INSERTIA SOCIALA SI PROFESIONALA

A ELEVULUI CU DEFICIENTE

n orice societate exist anumite persoane care, din cauza unor deficiente, incapacitati nu se pot
integra in comunitate prin propriile lor forte. Handicapul, problematica persoanelor cu
dizabilitati, inainte de a fi problema de ordin emotional este problema de ordin social. De aceea,
societatea, prin diverse mecanisme i parghii, trebuie s urmareasca si satisfacerea
nevoilor/trebuintelor reale ale persoanelor cu dizabilitati, sa le asigure respectarea deplina a
intereselor acestora, a demnitatii si a drepturilor lor in orice imprejurare si in raport cu orice
sistem de referina, in vederea integrarii acestora ca membrii deplini ai societatii.
Prin termenul de deficienta mintala intelegem reducerea semnificativa a capacitatilor psihice
care determina o serie de dereglari ale reactiilor si mecanismelor de adaptare ale individului la
mediul inconjurator. In aceste conditii, individul se gaseste intr-o situatie de incapacitate si
inferioritate, resimtita ca o stare de handicap in raport cu ceilalti membrii ai societatii din care
face parte.
Orice deficienta reprezinta un handicap in procesul dezvoltarii psihice si implicit in integrarea
copilului deficient in viata si activitatea sociala. Copilul deficient ramane in urma copilului cu
posibilitati normale de dezvoltare. Decalajul este mai mare sau mai mic, in functie de gravitatea
deficientei, de momentul aparitiei ei, de conditiile de viata si de educatie. De aceea se impune o
interventie educativa speciala, stiintific fundamentata, intensiva, prompta si precoce.
Urmarind formarea si evolutia proceselor psihice la diferite categorii de handicapuri, se constata
ca acestea se realizeaza diferentiat in raport cu tipul de handicap si gravitatea acestuia. Astfel, la
deficientii de vedere, limbaj, comportament si fizic, exista posibilitatea unei dezvoltari continue,
pe tot parcursul vietii.
La deficientii de intelect, dezvoltarea este mult mai lenta, adeseori cu stagnari, iar dupa o
anumita varsta se inregistreaza un regres evident la nivelul intregii activitati psihice.
Progresele, stagnarile, regresele, nu tin neaparat de eficienta sau neeficienta activitatii
recuperativ educative, ci mai ales de stuctura anatomo fiziologica a creierului, a
analizatorilor si a modului in care a fost structurat intregul psihic.
La unele forme de handicapuri, cum ar fi cel de intelect, si in multe forme asociate de handicap,
unele functii si procese psihice se dezvolta nesemnificativ pentru planul general al evolutiei. De
exemplu, procesele de gandire, imaginatie, vointa, functiile de 3

