RECVIEM PE O OSEA

Simte cum n urma lui se deschide cte o poart prin care ochi curiosi i nsotesc pasii.
Cnd nu trec masini pe lng el, se aud si fraze rostite sczut, venite de prin curti, de pe
prispe, din grdini, de pe unde se afl oamenii cu domesticile lor treburi din aceast
linistit dimineat de var. Nu le ia n seam, nici mcar nu se mai ntreab dac l mai
recunoaste cineva sau dac cei ce l msoar acum cu privirile si l cntres n vorbe
aproape soptite nu-l consider dect un oarecare strin ce le strneste unele nedumeriri.
Altdat, ori de cte ori venea acas, i privea atent pe cei ntlniti n cale si ncerca s
descopere pe chipurile unor tineri, unor maturi, cte ceva din trsturile celor nghititi de
neant, poate dispruti si din amintirile urmasilor, oameni pe care el i cunoscuse cndva,
ncredintat fiind n sinea sa c n noile generatii triau toti mortii aceia, mcar n cteva
riduri de pe fetele lor, n culoarea ochilor, a prului, n felul cum vorbeau, cum mergeau si
era bucuros cnd putea astfel s descopere, fr nici o alt informatie, din ce familie fcea
parte unul sau altul dintre acestia. Acum nu-l mai intereseaz asta, asemenea exercitii i se
par inutile, murise si aici o lume, iar urmasii ei l deruteaz. De aceea trece pe lng ei
ignorndu-i, ca si cum nu ar exista. Merge ncet, cu pasi egali, fr a ntoarce capul n jur.
Nu se mai opreste ca de obicei n dreptul ulitilor care si trimit pe timpul ploilor, cu rotile
carelor, masinilor, tractoarelor, noroiul pe asfaltul soselei si praful, pe vremea arsitilor, ca
s priveasc de-a lungul lor si s se vad pe sine n vreo ceat de copii, btnd cu
picioarele goale o minge de psl sau pregtind nltarea unui zmeu cu lipituri de coc. Sau
s se mai trezeasc asa, ca nchipuirile de altdat, alergnd pn la o astfel de ncrucisare
de drumuri, la nceput de toamn, cnd noroiul sau praful soselei mai pstrau ceva din
cldura verii pentru picioarele lui goale, unde ntr-un fel de sopron se afumau prune n
loznit, iar printre prune erau nsirati crnati subtiri, n mate de oaie, sfrind molcom
laolalt cu prunele chiar la spatele omului de la tejgheaua de lemn, pe care puneau banii si
ziarul, pe paginile cruia aveau s zboveasc ndelung ochii acelui mcelar si gura lui s-l
ntrebe de cteva ori cti metri zici?, si el zicea trei, asta era comanda primit de acas,
trei metri de crnati, n timp ce cellalt, nestiutor de carte, dar cititor de cifre si fotografii,
btea usurel cu degetele lui groase n fotografiile din ziar, cu regele, cu Antonescu, cu
Hitler sau n mari caricaturi cu Stalin, si-i njura pe toti de mamele lor fiindc sloboziser
rzboiul peste lume, ns pe el nu-l interesau deloc hartgoasele comentarii ale
mcelarului, i saliva gura si astepta nerbdtor s-i fie msurati crnatii, s-i nfsoare n
ziarssipn acas s nfulece pe ascuns multi centimetri din ei Astfel de amintiri par
nghetate acum n mintea lui. Trece prin rspntiile de drumuri vzndu-le ca pe niste halte
ale celor scosi n sicrie din casele lor si dusila cimitir n crute, pe platforme de camioane,
n remorci de tractoare sau pe nslii, mai ales pe ele, considerndule cuvenite opriri
pentru cei din sicrie, ca acetia, pn s moar de-a binelea, s mai ncerce s-si trag
sufletul nc plutitor pe lng ei. Asa vzuse opririle astea cu ochi de copil, ca apoi, mai
trziu, mergnd ncruntit n urma sicriului mamei sale, s-si imagineze la fiecare oprire c
ea va reusi s-si trag din nou sufletul n trup si se va ridica spre el cu mna ntins, ca s
i-o poat sruta S-a trezit nainte de rsritul soarelui, obosit si cu o panic nedeslusit,
ca un nceput de boal.
