RICHARD WAGNER

Richard (Wilhelm) Wagner

(n. 22mai 1813, Lipsca; d. 13
februarie 1883, Veneţia) compozitor,
dramaturg şi teoretician al artei
germane, unul din cei mai de seamă
reprezentanţi ai romantismului
muzical.
Richard Wagner s-a născut
la Lipsca (azi Leipzig) într-o familie
de actori. A studiat la Dresda şi
la Lipsca, luând lecţii de compoziţie
cu Christian Theodor Weinling.
Între 1833 şi 1839 Wagner a lucrat
pentru teatrele de operă
din Würzburg, Magdeburg, Königsberg şi Riga, a compus primele sale
opere Die Feen („Zânele",1834), Das Liebesverbot („Dragoste
interzisă", 1836) şi mai multe piese orchestrale. În 1836 se
căsătoreşte cu actriţa Minna Planner. Călătoreşte mult, cunoscând
principalele centre muzicale europene. În timpul unei agitate călătorii
pe mare spre Anglia elaborează planul pentru opera „Olandezul
zburător". După o scurtă şedere în Londra, pleacă la Paris, unde este
profund impresionat de muzica lui Hector Berlioz.

În continuare, geniul său muzical s-a format şi s-a relevat sub

influenţa muzicii lui Carl Maria von Weber,Wolfgang Amadeus Mozart şi
în special a simfonismului lui Ludwig van Beethoven. Primele sale
opere de un răsunet deosebit, Rienzi (1840 - premieră la 20
octombrie 1842 la Dresda), Der fliegende Holländer(„Olandezul
zburător" sau „Vasul fantomă", 1841 - prezentată în premieră la 2
ianuarie 1843 la Dresda), l-au impus în viaţa artistică. În 1843 se
stabileşte în Dresda, unde devine Kapellmeister la curtea regelui
dinSachsen. Următoarele sale opere Tannhäuser (1845)
şi Lohengrin (1848) sunt mai greu acceptate de public, datorită
elementelor inovatoare în structura dramatică şi muzicală. Cu sprijinul
lui Franz Liszt, vor fi prezentate mai târziu cu succes la Weimar.

Fire orgolioasă, Wagner a avut o existenţă agitată. Sub influenţa

scriitorului Heinrich Laube, a adoptat ideile republicane ale
mişcării Jungen Deutschland („Tânăra Germanie"), dar, după
înfrângerea revoluţiei din 1848, este nevoit să se refugieze
la Zürich în Elveţia, unde rămâne 10 ani, până în anul 1858. Aici o
cunoaşte pe scriitoarea Mathilde Wesendonck, pentru care nutreşte o
adevărată pasiune şi pe ale cărei versuri compune un ciclu de lied-uri.
În aceste împrejurări se desparte de soţia sa, Minna; mai târziu se va
căsători cu Cosima , fiica lui Franz Liszt. Începând cu anul 1864 devine
protejatul regelui Ludwig II al Bavariei, un pasionat admirator al
muzicei wagneriene. Regele îl susţine financiar, Wagner putând astfel
să se consacre numai creaţiei artistice. Cu ajutorul protectorului se
construieşte Teatrul de la Bayreuth, special pentru înscenările operelor
lui Wagner, unde - până în zilele noastre - în fiecare vară (iulie-
august), au loc renumitele festivale muzicale „Richard Wagner".

Richard Wagner s-a mutat la Bayreuth la data de 24 aprilie 1872. A

locuit in primele 3 zile pe strada Bahnhofstr.14, într-o casă închiriată la
intervenţia sorei sale Ottilie Brockhaus, pe lângă rudele soţului ei din
Bayreuth. La data de 27 aprilie 1872 R. Wagner s-a mutat provizoriu la
hotelul „Fantaisie” din Donndorf (comună la 4 km vest de Bayreuth),
nu departe de castelul „Fantaisie”. Spre sfârşitul lunii sept.1872 familia
Wagner s-a mutat din Donndorf în casa de pe strada Dammallee nr.7
din Bayreuth. Aici a început penultima sa opera „Götterdämmerung”
(„Amurgul Zeilor”), terminată in „Haus Wahnfried”, casă in care s-a
mutat în toamna anului 1874. Cu „Amurgul Zeilor” a încheiat - după 26
ani - tetralogia „Inelul Nibelungilor”. ÎnBayreuth a compus şi cea din
urmă operă a vieţii sale, „Parsifal”. A murit la Veneţia (în Palatul
Vendradim), în ziua de 13 februarie 1883, la vârsta de 70 ani, în urma
unei afectiuni cardiace. Soţia Cosima (fiica compozitorului Franz Liszt)
a preluat după decesul soţului conducerea Festivalului Wagner,
supravieţuind încă 47 de ani. Au avut 3 copii: Isolde (1865-1919), Eva
(1867-1942, căsătorită cu H.S.Chamberlain) şi Siegfried (1869-1930,
căsătorit cu Winifred Williams-Klindworth).
 Motivele care l-au îndemnat pe Richard Wagner sa aleagă ca
reşedinţă oraşul Bayreuth au fost următoarele:

• oraşul era situat în Bavaria, ţara ocrotitorului său, regele bavarez

Ludwig II (1845-1886), faţă de care s-a simţit profund îndatorat şi
legat.