creativitate, calcul mintal, generalizare, abstractizare. Mai putin afectate sunt modalitatile
senzorial perceptive si mnezice, afectele, dispozitiile, disponibilitatile formarii unor trasaturi de
caracter etc.
Daca la copiii sanatosi, normali, dezvoltarea psihica, chiar cu unele decalaje, e totusi
armonioasa, la copiii cu handicap decalajul dintre diferitele procese psihice devine evident, iar
dezvoltarea unei caracteristici nu determina neaparat progrese la nivelul celorlalte.
Deficienta mintala, asa cum sugereaza termenul, indica o scadere, o diminuare in functionarea
mintala. Deficientele mintale definesc stari de nedezvoltare, opriri in dezvoltare sau dezvoltare
incompleta a activitatii psihice prin insuficienta cerebrala instalata sub actiunea unor factori
prenatali, perinatali sau postnatali.
Deficientele mintale constituie un complex de manifestari de o eterogenitate extrema sub
aspectul cauzelor, al gradului, al complicatiilor. Trasatura comuna a tuturor celor cu deficienta
mintala consta in incapacitatea de a desfasura activitatea, in special activitati ce implica in mare
masura operatiile de abstractizare, generalizare sau operatii instructiv educative la nivelul
realizat de indivizi de aceeasi etate si care au avut conditii similare de dezvoltare.
Deficienta mintala, utilizata ca notiune generala, cuprinde toate gradele prin care se desemneaza
severitatea sau gravitatea deficienta mintala de granita, usoara, moderata, severa, profunda.
Deficienta mintala e o deficienta globala, ce vizeaza intreaga personalitate, structura, dezvoltare
intelectuala, afectivitate, psihomotricitate, comportamental adaptativa, de natura ereditara sau
castigata in urma unor leziuni organice sau functionale ale SNC, care se manifesta din primii ani
de viata, in grade diferite de gravitate, in raport cu nivelul mediu al populatiei, cu urmari directe
in ceea ce priveste adaptarea socio profesionala, gradul de competenta si autonomie personala
si sociala.
In general, dezvoltarea se caracterizeaza prin sindromul de inertie mintala, deficit de
comunicare, disfunctie mentala, vascozitate genetica, rigiditate psihica, rigiditatea conduitei la
care se adauga o suita de tulburari asociate (somatica, neurologica, tulburari ale activitatii
psihice etc.).
Exista grade diferite ale handicapului de intelect, iar clasificarea acestora se realizeaza pe baza
masurarii coeficientului de intelect, a coeficientului de dezvoltare psihica, a evaluarii
posibilitatilor de adaptare si integrare, de formare a autonomiei personale, de elaborare a
comportamentelor comunicationale si relationale cu cei din jur. 4

Pe baza acestora s-a ajuns la urmatoarea clasificare:

- deficienta mintala profunda sau grava- IQ= 0-20 (idiotia);
- deficienta mintala severa sau mijlocie- IQ=20-50 (imbecilitatea);
- deficienta mintala moderata- IQ=50-65 (debilitatea mintala);
- deficienta mintala usoara- IQ=65-75;
- intelect de limita sau liminar-IQ=75-85.
Deficientul mintal prezinta o motivatie a activitatii intelectuale redusa, interesele sale sunt mici,
ceea ce determina o persistenta pe sarcina redusa, intermitenta. De asemenea, ei au dificultati in
reprezentarea scopului activitatii actiunii, de unde reies sarcini executate dezordonat.
Asadar, cadrul didactic va trebui sa realizeze consolidarea unei motivatii pentru sarcina, in
vederea unei viitoare integrari sociale ale elevului deficient.
Notiunea de integrare presupune exsitenta unor relatii intre membrii unui grup, relatii bazate pe
recunoasterea integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune pe care le au. Integrarea (relatia
stabilita intre individ si societate) atinge mai multe niveluri, de la simplu la complex, si anume:
integrarea fizica- se refera la reducerea distantelor dintre copii cu CES si ceilalti copii- si are ca
principal scop eliminarea sau estomparea dependentei persoanei cu dizabilitati de ceilalti;
integrarea functionala- presupune existenta posibilitatii ca elevul/copilul cu CES sa participe
in comun la procesul educational; integrarea sociala- necesita constiutuirea relatiilor cu ceilalti
membrii ai comunitatii; integrarea personala- este legata de dezvoltarea unor relatii cu
persoanele importante, semnificative; integrarea societala- - apare atunci cand copilul integrat
n grupul de elevi dobandeste sentimentul de apartenena si participare deplin la comunitate, cu
asumarea de roluri. Integrarea societala presupune acceptarea deplina a copilului cu cerine
speciale de catre ceilalti membrii ai comunitatii scolare, presupune existenta sentimentului de
incredere n sine si n ceilalti.
Toate aceste niveluri ale integrarii sunt intr-o relatie de interdependenta, se constituie ca un
continuum ce presupune cresterea progresiva a sferelor de cuprindere, de la fizica la cea
societala, ultima inculzandu-le pe toate.
In acest referat, ma voi referi, in principal la insertia sociala si profesionala a elevului cu
deficiente. 5

