Descentralizarea urmareste sa ofere colectivitatilor teritoriale de baza o anumita

autonomie permitandu-le sa-si defineasca singure normele de actiune si sa-si aleaga modalitatile
de interventie.
Descentralizarea administratiei publice duce la cresterea importantei administratiei
publice.Acest lucru presupune o mai mare responsabilitate in fundamentarea veniturilor locale si
in stabilirea destinatiilor acestor venituri.
Pentru realizarea unei autonomii reale este necesar ca bugetele locale sa dispuna de surse
de finantare proprii, prin intermediul carora sa se poata asigura necesarul (cea mai mare parte a
lui) de resurse pentru acoperirea cheltuielilor generate de sarcini din ce in ce mai multe si mai
complexe.
Autoritatile locale trebuie sa dispuna in cadrul politicii economice nationale, de resurse
financiare proprii adecvate, de care sa poata dispune liber in cadrul competentelor lor.
Resursele financiare ale autoritatilor locale trebuie sa fie proportionale cu competentele
prevazute de Constitutie sau de lege.
Se considera ca, daca au capacitatea legala necesara, autoritatile locale pot sa exploateze
intr-un mod mai eficient decat agentii organelor centrale impozitele si celelalte venituri fiscale si
nefiscale.De asemenea, este de asteptat ca autoritatile locale sa demonstreze o mai buna
intelegere a prioritatilor locale in ceea ce priveste cererea de bunuri si servicii, si astfel sa
foloseasca resursele economice si financiare intr-un mod mult mai productiv decat organele
centrale.
Autonomia financiara a colectivitatilor locale presupune existenta unui buget propriu,
distinct de el al statului, in care figureaza venituri si cheltuieli proprii.
Autonomia financiara reprezinta conditia sine qua non a descentralizarii administrative.
Pentru a se realiza autonomia financiara, colectivitatile locale trebuie:
Sa dispuna de resurse proprii suficiente pentru a face fata responsabilitatilor ce le revin.
Sa-si poata determina in mod liber veniturile si cheltuielile.
Sa nu fie supuse unui control a posteriori privind deciziile lor financiare.
Autonomia financiara a colectivitatilor locale are o dubla dimensiune:
-

Dimensiune juridica, care consta in recunoasterea unei libere puteri de decizie a

autoritatilor locale, putere care nu trebuie sa fie impiedicata de un control foarte strict din partea
statului.

Dimensiune materiala, care consta in posibilitatea colectivitatilor locale de a-si asigura

acoperirea cheltuielilor prin resurse proprii, fara sa fie obligate sa apeleze la transferuri din partea
statului, pentru a-si echilibra bugetele.
Aceste conditii de natura diferita se interconditioneaza reciproc deoarece:
Pe de-o parte, volumul resurselor proprii necesare independentei materiale depinde in
mare masura de capacitatea juridica a autoritatilor locale de a impune in mod liber
introducerea unor impozite si taxe locale noi, de a fixa cotele si baza de impozitare;
Pe de alta parte , puterea de a decide, de a acorda, exceptiile de la plata impozitelor sau de
a modifica baza de impozitare in mod liber, influenteaza nivelul cheltuielilor pe care
colectivitatea le poate suporta.
Insa independenta materiala a unei coolectivitati locale nu rezulta in mod exclusiv din
capacitatea sa de a actiona in ceea ce priveste nivelul cheltuielilor si resurselor.
O serie intreaga de alte conditii de natura diversa conditioneaza situatia independentei
materiale a unei cplectivitati locale, ca de exemplu:
Nivelul resurselor proprii poate fi influentat de jocul garantiilor constitutionale sau de
caracteristicile fizice si economice ale bazei de impozitare;
Volumul cheltuielilor este puternic conditionat de transferurile de competente decise de
catre stat, fara acordarea unor compensatii financiare echivalente din partea acestuia.
Gradul de autonomie locala a unei colectivitati locale este, in stransa legatura cu ponderea
veniturilor proprii in totalul veniturilor bugetelor locale, dar acest criteriu nu trebuie absolutizat,
intrucat exista si exceptii de state europene cu o democratie locala extrem de dezvoltata, dar cu
un sistem de finantare centralizat al administratiei publice locale.
Ca urmare, autonomia financiara a colectivitatilor locale implica crearea unor sisteme ale
finantelor publice locale eficace, echitabile si corelate cu necesitatile si politicile statelor
nationale.
In practica europeana exista trei sisteme de finantare a colectivitatilor locale:
Finantarea pe baza veniturilor proprii necesare pentru acoperirea cheltuielilor, in virtutea
dreptului colectivitatilor locale de a percepe taxe si impozite locale si de a exploata
domeniul public si privat apartinand unitatilor administrativ-teritoriale.
Finantarea integrala de la bugetul central pe baza de transferuri financiare din partea
statului.

