie, invocand motivul stabilitatii, al reincarcarii cu energie sau
vindecarii. In realitate acesta va fi punctul nevralgic al Scorpionilor in 2010. Strategi impecabili,
norocosi si abili, se descurca foarte bine in public, dar in viata de familie, in cea personala, intima,
lucrurile sunt foarte complicate. Finalul anului ii gaseste pe Scorpioni epuizati si cuprinsi de intense
framantari existentiale. Trecerea Nodului de nord a Lunii peste Pluton, ce se produce cu Soarele pe
semnul lor, le aduce previziuni sumbre, frici puternice, sentimente de panica, griji nejustificate sau
pierderea unei persoane dragi.
Sagetatorii au un an bun, cu spor de imagini si stabilitate in viata privata. Atunci cand
invoca stabilitatea intr-un spatiu ingust, cel al vietii de familie, astrologul ii prevede Sagetatorului
chinul cel mai mare: de a trai intr-un spatiu ingust. Tocmai de aceea vom vedea anul acesta
Sagetatori plecati de acasa la propriu sau la figurat, care isi arunca pe fereastra straiele de nunta si
se urca pe cal, ca in poveste, pentru a cutreiera lumea in lung si-n lat. Vor oscila intre o viata de
familie implinita prin urmasi, transferul averii copiilor, implinirea unui nou statut creat de
descendenta (tata/mama, unchi/matusa, bunic/bunica, socru/soacra) si una sociala complicata,
intensa, dar plina de satisfactii si impliniri. Sagetatorii sunt anul acesta cei mai curajosi, liberi, dar
suficient de indrazneti pentru a li se atribui apelative care nu le vor face cinste. Finalul anului ii
gaseste in griji materiale, fara planuri marete de viitor si fara prieteni carora sa le plateasca, cu
generozitea specifica semnului, o consumatie scumpa. Nu acesta este finalul, ci inceputul unei noi
etape ce se va declansa, pentru Sagetatori, chiar din 2011.
Capricornii nu vor impartasi aceeasi experienta cu Racii (semnul complementar), ci vor
considera ca sunt suficient de puternici, caliti si bine pregatiti sa faca fata unui an dificil si complex
pentru ca ei au fost singurii care, chiar de la inceputul lui 2008, de cand Pluton le-a intrat pe semnul
natal, au spus ca, perspectiva de atunci si prezentul de acum, asa vor arata. Prea multa siguranta si
prea putine resurse gasim in acest semn anul acesta. Unii vor fi mistuiti de afectiuni complicate, altii
vlaguiti de efortul de a se mentine in frunte sau de chinul umilintelor suportate in anii anteriori. Pe
Capricorn, in 2010, il va interesa sa i se faca dreptate sau sa i se recunoasca meritele. Nu are
importanta ce pret vor plati pentru asta. Riscul de a pierde in fata destinului este foarte mare.
Capricornii sunt in general oameni pacifisti, ponderati, calculati si cu o viziune realista asupra vietii,
dar anul acesta isi vor da in petec scotand la lumina latura impulsiva a modului vibrational cardinal
pe care il detine semnul. Se vor certa cu membrii familiei, cu rudele, cu asociatii, cu ei insisi si isi
vor propune sa le arate ca, asa cum au spus si pana acum, sunt unici. Da, asa este, in 2010, ca ei nu
va fi nimeni. In situatia in care 2010 trebuie sa fie anul valorilor mici, al sporirii vietii personale si
al consolidarii elementului de baza pentru a nu surpa structura, Capricornii pornesc cruciade! Vor
pierde bani, proprietati, se vor indatora punand la bataie viziunea lor practica si vor pierde.
Varsatorii, in 2010, nu au dileme, ei au certitudini. Intr-o lume in care nimic nu este sigur,
gandurile, sentimentele si oportunitatile ce invaluie acest semn sunt pentru intreg zodiacul
certitudini, hrana pentru suflet si corp, elemente geniale de redresare dintr-o cursa in care s-a pornit
gresit. Unii dintre Varsatori dispar pentru o vreme din viata sociala sau personala. Aleg sa se izoleze
geografic sau moral pentru a se incarca sufleteste si pentru a redeveni ceea ce sunt: liberi. Altii aleg
metode rigide, calcule exagerate, vicii morale si lasa lipsa de viziune sa devine stigmatul lor. Pentru
ei a alege intre cele doua extreme nu este o dilema. Inceputul lui 2010 ii gaseste deja hotarati, iar

