Sunteți pe pagina 1din 10

Robert Schumann

Născut la Zwickau, în Germania, pe 8 iunie 1810, Robert


Schumann este unul dintre cei mai importanți compozitori romantici. Alături de colegii săi de generație
faimoși – Frederic Chopin, Franz Liszt, Hector Berlioz și Felix Mendelssohn, Robert Schumann şi-a făcut
apariţia în prim planul vieții muzicale în jurul anului 1830.
Şi-a dovedit încă de tânăr talentul muzical, dar şi literar. A studiat pianul cu Friedrich Wieck, a cărui
fiică i-a devenit mai târziu soţie. Ambiţiile sale de pianist concertist au fost spulberate de probleme la
degetele uneia dintre mâini, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe Schumann să scrie un număr important de
creaţii dedicate acestui instrument în anii 1830. Începând cu 1833, Schumann strânge în jurul său un cerc de
tineri artişti, formând "Liga Davidienilor" – polul opus filistinilor, micilor burghezi incapabili de aspiraţii
artistice şi filosofice. Iar în 1834, împreună cu Friedrich Wieck şi alţi câţiva prieteni, Schumann fondează
"Neue Zeitschrift für Musik", o publicaţie muzicală pe care o va edita şi în care va scrie numeroase articole
importante în calitate de critic şi muzicolog.
1840, anul căsătoriei lui cu Clara, şi ea pianistă, a fost descris de muzicologi drept "anul liedurilor",
apoi tânăra soţie l-a încurajat să îşi încerce măiestria şi în formele ample, anul 1841 fiind "anul simfonic",
iar 1842 – traversat în special de genuri camerale.
Stabilită iniţial la Leipzig şi apoi la Dresda, familia Schumann s-a îndreptat în 1850 spre Düsseldorf,
unde Robert a avut primul său angajament oficial, ca director municipal de muzică.
S-a scris mult despre problemele de sănătate ale lui Schumann, despre crizele sale psihice. În 1854
începe să se plângă de halucinaţii auditive şi cere să fie internat într-un azil, totul culminând cu un dramatic
episod în care încearcă să îşi pună capăt zilelor. Johannes Brahms, prieten apropiat al familiei, vine
la Düsseldorf pentru a o ajuta pe Clara. Ultimii doi ani şi jumătate ai vieţii lui Robert Schumann sunt
petrecuţi la azilul din Endenich - se stinge din viaţă pe 29 iulie 1856.
În ceea ce priveşte creaţia lui Schumann, "unii biografi au caracterizat drept subiectivă, romantică,
prima perioadă creatoare, şi obiectivă, clasică, cea de-a doua. De fapt, este mai just să observi permanent, şi
în tinereţea, şi la maturitatea compozitorului, mixtura între cele două atitudini stilistice”, remarca
muzicologul Valentina Sandu-Dediu în cartea dedicată acestuia. „Faptul că aproape fiecare faţetă a creaţiei
lui Schumann poate fi considerată drept cea decisivă nu este atât de deconcertant pe cât ar părea la o primă
vedere. Pur şi simplu, înseamnă cu muzicianul reprezenta mai multe lucruri: un progresist, un poet al
sunetelor, un intelectual bugrhez, un iubitor al bizarului şi enigmaticului”, scria John Daverio în
volumul Robert Schumann. Herald of a „New Poetic Age”.

Compozitii la pian

 Op. 1, Variații ale numelui "Abegg" (1830)


