Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Legi
CUPRINS
1
Electrotehnică
2
Stări şi mărimi electrice. Legi
3
Electrotehnică
următoarele relaţii:
q = ∫ ρ v dv; q = ∫ ρs ds; q = ∫ ρl dl . (1.5)
V S l
4
Stări şi mărimi electrice. Legi
5
Electrotehnică
E E E
E
a) b)
Fig. 1.3 Fig. 1.4
Reprezentarea liniilor de câmp dintr-o secţiune prin câmpul considerat
se numeşte spectru electric. În figura 1.5 sunt reprezentate câteva spectre
pentru: o sarcină punctiformă (a), două sarcini punctiforme egale şi de
semne contrare (b), două sarcini punctiforme egale şi de acelaşi semn (c).
b)
a)
c)
Fig. 1.5
1.2.2. Tensiunea electrică
Tensiunea electrică caracterizează câmpul electric între două puncte
de-a lungul unei curbe. Prin definiţie, tensiunea electrică dintre punctele A
şi B de-a lungul unei curbe „C” (fig. 1.6) se determină prin integrala de linie
a
intensităţii câmpului electric între punctele A şi
B de-a lungul curbei menţionate:
E
A B
dl U AB = ∫ E ⋅ dl . (1.9)
A
6
Stări şi mărimi electrice. Legi
B A
∫ E ⋅ dl = −
A (C)
∫ E ⋅ dl
B( C )
(1.10)
∫ E ⋅ dl = 0 .
Γ
(1.11)
Această teoremă este o consecinţă a legii inducţiei electromagnetice
care se va studia ulterior.
Se consideră curba Γ formată din traiectoriile (C1) şi (C2) care unesc
punctele A şi B (fig. 1.7). Aplicând teorema potenţialului electric staţionar,
B
se obţine:
(Γ)
(C1) B A
(C2) ∫ E ⋅ dl = ∫ E ⋅ dl + ∫ E ⋅ dl = 0 ,
Γ
A ( C1 ) B( C 2 )
(1.12)
A
Fig. 1.7 din care rezultă:
B A B
∫
A(C1 )
E ⋅ dl = − ∫
B(C2 )
E ⋅ dl = ∫
A(C2 )
E ⋅ dl . (1.13)
E U AB
E= (1.14)
dl d
A B
Această relaţie justifică unitatea de măsură pentru
d intensitatea câmpului electric E , adică (V/m).
Potenţialul unui punct oarecare M se defineşte
Fig. 1.8 ca tensiunea dintre punctul M şi un punct de
7
Electrotehnică
VM = ∫ E ⋅ dl
M
(1.15)
8
Stări şi mărimi electrice. Legi
C = p×E ; (1.19)
9
Electrotehnică
⎛ ∂E ⎞ ⎛ ∂E ⎞ ⎛ ∂E ⎞
F = i⎜p⋅ ⎟ + j⎜ p ⋅ ⎟+ k⎜p⋅ ⎟. (1.20)
⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠ ⎝ ∂z ⎠
Experienţa relevă faptul ca micul corp polarizat are o axă electrică Δe,
în jurul căreia corpul se poate roti fără ca să varieze cuplul (fig. 1.9).
Δe Sub acţiune cuplului, corpul se va roti până
când axa lui se va suprapune peste direcţia
p
câmpului electric, moment în care cuplul se
α E anulează şi corpul se găseşte în echilibru.
C Sensul pozitiv al axei se alege astfel încât să
coincidă cu sensul câmpului electric atunci
când corpul se găseşte în poziţia de echilibru.
Fig. 1.9 Se observă din relaţia (1.19) că valoarea
cuplului este maximă pentru α=900, deci:
Cmax
p= . (1.21)
E
Din această relaţie se constată că unitatea de măsură în SI pentru
momentul electric este coulomb-metru (Cm).
Din relaţia (1.20) se observă că într-un câmp uniform ( E = const. )
derivatele câmpului se anulează, deci forţa este nulă.
Pentru caracterizarea locală a stării de polarizare electrică a corpurilor
se utilizează mărimea vectorială P , numită polarizaţie electrică.
