Creştere economică şi dezvoltare durabilă

1. Delimitări conceptuale

Analiza la nivel macroeconomic a proceselor economice a cristalizat noi concepte,

printre care cele de creştere economică şi de dezvoltare economică.
Începând cu anii 30 ai secolului XX s-a creat un curent favorabil pentru folosirea
termenului de creştere economică, constituindu-se teoria creşterii economice. Această teorie are
la bază marea criză mondială din anii 1929-1933. Reprezentanţii gândirii economice clasice şi
neoclasice priveau şi analizau economia din unghiul agenţilor individuali. Criza mondială din
anii 30 i-a determinat pe aceştia să treacă de la analiza microeconomică la cea macroeconomică.
În prezent circulă numeroase puncte de vedere cu privire la creşterea economică.
Creşterea economică se exprimă prin dinamica indicatorilor macroeconomici ai rezultatelor
activităţii în termeni reali, respectiv produsul intern brut, produsul naţional brut şi venitul
naţional corectaţi cu mărimea deflatorului (IGP).
Creşterea economică este o evoluţie pozitivă, ascendentă a economiei naţionale, pe
termen mediu şi lung, dar care nu exclude oscilaţii conjuncturale, chiar şi regrese economice
temporare.
Înţelegerea conţinutului procesului creşterii economice necesită luarea în considerare a
următoarelor elemente:
 Creşterea economică este dependentă de dinamica macroeconomică şi de dinamica
demografică.
 Dinamica rezultatelor macroeconomice trebuie privită pe o perioadă de timp suficient de
lungă pentru a se delimita expansiuea conjuncturală pe termen scurt de creşterea economică
propriu-zisă ce se manifestă ca tendinţă dominantă într-o perioadă mai lungă de timp.
 Creşterea economică are în vedere rezultatele macroeconomice reale (cele corelate cu
mărimea deflatorului PIB = IGP).
 Din punct de vedere cantitativ expresia sintetică a creşterii economice este ritmul sporului
PNB sau PIB pe locuitor (însă limitele acestor indicatori sunt legate de faptul că nu furnizează
informaţii cu privire la repartizarea efectivă a veniturilor diferitelor categorii ale populaţiei),
durata timpului liber (indicator al nivelului de trai), speranţa medie de viaţă (valoarea probabilă a
duratei de viaţă a indivizilor).
Alte concepte utilizate în literatura de specialitate:
• Creştere economică zero = menţionată pentru prima dată într-un raport al Clubului de la
Roma numit Limitele creşterii, semnificând situaţia în care rezultatele economice absolute şi
populaţia totală sporesc în acelaşi ritm, nivelul rezultatelor pe locuitor rămânând constant.
• Creştere economică negativă = descreştere economică = arată situaţia în care rezultatele
macroeconomice pe locuitor au o tendinţă de scădere menţinându-se însă sub control o serie de
corelaţii fundamentale de echilibru, cu preţul unor compromisuri în domeniul eficienţei
economice şi al bunăstării sociale.
• Creştere economică extensivă = se caracterizează prin contribuţia preponderentă a
laturilor cantitative ale factorilor ce contribuie la sporirea PIB sau a altui indicator
macroeconomic.
• Creştere economică intensivă = presupune o contribuţie preponderentă a laturilor
calitative ale factorilor ce contribuie la sporirea PIB sau a altui indicator macroeconomic.