 Op. 2, Papillons, (1829—1831)
 Op. 3, Exerciții după metoda lui Paganini pentru Capricii
 Op. 4, Intermezzi (1832)
 Op. 5, Impromptus [pe o tema a Clarei Wieck] (1833)
 Op. 6, Davidsbündlertänze (1837)
 Op. 7, Toccata (1832)
 Op. 8, Allegro în B minor (1831)
 Op. 9, Carnaval (1834—1835)
 Op. 10, 6 Studii de Concert pe baza Capricii lui Paganini (1833)
 Op. 11, Sonata No. 1 in F-sharp minor (1835)
 Op. 12, Fantasiestücke (1837)
 Op. 13, Études Symphoniques (1834)
 Op. 14, Sonata No. 3 in F minor (1835)
 Op. 15, Kinderszenen (1838)
 Op. 16, Kreisleriana (1838)
 Op. 17, Fantasia in C (1836)
 Op. 18, Arabeske in C (1839)
 Op. 19, Blumenstück in D-flat (1839)
 Op. 20, Humoreske in B-flat (1839)
 Op. 21, Novelletten (1838)
 Op. 22, Sonata No. 2 in G minor (1833—1835)
 Op. 23, Nachtstücke (1839)
 Op. 26, Faschingsschwank aus Wien (1839)
 Op. 28, Trei Aventuri (1839)
 Op. 32, Scherzo, Gigue, Romance & Fughette (1838-1839)
 Op. 56, Etuden in kanonischer Form für Orgel oder Pedalklavier
 Op. 58, Skittzen für Orgel oder Pedalklavier
 Op. 68, Albumul pentru tineret
 Op. 72, Vier Fugen
 Op. 73, Piese de Fantezie pentru Clarinet și Pian (1849)
 Op. 76, Vier Märsche
 Op. 82, Waldszenen
 Op. 99, Bunte Blatter
 Op. 124, Albumblätter
 Op. 126, 3 Sonate pentru pain pentru tineri
 Op. 133, Gesänge der Frühe
 Cantec Nordic
 Variationen in Es-dur über ein eigenes Thema o.op. “Geister-Variationen”

Melodii și Lucrări pentru Cor

 Op. 24, "Liederkreis" (Heine), nouă melodii


 Op. 25, "Myrthen", douăzeci și șase de melodii (4 cărți) (1840)
 Op. 29, 3 Gedichte (op. 29)
 Op. 39, "Liederkreis" (Eichendorff), douăsprezece melodii(1840)
 Op. 42, "Frauenliebe und -leben" (Chamisso), opt melodii(1840)
 Op. 48, "Dichterliebe," șaisprezece melodii din Buch der Lieder de Heinrich Heine
 Op. 57, "Belsatzar," baladă (Heine)
 Op. 64, Melodie, "Tragödie" (Heine) (1841)
 Ballad, “Der Handschuh” (Schiller) -. probabil scrisă în 1851
 Op. 91, Melodii de la Wilhelm Meister și Recviemul lui Mignon (1849)
 Op. 138, Spanische Liebeslieder (1849)
 Choral and Dramatic Works: — "Paradise and the Peri", for soloists, chorus and orchestra (op. 50) - 1843
 Faust music 1844— 1853
 "Genoveva", opera 1848
 Manfred music 1849
 Der Rose Pilgerfahrt “ (Moritz Horn), for solos, chorus and orchestra (op. 112)
 - - 18 I Der Königssohn” (Uhland), for solos, chorus and orchestra (op. 103)
 "Des Sängers Fluch" (Uhland) for solos, chorus and orchestra (op. 139)
 Mass for four part chorus and orchestra (op. 148), 1852
 “Vom Pagen und der Königstochter,” four ballads (Geibel) for solos, chorus and orchestra (op. 135)
 "Das Glück von Edenhall", ballad (Uhland), for solos, chorus and orchestra (op. 143) - -
 Festival overture on the Rheinweinlied for 53 orchestra and chorus (op. 123) -

Chamber Music (muzica de camera)

 Op. 41, Three string quartets in A minor, F and A


 Op. 44, Piano quintet in E flat (1842)
 Op. 46, Andante and variations for two pianos (1843)
 Op. 47, Piano quartet in E flat (1842)
 Op. 63, Trio for piano and strings in D minor (1847)
 Op. 70, Adagio and Allegro for Horn and Piano
 Op. 73, Fantasiestücke for clarinet and pianoforte
 Op. 80, Trio for piano and strings in F (1847)
 Op. 88, Fantasiestücke for piano trio
 Op. 94, Three Romances for oboe and piano (1849)
 Op. 102, Five "Stücke im Volkston" for piano and violoncello (1849)
 Op. 105, Sonata for pianoforte and violin in A minor (1851)
 Op. 110, Trio for pianoforte and strings in G minor
 Op. 113, "Märchenbilder" for pianoforte and viola
 Op. 121, Sonata for pianoforte and violin in D minor (1851)
 "Märchenerzählungen", four pieces for clarinet, viola and pianoforte, probably written in 1853