Integrarea sociala se refera la ansamblul relatiilor sociale stabilite intre persoanele cu CES si
ceilalti membrii ai comunitatii (vecini, colegi, oameni de pe stada). Aceste relatii sunt
influentate atat de atitudinile de respect si stima, cat si de ansamblul manierelor de interactiune
dintre oamenii normali si cei cu CES.
In scoala, integrarea sociala presupune includerea copiilor cu CES in toate activitatile din viata
scolara, fara discriminare. De asemenea, copii cu CES sunt inclusi si in activitatile extrascolare.
Acest nivel superior impune un grad mult mai mare de integrare sociala a pesoanelor aflate in
dificultate si, concomitent, o constientizare profunda a faptului ca societatea apartine tuturor
cetatenilor ei si nu sunt admise discriminarile, nu sunt justificate.
In plan practic, o persoana cu cerinte speciale poate dezvolta relatii spontane, dar si regulate, cu
un numar mare de indivizi, in functie de preferintele si interesele sale, find la randul ei acceptata
si valorizata ca membru al anturajului respectiv. Integrarea sociala se bazeaza pe faptul ca
persoana in dificultate se poate folosi in mod neingradit de toate facilitatile create si stipulate
oficial, iar fenomenul de incluziune tine deja de cutuma sociala, fara a mai fi nevoie de apel la
anumite dispozitii din partea unei autoritati.
Integrarea copiilor cu cerine speciale se poate realiza dac exist colaborarea permanent ntre:
elevi, profesori, prini, consilieri, organizaii nonguvernamentale i ali parteneri viabili care se
pot implica. n viziunea colii/educaiei incluzive, cooperarea constituie un element
fundamental, determinant pentru realizarea succesului, succesul privit ca autonomie i
independen necesar inseriei sociale post-colare sau/i post-instituionale.
Familia este cea care are un rol important in viata copilului, cu precadere relatia mama-copil.
Famila inseamna pentru copil primul mediu de socializare, caracterizat prin securitate afectiva,
sustinere, sprijin, cooperare, viata comuna, aspiratii si interese comune. Dezvoltarea sociala
ulterioara a copilului deficient este direct influentata de relatia copil-parinti; fiind diferit de
ceilalti copii are nevoie de un mediator in dezvoltarea si mentinerea relatiilor interpersonale.
Principalele caracteristici ale familiei care influenteaza in mod fundamental dezvoltarea sociala
a copilului sunt:
- legatura biologica de baza a persoanei, care ii confera identitate si il sustine in dezvoltarea
intelectuala, afectiva si morala;
- primul grup social in care copilul exerseaza comportamente sociale si se descopera pe sine;
- asigura climatul de securitate afectiva necesar dezvoltarii armonioase si echilibrate a
personalitatii;
- cadrul optim de dezvoltare a individualitatii si de valorizare a potentialului copilului.
6

Perceptia sociala a copiilor cu deficiente nu este intodeauna constanta si foarte favorabila, ea