Ct si-a but cafeaua preparat la spirtiera adus n bagajul su si si-a fumat prima tigar a
zilei, soseaua i s-a artat totusi ca n copilria lui, cum nc de pe la sfrsitul noptii ncepea
s se umple cu zgomote difuze, mprstiate ntr-un fel de surdin, cum se nsirau apoi de-a
lungul ei carele, cele mai multe trase de boi, n cosurile crora motiau brbatii cu bicile n
mn si femeile lor lipiau prin noroi sau prin praf, dup cum era vremea, trgnd funia
legat de coarnele vitelor, ca acestea s tin drumul drept, cnd fundalul acela de zgomote
cpta stridente cu scrtiturile unor roti neunse, cu ltraturi de cini, cu mugete, behituri
si cntece de cocosi, si zarea dinspre rsrit ncepea s se nroseasc, cnd toat miscarea

de oameni si animale marca nceputul unei alte zile si repetarea ndrtnicii vieti de a
exista, de a se perpetua cu orice pret, dar peste care imaginatia lui pusese, ca si acum, o
anume disperare niciodat deslusit pn la capt. Nedeslusit ca si tristetea rmas n
urma acelei matinale migratii spre vii, livezi, cmpuri, pduri, pe care o vzuse totdeauna
nvluind tot restul zilei ntreaga asezare, soseaua ei principal, ca o ceat luminoas ce
apsa pe acoperisuri, n peretii caselor, pe umerii neputinciosi ai btrnilor, care nu mai
puteau s-si nsoteasc la munc fii, nepotii Tristetea care era sporit, n zilele de toamn
de cotigele cersetorilor veniti de aiurea, trase de cai sau mgari costelivi, purtnd pe ei
roiuri de muste, prpditi ca si stpnii lor, fr mini sau fr picioare, orbi, paralitici,
porniti s adune pentru iarn orice li se ddea, fasole, mlai, cartofi, laolalt cu cele ale
clugrilor de la schiturile din munti, care primeau si ele astfel de pomeni, sau de crutele
cu coviltire si cu rotile albite de saramura scurs din butoaiele cu peste, pornite tocmai de
la bltile Brilei, ori de cele cu fierria si lemnria nnegrite, unsuroase, ale gzarilor de pe
valea Trotusului, negustori ambulanti cu gaz lampant si pcur ncercase de mai multe
ori s-si aminteasc si zile cu bucurii, troienite de zpezi.
Cnd aerul mirosea a srbtoare si a carne de porc pus n afumtorile de prin curti, si
soseaua rsuna de urturile colindtorilor sau, dup Crciun, de chiotele nuntasilor din
lungile convoaie de snii, totdeauna prea lungi pentru zestrele mireselor ns astfel de
imagini nu se miscaser cum ar fi dorit, cum se apropiase de ele, se risipiser repede ca
niste caiere de fum n btaia vntului. Zgomotele de pe sosea, care veniser acum pn la
el prin peretii coscoviti ai casei printesti, prin geamurile ei prfuite si prin usile gurite de
cari, fuseser numai vjieturi de masini, scrsnete de fierrie de la camioane, de la
tractoare. Rar se auziser printre acestea tcnitul potcoavelor de cai pe tria asfaltului si
abia n momentele acelea imaginatia lui prefcuse cu adevrat asfaltul n noroi sau n
straturi groase de praf, si pusese n miscare vechile care cu boi, vechile crute cu cai,
spunndu-si ca si cum nu ar fi fost vorba despre el, c toate duceau cu ele spre cine stie
unde prti dintr-o copilrie. Poate aceasta fusese panica aceea, care l luase n primire de
cum se sculasessise ntetise n timp ce se brbierea la vechiul lavabou aproape ruginit,
privindu-se ntr-o oglind ptat parc de mucegaiuri, oglinda n care se si vzuse, poate,
cu ochi de copil, ntia oar chipul, cnd se oprise din brbierit si din fuga lui n urma acelor
caressicrute, si peste praful soselei muiat de o ploaie de var siaurit de apusul soarelui,