Orchestral Works

 Op. 38, Symphony No. 1 in B flat, "Spring", (1841)


 Op. 61, Symphony No. 2 in C (1845-46)
 Op. 97, Symphony No. 3 in E flat, "Rhenish" (1850)
 Op. 120, Symphony No. 4 in D minor (1841; revised in 1851)
 Overture, Scherzo and Finale
 Op. 100, Overture: The Bride of Messina(1850-1)
 Op. 115, Manfred Overture (1848)
 Op. 128, Julius Caesar Overture (1851)

Concerte și piese de concert

 Op. 54, Concertul pentru pian în La minor (1841-45)


 Op. 86, Konzertstück for Four Horns and Orchestra (1849)
 Op. 92, Introduction and Allegro Appassionato for Piano and Orchestra (1849)
 Op. 129, Concertul pentru violoncel în La minor (1850)
 Op. 134, Introduction and Allegro for Piano and Orchestra (1853)
 Violin Concerto, 1853
ISAAC NEWTON

Isaac Newton
este cunoscut azi în
întreaga lume drept unul
dintre cei mai
importanţi
matematiciani, fizicieni
şi astronomi ai omenirii.
A fost primul om de
ştiinţă care a demonstrat
că legile naturii guvernează atât mişcarea Pământului, cât şi a altor corpuri cereşti, intuind că orbitele pot fi
nu numai eliptice, dar şi hiperbolice sau parabolice.
Considerat una dintre cele mai strălucite minţi ştiinţifice din toate timpurile, matematicianul şi
fizicianul Isaac Newton a formulat teorii valide despre, printre altele, mişcare, gravitaţie şi calcul. Fiu al
unui ţăran analfabet, Newton a fost o persoană introvertită şi secretoasă în legătură cu munca sa.
Pe lânga toate descoperirile sale şi teoriile enunţate, există însă şi anumite aspecte ale vieţii
englezului pe care mulţi nu le cunosc, scrie Huffington Post. Publicaţia americană a publicat recent o listă a
celor mai inedite lucruri mai puţin cunoscute despre Isaac Newton:

1. Newton credea despre el că este un mare păcătos. Pe când avea aproximativ 19 ani, matematicianul a
făcut o listă a celor 48 de „păcate” pe care le comisese. Printre greşelile enumerate de acesta se număra
faptul că era obraznic cu mama lui sau că avea „gânduri nepotrivite”.

2. Celebrul fizician şi-a înfipt un ac sub globul ocular, în mod intenţionat. La vremea respectivă, nu erau
cunoscute prea multe lucruri despre lumină, astfel că oamenii nu ştiau sigur dacă ochiul uman este cel care o
produce sau dacă doar o colectează, scrie sursa citată. Curios, Newton a început să cerceteze singur optica,
motiv pentru care a făcut şi gestul respectiv. Ulterior, Newton a descris într-unul din caietele sale care au
fost efectele experimentului.

3. Isaac Newton a avut două căderi nervoase. Prima dintre acestea s-ar fi produs în anul 1678, după o
discuţie în contradictoriu privind anumite aspecte ale teoriei sale despre optică. Cea de-a doua ar fi apărut în
1693, când acesta a renunţat la cercetările ştiinţifice. Newton a dat atunci vina pe lipsa de somn şi epuizare,
însă mulţi istorici au menţionat printre motive şi otrăvirea uşoară a matematicianului cu substanţe folosite în
timpul experimentelor.

4. Newton s-a născut prematur. Hannah Ayscough, mama acestuia, l-a adus pe lume cu trei luni înainte de
termen. În plus, chiar dacă el s-a dovedit a fi un geniu, tatăl lui era analfabet, iar mama reuşea doar cu greu
să citească.

5. În perioada în care era student la Cambridge, a fost nevoit să servească la mese şi să cureţe camerele
celorlalţi studenţi. În schimbul acestor servicii, tânărul matematicin primea un mic ajutor financiar.
În 1669, Newton, pe atunci în vârstă de 26 de ani, a fost promovat profesor Lucasian de matematică
la Cambridge, a doua persoană din istorie căreia i s-a acordat această distincţie de către universitatea a căror
origini au fost datate în anul 1209. Cu toate că a predat la Cambridge aproape 30 de ani, Newton nu a fost
foarte interesat de cursurile şi studenţii săi, fiind dedicat propriei cercetări. Prezenţa era slabă. Frecvent, la
cursurile fizicianului nu se prezenta niciun student.

