Paralelism intre Sonet de Mihai Eminescu si Sonet de George Bacovia

Tema

din sonetul eminescian este iubirea, dar o iubire neimplinita, dupa care
poetul ravneste si sufera. Timpul este parca prins in vesnicie, Sa stai visand
la foc, iar visul de iubire, dorul face ca timpul sa fie un prezent continuu, o
neincetata dorinta. Suferinta eminesciana este foarte diferita de cea
bacoviana, Eminescu fiind rapus de melancolia unei iubiri neincepute, pe
cand la Bacovia suferinta este o stare existentiala, o stare ce nu piere ci doar
este sustinuta de cadrul obscur.
In Sonet de Bacovia este ilustrata o lume in declin, in dezechilibru,
atmosfera fiind una apasatoare, noaptea e uda, grea, incarcata de o
materie lichida, mahalaua este invaluita in intuneric. Toate acestea sugereaza
nu numai descompunerea unui cadru obositor ci si o destramare interioara,
un suflet imprastiat in neant. E-o noapte uda, grea, te-neci afara./Prin ceata
- obosite, rosii, fara zare-/ Ard afumate, triste felinare,/ Ca intr-o crasma
umeda, nmurdara. Spatiul sufocant si inchis ramane fara zare adica fara
scapare, fara o iesire, care tine prizioniera fiinta umana.