Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Bolile Trupului Pornesc de La Suflet
Bolile Trupului Pornesc de La Suflet
natura. Mai mult chiar, era convins ca exista un tratament ortodox de reechilibrare matriceala. Nu
intamplator, la prima consultatie ii intreba pe bolnavi: Cand te-ai spovedit ultima data?. Pe multi i-a
intors la dreapta credinta, cu mult folos medical: cele mai spectaculoase vindecari le-a facut la cei
credinciosi. Avea nevoie de conlucrare. Tratamentul sau era o combinatie de lupta personala, de
pricepere medicala si de experiment. Urmarea fiecare detaliu al bolii. Nimic nu era lasat la voia
intamplarii. Asa a descoperit ca vitamina C accelera cancerul pulmonar, ca multi bolnavi aveau mari
probleme hepatice si hormonale. Visa o clinica de recuperare oncologica, un spatiu medical aflat
undeva intr-o manastire, cat mai aproape de Dumnezeu, de rugaciune. Nimeni nu l-a luat cu adevarat
in seama. Munca lui de-o viata e ingropata si acum intr-un dulap prafuit.
Speranta continua
Singurul om care ii poate continua tratamentul este sotia sa. Mai bine de 20 de ani i-a fost colaborator
apropiat. Cunoaste toate retetele doctorului si micile secrete ale terapiei. Ca asistenta medicala, l-a
ajutat mult si l-a inteles. S-a format langa el si acum incearca sa-i duca mai departe tratamentul,
neputand sa-i refuze pe oamenii disperati care ii bat la poarta. A obtinut rezultate uimitoare, dovada
numeroasele scrisori de multumire: Emilia Nicolae din Buzau, Scramnic Stana din Bucuresti, Hila
Elena din Sibiu, Rodica Bulete din Focsani, Maria Burligoi din Onesti. Oameni carora medicii nu le
mai dadeau de trait decat cateva saptamani sunt si astazi in viata, putand oricand confirma virtutile
tratamentului Udriste.
In total, doctorul a vindecat 3000 de oameni o cazuistica enorma. Vazand lumea asteptand disperata
zile intregi la poarta casei, ofta a revolta si neputinta, zicand: Doamne, e prea multa suferinta. Singur
nu o pot dovedi. Ajuta-ma!.
Ceea ce a facut dr. Udriste pentru oameni nu e istorie, cum s-ar crede. Multi din pacientii lui traiesc si
pot da marturie si astazi. Stanescu Dumitru din Bucuresti, diagnosticat cu un cancer pulmonar in
ultima faza, este si acum, dupa 17 ani, in viata.
Suferind de rectita radica radiata, Maria Tuclea din Lugoj a fost scoasa pe brate din spital, fara a i se
mai da nici o sansa. Ca o ultima incercare, rudele au adus-o mai mult moarta decat vie la dr. Udriste.
Acum se bucura de nepoti si se pregateste de pensionare.
Alexandra Kis din Bucuresti avea o tumora la gat cat oul de gaina. Dupa doar 3 luni de tratament,
tumora a disparut pentru totdeauna. La fel de miraculos s-a vindecat Sandu Marin din Craiova. Avand
o forma agresiva de cancer osos, dr. Udriste l-a avertizat ca tratamentul trebuie sa dureze cel putin doi
ani. Dupa doar cateva luni, s-a prezentat la spital, unde chirurgul ortoped il programase pentru operatie
la sold. Nu a mai fost cazul. Privind rezultatul analizelor, chirurgul a ramas uluit, zicand: Ce ai facut
Sandule? Nu mai trebuie operatie. Osul e complet refacut.
Draga mea, daca ai sti cat sunt de aproape
Trecute atent si meticulos in fise si dosare, toate cele 3000 de cazuri pot da oricand marturie despre
inegalabilul tratament Udriste. Cifrele sau descrierea monoton incifrata a bolilor poate ca nu spun mare
lucru unui nespecialist. Cu adevarat graitoare este recunostinta celor vindecati de doctor. Sandu
Constantin un tanar bolnav de Hodgkin vine an de an la mormantul doctorului cu o floare. Plange
si mangaie crucea, convins ca fara tratamentul Udriste, astazi n-ar mai fi fost in viata.
Cu acelasi preaplin de multumire, Vasile Deac din Cugir vine la cimitir, de Sfanta Treime, impreuna cu
sotia si cei doi copii. Varsa o lacrima de recunostinta, vorbind despre doctor ca despre binefacatorul
intregii familii. Fara dr. Udriste n-ar mai fi cunoscut niciodata bucuria de a fi impreuna.