6. Newton era un băiat foarte singuratic. Mulţi cercetători au sugerat chiar că acesta ar fi suferit de tulburare
bipolară sau autism. Aceste ipoteze nu au putut fi însă demonstrate.

7. În 1665, în urma apariţiei unui focar de ciumă bubonică în Anglia, Universitatea Cambridge s-a închis,
obligându-l pe Newton să se întoarcă acasă, la Woolsthorpe Manor. În timp ce se află în grădina de acolo, el
a văzut un măr căzând dintr-un copac, eveniment care l-a inspirat să formuleze faimoasa lege a gravitaţiei
universale. Newton i-a povestit ulterior incidentul lui William Stukeley, autorul memoriilor sale.
Copacul există şi la ora actuală, iar o parte a mărului pe care Newton l-a văzut căzând în acea zi, în
grădina din Woolsthorpe Manor a fost dus în 2010 în spaţiu, la bordul navei spaţiale Atlantis.Fizicianul a
supravieţuit epidemiei de ciumă, care în anul 1665 a lovit Londra. Acesta şi colegii săi de la facultate au fost
trimişi acasă pentru a nu contacta boala.

8. Isaac Newton era pasionat de alchimie. El şi-a dedicat o mare parte din timp încercării de a crea ”piatra
filosofală” despre care el credea că are puterea de a transforma alte metale în aur şi de a-i face pe oameni
nemuritori. Ştiinţa ocultă avea ca scop transformare metalelor ordinare în aur. Printre proiectele sale de
cercetare a fost studierea Bibliei. Newton a încercat să găsească mesaje secrete legate de felul în care
funcţionează universul.

9. Elaborarea teoriilor sale nu s-a produs după ce acesta a văzut cum un măr cade pe pământ. „Mulţi oameni
cred că Newton a fost lovit în cap de un măr”, a explicat James Gleick, autorul unui volum biografic al
fizicianului. „Probabil că acest lucru nu este adevărat”, a adăugat acesta, precizând că, cel mai probabil,
Isaac Newton a realizat atunci că aceeaşi forţă invizibilă care a provocat căderea mărului influenţează şi
mişcările Lunii.

10. Newton a fost parlamentar

Între 1689 şi 1690, Newton a fost membru al Parlamentului, reprezentând Universitatea Cambridge.
Contribuţia sa a fost limitată. El ar fi vorbit o singură dată, când a rugat un aprod să închidă geamul deoarece
era răcoare. În acea perioadă, pe care a petrecut-o la Londra, Newton s-a întâlnit cu mai multe persoane
influente ale vremii, printre care regele William al III-lea şi filosoful John Locke.

11. A fost numit cavaler

În 1705, Newton a fost înnobilat de regina Ana. În acel moment, el era un om bogat după ce
moştenise proprietăţile mamei sale şi publicase două lucrări de căpătâi. Newton a fost înmormântat la
Westminster Abbey, locul de veci al monarhilor englezi, precum şi a altor persoane notabile care nu aparţin
familiei regale (Charles Darwin, Charles Dickens sau exploratorul David Livingstone).
EDUCAȚIA

”Oamenii se nasc ignoranţi, nu proşti; ei ajung proşti din cauza


educaţiei."
Bertrand Russell

Lumea fără educație ar fi un haos. Oameni incapabili să se înţeleagă, să se


exprime, să trăiască într-o comunitate, oameni fără viitor, pentru că nu şi-au primit
educaţia.
Orice forma de organizare umana se bazeaza pe educatie. Nu e ceea ce
cunoastem noi a fi educatie intotdeauna, adica mers la scoala, la facultate sau
invatat cum sa vorbim, cum sa ne purtam, dar oricine are parte de educatie. Și cei
din triburile salbatice, care nici nu stiu ca exista scoala au educatie, sunt educati de
mici care este ierarhia in trib, sunt educati cum sa vaneze, cum sa-si intemeieze o
familie, sunt educati cum sa-si construiasca arme si adaposturi. Până și animalele
au "educatia" lor - cum sa vaneze, cum sa se ascunda de dusmani etc. deci viata
fara educatie de fapt nu ar mai fi viata.