ncepuser s zboare rndunelele ca niste sgeti negre-albstrii, iar el trsese cu prastia
spre ele, trsese de mai multe ori pn ce zborul uneia dintre ele se frnsese brusc Se
oprise din brbierit, fiindc mna ncepuse s-i tremure, si mai multe clipe tinuse cu
degetele nu aparatul de ras, ci rndunica ce nc mai clipea din ochii ei mici, parc
numrndu-si astfel picturile de snge prelinse din ciocul deschis Acum nu mai simte
nici oboseal sinici panic. Stie c se apropie de mijlocul distantei dintre casa n care s-a
nscut sitrgul P. Niciodat nu i-a spus oras, desi localitatea purta de decenii firma asta
urban, ci trg, asacum i spun toti locuitorii satelor peste care firma respectiv si-a ntins
administratia ei, c se duc la trg, cnd trebuie s cumpere sau s vnd ceva. Un trg
amrt, neputincios cu toti primarii pe care i-a avut asta si-a spus de cte ori s-a ntors
aici. La ce este bun firma de oras, cnd nc se mai aprind lmpile cu gaz si closetele au
rmas tot prin curti sigrdini? Viile, ca niste cirezi de vaci grase, coboar de pe dealuri cu
ugerile lor pline pn la pragurile caselor, ns oamenii, cei mai multi dintre ei, au rmas
tot cu traiul de azi pe mine, s-sitrasc necazurile pe ulitile satului, s apuce doar unele
firimituri din firimiturile de la masa civilizatiei si, dac nu prsesc locul, s ajung s fie
dusi pe nslie la cimitir si numele lor s nceap a fi uitat chiar de la masa de pomenire,
care de obicei se las cu betii nlcrimate ns gndurile lui, cnd se opreste n fata
bisericii, nu caut dect s reconstituie ultima halt a mamei sale n drumul ei spre neant.
Era oare atunci trotoarul betonat, stlpii cu corpuri de iluminat imitnd vechi felinare, erau
trandafirii nfloriti pe marginea santului? Nu mai stie precis, dar parc i vede pe cei veniti
s-si ia rmas bun de la nvttoarea satului, multi fosti elevi ai si, grboviti, ncruntiti si
ei, nspimntati poate de propria lor moarteTrece pe sub bolta clopotnitei si intr n
cimitirul ntins de jur mprejurul bisericii. In dreapta si n stnga aleei, cteva cavouri, unele
nnegrite de vreme, altele de dat recent, atestat de lustrul intact al marmorei. Pseste
prudent, ca si cum nu ar vrea s tulbure linitea locului ntrit de zumzetul insectelor

culegtoare de nectar. Cavourile, rmase n urma sa, l fac s se ntrebe, cum s-a ntrebat
n unele mari cimitire ale lumii, n care a intrat cndva sia fost uluit de tonele de marmor
side bazalturi prefcute ntr-un fel de cetate, cu statuile celor din ele sau cu ngeri
ngenunchiati ca ntr-o rugciune pentru sufletele acestora, dac mntuirea lor va fi alta
dect a celor care nu au pretins sau nu au avut bani, ca s-si doarm vesnicul somn n
asemenea fastuoase cripte, si s-au risipit cu oasele lor n ntunecimea necruttoare a
pmntului. Se ntreab astfel dezorientat, de parc ar intra acum prima oar n acest
cimitir. In fata lui, cruci de ciment, de fier, de lemn, drepte, hite, cele mai multe nnegrite
de rugini, de mucegaiuri, nverzite de muschi, pe care abia se mai zresc numele nscrise
pe ele. Toate nfipte n pmnt ntr-o dezordine ce-i sugereaz o grabnic ngrmdire, de
parc asta ar fi fost ultima dorint a rposatilor, s se nghesuie unii n altii, s se stie
adunati la un loc n adncul pmntului, chiar dac n vremea ct au clcat pmntul s-au
urt, s-au btut, s-au trt prin tribunale sin-au alungat dusmniile dintre ei nici n ultimul
ceas al vietii lor. l opreste un nume de pe o cruce printele Codobatur! Da, brbuta lui
alb si ascutit, care la furie se zbtea precum coada codobaturii, i adusese porecla asta.