1
2. Sursele creşterii economice:
Creşterea economică este condiţionată de resursele potenţiale existente şi de modul
cum sunt utilizate acestea.
PIB potenţial reprezintă cel mai ridicat nivel al producţiei ce se poate obţine în mod
continuu, la un nivel stabil al preţurilor şi în condiţiile menţinerii ratei naturale a şomajului.
(Rata naturală a şomajului reprezintă acel nivel relativ al şomajului care este corelat cu o
rată stabilă a inflaţiei).
Factorii direcţi care determină creşterea economică sunt:
• Resursele umane (ofertă de muncă, educaţie)
• Resursele naturale (pământ, resurse ale subsolului, condiţii climatice)
• Stocul de capital tehnic (maşini, echipamente, clădiri, căi de transport)
• Tehnologia (cercetare-dezvoltare, management, inovare).
Toate ţările dispun de aceşti factori într-o măsură mai mare sau mai mică, dar nu există o
formulă unică de a-i utiliza pentru a asigura creşterea economică.
Factorii indirecţi:
• Dimensiunea cererii agregate, respectiv capacitatea de absorbţie a pieţei interne,
• Eficienţa sistemului financiar-bancar,
• Rata economiilor şi rata investiţiilor,
• Competitivitatea produselor,
• Migraţia forţei de muncă şi a capitalului,
• Politica bugetară şi fiscală a statului.

3. Teorii şi modele ale creşterii economice:

a. Teoriile clasice
Autorii clasici englezi au studiat primele elemente ale unei teorii a creşterii economice. Modelele
clasice ale lui A. Smith, Th. Malthus şi David Ricardo au descris evoluţia economiei în
termenii pământului limitat şi ai populaţiei în creştere.
În momentul cultivării mai multor terenuri, creşterea în continuare a populaţiei a
însemnat suplimentarea numărului de lucrători pe aceeaşi suprafaţă. Fiecare nou lucrător produce
astfel o cantitate din ce în ce mai redusă de bunuri, ceea ce duce la o scădere a salariului real.
Malthus a considerat că populaţia va continua să crească atâta timp cât salariile se situează peste
nivelul de subzistenţă. Excesul de populaţie va duce la scăderea salariului sub nivelul de
subzistenţă, ceea ce conduce la creşterea mortalităţii şi implicit la scăderea populaţiei. Echilibrul
malthusian se atinge atunci când salariul scade la nivelul de subzistenţă, la care economia se
menţine la o stare staţionară. Astfel, în viziunea lui Malthus, în lipsa unei perspective de creştere
a producţiei pe locuitor, majoritatea populaţiei era condamnată să trăiască la nivelul de
subzistenţă.
Obs: Clasicii au omis sau au subestimat contribuţia progresului tehnic la creşterea producţiei.

b. Teoria keynesistă şi postkeynesistă

Ca rezultat al crizei economice din 1929-1933, prima teorie ca reacţie de adaptare a ştiinţei
economice la cerinţele realităţilor vremii respective a fost modelul keynesist de creştere
economică. Acesta este un model macroeconomic, potrivit căruia venitul naţional creşte ca
răspuns la creşterea cererii agregate.
Postkeynesiştii R. Harrod şi E. Dommar au elaborat la începutul anilor 40 un model
unisectorial de creştere economică,care evidenţiază trei mari probleme:
 posibilitatea unei creşteri susţinute
 probabilitatea unei creşteri susţinute în condiţii de ocupare deplină
2
  existenţa sau nu a ratei garantate de creştere.
c. Teoria neoclasică
După cel de-al doilea război mondial, în contextul dezvoltării unor industrii noi, legate de
energia electrică, telefon şi automobil, s-a conturat o nouă abordare a creşterii economice, la care
au contribuit R. Harrod, R. Solow, P. Samuelson, J. Hicks, F. Perroux, R. Dornbusch.
Modelul neoclasic al creşterii economice explică modul în care acumularea de capital şi
schimbările tehnologice influenţează economia.

d. Noua teorie a creşterii

Această teorie a apărut la mijlocul anilor 80 fiind promovată de Paul Romer şi Robert Lucas.
Premisa acestei teorii este că o acumulare de capital se asociază de regulă cu o acumulare de
cunoştinţe.
Noua teorie a creşterii aduce modificări importante, printre care mutarea accentului
dinspre investiţia în capitalul tangibil către investiţia în capitalul intangibil. Spre deosebire de
bunurile materiale, ce stau la baza teoriei economice neoclasice, supuse legii randamentelor
descrescătoare, bunurile intangibile (cunoaşterea, bunuri informaţionale) se caracterizează prin
randamente crescătoare, deoarece, ideile, cunoştiinţele, cunoaşterea, în general pot fi utilizate şi
reutilizate la nesfârşit, se apreciază pe măsura utilizării, contribuind astfel la propulsarea
procesului de creştere economică.
Teoriile clasice şi neoclasice ale creşterii au dat economiei un aspect de ştiinţă pesimistă,
din cauza randamentelor descrescătoare. Teoriile moderne de creştere sunt mai optimiste
deoarece subliniază potenţialul nelimitat al schimbării tehnologice indusă de cunoştinţe.

