Corbul era o pasare neagra, mare si tare urata.

Mai mult, avea un carait care enerva pe toata

lumea. La un moment dat, abia furase o bucata de branza si intentiona sa o manance pe creanga
unui copac. Chiar atunci, pe acolo trecu o vulpe care il saluta pe corb, lingusindu-l:
- Buna ziua, domnule corb!
Pasarea nu raspunse deoarece avea ciocul ocupat. Vulpea insa continua cu vorbele frumoase :
- Ce pene frumoase ai ! Ce aripi si ce coada !
Auzind cuvintele de admiratie, corbul ridica putin capul. Fara sa dea drumul bucatiii de branza,
asculta in continuare.
- Cred ca aunii sunt foarte invidiosi pe tine din cauza penelor stralucitoare. Ciocul si ochii iti sunt
mai negre decat abanosul. Te asigur, domnule corb, ca nu exista in aceasta padure un animal mai
frumos si mai elegant.
Vazand vulpea ce efect aveau vorbele sale, continua :
- Sunt sigura ca glasul tau este mai frumos si mai melodios decat cel al privighetorii.
Atunci, pasarea cea neghioaba incepu sa cante :
- Carrrr ! Carrr ! Carrr !
Imediat ce deschise pliscul, branza cazu chiar in labele vulpii, care spuse :
- Multumesc, domnule corb ! Esti atat de increzut, incat ai crezut cuvintele mele.
Vaai ! Corbul fusese pacalit pentru a i se fura branza. Printre suspine, el spuse :
Niciodata sa nu-i crezi pe cei
Care mult te lauda, vor doar
Sa te pacaleasca spunand
Vorbe dragostoase.