Si furia printelui se arta mereu, fiindc si oile pstorite de el deveneau tot mai
pctoase, corupte de diavolul rosu, cum numea cuviosia sa, chiar si n predicile de
duminic, noua stpnire venit de la rsrit. Tare i se mai zbtuse brbuta acestui preot
cu trup de copil si cu o fat ca desprins dintr-o veche icoan, cnd mcelarul fabricant de
crnati de oaie si prune afumate s-a spnzurat, si el, pstorul turmei, nu a tinut seam nici
de dogma bisericii si nici de rzmerita turmei asmutit mpotriva sa chiar si de cei ce se
lepdaser de Dumnezeu, si-l nmormntase crestineste pe sinucigas, spunnd c a fost un
martir. Omul acela avusese curajul sau nu putuse iesi din obiceiul su, s bat cu degetele
lui groase si unsuroase n fotografiile din ziarele pe care clientii i le puneau pe tejghea, ca o
regul nescris, nainte de a aeza pe ele crnatii, prunele afumate sau carnea proaspt,
chiar dac mutrele din ziare, cum le numea el, erau acum altele, era Stalin, era Dej, era
Ana Pauker, era Groza, si s-i njure ca si pe cei din timpul rzboiului, tot de mam, fiindc
murdar talp de cism puseser ei pe grumazul poporului. Pentru asta, mcelarul trecuse
ani multi prin bestiale nchisori si, ntors acas, prsit de nevast si de rude, si pusese
capt zilelor
Printele Codobatur, si mai aminteste el, nchis se ochii la scurt timp dup nfruntarea
rzmeritei oilor sale, la nceputul iernii, ns zvonul c fusese otrvit circulase dincolo de
primvara ce a urmat, cnd mormntul su a fost rscolit de netrebnici capabili s smulg
pn sincltrile de pe picioarele mortilor. De ce oare si aminteste att de bine tocmai de
acesti oameni, cnd n cimitir dorm multi dintre colegii si de primar, de liceu, cu care a
mprtit tartinele de mmlig prjit cu marmelad de cas, bucuriile din inocenta
copilriei, timiditatea adolescentei?... Oare din cauza palmei acelui preot care l mngiase
pe crestet ori de cte ori l ntlnea, ori numai datorit vorbelor acestuia despre o lume
nspimnttoare ce avea s vin, care nu mai era lumea n care trise fiinta sa, ci a
copilului mngiat pe crestet, cel ce i asculta vorbele ca pe o poveste? Nu-si poate
rspunde, se gndeste numai c el nsusi ar putea repeta acum altui copil povestea
aceea n biseric l ntmpin rcoarea, mirosul de
cear si ochii unui brbat chel,
clipind repede, parc speriati de ceea ce vd, si pasii aceluia trsiti dinspre altar spre el, si
mna lui ntins, iesit din mneca unei bluze splcite, cu manseta destrmat: ce
bucurie s v mai vd! Si el, care vede pe fata smochinit a celuilalt doar tristetea, i
spune s nu-l mai ia cu dumneavoastr, au fost doar colegi, au mprtit banca strmt de
la primar. Dar chelul nu tine seama de protestele lui, i scutur mna, zice c sicunoaste
lungul nasului, un nas de paracliser.
El si face de mai multe ori semnul crucii, se aseaz ntr-o stran, iar paracliserul, n
picioare n fata lui, continu s vorbeasc, cine a murit, cine s-a cstorit, care zace
bolnav, care a mai plecat, care a mai venit dintre cunoscutii lor, leag repede brfele
asezrii cu zvonurile venite de aiurea si ajunge, cu glas obosit, la viata lui, a celorlalti
oameni, care au rmas tot n srcie, dar s-i multumim Celui de Sus c mcar ne-a luat de
pe suflete frica aceea, o stiti dumneavoastr, pe care am purtat-o de cnd am fcut ochi.
Nu-l ntrerupe. Paracliserul a luat acum la tocat mrunt soseaua, se opreste la cte o cas,
la cte un capt de ulit, aducnd ntre ei tot felul de oameni. Cnd vorbria lui ajunge

aproape de trg, i spune c a venit s cumpere lumnri. Pe fata celuilalt se citeste acum
frustrarea, este evident c el ar mai avea mult de povestit fostului su coleg, dar ntelege
c nu se mai poate si zice c i va aduce din altar lumnri numai din cear pur.