40 de citate despre educatie:


1. Educatia este ceea ce supravietuieste dupa ce tot ce a fost invatat a fost uitat. Burrhus Frederic Skinner

2. Universitatea dezvolta toate aptitudinile, inclusiv si prostia. Anton Pavlovici Cehov

3. Cel care se pricepe nu vorbeste, stapanind eruditia el tace. Lao-Tzu

4. Cei care educa copiii sunt demni de mai multa onoare decat cei care le dau viata; de aceea pe langa viata,
daruiti copiilor si arta de a trai bine, educandu-i. Aristotel

5. Radacinile educatiei sunt amare, dar fructul este dulce. Aristotel

6. Un om educat se deosebeste de un om needucat, asa cum un om viu se deosebeste de un om mort. Aristotel

7. Exemplul este cel ma bun percept. Aesop

8. Este foarte bine ca o persoana needucata sa citeasca carti cu citate. Winston Churchill

9. Educatia este cea mai buna provizie pe care o poti face pentru batranete. Aristotel

10. Educatia este imblanzirea unei flacari, nu umplerea unui vas. Socrate

11. Natura ne aseamana, educatia ne deosebeste. Confucius

12. Citeste nu pentru a contrazice nici pentru a crede, ci pentru a cantari si a lua in considerare. Francis Bacon

13. Baza oricarei formatii intelectuale, civice, morale, trebuie pusa in anii scolii primare. Stefan Augustin
Doinas
14. Educatie, ceea ce dezvaluie celor intelepti si mascheaza de cei prosti lipsa lor de intelegere. Ambrose
Bierce

15. Scoala vietii asigura in primul rand coafura circumvolutiunilor. Vasile Ghica

16. Scoala pregateste tineretul pentru zbor, nu pentru praznic. Vasile Ghica

17. Scopul educatiei este transferul de flacara. Vasile Ghica

18. Educatie, cand dai viata cuiva, lasa-i si modul de intrebuintare. Valeriu Butulescu

19. Pregatirea inseamna totul. Conopida nu este altceva decat o varza care a fost educata intr-un colegiu. Mark
Twain

20. Nu esti suficient de tanar pentru a sti tot. Edward A. Murphy

21. Nu are importanta cat de mult inveti pentru examen, ti se va pune o intrebare din acea mica parte de
materie pe care nu ai mai apucat sa o mai inveti. Edward A. Murphy

22. In ochii profesorului tau intotdeauna vei gresi, deci nu te mai chinui sa incerci. Edward A. Murphy

23. Intotdeauna acel examen la care vei absenta va fi mai usor decat acele examene la care ai
participat. Edward A. Murphy

24. Tot ceea ce este intre paranteze este de obicei ignorat. Edward A. Murphy

25. Legile lui Murphy despre invatamant: Bateriile calculatorului de buzunar, de care te-ai folosit tot semestrul
vor ceda tocmai cand vei avea de sustinut examenul final la matematica. Edward A. Murphy

26. Daca trebuie sa sustii un examen cu cartile pe banca, in mod sigur vei uita cartile acasa. Edward A.
Murphy

27. Cu cat inveti mai mult pentru un examen, cu atat vei fi mai nesigur in privinta raspunsurilor pe care le vei
da la examen. Edward A. Murphy

28. Orarul claselor este de asa maniera stabilit astfel incat studentii sa piarda maximum de timp intre
cursuri. Edward A. Murphy

29. In ziua in care se da testarea, cel putin 15% din clasa va absenta. Edward A. Murphy

30. Intotdeauna timpul va trece mai usor atunci cand esti liber, in comparatie cu timpul pe care il petreci la
scoala.Edward A. Murphy

31. Timpul petrecut de profesor pentru a explica ceva este invers proportional cu informatia retinuta de
studenti. Edward A. Murphy