Polarizaţia electrică reprezintă densitatea de volum a momentelor
electrice şi se defineşte prin relaţia:
Δ p dp
P = lim = , (1.22)
Δv → 0 Δv dv
în care Δ p = ∑ pi este suma vectorială a momentelor electrice dintr-un mic
domeniu din corp, de volum Δv.
Unitatea de măsură a polarizaţiei electrice este coulomb pe metru pătrat
(C/m2).
Momentul electric dintr-un volum al unui corp se calculează cu relaţia:
p = ∫ P dv . (1.23)
v
10
Stări şi mărimi electrice. Legi
11
Electrotehnică
12
Stări şi mărimi electrice. Legi
−dq′ = P ⋅ ds , (1.30)
iar sarcina electrică de polarizaţie din interiorul suprafeţei Σ va fi:
q′ = − ∫ P ⋅ ds , (1.31)
Σ
13
Electrotehnică
E0 E′ E0 E
+ + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + +
q′ q′
a) b)
Fig. 1.14
Câmpul electric din interiorul plăcii (fig. 1.14, b) va fi aşadar:
E = E 0 + E′ ; E = E 0 − E′ . (1.34)
În mod practic, de polarizarea dielectricilor se ţine seama prin anumiţi
parametri de material (§…..).
Caracterizarea stării de polarizare a corpurilor cu ajutorul momentelor
dipolare îşi găseşte o interpretare corespunzătoare la scară microscopică.
Pentru dielectricii cu polarizare temporară există două forme de
polarizare: polarizarea de deformare şi polarizarea de orientare.
Polarizarea de deformare este caracteristică dielectricilor cu molecule
nepolare. Moleculele sunt nepolare dacă nu prezintă moment electric
propriu în absenţa unui câmp electric exterior. În caz contrar, moleculele se
numesc polare.
Cel mai simplu atom nepolar este cel al hidrogenului, format din
nucleul cu sarcină electrică elementară pozitivă (q0) şi electronul cu sarcină
electrică elementară negativă (–q0).
În absenţa unui câmp electric exterior, electronul efectuează o mişcare
aproximativ circulară în jurul nucleului (fig. 1.15, a), centrul de acţiune,
respectiv centrul de simetrie al poziţiilor electronului pe orbită coincizând
cu centrul sarcinii pozitive (nucleul).
Dacă atomul se găseşte într-un câmp electric exterior, asupra sarcinilor
elementare din atom acţionează forţe şi anume în sensul câmpului asupra
sarcinii pozitive şi în sens invers asupra electronului (fig. 1.15, b). În
consecinţă, se produce o mică deplasare Δl (finită) a centrului de simetrie al
electronului faţă de nucleu şi atomul se va comporta ca un dipol electric,
având momentul electric p = q 0 Δl , orientat în sensul câmpului electric
14
Stări şi mărimi electrice. Legi
15
Electrotehnică
16
Stări şi mărimi electrice. Legi
17
Electrotehnică
i = ∫ J ⋅ ds (1.38)
S
18
Stări şi mărimi electrice. Legi
K La închiderea întreruptorului K, în
conductorul de legătură, câmpul
V1 V2 electric, datorat diferenţei de potenţial
C1 C2 dintre sfere, determină apariţia unui
Fig. 1.19 curent electric, al cărui sens este invers
sensului de deplasare al electronilor.
Curentul care se stabileşte în conductor are o durată foarte scurtă
(milionimi de secundă).
Transferul de sarcină de pe un corp pe celălalt durează până la egalarea
potenţialelor celor două corpuri, moment în care câmpul electric din
conductor se anulează, tensiunea între sfere devenind nulă.
Pentru a stabili în conductor un curent electric de durată este necesar ca
în circuit să se intercaleze o sursă de energie, numită generator, care are
rolul de a menţine diferenţa de potenţial existentă între corpuri (fig. 1.20).
I Pentru menţinerea acestei
diferenţe de potenţial, sursa de
energie readuce electronii de pe
E corpul 1 pe corpul 2, sub acţiunea
unor forţe neelectrice (deplasarea
electronilor se face în sens invers
forţei electrice exercitate de
V1 V2 câmpul electric E asupra lor).
Similar cu definirea intensităţii
câmpului electric, se defineşte
Fig. 1.20 intensitatea câmpului electric
imprimat E i , prin raportul dintre forţa de natură neelectrică şi sarcina
asupra căreia acţionează:
F neel
Ei = (1.40)
q
Intensitatea câmpului electric imprimat se măsoară în V/m la fel ca şi
intensitatea câmpului electric coulombian.