• Bayreuthul era amplasat geografic în inima Imperiului German,

relativ uşor accesibil din toate direcţiile.

• avea o clădire de operă (puţin folosită), în care el spera să prezinte

in exclusivitate operele sale (ulterior scena operei s-a dovedit a fi
neîncăpătoare înscenărilor wagneriene, ceea ce l-a determinat să
construiasca - cu sprijinul financiar al regelui bavarez Ludwig II -
cladirea „Festspielhaus” de pe dealul Grüner Hügel).

• nu existau alte teatre în oraş care să-i facă concurenţă (nu admitea -
din orgoliu - concurenţa).

• se afla în vecinătatea masivului muntos Fichtelgebirge, leagănul

legendar al unor grupuri etnice germane.

Scrierile lui Arthur Schopenhauer şi Friedrich Nietzsche, precum şi

schimbarea condiţiei sale sociale ca favorit al regelui Ludwig II al
Bavariei l-au făcut să adere la ideile naţionaliste pangermanice. Ideile
sale sunt cuprinse în numeroase eseuri despre muzică, teatru, politică
şi religie ca Kunst und Revolution („Arta şi revoluţia", 1848), Das
Kunstwerk der Zukunft („Opera de artă a viitorului", 1850), Oper und
Drama („Opera şi drama", 1851). Wagner s-a considerat pontiful unui
cult artistic înrădăcinat în cultura germană, inspirată din vechile
legende nordice, cu personaje eroice, care se mişcă într-o lume
supranaturală. Această artă, gravitând în jurul dramei muzicale,
trebuia să dea naştere acelei opere naţionale, care să fie pentru
germani ceea ce tragedia clasică fusese pentru grecii antici. Drama
muzicală wagneriană se opune divertismentului operei tradiţionale,
bazându-se pe o acţiune sacră, alegorie a dramei interioare, printr-o
unitate indisolubilă cu textul, scris de Wagner însuşi pentru
majoritatea partiturilor sale. Wagner introduce ca inovaţii „melodia
infinită" şi „motivul conducător" (das Leitmotiv), procedeu simbolic de
sugerare şi evocare a unor teme psihologice, a unor momente-cheie în
desfăşurarea dramatică.

Această concepţie şi-a găsit întruchiparea în monumentala sa

tetralogie Der Ring des Nibelungen ("Inelul Nibelungilor"), compusǎ din
opereleDas Rheingold („Aurul Rinului", 1854), Die
Walküre („Walkiria", 1856), Siegfried (1970)
şi Götterdämmerung („Amurgul zeilor", 1874), care configurează, într-
o lume de eroi şi mituri, conflictul între violenţa primitivă a omului şi
natura sa spirituală. Calitatea excepţională a artei lui Wagner se
reflectă şi în capodoperele sale Tristan und Isolde (1859), triumf al
dragostei asupra morţii, Die Meistersinger von Nürnberg(„Maeştrii
cântăreţi din Nürnberg", 1867), Parsifal (1882), în care reia legenda
„Sfântului Graal", dramatică încleştare a evlaviei cu sentimentul
păcatului.

Creaţia wagneriană a avut o influenţă covârşitoare asupra evoluţiei

ulterioare a muzicii. Compozitori ca Anton Bruckner, Gustav
Mahler, Claude Debussy (la începutul activităţii sale), Arnold
Schönberg, Richard Strauss s-au dezvoltat sub influenţa muzicii lui
Richard Wagner.

Cronologia operelor:
„Rienzi” – 1842
„Olandezul zburător” (sau „Vasul fantomă”) – 1843
„Tannhauser” (titlul complet este „Tannhauser şi întrecerea
cântăreţilor la Wartburg) – 1845
„Lehebgrin” – 1850
Tetralogia „Inelul Nibelungilor”: „Aurul Rinului” – 1854
„Walkiria” – 1856
„Siegfried” – 1857
„Amurgul zeilor” – 1874
„Tristan şi Isolda” – 1859
„Maeştri cântăreţi din Nurnberg” – 1867
„Parsifal” – 1882