variaza de la o societate la alta, furnizand semnificatii diferite, in functie de cultura si de valorile
promovate in respectiva societate. In acest context, cu atat mai mult copilul deficient se
adapteaza mai greu la relatiile interpersonale si are nevoie, asadar, de un suport.
Unii parinti, insa, pot dramatiza excesiv reactiile inadecvate venite din partea unei persoane
straine, identificand la aceasta o falsa rea intentie intr-un gest oricat de neutru. In alte situatii, ei
neaga tot ceea ce copilul observa in jurul sau legat de propria-i deficienta, insista pe rautatea si
ipocrizia oamenilor din anturaj, cultivand la copil convingerea ca lumea in care traieste este o
lume rea. Pe de alta parte, unii parinti refuza sa tina cont de dificultatile sociale determinate de
deficienta, in acest fel impiedicandu-i pe copii sa inteleaga si sa accepte aspectele legate de
propria deficienta. Pornind de la aceste reactii pe care parintii le pot avea, in literatura de
specialitate, se gasesc mai multe categorii de parinti:
- parintii echilibrati sunt cei care au o atitudine matura, realista in tratarea situatiilor. Ei isi
organizeaza viata in asa fel incat sa poata acorda atentia necesara copilulu cu CES, sunt calmi,
stabili emotional, isi manifesta frecvent dragostea si au o atitudine de deschidere fata de cei din
jurul lor.
In functie de diagnosticul si de prognosticul specialistilor, ei vor gasi resursele necesare pentru a
actiona, mai ales ca ei stiu ce este necesar, cand si cum trebuie oferit, ce, cum si cat de mult se
poate cere copilului, din cauza deficientei de care sufera. Familia inseamna, practic, un
laborator in care copilul cu deficiente are oportunitatea de a-si gasi locul, de a experimenta
situatii de viata autonoma si de a se obisnui cu situatia in care se afla. In acest context, copilul se
dezvolta in armonie cu cei din jurul sau si are sanse foarte mari sa se integreze in activitatile
sociale.
- parintii indiferenti reactioneaza prin lipsa de interes si nepasare, lipsa de afectiune si chiar
respingerea copilului. Frecvent, copilul acestor parinti este pedepsit, certat si antrenat in
disputele dintre parinti. In cazul esecului, parintii aduc reprosuri si chiar pedepse repetate, care
duc la aparitia sentimentului de neputinta, incapacitate si inutilitate a efortului, alimentand
sentimentul de inferioritate care va determina si alte esecuri, instalandu-se un cerc vicios in care
principala victima este copilul deficient.
- parintii exagerati au ca si caracteristica generala supraprotectia, care conduce la
imposibilitatea manifestarii de catre copil a propriului control, autonomiei, independentei
personale, initiativei si a respectului de sine. Asadar, acesti parinti transforma copilul intr-un
individ dependent si solicitant pentru familie. Uneori, aceasta permanenta solicitare va genera
reactii de ostilitate si nemultumire din partea parintilor, reactii care pe copil il vor face sa devina
nesigur. Pe acest fond, atunci cand se va confrunta cu greutatile vietii, nu le va putea face fata,
deoarece nu si-a format abilitatile necesare cu ajutorul carora sa actioneze si sa se apere. 7

- parintii autoritari au o vointa puternica si manifesta tot o forma de supraprotectie,

controlandu-si copii intr-o maniera dictatoriala. Ei dirijeaza permanent, iar regulile impuse
trebuie respectate fara prea multe explicatii.. astfel, copilul este transformat intr-o marioneta,
dirijat permanent, fara sa poata avea initiativa sau sa isi poata asuma responsabilitati, fara sa isi
dezvolte capacitatea de decizie si actiune necesare in procesul de integrare sociala.
- parintii inconsecventi- sunt adesea parinti instabili, nesiguri si incapabili de a opta ferm pentru
o anumita atitudine in raport cu proprii copii. In alte situatii, copilul este pasat la diferiti
membrii ai familiei, fiind supus unor experiente educative diferite, contradictorii, uneori. Astfel,
copii crecuti intr-un mediu inconstant , lipsit de confortul afectiv stabil, copiii devin nesiguri si
usor de influentat, fara a-si putea pune in valoare propria personalitate.
In vederea solutionarii problemelor de natura personale, eistentiale, educationale si profesionale
exista consilierea. Consilierea, in intelesul ei clasic, se rezuma la o tripla perspectiva:
psihologica, pedagogica si sociala, asupra unor activitati cu valente etice pe care consilierul le
intreprinde pentru a-l ajuta pe client sa se angajeze in acel tip de comportament care sa il
conduca la solutionarea propriilor probleme.
Consilierea persoanelor cu dizabilitati sau a elevilor cu CES prezinta caractersitici specifice si se
desfasoara in parteneriat si cu alti specialisti (medici, psihologi, psihopedagogi, asistenti
sociali), implicand, desigur, si familia. Consilierul obtine de la specialisti date informative
despre consiliat si despre conduita lui si le pune la dispozitia acestuia , cu evidentierea
aspectelor pozitive si a posibilitatilor, oportunitatilor de integrare (scolara, profesionala,
sociala), de maximizare a potentialului consiliatului pentru asumarea de roluri sociale posibile si
realiste, care ofera perspectiva unor performante bune.
Pentru a incuraja dezvoltarea personala a elevului cu CES in concordanta cu dezvoltarea unei
cariere profesionale dezirabile pe piata muncii, consilierul va actiona in raport cu urmatoarele
obiective:
- sa cunoasca particularitatile psihointelectuale si aptitudinale ale elevului cu CES si cerintele
personale in domeniul educatiei;
- sa fie informat asupra ofertelor din partea scolilor si institutiilor de educatie obisnuita si
speciala din zona privind programele de recuperare, abilitare, reabilitare, invatare si
profesionalizare pentru aceasta categorie de elevi;
- sa evalueaza resursele de care ar putea dispune elevul in perioada de formare scolara si
profesionala (sprijin financiar din familie, alocatii si ajutoare din partea statului sau a
comunitatii locale);
- sa detina informatii la zi cu privire la situatia pietei muncii. 8