În regim electrocinetic, rezultanta forţelor medii de natură electrică şi
neelectrică este diferită de zero, deci F + F neel ≠ 0 sau q(E + E i ) ≠ 0 ,
respectiv:
E + Ei ≠ 0 . (1.41)
În regim electrostatic, curentul electric fiind nul, condiţia de echilibru
electrostatic este:
19
Electrotehnică
E + Ei = 0 . (1.42)
Prin definiţie, tensiunea electromotoare de contur reprezintă integrala
de linie a sumei dintre intensitatea câmpului electric coulombian şi
intensitatea câmpului electric imprimat de-a lungul conturului considerat:
u e = v∫ (E + E i ) ⋅ dl . (1.43)
Γ
Deoarece:
1 L
u e = v∫ (E + E i ) ⋅ dl = ∫
v (F + Fneel ) ⋅ dl = , (1.44)
Γ q Γ q
rezultă că tensiunea electromotoare de contur este numeric egală cu lucrul
mecanic efectuat de forţa rezultantă pentru deplasarea sarcinii electrice
unitare pe conturul închis Γ.
Integrala (1.44) poate fi descompusă astfel:
u e = v∫ (E + E i ) ⋅ dl = v∫ E ⋅ dl + v∫ E i ⋅ dl = v∫ E i ⋅ dl , (1.45)
Γ Γ Γ Γ
20
Stări şi mărimi electrice. Legi
u e = v∫ (E + E i ) ⋅ dl = ∫ (E + E i ) ⋅ dl + ∫ (E + E i ) ⋅ dl = ∫ E ⋅dl = U AB (1.46)
Γ AmB BnA AmB
∫ D ⋅ ds = q
Σ
Σ . (1.49)
Fluxul electric, la fel ca sarcina electrică, se măsoară în coulombi (C).
21
Electrotehnică
qΣ
∫ E ⋅ ds = ε
Σ
0
, (1.50)
22
Stări şi mărimi electrice. Legi
(rel. 1. 59).
1.5.3. Legea conservării sarcinii electrice
Se consideră o suprafaţă Σ în interiorul căreia există corpuri încărcate
cu sarcină electrică şi care trece, în general, prin medii conductoare şi
dielectrici. Experienţa relevă faptul că variaţia sarcinii din interiorul
suprafeţei implică apariţia unui curent electric de conducţie prin suprafaţa Σ.
Această constatare poate fi exemplificată cu ajutorul unui condensator
încărcat ale cărui armături se pun în legătură printr-un conductor electric (la
închiderea întreruptorului K). (fig. 1.24).
iΣ Suprafaţa Σ străbate dielectricul dintre
armături şi conductorul de legătură, armătura
qΣ Σ pozitivă găsindu-se în interiorul ei.
++ ++ La închiderea lui K condensatorul se
K descarcă iar prin conductor se stabileşte un
–– –– curent electric. Conform legii conservării
sarcinii electrice (lege generală), intensitatea
curentului de conducţie total iΣ care străbate
Fig. 1.24 suprafaţa închisă Σ este în fiecare moment
egală şi de semn contrar cu variaţia în raport cu timpul a sarcinii electrice
adevărate din interiorul suprafeţei:
dq Σ
iΣ = − (1.53)
dt
În regim electrocinetic staţionar, mărimile fiind invariabile în timp,
legea conservării sarcinii electrice se reduce la:
i Σ = ∫ J ⋅ ds = 0 , (1.54)
Σ
23
Electrotehnică
24
Stări şi mărimi electrice. Legi
+ + + + q’
+ + E0 + + E
q q
+ + r A + + r A
+ + + +
a) b)
Fig. 1.25
Dacă aceeaşi sferă, încărcată cu sarcina q, se introduce într-un dielectric
izotrop şi omogen (fig. 1.25, b), în acelaşi punct A, intensitate câmpului
electric va fi E (E<E0). Micşorarea intensităţii câmpului electric se
datorează faptului că la suprafaţa dielectricului dinspre sferă se manifestă
sarcini de polarizaţie q’ de semn contrar faţă de sarcina adevărată a sferei
(q’<0). Sarcina adevărată a sferei fiind aceeaşi în ambele situaţii, inducţia
electrică în punctul A va avea aceeaşi valoare,
ε0 E 0 = ε0εr E , (1.60)
din care rezultă:
E0
εr =
≥ 1. (1.61)
E
Ţinând seama de proporţionalitate dintre sarcinile electrice şi
intensităţile corespunzătoare ale câmpurilor electrice (E0~q şi E~q+q’),
relaţia (1.61) se poate scrie sub forma:
q
εr = . (1.62)
q + q′
În cazul unor distribuţii volumetrice sau superficiale ale sarcinilor se
obţin expresiile:
ρv ρs
εr = ; εr = . (1.63)
ρv + ρ′v ρs + ρ′s
În tabelul 1.1 se dau permitivităţile relative pentru câteva materiale
dielectrice.