32. Un subiect interesant pentru profesor va fi intotdeauna un subiect plictisitor pentru studenti. Edward A.
Murphy

33. Educatia ne-a facut ceea ce suntem. Claude Adrien Helvetius

34. O buna educatie cere ca educatorul sa inspire elevului stima si respect, si nu se poate ajunge la aceasta prin
nimicirea individualitatii elevilor si prin asuprirea stimei de sine. Samuel Smiles
35. Educatia pe care o primesti la colegiu iti arata cat de putin stim in realitate. Thomas Chandler Haliburton

36. Educatia intregii lumi este mai presus de orice. Pierre Athanase Larousse

37. Educatia unui popor se judeca dupa tinuta de pe strada. Vazand grosolania pe strada esti sigur ca o vei gasi
si in casa. Edmondo De Amicis

38. Adevarat ca mai cinstit lucru nu este in lume si mai scump si mai curat, decat omul procopsit la
invatatura. Mihail Sadoveanu

39. Nimeni nu a murit datorita expunerii timp indelungat la educatie. Robert M. Hensel

40. Educatia este o metoda prin care cineva capata un nivel mai ridicat de prejudecati. Laurence J. Pete
Piotr Ilici Ceaikovski

Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) a fost primul compozitor rus a cărui muzică a câştigat un
prestigiu internaţional. Faima sa a crescut o dată cu apariţiile sale în calitate de dirijor invitat în
cadrul concertelor susţinute în Europa şi SUA. În cadrul creaţiilor artistului intră simfonii, concerte,
opere, muzică de cameră, precum şi vestitele compoziţii muzicale destinate teatrelor de balet. Multe
dintre aceste lucrări continuă şi astăzi să facă parte din repertoriul clasic al multor concerte populare
şi teatre muzicale din întreaga lume.

Prima etapă a vieţii

Piotr Ilici Ceaikovski s-a născut în Votkinsk înt-o familie de origine burgheză. Tatăl său, Ilia
Petrovici Ceaikovski, era în inginer cu rang de locotenent-colonel în Departamentul Minelor. Mama sa,
Alexandra Andreevna d'Assier, făcea parte dintr-o familie înstărită de origine franceză care a emigrat în
Rusia după revocarea Edictului de la Nantes în 1685. Ambii părinţi erau iubitori de arte şi în special de
muzică. Cu toate acestea, Piotr a fost îndrumat de către familia sa către o carieră în magistratură. După ce îşi
termină studiile de drept, Ceaikovski ocupă pentru o scurtă perioadă funcţia de secretar la Ministerul
Justiţiei.

Primii paşi în cariera muzicală

Pasionat de muzică încă din copilărie, Ceaikovski decide să se înscrie în 1862 la Conservatorul din
Moscova. A urmat timp de trei ani cursurile lui Rubinstein(orchestraţie) şi Zaremba(compoziţie), studiind în
afară de pian, flautul şi orga.Compozitorii săi preferaţi erau Mozart, Beethoven, Glinka, Meyerbeer, Weber,
Schumann şi Liszt.
N umirea sa ca profesor de armonie(1866-1877) la Conservatorul din Moscova a dus la rezolvarea
problemelor sale materiale. Din această perioadă datează primele lui compoziţii(Concertul nr.1 pentru pian
dedicat lui Hans von Bülow, Ondine, Opricinik, Vakula şi Lacul Lebedelor). Uneori creaţia sa muzicală este
inspirată de teme populare(în special finalul din Simfonia a II a sau Snegurocika). Compozitorul rus
prelucrează aceste teme cu o ştiinţă muzicală mai apropiată de maniera occidentală.
Cu toate acestea, Ceaikovski va şti să cultive un caracter rus de mare profunzime, îmbinat cu o
anumită melancolie, mai ales în cantilenele şi melodiile care vor plăcea atât de mult publicului.
Începând din 1875, cercul relaţiilor lui în lumea muzicală s-a lărgit:s-a împrietenit cu Saint Saens, i-a
frecventat pe Liszt, Bizet(a cărui operă Carmen l-a entuziasmat) şi pe Massenet.
Anul-cheie pentru Ceaikovski este 1876, când N Rubinstein, directorul Conservatorului din
Moscova, îl pune în legătură cu extrem de bogata doamnă von Meck (care îl angajase pe Debussy ca
profesor de pian pentru una din fiicele sale, ). Ea va deveni sfătuitoarea secretă şi mecena lui, fără ca ei să se
fi întâlnit vreodată(convenţie stabilită încă de la început). Dar corespondenţa asiduă, timp de 14 ani, cât au
durat relaţiile dintre ei, ne pemite să urmărim pas cu pas această „idilă” singulară. Sumele pe care ea le
punea la dispoziţia lui Ceaikovski l-au pus la adăpost de orice problemă financiară.
El s-a eliberat atunci de obligaţiile de profesor şi a regăsit, după episodul unei căsătorii ratate (1877),
o anumită atracţie pentru călătorii şi viaţa mondenă.Călătoreşte la Roma, Paris, Veneţia, Clarens, Florenţa şi
San Remo. Tot în această perioadă îşi compune şi marile lucrări.

