Émile Zola

Émile Zola (n. 2 aprilie 1840, d.29 septembrie 1902) a fost

un romancier francez, cel mai important exemplu al şcolii naturaliste şi
o figură majoră a eliberării politice a Franţei.

Născut la Paris, fiu al unui inginer italian, Émile Zola şi-a petrecut
copilăria în Aix-en-Provence şi a învăţat la Collège Burbon. La vârsta
de 18 ani s-a întors la Paris unde a studiat la Lycée Saint-Louis. După
ce a lucrat în diverse posturi de funcţionar mărunt a început să scrie
pentru coloana literară a unui ziar. Controversat de la bun început, el
nu şi-a ascuns dispreţul faţă de Napoleon al III-lea al Franţei, care s-a
folosit de a doua revoluţie franceză ca de un vehicul pentru a deveni
împărat.

Mai mult de jumătate dintre romanele sale sunt parte dintr-un ciclu
ce poartă numele de Les Rougon-Macquart. Având ca scenă cel de-al
doilea imperiu francez, urmăreşte influenţa eredităţii asupra
violenţei, alcoolismului şi prostituţiei în două ramuri ale unei familii,
respectabilii Rougon şi infamii Macquart, timp de cinci generaţii.

După propria mărturie „Doream să ilustrez, la începutul unui secol

de libertate şi adevăr, o familie care nu se poate abţine în goana de a
poseda toate bunurile pe care progresul le pune la dispoziţie şi care
deraiază din cauza propriului avânt; convulsia fatală ce însoţeşte
naşterea unei noi lumi.”

Zola şi pictorul Paul Cézanne au fost prieteni în copilărie şi în

tinereţe, dar relaţia s-a răcit mai târziu din pricina descrierii fictive de
către Zola a lui Cézanne şi a vieţii boeme a pictorilor în
romanul L'Oeuvre.

Zola şi-a riscat cariera şi chiar viaţă pe 13 ianuarie 1898 când

manifestul său J'acusse a fost publicat pe prima pagină a cotidianului
parizian L'Aurore. Ziarul era condus de Ernest Vaughan şi Georges
Clemenceau, care au decis că acel controversat articol va avea forma
unei scrisori deschise către preşedinte, Félix Faure. J'accuse acuza
guvernul francez de antisemitism şi de încarcerarea incorectă a
lui Alfred Dreyfus. Zola a fost judecat pentru calomnie pentru
publicarea manifestului J'accuse pe 7 februarie 1898 şi a fost
condamnat pe 23 februarie. Zola a declarat că osândirea şi deportarea
pe Insula Diavolului a căpitanului evreu Alfred Dreyfus a venit după o
falsă acuzaţie de spionaj şi a fost o eroare judiciară. Cazul, cunoscut şi
ca afacerea Dreyfus a divizat Franţa între armata reacţionară şi
biserică pe de o parte şi societatea mai liberală pe de altă parte.
Consecinţele s-au manifestat timp de ani de zile, încât la a o suta
aniversare a publicării articolului de către Émile Zola, cotidianul
romano-catolic francez La Croix şi-a cerut scuze pentru antisemitismul
manifestat în timpul afacerii Dreyfus. Zola a fost un far călăuzitor
pentru Franţa şi scrisoarea sa a marcat un moment de cotitură în ceea
ce priveşte afacerea Dreyfus, ducând la redeschiderea cazului
căpitanului şi la achitarea sa în cele din urmă. În timpul evenimentelor,
Zola a fost acuzat de calomnie, condamnat şi i s-a retras Legiunea de
Onoare. Pentru a nu fi încarcerat el a fugit în Anglia. După puţin timp i
s-a permis să se întoarcă; la timp pentru a asista la căderea
guvernului. Dreyfus a fost condamnat din nou, dar în cele din urmă a
fost eliberat, în mare parte datorită forţei morale a argumentelor lui
Zola. Acesta a spus „Adevărul este în marş şi nimic nu-l va opri”. În
1906, Dreyfus a fost exonerat de către Curtea Supremă. Zola a murit
la Paris pe 29 septembrie 1902 din cauza unei intoxicaţii cu monoxid
de carbon cauzat de un coş de fum blocat. Inamicii săi au fost acuzaţi,
dar n-a fost dovedit nimic. Iniţial a fost îngropat în Cimetière de
Montmartre din Paris, dar pe 4 iunie 1908, la aproape şase ani de la
moartea sa, rămăşiţele sale au fost mutate în Panthéon.

În ianuarie 1998, preşedintele Jaques Chirac a ţinut un memorial

pentru a onora centenarul manifestului J'accuse.