Sotia doctorului Udriste, Elena Udriste, impresionata de disperarea bolnavilor, a continuat sa ofere, la
randul ei, sfaturile terapeutice ale doctorului, initiata fiind chiar de acesta, in ani si ani de truda in
echipa.
Desi a refuzat pe multi, d-na Elena a mai adaugat cateva cazuri la lunga lista de vindecari ale
doctorului. Cel mai impresionant a fost cel al unei tinere de 27 de ani, diagnosticata cu Non Hodgkin,
cu multiple metastaze pulmonare si hepatice. A ajutat-o Dumnezeu, dar si Formula As, cata vreme
tanara a trecut pe langa un chiosc de ziare si, cumparand revista, a gasit acolo articolul dedicat
doctorului Udriste. Asta i-a dat curaj si speranta. A venit la Valcea, a urmat cu mult sarg tratamentul si
acum isi creste fetita, cu bucuria celui ce pare a se fi nascut a doua oara.
Atat cat poate, Elena Udriste urmeaza calea sotului ei, dar isi da seama ca e prea putin. In ultimii ani,
doctorul avusese o revelatie. Pomenea despre fiola anticancer, repetand de mai multe ori: Draga
mea, daca ai sti cat este de simplu, cat sunt de aproape. Doamna Elena Udriste e convinsa ca
secretul acestei fiole se ascunde in imensa lui arhiva. Se ofera sa o puna, fara nici o pretentie
materiala, la dispozitia unui centru de cercetari oncologice, a unor specialisti. Singura nu poate face
mare lucru. Am firul rosu, drumul de urmat, dar nu am fundamentul stiintific, ne spunea ea cu
amaraciune, neintelegand tacerea si lipsa de reactie a celor care au cunoscut, intr-un fel sau altul,
cartile lui Octavian Udriste. In urma primului articol aparut in Formula As, a contactat-o cineva din
Italia, de la un mare institut oncologic. Entuziasmata, persoana respectiva a facut o multime de
promisiuni, dar de atunci nu a mai dat nici un semn de viata. E dureros sa vezi cum, si dupa moarte,
opera doctorului e in continuare marginalizata, privita ca o fantezie neserioasa, o ratacire stiintifica.
Chiar daca va fi fost inca departe de adevarata tratare a cancerului, arhiva lui trebuie sa contina secrete
importante posibile capete de drum pentru cercetari ulterioare. Miza e uriasa. Nu e vorba de
reabilitarea memoriei unui om profund nedreptatit de colegi si de intamplarile vietii. E vorba de ceva
mult mai important de recastigarea sperantei.
Invitat la cateva congrese internationale, dr. Udriste ar fi putut ramane in strainatate, unde i se ofereau
laboratoare si fonduri impresionante pentru a-si implini ideile. A preferat sa ramana in tara, dominat de
sentimente greu de inteles pana si de cei mai infocati romani. Voia cu toata ardoarea sa-si vada
implinita teoria si, in acelasi timp, nu accepta ca aceasta posibila descoperire sa nu apartina intru totul
compatriotilor sai.
Trebuie sa-l fi durut enorm vestea ca microbiologii americani Harold R. Varmus si Michael Bishop au
luat in 1989 premiul Nobel, confirmand in laborator ceea ce el descoperise teoretic cu 14 ani inainte:
gena ancestrala a cancerului. Va gasi puterea sa-si continue cercetarile si sa se imbarbateze, zicand:
Am studiat pentru om si nu pentru premii. Sase ani mai tarziu, dr. Octavian Udriste se va stinge din
viata precum a trait dispretuit de confrati pentru indrazneala de a propune medicinii o alta cale:
sinteza dintre terapie si religie, dintre vindecarea trupeasca si cea sufleteasca. Se va stinge, iertand pe
toata lumea si smerindu-se ca un ascet: Am fost un suspin al nimicului. In noaptea mortii, desi parea
perfect sanatos, s-a sculat, s-a ras, s-a imbracat cu hainele cele bune, dupa care s-a asezat pe marginea
patului asteptand. In treacat fie spus, doctorul avea o superstitie: era convins ca toate intamplarile faste
din viata lui i s-au petrecut intr-o zi de marti, 13. Spre dimineata va muri, cugetand cu voce tare ca
Moartea e ca inserarea. Era o zi de marti, 13. Chiar de Sfanta Treime, sarbatoarea cea mai draga lui.
de Sorin Preda