Yoga: constituţie psiho-somatică

şi tehnici de elevare spirituală

- Seminar Istoria Psihologiei -

06.04.2009

Cristina Pop
Universitatea de Vest Timişoara
Facultatea de Psihologie şi Sociologie, Specializarea Psihologie
Anul I, Grupa 8
 Yoga: constituţie psiho-somatică şi tehnici de elevare spirituală

Yoga este unul dintre principalele sisteme filozofice din cultura indiană. Dezvoltarea sa este
asociată cu numele lui Patanjali, filosof şi medic care a descris principiile şi tehnicile acestui
sistem în lucrarea sa din secolul II î.Ch., numită Yoga Sutra (Simionescu, 1994).

Fields (2001) arată că originea semantică a numelui yoga, verbul sanscrit yuj, dă numeroase
sensuri derivatelor sale; printre acestea sunt: a medita, a se adapta, a se uni. Aşadar, yoga are şi
înţelesul de unire, cum este deseori prezentat, dar în Yoga clasică sensul primar este cel de
contemplaţie. Când se face referire la primul sens menţionat, el este legat de scopul acestui
sistem, şi anume unirea spiritului individual cu Spiritul Universal (Sivananda, 1998), respectiv
– într-o abordare mai pragmatică – aducerea la unison a corpului, sufletului şi spiritului
(Simionescu, 1994) .

Yoga consideră omul ca fiind alcătuit dintr-o dimensiune spirituală (puruşa) şi una materială
(prakrti), cea din urmă cuprinzând atât trupul, cât şi sufletul sau mintea. Această viziune a unei
dimensiuni psiho-somatice unitare înlătură dualismul corp/suflet şi accentuează
interdependenţa dintre procesele biologice şi cele psihice. Evoluţia sufletului este deci
influenţată de cea a trupului şi viceversa. Pe de altă parte, se regăseşte în această filosofie un alt
dualism, cel dintre conştiinţă (spirit) şi materie. Fields (2001) subliniază modul în care această
separare îşi pune amprenta asupra practicilor Yoga: o bună funcţionare psiho-somatică poate
contribui la creşterea spirituală, iar trezirea conştiinţei poate duce la refacerea şi energizarea
trupului şi a sufletului. Importanţa acordată de yoghini sănătăţii fizice şi psihice a creat, mai
ales în culturile occidentale, imaginea conform căreia scopul Yoga este cel de a obţine şi de a
menţine această sănătate. În fapt, ea are doar un rol instrumental în atingerea scopului final:
eliberarea de constrângerile condiţiei materiale (Fields, 2001).

Această eliberare este totodată eliberarea de suferinţa universală. Suferinţa fiind rezultatul
neştiinţei, al identificării greşite a Sinelui adevărat cu învelişul său material, Yoga urmăreşte
obţinerea capacităţii de concentrare şi meditaţie care să permită adevărata cunoaştere. Iar
yoghinii consideră că doar printr-un antrenament corespunzător al minţii şi trupului se pot
atinge cele mai înalte niveluri ale conştiinţei (Simionescu, 1994).

Prin termenul Yoga se înţelege nu doar sistemul filozofic cu acest nume, ci şi practicile sale
(Sivananda, 1998). Tehnicile Yoga sunt diverse şi pot fi utilizate în orice sistem filozofic sau
religios (Simionescu, 1994). Sivananda (1998) arată chiar că fiecare individ îşi poate alege
acea practică spirituală pe care o consideră mai adecvată personalităţii sale. Clasificările
acestor metode diferă de la un autor la altul, dar toţi autorii subliniază existenţa
interconexiunilor dintre fiecare categorie de practici şi celelalte categorii în cadrul unei
clasificări.

Fields (2001) enumeră mai multe tipuri de practici Yoga, urmărind evoluţia acestei filozofii de-
a lungul istoriei. El identifică astfel şase mari perioade istorice, pornind de la primele scrieri
Veda – „proto-Yoga” (cca. 2600-1500 î.Ch.), continuând cu primele Upanişade – „Yoga pre-
clasică” (cca. 800 î.Ch.) şi cu Mahabharata – „Yoga epopeică” (cca. 500-200 î.Ch.). Urmează
Yoga clasică (Yoga Sutra), apoi cea post-clasică şi modernă, ultimele două fiind din ce în ce
mai diversificate.