 Finantarea mixta, prin completarea veniturilor proprii cu sume primite de la bugetul

central.
In prezent, colectivitatile locale dispun de surse financiare neadaptate sarcinilor carora
trebuie sa le faca fata, in conditiile unei conjuncturi de rigoare bugetara si ale unei presiuni fiscale
globale care a atins un nivel considerat excesiv de catre contribuabilii din toate tarile.De aceea,
guvernele centrale trebuie sa le acorde o autonomie si o responsabilitate financiara mai mare.
Obiectivul oricarui sistem de finantare a colectivitatilor locale este de a le ajuta sa se
achite de obligatiile ce le revin ca puteri publice.
Niciun sistem al finantelor publice locale nu este perfect.De altfel, la nivel local, niciun
impozit, niciun sistem de tarifare sau de transferuri financiare nu este perfect.
Mai mult decat atat, un sistem care este eficace intr-o tara nu este in mod necesar adaptat
si in alta tara.
Totusi, desi nu este un sistem universal sau ideal de finantare a colectivitatilor locale
exista, cu siguranta anumite principii de care responsabilii politici trebuie sa tina const in
deciziile pe care le iau.
Aceste principii sunt enuntate in articolul 9 al Cartei Europene a Autonomiei Locale care
prevede urmatoarele:
o Colectivitatile locale au dreptul, in cadrul politicii economice nationale, la resurse proprii
sufuciente e care ele pot dispune in mod liber, in exercitarea competentelor lor.
o Resursele financiare ale colectivitatilor locale trebuie sa fie proportionale cu competentele
prevazute de Constitutie sau de lege.
o Cel putin o parte din resursele financiare ale colectivitatilor locale trebuie sa provina din
taxele si impozitele locale pentru care acestea au puterea de a fixa rata de impozitare, in
limitele legii.
o Resursele financiare de care dispun colectivitatile locale trebuie sa fie de natura suficient
de diversificata si evolutiva pentru a le permite sa urmareasca pe cat posibil, evolutia reala
a cheltuielilor bugetare aflate in competenta lor.
o Sprijinirea colectivitatilor locale mai sarace din punct de vedere financiar necesita
punearea in functiune a unor mecanisme de redistribuire financiara sau a unor masuri
echivalente destinate a corecta echitabil efectele repartitiei ilegale a resurselor potentiale

de finantare, cat si a sarcinilor ce le revin.Asemenea mecanisme sau masuri nu trebuie sa

reduca libertatea de a opta a colectivitatilor locale in domeniul lor de responsabilitate.
o Colectivitatile locale trebuie sa fie consultate asupra modalitatilor de atribuire a resurselor
ce le revin prin redistribuire.
o Pe cat posibil, subventiile acordate colectivitatilor locale nu trebuie sa fie destinate
finantarii unor proiecte punctuale.Atribuirea de subventii nu trebuie sa aduca prejudiciu
libertatii fundamentale a politicii colectivitatilor locale in propriul lor domeniu de
competenta.
o In scopul finantarii cheltuielilor de investitii, colectivitatile locale trebuie sa aiba acces, in
conformitate cu legea, la piata nationala de capitaluri.
Analize recente, efectuate la nivelul Congresului Puterii Locale si Regionale din Europa,
in ceea ce priveste finantele publice locale au condus la un model de clasificare a surselor de
venituri ale bugetelor locale model care raspunde cel mai bine cerintelor Cartei Europene a
Autonomiei Locale.
Conform acestui model exista cinci surse principale de venituri ale bugetelor locale:
I. Impozite si taxe locale, cele mai importante sase tipuri fiind considerate:

Impozitul pe proprietatea privata;

Impozitul pe venitul personal;

Impozitul asupra societatilor comerciale, intalnit sub diverse forme cum ar fi:

Impozitul pe cifra de afaceri;

Impozitul pe beneficii;

Impozitul pe fondul total de salarii;

Impozitul pentru rezidenta (taxa de locuit)

Impozitul pe profesii (taxa profesionala)

Alte impozite si taxe locale excusive, care nu se incadreaza in categoriile enumerate mai
sus.
II.Taxe si tarife pentru serviciile furnizate de catre administratia publica locala.Cele mai

importante patru tipuri sunt considerate cele pentru:

Servicii administrative (exemplu: eliberarea de certificate, permise, autorizatii);

Efectuarea unor servicii de gospodarie comunala;

4

Participarea la diverse manifestari cultural-sportive organizate de catre administratia

publica locala, bilete de intrare la muzee, utilizarea bazelor sportive, etc.

Diverse alte servicii ale administratie publice locale.

III.Transferuri financiare de la alte niveluri de autoritate care se pot clasifica in:

Impozite partajate care pot lua forma:

Cotelor-parti din impozitele centrale prelevate de catre stat;

Cotelor-aditionale la unele impozite centrale;

Subventiile, de care colectivitatile locale beneficiaza numai pentru un serviciu determinat;

Alocatiile, pe care colectivitatile locale decid ele insele cum sa le utilizeze;

Transferuri speciale, pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionale ale autoritatilor locale;
IV.Imprumuturi:

Interne si externe;

Pe termen scurt (de trezorerie) si pe termen mediu si lung;

Din credite bancare sau din obligatiuni municipale;

V.Alte surse de venituri, care grupeaza sursele de finantare care nu fac parte explicit din

categoriile I-IV printre care enumeram:

Veniturile obtinute din explotarea bunurile care formeaza patrimoniul colectivitatilor

locale (exemplu: concesionari, inchirieri, locatii);

Veniturile obtinute din vanzarea unor bunuri din proprietatea privata a colectivitatilor
locale;

Veniturile provenite din operatiuni financiare;

Veniturile provenite din amenzi, contraventii, recuperari, majorari pentru intarzierea la

plata unor taxe sau impozite;

Veniturile care provin de la institutii aflate sub autoritatea administratiei publice locale;

Venituri din fondul de amortizare;

Donatii, contributii de la persoane fizice sau juridice;

Gradul de autonomie locala si implicit finantarea unei colectivitati teritoriale este direct
proprotional cu ponderea veniturilor proprii in raport cu alte tipuri de resurse financiare ale
bugetelor locale.
In mod ideal, ar trebui ca veniturile proprii sa poata acoperi cheltuielile efectuate pentru a
satisface nevoile si cerintele colectivitatilor locale.
Pentru a realiza acest lucru, competentele autoritailor locale trebuie corelate cu veniturile
proprii ale bugetelor locale, dar in realitatate, nu exista nicio tara din lume in care acest lucru sa
se realizeze pe deplin.
Autonomia financiara locala nu este un privilegiu.Ea presupune de asemenea si
costuri.Conditionarile sunt evidente.Fie Guvernul detine un rol substantial in formarea resurselor
autoritatilor locale, oferind astfel protectie autioritatilor locale, fata de riscurile financiare majore
caz in care, logic, are pretentia de a I se da socoteala, fie autoritatile locale accepta sa-si asume
deplin toate consecintele financiare si politice ale autonomiei si sa actioneze in consecinta, chiar
cu riscul de a se confrunta cu nemultumirea publicului si pierderea sprijinului alegatorilor.