4. Beneficii şi costuri ale creşterii economice

Beneficii:
 creşterea economică este o armă împotriva sărăciei, contribuind la creşterea
standardului de viaţă
 permite modificarea stilului de viaţă, prin aceea că, pe măsura creşterii venitului are
loc modificarea modelului de consum în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii. Pe termen
lung, schimbările tehnologice influenţează stilul de viaţă al unei întregi naţiuni, prin
aceea că nu se realizeză un consum mai mare, ci un consum de alte bunuri, de noi
produse.
 implicaţiile creşterii asupra redistribuirii veniturilor. Se ştie că nu toţi indivizii
nâbeneficiază în mod egal de creşterea economică. Există oameni săraci care nu sunt
cuprinşi în rândurile forţei de muncă şi astfel nu pot avea acces la salarii mai mari
rezultate din creşterea economică. Alţii îşi pierd locurile de muncă ca urmare a
schimbărilor tehnologice. Astfel pentru combaterea sărăciei sunt necesare politici de
redistribuire a veniturilor. Dacă o parte constantă a venitului naţional este redistribuită,
standardul de viaţă al unor persoane trebuie să scadă. Însă, atunci când există creştere
economică se poate redistribui doar creşterea venitului şi astfel se reduce inegalitatea
veniturilor fără a fi necesară scăderea veniturilor cuiva.
Costuri:
 costul de oportunitate al creşterii economice – constă în consumul curent sacrificat.
Într-o lume dominată de raritate aproape nimic nu este gratuit. Astfel creşterea economică
necesită investiţii masive de resurse în bunuri de capital, care nu determină întotdeauna
beneficii imediate (ex. Investiţia în educaţie), presupunând astfel sacrificii ale generaţiei
actuale.
 costuri sociale şi costuri personale ale creşterii economice
3
 O economie care traversează un proces de creştere economică este o economie în
schimbare. Inovaţiile fac ca unele maşini să se uzeze (moral) şi, de asemenea oamenii
trebuie să se adapteze în permanenţă la schimbări.
Noile tehnologii solicită noi îndemânări şi o instruire intensivă, iar cei ce nu vor fi
capabili să se adapteze vor suferi (îşi vor pierde locurile de muncă), însă copii lor se vor
instrui cu siguranţă.
 distribuţia în timp a costurilor şi beneficiilor creşterii economice
Costurile schimbărilor tehnologice au tendinţa de a fi generate aproximativ imediat, spre
deosebire de beneficiile care se resimt în viitor.

5. Politica de creştere economică – elemente definitorii

Definiţie: complexul de acţiuni ale puterii publice la nivel macroeconomic în vederea

ameliorării pe termen mediu şi lung a performanţelor economiei sintetizate în sporirea PIB.
• este o politică globală, cuprinzătoare care vizează nivelul naţional, zonal,
regional, mondial
• componentă principală a politicii economice
• se elaborează pe termen mediu şi lung
• nu este o politică conjuncturală, nu gestionează fenomene de circumstanţă, deşi
rezolvarea unor probleme conjuncturale poate avea un impact substanţial
asupra creşterii
• se sprijină pe progresele ştiinţei, tehnologiilor, inovaţiei
• succesele, respectiv eşecurile politicii de creştere economică se regăsesc în
potenţialul economiilor de a asigura ridicarea nivelului de viaţă al populaţiei