© Gheorghiţă COŞER www.coser.ro


Anul 2010 si previziunile astrologiei financiare 14

finalul le va invalui faptele intr-un adanc mister. Prea putini vor sti ce vor Varsatorii sa faca, nici
chiar unii dintre Varsatori nu vor sti ce va deveni viata lor, dar se vor intreba, se vor lasa framantati,
chinuiti. Pentru ei insisi nu vor fi confuzi, dar pentru cei din jur da, reusind sa inspire teama,
repulsie sau dispret. Este un an dificil pentru Varsatori. Inspiratia nu-i curteaza si pentru a nu cadea
in ireverentios inventeaza modalitati de a simula inspiratia. Nu sunt nici magi, dar nici hoti, nu sunt
nici tamaduitori, dar nici profesori buni, insa se pricept foarte bine la a da curs framantarilor
interioare. Varsatorii au semnul eroismului, dar si pe cel al geniului, iar magnetismul organic, ce-i
impinge acum spre izolare, spre reincarcarea bateriilor departe de privirile indiscrete ale celorlalti, ii
ajuta sa-si puna ordine in viata personala, spre a o intari si, prin asta, le aduce un mesaj sintetic pe
care il vor receptiona chiar de la inceputul anului.
Pestii, anul acesta, au un comportament ciudat. Se tem de moarte, de trecerea intr-un alt plan
al constiintei, de modificarea serviciului, de distantarea de idealul pe care si l-a propus sau de
despartirea de unul sau mai multi membri ai familiei sau comunitatii. Se dovedesc a fi persoane
puternice, consilieri buni, prea siguri pe ei, atunci cand sunt solicitati in a-si oferi sprijinul, dar
dezamagiti de modul in care destinul le limiteaza implicarea si ii obliga sa piarda vremea. Marea
confuzie a Pestilor este cea a elementului esential. Nu stiu ce sa aleaga, spre ce sa se indrepte si nici
daca fac bine atunci cand aleg ceva in mod arbitrar. Ei nu au dileme, asemenea Leilor, ci confuzii.
Au mult mai bine si mai clar conturat decat Varsatorii sentimentul ca se intampla ceva esential si ca
tonul anului 2010 este unul major. Nu stiu insa sa-l localizeze in viata personala si nici sa se implice
pe un traseul sau intr-un demers care sa-i duca spre finalitate. Pestii, in felul acesta, vor pierde
vremea intrebandu-se in ce directie sa mearga si, finalul anului ii va gasi incarcati de merite, de
lauri, de felicitari si laude, dar nemultumiti ca nu au identificat intr-o situatie concreta sentimentul,
senzatia sau intuitia pe care au dus-o cu ei intreg anul. Pestii vor pune anul acesta multe intrebari, se
vor intreba chiar pe ei insisi de unde vine lumina, de ce urca seva in copaci si de ce zboara pasarile
atunci cand nimeni nu le spune ce sa faca.

Semnul de leziune pe corpul social este trasatura definitorie a lui 2010. El nu aduce etapa
finala a acestui major ciclu de transformare, ci doar o etapa in imensul val al schimbarii. Trecerea
lui Uranus in Berbec, pe o perioada de doar 78 de zile, aduce o tatonare a pierderilor, a deficitului, a
descurajarii, a cautarilor intr-o preocupare, protectie, intr-o izolare pe loc retras sau intr-o
organizatie, care va incepe sa devina realitate incepand cu martie 2011, cand va intra in Berbec, fara
a mai reveni in Pesti prin retrogradare. In aceeasi zona a pericolului, Saturn, care si-a inceput
tranzitul de 3 ani in Balanta inca de anul trecut din octombrie, are anul acesta o revenire la
vremurile complicate ale lui 2009, prin intoarcerea in Fecioara in perioada 7 aprilie – 21 iulie.
Acestora li se alatura comportamentul astral straniu al lui Marte, ce are un tranzit prin Leu de
jumatate de an, greu de controlat si de administrat aducand, alaturi de cele mentionate anterior,
decizii haotice, tulburari de vointa, neputinte prezentate ca probleme sociale, confuzie, incapacitate
de a recunoaste incompetenta, limitarea sau lipsa de viziune. Si pentru ca o nenorocire nu vine
niciodata singura, Pluton va deveni focarul unui triunghi dreptunghic malefic ce va fi activ o mare
parte a anului si care va veni cu mari reformulari a ideii de necesitate, relatie, asociere, putere,
stabilitate, supravietuire.
Nu mai este necesar sa consemnez ca mai sunt si alte aspecte ale acestui an ce intervin
asupra planetelor in tranzit, acestea devenind, asa cum Maestrul Ptolemeu spunea, “ranite”. Semnul
leziunii este evident in 2010 si tocmai de aceea recomandarea sa, pentru o mai buna administrare a
fondului existent, dar si pentru o mai buna intelegere a noilor vibratii care ne inunda, va fi aceea de
aplecare asupra propriei fiinte, in vederea rafinarii, cultivarii, deschiderii sau flexibilizarii pentru a
putea face fata la ceea ce va veni spre noi incepand cu 2011.

Gheorghiţă COŞER
6 ianuarie 2010

© Gheorghiţă COŞER www.coser.ro

S-ar putea să vă placă și