poezia noastra

"Intre noi, cerul si pamantul, pentru ca zburam din nou, cu vantul prin plete si caldura luminii pe
chip.
Fragmentele de dragoste din 'cele mai frumoase 101 poezii' imi apar si mie in visele in care-mi esti
prezenta.
Te iubesc, cerul meu!
nu mai stiu ce sa scriu. am un gol in stomac ori de cate ori ma gandesc la el, la gesturile lui, la
imbratisari si zgarieturi pe spate. acum e intr-un pat, la 5 minute de mine, in alt bloc, dar il simt
asa aproape, de parca m-ar saruta pe frunte...
inca o zi si se-ntoarce, la trei sute si ceva de kilometri, dar fericirea este urmata de puncte de
suspensie, pana cand ne vom tine iar de mana.

in doi.
mi-ar fi placut ca in dimineata asta sa ma fi trezit langa el, sa-l fi sarutat de buna
dimineata si sa ma duc la baie. sa bata la usa, sa ma intrebe daca vreau cafeaua
fara zahar, iar eu sa-i zambesc in 'da'.
sa ma asez pe balcon, la soare, sa-mi dau parul din ochi ca sa vad mai bine muntii,
iar el sa vina si sa ma imbratiseze, sa-mi promita ca fiecare dimineata o vom
imparti la doi. eu - prima raza de soare, el - prima adiere de vant.
sa se enerveze ca i-a dat cafeaua in foc, pentru ca imbratisarea a durat prea mult,
sa i se dilate pupilele ca in noptile de dragoste, dar sa nu injure, pentru ca el nu
injura niciodata.
sa ma-ncalte el, sa mergem la cumparaturi, sa luam vin rosu, sec, pentru diseara,
sa mancam profiteroale [da!] si sa cumparam carti. sa stam in parc pana la ora
pranzului, pe zidul nostru, sa citim cate o pagina fiecare, sa comentam tehnicile
beletristice.
sa ajungem "acasa", la "noi", sa gateasca el si eu sa ii calc camasa pentru plimbarea
nocturna. sa ne spunem, unul altuia, 'pofta buna' si sa zambim complice. sa dormim
dupa-amiaza, dar somnul sa se rezume la mangaieri, imbratisari si discutii
interminabile, despre vecina de dedesubt, despre primar, despre politica, despre
copiii din spatele blocului, despre vreme, despre ai mei, despre ai lui...
sa se-nsereze, sa facem dus impreuna, sa iesim noaptea la plimbare, sa numaram
glasurile de greieri, sa vanam stele cazatoare, sa-mi fie frig si el sa-mi dea geaca
lui, sa cumparam tigari si sa fumam una, amandoi.
ajunsi acasa, sa fumam pe balcon, sa inghitim cu pofta vinul si sa ne facem cu
ochiul, gandindu-ne la inca o noapte in doi, ce asteapta intre asternuturile moi.
sa punem lumea la cale, intre soapte, sa-i spun ca-l iubesc si sa adormim
imbratisati.

Peisaje mici si frumoase, scaldate in zambete si franturi de conversatii absurde, ce

nu se mai terminau sub intunericul ce domnea in 536. Asternuturi albe si gustul
sarat al buzelor pline de rani de la muscaturile Soarelui. Peisaje interminabile in
rasarit si in apus multicolor. Toate adunate sub un singur fir de nisip, sub o singura
arsura de Soare, sub un singur cer.
Ii simt inca pielea aspra, plina de nisip traversand`o cu degetele, devenind din ce

in ce mai moale si mai sensibila sub atingerile mele pline de dor. Ii simt inca
sarutarile fragile si muscaturile violente, aplecandu-se peste mine in mii de fluturi
de bucurie si nerabdare.
As fi fost in stare sa zbor.
distanta e invinsa demult;
paginile acestea vor fi scrise, alternativ, in doi, cu stilouri diferite, in momente diferite, probabil
stari diferite, dar ne leaga bataile de inimi, sincronizate.