Cteva clipe mai trziu tine lumnrile n mn, l bate usurel pe spate pe paracliser,
spunndu-i c nu trebuie s-l nsoteasc, acolo trebuie s fie singur. Si singur iese din
biseric si intr iar n cimitir, de ast dat grbit, ntrebndu-se de ce a ntrziat, de ce s-a
agtat de orice numai s cstige timp? Oare nu mai stie ce s-i spun mamei sale? Se
apropie ncet de mormntul ei, clcnd prin iarba nalt, cu ochii mpienjeniti de ceata de
dinaintea lacrimilor. Am venit trziu, prea trziu, se trezeste deodat vorbind n soapt, n
timp ce aprinde lumnrile sile nfige pe rnd n nisipul dintr-un vas de tinichea. Trziu,
mam, asa-i? Dar am cutat mormntul tatei, de ctiva ani l caut. O cutare zadarnic,
mam, pe lng Odessa sunt numai lanuri de porumb, de gru, vara, si zpezi, iarna. Nici
un semn, nimic, ura din rzboaie alung dintre cei vii pn sicultul mortilor
Nu adie nici o boare de vnt si flcrile lumnrilor se nalt linistite. Priveste unduirile lor
si-si continu gndurile: rzboiul, viata de dup el stii, mam, am vrsta n care pot intra
la un loc toti anii triti de tat si de tatl lui, morti amndoi la treizeci si trei de ani,
rzboiul, rzboaiele, uite ard lumnrile si pentru printii tatei, si pentru ai ti, de lng
tine, da, suntem toti sntosi, cu rosturile noastre, asa cum le stii, si, uite, trebuie s-ti
mrturisesc, uitm si noi mult vreme de mortii nostri, viata care te ia n ghearele ei ca o
pasre de prad si te duce, te duce, sigur, voi veni, nu stiu cnd, dar voi veni, iart-mi
ntrzierea, poate si nesimtirea n care ne nchipuim, noi cei ce nc mai trim, c suntem
vesnici si nu ne gndim c atunci, cnd vom fi n pmnt, vom avea nevoie, la rndul
nostru, de astfel de mngieri, de lumnri aprinse, de cuvinte
Si deodat n linistea cimitirului ptrunde o muzic, vine spre el din ce n ce mai tare. Se
ridic din genunchi si priveste n jur. Muzica este purtat de un tnr, se mprstie din
aparatul lui de radio tinut sub brat. Vede fata frumoas a tnrului ncadrat de plete,
geaca lui albastr, blugii. De se s se revolte, de ce s-l opreasc? Avangarda lumii ce va
veni, iat-o, a intrat pn sin acest prpdit de cimitir, are nftisarea tnrului Tnrul
trece pe lng el privindu-l din mers, n timp ce cntretul din radio zice destul de
melodios, c s triesc asa cum stiu, ca la douzeci de ani, fr griji sifr bani Nu se
ntreab ce caut acest tnr n cimitir. Se ntoarce spre mormntul mamei sale, spunndusin gnd: iart-l, mam, poate asa va fi lumea lui, pe care o simt c nu va fi sia mea sicrei
nu-i pot deslusidirectia spre care se va scurge... Am plecat trziu din casa printeasc.
Soarele era sus, aproape de mijlocul cerului si tristetea aceea, adunat n nchipuirile mele,
era tot ca o ceat luminoas ce apsa pe sindrila acoperisului casei, se freca de peretii ei
strmbi, coscoviti, de geamurile prfuite, de usile gurite de cari. Am mai privit-o o dat,
nainte de a m urca n main, sim-am ntrebat dac nu cumva era ultima oar cnd o mai
vedeam. Apoi, ct am strbtut soseaua asfaltat pn la trg si ct, mai trziu, m-am
ndeprtat de marginea lui, mi-am spus de mai multe ori: biografia fiecrui om asta este,
un fel de muzeu de cear i, cnd ncercm s intrm n el, cnd ne
nchipuim c am putea preface ceara n carne si snge, devenim nite caraghiosidumnezei,
gata s judece pe cei aflati acolo. De aceea n-am ntrebat-o nici acum pe mama de ce si-a
nchis sufletul la douzeci si apte de ani si nu s-a recstorit ca attea alte femei ce si-au
pierdut sotii n rzboi. Si nu o voi ntreba niciodat
Am deschis radioul si am apsat pedala acceleratiei. Pe msur ce naintam acum pe
drumul international, simteam ncet cum mi se nfing n suflet ghiarele acelei psri.
Viata