Cand consiliatul este pregatit sa intre pe piata muncii, consilerul il invata sa caute un loc de
munca si il pregateste pentru a stii cum sa receptioneze ofertele din partea potentialilor
angajatori, cum se completeaza aplicatiile (CV, scrisoare de intentie, memoriu de activitate, fise,
alte formulare), care este conduita din timpul interviului, cum sa utilizeze comportamente
alternative pentru a-si maximize sansele de reusita..
Programele de interventie si serviciile de sprijin invocate de serviciile de consiliere sunt
eficiente atunci cand evaluarea persoanei cu CES este complexa sau valida: de exemplu, alaturi
de celelalte evaluari (medicala, sociala), evaluarea psihologica tine cont de diversitatea culturala
si lingvistica, deficitele de comunicare si factorii comportamentali, iar evaluarea pedagogica tine
seama de limitarile impuse de deficienta, corelate cu un curriculum scolar si programe de
pregatire profesionala.
Societatea noastra are o valoare de baza si anume ca toti cetatenii trebuie sa aiba un loc de
munca productiv si sa primeasca un salariu decent, ca recompensa pentru activitatea prestata.
Pentru persoanele cu deficiente, cea mai eficienta forma de a-si dobandi calitatea de cetatean
socialmente util este munca normala sau munca protejata in mai mare sau mai mica masura, in
acord cu posibilitatile fiecaruia. Conform acestei valori, persoanele cu dizabilitati care doresc sa
desfasoare activitati productive trebuie sa dispuna de sansa de a obtine un loc de munca, fara ca
pentru aceasta sa fie nevoite sa renunte la alte drepturi sau beneficii care le asigura un nivel
acceptabil de existenta. Asumarea acestor valori va conduce la responsabilizare sociala, astfel
incat sa se poata oferi sanse de angajare si servicii de sprijin intr-un mediu cat mai normal sau
cat mai putin restrictiv.
Cand se vorbeste despre oferirea de sanse/oportunitati de profesionalizare si angajare, trebuie sa
urmarim anumite principii, cum ar fi:
- posibilitatea de alegere individuala- persoanele cu dizabilitati trebuie sa fie implicate in tot
procesul de luare a deciziilor care le pot afecta viata; trebuie respectate preferintele acestora si
trebuie stimulate integritatea, demnitatea si dezvoltarea personala, iar serviciile de orientarea
profesionala, consiliere si integrare in activitati productive nu trebuie sa fie diferite de cele
oferite persoanelor fara dizabilitati;
- asigurarea unui mediu de lucru aproape de normalitate;
- asigurarea serviciilor de sprijin- gradul si tipul de sprijin trebuie sa fie limitate in timp si
flexibile (in unele situatii serviciul poate fi continuu), in functie de nevoile subiectului, astfel
incat persoana sa poata desfasura in mod productiv o activitate profesionala semnificativa si
relevanta intr-un anumit context social;
- elaborarea unor strategii de angajare a persoanelor cu dizabilitati- desfasurarea unor programe
care sa favorizeze fie angajarea in unitati de productie, fie angajarea unor conditii de angajare
autonoma si/sau protejata;
- dezvoltarea de relatii si parteneriate cu intreprinderile- serviciile care consiliaza persoanele cu
dizabilitati (monitori de angajare) trebuie sa colaboreze cu 9