25
Electrotehnică
Tabelul 1.1
Gaze Lichide Solide
aer uscat 1,0006 acetonă 21,5 bachelită 4,5÷6
argon 1,0005 apă distilată 80÷81 sticlă 5÷10
hidrogen 1,0003 alcool etilic 26 preşpan 3÷5
oxigen 1,00055 ulei de 2,2÷2,5 lemn uscat 3÷4
transformator
26
Stări şi mărimi electrice. Legi
l12
.u12 = i ⋅ρ (1.71)
S
La deducerea relaţiei (1.71) s-a presupus că suprafaţa secţiunii
transversale a conductorului este constantă (S), conductorul are
rezistivitatea ρ, l12 fiind lungimea conductorului cuprinsă între secţiunile 1
şi 2.
Mărimea
27
Electrotehnică
l12
R12 = ρ (1.72)
S
reprezintă rezistenţa electrică a conductorului între punctele 1 şi 2.
Rezistenţa electrică se măsoară în ohmi (Ω). Mărimea reciprocă rezistenţei
se numeşte conductanţă:
1
G= (1.73)
R
şi se măsoară în Siemens (1 S=1 Ω-1).
Ţinând seama de relaţia (1.72), forma integrală a legii lui Ohm este:
u12 = R12 ⋅i . (1.74)
Rezistenţa electrică se notează prin simbolurile R sau r.
Relaţia (1.74) permite definirea unităţii de măsură pentru rezistenţă: un
conductor are rezistenţa de 1 Ω, dacă o tensiunea electrică de 1 volt aplicată
la bornele sale, determină prin conductor un curent cu intensitatea de 1 A,
1V
1Ω = . (1.75)
1A
Sistemul fizic dintre punctele 1 şi 2 poartă numele de rezistor. În limbaj
curent se utilizează, de obicei, denumirea de rezistenţă atât pentru sistemul
fizic (rezistor) cât şi pentru proprietatea acestuia de a se opune trecerii
curentului electric prin el (rezistenţă).
Rezistorul este liniar dacă rezistenţa sa nu depinde nici de tensiunea
aplicată la bornele sale, nici de curentul care-l străbate.
În figura (1.27) sunt indicate semnele convenţionale utilizate pentru
reprezentarea rezistoarelor (a
a) b) şi b pentru rezistoare liniare, c
şi d pentru neliniare).
Porţiunea de circuit cuprinsă
c) d) între între secţiunile 1 şi 2
Fig. 1.27 poate fi reprezentată simbolic
ca în figura 1.27.