Clasificarea oferită de Simionescu (1994) prezintă următoarele tipuri de Yoga:

1. Hatha Yoga – bazată pe stăpânirea de sine;

-1-
 Yoga: constituţie psiho-somatică şi tehnici de elevare spirituală

2. Laya Yoga – se bazează pe ascultarea propriului interior şi se ramifică în patru

subdiviziuni:
a. Bhakti Yoga – fundamentată pe credinţa religioasă;
b. Shakti Yoga – bazată pe stăpânirea energiei cosmice;
c. Mantra Yoga – urmăreşte stăpânirea tuturor vibraţiilor, prin repetarea unor fraze
sau silabe sacre, dotate cu o energie de vibrare intensă;
d. Yantra Yoga – bazată pe folosirea simbolurilor geometrice;
3. Dhyana Yoga – fundamentată pe meditaţie, conduce la controlul procesului de gândire.
4. Raja Yoga – urmăreşte separarea adevărurului de greşeală în urma stăpânirii diferitelor
procedee de concentrare; conţine următoarele ramuri:
a. Jnana Yoga – bazată pe cercetarea cunoaşterii intelectuale;
b. Karma Yoga – se referă la stăpânirea activităţilor zilnice astfel încât acestea să
ajungă să fie desfăşurate fără a exista o preocupare pentru rezultatele lor imediate
sau îndepărtate;
c. Kundalini Yoga – urmăreşte descoperirea forţei psiho-somatice localizate la baza
coloanei vertebrale;
d. Samadhi Yoga – bazată pe o supraconcentrare care îl conduce pe yoghin la
identificarea cu obiectul contemplaţiei sale.

Este interesantă corespondenţa semnalată de autor între câteva dintre aceste tipuri de Yoga şi
cele patru funcţiuni principale ale cunoaşterii sintetizate de Jung: gândirea (principiul jnana),
sentimentul (bhakti) şi intuiţia (samadhi). Simionescu nu menţionează corespondentul pentru
senzaţie, dar descrierile făcute par să indice că aceasta este cuprinsă îndeosebi în principiul
hatha, care urmăreşte controlul corpului şi al simţurilor.

Hatha Yoga este una dintre cele mai cunoscute şi mai accesibile metode Yoga. Tehnicile sale
principale se referă la purificarea fizică, asane (posturi care facilitează relaxarea corpului) şi
pranayama (controlul respiraţiei) (Fields, 2001). Pentru înţelegerea acestor tehnici este
necesară detalierea viziunii Yoga despre dimensiunile fiinţei umane. Voi sintetiza în continuare
descrierea făcută de Simionescu (1994).

Spiritul, fragment nemuritor din „Fiinţa Totală”, este adăpostit de un înveliş format din corpul
subtil (partea transmigrantă, a cărei existenţă se întinde de-a lungul mai multor cicluri de
naştere-viaţă-moarte, până la dizolvarea sa prin eliberarea finală şi identificarea cu Spiritul
Universal) şi din corpul material grosier (acesta trăieşte o singură viaţă materială). Corpul
subtil şi cel material sunt în contact în mai multe puncte, denumite noduri sau centre. Corpul
subtil apare mai puternic în zona aflată deasupra organelor sexuale, în centrul care reglează
energia vitală (denumită Kundalini). În componenţa corpului subtil intră 72000 de artere
subtile prin care circulă energia vitală. Trei dintre aceste artere au o importanţă deosebită: Ida
şi Pingala – ce urcă de la centrul energetic menţionat mai sus, pe partea stângă, respectiv
dreaptă, până la cele două nări – şi Susumna, cu originea în acelaşi centru, dar plasată central şi
urcând până în creier. De-a lungul arterei subtile Susumna se găsesc principalele centre
energetice (chakre).

Importanţa exerciţiilor de respiraţie este relevată de traseul celor două artere subtile principale,
Ida şi Pingala, care fac conexiunea între nări şi centrul energiei vitale. Iar existenţa nodurilor ca
puncte de contact, de unire între corpul subtil şi cel material sugerează de ce asanele Yoga sunt
menite să stimuleze aceste centre.

-2-
 Yoga: constituţie psiho-somatică şi tehnici de elevare spirituală

Uimitor este faptul că se pot pune în corepondenţă chakrele poziţionate pe Susumna, descrise
de yoghini cu peste 3000 de ani în urmă, cu glandele endocrine, descoperite de medicina
modernă în secolul XIX (Simionescu, 1994):
1. Muladhara chakra, asociată tinereţii, energiei vitale, este localizată în zona glandelor
sexuale;
2. Svadhistana chakra, ce asigură forţa vitală şi energia instinctelor, aflată în zona
glandelor suprarenale (responsabile de producerea adrenalinei);
3. Manipura chakra, care reprezintă voinţa, ambiţia, dinamismul, situată în zona
pancreasului (ce are rol în producerea insulinei);
4. Anahata chakra, asociată trăirilor afective şi iubirii, amplasată în zona glandei timus
(care reglează formarea şi creşterea oaselor);
5. Visuddha chakra, reprezentând intuiţia, inteligenţa şi puritatea, aflată în zona glandelor
tiroide (cu rol în reglarea metabolismului) şi paratiroide (cu influenţă asupra
echilibrului nervos);
6. Ajna chakra, corepunzătoare puterii mentale deosebite, localizată în zona glandei
hipofize (cu o mare importanţă pentru echilibrul psihic uman, tulburările ei ducând la
dereglări de personalitate);
7. Sahasrata chakra, centru al înţelepciunii, al spiritului suprem şi al extazului, situată în
zona glandei epifize sau pineale (cu rol în reglarea creşterii şi în realizarea ritmurilor
circadiene).