Consacrarea în muzică

Ceaikovski începe să fie dirijor începând cu 1886, dar de abia în 1888 va pleca într-un turneu de
concerte în Europa, înainte de a pleca în SUA. În SUA, lucrările lui s-au bucurat de o primire entuziastă, iar
la 5 mai 1891 Ceaikovski este invitat să inaugureze Carnegie Hall. Fără îndoială preocuparea pentru
adevărul expresiei, pentru sinceritate ca şi pentru simplitate este legată la Ceaikovski de tema fundamentală
a lucrărilor sale simfonice şi lirice:destinul uman, lupta pe care omul o duce pentru a încerca să-l domine şi
eşecul său final. Poemul simfonic Fatum(1868), ultimele 3 simfonii precum şi acea misă funebră de la
finalul Pateticiiconsacră înfrângerea omului de către destin. Lui Ceaikovski i-a plăcut să transfere în muzică
tragicul şi pasiunile umane, cu o generozitate şi o hipersensibilitate ieşită din comun.
Dacă melodiile lui nu sunt altceva decât expuneri ale unei stări sufleteşti, atunci simfonia a fost
pentru el un fel de „confesiune muzicală a sufletului”. Ceaikovski nu admite existenţa unei muzici care să fie
doar un joc sonor lipsit de scop.
Zece opere, ale căror subiecte variază de la tematica istorică(Fecioara din Orleans)la drama
psihologică(Evghenii Oneghin, Dama de pică) constituie contribuţia sa la genul liric.
Refuzând atât concepţia wagneriană, cât şi realismul lui Musorgski, compozitorul rus alege o construcţie
formală apropiată de aceea a lui Glinka(o succesiune de arii şi ansambluri legate prin recititativ, dar într-
un climat care se vrea poetic).
Pe de altă parte, Dama de pică este evident influenţată de Carmen, adică de o lucrare în care s-ar
putea spune că muzica este în permanenţă angrenată în acţiune. Lirismul lui Ceaikovski poate explica
succesul de care s-a bucurat şi care se sprijină pe nostalgia unei epoci:cea a anilor 1850-1860 din Rusia.
De altfel, este semnificativ faptul că după Revoluţia bolşevică din 1917, s-a încercat
condamnarea operelor lui ca reflectând o mentalitate de “mic burghez”.
Piotr Ilici Ceaikovski este cel care a participat, după Leo Delibes, la restaurarea muzicii de balet, care
avea să devină o creaţie în sine, înainte de a deveni o operă de avangardă.
Lacul Lebedelor(1876), Frumoasa din pădurea adormită(1889), Spărgătorul de nuci(1892) sunt
creaţii care au redefinit la nivel internaţional muzica de balet .
Pe 28 octombrie 1893, Ceaikovski a condus premiera Simfoniei a Vi a(Pathétique) în Sankt
Petersburg. Nouă zile mai târziu, Ceaikovski moare de holeră, după ce a consumat apă contaminată din râul
Neva. Pe lângă această cauză oficială a morţii sale, au apărut tot felul de speculaţii prin care se afirmă că de
fapt moartea sa a fost o sinucidere, ca urmare a descoperii unei presupuse relaţii homosexuale pe care a
avut-o cu nepotul unui nobil rus. Indiferent de motivul real al morţii sale, Ceaikovski a beneficiat de
funeralii naţionale şi a continuat să fie preţuit ca un simbol al muzicii simfonice din Rusia.