2
Tensiunea de-a lungul conductorului u12 = ∫ E ⋅ dl = V 1 − V 2 este egală,
1
28
Stări şi mărimi electrice. Legi
29
Electrotehnică
Tabelul 1.2
Coeficientul de
Rezistivitatea ρ Conductivitate
Materialul temperatură la Observaţii
[Ωm] la 200 C a σ [S/m]
200C [1/0C]
Aluminiu (0,028···0,03)⋅10-6 (33···36)⋅106 +3,6⋅10-3
Argint (0,016···0,017)⋅10-6 (59···63)⋅106 +3,7⋅10-3
Aur 0,022⋅10-6 45,4⋅106 +4⋅10-3
Cupru 0,017⋅10-6 57⋅106 +3,9⋅10-3
Fier (pur) 0,1⋅10-6 10⋅106 +4,5⋅10-3
Fier (tole) 0,13⋅10-6 7,7⋅106 +4,5⋅10-3 metale
Mercur 0,96⋅10-6 1,04⋅106 +1⋅10-3
Nichel 0,1175⋅10-6 8,5⋅106 +6,5⋅10-3
Plumb 0,21⋅10-6 4,8⋅106 +4,5⋅10-3
Wolfram 0,05⋅10-6 20⋅106 +5⋅10-3
Zinc 0,06⋅10-6 16,7⋅106 +3,7⋅10-3
Constantan 0,5⋅10-6 2⋅106 -0,05⋅10-3
Aliaje de
Manganină 0,42⋅10-6 2,4⋅106 +0,02⋅10-3
mare
Nichelină 0,43⋅10-6 2,32⋅106 +0,23⋅10-3 rezistivitate
Crom-nichel 1,12⋅10-6 0,84⋅106 +0,13⋅10-3
Cărbune pentru
(50···80)⋅10-6 (13···20)⋅103 -0,8⋅10-3
lămpi cu arc
Perii de grafit (12···49)⋅10-6 (25···83)⋅103
Pământul 102···104 10-4···10-2
Apa de râu 10···102 10-2···10-1 diverse
Apa de mare ∼0,3 ∼3
Apa distilată 104···105 10-5···10-4
Ulei de
1012…1018 10-18…10-12
transformator
Se constată din datele prezentate în tabel că dintre materialele
conductoare metalice folosite în tehnică, argintul are rezistivitatea cea mai
mică; fiind un material preţios, utilizarea lui este limitată la contacte
electrice, fire de suspensie pentru aparate de măsură etc.
Materialul de bază pentru conductoarele electrice este cuprul a cărui
rezistivitate este cu puţin mai mare decât a argintului. Deoarece cuprul este
un material deficitar, el este înlocuit cu aluminiul (la linii electrice, coliviile
motoarelor unor maşini asincrone etc.).
Utilizarea aluminiului prezintă unele avantaje economice importante: la
aceeaşi rezistenţă electrică şi lungime, secţiunea conductorului de aluminiu
este de 1,6 ori mai mare decât a conductorului de cupru, dar greutatea
conductorului de aluminiu este aproximativ jumătate din greutatea
conductorului de cupru. În plus, tona de cupru este de cca. 1,7 ori mai
scumpă decât tona de aluminiu.
30
Stări şi mărimi electrice. Legi
31
Electrotehnică
Tabelul 1.3
Materialul Tc [K] Temperatura critică a materialelor
Al 1,175 supraconductoare depinde de valoarea
Sn 3,72 câmpului magnetic exterior.
Pb 7,18 Starea de supraconductibilitate este
Nb 8,7 însoţită de o serie de proprietăţi şi comportări
Ti 0,39
interesante:
- un curent, odată stabilit într-un supraconductor, se menţine timp
îndelungat dacă temperatura T<Tc;
- în interiorul unui supraconductor nu se poate stabili un câmp magnetic
(efectul Meisner).
Rezistivitatea electrică a materialelor este influenţată şi de alţi factori:
câmp electric, câmp magnetic etc.. De exemplu, rezistivitatea carburii de
siliciu scade cu creşterea câmpului electric, proprietate ce are aplicaţii la
construcţia descărcătoarelor cu rezistenţă variabilă, folosite la protecţia
instalaţiilor electrice împotriva supratensiunilor.
În prezenţa câmpului magnetic, rezistivitatea electrică a materialelor
conductoare şi semiconductoare parcurse de curent, creşte, comportare
cunoscută sub denumirea de efect magnetorezistiv fizic sau efect Gauss.
1.5.6. Legea transformării energiei în medii conductoare parcurse
de curenţi (Joule - Lenz)
La trecerea curentului electric printr-un conductor se dezvoltă căldură,
fapt ce denotă că în procesul de conducţie electrică se produc transformări
de energie.
Se constată, de asemenea, că în sursele de energie (pile şi
acumulatoare) parcurse de curent intervin transformări energetice
(dezvoltarea sau absorbţia energiei unor reacţii chimice).