Prin asanele Yoga, se obţine nu numai o stare fizică adecvată pentru meditaţie, ci şi stimularea
acestor chakre. Se îmbunătăţeşte astfel funcţionarea generală a organismului. Sivananda (1998)
enumeră chiar, pentru fiecare asana, care funcţii organice sunt vizate şi bolile ce pot fi
vindecate. În cazul unor posturi, cum e Padmasana (poziţia lotusului), beneficiile se manifestă
puternic la nivelul întregului corp, în timp ce la altele sunt specificate chiar unele glande
endocrine ce sunt stimulate în mod deosebit, de exemplu glanda pineală în cazul Matsyasana
(poziţia peştelui).

În ceea ce priveşte tehnicile de respiraţie, acestea sunt strâns legate de controlul forţelor vitale
ale corpului. O respiraţie regulată, fermă şi calmă este văzută ca o condiţie şi totodată ca efect
al unei minţi ferme şi calme (Sivananda, 1998). Exerciţiile de respiraţie se efectuează în paralel
cu practicarea asanelor.

Un aspect interesant şi mai puţin discutat al efectelor practicilor Yoga este descris de Krishna
(2003), care îşi povesteşte propria experienţă de trezire a energiei vitale, Kundalini. El observă
cum această trezire, dacă se produce brusc, necontrolat şi canalizat pe o direcţie greşită, poate
avea efecte negative puternice asupra stării de sănătate fizică şi psihică a celui ce trăieşte
această experienţă. Manifestarea subită a acestei energii produce schimbări considerabile în
sistemul nervos care, dacă nu este suficient de bine pregătit, nu se poate adapta şi rezultatul
este, speculează autorul, de natură patologică. El explică astfel declanşarea unor boli nervoase
fără o motivaţie aparentă. Cei ce pot depăşi cu bine această schimbare dramatică sunt, afirmă
Krishna, misticii sau cei ce practică Yoga asistaţi de un guru.

Aşa cum am amintit deja, tehnicile Yoga, deşi acordă o mare importanţă rolului dimensiunii
materiale a fiinţei umane, nu ţintesc însănătoşirea fizică şi psihică decât ca un pas pe calea
eliberării, adică a însănătoşirii la nivel metafizic. Se cuvin deci menţionate bolile spirituale ce
trebuie să fie înlăturate. Ele se numesc klesa şi sunt în număr de cinci (Fields, 2001):

-3-
 Yoga: constituţie psiho-somatică şi tehnici de elevare spirituală

1. Avidya – ignoranţa privind adevărata natură a realităţii şi a naturii Sinelui;

2. Asmita – egoismul sau sentimentul de „eu sunt”;
3. Raga – atracţia pentru ce este plăcut;
4. Dveşa – repulsia faţă de ce este indezirabil;
5. Abhinivesa – ataşarea de viaţă şi aversiunea faţă de moarte.

Prin depăşirea acestor boli spirituale, yoghinul evoluează spre scopul său ultim, identificarea cu
Spiritul Universal. Totodată, el poate obţine şi unele puteri pe care Simionescu (1994) le
numeşte o rezultantă colaterală a practicii Yoga. De altfel, deseori este menţionat că un
adevărat yoghin, chiar în cazurile extrem de rare când dobândeşte astfel de puteri, nu le va
folosi, întrucât prin eliberare a ajuns să nu le mai simtă nevoia. Câteva dintre aceste capacităţi
includ: puterea de a se micşora la dimensiunea unui atom, levitaţia, călătoria în timp,
îndeplinirea oricăror dorinţe, cunoaşterea vieţilor trecute, arta de a citi gândurile sau ieşirea
spiritului din corp.

Această scurtă parcurgere a câtorva dintre pricipiile de bază ale Yoga ilustrează cum un
străvechi sistem filozofic poate servi drept inspiraţie pentru ştiinţele contemporane. Medicina şi
psihologia descoperă în ultimele două secole, cu mijloacele lor specifice, cunoştinţe pe care
Yoga le-a intuit cu mii de ani în urmă şi le-a folosit nu numai pentru evoluţia spirituală, de care
abordările ştiinţifice nu sunt neapărat preocupate, ci şi pentru scopuri mai pragmatice, vizînd
direct starea de sănătate psiho-somatică. Se impune, deci, necesitatea ca oamenii de ştiinţă să
nu respingă mai vechile forme ale cunoaşterii, ci să înveţe să le folosească în folosul propriei
lor activităţi.

Bibliografie

Fields, G. P. (2001). Religious Therapeutics. Body and Health in Yoga, Ayurveda and Tantra.
Albany, New York: State University of New York Press

Krishna, P. G. (2003). Kundalinî. Energia evolutivă în om. Bucureşti: Editura Tehnică

Simionescu, A. (1994). Yoga. Gândire şi tehnici. Bucureşti: Editura Niculescu

Sivananda, S. (1998). Lecţii practice de Yoga. Bucureşti: Editura Lotus

-4-