intreprinderile, firmele sau unitatile de productie pentru a identifica acele locuri de munca
potrivite pentru nivelul profesional, tipul si gravitatea deficientelor;
- colaborarea cu alte agentii- la nivel local/judetean, acordurile intre diverse agentii trebuie
orientate astfel incat sa nu limiteze posibilitatile de tranzitie de la scoala la viata adulta.
Sprijinul educational, social sau pentru angajare intr-un mediu profesional nerestrictiv trebuie sa
sustina dezvoltarea individuala a persoanelor cu deficiente, in acest fel poate creste gradul de
autonomie si independenta personala, integrarea in comunitate si gradul de valorizare a acestor
persoane. Pentru a asigura servicii intr-un mediu cat mai putin restrictiv posibil, este necesar ca
organizatiile, centrele, institutiile sau agentiile care actioneaza in domeniu sa analizeze serviciile
si programele oferite, astfel incat activitatile planificate sa-i implice si pe apropiatii persoanei cu
dizabilitati: familia sau tutorii, consilierii sau alte categorii de specialisti.
Pentru a favoriza integrarea profesionala sunt concepute programe de interventie, programe
destinate persoanelor cu dizabilitati cu varsta activa si reale posibilitati de a fi integrate in
munca; se disting trei grupuri tinta:
- persoane cu dizabilitati congenitale sau afectiuni dobandite in copilarie si care nu au lucrat
niciodata;
- persoane care au dobandit dizabilitatea in urma unui accident;
- persoane afectate de o infirmitate cronica si care a dus la invaliditate.
In acest context, termenul de abilitare se refera la suma procedurilor si interventiilor destinate
sa sustina o persoana care aceasta sa ajunga la nivelul maxim posibil de dezvoltare mintala,
fizica si sociala, prin invatarea acestor abilitati care sa determine eficienta functionala si
cresterea progresiva a gradului de autonomie a individului. Reabilitarea- reprezinta procesul
global si continuu de interventie cu scopul dezvoltarii personale si integrare totala. Metodele de
recuperare sunt interventii profesionale cu caracter uni/pluridisciplinar care actioneaza directa
asupra persoanei cu deficienta. Serviciile de sprijin actioneaza directa asupra mediului fizic si
indirect asupra mediului social, avandu-se in vedere reabilitarea si integrarea persoanei cu
dizabilitati. Prin integrarea profesionala intelegem suma ajutoarelor de tip tehnic si a celor
financiare acordate de angajatori persoanelor cu deficiente, avand ca finalitate identificarea,
adaptarea, mentinerea si imbunatatirea unui loc de munca. 10

BIBLIOGRAFIE:
1) Ghergut. Alois. (2005). Sinteze de psihopedagogie speciala- Ghid pentru concursuri si
examene de obtinere a gradelor didactice. Editura Polirom. Iasi.
2) Ghergut. Alois. (2006). Psihopedagogia persoanelor cu cerinte speciale- Strategii
diferentiate si incluzive in educatie. Editura Polirom. Iasi
3) Institutul de Stiinte Pedagogice (Scrisoare metodica). (1967). Orientarea scolara si
profesionala. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
4) Lazar. Silviu. (2008). Promovarea valorilor scolii incluzive. Editura Litera Info. Ploiesti
5) Neamtu. Cristina, Ghergut. Alois. (2000). Psihopedagogie speciala- Ghid practic pentru
invatamantul la distanta. Editura Polirom. Iasi
6) Popovici. Vlad.Doru. (1999). Elemente de psihopedagogia integrarii. Editura Pro
Humanitate. Bucuresti.