Obiectivele politicii de creştere economică

• Sporirea PIB real total şi pe locuitor într-un orizont de timp mai lung, ceea ce presupune
creşterea ofertei globale
• Asigurarea unei eficienţe sporite în alocarea şi utilizarea resurselor
• Distribuţie echitabilă a veniturilor corespunzătoare aportului real al fiecărui factor la creşterea
economică
• Protecţia mediului ambiant şi menţinerea echilibrului ecologic, printr-o exploatare şi utilizare
raţională a resurselor naturale

Instrumente ale politicii de creştere economică

a) de stimularea a creşterii prin cerere
• politica fiscală
-instrumente fiscale care vizează metodele de stabilire, percepere
şi colectare a impozitelor şi taxelor
- stimularea cererii agregate prin reducerea impozitelor şi taxelor
- folosirea diferenţiată a unor facilităţi fiscale pentru firmele care
contribuie la sporirea ocupării şi a producţiei
• politica bugetară
-mărirea cheltuielilor bugetare pentru finanţarea unor activităţi care nu sunt
realizate de regulă în regim privat: investiţii în infrastructură, cercetare ştiinţifică,
informatizarea unor sectoare, protecţia mediului,formarea forţei de muncă
• rata dobânzii
- are impact asupra procesului de economisire (stimulează
economisirea)– pot fi susţinute investiţiile
- instrument de susţinere a creditului pentru consum
- rol important în atragerea capitalului străin (creşterea ratei
dobânzii)

4
b) de stimulare a creşterii prin ofertă

• politica de stimulare a investiţiilor

• politica de incitare a economisirii
• politica de susţinere a concurenţei pe piaţa muncii prin
temperarea tendinţei sindicatelor de a negocia salarii ridicate
• politica fiscală şi vamală de detaxare care să permită
întreprinzătorilor să sporească producţia
• politica de reformare a instituţiilor implicate în procesele de
creştere
• stabilitate legislativă ridicată
• creşterea mobilităţii forţei de muncă
• utilizarea taxelor şi a subvenţiilor pentru a elimina externalităţile
negative
• politica de susţinere a exporturilor

6. Dezvoltarea economică durabilă

Dezvoltarea economică este forma de manifestare a dinamicii macroeconomice care
presupune, pe lângă creşterea economică a ţărilor un ansamblu de transformări cantitative,
structurale şi calitative la nivelul economiei. Dezvoltarea economică implică creşterea
economică (reciproca nu este valabilă).
Dezvoltarea durabilă îmbină creşterea economică susţinută, păstrarea şi ameliorarea
sănătăţii natural-umane, justiţia socială şi asigurarea ambianţei democratice în viaţa socială.
Altfel spus, dezvoltarea economică durabilă asigură satisfacerea cerinţelor prezente de consum
fără a le compromite sau prejudicia pe cele ale generaţiilor viitoare.
Dezvoltarea durabilă = dezvoltare economică + protecţia mediului înconjurător şi
conservarea resurselor naturale.

Nivelul de dezvoltare economică se poate măsura cu ajutorul IDU=indicele dezvoltării

umane (human development index).
IDU are 3 componente:
 PIB/locuitor
 Speranţa de viaţă
 Nivelul educaţiei
IDU cu valori cuprinse între 0 -0,499 = caracterizează o ţară cu nivel scăzut de dezvoltare.
0,5-0,799 = ţară cu nivel mediu de dezvoltare (România)
0,8-1=ţară cu nivel ridicat de dezvoltare
Obs. În anul 2009
- IDU România: 0,837 (locul 63)
- PIB nominal/pe cap de locuitor: 9310 $

6. Corelaţia creştere economică – ciclicitate

Majoritatea teoriilor admit compatibilitatea creşterii economice cu ciclicitatea cu condiţia
menţinerii amplitudinii oscilaţiilor în limite suportabile pentru economia naţională.
Politicile anticiclice au rolul de a menţine decalajele PIB-ului în limite normale.
Depăşirea limitelor ar însemna destabilizarea sistemului economic naţional.

5
De citit capitolul 16.Fluctuaţiile economice. Ciclul afacerilor – din manualul:
Colectivul Catedrei de Economie, Economie, Ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti,
2009 – paginile 225-239