Legea transformării energiei în medii conductoare parcurse de curent
este o lege generală, care în formă locală, dă expresia energiei cedate de
câmpul electromagnetic în unitatea de timp şi pe unitatea de volum a
conductorului. În conformitate cu această lege, puterea cedată de câmpul
electromagnetic unităţii de volum dintr-un conductor aflat în stare
electrocinetică este egală cu produsul scalar dintre intensitatea câmpului
electric E şi densitatea de curent J ,
p = E⋅J. (1.81)
În cazul particular al conductoarelor liniare, izotrope şi omogene (în
care Ei = 0 ) ţinând seama de legea lui Ohm (rel. 1.66), expresia (1.81) se
poate scrie sub forma:
32
Stări şi mărimi electrice. Legi
p = E ⋅ J = ρ ⋅ J 2 > 0, (1.82)
numită şi forma locală a legii lui Joule-Lenz.
În expresia (1.82), p reprezintă căldura dezvoltată în unitatea de timp şi
unitatea de volum a conductorului parcurs de curent. Ea este independentă
de sensul curentului, fiind întotdeauna pozitivă şi corespunde efectului
electrocaloric ireversibil sau efectul Joule-Lenz.
În concluzie, în procesul de conducţie electrică o parte din energia
câmpului electromagnetic se transformă ireversibil în căldură.
Dacă se integrează expresia (1.81) pe volumul V al conductorului, se
u12 obţine puterea totală P, cedată de
câmpul electromagnetic conductorului
parcurs de curent. În cazul unui
i dl S E
conductor filiform ( E, J şi dl sunt
(ρ) ds J
paraleli) şi ţinând seama că
1 2
dv = dl ⋅ ds (fig. 1.31), se obţine:
Fig. 1.31
2
P = ∫ E ⋅ J ⋅ dv = ∫ E ⋅ dl ⋅∫ J ⋅ ds = u12 ⋅ i . (1.83)
V 1 S
Ţinând seama de forma integrală a legii lui Ohm (rel. 1.77), expresia
puterii cedate de câmpul electromagnetic conductorului parcurs de curent,
transformată ireversibil în căldură, se poate scrie sub forma:
u2
P = u ⋅ i = R ⋅ i2 = (1.84)
R
Unitatea de măsură pentru puterea electrică se numeşte Watt (W).
Energia produsă sau consumată într-un interval de timp se calculează ca
produsul dintre putere şi timp. Dacă puterea variază în intervalul de timp
considerat, energia se determină cu relaţia:
t
W = ∫ P ⋅ dt . (1.85)
0
33
Electrotehnică
p = E ⋅ J = ρ ⋅ J 2 − E i ⋅ J, (1.86)
în care primul termen din partea dreaptă (ρ⋅J2 >0), corespunde efectului
Joule-Lenz, iar al doilea termen se referă la schimbul de putere dintre
câmpul electromagnetic şi sursă.
Dacă vectorii E i şi J sunt omoparaleli (au acelaşi sens, deci curentul
străbate sursa în sensul tensiunii electromotoare), puterea Ei J > 0 este
efectiv cedată de sursă şi primită de câmpul electromagnetic (de exemplu la
o sursă de t.e.m., care produce energie electrică).
Dacă vectorii E i şi J sunt antiparaleli (au sensuri contrare, deci
curentul străbate sursa în sens opus tensiunii electromotoare), puterea
Ei J < 0 este efectiv cedată de câmpul electromagnetic şi primită de sursă
(de exemplu, la un acumulator care se încarcă).
Integrând relaţia (1.86) pe volumul V al conductorului se obţine forma
integrală a legii transformării energiei în medii conductoare parcurse de
curenţi, în prezenţa câmpurilor imprimate:
P = R ⋅ i 2 − U e ⋅ i, (1.87)
în care primul termen din partea dreaptă R⋅i2>0 reprezintă puterea disipată,
adică dezvoltată ireversibil sub formă de căldură în conductor, iar al doilea
termen Ue⋅i reprezintă puterea generată de sursă şi cedată câmpului
electromagnetic, dacă Ue şi i au acelaşi sens efectiv (Ue⋅i>0), sau puterea
primită de sursă din partea câmpului electromagnetic, dacă Ue şi i au sensuri
efectiv opuse (Ue⋅i<0); ultima situaţie corespunde regimului de încărcare al
sursei.
34